Sunteți pe pagina 1din 4

Protectia copiilor ramasi fara ingrijire parinteasca

A efectuat : Chirita Nicoleta,gr 31PR

Profesor: Chisari-Rurak Aliona

Chisinau 2021
Copil abandonat

Copilul identificat ca fiind fără părinţi sau fără alt însoţitor legal în cazul în care nu pot fi stabilite datele
de identitate nici ale copilului, nici ale părinţilor lui. Interes superior al copilului Asigurarea condiţiilor
adecvate pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului, ţinând cont de particularităţile
individuale ale personalităţii lui şi de situaţia concretă în care acesta se află.

Copil Persoană:

Care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu are capacitatea de exerciţiu deplină. Specialist în protecția
drepturilor copilului Funcţionar public din cadrul primăriei care realizează activităţi de suport pentru
îndeplinirea atribuţiilor autorităţii tutelare locale.

Copii aflaţi în situaţie de risc :

Copiii care sunt victime ale violenţei sau neglijării; copiii care practică vagabondajul, cerşitul, prostituţia;
copiii lipsiţi de îngrijire şi supraveghere din partea părinţilor din cauza absenţei acestora; copiii ai căror
părinţi au decedat; copiii care trăiesc în stradă, au fugit ori au fost alungaţi de acasă; copiii ai căror
părinţi refuză să-şi exercite obligaţiile părinteşti privind creşterea şi îngrijirea copilului; copiii care au fost
abandonaţi de părinţi sau ai căror părinţi au fost declaraţi ca fiind incapabili printr-o hotărâre
judecătorească.

Copii separați de părinţi:

Copiii ai căror părinţi au plecat la muncă peste hotare; copiii luați de la părinţi din cauza existenţei
pericolului iminent pentru viaţa sau sănătatea acestora; copiii cărora li s-a stabilit statutul de ”rămași
temporar fără ocrotire părintească”.

Copii rămaşi fără îngrijire părintească :

Toţi copiii care nu sunt îngrijiţi peste noapte de cel puţin unul dintre părinţii lor, din orice motiv şi în
orice circumstanţe.

2 Casă comunitară - Plasament temporar într-o locuinţă de tip familial având până la zece copii,
administrată de DASPF sau prestatori privați. Instituţia publică este creată prin decizia Consiliului raional
și este destinată copiilor cu vârsta de până la 18 ani, care nu pot fi plasaţi în familia extinsă, într-o casă
comunitară de tip familial, în asistență parentală profesionistă sau în adopție. Plasamentul și
monitorizarea îngrijirii se efectuează de către asistentul social al DASPF.

Asistent social comunitar - Angajat de către autoritatea publică locală de nivelul al doilea, dar activează
în comunitate (în cadrul autorității tutelare locale) pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea și
susținerea cazurilor persoanelor vulnerabile, inclusiv a copiilor și familiilor.

Curator/curatelă -Împuternicirea acordată prin autoritatea legii, uneia sau mai multor persoane, pentru
a administra bunurile unei persoane fizice care nu are capacitatea de a se ocupa de bunurile și
activitățile sale. Curatela diferă de tutelă prin faptul că cea din urmă este instituită pentru protecția
bunurilor.
Plasament de urgență
Separarea copilului de părinţi sau plasamentul unui copil separat până la identificarea părinţilor, care
implică plasament de către autoritatea tutelară locală cu durata de până la 72 de ore, cu posibilitatea
prelungirii termenului de plasament până la 45 de zile, perioadă în care se efectuează evaluarea
complexă a situaţiei copilului. Plasamentul poate fi: a) în familia rudelor sau a altor persoane cu care
copilul a stabilit relaţii apropiate; b) servicii de plasament de tip familial; și c) servicii de plasament de tip
rezidențial.

Familie extinsă
Rudele copilului până la gradul IV inclusive.

Casă de copii de tip familial


Ingrijire în mediu de tip familial sau asistență parentală profesionistă în familie pentru 3-7 copii cu vârsta
până la 14 ani. Îngrijitorul răspunde pentru sănătatea și educaţia copilului și este reprezentantul legal al
copilului.

Comisia pentru protecția copilului aflat în dificultate


Prevenirea plasamentului nejustificat al copilului în instituții rezidențiale. Plasamentul va fi precedat de
o evaluare a necesităților fizice, emoționale, intelectuale și sociale ale copilului, și stabilirea dacă
plasamentul poate satisface aceste necesități în conformitate cu funcțiile și obiectivele acestuia.

Tutelă
Tutela şi curatela se instituie pentru ocrotirea drepturilor şi intereselor persoanelor fizice incapabile sau
cu capacitate de exerciţiu restrânsă sau limitate în capacitatea de exerciţiu. Tutela sau curatela asupra
copilului se instituie în cazul în care el nu are părinţi ori înfietori sau când instanţa de judecată a stabilit
decăderea părinţilor lui din drepturile părinteşti, sau când el a rămas fără ocrotire părintească din alte
motive. Tutela se instituie asupra copiilor în vârstă de până la 14 ani. Tutorele este reprezentantul legal
al persoanei care se află sub tutelă şi încheie fără mandat în numele şi în interesul ei actele juridice
necesare. Tutela este utilizată în calitate de plasament în îngrije alternativă pentru copiii rămași fără
îngrijire părintească atât în cadrul familiei extinse, cât și în familii terțe (înregistrată, aprobată/ plătită).

Autoritate tutelară
Autoritățile publice trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru asistarea și susținerea copiilor
și a familiilor lor cu scopul prevenirii separării copilului de familie sau, în unele cazuri, pentru (re)
integrarea în familie. Autoritatea tutelară locală se referă la primarii satelor (comunelor) și a orașelor, în
timp ce autoritatea tutelară teritorială se referă la secțiile/direcțiile raională de asistență socială și
protecție a familiei.

Tutelă temporară
Plasamentul de custodie al unui copil aflat în îngrijire temporară în familie, în timp ce pentru copilul aflat
sub tutelă, responsabilitatea legală aparține părintelui sau autorităţii tutelare dacă copilul a fost scos din
îngrijirea părintelui.

Plasament sub tutelă în familia extinsă sau la rude


Îngrijire de tip familial în familia extinsă a copilului sau de către prieteni apropiaţi ai familiei, cunoscuți
copilului, având caracter oficial sau neoficial.

S-ar putea să vă placă și