LICEUL TEHNOLOGIC VITOMIREŞTI

Lucrare de atestare a competenţelor profesionale

Situaţiile financiare anuale

Îndrumător: Vitan Daniela

Elev: Popa Rodica

2015

2
 CUPRINS

Argument……………………………………………………………………………………... 2
Capitolul 1. Importanţa situaţiilor financiare în contabilitate …………………………. 3
1.1 Definirea şi rolul situaţiilor financiare ……………………………………….................... 3
1.2 Reflectarea poziţiei financiare cu ajutorul bilanţului contabil …………………………… 5
1.3 Prezentarea veniturilor, cheltuielilor şi a rezultatelor unei entităţi prin contul de rezultat
patrimonial…………………………………………………………………………………….. 7
1.4 Contul de execuţie bugetară – componentă a situaţiilor financiare……………………….. 8
1.5 Situaţia fluxurilor de trezorerie…………………………………………………………… 9
1.6 Situaţia modificărilor în structura activelor/capitalurilor…………………………………. 10
1.7 Politici contabile şi note explicative………………………………………………………. 10
Capitolul 2. Etape în întocmirea situaţiilor financiare……………………………………. 13
2.1 Etapele întocmirii situaţiilor financiare…………………………………………………… 13
2.2 Întocmirea balanţei de verificare a conturilor, înainte de inventariere……………………. 13
2.3 Inventarierea patrimoniului ………………………………………………………………. 14
2.4 Contabilizarea operaţiilor de regularizare ………………………………………………... 16
2.5 Întocmirea balanţei de verificare a conturilor, după inventariere…………………………. 16
2.6 Determinarea rezultatului exerciţiului………………………………………….................. 17
2.7 Redactarea bilanţului contabil…………………………………………………………….. 18
Concluzii ……………………………………………………………………………………... 19
Bibliografie …………………………………………………………………………………... 20

Argument

3
 Prezentarea unitară a datelor contabilităţii este impusă de necesitatea reprezentării
structurale, într-o manieră fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte
informaţii referitoare la activitatea desfăşurată pe parcursul unui exerciţiu financiar şi este
înfăptuită prin întocmirea unor documente de sinteză concretizate în situaţii financiare
Scopul întocmirii situaţiilor financiare este de a furniza informaţii utile pentru
fundamentarea deciziilor şi pentru justificarea modului de utilizare a resurselor financiare.
De asemenea, situaţiile financiare pot furniza informaţii cu rol previzional, care
contribuie la anticiparea mărimii resurselor necesare, precum şi la resursele ce vor fi generate
de continuarea activităţii sub influenţa anumitor riscuri.
Informaţiile contabile care se asigură prin intermediul situaţiilor financiare şi a
celorlalte instrumente ale contabilităţii, referitoare la gestiunea fiscală, sunt deosebit de utile
în procesul managerial, valorificarea cu profesionalism a acestora contribuind la adoptarea de
decizii care sa influenţeze pozitiv activitatea economică şi rezultatele financiare ale agenţilor
economici.

CAPITOLUL 1:
IMPORTANŢA SITUAŢIILOR FINANCIARE ÎN CONTABILITATE

1.1 Definirea şi rolul situaţiilor financiare

4
 Prezentarea unitară a datelor contabilităţii este impusă de necesitatea reprezentării
structurale, într-o manieră fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte
informaţii referitoare la activitatea desfăşurată pe parcursul unui exerciţiu financiar şi este
înfăptuită prin întocmirea unor documente de sinteză concretizate în situaţii financiare.
Situaţiile financiare reprezintă documente oficiale de prezentare a situaţiei
patrimoniului aflat în administrarea statului şi a unităţilor administrativ teritoriale1.
Obiectivul situaţiilor financiare anuale îl constituie furnizarea de informaţii despre
poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi, utile unei
categorii largi de utilizatori2.
Importanţa deosebită a situaţiilor financiare este dată de faptul că în cele mai multe
cazuri, informaţiile pe care le furnizează sunt singurele la care au acces utilizatorii şi pe baza
cărora aceştia sunt nevoiti să ia decizii economice.
Această importanţă este demonstrată de faptul că oamenii au stipulat în lege
obligativitatea întocmirii lor, condiţiile în care trebuie întocmite, modul de întocmire,
perioada de depunere, etc. Nerespectarea acestor prevederi legale duce la aplicarea de
sancţiuni.
Rolul situaţiilor financiare este evidenţiat prin funcţiile3 pe care acestea le îndeplinesc:
- funcţia de generalizare a datelor contabile, se realizează prin gruparea şi
sistematizarea datelor contabilităţii curente, din care rezultă un flux informaţional ce cuprinde
toate valenţele contabilităţii în partidă dublă. Această funcţie este realizată la nivelul tuturor
treptelor piramidei ierarhice constituită pe seama ordonatorilor de credite bugetare;
- funcţia de informare este generată de rolul deosebit pe care îl îndeplineşte
bilanţul în cadrul sistemului informaţional contabil, acela de a constitui suportul material al
informaţiilor şi de a se afla în posesia unei duble determinări: exprimă la un moment dat
starea elementelor patrimoniale şi indică natura elementelor patrimoniale la care se referă
informaţiile. Această funcţie are o latură internă, prin care se oferă informaţii cu privire la
felul şi mărimea valorilor economice, proporţia în care acestea sunt finanţate din surse proprii
şi străine, rezultatul exerciţiului financiar, cât şi o latură externă prin care sunt furnizate

1
A. G. Ghiţu, S. Tudorache, C. Pitulice C., Contabilitatea şi gestiunea instituţiilor publice, Editura
CECCAR, Bucureşti, 2003, pag. 209
2
OMFP 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile
financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial
nr. 963 din 30 decembrie 2014, secţiunea 2.1
3
I. Cenar, Contabilitatea instituţiilor publice, Editura Casa cărţii de ştiinţă, Cluj Napoca, 2007, pag.
231

5
informaţiile necesare pentru diferite categorii de utilizatori: contribuabili, membrii
legislativului, creditori, furnizori, mass-media şi angajaţi;
- funcţia de analiză, permite interpretarea informaţiilor contabile, identificarea
căilor de asigurare a echilibrului financiar, verificarea corelaţiilor bilanţiere, calculul unor
indicatori care exprimă situaţia financiară, analiza factorilor cu influenţă negativă asupra
activităţii administraţiei publice locale.
Rolul situaţiilor financiare, în calitate de producătoare de informaţii contabile, este
materializat în contribuţii la difuzarea de informaţii cu privire la structura şi starea reală a
patrimoniului şi a rezultatelor (prin operaţiuni de calcul şi înregistrare a mişcărilor valorice
generate de operaţiunile economico-financiare), asigurarea integrităţii materiale şi gestionarea
eficientă a valorilor economice prin exercitarea activităţii de control (financiar preventiv sau
intern), asigurarea informării asupra poziţiei financiare, performanţelor financiare, fluxurilor
de trezorerie, analiza activităţii desfăşurate. Nu în ultimul rând, situaţiile financiare oferă
garanţii asupra credibilităţii informaţiei, prin auditarea conturilor anuale, activităţii de
evaluare, analiză financiară etc.
Situaţiile financiare anuale fac parte din raportul anual care se întocmeşte la finalul
exerciţiului financiar, şi au următoarea componenţă:
 Bilanţul
 Contul de profit şi pierdere
 Situaţia modificării capitalului propriu
 Situatia fluxurilor de trezorerie
 Note explicative4.

1.2 Reflectarea poziţiei financiare cu ajutorul bilanţului contabil

Bilanţul contabil este perceput ca un instrument util de reprezentare a patrimoniului

unei entităţi, ce prezintă pe de o parte activul şi pe de altă parte pasivul. Acesta a început să

4
I. Cenar, Îndrumar pentru contabilitatea instituţiilor publice, Editura Rispoprint, Cluj-Napoca 2007,
pag. 134

6
fie întocmit odată cu descoperirea contabilităţii, simbolizând o balanţă cu două talere, care se
găsesc în permanenţă în echilbru.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză care redă starea şi evoluţia situaţiei
financiare5.
În ceea ce priveşte instituţiile publice, bilanţul contabil este considerat documentul
oficial de gestiune a patrimoniului, care trebuie să furnizeze o imagine fidelă, clară şi
completă a modului de administrare a patrimoniului, a situaţiilor financiare şi a rezultatelor
obţinute6.
Bilanţul evidentiază, cu ajutorul etalonului monetar, echilibrul dintre bunurile
economice şi sursele lor de finanţare, echilibru determinat de principiul dublei reprezentări
patrimoniale.
Structurile calitative prin care bilanţul contabil realizează dubla reprezentare a
patrimoniului sunt cele de activ şi pasiv.
Acesta se întocmeşte pe baza ultimei balanţe de verificare a conturilor sintetice, puse
de acord cu soldurile din balanţa conturilor analitice încheiată după înregistrarea tuturor
documentelor în care au fost consemnate operaţiunile financiar - contabile aferente perioadei
raportate.
Bilanţul îndeplineste următoarele funcţii:
 De generalizare a informaţiilor contabile
 De informare
 De analiză
Bilanţul contabil cunoaşte două forme de prezentare şi anume: tabloul bilanţier
(formatul orizontal sau tip cont) şi bilanţul tip listă (formatul vertical).
Schema orizontală de bilanţ pune în evidenţă egalitatea existentă între activ (utilizări) pe de-o
parte şi capitaluri proprii şi datorii pe de altă parte astfel:
Activ = Capitaluri proprii + Datorii

Forma orizontală a bilanţului se prezintă astfel:

Bilanţ

5
I. Cenar, Bazele contabilităţii. Fundamente teoretice, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2008, pag.69
6
I. Cenar, Îndrumar pentru contabilitatea instituţiilor publice, Editura Rispoprint, Cluj-Napoca 2007,
pag. 138

7
 Tabel nr. 1
ACTIV PASIV
Grupa I. Active fixe Grupa I. Capitaluri proprii
Capitolul 1. Active fixe Capitolul 1. Capital
necorporale Capitolul 2. Rezerve de capital
2. Active fixe corporale Capitolul 3. Rezerve
3. Active fixe financiare Capitolul 4. Rezultatul reportat
Grupa II. Active circulante Capitolul 5. Rezultatul exerciţiului
Capitolul 1. Stocuri Grupa II. Provizioane
Capitolul 2. Creanţe Grupa III. Datorii
Capitolul 3. Investiţii pe Capitolul 1. Datorii sume care
termen scurt trebuie plătite într-o perioadă de până la
Capitolul 4. Casa şi conturi la băncii un an
Grupa III. Active de regularizare Capitolul 2. Datorii sume care
trebuie plătite într-o perioadă mai
mare de un an
Grupa IV. Pasive de regularizare
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

Bilanţul de tip listă ordonează structura patrimoniului astfel: active, datorii, capitaluri
proprii şi are drept finalitate prezentarea situaţiei nete a patrimoniului:
Activ - Datorii = Situaţia netă (Capitaluri proprii)
Modelul de bilanţ tip listă, sau pe verticală ordonează elementele de activ şi de pasiv
potrivit schemei de mai jos:
Bilanţ
A. Active imobilizate
B. Active circulante
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii pe termen scurt
E. Active circulante nete (datorii curente nete) (B+C-D)
F. Total active minus datorii curente (A-E)
G. Datorii pe termen lung
H. Provizioane
I. Venituri în avans

8
 J. Capital şi rezerve
Odată întocmit, bilanţul contabil este verificat, iar ulterior el va fi semnat de
conducătorul instituţiei publice respective, şi de conducătorul compartimentului financiar-
contabil.

1.3 Prezentarea veniturilor, a cheltuielilor şi a rezultatelor unei entităţi prin contul de

rezultat patrimonial

Contul de rezultat patrimonial are rolul de a explica, de a oferi informaţii cu privire la

modul în care a fost obţinut rezultatul patrimonial constatat în bilanţ. În acest fel devine
posibilă cunoaşterea efectelor diferitelor activităţi, tranzacţii şi evenimente asupra gradului de
îndeplinire de către instituţii publice a obiectivelor fixate (care pornesc de la necesitatea de a
presta servicii publice de calitate).
În cadrul contului de rezultat patrimonial, veniturile, finanţările şi cheltuielile sunt
structurate în funcţie de natura activităţilor derulate la nivelul instituţiilor publice, respectiv
operaţionale, financiare şi extraordinare şi sunt generatoare de excedent sau deficit
patrimonial. Veniturile de grupează în: venituri din exploatare, venituri financiare, venituri
din extraordinare.
Cheltuielile se împart în: cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare, cheltuieli
extraordinare
Contul de rezultat patrimonial se întocmeşte pe baza datelor regăsite în cadrul
rulajelor cumulate ale conturilor de venituri, finanţări şi cheltuieli din ultima balanţă de
verificare sintetică. Avand în vedere datele din balanţa de verificare se întocmeşte contul de
rezultat patrimonial care are următoarea formă7:

Cont de rezultat patrimonial

Tabel nr. 2

7
I. Cenar , Îndrumar pentru contabilitatea instituţiilor publice, Editura Rispoprint, Cluj-Napoca 2007,
pag. 149

9
 DENUMIREA INDICATORILOR AN AN
PRECEDENT CURRENT

I. Venituri operaţionale
II. Cheltuieli operaţionale
III. Rezultatul din activitatea operaţională
IV. Venituri financiare
V. Cheltuieli financiare
VI. Rezultatul din activitatea financiară
VII. Rezultatul din activitatea curentă

VIII. Venituri din activitatea curentă

IX. Cheltuieli din activitatea extraordinară
X. Rezultatul din activitatea extraordinară
XI. Rezultatul patrimonial al exerciţiului

Rezultatul patrimonial este un rezultat economic care exprimă performanţa financiară

a instituţiei publice, respectiv excedent sau deficit patrimonial. Acest rezultat se determină pe
fiecare sursă de finanţare în parte, precum şi pe total ca diferenţă între veniturile realizate şi
cheltuielile efectuate în exerciţiul financiar curent.

1.4 Contul de execuţie bugetară – componentă a situaţiilor financiare

Contul de execuţie bugetară reflectă dimensiunea efectivă a activităţii economice şi

sociale consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Dacă bugetul este un document
previzional, care estimează mărimea indicatorilor, contul de execuţie bugetară prezintă gradul
de îndeplinire a indicatorilor prevăzuţi in cadrul acestuia. Contul de execuţie bugetară are la
bază egalitatea următoare:
Cheltuieli + Rezultate = Venituri
În funcţie de gradul de realizare a veniturilor, respectiv de gradul de efectuare a
cheltuielilor se pot întâlni trei situaţii:

 Echilibrul bugetar- apare în situaţiile în care veniturile încasate şi cheltuielile

efectuate sunt egale;

 Deficitul bugetar - apare în situatiile în care venituile încasate au fost mai mici decât

10
 cheltuielile efectuate;

 Excedentul bugetar- apare în situaţiile în care veniturile încasate au fost mai mari
decat

cheltuielile efectuate.

Contul de execuţie bugetară mai constituie şi un instrument important de analiză

a activităţilor instituţiilor publice, care contribuie la individualizarea punctelor tari şi a celor
slabe cu privire la modul de conducere a acestora.

1.5 Situaţia fluxurilor de trezorerie

Situaţia fluxurilor de trezorerie are un rol important în cadrul structurii complexului

bilanţier deoarece instituţiile publice nu îşi pot desfăşura activitatea fără existenţa unui suport
financiar concretizat în numerar.
Situaţia fluxurilor de numerar identifică sursele de numerar, elemente care au
contribuit la cheltuirea numerarului pe parcursul perioadei de raportare şi soldul numerarului
şi echivalentelor sale la data întocmirii bilanţului.
Situaţia fluxurilor de trezorerie furnizează informaţii utile în luarea deciziilor privind
sursele de asigurare a numerarului şi modul de utilizare a acestora. Deciziile sunt influenţate
de necesarul de numerar previzionat şi abilităţile instituţiei publice de a genera fluxuri viitoare
de numerar.
Instituţiile publice trebuie să structureze fluxurile de numerar pe categorii, în funcţie
de natura activităţii desfăşurate, respectiv: operaţionale, financiare, şi de investiţii, iar în
cadrul acestora pe capitole şi subcapitole din bugetul aprobat.
O entitate publică trebuie să raporteze fluxurile de numerar din activitatea de
exploatare folosind una din următoarele metode:
a) Metoda directă, prin care sunt prezentate clasele majore de plăţi şi încasări brute în
numerar;
b) Metoda indirectă, prin care excedentul sau deficitul este ajustat cu efectele
tranzacţiilor nemonetare, amânările sau angajamentele de plăţi sau încasări în numerar din
exploatările trecute sau viitoare şi elementele de venituri şi cheltuieli asociate fluxurilor de
numerar din investiţii sau din finanţare.

11
 Instituţiile publice trebuie încurajate să folosească metoda directă. Aceasta furnizează
informaţii care sunt utile în estimarea fluxurilor viitoare de numerar şi care nu sunt
disponibile prin metoda indirectă
Capacitatea instituţiilor publice de a degaja lichidităţi viitoare constituie un criteriu
important în aprecierea continuităţii activităţii pe un orizont previzibil şi o informare necesară
pentru fundamentarea deciziilor viitoare cu privire la aspecte legate de finanţare.

1.6 Situaţia modificărilor în structura activelor / capitalurilor

Situaţia modificărilor în structura activelor/capitalurilor este o componentă structurală

a situaţiilor financiare prin care instituţiile publice reflectă modificările activului net între
două perioade de raportare.
Acesta oferă informaţii privind structura capitalurilor proprii, influenţa modificărilor
politicilor contabile, ale reevaluării activelor, modul de calcul şi de înregistrare a amortizării,
precum şi corecturile în urma constatării de erori contabile.

1.7 Politici contabile şi note explicative

Anexele situaţiilor financiare reprezintă o parte integrantă a acestora şi sunt

reprezentate de politici contabile şi note explicative.
Notele explicative conţin informaţii detaliate privind metodele de evaluare a activelor
şi orice alte informaţii care oferă utilizatorilor posibilitatea aprecierii corecte a poziţiei şi
performanţelor financiare.
Printre notele explicative ale situaţiilor financiare ce pot fi întocmite de instituţiile
publice menţionăm: detalierea cheltuielilor, situaţia disponibilului din mijloacele bugetare cu
destinaţie specială, plăţi restante, situaţia activelor fixe amortizabile, situaţia activelor fixe
neamortizabile etc.
Notele explicative şi politicile contabile reprezintă bazele întocmirii situaţiilor
financiare în conformitate cu prevederile legii contabile contribuind la creşterea gradului de
certitudine în ceea ce priveşte relevanţa informaţiilor prezentate prin intermediul acestora.
Politicile contabile constituie metode detaliate de evaluare, măsurare şi recunoaştere,
pe care o entitate le-a ales dintre cele general acceptate de lege, standarde contabile sau
comerciale. Ele presupun stabilirea unui set de proceduri de către conducerea fiecărei instituţii
publice, în funcţie de specificul activităţii şi de operaţiunile derulate. Aceste proceduri privesc

12
întreg circuitul de prelucrare contabilă începând cu documentele justificative până la
întocmirea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale.
Politicile contabile trebuie să fie aplicate în mod permanent şi trebuie să fie publicate.
Obiectivul politicilor contabile este mărirea relevanţei şi credibilităţii situaţiilor
financiare ale unei entităţi şi compararea acestor situaţii financiare în timp şi/sau cu situaţiile
financiare ale altor entităţi, conducând la o mai bună fundamentare economică a deciziilor
manageriale.
Anexa privind politicile contabile trebuie să ofere asigurări asupra respectării acestor
principii specifice contabilităţii de angajamente. Pornind de la respectarea lor, se elaborează
de către specialişti proceduri contabile care să permită furnizarea prin situaţiile financiare a
unor informaţii relevante şi credibile. Sunt considerate credibile informaţiile neutre, prudente
şi complete. În absenţa unei norme explicite şi a unei interpretări, conducerea entităţii va face
apel la judecata profesională în vederea dezvoltării unei politici contabile care să conducă la
cele mai utile informaţii pentru destinatarii informaţiilor contabile. În acest scop se vor lua în
considerare în ordine descrescătoare: dispoziţiile şi comentariile normelor contabile
internaţionale, referitoare la aspecte similare legate de problema în cauză;
- definiţiile, criteriile de recunoaştere şi conceptele de evaluare a activelor, datoriilor,
veniturilor şi cheltuielilor prezentate în Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea
situaţiilor financiare;
- poziţiile oficiale ale altor organisme de normalizare şi practicile admise ale sectorului
de activitate, numai în măsura în care ele sunt în acord cu consideraţiile anterioare.
În funcţie de modul de prezentare al politicilor contabile, acestea pot să apară sub
forma:
- un document (manual) care cuprinde atât reguli şi tratamente contabile prevăzute de
reglementările contabile, cât şi documente justificative ce stau la baza înregistrării
operaţiunilor economico-financiare;
- două sau mai multe documente care formează un tot unitar, cum este cazul
societăţilor comerciale care utilizează programe informatice complexe care au proceduri şi
înregistrări standardizate. În astfel de cazuri, se poate ca regulile contabile aprobate de
administratori să fie completate cu tratamentele contabile şi procedurile de sistem.
În selectarea politicilor contabile şi a informaţiilor necesare utilizatorilor în înţelegerea
acestora şi a modului cum au fost aplicate, au fost stabilite anumite obiective şi anume8:

8
N. Feleagă, L. Malciu, Politici şi opţiuni contabile, EdituraEconomică, Bucureşti, 2002, pag.14.

13
 - o entitate adoptă politicile contabile cele mai adecvate circumstanţelor sale
particulare, în scopul furnizării unei imagini fidele;
- politicile contabile adoptate sunt revizuite în mod regulat, pentru a se asigura că ele
sunt cele mai adecvate, şi sunt schimbate atunci când o nouă politică devine mai adecvată
circumstanţelor particulare ale entităţii;
- în situaţiile financiare sunt publicate informaţii suficiente pentru a permite
utilizatorilor să înţeleagă sensul politicilor contabile adoptate şi modul în care acestea trebuie
să fie aplicate.
Alegerea şi aplicarea metodelor din cadrul politicilor contabile sunt determinate de
anumite variabile cum ar fi: diferenţa dintre cheltuieli şi active, venituri şi pasive, amortizarea
contabilă şi amortizarea fiscală, evaluarea imobilizărilor şi a stocurilor, contabilizarea
contractelor pe termen lung, calculaţia costurilor şi rezultatele analitice ş.a.m.d..
Politicile contabile pot fi structurate în două categorii:
- politici contabile generale – referitoare la problemele de fond ale organizării
raportării financiare, respectiv recunoaştere, clasificare, evaluare, prag de semnificaţie etc.;
- politici contabile specifice, aferente raportării financiare – referitoare la
particularităţile aferente categoriilor specifice de active,datorii, capitaluri, venituri, cheltuieli
şi rezultate.
Schimbarea politicii contabile poate fi aplicată retrospectiv (asupra tuturor
evenimentelor şi tranzacţiilor la data apariţiei lor) sau prospectiv (asupra evenimentelor şi
tranzacţiilor ce au loc după data schimbării).
În situaţia în care schimbarea politicii contabile are un efect semnificativ asupra
perioadei curente sau a altor perioade, entitatea va prezenta în notele explicative motivul
schimbării, valoarea ajustării pentru perioada curentă şi toate perioadele afectate, suma
corespunzătoare ajustărilor efectuate în perioadele anterioare celor referitoare la informaţiile
comparative, faptul că informaţiile comparative au fost recalculate sau că acest lucru este
imposibil.
Datorită multitudinii de factori care acţionează în mediul economic şi social politicile
contabile trebuiesc revizuite periodic pentru a rămâne în concordanţă cu legislaţia în vigoare
şi cu specificul entităţii.

14
 CAPITOLUL 2
ETAPE ÎN ÎNTOCMIREA SITUAŢIILOR FINANCIARE

2.1 Etapele întocmirii situaţiilor financiare

Lucrările pregătitoare au rolul de a verifica înregistrarile efectuate în cursul

exerciţiului financiar, de a efectua inventrierea, de a centraliza datele necesare, astfel încât să
se aibe o evidenţă corectă.
Etapele premergătoare întocmirii situaţiilor financiare anuale sunt:
 Balanţa conturilor înainte de inventariere
 Inventarierea
 Operaţii de regularizare
 Balanţa de verificare după inventariere
 Determinarea rezultatului, repartizarea profitului sau finanţarea pierderii

2.2 Întocmirea balanţei de verificare a conturilor înainte de inventariere

Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor efectuate se

întocmeşte balanţa de verificare, cel puţin anual, la încheierea exerciţiului financiar, sau la
termenele de întocmire a situaţiilor financiare periodice.
Normele contabile româneşti prevăd întocmirea balanţei de verificare şi la alte termene
(lunar), decât cel aferent întocmirii bilanţului contabil – sfârşitul exerciţiului.
Tocmai de aceea se impun precizări legate de delimitarea balanţelor de verificare
lunare, curente, faţă de balanţa de verificare aferentă întocmirii bilanţului contabil. La
momentul întocmirii bilanţului, sesizam prima formă a balanţei de verificare a conturilor –
aceea înainte de inventariere.
Întocmirea unei astfel de balanţe de verificare apare ca necesară în contextul în care
situaţia scriptică a elementelor patrimoniale trebuie cunoscută ca punct de plecare în
comparaţie cu situaţia faptică stabilită cu ocazia inventarierii.
Balanţa de verificare a conturilor înainte de inventariere este abordată adesea, cu mult
pragmatism, ca fiind, un inventar contabil9.

9
O. Calin – coordonator, Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucuresti, 1995, pag.
229

15
 Balanţa de verificare a conturilor înainte de inventariere asigură şi realizarea implicită
a principalei funcţii a acesteia: de „verificare a exactităţii datelor înregistrate în conturi”.
Astfel se vor verifica egalităţile specifice balanţei de verificare în funcţie de balanţa întocmită
(cu una, două, trei sau patru egalităţii). Stocul scriptic se poate determina întocmind oricare
din aceste balanţe, dar se consideră utilă întocmirea balanţei cu patru egalităţii.
Ca abordare practică, balanţa de verificare sintetică este precedată de întocmirea
balanţelor de verificare analitice, cu ajutorul cărora se controlează exactitatea înregistrărilor
efectuate în conturile sintetice, prin concordanţele care trebuie să existe între conturile
analitice şi contul sintetic la care se referă, cu privire la soldurile iniţiale, rulajele şi soldurile
finale.
În condiţiile prelucrării informatizate a datelor contabile, preponderentă în perioada
actuală, operaţiile de elaborare a balanţelor de verificare sunt reduse semnificativ ca volum şi
timp de muncă, dar şi ca posibilitate de apariţie a erorilor, faţă de prelucrarea manuală a
datelor contabile. Sunt suficiente iniţierea de proceduri automate de întocmire a balanţei de
verificare la data inventarierii şi studierea eventualelor necorelaţii ce pot apărea cu datele din
contabilitatea sistematică şi pe care softurile moderne de contabilitate le pot sesiza.
Scopul principal declarat al întocmirii balanţei de verificare a conturilor înainte de
inventariere, prin elementele pe care le conţine şi prin informaţiile degajate de acestea, este
percepută ca bază de prezentare a situaţiei scriptice a patrimoniului unei întreprinderi de la
data inventarierii. Prin întocmirea balanţei de verificare, se pot însă depista şi anumite situaţii
neconforme cu fluxul logic al înregistrărilor contabile, prin existenţa unor solduri impropriu
atribuite anumitor conturi sau rezultate din calcule matematice greşite, etc.

2.3 Inventarierea patrimoniului

Inventarierea reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa

elementelor de activ şi de pasiv cu exprimare în etalon cantitativ, valoric sau numai în etalon
valoric.
Concordanţa între informaţiile scriptice şi cele faptice existente la un moment dat se
verifică prin intermediul inventarierii.
Scopul principal al inventarierii este stabilirea situaţiilor reale a tuturor elementelor de
activ şi pasiv, care aparţin entităţii, cât şi cele care aparţin altor persoane juridice, dar se
folosesc în cadrul entităţii. Fac obiectul inventarierii elementele patrimoniale, imobilizări,
creanţe, disponibilităţi băneşti, datorii şi elemente extra bilanţiere.

16
 Conform legii contabilităţii 82/1991, toate entităţile au obligaţia să efectueze
inventarierea generală a patrimoniului.
Inventarierea se clasifica după mai multe criterii, ceea ce determină felurile
inventarierii:
1. După gradul de cuprindere:
 Inventariere generală;
 Inventariere parţială;
2. După intervalul de timp:
 Inventariere periodică – în cursul anului la anumite intervale de timp;
 Inventariere anuală - la finalul anului;
3. După condiţiile în care se desfăşoară:
 Inventariere ordinară – are caracter obişnuit şi se întocmeşte la termenele
stabilite;
 Inventariere extraordinară – este impusă de anumite condiţii, cum ar fi la cererea
organelor de control.
Apariţia indicelor de “+” sau “-“ în cazul primirii sau predării gestiunii în caz de
calamităţi naturale, răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere revine
administratorului, ordonatorului de credite, sau altei persoane care are obligaţia gestionării
elementelor patrimoniale. Se constituie o comisie de inventariere care răspunde de efectuarea
tuturor lucrărilor de inventariere. Aceasta este emisă prin decizie scrisă şi este formată din cel
puţin două persoane. Din comisie nu poate face parte gestionarul şi nici contabilul care ţine
evidenţa. Pot fi numite persoane cu pregătire economică şi tehnică. Membrii comisiei nu pot
fi înlocuiţi decât în cazuri bine justificate şi numai prin decizie scrisă.
Inventarierea propriu - zisă se realizează prin constatare faptică a elementelor
patrimoniale şi înscrierea lor în lista de inventariere.
Realizarea inventarierii presupune respectarea unor reglementări legale privind
condiţiile de lucru şi anume:
 Programul şi perioada de inventariere vor fi afişate vizibil;
 Locurile şi căile de acces vor fi sigilate, sigiliul păstrându-se pe toată perioada
inventarierii;
 Documentele întocmite de comisie pentru fiecare zi rămân în cadrul gestiunii
inventariate şi se depozitează în spaţii special amenajate;
 Pe durata inventarierii este recomandabil să se sintetizeze operaţiile de intrare –ieşire
a bunurilor inventariate;

17
  Listele de inventariere trebuie semnate de toţi membrii comisiei şi de gestionari.
Pe ultima listă de inventariere gestionarul trebuie să facă o menţiune, prin care declară
că toate bunurile şi valorile au fost inventariate şi consemnate în prezenţa sa.
Valoarea care se înscrie pe listele de inventariere rezultă din compararea valorii de
inventar cu valoarea înregistrată în contabilitate, din care se alege cea mai mică valoare.

2.4 Contabilizarea operaţiilor de regularizare

O consecinţă contabilă a aplicării principiului independenţei exerciţiului se identifică

operaţiile de delimitare în timp a cheltuielilor şi a veniturilor, astfel încât să i se atribuie
fiecărui exerciţiu cheltuielile şi veniturile aferente.
Din categoria operaţiilor de regularizare fac parte:
 Cheltuieli şi venituri în avans – acestea reprezintă cheltuieli şi venituri efectuate în
exerciţiul N dar care se referă la exerciţiul N+1
 Diferenţe de curs valutar aferente disponibilităţilor, creanţelor şi datoriilor în
valută.
La sfârşitul anului, înainte de întocmirea situaţiilor financiare anuale se înregistrează
câştigurile sau pierderile aferente disponibilităţilor. Aceste câştiguri sau pierderi se trec pe
venituri sau cheltuieli financiare, şi se stabilesc prin compararea valorii contabile de
înregistrare cu valoarea actuală.
Din această comparare pot rezulta diferenţe favorabile de curs valutar, în situaţia
creşterii cursului valutar, şi diferenţe nefavorabile, în situaţia scăderii cursului valutar.

2.5 Întocmirea balanţei de verificare a conturilor după inventariere

Pentru a informaţia necesară închiderii conturilor bilanţiere şi a conturilor de venituri

şi cheltuieli, se întocmeşte balanţa conturilor după inventariere, care furnizează şi informaţia
necesară completării bilanţului contabil.
Stând la baza întocmirii conturilor anuale, balanţa de verificare după inventariere face
legătura între cont, care furnizează informaţii de detaliu asupra fiecărui element patrimonial
de activ şi pasiv, şi bilanţ , care furnizează informaţii generalizatoare asupra activităţii de
ansamblu a întreprinderii. Această legătură se concretizează în faptul că datele din bilanţ
reprezintă soldurile finale ale conturilor de activ şi de pasiv, preluate din balanţa de verificare
şi apoi prelucrate şi grupate conform necesităţilor de întocmire a bilanţului.

18
 Cu prilejul efectuării înregistrărilor contabile se pot strecura erori, fie la întocmirea
articolelor contabile (utilizarea altor conturi decât cele afectate de operaţia economico-
financiară), fie la transcrierea operaţiilor din evidenţa cronologică în cea sistematică
(transcrierea altei sume decât cea reală), fie prin inversarea cifrelor componente ale unei
sume, fie prin totalizarea eronată a sumelor înscrise în conturi, fie prin determinarea eronată a
soldurilor. Majoritatea acestor erori generează o inegalitate între suma rulajelor, totalurilor şi
soldurilor conturilor debitoare şi a celor creditoare.

2.6 Determinarea rezultatului exerciţiului

În cursul anului se înregistrează cheltuieli şi venituri aferente activităţilor şi

tranzacţiilor efectuate sau desfăşurate.
Cheltuielile entităţii reprezintă valorile plătite sau de plătit, pentru consumul de
stocuri, lucrări efectuate, servicii prestate, cheltuieli cu personalul, etc.
Veniturile entităţii reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume
proprii din activităţi curente, cât şi câştigurile din alte surse.
Din compararea cheltuielilor cu veniturile se obţine rezultatul exerciţiului. Dacă
rezultatul este pozitiv se obţine profit, iar dacă este negativ se obţine pierdere.
Cheltuielile înregistrate în cursul anului în debitul conturilor din clasa 6 ,,conturi de
cheltuieli”, se decontează la sfârşitul anului prin contul 121- profit sau pierdere.
Veniturile înregistrate în creditul conturilor din clasa 7 ,,conturi de venituri”, în
timpul anului, se încorporează la sfârşitul anului în contul 121 - profit sau pierdere.
După efectuarea acestei înregistrări se determină rezultatul exerciţiului, sub formă de
profit brut sau sub formă de pierdere. În cazul în care se obţine profit, acesta se impozitează,
stabilindu - se impozitul pe profit care se trece pe cheltuieli. Acesta se trece într-un nou cont
de cheltuieli 691- cheltuieli cu impozitul pe profit. Conform regulii generale, orice cont de
cheltuieli se închide prin contul 121- profit sau pierdere.
În conformitate cu normele legislative, rezultatul definitiv al exerciţiului se stabileşte
la închiderea acestuia.
Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după aprobarea
situaţiilor financiare anuale, sumele reprezentând rezerve obţinute din profitul curent.

19
2.7 Redactarea bilanţului contabil

Bilanţul este o parte componentă importantă a situaţiilor financiare anuale. Acesta

prezintă elementele de activ, datorii şi capitaluri proprii ale entităţii la sfârşitul exerciţiului
financiar. Este un document obligatoriu care redă evoluţia financiară a entităţii.
Bilanţul îndeplineşte următoarele funcţii:
 De generalizare a informaţiilor contabile
 De informare
 De analiză
După modul de aşezare a elementelor patrimoniale există doup tipuri de bilanţ:
 Bilanţ orizontal
 Bilanţ vertical
În ţara noastră se utilizează schema bilanţului vertical care se prezintă sub forma unei
liste în care sunt prezentate mai întâi elementele de activ, apoi cele de pasiv, şi are la baza
ecuaţia fundamentală: active – datorii = capital propriu.
Se întâlnesc două tipuri de bilanţ: bilanţul “ forma lungă” şi bilanţul “ prescurtat”
Bilantul “ forma lungă” se întocmeşte de către entităţile care au obligaţia să elaboreze
situaţii financiare anuale forma lungă.
Bilanţul prescurtat se întocmeşte de celelelalte persoane juridice.
Indiferent de modelul întocmit, elementele patrimoniale se transpun după urmatoarele
criterii:

 Elementele de activ, după natură şi lichiditate;

 Elementele de datorii şi capitaluri proprii, după naturp şi exigibilitate

Lichiditatea indică posibilitatea transformării elementelor patrimoniale în bani. După
acest criteriu, elementele de activ sunt prezentate în ordinea crescătoare a lichidităţti lor.
Exigibilitatea se referă la intervalul de timp la care datoria va trebui achitată sau când
elementele de pasiv se lichidează. Cu cât intervalul este mai mic, cu atât gradul de
exigibilitate creşte.

20
 Concluzii

Aspectele prezentate în lucrarea ,, Situaţiile financiare” pot fi sintetizate astfel:

- Capitolul 1 intitulat ,, Importanţa situaţiilor financiare în contabilitate” prezintă
rolul situaţiilor financiare în furnizarea de informaţii referitoare la poziţia financiară a unei
entităţii, performanţele acesteia şi fluxurile de trezorerie aferente.
De asemenea, sunt prezentate aspecte referitoare la componentele situaţiilor
financiare, şi anume: bilanţul contabil, contul de rezultat patrimonial, contul de execuţie
bugetară, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificărilor în structura activelor/
capitalurilor, politici contabile şi note explicative.
- Capitolul 2 intitulat ,, Etape în întocmirea situaţiilor financiare” prezintă etapele
parcurse în întocmirea situaţiilor financiare, şi anume:
- întocmirea balanţei de verificare a conturilor, înainte de inventariere;
- inventarierea patrimoniului;
- contabilizarea operaţiilor de regularizare;
- întocmirea balanţei de verificare a conturilor, după inventariere;
- determinarea rezultatului exerciţiului;
- redactarea bilanţului contabil.
Informaţiile furnizate de situaţiile financiare sunt importante deoarece sunt singurele la
care au acces utilizatorii şi pe baza cărora aceştia sunt nevoiti să ia decizii economice.

21
 Bibliografie

1. Calin O. – coordonator, Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucuresti, 1995;
2. Cenar I., Contabilitatea instituţiilor publice, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj
Napoca, 2007;
3. Cenar I., Îndrumar pentru contabilitatea instituţiilor publice, Editura Rispoprint, Cluj-
Napoca 2007;
4. Cenar I., Bazele contabilităţii. Fundamente teoretice, Editura Aeternitas, Alba Iulia,
2008;
5. Feleagă N., Malciu L., Politici şi opţiuni contabile, EdituraEconomică, Bucureşti,
2002;
6. Ghiţu A. G., Tudorache S., Pitulice C., Contabilitatea şi gestiunea instituţiilor
publice,
Editura CECCAR, Bucureşti, 2003;
7. Ristea M., Metode şi politici contabile de întreprindere, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 2000;
8. Legea contabilităţii nr. 82/91, republicată în Monitorul Oficial nr. 454 din
18.06.2008;
9. O.M.F.P. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate,
publicat în Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014.

22