Modalită ți de realizare a educației în

romanul „Amintiri din Copilă rie”

Ion Creangă considera școala ca o obligație, fiind constrâns să o

urmeze, dar o caricaturizează evidențiind ineficiența acesteia. Încă
din incipit autorul se oprește asupra școlii și al învățământului religios
din mediul rural. Aflăm că învățământul nu era obligatoriu, de aceea
părintele Ioan și dascălul Vasile umblau din casă în casă explicându-le
sătenilor “binefacerile învățăturii”, aceasta constituind prima mare
caracteristică negativă a “instituției” din acea vreme. Locul unde
aveau loc
cursurile nu
era o
instituție
specializată,
ci biserica.
Observăm
că
modalitatea
de
pedepsire a elevilor pentru greșelile din evaluare este una violentă,
fiind “mângâiați” de Sfântul Nicolai „făcătorul de vânătăi”.
Elevii nu frecventau cursurile în mod normal și nici dascălii
(“Catihetul [….] rar venea pe la școală; Noi [….] ne duceam și mai
rar”). Profesorul de religie nu avea pregătire pedagogică (“se mira și
el cum au ajuns profesori”), biruindu-se – în paradosirea cântecelor –
numai pe cărțile de cântări (ceaslovuri și psaltiri), iar – în predarea
gramaticii – exclusiv pe materiale didactice (“<< Luați de ici până
ici >>”) inaccesibile ca limbaj și prin excesul de informație.  Educația
se axa în special doar pe aceste discipline, celelalte fiind considerate
”eretice” de către preoți(”căci toate celelalte învățături, zicea el, sunt
numai niște ereticii,[...] Dar fost-a scris părintelui Duhu să nu asculte
în totul sfaturile cuviosului stareț, ci să ne învețe și câte oleacă de
aritmetică, de gramatică, de geografie și din toate câte ceva, după
priceperea noastră.”)
Înaintând în vârstă, naratorul descrie școala ca având
metode irelevante de reținere a informațiilor predate, prin repetarea
acestora, fără sens sau logică(„Apoi: mi-ți-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-
le. Și alte iznoave hăzoase ca aceste!”).
In comparație cu școala din acele timpuri, cea din prezent este
mult evoluată, atât din punct de vedere al materialelor și a metodelor
de predare-învățare cât și al personalului didactic specializat. Daca în
acele timpuri învățământul era opțional și oarecum nu necesar,
putând merge cei cu anumite posibilități materiale și cu dorința
aprigă de cunoaștere, în prezent este necesar și impus, neținându-se
cont de diferențele dintre oameni.