Coruptia, minciuna si inselatoria

Corupție se numește un abuz, activ sau pasiv, al funcționarilor publici (fie numiți fie aleși), în
scopul obținerii de avantaje financiare private sau de alte beneficii.
Corupția reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese
personale sau de grup. Ca act antisocial, corupția este foarte frecvent întâlnită în societate și este
deosebit de gravă deoarece favorizează interesele unor particulari, mai ales în aria economică,
afectând interesele colective prin: însușirea, deturnarea și folosirea resurselor publice în interes
personal, ocuparea unor funcții publice prin relații preferențiale, încheierea unor tranzacții prin
eludarea normelor morale și legale.
Pornind de la un fapt negativ de necontestat, evidenţiat de numeroase surse, şi anume că
nivelul corupţiei în România este încă foarte ridicat, vorbindu-se chiar despre corupţie generalizată,
se impune o singură concluzie, respectiv că fenomenul corupţiei produce efecte nefavorabile foarte
grave.În general, corupţia generează sărăcie şi probleme sociale grave. Corupţia generează sărăcie,
se hrăneşte cu aceasta şi se dezvoltă pe seama acesteia. Corupţia are ca efect, paradoxal, nu numai
sărăcirea celor cu nivel de trai modest, ci şi îmbogăţirea celor cu nivel de trai ridicat. Cu cât anumite
persoane se îmbogăţesc prin intermediul corupţiei, cu atât mai mult ceilalţi cetăţeni vor avea un nivel
de trai mai scăzut.Corupţia îndepărtează investitorii serioşi, făcând să roiască oportuniştii sau
neaveniţii, şi prăbuşeşte încrederea în instituţiile statului şi autorităţile publice.
Minciuna este o afirmație care este contrazisă de către experiență, observație sau bun simț,
care este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parțială
a faptelor și a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor. De
regulă, minciuna se consideră o acțiune intențională de declarare a unei stari modale necomfirmabile
sau imediat (ori ușor) confirmabilă, pentru a produce confuzie, a oferi false speranțe, a determina o
anume acțiune sau a crea o anume stare intelectivă, socială ori afectivă care servește într-un fel sau
altul mincinosului. Deși minciunile premeditate sunt cele care sunt considerate a fi mult mai
devastatoare și de neiertat, se pot totuși identifica și minciuni spontane, nepremeditate, posibil
determinate de lipsa de informare, de înțelegere corectă și/sau de interpretarea greșită a
informațiilor existente sau accesibile la un moment dat.
O dată spusă o minciună, pot apărea două consecințe: poate fi descoperită sau poate rămâne
nedescoperită.În unele circumstanțe, o minciună descoperiă poate pune la îndoială alte afirmații spuse
de același vorbitor și poate duce la sancțiuni sociale sau legale împotriva vorbitorului. Când o
minciună este descoperită, ceea ce gândește și cum se comportă mincinosul, nu mai poate fi prezis sau
anticipat, ceea ce înseamnă că încrederea față de mincinos scade.
Înșelăciunea sau frauda este o acțiune, pedepsită penal, caracterizată prin înșelarea cuiva
mod deliberat pentru a obține un beneficiu ilegal.
Pentru fiecare dintre riscurile specifice, obiectivul general este evaluarea riscului „brut” de
survenire a anumitor scenarii de fraudă, urmată de identificarea și evaluarea eficacității controalelor
deja existente pentru atenuarea respectivelor riscuri de fraudă, pentru ca acestea să nu se producă
sau pentru a se asigura că acestea nu rămân nedetectate. Rezultatul va fi un risc actual „net”, care ar
trebui să conducă la instituirea unui plan de acțiune intern atunci când riscul rezidual este
semnificativ sau critic, în scopul de a îmbunătăți controalele și de a reduce expunerea statului
membru la consecințe negative (de exemplu, punerea în aplicare a unor măsuri antifraudă
suplimentare eficace și proporționale, după caz – a se vedea lista de controale de atenuare
recomandate