Infractiunea de Luare de Mita1

LUCRARE DE DIPLOMĂ : INFRACŢIUNEA DE LUARE DE MITĂ
“Darurile orbesc ochii înţelepţilor

şi schimbă cuvintele drepţilor.”
Jousse
Traite de la justice criminelle
de France ,1771,vol.III,p.776
I.INTRODUCERE
Corupţia-fenomen juridic şi sociologic
Ce subiect poate fi mai tentant,mai interesant şi totodată,mai controversat,decât

problematica unui fenomen care, în zilele noastre,pare să nu-şi găsească “antidotul”?
Este atât de labilă noţiunea de “corupţie”,încât demonetizarea ei este aproape
inevitabilă. Şi totuşi ce presupune “corupţia”? Este implacabil o consecinţă a
imperfecţiunii naturii umane? “A fi corupt” , “a corupe”, sunt momente din existenţa
noastră, mai rare sau mai puţin rare,pe care trebuie să le acceptăm sau să le ignorăm sau
chiar să ne adaptăm lor?
Putem vorbi de “micii corupţi” şi “ marii corupţi” pentru a găsi circumstanţe
atenuante primilor şi să-i condamnăm în bloc şi absolut pe ceilalţi?Cum putem
sancţiona o atitudine, un comportament care lezează în fapt ceva şi mai abstract, mai
relativ : umanitatea,dreptatea,adevărul?
Unii autori au comparat corupţia cu prostituţia.Există o mare asemănare între
aceste două fenomene: începuturile lor se pierd în negura timpurilor,implicaţiile lor
politice,morale,sociale sunt la fel de mari , tentante,sunt în aceeaşi măsură pentru un
muritor şi combaterea lor provoacă acelaşi sentiment de neputinţă.
În lucrarea prezentată nu ne-am propus să găsim răspunsul unor astfel de
întrebări,ci am încercat să schiţăm o prezentare generală a acestui fenomen complex,cu
precădere teoretică,fără pretenţia unei soluţii.
Fenomenul de corupţie are o serie de particularităţi şi caractere distincte care sunt
dependente de natura regimului politic, de evoluţia social-istorică, economică, culturală,
de sistemul legislativ şi starea morală,spirituală a fiecărei societăţi.Toate
societăţile,indiferent de natura sistemului economic sau politic, consideră fenomenul de
corupţie un indicator al stării morale al naţiunii, o consecinţă a lipsei de control social
exercitat de cele mai importante instituţii ale statului său sau chiar a implicării acestor
instituţii într-o sferă ilicită privată.
În acest sens corupţia nu este doar un simplu delict sau infracţiune similară cu
altele, ci un act cu consecinţe importante pentru funcţionarea întregii societăţi care poate
evidenţia, în mare măsură, modul în care demnitarii statului, reprezentanţii deopotrivă,
ale unui grup de particulari preocupaţi numai de profiturile proprii.
De aceea,interpretarea corupţiei numai în registrul striuct al moralităţii ori a
normativului penal şi evaluarea persoanelor corupte ca fiind “imorale”, “necinstite”,
1
“veroase”, nu pot evidenţia ambele dimensiuni politice şi economice ale acestui
fenomen, codificat de unii specialişti ca un “simptom” al instabilităţii statului.
Evoluţia societăţii contemporane evidenţiază faptul că, în pofida intensificării
intervenţiilor statului, justiţiei şi administraţiei în acţiunile de prevenire şi combatere a
delicvenţei şi criminalităţii, asistăm la o recrudescanţă, o extensie a actelor de violenţă
şi agresivitate îndreptate împotriva persoanei, a patrimoniului public şi privat, precum şi
la amplificarea faptelor de corupţie şi fraudă în diferite sectoare ale vieţii economice,
sociale, politice.
Corupţia tinde să devină azi, în multe societăţi, un fenomen deosebit de grav şi
periculos, reprezentând cu adevărat o problemă socială complexă, ale cărei modalităţi
de manifestare, cosecinţe sociale şi modul de soluţionare interesează atât factorii
instituţionalizaţi cât şi opinia publică . Mai gravă ni se pare ca, oricând, starea
demoralizatoare şi de insecuritate pe care corupţia o provoacă la nivelul grupurilor de
indivizi.
Corupţia privită ca fenomen juridic, dar şi sociologic deosebit de complex
evidenţiază faptul că sursele sale sunt alimentate de perpetuarea unor structuri
economice, politice şi sociale deficitare, incapabile să atenueze dificultăţile economice,
tensiunile sociale, crizele economice, inflaţia, sărăcia, şomajul, inechităţi sociale între
indivizi.
Dacă problema corupţiei este fundamentală pentru orice societate, ea devine
principala problemă în societăţile post-comuniste, care au cunoscut trecerea de la un
sistem politic şi economic totalitar supercentralizat, superdirijat, la un sistem
democratic, descentralizat. Corupţia este sensibil influenţată de agravarea stării de
anemie ce caracterizează societatea noastră, de creşterea toleranţei şi permisivităţii faţă
de diferite manifestări şi comportamente coruptive.
Corupţia nu trebuie privită ca un fenomen singular, separat, izolat de restul faptelor
şi fenomenelor de delicvenţă şi infracţionalitate, este un concept mult mai cuprinzător
decât cel definit de norma penală, reprezentând un adevărat “barometru” ce măsoară
starea de legalitate, moralitate a societăţii.
Corupţia este percepută de majoritatea segmentelor populaţiei ca un fenomen grav
şi periculos ce subminează structurile de putere şi autoritate şi violează aşteptările
multor indivizi în ceea ce priveşte evoluţia ulterioară a vieţii sociale, a nivelului de trai.
Fenomenul de corupţie este agravat în prezent de generalizarea în societatea
românească a unei stări de criză la toate nivelele şi în principalele sfere de activitate
socială, care constă în slăbirea mecanismelor de control social, şi fundamentale ale
statului, toleranţa manifestată de factorii de decizie (politici,legislativi, administrativi),
ineficienţa sistemului de sacţiuni şi pedepse faţă de indivizii corupţi.
În occident corupţia este considerată de sociologi ca aparţinând aşa numitelor
infracţiuni ale “gulerelor albe”(White-colour crimes) reprezentând încălcarea, de cele
mai multe ori nesancţionată a legii penale de anumite grupuri de demnitari sau persoane
investite cu funcţii oficiale1.
Crima organizată nu poate exista fără ajutorul societăţii legitime (oficialii publici,
funcţionarii însărcinaţi să aplice legea ) care sprijină direct sau indirect activităţile
ilicite.În ceea ce priveşte criminalitatea gulerelor albe, în afaceri este exprimată cel mai
1
Dan Banciu , Sorin M. Rădulescu, Corupţia şi crima organizată în România , Ed.Continent XXI,1994,Bucureşti,p.12
2
frecvent în forma falsificării bilanţurilor financiare ale corporaţiilor, manipularea bursei
de valori, mita comercială, mituirea oficialităţilor publice, direct sau indirect, pentru
asiguraea unor contracte şi a unei legislaţii favorabile, publicitatea falsă, vânzarea
contrafăcută, fraudă şi folosirea ilegală a fondurilor, fraudă în domeniul impozitelor-
toate acestea fiind ceea ce Al. Capone numea “escrocherii legitime” şi se găsesc din
abundenţă în lumea afacerilor 2 .
Într-un studiu celebru asupra fraudei, sociologul american Donald Cressey (“Other
people s Money”) şi-a propus să identifice cauzele pentru care angajaţii cu funcţii de
răspundere îşi riscă reputaţia şi bunul lor renume pentru a se antrena în acţiuni ilicite
care tratează interesul corporaţiei de care aparţin. Totodată, Donald Cressey a definit
frauda asfel: “Insuşirea prin înşelăciune, în interes sau beneficiu personal, a bunurilor,
fondurilor băneşti încredinţate de altcineva ,practicată de către un funcţionar, agent
economic,adiministrativ, oficial pubic, altă persoană care exercită o sarcină de
încredere”3.
Această definiţie apare în formă prescurată în rapoartele F.B.I. : “insuşire ori
folosirea ilicită a fondurilor băneşti sau a bunurilor încredinţată în grijă, custodia sau
controlul unei persoane”(Black s Law Dictionary 1933). Donald Cressey a oferit însă o
definiţie mai clară şi mai concisă: ”o violare de natură penală a responsabilităţii
financiare“ care revine persoanelor cărora li s-a încredinţat o funcţie de încredere în
cadrul unei corporaţii4.
Autorul a identificat astfel trei factori principali caracteristici presoanei care
săvârşeşte infracţiunea de fraudă:
a) poziţia lor avantajoasă, de încredere, ce le oferă acces la finanţele sau
bunurile corporaţiei;
b) problemele lor financiare de “neinvidiat” (impozite scadente, datorii
contractate la jocurile de noroc);
c) încercarea de raţionalizare a fraudei înainte de a fi comisă, în aşa fel încât să
fie considerată ca un gen de împrumut sau credit neautorizat care poate ajuta
la soluţionarea dificultăţilor personale5.
Această raţionalizare Donald Cressey o numeşte “tehnica de neutralizare” pentru
a desemna justificarea morală a actelor de fraudă şi a păstra imaginea de respectabilitate
pe care şi-o atribuie persoana care a comis aceste acte.Aceste idei sunt extrem de
interesante pentru că îşi găsesc , cu adevărat, aplicaţia într-o multitudine de situaţii.
Autorii americani consideră fenomenul de corupţie ca reprezentând un aspect
persistent şi universal al societăţii, fiind, cu totul improbabil, ca o reformă sau altă
iniţiativă să-i elimine complet din viaţa politică 6.
Corupţia politică este cel mai adesea un produs al aşanumitei “plutocraţii”, al
personajelor şi grupurilor sociale care deţin sursele economice şi financiare, utilizându-
le ca un mijloc de corupere a membrilor guvernului.O asemenea “plutocraţie”, formată
din grupurile de “interese” şi “presiune” exercită influenţe penetrante asupra liderilor
2
Edwin H.S., Donald R.Cressey, Principles of Criminology 5th, Ed. Philadelphia, J.B. Lippinoott, 1955,p.82
3
D.Cressey, Other People s Money, studiu în “Social Psychology of Emblezzlement”, New York 1953 (citat de D.Banciu
în Op.cit.).
4
Ibidem,p.21
5
D.Banciu,S. M. Rădulescu, Op. Cit., p.24 ( îl citează pe D.Cressey).
6
john Gardiner, The Politics of Coruption organized Crimes in a American City New York,Russel sagge Fondation, 1970
p.281.
3
politici în scopul maximizării beneficiilor pe care le au, corupând în acest sens întreaga
viaţă publică.
Corupţia a devenit un veritabil comportament “adaptiv” faţă de presiunile sociale,
un mijloc principal de realizare pe căi ilicite a unor beneficii economice.
4
II.ASPECTE GENERALE ŞI COMUNE

INFRACŢIUNILOR DE CORUPŢIE
OBIECTUL INFRACŢIUNII
OBIECTUL JURIDIC
În ceea ce priveşte obiectul juridic al infracţiunilor de serviciu şi în legătură cu

serviciul, deci şi al infracţiunilor de corupţie, dezbaterile asupra acestor probleme au
fost marcate de lipsa de unitate în delimitarea unor noţiuni cu care se operează, astfel cu
toate că majoritatea autorilor sunt de acord ca obiectul juridic al infracţiunii este
constituit din relaţiile sociale cu privire la valorile fundamentale ocrotite prin normele
de drept penal şi că acestea prezintă mai multe modalităţi – obiect generic, obiect
special, obiect nemijlocit, nu există un consens privind relaţiile sociale care se
subsumează fiecăreia dintre categoriile amintite.
Obiectul juridic al infracţiunii, în înţelesul de relaţii sociale formate în jurul unor
valori sociale şi ocrotite prin incriminarea faptelor prevăzute de legea penală, se poate
înfăţişa sub mai multe modalităţi.
Obiectul juridic generic (de grup), alcătuit dintr-un fascicul de relaţii sociale apărate
de legea penală7.
Obiectul juridic special, format numai dintr-un mănunchi de relaţii sociale ,desprins
din fasciculul care constituie obiectul generic 8 ( se vor examina subdiviziunile grupului
de infracţiuni, sau natura şi specificul acţiunii – inacţiunii incriminate ).
Obiectul juridic nemijlocit, format dintr-un mănunchi mai restrâns de relaţii sociale,
desprinse din cel al relaţiilor care alcătuiesc obiectul juridic special 9 ( se va ţine seama
de natura acţiunii –inacţiunii incriminate sau de numirea marginală a textului
incriminator).
În literatura noastră juridică , legătura cu obiectul juridic al infracţiunii de luare de
mită ,dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, părerile
exprimate pot fi clasificate în trei categorii o primă părere are în vedere relaţiile sociale
privind funcţionarea organelor de stat şi publice, astfel obiectul juridic al infracţiunilor
de serviciu îl constituie acele relaţii sociale care privesc normala desfăşurare a activităţii
aparatului de stat şi a tuturor unităţilor economice10.
O altă opinie pune accentul pe relaţiile sociale referitoare la îndeplinirea de către
funcţionari, a îndatoririrlor de serviciu, astfel obiectul nemijlocit al acestor infracţiuni
constă în “ relaţiile sociale care asigură îndeplinirea normală a îndatoririlor de
serviciu”11.
Al treilea punct de vedere , referindu-se la obiectul juridic special al luării de mită,
subliniază că acesta constă în “relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a
7
V.Dobrinoiu ,Corupţia în dreptul penal roman , Ed.AtlasLex,Bucureşti,1995,p.62.
8
Ibidem,p.62.
9
Ibidem,p.62.
10
D.Pavel , Cosideraţii teoretice şi practice privind infracţiunile de serviciu în “R.R.D.”,nr.10/1967,p.36.
11
Braunstein,Drept Penal , Partea Specială,partea II-a Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti-, 1960,p.324.
5
activităţii de serviciu, relaţii care presupun îndeplinirea cu probitate de către funcţionarii
publici şi de către ceilalţi funcţionari a îndatoririlor de serviciu” 12.
Obiectul juridic generic- în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită îl
constituie relaţiile sociale care formează obiectul juridic comun al tuturor infracţiunilor
care aduc atingere activităţilor organizaţiilor de stat, organizaţiilor obşteşti sau a altor
activităţi reglementate de lege; fiind vorba de relaţiile sociale a căror existenţă, formare
şi dezvoltare depind de apărarea acestei valori sociale- normală desfăşurare a activităţii
organelor de stat şi obşteşti13.
Obiectul juridic special- îl constituie toate acele relaţii sociale care se pot forma,
desfăşura, dezvolta, în ,mod normal, numai în condiţiile îndeplinirii îndatoririlor de
serviciu de către funcţionari fără îndeplinirea acestor îndatoriri funcţionarea
organizaţiilor de stat şi publice nu ar fi posibile14.
Obiectul juridic nemijlocit- îl reprezintă relaţiile sociale legate de cinstea,
corectitudinea şi probitatea funcţionarilor ca o condiţie necesară a îndeplinirii
îndatoririlor de serviciu şi a actiovităţii organizaţiilor de stat şi publice 15.
Ceea ce caracterizează grupul infracţiunilor de serviciu , este faptul că toate pun în
pericol îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, de către funcţionari, lovind nemijlocit în
cinstea, corectitudinea, probitatea acestora, în legătură cu exercitarea funcţiilor lor.
Prin incriminarea faptelor menţionate se ocroteşte deci- împotriva corupţiei şi
suspiciunii de corupţie- reputaţia funcţionarilor şi implicit , îndeplinirea de către aceştia
a îndatoririlor de serviciu, căci dacă ei nu ar fi cinstiţi şi corecţi, sau măcar dacă
probitatea lor ar fi pusă sub semnul îndoielii, desfăşurarea corespunzătoare a serviciilor
publice ar fi grav afectate.
OBIECTUL MATERIAL
Literatura juridică penală consideră că prin obiect material al unei infracţiuni se

înţelege “lucrul” (bun, animal, persoană, etc.) asupra căruia se îndreaptă în mod firesc
sau întâmplător săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, operând fizic asupra
acestuia, expunându-l unui pericol sau vătămându-l16.
Potrivit unei opinii, obiectul material al mitei şi al primirii de foloase necuvenite îl
constituie “banii sau alte foloase, date funcţionarului sau primite de el” 17.Altă părere
constă în faptul că, pentru infracţiunile puse în discuţie de regulă, nu existtă obiect
material 18.Întradevăr, asupra sumelor de bani sau celorlalte foloase date, oferite,
promise, pretinse, etc.,nu se îndreaptă în nici un fel acţiunile incriminate prin art.254-
257 C. pen. , nu operează fizic asupra lor, nu le periclitează , nu le vatămă, nici în
existenţa ,nici în integritatea sau structura lor.
12
O. Loghin, Tudorel Toader,Drept Penal Roman,partea specială, Casa de Editură şi Presă “Şansa”, Bucureşti,1994,p.339.
13
S. Kahane, în lucrarea colectivă,Explicaţii teoretice ale Codului Penal roman, vol.IV., partea specială ,Ed.Academiei,
Bucureşti 1972,p.130
14
V. Dobrinoiu,Op.cit.,p.67.
15
Ibidem,p.67.
16
V.Dangorot, Drept Penal, Bucureşti ,1939,p.202-203.
17
M.C. ardeleanu, Unele aspecte a infracţiunii de luare de mită în formă continuată , în R.R.D., nr.12/1971,p.41-45.
18
O.Loghin , Tudorel Toader,op.cit.p.345.
6
În realitate, sumele de bani ori foloasele respective , atunci când constau în bunuri
corporale , nu constituie decât “ lucruri dobândite prin săvârşirea infracţiunii” în sensul
art.118 lit.d C .pen. sau lucruri care au fost date pentru a deterrmina săvârşirea unei
infracţiuni” în sensul art.118 lit.c C.pen. şi astfel sunt supuse confiscării .
Obiectivul material al infracţiunii de luare de mită nu trebuie confundat cu obiectul
mitei, cele două noţiuni fiind total deosebite .S-a susţinut ca , atunci când funcţionarul a
efectuat actul pentru a cărui îndeplinire a primit mita, dacă acest act priveşte un obiect
material, acesta devine obiectul material al infracţiunii de dare de mită 19.Însă nu actele
făcute de funcţionar în favoarea făptuitorului sunt acţiunile tipice ale luării de mită, ci
faptele de pretindere , acceptare sau nerespingere a promisiunii.
De asemenea s-a afirmat ca “atunci când folosul necuvenit constă în prestarea unei
munci (repararea unui imobil), obiectul asupra căruia se efectuează munca devine
obiectul material al infracţiunii”20.Însă infracţiunea de pretindere săvârşită de subiectul
infracţiunii nu s-a exercitat asupra imobilului, ci s-a referit la prestaţia reparatorului,
care nu poate constitui obiectul material al infracţiunii de luare de mită.
19
S.Kahane,Op.cit.,p.130
20
Ibidem,p.130.
7
SUBIECTUL INFRACŢIUNILOR
SUBIECŢII ACTIVI
Subiectul activ al infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă, poate fi orice

persoană, care îndeplineşte condiţiile generale ale responsabilităţii penale, privind vârsta
, libertatea de hotărâre şi acţiune .Pentru a putea fi subiect activ al infracţiunilor de luare
de mită şi primire de foloase necuvenite, o persoană trebuie nu numai să îndeplinească
aceste condiţii generale ale responsabilităţii penale, dar să aibă şi o calitate specială,
aceea de a fi funcţionar sau alt salariat.
Totodată dispoziţiile privitoare la funcţionarise aplică şi altor salariaţi din cadrul
organizaţiilor prevăzute în art.145, inclusiv regiilor autonome şi societăţilor comerciale
cu capital privat, precum şi administratorilor şi cenzorilor acestora 21.
Dispoziţiile art.254,256,257, privitoare la funcţionari se aplică şi salariaţilor din
cadrul societăţilor comerciale cu capital privat , precum şi administratorilor şi cenzorilor
acestora.Administratorii sunt persoane care au mandatul de a administra societataea,
mandat acordat de voinţa socială exprimată în adunarea generală sau în actul de
asociere, iar cenzorii reprezintă organul specializat de control în cadrul societăţilor
comerciale22.
Pe lângă categoria persoanelor numite “funcţionari” şi “alţi salariaţi” există o altă
categorie de persoane care, sub aspectul aplicării legii penale, este “asimilată” celei
dintâi, cu îndeplinirea anumitor condiţii .
Articolul 147 alin 1 C.pen. stabileşte că o persoană poate fi socotită funcţionar în
sensul legii penale în următoarele condiţii:
- să fie încadrată în muncă;
- să exercite permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă şi
cum a fost investită, o însărcinare;
- însărcinarea să fie exercitată în serviciul unui organ sau instituţii de stat,
ori a unei intreprinderi sau organizaţii economice de stat care, potrivit
Legii nr.15/1990, s-au reorganizat sub formă de regii autonome şi
societăţi comerciale.
Vor fi asimilate funcţionarilor, potrivit art. 147 alin.2 C.pen., persoanele care
îndeplinesc o însărcinare în serviciul unor organizaţii amintite, indiferent dacă primesc
sau nu retribuţie.
În stabilirea calităţii de funcţionar nu va avea relevanţă faptul dacă însărcinarea este
permanentă sau temporară, nici modalitatea investirii, nici titlul însărcinării, nici
validitatea raportului de muncă23.
Pentru ca o persoană să fie considerată funcţionar, în sensul legii penale nu va fi
necesară existenţa unui contract de muncă sau o numire în funcţie; este suficientă
exercitarea în fapt a atribuţiilor funcţiei şi, ca o cerinţă minimală, va fi necesar
consimţământul expres sau tacit al organizaţiei respective, dat prin conducerea sa 24.
Condiţiile în care o persoană poate fi considerată “ alt salariat” în sensul legii penale
potrivit art.148 alin 1 C.pen. sunt următoarele:
21
Legea nr.65/1992 care modifică art.258.
22
Legea nr.31/1990, privind societăţile comerciale.
23
V.Dobrinoiu, Op.cit.,p.74.
24
Ibidem,p.74.
8
- să fie încadrat în muncă;
- să exercite permenent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă şi cum
a fost investit, o însărcinare;
- însărcinarea să fie exercitată în serviciul uneia dintre celelalte
organizaţii prevăzute în art.145 C.pen.
În proiectul legii pentru modificarea şi completarea Codului penal şi Codului de
procedură penalăse renunţă, la denumirea de “alt salariat” şi se face distincţia între
“funcţionari publici” şi ceilalţi funcţionari”. Noţiunea de “funcţionar public se referă la
acea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu , indiferent cum a fost
investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre
cele la care se referă art.145 C.pen.(autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile
sau alte persoane juridice de interes public)25.
Noţiunea de “funcţionar” se referă la funcţionarul public dar şi la orice salariatcare
exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele amintite
anterior26.
SUBIECŢI PASIVI
Subiect pasiv general al tuturor infracţiunilor în discuţie este statul ale cărui interese
sunt grav lezate prin săvârşirea faptelor.
Aceste interese se referă la desfăşurarea activităţilor organizaţiilor de stat şi publice,
prestigiul acestor organizaţii şi îndeplinirea serviciului de către funcţionari sau alţi
salariaţi în condiţii de probitate şi la adăpost de orice suspiciune 27.
Subiect pasiv special va fi organizaţia de stat sau publică în a cărui serviciu se afla
funcţionarul incorect.Deasemenea mai poate fi uneori şi o persoană fizică- persoana
care a dat mită atunci când a fost constrânsă la aceasta de către funcţionarul corupt.
ASPECTE OBIECTIVE
În general latura obiectivă a infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, primire de

foloase necuvenite, trafic de influenţă, cuprinde un element material- o acţiune-
inacţiune tipică, unele condiţii concomitente care individualizează acţiunea, un rezultat
al faptei şi un raport de cauzalitate.
Elementul material în cazul infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, primire de
foloase necuvenite, trafic de influenţă , prezintă mai multe modalităţi alternative, acesta
se poate realiza prin mai multe activităţi materiale, fiziace prevăzute alternativ în textul
incriminator, iar săvârşirea uneia singure fiind suficientă pentru existenţa infracţiunii. În
25
V.Dobrinoiu,Op.cit.p.75.
26
Ibidem, p.75.
27
Ibidem,p.75.
9
cazul primirii de foloase necuvenite, elementul material se realizează printr-o activitate
unică.
La infracţiunile de dare de mită, trafic de influenţă şi primirea de foloase necuvenite,
elementul materialse realizează numai prin acţiune, iar în cazul luării de mită, elementul
material se poate înfăţişa atât sub forma acţiunii cât şi sub inacţiunii.
Din punct de vedere al formelor infracţionale , pentru luarea, darea de mită şi
traficul de influenţă, numai una din aacţiunile sau inacţiunile alternative reprezintă
forma perfectă, fapta consumată(de exemplu în cazul luării de mită, doar primirea
banilor sau a celorlalte foloase).
Celelalte acţiuni, inacţiuni, sunt în realitate forme imperfecte sau acte pregătitoare ,
sau de executare rămase în faza tentativei pe care legiuitorul le-a incriminat punându-le
pe acelaşi plan cu forma perfectă, cu infracţiunea consumată28.
Între acţiunile sau inacţiunile ce relizează elementul material al infracţiunilor de
luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, există o dependenţă, o legătură
naturală,”săvârşirea uneia este urmarea firească a celeilalte, fiecare în parte
reprezentând trepte deosebite de înfăptuire a aceleiaşi finalităţi” 29.
Toate acţiunile sau inacţiunile ce realizează elementul material al infracţiunilor puse
în discuţie se pot comite de către autor fie direct, nemijlocit, fie indirect printr-un
intermediar30.
Între acţiunile tipice, specifice dării şi luării de mită, există o corelaţie în sensul că
promisiunii de bani sau foloase, incriminată ca dare de mită, îi corespunde acceptarea
sau nerespingerea promisiunii, la luarea de mită, oferirii sau dăruirii de bani ori foloase,
din art.225 C.pen.,îi corespunde primirea acestor foloase, din art.254 C.pen.
În cazul infracţiunilor puse în discuţie, elementul material, sub oricare dintre
modalităţile sale alternative, este însoţit de o serie de condiţii concomitente care privesc
natura obiectului acţiunii tipice ( banii sau alte foloase), caracterul acestuia (necuvenit),
momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii (înaintea- în timpul îndeplinirii unui act de
serviciu, de către subiectul activ- în cazul luării şi dării de mită) 31.
Aceste condiţii concomitente constituie criterii de prim ordin pentru corecta
încadrare juridică a faptei.
În literatura juridică, cu privire la rezultatul faptelor discutate, s-au formulat puncte
de vedere controversate.Referitor la infracţiunea de luare de mită, s-a susţinut că ne
aflăm în prezenţa unei infracţiuni materiale, de rezultat 26, sau că rezultatul acestei
infracţiuni constă în crearea unei stări de pericol care aduce atingere bunului mers al
activităţii serviciului prin atitudinea lipsită de probitate a făptuitorului 32. Se remarcă
faptul cătoate infracţiunile produc un rezultat, fiind infracţiuni de rezultat, care constă
uneori într-o stare de pericol sau ulterior într-o vătămare materială şi orice infracţiune
este o acţiune sau inacţiune socialmente periculoasă, iar o faptă este periculoasăpentru
societate tocmai prin urmările produse- vătămare materială sau o stare de pericol 33.
28
V.Dobrinoiu,Op.cit.,p.78.
29
Tribunalul Suprem,sect.pen., Dec. nr. 4748/1972, în R.R.D. nr.8/1973,p.161.
30
V.Dobrinoiu,Op.cit. , p.79.
31
V.Dobrinoiu,Op.cit., p.79.
32
Lucia Moldovan,Luarea de mită în codul Penal al R.S.R., în “Studia Universitas Babes-Bolyai, Series jurisprudentia”,
Cluj 1970, p.88.
33
S.Kahane, Op.cit.,p.134.
10
În cazul infracţiunilor analizate rezultatul faptei constă întotdeauna într-o stare de
pericol social pentru relaţii sociale ocrotite prin incriminare, deci pentru obiectul juridic
al infracţiunii.
Starea de pericol astfel creată vizează îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, de către
funcţionari sau 2alţi salariaţi” şi pentru desfăşurarea activităţii organizaţiilor de stat şi
publice.
Acest rezultat, starea de pericol, este implicat în desăvârşirea oricăreia dintre
acţiunile sau inacţiunile ce realizează elementul material al infracţiunilor, fiind
inevitabil cert şi existenţa sa ca rezultă ex.-re, fără ca aceasta să însemne că rezultatul nu
trebuie dovedit, însă proba existenţei şi întinderii sale se face dovedind materialitatea
activităţii desfăşurate de infractor34.
Între acţiunea sau inacţiunea săvârşită şi rezultat trebuie să existe o legătură de
cauzalitate, astfel acţiunea-inacţiunea a creat starea de pericol pentru relaţiile sociale
ocrotite prin incriminare. Această legătură de cauzalitate este relevată şi ea de
materialitatea faptei.
ASPECTE SUBIECTIVE
Infracţiunile de luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de

influenţă se caracterizează, din punct de vedere subiectiv, prin intenţie directă, ceea ce
implică prevederea de către autor a rezultatului faptei sale, iar subiectul activ al
infracţiunii are în mod necesar reprezentarea lui.existenţa intenţiei directe se deduce din
materialitatea faptei.
În general, în cazul intenţiei, atitudinea psihică a subiectului fţă de rezultatul
prevăzut (urmărirea sau acceptarea lui), ţine tot de factorul intelectiv al acestuia 35.
În procesele psihice anterioare săvârşirii infracţiunii, are loc un act de cunoaştere şi
unul de voinţă, însă actul de voinţă este legat exclusiv de activitatea materială a
subiectului36.
În cazul intenţiei directe, urmărirea rezultatului prevăzut echivalează cu
reprezentarea inevitabilităţii survenirii acelui rezultat, iar în czul intenţiei directe,
acceptarea rezultatului nu înseamnă decât reprezentarea eventualităţii producerii acelei
urmări, care poate sau nu să se producă37.
Însă în cazul infracţiunilor analizate subiectul are reprezentarea nu a eventualităţii,
ci a certitudinii că rezultatul se va produce echivalând cu existenţa intenţiei directe.
În cazul infracţiunilor de luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, săvârşirea
oricărei acţiuni-inacţiuni tipice, vizează un anumit scop: îndeplinirea sau neîndeplinirea
de către funcţionar sau “alt salariat” a unui act de serviciu, sau efectuarea unui act
contrar îndatoririlor de serviciu.
34
V. Dobrinoiu, Op.cit.,p.134.
35
Ibidem, p.83.
36
Ibidem,p.83.
37
Simion Petrovici, Unele aspecte ale noţiunii de vinovăţie în dreptul penal, “S.C.J.”, nr.1/1958, p.295.S
11
Săvârşirea de către funcţionar sau “alt salariat” a unei acţiuni-inacţiuni constituie un
scop doar pentru mituitor sau cumpărătorul de influenţă 38.Pentru cel mituit sau pentru
traficantul influenţei, fapta funcţionarului sau a “altui salariat” reprezintăcontraprestaţia
pentru banii sau folosul primit39.
III. INFRACŢIUNEA : LUARE DE MITĂ
COSIDERAŢII GENERALE
38
V.Dobrinoiu,Op.cit.,p. 84.
39
Ibidem, p.84.
12
Mituirea semnifică, în genere, coruperea unui funcţionar prin foloase de orice fel
pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a îndeplinirii unui act
legal40.
Infracţiunea de luare de mită face parte din grupa infracţiunilor de serviciu sau în
legătură cu serviciul. Activităţile de interes public ce se realizează prin intermediul
funcţionarilor, este necesarca funcţionarii sa-şi îndeplinească corect îndatoririle de
serviciu, să nu şi le exercite în mod abuzivsau neglijent, să nu facă din exercitarea
acestor îndatoriri o sursă de venituri necuvenite. Totodată, buna desfăşurare a activităţii
de interes public este incompatibilă cu acreditarea ideii că funcţionarii ar fi coruptibili,
că ar putea fi influenţaţi în modul de exercitare a îndatoririlor de serviciu de persoane
dinb afara, care ar putea avea un ascendent asupra lor sau prin oferirea unor foloase ce
nu li se cuvin după lege.
Lucrările clasice de drept penal, au clasificat mituirea, în mituirea activă- dare de
mită şi mituire pasivă- luare de mită. L.Lambert a stabilit astfel că fapta unui funcţionar
necinstit de a pretinde un dar sau un folos unui particular, care nu s-ar fi gândit sau nu ar
fi îndrăznit să-l corupă, este un mod cu mult mai activ de a fi corupt decât fapta de a
accepta o ofertă sau o promisiune cu caracter corupător şi totuşi, această cerere a
funcţionarului, luând iniţiativa propriei sale coruperi, este socotită corupţie “pasivă”, iar
fapta particularului care cedează la solicitările celui dintâi este considerată corupţie
“activă”41.
Articolul 254 C.pen. stabileşte astfel: fapta funcţionarului care, direct sau indirect,
pretinde sau primeşte bani sau alte foloase care nu I se cuvin, sau acceptă promisiunea
unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a
întârzia un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act
contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea
unor drepturi42.
În dreptul penal există două sisteme cu privire la incriminarea mituirii:
a) Sistemul incriminării unilaterale prevede numai luarea de mită şi mituitorul
este tratat ca participant la săvârşirea infracţiunii.
Adeptul acestui sistem, R. Vouin afirmă că infracţiunile de corupţie activă şi
pasivăsunt foarte strâns legate între ele, încât pare normal să se incrimineze
una din ele, iar cealaltă să fie sancţionată cu titlu de complicitate.
b) Sistemul incriminării bilaterale prevăzut în codul nostru penal) cuprinde
atât darea de mită, cât şi luarea de mită, ca infracţiuni de sine stătătoare ,
distincte.
În esenţa lor, darea şi luarea de mită sunt două laturi ale unei fapte complexe
(exceptând cazul când pretinderea mitei nu este urmată de acceptare), şi presupune
concursul necesar a două persoane- mituitorul şi cel mituit43.
40
O. A. Stoica, Drept Penal,Partea Specială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1976, p.254.
41
L.Lambert, Traite de droit penal special, Paris 1968, p. 670.
42
Prin Legea nr. 65 din 9 iulie 1992 pentru modificarea şi completarea C. pen. a fost introdus un nou aliniat: “ fapta
prevăzută în alin.1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12
ani şi interzicerea unor drepturi”.
43
V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal românesc, Ed. Atlas Lex, Bucureşti 1995, p.106.
13
Astfel unii autori au văzut în darea şi luarea de mită o infracţiune bilaterală în care
“ faptul ilicit se naşte dintr-un raport bilateral, intervenit între subiecţii activi” 44, însă
legiuitorul a disociat-o, incriminând separat cele două acte care o alcătuiesc.
În condiţiile în care, datorită împrejurărilor în care a fost săvârşită sau absenţei
elementului subiectiv, una dintre cele două fapte nu constituie infracţiune, acest lucru
nu împiedicăsancţionarea celorlalte45.
Noţiunea de luare de mită prezentată în articolul 254 C.pen. este asemănătoare cu
cea din Codul Penal anterior din 1936. Există însă şi deosebiri: obiectul mitei este
exprimat mai concis- “bani sau alte foloase” ( anterior: “bani, bunuri, valori, comisioane
sau orice alt profit”), nu mai sunt prevăzute circumstanţele agravante anterioare; în alin
2 al art 254 se stabileşte că, în condiţiile în care bunurile luate ca mită nu se găsesc în
natură, condamnatul va fi obligat la plata echivalentului lor bănesc.
Orupţia este o probă de venalitate a celui care primeşte o recompensă şi oferă
cetăţenilor tristul spectacol al venalităţii 46.
Prin incriminarea corupţiei se urmăreşte pedepsirea lăcomiei care umileşte …
jignind uniforma şi născând suspiciune şi neîncredere între oameni 47. Asfel, A.
Chaveauşi F. Helie arată că, în cazul corupţiei, funcţionarul abuzează de autoritatea sa
pentru a face sau a nu face un act ce ţine de îndatoririle funcţionarilor 48 sau R. garraud
susţine că luarea de mită este un delict de funcţiune49.
Aceste formule nu definesc evident obuiectul juridic al luării de mită, în schimb V.
Manzini crede că obiectul juridic îl reprezintă interesul privitor la funcţionarea normală
şi la prestigiul administraţiei publice50, iar Nino Levi scrie că interesul protejat în
mituirea pasivă este normală efectuare a datoriei funcţionarului public şi gratuitatea sau
legalitatea prestaţiunii funcţionarului faţă de particulari 51.
În literatura noastră juridică, se remarcă opinia lui S. Kahane care afirmă că
obiectul special al dării de mită constă în “mănunchiul de relaţii sociale a căror normala
formare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibilă fără a asigura exercitarea cu probitate
de către funcţionar a atribuţiilor de serviciu şi fără a combate fapte de venalitate, care
aduc atingere bunului mers al organizaţiilor de stat şi obşteşti, lezând implicit şi
interesele legale ale persoanelor particulare52.
SUBIECTUL ACTIV AL INFRACŢIUNII
Infracţiunea pusă în discuţie este o infracţiune cu subiect activ calificat, autorul

acestei infracţiuni poate fi doar un funcţionar sau “alt salariat” în accepţiunea art. 147 şi
148 C.pen., respectiv art.258 C.pen. In practica judiciară s-a stabilit că pot fi subiecţi
44
V. Dongoroz, Drept penal, Bucureşti 1939, p.447.
45
V. Dobrinoiu, Op. Cit., p.107.
46
U. Gavazzi, Tratatto di dritto penale, vol.IV, Milano, p.38.
47
V.Marzini, Tratat de drept penal italian,Vol. V, Torino, 1935, p.168.
48
Theorie du Code penal, ediţia a VI-a, p.591.
49
Tratat teoretic şi practic de drept penal francez, Vol.IV, ediţia a II-a, Paris 1922p.387.
50
Op.cit., p.165.
51
Despre delicte contra administraţiei publice, milano, 1935, nr.124, 125.
52
S. Kahane, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Vol.V, Ed. Academiei Bucureşti, 1972, p.131.
14
activi ai infracţiunii de luare de mită, printre alţii: contabilul şef al unei intreprinderi de
transport, care a primit o sumă de bani pentru a angaja o persoană ca taxator de autobuz
( deşi contabilul nu a semnat actul de angajare, dar îi examina pe candidaţi şi întocmea
un referat privind rezultatul examinării53); şeful biroului personal şi învăţământ care a
primit foloase materiale în scopul angajării unor muncitori (cel care făcea angajarea era
conducătorul unităţii, dar inculpatul avea atribuţia de serviciu de a recruta personal şi de
a face propuneri pentru angajare 54); profesorul care, fiind membru al comisiei de
bacalaureat, aprimit sume de bani pentru a asigura reuşita unui candidat la acest
examen55; medicul care a primit o sumă de bani în timpul îndeplinirii unui act privitor la
funcţia sa, pentru a-l efectua cu deosebită grijă 56; ofiţerul de poiţie care a pretins şi a
primit sume de bani, în scopulde a nu întocmi acte de cercetare în cazul unei infracţiuni
de speculă57; lucrătorul unei staţii Peco care a primit sume de bani pentru a vinde
cantităţi de petrol mai mari decât celecare puteau fi cumpărate 58; expertul care, primind
de la o instanţă judecătorească însărcinarea de a efectua o expertiză în una din cauzele
de competenţa acelei instanţe, primeşte un folos material de la una din părţi, pentru a
întocmi raportul de expertiză în favoarea acesteia59.
Cu privire la medici, se menţionează că, ulterior adoptării H.G. nr.220/1992, în
unele hotărâri judecătoreşti li s-a negat calitatea de funcţionar şi, deci, ca subiect activ al
luării de mită însă acest punct de vedere nu s-a impus nici în practica judiciară, nici în
literatura judiciară.
În art. 1 pct. 3 din Principiile de bază ale Statutului medicului din România,
aprobat prin H.G. menţionată, se precizează ca “medicul practician”, prin natura
umanitară şi liberă a profesiunii sale, nu este funcţionar public şi nici nu va putea fi
asimilat “funcţionarului public”, dar prevederile acestei H.G. nu pot modifica
dispoziţiile art.147 C.pen. conform cărora prin “funcţionar” se înţelege orice salariat
care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă şi cum a fost
investit, cu însărcinare în serviciul unui organ sau instituţie de stat, al unei intreprinderi
sau organizaţii.
Potrivit practicii judiciare, au calitatea der funcţionari şi persoanele aflate în
termenul de încercare pentru că în perioada respectivă ele îndeplinesc sarcinile de
serviciu ale funcţiei în care urmează să fie angajat, deşi nu există un contract de muncă;
la fel ca şi remizierii, care îşi desfăşoară activitatea în unele sectoare economice
( desfacerea sau depozitarea de mărfuri) în baza unui contract de muncă încheiat pe o
perioadă determinată sau nedeterminată, având obligaţia de a se supune programului de
lucru şi a respecta disciplina muncii, precum şi drepturile stabilite pentru persoanele
încadrate în muncă.
Prevederile art. 254 C. pen., care incriminează luarea de mită, se aplică şi “altor
salariaţi” nu numai funcţionarilor, iar potrivit art.148 alin. 2 C. pen., în noţiunea de “alţi
salariaţi” sunt incluse şi persoanele care îndeplinesc o “însărcinare” în serviciul uneia
53
Trib. Reg. Iaşi, dc.pen. nr.928/1967 în “R.R.D.” nr.2/1968,p.166.
54
Trib.Suprem, Sec. Pen. dec.nr.3048/1971 în C.D., p.358.
55
Trib.Suprem, Sec. Pen. dec.nr.372/1975, în “R.R.D.” nr.2/1976, p.69.
56
Trib.Suprem, Sec. Pen. dec.nr191/1971, C.D.,p.357.
57
Trib.Suprem, Sec. Pen. dec.nr566/1973, C.D.,p.424.
58
Trib. Municipiului Bucureşti, Sect.I pen., dec. nr. 1041/1992, Culegere de practică judiciară penală pe anul 1992, Ed.
“Şansa”, Bucureşti, 1993, p.205.
59
Trib. Municipiului Bucureşti, Sect. II-a pen., dec. nr.2481/1984, “R.R.D.” nr 3/1986,p. 78.
15
dintre organizaţiile prevăzute la art.145 C. pen. Concluzia ar fi că dispoziţiile art. 254 C.
pen sunt aplicate condamnaţilor care execută pedeapsa la locul de muncă 60. Această
concluzie se confirmă şi de modificările aduse prin Legea 165/1992 care include expres,
în sfera organizaţiilor ai căror “ alţi salariaţi” sunt susceptibili de a deveni subiecţi ai
infracţiunii de luare de mită, atât regiile autonome, cât şi societăţile comerciale.
O problemă cu care practica judiciară nu a examinat-o, este una dacă elevii şi
studenţii practicanţi pot fi consideraţi sau nu funcţionari în sensul legii penale.Trebuie
examinat faptul dacă, în perioada practicii, aceştia îndeplinesc o “ însărcinare de
serviciu”, se vor analiza atribuţiile concrete pe care le au, în timpul practicii.
În art. 254 alin.2 introdus prin Legea 65/1992 subiect al acestei forme agravate este
un funcţionar cu atribuţii de control- văzut ca persoană calificată- astfel prin dispoziţiile
legale în vigoare61 şi se vor analiza în mod concret, pentru fiecare caz în parte, în funcţie
de natura atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului62.
Această calitate o au : paznicii, gardienii publici, organele Gărzii financiare,
funcţionarii din Direcţia Generală a Controlului Financiar de Stat din Ministerul
Finanţelor şi unităţi subordonate precum şi alţi funcţionari care, conform dispoziţiilor
legale au atribuţii de control63.În lirteratura juridică s-a exprimat opinia că dispozuiţiile
cu caracter agravant din art.254 alin.2 Cod pen. se vor aplica de câte ori funcţionarul
care pretinde, primeşte, acceptă sau nu respinge, bani sau alte foloase are atribuţii de
control, cu excepţia celor chemaţi să constate contravenţiile sau infracţiunile prevăzute
de Legea 42/1991, pentru care se vor aplica prevederile acestei legi în cadrul cărora
minimul şi maximul pedepselor se majorează cu câte 2 ani.
În practica judoiciaeă au fost consideraţi “alţi salariaţi” şi persoanele încadrate în
muncă (împuterniciţi contabili) la asociaţiile de locatari, care sunt organizaţii obşteşti
potrivit art.145 C. pen.
Se pune întrebarea dacă avocatul poate fi considerat “alt salariat” , în sensul art
148 C.pen. şi dacă poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită. Printr-o decizie
dată în compunerea stabilită mde art.39 alin.2 şi 3 din Legea pentru organizarea
judecătorească, Tribunalul Suprem a considerat că faptele unui avocat care, pentru a
presta asistenţa juridică, a pretins şi încasat de la justiţiabili sume de bani peste
onorariul stabilit, nu constituie infracţiuni de luare de mită 64, deoarece numai avocaţii
aleşi în organele de conducere colegiului şi biroului colectiv de asistenţă juridică,
precum şi persoanele care fac parte din aparatul tehnico-administrativ îndeplinasc
însărcinări de serviciu şi pot fi socotiţi “alţi salariaţi”.
Plenul Tribunalului Suprem a admis recursul extraordinar declarat împotriva
acestei decizii şi a statuat că avocaţii sunt- prin asimilare- “alţi salariaţi” în sensul legii
penale65. S-a motivat astfel această soluţie: colegiile de avocaţi, sunt organizaţii obşteşti
potrivit prevederilor art.1 şi 3 din decretul nr.281/1954 pentru organizarea şi exercitarea
avocaturii; avocatul îndeplineşte o “însărcinare” primită din partea organizaţiei din care
60
V. Dobrinoiu, Op.cit., p.114
61
V.Dobrinoiu, Op,cit.,p.114.
62
A. Filipas,Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei.
63
I. Dumitru, Funcţionarul cu atribuţii de control- subiect activ calificat al infracţiunii de luare de mită, “Dreptul”
nr.8/1994,p.61-62
64
Trib.Suprem, dec.nr.61/1974 (nepublicată).
65
Plenul Trib.Suprem, dec.15/1975, C.D.,p.682.
16
face parte. Această însărcinare avocatul o primeşte şi o aduce la îndeplinire “în
serviciul” biroului colectiv de asistenţă publică care a emis delegaţii.
După 1989, inbstanţa supremă a revenit asupra acestei practici, pronunţându-se în
sensul că avocatul nu face parte din categoria persoanelor la care se referă articolele 147
şi 148 din Codul Penal.
S-a motivat astfel că “ prin persoane care îndeplinesc o însărcinare în serviciul unei
organizaţii obşteşti” potrivit art.148 alin.2 din Codul Penal, trebuie înţelese persoanele
investite cu îndeplinirea unei munci de răspundere sau a unei misiuni concrete în
serviciul unei asemenea organizaţii cum sunt cele încadrate într-o funcţie de conducere
sau din administrarea ei internă.
Din examinarea structurii organizatorice şi funcţionale a colegiilor de avocaţi, ca
organizaţii cu caracter profesional, rezultă necesitatea unei distincţii între avocaţii care
au calitatea de “membri ai colegiului” şi avocaţii aleşi în organele de conducere ale
colegiului şi birourilor colectivă de asistenţă juridică.
Trebuie subliniat faptul că angajarea avocatului se face de către justiţiabili, prin
intermediul biroului colectivde asistenţă juridică, în cadrul procesului, rolul de mandatar
al persoanelor care l-au angajat, având împuternicirea de a le prezenta sau asista
înaintea instanţelor de judecată66.
Avocatul pledant are deci, în cadrul colegiului, un statut juridic şi profesional
propriu, autonom, de liber profesionist care cuprinde drepturile şi obligaţiile prevăzute
de lege şi de normele de deontologie profesională67.
Faptul că avocaţii pledanţi nu pot fi consideraţi ca făcând parte din categoria celor
asimilaţi cu “alţi salariaţi” este confirmat şi de Legea retribuirii muncii, în care sunt
prevăzuţi la categoria celor care nu sunt retribuiţi pentru munca prestată de către
organizaţia profesională din care fac parte, ei fiind, în calitate de liber profesionişti,
aleşi şi plătiţi de către justiţiabil, prin intermediul biroului colectiv de asistenţă
judiciară.
Asimilarea cu “alţi salariaţi” a avocatului pledant ar denatura rolul apărării, acesta
putând fi considerat ca subordonat autorităţii publice încălcându-se garanţiile unor
apărări obiective a justiţiabililor, înscrise în Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului68.
În continuare vom pune problema membrilor asciaţiilor agricole de producţie sau
ai cooperativelor meşteşugăreşti, anume dacă aceştia au calitatea de “alţi salariaţi” sau
dacă ei pot fi asimilaţi acestora.
În literatura juridică s-a remarcat punctul de vedere potrivitcăruia
Membrii cooperaţiilor agricole de producţie şi ai cooperativelor meşteşugăreşti nu
pot fi socotiţi “alţi salariaţi”, dar au această calitate persoanele încadrate în muncă la
organizaţiile menţionate (contabili, economişti, medici veterinari).
Totodată în literatura juridică a susţinut existenţa tuturor infracţiunilor de serviciu
sau în legătură cu serviciul presupune, ca o condiţie prealabilă, “preexistenţaîn structura
organizaţiilor de sata sau obşteşti a unui serviciu având sarcina de a se ocupa de anumite
66
Ibidem,p.118.
67
Ibidem, p.119.
68
Ibidem,p.119.
17
cauze privind interesele obşteşti sau ale cetăţenilor în particular, sarcina în îndeplinirea
căreia se pot eventual săvârşi fapte care constituie infracţiuni de serviciu” 69.
Este necesară sublinierea următoarei dinstincţii- când membru cooperator
desfăşoară activităţi în nume propriupentru producerea bunurilor materiale, şi nu unele
activităţi în numele activităţii obşteşti sau al unui compartiment al acesteia activitatea
lui nu îndeplineşte minimul de condiţii specifice “serviciului”, în competenţa Codului
Penal70. În schimb,activitatea preşedintelui, vicepreşedintelui, membrului consiliului de
conducere prezintă un plus de importanţă faţă de cea a cooperatorului de rând, putând
angaja interesele organizaţiei şi, atunci când se desfăşoară cu încălcarea normelor
legale, poate deveni periculoasă pentru societate.
Datorită lipsei de definiţii legale a unei noţiuni de “serviciu” în sensul legii penale,
această noţiune nu poate fi asimilată oricărei activităţidesfăşurată într-o organizaţie de
stat sau obştescă71.
Textele art.147, 148 se referă la activitatea funcţionarului în exercitarea unor
atribuţii de conducere, administrativ-gospodăreşti sau măcar a unei actvităţi care îi dă
dreptul de a săvârşi anumite acte care produc efecte juridice.
Nu poate fi considerat subiect posibil al infracţiunii de luare de mită, membrul sau
cooperatorul care îndeplineşte o muncă de rând în cadrul organizaţiei- ar însemna să
extindem sfera noţiunii de “alţi salariaţi” peste limitele 2serviciului” la care se referă
dispoziţiile legale ca atare, pentru simplul fapt că dintotdeauna luarea de mită a fost
concepută ca o activitate a funcţionarului care îşi trafică funcţia pentru a obţine foloase
necuvenite.
O condiţie importantă o constituie că subiectul trebuie să aibă calitatea de
funcţionar sau “alt salariat” în momentul săvârşirii acţiunii tipice; astfel fapta ar putea
constitui eventual, o înşelăciune.
Dacă, după pretinderea sau acceptarea promisiunii foloaselor, subiectul a dobândit
calitatea de funcţionar sau “alt salariat” şi ulterior, în baza înţelegerii anterioare, a primit
foloasele pretinse sau promise, ar putea exista totuşi infracţiunea de luare de mită.
Infracţiunea va exista dacă la data săvârşirii acţiunii tipice făptuitorul era
funcţionat sau “alt salariat”şi, mai înainte de efectuarea actului în vederea căruia a
săvârşit fapta, el, a pierdut calitatea aceasta şi chiar dacă banii sau foloasele I s-au dat
efectiv după pierderea calităţii.
Potrivit Codului nostru penal, luarea şi darea de mită constituie infracţiuni
distincte, fiecare făptuitor are calitatea de autor matreial al infracţiunii comise- autor de
dare de mită, autor de luare de mită. Astfel mituitorul nu poate fi complice sau instigator
la darea de mită. Cu toate acestea, regulile complicităţii sunt aplicabile acestor
infracţiuni72 (participant nu poate fi decât un terţ).
În jurisprudenţă s-a impus următoarea soluţie: fapta unei persoane de a primi bani
şi alte bunuri de la studenţii candidaţi la examene şi de a ale preda unui cadru didactic
(condamnat pentru luare de mită), spre a-I declara promovaţi, constituie complicitate la
această infracţiune, şi nu la infracţiunea de dare de mită 73.
69
S. Kahane,Op.cit.p.77,(Explicaţii teoretice ale Codului Penal Roman),Vol.IV.Partea specială,Ed. Academiei,
Bucureşti,1972.
70
71
Ibidem, p.121.
72
E. Garcon, Code penale annote, Codul penal adnotat), Paris,1901-1906, p.425.
73
Trib. Suprem, Sec.pen.dec.nr.1485/1985,C.D.,p.318.
18
Activitatea de luare de mită se poate realiza fie direct- de către însuşi funcţionarul
mituit- fie indirect, de către un intermediar în locul persoanei mituite (art.254 alin1
C.pen.).
Dacă cererea de bani sau alte foloase, făcută prin intermediari, nu a ajuns la
cunoştinţa persoanei căreia îi era adresată, nu va exista însă luarea de mită. Se pune
întrebarea care este poziţia juridică a intermediarului atunci când acesta are calitatea de
funcţionar- este autor sau complice?
În literatura juridică s-a susţinut teza că intermediarul nu poate fi decât complice,
iar în unele cazuri instigator. Deşi prin activitatea sa, intermediarul înfăptuieştechiar
acţiunea constitutivă a infracţiunii de luare de mită, totuşi, această activitate fiind prin
voinţa legiuitorului fapta autorului, va fi caracterizată, în ceea ce-l priveşte pe
intermediar, ca ajutor, deci complicitate.
Un exemplu elocvent este cel analizat în lucrarea citată a profesorului universitar
V. Dobrinoiu:
La rugămintea unui coleg de muncă, inculpatul intervine pe lângă şeful biroului
administrativ din cadrul intreprinderii unde lucrează toţi trei, pentru ca acesta să
înlesnească celui dintâi ocuparea unei camere în căminul de nefamilişti. Cel solicitat
(condamnat pentru luare de mită). A fost de acord, dar a pretins, prin intermediul
inculpatului, o sumă de bani ce I-a fost remisă prin intermediul acestuia. Inculpatul a
înlesnit astfel primirea de către un funcţionar a unei sume de bani, pentru a îndeplini un
act care priveşte îndatoririle sale de serviciu, iar fapta sa întruneşte elementele
complicităţii la infracţiunea de luare de mită, nu trafic de infuenţă 74.
Dacă intermediarul a conceput infracţiunea de luare de mită şi-l determină pe
funcţionar să o săvârşească prin intermediul său, el va cumula şi calitatea de instigator şi
va răspunde doar pentru instigare75.
Vom analiza în continuare situaţia în care mita ajunge de la mituitor la mituit prin
doi intermediari, care acţionează succesiv. Stfel, primzl intermediar care-l ajută pe cel
de-al doilea la îndeplinirea actului de complicitate, nu este un complice al complicelui,
ci un complice al autorului luării de mită. Deoarece complicitatea nu este o infracţiune
de sine stătătoare, susceptibilă ea însăşi de participaţie, complicele complicelui nu poate
fi considerat decât complicele autorului76.
Este posibil ca primul intermediar să nu-l cunoască personal pe funcţionarul mituit,
fără ca acest lucru să excludă calitatea sa de complice: erste suficient pentru existenţa
complicităţii ca primul să aibă cunoştinţă despre fapta autorului şi să-l ajute chiar din
umbră,chiar fără ştiinţa acestuia, la realizarea ei77.
74
Trib.Suprem,Sec.pen.dec.nr.1453/1983,C.D.,p.247.
75
Formele de participaţie săvârşite cu intenţie au caracter absorbant, iar instigarea absoarbe complicitatea, formă de
participaţie secundară.
76
77
V.Papadopol,Condiţiile generale ale participaţiei penale, în R.R.D. nr.5/1970,p.38
19
CONŢINUTUL NORMATIV AL INFRACŢIUNII
ELEMENTUL MATERIAL
20
Potrivit art.254 C.pen., infracţiunea de luare de mită, constă în fapta funcţionarului
care, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu I se cuvin, ori acceptă sau nu
respinge promisiunea unor astfel de foloase. Verbele folosite în cuprinsul definiţiei,
fiind verbe indicative de mod, arată modalităţile de realizare a infracţiunii. Primele trei
modalităţi le întâlnim şi în Codul Penal din 1936. Vom analiza în continuare
modalităţile amintite.
Prin modalitate, a pretinde, înseamnă a cere cva în mod stăruitor, a formula o
pretenţie, a impune să I se dea 78. Unii autori au considerat că a pretinde implică fie o
cerere de mită sub ameninţarea săvârşirii, în timpul serviciului, a unor acte ce ar
prejudicia interesele legale ale mituitorului, sau punerea intenţionată a acestuia în astfel
de condiţii încât să fie nevoit să dea mită.
Modalitatea analizată se poate realiza prin cuvinte, gesturi, scrisori. Dacă cererea
se face printr-o scrisoare, în discuţie vor intra patru momente: expedierea scrisorii ce
conţine pretenţia; sosirea scrisorii la destinatar; luarea la cunoştinţă de către ecesta; şi
înţelegerea de cătrre destinatar a solicitărilor adresate.
Opiniile sunt împărţite şi în acest caz, astfel sun autori care consideră că se poate
vorbi de “pretindere” numai când destinatarul ia la cunoştinţă de conţinutul cererii, alţii,
mai exigenţi, susţin că pentru a exista “pretindere” este necesar ca cel solicitat să fi
79
înţeles conţinutul cererii .
Trebuie subliniat faptul că nu este necesar ca cererea să fie astfel formulată încât să
fie înţeleasă de oricine; suficient să fie inteligibilă pentru cel căruia I se adresează. Nu
este necesar, de asemenea, ca cel solicitat să fi priceput efectiv cererea funcţionarului,
dacă acesta din urmă a voit să fie înţeles.
Iniţiativa va aparţine întotdeauna funcţionarului, elementul obiectiv al infracţiunii
fiind relizat independent de acceptarea sau respingerea cererii de către particular 80.
A doua modalitate alternativă constă într-o acţiune de primire de bani sau alte
foloase necuvenite. A primi înseamnă a lua în posesie un obiect, care se înmânează, se
dăruieşte, sau se încasează o sumă de bani, iar iniţiativa aparţine, de această dată
mituitorului. Acţiunea de primire va fi spontană, existând o relativă concomitenţă între
acceptarea propunerii şi primire; acceptarea nevând timp suficient să devină ea însăşi
relevantă juridic81.
Acceptarea sau primirea nu se pot produce decât în eacelaşi timp, pentru că dacă ar
fi avut loc o acceptare a unei promisiuni anterior primirii banilor sau foloaselor,
infracţiunea s-ar fi consumat în momentul acceptării, astfel primirea este întotdeauna
spontană ţi voluntară.
Dacă funcţionarul ajunje în posesia folosului, nu-l refuză, dar nici nu-şi manifestă
expres voinţa de a-l primi,(lasă pe masă banii), deşi nu primeşte în mod expres
avantajul, el păstrează deschisă posibilitatea de a-l folosi; suntem astfel în faza unei
“primiri” în sensul legii, chiar dacă între timpavantajul respectiv nu mai poate fi
valorificat.
78
V.Dobrinoiu, Op.cit., p.125.
79
E.Schidt,Situaţiile de fapt ale mitei în jurisprudenţa judiciară supremă de la 1879 până la 1959,Munchen,1960, citat de V.
Dobrinoiu, op.cit.,p.126
80
F.Goyet,Drept penal special, ediţia VII-a, Paris,1958,p.85
81
21
Dacă banii sau foloasele au ajuns la funcţionar prin poştă, destinatarul trebuie să-şi
manifeste neîntârziat, voinţa de a nu le accepta iar dacă nu le reexpediază trimitatorului
trebuie să denunţe fapta autorităţilor.
În cazul în care darul sau folosul a fost predat unei persoane din familia
funcţionarului, se consideră că l-a primit atunci când, aflând despre remiterea lui şi fiind
conştient că-I este destinatlui, în considerarea efectuării unui actde serviciu, se hotărăşte
să-l păstreze82.
Primirea se poate realiza şi fără o înmânare materială a banilor sau
bunurilor(remiterea unui CEC la purtător sau a unei recipise de depozit; înmânarea
cheilor clădirii unde se afla obiectul care se da mită) fără să fie vorba de o promisiune.
A treia modalitate a elemnatului material al infracţiunii, constă în acceptarea
promisiunii îndemn a consimţi, a aproba, a fi de acord cu această promisiune, iniţiativa
aparţinând mituitorului, iar funcţionarul o acceptă. Acceptarea promisiunii poate fi
expresă sau tacită, fără ca, în acest ultim caz, să rezulte nerespingerea promisiunii, care
este incriminată separat, ci din anumite manifestări care indică neîndoielnic
acceptarea83.
Intenţia de a acţiona mai târziu astfel şi de a refuza primirea nu exclude acceptarea
promisiunii84.
A patra modalitate de săvârşire a infracţiunii este reprezentată de fapta
funcţionarului de a nu respinge promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite.
A “nu o respinge” înţelegem o conduită a persoanei care nu dă la o parte, nu
refuză, nu-şi manifestă dezacordulfaţă de promisiunea mituitorului, fiind necesar actul
corelatival formulării unei promisiuni de către o altă persoană 85.
Nerespingerea promisiunii de mită este în fapt o acceptare tacită, dar ea a fost
incriminată separat pentru a se stabili clar obligaţia funcţionarului de a o respinge şi de
a-l sili să iasă din apatie faţă de solicitările exterioare, implicându-l în efortul de
prevenire a infracţiunilor şi de apărare a prestigiului funcţiei îndeplinite. Nu prezintă
importanţă dacă funcţionarul săvârşeşte faptele incriminate direct 8el însuţi), sau
indirect, prin intermediul altei persoane, în ambele cazuri el având calitatea de autor.
CONDIŢIILE CONCOMITENTE
În cazul infracţiunii de luare de mită, acţiunea sau inacţiunea care formează

elementul material, trebuie să îndeplinească o serie de condiţii concomitente 86:
Pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii trebuie să aibă ca
obiect bani sau alte foloase.
Codul penal din 1865 face referire la “daruri sau prezenturi” iar Codul penal din
1936 la “bani,bunuri, valoricomisioane sau orice alt folos necuvenit după lege”.
82
J.baumann, Despre problematica situaţiilor de fapt ale mitei, Heidelberg, 1961, p.21-22.
83
V.doibrinoiu,Op.cit.,p.128.
84
J.baumann,Op.cit.,p.22.
85
O Loghin, Tudorel Toader, Dreptul penal roman, partea specială,Casa de editură şi presă “Şansa”,Buc., 1994, p.340.
86
O.Loghin,Tudorel Toader, Op.cit., p.340.
22
Codul penal actual, face vorbire numai despre “bani sau alte foloase” iar literatura
juridică admite că pot fi asimilate “altor foloase” orice profit, bunuri, valori sau
comisioane.
Potrivit practicii judiciare, obiectul mitei poate consta în:
- sume de bani, chiar dacă sunt date în mod expres ca un dar sau sub
forma unui împrumut simulat87.
- Acordarea unui împrumut constituie un “folos2 în sensul codului penal
dacă a fost solicitat de un funcţionar în scopul de a face un act contrar
îndatoririlor sale de serviciu88.
- Diferite daruri, vânzări simulate , schimburi avantajoase pentru
funcţionar, pierderea voită la joc de noroc în favoarea funcţionarului).
Autorii ruşi înţeleg prin “foloase”, servicii cu caractermaterial, bilete pentru

sanatorii, acordarea de locuinţe, sau mita se poate ascunde sub forma primei, salarizării
prin cumul89.
Autorii italieni, consideră că folosul se poate concretiza şi în cointeresarea acestuia
în rezultatul actului pentru care a intervenit corupţia, sau folosul este primit pentru un
terţ, iar acesta, în schimbul acestui folosîl va iert pe funcţionar pentru o datorie care o
are faţă de el90.
In literatura juridică a fost ridicată problema dacă obiectul mitei opoate consta şi în
bunuri imobile sau numai în bunuri mobile. Au fost exprimate îndoieli asupra
posibilităţii ca un imobil să constituie o remuneraţie ce ar putea fi confiscată.
În legea noastră penală, nici dispoziţiile art.254 alin1 care indică obiectul mitei,
nici cele ale art.254 alin.2 C.pe.care consemnează obiectul cofiscării speciale, nu exclud
imobilele din sfera bunurilor ce pot fi luate sau date ca mită. Se cunoaşte faptul că, în
general valoarea imobilelor este mai mare ca a mobilelor, iar excluderea imobilelor ar
duce la soluţia absurdă că pentru săvârşirea unorfapte mai grave să se aplice sarcini de
drept penal mai uşoare91.Se poate pune întrebarea dacă există infracţiunea de luare de
mită când valoarea folosului material este foarte redusă. Un autor italian consideră că
dacă un funcţionar primeşte un dar de mică importanţă, pentru a efectua un act conform
cu îndatoririle sale de serviciu , nu există mituire92.
Un alt autor confirmă că distincţia între foloase însemnate şi cele de o valoare
foarte mică este lipsită de semnificaţie şi infracţiunea există în ambele cazuri 93.
Un autor german susţinecă nu are importanţă valoarea subvenţiei (poate fi un
simplu pahar cu bere), dar adaugă el, s-a impus convingerea că anumite subvenţii mici
sunt justificate de obişnuinţă şi de cutumă94.
În literatura noastră de specialitate s-a afirmat că nu constituie infracţiunea de luare
de mită primirea de mici daruri ocazionale sau care exprimă manifestarea unui
sentiment de recunoştinţă sau respect personal, şi nu o retribuţie95.
87
Curtea de Apel Bucureşti, dec.nr.966/1895 în “Dreptul”nr.10/1896, p.74.
88
Trib.Sup.Sect.pen., dec.nr.5196/1971(nepublicată).
89
M.D.Sargorodski, N.A. Beleaev, Dreptul penal sovietic,Partea specială, Moscova,1963,p.422.
90
Uvo Gavazzi, Tratat de drept penal, Vol.IV, Milano,p.38.
91
92
Nino Levi,Despre delictele contra administraţiei publice, Milano, 1935,p.121.
93
F.Carrara,Programma,Parte Speciale,2554.
94
J.Baumann,Op.cit.,p.13.
95
S.Kahane,Op.cit.,p.133.
23
Mici daruri ocazionale, comestibile, de băutr, ţigări oferite din simplă curtoazie,
mai mult sau mai puţin interesată, nu constituie corupţie96.
Necesar ar fi totuşi ca, între darurile primite şi un anumit act din sfera atribuţiilor
ce revin funcţionarului, să nu existe un raport direct şi explicit; astfel chiar dacă
valoarea darului ar fi redusă, dacă acesta constituie un contraechivalent al conduitei
funcţionarului, infracţiunea de luare de mită va exista97.
Mita constituie o “retribuţie” pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea
îndeplinirii unui act de serviciu, sub aspect obiectiv aceasta implică corelaţie între darul
pretins, promis, primit şi actul de serviciu pe care funcţionarul urmează să-l efectueze,
să nu-l efectueze sau să-l întârzie; iar sub aspect obiectiv, retribuţia presupune un interes
personal şi voinţa de a retribui, din partea celui care dă, dar şi voinţa sau conştiinţa de a
accepta o plată, din partea celui care o primeşte.
Fiind îndeplinite aceste condiţii, disproporţia valorică, între dar şi valoarea actului
de serviciu, nu mai este relevantă, deoarece pe planul pericolului social, fapta s-a relizat
în întregime, a vătăpmat cu aceeaşi intensitate aceleaşi relaţii socialeca şi în cazul în
care darul ar fi avuto valoare mai mare. Se vor avea în vedere, nu numai valoarea
obiectului mitei, ci şi celelate criterii privind mijloacele şi modulde săvârşire al faptei,
scopul urmărit împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi
putut produce, persoana şi conduita făptuitorului.
Menţionăm că, în condiţiile în care legiuitorul ar fi dorit ca în situaţiile în care
valoarea folosului să fie redusă, luarea de mită să nu constituie infracţiune, el ar fi
arătat-o expres, fără să negăm totuşi faptul că unele fapte de luare de mită ar putea să nu
aibă caracter penal atunci când sunt lipsite în mod vădit de importanţă 98.
Se pune întrebarea, dacă prin “alte foloase” înţelegem numai valori materiale sau şi
valori de natură nematerială. Autori de drept penalau considerat că nu poate constitui
corupţie fapta funcţionarului care a cedat unor insistenţe, recomandări, dacă nu a primit
daruri, propuneri de darurui evaluabile în bani99.
Autorii ruşi susţin, de asemenea, caracterul material al serviciilor.Literatura
juridică germanăconsideră că, dacă noţiunii de “dar” I se atribuie osemnificaţie exclusiv
materială, însă delimitarea strictă este foarte dificilă ambele noţiuni au fiecare în parte o
dublă semnificaţie100.
Ceea ce ne interesează este faptul că în raport cu situaţia obiectivă a primitorului,
dar şi cu aprecierea subiectivă al acestuia, subvenţia reprezintă pentru el un dar sau un
alt folos, deoarece în funcţie de preocupări şi psihologie chiar şi subvenţiile pot
constitui fie un avantaj, fie un dezavantaj, sau unele foloase imateriale pot să nu
constituie pentru beneficiari un avantaj real.
Autorul german citat J.Baumann, oferă următoarele exemple în acest sens: “un car
cu gunoi de grajd furnizat gratuit este un avantaj material important, dar, dacă
primitorul nu desfăşoară activitate agricolă sau horticolă, această subvenţie îl poate
deranja” sau autorul dă ca exemplu o insignă de aur al partidului nazist, care a ajuns la
beneficiardupă prăbuşirea Germaniei hitleriste101.
96
V.manzini,Op.cit.,p.133.
97
98
99
E.Garcon, Codul Penal adnotat,Bucureşti,1922,p.273.
100
P.Pastion,M.Papadopolu, Codul penal adnotat, Bucureşti 1922,p.273.
101
J.Baumann,Op.cit,p.16.
24
În doctrina penală germană s-a răspândit ideea potrivit căreia folosul imaterial
poate constitui obiectul luării de mită.Trebuie clarificat dacă ofertantul şi primitorul au
fost subiectiv convinşi de valoare acestui avantaj. Satisfacerea orgoliului, asigurarea
unor avantaje în muncă, dacă vor declanşa o reacţie publică pozitivă, pot fi considerate
foloase şi, deseori, oferta de avantaje subiective oferă satisfacţii mai mari decăt cele
materiale102.
În Franţa, punctul de vedere mai nou este că un folos imaterial primit de către
funcţionarul incorect, nu este compatibil cu corupţia. Cu toate acestea unii autori
francezi admit contrariul: într-o speţă comentată de A.Vitu se arată că un Tribunal
pentru copii din Franţa a decis că fapta unui jandarm de a fi pretins şi a avut relaţii
sexuale cu o minoră, pe care a surprins-o săvârşind o infracţiune, pentru a anula
procesul verbal încheiat, o constituie delictul de corupţie pasivă 103.
Prin expresia “alte foloase” din cuprinsul art.254 C.pen. se înţelege orice fel de
avantaje, patrimoniale(bunuri, împrumuturi, amânarea plăţii unei datorii, folosinţa
gratuită a unei locuinţe, premii, etc.) dar şi nepatrimoniale (acordarea unui tilu sau a
unui grad, altor distincţii onorifice.
Noţiunea de “folos” desemnează orice “câştig moral sau material”, obiectul mitei
având un conţinut larg, iar fapta funcţionarului fiind tot atât de periculoasă în cazul unor
avantaje nemateriale104.
În ceea ce priveşte măsura confiscării, ea se va aplica atunci când este voerba de
foloase evaluabile în bani, textul alin2 al art.254 Cod Penal referindu-se strict la “bani,
valori sau orice alte bunuri”.
O altă condiţie prealabilă constă în aceea că banii sau celelalte foloase pretinse sau
primite, ori a căror promisiune a fost acceptată sau nu a fost respinsă, să fie necuvenite,
să nu fie legal datorate.
Este şi cazul situaţiei când se primeşte ceva peste ceea ce legalmente este datorat
sau acceptat, sau nu se refuză o promisiune care depăşeşte ceea ce se datorează 105.
A treia condiţie prealabilă este aceea că săvârşirea oricăreia dintre faptele ce
realizează elementul material al infracţiunii să aibă loc anterior sau cel târziu
concomitent cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea în îndeplinire a actului
privitor la îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului sau cu efectuarea unui act contrar
acestor îndatoriri, reprezentând criteriul principal în deosebirea infracţiunii de luare de
mită de infracţiunea de primire de foloase necuvenite.
Situaţia devine mai dificilă, pentru a realiza distincţia necesară, când, pe parcursul
unei perioade de timp, au avut loc mai multe remiteri succesive şi funcţionarul a
efectuat o pluralitate de acte specifice funcţiei sale, eşalonate în timp.Se vor analiza
astfel toate legăturile ce au existat între mituitor şi funcţionarul mituit.
O speţă din practica judiciară franceză poate explica această situaţie, faptul că se
pot comite faptele incriminate şi concomitent cu îndeplinirea actului de serviciu. O
societate din Reims, producătoare de vinuri exporta produsele sale prin filiala din
Bordeaux cu care lucra ca agent comercial.
102
P.Romer,Probleme de drept penal ale mituirii deputaţilor, Marburg,1964,p.80.
103
Coruption de functionnaire par acceptation des relation sexuelles, în “Revue de science criminelle et de droit penal
compare”, nr.2/1968, p.80.
104
V.Dobrinoiu, Op.cit.p.137.
105
25
Acesta , pentru a întreţine bunăvoinţa directorului din Bordeaux îşi făcuse obiceiul
de a înapoia acestuia o parte din comisioanele pe care le încasa societatatea. Ambele
persoane au fost condamnate pentru corupţie şi ola recurs s-a invocat lipsa unei condiţii
esenţiale pentru consumarea infracţiunii- aceea a anteriorităţii primirii foloaselor faţă de
actul de serviciu pentru că fiecare sumă datorată directorului este scoasă din comisionul
de după executarea vânzării, constituind o mulţumire, o atenţie pe care Legea penală
franceză nu o pedepseşte.
Curtea de Casaţie a respins recursul pe motivul că, deşi beneficiul valora o atenţie
pentru un act consumat, el antrena directorul pentru un viitoract al funcţiei sale, acordul
fraudulos fiind reînnoit periodic106.
De asemenea o decizie a Tribunalului Suprem a statutat că fapta unui medic
specialist în obstretică-ginecologie, de a primi de la două paciente, cărora urma să le
întrerupă legal cursul sarcinii şi care fuseseră anesteziate, unele sume de bani “pentru a
lucra mai atent” constituie infracţiunea de luare de mită 107.
O altă condiţie prealabilă constă în aceea că actul pentru a cărui îndeplinire,
neîndeplinire, etc., se pretinde, primeşte,acceptă sau nu se răspundepromisiunea unor
foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionaruluisă fie un act
privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri.
În Codul penal italian se realizează distincţia între corupţia improprie (mita a fost
luată pentru ca funcţionarul să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie
îndeplinirea actului) şi corupţia proprie (mita a fost luată pentru ca funcţionarul să
îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu), iar în cazul corupţiei proprii
se ia în considerare o dublă violare a îndtoririlor subiectului:
-una reală(nesocotirea interdicţiei de a accepta retribuţii necuvenite);
-una potenţială (posibilitatea încălcării unor îndatoriri de serviciu).
In literatura franceză se realizează deosebirea între actul funcţiei (îndeplinirea sau
neîndeplinirea lui este impusă prin atribuţiile legale ale funcţionarului) şi actul facilitat
de funcţie (nu figurează în atribuţiile funcţionarului dar poate fi efectuat în baza
legăturii între atribuţiile acestuia şi actul îndeplinirii) 108.
Va exista corupţie pasivă atunci când funcţionarul este retribuit pentru un act sau o
obţinere doar facilitată de funcţia sau serviciul său.
Rusprudenţa română a susţinut ca actul să aparţină competenţei
funcţionarului .Actul privitor la îndatoririle de serviciu este acela care se înscrie în
limitele competenţei funcţionarului în cadrul serviciului îndeplinit . Îndatoririle de
serviciu constituie tot ceea ce cade în sarcina unui funcţionar, potrivit normelor care
reglementează serviciul respectiv sau este inerent naturii acestui serviciu, iar un act care
excede competenţa funcţionarului, efectuat cu ocazia exercitării funcţiei, nu devine un
act de serviciu, chiar îndeplinit la locul de muncă109.
Îndeplinirea de către funcţionar a unei însărcinări temporare poate face ca actele
efectuate în aducerea la îndeplinirea acestor însărcinări să fie considerat ca fiind
privitoare la îndatoririle sale de serviciu110. Pentru a stabili competenţa unui funcţionar,
trebuie să se cunoască legile, hotărârile guvernului, instrucţiunile, ordinele,
106
A.Vittu, Corupţia salariaţilor din intreprinderile particulare, în “Revue” de Science criminelle et de droit penal.
107
Trib.Supr.Sec.pen,dec.191/1971 în C.D.,p.357.
108
A.Vittu, Corupţia funcţionarului, în “Revue de science criminelle et de droit penal compare”, nr. 4/1969, p.871-872.
109
S.Kahane,Op.cit., p.104.
110
V.Dobrinoiu,Op.cit., p.140-141.
26
regulamentele de ordine interioară, în baza cărora acesta îşi desfăşoară activitatea. Dacă
actul în vederea căruia funcţionarul a comis acţiunea-inacţiunea incriminată nu intră în
competenţa sa, nu se poate vorbi de mită. Totodată, nu există această infracţiune
posibilă fără însă fiind eventual infracţiunea de înşelăciune în paguba avutului personal
sau trafic de influenţă, atunci când în momentul pretinderii foloaselor necuvenite
făptuitorul nu avea, potrivit atribuţiilor sale de serviciu, posibilitatea şi competenţa de a-
şi îndeplini promisiunea, însă a lăsat să se creadă acest lucru 111.
Infracţiunea de luare de mităexistă şi în situaţia în care un funcţionar a primit mita
pentru îndeplinirea unui act la acărui executare participă mai multe persoane, fiind fără
relevanţă împrejurarea că funcţionarul nu are decât o competenţă parţială, el putând
discredita şi pe ceilalţi membri ai colectivului. Este suficient ca funcţionarul să fi
traficat cu propria sa parte din puterea colectivă112.
Se pune în discuţie faptul dacă actul funcţionarului în vederea căruia se da mită,
trebuie să privească numai o îndatorire de serviciu specifică sau şi o îndatorire generală
de serviciu.Îndatoririle funcţionarului, se cuvin însă a fi respectate, fie că sunt generale,
fie că sunt specifice, iar legea a avut în vedere actul funcţionarului privitor la
îndatoririle sale de serviciu, în genere, fie particulară fie generală.Instanţa noastră
supremă s-a pronunţat în acest sens, în cazul unui inculpat care, încălcându-şi
îndatoririle sale de serviciu, în schimbul unor foloase, a divulgat unui străin secrete
economice, care nu erau destinate publicităţii şi pe care le cunoştea datorită atribuţiilor
sale de serviciu, fiind reţinute infracţiunea de divulgare a secretului economic şi
infracţiunea de luare de mită113.
Este necesar, totodată, ca îăn momentul când funcţionarul a efectuat actul, acesta
să fi avut dreptul să-l facă (nu în tinpul concediului), fără însă a fi reluat temporar
serviciul ci o altă persoană desemnată să-l înlocuiască.
Cu toate acestea, potrivit art.25 din legea nr.26/1994 privind organizarea şi
funcţionarea poliţiei, ofiţerii şi subofiţerii de poliţie sunt obligaţi să intervină şi în afara
orelor de progra, a atribuţiilor de serviciu şi a competenţei teritoriale a organului din
care fac parte în cazul infracţiunilorflagrante, pentru conservarea probelor iar în cazul
altor infracţiuni şi pentru restabilirea ordinii publice.
Actele comise de ofiţerii sau subofiţerii de poliţie sunt acte privitoare la
îndatoririle de serviciu şi primirea unor foloase pentru a efectua un asemenea act
constituie infracţiunea de luare de mită114.
În acest sens s-a pronunţat fostul Tribunal Suprem, caliicând ca luare de mită fapta
unui ofiţer de poliţie, serviciul economic, care luând la cunoştinţă despre săvârşirea
faptei de către inculpat, faptă cxe ar putea întruni conţinutul unei infracţiuni, a primit
foloase materiale pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile legale de a efectua acte de cercetare
ce nu sufereau amânare, chiar înafara competenţei teritoriale a organului din care făcea
parte115.
Actul privitor la îndatoririle de serviciu trebuie să fie legitim, să aparţină sferei
competenţei funcţionarului, din punct de vedere teritorial, material şi personal, trebuie
să fie determinat în esenţa sa specifică, pentru a-I individualiza şi a realiza
111
Ibidem,p. 142.
112
E.Garcon,Op.cit., p.173.
113
Trib.supr., Sec.pen., dec.nr.59/1976 (nepublicat)
114
115
Ibidem,p145.
27
diferenţiereea în raport cu alte infracţiuni sau abateri disciplinare , trebuie să fie numai
virtual, să existe posibilitatea realizării lui efective, nefiind nevoie pentru existenţa
infracţiunii ca el să fie îndeplinit116.
Se pune întrebarea ce înţelegem însă printr-un act contrar îndatoririlor de serviciu.
Potrivit art.254 c.pen., şi acest act intră în competenţa normală a funcţionarului, aparţine
sferei îndatoririlor sale, specifice sau generale. Acest act se realizează printr-o încălcare
a dispoziţiilor legale, printr-o rezolvare arbitrară a unui conflict juridic, o falsă sau
nedreaptă apreciere a unei situaţii de drept sau de fapt117.
Nu este suficientă o cercetare a actului în sine, trebuie examinată în legătură cu
toate sarcinile de serviciu ale funcţionarului, chiar dacă îndatoririle strict specifice
privitoare la acest act, nu au fost încălcate, neavând relevanţă dacă actul este drept sau
nedrept.
Actul contrar îndatoririlor de serviciu va trebui să îndeplinească aceleaşi
caracteristici –să fie determinat în raport de corelativitate cu mita şi să fie chiar şi numai
virtual. Sunt necesare pentru susţinereea afirmaţiilor făcute, unele exemple de soluţii
judecătoreşti în cazul de luare de mită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la
îndatoririle de serviciu neîndeplinirea unui astfel de act, îndeplinirea lui cu întârziere
sau îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu.
În primul caz s-a constatat că un primar a primit anumite avantaje cu scopul de a
oficia mai repede o căsătorie118; un inspector şef de personal a pretins şi primit foloase
materiale pentru a întocmi actele preliminare în vederea încadrării în muncă a unor
persoane119.
În cel de-al doilea caz, un organ de cercetare penală a primit bani pentru a nu
întocmi actele necesare la identificarea unui furt 120; o persoană delegată de o unitate
pentru a-I apăra interesele a primit bani spre a nu se prezenta la proces 121.
În cea de-a treia situaţie un funcţionar a primit o sumă de bani în vederea
întocmirii unui act fals, act care intra în sfera atribuţiilor sale de serviciu 122; un paznic a
pretins şi a primit unfolos material pentru a permite sustragerea de către alte persoane a
unor bunuri aflate în paza sa123.
Rezultatul faptei şi raportul de cauzalitate
Luarea de mită crează o stare de pericol pentru activitatea organizaţiilor prevăzute

în art.145 Cod Penal pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, de către funcţionari şi
pentru buna reputaţie a acestora.
Dacă elementul material îl reprezintă primirea de mită care a fost pretinsă în scopul
îndeplinirii unui act legal privito la îndatoririle de serviciu, urmarea imediată este şi
vătămarea patrimoniului persoanei constrânse a da mita 124.Această pagubă nu ar exista
116
Ibidem,p.145.
117
Ibidem,p.145.
118
Trib.Supr.,Sec.pen., dec.2085/1946 în “Pandactele romane”,1948,III,p.6.
119
Trib.Supr.,Sec.pen.,dec.3930/1970 în C.D.,p.403.
120
Cas.II,dec.nr.2276/1943, în “Pandactele romane”,1944,III,p.11.
121
Trib.capitalei,SecII-a pen., dec.nr.19/1955 în “L.P.”,nr.6/1955,p.643.
122
Trib.Supr.,dec273/1959,p.46.
123
Trib.Supr.dec.nr.61/1972 în C.D.,p.356.
124
28
în cazul în care mituitorul dă mită din proprie iniţiativă, diminuarea patrimonialăsuferită
nu se află în raport cauzal cu acţiunea celui mituit, spre deosebire de prima situaţie când
prejudiciul material suferit este urmarea directă şi imediată a activităţii ilicite a
funcţionarului incorect. Acest rezultat, adiacent şi eventual, nu este relevant în ceea ce
priveşte existenţa infracţiunii, dar face inasplicabile dispoziţiile legale privind
confiscarea specială.
ASPECTE SUBIECTIVE
Voinţa pe care o implică latura subiectivă a infraacţiuni de luare de mită se referă la

efectuarea, de către funcţionar, a acţiunii de pretindere, primire a folosului necuvenit, de
acceptare sau nerespingere a folosului necuvenit de acceptare sau nerespingere a
promisiunii de mită, în scopul de a-şi încălca îndatoririle de serviciu, în oricare din
modalităţile examinate anterior125.
Actul de voinţă va fi precedat de un act de conştiinţă, o atitudine conştientă faţă de
fapta concepută şi urmările ei: “conştiinţa cuzează cauzalitatea psihică, iar voinţa
declanşează cauzalitatea fizică a faptei “.
Făptuitorul, săvârşind cu voinţă acţiunea- inacţiunea ce reprezintă elementul
material al infracţiunii, ştie că foloasele pretinse sau acceptate, a căror promisiune o
125
I.Oancea, Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român, ed.Academiei,Buc.,1969, Vol.I,p.115.
29
acceptă sau nu o respinge nu I se cuvin şi că mita are drept scop îndeplinirea,
neîndeplinirea, întârzierea efectuării unui act privitor la îndeplinirile sale de serviciu sau
efectuarea unu act contrar acestora. Făptuitorul, implicit, îşi reprezintă pericolul creat
pentru activitatea organizaţiilor de stat şi publice.
Se poate susţine astfel că forma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este
intenţia directă. În cazul intenţiei indirecte, “acceptarea” are în vedere rezultatul faptei,
a cărui survenire subiectul o consideră o simplă eventualitate şi nu o certitudine, astfel,
“acceptarea” desemnează una din acţiunile tipice, referindu-se la promisiunea folosului
făcută funcţionarului de către mituitor126.
Pentru existenţa infracţiunii este suficient ca făptuitorul să fi acţionat în vederea
finalităţii respective, indiferent de realizarea sau nu a scopului.
În literatura noastră juridică, referitor la conţinutul laturii subiective a acestei
infracţiuni s-au conturat o serie de puncte de vedere foarte interesante. De exemplu s-a
susţinut faptul că latura subiectivă a infracţiunii constă în aceea că făptuitorul îşi dă
seama în momentul săvârşirii faptei că folosul primit, pretins, etc., nu I se cuvine şi,
totuşi vrea să-I pretindă, primească, etc.127
În cazul mitei, reprezentarea autorului cu privire la pericolul creat pentru relaţiile
sociale ce constituie obiectul juridic al infracţiunii este implicată însăşi, natura acţiunii-
inacţiunii săvârşite, dar în desemnarea laturii subiective se include şi prevederea
rezultatului.
S-a afirmat că mita se săvârşeşte cu intenţie directă, scopul urmărit de făptuitor
fiind obţinerea unui avantaj material pentru a îndeplini, a nu îndeplini, saua întârzia
îndeplinirea unui act act privitor la îndatoririle de serviciu sau pentru a face un act
contrar acestor îndatoriri. Însă scopul caracteristic laturii subiective nu este acela de a
obţine un folos material, ci acela de a face, de a nu face, etc., un actprivitor la
îndatoririle de serviciu, iar primirea folosului material îl determină pe autor să comită
luarea de mită, dorinţa de obţine câştiguri fără muncă, reprezentând mobilul 128.
Este de remarcat în acest sens soluţia dată de instanţa noastră supremă în
următoarea cauză: fapta inculpatului, şef al unei secţii de tâmplărie, de a fi pretins şi
primit, fără drept diferite avantaje materiale de la muncitorii aflaţi în subordinea sa, sub
pretext că, datorită deplasărilor ce trebuie să le efectueze pentru procurarea materialelor,
nu a fost în măsură să realizeze personal decât o producţie mai redusă, constituie
infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor personale, şi nu infracţiune de luare
de mită129.Funcţionarul, îndeplinindu-şi abuziv îndatoririle de serviciu, în scopul
obţinerii unor foloase ce nu I se cuveneau, a adus atingere intereselor legale ale unor
muncitori aflaţi în subordinea sa.
În literatura juridică s-a pus întrebarea dacă infracţiunea de luare de mită este
caracterizată printr-un acord subiectiv între mituitor şi mituit. S-a afirmat astfel că
“luarea de mită” presupune existenţa unui acord prealabil între funcţionar şi mituitor 130;
sau că mituirea pasivă este “înţelegerea” intervenită între un funcţionar oublic şi un
126
127
O.Loghin,Tudorel Toader,Op.cit.,p.149.
128
Ibidem.,p.151.
129
Trib.Supr., Sect.pen.,dec.1959/1973, în C.D., p.419.
130
Aurelia Babai, nota la dec.pen.nr.3847/1959 a Trib.reg. Craiova.
30
particular, în virtuteia căruia primul se angajează să facă sau să nu facă un act care intră
în funcţiunea sa, iar celălat să procure un avantaj care este în schimb 131.
În genere dovada intenţiei se deduce din materializarea faptei, nu înseamnă că
existenţa ei este presupusă aprioric, cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie. Instanţa va
trebui să facă dovada tuturor situaţiilor, împrejurărilor, circumstanţelor în care s-a comis
fapta pentru a releva poziţia subiectivă a făptuitorului. În motivarea soluţiei, de
asemenea, nu este suficient să se afirme că existenţa intenţiei a fost dedusă din starea de
fapt, ci trebuie să demonstreze de ce fapta în sine relevă existenţa intenţiei 132.
FORMELE INFRACŢIUNII
Actele preparatorii
În cazul luării de mită, dintre cele patru modalităţi de realizare a elementului

material, cel puţin două- acceptarea şi nerespingerea promisiunii, sunt, în esenţa lor,
doar acte de pregătire a primirii efective a mitei, dar legiuitorul, pentru a interveni cu
promtitudine în înlăturarea pericolului ce ameninţă unele valori sociale imporatante, a
înţeles să le incrimineze autonom, situându-le pe acelaşi plan, sub raportul semnificaţiei
penale , cu luarea de mită propriu zisă133.
Tentativa
Art.121 alin1 C.pen stabileşte regula incriminării şi pedepsirii limitate a tentativei,

doar în cazurile prevăzute expres de lege. În cazul luării de mită legea nu conţine o
dispoziţie de sancţionare a tentativei, cu toate că, primirea de mită propriu zisă este
susceptibilă de un început de executareşi prezintă un pericol social accentuat care ar
justifuca intervenirea răspunderii penale134.
Pretindereea de bani sau alte foloase constituie, în esenţa sa, un act de executare,
deci de tentativă, a luării propriu zise de mită 135, pe care legiuitorul le-a asimilat cu
primirea afectivă de mită, atât sub aspectul incriminării cât şi al sancţionării.
INFRACŢIUNEA CONSUMATĂ
Cu privire la această problemă, în literatura juridică, s-au exprimat două opinii

contrare.
Într-o primă părere se susţine că infracţiunea de luare de mită se consumă în
momentul relizării înţelegerii între mituit şi mituitor 136, fiind acceptată de autorii care
consideră că la baza infracţiunii se află o convenţie ilicită de trafic de funcţie.
Alţi autori consideră, că moment al consumării acestei infracţiuni, momentul
realizării oricăreia dintre cele patru acţiuni- inacţiuni incriminate alternativ în art254
131
S.Constantinescu, notă în “pandactele romane” , 1932,II, p.95-100.
132
V. Dobrinoiu, Op.cit.,p.152.
133
134
135
V.Dongoroz,Drept Penal,1939,Buc.,p293.
136
E Garcon, Op.cit.,p.423, A.Babai,Op.cit,p.91.
31
137
C.pen. , fără să, se ţină seama nici de persoana care a avut iniţiativa, nici dacă s-a
încheiat sau nu o convenţie ilicită de trafic de funcţie, nici dacă funcţionarul va executa
sau nu ulterior actul la care s-a obligat.
Primirea folosului după îndeplinirea actului pentru care acest folos fusese pretins
sau promis anterior nu înlătură existenţa infracţiunii de luare de mită. Consumarea
acestei infracţiuni nu trebuie legată de relizarea beneficiului, este de ajuns să existe o
cerer sau o promisiune acceptată sau nerespinsă de funcţionar cu privire la un folos
necuvenit.
Nu are importanţă faptul dacă promisiunea este condiţionată de atingerea scopului
urmărit de făptuitor, nici dacă cererea sau promisiunea au fost îndeplinite, nici
momentul îndeplinirii138. De asemenea, nu are relevanţă dacăinculpatului I s-a precizat
sau nu în ce vor consta foloasele promise, adică obiectul concret al mitei, infracţiunea
consumându-se în momentul în care promisiunea acestor foloase a fost acceptată. Sunt
irelevante din punct de vedere penal restituirea folosului primit, eliberarea mituitorului
de promisiunea făcută, refuzul ulterior de a primi banii sau celelalte foloase promise.
Existenţa infracţiunii nu este influenţată de împrejurarea că, ulterior săvârşirii
oricăreia din acţiunile- inacţiunile incriminate funcţionarul a pierdut calitatea care, la
data când a comis fapta, îi dădea posibilitatea să satisfacă cererile mituitorului.
UNITATEA INFRACŢIONALĂ ŞI PLURALITATEA DE

INFRACŢIUNI
Infracţiunea de luare de mită, ca infracţiune instantanee, opoate îmbrăca forma

infracţiunii continuate când sunt întrunite condiţiile art.41 alin.2 C.pen. pluralitatea
acestor materiale să fie legate între ele printr-o unitate personală şi juridică dar şi
psihică (aceeaşi rezoluţie infracţională).
Unii autori au afirmat că numai în cazul infracţiunilor contra persoanei unitatea
infracţiunii ca infracţiune continuată este condiţionată de unitatea subiectului pasiv 139, în
schimb alţi autori au susţinut că, şi în cazul acestor infracţiuni,, uneori opoate lipsi
unitatea de persoane, dacă schimbarea victimei nu a implicat o nouă rezoluţie 140.
137
S.Kahane,Op.cit.p.135,O.Loghin , Tudorel Toader,Op.cit.
138
139
Tr.pop.Drept penal comparat,Partea generală,Vol.IV,Cluj,1923,p.615.
140
Trib.Supr.Sec.pen.,dec.nr.2133/1973 în c.D., p.379.
32
Luarea de mită nu este însă o infracţiune contra persoanei. Instanţa supremă a
considerat că există infrqacţiunea de luare de mită săvârşită de un controlor de bilete
>C.F.R. care, în baza aceleiaşi rezoluţii, a pretins ca fiecare din cele şapte persoane
găsite în tren fără bilet, să-I dea o sumă de bani pentru a nu li se întocmi acte de
contravenţie, fără să aibă importanţă că banii au fost strânşi de unul sau doi dintre cei
găsiţi fără bilet şi ulterior predaţi inculpatului.
Pe de altă parte s-a susţinut că luarea de mită capătă caracterul de infracţiune
continuată când banii sau foloasele sunt remise în acte succesive 141.Însă, pe parcursul
săvârşirii luării de mită, pretinderea de bani sau alte foloase, acceptarea sau
neresingerea promisiunii unor foloase nu sunt decât momente intermediare, ce-şi
găsesc îndeplinirea şi raţiunea de a fidoar în acţiunea finală, primire a unor sume de
bani sau alte foloase142.
Dacă ulterior înţelegerii de a se da anumite sume de banica mită, pentru ca cel
mituit să îndeplinească succesiv mai multe acte privitoare la funcţia sa, mituitorul a
plătit sumele de bani promise la diferite bintervale de timp, pe măsura efectuării ecelor
acte, nu este vorba de o infracţiune continuată de luare de mită 143.
Dacăfuncţionarul acţionând pe baza aceleiaşi rezoluţii, va cere sau va primi, în
mod repetat, de la aceeiaşi persoană, fără o înţelegere prealabilă, sume de bani sau alte
foloase pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acte de serviciu, în acest caz se
poate vorbi de o infracţiune continuată de luare de mită.
Dacă făptuitorului I-a lipsit, la începutul activităţii infracţionale, reprezentarea
actelor comise ulterior, nu suntem în prezenţa unei singure infracţiuni continuate ci a
mai multor infracţiuni aflate în concurs144.
De exemplu un profesor care, la diferite intervale de timp, a primit printr-un
intermediar (complice) diferite sume de banide la unii din studenţii săi, pentru a-I
decara promovaţi, în nici unul din cazuri iniţiativa nu a aparţinut profesorului, ci
studenţilor, lipsind unitatea de rezoluţie nu va fi vorba de o infracţiune continuată 145.
Va exista un concurs real de infracţiunidacă funcţionarul mituit a îndeplinit actul
contrar obligaţiilor salede serviciu, pentru care a primit mita, iar acest act îl constituie
prin el însuşi o infracţiune146.
Astfel dispoziţiile art.254 C.pen. nu condiţionează existenţa infracţiunii de luare de
mită de îndeplinirea sau neîndeplinirea actului pentru care au fost primite, pretinse
foloase. Dacă activitatea sugsegventă a celui care a luat mita constituie o infracţiune
distinctă, aceasta se va reţine în concurs, chiar dacă este legată de cea dintâi printr-o
conexitate etiologică sau consecvenţională.
De exemplu: faptele unui revizor contabil de a nu înrgistra plusurile constatate în
gestiunea unui inculpat şi de a împărţi ulterior cu el banii echivalenţi plusului de
gestiune, în baza unei înţelegeri prealabile, constituie complicitate la delapidare în
concurs real cu infracţiunea deluare de mită147, sau faptele unui medic de a fi eliberat
certificate de concediu medical, fără a-I fi examinat pe beneficiari, mîn schimbul unor
141
S.Kahane,Op.cit.p.135.
142
143
Trib.Supr.Sect. pen,dec.nr.3179/1971,p.275.
144
V. Dobrinoiu.,Op.cit.,p.159.
145
Trib.Supr.Sec.pen.dec.nr.1485/1985 în C.D.,p.318.
146
147
Trib Supr.Sec.pen., dec.nr.1205/1985 în c.D.,p.315.
33
foloase materiale, reprezintă atât infracţiunea de luare de mită cât şi cea de fals
intelectual cu care intră în concurs148.
În practica judiciară s-a ridicat problemadacă fapta conductorului de tren de a
primi sume de bani pentru a nu-şi îndeplini îndatorirea de serviciu de a încheia proces
verbal de contravenţie persoanelor care călătoresc fără legitimaţie de serviciu, reprezintă
o singură infracţiune, de luare de mită, sau şi cea de abuz în serviciu contra intereselor
obşteşti în concurs.
Într-o opinie s-a afirmat că dacă fapta ce constituie abuz în serviciu întruneşte şi
conţinutul altei infracţiuni de serviciu, ea trebuie reţinută numai sub aspectul acesteia.
Neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor
de serviciu de către funcţionarul corupt- conţinutul obiectiv al infracţiunii de abuz în
serviciu- se regăsesc şi în conţinutul obiectiv al infracţiunii de luare de mită 149.
Caracterul subsidiar al abuzului în serviciu în raport cu luarea de mită rezultă din
redactarea textului şi se datorează comunităţii de subiect activ, conţinut obiectiv, latură
obiectivă, existenţa unui obiect juridic generic150.
Cu toate acestea, infracţiunea de luare de mită nu absoarbe faptele săvârşite de
funcţionarul corupt, pentru a-l satisface pe mituitor, dar numai dacă acestea constituie
infracţiuni distincte, adică infracţiuni prin care funcţionarul aduce atingere şi altor valori
sociale ( funcţionarul mituit distruge anumite valori, falsificăacte, favorizează un
infractor), în toate aceste cazuri existând un concurs real între infracţiuni.
Însă, comportarea abuzivă subsecventă a funcţionarului, care săvârşeşte un act de
încălcare a atribuţiilor sale de serviciu pentru a-l satisface pe mituitor, nu are o existenţă
de sine stătătoare, ci se absoarbe în activitatea sa ilicită, anterioară prin care a adus
atingere aceleiaşi valori sociale151.Opinia contrară celei amintite mai sus pleacă de la
analiza laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, care poate privi, fie efectuarea
unui act ilicit când subiectul întocmeşte un act legal în cadrul atribuţiilor de serviciu, fie
un act ilicit când subiectul nu îndeplineşte sau întârzie îndeplinirea actului care intră în
atribuţiile sale de serviciu sau îl îndeplineşte încălcându-şi îndatorirle ce-I revin. În
latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită nu se absoarbe nici un element din
conţinutul laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu. Chiar dacă actul asupra
îndatoririlor ar face parte din latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită, fapta nu ar
putea fi considerată ca având un caracter complex152.
Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unei atribuţii de serviciu nu
constituie un element material propriu unei infracţiuni determinate, iar infracţiunea de
luare de mită nu este o infracţiune complexă pentru că ea se consumă în momentul în
care făptuitorul a pretins, primit, acceptat sau nu a respins folosul necuvenit. Savârsirea
actului ilicit si producerea unei pagube sau tulburari ( concretizate in infractiunea
prevazuta la art.248 C.pen.) sunt ulterioare momentului consumarii infractiunii de luare
de mita si face imposibila absorbtia153.
148
Trib.Mun.Bucureşti,SecII-a pen.,dec.nr.129/1993.
149
V,Dobrinoiu,Op.cit.p.161.
150
Ibidem,p.161.
151
Ibidem,p.163.
152
Ibidem,p.163.
153
Ibidem, p.163.
34
Daca infracţiunea prevăzută la art.254 C pen. ar fi susceptibilă de tentativă şi
momentul consumării ar coincide cu producerea unei pagube sau tulburări, s-ar putea
vorbi de premisele unei absorbţii legale.
S-ar ajunge la următoarea situaţie absurdă în cazul acceptării structurii acestei
infracţiuni ca o complexitate legală: infracţiunea de luare de mită ar subzista dacă
abuzul în serviciu nu s-ar produce, sau actul pretinderii sau acceptării de foloase
necuvenite care este anterior îndeplinirii actului cerut de mituitor, nu ar mai avea
relevanţă penală, infracţiunea fiind concepută ca o infracţiune complexă care s-ar
consuma în momentul îndeplirii actului cerut de mituitor154.
SANCŢIUNI
Pedeapsa principală
Infracţiunea de luare de mită este sancţionată cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar în

cazul în care fapta a fost săvârşită de cătrea un funcţionar cu atribuţii de control cu
închisoare de la 3 la 12 ani ( legea nr.65/1992 pentru modificarea şi completarea C.pen.,
privind unele fapte de corupţie).
În proiectul legii pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi Codului de
Procedură penală se prevede, pentru infracţiunea în formă simplă, pedeapsa închisorii
de la 3 la 12 ani, iar în formă agravată închisoarea de la 3 la 15 ani .
Potrivit dispoziţiilor art.76 alin 1 lit.c din C. Pen., dacă se constată existenţa unor
circumstanţe atenuante, pedepsele amintite se reduc sub minimul special, dar nu mai jos
de trei luni. Potrivit art.78,alin.1,C.pen., dacă se constată existenţa unor circumstanţe
agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special şi se poate adăuga un
spor de până la trei ani, iar în proiectul de lege amintit cuantumul sporului este mărit la
trei ani.
Pentru individualizarea pedepsei, este necesar ca instanţele judecătoreşti să
evalueze cu grijă în fiecare caz în parte, ponderea diverselor circumstanţe, reale şi
personale pentru conturarea gravităţii concrete a infracţiunii.
În acest sens , Tribunalul Suprem a considerat ca bună comportare a inculpatului la
locul de muncă şi în societate , lipsa antecedentelor penale, recunoaştereea faptei nu
justifică recunoaşterea de circumstanţe atenuante în favoarea unui inculpat, care, în timp
ce-şi îndeplinea serviciul de conductor de tren a permis în schimbul unor sume de bani
ca 9 persoane să călătorească fără bilet155.
PEDEAPSA COMPLEMENTARĂ
Potrivit art.254 C.pen. se poate aplica şi o pedeapsă complimentară: interzicerea

unor drepturi, acestea fiind arătate în art.64 C.pen., iar durata interzicerii poate fi
stabilită de la 1 la 10 ani, conform art.54 lit.a C.pen.
154
M.Petrovici , Diferenţierea infracţiunii de luare de mită de infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor
obşteşti.,”Dreptul”, nr.7/1990,p.37-44
155
Trib. Supr. Sec.pen., dec.nr.156/1983 în C.D.,p.216.
35
Aplicarea pedepsei complimentare amintite este obligatorie în cazul luării de mită,
instanţa nefiind obligată să verifice necesitatea pronunţării ei, dar această pedeapsă nu
poate fi aplicată decât dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea cel puţin 2 ani
(art.65 alin. 1 şi 3 C.pen).
Dacă fapta comisă de cel condamnat este în strânsă legătură cu funcţia sau profesia
sa, se poate dispune interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o
profesie de nutura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii.
PEDEAPSA ACCESORIE
Potrivit art.71 C.pen, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept

interzicerea tuturor drepturilor arătate în art.64 C.pen., din momentul în care hotărârea
de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la
graţierea totală sau a restului de pedeapsă, sau până la împlinirea termenului de
prescripţie a executării pedepsei.
În caz de condamnare pentru luare de mită, făptuitorului îi este interzis pe perioada
susmenţionată şi dreptul de a exercita o funcţie de natura celei pe care a traficat-o;
valabil acest fapt şi pentru cazul în care pedeapsa se execută la locul de muncă.
CONFISCAREA SPECIALĂ
Potrivit art.254, alin3 C.pen., banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut
obiectul luării de mităse confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este
obligat la plata echivalentului lor în bani.
Unii autori au considerat confiscarea, în mituire, ca o pedeapsă complimentară 156,
alţii ca o pedeapsă accesorie care-şi produce efectele de plin drept în momentul aplicării
pedepsei principale fără ca instanţa să fie obligată să o prevadă în dispozitivul
hotărârii157.
Literatura şi practica judiciară recentă consideră confiscarea prevăzută în art.254
C.pen. nu ca o pedeapsă, ci ca o măsură de siguranţă (confiscarea specială); iar
legiuitorul a trebuit să o prevadă expres în textul consacrat luării de mită.
Se pune întrebarea de ce art.254 alin.1 C. pen., foloseşte pentru a desemna obiectul
mitei, expresia “bani sau alte foloase”, iar art.254 alin3 indică obiectul confiscării
expresia “bani, valori sau orice alte bunuri”.
S-a discutat faptul că obiectul mitei poate fi şi de natură nepatrimonială, însă
confiscarea nu poate viza avantajele nepatrimoniale, neevaluabile în bani, iar în acest
caz se va putea dispune restabilirea situaţiei anterioare 158.
Pe de altă parte, întrucît imobilele pot constitui obiectul mitei, nu va exista nici o
raţiune pentru a le excepta de la dispoziţia de confiscare. Cum se va proceda însă dacă
bunurile supuse confiscării nu se mai găsesc?
Banii sau valorile primite ca mită se vor confisca numai dacă la pronunţarea
hotărârii de condamnare se află la condamnat, sau se vor confisca şi în cazul în care ele
156
I.Tanoviceanu,V.Dongoroz,Tratat de drept şi procedură penală, Vol.III,ed.a II-a,p.238.
157
I.Munteanu, Corupţia funcţionarilor publici în Dreptul penal roman, Geneva,1931,p.9.
158
36
se găsesc la persoana de la care inculpatul le-a primit şi căruia I-a fost între timp
restituite?
Textul art.254 alin.3 c.pen. stabileşte că bunurile primite ca mită trebuie să fie
luate de la persoanele ce le deţin în momentul pronunţării hotărârii fără să se facă o
distincţie în acest sens.
Dacă bunurile şi valorile nu se mai găsesc, adică identificarea şi preluarea lor nu
mai sunt posibile în mod efectiv (deţinătorul nu este cunoscut, bunurile au fost distruse
sau consumate sau,între timp, bunul a fost dobândit legal de un terţ de bună credinţă şi
preluarea nu mai este posibilă datorită unui impediment de ordin juridic), în acest caz
condamnatultrebuie să fie obligat la plata echivalentului lor în bani.
Îm cazul în carelucrurile au fost restituite de către funcţionar, celui care I le-a dat,
acestea vor fi confiscate de la deţinătorul actual (autor al infracţiunii de dare de mită) şi
în cazul în care acesta, după restituire, le-a înstrăinat sau consumat, el va fi obligat la
plata echivalentului lor bănesc159.
Dacă mituitorul, căruia I s-au restituit lucrurile, nu a fost trimis în judecată pentru
dare de mită, el va fi introdus în cauză, ca deţinător al bunurilor, pentru confiscarea lor
sau obligarea la plata contravalorii lor160.
În situaţia în care mituitorul a fost constrâns să dea bunul respectiv de către
funcţionarul corupt, sau dacă a denunţat fapta autorităţilor înainte ca organul de
urmărire penală să fi fost sesizat, bunul se va restitui acelei persoane sau nu I se va
confisca (art.255, alin. 2-3 şi ultimul C.pen.).
Dacă banii sau bunurile supuse confiscării provin din sustragerea avutului public,
pentru care mituitorul a fost trimis în judecată, alături de autorul luării de mită, acestea
nu se vor confisca, ci se restituie unităţii păgubite161.
Tribunalul Suprem a decis astfel pentru sumele sustrase din gestiune, de către
gestionari şi date ca mită unui revizor contabil, nu vor fi confiscate conform art.254
alin.3 C.pen., beneficiarul mitei urmând a fi obligat să plătească, în cadrul soluţionării
acţiunii civile organizaţiei prejudiciate162.
Care va fi situaţia obligaţiei de a plăti echivalentul în bani al bunurilor sau valorilor
primite ca mită când nu se mai găsesc, în cazul în care infracţiunea a fost comisă în
participaţie?
În cazul acestei obligaţii nu este vorba de repararea unor daune produse prin
infracţiunile respective, ci de o măsură care are ca scop împiedicarea infractorului să
profite de fructul acţiunii sale infracţionale.
Situaţia se va soluţiona astfel: instanţa va stabili pentru fiecare participant ce
anume bunuri sau valori I-au revenit şi îi va obliga separat la plata echivalentului în bani
a acestora în măsura în care nu mai pot fi confiscate în natură 163.
În situaţia în care făptuitorul a pretins bani, valori sau alte bunuri, dar pretenţia sa
nu a fost urmată de acceptare, neprimind nimic, nu se va putea proceda la confiscare,
159
V.Dobrinoiu,Op.cit,p.169.
160
Trib.Supr.Sec.pen.,dec.nr.1481/1977, în “R.R.D.”, nr.1/1978, p.69.
161
Trib.Supr.Secpen.,dec.nr.639/1974.
162
Rib.Supr.Sec.pen.,dec.nr.480/1975,(nepublicată).
163
37
aceasta fiind lipsită de obiect164, soluţia fiind valabilă şi în cazul în cazul în care
funcţionarul a pretins, particularul a acceptat, însă ulterior nu le-a mai dat 165.
Totodată inculpatul nu poate fi obligat la plata sumei şi a contravalorii sumei şi a
contravalorii bunurilor pretinse, atâta timp cât cererea lui nu a fost urmată de
executare166.
Art.254 alin3 C.pen. , dispunând confiscarea bunurilor care au făcut obiectul dării
de mită, se referă la bunurile date sau oferite ca mită, iar nu şi la cele promise
funcţionarului corupt. Astfel Tribunalul Suprem a decis că inculpatul nu poate fi obligat
a plăti statului sumele promise ca mită.
Pe de altă parte , în cazul în care obiectul mitei l-a constituit o sumă de bani pe
care autorul a folosit-o pentru cumpărarea unui bun, acel bun, care a luat locul sumei
primite ca mită, va putea fi confiscat, deoarece banii sau lucrurile substituite sunt tot
atât de fără drept şi ilicit deţinute ca şi lucrurile sau banii cărora li s-au substituit.
În cazul lucrurilor dobândite prin săvârşirea unor infracţiuni, lăsarea lor în mâinile
celor care le deţin ar constitui o continuă incitare la săvârşire altor infracţiuni, iar
această incitare care generează o stare de pericol este în egală măsură produsă atât de
fructul originar al infracţiunii cât şi de substituitul său.
Cu toate acestea , când suma de bani, valorile sau celelalte bunuri ce au constituit
obiectul luării de mită nu se mai găsesc pentru că făptuitorul le-a folosit la
achiziţionarea altor bunuri, bunurile astfel dobândite- afirmă profesorul V.Dobrinoiu în
lucrarea citată- nu vor putea fi confiscate, dar inculpatul va fi obligat la plata unui
echivalent bănesc.
Acestea vor fi însă indisponibilizte, pentru a servi la plata echivalentului bănesc.
Practica judiciară a stabilit că în cazul în care un anumit lucru, care nu se mai
găseşte, intră de două ori în sfera de incidenţă a confiscării speciale, suma ce trebuie
plătită ca echivalent va fi egală cu valoarea lui, luată în considerare o singură dată.
Un exemplu poate fi următorul: inculpatul, director al unei intreprinderi de comerţ
exterior, a primit de la firma străină, pentru a-şi încălca îndatoririle de serviciu, o sumă
de dolari săvârşind infracţiunea de luare de mită, după care a folosit valuta pentru
achiziţionarea din străinătate a anumitor bunuri, săvârşind infracţiunea prevăzută de
art.37,alin.1 din Decretul nr.210/1960 (abrogat prin Decretul-lege nr.9/1989).
Inculpatul e fost obligat însă să plătească însă o singură datăcontravaloarea valutei
respective, deşi confiscarea sau plşata echivalentului era prevăzută atât de art.254
C.pen, cât şi de art.43 din Decretul nr.210/1960167.
În cazul în care inculpatul a plătit unele din sumele de bani primite ca mită pentru
nevoile unităţii, aceasta nu-l exonerează de plata lor, existenţa infracţiuniinefiind
condiţionată de destinaţia banilor sau foloaselor ce au constituitobiectul mitei şi acestea
vor fi confiscate în totalitate168.
164
165
166
TribSupr.Sec.pen, dec.nr.685/1973,p.274.
167
Tribunalul Municipiului Bucureşti,secIIpen,sent.nr.98/1982 în “Repertoriul de practică judiciară penală în anii 1981-
1985”,p.63.
168
Trib.Supr.,SecII-a pen, dec.nr.2976/1982 în C.D.,p.243.
38
DELIMITAREA INFRACŢIUNII DE LUARE DE MITĂ DE ALTE

INFRACŢIUNI
Într-un prim caz vom încerca delimitarea infracţiunii de luare de mită de acele
fapte care, în trecut, constituiau infracţiunea de nedreaptă luare , dar care în prezent cad
sub incidenţa art.246.C.pen.
Deosebirea între cele două infracţiuni constă în faptul că, pe când abuzul în
serviciu contra intereselor personale, săvârşit în condiţiile “nedreptei luări”, prestaţia
nedatorată şi obţinută ca un drept, la luarea de mită, ea este cerută şi obţinută ca un
avantaj acordat funcţionarului peste ceea ce se datorează legal.
Un exemplu îl poate oferi următorea speţă: fapta unui vânzător dintr-un magazin
de stat, care, după ce a refuzat să vândă unui cumpărător o persche de pantodfi, de care
39
acesta avea neapărată nevoie, l-a obligat pentru a-I vinde, să-I plătească o sumă peste
preţul legal169.
Cumpărătorul a fost silit să dea o sumă de bani, dar vânzătorul nu a pretins nici un
moment ca suma respectivă ar fi datorată potrivit legii, astfel fapta constituie
infracţiunea de luare de mită170.
Diferenţierea infracţiunilor se va putea realiza analizându-se următorul criteriu: la
luarea de mită ambele părţi ştiu că funcţionarul îşi trafică funcţia sa, primind sau
pretinzând ceea ce nu I se datorează în vederea îndeplinirii unui act privitor la
îndatorririle sale de serviciu, sau contrar acestora, iar abuzul comis în condiţiile
“nedreptei luări”, funcţionarul abuziv sileşte o persoană să-I de abani sau alte foloase,
pretinzând că acestea se datorează în mod legal171.
Astfel fapta unui şefde echipă, care, având atribuţii în legătură cu angajarea
muncitorilorşi cu desfacerea contractului de muncă, pretinde şi primeşte bani de la
muncitori pentru a-I angaja sau menţine la lucru, reprezintă infracţiunea de luare de
mită şi nu cea de abuz în serviciu172.
Instanţa judecătorească a hotărât, de asemenea, că fapta unui vânzător de a fi
vândut unele mărfuri cu suprapreţ, sub pretextul că diferenţa de preţ reprezintă
cheltuielille făcute de ei cu transportul, descărcarea şi depozitarea acestor mărfuri,
creându-şi astfel unele plusuri în gestiune şi însuşindu-le ulterior, reprezintă
infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, crearea de plusuri prin
mijloace frauduloase şi delapidare, în concurs real. Vânzătorul nu a condiţionat
vânzarea mărfii de un anumit preţ, nu a negociat preţul cu cumpărătorii, ci a stabilit un
alt preţ decât cel legal..
În literatura juridică s-a stabilit, că atunci când este săvârşită în cadrul unei unităţi
comerciale, infracţiunea de luare de mită va purta amprenta specifică acestei
activităţi173.
Astfel, fapta gestionarului de a pretinde şi primi, pentru obiectul sau obiectele
vândute o sumă de bani superioară preţului legal, constituie infracţiunea de luare de
mită numai în măsura în care vânzarea obiectelor a fost condiţionată de plata sumei
cerute în plus, suma să nu fi forst cerută sub cuvânt că ea s-ar cuprinde în preţ, ci drept
plată ca gestionarul să accepte să vândă mărfurile.
Spre deosebire de mită, la infracţiunea de abuz în serviciu, elementul caracteristic
îl reprezintă tocmai preţul la care este vândut obiectul, mizându-se pe neştiinţa
clientului, când gestionarul pretinde că preţul este el legal sau invocându-se alte
consideraţii (nu s-a ascuns preţul legal, dar s-a pretins că suma cerută în plus este
destinată să acopere anumite cheltuieli pe care gestionarul le-ar fi făcut cu transportul,
manipularea obiectelor vândute).
În acest ultim caz, vânzătorul în mod abuziv, a stabilit un alt preţ, în care a fost
inclus şi unele cheltuieli pretinse personale pe care le-ar fi făcut. De asemenea,
constituie abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi nu infracţiunea de luare de
mită, fapta funcţionarului de a pretinde şi primi, de la cei aflaţi în subordinea sa,
avantaje materiale, sub pretextul că, datorită deplasărilor pe care a trebuit să le facă
169
M.Popovici, Infracţiunea de nedreaptă luare, în L.P.,nr.6/1956,p.10.
170
171
Ibidem,p.175.
172
Trib.Supr.Col.pen.,dec823/1963,în.”J.N.”nr.1/1964,p.164.
173
V.Dobrinoiu.,Op.cit.,p.176.
40
pentru procurarea materialelor, nu şi-a putut îndeplinisarcinile proprii de producţie, sau
al acoperirilor făcute de el prin folosirea autoturismului personal pentru procurarea de
comenzi sau materii prime174.
Foloasele au fost date de la început nu în scopul îndeplirii-neîndeplinirii sau
întârzierii îndeplinirii de către funcţionar a unui act privitor la îndatoririle sale de
serviciu, ci acesta, îndeplinindu-şi abuziv îndatoririle sale de serviciu, în scopul
obţinerii unor foloase ce nu I se cuvin, a adus atingere intereselor legale ale unor
muncitori aflaţi în subordinea sa.
Practica judiciară a ridicat şi problema diferenţierii infracţiunii de luare de mită
faţă de infracţiunile de înşelăciune şi delapidare. În acest sens Tribunalul Suprem a
dacis că: atunci când actul în vederea căruia funcţionarul a primit în folosul necuvenit
nu intră în sfera atribuţiunilor sale de serviciu, însă el I-a făcut să ceadă pe cei care I-au
oferit acel folos, că are abilitatea legală de a-l efectua, fapta constituie înşeăciune în
dauna avutului personal175.Dimpotrivă, fapta unui colector de deşeuri însărcinat cu
colectarea cauciucurilor uzate şi elaborarea dovezilor de predare a acestora, de a fi
primit diferite sume de bani pentru eliberarea unor asemenea adeverinţe persoanelor
care nu au predat cauciucuri uzate, constituie infracţiunea de luare de mită, iar nu
infracţiunea de înşelăciune în paguba avutului obştesc176.
Criteriul în raport cu care, în situaţii concrete, infracţiunea de luare de mită poate fi
delimitată de infracţiunea de înşelăciune se referă la actul pentru a cărui îndeplinire –
neîndeplinire, etc.funcţionarul primeşte banii sau foloasele. Dacă îndeplinirea acestui
act intră în sfera atribuţiilor de serviciu ale înfăptuitorului, fapta constituie infracţiunea
de luare de mită, dacă actul pentru a cărui îndeplinire făptuitorul a pretins sau a primit
banii sau foloasele nu intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu, dar el l-a făcut să
creadăpe cel care I-a dat banii sau foloasele, că este competenta-l îndeplini, fapta
constituie infracţiunea de înşelăciune.
Dacă, în urma unei activităţi complexe de înşelăciune în paguba avutului public,
săvârşită de persoane încadrate în muncă la or177ganizaţia păgubită, unii participanţi au
îndeplinit acte de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor legale, primesc de la alţii o parte
din folosul infracţiunii, nu se poate considera că ei se fac vinovaţide infracţiunea de
luare de mită, faptele lor- organic înglobate în activitatea complexă de înşelăciune în
paguba unităţii- nu pot fi caracterizate şi ca luare de mită, atâta timp cît folosul avut în
vedere de ei se identifică cu folosul urmărit prinsăvârşirea infracţiunii de înşelăciune în
dauna avutului public.
În sensul delimitării infracţiunii de luare de mită de infracţiunea de delapidare,
poate fi oferită drept exemplu următoarea speţă: fapta unui conductor de tren, care a
pretins şi primit de la un grup de persoane o sumă de bani ( inferioară costului biletelor9
pentru a le îngădui să călătorească fără legitimaţie de călătorie, constituie luare de mită
şi nu delapidare. Inculpatul care a pretins o sumă mai mică decât costul biletelor de tren
a manifestat de la început intenţia de a reţine aceşti bani pentru el în schimbul asigurării
trensportului fără legitimaţii. Suma primită reprezintă folosul obţinut pentru încălcarea
174
V.Sumănaru, Delimitarea infracţiunii de luare de mită de alte infracţiuni , în “Pro lege, nr.1/1992,p.35-38.
175
Trib.Supr.Sec.pen, dec.5850/1970, în C.D.,p.401.
176
V.Papadopol, Codul penal al R.P.R. adnotat,p.329.
177
V.Dobrinoiu.,Op.cit.,p.183.
41
îndatoririlor sale de serviciu, iar călătorii acceptând propunerea inculpatulii, nu au
înţeles să primească bilete de călătorie ci să cumpere bunăvoinţa inculpatului.
Într-un alt cazs-a decis că nu constutuie infracţiunea de delapidare, fapta
membrilor comisiei de inventariere de a primi de la gestionar o parte din plusul
constatat şi neînregistrat178.Partea din plusul constatat şi neînregistrat nu a fost dobândită
de membrii comisiei alcătuite din contabila şefă ( care în baza funcţiei pe care o
îndeplinea avea sarcina administrării bunurilor unităţii) şi o altă lucrătoare comercială,
pentru neîndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestora, ci prin
săvârşirea unei acţiuni de însuşire, de delapidare, la care au participat, prima în calitate
de autor, iar ultima în calitate de complice179.
REFERRIRI LA LEGISLAŢIA ALTOR STATE
Germania
Codul penal german incriminează în capitoluul de dicat infracţiunilor de serviciu

fapta de primire de foloase, funcţionarul sau angajatul special pentru serviciul public
care pretinde, lasă să I se promită sau acceptă un folos ca recompensă pentru că a
îndeplinit un act care intră în atribuţiile sale de serviciu sau îl va îndeplini în viitor.
Fapta este mai gravă dacă este comisă de un judecător sau arbitru, iar tentativa este
pedepsibilă. Fapta nu se sancţionează dacă făptuitorul lasă să I se promită sau acceptă
un folos pe care elnu l-a pretins iar autoritatea competentă, fie a încuviinţat, dinainte,
acceptarea, fie după ce făptuitorul I-a făcut fără întârziere, comunicarea.
O altă infracţiune de serviciu incriminatăeste luarea de mită, care se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 10 ani sau ăână la trei ani ori cu amendă, în cazurile mai
uşoare. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului sau angajatului special pentru
serviciul public de a pretinde, laă să I se promită, sau acceptă un folos ca recompensă
pentru că a îndeplinit un act care intră în atribuţiile sale de serviciu, sau îl va îndeplini în
178
Trib.Jud.Suceava, dec.pen.nr.654/1984,în RRD, nr.8/1985, p.7.
179
42
viitor şi prin aceasta şi-a încălcat obligaţiile de serviciu, sau şi le va încălca, iar tentativa
este pedepsibilă.
Totodată fapta este mai gravă dacă este săvârşită de un judecător sau arbitru. Legea
germană incriminează astfel ca luare de mită improprie primirea de foloase de către un
funcţionar epntru a îndeplini un act care intră în obligaţiile sale de serviciu dar care nu
constituie o încălcare a îndatoririlor acestuia, iar ca luarea de mită propriu- zisă, unde
pedeapsa este mai severă, primirea de foloase de către un funcţionar pentru a îndeplini
un act prin care acesta îşi încalcă îndatoririle de serviciu.
Totodată legea germană incriminează ca luare de mită atât fapta funcţionarului care
primeşte foloase pentru îndeplinirea unui act privitor la funcţia sa, dar şi fapta de primi
asemenea foloase după ce a îndeplinit un act relativ la funcţia sa 180.
Legea germană prevede ca modalitate agravantă săvârşirea infracţiunii de către un
judecător sau un arbitru şi posibilitatea nepedepsirii faptei dacă autoritatea competentă a
încuviinţat primirea şi numai când actul comis de funcţionar a fost un act licit.
In legea penală română nu se face distincţia între luarea de mită proprie şi
improprie şi incriminează distinct primirea de favoruri după îndeplinirea unui act al
funcţiei şi lacare funcţionarul era obligat în schimbul acestuia (art.256 C.pen.rom.),
fiind un act care nu constituie o încălcare a obligaţiilor sale de serviciu. Totodată legea
română prevede limite mai mari de pedeapsă numai în cazul când funcţionarul are
atribuţii de control.
Statele Unite ale Americii
Luarea şi darea de mită, “birbery”, sunt incriminte într-o dispoziţie legală unică.O
persoană este vinovată de mituire (infracţiune de gradul 3) dacă oferă (transmite sau
este de acord să accepte prin altul; orice beneficiu bănesc ca o răsplată pentru decozia,
opinia, recomandarea, votul dat în favoarea unei persoane sau pentru exercitarea într-un
fel sau altul a libertăţii de decizie ca funcţionar public, reprezentant oficial de partid sau
alegător, ori pentru exercitarea într-un fel sau altul a activităţii judiciare sau
administrative sau orice alt beneficiu ca o recompensă pentru încălcarea unei obligaţii
legale despre care avea cunoştinţă, ca funcţionar public sau ca reprezentant oficial de
partid.
Doctrina americană, potrivit reglementării tradiţinale anglo-saxone, incriminează
în aceleaşi dispoziţii luarea şi darea de mită, sancţionând toate modalităţile prin care se
încearcă influenţarea funcţionarului public prin bani sau alte foloase.
Este interesantă dispoziţia legală potrivit căreia este interzis funcţionarului care
asigură executarea şi aplcarea legii ori îndeplineţte funcţii de inspecţie, verificarea, de
reprezentant al guvernului în procesele civile sau penale, ori de supraveghere a
persoanelor erestate sau deţinute , de a solicita, a accepta sau să fie de acord să I se
180
V.Dobrinoiu,Op.cit.p.183-185.
43
promită orice foloase de la o persoană cunoscută de a fi subiect al inspecţiei, verificării,
supravegherii ori împotriva căreia se desfăşoară procesul penal sau civil.
Legislaţia americană interzice, de asemenea funcţionaruluicare desfăşoară activităţi
în legătură cu contractele guvernamentale sau cu tranzacţii băneşti de a cere, accepta, a
fi de acordsă I se promită orice folos de la persoane cunoscute a fi interesate sau care ar
putea fi interesate în aceste contracte, plăţi, tranzacţii, achiziţii, pretenţii.
Infracţiunea de mituire şi influenţă corupătoare propune existenţa următoarelor
elemente:
Subiecţi orice persoane, iar ca subiect calificat, funcţionarul; acţiunea de a solicita,
a primi, a transmite, a accepta, a primit, a transmite, legătura de cauzalitate între fapte şi
rezultat.
În scopul menţinerii încrederii publicului în integritatea funcţionarului statului,
pentru conservarea şi promovarea standardelor etice, Ordinul Executiv nr.11222/1965
emis de preşedintele S.U.A., instituie un sistem strict confidenţial de raportare periodică
a veniturilor şi surselor persoanelor oficiale, care completează sistemul general de
declarare publică a resurselor financiare181.
Subliniem faptul că prin noţiunea de funcţionar public (public official)se înţelege:
membru al Congresului S.U.A., funcţionari, salariaţi, orice alte persoane care au
calitatea să acţioneze în numele S.U.A., a instituţiilor, agenţiilor şi organelor statului
american, persoanele selecţionate pentru îndeplinirea unor funcţii publice, orice
persoană numită sau desemnată să ocupe o funcţie publică, sau care a fost informată
oficial că va fi numită sau desemnată într-un astfel de post.
Codul penal portughez
Potrivit Codului penal portughez, constituie corupţie pasivă în vederea săvârşirii de

acte ilegale fapta funcţionarului care, el însuţi sau printr-o altă persoană cu
consimţământul sau ori în urma ratificării sale, solicită sau primeşte bani sau
promisiunea unor bani sau alte foloase patrimoniale care nu I se cuvin, în scopul de a
îndeplini un act care implică încălcarea îndatoririlor de serviciu.
Astfel legea penală portugheză incriminează distinct luare de mită, în vederea
îndeplinirii unui act ilicit de funcţionar, de luarea de mită în vederea îndeplinirii unui act
ilicit de funcţionar, de luarea de mită în vederea îndepliniriiunui act ilicit de către
acesta.Sancţiunea constă înpedeapsa cu închisoare de la 1 la 6 ani şi amendă de la 50 la
150 zile. Legea exprimă amenda în zile, instanţa fixează mai întâinumărul de zile ,
amenda care corespunde cu gravitatea faptei şi vinovăţia făptuitorului, după care fixează
cuantumul, în monedă, a fiecărei zile amenda în raport cu posiblităţile economice ale
condamnatului, astfel la acelaşi număr de zile amenda poate să corespundă valori
diferite, în monedă a amenzii.
Cu toate acestea, inexplicabil, pentru o legislaţie modernă, este prezentă legea
talionului prin următoarea dispoziţie: dacă în urma actului ilicit comis de funcţionarul
181
44
corupt, o persoană a fost condamnată la o pedeapsă mai gravă decât cea prevăzută
pentru funcţionarul corupt, atunci aceeaşi pedeapsă care a fost aplicată victimei
corupţiei, va fi aplicată funcţionarului corupt182.
În legislaţia penală portugheză există şi o lege specială numită “crima de corupţie”.
Potrivit acestei legi, constituie crima de corupţie pasivă fapta funcţionarului sau
persoanei asimilate acestuia caredirect sau prin altă persoană, cu consimţământul sau ori
în urma ratificării sale, de a soicita sau a accepta orice folos nepatrimonial, pentru el sau
pentru tatăl, rudele sau afinii până la gradul III, la care nu era îndreptăţit pentru a nu
îndeplini un act care implică încălcarea îndatoririlor sale de serviciu sau omite
îndeplinirea actului pe care îl avea de îndeplinit sau trebuia să-l îndeplinească, în special
acte constând în înlăturarea regimului de favoare a unei persoane determinată, a unei
intreprinderi sau organizaţii sau intervenirea unui proces, luarea sau participarea la o
decizie care ar însemna obţinerea de beneficiu, recompense, subvenţii şi în general ,
recunoaşterea sau înregistrarea unor drepturi, excluderea sau stingerea de obligaţii ca
forme de violare a legii183.
Dacă funcţionarul respinge oferta sau promisiunea ori retsituie banii sau
contravaloarea avantajului patrimonial, înainte de îndeplinirea actului sau realizarea
omisiunii, acesta va fi scutit de pedeapsă. Totodată, nu va fi pedepsit funcţionarul care
denunţă autorităţilor competente înainte de a se fi început urmărirea penală, fiins
nerelevantă participarea la faptă a denunţătorului.
Codul Penal Francez
Potrivit legislaţiei franceze, constituie infracţiune fapta unei persoane deţinătoare a

autorităţii publice sau care exercită un serviciu public ori este investită cu un mandat
electiv public de a solicita sau accepta, fără drept, direct sau indirect, oferte,
promisiuni, daruri, cadouri, sau orice alte foloase, fie pentru a îndeplini sau a nu
îndeplini un act al funcţiei sale sau al serviciului ori mandatului sau înlesnit ca urmare a
funcţiei, a funcţiei sau a mandatului sau, fie pentru a abuza de influenţa sa reală sau
presupusă pentru a obţine de la o autoritate sau de la o administraţie publică, semne
onorifice, posturi, debuşee, sau orice altă hotărâre favorabilă pedeapsa fiind de 10 ani
închisoare şi 1 milion franci amendă184.
Legea penală franceză incriminează distinct corupţia pasivă, de corupţie activă, iar
atunci când este vorba de corupţia pasivă a unei persoane exercotând funcţie judiciară,
legea penală incriminează ambele activităţi ilicite în acelaşi text, însă în aliniate diferite.
De asemenea legea penală franceză incriminează în cazul luării de mită şi traficul de
influenţăatunci când asemenea fapte se săvârşesc de funcţionarul public, iar Codul penal
francez asimilează actelşor de îndeplinire sau neîndeplinire a unei activităţi care intră în
competenţa funcţionarului, deci actelor funcţiei şi actelor care nu aparţin funcţiei, acte
182
183
184
v.Dobrinoiu,Op.cit.,p.191.
45
pe care doctrina franceză le denumeţte paracorupţie (pregătitoare, înlesnitoare,
favorizatoare ale corupţiei).Recent, s-a înfiinţat pe lângă Ministerul de Justiţie, un
serviciu central de prevenire a coruăţiei însărcinat să centralizeze informaţiile necesare
descoperirii de acte de corupţie activă sau pasivă, de trafic de influenţă, săvârşite de
persoane care exercită importante funcţii publice şi politice 185.
Acest organ oferă sprijin la cererea autorităţilor judiciare sesizate cu fapte de
această natură, dă autorităţilor administrative avize asupra măsurilor susceptibile de a fi
luate pentru a preveni asemenea fapte care nu pot fi divulgate.
Membrii acestui serviciu ( magistraţi sau agenţi publici) şi persoanelor calificate la
care apelează sunt supuse secretului profesional. Legea cuprinde dispoziţii privind
controlul finanţării campaniei electorale a partidelor politice, cuprinde măsuri în
legătură cu transparenţa vieţii economice, cu prestaţiile publicitare, cu modul de
obţinere a autorizaţiilor pentru înfiinţarea de intreprinderi economice, privind
încheierea de contracte pentru centre comerciale, publice, pentru activităţi imobiliare,
dispoziţii privind spălarea capitalurilor provenite din activitatea organizaţiilor criminale.
Codul Penal Spaniol
Funcţionarul public care solicită sau primeşte, el însuşi sau prin altă persoană,
daruri sau cadouri ori acceptă promisiunea sau oferta unor foloase pentru a îndeplini un
act relativ la serviciu, act care constituie o infracţiune, va fi pedepsit cu închisoare de la
6 luni şi o zi până la 6 ani, şi amenda în valoarea darului până la de trei ori valoarea
acestuia, fără a fi scutit de pedeapsa corespunzătoare delictului comis ca urmare a
darului primit sau a promisiunii acceptate.
Legea penală spaniolă face deosebire între favorurile primite de funcţionarul public
pentru a îndeplini un act ilicit de cele primite pentru a efectua un act licit. Totodată, se
face deosebirea întreluarea de mită săvârşită de un funcţionar pentru a îndeplini un act
privitor la funcţia sa şi luarea de mită comisă pentru a nu îndeplini un act privitor la
funcţia sa, sancţionând mai puţin sever această din urmă activitate 186.
Codul Penal Italin
Potrivit acestui cod penal, constituie infracţiunea de corupţie în vederea unui act al
funcţiei fapta funcţionarului public care, pentru a îndeplini un act al funcţiei sale,
primeşte, pentru el sau pentru un terţ, bani sau recompense care nu I se datorează, sau
acceptă primirea unor asemenea foloase şi se pedepseşte cu închisoare până la trei ani şi
amendă.
Legea nr.96/1990 a modificat unele dispoziţii referitoare la corupţie. Astfel s-a
eliminat pedeapsa pecuniară datorită ineficienţei sale în îndreptarea infractorului, a fost
prevăzut un minim de pedeapsă privativă de libertate de 6 luni pentru corupţie
improprie(luarea de mită în vederea îndeplinirii unui act lkicit care intră în competenţa
funcţionarului), au fost echivalate din punct de vedere al sancţiunilor, corupţia propriu-
zisă, anterioară şi cea posterioară ( primirea de foloase necuvenite), circumstanţele
agravante ale corupţiei propriu-zise au fost formulateşi incluse într-o normă nouă, iar
185
Legea nr.93-122 din 29 ian.1993.
186
46
corupţia în activitatea judiciară a devenit obiectul unor norme de sine stătătoare cu
agravarea pedepsei originare187.
Codul Penal Elveţian
Membrii unor autorităţi,funcţionarii, persoanele chemate să facă dreptate, arbitrii,

experţii, traducătorii sau interpreţii desemnaţide autoritate, care, pentru a face un act
contrar îndatoririlor de serviciu ar fi solicitat dinainte, acceptat sau au făcut să li se
remită un dar sau orice alt folos la care nu aveau dreptul, vor di pedepsiţi cu închisoare
până la cel mult trei ani..
Codul Penal Suedez
Legea penală suedeză dispune că funcţionarul care acceptă, face să I se promită sau
solicită daruri sau orice altă remuneraţie nedatorată pentru a îndeplini un actal funcţiei
va fi condamnat dacă actul nu eset posibil, în alt mod, de o pedeapsă în temeiul unai
dispoziţii speciale, pentru acceptarea de daruri sau de remuneraţii nedatorate la
pedeapsa cu închisoare până la doi ani cel multşi, dacă fapta este mai uşoară, se va
aplica amenda, dacă fapta este mai gravă se va pronunţa destituirea şi închisoarea de cel
mult 10 ani188.
Codul Penal al Federaţiei Ruse
Codul penal rus nu sancţionează numai primirea, luarea efectivă de mită.

Acceptarea sau nerespingerea promisiunii de mită, precum şi pretinderea mitei,
neurmată de primirea folosului constituie tentativă de luare de mită şi sunt sancţionate.
Circumstanţele agravante ale acestei infracţiuni sunt: când făptuitorul este un
funcţionar cu muncă de răapundere; când funcţionarul a mai fost condamnat pentru mită
sau a primit de maim julte ori mită, chiar, dacă nu a fost condamnat; dacă subiectul a
pretins mita primită.
Tribunalul Suprem a statuat că nu pot fi traşi la răspundere lucrătorii obişnuiţi, sau
care primesc o plată întâmplătore pentru îndeplinirea obligaţiilor lor.
Luarea de mită se pedepseşte cu privarea de libertate de la 3 la 10 ani, iar pentru
formele agravate de la 8 la 15 ani, se va aplica întotdeauna pedeapsa confiscării şi,
facultativ se poate lua măsura obligării de a locui într-un anumit loc după executarea
pedepsei. Faptele săvârşite în circumstanţe deosebit de grave se pedepsesc cu moartea.
În literatura juridică se arată că obiectul mitei nu poate constadecât în foloase de
natură materială 8 bani, bunuri, drepturi la bunuri, locuinţe, sporuri de salarizare, etc.),
astfel fapta constituie abuz de putere sau de serviciu.
187
A.Segreto,G.de Luca, Delictele comise de funcţionarii publiciîmpotriva administraţiei publice,Ed.Giuffre,Milano,
1991,p.24-28.
188
47
Legea penală incriminează, ca o infracţiune distinctă, intermedierea la infracţiunea
de mită, iar intermediarul poate acţiona atât în interesul mituitorului, cât şi în interesul
mituitului, însă trebuie să fie în legătură cu amândoi.
Totodată, nedenunţarea infracţiunilor de luare de mită, chiar în faza actelor
pregătitoare, dacă îmbracă o formă calificată se pedepseşte cu închisoare până la trei ani
sau muncă corecţională până la un an.
Codul Penal al Poloniei
În conformitate cu acest cod, acela care în legătură cu îndeplinirea unei funcţii

publice primeşte foloase materiale sau personale, ori aceptă promisiunea lor, se
sancţionează cu închisoarea de la 6 luni până la 5 ani.
Subiect al infracţiunii nu poate fi decât o persoană care îndeplineşte o funcţie
publică, iar sfera persoanelor pasibile de a fi trase la răpspundere penală pentru luarea
de mită este mult mai restrânsă decât în dreptul penal român.
Codul penal polonez prevede două agravante ale infracţiunii de luare de mită:
exercitarea de către autor a unor funcţii de deosebită răspundere, primirea unor foloase
materiale de proporţii mari sau acceptarea promisiunii lor.
Instigatorul şi complicele funcţionarului care a luat mita se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru darea de mită.
Codul Penal al Bulgariei
Infracţiunea de luare de mită constă în primirea, de către un funcţionar, a unui dar

sau a oricărui alt folos material, în legătură cu primirea sau neîndeplinirea unei
îndatoriri de serviciu.
Codul Penal Bulgar consideră că acţiunea ce constituie obiectul material al
infracţiunii nu trebuie să preceadă efectuarea actului de serviciu, iar primirea efectivă a
darului sau folosului reprezintă o remuneraţie, nu numai pentru ceea ce se va săvârşi ci
şi pentru ceea ce s-a săvârşit.
Agravantele entru acestă infracţiune sunt următoarele: făptuitorul este o persoană
care ocupă o funcţie de răspundereîn serviciu, săvârşirea faptei prin şantaj, abuzând de
situaţia sa din serviciu,repetarea faptei.
Totodată, fapta celui care în mod deliberat crează o atmostferă provocatoaresau
condiţiile pentru luarea de mită constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare
până la un an sau cu muncă corecţională, iar cel provocat nu se pedepseşte.
Codul Penal al Republicii Ungaria
Elementul obiectiv al luarii de mită constă în solicitarea sau primirea unui avantaj,
ori în acceptarea promisiunuii acestuia. Dacă subiectul este o persoană oficială cererea
sau primirea avantajului sau acceptarea promisiunii trebuie să fie în legătură cu
activitatea sa, dacă subiectul este un lucrător sau membru al unui organ de stat
cooperatist sau al unei asociaţii, avantajul trebuie cerut sau primit, ori promisiunea lui
trebuie acceptată pentru ca făptuitorul să-şi încalce îndatoririle, iar dacăî subiectul este
un organ de stat, cooperatist sau al unei asociaţii care este îndreptăţit să ia măsuri
48
independente, solicitarea sau primirea avantajului, ori acceptarea promisiunii trebuie să
fie făcută în legătură cu activitatea sa189.
Codul Penal belgian
Potrivitr acestui cod, constituie luare de mită acceptarea de ofertă sau promisiuni şi
primirea de daruri sau cadouri de către funcţionarul public în scop de a îndeplini un act
referitor la funcţia sa sau serviciul său, fie că este vorba de un act ilicit sau licit.
Obiectul mitei nu poate consta decât în foloase patrimoniale. Textul codului prevede
unele agravante ale infracţiunii, şi anume dacă subiectul a primit mita pentru a comite în
exerciţiul funcţiei sale o crimă sau un delict, sau dacă subiectul este un judecător,
arbitru, membru al unui consiliu.
Subiect al infracţiunii poate fi orice funcţionar sau ofiţer public, orice persoană
însărcinată cu un serviciu public190.
189
190
Ibidem,p.205-206.
49

Infractiunea de Luare de Mita1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Infractiunea de Luare de Mita1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LUCRARE DE DIPLOMĂ : INFRACŢIUNEA DE LUARE DE MITĂ

“Darurile orbesc ochii înţelepţilor

Corupţia-fenomen juridic şi sociologic

Ce subiect poate fi mai tentant,mai interesant şi totodată,mai controversat,decât

II.ASPECTE GENERALE ŞI COMUNE

În ceea ce priveşte obiectul juridic al infracţiunilor de serviciu şi în legătură cu

Literatura juridică penală consideră că prin obiect material al unei infracţiuni se

Subiectul activ al infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă, poate fi orice

În general latura obiectivă a infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, primire de

Infracţiunile de luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de

III. INFRACŢIUNEA : LUARE DE MITĂ

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACŢIUNII

Infracţiunea pusă în discuţie este o infracţiune cu subiect activ calificat, autorul

CONŢINUTUL NORMATIV AL INFRACŢIUNII

În cazul infracţiunii de luare de mită, acţiunea sau inacţiunea care formează

Autorii ruşi înţeleg prin “foloase”, servicii cu caractermaterial, bilete pentru

Rezultatul faptei şi raportul de cauzalitate

Luarea de mită crează o stare de pericol pentru activitatea organizaţiilor prevăzute

Voinţa pe care o implică latura subiectivă a infraacţiuni de luare de mită se referă la

În cazul luării de mită, dintre cele patru modalităţi de realizare a elementului

Art.121 alin1 C.pen stabileşte regula incriminării şi pedepsirii limitate a tentativei,

Cu privire la această problemă, în literatura juridică, s-au exprimat două opinii

UNITATEA INFRACŢIONALĂ ŞI PLURALITATEA DE

Infracţiunea de luare de mită, ca infracţiune instantanee, opoate îmbrăca forma

Infracţiunea de luare de mită este sancţionată cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar în

Potrivit art.254 C.pen. se poate aplica şi o pedeapsă complimentară: interzicerea

Potrivit art.71 C.pen, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept

DELIMITAREA INFRACŢIUNII DE LUARE DE MITĂ DE ALTE

REFERRIRI LA LEGISLAŢIA ALTOR STATE

Codul penal german incriminează în capitoluul de dicat infracţiunilor de serviciu

Statele Unite ale Americii

Codul penal portughez

Potrivit Codului penal portughez, constituie corupţie pasivă în vederea săvârşirii de

Codul Penal Francez

Potrivit legislaţiei franceze, constituie infracţiune fapta unei persoane deţinătoare a

Codul Penal Spaniol

Codul Penal Italin

Codul Penal Elveţian

Membrii unor autorităţi,funcţionarii, persoanele chemate să facă dreptate, arbitrii,

Codul Penal Suedez

Codul Penal al Federaţiei Ruse

Codul penal rus nu sancţionează numai primirea, luarea efectivă de mită.

Codul Penal al Poloniei

În conformitate cu acest cod, acela care în legătură cu îndeplinirea unei funcţii

Codul Penal al Bulgariei

Infracţiunea de luare de mită constă în primirea, de către un funcţionar, a unui dar

Codul Penal al Republicii Ungaria

Codul Penal belgian

S-ar putea să vă placă și