DEZINFORMAREA – MIJLOC SI SCOP AL ACTIUNILOR PSIHOLOGICE

AGRESIVE DESFASURATE DE CATRE INAMIC;

MODALITATI DE CONTRACARARE

Dezinformare este in general numita acea arta a de a induce in eroare ,ce este intotdeauna deliberata iar
decizia de a recurge la ea releva o stare de spirit ale carei resorturi complexe nu pot fi deduse clar. Poate fi
dictata de necesitate, avand in vedere amploarea mizei si pericolul unei confruntari deschise, relevand astfel
slabiciune sau frica. Poate fi de asemenea o actiune premeditata pentru a obtine succesul cu minim de forte
deoarece agresorul crede ca influentarea constiintelor este mai putin riscanta decat violenta fizica.
Pentru prima data notiunea de dezinformare a fost folosita in mediul sovietic inca din anii ’20 si desemna
„un arsenal de mijloace cunoscute sau oculte destinate influentarii guvernelor straine, discreditarii
opozantilor politici, in special emigranti, sublimarii increderii intre aliatii ostili Uniunii Sovietice, falsificarii
aprecierilor adversarilor privind realitatea".
Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane dezinformarea este „a informa gresit, in mod
intentionat".
Dupa autorul celebrului „Tratat de dezinformare" Vladimir Volkoff dezinformarea este o „tehnica ce
permite furnizarea de informatii generale eronate unor terti, determinandu-i sa comita acte colective sau sa
difuzeze judecati dorite de dezinformatori".
Dezinformarea nu se rezuma numai la falsificarea constiintelor, ea se dovedeste a fi si puternica parghie de
actionare psihologica, de conducere a indivizilor, de dirijare a opiniilor si ideilor, a starilor sufletesti si a
comportamentelor umane.
Traim intr-o lume in care se pune tot mai mult accentul pe calitatea, dar si cantitatea informatiei. Daca
informarea apare ca o necesitate vitala atat pentru organismul uman cat si pentru cel militar, dezinformarea
pare sa fie o boala prin care il izoleaza de realitate, il dirijeaza prin judecati eronate spre stari confuze sau
actiuni haotice.Dezinformarea seamana confuzie pentru a face cunostintele inutilizabile. O eroare singulara
de apreciere poate determina aparitia unor consecinte neplacute, insa dezinformarea permanenta slabeste in
mod insidios posibilitatile individului de a gandi corect. Incet, dezinformarea face ca lumea, realitatea sa
devina incoerenta, difuza.
Evident ca in cadrul dezinformarii exista comunicare, insa, aceasta are un sens unic, de la dezinformator la
cel manipulat, in scopul de a-i dirija celui din urma opiniile si ideile, starile sufletesti si comportamentul ca,
in final, sa actioneze cu docilitate la ordinele primului. Mesajul (informatia) falsificata nu este decat unealta
cu care se cauta un subiect selectionat sa actioneze in sensul dorit. Se dezinformeaza mai putin pentru a
convinge, cat pentru a conduce catre un tel care, de obicei, este ascuns (camuflat).
Din aceasta cauza, in armatele straine si nu numai, dezinformarea este considerata „arma de razboi modern"
si s-a constatat amploarea formidabila a fortelor acesteia, importanta tot mai mare pe care i-o acorda
numeroase guverne. Este forma psihologica a subversiunii; ea vizeaza destabilizarea unui stat sau a unei
societati. Ea transpune in practica placerea pentru disimulare si secret, dorinta de a exercita o putere oculta
asupra unui adversar pe care incerci sa-l inseli.
Originalitatea dezinformarii moderne consta, se pare, din trei elemente:
o aparitia unei metodologii imprumutate de la publicitate, insa fondata pe descoperirile
psihosociologice;
o influenta considerabila si marea diversitate a mijloacelor de informare in masa;
o intrebuintarea dezinformarii ca pe un adevarat sistem de arme.

Este important a nu confunda minciuna cu eroarea. Eroarea se opune realitatii. Minciuna se opune
adevarului, care in majoritatea cazurilor, nu este, din pacate, decat o notiune relativa. La fel este si

1
minciuna, ca urmare, ea poate avea o vasta gama de nuante. Practic, dezinformatorul este destul de
indiferent fata de veridicitate spuselor sale. El nu recurge la minciuna decat daca ii permite sa deformeze
mai mult realitatea, ceea ce constituie telul sau principal.
Exista mai multe variante pentru compunerea informatiei tendentioase:
1. dozajul de ½ adevar cu ½ minciuna, primele determinand acceptarea celorlalte;
aceasta cu atat mai usor cu cat opinia publica este neutra sau deja partizana;
2. minciuna absoluta, adesea eficace datorita enormitatii sale ce poate seduce spiritele
paradoxale;
3. contraadevarul neverificabil, datorita lipsei de martori;
4. minciuna prin omisiune, in special aceea care neglijeaza de a prezenta informatia in
intregul contextul ei;
5. valorificarea accesoriilor, a faptului intamplator in detrimentul esentialului, estompat
in mod savant;
6. amestecarea faptelor, a opiniilor sau persoanelor echivalente, care intr-o anumita
varianta pot fi condamnate cu usurinta folosind o ilustrare adecvata, chiar daca este abuziva;
7. reminiscenta falsa sau comparatii nejustificate;
8. minciuna, inecata intr-un noian de informatii, existand posibilitatea de a fi regasita
ulterior pentru a servi drept punct de referinta;
9. citate aproximative sau trunchiate;
10. afirmatii facute pe un ton: - angelic - dezinvolt - indignat.
11. exagerarea apocaliptica a unui fapt accesoriu si fara importanta in numele unor
principii morale;
12. slabirea adversarului printr-o prezentare sarcastica sau persiflatoare;
13. etichetarea interlocutorului, atribuindu-i o pretinsa apartenenta la un anumit sistem de
idei ce poate fi respins mai usor decat discutarea in detaliu a argumentelor veritabile
prezentate;
14. forma superioara a minciunii ramane spunerea adevarului, lasandu-se sa se inteleaga
ca este o minciuna sau negarea unei afirmatii in asa fel incat interlocutorul sa creada ca este
aprobata.

Ceea ce trebuie sa retina orie militar este ca exista mijloace numeroase de a fi inselat daca nu-si exercita
in orice moment spiritul critic si nu-si mentine treaza vigilenta.
Dezinformarea se prezinta sub mai multe forme si anume:
o distorsiunea;
o filtrajul;
o scurtcircuitarea;
o redundanta;
o supraincarcarea canalelor de comunicare

Distorsiunea - forma de dezinformarea prin care se culeg, prelucreaza si transmit, in mod intentionat,
mesaje eronate.
Filtrajul-forma a dezinformarii, prin care se modifica mesajul, partial sau total, in mod intentionat, pe
parcursul inregistrarii, prelucrarii si transmiterii datelor si informatiilor.
Scurtcircuitarea - forma subtila a dezinformarii, prin care se elimina, intentionat, din circuitul sau fluxul
informationale, anumite persoane sau subdiviziuni organizatorice.
Redundanta-proces de inregistrare, prelucrare si transmitere repetata a unor date si informatii.

2
Supraincarcarea canalelor de comunicare - proces prin care se culeg, prelucreaza si transmit date si
informatii inutile.
Daca informatia apare ca o necesitate vitala a existentei umane si organizationale, ea poate fi, in acelasi
timp, sursa unor pericole in cazul manuirii incorect, iresponsabile
Trebuie analizate trucajele posibile, sau cunoscute la ora actuala, profitand de necunostinta de cauza a
publicului:
1. Negarea faptelor - daca publicul nu are nici o cale de a-si confirma ce s-a intamplat in
realitate, se pot pur si simplu nega faptele.
2. Inversarea faptelor - sustinerea cu tarie a unui fapt care nu s-a petrecut, ireal.
3. Amestecul intre adevar si minciuna, cu diverse titluri – pornind de la ideea ca publicul este
mai mult sau mai putin informat se incearca sa se minta in proportie de 100%.
4. Modificarea motivului – schimbarea pozitiei, „dupa cum bate vantul".
5. Modificarea circumstantelor – se face prin modificarea proportiilor in fortele prezente
6. Estomparea – suprainformarea cu rol de a capta interesul publicului.
7. Camuflajul – forma superioara a estomparii, se prezinta in detaliu cele afirmate.
8. Interpretarea – fara a fi negate, modificate, estompate sau camuflate, faptele se pot prezenta
si comenta intr-un mod favorabil sau nefavorabil.
9. Generalizarea
10. Ilustrarea – se pleaca de la particular la general, dar si invers.
11. (Inversarea) Parti egale – aceasta inegalitatea ajunge uneori pana la proportia de 100%, deci
se schimba total raportul de forte.

In lupta dusa impotriva dezinformarii trebuie avut in vedere unele aspecte importante. In primul rand, sa
nu se ofere un teren favorabil adversarului insa, totodata, sa nu se compromita dezbaterea ca element vital al
democratiei. In acest context, baza cea mai solida a apararii se va afla in mentalitatea fiecarui individ. Nici o
protectie nu va fi cu adevarat eficace fara perceperea de catre toata lumea a faptului ca fiecare individ in
parte este o tinta finala a oricarei actiuni dezinformative si deci ca fiecare trebuie sa participe personal la
propria aparare.
Sarcina ce revine fiecaruia trece , inainte de toate printr-o educare a spiritului critic. si aceasta incepe in
materie de informare cu dorinta de a nu considera suficienta dezbaterea de idei „oferite pe tava" si a incerca
de ajunge singur la sursa printr-o conduita activa. Nu trebuie sa ne limitam la preluarea pasiva a stirilor ci
trebuie adoptata obisnuinta de a le cauta si pe cit posibil, de a le controla prin toate mijloacele avute la
dispozitie.
Concretizand se pot da cateva sfaturi cateva sfaturi „candidatilor la dezinformare" stiind ca vulnerabilitatea
unei tinte este in functie de personalitatea individului amenintat, de situatia sa socio-profesionala(in special
cand apartine mediilor de influenta sau este o autoritate in materie decizionala):

o sa nu te lasi sufocat de informatie;

o formularea de principii si opinii doar asupra subiectelor la care se poate avea acces la
mai multe surse de informare;
o practica spiritului de contradictie;
o refuzarea autocenzurilor;
o examinarea:
o sursei;
o continutului informatiei;
o momentul si/sau contextului in care a fost lansata;

3
 o confruntarea cu realitatea;
o comunicarea (sa fie) suportiva:
o ataca problema si nu persoana;
o fi descriptiv si nu evaluativ;
o fi specific, concret si nu general, global;
o valideaza interlocutorul;
o asigura continuitatea procesului de comunicare;
o asuma-ti raspunderea;

Bibliografie

Henri Pierre Cathala – Epoca dezinformarii, Editura Militara, Bucuresti, 1976.

Bogdan Ficeac – Tehnici de manipulare, Editura Nemira, Bucuresti, 1998.
James Lull Massmedia – Comunicare; Manipulare prin informatie.
Vladimir Volkoff – Tratat de dezinformare