UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA DREPT
AN I, IFR
DISCIPLINA: LIMBA ENGLEZĂ

A liar is not believed when

he speaks the truth

Student: Popa (Silistră) Elena-Alexandra

Contents:

I. Forme ale minciunii.............................................pag

Detectarea minciunii

De ce mint oamenii

Consecintele minciunii
Forme ale minciunii

Minciuna reprezintă o denaturare voită a adevărului. De regulă, vorbim despre o lipsă

de concordanţă dintre ceea ce se spune şi realitate.
Cele mai cunoscute mecanisme de inducere în eroare sunt următoarele:
1. Negarea
Presupune a da răspunsuri false la o întrebare directă. Este cel mai stresant mod de a minţi,
aşa că majoritatea oamenilor folosesc alte forme de minciună. Negarea creează un
dezechilibru în psihicul oamenilor numit disonan ă. Cei ce practică negarea trebuie să se
protejeze de pericolul de a fi descoperiţi, dar trebuie să ia în considerare şi prohibiţiile pe care
le-au interiorizat cu privire la minciună din partea bisericii, societăţii, părinţilor. Conflictul
psihologic creează comportamente de evitare.
2. Omisiunea
Cea mai comună formă de minciună este omisiunea sau evitarea. Autorul nu spune o
minciună, ci doar omite să spună o informaţie pe care nu vrea să o comunice. Stresul este mic,
pentru că nu a minţit în mod direct, şi riscul de a fi descoperit că a omis să spună ceva este
mic. „am uitat” sau „nu mi-am dat seama că e important atunci” lasă la îndemâna celui minţit
să demonstreze că informaţia a fost omisă intenţionat.
3. Fabricarea
Implică crearea unei poveşti. Este cea mai grea formă de minciună. Cei ce mint trebuie să aibă
memorie bună şi să gândească repede. Ei trebuie să testeze dacă minciuna se potriveşte cu
ceea ce a spus deja. Ea poate fi descoperită dacă cei minţiţi compară povestea cu investigaţiile
pe care le-au făcut sau dacă aceştia observă inconsisten a în fraze sau în detalii în timpul
povestirii. Din nefericire ț pentru mincinoşi, poveştile false sunt ancorate doar la început sau
la sfârşit. Când li se cere la jumătea poveştii să se întoarcă la ceva anterior sau să meargă mai
departe, pierd şirul evenimentelor.
4. Exagerarea
Este folosită în interviurile de pre-angajare. Aplicanţii exagerează experienţa de muncă,
responsabilităţile, educaţia etc. Întrebările bine ţintite despre cunoştinţele lor descoperă
această formă de minciună.
5. Minimizarea
Formă de minciună care este folosită pentru a micşora gravitatea unor probleme: „Nu ne
descurcăm chiar aşa de rău”. Mai este folosită şi pentru a micşora anvergura unor greşeli pe
care le-am făcut pentru a fi mai puţin pedepsiţi.

Detectarea minciunii
Pentru că minciuna există, oamenii şi-au format şi deprinderea de a depista minciunile
spuse de alţii. Pe lângă arta minciunii care există de atâta vreme, s-a constituit şi arta
detectării minciunii.
Semnele evidente includ:
1. Un mincinos ia distanță față de lucrurile reproșate.
De exemplu, când Bill Clinton a spus ” nu am avut relații cu această femeie”, ar fi putut zice ”nu
am avut relații cu Monica”, dar el a ales să ia distanță pentru a ne face să credem că o cunoștea
atât de puțin, încât nu își mai amintește nici numele.
2. Un mincinos utlizează expresii precise și restrictive.
Cea mai cunoscută fiind: ”Ca să îți spun adevărul…”, ”Mulțumesc că ai precizat, credeam că mă
vei păcăli dacă nu…”.
3. Un mincinos repetă întrebarea înainte de a răspunde. De ce? Pentru a câștiga timp să
formuleze răspunsul. Persoana care spune adevărul este mai spontană, îi vin mai rapid cuvintele.
4. Un mincinos te privește mai mult în ochi.
O persoană care spune adevărul nu păstrează decât un timp foarte scurt contactul când te privește
în ochi. Un mincinos care încearcă să te convingă va depune un efort mai mare. Acest contact
îndelungat este unul din semnele înșelării.
5. Zâmbetul fals al mincinosului.
Când mințim emoțiile sunt false, fiindcă nu au nici o legătură cu realitatea. Mincinosul, pentru a
retranscrie emoțiile poate apela la zâmbet. Doar că e aproape imposibil să reproduci un surâs
spotan. Vedem foarte bine în pozele noastre că avem un surâs forțat când nu suntem prinși într-
un instantaneu. Un zâmbet forțat seamănă cu pozele în care doar gura râde. Când zâmbești
natural ochii se contractă din pricina emoțiiilor produse și a micilor riduri care apar în colțul
ochilor. Un zâmbet sincer se vede din privire.
6. Mincinosul dă prea mult detalii. Pentru a-și dovedi minciuna, mincinosul va forța puțin
detaliile. Va fi nenatural. Deci când vezi că primești o mulțime de detalii nesemnificative, ceva e
putred.
7. Mincinosul îți poate sugera cum ar trebui pedepsit ”adevăratul vinovat”.
Dacă mincinosul se simte vinovat poate fi străbătut de gândul de a-ți sugera cum să îl pedepsești
pe ”adevăratul vinovat”. De obicei cel care spune adevărul nu are nevoie să apeleze la acest tip
de considerații. Deci, dacă te vei întâlni cu un astfel de comportament e clar că ai în față un
mincinos.
8. Un mincinos nu îți va povesti istoria lui începând cu finalul. Dacă simți că ceva nu e ok în
povestirea lui, pune-i întrebări inversând cronologia. Când minți e foarte dificil să povestești
începând cu finalul. Această tehnică este de altfel utilizată de către cei mai buni anchetatori ai
poliției.
9. Un mincinos își va îndrepta vârfurile picioarelor în exterior.
Limbajul corporal contează mult. O atitudine negativă cu brațele încrucișate și picioarele
îndreptate cu vârfurile către exterior sunt semne care nu înșală. O persoană sinceră și
binevoitoare va avea mai mult tendința de a-și îndrepta vârfurile picioarelor către tine și de a
vorbi cu brațele deschise. Pentru ca aceste tehnici să-ți fie de folos, amintește-ți că orice tip de
comunicare dintre doi oameni nu este chiar o știință exactă și că fiecare persoană se exprimă
diferit în funcție de gradul său de timiditate, de umor, de personalitate. Pentru a te înșela cât mai
puțin încearcă să înțelegi persoana care îți vorbește. Fii atent la modul în care aceasta te privește
în mod obișnuit, la maniere, la gesturi. Astfel vei detecta mai ușor momentele când minte.
10. Un mincinos e lipsit de coerență.
Povestea spusă de interlocutorul tău este coerentă? Chiar dacă persoana îți vorbește cu atenție și
precizie, dacă ceea ce îți spune nu are sens, nu te învinovăți că nu ai înțeles. Pune-l pe
interlocutor să-ți relateze din nou povestea. Dacă este inventată va fi dificil pentru el să își
amintească toate detaliile pe care le-a spus prima dată. În acest moment se va simți prost, se va
îngrijora de ce va spune dacă îi vei cere detaliile de la început.

De ce mint oamenii?
Conform unor statistici, 42% dintre români cred că minciuna este omniprezentă în
viaţa de zi cu zi. Motivele pentru care oamenii mint adesea sunt urmatoarele:
1. Nu-şi amintesc clar ceea ce au văzut şi au auzit.
2. Nu se pot abţine să facă o poveste mai frumoasă sau mai valoroasă decât a fost, în
legătură cu ei înşişi. Cercetătorii au descoperit că oamenii mint pentru a părea mai
mult decât sunt în faţa celorlalţi. În acest sens, 60% dintre aceştia mint cel puţin o dată
într-o discuţie de 10 minute. Ei înfloresc povestea, mai ales în ceea ce-i priveşte,
pentru că vor să impresioneze.
 3. Doresc să fie decenţi faţă de alte persoane, spunând “minciuni albe”. Aceştia aleg să
mintă pentru a proteja şi a nu rani sentimentele cuiva.
4. Sunt presaţi de o situaţie dificilă, pe care urăsc s-o facă, dar sunt nevoiţi pentru că,
altfel, ar înrăutăţi situaţia. Se denaturează cu bună ştiinţă adevărul, în speranţa de a
ajuta rezolvarea situaţiei în mod favorabil.
5. Doresc să se apere de un adevăr dureros sau doresc să îngroape unele evenimente care,
pur şi simplu, nu trebuie spuse exact aşa cum s-au întâmplat. O anumită situaţie îi
poate determina să mintă din teamă a ceea ce li s-ar putea întâmpla dacă spun
adevărul. Mai mult, aceştia iau în calcul consecinţele negative, şi le închipuie, îşi
imaginează cam ce ar putea simţi şi păţi dacă în cele din urmă ar spune adevărul.
6. Au o dorinţă tainică de a-şi crea în ochii celorlalţi o altă imagine decât cea reală.
Comportamentul este izvorât din dorinţa de a fi acceptaţi, plăcuţi şi apreciaţi şi nu
numai.
7. Nu se doreşte un comportament onest. In timp, se ajunge să se mintă din obişnuinţă.

Consecintele minciunii
Minciuna există din vremuri străvechi si tot dintotdeauna este si dezaprobată. Din
punctul meu de vedere, minciuna este rea prin sine însăşi şi trebuie evitată. Principalele
consecinte ale minciunii sunt:
1. Prin minciuna se induc oamenii in eroare si se cauzeaza probleme;
2. Se obtin avantaje nemeritate, ceea ce inseamna ca persoana care munceste, nu va primi
ceea ce merita. Minciuna este o cale facila de atingere a scopului.
3. Prin minciuna, se manipuleaza persoane;
4. Minciuna este autodistructiva. Prin minciuna, persoana poate fi foarte stresata, caci
este fortata sa retina atat adevarul, cat si minciuna;
5. Minciuna tine oamenii la distanta;
6. Nimeni nu crede un mincinos, chiar si atunci cand spune adevarul. Aceasta este
una dintre moralele cel mai des intalnite in povestile copilariei, dar nu numai. Băiatul
care a strigat "lupul" este una din fabulele faimoase ale lui Esop, din care a derivat, cel
putin in engleza, expresia "a chema lupul", semnificând " a da o falsa alarma." Morala
ei este ca mincinosii nu au nicicand parte de vreo rasplata, ei nefiind crezuti nici atunci
cand spun adevarul. Reverberatii ale acestei fabule sunt atribuite de Diogene Laertius
lui Aristotel, care fiind intrebat ce au de castigat oamenii care spun minciuni a raspuns
ca rasplata lor se iveste "atunci cand spun adevarul si nu li se da crezare."
 Daca nu esti o persoana corecta, ii minti des pe ceilalti si ti-ai facut un renume de
persoana mincinoasa, vei avea de luptat din greu pentru credibilitate. Nimeni nu va
mai crede nimic din ceea ce spui, chiar daca spui adevarul, ceea ce va fi foarte
frustrant pentru tine.
7. Minciunile ne afecteaza psihologic. Cu cât spunem mai multe minciuni, cu atât nivelul
de stres va creşte, iar consecinţele nu se vor lăsa aşteptate.
8. Minciuna poate crea sentimentul de vinovatie al unei persoane, apar remuşcările şi
îndoielile în legătură cu etica faptei.

Minciuna – o strategie pentru a obţine acel ceva în plus pe care crezi că nu îl poţi
obţine spunând adevărul.