Copiii mint intinctiv, iar miniciunile sunt deseori nevinovate.

Ceea ce trebuie să știe

un părinte, raportat la minciunile copilului, este diferența între minciuna inofensivă
și minciuna care poate avea consecințe grave, iar a ține problema sub control
înseamnă a-l învăța pe cel mic că părintele nu trebuie mințit. Vorbim despre toate
acestea și avem câteva sfaturi bune.

De ce mint copiii?
Copiii, până pe la cinci-șase ani, nu fac foarte bine diferența între adevăr și minciună.
Dacă îl vei întreba pe juniorul tău dacă el este cel care a vărsat sucul pe jos, el îți va
răspunde: „Sucul s-a vărsat!”. Micile lui minciuni fac parte dintr-o etapă normală de
creștere. Pe de altă parte, părintele trebuie să știe că depinde de el (de adult) dacă
copilul lui îi va spune sau nu minciuni.

De ce mint copiii? Psihologii spun că un copil care

minte mult este cel care a fost certat exagerat pentru
o faptă pe care a mărturisit-o.
Copilul nu este un adult în miniatură, cu o logică proprie și are capacitatea de a
înțelege ce se petrece în jurul său, dar adaptat la puterea să de raționalizare. În acest
context, trebuie analizat de ce mint copiii.

Copilul poate să mintă de teama de a fi certat, de rușine sau pentru știe că

mărturisirea adevărului îl va face pe părinte să se supere. Minciuna este, de cele
mai multe ori, o reacție de apărare instinctivă. Nu există copil care să nu spună
minciuni și, până la urmă, este foarte bine că este așa, atâta vreme cât minciunile nu
devin periculoase. În plus, copilul care minte dovedește că este un copil inteligent.

După vârsta de șase ani, minciunile nu mai sunt instinctive. Din fericire,

minciunile rămân nevinovate și psihologii consideră că, după vârsta de șase ani,
copilul va înțelege foarte bine diferența între adevăr și minciună, cu toate nuanțele
pe care le poate avea și adevărul, și minciuna, iar pledoariile tale bine argumentate
împotriva minciunii vor avea succes.

Vârsta critică în ceea ce privește minciunile este undeva după 10-11 ani. Dacă ai
abordat calea corectă în educația copilulu, vei culege roade frumoase. Este imposibil

1
ca un copil să nu mintă, dar vei reuși performața de a nu-și minți părinții, ceea ce
este, până la urmă, varianta ideală. În acest interval de vârstă, tentația de a spune
minciuni este maximă.

Pe de altă parte, dacă cel mic va înțelege cât de periculoase sunt minciunile și dacă
va fi sigur că părinții săi îi sunt alături, chiar și atunci când greșește sau când are o
problemă, poți avea șansa de a fi părintele copilului perfect, respectiv al copilului
care nu spune minciuni părinților. Oricum, lupta cu minciunile este lungă, iar
vigilența părinților nu trebuie să scadă niciodată.

De ce mint copiii și cum trebuie să reacționeze

părinții?
Indiferent de cât de gogonată este minciuna și indiferent de vârsta copilului, copilul
trebuie tratat cu calm, înțelegere și cu o anume îngăduință. Copilul tău trebuie să se
simtă în siguranță deplină față de tine, chiar și atunci când greșește, deci asigură-l de
tot suportul tău îndiferent de context.

Strategia împotriva minciunilor nu se rezumă la a-i repeta că nu trebuie să mintă sau

că minciuna va fi descoperită. Misiunea ta este aceea de a-l învață să facă diferență
între faptul real consumat și fantezie. Copilului mic trebuie să-i explici că sucul nu se
varsă singur, ci pentru că el a spart cana, sau a fost neatent. Treptat, va înțelege.

Educația împotriva minciunii se face concret.

Pune-l să-ți povestească situații pe care le-ați trăit împreună și corectează-l atunci
când realitatea se îmbină cu imaginația sau când fabuleză. Va înțelege diferența
dintre adevăr și minciună. Trebuie să fii prudentă, deoarece pledoaria ta poate fi o
sabie cu două tăișuri. Există riscul că micuțul să deprindă doar mecanismul
minciunii, nu și principiul adevărului.

Exemplificarea situațiilor în care minciuna a fost un lucru rău și periculos este o altă
cale utilă. Totul este cu atât mai eficient cu cât îi vei explica că toată lumea face
greșeli, dar că le recunoaște, și că doar în acest fel consecințele grave pot fi evitate.

2
Un părinte care are o bună strategie împotriva
minciunilor va descoperii minciunile celui mic.
Nu lăsa niciodată aceste situații să treacă fără să-i spui (dar la modul cel mai calm și
normal cu putință) că l-ai prins cu minciuna. Faptul că descoperi minciuna are efect
în lupta cu minciunile copilului doar dacă vei discuta cu el calm și prietenește. Dacă îl
vei pedepsi sau dacă te vei supăra, o să aibă tendința de a evita orice posibilă cale de
a fi prins, ceea ce este riscant, mai ales în cazul copiilor mai mari și al adolescenților.
Cel mai bine este să-i dovedești că îți dai seama când te minte și descoperi ce
încearcă să ascundă. În felul acesta, copilul va ști că, în raport cu părinții săi,
minciuna este un gest inutil.

Încrederea în copilul tău, comunicarea deschisă și sinceră cu acesta, chiar dacă

lucrurile nu sunt mereu frumoase, suportul necondiționat oferit acestuia și
complicitatea cu el sunt căile cele mai simple care te pot ajuta să ai un copil sincer și
deschis în relația cu părinții lui. Este esențial ca în situații critice (copilul prins cu
minciuna), să-ți păstreazi calmul. Evită să faci afirmații de genul: „Mi-am pierdut
încrederea în tine!”, deoarece micuțul va lua lucrurile strict în acest sens.

Nu-l critica, nu-l face să se simtă rușinat și jenat de

niciuna dintre faptele lui.
Este calea prin care îi câștigi încrederea. Și dacă copilul tău știe că se poate baza pe
tine, nu va simți nevoia să te mintă.

Un părinte știe că cel mic va avea manifestări diferite, în funcție de mediu. Nu

trebuie să-i ceri aceeași corectitudine față de colegii săi ca cea pe care i-o pretindeți
voi, în calitate de părinți. Acceptă să fii complice cu micuțul tău la anumite minciuni,
exagerări sau fabulații, în fața prietenilor sau colegilor săi. Îi vei câștiga încrederea și
vei fi beneficiarul confidențelor sale.

http://www.totuldespremame.ro/copilul-
tau/psihologie-si-comportament/de-ce-mint-copiii-si-
cum-tii-problema-sub-control

3
De ce mint copiii. De ce bataia nu
dezvata un copil de minciuna
De obicei, copiii mint din aceleasi motive ca si adultii: cand simt ca
sunt intr-o capcana, cand le este teama de pedeapsa sau de a fi
respinsi spunand adevarul, cand se simt amenintati, sau cand pur si
simplu se gandesc ca minciuna va face lucrurile mai usoare pentru
toata lumea. Deseori minciuna este un semn al unei stime de sine
scazute.
Copiii, ca si oamenii mari, se gandesc ca trebuie sa para mai buni pentru ca nu stiu
ca sunt suficient de buni asa cum sunt.

Cel mai frecvent, copiii mint pentru a nu fi pedepsiti. Daca au luat o nota mica in
trecut si au fost pedepsiti aspru sau chiar batuti, este normal sa ascunda adevarul
pentru a evita pedeapsa, si din teama de consecinte…

Copiii mint pentru a-si multumi parintii si pentru a nu-i dezamagi. Ei

denatureaza adevarul si fabuleaza in favoarea lor, mint in legatura cu performantele
si cu randamentul scolar, pentru a face adultii sa fie mandri de ei.

In aceasta situatie parintii sunt cei care pot purta o parte din vina, daca au pretentii
exagerate de la copil iar acestuia ii este frica sa nu fie la inaltimea asteptarilor.

Copiii mint pentru a atrage atentia adultilor iar acest tip de minciuna, din
nevoie de atentie, este frecvent intalnita la copiii care nu sunt laudati sau
rasplatiti.

Ca adulti trebuie sa intelegem motivele pentru care copiii mint, inainte de a-i putea
ajuta sa renunte la minciuna.

In loc sa va infuriati in aceasta situatie, urmati cativa pasi:

1.Incetati sa mai puneti intrebari care ar putea invita la minciuna. Astfel de intrebari
sunt cele la care stiti deja raspunsul. „Ti-ai facut temele?” in loc de “Am observat ca
nu ti-ai facut temele, ai un plan in legatura cu asta?”

2.Centrati-va pe solutii la problema si nu pe invinuirea copilului.

4
3.Fiti sinceri cu dumneavoastra. Ganditi-va ca si celor mai multi dintre noi, adultii, ne
este greu sa spunem adevarul atunci cand ne simtim incoltiti, speriati sau amenintati
in vreun fel. Luati o pauza si lasati spatiu copilului sa spuna adevarul. Spuneti-i: „Mai
tarziu voi fi disponibil daca vrei sa imi spui ce se intampla”.

4.Respectati intimitatea copilului atunci cand acesta nu vrea sa va impartaseasca

ceva.

Cum prevenim minciuna copiilor

Planificati in avans pentru a preveni probleme viitoare, ajutati copiii sa creada ca
greselile sunt oportunitati de a invata astfel incat sa nu considere ca sunt rai si
trebuie sa isi acopere greselile atunci cand se intampla. Cum?

1.Dati un exemplu de spunere a adevarului. Povestiti copiilor o situatie in care a fost

dificil pentru dumneavoastra sa spuneti adevarul insa ati decis ca este mult mai
important sa experimentati consecintele si sa va pastrati respectul fata de propria
persoana decat sa mintiti persoane dragi sa va simtiti apoi vinovati pentru asta.

2.Asigurati-i pe copii ca sunt iubiti neconditionat, indiferent de greselile pe care le fac.

Multi copii mint deoarece sa tem ca adevarul ii va dezamagi pe parinti.

3.Manifestati apreciere atunci cand copilul va spune adevarul, asumandu-si riscul sa

va supere. “Multumesc ca mi-ai spus adevarul. Stiu ca a fost dificil. Admir felul in care
doresti sa faci fata consecintelor si stiu ca le poti face fata si poti invata din ele”

4.Incetati sa controlati fiecare miscare a copilului. Multi copii mint pentru a afla cine
sunt si pentru a face ceea ce isi doresc sa faca dar nu li se permite. In acelasi timp
incearca sa ii multumeasca pe parinti, facandu-i sa creada ca le indeplinesc
asteptarile.

Este important pentru copii sa invete ca sunt in siguranta daca spun adevarul in
familie. Copiii pot invata ca parintilor le pasa de temerile si greselile lor si ca vor fi
ajutati de acestia pentru a le depasi.

De ce bataia nu dezvata copilul sa minta 

 Bataia nu il invata nimic pozitiv pe copil, doar produce frica, neincredere, furie.
 Copilul batut nu va capata incredere in parintele sau, din contra, va prinde
frica de el si de reactiile lui.
 Copilul batut nu invata sa isi corecteze greselile, nu afla ce ar fi putut face mai
bine pentru a nu ajunge in situatia de a minti.
 Copilul batut, cel mai probabil va continua sa minta. Doar ca, pentru a evita
pedeapsa, va cauta sa se ascunda si mai bine de adultul de care se teme.
 Copilul batut, jignit, umilit se va indoi de dragostea parintelui sau si se va indoi
de sine, de propria valoare.
 Copilul batut va invata ca greseala se pedepseste cu pumnul si cu tonul ridicat
si va imita acest comportament in relatia cu altii.

5
  Copilul batut poate invata in unele cazuri sa nu mai minta, dar nu pentru ca a
inteles cu adevarat ce a gresit si ce poate face mai bine, ci din frica de
pedeapsa.

Este bine de retinut:

1.Multi copii mint pentru a se proteja de judecata;

2.Amintiti-va ca ceea ce este copilul acum nu va fi intotdeauna. Daca cel mic spune o
minciuna, nu reactionati exagerat numindu-l “mincinos”.

3.Centrati-va pe construirea apropierii si increderii in relatie in loc sa va centrati pe

comportamentul problema (minciuna). Aceasta este, de obicei, cea mai rapida cale
de a diminua comportamentul pe care il considerati neadecvat, pentru a-l descuraja
pe copilul dumneavoastra sa se ascunda si sa minta.

Articol de Andreea Biji, psiholog Salvati Copiii

http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/familie-
copii-anchete-si-dosar/de-ce-mint-copiii-de-ce-bataia-
nu-dezvata-un-copil-de-minciuna-1730895

De ce mint copiii
Cu toții ne amintim de minciunile pe care le-am spus în copilărie, dar, din poziția de părinte, ele se văd
cu totul altfel.
Minciuna face parte din viața noastră în “doze” diferie. Una este să exagerezi dimensiunile peștelui
prins pe baltă, alta este să spui unui prieten “Nu mai putem ieși în weekend, soția mi-a facut un alt
program” și cu totul altceva să îți minți soția că ai de lucru peste program ca să te vezi cu cine nu
trebuie… Adesea spunem minciuni copiilor și le facem pe repede înainte, gândind că “lasă, uită ei”,
ceea ce nu se întâmplă…
Întâlnim minciuna la tot pasul, dar ne irită și ne îngrijorează minciunile copiilor, cu toate că aceștia nu
dispun de o morală autonomă mai devreme de 7 ani, cu alte cuvinte, e rău ceea ce primește
dezaprobarea părinților și este bine ceea ce este aprobat de părinți, acesta fiind principalul reper al
copilului.
În cartea lui Paul Ekman “De ce mint copiii?”, autorul, care a studiat minciuna în diversele ei ipostaze
sociale mai bine de 20 de ani, recunoaște că nu i-a fost ușor să-i facă față ca părinte. De ce? Din
cauza implicației emoționale, a frustrării resimțite și a îngrijorării legitime cu privire la caracterul
copiilor. El recunoaște că niciodată nu putem da toaterăspunsurile la întrebarea de ce mint copiii, însă
putem să ne străduim să cultivăm relații bazate pe dragoste și încredere reciprocă.

 1. Oferă copilului un model de integritate.

Suntem primele și cele mai importante modele din viața copilului. Copii vor să ne semene și vor copia
ceea ce observă în comportamentul nostru chiar dacă le explicăm că “nu este bine, dar nu am avut
încotro”. Dacă noi spunem minciuni – și copiii văd acest lucru (de pildă, mama îl minte pe tata sau tata
spune o minciună la telefon șefului lui ca să nu meargă la lucru etc.), copiii vor înțelege că “uneori nu
ai încotro” și “trebuie” să spui minciuni. O vor face și ei când “nu vor avea încotro”, inclusiv în relațiile
cu părinții lor pentru că atâta lucru pricep și ei – cum arată lupul moralist în pielea părinților lor. Prin

6
 urmare, cel mai convingător lucru este să le arătăm copiilor că avem tăria să spunem adevărul “cu
orice preț” și să ne asumăm acest lucru pe deplin. Minciuna are beneficiile ei, dar acestea sunt
întotdeauna pe termen scurt. Costurile sunt însă pe termen lung: pierderea încrederii, pierderea
onoarei, alterarea și chiar destrămarea relațiilor. În viața de adult, minciunile au și costuri legale și este
necesar să explicăm copiilor inclusiv acest aspect. Adesea copiii consideră că beneficiile minciunii (de
pildă, admirația – nemeritată – a celor din jur) întrec în valoare costurile. De aceea, este important să
le arătăm copiilor că, indiferent de beneficiile pe care le are minciuna, costurile sunt întotdeauna mult
mai mari. Sancționați minciunile, nu le lăsați să treacă cu un simplu “îmi pare rău/scuze”.
Recompensați mărturisirea adevărului.
2. Diferențiază între minciuni, păcăleli și informații false
Nu orice informație falsă este o minciună. Intenția de a induce pe cineva în eroare cu un scop
anume  face diferența și este important ca micuții să înțeleagă acest lucru. Transmiterea cu bună
credință a unei informații false nu este minciună câtă vreme nu ai avut habar că este o informație
falsă. Inducerea în eroare în scopul obținerii unui beneficiu sau a evitării unei neplăceri este minciună.
Păcăleala are un statut aparte: copiilor le plac păcălelile și adoră să păcălească. Ei însă înțeleg că
diferența dintre minciună și păcăleală este intenția și faptul că păcăleala este data pe față de îndată
ce a fost obținut efectul – amuzamentul!  (“Ha, ha, te-am păcălit”).

3. Încurajează copilul să spună adevărul

Adesea, copiii își doresc să spună adevărul, dar le lipsește curajul ori sunt tentați să înflorească
realitatea spre a-și da importanță. De cum apar semnele minciunii, este bine să ne ajutăm copiii să
iasă din capcana pe care tocmai și-au întins-o. Odată ce au început să mintă, încep să adauge alte și
alte minciuni menite să acopere prima minciună și, pe nesimțite, au și țesut un ghem de minciuni din
care nu mai știu cum să iasă fără să-și zdrențuiască demnitatea și să capete sancțiuni nedorite. De
aceea, este bine să le întindem din timp și cu delicatețe o mână de ajutor: “Ești sigur că acel câine era
chiar atât de mare precum ai spus mai devreme sau poate doar ți s-a părut de frică” în loc de “Hai, că
minți de îngheață apele, nici un câine din rasa aceea nu poate fi atât de mare”- frază care, acuzatoare
fiind, îl va face pe copil să se apere mințind în continuare “Ba da, era chiar atât de mare!”
Când ne dăm seama că avem de-a face cu minciuni mai elaborate și situații mai delicate, putem opta
pentru a-i da copilului timp să se îmbărbăteze și să spună adevărul.

 Nu-i spunem: “Nu pot să cred că tu n-ai nici o vină, că ai lovit pe celălalt copil din greșeală”,
 Îi spunem:“Poate că ești încă sub imperiul emoțiilor și nu îți aduci aminte cu exactitate cum s-
au petrecut lucrurile. Te rog să mai reflectezi până diseară și discutăm din nou atunci”.

4. Evitați să lipiți copilului eticheta de “mincinos”.

 Dacă lipim această etichetă copilului, ajunge el însuși să creadă că nu este în stare să spună
adevărul. Mincinoșii, prin definiție, spun mereu minciuni. Discutați comportamentul (“ai spus o
minciună”) și evitați judecățile de valoare (“ești mincinos”). Orice comportament se poate
îndrepta, însă atunci când copilul a primit o etichetă, în mod inconștient el și-o asumă și va
face ceea ce eticheta lui spune că trebuie să facă (mincinoșii mint).
 5. Utilizați umorul pentru încurajarea mărturisirii adevărului.
 Adeseori copiii vor să spună adevărul însă atitudinea noastră rigidă, severă de “comisar” îi
descurajează. Pe măsură ce devenim tot mai suspicioși, tot mai enervați și începem să-i luăm
la întrebări, ei se apără și, după cum am mai spus, țes noi minciuni în care se vor încurca încă
și mai tare. Umorul detensionează situația, reface conexiunea afectivă și mărește încrederea
reciprocă. O glumă bună sau o replică în care îl imit povestind ceva încă și mai gogonat îl va
aduce cu picioarele pe pământ printr-un simplu hohot de râs. (“Așa, deci era un câine atât de
mare că putea înhiți un copil întreg, ba nu un cartier întreg…”)

http://irinapetrea.ro/de-ce-mint-copiii/

7
Ce facem cand copiii ne mint?
by Raluca Mosora on 1 March, 2011
Zilele trecute stateam in fata unei fetite de clasa a treia care imi spunea, foarte mandra de ea: “in
fiecare zi merg la discoteca de copii de la ora 1 ziua pana la 9 seara”. Asta era doar una din minciunile
pe care mi le spusese in ultimele 10 minute, si daca as mai fi lasat-o, cu siguranta ca ar mai fi
continuat tot asa mult timp.
Voi ce credeti ca ar fi fost potivit sa fac in situatia asta? Sa iau atitudine si sa ii spun sa nu ma mai
minta? Sa tac prefacandu-ma ca o cred (si asumandu-mi implicit rolul de “fraiera”)? Ei bine, in situatia
de fata niciuna din solutii nu ar fi fost potrivita. Nu pentru ca solutiile in sine nu ar fi bune, ci pentru ca
nu se potriveau la context. Ca sa ii facem pe copiii nostri sa nu mai minta, va trebui mai intai sa
intelegem ce mesaje transmit prin minciunile lor, si apoi sa luam masurile potrivite. Asa ca va propun
sa intelegem mai intai ce mesaje transmit copiii atunci cand mint.

Mesaje pe care le transmit copiii prin minciunile lor:

1. “Vreau sa ies dintr-o incurcatura”

Cand copiii fac o prostioara, cel mai simplu pentru ei este sa nu isi recunoasca greseala. Cu cat
greseala este mai grava, cu atat copilul va fi mai predispus sa apeleze la minciuna, de teama de a nu
fi pedepsit.
In acest caz, parintii pot sa cada in urmatoarea capcana: daca il pedepsesc pe copil, acesta va fi mai
predispus sa minta in viitor, caci frica de pedeapsa este cea care il face sa ascunda adevarul. Pe de
alta parte, daca parintii nu il pedepsesc deloc pe copil, el nu invata sa isi asume consecintele faptelor
pe care le face, si va recurge la minciuna in continuare, caci este foarte convenabil sa spui ”nu am
facut eu asta” si sa scapi de responsabilitate.
Ce este de facut?
Parintii trebuie sa stie ca scopul copiilor este sa iasa din incurcatura, asa ca este bine ca ei sa le ofere
sansa sa-si repare minciuna. Ei trebuie sa le arate copiilor ca a spune adevarul este mereu cea mai
buna varianta. In loc sa ameninte copilul, si sa-l incolteasca (“Hai, recunoaste ca ai mintit”), parintii pot
sa le spuna copiilor ca daca au curajul sa fie sinceri, nu vor mai fi pedepsiti pentru minciuna.
In acelasi timp, parintii trebuie sa le arate copiilor consecintele naturale ale faptelor lor, si sa le dea
sansa sa isi repare greseala facuta intr-un mod onorabil. Spre exemplu daca un copil a spart un geam,
sa il rugam sa stranga cioburile. Este important ca parintii sa faca distinctia intre consecinta naturala a
unor actiuni si pedeapsa de a fi mintit. Daca copiii isi recunosc greseala nu vor mai fi pedepsiti ca au
mintit, insa vor fi pusi sa repare greseala facuta.

2. “Imi este rusine cu mediul in care traiesc”

Poate cel mai induiosator motiv pentru care copiii mint este ca incearca sa ascunda o realitate jenanta
pe care o traiesc, sau un sentiment de inferioritate. Unii copii inventeaza o calatorie minunata pe care
au facut-o in vacanta, sau spun ca parintii lor lucreaza intr-un loc interesant, cand de fapt parintii sunt
someri sau nu a avut bani sa mearga niciunde in vacanta. Acesti copii se simt foarte rusinati de
conditiile in care traiesc, si de obicei au o imagine negativa despre sine.
Ce este de facut?
In acest caz, daca il acuzam pe copil ca ne minte, nu facem decat sa ii scadem si mai mult stima de
sine. Daca minciunile spuse sunt ocazionale si nu sunt grave, in loc sa ii demascam fanteziile, putem
pur si simplu sa il corectam: „stiu ca iti doresti sa mergi acolo” sau „stiu ca ti-ar placea mult ca tatal
tau sa fie aviator”. In felul acesta ii dam de inteles ca nu ne lasam pacaliti, dar nici nu il ranim si mai
mult pe copilul care deja de simte stanjenit.

3. “Nu vreau sa va dezamagesc”

Copilul care crede ca nu se ridica la inaltimea asteptarilor parintilor, va incearca sa se prezinte in
lumina in care vor acestia sa il vada, apeland chiar si la minciuna. Cea mai mare teama a acestui copil
este aceea de a nu fi respins de parinti, mai ales daca acestia sunt autoritari.

8
Ce este de facut?
In primul rand parintii vor trebui sa inteleaga semnalul de alarma al copilului, care se simte nesigur, si
care are nevoie de mai multa acceptare neconditionata din partea lor. Parintii isi pot revizui asteptarile
fata de copil, caci se pare ca sunt prea inalte si prea constrangatoare pentru el.
Copilul trebuie invatat sa tolereze greselile, si sa nu mai ia in tragic fiecare esec (deseori acesti copii
preiau perfectionismul parintilor). In acelasi timp, parintii pot accentua faptul ca sinceritatea este lucrul
pe care il apreciaza inainte de toate la copil.

4. “Nu ma simt bine in pielea mea”

Unii copii se cred atat de lipsiti de importanta si atat de neinteresanti, incat cred ca singura modalitate
de a atrage atentia celorlalti este sa inventeze tot felul de intamplari. In felul acesta ei vor sa atraga
atentia asupra lor, si sa isi remedieze imaginea de sine negativa pe care o au despre ei insisi.
Ce este de facut?
Si aceasta forma de a minti trage un semnal de alarma referitor la stima de sine a copilului.
In primul rand copilului trebuie sa i se explice ca minciuna este o modalitate de indepartare a celorlalti,
caci nimeni nu doreste sa stea in compania cuiva pe care nu il crede. Parintii ii pot arata ca relatiile de
prietenie dintre oameni se bazeaza mai degraba pe incredere si pe onestitate, si ca multi considera
minciuna o tradare. Parintii isi pot arata dezamagirea cand copiii mint, accentuand cat de mult
apreciaza ei sinceritatea.
O alta solutie este de a nu acorda atentie minciunilor copiilor, si in paralel sa ne aratam interesati fata
de lucrurile adevarate spuse de acestia. Astfel, copiii vor fi descurajati sa continue sa minta, caci
observa ca nu impresioneaza pe nimeni cu fanteziile lor.
Iar pe termen lung parintii trebuie sa fie atenti sa creasca stima de sine a copiilor lor.

5. “Vreau sa am intimitatea mea!”

De la inceputul pubertatii, copiii doresc sa aiba un spatiu privat numai al lor, in care sa nu poata intra
nimeni fara acordul lor. Daca parintii sunt intruzivi cu copiii, ei vor recurge la minciuna ca sa isi apere
intimitatea.
Ce este de facut?
Parintii vor trebui sa invete sa le respecte intimitatea copiilor, si sa ii invete ca in cazul in care ei nu vor
sa dezvaluie ceva, nu trebuie decat sa spuna ca nu vor sa vorbeasca despre asta, fara sa recurga la
minciuna. Copilul trebuie invatat ca sinceritatea este o valoare foarte importanta pentru relatia dintre
parinte si copil.
In acelasi timp, copiii ajunsi la pubertate au nevoie sa fie tratati ca niste persoane mature, demne de
incredere, responsabile. Daca ii tratam pe copil cu respect si ii spunem ca ne bazam pe el ca spune
adevarul, vor fi sanse mai mici sa minta.

6. “Am cucerit fantezia!”

Exista si momente in care minciunile copiilor sunt prilej de bucurie, caci asta inseamna ca ei sunt
capabili sa fantazeze si sa isi exerseze imaginatia. Este cazul copiilor de pana la 4 ani, care nu fac
distinctia prea bine intre real si fantastic, si care mint fara constiinta clara a faptului ca falsifica
realitatea.
Ce este de facut?
In afara de a ne bucura, este bine sa le aratam copiilor diferenta intre realitate si fictiune (“Lucrurile
astea se intampla doar in desene, in realitate nu exista fantome”). Acuzele sunt interzise, ele vor taia
aripile fragile ale imaginatiei copilului.
Uneori copiii transmit mai multe mesaje. Spre exemplu copiii care au parinti foarte exigenti si mereu
nemultumiti de ei recurg la minciuna atat pentru a ascunde unele greseli, dar si pentru a infrumuseta
realitatea, de teama de a nu-si dezamagi parintii.
Alti copii, care au probleme in familie, evadeaza intr-o lume imaginara in care totul este perfect.
Acesta este si cazul fetitei despre care va spuneam la inceputul articolului, care are ambii parinti

9
plecati la munca, din cauza dificultatilor financiare. Prin minciunile ei, ea incerca atat sa compenseze
realitatea dura pe care o traia, dar si sa ma impresioneze cu povestea ei (poate din teama sa nu plec
si eu).  Dandu-mi seama de situatia ei, nu am “demascat-o”, ci am intrerupt-o, i-am spus ca inteleg ca
acestea sunt dorintele ei, si i-am propus sa vorbim mai multe despre nevoile si dorintele ei.
In incheiere, mi-ar placea sa nu luati de bun tot ce v-am spus, ci sa incepeti sa descoperiti si voi

motivele pentru care copiii mint, iar apoi sa imi spuneti parerile voastre sincere! 

https://psihologpentrucopii.ro/2011/03/ce-facem-
cand-copiii-ne-mint/
„Nu eu am spart farfuria!”, „Am vazut o pisica mare cat un elefant!”. Minciuni
nevinovate? Cine ii invata pe copii sa minta? Teama de pedepse poate naste
mincinosi.

Tuturor ni se intampla sa mintim. Interesant este faptul ca deprindem acest obicei inca
din copilarie! Minciunile pe care le auzim pot fi de mai multe tipuri, unele dintre ele sunt
specifice copiilor, altele apartin doar oamenilor mari.

Mintim din rautate, pentru a face rau celor care nu ne plac, din frica (specific
celor mici), pentru a scapa de consecintele faptelor noastre, din nepasare uitam
sa spunem unele aspecte care nu ne par importante, din dorinta de a ne lauda,
pentru ca nu rezistam tentatiei de a adauga putina „culoare” povestirilor noastre
si de a evidentia cat de grozavi am fost intr-o anumita privinta; mintim pentru a
obtine profit, pentru interesele si castigurile personale.

Fara sa stim, mintim si tacut, fara sa intervenim atunci cand este cazul, pentru ca
am putea parea ridicoli sau absurzi, acesta fiind de obicei refugiul persoanelor
lase; mintim si atunci cand spunem doar jumatate de adevaruri – de obicei, sa
spui doar jumatate de adevar este mai rau decat daca ai spune o minciuna
intreaga.

Dar cea mai grava minciuna este aceea care se rasfrange asupra propriei
persoane. Cand ajungem sa ne mintim chiar si pe noi, in cele mai multe situatii
avem deja de-a face cu o patologie.

Cine este vinovatul

Noi, parintii, suntem raspunzatori in cea mai mare parte pentru comportamentul
copiilor nostri, chiar daca ne vine greu sa recunoastem acest lucru.

Minciuna celor mici este, in mare masura, vina noastra. De ce? Pentru ca ii
invatam, de exemplu, ca nu este frumos sa ranesti sentimentele oamenilor.
Asadar, cand gazda il va intreba daca i-a placut prajitura, copilul stie ca trebuie sa
raspunda „da”, chiar daca nu a fost cea mai buna prajitura pe care a mancat-o.

10
Stie ca, decat sa spuna vreo prostie, mai bine ar fi sa taca din gura. Si ca are
nevoie de ceilalti. Iar daca aceasta „nevoie” il determina sa minta, o va face
negresit. Inevitabil, copiii trag urmatoarea concluzie: „Uneori, adevarul iti creeaza
probleme.

De cate ori il spun, am probleme…”. Nu ne dam seama ca, indirect, ii impingem

spre minciuna, in acelasi timp pedepsindu-i pentru ea!

Minciuna, indiferent cat de grava este, semnaleaza diverse probleme. In mod

frecvent, mintitul ia forma unei boli cauzate de lipsa de afectivitate si atentie.
Daca nu iti petreci foarte mult timp cu cel mic, nu comunici si nu stabilesti o
relatie cu el, nu te poti astepta sa iti spuna adevarul tot timpul.

Netratata, aceasta deficienta poate avea consecinte grave pe termen lung. Ajunsi
la adolescenta, copiii vor deveni agresivi, vor ajunge sa triseze, sa fure, sa
chiuleasca, fiindca nu pot suporta adevarul, pur si simplu.

De ce mint copiii

De frica – Teama ca mama o sa-l certe iarasi sau ca tata o sa-l pedepseasca si nu
o sa-l mai lase afara la joaca, teama ca doamna invatatoare o sa-l faca iarasi de
ras in fata intregii clase il impinge sa minta. O asemenea teama poate fi rationala
sau irationala, dar efectul e acelasi: ofera un adapost temporar in fata pedepsei.

Cum ar trebui sa rezolvam problemele minciunilor provocate de frica? In

primul rand, copiii care mint din frica isi dau seama ca au facut ceva gresit, iar
acesta este primul pas catre rezolvarea problemei.

Daca nu comunici cu cel mic, daca nu stabilesti o relatie cu el, nu te astepta

sa iti spuna adevarul tot timpul.

Nu-i oferi replici de genul „ti-am spus de o suta de ori pana acum sa nu ma mai
minti”, nu vor avea nici un efect si nu vor corecta in nici un fel greseala.

Trebuie sa treci de faptul ca cel mic a mintit si sa descoperi ce a provocat de fapt

minciuna. Castiga increderea copilului, incearca sa-l determini sa nu-i mai fie
frica de consecintele adevarului.

Accepta ca, de cele mai multe ori, copiii mint din pricina parintilor: din teama de
pedeapsa ori din dorinta de a nu dezamagi. Nu e de mirare de ce parintii care
tipa si sunt furiosi mai tot timpul au de obicei copii mincinosi. Incercati – tu si
sotul tau – sa negociati, sa faceti pe cat posibil compromisuri inainte de a-l acuza,
vorbiti incet si rar.

11
Din obisnuinta – Un alt motiv pentru care copiii persevereaza in minciuna este
obisnuinta. Minciuna poate deveni un comportament obisnuit doar printr-o
practica asidua. Exista si posibilitatea ca cel mic sa minta dintr-un gest reflex, iar
la o confruntare serioasa sa recunoasca adevarul.

Minciunile „moderate”

Copiii deprind minciuna si din comportamentul familiei. Minciunile „moderate”

sunt vazute de cele mai multe ori de catre parinti ca inofensive sau ca niste
greseli (nu si-au tinut promisiunile, au distorsionat adevarul, au incalcat anumite
reguli).

Cei mici nu fac insa distinctia intre diferitele tipuri de minciuni, nu inteleg
nuantele, iar daca voi, parintii, nu le puteti explica diferenta dintre minciuni,
incercati sa faceti din spunerea adevarului o prioritate, fiti exemplul copiilor
vostri, recunoasteti cand gresiti.

Cand fac predictii despre comportamentul celuilalt. De cate ori nu ai auzit

scuze de genul „stiam ca nu o sa ma lasi; de-asta am plecat fara sa-ti spun”.
Copilul vostru a anticipat ceea ce ati fi putut sa-i spuneti, anticipare bazata pe
experientele lui din trecut, si s-a… conformat, v-a mintit.

Minciunile si varsta

Pe parcursul copilariei, minciunile celor mici pot evolua: de la simple fabulatii la

minciuni legate de lucruri semnificative din viata lor.

Doi-trei ani

Copiii foarte mici nu disting intotdeauna adevarul de fictiune. Asa ca, daca vei
auzi ca jucariile zboara prin camera sau ca „papusa i-a spus sa arunce sulul de
hartie igienica in toaleta”, ca au prieteni imaginari, cu care se intalnesc in fiecare
zi, ca pot intelege ce vorbesc animalele, nu te alarma!

Este vorba doar de o imaginatie bogata, inca nu poate face diferenta intre ce este
real si ce nu. Sau, daca nu-si recunosc greselile – desi ei le-au facut, cu siguranta
-, nu-i certa; este foarte posibil sa fi uitat ce s-a intamplat, daca a trecut ceva
timp.

Cinci-sase ani

In jurul acestei varste, copiii incep sa inteleaga diferenta dintre realitate si

fictiune, nu vor mai fabula, nu-si vor mai folosi atat de mult imaginatia pentru a

12
incerca sa creeze povesti frumoase, care sa va impresioneze pe voi, parintii, si sa
va atraga atentia.

La aceasta varsta, copilul incepe sa devina constient de greseli si sa inteleaga

faptul ca un anumit comportament ar putea sa-i dezamageasca pe parinti.

Copilul va avea sentimente, cum este vina si teama. Pentru prima oara la aceasta
varsta, copilul va construi minciuna, in incercarea de a evita pedeapsa ori
dezaprobarea, va mai exagera uneori numai din dorinta de a atrage atentia
parintilor – deci, faceti-va timp si ascultati-l atunci cand incearca sa va spuna
ceva. Tratati-l cu seriozitate, dezbateti problemele lui si procedati cu el asa cum
procedati si cu adultii; invatati-l ce este raspunderea.

Sapte-opt ani

Acum, cam toti copiii fac diferenta intre real si imaginar. De obicei, mint din
cauza pedepsei ori pentru a evita sarcinile neplacute pe care i le-ai impus. Tot pe
la aceasta varsta, intelege si conceptul de politete sociala.

Asa ca se vor preface ca le place puloverul crosetat de bunica sau vor aprecia
noua tunsoare a colegei de banca, desi nu este deloc frumoasa; acestea sunt
minciuni de tip „altruist”, menite sa-i protejeze pe cei din jur de lucrurile
neplacute pe care le-ar putea auzi. La aceasta varsta, minciuna poate fi si un
strigat de ajutor – vor minti pentru a nu-si dezamagi parintii sau profesorii.
Minciuna este raspunsul lor la presiunea sociala la care sunt supusi.

12-14 ani

In adolescenta, minciuna are o noua semnificatie, si parintii ar trebui sa devina

alarmati. Adolescentii fac in mod clar distinctia intre real si imaginar, iar
minciunile lor sunt intotdeauna premeditate. In preajma adolescentei se vor
perfectiona in a minti. Bineinteles ca nu toate minciunile pe care le spun – ca sa
ascunda faptul ca au facut ceva interzis sau periculos – pot fi periculoase.

Mint pentru a-si proteja intimitatea, pentru a-si stabili independenta, pentru a
evita rusinea sau pentru a nu rani sentimentele cuiva. Pot minti si pentru a evita
treburile sau pedeapsa care ii astepta, pentru a obtine lucruri materiale pe care,
spunand adevarul, nu le-ar primi.

Cum pedepsim minciuna

Multi parinti se confrunta cu aceasta problema: sa-i pedepseasca sau nu pe

copii? Iar daca da, cum trebuie sa procedeze? Aminteste-ti ca unul dintre

13
motivele pentru care copiii mint este frica; multi copii percep minciuna ca pe cea
mai buna iesire din impas, ca pe o masura de evitare a pedepsei.

Pedeapsa este eficienta cand actioneaza asupra minciunilor frecvente, pentru a

limita un comportament obisnuit.

Devine ineficienta atunci cand minciuna este motivata de frica sau de predictiile
copiilor legate de deciziile parintilor. Cauta in profunzime motivele pentru care s-
a mintit si descopera sursa minciunii mai degraba decat simptomele ei.

Foloseste pedeapsa ca pe o ultima solutie, nu ca pe prima reactie. Vei fi

surprinsa de cat de bine va functiona un mesaj pozitiv si de cat de rau perceput
va fi unul negativ (de exemplu, „chiar m-a deranjat ca m-ai mintit” e mai eficient
decat „o sa te pedepsesc fiindca ai mintit”).

Mult mai eficient ar fi sa ii spui cat de rau te simti pentru fapta pe care a facut-o,
decat sa-l pedepsesti. Nu lua decizii pripite chiar in momentul in care ai
descoperit minciuna, dar nici nu-l lasa prea mult sa astepte o pedeapsa, fiindca
va uita de ce este pedepsit. Aminteste-ti ca prin-cipalul scop este sa incurajezi
sinceritatea.

Incurajeaza-l sa spuna adevarul

Pe cat posibil, tine-te de cuvant. Explica-i totdeauna unde ai gresit si cere-ti scuze
daca ti-ai incalcat promisiunea.
Daca te surprinzi mintind in fata copilului, explica-i de ce ai facut-o, precum si
valorile care trebuie respectate in viata. Nu te astepta ca cel mic sa poata deosebi
minciunile „nevinovate” de cele „serioase”.

Nu-l pacali atunci cand trebuie sa faca lucruri neplacute (de exemplu, nu ii spune
ca injectia nu o sa doara sau ca cel mai amuzant lucru din lume este sa mearga la
dentist…).

Incurajeaza-l sa spuna adevarul chiar si atunci cand este destul de greu sa o faca.
Pleaca de la presupunerea ca membrii familiei spun intotdeauna adevarul.

Nu incarca memoria copilului tau cu prea multe reguli. Cu cat sunt mai multe, cu
atat sunt mai usor de incalcat, iar mintitul va fi inevitabil. Construieste regulile
alaturi de copil; astfel, nu va putea niciodata sa se scuze spunand ca nu le stia.

Chiar si copiii care par sa fi asimilat conceptele de „adevar” si „cinste” pot

sa minta uneori. Daca se intampla asta, ramai cat se poate de calma si ia
masuri, conform varstei copilului.

14
Descopera adevaratul motiv al minciunii – acesta poate fi mai important decat
minciuna in sine.
Nu uita sa-i spui copilului ca il iubesti, indiferent ca te-a mintit sau nu, ca este un
copil bun, dar ca atitudinea lui (faptul ca a mintit) lasa de dorit.

Fa distinctia intre consecintele minciunii si consecintele faptului pentru care el a

mintit initial. Retine un lucru: copiii mint ca sa evite pedeapsa, asa incat incearca
sa nu il pedepsesti pe nedrept ori excesiv; cu cat teama este mai mare, cu atat
minciuna lui va fi mai bine conceputa.

Sfatul specialistului

Conf dr. Emil Stan (director al Departamentului pentru Pregatirea Personalului

Didactic de la Universitatea Ploiesti): „Dubletul pedepse-recompense,
manipuleaza si cultiva egoismul: „Ce primesc daca fac acest lucru?”

Asa cum spune Kant, daca pedepsesc un copil fiindca nu a fost cuminte si il
recompensez pentru un comportament gresit, sfarseste prin a se comporta asa
cum se asteapta de la el, doar de dragul recompensei; iar cand va trebui sa dea
piept cu lumea si va descoperi ca binele nu e recompensat intotdeauna, dupa
cum raul nu este pedepsit mereu, problema lui va fi sa faca doar acele lucruri
care ii a-duc avantaje.

Kant, de pilda, afirma: „Cand copilul minte, nu trebuie sa-l pedepsim, ci sa-l
intampinam cu dispret, spunandu-i ca pe viitor nu i se va mai da crezare. Daca il
pedepsim cand face ceva rau si il rasplatim cand face ceva bine, el va face bine
pentru a obtine binele.

Cand iese apoi in lume, unde nu se intampla asa, caci putem face binele fara a
primi rasplata si raul fara a primi pedeapsa, acest copil va deveni un om care nu
se va gandi la altceva decat la cum ar putea strabate bine in lume; va fi bun sau
rau, dupa cum va gasi ca e mai folositor pen-tru el”. Acest mecanism intareste
conceptia despre o viata destul de stresanta, competitiva, de tipul „eu contra
celorlalti”, care duce la anxietate si alienare.”

Copilul tau tinde sa fabuleze?

Nu-l acuza, explica-i doar ca nu il crezi si ca el tot acelasi va ramane, chiar daca
nu a luat cea mai ma-re nota din clasa.

Daca observi un asemenea comportament si de fata cu persoane straine, nu-i

atrage atentia pe loc, asteapta pana cand ajungeti acasa si discutati serios
problema.

15
Nu acuza – „Ma intreb cine a varsat laptele? Ce bine ar fi sa curete pe jos!” va
primi un raspuns mult mai sincer decat „Andrei, tu ai varsat laptele?”.

Nu-l forta sa recunoasca adevarul daca deja l-ai descoperit; arata-i doar ca stii ce
a facut si ca il dezaprobi. Ajuta-l sa descopere efectele pe care le va avea, pe
termen lung, minciuna spusa de el.

Autor: Denisa Dumitrescu

https://www.avantaje.ro/articol/de-ce-mint-copiii-
569434
https://www.youtube.com/watch?v=PHkzzsIr6m4
( film you tube )

16