Proiect de activitate

„Fără îndoială că minciuna este tot atât de departe de adevăr,

pe cât este întunericul de departe de lumină”
(Leonardo da Vinci)

Tema: Viaţa între adevăr şi minciună

Durata activităţii: 50 minute

Obiective operaţionale:
- să identifice cauzele pentru care adolescenţii mint;
- să-şi clarifice motivele care stau la baza conduitei minciunii;
- să exerseze comunicarea empatică;
- să înveţe să-şi asume responsabilitatea faptelor, prin recunoaşterea acestora, indiferent
de consecinţe.

Descrierea activităţii:

Joc de antrenare a grupului – Minciuna şi Motivul

Elevii vor fi împărţiţi în două grupe: Minciuna si Motivul. Pe rând, fiecare elev din
prima grupă, îşi va aminti o minciună pe care a folosit-o în trecut, urmând ca elevii din cea
de-a doua grupă să stabilească ce l-a determinat să recurgă la o cale mincinoasă în loc să
aleagă adevărul. Răspunsurile se vor nota succesiv pe tablă sau flipchart pentru a avea o
imagine de ansamblu.
Jocul se va termină în momentul în care toţi eleviii şi-au jucat rolul.

Desfăşurarea activităţii

Se vor purta discuţii libere pe subiectul temei de azi. Profesorul responsabil de

activitate, va coordona întregul grup, dezbătând şi clarificând dilemele apărute.

De ce ne sperie adevărul?
De ce oamenii, din ce în ce mai mult, ajung să fugă de adevăr şi să se piardă în
minciună?
De ce, în încercarea lor de a obţine ceea ce vor, oamenii se folosesc de minciună?
Cum mai pot ei să se bucure de ceea ce au obţinut prin fraudă?
Cum se face că oamenii au ajuns să îşi dorească lucruri care nu le sunt proprii?

Se vor purta discuţii pe marginea răspunsurilor date de către elevi, implicând activ
întreaga grupă, neintrând în polemici. Se vor contrazice ideile, dacă e cazul şi nu persoana.
Astfel, se va dezbate, pe larg, tema activităţii de azi, dând şansa fiecărui elev să îşi spună
propria părere privind subiectul pus în temă.
Trebuie menţionat faptul că orice comportament practicat de copii, are la bază un
comportament întărit de o recompensă: un copil minte, deoarece o dată a minţit pentru a
obţine ceva ce şi-a dorit şi a reuşit. Din acel moment, acesta repetă greşeala, în diferite
situaţii, ajungând de la ceva nevinovat, la o cale fără întoarcere, care îi afectează viaţa pe
viitor. Adevăr sau minciună, muncă sau speculă, altruism sau egoism, valoare sau nonvaloare,
rai sau iad sunt numai câteva exemple care definesc atât de bine diferenţa dintre bine şi rău.
 Una dintre dilemele educaţiei din toate timpurile s-a concentrat asupra minciunii ca şi
comportament ”toxic” social. Dar oare este într-adevăr întotdeauna condamnabilă minciuna?

Minciuna ca modalitate de apărare

Poate că această cauză este cel mai uşor de acceptat şi cea mai utilă în diverse situaţii.
Adler spunea: „o minciună nu ar avea sens decât dacă adevărul este periculos”. Există
momente în viaţa fiecăruia dintre noi când minciuna a salvat o situaţie dificilă, iar copiii sunt
nişte fiinţe cărora le este teamă de consecinţele neştiute, de cele mai multe ori. Aceasta,
deoarece nu au experienţă de viaţă, nu pot anticipa consecinţele reale ale unei acţiuni şi trăiesc
sentimentul de teamă de pedeapsă, de multe ori nejustificat şi folosesc minciuna ca mecanism
de apărare. Este bine ca aceste minciuni defensive să fie identificate la timp dar nesancţionate.
Trebuie înţeles mecanismul şi căutată atitudinea potrivită sau conduita corespunzătoare şi
responsabilă, deoarece teama de consecinţe este firească şi nu trebuie înlocuită cu o altă
teamă, ci trebuie înţeleasă aşa cum este.

De ce minţim? Minciuna este una dintre problemele

principale în viaţa de zi cu zi...

Minciuna este una dintre problemele principale în viaţa de zi cu zi. Imaginaţi-vă cât de
complicat şi ciudat ar fi dacă nu am putea avea niciodată încredere în faptul că oamenii spun
adevărul. Ar fi imposibil dacă am fi nevoiţi să verificăm şi să reverificăm tot ceea ce ni se
spune. Trebuie să credem oamenii pe cuvânt - aceasta până când descoperim o minciună.
Atunci învăţăm să nu avem încredere.

Ce ar fi dacă v-aţi face griji pentru sinceritatea fiecărei remarci făcute de cei din jurul
vostru? Aceasta nu înseamnă că toată lumea spune întotdeauna adevărul sau că tot timpul
trebuie să-l ştim. Profesorul Erving Goffman, unul dintre cei mai mari sociologi americani, a
văzut întreaga viaţă socială ca pe o interpretare în care fiecare joacă rolurile necesare şi
aşteptate de la noi. Din perspectiva lui, nimeni nu spune realmente adevărul şi nu adevărul
este cel care contează. Ceea ce are importanţă, este ca noi să respectăm regulile, în mare
măsură nescrise, ale vieţii sociale. Cineva îţi poate arăta că ţine la tine prin a nu fi sincer,
menajându-ţi sentimentele.

Există excepţii, circumstanţe, în care cineva nu joacă pur şi simplu un rol social prin
afirmarea unei minciuni făţişe, momente în care ai avut încredere că ţi se va spune adevărul şi
nu a fost aşa.

Minciunile pe faţă trădează şi corodează apropierea. Ele dau naştere neîncrederii şi pot
distruge orice relaţie de intimitate. Părinţii nu-şi pot îndeplini cum trebuie rolul în protejarea,
sfătuirea şi ghidarea copiilor lor dacă au informaţii incorecte sau false. Şi totuşi, cu toţii ştim
că, uneori, copiii noştri ne mint. În definitiv, mulţi dintre noi îşi pot aduce aminte că i-am
minţit pe părinţii noştri când eram copii.

Cât de supăraţi vă simţiţi când aflaţi că prietenul vostru cel mai bun a minţit? Nu
depinde atât de mult de faptul că el a ascuns sau falsificat. Mai degrabă, motivul minciunii şi
consecinţele minciunii contează de obicei mai mult. Ne simţim mai bine când înţelegem de ce
prietenii ne mint. Înţelegerea a ceea ce motivează minciuna, ne poate ajuta să decidem cum să
răspundem într-un mod care să-l descurajeze pe interlocutor să mai mintă. Nu există un motiv
pentru care adolescenţii mint; există mai multe.

Unul dintre ele, reprezintă evitarea pedepsei, care este un motiv şi pentru minciunile
adulţilor. Ar trebui să se stabilească mai întâi care credem că este motivaţia pentru minciunile
celor din jur. Atunci vom fi capabili să ştim cum să procedăm.