Arta de a fi un ipocrit armonios

BY SOF IA DUMIT RIU, O N FEBRUARY 18TH, 201 1

S copul acestui articol nu este sa te informeze daca esti sau nu ipocrit; ci pentru a-ti spune ce gen de
ipocrit esti sau de care nu esti. Daca faci parte din homo sapiens atunci, fara indoiala, ipocrizia se numara
printre virtutile tale.

Ce este un ipocrit?

Dex-ul ne spune ca ipocrit este acea persoana care se arata altfel de cum este, duplicitara.

Adica o persoana care una spune si alta face. Suna familiar?…

De cealalta parte a baricadei, sinceritatea este o virtute nu intotdeauna folositoare, este un lux, un
artificiu….o imposibilitate uneori.

Insesi principiile general acceptate de umanitate sufera de ipocrizie.

Adevarul. Toti spunem ca vrem adevarul. Eronat. Vrem adevarul care ne face fericiti, vrem adevarul care ne
protejeaza orgoliul, vrem adevarul care ne confirma deja alegerile facute.

Este aproape imposibil sa detinem adevarul intrucat modul in care noi interactionam cu lumea este unul care
sufera de numeroase filtre si erori cognitive.

De cele mai multe ori, ne formam o opinie despre lume, pe baza unor mecanisme emotionale, influente
sociale si reminiscente din anii devenirii noastre, iar apoi, selectam din mediu acele informatii care vin sa ne
confirme parerile deja formate.

Practic, se poate argumenta orice, gasesti informatie pentru orice punct de vedere, pro sau contra. Punctul
tau de vedere deja existent te va determina sa vezi si sa admiti doar informatiile ce vin sa iti sustina ideile.

Foarte greu un om isi schimba o idee si de obicei schimbarea vine in urma unei suferinte, a unei dureri
suficient de intense ca sa il determine sa se indoiasca de sine insusi si sa isi reevalueze credintele.

A spune tot timpul ceea ce crezi nu este, de asemenea, nicidecum o calitate, asa cum unii declara cu emfaza
camuflata in modestie despre ei insisi, considerand ca este o virtute.

Contextele cer sa te adaptezi, interactiunea umana presupune o arta de a spune cat si cand si cui trebuie.

Revenind la ipocrizie. In principiu, omul isi doreste ca actiunile si gandurile sale sa fie congruente, adica
ipocrizia sa fie egala cu zero.
Cum insa omul este populat de diverse eu-ri, se intampla sa fie o mare diferenta uneori intre principii, valori
si actiuni.

Ipocrizia creeaza anxietate, tensiune in individ. Pentru ca el cu sine insusi este constient, de cele mai multe
ori, de aceasta discrepanta.

Ipocritul autentic este cel care nu isi mai percepe propria pacaleala, este acela care minte cu sinceritate.

Aceasta se poate intampla cand o minciuna este suficient de des repetata. Exista un experiment faimos in
psihologie in care unor indivizi li s-au implantat amintiri false, cu ajutorul familiei si cunoscutilor.

Acceptata ezitant la inceput, in scurt timp amintirea falsa a ajuns sa fie atat de bine integrata in individ incat
acesta adauga de la sine detalii foarte concrete, fiind convins ca asa a fost in realitate.
Voilà, fascinatia mintii umane!

Cu siguranta cunosti pe cineva care este atat de bun mitoman(a) incat aproape ca uiti ca minte. Acela este
un individ care crede cu sinceritate in propriile minciuni – acestia sunt cei mai periculosi parteneri, intrucat
ei insisi nu mai discern minciuna de realitate.

Atunci cand suntem singuri avem sanse sa fim sinceri. Odata cu aparitia altcuiva, ipocrizia apare si ea.

Exista multe ipocrizii acceptate: politetea, democratia, egalitatea, libertatea, liberul arbitru, juramintele
casatoriei de iubire vesnica.

Ipocrizia este in final lubrifiantul societatii, este o prejudecata cu aura de sfintenie.

Avem nevoie sa ne mintim unii pe altii asa cum avem nevoie sa ne pacalim si pe noi insine din cand in cand.
Realismul absolut aduce cinism si izolare.

Ca urmare, cea mai buna modalitate de a reusi in viata este sa actionezi conform sfaturilor pe care le dai
celorlalti (confirm ca asa este!).

In general omul are doua motive pentru a realiza o actiune: un motiv care suna bine, si unul real.

Relatiile de dragoste de exemplu sau relatiile de cuplu (intrucat nu sunt sinonime intotdeauna, cuplul cu
iubirea), presupun un grad mai mic sau mai mare de ipocrizie.

Motivatiile pentru care iubim sau alegem sa fim intr-o relatie cu cineva sunt de multe ori in alte zone decat
cele care tin de “un nu stiu ce si un nu stiu cum”, de o motivatie transcendenta sau magica.

Ramanem pentru ca nu vrem sa fim singuri, ramanem pentru ca vrem sa fim iubiti chiar daca nu iubim,
ramanem pentru ca ne place controlul, siguranta sau comfortul de oricare ar fi el, financiar, emotional sau
senzorial.

Ce determina aparitia ipocriziei?

Incapacitatea de a trai la inaltimea idealurilor sau principiilor pe care le marturisim ca fiind ale noastre.

Solutia?
Adaptarea lor, renuntarea la a intretine o suma de pareri false despre lume si despre sine, care chiar daca
“dau” bine, nu au nici o valorea reala pentru fericirea ta, ci dimpotriva, te incurca.

Cunoasterea de sine, a ceea ce cauti cu adevarat, care iti sunt nevoile reale, ce iti aduce bucurie in mod
constant iti aduce integrare si vindecare.
 Divergenta dintre principii si actiuni provoaca disonanta cognitiva,
un fenomen foarte des intalnit in societate. Disonanta cognitiva apare atunci cand intretii pareri
contradictorii in acelasi timp.

Am vazut asta la multi clienti, prieteni, cunoscuti. Diferenta dintre ceea ce “este bine si frumos” si ceea ce
mie imi face bine si este frumos pentru mine.

Exemplu: “trebuie sa iti iubesti parintii”, “trebuie sa crezi in Dumnezeu”, “trebuie sa ierti” , “trebuie sa
ramanem impreuna din cauza copiilor”, trebuie, trebuie, trebuie. Orice “trebuie” are potential uzurpator
pentru echilibrul tau.

Uneori, actele parintilor sau ale partenerilor sunt de neiertat. Uneori, mama nu ti-a fost mama ci calau.
Uneori credintele noastre sunt un esafodaj de iluzii sociale.

Uneori dragostea e capabila de lucruri oribile. Si de cele mai multe ori, majoritatea oamenilor nu traiesc la
inaltimea principiilor sau sfaturilor pe care le dau.

Conflictul dintre acest “trebuie” si ceea ce de fapt te face fericit, creeaza conflicte si anxietate. Iar un om in
conflict cu el insusi este un om blocat, ale carui resurse sunt epuizate in aceasta incapacitate de a se iubi pe
sine, asa ipocrit si disonant cum se simte.

Tu ai nevoie de congruenta intre actiuni si ganduri. De aici vine armonia, iubirea si respectul de sine.

Poate e timpul sa iti reevaluezi credintele si valorile, poate e timpul sa faci ordine in principii desuete si
imprumutate. Si cu siguranta, e timpul sa te reinventezi, sa arunci din sipetele constiintei tale tot ceea ce
experienta ti-a aratat ca este inchipuire.