Sunteți pe pagina 1din 56

Cele TREI sfaturi esentiale pentru empatici

Capacitatea de a le simti celorlalti energia si sentimentele este un dar minunat. Cu toate acestea, acest
dar minunat se poate transforma foarte usor intr-unul dintre cele mai impovaratoare blesteme. In cazul
in care aceste abilitati nu sunt gestionate in mod corespunzator, abilitatile empatice pot provoca stres
psihologic, emotional si spiritual.
Te-ai aflat vreodata in preajma unei persoane care a reusit sa-ti fure toata energia si sa te goleasca
datorita negativitatii sale? Sau, te-ai aflat vreodata in preajma unei persoane care se afla intr-o stare de
depresie, doar pentru ca un pic mai tarziu sa te simti cuprins de aceeasi stare de depresie usoara?
Asa cum am spus mai sus, acesta este un dar minunat, dar este necesara cunoasterea unui anumit set de
aptitudini pentru a nu ne pierde energia si sanatatea mentala.
Iata care sunt cele TREI sfaturi esentiale pentru empatici:
#1. Pazeste-ti gandurile
Urmatoarea experienta este una pe care empaticii o traiesc adesea. Sa spunem ca te relaxezi alaturi de
un prieten, iar o alta persoana patrunde in incaperea in care te afli si astfel, incepi sa simti ce simte
persoana respectiva. Atunci cand se intampla asta, acorda o atentie deosebita gandurilor care iti apar
prin minte. Acestea ganduri pot fi:
Of, acum va trebui sa trec si prin experienta asta, sau de ce a trebuit sa vina aici?, sau de ce nu pot
inceta sa simt ceea ce simt ceilalti?, sau un alt gand prin care afirmi realitatea unei experiente
negative. Practic, mintea ta se considera a fi o victima a energiei acelei persoane, cand in realitate,
acesta este o experienta complet neutra.
De indata ce pornesti la drum alaturi de mintea ta si incepi sa te condamni pentru experienta prin care
treci, pentru faptul ca persoana iti afecteaza energia sau pentru faptul ca ii permiti sa te goleasca de
energie, ceea ce faci de fapt este sa afirmi propria ta lipsa de control si sa adaugi mult mai multa
energie negativa modul in care mintea ta percepe experienta respectiva.
Data viitoare cand te confrunti cu o situatie ca aceasta, surprinde-ti mintea atunci cand incearca sa te
transforme intr-o victima. Nu esti o victima. Jumatate din dificultatile care apar in urma acestui dar au
legatura cu gandurile negative care apar si care alimenteaza acelasi camp energetic. Surprinde-ti mintea
atunci cand incearca sa te condamne si te vei salva de suferinta.
#2. Detaseaza-te si adopta o noua perspectiva
In loc sa transformi experientele intr-o problema personala, transforma-le intr-o oportunitate de a te
intelege pe tine si lumea din jurul tau. Mult prea des dam vina pe ceilalti pentru modul in care ne
comportam in relatie cu emotiile si cu gandurile lor si pentru modul in care acestea sunt proiectate de
catre ei in lume. Dar, hai sa privim lucrurile dintr-o alta perspectiva. Chiar crezi ca cineva isi doreste sa
fie plin de negativitate in majoritatea timpului? Chiar crezi ca se bucura cineva sa fie deprimat, furios,
trist sau anxios?
Exista posibilitatea ca acea persoana sa fii trecut printr-o experienta traumatica, acesta fiind principalul
motiv pentru care poarta toata acea energie toxica. Atunci cand privim lucrurile din aceasta perspectiva,
nu ne ramane altceva de facut decat sa ne aratam intelegerea si compasiunea fata de persoana
respectiva. Sau, probabil, persoana respectiva nu stie cum sa-si managerieze propriile sale ganduri si
emotii, acesta fiind un alt caz in care ar trebui sa ne aratam intelegerea si compasiunea fata de persoana
respectiva.
Detaseaza-te de situatia respectiva si ia in considerare faptul ca acea persoana este in mod clar pierduta,
confuza sau, probabi, trece printr-o perioada dificila. Probabil nimeni nu a invatat-o sa fata fata
incercarilor dificile ale vietii sau despre gandirea negativa. De indata ce ajungi sa intelegi ca persoana
respectiva este victima si nu tu, energia ta se transforma dintr-una de conformitate pasiva, catre una de
iubire pro-activa si intelegere.
#3. Curatarea campului energetic
Mai usor de zis decat de facut, nu? Probabil. Cu toate acestea, acest pas este unul esential, dar trecut cu
vedere atunci cand vine vorba de incercarea de a face fata sentimentelor empatice. Instinctul nostru este
acela de a abandona situatia sau de a ne indeparta. Foarte rar suntem condusi catre un moment de

1
introspectie. In loc sa ne intrebam Cum pot scapa de asta?, ar fi mult mai util sa ne intrebam Cum
pot fi mai puternic decat aceasta?.
Inchide ochii si practica respiratia constienta profunda. Ofera-i respiratiei intreaga ta atentie. Nu te
gandi la respiratie, ci simte miscarea aerului in timp ce acesta iese si intra in plamanii tai. Atunci cand
atentia ta se concentreaza pe ceva ce te impamanteaza, nu asupra situatiei din fata ta, esti capabil sa
observi cat de mult iti permiti sa fii influentat atunci cand nu ar trebui sa fii.
Preia controlul asupra campului tau energetic. Acesta este proprietatea ta si tu esti pazitorul propriilor
tale ganduri. Nu-ti fie teama sa-ti recapeti puterea atunci cand ti-ai pierdut-o. Uneori, vor fi necesare
doar cateva respiratii constiente sau cateva minute de meditatie.
Cele PATRU instrumente care te vor face imun in fata minciunilor
Este nerezonabil ca cineva sa se astepte sa traiasca intr-o lume fara minciuni. Ceea ce conteaza, insa,
este ceea ce se afla in spatele minciunii. Exista minciuni albe, spuse cu scopul de a cruta sentimentele
cuiva si exista minciuni ale caror motivatii sunt mult mai sinistre cele spuse cu scopul de a controla,
manipula sau exploata.
S-ar putea sa te privesti ca fiind un ganditor independent, capabil sa iei propriile tale decizii si sa-ti
traiesti propria ta viata, dar ai fi suprins sa realizezi cat de des ti se spune un anume tip de minciuna.
Vor exista intotdeauna oameni, corporatii si institutii care vor dori ceva de la tine: banii tai, munca ta,
votul tau; unii doresc chiar si controlul asupra corpului tau si te vor minti cu scopul de a-si atinge
obiectivele.
Multi mincinosi sunt oameni de succes, dar numai pentru ca noi le-am permis sa le fie atat de usor. Ca
adulti educati, inteligenti si cu experienta, nu ar trebui sa le fie atat de usor altora sa ne minta si sa ne
pacaleasca, in special in aceasta era a accesului nelimitat la informatii.
Cred ca tendinta noastra de a ne concentra asupra atractivitatii si farmecului exterior este in mare parte
resposabila pentru faptul ca putem fi atat de des inselati de acesti mincinosi carismatici. Poate ca
sistemul nostru educational nu este construit in asa fel incat sa ne ajute sa invatam sa gandim intr-un
mod critic.
Oricare ar fi motivul, disponibilitatea noastra de a fi atrasi de caracteristici superficiale le ofera
oportunitatea anumitor persoane si anumitor institutii lipsite de scrupule sa ne fure banii castigati din
greu, sa ne exploateze munca, sa ne dezinformeze, sa ne pacaleasca pentru a ne castiga votul si nu
numai.
In cazul in care dorim sa devenim mult mai responsabili in vietile noastre, este necesar sa nu le mai
oferim acestor mincinosi puterea noastra. Asta inseamna ca este necesar sa ne deschidem ochii si
urechile, sa adresam intrebari dificile si sa vedem adevarul, astfel incat sa putem face ceea ce este cel
mai bine pentru noi.
Atunci cand anumite persoane sau institutii comunica cu noi, ar trebui sa ne oprim si sa determinam
daca ceea ce ni se spune este adevarat sau daca suntem supusi unor jumatati de adevar, unor opinii
false, sau unor pure fabricatii.
Acestea sunt patru instrumente fundamentale care te vor ajuta enorm de mult sa vezi prin minciunile ce
iti sunt spuse in viata privata si profesionala. De asemenea, fiind inarmat cu aceste patru instrumente
incercarea acestora de a te minti va fi una extrem de dificila.
Iata care sunt cele PATRU instrumente care te vor face imun in fata minciunilor:
Instrumentul #1 Asculta cu atentie
Oamenii care doresc ceva de la tine vor face frecvent declaratii extrem de manipulative sau isi vor
exprima mai mult opinia decat adevarul. Depinde de tine sa asculti cu atentie ceea ce ti se spune, sa fii
mai indoielnic, in loc sa accepti ceea ce ti se spune ca fiind adevarat. Poti evalua cu usurinta exactitatea
informatiilor ce iti sunt prezentate daca esti dispus sa le cercetezi.
Un sef care poate nu are nici o intetie de a te promova iti poate cere sa lucrezi ore nejustificate de
munca, in timp ce iti prezinta promisiunea unui viitor mai luminos. Depinde de tine sa cauti indiciile
care indica probabilitatea unui viitor, consecinta a efortului in plus pe care-l depui la locul de munca.
Exploreaza motivatiile altor oameni. Atunci cand cineva iti spune ceva ce banuiesti ca ar putea sa nu
fie, sau ceva ce suna prea bine pentru a fi adevarat, tu ar trebui sa examinezi mult mai profund motivul

2
pentru care acel cineva iti spune acele lucruri. In cazul in care te uiti la motivatiile din spatele
cuvintelor cuiva, poti separa mult mai usor mincinosii de cei care sunt cinstiti.
Instrumentul #2 Evaluarea motivatiilor celorlalti
Agentii de publicitate de cele mai multe ori exagereaza beneficiile produselor pe care doresc ca tu sa le
cumperi. Acestia isi castiga painea sunandu-ti ca aceste lucruri te vor face fericit. In cazul in care te vei
opri si te vei gandi, inainte sa arunci cu bani in stanga si in dreapta, poti observa cu usurinta faptul ca
agentii si companiile de publicitate beneficiaza cel mai mult in urma alegerilor tale.
In cazul in care colegul tau se comporta ca si cand sunteti cei mai buni prieteni, dupa o perioada lunga
de comportament indiferent, iar parte a acestei noi prietenii implica sa-l ajuti pe acesta cu noul lui
proiect, nu ar trebui sa fie atat de dificil sa-ti dai seama care este adevaratul sau motiv.
Instrumentul #3 Explorarea propriilor motivatii
Este foarte important sa te gandesti de ce esti inclinat sa crezi pe cineva atunci cand aceasta persoana iti
spune ceva.
Unii oameni cred ca daca vor crede ceea ce li se spune, se vor simti mai putini singuri in aceasta lume
si mai putin nefericiti. Acest tip de apartenenta iti permite doar sa fii inselat de indivizi fara scrupule
care doresc sa te exploateze si sa te manipuleze.
Unii oameni privesc catre anumite tipuri de oameni sau institutii si accepta ceea ce spun acestea
neconditionat. De exemplu, oamenii vor acorda incredere profesorilor, politicienilor si institutiilor
religioase, in loc sa-si bazeze increderea in ceea ce au observat in timp.
Unii oameni au incredere doarece cred ca toata lumea este in esenta bine intentionata si ca lumea este
un loc plin de iubire. Aceasta atitudine te transforma garantat intr-o victima a minciunilor si a
dezamagirilor.
Instrumentul #4 Inceteaza sa te mai minti singur
Poate fi destul de dureros sa accepti adevarul despre tine insuti, despre ceilalti si despre viata ta si astfel
poti fi tentat sa recurgi la negare sau la credinta in niste iluzii. Din pacate, atunci cand te minti pe tine
insuti, celor din jurul tau le este mult mai usor sa fac asta.
Este foarte usor sa ne spunem povesti despre modul in care ne simtim si despre ceea ce ne dorim. Unii
oameni isi petrec intreaga lor viata mintindu-se in legatura cu modul in care se simt in legatura cu locul
de munca sau cu viata personala. Cu cat crezi mai mult in propriile tale povesti, cu atat mai usor vei
avea incredere in povestile celorlalti.
Este foarte important sa incepi sa fii mult mai sincer fata de tine insuti si pentru a face asta este necesar
sa te conectezi cu tine insuti. Atunci cand te afli intr-o continua agitatie te deconectezi de nevoile si de
sentimentele tale reale, acestea fiind momentele in care celelalte persoane pot profita de tine.
Este important sa cultivi o atitudine de scepticism sanatos, in care nu accepti ceea ce ti se spune ca
fiind adevarat. Atunci cand vei inceta sa te mai minti singur si cand vei inceta sa te mai lasi mintit de
ceilalti vei cunoaste adevarata putere personala. Vei fi in masura sa duci la bun sfarsit obiectivele
personale si vei fi mult mai putin susceptibil de a fi minti de cineva care doreste sa-si duca la bun
sfarsit propriile sale scopuri.
Importanta detoxifierii rinichilor
Importanta detoxifierii rinichilor este atat de mare incat nu poate fi subliniata indeajuns. Detoxifierea
rinichilor contribuie din plin la buna functionare a acestora, iar de sanatatea acestora depind numeroase
functii ale organismului tau. Rinichii contribuie in mod direct la detoxifierea sanguina prin eliminarea
compusilor toxici. In cazul in care procesul natural de detoxifiere sanguina al orgnaismului este
impiedicat, toxinele pot ramane prezente si pot circula prin intreg organismului putand provoca
numeroase daune.
Functiile rinichilor
Rinichii sanatosi ajuta la gestionarea stabilitatii fluidelor din organism prin reglarea echilibrului de
sodiu si apa. Rinichii administreaza, de asemenea, echilibrul intre alcalinitate si aciditate si nu in
ultimul rand reglementeaza hormonii si enzimele responsabile pentru controlul tensiunii arteriale. In
plus, asa cum am mentionat anterior, rinichii tai filtreaza toxinele care se acumuleaza ca urmare a
regimului alimentar si a mediului inconjurator.

3
Dezechilibrul de apa din corp cauzat de toxinele existente la nivelul rinichilor se afla intr-o foarte
stransa legatura cu starile emotionale negative, cum ar fi stresul, paranoia, tremurul necontrolat al
muschilor, nesiguranta, frica si atacuri de panica. Detoxifierea rinichilor promoveaza functionarea
optima a acestora. Atunci cand rinichii se afla intr-o stare optima de functionare, acestia pot purifica
sangele de pana la 60 de ori pe zi.
Ceaiuri care detoxifica rinichii
Exista multe sortimente de ceaiuri pe care le poti prepara si care pot contribui intr-un mod foarte
eficient la detoxifierea rinichilor tai.
Ceaiul de radacina de papadie elimina excesul de apa din organism prin stimularea productiei de urina.
Ceaiul de radacina de ghimbir si turmeric, in cazul in care este consumat dupa masa de pranz si dupa
cina, nu numai ca are capacitatea de a detoxifia rinichii intr-un mod eficient, dar si de a sprijini
digestia.
Legume si fructe care detoxifica rinichii
Exista, de asemenea, o mare varietate de fructe si de legume care pot contribui la detoxifierea
rinichilor. Strugurii organici pot fi consumati cruzi cu scopul de a-i furniza organismului substantele
nutritive si antioxidantii care sprijina procesul de detoxifiere. Strugurii contribuie la eliminarea acidului
uric si a altor deseuri prezente la nivelul rinichilor.
Merisorul ii furnizeaza organismului nostru chinina, un compus trimis catre ficat. Acidul hipuric, care
se transforma in chinina, contribuie la eliminarea acidului uric si a ureei de la nivelul rinichilor si
tractului urinar. De asemenea, chinina previne atasare bacteriilor de peretii tractului urinar. Sucul de
merisor este unul dintre cei mai importanti sustinatori ai santatatii rinichilor tai.
Merele organice sunt unele dintre cele mai bune alimente naturale pe care le putem manca si acestea,
de asemenea, sprijina detoxifierea naturala a organismului.
De asemenea, exista mai multe tipuri de legume care sprijina in mod natural detoxifierea rinichilor si
care sunt disponibile in aproape fiecare magazin alimentar
Usturoiul este un diuretic natural, care stimuleaza productia de urina si care detoxifica rinichii.
Castravetii, de asemenea, actioneaza ca un diuretic natural si pot contribui la dizolvarea pietrelor la
rinichi.
Ceapa este cunoscuta pentru proprietatea sa de a contribui la eliminarea pietrelor de la rinichi. Se fierb
cateva cepe si se mixeaza intr-un blender impreuna cu apa in care au fost fierte.
Fasolea, soia si mazarea contin un aminoacid esential numit arginina care contribuie la curatarea
rinichilor de amoniac.
O regula generala
Consumul de alimente naturale, vii, ii va oferi organismului tau sprijinul necesar pentru detoxifierea
naturala a rinichilor si a celorlalte organe. Majoritatea legumelor cu frunze verzi, fructele cu un
continut redus de zaharuri (fructele de padure), nucile si semintele pot sprijini sanatatea organismului
in diferite moduri, nu doar prin detoxifierea sa. De asemenea, este extrem de important sa consumi
suficienta apa pura, cu scopul de a le permite rinichilor tai sa elimine toxinele intr-un mod mult mai
rapid si eficient.
Medicii stomatologi vor da faliment Vindeca-ti cariile in mod natural!
n zilele noastre exista tot felul de povesti si de retete legate de vindecarea naturala a cariilor. Te-ai
plictisit sa tot asculti toate acele sfaturi inutile si costisitoare, toate acele sfaturi care te indeamna sa
cumperi diferite tipuri de tratamente extrem de scumpe? Ei bine, pregateste-te, deoarece textul de mai
jos este 100% adevarat si te poate ajuta cu adevarat. Fiecare dintre noi dorim sa folosim ce este mai
bine pentru noi si sa ne protejam de remediile care pot provoca mai mult rau decat bine. Le poti spune
La revedere! vechilor metode pe care le-ai folosit pana acum, deoarece urmatorul remediu
functioneaza cu adevarat, este 100% natural si nu face parte din categoria tratamentelor costisitoare.
Mai mult decat atat, este complet sigur si cu siguranta va contribui la reducerea vizitelor pe care le faci
medicului dentist.
Cu scopul de a prepara acest remediu nu este necesar sa cheltuiesti o multime de bani si de timp in
incercarea de a cauta si de a cumpara ingredientele, deoarece este posibil ca acest remediu minune sa se

4
afle chiar in casa ta. Ti se pare incredibil? Tot ceea ce ai nevoie pentru a contribui la vindecarea si la
prevenirea cariilor este uleiul de nuca de cocos. Uleiul de nuca de cocos previne si contribuie la
vindecarea cariilor dentare prin atacarea bacteriilor care le cauzeaza.
Anumite asociatii sau autoritati in ceea ce priveste sanatatea dentara insista cu privire la utilizarea unor
substante chimice pentru a preveni cariile dentare, dar in baza unui studiu, ar trebui sa utilizam uleiul
de nuca de cocos, nu produsele chimice in acest scop.
Daca toate acestea ti se par a fi greu de crezut, cu siguranta rezultatele studiului desfasurat in anul 2012
de o echipa de cercetatori de la Institutul de Tehnologie Athlone (AIT), din Irlanda, te vor convinge pe
deplin. Acestia au descoperit ca uleiul de nuca de cocos distruge bacteriile care cauzeaza aparitia
cariilor si a infectiilor cavitatii bucale fara efecte secundare. (sursa)
Fiecare dintre noi admiram vedetele de la Hollywood si felul in care arata acestea. Te-ai intrebat daca
poti arata la fel, dar te-ai gandit imediat ca este imposibil? Nu este imposibil! Dincolo de numarul mare
de persoane care au grija de felul in care arata acestea, majoritatea vedetelor apeleaza la diverse
remedii antice . Gwyneth Paltrow si Shailene Woodley sunt doua dintre vedetele care au atras atentia
publicului cu noul trend de frumusete si de sanatate care isi are radacinile in vechea medicina
ayurvedica.
Acesta este un tratament zilnic de clatire orala, iar functiile sale sunt multiple. Are proprietatea de a
elimina toxinele din organism, intareste imunitarea organismului, elimina durerile dentare si durerile de
cap, previne aparitia afectiunilor cardiovasculare si a celor renale si multe alte tipuri de afectiuni mai
mult sau mai putin cunoscute. In plus, dincolo de toate aceste beneficii, uleiul de nuca de cocos este o
modalitate de albire a danturii foarte eficienta.
Acesta este remediul Pune in cavitatea bucala doua lingurite de ulei de nuca de cocos. Poti mesteca
uleiul sau poti sa astepti pana se topeste si devine lichid. De indata ce a devenit lichid, plimba-l prin
intreaga cavitate bucala timp de 20 de minute si la sfarsit scuipa-l. Foarte simplu!
In cazul in care doresti ca rezultatele sa isi faca rapid prezenta, nu mai astepta. Incearca acest remediu
chiar acum! In cel mult o luna de zile, cariile dentare vor fi o poveste veche. Distribuie aceasta
informatie pretioasa si cu cei din jurul tau pentru ca si ei sa beneficieze in urma acesteia.
Gandurile iti afecteaza sanatatea mai mult decat crezi!
Legatura minte-corp a fost demonstrata iar si iar de catre lumea medicala, iar dovezile care arata faptul
ca mintea are puterea de a ne vindeca organismul au aparut inca de acum 50 de ani si continua sa o faca
si in zilele noastre, mai mult decat oricand. Majoritatea dintre noi cunoastem aceasta legatura sub
numele de efectul placebo, atunci cand participantilor la diferite studii clinice li se administreaza
pastile cu zahar, injectii cu solutie salina sau, in cazuri exceptionale, atunci cand sufera operatii false.
Datorita convingerii acestora ca testeaa un medicament nou, cu adevarat miraculos, majoritatea dintre
participanti se vindeca in proportie de 18 pana la 80% dintre cazuri.
Cu toate ca majoritatea dintre noi suntem constienti de existenta acestui efect, foarte putini dintre noi
suntem constienti si de reversul acestuia, numit efectul nocebo. Lissa Rankin, autoare a cartii
Vindecarea cu ajutorul mintii: Dovezi stiintifice care arata ca te poti vindeca singur, in perioada in
care desfasura munca de cercetarea pentru cartea sa, ajuns sa creada fara nicio indoiala ca o gandire
pozitiva combinata cu o ingrijire atenta din partea medicului potrivit pot activa mecanismele naturale
de auto-vindecare ale corpului si pot duce la vindecare.
Dar exista si o varianta opusa a acesui proces? Exista o influenta exercitata atat de gandirea negativa
asupra propriului corp, cat si de ingrijirea indiferenta a unui medic nepasator, care sa dauneze
corpului? Se pare ca da.
Omul este produsul gndurilor lui; el devine ceea ce gndeste. - Mahatma Ghandi
Gandirea negativa iti otraveste corpul
Aparut recent in revista medicala The Lancet, un studiu efectuat de cercetatorii din San Diego a
implicat analiza registrelor de deces a aproximativ 30,000 chinezi-americani, comparate cu peste
400,000 ale unor persoane de rasa alba alesi aleatoriu. Au descoperit ca persoanele de origine chineza-
americana, dar nu albi, mor mult mai devreme decat limita normala (cu pana la 5 ani) daca sufera de
vreo boala si se nasc intr-un an despre care astrologia si medicina chineza cred ca este de rau augur.

5
Cercetatorii au descoperit ca sansele de deces ale celor de origini chinezo-americane erau cu atat mai
mari cu cat acestia erau mai atasati de traditiile chinezesti. La o examinare mai atenta au concluzionat
ca reducerea sperantei de viata nu poate fi explicata de factorii genetici, stilul de viata sau
comportamentele pacientilor, abilitatea doctorilor sau alte variabile.
De ce chinezii-americani mor mai repede?
Atunci de ce chinezii-americani mureau mai repede? Cercetatorii au concluzionat ca era vorba nu de
genele lor, ci de convingerile lor chineze. Ei credeau ca vor muri de tineri pentru ca asa stabilisera
stelele. Convingerile lor negative le-au scurtat viata.
Dar nu numai chinezii americani au temeri legate de viata lor care le influenteaza starea de sanatate. Un
studiu a aratat ca 79% dintre studentii la medicina incep sa manifeste simptome ale unor boli pe care le
studiaza. Pentru ca incep sa se ingrijoreze ca se vor imbolnavi, corpul lor se conformeaza,
imbolnavindu-se cu adevarat.
In functie de bolile pe care le studiaza, memorand simptomele si procesele patologice care pot duce la
boli dintre cele mai variatede la porfiria la febra Dengue, osteogeneza imperfecta sau narcolepsie,
studentii pot trai senzatia ca ei insisi manifesta simptomele respective si se pot autodiagnostica cu
afectiuni dintre cele mai variate.
La o clinica unde studentii faceau practica, asistentele si medicii care lucrau in institutia respectiva nu
au fost deloc surprinsi sa vada cum, rand pe rand, acestia se plangeau de diverse simptome ale unor
boli pe care le studiau la acel moment. Ei au marturisit ca acest lucru se intampla de ani de zile si chiar
gasisera un nume pentru sindromul respectiv: medstudentitis, sau, cu alte cuvinte, boala studentului
la medicina.
Gndurile tale te pot imbolnavi
Fie ca esti chinez-american, student la medicina sau vedeta precum Angelina Jolie, care a fost indusa in
eroare de o prognoza nefericita sau un risc crescut de boala, sau doar o persoana care si-a hranit
subconstientul din copilarie cu convingeri limitative precum Sunt o persoana bolnavicioasa sau In
familia mea ne imbolnavim de cancer, daca iti concentrezi atentia asupra bolilor, stiinta demonstreaza
ca iti predispui singur corpul la imbolnavire. Nici sa detii prea multe informatii despre ce se poate
intampla rau in corpul tau nu fac bine. Cu cat esti mai atent la modurile infinite in care corpul tau poate
ceda in fata unei afectiuni sau boli, cu atat esti mai predispus sa manifesti simptomele asociate cu
acestea.
Daca efectul placebo demonstreaza ca prin gandire pozitiva, asteptari pozitive, speranta si grija
competenta te poti vindeca, efectul nocebo demonstreaza efectele fiziologice pe care gandurile
negative, teama, anxietatea si ceea ce Martin Selgman denumeste neajutorarea invatata le pot avea.
Aceste emotii negative declanseaza nucleul amigdalian din sistemul limbic al creierului, care transmite
mesajul de alerta activand reactia de lupta sau fugi specifica unui stimul de stres. Cand sistemul
nervos este in faza de lupta sau fugi, mecanismele naturale de auto-vindecare ale corpului nu
functioneaza adecvat, iar corpul este predispus bolilor. Si toate acestea datorita propriilor tale gnduri.
Cat (si mai ales cum) crezi ca vei trai?
Vestea buna este ca daca iti modifici gandurile, iti poti influenta si sanatatea! Becca Levy a studiat
modul in care convingerea proprie despre longevitate ne afecteaza speranta de viata. Ce a descoperit?
Iata secretul: cei care traiesc cel mai mult sunt cei care cred ca vor trai cel mai mult.
Desigur ca gandurile pozitive nu reprezinta unicul factor de influenta. Se mai intampla accidente, apar
factori genetici care ne pot influenta cursul vietii si al sanatatii, lucruri rele se pot intampla oamenilor
buni, care au ganduri pozitive. Insa studiile arata ca, in ciuda acestor evenimente neprevazute, ceea ce
gandim, in special daca o facem cu teama, tinde sa devina realitate, pentru ca gandurile negative
stimuleaza productia de cortizol si epinefrina in corp, in timp ce gandurile pozitive ne relaxeaza
sistemul nervos si permite corpului sa se vindece.
Esti stapanul propriilor tale ganduri
Sigur nu vei inghiti o pastila dintr-o cutie de otrava, dar ori de cate ori ai ganduri negative despre
sanatatea ta, iti poti otravi corpul cu hormoni de stres care dezactiveaza mecanismele naturale de auto-

6
vindecare ale corpului. Tu esti stapanul propriilor tale ganduri si raspunderea de a proteja ceea ce
gandesti iti revine numai tie.
Asadar, ce ganduri alegi pentru a face bine corpului tau?
Cele PATRU secrete ale sanatatii fizice, emotionale si energetice
Descoperi de foarte multe ori ca metodele de vindecare nu functioneaza pentru tine, sau doar temorar?
Ai tendinta de a vindeca o afectiune, doar pentru a fi afectat de o alta la scurt timp dupa? De cele mai
multe ori pentru tine metodele de vindecare produc mai multe simptome decat pot vindeca?
In cazul in care ai raspuns afirmativ la una dintre intrebarile de mai sus, mai mult ca sigur esti inclinat
din punct de vedere genetic spre spre a fi o fire empatica, intuitiva, sensibila si talentata in mai multe
feluri decat poti constientiza momentan. Enumerate ma jos sunt cateva dintre motivele pentru care
metodele medicale sau holistice de tratament nu produc efectele pe care le doresti in cazul tau, precum
si sfaturi care te vor ajuta sa depasesti aceste mici obstacole.
1. Organismul tau este programat sa se apere, chiar si in fata lucrurilor menite sa-l ajute
Acest instinct este unul de o importanta majora pentru supravietuirea noastra ca specie, dar tot acest
sistem este cel care face sa fie mult mai dificil sa simtim efectele pozitive ale suplimentelor,
medicamentelor si chiar a instrumentelor concepute special pentru a ne sprijini in procesul de
vindecare. Raspunsul automat al organismului tau este acela de a se apara si de a incerca sa elimine
noile substante si noile energii cu care intra in contact. Atunci cand vei incepe sa-i oferi ceva nou
organismului tau, in special in cazurile in care intenstitatea sau cantitatea este una mare, organismul tau
se va bloca, acest fenomen producand la randul sau efecte negative secundare, excluzandu-le pe deplin
pe cele benefice.
Sfat: Atunci cand incepeti un nou program de antrenament, cand incepeti o noua dieta, o noua
meditatie sau administrarea unui nou tip de suplimente nutritive, permiteti-i organismului sa se
aclimatizeze si sa accepte noul stimul. Prin cresterea calculata, treptata a dozei sau a frecventei, cu
siguranta o sa descoperiti ca organismul raspunde intr-un mod mult mai pozitiv.
2. Chiar daca organismul tau se acomodeaza cu succes unei noi abordari, uneori se poate adapta
mult prea repede si in cele din urma nu mai poate raspunde eficient acestei noi abordari
Capacitatea de adaptare a organismului uman este un alt instict de supravietuire esential, dar
provocator. In consecinta, organismul nostru poate dezvolta o toleranta sau poate deveni rezistent in
fata medicatiei, suplimentelor, exercitiilor fizice chiar daca aceasta noua abordare l-a ajuta pentru o
vreme
Sfat: Este important sa consideri cat mai multe tipuri de abordari pe care se le schimbi din cand in
cand. Astfel, te vei asigura ca organismul tau raspunde in continuare in mod eficient. In cele mai multe
dintre cazuri, aceasta abordare maximizeaza efectele dorite, iar organismul tau este capabil sa produca
aceste efecte intr-un timp mult mai scurt si cu ajutorul unor doze sau intensitati mult mai mici.
3. In cazul in care esti o persoana empatica sau sensibila, corpul tau energetic este asemenea unui
burete si poate imprumuta energiile sau simptomele practicianului sau ale grupului de persoane
in compania caruia esti implicat intr-un proces de vindecare
In cazul in care descoperi ca in urma unui program de vindecare terapeutica de grup te simti mult mai
rau decat inainte, motivul este unul mai putin evident. In cazul in care celelalte persoane sustin ca se
simt extraordinar, cu siguranta a avut loc un schimb energetic intre tine si celelalte persoane. In acest
caz, nu numai ca ai fost deschis acceptarii energiilor de vindecare, dar odata cu acestea, au ajuns in
campul tau energetic energii mai putin dorite si problemele celor din jurul tau.
Ce s-a intamplat?
Energiile tale puternice au devenit, in mod neintentionat, o experienta terapeutica pentru cei din jurul
tau. In anumite cazuri, senzatia de rau apare in cazul in care traiesti experienta unei purificari profunde
la nivel energetic, aceasta fiind o senzatie temporara si un lucru pozitiv, chiar daca pare de nedorit
momentan.
Sfat: Alege-ti practicienii, terapeutii si grupurile din care sa faci parte cu intelepciune si asigura-te ca te
simti bine dupa contactul pe care-l ai cu ei. In cazul in care te simti rau dupa interactiunea cu acestia,
reechilibreaza-ti energia petrecand timp in apa si impamantenindu-te in natura.

7
transformare. Este adevarat ca nu exista pe lumea aceasta o persoana care sa-si doreasca sa sufere de o
afectiune. In plus, uneori aceste afectiuni sau perioade dificile se pot deghiza in simple coincidente. Cu
toate acestea, in cazul in care veti acorda o mult mai mare atentie istoriei sanatatii fizice si emotionale,
veti descoperi mai multe modele, anotimpuri, cicluri si etape destul de previzibile.
Sfat: Analizeaza-ti propria istorie a starii tale de sanatate si incearca sa descoperi cateva dintre etapele
evidente. La ce varsta, care a fost perioada, de cate ori pe an ai avut tendinta de a nu te simti bine? Care
crezi ca au fost circumstantele, persoanele sau situatiile care au declansat aceste afectiuni, mici sau
mari. Atunci cand vei incepe sa descoperi corelatiile si modurile prin care mintea inconstienta incearca
sa-ti comunice, poti comunica cu aceasta si-i poti cere ca de acum inainte sa te atentioneze prin
intermediul uneor simptome mai putin istovitoare. In cazul in care-i promiti ca-i vei asculta chiar si
cele mai mici semnale pe care ti le trimite, sinele tau incoonstient nu va mai gasi de cuviinta sa te faca
sa te simti atat de incomod.
Cele OPT persoane toxice carora ar trebui sa le spui Adio! in 2015!
Iti vine sa crezi ca a mai trecut inca un an? Acest an a zburat cat ai clipi din ochi si ne aflam fata in fata
cu un nou an un an al posibilitatilor!
Ceea ce vei realiza anul acesta depinde intr-o foarte mare masura de oamenii pe care alegi sa-i ai
alaturi. Sau, cu alte cuvinte, depinde in mare masura de oamenii cu care alegi sa nu-ti petreci timpul.
In acest nou an, asigura-te ca nu vei lua dupa tine tot bagajul emotional si toti oamenii care te tineau pe
loc in anul 2014. Elibereaza-te de acele persoane toxice! Te vei simti mult mai usor si vei reusi sa ai un
start mult mai bun anul acesta.
Acestea sunt cele OPT persoane toxice carora ar trebui sa le spui Adio! in 2015:
1. Oamenilor care iti fac viata stresanta
Stresul nu este neaparat un lucru rau. De fapt, este ceea ce-l faci tu sa fie. In cazul in care crezi ca
stresul este rau pentru tine, atunci acesta va avea un efect mult mai puternic asupra ta. In cazul in care
folosesti stresul ca pe un factor motivational, ca pe un strigat de actiune, atunci stresul poate fi, de fapt,
destul de sanatos.
Cu toate acestea, ar trebui sa urmaresti sa fii stresat numai de situatii si nu de oameni. In cazul in care
exista oameni in viata ta care reusesc sa te streseze in mod constant, aceasta este vocea mintii tale care
striga la tine si care incearca sa te motieze pentru a-i elimina din viata ta.
In unele momente, viata este indeajuns de dificila. Nu ai nevoie de oameni care sa o faca si mai dificila.
2. Oamenilor care te folosesc
Pentru a fi corecti, toata lumea foloseste pe toata lumea si de obicei este in regula. Interactionam cu
ceilalti deoarece credem ca vom beneficia in vreun fel. In cazul in care nu am crede asta, atunci nu am
gasi un motiv suficient pentru a interactiona cu acestia.
Uneori, ajungem sa intalnim oameni in viata noastra care ne folosesc in moduri care reusesc sa ne
raneasca emotional. Majoritatea oamenilor ne vor folosi si vor face asta, fie pentru a mentine, fie pentru
a ne imbunatati bunastarea noastra.
De cealalta parte, exista acele persoane toxice care te folosesc si care se hranesc de pe urma ta ca niste
paraziti. Acesti oameni nu ar trebui sa existe in viata ta. Nu-i aduce cu tine in 2015!
3. Oamenilor care nu te respecta
Fiecare persoana respectuoasa merita sa fie respectata in schimb; astfel functioneaza respectul. In cazul
in care descoperi ca o persoana sau mai multe nu reusesc sa-ti acorde respectul cuvenit, spune-le sa
dispara din viata ta!
Arata-ti tie insuti suficient respect, pentru a nu le permite niciodata altora sa te trateze cu lipsa de
respect si sa continue sa mai faca parte din viata ta.
4. Oamenilor care reusesc intotdeauna sa te raneasca
Oamenii pot fi prostuti uneori. Oamenii care continua sa faca parte din vietile noastre sunt oamenii de
care ne pasa sau, cel putin, asa ar trebui sa stea lucrurile. Din pacate, unele dintre aceste persoane
reusesc sa ne raneasca si sa provoace suferinta in vietile noastre.
Problema este ca atunci cand altii ne provoaca durere, ne este amintit cat de mult acesti oameni
inseamna pentru noi. In cazul in care acestia reusesc sa ne raneasca emotional, cu siguranta ne pasa de

8
ei si de ce cred despre noi intr-o mare masura asa ca le permitem sa faca parte in continuare din viata
noastra.
De cele mai multe ori le permitem acestor persoane sa depaseasca mult prea mult limitele noastre
personale. Asa ca, in cazul in care exista cineva in viata ta care nu inceteaza sa te tot raneasca, fa-ti o
favoare si elimina aceasta persoana din viata ta.
Durerea si suferinta sunt bune doar in cazul in care reusesc sa te invete o lectie pretioasa de viata. In
acest caz, lectia este una foarte simpla: inceteaza sa-i mai lasi pe altii sa te trateze ca pe un sac de box.
5. Oamenilor care iti zambesc in fata si care te insulta pe la spate
Acestia sunt ultimii oameni, lasii care nu au curajul sa rosteasca ceea ce gandesc cu adevarat si care nu
o vor face prea curand! Acesti oameni pretind ca sunt prietenii tai, in timp ce le spun celorlalti ca esti
incoace si pe dincolo.
Acesti oameni iti vor distruge imaginea personala si, asa cum majoritatea dintre noi stim, imaginea
personala conteaza destul de mult in lumea in care traim. Doar un %@#@% ar incepe noul an cu astfel
de persoane in viata sa.
6. Oamenilor carora nu le pasa de tine, dar carora le face placere sa pretinda ca le pasa
Fiecare dintre noi am avut oameni in vietile noastre care par a fi prietenii nostri cei mai buni doar
atunci cand este convenabil pentru ei.
Acesti indivizi toxici sunt pseudo prieteni destul de distractiv sa te afli in preajma lor, mai mult
decat bucurosi sa accepte ajutorul tau, dar cand vine momentul sa ai si tu la randul tau nevoie de ajutor,
acestia sunt intr-un mod miraculos de negasit.
Aceste persoane sunt deosebit de toxice, deoarece iti ofera iluzia unei plase de siguranta. Crezi ca te
poti sprijini pe ei, dar atunci cand te sprijini de umarul lor, se dau la o parte, moment in care faci
cunostinta cu solul.
7. Oamenilor care te trag catre vechiul stil de viata
Viata este interesanta si captivanta doar in cazul in care progresezi in mod constant. Numai atunci cand
inaintam in mod constant si cand ne imbunatatim suntem capabili sa cunoastem multumirea si fericirea.
Majoritatea dintre noi reusim intotdeauna sa tinem oameni in viata noastra care scot la iveala vechiul
stil de viata pe care l-am avut.
Ai muncit din greu sa progresezi si sa faci modificarile necesare in viata ta, dar aceste persoane prefera
viata asa cum obisnuia sa fie si fac tot posibilul sa te aduca inapoi in pestera din care tocmai ai iesit.
Fii atent la acesti oameni, deoarece sunt de cele mai multe ori foarte dificil de identificat si in cele mai
multe dintre cazuri reusesc foarte rapid sa-ti distruga progresul realizat.
8. Oamenilor care te trag inapoi
Aceasta este o realitate a vietii pe care am tot incercat sa o accept in ultimii ani un fapt care nu este
deosebit de placut, dar care este necesar sa fie acceptat ca fiind adevarat: multi oameni din viata ta,
oameni care iti sunt prieteni, nu ar trebui sa faca parte din viata ta.
Cu trecerea timpului, ne schimbam ca indivizi. Sperantele si obiectivele noastre se schimba, facand ca
relatiile noastre pe care le avem sa fie depasite cu mult.
Probabil, multi dintre oamenii din viata ta, nu-si doresc sa faca parte din viata pe care o construiesti
pentru tine. Deoarece sunt egocentrici, vor face tot posibilul sa-si creeze versiunea lor de viata ideala si
sa te traga pe tine in ea.
In cele mai multe dintre cazuri, oamenii nu reusesc sa-si creeze viata viselor lor, deoarece se inconjoara
cu oameni ale caror scopuri sunt complet diferite.
In cazul in care obiectivele tale nu sunt aliniate, nici viata ta nu va fi astfel.
Cele NOUA tipuri de relatii toxice evitate complet de oamenii cu adevarat puternici

Cand suntem mici invatam despre lumea din jurul nostru, dar atunci cand vine vorba de complexitatea
relatiilor din lumea reala, avem parte de foarte putina orientare formala, sau mai rau, suntem lasati
prada influentei revistelor de frumusete sau a celor de scandal.
Da, relatiile sunt un proces de incercare si de eroare. Si daca esti ca majoritatea dintre noi, cu siguranta
ai trait foarte mule experiente negative in viata ta.

9
O mare parte a problemei este ca multe comportamente toxice care-si fac aparitia in cadrul relatiei sunt
promovate chiar de cultura in care traim. Noi ne inchinam in fata conceptiei de dragoste romantica
lipsita de griji in care doi oameni se plimba lipsiti de griji spre apus fericiti pana la adanci batraneti,
chiar inainte de a se cunoaste cu adevarat unul pe celalalt. Mai mult decat atat, suntem crescuti sa
concretizam relatiile noastre si sa le pazim ca proprietate personala. Astfel, prietenii si personale din
viata noastra care ne iubesc sunt tratate ca facand parte din patrimoniul personal, in loc sa fie tratate ca
fiind fiinte umane cu vointa proprie alaturi de care impartasim iubirea adevarata si sprijinul emotional.
Din fericire, au exista o multime de cercetari stiintifice in cadrul relatiilor sanatoase si fericite ale
ultimelor decenii, fapt ce le-a permis oamenilor sa-si construiasca puterea lor mentala pentru a tine
piept relatiilor si comportamentelor toxice. Chiar asta vreau sa impartasesc astazi cu tine cele NOUA
tipuri de relatii toxice evitate complet de oamenii cu adevarat puternici:
1. Relatiile conduse doar de o singura persoana
O relatie poate fi considerata toxica atunci cand la conducerea ei se afla o singura persoana.
Atunci cand simti ca lucrurile au scapat un pic de sub control sau atunci cand te simti un pic pierdut,
poate fi destul de tentant sa cauti pe cineva care sa fie dispus sa se ocupe de viata ta pentru tine, doar
pentru a atenua un pic din presiune. Cu toate acestea, inainte de a face acest lucru considera urmatorul
lucru: daca-ti vei pune un fular in jurul gatului si-i vei inmana unul dintre capete unei alte persoane, nu
vei avea nimic de spus in legatura cu drumul pe care-l alege cealalta persoana pentru tine in viata.
N-ar trebui sa te simti niciodata neputincios sau prins intr-o relatie. De fapt, in cazul in care oricare
dintre persoane se simte prinsa sau neputincioasa in acea relatie, relatia respectiva nu exista cu
adevarat, deoarece relatiile adevarate sunt bazate pe o singura fundatie: libertate.
Da, relatiile adevarate sunt construite pe o fundatie solida de liber arbitru si munca in echipa. Din
moment ce relatiile sunt unele dintre cele mai importante vehicule de dezvoltare personala si de
fericire, cea mai importanta calatorie pe care o vei face in viata este aceea de a intalni pe altcineva la
jumatatea drumului. Vei realiza mult mai multe decat crezi lucrand impreuna cu acea persoana, decat
luptand impotriva ei sau incercand sa o controlezi. Puterea unei relatii depinde intr-o mare masura de
puterea celor doi indivizi implicati in respectiva relatie, iar puterea acestora depinde la randul sau de
calitatea relatiei pe termen lung.
2. Relatiile care ar trebui sa te completeze
Cultura noastra, o cultura intemeiata pe fanetezia iubirii romantice, adesea sugereaza ca de indata ce
vei intalni acea persoana speciala, vei fi ridicat din mizerie sau plictiseala si vei atinge o stare de
intregire perpetua si de fericire.
Asa ca, este foarte usor sa crezi ca este treaba partenerului tau sa te faca sa te simti plin de bucurie si sa
te faca sa te simti intreg. De fapt, adevarul este ca, in timp ce o relatie cu siguranta poate aduce un
gram in plus de fericire in viata ta, nu este treaba partenerului tau sa-ti completeze tie propriile tale
lipsuri si goluri interioare. Aceasta este treaba ta si numai a ta si pana cand nu iti vei asuma intreaga
responsabilitate pentru goliciunea ta interioara, pentru durerea ta interioara, pentru problemele tale
interioare si exterioare, durerea va stapani in continuare relatia respectiva.
Nevoia de a fi complet pe care o simti in interiorul tau provine din lipsa contactului interior cu tine
insuti. Nimeni altcineva pe lumea asta nu o sa te faca fericit. Este ceva ce ar trebui sa faci pe cont
propriu si va trebui sa-ti dezvolti propria ta fericire pentru a o putea impartasi cu altcineva.
3. Relatiile care se bazeaza pe codependenta
Atunci cand gandurile si nevoile tale se invart in jurul unei alte persoane in defavoarea completa a
propriilor tale nevoi, aceasta este codependenta si este toxica. Atunci cand ai dezvoltat un precedent
prin care atesti ca altcineva este responsabil de felul in care te simti in orice moment, atunci si tu si
cealalta persoana veti dezvolta tendinte de condependenta. Dintr-o data, nici unuia dintre voi nu-i este
permis sa-si planifice ceva fara a obitine aprobarea celuilalt. Toate activitatile chiar si lucruri banale,
cum ar fi vizionatul unui program TV trebuie sa treaca printr-o negociere sau printr-un compromis.
Atunci cand cealalta persoana este suparata, toate nevoile tale personale se duc pe apa sambetei,
deoarece responsabilitatea ta acum este sa o faci pe cealalta persoana sa se simta bine.

10
Cea mai mare problema cu privire la dezvoltarea acestor tendinte este reprezentata de resentimentele pe
care le provoaca. Cu alte cuvinte, este necesar sa-ti asumi responsabilitatea pentru propriile tale emotii
si sa te asptepti ca partenerul de viata si prietenii tai sa fie responsabili pentru ale lor. Exista o diferenta
foarte subtila intre a sustine o persoana si a te simti obligat sa o faci. Orice sacrificiu pe care-l faci
pentru ceilalti ar trebui sa fie facut ca o alegere proprie, nu ca o obligatie pe care te simti nevoit sa o
faci.
4. Relatiile bazate pe asteptari idealiste
Tu nu iubesti pe cineva pentru ca este perfect, tu iubesti si apreciezi pe cineva in ciuda faptului ca nu
este perfect. Perfectiunea este o fantezie care poate ucide, ceva ce nu vom atinge niciodata. Asa ca,
pazeste-te de tendinta de a repara pe cineva, atunci cand acestia nu au nevoie de o reparatie. Ei sunt
imperfecti, exact asa cum ar trebui sa fie.
Sincer, cu cat astepti mai putin de la cineva de care iti pasa, cu atat mai fericit vei fi in relatia ta cu
persoana respectiva. Nu o sa existe o persoana in viata ta care sa se comporte asa cum iti doresti tu,
niciodata. Persoana respectiva nu esti TU ea nu o sa iubeasca, nu o sa raspunda si nu o sa inteleaga la
fel cum o faci tu.
Cele mai mari dezamagiri in viata si in relatii sunt rezultatul asteparilor deplasate. Temperarea
asteptarilor nerealiste care sustin ca ceva ar trebui sa fie asa poate reduce considerabil frustrarea si
suferinta din viata ta.
Concluzia este ca orice relatie care va fi reala nu o sa fie perfecta, dar daca esti dispus sa lucrezi cu
aceasta si sa te deschizi, ar putea fi tot ceea ce ai visat vreodata.
5. Relatiile in care trecutul este folosit pentru a justifica dreptatea din prezent
Atunci cand o persoana din viata ta continua sa te invinovateasca pentru greselile din trecut, atunci
relatia in care esti implicat este una toxica. In cazul in care ambele parti aplica aceasta strategie, relatie
devine dominata de o lupta fara speranta pentru a vedea cine a gresit mai mult in decursul anilor si
pentru a vedea cine datoreaza mai multe scuze celuilalt.
Atunci cand te folosesti de greselile unei alte persoane din trecut pentru a-ti justifica propria
neprihanire din prezent, aceasta este o situatie in care ambele parti se afla in pierdere. Nu numai ca
respingi problema actuala, dar sapi in acelasi timp dupa vinovatia si amaraciunea din trecut cu scopul
de a o manipula pe celalta persoana pentru a se simti rau in momentul prezent.
Daca aceasta dinamica va avea loc indeajuns de mult, ambele persoane isi vor petrece cea mai mare
parte din energia lor incercand sa dovedeasca care are cel mai mic grad de vinovatie, in loc sa incerce
sa rezolva problema actuala.
Trebuie sa recunosti ca prin alegerea de a fi implicat intr-o relatie cu o alta persoana, alegi sa o accepti
cu toate grelelile anterioare ale acesteia. Daca nu accepti acele greseli, in cele din urma, nu o accepti pe
persoana respectiva.
6. Relatiile bazate pe minciuni zilnice
Increderea reprezinta fundatia unei relatii sanatoase, iar atunci cand aceasta este distrusa este nevoie de
timp si de dispozitia ambelor parti pentru a o reconstrui si pentru a o vindeca. In cazul in care iti
ascunzi urmele in orice fel, este doar o chestiune de timp pana cand acestea vor fi descoperite si pana
cand increderea in relatie respectiva va fi distrusa.
Aminteste-ti, un adversar cinstit este intotdeauna mai bun decat un prieten sau un iubit mincinos.
Acorda atentie mult mai putina asupra vorbelor oamenilor si mult mai multa asupra actiunilor acestora.
Actiunile lor iti vor arata adevarul pe termen lung.
In cazul in care prinzi pe cineva cu minciuna, nu tine in tine, vorbeste-i. Anumite persoane te vor minti
in mod repetat intr-un efort vicios de te face sa le repeti minciunile iar si iar pana in momentul in care
acestea devin realitate. Nu lua parte de prostiile lor. Nu lasa minciunile lor sa intre in realitatea ta. Nu-ti
fie frica sa te lupti pentru adevar. Iertarea si impacarea pot avea lor doar dupa ce adevarul a iesit la
suprafata.
7. Relatiile in care lipseste iertarea si dorinta de a reconstrui increderea
Neintelegerea faptului ca increderea poate fi reconstruita poate duce la un viitor sumbru.

11
Atunci cand increderea este distrusa, fenomen ce apare in aproape orice relatie de lunga durata, este
esential sa intelegi ca poate fi reconstruita, cu conditia ca ambele persoane sa fie dispusa sa lucreze la
dezvoltarea relatiei.
De fapt, in acele momente dificile ale relatiei, exista o oportunitate de a elimina multe dintre tiparele
daunatoare care nu va mai servesc. Procesul nu este unul foarte usor, iar impulsul initial va fi acela de a
pleca, in special in cazul in care crezi ca increderea nu mai poate fi reconstruita. Cu toate acestea, in
cazul in care intelegi ca intr-o relatia nivelurile de incredere fluctueaza, vei gasi puterea interioara de a
ramane implicat in acea relatie si de a face tot ceea ce poti pentru a va dezvolta impreuna.
8. Relatiile in care agresiunea pasiva domina comunicarea
Comportamentul pasiv agresiv poate lua mai multe forme, dar poate fi in general descris ca fiind o
forma de agresiune non-verbala, care se manifesta prin comportament negativ. In loc ca cineva sa-si
exprime sentimentele in mod deschis, cineva face gesturi subtile, indreptate catre tine. In loc sa spuna
in mod deschis ce o deranjeaza cu adevarat, o persoana va gasi mici si meschine modalitati de a o
enerva pe celalta persoana pana in momentul in care aceasta ii acorda atentia necesara sau pana cand se
enerveaza.
Aceasta situatie are loc adesea in relatiile toxice. Arata ca, de fapt, voi doi nu sunteti confortabili
indeajuns sa comunicati in mod deschis unul cu celalalt. O persoana nu are niciun motiv pentru a fi
pasiv-agresiva intr-o relatie daca se simte sigura si confortabila sa-si exprime grijile si nesigurantele
intr-o relatie. O persoana nu va simti nevoia sa se ascunda in spatele agresiunii pasive in cazul in care
ei simt ca nu vor fi judecati si criticati pentru ceea ce gandesc.
In cadrul relatiilor sanatoase, sentimentele si dorintele sunt impartasite in mod deschis.
9. Relatiile guvernate de santaj emotional
Santajul emotional are loc atunci cand cineva aplica o sanctiune emotionala impotriva ta atunci cand nu
faci ceea ce isi doresc. In acest caz, tu iti schimbi comportamentul, impotriva vointei tale, ca urmare a
santajului emotional. Cu alte cuvinte, in absenta santajului emotional, tu ai actiona diferit, dar te temi
de pedeapsa si alegi sa accepti situatia. Acesta este un comportament extrem de toxic.
Solutia, la fel ca si in cazul comportamentului pasiv agresiv este reprezentata de o mai buna
comnunicare. Niciodata nu are trebui sa existe o pedeapsa, doar o comunicare sincera intre doua
persoane. Este foarte important intr-o relatie sa se stie ca gandurile negative si sentimentele
comunicate nu vor avea repercursiuni. Altfel, oamenii isi vor suprima gandurile lor adevarate si
sentimentele, fapt ce va duce la neincredere si manipulare.
Aminteste-ti, este in regula sa te superi pe cineva de care iti pasa sau sa nu-ti placa ceva la persoana
respectiva.
Cele NOUA semnale de alarma ale unei prietenii careia ar trebui sa-i pui capat
O mare parte din ceea ce ajungem sa fim in viata se afla intr-o foarte stransa legatura cu
persoanele pe care alegem sa le primim in viata noastra. Uneori, norocul decide cine ajunge in
viata ta, dar tu esti cel care decide cine ramane si cine pleaca.
In cele din urma, ar trebui sa fim inconjurati de oameni care ne sustin, care ne incurajeaza sa fim
o persoana mai buna si sa-i eliminam definitiv din viata noastra pe cei care nu o fac. Iata cateva
semne care te avertizeaza ca te afli in compania unei persoane pe care ar trebui sa o elimini din
viata ta:
1. Isi fac timp pentru tine doar atunci cand este convenabil pentru ei
Este de la sine inteles faptul ca fara angajament din partea ambelor parti, fara o comunicare autentica, o
relatie nu poate avea loc. Nu-ti pierde timpul in preajma unei persoane care te vrea in jurul ei doar
atunci cand ii este convenabil. Nu ar trebui sa fortezi pe nimeni sa-ti fac loc in viata sa, deoarece in
cazul in care i-ar pasa cu adevarat ar face acest lucru fara sa stea pe ganduri.
Implicarea intr-o relatie cu o persoana care te neglijeaza, nu este o relatie care implica loialitate. Este o
relatie care implica un anumit grad de prostie din partea persoanei care alege sa continue sa fie tratata
astfel. Nu le cersi acestor persoane atentia. Cunoaste-ti valoarea si mergi mai departe.

12
2. Aduc trecutul la suprafata impotriva ta
Unele persoane nu vor reusi sa inteleaga sau sa accepte ca nu mai esti aceeasi persoana care ai fost. Nu
pot accepta ca ai gresit in trecut, ca ai invatat ceva din acele greseli si ca ai putut sa treci peste. Nu pot
accepta ca te dezvolti si ca pasi tai merg in concordanta cu pasii vietii tale, asa ca vor incerca sa te traga
inapoi in trecut pentru a te prinde din urma. Nu le da satisfatii recunoscandu-le comportamentul
negativ. Continua sa mergi inainte.
In cazul in care cineva te judeca pentru faptele din trecut, este necesar sa repari viitorul si sa-i elimini
din viata ta, lasandu-i acolo unde se afla si ei deja, adica in trecut.
3. Te simti prins intr-o capcana
Relatiile sanatoase pastreaza usile si ferestrele larg deschise. Aceste relatii sunt ca o gura de aer
proaspat si nimeni nu se simte prins intr-o capcana. Relatiile prospera intr-un mediu lipsit de restrictii.
Poti veni si poti pleca oricand doresti, dar alegi sa ramai, deoarece acolo unde esti iti doresti cu
adevarat sa fii.
Daca doresti sa fii o parte din viata cuiva, toate usile si ferestrele din lume nu te vor face sa pleci. In
cazul in care cineva le-a inchis intr-o incercare de a te prinde in ceva ce nu ti se potriveste, este timpul
sa-ti gasesti forta interioara si sa-i dai un picior acelei usi.
4. Iti discrediteaza visele si abilitatile tale
In cazul in care le permiti celorlalti sa-ti defineasca visele si abilitatile, in acelasi timp le permiti sa te
tina pe loc, sau mai rau, sa te traga inapoi. Nu exista nici o legatura intre ceea ce poti realiza, abilitatile
si calitatile tale si ceea ce cred ceilalti oameni ca este posibil pentru tine.
Oamenii vor face tot felul de presupuneri in dumul tau prin viata cu privire la ceea ce este posibil si
ceea ce este imposibil. Priveste dincolo de presupunerile lor si de rolurile care cred ca ti se potrivesc si
conecteaza-te cu propria ta viziune. Singurele persoane care se supara ca faci asta, sunt doar cele care
doresc ca tu sa traiesti o minciuna
5. Te-au mintit de mai multe ori
Cei care evita adevarul si au obiceiul de a-ti spune doar ceea ce vrei sa auzi pentru propriul lor
beneficiu sunt o categorie de persoane pe care ar trebui sa o elimini definit din viata ta. In cazul in care
continui sa ramai prieten cu un minicinos si-i acorzi acestuia increderea ta iar si iar, putem spune ca ai
mai multe in comun cu aceasta persoana decat iti place sa crezi. Te minti si ai o atitudine dispretitoare
fata de tine insuti!
6. Negativitatea lor iti intra pe sub piele
Oamenii negativi din viata ta nu se comporta negativ doar fata de tine, ci fata fata de toata lumea cu
care interactioneaza. Ceea ce spun si ceea ce fac nu este altceva decat o proiectie a propriei lor realitati,
propriile lor probleme interioare. Chiar daca iti spun ceva ce ar putea fi interpretat intr-un mod
personal, mai mult ca sigur nu are nimic de-a face cu tine.
Cu toate ca nu ai un control asupra actiunilor si cuvintelor acestora, ai un control asupra propriei tale
vieti si poti decide pe cine primesti si pe cine nu primesti in viata ta.
Evenimentele pozitive apar in viata ta atunci cand te distanteizi de aceste persoane. Asta nu inseamna
ca-i urasti, ci inseamna ca te iubesti pe tine mult prea mult.
7. Sunt invidiosi pe ceea ce ai
Invidia nu este un semn care-ti spune cat de multa admiratie iti poarta celalalta persoana, ci cat de mult
se displac pe ei insisi. In cazul in care poti, incearca sa-i ridici, dar ai grija ca in acest proces sa nu
cobori la nivelul lor. Atunci cand cineva este invidios pe ceea ce ai, exista o foarte mare ca acestia sa
doreasca sa-ti ia ceea ce ai.
8. Te incureajeaza sa judeci si sa urasti
Adevarul este ca superioritatea este o iluzie. Nu exista o credinta, o rasa, o religie, un om superior sau
inferior. Aceasta moneda exista doar in imaginatia oamenilor. Toate judecatile colective sunt gresite, iar
ipocritii iubesc sa judece.
In cazul in care-i judeci pe ceilalti pentru culoarea ochilor, a pielii, pentru dimensiunea corpului si
pentru frumusetea lor exterioara, pierzi din vedere tot ceea ce sunt acestia cu adevarat.
Evita cu orice pret oamenii din viata ta care te incurajeaza sa-i judeci pe ceilalti.

13
9. Isi doresc sa fii altcineva
Petrece-ti timpul in compania persoanelor care te iubesc asa cum esti, nu asa cum si-ar dori sa fii. In
cazul in care cineva se asteapta sa fii altcineva, este momentul sa revizuiesti relatia pe care o ai cu
aceasta persoana. Este mult mai usor sa intalnesti o alta persoana decat sa-ti distrugi identitatea.
Cele mai importante SASE tipuri de avere Esti indeajuns de bogat?
Ai auzit vreodata de oameni extrem de bogati care nu sunt atat de fericit pe care ai crede? Cunosti
oameni care au un loc de munca extrem de bun, care castiga foarte bine, dar care se plang ca nu sunt
fericiti?
Cine poate fi considerat a fi o persoana cu adevarat bogata? Crezi ca o persoana poate fi considerata
bogata atunci cand are indeajuns de multi bani?
Bogatia depaseste cu mult aspectul financiar, un secret pe care societatea in care traim doreste sa-l
ingroape din ce in ce mai adanc. Priveste in jurul tau! Adevarul este ca fiecare dintre noi suntem bogati,
intr-un fel sau altul. Crede-ma!
Tendinta umana este aceea de a ignora lucrurile pe care le avem in vietile noastre fara sa realizam cat
de importante sunt pentru noi, in timp ce cautam placeri materiale in alta parte. Este timpul sa incetam
sa mai facem asta.
Acestea sunt cele mai importante SASE tipuri de avere:
1. Bogatia interioara
O stare mentala pozitiva este o adevarata avere. Persoanele constructive, ale caror puncte de vedere
sunt inaltatoare sunt extrem de bogati.
Incearca asta: incearca sa ai o perspectiva mentala pozitiva asupra lucrurilor care exista in viata ta si in
acelasi timp o perspectiva tragica. Nu cred ca vei reusi sa faci asta. Prin intermediul unei perspective
mentale pozitive, viata pare, din toate laturile sale, mult mai sigura. Bogatia interioara reprezinta o
adevarata diferenta.
2. Bogatia fizica
Fiecare dintre noi stim ca Sanatatea este bogatie, dar cati dintre noi traim in concordanta cu ceea ce
stim. Cati dintre noi ne trezim dimineata si ne aratam recunostinta pentru faptul ca suntem sanatosi?
O persoana care nu este sanatoasa nu se poate bucura cu adevarat de viata. Pentru a incepe sa apreciezi
cu adevarat aceasta bogatie, poti intreba pe cineva care nu se simte bine cum este sa traiesti viata astfel.
3. Bogatia de familie
Probabil, ai parinti iubitori sau un frate, o sora sau prieteni care pot sari in ajutorul tau oricand ai
nevoie. Familia si prietenii sunt o alta forma de bogatie. Intotdeauna aminsteste-ti ca familia este cel
mai mare sprijin pe care-l ai in viata.
4. Bogatia carierei
Atunci cand un individ ajunge la nivelul maiestriei in domeniul sau, el sau ea simte un anumit
sentiment inconfundabil de implinire. Munca dificila pe care a depus-o pentru a realiza ceea ce a
realizat a ajuns sa-l rasplateasca pana la urma. Acesti oameni sunt cei care ne fac sa realizam ca munca
dificila si intarzierea rasplatelor nu este imposibila.
5. Bogatia economica
Banii nu sunt, cu siguranta, un lucru imperativ in viata, dar sunt unul din lucrurile esentiale si prin
urmare, necesare. Cineva a spus: Cu cat am mai mult, cu atat pot oferi mai mult. Asa ca, castiga mai
mult pentru a oferi mai mult. Dar, vezi tu, bogatia interioara se poate manifesta prin intermediul acestei
bogatii, dar invers nu este cu putinta.
6. Averea impactului
Care este principala ta misiune in viata? Care este contributia ta pe care ai adus-o pe Pamant? Ce ai
facut pentru imbunatatirea vietii oamenilor din jurul tau?
Persoanele care au afectat intr-un mod pozitiv lumea din jurul lor demonstreaza averea impactului.
Asa ca, data viitoare, atunci cand te gandesti ca nu esti indeajuns de bogat, aminteste-ti de bogatia care
exista deja in interiorul tau. Atunci cand ai o familie grijulie sau prieteni iubitori sau atunci cand esti
sanatos, esti bogat! Gandeste-te si multumeste!

14
Cele SAPTE lucruri pe care ar trebui sa ti le amintesti cand te gandesti ca nu esti indeajuns de
bun
Uneori, am obiceiul de a ma compara cu celelalte persoane si nu sunt chiar atat de bland fata de mine
insumi, indiferent de cat de mult am citit si de cat de mult incerc sa ma conving ca sunt suficient de bun
si de simpatic. In ultima vreme am incercat sa acord o atentie tot mai mare gandurilor de auto-
depreciere care imi trec prim minte. De cele mai multe ori aceste ganduri preiau conducerea, dar in
acele momente incerc sa-mi reamintesc ca sunt doar un om. In calatoria mea de dezvoltare incerc sa-mi
amintesc cateva lucruri, in special in momentele cele mai dificile ale vietii mele:
1. Oamenii cu care ma compar se compara si ei cu alte persoane
Fiecare dintre noi avem acest obicei extrem de nesanatos pentru stima noastra de sine. Atunci cand
privim oamenii prin lentilele compasiunii si ale intelegerii, in loc sa-i privim prin cele ale geloziei si ale
gandurilor pline de judecata, reusim sa-i vedem asa cum sunt ei de fapt: fiinte umane. Acestia sunt
fiinte umane oameni perfecti imperfecti care trec prin acelasi proces de dezvoltare si prin
provocarile prin care trecem fiecare dintre noi.
2. Mintea ta poate fi un mincinos foarte convingator
Un citat pe care l-am vazut odata zicea Nu crede tot ceea ce gandesti. Acest citat a reusit sa schimbe
complet modul in care interactionez cu gandurile crude si pline de descurajare care imi trec prin minte.
Gandurile sunt doar ganduri si este mai mult decat nesanatos si obositor sa le oferim o putere mai mare
decat cea pe care o merita.
3. Sunt mai multe aspecte in regula decat in neregula cu fiecare dintre noi
De cele mai multe ori, in special in momentele dificile in care circumstantele exterioare ne
aglomereaza perceptia, avem tendinta sa ne concentram asupra defectelor noastre, ignorandu-ne pe
deplin calitatile pe care le posedam.
4. Ai nevoie de dragoste cel mai mult atunci cand crezi ca o meriti cel mai putin
Aceasta a fost o realizare personala recenta. Mi se pare extrem de dificil sa accept dragostea care mi se
ofera de catre cei dragi in momentele in care sunt intr-o stare de depresie, de nervozitate sau de rusine.
Acceptarea afirmatiei de mai sus m-a facut sa inteleg ca in acele momente, chiar daca imi este greu sa
accept, dragostea este cel mai mare dar pe care-l pot primi.
5. Este necesar sa faci pace cu Acum, inainte de a putea fi multumit mai tarziu
Nu vei putea niciodata sa te dezvolti sau sa produci schimbari importante in viata ta decat in cazul in
care accepti nivelul la care te afli in acel moment al vietii tale. Imbratiseaza si accepta locul in care te
afli, iar calatoria ta va fi una mult mai linistita si plina de satisfactii.
6. Concetreaza-te asupra progreselor pe care le-ai facut, nu asupra drumului pe care-l mai ai de
parcurs
Una dintre cele mai mare cauze ale auto-deprecierii este nevoia de a reusi din prima, in tot ceea ce faci.
Atunci cand ne straduim sa fim perfecti si sa cunoastem succesul, in momentele in care gresim, ne
simtim lipsiti de valoare. Ceea ce majoritatea dintre noi nu constientizam este faptul ca aceasta
incercare de a ne dezvolta este o realizare in sine, indiferent de reusitele pe care le cunoastem.
7. Nu poti ajunge sa te iubesti urandu-te pe tine insuti
Cuvintele urate pe care ti le adresezi uneori nu vor face din tine un succes peste noapte si nici nu te vor
ajuta sa atingi un potential mult mai mare. Stiu ca pare incredibil de simplu, dar cea mai usoara
modalitate de a cunoaste iubirea de sine este prin practicarea acesteia, indiferent cine esti, unde
locuiesti, cati bani ai sau care este statutul tau social. Esti indeajuns asa cum esti. Practicarea iubirii de
sine devine din ce in ce mai usoara de fiecare data cand iti amintesti acest lucru.
Cele 20 de mementouri care ma ajuta intotdeauna!
Exista mult prea multe persoane care sustin ca afirmatiile pozitive nu au efectul dorit asupra lor.
Din pacate sau nu, fac parte din aceste persoane, din categoria celor care nu au adoptat ca stil de
viata radical gandirea pozitiva. Mai mult decat atat, uneori simt ca aceste afirmatii au un efect
invers asupra mea. De aceea, am creat o lista de memento-uri numeste-le cum doresti , care
ma ajuta sa-mi traiesc viata intr-un mod intelept.
Iata care sunt cele 20 de mementouri care ma ajuta intotdeauna:

15
1. Sunt perfect-imperfect de cand ma stiu, la fel ca toti ceilalti din jurul meu si m-am obisnuit cu asta.
Valoarea mea de sine nu este dependenta de nicio realizare, cont bancar sau statut;
2. Viata este plina de tristete, durere, boala, moarte si pierdere. Acestea sunt experiente umane
universale.
3. Durerea si suferinta nu se afla sub controlul meu personal. Auto- compasiunea se afla in sfera
controlului meu personal.
4. Ma aflu intr-o continua schimbare; lumea mea se schimba in mod constant; toate experientele
mentale, fizice si emotionale vin si pleaca.
5. Nu perfectiunea este cea care ii uneste pe oameni. Vulnerabilitatea este cea care ii aduce pe oameni
impreuna.
6. Daca as afla ca mai am o saptamana de trait, ar trebui sa ma intreb ce este pentru mine cu adevarat
important?
7. Nu exista sentimente rele; cu toate acestea, exista reactii nefolositoare in fata sentimentelor
dificile. Experienta sentimentelor dificile nu implica faptul ca este ceva in neregula cu mine, ci aceste
sentimente ma fac sa fiu om;
8. Joaca si distractia nu sunt sinonime cu iresponsabilitate; de fapt, este invers. Distractia si joaca sunt
necesare pentru fericire;
9. Cea mai lunga relatie pe care o voi avea in viata mea va fi cea pe care o am cu mine insumi. Ceilalti
vor veni si vor pleca, dar eu voi fi cu mine tot timpul. Cu cat mai repede voi lua decizia de a fi bun cu
mine insumi, cu atat mai devreme imi voi trai viata sprijinindu-ma si nu subminandu-ma pe mine
insumi.
10. Indiferent care este situatia prin care trec acum, probabil, mii de oameni trec printr-o experienta
similara. Suntem cu totii in asta impreuna!
11. A cere ajutorul cuiva nu este un gest de slabiciune, dimpotriva, este un gest care denota putere si
curaj.
12. Care este cel mai rau lucru care se poate intampla? Gandeste-te la aceasta intrebare. Apoi,
intreaba-te: De ce este nevoie pentru a trece si peste asta?.
13. Lucrurile isi revin la normal si apoi se destrama. Apoi, iar isi revin si iar se destrama. Aceasta este
experienta umana.
14. Nu exista adevaruri obiective. Felul in care ma percep pe mine insumi si lumea din jurul meu este
flexibil si se poate schimba.
15. Acceptarea nu este vorba despre a place, a dori sau despre a tolera. Acceptarea este cea care ne
poate elibera.
16. Oamenii sunt fiinte reziliente. Sunt programat sa ma vindec.
17. Avem capacitatea de a gasi un sens in suferinta noastra. Uneori este necesar doar un mic gram de
creativitate.
18. Ce-i foloseste unei alte persoane poate sa nu-mi foloseasca si mie si vice-versa.
19. Asteptarile realiste atenueaza durerile inutile, dezamagirea si fustrarea. Ma implic intotdeauna pe
cat de mult pot in tot ceea ce fac.
20. Nu este necesar sa-mi ating potentialul, dar voi face tot ceea ce voi putea pentru a nu fi un
somnambul prin viata.
Cele SAPTE caracteristici ale persoanelor care sufera de stima de sine scazuta
Primul pas catre un nivel ridicat de stima de sine este reprezentat de cunoasterea nivelului tau actual de
sima de sine. Cei mai multi oameni nu-si cunosc nivelul de stima de sine, iar acesta nu poate fi masurat
doar privind o persoana. Atunci cum poti afla nivelul la care te afli?
In mare, in cazul in care crezi cu adevarat ca poti face tot ceea ce vrei si nu te lasi afectat si deranjat de
opiniile si criticile celorlalti oameni din jurul tau, as spune ca stima ta de sine se afla la un nivel ridicat.
Nu m-am gandit la mine ca fiind o persoana care sufera de stima de sine scazuta, dar cercetarea si
experienta mea m-a ajutat sa recunosc momentele in care prezint semnele unei persoane care sufera de
stima de sine scazuta. Inainte de a va spune ce este de facut in momentele in care aceste semne isi fac

16
aparitia, permiteti-mi sa va impartasesc cele SAPTE caracteristici ale persoanelor care sufera de stima
de sine scazuta:
1. Au o dificultate in a accepta laude
Oamenii care sufera de o stima de sine scazuta sufera o problema de acceptare a laudelor. De cele mai
multe ori, aceste persoane au o dificultate in a accepta complimentele primite de la cei din jurul lor.
Atunci cand trimiti semnale celeilalte persoane ca nu este in regula sa fii laudat, aceste persoane vor
inceta sa-ti mai ofere cuvinte de lauda. Cel mai simplu si gratios mod prin care pot accepta lauda este
printr-un simplu Multumesc.
2. Au un comportament nepoliticos
In tineretea mea obisnuiam sa vorbesc foarte urat atunci cand mergeam la fotbal. Cu toate ca era doar
un joc, tot ceea ce incercam sa fac era sa ma pun pe mine intr-o lumina pozitiva si sa-i fac pe ceilalti sa
arate rau. Acelasi lucru este valabil si in cazul comportamentelor lipsite de politete. Ori de cate ori
cineva incearca sa puna la pamant o alta persoana, chiar daca este doar o gluma, comportamentul
persoanei respective nu scoate la iveala decat propria ei nesiguranta. Persoanele care au un nivel de
stima de sine ridicat respecta pe toata lumea, indiferent de circumstante. Acestia au tendinta de a face
haz de ei insisi, spre deosebire de atitudinea opusa pe care o adopta cei care sufera de un nivel scazut
de stima de sine.
3. Control vs. Responsabilitate
Atunci cand incerci sa controlezi pe cineva, in loc sa-l faci sa se simta in largul sau, arati ca te simti
amenintat. Partenerii gelosi, cei care dau dovada de un comportament manipulativ si cei care nu le
permit partenerilor sa comunice cu sexul opus se comporta astfel deoarece sufera de stima de sine
scazuta. Acest comportament provine din teama de a pierde persoana respectiva, teama care provine la
randul sau din teama de a nu fi suficient de bun. Persoanele care au un nivel de stima de sine ridicat
cauta sa-i faca sa se simta bine pe ceilalti oameni, stiind ca ei insisi au controlul deplin asupra propriei
lor vieti.
4. Nu pot spune Nu!
Am avut o mare problema in aceasta privinta. Mi-a fost intotdeauna dificil sa refuz pe cineva atunci
cand mi-a fost cerut sa fac ceva, sa ma duc undeva sau sa ajut pe cineva. Ar fi fost in regula daca era
vorba de ceva ce imi facea placere sa fac, dar, uneori, eram de acord si in legatura cu anumite lucruri pe
care in interiorul meu nu le acceptam pe deplin. O mare parte din aceasta atitudine provine din dorinta
de a-i ajuta pe oameni si din dorinta de a fi perceptul ca fiind un baietel sau o fetita cuminte.
Doream ca cei din jurul meu sa ma placa, deoarece imi bazam sentimentul de sine si valoarea mea
interioara asupra a ceea ce credeau ceilalti despre mine, iar acesta este o caracteristica clara a unei
persoane care sufera de stima de sine scazuta. In cazul in care doresti sa-ti reconstruiesti stima de sine,
invata sa spui Nu! atunci cand asta simti cu adevarat.
5. Sunt nehotarati
Atunci cand nu poti lua o decizie, exista, de obicei, cateva motive: nu vrei sa-ti asumi responsabilitatea
pentru decizia gresita pe care ai luat-o, crezi ca ceea ce vrei tu nu este la fel de important precum este
ceea ce vrea altcineva si / sau tu intr-adevar nu stii ce sa faci. In afara de a nu stii ce sa faci, celelalte
semne sunt semne de stima de scazuta. De fiecare data cand simti ca nu esti la fel de important precum
este altcineva sau ca nu meriti ceva, stima ta de sine are de suferit. Persoanele cu un nivel inalt de sima
de sine sunt foarte decisive pentru ca inteleg faptul ca opinia lor are valoare mai mult decat opinia
oricarei alte persoane de pe lumea aceasta.
6. Arunca vina pe ceilalti
Incapacitatea de a accepta responsabilitate este o alta caracteristica a persoanelor care sufera de stima
de sine scazuta. Aceasta caracteristica iese la iveala atunci cand cineva este nehotarat si atunci cand da
vina pe alte persoane. Oamenii dau vina pe ceilalti in incercarea de a-i diminua pe acestia intr-o anume
masura. Cu toate acestea, ei nu-si dau seama ca atunci cand fac asta se dezbraca singuri de puterea
interioara si devin victime ale circumstantelor vietii lor.
7. Se scuza mult prea mult

17
Cum iti poti da seama ca o persoana are aceasta caracteristica? Primele cuvinte care ii ies pe gura sunt
imi pare rau, chiar daca nu a facut nimic pentru care ar trebui sa-i para rau. In cazul in care te
surprinzi cerandu-ti scuze fara un motiv anume, constientizeaza ca astfel iti scazi singur stima de sine.
Scuzele sunt importante dar acestea ar trebui sa fie rezervate momentelor in care faci cu adevarat o
greseala. In toate celelalte cazuri, nu-ti cere scuze.
Recunoaste ca:
Stima de sine este doar o credinta. Este nevoie de acelasi grad de efort sa crezi ca ai stima de sine
scazuta precum este nevoie sa crezi ca ai un nivel ridicat de stima de sine. Tot ceea ce trebuie sa faci
atunci cand suferi de stima de sine scazuta este sa-ti schimbi credintele pe care le ai despre tine.
Aminteste-ti ca nimeni nu-ti poate da si nici nu-ti poate lua stima ta de sine.
Cele SAPTE trepte principale ale evolutiei interioare
Precum multe lucruri in viata, evolutia inimii, mintii si sufletului, exista sub forma unei varietati de
trepte interconectate. Evolutia este un proces pe care fiecare dintre noi il alegem in mod constient, cu
scopul de a trai viata intr-un mod inteligent, autentic si integru. Acest proces este format din sapte
trepte diferite:
1. Constiinta de sine
2. Explorarea de sine
3. Descoperirea de sine
4. Intelegerea de sine
5. Dragostea de sine
6. Trasformarea de sine
7. Stapanirea de sine sau maiestria de sine
Fiecare dintre noi ne aflam intr-o anumita etapa a acestor trasee diferite. Este important sa
constientizam in care dintre aceste aspecte suntem cel mai evoluati si unde exista cateva probleme. Iata
care sunt cele SAPTE trepte principale ale evolutiei interioare:
1. Constiinta de sine
Constiinta de sine defineste abilitatea de a-ti observa varietatea de ganduri, sentimente si actiuni pe
care le efectuezi zi de zi. O persoana constienta de sine are capacitatea de a identifica ceea ce simte, dar
nu neaparat motivul pentru care are acele sentimente. Lipsa constiintei de sine se face simtita intr-un
comportament irational, animalic, sau reactiv. In cazul in care esti o persoana care poseda constiinta de
sine, dispui de abilitatea de a fi constient de sentimentele tale, de gandurile tale, de personalitatea ta si
de comportamentul tau.
2. Explorarea de sine
Explorarea de sine, sau studiul de sine, defineste procesul prin care ne analizam gandurile, emotiile,
credintele si scopurile personale. De indata ce devenim constienti de sine, de gandurile, de sentimentele
si de comportamentul nostru, este foarte important sa ne intrebam de ce functionam in modul in care o
facem. Auto-explorarea este de foarte multe ori un proces complex, care implica foarte multa
introspectie, observare, atentie si cercetare. Este necesar sa intelegem ca pentru a cunoaste cine suntem
cu adevarat, este important sa studiem mai intai cine suntem. In cazul in care dispui de abilitatea de
studiu de sine ai o curiozitatea fata de procesele de gandire si fata de sentimentele tale si iti dobandesti
cunostintele si intelegerea dintr-o varietate de surse: carti, ateliere, filme, teste, meditatie etc.
3. Descoperirea de sine
Descoperirea de sine defineste procesul de a obtine cunostinte si o mai profunda intelegere despre tine.
Descoperirea de sine se afla intr-o stransa legatura cu procesul de explorare de sine, deoarece fara
studiul sinelui, atingerea unui nivel de descoperire de sine este imposibil. Persoanele care au atins acest
nivel cunosc mecanismele care stau la baza comportamentului, credintelor si atitudinilor proprii si cele
ale celorlalte persoane.

4. Intelegerea de sine
Intelegerea de sine, numita si cunoasterea de sine, defineste abilitatea de a cunoaste ce, cum si de ce
faci ceea ce faci. Din acest motiv, intelegerea de sine este strans legata si de multe ori se suprapune cu

18
procesul de descoperire de sine. Persoanele care patrund in domeniul intelegerii de sine au o mai buna
intelegere a originilor si motivelor din spatele comportamentului, sentimentelor si gandurilor lor. In
cazul in care ai o intelegere buna de sine ai o cunoastere profunda a punctelor tale forte, punctelor
slabe, atitudinilor, convingerilor, motivelor, mecanismelor de aparare si a propriilor tale reactii.
5. Dragostea de sine
Dragostea de sine este o consecinta a intelegerii de sine si este definita ca fiind o acceptare completa a
punctelor tale slabe si a punctelor tale forte. Indivizii care practica dragostea de sine isi realizeaza
imperfectiunile. In cazul in care esti o persoana care se iubeste pe sine iti accepti toate aspectele
personalitatii tale, nu te pedepsesti pentru imperfectiuni, iti dezvolti stima de sine si iertarea de sine si
arati un respect pentru dorintele si nevoile tale.

6. Trasformarea de sine
Atunci cand am trecut prin toate cele cinci etape, am ajuns sa cunoastem adevarata transformare
interioara. Transformarea de sine poate fi inteleasa ca fiind transcendenta identitatii noastre anterioare
limitata sau distructiva, sau transcendenta ego-ului. Viata persoanei care a atins acest nivel sufera
anumite transformari, la nivelul percetiei si la nivelul comportamentului. De asemenea, experimenteaza
o mult mai mare armonie in lumea exterioara si in lumea interioara.
7. Stapanirea de sine
Scopul final al acestei calatorii este acela de a atinge stapanirea de sine, sau maiestria de sine. Maestrul
este un individ care-si observa gandurile si sentimentele, lasandu-le sa treaca, fara a reactiona fata de
acestea. Astfel, maestrul atinge transcendenta si isi traieste viata in pace, intelepciune si unitate.
Cu toate acestea, maestrul nu ar trebui sa fie confundat cu o persoana care se afla in control, deoarece
aceasta atititudine implica o anumita evitare sau reprimare. Acesta nu este afectat de nimic si nu simte
nevoia de a controla sau de a reprima. Cu toate acestea, aceste persoane sunt rar intalnite. Acestia
dispun de abilitatea de a-si observa gandurile si sentimentele fara sa se identifice cu acestea; de
abilitatea de a realiza ca nu sunt nici gandurile si nici emotiile; de abilitatea de a nu reactiona impinsi
de sentimente de furie, rusine, gelozie si alte emoti distructive; de abilitatea de a trai in pace si in
intelepciune.Cateva exemple de mestri: Buddha, Zoroaster, Lao Tzu, Socrate, Jiddu Krishnamurti.
Cele CINCI super-puteri interioare care pot distruge orice teama
Frica poate declansa fie curaj, fie panica in interiorul nostru. Depasim obstacolul sau inghetam si
fugim, evitand inca o data sa depasim cateva dintre blocajele interioare. Din fericire, nu este necesar sa
ne luptam cu frica interioara in mod direct. De fapt, este necesar doar sa valorificam cele cinci puteri
interioare care exista in interiorul fiecaruia dintre noi, sa ne dezvoltam, sa le dezvoltam si sa ne
indreptam zi de zi catre desavarsirea noastra. Iata care sunt cele CINCI super-puteri interioare care pot
distruge orice teama:
1. Puterea fizica
Conditia fizica se afla intr-o foarte stransa legatura cu increderea si cu curajul. Nu trebuie sa fii puternic
fizic pentru a actiona cu incredere, dar, atunci cand corpurile noastre sunt in forma, exista o mult mai
mare probabilitate de a fi increzatori si de a ne confrunta cu provocarile vietii de zi cu zi. Aici sunt
incluse si provocarile ce nu pot fi rezolvate prin mijloace fizice. De fapt, exercitiile fizice ne
construiesc increderea chiar daca avem o varsta sau daca suferim de o boala care ne impiedica sa
devenim puternici din punct de vedere fizic.
Exemplu: Un studiu publicat in anul 2009 in paginile publicatiei de specialitate Journal of Health
Psyhology a concluzionat ca practicarea exercitiilor fizice a produs schimbari la nivelul increderii in
sine, chiar daca acele activitati nu au fost intense si chiar daca acestea nu au produs schimbari la nivelul
aspectului fizic. In cadrul acestui articol a fost subliniata importanta activitatii fizice efectuata cu
regularitate.
Activitatile si exercitiile fizice, de asemenea, ne ajuta sa adormim mult mai rapid si sa ne odihnim mult
mai profund.

2. Puterea intelectuala

19
Majoritatea bataliilor sunt castigate inainte de inceperea razboiului. Acestea sunt castigate prin
dobandirea cunostintelor necesare pentru a intelege pe deplin misiunea viitoare. Cu toate acestea, de
cele mai multe ori, frica poate bloca curiozitatea intelectuala. Frica ne poate face sa ne retragem in noi
insine, ne poate impiedica sa cautam cunostintele de care avem nevoie pentru a obtine victoria.
Exemplu: Frica ne poate impinge sa ne alaturam multimii grabite sa scape dintr-o cladire in flacari,
atunci cand ar trebui mai intai sa analizam amplasarea iesirilor sau a scarilor de incendiu.
Dupa ce am dobandit cunostintele legate de o situatie infricosatoare, ne putem forma un plan solid de
atac. De indata ce acest plan este format, actiunea si scopul vor inlocui incertitudinea si panica.
3. Puterea spirituala
Spiritualitatea poate fi o arma foarte puternica impotriva fricii, dar aceasta arma functioneaza diferit in
functie de cel care o foloseste.
Pentru unele persoane, puterea spirituala este privita ca fiind sentimentul de a-l avea pe Dumnezeu de
partea lor in timp ce se confrunta cu temerile lor. Pentru alte persoane, puterea spirituala este
reprezentata de valorificarea gloriilor acestei vieti.
Exemplu: Cand am aflat ca sufar de cancer Merkel, am descoperit ca este foarte util pentru mine sa
cred ca exista posibilitatea ca aceasta boala sa ma ucida, dar intre timp am avut de gand sa traiesc si sa
ma bucur de viata. Cu toate ca tratamentul cu radiatii mi-a slabit organismul, slabiciune ce ma
urmareste si in ziua de astazi, nu a schimbat cu nimic bucuria si recunostinta pe care o simt pentru
faptul ca sunt in viata, dimpotriva. Nu mai sufar de cancer de sase ani de zile.
4. Puterea emotionala
Un temperament calm si echilibrat te poate ajuta enorm atunci cand te confrunti cu frica. Am avut
norocul sa fiu unul dintre acele persoane care au avut intotdeauna sentimentul ca orice se va intampla,
ma voi descurca. In cazul in care acesta nu este felul tau natural de a gandi, poti incerca sa-l incluzi in
felul tau de a fi. Ori de cate ori simti ca esti controlat de frica, aminteste-ti o persoana draga din viata ta
care are aceasta capacitate, cea de a ramane calm si detasat sub presiune. Incearca sa-ti imaginezi
cateva momente modul in care aceasta persoana ar reactiona in situatia de fata.
Exemplu: Fiecare dintre noi avem in viata noastra o persoana care pare a nu fi cunoscut niciodata frica.
Acela este exemplul tau. Fiecare dintre noi avem exemplele noastre.
5. Puterea experientei
Anii care trec nu doar ne imbatranesc, dar ne ofera o adevarata experienta de viata. Experientele
noastre de viata sunt cele care ne slefuiesc caracterul. In momentul in care atingem o varsta inaintata,
acumularea de experiente ne ajuta sa strangem din ce in ce mai multe arme pe care le putem folosi
impotriva provocarilor vietii de zi cu zi.
Lectiile ce ne-au fost oferite de temerile trecutului ne pot ajuta sa facem fata temerilor din prezent.
Temerile din trecut ne ofera orientari utile, chiar daca atunci nu am reusit sa ne confruntam in mod
direct cu acestea.
Manifestarea realitatii Puterea subconstientului tau si principiile cheie ale manifestarii
Fiecare dintre noi manifestam tot timpul. Fiecare gand pe care-l avem creeaza un flux de energie in
interiorul si in jurul fiintei noastre fizice. Aceasta energie atrage o energie asemanatoare ei. Asa ca,
daca la nivelul psihicului tau sunt prezente anumite credinte limitative, tu vei atrage experiente si
energii care sa-ti confirme acele credinte limitative, chiar daca acestea sunt 100% false.
De asemenea, experienta opusa apare atunci cand mintea ta este dominata de credinte pozitive. Atunci
cand gandesti si simti ca ai incredere in tine, vei emana aceasta energie si astfel vei atrage experiente
minunate in viata ta. Fiecare gand pe care-l ai iti informeaza energia, iar energia se manifesta in
experientele de viata pe care le ai. Gandurile si energia iti creaza realitatea
Manifestarea in viata ta
Manifestarea a devenit un cuvant foarte folosit in ultima vreme. Desi legea atractiei este cunoscuta
de multi dintre noi, poate fi un pic inselatoare pentru cei care nu doresc sa se ocupe si de munca mai
dificila. Daca iti doresti cu adevarat sa te folosesti de putera acestei legi, este necesar sa indepartezi
toate blocajele care te impiedica sa crezi in maretia ta si a oamenilor in general.

20
Un Curs in Miracole ne nivata ca, la un anumit nivel, tu esti cel care a cerut tot ceea ce s-a intamplat si
tot ceea ce se intampla in viata ta in acest moment. Intentiile tale sunt cele care ti-au creat realitatea. Nu
este nevoie ca acum sa-ti para rau de alegerile din trecut, dar este necesar sa recunosti masura in care
gandurile tale negative au contribuit la situatiile si experientele tale de viata. Acesta este primul pas
care te poate ajuta sa produci o schimbare profunda a experientelor tale de viata. Procesul de
manifestare incepe prin indepartarea de ignoranta. Cu alte cuvinte, prin recunoastrea faptului ca
propriile tale ganduri negative si sentimente negative sunt cele care te impiedica sa manifesti ceea ce-ti
doresti. De indata ce reusesti sa privesti clar aceste blocaje, poti incepe sa faci curatenie pentru a-i
permite manifestarii sa-si faca aparitia.
Mult prea multi oameni, atunci cand incearca sa puna in aplicare aceste legi, se concentreaza mult mai
mult asupra aspectelor exterioare, mai degraba decat asupra aspectelor interioare. Ceea ce este cu
adevarat important este experienta noastra interioara si anume, daca alegem sa experimentam dragostea
sau frica. Atunci cand ne angajam ca experienta noastra interioara sa fie una de iubire, vom incepe sa
atragem in viata noastra mult mai multa iubire. Multi oameni abordeaza manifestarea dintr-un loc al
gandului Cum pot obtine ceva pentru a ma simti mai bine?. De fapt, abordarea ar trebui sa provina
dintr-un loc al gandului Cum ma pot simti mai bine si astfel sa pot atrage cat mai multe experiente
placute in viata mea?. Accentul ar trebui sa fie pus pe vindecarea starilor interioare, nu pe obtinerea
unei noi masini sa a unui nou iubit.
Cele CINCI principii ale manifestarii dorintelor tale
Mai jos sunt cele cinci principii cheie ale manifestarii autentice. Atunci cand pui in aplicare acesti pasi,
asigura-te ca pentru tine este o prioritate sa te simti bine, nu atragerea situatiilor si lucrurilor in viata ta.
Continua sa-ti amintesti ca atunci cand te simti bine, atragi situatiile si lucrurile pe care ti le doresti
oricum in viata ta. Atunci cand principalul tau obiectiv este acela de a fi fericit, apoi, orice isi face
aparitia in viata ta este irelevant. Fericirea este adevarata manifestare.
Principiul #1 Curatarea spatiului interior
Inainte de inceperea procesului de manifestare, este foarte important sa-ti faci timp pentru a te elibera
de toata neincrederea in puterea ta de a fi fericit. Una dintre cele mai bune modalitati prin care poti
elimina aceste blocaje este reprezentata de rugaciune. Roaga-te pentru eliberarea de aceste blocaje.
Incepe o practica zilnica si roaga-te sa fii izbavit de toate credintele limitative care iti stau in drum.
Apoi, permite-i vietii sa fie asa cum este si ai incredere ca toate aceste actiuni pe care le desfasori vor
atrage experientele pozitive in viata ta.
Principiul #2 Claritatea
Claritatea este foarte importanta atunci cand vine vorba despre manifestarea dorintelor tale.Intentiile
tale trebuie sa fie specifice si clare, in caz contrar poti manifesta o multime de lucruri pe care nu le
doresti de fapt. Concentreaza-te asupra a ceea ce-ti doresti, dar nu le pune la inima ta, adica nu te atasa
de ele, si apoi fa o lista cu tot ceea ce este legat de aceste dorinte. In cazul vrei sa aduci o doza de
claritate asupra job-ului dorit, fa o lista cu toate lucrurile referitoare la job care te fac fericit: birou,
oameni, salariu, conversatiile in pauza la cafea, etc. Aceasta lista contribuie la clarificarea intentiilor
tale si la formarea unei imagini mentale vibrante a ceea ce-ti doresti.
Cea mai importanta parte a acestei etape este reprezentata de clarificarea modului in care doresti sa te
simti. Cand exista o claritate in privinta acestui aspect, poti incepe sa accesezi sentimentul respectiv.
Acel sentiment contribuie intr-o foarte mare masura la formarea in plan fizic a manifestarii. Poti scrie o
mie de liste si poti face un milion de panouri de viziune, daca nu simti in mod clar ceea ce doresti sa
experimentezi, manifestarea nu va avea loc in plan fizic niciodata.
Principiul #3 Gandeste, simte, crede!
Acum vom pune toti acesti pasi impreuna. Cu intentia ta clara in minte, iti vei petrece in fiecare zi
cateva minute concentrandu-te asupra sentimentului a ceea ce iti doresti. Sentimentul respectiv poate fi
accesat fie prin meditatie, fie prin exercitiile de vizualizare sau poate fi accesat atunci cand iti petreci
timpul liber in natura sau cand practici o forma de exercitii pe care le iubesti. Permite-le gandurilor sa-
ti informeze sentimentul si lasa sentimentul sa-ti preia energia. Dintr-o perspectiva metafizica, in cazul

21
in care crezi, atunci deja se afla in in realitatea fizica. Asa ca, fa-ti timp pentru contemplare, pentru
gandire, pentru simtire si pentru credinta.
Principiul #4 Relaxeaza-te!
Urmatorul pas este unul crucial in cadrul procesului de manifestare. Cu scopul de a manifesta cu
adevarat dorintele tale, este foarte important sa te relaxezi! Un Curs in Miracole ne invata: Cei care
sunt siguri de rezultat nu-si permit sa astepte si sa astepte fara sentimentele de anxietate. Retine acest
mesaj si ai incredere ca ceea ce-ti doresti este deja pe drum. De asemenea, ai incredere ca Universul are
un plan mult mai bun decat tine. Desi exista o claritate in legatura cu ceea ce-ti doresti, nu poti controla
momentul sau forma in care isi va face aparitia. Relaxeaza-te si ai incredere in acest proces.
Principiul #5 Ai incredere!
Atunci cand cunosti cu adevarat exista o intentie foarte puternica in spatele a ceea ce-ti doresti. Atunci
cand cunosti cu adevarat nu mai exista vibratii de frica sau de neincredere. Tu doar stii. In timp ce
indoielile tale se departeaza incetul cu incetul de tine, dorinta este inlocuita de incredere. Astfel,
increderea apare in mod natural. Cand vei practica pasii de la unu la patru, vei gandi mai limpede si te
vei simti mult mai fericit. Acest proces detine o putere de vindecare uimitoare si conduce catre o
cunoastere profunda a faptului ca te afli exact acolo unde ar trebui sa fii.
Adopta fericirea ca stil de viata!
Angajeaza-te in acest proces format din cinci pasi si ai incredere ca te afli exact acolo unde ar trebui sa
fii. Dorinta ta principala este aceea de a te simti bine? Ai incredere ca vei primi tot ceea ce vei avea
nevoie pentru a manifesta acest sentiment si aminteste-ti: adevarata manifestare este fericirea, iar orice
altceva este doar o cireasa pe tortul urias si delicios care exista deja in viata ta!
Puterea subconstientului tau Tehnici puternice de manifestare a realitatii Gregg Braden
Aceassta este puterea mintii subconstientului tau vazuta prin puterea emotiilor! Acest fenomen
functioneaza in interiorul creierului nostru 100% din timp pentru a crea lumea din jurul nostru. Crezi
sau nu, dar puterea gandurilor tale este extrem de importanta, dar pentru ca magia fizicii cuantice sa-si
faca aparitia este foarte important sa legi puterea emotiilor de gandul cu ajutorul caruia doresti sa atragi
ceea ce-ti doresti in viata ta. Este esential sa urmaresti acest interviu cu scopul de a reusi sa manifesti
realitatea pe care ti-o doresti:
Programul de 28 de zile care te poate ajuta sa-ti schimbi viata Accepta provocarea!
Ziua 1
Incepe-ti ziua oferindu-ti dragoste tie mai intai. Nu, nu vorbim de egoism, vorbim de dragostea de sine.
Atunci cand decizi sa te iubesti pe tine insuti reusesti sa-i permiti dragostei interioare se exteriorizeze,
Universul iti va raspunde cu aceasi dragoste. De aceea se spune ca nu poti sa iubesti pe nimeni decat in
cazul in care reusesti sa te iubesti pe tine insuti.
Ziua 2
Ziua a doua a programului implica alegerea aspectelor din viata ta pe care ti-ai dori sa le schimbi.
Astfel, este necesar sa petreci cateva ceasuri pentru a reflecta profund asupra tuturor aspectelor vietii
tale si pentru a indentifica aspectele care au nevoie de o reviziuire. Aspectele generale sunt cariera,
relatiile, sanatatea, bunastarea, situatia financiara, spiritualitatea. Ce ai schimba?
Ziua 3
Astazi ne vom ajuta de Legea Atractie pentru a construi viata pe care ne-o dorim. Fii constient de
energia pe care o emani in Univers prin intermediul gandurilor, actiunilor si cuvintelor tale.
Ziua 4
Identifica-ti dorintele. Pe o foaie de hartie asterne-ti toate dorintele interioare, toate visele, toate
aspiratiile personale. Esti cu adevarat demn si meriti sa realizezi tot ceea ce-ti propui. Daca nu ti-ar fi
frica, ce ai face?
Ziua 5
Fii prezent pe cat de mult posibil. Elimina gandurile despre trecut si viitor din mintea ta. Observa-ti
fiecare respiratie. Manifestarea dorintelor este o sarcina mult mai usoara atunci cand suntem prezenti.
Ziua 6

22
Evalueaza-ti relatiile prezente. Alege sa cultivi in viata ta relatii pline de respect reciproc, relatii
sanatoase, echilibrate in cadrul carora exista anumite limite bine stabilite si foarte bine cunoscute de
ambele parti. Spune NU atunci cand simti Nu si spune DA atunci cand simti sa spui DA.
Ziua 7
Aminteste-ti sa practici iertarea si eliberarea de trecut. Elibereaza-te de durerea si frustarea interioara.
Acestea te tin prizonierul trecutului. Iarta-te pentru toate alegerile gresite pe care le-ai facut. Fiecare
experienta iti ofera o noua oportunitate cu ajutorul careia poti invata ceva si te poti dezvolta.
Ziua 8
Recunoaste si mediteaza asupra faptului potrivit caruia mintea, corpul si sufletul tau sunt o singura
entitate unitara. Echilibrand aceste aspecte ale tale iti vei dezvolta o mult mai puternica stare generala
de bine. Starea ta de sanatate fizica, psihica si spirituala ar trebui luate in considerare si cultivate.
Ziua 9
Recunoaste faptul ca perceptia reala este cea pe care o primesti prin intermediul celor cinci simturi.
Privesti provocarile din viata ta ca fiind pietricele sau bolovani? Schimbandu-ti perceptia asupra
experientelor din trecut iti va fi mult mai usor sa produci o schimbare pozitiva in viata ta.
Ziua 10
Descopera si realizeaza faptul ca esti o fiinta spirituala care trece printr-o experienta umana de viata.
Priveste viata dincolo de iluzie si de imperfetiunile percepute de tine insuti si descopera ceea ce esti cu
adevarat. Mediteaza intreaga zi asupra acestui aspect. Incearca sa intelegi ca esti o fiinta superba, unica
si miraculoasa.
Ziua 11
Astazi incearca sa acorzi o atentie deosebita instinctelor tale interioare si mesajelor pe care corpul tau
incearca sa ti le transmita in diversele situatii pe care le vei intalni. Cu cat vei deveni din ce in ce mai
abil in practica ascultarii propriului tau corp fizic, cu atat mai usor o sa-ti fie sa-ti urmezi instinctul.
Ziua 12
Accepta momentul prezent. Universul opereaza intr-un timp divin in timp ce oamenii functioneaza in
timp liniar, cu ceasuri si calendare. Totul este asa cum ar trebui sa fie in momentul prezent.
Ziua 13
Sporeste-ti constientizarea asupra semnalelor si asupra indrumarii pe care o primesti de la Sinele tau
Superior, de la Ingeri, de la Ghizi si de la cei dragi in Spirit. Recunoscand aceste mesaje si exprimandu-
ti recunostinta pentru acestea, vei primi din ce in ce mai multe indrumari.
Ziua 14
Exprima-ti recunostinta prin cuvinte si prin actiuni in timp ce-ti arati aprecierea pentru tot ceea ce
exista. Vibratia energetica a recunostintei este una foarte puternica, asemanatoare in grad cu cea a
dragostei. Universul va raspunde acestei energii sub forma unor binecuvantari. Pentru ce esti
recunoscator?
Ziua 15
Ai incredere in procesul de dezvoltare personala si spirituala. Realizeaza ca frica si ingrijorarea nu-ti
servesc la nimic, din contra, vor inhiba procesul de manifestare si iti va crea blocaje energetice in
organism. Ai incredere ca totul se va petrece atunci cand va fi necesar.
Ziua 16
Astazi practica activitati care te centreaza, te impamantenesc si care iti aduc energia cat mai jos cu
putinta. Aceste activitati te ajuta sa-ti mentii energia in momentul prezent si te ajuta sa-ti inchizi
circuitul de energie, eliminand astfel puterea vampirilor emotionali asupra ta. Imagineaza-ti ca esti
inconjurat de o lumina alba sau de un balon de energie protector
Ziua 17
Identifica-ti valorile si credintele tale. Aduna-ti curajul de a-ti exprima propriile convingeri celorlalti,
chiar daca acestea tind sa difere de cele ale lor. Cu siguranta ai nevoie de curaj pentru a-ti exprima
sinele autentic.
Ziua 18

23
Incurajeaza-te sa-ti pastrezi puterea. Comunica dorintele si nevoile tale celorlalti si aduna-ti curajul de
a-ti pastra pozitia in fata provocarilor care atenteaza asupra valorilor si credintelor de care-ti pasa cu
adevarat.
Ziua 19
Astazi este ziua Chakrelor. Acele roti energetice care se invart fara oprire -atunci cand functioneaza in
armonie actioneaza precum niste generatoare de energie. Atunci cand sunt dezechilibrate, in
consecinta apar in viata ta dezechilibre care corespund fiecarui centru energetic in parte. Curata
blocajele energetice ale acestor centrii cu ajutorul unei meditatii speciale.
Ziua 20
Astazi te invitam sa-ti asculti intuitia interioara. Acea soapta subtila sau acel ghiont bland poate sa
devina din ce in ce mai persistent, scopul acestuia fiind acela de a-ti atrage atentia. Roaga-ti Ingerii
pazitori si ghizii tai spirituali sa te ajute deoarece acestia nu sunt in masura sa intervina in alegerile tale
pe care le faci decat in cazul in care le ceri acest lucru. Esti o fiinta cu vointa libera.
Ziua 21
Adoptarea deciziilor sanatoase. Adreseaza-ti o intrebare cu voce tare si apoi asteapta raspunsul pe care
ti-l va oferi mintea ta. Acorda o atentie deosebita si senzatiilor corporale. Sfaturile celorlalti sunt
folositoare, dar in ultima instanta tu esti cel care trebuie sa iei deciziile corecte astazi si in fiecare zi.
Ziua 22
Comunica in mod clar. Astazi, asigura-te ca tot ceea ce vrei sa spui si ceea ce spui se afla in
concordanta. Evita sugestiile si cititul printre linii. Incearca astazi sa fii cat de sincer cu putinta si cat
mai clar in comunicarea cu ceilalti. Deschide-ti chakra gatului si comunica in spiritul adevarului pentru
tine si pentru ceilalti.
Ziua 23
Practica non-atasamentul fata de rezultat. Uneori este necesar sa pasesti in exteriorul unei experiente,
sa observi ceea ce se intampla, sa lasi ceea ce se intampla sa se intample si apoi sa-ti continui calatoria
fara sa-ti pese de rezultat. Astazi practica detasamentul de lucrurile exterioare pe cat de mult cu putinta.
Ziua 24
Mediteaza asupra ideii potrivit careia procesul de dezvoltare personala si spirituala necesita timp. O
samanta nu devine floare peste noapte. Putem sa fim martorii schimbarii care se produce, dar nu putem
sa accelera foarte mult acest proces. Nu putem forta o floare sa creasca mai repede. Fiecare noua zi
aduce cu ea noi experiente de viata si noi oportunitati de invatare si dezvoltare.
Ziua 25
Exprima-ti lumina divina din interiorul tau fara frica. Fiecare dintre noi avem o scanteie divina
interioara si este dreptul nostru sa fim ceea ce suntem si sa stralucim. Astazi mediteaza asupra
exprimarii de sine pe cat de mult posibil. Ce te impiedica sa te exprimi cu adevarat? Cum poti sa te
exprimi intr-un mod cat mai autentic? Cum poti sa-i permiti sinelui tau sa straluceasca?
Ziua 26
Adopta un stil de viata autentic. Permite-i sinelui autentic sa fie din ce in ce mai vazut de cei din jurul
tau. Nimanui nu-i plac oamenii perfecti. Oamenii nu se pot conecta cu astfel de persoane. Oamenii
iubesc vulnerabilitatile. Cu alte cuvinte, gandurile, cuvintele si actiunile tale se afla intr-un echilibru
perfect cu propriile tale credinte interioare.
Ziua 27
Fa-ti timp pentru tine. Fiecare dintre noi ar trebui sa intelegem importanta echilibrului in viata noastra.
Echilibru implica sa-ti faci timp pentru tine si pentru ceilalti. Poti sa stai doua ore astazi fara sa faci
nimic?
Ziua 28
Sarbatoreste tot ceea ce ai facut pana acum. Ai reusit! Poti reprezenta o mare diferenta pentru tine si
pentru ceialti fiind tu insuti. Stalucind vei putea sa accepti si stralucirea celorlalti. Nu te indoi de
puterea care se afla in interiorul tau. Relaxeaza-te astazi. Meriti!
Cele ZECE lucruri pe care nu ar trebui niciodata sa ti le spui tie insuti

24
Uneori, am obiceiul de a ma compara cu celelalte persoane si nu sunt chiar atat de bland fata de mine
insumi, indiferent de cat de mult am citit ca ar trebui sa nu mai fac asta si de cat de mult incerc sa ma
conving ca sunt suficient de bun si de simpatic. In ultima vreme am incercat sa acord o atentie tot mai
mare gandurilor de auto-depreciere care imi trec prin minte. De cele mai multe ori aceste ganduri
preiau conducerea, dar in acele momente incerc sa-mi reamintesc ca sunt doar un om, la fel ca tine. In
calatoria mea de dezvoltare incerc sa-mi amintesc cateva lucruri, in special in momentele cele mai
dificile ale vietii mele.
Iata care sunt cele ZECE lucruri pe care nu ar trebui niciodata sa ti le spui tie insuti:
1. Inca nu sunt destul de bun
Ai putea crede ca nu esti destul de bun, dar te vei surprinde pe tine insuti daca vei continua sa incerci.
Nici macar nu ar trebui sa incerci sa-ti demonstrezi ca esti suficient de bun. Acesta este un adevar pe
care ar trebui sa-l accepti. Trecutul nu determina ceea ce esti in prezent. Trecutul tau te pregateste
pentru ceea ce esti in stare sa devii. Ceea ce te defineste cu adevarat e felul in care iti revii dupa o
deceptie. Sa nu iti fie frica sa iti acorzi sansa de a fi ceea ti-ai dorit mereu. Uita-i pe cei care iti doresc
raul. Nu te subaprecia. Excelenta este rezultatul unei iubirii mai mari decat cred unii ca ar fi necesar,
este rezultatul visurilor mai mari decat cred altii ca ar trebui sa visezi, al riscurilor mai mari decat cred
unii ca e necesar sa iti asumi, si a actiunilor mai marete decat cred unii oameni ca exista.
2. Ar trebui sa ii fac pe ceilalti fericiti
Aminteste-ti, mereu e mai bine sa fii la baza scarii daca vrei sa te cateri pe ea, decat sa fii in varful
unei scari pe care nu ti-ai dorit sa o urci. Fericirea si succesul inseamna sa iti petreci timpul asa cum
vrei tu. Fii mereu tu insuti si mergi pe drumul tau. Nimeni nu iti poate spune ca faci ceva anume
gresit. Fiecare are propiile vise, propriile greutati, si drumuri diferite, care au sens doar pentru
persoanele care fac alegerea de a parcurge aceste drumuri. Esti cine esti pentru un motiv.
Daca sfarsesti avand o viata plictisitoare si trista pentru ca ti-ai ignorant propria persoana si pentru ca ai
dat atentie parintilor, profesorului, sau unei persoana de televiziune care iti spunea cum sa iti traiesti
viata, atunci nu ai pe nimeni altcineva de invinuit decat pe tine. Tine minte, cel mai curajos act e sa
gandesti singur si sa iti urmezi instinctul propriu. La final, e mai bine sa mori in felul tau decat sa
traiesti dupa regulile altcuiva.
3. Ceea ce se spune despre mine conteaza.
Ce ai face intr-un mod diferit daca ai sti ca nimeni nu te va judeca niciodata?
Nu lasa pe nimeni sa iti spulbere visele. Daca vei face o data ceva ce lumea spunea ca nu poti face, vei
realiza ca nu merita sa acorzi atentie negativitatii lor niciodata. Nu pleca de langa oamenii negativisti.
Fugi! Lucrurile bune se intampla atunci cand te distantezi de negativitate si de oamenii care o creeaza.
Adevarul e ca nimeni nu are dreptul sa te judece. Probabil ca oamenii au auzit povestile tare, dar nu au
simtit ceea ce ai simtit tu; nu ei traiesc viata ta. Asa ca, uita ce se zice despre tine. Concentreaza-te
asupra ceea ce simti tu despre tine si incearca sa faci intotdeauna ceea ce stii tu ca e bine pentru tine.
4. Am nevoie ca cineva sa imi recunoasca meritele pentru ca munca mea sa merite efortul.
Fa ceea ce crezi tu ca este bine. Integritatea va pune totul la locul lui, indiferent ce se intampla, chiar si
atunci cand nimeni nu va sti daca tu ai facut acel ceva sau nu. Viata va gasi mereu un mod de a rezolva
lucrurile. Nu te astepta sa primesti inapoi tot ceea ce ai oferit. Nu astepta recompense pentru orice efort
faci. Si nu te astepta ca bunatatea ta sa fie recunoscuta de toata lumea sau ca dragostea ta sa fie
inteleasa de toti.
Ceea ce pare bine de facut poate fi cel mai greu lucru pe care l-ai facut vreodata. Fa-l oricum. Nu exista
maretie sau pace acolo unde exista tradare de sine. Tinteste mereu spre sinceritatea gandurilor tale, a
vorbelor si a faptelor. Daca ceea ce faci pare sa-ti tradeze adevarul interior, nu o mai face. Cand faci
ceva, fa pentru ca stii ca e ceea ce trebuie facut. Fa ceea ce e bine chiar si atunci cand nu esti vazut de
nimeni. Fii unul dintre oamenii care fac o diferenta in lume, facand-o mai buna si mai plina decat o stii
tu a fi.
5. E prea tarziu.
Nu lasa ziua de ieri sa incetoseze ziua de azi. Nu te descrie conform trecutului..pentru ca nu acolo te
vei afla de acum inainte. Mergi mai departe, dezvolta-te. Pe masura ce ne maturizam, realizam ce

25
avem nevoie si ce trebuie sa lasam in urma. Cateodata, un pas inainte implica sa te departezi de ceva la
ce ai tinut. Cateodata ruperea de rutina e ceea ce ai avut nevoie. In cazul in care incerci sa faci ceva ce
stii deja sa faci, te vei simti mereu blocat.
Nu pierde vremea regretand ce ai facut ieri si incepe sa faci ceea ce ai de facut acum, in asa fel incat
maine nu vei regreta ce ai facut astazi. Nu e prea tarziu. Daca simti ca e tarziu, sunt doar fricile tale
interioare care de fapt te mint. Totusi, tine minte, frica e doar in mintea ta. E dificil sa iti urmezi
inima, dar e o adevarata tragedie sa iti lasi fricile sa te opreasca.
6. Trebuie sa inteleg absolut tot
Calatorul alege drumul sau drumul il alege pe calator? Crezi sau nu, cate-odata este cea de-a doua
varianta.
Sunt momente cand cele mai mari visuri care ti se indeplinesc sunt cele pe care nici nu stiai ca le ai. E
vorba despre cautarea cu mintea deschisa. Nu sunt momente gresite in viata, ci doar drumuri pe care nu
stiai ca esti destinat sa mergi. Nu vei cunoaste niciodata ce urmeaza sa se intample. Poate fi tot ce ti-ai
dorit sau poate fi absolut nimic din ce ai vrut. Continui sa mergi inainte,si apoi intr-o zi te vei uita
inapoi si vei vedea ca te-ai catarat pe cel mai frumos varf de munte.
7. Nu ai destul de mult pentru a putea fi recunoscator
Vor fi si zile bune si zile rele. In orice caz, fiecare zi este o noua oportunitate sa inveti, sa exersezi
bunatatea si sa privesti viata cu optimism. Nu cere implinire totala din prima, ci cere rabdare pentru a
iti accepta prezentele frustrari. Nu te astepta ca tot ce faci sa fie perfect, ci fii intelept si nu repeta
aceleasi greseli. Nu cere prea mult inainte de a fi spus MULTUMESC pentru tot ceea ce ai primit.
Aminteste-ti, orice lucru in viata e temporar, asadar, daca ceva e bun in viata ta, bucura-te de acel ceva,
Nu o sa dureze pentru totdeauna. Daca lucrurile merg rau, nu te ingrijora, pentru ca nici acestea nu o sa
dureze pentru totdeauna. Doar pentru ca viata nu e lipsita de stres momentan, nu inseamna ca nu poti
rade. Doar pentru ca ceva te supara nu inseamna ca nu poti zambi. Secretul e sa multumesti atunci
cand starea ta e buna si sa fii ferm cand sarea ta e proasta.
8. Viata mea ar trebui sa fie mai usoara si mai placuta.
Marile provocari fac viata mai interesanta; depasirea acestor provoca ofera un sens vietii. Felul in care
te descurci cu discomfortul si esecurile determina gradul tau de fericire si succes. Razi cand gresesti si
invata din greseli. Fa glume pe seama supararilor tale si aduna-ti puterea de a trece peste ele. Simte-te
bine atunci cand depasesti anumite provocari.
Cand accepti discomfortul emotional in viata ta, acesta va face valuri. Fiecare val de discomfort
indeparteaza straturi vechi ale fiintei tale si in locul lor vei gasi comori la care nu te asteptai. Lipsa de
experienta va disparea si va aparea constiinta de sine, frustarea disparea,pacea apare, la fel dispare ura
si apare bunatatea. Nimeni nu iti va spune ca aceste valuri de emotii sunt usor de stapanit, dar felul in
care vei invata sa stapanesti aceste valuri, va veni natural. Discomfortul va disparea in cele din urma si
tu vei fi mai puternic ca inainte.
9. Nu pot ierta
Iertarea trebuie sa fie ca o promisiune. Atunci cand ierti pe cineva, faci o promisiune cum ca nu vei tine
in tine trecutul si nu il vei lasa sa te schimbe. Iertarea nu inseamna ca ceea ce s-a intamplat e complet
de inteles si nu inseamna musai ca persoana pe care ai iertat-o este bine venita in viata ta. Pur si simplu
inseamna ca iti accepti durerea si esti pregatit sa mergi inainte.
Iertarea nu are nimic de a face cu eliberarea unui criminal de crima sa. Are de a face cu faptul ca te
eliberezi pe tine de povara de a fi o victima sa lasi durerea sa plece si sa te schimbi pe tine din
victima in invingator.
10. Sunt singur
Nu poti face totul de unul singur. Niciunul dintre noi nu poate face asta. De aceea, slava Domnului, nu
esti niciodata la fel de singur pe cat te simti. Multi dintre noi duc aceeasi lupa ca tine. S-ar putea sa te
simti singur cateodata, dar nu esti singurul care se simte asa.
Sa nu poti dormi pentru ca te gandesti la persoana la care tii, sa nu te poti reculege dupa ce cineva te-a
dezamagit, sa te simti respins pentru ca cineva nu a tinut la tine suficient de mult incat sa stea langa
tine, sa iti fie frica sa incerci ceva de teama ca vei esua. Nimic din toate astea nu inseamna ca esti

26
ciudat sau ca nu faci lucrurile bine. Pur si simplu inseamna esti fiinta umana si ai nevoie de timp pentru
a te reculege.
Indiferent de cat de rusinat sau de patetic te simti in legatura cu situatia ta prezenta, mai sunt si altii
care trec prin ce treci tu. Cand te auzi spunand: Sunt singur, e doar mintea ta care incearca sa te
minta. Mereu va fi cineva care se regaseste in situatia ta. Poate ca nu vei putea sa iei mereu legatura cu
acea persoana, dare ea se afla acolo undeva si asta e tot ce ai nevoie momentan.
Daca voi trage cu urechea la gandurile tale interioare, voi auzi fraze care aduc fericirea sau fraze care o
stirbesc? Data viitoare cand decizi sa iti faci ordine in viata, poti incepe cu gandurile tale, prin
indepartarea minciunilor si a negativismului.

ZECE ganduri care nu ar trebui sa-ti treaca prin minte

Mintea noastra este cea care ne supune suferintei prin intermediul dialogului interior. Aceasta
realizare este uimitoare si ne permite sa ne putem observa propriile noastre ganduri. Majoritatea
dintre noi suferim enorm datorita gandurilor care ne trec prin minte. Unul dintre instrumentele
pe care le putem folosi pentru a evita aceste ganduri negative este constientizarea acestuia ca
fiind ceea ce este cu adevarat, un tipar de gandire ce se afla in mintea noastra si in care credem
cu tarie. Iata ZECE ganduri care nu ar trebui sa-ti treaca prin minte niciodata si cum putem
realiza acest lucru:
10. Nu ma voi schimba niciodata
Acesta este un gand lipsit de speranta. Gandim acest lucru ca si cand greselile noastre sunt scrise in
piatra. Spune NU! acestui gand!
9. Opinia mea nu conteaza
Aceasta declaratie infatiseaza o acuta lipsa de stima de sine. Pentru a spune acest lucru, trebuie sa te
consideri a fi nevrednic.
8. Trebuie sa fiu perfect
Modul perfect prin care va puteti garanta aparitia esecului in viata dumneavoastra este reprezentat de
obiceiul de a va critica ori de cate ori aveti aceasta ocazie. Suntem perfecti imperfecti!
7. Eu nu sunt indeajuns
Un numar foarte mare de oameni se simt inadecvati pentru a face fata cerintelor vietii. Acest sentiment
este unul dintre cele mai descurajatoare dintre toate. Nu-l consolida!
6. Ceilalti sunt mai buni ca mine
Avem tendinta nesanatoasa de a ne compara cu cei din jurul nostru. Uneori ne privim ca fiind atat de
mici in comparatie cu ceilalti incat, atunci cand privim acest obicei, realizam nebunia sa. Acesta este un
asalt asupra stimei de sine.
5. Oamenii nu ma plac
O modalitate prin care te poti asigura ca vei fi neacceptat de cei din jurul tau este reprezentata de acest
gand. Atunci cand gandesti acest lucru, acest gand se va transforma intr-o auto-profetie.
4. Nu voi reusi
Alt gand al carui singur scop este acela de a va pregati pentru urmatorul esec care urmeaza sa-l traiti.
Spunandu-ti acest lucru este ca si cand te impusti in picior inainte de a incepe cursa de maraton.
3. Nu pot
Exista momente cand putem face ceva si momente cand nu se poate. Cu toate acestea, de cele mai
multe ori acasta afirmatie ia forma unui auto-atac.
2. Nu are niciun rost
Acest gand iti ia cu el toata puterea personala si te lasa lipsit de motivatie.
1. Nu sunt in masura sa
Un alt atac direct asupra stimei de sine, un gand care pur si simplu nu este adevarat. Tot ceea ce face
acest gand este sa perpetueze toate presupunerile negative pe care le ai despre tine insuti.
Modalitati prin care putem elimina acest tip de gandire:

27
Intr-un articol anterior, v-am prezentat pe larg modalitati prin care-i puteti inchide gura criticului
interior (Click aici). Cu toate acestea, iata cate ponturi importante pe care trebuie sa le retineti:
1. Surprinde-ti vocea gandind aceste lucruri! Nu o judeca si nu analiza, doar observa gandul si lasa-l sa
treaca. Observa!
2. Foloseste-te de formula Am avut un gand (aici continui sa repeti exact gandul negativ pe care l-
ai avut).
3. Respira adanc si mergi mai departe ca si cand nimic nu s-a intamplat.
Atentie! Nu face din aceste ganduri o problema personala! Aceepta-le si isi vor pierde cu timpul
puterea asupra ta.
Secretul controlarii dorintelor tale O perspectiva importanta!
Vointa, cea mai de pret dintre toate facultatile. - Charles Baudelaire
Uneori, dorintele noastre se pot face simtite ca forte motrice irezistibile care ne guverneaza
comportamentul. Dorinta pentru un obiect, activitate sau experienta poate fi atat de puternica, incat iti
poate dicta actiunile, daca ii permiti. Secretul controlarii dorintelor este reprezentat in primul rand, de
intelegerea celor doua tipuri de dorinte.
La suprafata, exista doua tipuri de dorinte dorinte de ordinul intai si dorinte de ordinul doi. Fiecare
dintre noi avem dorinte de ordinul intai, cum ar fi dorinta de a cunoaste succesul, fericirea, dorinta de a
procrea, dorinta de a avea companie si dorinta de a fi sanatosi. De cealalta parte, exista dorinte negative
de ordinul intai, dorinte in fata carora ne este pusa vointa la incercare, cum ar fi consumul de junk food,
fumatul, dependentele de medicamente sau de droguri, comiterea actelor de violenta, etc.

Existenta dorintelor de ordinul doi, pe de alta parte, este un semn de inteligenta si de vointa. O dorinta
de ordinul doi face referire la dorinta cu privire la o anumita dorinta. Un exemplu in acest sens ar putea
fi reprezentat de urmatorul scenariu o persoana care are dorinta de a fuma o tigara, dar in acelasi timp
are dorinta de a scapa de dorinta de a fuma, temandu-se de potentialele riscuri pentru sanatatea sa. O
dorinta de ordinul doi pune sub semnul intrebarii consecintele primei dorinte de ordinul intai si ii
permite individului sa stabileasca daca potentialul rezultat al dorintei de ordinul intai merita sau nu sa
fie indeplinit.
In lipsa dorintelor de ordinul doi, oamenii s-ar rasfata intr-un mod compulsiv din toata gama de dorinte
de ordinul intai, fara luarea in considerare a posibilelor consecinte. Este foarte important sa
recunoastem atunci cand o dorinta isi face aparitia in interiorul nostru si sa constientizam posibilele
consecinte ale dorintei respective. Facand acest lucru, ne putem indoi de propriul nostru comportament
compulsiv si ne putem da seama de problemele pe care le cream ingaduindu-le dorintelor de ordinul
intai sa ne conduca viata. Controlul dorintelor este o demonstratie de vointa, iar vointa ta este secretul
controlarii dorintelor tale.
Zicalele pline de intelepciune cum ar fi controleaza-ti dorintele inainte ca acestea sa te controleze pe
tine sau elibereaza-te de tine insuti ne reamintesc sa ne cercetam pe noi insine din cand in cand,
pentru a fi siguri ca actionam din vointa noastra libera si nu din impulsurile noastre automate.
(Studiu) Stima de sine scazuta si materialismul merg mana in mana!
Cercetatorii au descoperit ca intre stima de sine scazuta si materialism nu exista doar o corelatie, ci, de
asemenea, intre cele doua exista o relatie foarte puternica de cauzalitate in care stima de sine scazuta
poate creste materialismul si pe de alta parte, materialismul poate crea, de asemenea, stima de sine
scazuta. Cercetatorii, de asemenea, au constatat ca pe masura ce stima de sine creste, materialismul
scade. Studiul a fost axat in principal asupra modului in care aceasta relatie afecteaza copiii si
adolescentii. Lan Nguyen Chaplin e la Universitatea din Ilinois si Deborah Roedder John de la
Universitatea din Minesota au constatat ca un simplu gest de a ridica stima de sine contribuie la o
scadere drastica a materialismului, care ofera o modalitate de a face fata nesigurantelor interioare.
Pana in momentul in care copiii ating adolescenta timpurie si experimenteaza o scadere a stimei de
sine, scena este pregatita pentru utilizarea bunurilor materiale ca o strategie de adapare pentru
sentimentele de stima de sine scazuta, concluzioneaza cercetatorii in studiul care a aparut in paginile
Revistei de Analiza a Comportmentului Consumatorului.

28
Paradoxul pe care astfel de rezultate resusesc sa-l scoata la suprafata, este ca aceasta mentalitate de
consum este foarte buna dintr-o perspectiva economica, dar foarte periculoasa dintr-o perspectiva
individuala. Pe termen scurt, este bine pentru economie atunci cand tinerii cred ca ar trebui sa-si
cumpere o pereche noua de incaltaminte in fiecare luna, de exemplu. Cu toate acestea, costul ascuns
este mult mai mare decat suma de bani platita pentru acea pereche de incaltaminte. Exista costuri in
ceea ce priveste propria lor fericire, atunci cand oamenii cred ca valoarea lor este extrinseca. Exista, de
asemenea, costurile de mediu asociate cu materialismul pe scara larga.
In cartea Secretele Fericirii, Richard Layard expune un paradox aflat in centrul vietii noastre. Cei mai
multi dintre noi vrem mai multe venituri astfel incat sa putem consuma mai mult. Cu toate acestea, in
timp ce o societate devine mai bogata, aceasta nu devine mai fericita. De fapt, societatile evoluate au
rate de criminalitate, de depresie si de alcoolism mult mai mari decat acum cincizeci de ani. Acest
paradox este valabil pentru Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Europa Continentala si Japonia.
Din punct de vedere statistic oamenii au mult mai multe bunuri in vietile lor decat aveau in urma cu
cincizeci de ani, dar sunt mult mai putin fericiti in mai multe domenii cheie. Exista, de asemenea,
costul considerabil a ceea ce cauzeaza aceasta mentalitate mediului inconjurator. Noi nu stim inca care
este taxa definitiva pe care o platim si pe care o vor plati generatiile viitoare in ceea ce priveste
calitatea vietii si a fericirii. Ceea ce foarte multi oameni nu inteleg este ca, daca vrei sa salvam mediul
intr-o anumita masura, trebuie sa cumparam si sa consumam mai putin. Nu avem nevoie de atat de
multa apa imbuteliata, de exemplu. Studiile au aratat ca nu este cu mult mai pura in comparatie cu apa
de la robinet si nici nu lasa munti intregi de sticle de plastic in urma sa. De asemenea, se iroseste o
cantitate foarte mare de energie si de resurse pentru producerea acelor sticle si pentru producerea unui
numar urias de multe alte obiecte de care credem ca depinde fericirea noastra.
Cele ZECE trasaturi de personalitate periculoase ale vremurilor noastre
Acestea sunt unele dintre cele mai periculoase trasaturi de personalitate ale vremurilor in care traim.
Am gresi daca am crede ca pericolele cu care se confrunta umanitatea pot veni numai sub forma
razboaielor, schimbarilor climatice sau a colapsului financiar.
Cu toate ca problemele enuntate mai sus sunt periculoase, acesta sunt in mare parte mici simptome ale
unor probleme mult mai accentuate cu care se confrunta umanitatea in ziua de astazi. Acestea sunt zece
pericole mai putin cunoscute, dar la fel de reale. Acestea sunt de natura psihologica, iar noi trebuie sa
devenim constienti de ele cat mai repede posibil spre binele tuturor oamenilor.
Iata care sunt cele ZECE trasaturi de personalitate periculoase ale vremurilor noastre:
Trasatura de personalitate periculoasa #1 Durata extrem de scurta si calitatea slaba a atentiei
noastre, care ne impiedica sa facem un pas inapoi si sa profitam de imaginea de ansamblu. Atunci cand
nu putem vedea lucrurile asa cum sunt ele de fapt in realitate, ne aflam in imposibilitatea de a face
schimbari semnificative.
Trasatura de personalitate periculoasa #2 Disponibilitatea noastra de a accepta orice opinie
nefondata ca fiind un fapt real. Atunci cand confundam o opinie cu un fapt real, alegerile noastre nu
sunt fundamentate in realitate, ceea ce ne lasa, in esenta, intr-o stare de neputinta.
Trasatura de personalitate periculoasa #3 Rigiditatea noastra mentala si refuzul de a vedea
lucrurile si dintr-o perspectiva diferita. Atunci cand mintea noastra este inchisa, nu putem invata ceva
nou cu usurinta si nici nu putem recunoaste atunci cand gresim. Suntem condamnati sa repetam acelasi
gresi si de a face altele noi.
Trasatura de personalitate periculoasa #4 Incercarea noastra compulsiva de a evita cu orice pret
disconfortul. Rezistenta noastra fata de a face ceva considerat a fi dificil sau neplacut ne supune unui
risc si mai mare, cel al bolilor si al esecului. Insistenta noastra asupra realizarii lucrurilor si activitatilor
usoare ne ofera o multumire, dar din pacate este una superficiala si de o foarte scurta durata.
Trasatura de personalitate periculoasa #5 Obiceiul nostru de a nega problemele cu care ne
confruntam. Atunci cand refuzam sa ne confruntam cu problemele noastre, vom crea un tipar de
asteptare atat de indelungat incat acesta se va transforma intr-o criza in toata regula. Atunci cand nu
facem nimic, toate problemele noastre, personale si globale, se transforma din rau in mai rau.

29
Trasatura de personalitate periculoasa #6 Lacomia noastra si consumerismul excesiv. Suntem pe
deplin convinsi ca mai multi bani si mai multe posesiuni ne vor face fericiti, dar tot ce vor face de fapt
este sa contribuie la exploatarea oamenilor, animalelor, mediului ca si cand acestea ar fi resurse
inepuizabile personale.
Trasatura de personalitate periculoasa #7 Lasitatea noastra morala. Este foarte dificil sa te ridici si
sa faci ceea ce ar trebui facut atunci cand situatia o cere. Aceasta atitudine ne face sa nu ne asumam
complet responsabilitatea pentru actiunile noastre si ne face sa fim dornici de a da vina pe oricine
altcineva pentru greselile noastre, ceea ce inseamna ca avem mai putina motivatie de a privi in interior
si de a ne schimba modul de a gandi si de a trai.
Trasatura de personalitate periculoasa #8 Imaturitatea noastra emotionala. Suntem mult prea
dispusi sa actionam din impuls, sa tragem rapid concluzii false si sa judecam intr-un mod foarte slab
oamenii si situatiile din jurul nostru. In loc sa fim rationali, grijulii si practici, de cele mai multe ori
alegerile noastre nu au cu adevarat un sens.
Trasatura de personalitate periculoasa #9 Atitudinea noastra credula fata de oamenii in pozitii de
autoritate. Dorinta noastra de a crede povestile asa-numitilor lideri si asa-numitilor experti ne
priveaza pe noi insine de propria noastra expertiza si intelepciune. Atunci cand nu reusim sa ne indoim
de cei aflati in pozitii de conducere, noi le acordam acestora toata puterea noastra.
Trasatura de personalitate periculoasa #10 Tendinta noastra spre o gandire lenesa. Atunci cand nu
ne urmam gandurile pana in momentul in care produc o concluzie logica, ajungem sa fim confuzi si
prost informati, cu idei pe jumatate coapte; astfel, devenim neputinciosi de a produce o schimbare
semnificativa.
COPIII INDIGO: 12 caracteristici ale personalitatii acestei noi rase umane
Esti un Indigo?
Denumirea de copii indigo este numele dat noului tip de fiinta umana nascuta in randul
generatiilor recente. Acesti copii afiseaza trasaturi de personalitate uimitoare, in special
intuitie si inteligenta care depasesc cu mult varsta lor biologica. Aceasta este o lista a
caracteristicilor acestor copii, lista creata de Jan Yordy, profesor si consilier scolar, care
a lucrat alaturi de parinti si de copiii acestora vreme de 25 de ani.
In timp ce veti citit urmatoarele zece caracteristici, observati daca in interiorul dumneavoastra
rezoneaza ceva:
12. Acesti copii au daruri incredibile si un potential urias, dar acestea pot sa dispara atunci cand acestea
nu sunt cultivate si acceptate.
11. Cand nevoile acestor copii nu sunt indeplinite, acest copii par egoisti si exigenti, desi aceasta nu
este adevarata lor natura.
10. Acestia sunt ganditori independenti cu o vointa puternica, care prefera sa fie implicati in propria lor
lume in loc sa respecte figurile autoritare precum parintii sau profesorii.
9. Detin un nivel de intelepciune ce depaseste cu mult varsta lor biologica.
8. Metodele traditionale de educatie si disciplina nu par a-si dovedi eficienta in cazul acestor copii.
Daca incercati sa le impuneti ceva, cu siguranta rezultatul va fi o lupta pentru putere.
7. O fire extrem de energica, acesti copii au o frecventa vibrationala mult mai mare si de aceea pot fi
afectati in mod serios de energiile negative din jurul lor.
6. Din punct de vedere emotional, majoritatea acestor copii au o fire reactiva si pot avea probleme de
anxietate, depresie sau furie in cazul in care nu se echilibreaza din punct de vedere energetic.
5. Se folosesc foarte mult de gandirea creativa, de partea dreapta a creierului si le este destul de dificil
sa invete in modul trational de a o face.
4. Adesea Indigo sunt diagnosticati cu ADD sau ADHD, deoarece acestia par a fi foarte impulsivi in
comportament (creierulul lor proceseaza informatii mult mai rapid). Pentru a se putea concentra mai
bine au nevoie de miscare.
3. Indigo sunt extrem de intuitivi si exista posibilitatea sa auda sau sa vada lucruri care pentru ceilalti
oameni par inexplicabile.

30
2. Indigo au mai multe probleme de sanatate legate de sensibilitatea fata de alimente si fata de mediul
inconjurator, dat fiind faptul ca organismul acestora este cu mult diferit, intr-un mod pozitiv, de cel al
celorlalti oameni.
1. Acesti copii, de cele mai multe ori prezinta urmatoarele trasaturi de comportament: sunt extrem de
empatici, au abilitati telepatice, abilitati precognitive, telekinetice, abilitatea de a vedea spirite sau
abilitatea de a vedea imagini dintr-un viitor indepartat.
Cele TREI motive pentru care ai nevoie de intuneric pentru a evolua
Noi nu luam in considerare in mod normal implicatiile ignorarii delibertate sau suprimarii laturii
intunecate a propriei persoane si a vietii. Daca prin ignorarea aspectelor negative incetinim propria
noastra evolutie? Daca acest intuneric de care vorbim este absolut necesar pentru evolutia noastra? In
spiritul acestor intrebari, in urmatoarele randuri va vom prezenta trei motive foarte importante pentru
care fiecare dintre noi avem nevoie de aspectele intunecate ale vietii cu scopul de a ne dezvolta.
Iata care sunt cele TREI motive pentru care ai nevoie de intuneric pentru a evolua:
#1. Preocuparea excesiva cu pozitiv vs. negativ
Spune-mi, te rog, ce este mai pozitiv?
Ignorarea completa a negativului si suprimarea sa, actiuni motivate de frica de a-l crea si de scopul
de a fi preocupat excesiv de aspectul pozitivtoate acestea in timp ce intunericul asteapta sa se
razbune pe la spatele tau. Sau
Acceptarea negativului, intelegerea modurilor sale de functionare, intelegerea obiectivelor sale,
intelegerea modului in care este folosit impotriva ta cu scopul de a face ceva in privinta aceasta.
Spune-mi, te rog, ce crezi ca este mai negativ?
Actiunea de a te imputernici pe tine insuti cu intelegerea cu privire la ceea ce se intampla si cu privire
la ceea ce te afecteaza? Sau ignorarea negativului in speranta ca o sa dispara de la sine la un moment
dat. In cazul in care doresti sa faci cu adevarat ceva si doresti sa ai un impact real asupra lumii acesteia,
probabil, ai ales calea iluminarii spirituale. Intelegerea acestui intuneric, modului sau de functionare, a
obiectivelor sale si ce poti face in aceasta privinta sunt modalitatile prin care poti avea un impact.
Adevarul este ca, in cazul in care esti preocupat in mod excesiv de aspectul pozitiv toata ziua, tu esti
cel care stabileste mediul perfect in care intunericul se poate dezvolta in voie. Nu este nimic in
neregula cu acumularea de informatii inaltatoare, dar exista si o alta parte a monedei care ar trebui sa
fie luata in considerare in cazul in care iti doresti sa faci schimbari semnificative pe plan personal si
spiritual.
#2. Intunericul ne ajuta sa ne intelegem la un alt nivel
Probabil te intrebi cum este posibil. Sa intelegem un lucru foarte important, iar acesta este ca
informatia este un instrument complet neutru. Aceasta analogie poate fi aplicata la dezbaterile cu
privire la controlul armelor. Armele nu au ucis si nu vor ucide niciodata pe nimeni. De asemenea,
lingurile din bucatarie nu ii ingrasa pe oameni. Desigur, armele au fost folosite pentru a le face rau
oamenilor, dar acestea nu se incarca singure si nu trag de la sine. O arma este un instrument neutru si
poate fi folosit pentru a face bine sau pentru a face rau. Oamenii folosesc aceste intrumente pentru
a atinge anumite obiective.
In urmatoarele randuri vom folosi armele ca pe o analogie pentru informatii. Informatiile nu au fost
niciodata diferite de arme, in ceea ce priveste utilizarea lor ca instrumente. In cazul in care citesti,
observi sau privesti ceva ce te deranjeaza, tu esti cel care face asta. Informatiile nu contin o
semnificatie anume. Noi suntem cei care oferim o semnificatie anume acestor informatii prin felul in
care alegem sa le interpretam. Ceva din interiorul tau rezoneaza cu frica si asociaza acea frica cu ceea
ce citesti, observi sau privesti. Informatia respectiva nu sare in mintea ta cu intentia de a te
inspaimanta. Aceasta intelegere ne ofera o perspectiva mult mai mare asupra noastra insine. Astfel,
putem observa ceea ce ne deranjeaza in continuare in interior, putem observa si ne putem elibera de
energia respectiva in cazul in care nu ne mai serveste. In cazul in care informatia respectiva te
deranjeaza, aceasta este reactia si alegerea ta de a te simti in felul acela. In cazul in care un anumit
adevar te deranjeaza, ia-l si foloseste-l pentru propria ta evolutie.
#3. Iti extinde perceptia

31
Pozitiv vs. Negativ unul nu are o valoare mai mare in comparatie cu celalalt. Fiecare dintre cele
doua polaritati serveste un scop important in intelegerea lumii din jurul nostru si pe noi insine. Ferindu-
ne de una dintre polaritati ne ferim de imaginea de ansamblu, iar in lipsa acestei imagini de ansamblu
cream o multime de noi probleme pentru noi insine. Atat aspectele pozitive, cat si cele negative sunt
fatete ale aceleasi monezi, iar o fateta nu poate fi acceptata separat. In cazul in care in interiorul tau isi
face aparitia o anumita reactie, din nou, aceasta este reactia ta, fara doar si poate. Doar pentru ca mai
stiu eu ce stiri false isi fac aparitia in mass-media, de exemplu, asta nu inseamna ca este necesar sa le
permit sa-mi afecteze realitatea. In ultima instanta, aceasta este responsabilitatea fiecaruia dintre noi.
Priveste cuvantul: respons-abilitate. Acest cuvant pare sa ne spuna ca avem raspuns-abilitate, nu
react-abilitate. Acum, atunci iesi in lume pentru a explora si pentru a-ti trai aventura vietii, acesta
este un sfat care te va imputernici enorm: alege-ti cu grija informatiile, nu te lasa orbit de ele. Poti face
asta prin acceptarea negativului, prin descoperirea a ceea ce te face sa te simti bine si a ceea ce iti
ofera o perspectiva importanta, pentru ca mai apoi sa treci mai departe. Nu este necesar sa acumulezi si
reactia emotionala care vine odata cu informatiile respective. Foloseste-le pentru a invata ceva nou,
pentru a-ti extinde perceptia si mergi mai departe.
Ceea ce conteaza cu adevarat este noua perspectiva, noua perceptie dobandita in urma acumularii
acelor informatii. Toata acea frica este incercarea cuiva care se straduieste sa te faca sa reactionezi si
sa devii coplesit de ceva. Este ceea ce ei vor si de ceea ce ei au nevoie pentru a-si stabili
obiectivele. In cazul in care le permiti sa faca asta, tot ceea ce faci este sa le inmanezi propria ta putere.
Intunericul este un ghid care te indreapta catre lumina, asta daca inveti sa profiti de lectiile pe care ti
le ofera la tot pasul. Nu este inamicul tau, asta in cazul in care te folosesti tu de el si nu el de tine.
Cele ZECE trasaturi de caracter esentiale ale oamenilor fericiti
Cine suntem in interiorul nostru cu adevarat are o enorma influenta asupra modului in care ne simtim.
De asemenea, cine suntem in interiorul nostru cu adevarat ne defineste caracterul nostru.
Puterea caracterului
Atunci cand suntem complet goi intr-un sens metaforic, atunci cand stam fata in fata cu oglinda vietii,
fara masina, fara casa, fara dulapul cu haine si atunci cand nu ne mai putem ascunde in spatele unor
astfel de aspecte superficiale, numai atunci vom reusi sa intelegem importanta deosebita a celor patru
componente fundamentale ale vietii fiecaruia dintre noi:
Gandurile, atitudinile, opiniile si calitatea mintii tale;
Credinta, convingerile, spiritualitatea si valorile personale;
Relatiile si experientele vietii tale;
Caracterul tau;
Ce este caracterul?
Caracterul tau este reprezentat de mariajul dintre gandurile, atitudinile, opiniile, calitatea mintii tale,
credinta, convingerile, aspectul spiritual, valorile personale, relatiile si experientele vietii tale.
Cu alte cuvinte, este modul in care traiesti atunci cand nu esti privit de nimeni. Aceasta este calitatea
actiunilor tale atunci cand nu exista niciun beneficiu aparent care te forteaza sa actiunezi in consecinta.
Fericirea
Caracterul tau este foarte important pentru fericirea ta. Metaforic vorbind, caracterul este fundatia care
tine casa. Cu alte cuvinte, caracterul este pentru fericire, ceea ce fundatia este pentru casa. Elimina
fundatia si totul incepe sa se darame. Elimina caracterul si iti poti lua adio de la fericirea personala.
Oamenii dusmanosi, egoisti si rai nu ar trebui sa fie fericiti dat fiind caracterul lor de oameni
dusmanosi, egoisti si rai.
Sigur, fiecare dintre noi meritam sa fim fericiti. Dar nimeni nu va fi fericit atat timp cat aceste
comportamente sunt o parte dominanta a vietii sale. Urmatoarele trasaturi de caracter sunt cele care ne
ofera fundatia pentru o fericire de durata. Iata care sunt cele ZECE trasaturi de caracter esentiale ale
oamenilor fericiti:
10. Modestia

32
Cea mai inalta forma de smerenie este reprezentata de acceptarea limitelor noastre. Chiar daca
recunoastem existenta potentialului interior, recunoastem in acelasi timp pe deplin interdependenta
umanitatii si dependenta noastra fata de Cel ce este cu mult mai mare decat noi insine.
Modestia este un tip foarte linistit de incredere, o forta interioara care iti permite sa-ti aratati
vulnerabilitatile, deoarece posesorului acestei virtuti ii pasa mult mai mult de adevar, decat de cel care
are dreptate. Oamenii modesti sunt docili, deoarece, spre deosebire de cei mandrii, acestia accepta in
mod deschis critica celorlalti fara a fi afectati emotional de aceasta. Adevarata smerenie nu necesita
numai o putere emotionala, ci o maturitate emotionala si o independenta emotionala de opiniile
celorlalti.
In aceasta forta interioara fericirea se poate dezvolta pana la o maturitate deplina. Modestia, de
asemenea, este poarta de acces catre dezvoltarea tuturor celorlalte trasaturi de caracter. Aici se afla un
mare secret modestia duce la dezvoltare personala, iar dezvoltarea personala la mai multa fericire.
9. Curajul
Atunci cand curajul se clatina, acela este momentul in care toate celalte trasaturi de caracter sunt in
pericol. Cu alte cuvinte, curajul este necesar pentru a dezvolta celelalte trasaturi de caracter pe peretele
integritatii.
Este foarte usor sa iubim ceva ce poate fi iubit. Este cu mult mai dificil sa iubim ceva ce nu poate fi
iubit, deoarece este nevoie de curaj. Loialitatea fata de prietenii tai poate fi mentinuta foarte usor, dar
mentinerea loialitatii atunci cand exista o presiune de a fi neloial presupune un grad de curaj. Este
foarte usor sa dai dovada de onestitate atunci cand te astepti ca aceasta sa fie apreciata, dar este nevoie
de curaj atunci cand a spune adevarul implica tot felul de riscuri.
Confrunta-te cu slabiciunile. Paseste in necunoscut. Incearca ceva ce nu ai mai incercat pana acum.
Deschide-ti inima din nou dupa ce aceasta a fost sfasiata in mii de bucati. Toate aceste comportamente
necesita un anumit grad de curaj din partea ta. Fericirea ta are nevoie de un astfel de comportament.
8. Recunostinta
Oamenii cu adevarat recunoscatori cei pentru care recunostinta este un mod de viata nu sunt
recunoscatori doar pentru ceea ce suntem majoritatea dintre noi recunoscatori (o promovare, un cadou,
o fapta buna primita in dar de la ceilalti), ci sunt recunoscatori pentru toate lectiile primite in procesul
si in toate suferintele vietii.
Oamenii cu adevarat recunoscatori observa lumina in intuneric, bucuria in tristete si scopul in suferinta.
Acolo unde oamenii nerecunoscatori vad numai durere, disperare si suferinta, cei care au stapanit
aceasta virtute a caracterului dispun de oportunitatea de a observa plinatatea si mana calauzitoare a lui
Dumnezeu, chiar si in momentele in care simt ca sunt abandonati pe deplin.
De asemenea, acesti oameni sunt recunoscatori si pentru ceea ce altii ar considera a fi lucruri comune,
lucruri pe care foarte multi dintre noi consideram ca ni se cuvin. Acestia zambesc privind curiozitatea
copilului atunci cand acesta le adreseaza intrebare dupa intrebare. Acestia se bucura de caderea
frunzelor si de culoarea minunata a cerului intr-o zi luminoasa de vara. Acestia simt sentimentul radiant
de bucurie in fiecare act de apreciere pe care-l ofera.
7. Toleranta
Oamenii cu adevarat fericiti sunt cu adevarat toleranti. Acestia tolereaza greselile celorlalti. Acestia
sunt toleranti intr-un mod corespunzator fata de ei insinsi. Acestia tolereaza incertitudinea vietii.
Acestia nu simt nevoia de a controla si de a-i controla pe ceilalti. Acestia au o piele extrem de groasa.
Acestia nu exagereaza evenimentele neplacute ale vietii lor. Acestia accepta schimbarea, ideile si
atitudinile opuse.
6. Iubirea
Iubirea este cel mai mare neutralizator al negativitatii. Iubirea ne permite sa vedem durerea din spatele
furiei, sa recunoastem necazurile din spatele expresiilor publice de amaraciune si ne permite sa-i privim
cu bunatate si compasiune pe cei care se afla intr-o stare de frica si de vinovatie. Iubirea cu adevarat are
puterea de a cuceri totul.

33
Cu cat este mai pura iubirea, cu atat este mai profunda fericirea pe care ne-o aduce. Iubirea pura,
perfecta sau neconditionata, nu mai este doar o expresie a iubirii noastre fata de o alta persoana, ci este
o expresie a unei conditii interne a sufletului nostru.
5. Iertarea
Iertarea in forma sa cea mai mare este aceea aplicata pe o scara extrem de larga, aceasta fiind expresia
unei inimii iertatoare. Aceasta este o atitudine iertatoare. Aceasta se manifesta chiar atunci cand o
jignire are loc. Aceasta este iertare spontana. Aceasta este atitudinea Sfintilor din inchisorile comuniste
fata de prigonitorii lor si a lui Iisus fata de cei ce l-au crucificat. Aceasta este o trasatura de caracter a
unui om cu adevarat fericit.
Cei care transporta greutatea resentimentelor si a dusmaniilor ajung sa fie schiloditi fizic si spiritual de
catre acestea. Cei care se pot elibera de aceste greutati spirituale au un suflet liber, usor si sunt mult mai
fericiti.
4. Altruismul
Egoismul este cel mai mare distrugator de iubire si de compasiune, de bunatate, de empatie si de
fericire. Problema este ca, egoismul, este o parte a conditiei umane.
Cu toate acestea, exista un paradox, ce poate fi considerat o parte a acestei probleme. Atunci cand te
pierzi pe tine atat de mult in slujirea altora, incepi sa te descoperi pe tine la un nivel mult mai profund.
Asa ca, este necesar sa smulgi caracteristica naturala a egoismului si sa inveti sa iubesti si sa simti.
Paseste in incaltamintea celor din jurul tau, incearca sa vezi prin ochii lor si incearca sa simti cu inima
lor.
In urma acestui serviciu adus celor din jurul tau, vei capata un sens mult mai profund, o bucurie si un
scop mult mai mare decat tine insuti.
3. Onestitatea
Fii sincer cu altii. Daca spui ca vei face ceva, fa-o. Daca nu ai incredere ca vei face ceva, nu o spune.
Aceasta este credibilitatea. Altii vor avea incredere in tine si te vor respecta atunci cand vor avea
incredere in abilitatea ta de a fi onest. Ca un efect advers, exista o incredere interioara si un sentiment
de bucurie in vietile celor care traiesc vieti oneste.
Fii sincer cu tine insuti. Nu cauta sa urmezi o cariera in medicina daca in interiorul tau iti doresti sa
urmezi o cariera in arhitectura sau in invatamant.
Traieste in concordanta cu principiile universale. Nefericirea ta interioara este rezultatul unei vieti traite
in incongruenta fata de adevarul tau interior. In interiorul fiecarei fiinte umane exista un loc care ne
cere sa traim o viata nobila si plina de integritate.
2. Persistenta
Atunci cand lucrurile nu ies asa cum iti doresti, ce faci?
Drumul catre fericire va fi presarat cu obstacole, va fi plin de momente dificile ce vor aduce in viata ta
suferinta si durere. Cei care dau dovada de persistenta, cei care indura, sunt cei care sunt cei mai fericiti
dintre noi. Acestia sunt cei care realizeaza mai mult si reusesc sa depaseasca obstacolele pe care viata
le scoate in calea lor. De ce? Simplu: acestia nu renunta, ei sunt persistenti.
1. Rabdarea
Fii indeajuns de nerabdator in viata incat vei reusi sa alergi mai mult decat vei dormi, incat vei urca
mult mai mult decat vei stagna.
Fii rabdator cu tine insuti si permite-ti sa inveti. Rabdarea este arta de a accepta simultan
imperfectiunea umanitatii si recunoasterea potentialului uimitor care exista in fiecare dintre noi. Atunci
cand cazi, ce faci? Te ridici sau ramai acolo unde esti? Cu rabdare te vei putea ridica ori de cate ori
viata te va tranti la pamant, stiind, prin virtutea rabdarii, ca vei ajunge acolo unde ti-ai propus pana la
urma.
Cele OPT caracteristici ale unui ambivert Cel mai flexibil tip de personalitate
Ambivertii sunt cei care se identifica cu ambele trasaturi de personalitate, atat cele ale introvertitilor,
cat si cele ale extrovertitilor si se pot adapta in functie de situatie. Este ca si cum persoana aceasta este
ambidextra, dar cu personalitatea sa. Ambivert este un termen relativ nou si este posibil ca tu sa fii
unul in cazul in care simti ca termenul de introvertit sau de extrovertit nu te descrie complet.

34
Iata care sunt cele OPT caracteristici ale unui ambivert:
#1. Te simti confortabil atunci cand socializezi, dar te simti la fel de bine in singuratatea propriei
persoane
Atunci cand vine vorba de reincarcarea bateriilor, sunt momente in care o zi petrecuta in singuratatea
propriei persoane pare solutia ideala, iar in alte momente, te simti la fel de bine in compania prietenilor
tai si preferi mult mai mult aceasta solutie. In cazul in care ai planuri pentru week-end este grozav. Dar,
daca nu este cazul, sau daca planurile sunt anulate in ultimul moment, pentru tine este in regula, oricum
gasesti tu ceva de facut.
#2. Stii cand sa fii sociabil si cand este momentul sa fii rezervat; te adaptezi in mod natural noilor
situatii
Atunci cand esti cu cineva foarte extrovertit sau foarte introvertit, ai tendinta de a te adapta si de a
echilibra situatia devenind opusul persoanei respective. Acesta a devenit un obicei subconstient pentru
tine atunci cand te afli in preajma unor oameni extrovertiti, nu incerci sa alimentezi situatia cu
energie, dar, de asemenea, simti nevoia de a anima situatia atunci cand te afli in preajma unor persoane
tacute.
#3. Atunci cand citesti caracteristicile extrovertitilor si introvertitilor, te regasesti in ambele
Chiar daca te afli la jumatatea drumului, se pare ca in unele zile te-ai putea caracteriza ca fiind
introvertit, in timp ce in altele te-ai putea caracteriza ca fiind extrovertit. Ai tendinta de a te bucura
enorm de intalnirile in grupuri mai mici de persoane, cum ar fi micile petreceri sau gratarele, in timp ce
la evenimente mari, cum ar fi concertele, preferi sa nu atragi atentia asupra ta.
#4. Uneori esti prins in momentul prezent si alteori preferi sa observi oamenii si imprejurimile din
jurul tau
Nu este dificil pentru tine sa incepi o conversatie, dar atunci cand te afli in preajma unui grup mai mare
de persoane preferi sa asculti si sa razi impreuna cu cei din jurul tau. Ti se pare mult mai confortabil sa
gandesti pentru tine, in special atunci cand simti ca nu este necesar sa adaugi nimic conversatiei pentru
ca aceasta sa continue.
#5. Taifasul nu te sperie, dar uneori ti se pare un pic nesincer
Cu toate acestea, observi valoarea si in micile conversatii si iti dai seama ca astfel poti construi
conversatii semnificative. Trebuie sa incepem de undeva pana la urma.
#6. Poti face lucrurile pe cont propriu sau impreuna cu cineva
Oricum, tie iti este indiferent. Introverititii apreciaza enorm de mult timpul petrecut in singuratatea
propriei persoane, in timp ce extrovertitii prefera sa nu faca nimic impreuna cu cineva, decat sa nu faca
nimic in compania propriei lor persoane. In cazul tau, ti se par in regula ambele variante. Aceste doua
preferinte se schimba de la zi la zi, cu toate ca in cea mai mare parte a timpului o preferinta este mai
puternica.
#7. Unii oameni te-ar descrie ca fiind linistit, in timp ce altii ar spune ca esti foarte sociabil
Colegii de serviciu sau de scoala care te-au vazut doar intr-un cadru profesional sau academic iti
cunosc o singura latura a personalitatii tale, cea rezervata, deoarece acesta este modul in care te
comporti in acele situatii. Dar, acestia nu stiu ca in momentele potrivite latura sociabila si aventuroasa a
personalitatii tale iese foarte usor la iveala.
#8. Mult prea mult timp petrecut in compania celorlalti poate fi epuizant, in timp ce mult prea mult
timp petrecut in compania propriei persoane te poate face sa fii sumbru si neproductiv
Atunci cand muncesti timp de mai multa vreme, iti place sa faci o pauza si sa interactionezi cu cei din
jurul tau. Ar fi, probabil, cel mai rau lucru care ti s-ar putea intampla sa stai singur si sa lucrezi de unul
singur o perioada mai lunga de timp. Cu toate acestea, este minunat sa te indepartezi un pic de oameni
atunci cand te-ai aflat in jurul lor pentru mai mult timp.
Cele 15 simple propozitii care detin puterea de a-ti schimba viata
Simplitatea este elixirul cu ajutorul caruia putem distila adevarul. Problemele complexe pot fi
intotdeauna prezentate intr-un mod in care sa-i permita chiar si unui copil mic sa le inteleaga. Nu exista
nimic nobil in a ascunde adevarul in spatele unor termeni academici. Omul intelept este acela care nu
inceteaza niciodata sa-si simplifice viata, iar acest lucru il face sa fie un om cu adevarat inteligent.

35
Iata care sunt cele 15 propozitii care detin puterea de a-ti schimba viata:
1. Nu-ti compara niciodata slabiciunile cu punctele forte ale celorlalti oameni.
2. Asuma-ti responsabilitatea pentru intreaga ta viata, sau altcineva o va face pentru tine.
3. Nu putem schimba cartile de joc pe care le-am primit, ci doar cum vom juca mana respectiva.
4. Urca-te pe munti nu pentru a te vedea lumea, ci pentru ca tu sa vezi lumea.
5. In cazul in care iti accepti limitele, reusesti astfel sa treci dincolo de ele.
6. Confortul este inamicul realizarilor.
7. Indiferent de ceea ce iti va spune cineva este important sa-ti amintesti ca nu trebuie sa mananci cina,
sa locuiesti sau sa mergi la culcare impreuna cu persoana respectiva.
8. In cazul in care nu risti nimic, risti totul.
9. Nu le oferi celorlalti puterea de a-ti controla emotiile. Acestea sunt doar ale tale si doar tu ar trebui sa
le poti manipula.
10. Victoria te face cunocut in lume, dar infrangerea iti face cunoscuta lumea.
11. In cazul in care nu vei face greseli cat esti tanar, nu vei avea de ce sa zambesti atunci cand vei fi
batran.
12. Nu-ti pierde timpul cu explicatii, oamenii aud doar ceea ce vor sa auda.
13. Nu te odihni dupa prima ta victorie, deoarece daca vei esua a doua oara, multe vor fi buzele care
vor spune ca prima ta victorie a fost doar un noroc chior.
14. Toata lumea isi doreste sa schimbe lumea, dar foarte putini sunt cei care se gandesc sa se schimbe
pe ei insisi.
15. Persoana alaturi de care iti vei petrece cea mai mare a timpului in viata esti tu insuti, asa ca incearca
sa fii cat mai interesant posibil.
Aminteste-ti aceste NOUA lucruri atunci cand te simti blocat
In cazul in care esti ca majoritatea dintre noi, cu siguranta ai trecut printr-o perioada in viata in care te-
ai simtit blocat. Te-ai intrebat vreodata ce faci cu viata ta? In cazul in care intrebarile de genul Unde
ma aflu? sau Cum am ajuns aici? rezoneaza cu tine in acest moment, exista o sansa ca tocmai
aceasta sa fie o astfel de perioada din viata ta.
In cazul in care esti unul dintre cei norocosi care simt ca totul in viata lor se intampla exact asa cum si-
au planuit, felicitari, dar te sfatuim sa citesti mai departe. Fiecare dintre noi am trecut sau vom trece
printr-o asemenea experienta, iar aceste sfaturi cu siguranta iti vor folosi la un moment dat. Aminteste-
ti aceste NOUA lucruri atunci cand te simti blocat:
1. Recunoaste si accepta situatia in care te afli
Acesta este primul si cel mai important lucru de retinut. Precum orice in viata, cheia este sa stii unde te
afli pe drumul tau si sa apreciezi realitatea curenta a vietii tale.
Fiecare dintre noi putem sa ne dam seama de momentele in care suntem blocati, dar, uneori, aceasta
situatie poate fi foarte dificil de acceptat. Da, este incomod si poate duce la sentimente de tristete si
depresie, dar altfel cum crezi am am putea sa depasim aceste momente, daca nu acceptandu-le. Nu-i
opune rezistenta sentimentului si nu-l judeca. De indata ce-l accepti, in interiorul tau apare puterea de a
te elibera.
2. Acesta este un sentiment care provine din interior
Cand ne simtim blocati, de foarte multe ori primul nostru instinct este acela de a cauta in afara noastra
ceva sau pe cineva. In realitate, noi ar trebui sa acordam o atentie sporita modului in care traim, gandim
si simtim si sa analizam mai atent modul in care ne propunem sa raspundem provocarilor vietii. Viata
ta este responsabilitatea ta. In timp ce nu vom putea niciodata sa schimbam ceea ce se afla in exteriorul
nostru, cu siguranta ne putem schimba perceptia. Iar ceea ce este si mai amuzant, atunci cand ne
schimbam perceptia asupra unui lucru care ne deranjeaza, lucrul respectiv pare a se schimba de la sine.
3. Acest sentiment este de foarte multe ori un simptom
Acest sentiment de cele mai multe ori iti transmite un mesaj foarte important. Iti poate trasmite ca viata
ta este pe cale sa se schimbe, sau ca este nevoie de o schimbare interna din partea ta. Ar putea fi o
schimbare a perspectivei tale asupra vietii, o largire a orizonturilor. In ambele cazuri, sentimentul este
ca ceea ce faci momentan nu mai functioneaza pentru tine. Imagineaza-ti un rau care curge catre un

36
mare ocean. De multe ori, raul se ingusteaza si pare a sta pe loc, asta chiar inainte de o mare cascada.
Acelasi lucru se petrece si in interiorul nostru inainte de a face o mare descoperire ce poate avea un
impact profund asupra vietii noastre. Fluxul nostru interior trebuie sa se ingusteze inainte de a se putea
extinde. Contractia, in viata, este la fel de importanta precum este expansiunea.
4. Acest sentiment serveste unui scop spiritual
Precum toate momentele de liniste, aceasta etapa prin care treci este o un teren fertil al vietii tale, un
teren in care schimbarea interioara poate avea loc. Aceasta este o invitatie din partea universului care te
indeamna sa te dezvolti, nu neaparat in exterior bani, masini, case, prieteni, vacante, realizari
profesionale ci in interiorul tau. In acest caz este necesar sa-ti dai seama ca ceea ce functiona pentru
tine inainte nu mai functioneaza acum, iar acum este momentul sa te detasezi si sa zbori. In cazul in
care scopul vietii este asemenea cu cel al unei povesti, atunci scopul vietii este transformarea
caracterului.
5. Nu pierde aceasta oportunitate
Aceasta este o oportunitate de dezvoltare un timp pentru introspectie si reflectie. Asa ca, nu-l pierde!
Doar pentru ca tu crezi ca nimic nu are loc atat de important in viata ta, nu inseamna ca Universul nu
este la locul de munca. Nu subestima momentele din viata ta in care totul pare ca sta pe loc. Gandeste-
te la aceste momente ca la un loc gol din gradina ta in care te pregatesti sa semeni ceva. Fiecare dintre
noi ne putem dezvolta la nivel orizontal acumuland din ce in ce mai multe aspecte materiale. Dar, este
nevoie de curaj pentru a creste pe verticala, din ce in ce mai adanc in interiorul tau. Acest tip de
crestere poate fi observata destul de rara si este singura crestere care conteaza cu adevarat.
6. Viata nu este o poveste despre tine
Aceasta este una dintre cele mai dificile lectii de viata pe care trebuie sa o invatam fiecare dintre noi.
De indata ce o vei intelege, adevarul acestei lectii te va elibera. Aceasta nu este povestea ta. Viata nu
este numai despre tine. Mai degraba, tu faci parte dintr-o poveste mult mai mare, una in care nu te afli
in control. Esti doar unul din multele caractere ale unui roman mult mai mare decat iti poti imagina.
Asa ca, detaseaza-te si bucura-te de aventura. Incearca sa intelegi ca esti exact acolo unde ar trebui sa
fii. Ai incredere ca viata iti va dezvalui lectiile sale in propriul sau ritm si dupa bunul sau plac. In timp
ce tu alergi, poate universul face doar o plimbare.
7. Elibereaza-te de opiniile celorlalti
In cazul in care iti pasa de opiniile celorlalti este necesar sa-ti dai seama ca vei fi intotdeauna
prizonierul lor. Libertatea nu se afla in spatiul fizic din jurul tau, ci in mintea ta. Atata timp cat te vei
agata de definitiile altor oameni despre fericire, adevar si frumusete, vei fi intotdeauna legat. Gandurile
care incep cu Trebuie sa sau Eu chiar ar trebui sa iti dezvaluie locul in care te simti cel mai
obligat sa-ti canalizezi energia. Scrie-ti propriile tale definitii. Gaseste-ti propria ta cale si cel mai
important, ai incredere in spiritul tau. Acesta stie ceea ce ai nevoie.
8. Maine ar putea fi ultima ta zi
Deci, ce mai astepti? De foarte multe ori atunci cand suntem blocati, asteptam in secret sa se intample
ceva. Ne intrebam cand va veni momentul cand vantul se va schimba in favoarea noastra. Facem acest
lucru, fara a imbratisa pe deplin prezentul asa cum este el si fara sa intelegem ca aceasta schimbare pe
care o cautam se produce deja in noi. Ce te impiedica sa progresezi? In cazul in care nu este vorba nici
de frica si nic de anxietate, atunci ce? Nesiguranta? Confortul? Lenea? Care iti este scuza? Fiecare
dintre noi avem una, fie ca suntem sau nu constienti de existenta ei.
9. Nu esti atat de blocat pe cat ai crede
Foarte multi dintre noi iesim de pe bancile scolii cu dorinta profunda de a schimba lumea, dar apoi,
ajungem chiar in mijlocul ei si ne dam seama ca pare a fi mult mai dificil decat am crezut. Nu mai
reusim sa vedem malul atunci cand ne aflam in mijlocul oceanului acesta imens. Ne intrebam daca
nava noastra se misca din loc. Dar, stiai ca moment de moment celulele organismului tau se afla intr-o
continua schimbare, iar din punct de vedere fizic, cel ce esti acum nu este acelasi cu cel ce a fost ieri?
Tu te schimbi mai mult decat crezi. Ceea ce inseamna ca nu esti atat de blocat pe cat ai crede.
Cele OPT moduri prin care iti irosesti energia emotionala

37
Exista foarte multe cauze evidente ale oboselii, cum ar fi stresul, regimul alimentar nepotrivit nevoilor
tale, un dezechilibru hormonal, precum si cateva cauze subtile care pot provoca un tip mult mai
profund de epuizare: oboseala emotionala. In cazul in care te simti obosit din punct de vedere
emotional, iata cateva dintre lucrurile pe care ar trebui sa le iei in considerare si care ar putea contribui
la acest sentiment:
1. Eviti cu orice pret conflictele
Incercara de a mentine armonia este admirabila, dar in cazul in care costul armoniei este reprezentat de
reprimarea propriior tale sentimente si de interiorizarea acestora, ceea ce faci poate fi asemanat cu
luarea gunoiului de pe strada si aducerea acestuia in propria ta casa.
2. Ignori complet vocea interioara
Inima ta este ca o busola care iti spune in ce directie ar trebui sa te orientezi, cu scopul de a-ti trai viata
la potentialul tau maxim. Din pacate, de foarte multe ori vocea rationala este mult mai galagioasa decat
soaptele blande ale intuitiei noastre, asa ca aceasta este vocea pe care o ignoram de cele mai multe ori.
Rezultatul se poate face simtit in majoritatea situatiilor noastre de viata, sau chiar mai rau, putem
construi o viata in jurul alegerilor care au sens din punct de vedere rational, dar care, din punct de
vedere emotional, ne indeparteaza din ce in ce mai mult de fericire.
3. Gandesti mult prea mult in loc sa treci la actiune
Probabil te gandesti iar si iar la o conversatie care te-a ranit, sau te joci in mintea ta cu rezultatele
negative pana in momentul in care te simti condamnat. Aceasta este o modalitate sigura prin care te
poti simti drenat si lipsit de putere. Astfel, folosesti o mare cantitate de energie, dar, de fapt nu avansezi
nici fizic si nici emotional.
Pentru a scapa de acest cerc vicios este necesar sa iei anumite masuri. Adesea ne este teama ca nu vom
lua decizia corecta si astfel, ajungem sa o luam pe cea mai gresita dintre toate. Este necesar pentru
dezvoltarea ta sa privesti actiunile ca fiind pietre de temelie care te vor ajuta sa iei si mai multe actiuni.
4. Ramai implicat in relatii impins fiind de frica de singuratate
Aceasta atitudine te conduce catre un mod foarte stresant si obositor de a trai. Aceasta frica este cea
care ne face sa acceptam relatii cu persoane care nu ne ajuta sa ne dezvoltam si care nu ne protejeaza
emotional.
Singuratatea nu este un lucru rau. De fapt, singuratatea creeaza un gol care ne poate ajuta sa
descoperim lucrurile cu adevarat importante pentru noi insine pe care nu le-am
5. Nu ai trecut peste durerea trecutului
De mult prea multe ori ne judecam sentimentele dureroase si credem ca nu avem dreptul sa ne simtim
astfel, doar pentru ca evenimentul neplacut a avut loc cu mult timp in urma. Durerea nu functioneaza
astfel. Nu poti scapa de ea gandindu-te la ea. Durea se afla la un nivel mult mai profund, iar aceasta
trebuie sa fie tratata cu compasiune, cu scopul de a fi vindecata. In cele din urma poti te poti elibera de
bagajul emotional si poti face loc unor sentimente mult mai usoare, precum cele de recunostinta.
6. Nu esti foarte clar cu privire la ceea ce simti sau cu privire la ceea ce ai nevoie
Fara aceasta claritate vei simti in mod constant cum viata ti se scurge printre degete. Poti fi presat de
durere, dar atata timp cat nu-ti vei da seama care este motivul, nu vei putea face schimbarile necesare.
Fara o claritate cu privire la ceea ce ai nevoie si cu privire la ceea ce-ti doresti cu adevarat te vei regasi
tras incoace si incolo in mod constant.
7. Nu setezi limitele potrivite
Limitele sunt peretii care ne pastreaza energia noastra emotionala. Atunci cand nu le definesti, alte
persoane vor face acest lucru in locul tau. Astfel, rezultatul nu poate fi decat unul singur, acesta
facandu-se simtit in experientele de viata care te lasa lipsit de propria ta energie emotionala. Nu ezita
niciodata sa le spui oamenilor ce iti place si ce vrei de fapt.
8. Esti condus de ar trebui
De fiecare data cand vizionez un documentar despre o persoana care a realizat foarte multe in viata sa,
observ acelasi lucru: persoana respectiva a simtit o apartenenta fata de viata obisnuita si a ales sa-si
construiasca o viata care i se potriveste cu adevarat.

38
O viata traita in concordanta cu modul in care gandim noi ca ar trebui sa o traim este foarte
istovitoare pentru sufletul nostru. Atunci cand traim o viata care include cu adevarat darurile noastre
autentice, ne simtim mai usori si plini de energie.
Puterea IERTARII: puterea care se afla in sufletul fiecaruia dintre noi
Actul iertarii este o strategie spirituala prin intermediul careia putem reseta jocul, putem reveni la un
nivel neutru, putem reincepe de la zero.
Iertarea este o decizie si reprezinta intentia de a ne elibera de sub gheara vinovatiei, de a sterge toate
datoriile si toate bagajele mental-emotionale care ne tin blocati in anumite comportamente auto-
distructive.
A ierta nu presupune ca sunteti de acord cu comportamentul gresit pe care-l iertati si nici nu inseamna
ca sunteti de acord cu repetarea acestui comportament. Iertarea implica eliberarea de risipa de energie
pe care opusul iertarii o implica.
Dintr-o perspectiva samanica, actul iertarii este o frecventa, nu o emotie, care insoteste actul iertarii.
Atunci cand iertam, putem simti un incredibil sentiment de usurare sau, in anumite situatii putem
plange cu lacrimi de fericire. Cu toate acestea, emotia in sine nu este iertarea. Iertarea este o alegere
care se produce la un nivel interior, fiind cu adevarat un fenomen interior.
Iertarea ne ridica frecventa vibrationala si este una dintre cele mai puternice modalitati prin intermediul
carora putem face acest lucru.
Fa-ti timp cateva momente pentru a-ti aminti o experiente in care ai fost insultat, ranit sau tradat. Cu
siguranta ori de cate ori te vei gandi la aceasta situatie te vei simti prost. Acest fenomen este ceea ce
samani denumesc o scurgere de energie, deoarece emotiile negative scurg energia. In cazul in care
exista o scurgere continua de energie, nu facem altceva decat sa ne facem rau noua insine. Avem nevoie
de suficienta energie pentru a fi sanatosi, pentru a fi fericiti si pentru a manifesta situatiile pozitive in
viata noastra.
Atunci cand iti amintesti o experienta care te face sa te simti prost, intreaba-te Aleg sa-i ofer acestei
persoane puterea de a-mi controla si de a-mi epuiza energia?. In orice moment, puteti alege sa-i iertati
si sa va eliberati de povara emotionala care va lipseste de o mare cantitate de energie si de libertate.
Imagineaza-ti cum te simti acum, in momentul in care nu-i mai permiti acelei persoane sa-ti fure
energia. Gandeste-te la libertatea si usurarea pe care o vei experimenta atunci cand te vei confrunta in
cele din urma cu fenomenul iertarii.
Scopul vietii este acela de a castiga experienta, de a invata sa facem alegeri intelepte, de a invata prin
intermediul acestor alegeri si de a dobandi intelepciune si intelegere. Iertarea este un fenomen care are
puterea de a-ti oferi partile pierdute ale sufletului tau, adica este un fenomen care are puterea de a-ti
vindeca lumea interioara, cea a corpului interior.
Iertarea este una dintre cele mai puternice instrumente pe care le avem la dispozitie cu ajutorul careia
ne putem creste frecventa vibrationala si prin intermediul careia putem invata sa evoluam din punct de
vedere spiritual. Iertarea te va ajuta sa-ti dezvolti perspectiva, sa-ti hranesti sufletul si sa sadesti
samanta intelepciunii in inima ta.
Iarta!
Punctul care poate trata 100 de boli! Ce se intampla daca il masezi? Zu San Li
O legenda japoneza spune ca, odata acolo traia un om fericit care a primit cunostinte de nepretuit de la
tatal sau cunoasterea punctului longevitatii sau punctului celor 100 de boli.
In urma sfatului primit in dar de la tatal sau, fiul si-a masat acest punct in fiecare zi si a trait sa vada
nasterea si moartea mai multor imparati.
Masarea unor puncte specifice este una dintre cele mai vechi metode de tratament orientale cunoscute,
fiind folosita de mii de ani. In ansamblu, corpul uman are 365 de puncte si 12 meridiane principale,
acelasi numar cu cel al zilelor si cu cel al lunilor dintr-un an. Efectul acestor masaje speciale se bazeaza
pe teoria canalelor si meridianelor care se afla intr-o foarte stransa legatura cu anumite organe ale
organismului uman.
In medicina traditionala chineza, corpul este vazut ca fiind un sistem energetic si, prin urmare, acest
masaj poate afecta intr-un mod pozitiv fluxul de energie si activitatea functionala a organelor.

39
Activarea punctului Zu San Li produce un efect de intinerire si de vindecare, intarziind procesul de
imbatranire. In China, acest punct este cunoscut sub numele de Punctul Longevitatii, iar in Japonia
sub numele de Punctul celor 100 de boli.
Unde este localizat punctul magic Zu San Li?

Punctul Longevitatii este localizat sub rotula genunchiului. Pentru a-l gasi, acopera-ti genunchiul cu
palma corespunzatoare genunchiului pe care-l acoperi (ex. genunchiul drept palma dreapta). Punctul
este situat intre sfarsitul degetului mic si degetul inelar, sub forma unei adancituri intre oase. Acesta
este punctul magic Zu San Li.
Ce responsabilitati are acest punct si de ce japonezii il numesc Punctul celor 100 de boli?
Acest punct:
controleaza activitatea organelor care se afla in jumatatea inferioara a corpului;
controleaza activitatea maduvei spinarii in partile responsabile de functionarea tractului
gastrointestinal, organelor genitale, rinichilor si glandelor suprarenale;
Prin masarea punctului celor 100 de boli poti creste activitate glandelor suprarenale, cele mai
puternice glande care actioneaza ca un sistem de aparare principal al sanatatii tale. Aceste glande sunt
cele care secreta adrenalina, hidrocortizon si alti hormoni foarte importanti in sange.
Prin masarea punctului celor 100 de boli in fiecare zi, poti normaliza activitatea glandelor
suprarenale, glande care indeplinesc urmatoarele functii la nivelul intregului organism:
Normalizeaza tensiunea arteriala;
Normalizeaza glucoza, insulina;
Elimina procesele inflamatorii de la nivelul intregului organism;
Regleaza activitatea sistemului imunitar;
Imbunatatesc digestia;
Vindeca boli ale tractului gastrointestinal;
Trateaza efectele unui accident vascular cerebral;
Prin masarea punctului celor 100 de boli iti vei putea dezvolta increderea in sine, vei elimina stresul
si tensiunea si vei gasi armonia interioara.
Prin masarea punctului celor 100 de boli se pot vindeca mai multe boli, inclusiv banalul sughit,
constipatia, gastrita sau incontinenta.
Masajul punctului celor 100 de boli
Se recomanda masarea acestui punct dimineata, inainte de pranz, de noua ori intr-o miscare circulara,
in sensul acelor de ceasornic, pentru fiecare picior. Masajul, impreuna cu pregatirea o sa dureze in jur
de 10 minute.
Inainte de a incepe masajul ar trebui sa te afli intr-o pozitie confortabila, relaxat. Calmeaza-ti respiratia
si concentreaza-te asupra sentimentelor tale. Relaxeaza-te!
Poti masa punctul Zu San Li in fiecare zi, dar cel mai bun efect se obtine in timpul cu Luna Noua.
40
Opt zile de la inceperea perioadei de Luna Noua maseaza acest punct:
dimineata, alternativ pe fiecare picior in sensul acelor de ceasornic. Aceasta este cea mai buna
perioada pentru a-ti consolida imunitatea, pentru a imbunatati activitatea organelor si pentru a incetini
procesul de imbatranire.
inainte de masa de pranz, alternativ pe fiecare picior, in sensul acelor de ceasornic cu scopul de a-ti
imbunatati tonusul general, memoria, activitatea sistemului cardiovascular si activitatea sistemului
digestiv.
dupa masa de pranz, simultan pe ambele picioare, in sensul acelor de ceasornic cu scopul de a elimina
stresul, nervozitatea, iritabilitatea, durerile de cap si pentru a scapa de tulburarile de somn.
Seara (nu tarziu), alternativ pe fiecare picior, in sensul invers al acelor de ceasornic, cu scopul de a-ti
stimula metabolismul si de a sprijini eliminarea kilogramelor in plus si a tesutului adipos.
Despre Ratiune, Pasiuni si Durere Merita citit!
Kahlil Gibran a fost un artist, poet si scriitor de origine libaneza, care prin magia condeiului sau
a reusit sa impartaseasca intelepciunea sa cu intreaga lume. Acesta este un scurt fragment din
cartea sa Profetul, o serie de eseuri filosofice care au vazut lumina tiparului in anul 1923.
Kahlil Gibran este privit ca fiind un erou literar. Mai jos poti citi aceasta carte gratuit.

Iar o preoteas l rug, zicnd: Vorbete-ne despre Raiune i despre Pasiuni.


i el rspunse:
Sufletul vostru, adeseori, este un cmp de lupt, unde raiunea i judecata se nfrunt cu pasiunile i
poftele voastre.
Pot fi eu pacificatorul sufletului vostru, spre a schimba ura i dumnia din voi n unitate i melodie?
Dar cum ai reui, afar numai dac voi niv nu suntei, de asemeni, linititorii, ceva mai mult,
prieteni ai chipului vostru interior?
Raiunea i pasiunea sunt crma i pnzele sufletului vostru mereu navignd.
Dac pnzele i crma voastr se rup, nu putei dect s v cltinai pe valuri la ntmplare, ori s
rmnei prini n impas n mijlocul mrii,
Fiindc raiunea, de una singur domnind, restrnge ntregul elan; i pasiunea, liber lsat, e o flacr
arznd pn la propria-i mistuire.
De aceea, fie ca sufletul vostru s-i exalte raiunea pn la nlimea pasiunii, pentru ca astfel s poat
cnta,
Iar raiunea s v conduc pasiunea astfel nct aceasta s poat dinui n permanent renviere i ca
pasrea Phoenix s renasc din propria-i cenu.
Potrivit e s dai raiunii i pasiunii aceeai preuire, ca i cnd ai face-o pentru doi oaspei iubii n
casa voastr aflndu-se,
Cu siguran, nu vei onora pe unul n dauna celuilalt, pentru c, dnd mai mult atenie unuia, vei
pierde dragostea i ncrederea amndoura.
Cnd, printre coline, v odihnii la umbra rcoroas a plopilor argintii, mprtindu-v din pacea
ogoarelor i a pajitilor pn n zri ntinzndu-se atunci inima voastr s spun n tain: Creatorul
se odihnete n raiunea sa.
Iar atunci cnd bubuie furtuna, cnd vntul nprasnic zdruncin pdurea i cnd tunetul i fulgerul
proclam mreia cerului, atunci inima voastr s opteasc smerindu-se: Creatorul se frmnt n
pasiunea sa.
i, fiindc suntei un suflu n sfera celui Puternic i o frunz n pdurea acestuia, asemeni lui trebuie s
v odihnii n raiune i s v micai n miezul pasiunilor
Atunci o femeie ndrzni: Vorbete-ne despre Durere.
i el ncepu:
Prin durere se sparge cochilia care v acoper judecata.
Precum smburele fructului trebuie s se crape, ca astfel miezul de tain s se poat drui Soarelui: aa
trebuie s v cunoatei durerea.
i numai aa vei izbuti s v pstrai inima n nflorirea miracolului zilnic al vieii:

41
Numai aa durerea nu v va prea mai puin miraculoas dect bucuria:
Iar voi vei accepta vrstele inimii, precum totdeauna ai acceptat anotimpurile trecnd peste cmpiile
voastre
i vei veghea cu senintate de-a lungul tristeii iernilor voastre.
Iti recomandam cu caldura sa citesti aceasta carte de suflet. Merita!
Vindeca orice relatie din viata ta in trei pasi simpli!
xista o relatie in viata ta pe care ai dori sa o vindeci? In urmatoarele randuri doresc sa-ti impartasesc
un secret cu ajutorul caruia vei putea vindeca orice relatie din viata ta. Cea mai buna parte a acestui
proces este ca nu ai nevoie de cealalta persoana pentru a vindecare relatia respectiva.
Cu scopul de a vindeca orice relatie din viata ta este foarte important sa intelegi dinamica din spatele
problemelor din interiorul relatiilor. Dificultatile si problemele din relatii nu isi fac aparitia deoarece
doua persoane sunt diferite sau deoarece acestea nu sunt de acord in anumite privinte. Nu este necesar
ca oamenii sa fie de acord sau sa fie similari cu scopul de a se intelege de minune. Problemele si
dificultatile isi fac aparitia in relatii deoarece unul sau ambele persoane practica judecata. Obiceiul de
a-i judeca pe cei din jurul nostru este cel care provoaca toate problemele din relatii. In lipsa judecatii,
relatiile prospera si atunci cand ne eliberam de obiceiul de a-i judeca pe cei din jurul nostru, relatiile se
vindeca de la sine de cele mai multe ori.
De ce este obiceiul de a judeca atat de periculos pentru bunastarea relatiilor? Atunci cand ne simtim
judecati, acesta invoca un sentiment de respingere, asa ca ori ne inchidem in noi insine, ori judecam si
noi la randul nostru, cu scopul de a ne proteja. Oricare dintre aceste doua reactii creeaza distanta si
discordie intre cele doua persoane.
Atunci cand noi suntem cei care judecam, o indepartam pe cealalta persoana de noi insine, indiferent de
justificarea pentru care o judecam. Nu are importanta daca ai dreptul sa judeci sau daca tu esti cel care
le stie pe toate, judecata este cea mai usoara modalitate prin care poti instraina un prieten, un amant, un
partener, un parinte sau un copil.
Chiar daca judecata noastra este facuta in numele iubirii, ea tot judecata este si acest obicei va reusi
intotdeauna sa faca opusul a ceea ce ne-am propus. In cazul in care vrei sa pierzi o persoana din viata
ta, judec-o!
Nu poti sa iubesti o persoana si sa o judeci in acelasi timp. Eliberarea de judecata fata de o alta
persoana te va ajuta sa vindeci relatia respectiva, dar aceasta nu este intreaga poveste. Exista un mic
truc pentru acest proces de vindecare. Daca vei urma urmatorii trei pasi vei reusi sa vindeci orice relatie
din viata ta:
Pasul #1 Vindeca auto-judecata
Intreaga lume in care traiesti este o reflectie a convingerilor tale constiente si subconstiente. Prin
urmare, in cazul in care cineva te judeca, judecata sa este de fapt o reflectie a propriului tau obicei de a
te judeca pe tine insuti. Nu poti astepta ca ceilalti sa nu te mai judece atunci tu faci lucrul pe care il
astepti de la ceilalti. Cheia este identificarea modului in care te judeca cealalta persoana, pentru ca mai
apoi sa cauti modul similar in care te judeci pe tine insuti. S-ar putea sa nu fie acelasi mod de a te
judeca, dar cauta conexiunea. De indata ce ai identificat gandul respectiv, este momentul sa te eliberezi
in mod constient de judecata de sine.
Nu este nevoie sa impartasesti aceste lucruri cu nimeni. Acest proces ar trebui sa-l faci in privat. Iti vei
da seama ca ai succes in acest proces atunci cand cealalta persoana va reflecta mai multa acceptare fata
de tine. In cazul in care persoana respectiva continua sa te judece, patrunde din nou in interiorul tau si
elibereaza-te de orice urma de judecata de sine pe care o mai gasesti.
Pasul #2 Vindeca judecata fata de cealalta persoana
Cum iti judeci prietenul, sotul, parintele sau copilul? Aminteste-ti, nu confunda grija fata de o persoana
apropiata cu judecata! Indiferent de ceea ce se intampla in viata lui sau a ei, nu ai dreptul sa judeci! S-
ar putea sa-ti doresti sa faci o lista cu toate modurile in care o judeci pe respectiva persoana si sa
renunti la fiecare dintre ele, una cate una. De asemenea, ai putea sa privesti pentru a observa modurile
in care te judeci pe tine insuti in acelasi mod si sa te eliberezi si tu de acele judecati.

42
De fapt, indiferent de cat de intelept crezi ca esti sau de cat de bine o cunosti pe aceasta persoana, tu nu
poti cunoaste cu adevarat ceea ce este cel mai bine pentru el sau pentru ea.
In cazul in care iti pasa de o persoana apropiata si doresti sa o ajuti, cel mai bun lucru pe care ai putea
sa-l faci pentru a o ajuta ar fi sa o asculti si sa o incurajezi sa-si adreseze intrebarile potrivite cu scopul
de a ajunge sa faca ea insasi alegerile potrivite. In cazul in care ti-ai descoperit claritatea interioara, i-ai
putea adresa o intrebare care sa o poata ajuta sa descopere claritatea proprie.
Nu le oferi sfaturi celor din jurul tau decat in cazul in care ti se cere sa faci asta si cand acorzi un sfat,
ai mare grija ca acesta sa nu contina elemente de judecata. In cazul in care judeci, instrainezi, iar daca
instrainezi te instrainezi de sansa de a face o diferenta in viata cuiva.
In cazul in care vrei sa fii o influenta pozitiva in viata cuiva, incearca sa fii tu insuti un exemplu
pozitiv. Ramai integru fata de propriile tale convingeri si modeleaza acest comportament, dar nu
incerca sa predici sau sa te amesteci in treburile altora deoarece ceilalti vor experimenta acest lucru
ca fiind o judecata, iar mesajul tau nu va reusi sa aiba impactul de care ti-l doresti.
Pasul #3 Priveste-o pe cealalta persoana ca fiind perfecta si intreaga
Alcatuieste o lista cu toate lucrurile pe care le iubesti la el sau la ea. Concentreaza-te asupra acestor
lucruri in fiecare zi. Nu acorda atentie aspectelor negative pe care nu le placi sau problemelor la
indemana. Concentreaza-ti atentia asupra aspectelor pe care le iubesti la persoana respectiva si lasa
aspectele negative deoparte.
Stiu ca acest lucru poate fi o mare provocare, in special atunci cand exista probleme intre voi doi, dar
daca te vei concentra mult mai des asupra aspectelor negative si daca vei ignora mult mai des aspectele
negative, vei observa ca lucrurile vor incepe sa se schimbe foarte rapid in favoarea amandurora totul
depinde de tine.
Cealalta persoana se va schimba deoarece felul in care o privesti tu pe ea se schimba. Tot ceea ce
trebuie sa faci este sa te concentrezi in tacere asupra aspectelor pozitive.
In cazul in care vei reusi sa renunti complet obiceiul de a-i judeca pe ceilalti, la rationalizari si la
justificari, iti vei putea asuma responsabilitatea pentru relatiile din viata ta si pentru experientele pe
care le ai impreuna cu celelalte persoane. Astfel vei avea puterea de a vindeca nu numai relatia cu
persoana respectiva, ci si toate relatiile din viata ta.
Cele ZECE sfaturi importante care te vor ajuta sa ai relatii sanatoase cu cei din jurul tau
A fi vazut in intregime de cineva si a fi iubit oricum acesta este un gest miraculos care poate intrece
orice frontiera. - Elizabeth Gilbert
Cu cativa ani in urma, la aniversarea lor de 50 de ani, bunicul meu in varsta de 87 de ani, s-a uitat la
bunica mea in varsta de 87 de ani si a spus: Relatia noastra este cea mai mare realizare a mea .
Cuvintele bunicului meu au ramas mereu in mintea mea. Erau niste cuvinte frumoase si romantice dar,
mai ales, erau foarte adevarate. Relatiile sanatoase sunt cele care au si realizari. Aceste relatii se
bazeaza pe un angajament, pe multa munca si implica doi oameni care sunt dispusi sa se intalneasca si
sa depuna un anumit efort pentru atingerea acestor realizari.
Iata care sunt cele ZECE sfaturi importante care te vor ajuta sa ai relatii sanatoase cu cei din jurul tau:
1. Incearca sa uiti de ranile trecutului prin iertare
In fiecare moment din viata noastra, fie ne dezvoltam, fie stagnam. Atunci cand sanatatea fizica nu
reprezinta o problema, dezvoltarea este alegerea pe care ar trebui sa o facem fiecare dintre noi. Arta de
a menine fericirea in viata si in relatiile cu cei din jurul tau se bazeaza foarte mult pe echilibrul de a te
implica si de a te detasa. Da, uneori, oamenii in care ai ncredere (inclusiv tu) te vor rani. Sa fii ranit
este ceva ceea ce nu poate fi evitat, dar nefericirea continua sa fie o alegere, chiar si in acele momente
dificile. Iertarea este solutia. Trebuie sa lasi in urma ceea ce se afla deja in spatele tau inainte de a putea
intelege bunatatea din fata ta.
2 Iarta-te atunci cand faci o greseala
O inima sincera este inceputul a tot ceea ce este important pentru tine pe lumea aceasta. Cei mai
onorabili oameni dintre toti nu sunt cei care nu gresesc niciodata ci aceia care recunosc ca au gresit si
care fac apoi tot posibilul sa indrepte greselile pe care le-au facut. In cele din urma, onestitatea nu-ti va

43
castiga intotdeauna o multime de prieteni, dar cu siguranta ii va castiga pe cei care merita sa existe cu
adevarat in viata ta.
3. Evita sa barfesti si incearca sa comunici
O regula care ar trebui sa fie evidentiata este: In cazul in care nu-i poti spune cuiva ceva in mod direct,
evita sa discuti pe la spatele lor. Asa cum Eleanor Roosvelt spunea odata Mintile marete discuta idei,
mintile medii vorbesc despre evenimente si mintile reduse discuta despre oameni. Viata este mult prea
scurta pentru a fi irosita vorbind aiurea despre oameni, barfind si facand probleme ce nu isi au rostul.
Daca nu stii intreaba. Daca nu esti de acord cu ceva spune. Daca nu iti place ceva spune. Dar niciodata
sa nu judeci oamenii atunci cand nu sunt de fata.
4. Ofera-le altora liberatea de a lua propriile decizii.
Nu ii mai judeca pe altii in functie de propriul tau trecut. Nu actiona niciodata, judeca sau trata
oamenii ca si cand i-ai cunoaste mai bine decat se stiu ei insisi. Ei traiesc o viata diferita de a ta. Ceea
ce ar putea fi bun pentru o persoana s-ar putea sa nu fie bun si pentru alta. Ceea ce ar putea fi rau
pentru o persoana s-ar putea sa-i schimbe viata altei persoane in mai bine. Ofera-le libertatea de a face
propriile greseli si de a lua propriile lor decizii oamenilor din viata ta.
5. Fa lucruri care TE fac fericit.
Dac doresti s aduci fericirea ntr-o relatie, ncepe sa traiesti o viata care te face fericit si apoi
impartaseste fericirea in relatia ta. Daca vrei sa elimini suferinta
intr-o relatie, incepe prin a elimina partile tale intunecate si negative si apoi impartaseste partile tale
bune in relatia ta. Intr-adevar, cea mai mare putere pe care o ai in aceasta lume este propria auto-
transformare. Orice schimbare pozitiva pe care o cauti in orice relatie incepe cu cea din oglinda.
6. Arata-le celor dragi bunatatea ta cate putin in fiecare zi
Scriitorul grev Aesop a spus candva, Nici un act de bunatate, oricat de mic, sa nu fie facut degeaba.
Nimic nu poate fi mai aproape de adevar. Incearca intodeauna sa fii mai bun decat este necesar. Nu stii
niciodata prin ce perioada a vietii trece o persoana din viata ta.Uneori trebuie sa fii bun cu cineva, nu
pentru ca ei sunt draguti ci pentru ca tu esti astfel. Prea des nu stim sa apreciem puterea unei atingeri, a
unui zambet, a unei vorbe buna, a unei urechi care te asculta, au unui compliment sincer sau al celui
mai mic gest de grija. Toate acestea au puterea de a transforma viata oamenilor din jurul nostru.
7. Spune mai putin atunci cand mai putin inseamna mai mult
Este nevoie de curaj pentru a te ridica sa vorbesti; este nevoie de si mai mult curaj pentru a-ti deschide
mintea pentru a asculta. Acorda-le atentia ta oamenilor din jurul tau si asculta-i intr-un mod cat mai
autentic. Urechile tale nu iti vor aduce necazuri. Oamenii din viata ta au nevoie mai mult de o ureche
care sa asculte decat de o voce incoerenta.Si nu asculta cu intentia de a raspunde; asculta ceea ce se
spune cu intentia de a intelege. Esti la fel de frumos ca dragostea pe care o oferi si la fel de intelept ca
tacerea ce o lasi in urma.
8. Permite-i iubirii si increderii sa iti invinga frica
Niciodata nu pierzi atunci cand iubesti ci pierzi cand dai inapoi. Nici o relatie nu este imposibila decat
pana in momentul cand refuzi sa-i mai dai o sansa. Dagostea inseamna sa-i oferi cuiva sansa de a te
rani dar totusi sa ai incredere in ei ca nu vor face acest lucru. Fara aceasta incredere o relatie nu poate
supravietui. Nu poti sa crezi ca frica pe care o simti este din cauza altora; trebuie sa crezi in buna-
credinta a celorlalti. Daca vrei ca cineva sa aiba vreodata incredere in tine trebuie sa crezi ca si tu poti
avea incredere in ei.
9. Accepta, neconditionat!
Acceptarea neconditionata este o insusire pe care fiecare dintre noi ne-o dorim, dar rareori apare. Tine
minte, oamenii nu fac niciodata ceva ce nu le sta in fire. Ei pot face lucruri care sunt impotriva
asteptarilor tale, dar ceea ce fac arata de fapt cine sunt. Sa nu ai niciodata alte asteptari de la oameni
decat acelea ca ei vor fi exact ceea ce sunt. Ceea ce sunt nu este ceea ce ei spun sau ceea ce ai asteptat
tu de la ei, ei sunt ceea ce vor ei sa arate ca sunt. Ori ii accepti asa cum sunt ori te indepartezi de ei.
10. Lasa persoanele nepotrivite sa plece
Fii constient de valoarea ta. Cand oferi din timpul tau unei persoane care nu te respecta tu oferi bucati
din inima ta pe care nu le vei mai recupera. Toate relatiile esuate ranesc, dar a pierde pe cineva care nu

44
te apreciaza si respecta este de fapt un castig nu o pierdere. Unii oameni vin in viata ta pur si simplu
pentru a te invata ceva. Ei vin si pleaca si fac o diferenta. Este foarte bine ca numai sunt in viata ta
deloc. Acum ai mai mult timp sa te concentrezi asupra relatiilor care intr-adevar merita.
De retinut!
Tine minte chiar si cele mai sanatoase relatii pot avea mici defecte. Fiind prea pesimist sau prea
optimist in ceea ce priveste calitatea si starea de sanatate a unei relatii aduce probleme. Accepta faptul
ca vor fi intotdeauna greutati dar inca te vei putea gandi la ceva bun. In loc sa cauti intotdeauna
motivele pentru care nu merge o relatie, tot ceea ce ai nevoie sa faci este sa accepti relatia pe care o ai
si apoi foloseste acest lucru ca o baza solida peste care sa poti construi mai departe relatia.
Cele ZECE sfaturi pline de intelepciune oferite de Confucius
Daca iubesti pe cineva, lasa-l liber. Daca se va intoarce iti apartine. Daca nu se va intoarce nu ti-a
apartinut niciodata.
2.
Omul superior actioneaza inainte de a vorbi, iar apoi vorbeste in conformitate cu actiunile sale.
3.
Exista trei metode prin care putem dobandi intelepciunea. Cea dintai este reflectia, care este cea mai
inalta. A doua este imitatia, care este cea mai usoara. A treia este experienta, care este cea mai amara.
4.
O virtute perfecta este reprezentata de cinci lucruri. Acestea sunt graitatea, generozitatea sufletului,
sinceritatea, seriozitatea si bunatatea.
5.
Trebuie sa stii sa perseverezi pentru a atinge un echilibru. Trebuie sa fii echilibrat pentru a putea
examina cu calm si limpezime. Trebuie sa examinezi cu calm si cu o privire clara pentru a ajunge la
liniste, la incredere. Trebuie sa cunosti linestea si increderea pentru a putea discerne esentialul
lucrurilor. Cand se discerne esentialul lucrurilor, scopul poate fi atins.
6.
Fara energie nu poti merge mai departe; fara efort nu pot avea niciun merit; fara sinceritate nu dureaza
nimic; fara loialitate nu poti avea afectiunea; fara politete nu poti fi respectat. Pentru ca politetea
rafineaza spiritul, la fel cum muzica rafineaza auzul.
7.
Acela care flateaza un om este inamicul sau. Cei care ii spune ce defecte are este intemeietorul sau.
8.
Cand ar trebui sa vorbesti cu o persoana si nu vorbesti cu aceasta, o pierzi. Cand nu ar trebui sa
vorbesti cu o persoana si totusi vorbesti cu aceasta, iti irosesti cuvintele. Cei intelept nu pierd oameni si
nici nu isi irosesc cuvintele.
9.
Omul are trei moduri de a actiona inteligent: prin gandire, cel mai nobil; prin copiere, cel mai simplu;
si prin experienta, cel mai dificil.
10.
Inainte de a porni pe drumul razbunarii, sapa doua morminte.
Cele ZECE cadouri pe care ar trebui sa ti le oferi zi de zi
De mult prea multe ori asteptam sa primim cadouri din partea celorlalti intr-o asemenea masura incat
uitam ca exista foarte multe cadouri pe care putem sa ni le oferi noi insine.
Exista o intrebare foarte importanta pe care ar trebui sa ne-o adresam in fiecare zi: Ce putem face
pentru a profita la maxim de fiecare moment pe care ni-l ofera viata?
Raspunsul vine imediat: Iti poti oferi tie insusti daruri pe care nimeni altcineva nu ti le poate oferi.
Iata care sunt cele ZECE cadouri pe care ar trebui sa ti le oferi zi de zi:
1. O minte deschisa la schimbarile din jurul tau
Nu esti aceeasi persoana care erai acum un an, o luna sau acum o saptamana. Mereu te dezvolti.
Experientele nu se opresc niciodata. Asa e viata.

45
Unele lucruri din viata noastra nu sunt menite sa ramana mereu in ea. Uneori, schimbarile pe care nu ni
le dorim sunte cele de care avem de fapt nevoie pentru a ne dezvolta. Schimbarea si dezvolarea pot fi
grele uneori, dar niciodata nu vor fi la fel de grele ca atunci cand te blochezi undeva unde nu iti este
locul. Mai greu este faptul ca nu poti avea ceva nou daca te tii strans de ceea ce ai avut ieri. S-ar putea
sa crezi ca a ramane mereu cu acelasi lucru inseamna sa fii puternic, dar uneori sa fii puternic inseamna
sa o iei de la capat.
De mult prea multe ori asteptam sa primim cadouri din partea celorlalti intr-o asemenea masura incat
uitam ca exista foarte multe cadouri pe care putem sa ni le oferi noi insine.
Exista o intrebare foarte importanta pe care ar trebui sa ne-o adresam in fiecare zi: Ce putem face
pentru a profita la maxim de fiecare moment pe care ni-l ofera viata?
Raspunsul vine imediat: Iti poti oferi tie insusti daruri pe care nimeni altcineva nu ti le poate oferi.
Iata care sunt cele ZECE cadouri pe care ar trebui sa ti le oferi zi de zi:
1. O minte deschisa la schimbarile din jurul tau
Nu esti aceeasi persoana care erai acum un an, o luna sau acum o saptamana. Mereu te dezvolti.
Experientele nu se opresc niciodata. Asa e viata.
Unele lucruri din viata noastra nu sunt menite sa ramana mereu in ea. Uneori, schimbarile pe care nu ni
le dorim sunte cele de care avem de fapt nevoie pentru a ne dezvolta. Schimbarea si dezvolarea pot fi
grele uneori, dar niciodata nu vor fi la fel de grele ca atunci cand te blochezi undeva unde nu iti este
locul. Mai greu este faptul ca nu poti avea ceva nou daca te tii strans de ceea ce ai avut ieri. S-ar putea
sa crezi ca a ramane mereu cu acelasi lucru inseamna sa fii puternic, dar uneori sa fii puternic inseamna
sa o iei de la capat.
2. Un scop si un drum semnificativ
Daca ai de gand sa iti faci viata sa conteze, trebuie sa o traiesti pe propia piele. Trebuie sa iti alegi
singur drumul care conteaza pentru tine, nu drumul care pare bun din punctul celorlalti de vedere.
Mereu e mai bine sa te afli la inceputul scarii pe care iti doresti sa o urci decat la capatul celei pe care
nu ti-ai dorit-o. Asadar, nu astepta sa fii la mijlocul scarii gresite si apoi sa crezi ca iti poti asculta
intuitia. In fiecare dimineata, intreaba-te ce e cu adevarat important si apoi gaseste curajul si
intelepciunea care te vor ajuta sa actionezi in scopul gasirii raspunsului.
La final conteaza doar cum ti-ai petrecut timpul. Daca vrei cu adevarat sa faci ceva, vei gasi o
modalitate, iar daca nu vrei sa faci ceva, vei gasi o scuza.
3. Timp pentru ceea ce conteaza cu adevarat
Afla ce este cu adevarat important pentru tine. Lasa de-o parte angajamentele lipsite de scop. Elimina
tot ce poti din ceea ce nu iti foloseste. Fara timp irosit, fara exagerari, fara regrete.
O persoana de success este cea care are abilitatea de a pune de-o parte lucrurile oarecum importante
pentru a se ocupa de cele vitale. Cand stii clar ce vrei, iti poti aranja aceste dorinte fara batai de cap si
poti renunta la activitatile care nu sunt foarte importante.
4. Fa-ti timp pentru tine, fara sa te ingrijorezi in zadar
Daca gandesti prea mult, te vei gasi la un moment dat gandindu-te la tine ca fiind nefericit. Daca te
ingrijorezi, nu vei scapa de ceea ce s-a intamplat ieri, ci iti vei imputina potentialul si pacea de astazi.
Nu mai exagera cu gandirea. Viata e prea scurta pentru asta.
Cele mai mari bariere sunt cele pe care ti le imaginezi. Cele mai mari motive ale nefericirii sunt ideile
false pe care refuzi sa le abandonezi. Esti capabil de mult mai mult decat esti in stare sa iti imaginezi
acum, decat faci acum. In orice caz, vei deveni ceea ce continui sa iti imaginezi clar in mintea ta.
Elibereaza-ti mintea si lasa-ti dorintele sa iti contureze viitorul, nu fricile. Cum? Mediteaza. Alearga.
Lasa-ti mintea libera.
5. Permisiunea sa fii imperfect pe parcurs ce te dezvolti
S-ar putea sa nu te afli inca acolo unde iti doresti, dar daca stai sa te gandesti, nu te mai afli nici unde
erai odata. Ai motive bune sa te gandesti ca poti avea incredere in fortele proprii pentru a merge
inainte. Asta nu pentru ca ai facut mereu alegerile corecte, ci pentru ca ai trecut peste cele rele si te-ai
indreptat incet spre drumul bun.

46
Concentreaza-te pe lucrurile bune si fa tot ce poti sa fie bine. Elibereaza-te de stres si de deznadejde.
Totul este asa cum ar trebui sa fie. Nu ai niciun motiv sa lasi lucrurile sa te distruga. Respira si lasa-te
in voia sortii. Ce este menit sa se intample, se va intampla.
6. Asigura-te ca tu esti de ajuns
Spune-ti tie Eu sunt indeajuns. Accepta-ti defectele si greselile. Nu te ascunde si nu minti. Fa fata
adevarului, invata din greseli, indura consecintele realitatii si mergi mai departe. Adevarul nu iti va juca
feste. Greselile nu vor fi dureroase., insa negarea va fi. Oamenii imperfecti si vulnerabili sunt frumosi
si placuti. Pe de alta parte, mincinosii si oamenii falsi nu sunt frumosi. Fiecare fiinta umana este
construita atat din defecte cat si din calitati.
Esti ceea ce esti pentru un motiv. Ignora ceea ce te distrage de la drumul tau. Asculta-ti propria voce.
Fii atent la ceea ce ai tu de facut. Pastraza-ti dorintele si marile teluri aproape de inima si dedica-le
timp in fiecare zi. Nu te speria de singuratate si nu iti fie frica sa te simti bine singur. Nu lasa ignoranta
si negativitatea celorlalti sa te distraga de la drumul tau.
7. Relatiile care ti se potrivesc
Nu toata lumea va aprecia ceea ce faci pentru ei. Trebuie sa stii cine merita atentia ta si cine doar
profita de tine. Daca iti irosesti timpul si energia cu oamenii care nu merita, sau cu activitati care te
determina sa neglijezi oamenii care merita, poti sa ajungi intr-un cerc de prieteni falsi, relatii
superficiale care nu au niciun sens si te vei intreba de ce cauti mereu afectiune.
Alege-te pe tine in locul celor care te trateaza ca si cum ai fi o persoana oarecare. Tu clar nu esti
oricine. Nu te multumi sa fii alegerea numarul doi a cuiva, cand poti fi alegerea numarul unu a
altcuiva. Esti asemenea oamenilor cu care iti petreci cea mai mare parte din timp. Daca ti-l petreci cu
oamenii nepotrivit, ei te vor trage in jos, dar daca ti-l petreci cu oamenii potrivit, acestia te vor ajuta sa
te dezvolti. Oamenii potriviti pentru tine iti vor aprecia calitatil. In schimb oamenii nepotriviti se vor
simti intimdati de asta trebuie sa te feresti.
8. Educatia pe care ti-o creezi singur
Dupa cum spunea Mahatma Gandhi: Traieste-ti viata ca si cum ai muri maine. Invata ca si cum ai
trai pentru totdeauna. Viata este o carte, iar cei care nu se educa, citesc doar cateva pagini. Cand stii
mai multe, traiesti mai bine. Si atat.
Orice fel de educatie se rezuma la educatia pe care ti-o creezi singur. Nu conteaza daca te afli intr-o
cafenea sau intr-o sala de clasa. Niciodata nu vom invata ceva ce nu ne dorim de fapt sa invatam. Cei
care sunt capabili sa se educe singuri in timpul lor liber sunt cei care primesc adevarata educatie a
acestei lumi. Cu educatie formala sau nu, iti vei da seama ca persoana de langa tine este un rezultat al
educatiei de sine.
9. O sansa sa iti atingi visele
Toti visam, dar nu la fel. Sunt prea multi oameni care viseaza doar noaptea, in linistea mintii lor, iar
apoi se trezesc si stiu ca a fost doar o iluzie. Nu fi un astfel de om. Viseaza ziua. Fii unul dintre oamenii
care viseaza cu ochii deschisi si care munceste pentru a isi face visurile sa devina realitate.
Odihnestete cand esti obosit, dar nu renunta. Niciodata nu stii ce urmeaza. Ar putea fi tot ceea ce ti-ai
dorit, sau ar putea doar o alta parte a calatoriei tale. In orice caz, atunci cand te deplasezi pe drumul
tau, te vei trezi ca la urmatorul pas iti vei atinge telul.
10.Libertatea sa te exprimi in totalitate
Ce mai mareata experienta a vietii nu poate fi una care se poate vedea sau care poate fi atinsa. Trebuie
simtita din interior. Nu este nimic mai maret decat complexitatea si frumusetea sentimentelor umane.
Din pacate, multi oameni ii permit fricii de a fi criticati sa ii reduca la tacere. Gandurile lor cele mai
adanci sunt de multe ori nerostite si astfel sunt greu de inteles.
Nu lasa oamenii sa te faca te simti inferior. Daca ai anumite sentimente, tu stii mai bine daca acestea
sunt adevarate sau nu. Nimic din ceea ce spun ceilalti nu poate schimba asta. Nimeni nu traieste pe
pielea ta, sau vede prin ochii tai. Nimeni altcineva nu a trecut prin experientele prin care ai trecut tu. Si
astfel, nimeni altcineva nu are dreptul sa judece sau sa iti dicteze ceea ce simti. Ceea ce simti este
important. Nu lasa pe nimeni sa te faca sa crezi ca nu e asa.
Cele zece lectii de viata care te vor ajuta sa treci peste orice obstacol

47
Acestea sunt cele zece lectii de viata care te vor ajuta sa treci peste orice obstacol din viata ta:
1. Viata nu o sa fie intotdeauna asa cum ti-ai dori sa fie, indiferent de cat de mult ai incerca sa o
controlezi.
2. Schimbarea este inevitabila! De aceea, cel mai bine este sa ii urezi bun venit si sa o imbratisezi din
timp.
3. Renuntarea si eliberarea de atasamente este cel mai inspaimantator si cel mai eliberator lucru pe care
il poti face pentru tine insuti. Acesta este cu adevarat un cadou deghizat. Nu o sa afli ce-ti ofera pana
nu-l vei desface.
4. Este in regula sa fii de unul singur uneori, deoarece dezvoltarea ta este o calatorie individuala.
5. Dezvoltarea flexibilitatii iti ofera posibilitatea de a te adapta. Adaptandu-te, vei deveni mai
intelegator, mai rabdator si plin de compasiune, in special in momentele in care simti ca inoti impotriva
curentului.
6. Atasamentul fata de anumite convingeri si fata de anumite idealuri te poate distruge uneori. Din cand
in cand, este in regula sa incalci anumite reguli.
7. Nu subestima niciodata puterea tacerii. Unele dintre cele mai profunde descoperiri isi fac aparitia in
cele mai linistite locuri si momente.
8. Puterea ta interioara iese la iveala in momentele in care esti dispus sa te confrunti cu propriile tale
lupte. Esti mult mai puternic decat crezi!
9. Viata este mult prea scurta pentru a sta suparat pe tine si pe ceilalti. Nu merita sa-ti pierzi timpul
astfel. Zambeste!
10. Imbratiseaza-ti toate tendintele umane bune si rele pentru ca aceste calitati sunt cele care te fac
frumos si autentic.
Cele ZECE lectii de viata pe care imi doresc sa le fi cunoscut cand eram mai tanar
Nu cu mult timp in urma am sarbatorit trecerea unui alt an din viata si trecerea intr-o noua etapa a
vietii, momente in care am inceput sa ma gandesc la numeroasele lectii pe care mi-ar fi placut sa i le
ofer eului meu mai tanar.
Indiferent daca esti o persoana tanara sau daca ai o inima mult prea tanara, nu este niciodata prea tarziu
pentru a schimba sau pentru a incorpora practici noi in viata ta de zi cu zi. Iata care sunt cele ZECE
lectii de viata pe care imi doresc sa le fi cunoscut cand eram mai tanar:
10. Incertitudinea este un lucru cert
Nu poti scapa de incertitudine. Totul este intotdeauna nesigur. Exista o infinitate de posibilitati, fapt
care face miracolele posibile. Viata te poate forta uneori sa raspunzi la intrebari imposibile si sa faci
acest proces sa fie unul cat mai roditor, fara garantia de a sti ce iti rezerva viitorul.
Nimeni de pe Pamant nu stie ce evolutie va avea viata ta. Prin urmare, trebuie sa continui sa traiesti
fiecare zi avand ca principii pasiunea si intuitia. Daca dai tot ce ai mai bun, uneori se vor intampla
lucruri uimitoare, dar rareori atunci cand te astepti.
9. Viata este ciclica
Tot ceea ce faci, tot ceea ce spui, fiecare alegere pe care o faci, se va intoarce la tine. Daca vrei sa fii
bogat, fii generos. Daca vrei sa ai prieteni, fii prietenos. Daca vrei sa fii inteles de ceilalti, acorda timp
intelegerii celor din jurul tau. Daca vrei sa fii auzit, asculta.
Daca vrei sa ai o viata interesanta, arata-ti interesul fata de ceea ce se intampla in jurul tau. Daca iti
doresti sa inveti si sa deprinzi o aptitudine, studiaza ce poti studia si apoi invata pe altcineva ceea ce
afli. Daca vrei pace, fii pasnic si armonios in faptele tale. Daca vrei ca lumea sa se schimbe, incepe cu
cel pe care-l vezi in oglinda.
Ceea ce dai este, in final, ceea ce primesti inapoi. Indiferent ce speri sa realizezi in viata, ofera acel
ceva, cultiva-l, fii acel ceva, si te vei bucura de o viata care abunda de acel lucru pe care ti-l doresti.
8. Disciplina este radacina tuturor virtutilor
Autocontrolul este elementul principal al disciplinei, si disciplina este elementul principal al aducerii
ideilor la stadiu material. Indiferent cat de destept, abil sau capabil esti, nimic nu este realizabil fara o
minte disciplinata.

48
Disciplina este abilitatea de a fi hotarat sa faci lucrul care trebuie facut, indiferent daca vrei sau nu, in
orice moment, oricand. Este cea mai importanta dintre virtuti, fiindca fara ea, nu poti avea parte de
celelalte virtuti in mod constant.
7. Tu iti controlezi pe deplin temerile
Existenta fricii tale este complet dependenta de tine si ea este singurul lucru care te desparte pe tine de
scopurile tale. Sfarseste existenta oricaror temeri; nu le lasa sa te sfarseasca pe tine.
Fii rabdator cand vine vorba de gandurile si grijile care raman fara raspuns. Nu te ascunde; traieste cu
acele semne de intrebare pe masura ce descoperi, incetul cu incetul, raspunsurile pe care le cauti.
Inlocuieste prezenta fricilor cu cea a intelegerii, o intelegere care te poate ajuta sa scapi de ele. In loc sa
irosesti energie pe evitarea lucrurilor pe care nu le vrei, foloseste aceasta energie pentru a gasi
cunostintele de care ai nevoie pentru a obtine ceea ce vrei.
6. Prietenii buni sunt de nepretuit
Prietenii si cunoscutii vin si pleaca, dar prietenii buni sunt greu de intalnit. Stii care sunt acei oameni.
Ei sunt cei care sunt mereu in spiritul tau cei care lasa urme in gandurile si visele tale. Ei sunt ceea ce
atribuie sufletului tau un zambet.
Tine-i langa tine pe cat poti. Actioneaza si fa un efort pentru a pastra o legatura cu ei. Ofera-le ajutor si
ofera-le oportunitatea sa te ajute. Nu deveni atat de ocupat sau obosit incat sa le neglijezi existenta.
Trateaza-ti prietenii importanti ca pe o familie regala.
5. Nu e cu putinta sa iubesti pe cineva care nu se iubeste pe sine
Cand cineva nu se iubeste pe sine pretinde ca este altcineva, iar altii ajung sa iubeasca aparenta in loc
de esenta sa. Ca sa apere aceasta afectiune, oamenii continua sa se prefaca, in spatele acestei masti.
Daca vezi aceste tendinte de prefacatorie la cineva de care iti pasa, adreseaza-te problemei inainte sa fie
prea tarziu, deoarece daca se lasa blocati in acest rol pentru prea mult timp se vor atasa de el va
deveni zona lor de comfort. Vor incepe sa se bucure de aceasta incatusare, si daca vei incerca sa scoti la
iveala adevarul, vor simti ca le insulti demnitatea.
Concluzia: dragostea de sine este cel mai de pret cadou sa traiesti si sa-i inveti pe altii. Cel mai bun
mod de a iubi pe cineva este sa-l ajuti sa se iubeasca pe el insusi.
4. Este imposibil sa stim cum se simt altii
Inimile si mintile altor persoane sunt codrii misteriosi si densi, indiferent cat de atent indraznesti sa le
studiezi.
Chiar daca stii pe cineva de o suta de ani, este imposibil sa stii exact ceea ce simte. Nu poti simti ceva
in locul lui, sau sa stii cu exactitate modul in care mintea lui functioneaza. Poti investi toata energia ta
pe parcursul intregii tale vieti incercand sa obtii aceasta intelegere, dar in cele din urma vei esua.
Ceea ce poti face, in schimb, este sa fii un prieten care asculta, ajuta si iubeste deschis, fara sa judece.
Numai atunci vei primi o privire fugara si nealterata catre sufletul cuiva.
3. Formarea unei legaturi cu scopul tau aduce rezultate foarte bune
Nu le permite altora sa-ti influenteze deciziile inimii. Inima ta stie deja ce trebuie facut, asa ca ascult-o.
Nu lasa pe nimeni altcineva sa distinga ceea ce e corect si gresit pentru tine. Trebuie sa sustii ceva, pe
propriile tale picioare, fiindca altfel nu vei realiza nimic maret in viata.
Inauntrul tau exista un simtamant formidabil pe care nu-l poti pune la indoiala, un seniment care iti
ofera un scop. Succesul incepe de la o legatura puternica si persistenta cu scopul tau. Cand intentiile
tale sunt sustinute de un de ce, care are insemnatate pentru tine, vei gasi o cale de a le materializa.
Daca vrei sa faci ceva trebuie sa continui sa-ti amintesti de ce ai ales sa faci acel ceva de la inceput.
In final, un efort concentrat si persistent aduce mereu realizari marete. Cand eforturile tale sunt
sustinute de scopul tau, poti sa continui cu aceste eforturi pana cand atingi acel scop.
2. Viziunea optimista creeaza marile diferente
Nu incerca sa vezi lucrurile doar cum ti se prezinta. Imagineaza-te unde vrei sa fii, facand cu pricepere
lucrul de care esti capabil. Imagineaza-te in acest loc, traind viata pe care o doresti. Permite-ti sa visezi
in spectru larg si sa stii cu siguranta ca acest vis este realizabil daca tu vrei sa fie realizabil.

49
Imagineaza-ti ca poti obtine lucrurile pe care le vrei si obtinerea lor va deveni posibila. Imagineaza-te
facand ceea ce trebuie sa faci, functionand la cea mai buna capacitate a ta, si apoi mentine acea imagine
in mintea ta, zi dupa zi, in fiecare moment, in timp ce pornesti cu indrazneala catre viziunea ta.
Da-i acestei viziuni tot ce ai in tine, mental si fizic, si vei fi uimit de energia si excelenta ce iti vor fi
caracteristice pe termen lung.
1. Calatoria ta este ceea ce vrei sa fie
Nu exista conceptul de fericire fara de cusur, precum nu exista nici conceptul de disperare absoluta.
Ceea ce exista este o serie continua de momente imperfecte pline de posibilitati infinite si oportunitati
pe care le poti interpreta si exploata dupa cum doresti.
Iti poti deschide drumul pe care vrei sa mergi cu indoiala si disperare, sau cu speranta si fericire. Este
alegerea ta. In ambele cazuri, vei ajunge, pana la urma, la aceeasi destinatie. Singura intrebare este:
Vrei sa ajungi acolo incruntat sau cu zambetul pe buze?
Cele 12 motive importante pentru care ar trebui sa citim mai multe carti
Fiecare dintre noi ne aflam continuu in cautarea anumitor raspunsuri, iar acest lucru confirma faptul ca,
dezvoltarea personala nu o sa se opreasca niciodata. Cu alte cuvinte, nu este un scop in sine, este un stil
de viata. Invatand din greselile noastre afirmam existenta intelepciunii din interiorul nostru, dar mult
mai intelept este sa invatam din greselile celorlalte persoane. Majoritatea oamenilor care nu citesc, nu-
si pot imagina ca o simpla carte ieftina poate contine toata priceperea si inteleciunea acumulata in
decursul vietii de catre autorul ei.
Acestea sunt cele 12 motive importante pentru care ar trebui sa citim mai multe carti:
1. Iti vei imbunatati puterea de a gandi
Acest motiv nu ar trebui sa te socheze, dar studiile arata ca cititul te face mai destept. Spre deosebire de
privitul la televizor, care nu necesita gandirea, cititul este un mod activ de a iti mentine mintea ascutita,
chiar si la varste inaintate.
2. Iti vei imbunatati sansele de succes
Cu cat citesti mai multe carti, cu atat esti mai intelept, cu cat mintea ta va beneficia de mai multe
resurse si strategii, cu atat ti se vor mari sansele la succes. Simplu, nu?
3. De fiecare data vei patrunde intr-o noua lume
Uneori viata de zi cu zi poate fi deprimanta si plictisitoare cu totii traim astfel de experiente uneori.
In aceste situatii, mie personal imi place sa ma afund intr-o carte buna, pentru a scapa de lumea reala,
de stres si probleme. Fie ca vrei sa ajungi pe taramul Hobitilor, intr-o galaxie indeparata sau intr-o
destinatie tropicala dintr-un roman de dragoste, totul depinde de tine. Te vei intoarce plin de energie
dupa mini vacanta petrecuta in acel loc frumos in care ai ajuns prin puterea cuvintelor.
4. Iti vei imbunatati vocabularul
Cu cat esti capabil sa folosesti mai multe cuvinte, cu atat vei deveni mai bun in a iti exprima
sentimentele si gandurile. Nu ma pot imagina scriind articole ca acesta daca nu as tinti spre a imi
imbunatati vocabularul, pentru ca folosind aceleasi cuvinte pentru a ma exprima totul ar deveni foarte
plictisitor.
5. Vei avea despre ce sa vorbesti la petreceri
Cititul te va face sa rostesti tot mai des fraza: Stiati ca?, ceea ce va face ca inceperea unei
conversatii cu o alta persoana sa fie mult mai simpla.

6. Te vei simti bine pentru un pret mic


Daca ai un buget in care trebuie sa te incadrezi, cartile sunt perfecte. Multumita cartilor electronice care
pot fi citite pe dispositive cum ar fi Kindle, sau pe site-uri precum eBay, nu a fost niciodata mai usor sa
te simti bine cu un buget mic.
7. Vei descoperi idei noi si surprinzatoare
Cititul mi-a adus la cunostinta concepte precum curiozitatea apasatoare, exercitii de relaxare si
importanta iubirii de sine. Daca nu as fi citit, nu as fi cunoscut aceste concepte, care mi-au definit

50
intreaga filosofie de viata. Daca nu citesti, poti rata idei intrigante care ar putea sa iti redefineasca
scopul tau personal sau filosofia dupa care te ghidezi.
8. Vei scapa de plictiseala
Te-ai aflat vreodata in vre-o camera de asteptare plictisit pana peste cap, cu nimic de citit decat o
revista plina de barfe? Daca da, ar trebui sa stii ca este bine sa tii mereu in geanta sau in
masina o carte, pentru ca niciodata nu stii cand vrei sa-ti omori timpul. Chiar daca
dureaza doar cateva minute sa citesti un capitol in timp ce esti in autobuz sau iti iei pauza
de pranz, acele cateva minute se vor transforma in 9. Vei deveni mai calm
Traim intr-o societate care cere de la noi multumire imediata, ceea ce nu este decat o binecuvantare
pentru succesul pe care il au majoritatea oamenilor, dupa cum nimic nu este rapid sau usor, in
legatura cu pierderea in greutate, sau inceperea unei afaceri de success. In timp ce ar putea fi mai usor
sa urmaresti un film de 2 ore, este mult mai benefic sa iti petreci timpul citind o carte. Alegand cartile
in locul televizorului, vei reusi sa fii mai calm cu timpul, ceea ce va rezulta intr-o viata plina de succes.
10. Vei deveni un expert in domeniul tau
Nu crezi ca cititul unor jurnale academice, articole, si carti scrise de expertii din domeniul in care te
preocupa, te va determina sa faci lucrurile mult mai eficient in domeniul in care profesezi sau de care
esti pasionat? Daca nu te preocupa sa afli cat mai multe despre profesia ta, atunci lipsa pasiunii poate fi
un semn ca te afli in domeniul nepotrivit. In acest caz, tot cartile sunt raspunsul. Cu cat citesti mai
multe carti, cu atat vei sti mai bine ce te pasioneaza.
11. Vei fi mai putin stresat si vei avea nopti mai linistite
Expunandu-te luminii artificiale a telefonului, televizorului sau tabletei, corpul tau va produce mai
putina melatonina, ceea ce va rezulta intr-un somn agitat. Ai face bine sa reduci folosirea electronicelor,
macar cu o ora inainte de culcare si sa le inlocuiesti cu o carte buna.
12. Iti vei schimba viata
Cred cu tarie ca daca nu ar fi existat cartile, intreaga societate nu ar fi ajuns unde se afla astazi.
Neavand imaginatia si creativitatea pe care si-au dezvoltat-o cu ajutorul cartilor pe care le-au citit,
foarte multi oameni de stiinta, poeti sau filosofi ar fi avut parte de un progres mult mai lent. Sper ca
aceste motive va vor incuraja sa va atingeti adevaratul potential cu ajutorul cartilor.
Cele 19 simple motive pentru care nu te simti pe deplin implinit
Te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te la ziua care urmeaza. Blocaje in trafic, cafea amara si un
sef care a pierdut complet din vedere imaginea de ansamblu. Vrei mult mai mult decat lumini
fluorescente, intalniri superficiale si conexiuni neautentice.
Simti ca esti facut pentru a urma un scop mult mai inalt. Majoritatea dintre noi simtim asta. Atunci, ce
ne retine pe unii dintre noi sa ne urmam scopurile si sa cunoastem adevarata inspiratie interioara? De ce
suntem inca aici si nu acolo unde ne-am dori sa fim?
Iata care sunt cele 19 simple motive pentru care nu te simti implinit si modalitatile prin care putem
transforma acest sentiment:
1. Iti lipseste motivatia
Probabil astepti pe cineva sa apara in viata ta si sa-ti ofere doza de motivatie de care ai nevoie.
Problema apare atunci cand iti dai seama ca nu o sa vina nimeni. Intreaba-te Care este singurul lucru
pe care-l pot face astazi si care poate avea un impact enorm asupra vietii mele?.
2. Dai vina pe alte persoane
De obicei, aproximativ 80% dintre motivele pentru care nu ai progresat atat de mult pe cat ti-ai fi dorit
se afla intr-o stransa legatura cu tine insuti. Doar 20% din ceea ce te opreste are legatura cu lumea din
jurul tau si cu circumstantele vietii tale. Care sunt modalitatile prin care te impiedici pe tine insuti?
3. Pierzi timpul
Facebook. Google. Videoclipuri. SMS-uri. Telefoane. Iesirile impreuna cu colegii de serviciu, pe care
nu-i placi foarte mult oricum. In cazul in care simti ca ceea ce faci iti aduce doar o satisfactie de
moment si crezi ca nu contribuie la dezvoltarea ta inceteaza sa mai investesti timpul in activitatea
respectiva.
4. Nu ai grija de tine insuti

51
Nu dormi indeajuns de mult, nu urmezi un program de exercitii fizice, iar alimentatia ta este formata
din mancaruri delicioase, dar care contin zero substante nutritive. Ce ar trebui sa faci? Ce ar trebui sa
nu mai faci?
5. Nu-ti dezvolti mintea
Cand a fost ultima data cand ai citit o carte cu scopul de a invata ceva? Participi la seminarii sau la
conferinte de dezvoltare personala cu scopul de a te dezvolta? Este necesar sa intelegi ca cea mai buna
investitie pe care o poti face este cea interioara, nu cea exterioara.
6. Astepti de la tine sa fii omul perfect
Inceteaza! Acorda-ti permisiunea de a gresi si de a o lua de la capat, iar si iar.
7. Obiectivelor tale le lipseste claritatea sau lipsesc complet
Care este directia spre care te indrepti? Ce iti doresti cu adevarat? De aceasta claritate ai nevoie inainte
de a putea merge mai departe.
8. Crezi ca le stii pe toate
In loc sa faci aceasta presupunere total eronata, afla ceea ce fac persoanele de succes si incearca sa faci
aceleasi lucruri, adaptate personalitatii tale, pana in momentul in care vei ajunge sa fii acolo unde iti
doresti.
9. Nu termini ceea ce ai inceput
Probabil incepi mai multe proiecte in acelasi timp dar de cele mai multe ori sfarsesti prin a nu termina
niciunul dintre ele. Acelasi lucru este valabil si in cazul cartilor, de exemplu. Incearca sa termini
intotdeauna ceea ce ai inceput.
10. Esti distras foarte usor
Raspunde la e-mailuri, raspunde la telefon, stabileste intalnirile cu clientii. Acestea pot astepta.
Concentreaza-te asupra a ceea ce ai de facut in momentul de fata.
11. Pentru tine doar ziua de astazi este cea care conteaza
In cazul in care nu ai o imagine pe termen lung care sa inglobeze ceea ce iti doresti, te vei sabota si vei
face ceea ce iti este mai usor si mai convenabil.
12. Nu-ti stabilesti prioritati
Invata sa spui nu. Ce poti elimina cu gratie din lista lucrurilor pe care le ai de rezolvat si care sunt cele
mai importante dintre acestea?
13. Nu ai un plan
Care crezi ca este urmatorul pas pe care ar trebui sa-l faci? Esti pregatit sa faci acest pas?
14. Tu esti cel mai mare critic personal
Tu ar trebui sa fii pentru tine cea mai mare majoreta. Incurajeaza-te singur si ai incredere in tine ca vei
reusi orice ti-ai propus.
15. Nu-ti stabilesti termene limita
Joaca-te cu tine insusti. Tu ar trebui sa fii responsabil pentru tine insuti. Incearca sa atingi acel termen
limita imposibil.
16. Esti nemultumit
Cauta solutia si lasa nemultumirile deoparte. Cum poti sa depasesti si aceasta problema care ti-a aparut
in cale?
17. Le permiti micilor obstacole sa te opreasca
Regaseste-ti echilibrul si incearca sa gasesti lectia ce poate fi invatata din experienta respectiva.
18. Nu-ti faci timp
Iti faci timp in fiecare zi pentru a face un pas in plus spre indeplinirea obiectivelor tale? Fa-ti timp in
fiecare zi si concentreaza-te asupra lucrurilor care sunt cu adevarat importante pentru tine.
19. Nu faci fiecare minut sa conteze
Nimic nu o sa te ajute mai mult in viata decat actiunea.
90% dintre cartile de dezvoltare personala ne spun aceste 12 lucruri!
Aproximativ 90% dintre cartile de dezvoltare personala contin aceleasi sfaturi repetate iar si iar, dar
formulate intr-o alta exprimare. Nu ne crezi? Opreste-te la libraria din cartierul tau si rasfoieste cateva
astfel de carti. Sfaturile pot fi formulate diferit sau orientate catre un public diferit (ex. barbati, femei,

52
diverse grupuri sociale), dar mesajul de baza este de cele mai multe ori acelasi. Acestea sunt 12 dintre
sfaturile oferite de 90% dintre cartile de dezvoltare personala:
1. Tu iti creezi propria viata
Nu esti o victima. Esti 100% responsabil pentru viata pe care o traiesti in acest moment. In cazul in
care nu esti multumit cu situatia vietii tale, ai puterea de a-ti schimba atitudinea si poti actiona pentru a
avea o viata mai buna. Aminteste-ti intotdeauna, in cazul in care crezi ca ai o viata grozava sau nu, in
orice caz, ai dreptate.
2. Tu este cel care isi creeaza propriile stari emotionale
Ai observat vreodata cum unele persoane au abilitatea de a trece foarte usor peste insulte, in timp ce
altii se enerveaza si reactioneaza aruncand injurii in stanga si in dreapta? Este foarte important sa
realizezi faptul ca nimeni nu are puterea de a te face sa te simti in vreun fel. Tu esti cel care face
alegerea de a se simti bine sau rau in legatura cu un anumit eveniment care are loc in viata ta.
3. Actioneaza ca si cand
In cazul in care doresti sa fii increzator, fericit sau optimist, atunci pretinde ca esti deja o astfel de
persoana. In cele din urma, dupa practicarea acestei mentalitati indeajuns de mult timp, vei realiza ca
nu mai este necesar sa pretinzi, deoarece asa esti tu.
4. Urmeaza-ti scopul
Un scop poate fi definit ca fiind ceva ce-ti face placere sa faci, care nu te oboseste si ceva ce ai putea
face pentru tot restul vietii tale. Scopul tau este acela de a scrie scenarii? Este de a-i ajuta pe cei
bolnavi? Fa-ti o lista cu scopuri si alege dintre aceste pe acela care-ti vorbeste cel mai mult.
5. Stabileste-ti obiective si programeaza-ti ziua
Stabileste-ti cinci sau zece obiective pe care doresti sa le realizezi in viata. Imparte fiecare scop in
obiective mult mai mici si obiectivele imparte-le in actiuni zilnice. In fiecare seara, planuieste-ti ziua
urmatoare in avans. Creeaza-ti o lista zilnica cu sarcinile pe care trebuie sa le duci la bun sfarsit pentru
a-ti indeplini scopurile pe termen lung.
6. Traieste in prezent
Regretul si rusinea isi fac aparitia atunci cand traiesti in trecut. Ingrijorarea si anxietatea isi fac aparita
in viata ta atunci cand traiesti in viitor. Adevarata pace a mintii isi poate face aparitia doar atunci cand
traiesti in momentul prezent. Cu cat esti mai constient de momentul prezent, cu atat mai mult acesta
devine o parte din viata ta de zi cu zi.
7. Putererea atractiei
Puterea atractiei este un instrument mental extrem de puternic. Procesul functioneaza concentrandu-te
asupra a ceea ce-ti doresti si vizualizandu-l ca si cand acesta se afla deja in viata ta. Apoi, vei avea de
partea ta un nou nivel de constientizare de a recunoaste oportunitatile care isi fac aparitia peste tot in
jurul tau si astfel vei atrage din ce in ce mai multe astfel de oportunitati. Aceste oportunitati te vor ajuta
sa atragi ceea ce-ti doresti in realitatea fizica.
8. Extinde-ti zona de confort
Zona ta de confort se afla intotdeauna fie intr-o stare de expansiune, fie de contractare. Cu cat iesi mai
mult in lume si cu cat faci ceea ce nu te simti confortabil sa faci, cu atat mai putin inhibat vei deveni.
Astfel, vei putea sa traiesti o viata mult mai implinita.
9. Fii recunoscator pentru ceea ce ai
In fiecare dimineata, inainte de a-ti incepe ziua, arata-ti recunostinta pentru tot ceea ce exista in viata
ta. Atunci cand suntem recunoscatori pentru ceea ce avem deja, viata ne raspunde oferindu-ne mai
multe binecuvantari si abundenta pentru care sa fim si mai recunoscatori.
10. Puterea cererilor
Nu-ti fie teama sa ceri ceea ce-ti doresti. Exista un motiv pentru care cei mici le adreseaza parintilor
aceeasi cerere iar si iar, deoarece acestia stiu ca la un moment dat mama sau tatal le vor indeplini
dorinta. Aceasta dinamica functioneaza si la maturitate. In cazul in care iti doresti ceva cu adevarat, nu-
ti fie teama sa ceri.
11. Invata de la profesionisti si copiaza ceea ce fac acestia

53
Este foarte important sa cunosti liderii de top si profesionistii din domeniul in care doresti sa te
perfectionezi. Ia-ti notite, incearca sa le intelegi mentalitatea si felul de a vedea lucrurile. Foarte multe
persoane cred ca acesti lideri nu doresc sa-si impartaseasca cunostintele pretioase cu ceilalti, dar
aceasta este una dintre cele mai mari satisfactii la care un lider autentic poate aspira, cea de a-i invata
pe ceilalti. Majoritatea dintre acesti oameni de succes sunt dispusi sa te invete in cazul in care le ceri sa
fac asta.
12. Ingora-i pe rautaciosi
Acesti oameni care vor incerca sa te descurajeze nu merita sa fie luati in seama. Nu-i asculta. Da-ti
seama ca singurul motiv pentru care acestia fac acest lucru este unul simplu. Vazandu-te pe tine ca-ti
urmaresti visele, lor le este reamintit faptul ca ei nu reusesc sa-si urmeasca propriile lor vise.
DOUAZECI de intrebari inspirationale care te vor ajuta sa-ti schimbi viata si sa-ti regasesti visul
personal
Cu totii ne dorim sa cunoastem culmile succesului. Cu toate acestea, doar anumiti oameni reusesc
sa se ridice peste medie. De ce? Raspunsul este unul complicat, dar iata ceea ce ar trebui sa stim:
acestia gandesc intr-un mod diferit, se comporta intr-un mod diferit si fac lucrurile intr-un mod
diferit, dar nu sunt diferiti.
Pentru a-ti schimba viata si pentru a-ti gasi visul personal, primul pas este unul foarte important.
Incepe prin a-ti raspunde singur la urmatoarele intrebari:

Care sunt convingerile care te tin pe loc?


Este nevoie de foarte mult curaj pentru a-ti pune la indoiala propriile convingeri. Cu totii am adoptat,
intr-un anume moment al vietii noastre, un anumit set de convingeri si un anumit tipar de
comportament. De cele mai multe ori ideile adoptate in acel moment al vietii noastre nu mai sunt in
concordanta cu realitatea actuala, acesta fiind unul dintre principalele aspecte care ne blocheaza drumul
catre dezvoltarea personala si spirituala.
Care este hobby-ul tau?
Lucrurile pe care le faci in timpul liber cu o foarte mare placere pot spune foarte multe despre modul
prin care poti sa descoperi fericirea din viata ta. Cu cat veti face mai des lururile care va creaza cea mai
mare stare de fericire interioara, cu atat veti fi mai aproape de adevarata dumneavoastra chemare.
Care este talentul tau?
De o mai mare importanta in comparatie cu recunoasterea hobby-urilor tale este intelegerea talentelor
cu care esti inzestrat. Care este domeniul care iti ofera o mare incredere in tine? Care sunt cele mai
importante cinci calitati ale tale? Aceste raspunsuri va pot ajuta sa va descoperiti visul personal si sa va
schimbati viata intr-un mod profund.
Cu cine iti face placere sa lucrezi?
Gandeste-te la persoanele din viata ta alaturi de care te afli intr-o continua colaborare. Foloseste-ti
intuitia si lasa-te ghidat catre persoanele alaturi de care colaborarea este la ea acasa.
Unde iti place sa lucrezi?
Care este mediul in care simti ca productivitatea ta este peste medie? Poate ca intalnirile de grup te
avantajeaza sau poate ca singuratatea este modalitate prin care iti poti exprima talentul si aptitudinile.
Incearca sa petreci cat mai mult timp in mediul in care te simti cel mai bine si cel mai productiv.
Care sunt pasiunile tale ?
Care sunt lucrurile care te pasioneaza in viata? Identifica-ti pasiunile si apoi fa tot ce-ti sta in putinta sa
petreci cat mai mult timp facand lucrurile care iti creaza placere, iar apoi raspunde-ti la urmatoarea
intrebare:
Cum iti poti transforma pasiunile intr-o sursa de venit?
Prima etapa ar fi cea in care iti urmaresti pasiunile pentru placerea oferita. A doua etapa este cea in care
tu iti urmaresti pasiunile si in acelasi timp esti platit pentru a face acest lucru. Daca esti blochat intr-o
situatie dificila in ceea ce priveste locul de munca, poti sa gasesti o solutie prin care iti poti transforma
pasiunile personale intr-o cariera. Daca iti doresti ceva din toata inima, esti dispus sa actionezi si sa faci
lucrurile pe care ceilalti nu sunt dispusi sa le faca, vei realiza orice iti doresti cu adevarat.

54
Ce te inspira?
De unde-ti extragi inspiratia pentru a merge mai departe? Poate ca este vorba de Nelson Mandela,
cartile anumitor autori celebrii, site-uri, prieteni sau membrii de familie. Hraneste-te zilnic cu lectiile de
viata pe care aceste surse ti le transmit.
Cum iti gasesti motivatia?
Daca nu dispui de o metoda de a te motiva si de a iti aminti destul de des scopurile pentru care merita
sa depui eforturi vei ramane in aceasi situatie in care te-ai aflat si ieri.
Ce visezi?
Visele pot spune foarte multe despre situatia vietii noastre pe care, de cele mai multe ori, o observam
intr-un mod subiectiv. Pastreaza alaturi de pat un jurnal pentru a-ti expune gandurile subconstiente. Ori
de cate ori te trezesti scrie exact cea ce ai visat. Apoi, cauta si interpreteaza semnele trimise de catre
subconstientul tau.
Care sunt obstacolele pe care le-ai depasit?
Cei mai multi dintre noi s-au luptat din rasputeri pentru a ajunge unde ne aflam acum. Gandindu-te la
obstacolele pe care le-ai infruntat iti va fi foarte usor sa te convingi ca poti realiza tot ceea ce iti propui.
Cum te raportezi la ceea ce au de spus celelalte persoane la adresa ta?
Poti alege sa reactionezi intr-un mod negativ sau poti alege sa ignori cele ce au fost spuse. Chiar si
prietenii nostri, chiar si membrii apropiati ai familiei pot spune si face lucruri care sunt extrem de
dureroase. Cuvintele spuse de ceilalti nu te definesc. Actiunile si gandurile tale te definesc. Nu uita
niciodata acest lucru!
De ce esti aici?
Vrei sa stii cum iti poti afla visul personal si cum iti poti schimba viata printr-un singur pas? Raspunde-
ti la aceasta intrebare: Care este scopul meu?. Este o intrebare foarte profunda iar raspunsul este unul
foarte important pentru tine. Poate ca nu stii raspunsul acum. Nu te ingrijora, vei afla raspunsul atunci
cand esti pregatit.
Pe cine admiri?
Cauta inpiratie in cei pe care-i admiri. In ciuda tuturor aspectelor negative care se petrec in lume, exista
in continuare milioane de eroi, de visatori si de lideri care ne pot inspira pe fiecare dintre noi intr-un
mod pozitiv.
Care iti sunt slabiciunile?
Nimeni nu este perfect. Recunoasterea aspectelor din viata dumneavoastra care pot fi imbunatatite
reprezinta un pas urias in aflarea visului personal.
Care iti sunt scopurile tale?
Ce ti-ai dori cu adevarat sa realizezi in viata ta? Acestea sunt obiectivele care ar trebui sa-ti conduca
toate actiunile. Vorbind de actiune
Cum iti vei indeplini scopurile?
Obiectivele carora le lipseste planul sunt lipsite de esenta. Odata ce iti dai seama de obiectivele tale,
desemneaza-ti pasii de actiune care te pot conduce in acea directie. Cei mai multi oameni nu fac acest
lucru, cu toate ca poate insemna diferenta dintre a obtine ceea ce iti doresti si a ramane totul o simpla
dorinta.
Pentru ce esti recunoscator?
Fii recunoscator in fiecare zi. Arata-ti recunostinta pentru cei din jurul tau. Spune-le multumesc si
intoarce-le gesturile de recunostinta. Fii recunoscator pentru ceea ce ai.
Cum poti sa imbunatatesti lucrurile?
Cu totii avem probleme. Cu totii avem doua optiuni, fie sa ne predam si sa acceptam circumstantele, fie
sa gasim o modalitate prin care sa imbunatatim situatia respectiva. Esti nefericit in legatura cu aspectul
fizic? Invata mai multe despre nutritie si formeaza-ti obiceiul de a merge la sala de fitness in mod
constant. Iti urasti locul de munca? Invatati o noua aptitudine care sa va poata ajuta pe viitor.

55
Cum poti face lumea mai buna?
Ultima intrebare, dar cu siguranta nu de o importanta inferioara, are in vedere imaginea scopului tau
final. Cum poti schimba lumea? Daca nu stii raspunsul inca, combina toate raspunsurile de mai sus si
veti avea o idee mult mai buna. Ai puterea de a face lucruri uimitoare.

56

S-ar putea să vă placă și