Festinger (1957) a definit cognitiile in termeni foarte generali: “cunostinte, opinii sau convingeri asupra

mediului, a propriei persoane sau a propriului comportament”. Pentru Festinger, cognitiile trebuie analizate
cu ajutorul a ceea ce el numeste implicatie psihologica. Se vorbeste de relatie de disonanta daca a doua
cognitie se opune celei determinate in mod normal de implicarea psihologica a celei dintai. De exemplu: “nu
este bine sa furi” si “am furat”.

Festinger este de parere ca cineva care are in universul sau cognitiv doua cognitii ce nu sunt in acord (disonanta), nu
va mentine acest dezacord, ci va incerca sa-l reduca, modificand una dintre cognitii in sensul unei mai bune potriviri
cu cealalta (reducerea disonantei). Astfel, un individ, care are in universul sau cognitiv, simultan, cognitiile “nu este
bine sa furi” si “am furat”, va reduce norma la comportament.

Pornind de la teoria lui Festinger, potrivit careia disonanta cognitiva deriva intr-un sentiment de neplacere care
persista in inconstientul indivizilor, dand nastere unor impulsuri inconstiente care adesea culmineaza in acte
delincvente sau crima, a fost elaborat Testul de Disonanta Cognitiva (Cassel et al., 2001) cu scopul de-a ajuta
indivizii sa-si constientizeze starile de tensiune traite in inconstient, pentru ca la nivel constient sa se angajeze in
activitati care sa elimine sau sa redirectioneze aceste tensiuni (Cassel, 1982).

Cassel & Chow (2001) au masurat gradul si natura disonantei cognitive la un grup de tineri delincventi, respectiv un
grup de liceeni. Rezultatele obtinute indica prezenta unui nivel ridicat de disonanta cognitiva in cazul populatiei
delincvente. Acest lucru, spun autorii, explica faptul ca indivizii cu un grad ridicat de disonanta cognitiva prezinta
potential pentru acte delincvente sau crima.

in baza acestor studii, am hotarat sa identific masura in care exista diferente de disonanta cognitiva intre infractori si
populatie normala, precum si dimensiunile de viata in care taria disonantei este mai prolifica. Motivatia studiului de
fata consta in faptul ca prin realizarea lui, dincolo de identificarea diferentelor specifice de disonanta cognitiva, se
ofera o explicatie cognitivista comportamentului infractional. La intrebarea “de ce unii oamenii sunt infractori”,
psihologul poate sa raspunda ca modul in care acestia gandesc asupra unor lucruri le defineste comportamentul. De
multe ori, la nivel implicit acestia acumuleaza tensiuni postcognitive, deoarece arhitectura cognitiva rezultata in urma
prelucrarilor de informatie nu se pliaza foarte bine peste modelul dezirabil oferit de societate sau de realitatea
obiectuala, asa cum o definea Korzibski.

Abordarea din perspectiva teoriei disonantei cognitive este utila si in educatie. Astfel, psihologia educationala este
unul dintre domeniile care solicita investigatii suplimentare in vederea identificarii potentialilor delincventi, infractori
sau criminali prin masurarea gradului si naturii disonantei cognitive si ulterior, reconsiderarea programelor de
preventie sau interventie psihologica.

Cercetarea de fata vizeaza domeniul psihologiei judiciare, in sensul ca-si propune investigarea gradului si naturii
disonantei cognitive pe o populatie de infractori. Pentru ca explicatia data in functie de cat de intensa este aceasta
stare de disonanta care potenteaza comportamentele atipice, s-a recurs la comparatia cu populatia normala, a carei
intensitate de stare disonanta este sub medie, deci nesemnificativa pentru angajarea in acte penalizate de lege sau
de societate.