Minciunile adulților

- de Paul Ekman
Cuprins
Introducere
Minciuna, scăpări și indici de înșelătorie
De ce eșuează minciunile
Cum să detectezi minciuna din cuvinte, voce
sau mișcările corpului
Indicii faciale ale înșelătoriei
Pericole și măsuri de precauție
Poligraful ca vânător de minciuni
Verificarea minciunii
Vănătoarea de minciuni în anii ’90
Minciuni din viața publică
 Introducere
Primul capitol al cărții introduce conceptul de minciună și prevalența sa în societate.

Ekman observă că minciuna este un comportament uman universal și că oamenii mint dintr-o varietate de motive,
inclusiv pentru a evita pedepse, pentru a obține avantaje sau pentru a se proteja pe ei înșiși sau pe alții. El mai arată
că minciuna poate avea consecințe grave, atât pentru mincinos, cât și pentru cei care sunt mințiți.

Una dintre temele cheie ale primului capitol este ideea că minciuna nu este întotdeauna ușor de detectat. Ekman
explică că, în timp ce unele minciuni sunt evidente și ușor de detectat, altele sunt mult mai subtile. El oferă câteva
exemple despre cum oamenii pot folosi indicii nonverbale, cum ar fi expresiile faciale sau limbajul corpului, pentru
a-și ascunde adevăratele sentimente sau intenții.

Un alt concept important introdus în primul capitol este ideea că minciuna poate fi un comportament învățat. Ekman
sugerează ideea conform căreia, copiii care sunt recompensați pentru minciuni sau care văd pe alții din jurul lor
mințind pot avea mai multe șanse să se folosească ei înșiși de înșelăciune mai târziu în viață.
 Minciuna, scăpări și indici de înșelătorie
Este afirmat faptul că minciuna este o expresie violentă a reprobării morale.
-Conform autorului, minciuna face referire la o persoană ce intenționează să inducă în eroare o alta,
făcând acest lucru în mod deliberat, fără o notificare prealabilă cu privire la acest scop.
-Este subliniată ideea conform căreia, o persoană care minte constant poate ajunge să creada în
propriile minciuni.
-Exista numeroase persoane care furnizează informații false fără intenție, acestea fiind neadevaruri
fără a minți.
Ekman continuă să explice că există două tipuri principale de comportament înșelător:
falsificarea și ascunderea. Falsificarea implică crearea activă de informații false, în timp ce
ascunderea implică reținerea de informații. El discută, de asemenea, diferitele niveluri de
înșelăciune, variind de la minciuni directe la declarații ambigue și omisiune selectivă de informații.
Ascunderea este mai des preferată deoarece pare mai puțin condamnabilă decât falsificarea.
-Cu cât emoția unei persoane este mai puternică, cu atât este mai posibil ca vreun semnal al acesteia
sa se scurgă.
-Panica nu poate garanta o dovadă a unei minciuni, însă reprezintă un indiciu pentru victima acesteia.
-Cel mai eficient mod de a ascunde emoțiile este cu o mască, iar cea mai bună mască este o emoție
falsă.
-Zâmbetul este masca cel mai des folosită deoarece servește ca opusul tuturor emoțiilor negative.
-O altă modalitate des întâlnită de a minți este spunerea adevărului în mod fals. Astfel adevărul este
spus parțial.
Potrivit lui Ekman, „scurgerea” (scăpările) se referă la semnalele inconștiente pe care oamenii le emit atunci când mint,
chiar dacă încearcă să ascundă adevărul. Aceste semnale pot fi sub forma expresiilor faciale, limbajului corpului, indicii
vocale și alte comportamente subtile. În timp ce oamenii pot încerca să controleze aceste semnale, ei sunt adesea
incapabili să facă acest lucru în totalitate și aici pot fi găsite indicii pentru înșelăciune.

Ekman explică că există mai multe tipuri diferite de indicii pentru înșelăciune, inclusiv microexpresii, erori de vorbire și
comportamente nonverbale. Microexpresiile sunt expresii faciale scurte care durează doar o fracțiune de secundă și pot
dezvălui adevăratele emoții ale unei persoane chiar și atunci când încearcă să le ascundă. Erorile de vorbire, cum ar fi
bâlbâieile sau pauzele, pot fi, de asemenea, un semn de înșelăciune, la fel ca și comportamentele nonverbale, cum ar fi
agitația sau evitarea contactului vizual.
 De ce eșuează minciunile
Minciunile pot eșua când:
• sunt prea evidente. Când o minciună este prea flagrată sau neplauzibilă, poate fi detectată cu ușurință de ascultător sau observator și, prin
urmare, mincinosul va fi prins.

• când mincinosul dă semne de înşelăciune prin comportamentul nonverbal. Ekman, care este un expert în domeniul comunicării nonverbale, a
identificat mai multe indicii nonverbale care pot indica înșelăciune, cum ar fi microexpresiile, contactul vizual și limbajul corpului. Dacă
mincinosul afișează aceste indicii, el își poate dezvălui, din neatenție, înșelăciunea.

• când mincinosul nu își poate aminti detaliile poveștii sale. Dacă mincinosul este incapabil să-și amintească detaliile specifice ale minciunii
sale, el se poate contrazice sau furniza informații inconsistente, ceea ce poate duce la dezvăluirea înșelăciunii sale.

• când mincinosul se confruntă cu dovezi care îi contrazic povestea. Dacă mincinosul este incapabil să ofere o explicație convingătoare,
înșelăciunea sa va fi dezvăluită.

• când mincinosului i se pun întrebări neașteptate sau este prins neprevăzut. Dacă mincinosul nu este pregătit pentru anumite întrebări sau
scenarii, el poate să-și dezvăluie din neatenție înșelăciunea prin reacțiile sale.
Este dificilă distingerea între teama nevinovatului de a nu fi crezut și reținerea persoanei vinovate de a fi depistată.
-În înșelăciune sunt în joc două feluri de pedepse: cea care se pregătește daca minciuna eșuează, și cea pentru însuși
actul de a se angaja în înșelăciune.
-De cele mai multe ori a spune adevărul poate produce pierderi imediate, certe, în timp ce o minciună permite
evitarea unei pierderi, măcar temporar.
-Vinovăția înșelăciunii face referire la un sentiment de minciuna, nu la problema legală a faptului daca cineva este
vinovat/nevinovat
-Atunci când decizia de a minții este luată pentru prima dată, oamenii nu anticipează întotdeauna cu exactitate cât de
mult ar putea suferi mai tărziu din cauza înșelăciunii
-Rușinea este strâns legata de vinovăție. Mincinoșii se simt mai puțin vinovați atunci când țintele lor sunt
impersonale sau total anonime
-Pe de altă parte, minciuna poate produce sentimente pozitive, poate transimte plăcere și satisfacție. Persoana care
minte vede actul de a înșela pe cineva ca pe o realizare. Satisfacția poate fi sporită în momentul în care este dus la
bun sfârșit scopul de a înșela pe cineva cu o reputație mai greu de păcălit.
 Cum să detectezi minciuna din cuvinte, voce sau mișcările corpului
-Descoperirea minciunii necesita înțelegerea modului în care mincinosul se comportă.
-Este util că persoana care detectează minciunile să poată face un echilibru intre semnalele ce pot transmite informații
utile, și care nu. Majoritatea oamenilor acordă cea mai mare atenție surselor mai puțin demne de încredere, precum
cuvintelor și expresiilor faciale, iar astfel sunt induși în eroare.
-Chipul unei persoane este locul principal pentru afișarea emoțiilor, exprimând, nu întotdeauna cu acuratețe ceea ce
simte vorbitorul.

-De ce sunt mai multe indicii pentru înșelăciune în față decât în ​cuvinte?
Fața este direct conectată la acele zone ale creierului implicate în emoție, iar cuvintele nu sunt. Când emoția este trezită,
mușchii feței încep să se declanșeze involuntar. Doar dacă aleg oamenii pot învăța să interfereze cu aceste expresii,
încercând, cu diferite grade de succes, să le ascundă. Expresiile faciale inițiale care încep când emoția este trezită nu
sunt alese în mod deliberat, cu excepția cazului în care acestea sunt false. Expresiile faciale sunt un sistem dual –
voluntar și involuntar, mințind și spunând adevărul, adesea în același timp.
Elemente cheie

Cuvintele Vocea Corpul

Mincinoșii acordă mai multă Indiciile nonverbale: expresiile faciale,

Indicii verbale: ezitarea, erorile de
atenție cenzurării mesajelor pe limbajul corpului și gesturile.
vorbire și schimbările în modul în care
care nu vor să le transmită, De exemplu, o persoană care minte
cineva vorbește.
deoarece sunt conștienți că vor fi poate evita contactul vizual, poate să-și
De exemplu, o persoană care minte se
trași la răspundere mai mult atingă fața sau gura mai des sau să
poate opri mai des când vorbește, sau
pentru cuvintele rostite, decât manifeste comportamente nervoase,
poate evita utilizarea pronumelor la
pentru semnalele corporale. cum ar fi frământarea sau baterea cu
persoana întâi.
piciorul.
-Ascunderea mișcării corpului poate fi mult mai ușoară decât ascunderea expresiilor faciale sau modificărilor
vocii.
-Cuvintele pot trada o minciuna de cele mai multe ori din cauza nepăsării, iar de multe ori este neglijat acest
aspect.
-Modificările vocii produse de emoție sunt greu de ascuns iar sunetu acesteia poate trada minciuna în
numeroase situații.
-Poziția corpului, ridicarea umerilor, gestica, postura, sunt elemente ce pot analiza veridicitatea unei minciuni.
-Mizele mari îl fac pe mincinos să monitorizeze și să controleze indicii accesibile și cunoscute pentru
înșelăciune.
-Sistemul nervos autonom produce modificări notabile în organism cu stimulare emoțională (modul de
respirație, frecventa înghițirii). Detectorul de minciuni poligraf poate măsură aceste modificări.
-Cea mai cunoscuta tehnică de eșantionare a emoțiilor a fost aceea de a cere subiectului să-și imagineze sau
să-și amintească ceva înfricoșător.
-Vocea, corpul, expresia faciala sunt cele care dau sens relatării verbale a unei emoții.
 Indicii faciale ale înșelătoriei
Fața poate arăta:
 care emoție este resimțită - furie, frică,
tristețe, dezgust, fericire, mulțumire,
entuziasm, surpriză,iar disprețul poate fi
transmis prin expresii distinctive;
 dacă două emoții sunt amestecate împreună.
– adesea două emoții sunt resimțite și chipul
înregistrează elemente ale fiecăreia;
 puterea emoției resimțite — fiecare emoție
poate varia în intensitate, de la supărare la
furie, teamă, teroare etc.
Ekman observă că există mai multe expresii
faciale care sunt asociate în mod obișnuit cu
înșelăciunea, inclusiv „zâmbetul fals”, „micro-
expresia” și expresia „deliciul înșelăciunii”.
Zâmbetul fals ̶ se caracterizează printr-o
lipsă de mișcare a mușchilor din jurul ochilor,
care creează un aspect plat sau înghețat.
Micro-expresiile ̶ sunt expresii faciale foarte
scurte care pot apărea în mai puțin de o
secundă și sunt adesea greu de detectat. Ele
pot oferi o privire asupra adevăratelor emoții
ale unei persoane, chiar dacă încearcă să le
ascundă.
„Deliciul înșelăciunii” (încântarea) ̶ o expresie
a plăcerii sau satisfacției care poate fi văzută
la cineva care înșală cu succes o altă
persoană. Se caracterizează printr-un rânjet
sau un zâmbet ușor și poate fi un semn că
cineva se bucură de actul înșelăciunii.
 Micro-expresii

Figura 3A arată mișcarea musculară fiabilă: situații care apar cu tristețe, durere, suferință și probabil vinovăţie. Este
notabil că interiorul sprâncenelor sunt îndreptate în sus. (mai puțin de 15% pot produce această expresie în mod
deliberat)

Figura 3B arată mișcările musculare fiabile care apar cu frică, îngrijorare, teamă sau teroare. Sprâncenele sunt ridicate și
trase împreună. (mai puțin de 10% pot produce această expresie în mod deliberat)

Figurile 3C și 3D arată acțiunile sprâncenelor și pleoapelor care marchează furia și cele pentru surpriză. Nu există acțiuni
distincte ale sprâncenelor și ale pleoapelor care să marcheze alte emoții. Mișcările sprâncenelor și pleoapelor
prezentate în figurile 3C și 3D nu sunt de încredere. (toată lumea le poate produce intenționat)
 Unul dintre cele mai bune indicii pentru furie este
îngustarea buzelor. Zona roșie devine mai puțin vizibilă,
dar buzele nu sunt neapărat apăsate. Această acțiune
musculară deși este foarte greu de realizat pentru
majoritatea oamenilor este des întâlnită. Apariția ei este
vizibilă atunci când cineva începe să se enerveze, chiar
înainte ca persoana să fie conștientă de acest sentiment.
Este o mișcare subtilă, cu toate acestea, și, de asemenea,
una ușor de ascuns prin acțiuni zâmbitoare.
Figura 4 arată cum această acțiune modifică aspectul
buzelor.
Ochii – oglinda sufletului?
01
Schimbări produse de
mușchii din jurul globului
ocular (nu produc scăpări)
02 03
Direcția privirii- exemplifică Clipitul- poate fi făcut voluntar,
tristețe, dezgust, vinovăție dar devine mai des când cineva
(este ușor de manipulat) este stimulat emoțional

04
Dilatarea pupilei- în
combinație cu clipitul pot
induce semne de minciună,
dar nu indică ce anume
05
Lacrimile- produse de activitatea sistemului nervos
autonom. Sunt semne doar ale unor emoții, nu ale
tuturor. (suferință, tristețe, ușurare, anumite forme de
plăcere și râs necontrolat)
Există alte trei indicii care sugerează că o expresie este falsă: asimetria,
sincronizarea și locația în flux conversațional.
Într-o expresie facială asimetrică, aceleași acțiuni apar pe ambele părți ale feței,
dar acțiunile sunt mai puternice pe o parte decât pe cealaltă. Ele nu trebuie
confundate cu expresii unilaterale, cele care apar doar pe o parte a feței. Astfel de
acțiuni faciale unilaterale nu sunt semne de emoție, cu excepția expresiilor de
dispreț în care buza superioară este ridicată sau colțul buzei este strâns pe o
parte. În schimb, se folosesc expresii unilaterale în embleme precum clipirea cu
ochiul sau ridicarea sceptică a unuia sprâncene.
Expresiile asimetrice sunt mai subtile, mult mai frecvente și mult mai interesante
decât cele unilaterale.
• Sincronizarea este un aspect esențial al comportamentului înșelător. Înșelatorii
folosesc adesea sincronizarea în avantajul lor, așteptând momentul potrivit pentru a
spune o minciună sau pentru a ascunde informații. De exemplu, un politician poate
alege să elibereze o informație dăunătoare despre adversarul său într-un moment în
care va avea cel mai semnificativ impact asupra campaniei sale.

• În plus, Ekman observă că sincronizarea poate fi, de asemenea, un indiciu pentru

înșelăciune. O persoană care ezită sau își ia o perioadă neobișnuită de timp pentru a
răspunde la o întrebare poate ascunde ceva. În mod similar, o persoană care se
grăbește să răspundă la o întrebare poate încerca să ascundă adevărul.
 Locația exactă a unei expresii în raport cu fluxul vorbirii, schimbarea vocii și
mișcările corpului este a treia sursă de indicii de înșelăciune. De exemplu, un zâmbet
care este limitat doar la zona gurii, fără nicio mișcare corespunzătoare în ochi, poate fi
un indiciu că persoana nu este cu adevărat fericită, ci încearcă în schimb să-i înșele pe
alții.
Să presupunem că cineva falsifică furia și spune: „Sunt sătul de comportamentul
tău.” Dacă apare expresia furiei după cuvinte este mai probabil să fie fals decât dacă
mânia apare la începutul cuvintelor sau chiar cu un moment înainte.
Probabil că există mai puțină latitudine în ceea ce privește expresia facială în raport
cu mișcarea corpului. Să presupunem că în timpul „sătul” mincinosul a bătut cu pumnul
în masă. Dacă expresia furiei a urmat lovitura de pumn este mai probabil a fi falsă.
Expresii faciale care nu sunt sincronizate cu mișcarea corpului sunt susceptibile de a fi
indicii de înșelăciune.
Pericole și măsuri de precauție
Prima precauție face referire la implicarea procesului de interpretare al semnelor comportamentale de
înșelăciune
O altă precauție este reprezentată de înțelegerea greșelilor ce apar în depistarea înșelăciunii
Emoțiile pot scapă de sub control dobândind un impuls propriu, nu cedând cu timpul, așa cum o fac de
obicei, intensificandu-se în schimb
Oamenii sinceri deseori nu realizează că fiecare cuvânt pe care îl rostesc și fiecare gest pe care îl fac le este
analizat de către o persoana care îi suspectează că mint.
Pe măsură ce timpul trece și minciuna pare a fi crezuta pe deplin, mincinosul poate deveni atât de relaxat
încât să intervină greșeli din cauza încrederii excesive
Cel ce urmărește un mincinos trebuie să estimeze întotdeauna probabilitatea că un gest sau o expresie să
indice atât minciuna cât și sinceritate
Absența unui semn de înșelăciune nu este o dovadă a adevărului, unii oameni se pot ascunde foarte eficient.
Dar, în același timp prezența unui semn de înșelăciune nu este întotdeauna o dovada a minciunii.
Este util să luam în considerare întotdeauna că un semn de emoție poate da nu fie un indiciu al înșelăciunii
ci un indiciu a modului în care o persoana sincera simte că este suspectata că a mințit. (obervat des la
interogatoriul unui suspect inocent)
 Ilustratorii sunt comportamente nonverbale care însoțesc și subliniază vorbirea. Acestea includ gesturi,
expresii faciale și mișcări ale corpului care sunt folosite pentru a ilustra sau a sublinia mesajele verbale. De
exemplu, o persoană poate folosi gesturi cu mâinile pentru a sublinia un punct pe care îl face sau poate da
din cap pentru a indica acordul cu ceva ce a spus altcineva.

Potrivit lui Ekman, ilustratorii pot fi un indicator util al înșelăciunii, deoarece sunt adesea folosiți în
mod inconștient și sunt greu de controlat. De exemplu, o persoană care minte poate folosi gesturi exagerate
ale mâinii sau expresii faciale pentru a încerca să-i convingă pe ceilalți de sinceritatea lor, dar ilustratorii lor
le pot dezamăgi, fiind inconsecvenți cu mesajul lor verbal.

Cu toate acestea, este important să rețineți că ilustratorii singuri nu sunt un indicator de încredere al
înșelăciunii. Ele trebuie luate în considerare împreună cu alte indicii nonverbale și verbale, precum și
contextul situației, pentru a evalua cu exactitate dacă cineva este sincer sau nu.
 Unul dintre principalele pericole este acela că oamenii se bazează adesea pe propria intuiție sau pe
„sentiment” pentru a detecta minciunile, care pot fi nesigure. În plus, oamenii pot avea părtiniri sau preconcepții
care le pot influența judecata.
Ekman subliniază, de asemenea, importanța de a fi prudent în interpretarea indiciilor comportamentale
pentru înșelăciune. Câteva dintre măsurile de precauție pe care le sugerează sunt:
• Recunoașteți că niciun indiciu nu este sigur: Ekman avertizează că nu vă bazați prea mult pe orice indiciu
comportamental, cum ar fi evitarea contactului vizual sau agitația, ca semn sigur de înșelăciune. În schimb,
el subliniază importanța căutării modelelor de comportament care sugerează înșelăciune.
• Luați în considerare contextul: Ekman observă că același comportament poate avea semnificații diferite în
contexte diferite. De exemplu, evitarea contactului vizual ar putea fi un semn de înșelăciune în unele culturi
sau situații, dar în altele ar putea indica pur și simplu timiditate sau respect.
• Luați în considerare diferențele individuale: oamenii diferă prin limbajul natural al corpului și prin
capacitatea lor de a-l controla. Prin urmare, Ekman sugerează că nu ar trebui să presupunem că toată lumea
se comportă la fel atunci când mint.

• Evitați să faceți judecăți rapide: Ekman avertizează împotriva ajungerii la concluzii bazate pe un singur
indiciu comportamental sau pe o scurtă interacțiune. În schimb, el sugerează să adunați cât mai multe
informații posibil și să căutați modele de comportament în timp.

• Fiți conștienți de propriile părtiniri: Ekman subliniază că propriile noastre părtiniri și așteptări pot influența
modul în care interpretăm comportamentul. Prin urmare, el sugerează că ar trebui să fii conștient de propriile
părtiniri și să încerci să rămâi obiectiv atunci când evaluezi indicii comportamentale.
 Poligraful ca vânător de
minciuni

• Deși Ekman recunoaște că poligraful poate fi eficient în anumite situații, el subliniază, de asemenea,
limitările și potențialul de utilizare greșită.
• Ekman observă că poligraful funcționează prin măsurarea răspunsurilor fiziologice, cum ar fi ritmul
cardiac, tensiunea arterială și respirația. Poligraful înregistrează modificările prin intermediul a 4 senzori
amplasați : 2 în zona pieptului și stomacului persoanei ( pentru a măsură modificările în adâncimea și
rata respirației), în jurul bicepsului (măsurarea activității cadiace, pe degete ( modificările transpirației).
• Pentru a detecta minciuna, examinatorul compara activitatea înregistrată pe diagrama atunci când
suspectului i se pune întrebarea relevanta pentru motivul pentru care este dat examenul cu răspunsul
la o alta întrebare ce nu se ocupa de problema în discuție.
• Pentru că examenul poligraf să funcționeze, întrebările de control trebuie să trezească emoțional
persoana în fapt. Acest lucru este relevant pentru că suspectul să devină mai preocupat de întrebarea
de control decât de întrebarea relevantă pentru subiect.
• Medicamentele pot influenta un rezultat neconcludent al testului poligraf deoarece acestea pot suprima
activitatea sistemului nervos autonom.
• Aceste răspunsuri pot fi indicatori de stres sau anxietate, care pot fi prezente atunci când o persoană minte.
Cu toate acestea, poligraful nu este sigur și există mai mulți factori care îi pot afecta acuratețea.
• Paul Ekman prezintă câteva exemple de cazuri în care poligraful, cunoscut și sub numele de detector de
minciuni, nu a funcționat așa cum era de așteptat în detectarea înșelăciunii.

• Un astfel de exemplu pe care Ekman îl menționează este un caz în care un bărbat pe nume Aldrich Ames,
care era ofițer CIA, a reușit să înșele testul poligraf, chiar dacă era spion pentru Uniunea Sovietică. Testul
poligraf i-a fost administrat de mai multe ori, dar a putut folosi diverse contramăsuri pentru a înșela
aparatul, cum ar fi controlul respirației și al ritmului cardiac. Acest exemplu ilustrează limitările testului
poligraf și necesitatea altor metode de detectare a înșelăciunii.

• Un alt exemplu pe care Ekman îl discută este cazul lui Gary Ridgway, un ucigaș în serie care a reușit să înșele
testul poligraf în timpul unei investigații asupra crimelor. Examinatorul de poligraf l-a întrebat pe Ridgway
dacă a ucis vreodată pe cineva, la care a răspuns „nu” și a trecut testul. Cu toate acestea, s-a descoperit mai
târziu că el a comis într-adevăr numeroase crime și, în cele din urmă, a mărturisit crimele. Acest exemplu
evidențiază faptul că psihopații și indivizii cu personalități antisociale pot fi capabili să înșele testul poligraf,
deoarece nu experimentează aceleași răspunsuri fiziologice la minciună ca majoritatea oamenilor.
Figurile 7 și 8 ilustrează grafic efectele de a avea
o rată de bază atât de scăzută de minciună.
Pentru a evidenția cum modificarea tarifelor de
bază afectează numărul de persoane
considerate în mod eronat a minți, s-a păstrat
acuratețea estimată de 90% constantă. Când
baza minciunii este 20%, doi mincinoși, în medie,
sunt prinși pentru fiecare persoana judecată
gresit.
Când rata de bază a minciunii este de 5%,se
inversează și pentru două persoane inocente
sunt judecate greșit pentru fiecare mincinos
prins.
Argumentul conform căruia resentimentele
legate de nevoia de a susține testul poate
îngreuna obținerea unor rezultate exacte ar
trebui să se aplice si aici. Angajații pot simți și
mai mult resentimente despre faptul că trebuie
să susțină testul odată ce au deja locul de muncă
decât înainte, când erau în căutarea unuia.
• Unii oameni pot fi capabili să-și controleze răspunsurile fiziologice, în timp ce alții pot fi
etichetați în mod fals drept mincinoși din cauza anxietății sau a altor factori care nu au
legătură cu înșelăciunea. În plus, acuratețea poligrafului poate fi influențată de
priceperea și experiența examinatorului, precum și de tipul de întrebări adresate.

• În ciuda acestor limitări, Ekman sugerează că poligraful poate fi util în anumite contexte,
cum ar fi anchete penale sau verificări de securitate. Cu toate acestea, el avertizează să
nu se bazeze prea mult pe poligraf și subliniază importanța utilizării altor metode, cum ar
fi analiza comportamentală și dovezile de coroborare, pentru a determina adevărul.
 Verificarea minciunii
• Verificarea minciunii explica de ce orice
semne de frica, rușine sau vinovație ar fi
ambigue ca indicii pentru înșelăciune
• Atunci când mincinosul și tintă provin din
culturi diferite, ba chiar mai mult nu
împărtășesc aceeași limba, detectarea
înșelăciunii este considerabil mai dificilă
• Nu țoată lumea este capabilă să mintă sau
este dispusă să o facă
• Eșecul sau succesul unei minciuni
depinde de detaliile minciunii, ale
mincinosului sau a celui care încearcă să
descopere înșelătoria
• Verificarea minciunii va permite unei
persoane suspecte să estimeze şansele
sale de a-şi confirma sau infirma
suspiciunile.
• Uneori tot ce va învăța este că nu poate
afla.
Abilitatea de a minți sau de a surprinde minciuna este importantă de ascuns.
Politologul Michael Händel descrie un exemplu:
„Până la 2 iunie [1967] a devenit clar pentru guvernul israelian că războiul a
fost implacabil. Problema a fost cum să lanseze un atac surpriză în timp ce
ambele părți erau pe deplin mobilizate și alerte.
Ca parte a unui plan de înșelăciune pentru a ascunde intenția Israelului de a
merge la război, Dayan [ministrul israelian al apărării] a spus unui jurnalist
britanic pe 2 iunie că era și prea devreme și prea târziu pentru ca Israelul să
intre în război. A repetat această afirmație în timpul unei conferințe de presă
din 3 iunie.”
În timp ce acest lucru nu a fost singurul mijloc pe care l-a folosit Israelul
pentru a-și păcăli adversarii, abilitatea lui Dayan de a minți a fost relevantă
pentru succesul lor în realizarea unui atac surpriză total pe 5 iunie.
 În timp ce înșelăciunile internaționale nu necesită întotdeauna
contactul direct între mincinos și țintă (pot fi îndeplinite prin
camuflaj, comunicate false și așa mai departe), aceste exemple
ilustrează faptul că există ocazii în care minciuna este față în față.
Un poligraf sau orice alt dispozitiv intruziv care cere ca adversarul
să coopereze pentru a-și avea onestitatea măsurată nu poate fi
utilizat. Astfel interesul din ultimii zece ani s-a îndreptat către ideea
dacă ar fi posibil să se utilizeze studii științifice despre indicii
comportamentale cu scopul de a minți.
Vănătoarea de minciuni în anii ’90
Paul Ekman discută despre exemplul lui Adolf Hitler
și despre modul în care a folosit înșelăciunea
pentru a câștiga puterea și a manipula masele.

Ekman explică că Hitler a fost un maestru în

manipularea emoțiilor prin discursurile sale,
folosind diverse tehnici pentru a crea un sentiment
de unitate și apartenență printre adepții săi. El a
reușit să-i convingă pe oameni să creadă în viziunea
lui, chiar dacă se baza pe minciuni și propagandă.

Ekman subliniază, de asemenea, modul în care Hitler

a folosit indicii nonverbale în avantajul său, cum ar
fi contactul vizual intens, gesturile dramatice și
postura puternică. Aceste tehnici au ajutat la
crearea unui sentiment de autoritate și carisma,
care i-au întărit și mai mult stăpânirea asupra
poporului german.
Ekman explică că anumite persoane, cum ar fi oficialii de aplicare a legii și judecătorii, sunt
instruiți să detecteze minciunile și pot avea o rată de succes mai mare în a face acest lucru. Cu
toate acestea, el observă, de asemenea, că există diferențe individuale în capacitatea de a
detecta minciunile, unii oameni în mod natural mai buni la asta decât alții.

Ekman sugerează că unii factori care pot contribui la capacitatea de a detecta minciunile includ:

1. Inteligența emoțională: oamenii care sunt mai inteligenți din punct de vedere emoțional pot fi
mai capabili să citească expresiile faciale și alte indicii nonverbale care pot indica înșelăciune.
2. Abilități interpersonale: Persoanele care sunt pricepute să construiască relații și să
stabilească încredere cu ceilalți pot fi mai capabile să detecteze când cineva minte.
3. Abilități cognitive: persoanele cu abilități cognitive mai mari, cum ar fi memoria și atenția, pot
fi mai capabile să detecteze inconsecvențele în povestea sau comportamentul unei persoane.
4. Experiență: Persoanele care au fost mai expuse la înșelăciune, cum ar fi lucrând în forțele de
ordine sau în securitate, pot avea o capacitate mai bună de a detecta minciunile.

Ekman observă, de asemenea, că unii oameni pot avea o capacitate naturală de „detector de
minciuni”, care se bazează pe o combinație a acestor factori. Cu toate acestea, el avertizează că
chiar și cei cu o mare capacitate de a detecta minciunile pot face în continuare greșeli și
subliniază importanța verificării informațiilor prin alte mijloace.
Este prezentat un exemplu despre modul în care cercetările autorului privind
comportamentul nonverbal și înșelăciunea pot fi aplicate situațiilor din lumea reală. Mai
exact, el discută cazul afacerii Iran-Contra din 1986, în care s-a constatat că membrii
administrației Reagan au vândut arme Iranului în schimbul ostaticilor și apoi au folosit
veniturile pentru a finanța rebelii anticomuniști din Nicaragua.

Ekman notează că în timpul audierilor publice despre scandal, câțiva dintre jucătorii cheie,
inclusiv consilierul pentru securitate națională John Poindexter și Lt. Col. Oliver North, au
manifestat comportamente care erau în concordanță cu înșelăciunea.

Ekman notează că Poindexter a prezentat mai multe comportamente care sunt asociate în
mod obișnuit cu minciuna. De exemplu, și-a atins frecvent fața, ceea ce poate fi un semn
de anxietate și nervozitate. De asemenea, a evitat contactul vizual cu cei care au adresat
întrebarea, ceea ce poate fi un semn de necinste.

În plus, Poindexter a folosit mai multe strategii verbale pentru a-și înșela cei care au
întrebat. De exemplu, a dat adesea răspunsuri evazive sau a răspuns la întrebări cu o
întrebare, în loc să ofere un răspuns simplu. De asemenea, a folosit un limbaj complex și
jargon tehnic pentru a îi deruta pe cei care au întrebat și pentru a evita să ofere răspunsuri
directe.
 Mărturia locotenentului colonel North în timpul audierilor Iran-Contra ilustrează un alt
aspect făcut în „Minciunile adulților”. North este un bun exemplu a ceea ce autorul
numește un interpret natural.
Autorul nu are intenția de a sugera că North a mințit de fapt (deși a fost condamnat
pentru că a mințit în mărturie anterioară în fața Congresului) doar că dacă a făcut-o nu
am putut desprinde acest lucru din comportamentul lui. Dacă a mințit, a fost foarte
convingător. Performanța lui, ca performanță, era frumoasă de privit.
Sondajele de opinie publică efectuate la acea vreme au arătat că North era larg
admirat de poporul american. Acolo sunt multe motive pentru captivarea publicului său.
Pentru unii oameni, chiar și uniforma a ajutat. Și o parte din atracția lui a fost maniera lui
în sine, comportamentul.
Una dintre trăsăturile distinctive ale artiștilor interpreți naturali o reprezintă faptul că
este plăcut să îi privim; ne bucurăm de prestația lor. Nu există niciun motiv să credem că
astfel de oameni mint mai mult decât oricine altcineva (deși ar putea fi mai mulți tentați
pentru că știu că pot scăpa de asta), dar când mint, minciunile lor sunt fără întreruperi.
Minciuni din viața publică
Pe parcursul capitolului autorul prezintă
experiența și evaluările sale personale
bazate pe gândirea la natura minciunii.
Conform exemplelor politice, acesta afirma
că într-o democrație nu există o modalitate
ușoară de a induce în eroare o alta
națiune, fără a-ți induce în eroare propriul
popor, iar acest lucru face ca înșelăciunea
să fie o politica foarte periculoasă atunci
când este practicată mult timp.
În finalul cărții se afirmă faptul că nicio
relație nu poate supraviețui, indiferent de
felul acesteia, că este vorba despre o
legătura profesională, de amiciție sau chiar
de iubire, dacă încrederea este pierdută
total.
Ekman explorează prevalența minciunii în viața publică, inclusiv în politică, jurnalism și
publicitate.

Ekman susține că minciuna în viața publică este deosebit de dăunătoare, deoarece subminează
încrederea publicului în instituții și unul în altul. El discută despre modalitățile în care
personalitățile publice, cum ar fi politicienii și jurnaliștii, folosesc înșelăciunea pentru a-și
manipula audiența, adesea pentru câștig personal.

Unul dintre punctele cheie pe care le face Ekman este că minciuna în viața publică este adesea
mai subtilă și mai dificil de detectat decât minciuna în relațiile personale. Persoanele publice
sunt adesea foarte pricepute în a-și ascunde adevăratele sentimente și intenții și pot folosi
tehnici sofisticate, cum ar fi ambiguitatea strategică sau declarațiile înșelătoare, pentru a-și
înșela publicul.
 Cazul Navetei Challenger

Ekman discută despre modul în care oficialii NASA au ascuns informații importante
despre siguranța navetei spațiale Challenger înainte de lansarea acesteia în 1986. În
ciuda avertismentelor din partea inginerilor că garniturile O-ring ale navetei erau
vulnerabile la defecțiuni pe vreme rece, oficialii NASA au decis să continue cu
lansarea și, în mod tragic, naveta a explodat la doar 73 de secunde după decolare,
ucigând toți cei șapte membri ai echipajului.

Ekman observă că, în urma dezastrului, investigațiile au dezvăluit că oficialii NASA

au minimalizat în mod deliberat riscurile asociate cu sigiliile O-ring, pentru a menține
percepția publicului că programul navetei spațiale este sigur și de încredere. Această
ascundere a informațiilor importante, susține Ekman, a fost o formă de înșelăciune
care a avut consecințe devastatoare.
 Cazul Anittei Hill

Anita Hill este un avocat și profesor care a devenit celebră în 1991, când l-a acuzat pe
candidatul Clarence Thomas, nominalizat la Curtea Supremă, de hărțuire sexuală. În
timpul audierilor de confirmare a lui Thomas, Hill a mărturisit că Thomas a făcut avansuri
sexuale nedorite față de ea în timp ce ea lucra pentru el la Departamentul Educației și la
Comisia pentru șanse egale în muncă.

Thomas a negat acuzațiile, iar audierile au devenit o controversă națională. Ekman observă
că în timpul audierilor, limbajul corpului și modelele de vorbire ale lui Hill erau în
concordanță cu cineva care spunea adevărul. Ea a vorbit calm și clar, a menținut contactul
vizual cu cei care puneau întrebările și nu a dat semne de anxietate sau defensivă.

În contrast, Ekman observă că comportamentul lui Thomas a fost în concordanță cu cineva

care a mințit. Îi întrerupea frecvent pe cei care puneau întrebări, manifesta furie și refuza să
răspundă direct la multe dintre întrebări. Aceste comportamente, potrivit lui Ekman, sunt
semne comune de înșelăciune.
 NONVERBAL
VERBAL PARAVERBAL
EXPRESII
EMBLEME ILUSTRATORI ADAPTORI MANIPULATORI
FACIALE
-șase emoții
Există mai multe indicii verbale -tip de comunicare nonverbală
-produse în mod -de obicei universale: fericire,
care pot indica faptul că o care implică tonul, înălțimea și -folosiți când o
deliberat -însoțesc cuvintele comportamente tristețe, furie, frică,
persoană minte: viteza vorbirii, precum și alte persoană este
-folosite în lipsa rostite inconștiente și pot fi surpriză și dezgust
1.Lipsa de detalii indicii vocale, cum ar fi râsul, supărată
cuvintelor -folosiți pentru a acțiuni fizice, -microexpresiile
2.Schimbări de limbaj: atunci suspinele și gemetele. -la marginea
Ex: dat din cap, ridicat susține idei care sunt (atingerea părului (expresii faciale
când o persoană minte, poate -poate oferi indicii importante conștiinței
din umeri; greu de explicat sau scărpinatul scurte care apar
trece de la utilizarea contracțiilor despre starea emoțională a unei Ex: acele mișcări în
-există și instanțe în -înțelesuri diferite în nasului, sau pot fi involuntar și sunt
la utilizarea cuvintelor complete persoane, cum ar fi dacă este care o parte a
care aceastea trădează funție de cultură mișcări mai subtile, adesea greu de
sau invers. anxioasă, supărată sau corpului masează,
infromații ascunse (ex: Ex: accentuarea unui cum ar fi mutarea de detectat)
3.Ezitare: Când o persoană entuziasmată. îngrijește, freacă,
în timpul unei cuvânt/propoziții, pe un picior pe altul, -important
minte, poate ezita sau face o Ex:vocea unei persoane poate ține, cipește, zgârie
prezentări, cel care desenarea în aer a ajustarea hainelor) contextul (aceeași
pauză înainte de a răspunde la o deveni mai ascuțită și mai rapidă sau manipulează în
prezintă arată degetul unui obiect, pocnit -pot fi indicatori ai expresie poate avea
întrebare. atunci când este entuziasmată, alt mod o altă parte a
profesorului, dar gestul din degete; înșelăciunii semnificații diferite
4.Limbajul lipsit de angajare:, sau mai joasă și mai lentă când se corpului sau un
nueste văzut din cauza -se observă un Ex: să-și acopere în funcție de
poate folosi un limbaj lipsit de simte deprimată. anume obiect
unui obiect) comportament gura cu mâna atunci situație)
angajare, cum ar fi „poate”, Indiciile paraverbale pot indica, -nu sunt de încredere
-se observă un suspicios când când minte, evitarea Ex:un zâmbet poate
„eventual” sau „cred”. de asemenea, dacă o persoană pentru că pot indica
comportament numărul contactului vizual, indica fericire sau
5.Supracompensare: poate este sinceră sau înșelătoare stări opuse
suspicios când ilustratorilor scade pentru a părea mai politețe sau poate fi
supracompensa folosind prea Ex: modificări ale înălțimii, (discomfort și
emblemele devin mai puțin anxios sau mai folosit pentru a
multe detalii sau fiind prea volumului sau vitezei care pot relaxare)
des utilizate evaziv. ascunde emoții
nenaturale în declarațiile sale. apărea atunci când cineva minte
negative.
 Concluzii
Capacitatea noastră imperfectă de a minți este fundamentală,
necesară pentru experiența personală. Viața și-ar pierde esența dacă
toată lumea ar minți perfect, ba chiar mai mult dacă nimeni nu ar putea
minții deloc. Dacă trădarea ar fi la fel de ușoară cu emoțiile ca și cu
ideile, dacă expresiile și gesturile ar putea fi deghizate și falsificate la fel
de ușor ca și cuvintele, viața noastră emoțională ar fi mult prea simplă.
Capacitățile umane pe care le avem sunt unice, putem să mințim sau
să fim sinceri, să descoperim înșelăciunea sau să o ratam, să fim induși
în eroare sau să cunoaștem adevărul. Avem de ales, aceasta este natura
noastră.