Franele hidraulice

Frânele hidraulice au transformat ciclismul montan încă de la introducerea lor. Ele ne permit să mergem
mai repede, asta pentru că ne putem opri mai repede. Haideţi să vedem ce e atât de deosebit la frânele
hidraulice, astfel încât ele constituie alegerea riderilor profesionişti dar şi a cicliştilor mai puţin profi. Să o
luăm cu începutul...

Principiul din spatele oricărui sistem hidraulic este simplu: forţele care sunt aplicate la un punct sunt
transmise către un alt punct prin intermediul unui fluid incompresibil. La frâne, acest lichid incompresibil
este lichidul de frână, dar despre el vom vorbi mai pe larg ceva mai târziu.

În mod comun în hidraulică, forţa iniţială, adică cea care se aplică pentru a opera sistemul, se multiplică
pe parcurs. Valoarea de multiplicare poate fi aflată prin compararea dimensiunilor pistoanelor de la
fiecare capăt al circuitului. La sistemele de frânare, de exemplu, pistonul de împingere a lichidului (cel
din manetă) este mai mic decât pistoanele care acţionează plăcuţele de frână, şi prin urmare forţa
aplicată în manetă se multiplică, ajutându-vă să frânaţi mai uşor şi mai eficient. O altă caracteristică a
hidraulicii este că vasele/conductele ce conţin fluide pot avea orice dimensiune, lungime sau formă,
astfel încât principiul permite conducte care pot fi amplasate aproape oriunde. Ele pot fi de asemenea
separate, astfel încât pot permite unui cilindru
principal (master cilinder) să acţioneze doi sau mai
mulţi cilindrii secundari.

Întregul sistem de frânare poate fi radiografiat în

următoarele componente principale:

-Cilindru principal (în manetă)

-Conductă

-Lichid de frână

-Cilindrii secundari (în etrier)

-Plăcuţe de frână

-Disc

Cursa manetei poate fi împărţită în 3 categorii:

1. Cursa moartă (Dead-stroke) - Aceasta este partea incipientă a cursei manetei, atunci când dispozitivul
primar de etanşare impinge lichidul de frână spre rezervor, însă înainte de a împinge lichid spre etrier
prin intermediul conductelor de frână.

2. Cursa intermediară - Aceasta are loc între momentul în care pistoanele etrierului încep să iasă din
locaşul lor şi momentul în care plăcuţele de frână iau contact cu discul. Sau mai simplu explicat: este
cursa manetei ce decurge în timpul în care spaţiul liber dintre rotor şi plăcute este umplut.
3. Contactul şi Modulaţia - Plăcuţele de frână fac acum contact cu rotorul şi dacă apăsăm maneta în
continuare va fi generată putere de frânare suplimentară. Modulaţia este controlată de rider şi nu e
neapărat o caracteristică a sistemului de frânare, însă este adevărat că unele frâne pot permite riderului
o modulaţie mai bună sau un control mai bun al forţelor de frânare.

Sistemele cilindrilor principali pot fi clasificate în două grupuri - deschise şi închise.

Un sistem deschis include un rezervor şi un vas de expansiune ce permit ca lichidul de frână să fie
introdus sau eliminat automat din sistemul de frânare în timpul utilizării. Atunci când frânăm, lichidul de
frână se extinde datorită căldurii generate de frecare, iar aici intervine rezervorul, ce are ca rol principal
preluarea unei părți din acest lichid de frână expandat. Vasul de expansiune are posibilitatea de a se
contracta sau a se dilata, astfel încât atunci când lichidul se extinde, acesta compensează acest
inconvenient. Un alt rol al rezervorului este acela de a furniza lichid de frână atunci când plăcuțele se
tocesc şi, ca urmare, pistoanele trebuie să parcurgă o cursă mai mare până la disc.

Un sistem închis foloseşte de asemenea un rezervor pentru lichid, însă nu are vas de expansiune, iar asta
înseamnă că orice modificare asupra cantității de lichid din sistem trebuie făcută manual.

Conductele sau furtunele de frână au rolul de a conecta cele două componente principale ale frânei,
adică cilindrul principal de cei secundari. După cum am menţionat mai sus, conductele pot fi direcţionate
aproape pe oriunde, aşa că haideţi să aruncăm o privire mai în detaliu.

Conductele de frână sunt formate din mai multe

straturi, de regulă minim 3, după cum urmează:

1. Furtunul interior - are rolul de a păstra lichidul în

interior. De regulă este confecţionat din teflon, pentru
că acesta nu reacționează sau corodează cu lichidul de
frână.

2. Stratul de Aramid (fibre sintetice) - oferă structura şi

puterea conductei. Acest strat ţesut este flexibil şi preia
eficient din presiunea hidraulică din interiorul
conductei, în sensul că nu se extinde. Aceste fibre sintetice sunt si foarte uşoare, iar în plus pot fi tăiate
uşor şi reasamblate folosind fitinguri clasice.

3. Stratul exterior - are rolul de a proteja celelalte straturi, dar şi cadrul bicicletei de abraziune.

Pompe Hidraulice
Pompele hidraulice deplasează un lichid de la presiunea inferioară din aval (de exemplu un nivel
hidraulic inferior), la presiunea superioară din amonte (de exemplu un nivel hidraulic superior).
Diferența de presiune pe care o învinge pompa, exprimată de obicei în m de coloană de apă constituie
înălțimea de ridicare a pompei, care este mai mare decât diferența dintre presiunile din amonte și aval,
datorită pierderilor din pompă și conductele sale. Volumul de lichid deplasat în unitatea de timp este
debitul pompei, exprimat de obicei în m3/s. Puterea necesară pentru pompare este proporțională cu
debitul pompei și cu înălțimea de ridicare.

După felul mecanismului mobil pompele hidraulice se clasifică în:

-Pompe cu piston. Exemple: pompă de injecție (la motoare cu ardere internă), pompă cu pistoanele în
linie, pompele folosite la pomparea petrolului din zăcămintele cu energia epuizată, pompă folosită în
medicină ca înlocuitor al inimii (pompă cord).

-Pompe rotative. Exemple: pompă cu palete, pompă cu roți dințate, pompă cu lanț și roată dințată
(variantă: pompă cu dopuri), pompă cu șurub (pompa lui Arhimede), pompă cu rotoare profilate.

-Pompe cu membrană. Exemple: pompă peristaltică

-Pompe cu rotor. Exemple: Pompă axială, semiaxială (diagonală), sau radială (centrifugă), pompă
submersilă folosită la foraje.

Pompele hidraulice convertesc energia mecanica de la unelement principal de miscare (motor).

Energia datoratapresiunii este apoi utilizata pentru operarea unui actuator(distribuitor). Fluidul
hidraulic este astfel impins, creandu-sedebitul.