ASPECTELE ASCUNSE ALE COMPORTAMENTULUI MINCINOS

Valeria Pascaru Goncear, dr., lector, Universitatea de Stat din Moldova,

Facultatea Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență socială

„Om liber este acela care nu are nevoie să spună nici o minciună.”
N. Iorga
Minciuna constituie un act psihic complex și reprezintă tendinţa persoanei de a falsifica parţial
sau total adevărul. Comportamentul mincinos se manifestă prin denaturarea conștientă a realității în
intenția de a oferi o impresie eronată a faptelor si evenimentelor. Este necesar să deosebim
comportamentul mincinos de o viziune deformată pe care o poate avea cineva din cauza unor
tulburări cognitive, din neputința de a deosebi raționalul de irațional, realul de ireal sau de
ipocrizia patologică în care lipsește atitudinea critică și convingerea că cele imaginate sunt reale.
Ca și fenomen social, comportamentul mincinos se manifestă în relațiile afectate de frică,
ostilitate, concurență, suspiciune. Este foarte important să se înțeleagă motivele, cauzele care
condiționează comportamentul mincinos. De cele mai dese ori acesta se instalează pe parcursul
formării personalității, în rezultatul unei educații defectuoase, a carențelor educaţionale, a lipsei de
încredere și respect între educator și educat.
Se cunoaște că personalitatea reprezintă un set complex de calități, atitudini, valori, abilități pe
care și le formează și însușește individul și care-l diferențiază de ceilalți. Formarea personalităţii în
ontogeneză depinde d e interacţiunea factorilor ereditari, de mediu și educație. În caz de alterare a
unuia sau a unui grup de factori pot fi contractate tulburări psihice, emoţionale şi de conduită, la
orice vârstă. Există o mulțime de teorii care pledează pentru ideea că ereditatea este unul dintre
factorii esențiali care contribuie la dezvoltarea personalității umane iar anumite trăsături de
personalitate sunt transmise genetic prin intermediul unor procese de natură biologică. Conform
teoriilor ereditariste, comportamentul mincinos sau predispoziția spre acesta este transmisă genetic.
Însă factorul ereditar se prezintă pentru personalitate sub formă de echipament primar. Starea
naturală în care venim pe lume include elementele necesare unei dezvoltări libere și armonioase
însă exprimarea naturală este blocată chiar imediat după ce ne naștem. Comportamentul uman este
rezultatul unor nevoi, este orice tip de activitate manifestă ca răspuns la diverși stimuli, fie ei de
natură exterioară sau interioară. În formarea personalităţii o importanţă deosebită o are factorul
social în întreaga sa complexitate. Ambianța și anturajul în care se dezvoltă copilul, calitatea
relațiilor familiale sunt hotărâtoare pentru concepția pe care și-o formează acesta despre existență și
pentru formarea personalității sale. Modalitatea în care părinții fac față micilor evenimente de zi cu
zi este observată și integrată în subconștientul copilului. Acesta preia credințele și convingerile de
viață ale părinților de multe ori „ascunse" în anumite comportamente. Copiii sunt oglinda părinților
și a educatorilor de aceea vor copia comportamentele acestora considerându-le firești.
Minciunile încep de la adevăruri nevinovate. În perioada copilăriei granița dintre minciună și
fabulație este extrem de difuză. De aceea este foarte important cum sunt abordate de către adulți
aceste încercări ale copiilor de a oferi o alternativă adevărului. Urmează apoi perioada în care
copilul alege să mintă, de cele mai dese ori atunci când greșește și acesta este deja un pas conștient.
Minciuna la elevi apare cel mai frecvent într-un context legat de performanţele şcolare, care sunt
„ascunse de părinţi”.
Motivele pentru care recurg preadolescenţii la minciună în mare parte sunt determinate de frica
de pedeapsă atunci când comit greșeli, sunt expresia tendinţelor de autoapărare. Alte motive pot fi:
dorinţa de a atrage atenţia, de a-și crea o imagine pozitivă, cu scop de răzbunare, dorinţa de a
proteja o altă persoană ș.a.
Modul în care reacționează părinții, educatorii, pedagogii este esențial pentru copil deoarece un
comportament greșit poate să-l descurajeze, să-l înspăimânte, să-l determine să recurgă la minciună
pentru a evita pedepsele și în timp să i se formeze un comportament mincinos.
 De cele mai dese ori reacția adulților care manifestă un comportament incorect atunci când
greșeala copilului e deconspirată, este provocată de anumite emoții:
Tabel 1. Comportamentul incorect al adulților și efectele emoționale asupra copilului

Emoțiile adulților Reacția adulților la Efectele emoționale asupra copilului

minciună
Revoltă prelegere moralizatoare Supărat, neînțeles, neacceptat
Furie pedeapsă Nedreptățit, ostil, agresiv
Culpabilitate permisivitate Neascultător, capricios, manipulator
Spăimă Intimidare, etichetare Vinovat, incapabil, fricos, anxios
Nepăsare Lipsă de interes, indiferență Apatic, fără remușcări, confuz, abandonat.

Astfel, doar revoltându-ne și vorbindu-i copilului despre cât de nociv este comportamentul
mincinos, nu-l vom ajuta prea mult fiindca se subliniază exclusiv latura morală a mințitului.
Minciuna poate fi doar un efect și nu cauză. Este important să se înțeleagă natura problemelor cu
care se confruntă copilul și care-l determină să recurgă la asemenea metodă deoarece pentru el
mințitul devine o metodă. Una din misiunile dificile în relaţionarea cu copiii reprezintă determinarea
acestora de a vorbi deschis despre problemele cu care se confruntă. Însă discuțiile cu copiii trebuie
purtate doar după ce adultul își recapătă starea de echilibru emoțional și este orientat înspre a ajuta
copilul să resolve constructiv problemele.
Deci, experientele prin care trecem încă din copilarie formează structura personalității noastre și
acestea în mare parte sunt preluate de la părinti apoi de la educatori, profesori. Educația este
fundamentală în modelarea comportamentului copilului. Astfel, învățând ce trebuie și ce nu trebuie
ce e voie și ce nu e voie (altfel urmează pedeapsa), copilul se adaptează iar încercările de a evita
pedepsele și eșecurile îi consolidează primele structuri limitative, îl determină să manifeste
comportamente care sunt dorite, așteptate, cerute de cei cu autoritate pentru el. Din aceste motive se
recurge la minciună al cărei efect imediat satisface nevoile celui ce se află în impas și ale celor care
inconștient sunt dispuși să accepte această minciună. Fiindcă de cele mai dese ori minciuna este
acceptată mai degrabă decât adevărul, fără chiar să se conștientizeze acest lucru. Lașitatea este
încurajată condiționându-se astfel înstalarea și întărirea unui comportament simulat, mincinos.
Este pe cât de dramatică pe atât și de adevărată afirmația lui Shakespeare “Lumea-ntreagă e o scenă şi
toţi oamenii-s actorii”. Viaţa constă dintr-un șir de roluri reale şi imaginative iar comportamentul în rol
condiţionează formarea imaginii de sine. Sistemul de relaţii sociale, conştientizarea rolului social și
a propriei poziții în contextul relaţiilor sociale, formează imaginea de sine. Atunci când acest rol nu
este îndeplinit la nivelul care să ofere o poziție potrivită în sistem, se instalează convingerea despre
prezența unor neajunsuri personale, a unui handicap, a inferiorității în raport cu ceilalți. Astfel,
pentru a fi aliniat sistemului, pentru a nu fi exclus din el, pentru a corespunde, pentru a fi acceptat,
copilul începe sa copieze anumite modele, recurge la un comportament mincinos care este de altfel
acceptat de ceilalți, ajungând să devină adultul ipocrit, prefăcut, fățarnic. Cei care adoptă această
atitudine încearcă să ascundă ceva, de obicei complexele, fricile, neîncrederea în sine și în ceilalți,
dorința de a manipula anumite persoane. Este trist și revoltător acel fapt că omul ajunge să
acționeze din perspectiva supraviețuirii și nu din cea a dezvoltării modificându-se inconștient scopul
și sensul vieții.
Există zone ale creierului care sunt activate și solicitate sub influența unei minciuni sau unui
comportament mincinos. Cercetările în neuroștiințe au determinat că mecanismul responsabil de
minciună este controlat de un organ situat în lobul temporal. Acesta se activează în faţa unui
pericol și se numește amigdala cerebrală. Însă pe măsură ce minciunile progresează ea își poate
pierde funcția și se adaptează, se desensibilizează. Persoanele care se simt confortabil să mintă
ajung să considere că minciuna este o funcție necesară pentru supraviețuire într-o lume imperfectă,
adoptând un mod de abordare machiavelic asupra vieții. Astfel, creierul se obișnuiește în timp cu
minciuna.
 Memoria reține experiența eșecului și a greșelilor pe care o proiectează apoi și în alte situații
noi. După cum am mai menționat, de cele mai dese ori se recurge la minciună din frica de pedeapsă,
de consecințele greșelilor, aceasta creând impresia de reușită, deoarece sunt evitate neplăcerile. Este
însă o iluzie de moment fiindcă astfel de experiențe generează apariția problemelor la nivel de
personalitate: imagine de sine negativă, frică de eșec, anxietate si gîndire negativă, care
condiționează manifestarea unui comportament distructiv. În asemenea condiții ocaziile de eșua, de
a greși devin tot mai frecvente iar în cazul când se recurge la minciună pentru a evita neplăcerile și
eșecurile, tiparele de gândire sunt alterate și dau naștere unor tipare de acțiune. Astfel se formează
comportamentul mincinos.
Deci, minciuna este o alegere conștientă și voluntară însă care ar putea duce la un moment dat la
obișnuință. Modelul elaborat reprezintă etapele formării comportamentului mincinos precum și
etapele remedierii și depășirii acestuia.

Succes
greșeala

Comportament
Eșec Curaj de a recunoaște
constructiv

Comportament disfuncțional Frica de pedeapsă

Atitudine pozitivă
Atitudine negativă Minciună Adevăr
față de sine și ceilalți
față de sine și ceilalți

Evitarea
Frica de eșec responsabilității
greși

Deprecierea experienței
Asumarea
Curaj de a acționa
responsabilității

Valorificarea experienței

Figura 1. Modelul de formare și de remediere a comportamentului mincinos

Conform acestui model, comportamentul mincinos se instalează în rezultatul unor

acțiuni defectuoase care se condiționează una pe cealaltă. Este un cerc vicios al cărui efecte
evoluează în etape:
 Faza inițială: greșeala comisă duce la interpretări eronate și la frica de pedeapsă.
 Desfășurarea: se recurge la minciună, se creează iluzia reușitei și fuga de responsabilitate.
 Proiectarea: imaginea de sine negativă, frica de a greși.
 Apogeul: atitudinea negativă și comportamentul distructiv duc la comiterea altor greșeli.
 Rezultatul: instalarea comportamentului mincinos.
 Pentru remedierea comportamentului mincinos este necesar să se modifice perspectiva asupra
problemei, atitudinea față de greșeală și față de minciună ca și metodă de rezolvare a problemelor.
De aceea cea mai eficientă modalitate de a corecta un comportament mincinos este să-l învățăm pe
copil metode alternative care-l pot ajuta să obțină ceea ce-și dorește. Aceste acțiuni vizează toate
etapele enumerate mai sus, etapa inițială fiind decisivă pentru succesul etapelor următoare. Astfel:
 Faza inițială: acceptarea greșelilor și interpretarea lor ca și experiențe din care ai de
învățat.
 Desfășurarea: recunoașterea adevărului și asumarea responsabilităților pentru propriile
fapte.
 Proiectarea: imaginea de sine pozitivă, curaj de a acționa.
 Apogeul: atitudinea pozitivă și comportament constructiv care conduc spre succes.
 Rezultatul: depășirea comportamentului mincinos și obținerea succesului.
Un aspect important de menționat, prezent în această schemă, este raportul direct proporțional
dintre componentele modelului (indicate la ambele poluri ale celor patru axe) precum și
interdependența dintre acestea. Astfel, un fenomen condiționează formarea/manifestarea celuilalt
și invers.
Tabelul 2. Corelația dintre componentele modelului de formare și remediere a
comportamentului mincinos
Axa 1 succesul imaginea de sine pozitivă
eșecul imaginea de sine negativă
Axa 2 curajul de a recunoaște curajul de a acționa
frica de consecințe frica de a eșec
Axa 3 adevărul atitudinea pozitivă
minciuna atitudinea negativă
Axa 4 asumarea responsabilităților comportamentul funcțional
fuga de responsabilitate comportament disfuncțional
În concluzie:
 Comportamentul mincinos se formează în timp, din obișnuința de a minți.
 Comportamentul mincinos este condiționat de educația defectuoasă și precară.
 Oamenii mint pentru a obține anumite beneficii și pentru că le este frică să
recunoască adevărul.
 Eficienţa minciunii se obține prin coparticipare. Minciuna este acceptată de către cei
ce sunt mințiți.
 Disconfortul emoțional provocat de frică și suspiciunile privind veridicitatea
evenimentelor relatate provoacă mai mult rău continuând cu minciuna decât dacă se
recunoaşte adevărul.
 Orice persoană care minte va recunoaşte adevărul dacă i se va oferi şansa și dacă este
abordată corect.
 Minciuna poate fi doar un efect și nu cauză.
 Comportamentul mincinos poate fi corectat dacă va fi analizată natura problemelor
cu care se confruntă individul.
Minciuna este dificil de studiat fiind un subiect foarte complex și delicat. Prezenţa minciunii poate
indica spre calitatea relaţiilor interumane, a relațiilor care reglementează societatea.