Mitomania: cand minciuna se transforma in boala

Categorii: Boli Tags: mitomania, boala, minciuna, terapie

Mitomania este o patologie in care bolnavul simte o nevoie acuta de a inventa pentru a trece mai usor peste amagiri. Mitomanul nu este capabil sa-si dea seama in ce situatie se afla, anturajul fiind cel care il poate ajuta sa depaseasca aceasta stare. Prin minciunile pe care le spune mitomanul poate atrage admiratia celor din jur, lucru care il bucura nespus. Multi barbati si femei care sufera de mitomanie exagereaza in privinta actiunilor pe care le intreprind, uneori chiar distorsionand adevarul. Forme de mitomanie Mitomania este caracterizata ca o tendinta patologica de a minti fara a avea constiinta asupra faptelor exprimate. Aceasta nevoie irepresibila de a fabula, de a inventa povesti imaginare si de a transforma adevarul il face pe mitoman incapabil sa faca diferenta intre realitate si ceea ce devoaleaza imaginatia. Scopul mitomanului nu este acela de a-si insela anturajul, ci mai degraba de a-si crea o alta viata asa zis perfecta fugind de realitatea care il inconjoara. Specialistii au definit 4 forme de mitomanie: Maligna. Legata de un complex de inferioritate pe care trebuie sa-l compenseze; Vanitoasa. Mitomanul incearca sa se puna in valoare, fara sa aiba vreo limita; Ratacitoare. Mitomanul minte in continuu pentru a fugi de realitatea inconjuratoare; Perversa. Scopul minciunilor sale este inselaciunea (mitomanul este un escroc). Mitomanul minte in continuu pentru ca ii e teama ca parerile celorlalti sa nu se schimbe daca ar spune adevarul. Scopul sau este de a se pune in valoare sau dimpotriva de a se victimiza (scene dramatice, persoane care afirma ca sufera de boli grave etc). Specialistii definesc mitomania ca un veritabil dezechilibru , mergand de la o simpla boala la o tulburare simptomatica a unei nevroze sau psihoze. In cele mai multe cazuri, mitomania survine in urma unui soc emotional (doliu in familie, despartire dureroasa, esec profesional etc). Inventarea unei alte vieti atenueaza suferinta si face realitatea mai suportabila. Un mincinos nu este neaparat un mitoman Toti oamenii sunt mincinosi intr-un anumit mod, incadrati la niveluri mai mari sau mai mici. Insa, diferenta fata de mitomani consta in faptul ca mincinosii obisnuiti au constiinta in momentul in care apeleaza la acest mod de a se exprima: pentru a nu rani pe cineva, pentru a intoarce lucrurile in avantajul propriu, pentru a vinde un produs etc. Fata de un mitoman, mincinosul altereaza in mod deliberat adevarul pentru a insela pe cineva. Un mitoman insa crede in propriile minciuni, minte pentru a trai, nu face diferenta intre imaginatie si evenimentele nascocite de propria imaginatie. Orice persoana poate duferi de mitomanie. Totusi, acest fenomen este foarte raspandit in perioada copilariei si in adolescenta. Copiii mici si adolescentii au tendinta de a inventa povestiri pentru a se face placuti de cei din jur. Daca aceasta tulburare persista dupa adolescenta atunci se poate vorbi de o tulburare de comportament grava. Cum sa recunosti si sa tratezi mitomania Este dificil sa depistezi o persoana care sufera de mitomanie, mai ales daca minciunile se aproprie cat de cat de realitate si nu cunosti pe deplin persoana respectiva. In momentul in care un mitoman este confruntat cu realitatea acesta poate deveni agresiv si violent. Mitomania poate deveni un adevarat handicap in viata sociala . Prin crearea unei lumi paralele, mitomanul se deconecteaza progresiv de realitate si isi pune astfel in pericol relatia cu anturajul sau (familie, prieteni, serviciu).

Foarte rar mitomanul isi da seama de problema de care sufera; persoanele din jurul sau trebuie sa-l convinga ca este cazul sa se adreseze unui specialist. Persoana afectata de mitomanie trebuie sa consulte un psihiatru cat mai repede pentru a urma un tratament specializat: psihoterapie , uneori asociate cu anxiolitice. In urma sedintelor de terapie, medicul incearca sa depisteze care este cauza tulburarii de care sufera pacientul sau, pentru ca ulterior sa caute solutii pentru a-i schimba comportamentul. Daca ai in jurul tau o persoana care sufera de mitomanie, incearca subtil sa-l faci constient de problema pe care o are si sa-l sustii pentru a depasi aceas

Citeste mai mult pe: http://sanatate.acasa.ro/boli-7/mitomania-cand-minciuna-se-transforma-in-boala9586.html#ixzz2HqulQa4L

MITOMANIA - FORMA PATOLOGICA A COMUNICARII

Ce este mitomania si cum se manifesta ea? Cea mai simplista definitie a mitomaniei este aceea de tendinta patologica de a minti. Practic, mitomania se manifesta prin denaturarea adevarului sau prin nascocirea unor intamplari extraordinare de catre o persoana, cu scopul de a atrage atentia celor din jur asupra sa, de a iesi in evidenta si a obtine admiratia si simpatia anturajului. De ce si cum minte un mitoman? Aparitia si manifestarea mitomaniei sunt legate de domeniul afectivitatii. Mitomanul minte pentru a se simti bine, pentru a se simti securizat. El nu poate face fata realitatii de a fi o persoana stearsa, capacitatile sale neoferindu-i posibilitatea unei afirmari reale si atunci face apel la minciuna, ca la o ultima resursa. In acest mod el reuseste sa isi gaseasca o satisfactie afectiva pe care realitatea concreta nu i-o poate oferi. Tocmai de aceea, de regula eroul acestor povestiri imaginare este tocmai autorul lor. El se simte deosebit de satisfacut atunci cand, in urma celor povestite, anturajul ii da crezare, il considera inteligent, altruist, o persoana extraordinara. In ceea ce priveste scopul acestor minciuni mitomanul nu urmareste prin ticluirile sale atingerea vreunui
de CONSTANTA VASILE Lun Aug 31, 2009 8:16 pm

scop utilitar, ci insusi faptul minciunii, aceasta reprezentand una dintre deosebirile fundamentale dintre minciuna patologica si cea "normala". De regula, mitomanul este constient de caracterul absurd al productiilor sale dar recompensa afectiva pe care o primeste atunci cand minte este atat de importanta pentru el incat nu se poate abtine. Acest obicei al denaturarii adevarului poate avea insa, din pacate, urmari negative. Ea poate duce la alterarea relatiilor cu cei din jur odata ce acestia sesizeaza caracterul fictiv al relatarilor mitomanului, poate isca neintelegeri, certuri si chiar destramarea unor relatii de cuplu. Exista mai multe feluri de mitomanie? Este important de stiut faptul ca exista anumite "grade" ale mitomaniei. Cel despre care am vorbit pana acum este cel mai putin patogen, in sensul ca aceasta forma se caracterizeaza prin faptul ca individul este constient de minciunile sale si nu prezinta si alte simptome, modificari comportamentale care sa ii tulbure sau chiar impiedice activitatea de zi cu zi si relatiile cu cei din jur. Din pacate insa, putem intalni mitomania si ca fenomen nedeliberat, fapt de care persoana in cauza nu este constienta, caz in care ea se constituie intr-un simptom patologic. Aceasta situatie poate sa apara in cazul unei isterii sau a unor tulburari de personalitate, diagnostice mai grave si mai ample decat in cazul primei categorii. In plus, exista autori de specialitate care iau in considerare si o alta forma de mitomanie, respectiv "mitomania conventionala". In cazul acesteia este vorba despre exagerarile care apar atunci cand sunt relatate povestiri "adevarate", cu scopul de a obtine sau a intretine o stare de buna dispozitie. Este, de exemplu, cazul unor vanatori sau pescari care "impodobesc" realitatea cu elemente de suspans sau prelungesc firul actiunii tocmai pentru a-i face pe ascultatori sa o savureze din plin. Mincinosii patologici Multi dintre noi am avut de-a face cu oameni care frecvent sau

chiar permanent ne mint. Oameni care mint constant, fara un motiv intemeiat sunt cunoscuti ca mincinosi patologici. Ei au o nevoie intensa ca oamenii sa ii placa, dar minciuna lor ii tine pe oameni la distanta. in acest sens ei sunt auto-distructivi, in sensul ca altii decid ca mincinosul este mai stresant decat merita. Unii mincinosi patologici nu sunt constienti ca spun tot timpul minciuni. Ei merg si mai departe si chiar traiesc o minciuna, uneori chiar adopta o identitate complet diferita si o traiesc ca si cum ar fi adevarata. Ei pot poza in fizicieni, avocati, vedete rock, eroi etc. Cea mai importanta recompensa pentru acestia este o crestere a stimei de sine. Cam o treime dintre mincinosii patologici adopta identitati false. Acestia sunt impartiti egal intre barbati si femei. Au de obicei o inteligenta medie si au abilitati verbale peste medie. Unul din patru simuleaza boala, si unu din cinci a fost arestat pentru furt, escrocherie, plastografie etc. Mincinosii patologici sunt unii dintre cei mai sarmanti oameni pe care ai vrea sa ii cunosti. Sunt experti in inselatorie, si spre deosebire de ceilalti oameni, nu arata emotiile sau nu se supara cand mint. Dintre mincinosii non-patologici fac parte: Mincinosii ocazionali din care facem parte toti. Chiar nu le place sa minta, dar o vor face din cand in cand pentru a evita situatii neplacute sau pentru ca nu vor sa admita ca au facut ceva gresit sau jenant. Pentru ca se simt inconfortabil mintind, se vor trada cand mint prin expresivitate si limbajul trupului sau voce. Mincinosii frecventi stiu ca minciuna este gresita, dar asta nu ii face sa se simta prost. Din acest motiv este posibil ca ei sa minta regulat si e putin probabil sa se dea de gol. Totusi pentru ca se simt bine mintind, nu acorda asa de multa atentie consecintelor si logicii declaratiilor lor. Mincinosii din obisnuinta sunt iesiti din comun. Ei au dificultati in a separa realitatea de fictiune si spun tot ce le trece prin minte indiferent de cat de exagerat, ridicol, ilogic sau

fals ar fi. Ei mint atat de frecvent incat nu isi arata disconfortul psihic, dar sunt atat de neglijenti cu continutul incat sunt usor de prins. Mincinosii profesionisti sunt cei mai greu de identificat. Ei nu mint fara discriminare ca mincinosii din obisnuinta. Ei mint cu un scop. Mincinosii profesionisti isi duc minciunile pana la capat si stiu exact ce au de spus si cand. Pentru ca a fost exersata atata, minciuna nu se va arata in comportamentul lor expresiv. Singura metoda de ai prinde este prin verificarea unei alte surse independenta. In aceasta clasa sunt inclusi aceia care isi castiga existenta prin minciuna: magicienii, vrajitoarele, mediumii, ghicitorii etc. Articol realizat de Constanta Vasile, psiholog

Minciuna si mecanismele acesteia

Minciuna exista din vremuri stravechi si tot dintotdeauna este si dezaprobata. Insa, in ultimul timp, ea incepe sa fie prezenta cam tot timpul la mai toate nivelurile sociale si in mai toate tarile, ba chiar mai mult, ea incepe sa fie aprobata si chiar recomandata. De ce exista minciuna? Are omul nevoie de minciuna? O serie de ganditori au vorbit despre nevoia de minciuna a oamenilor si de incapacitatea oamenilor de a cunoaste si accepta adevarul total. Este adevarat ca minciuna are si o parte terapeutica si ca la acest nivel, al cunoasterii supreme, ea este necesara, poate singura solutie, dar aceasta este o alta discutie. Nietzsche spune la un moment dat ca: avem nevoie de minciuni pentru a trai. La fel si Kierkegaard se intreaba: suntem oare pregatiti sa recunoastem toate consecintele adevarului?. Omul poate sa infrunte mai usor realitatea si conditia de muritor prin minciuna. Tudor Arghezi spunea ca omul se dezagrega atunci cand nu este mintit.
de CONSTANTA VASILE Mar Iul 06, 2010 10:34 am

Ce ne intereseaza pe noi este minciuna din viata de zi cu zi, cea folosita in a obtine avantaje nemeritate si in a induce oamenii in eroare si a le cauza probleme. Un punct de vedere conventional este acela ca minciuna este rea prin sine insasi si ca trebuie evitata cu orice pret. Un alt punct de vedere clasic este acela ca efectele minciunii sunt cel mai adesea negative, asa ca minciuna ar trebui evitata cu exceptia situatiilor extreme. Sisselei Bok sustine ca minciuna trebuie mentinuta in anumite limite (care s-au depasit de mult), dar nu putem absolutiza spunand ca trebuie evitata cu orice pret. Ar fi ca si cum am cere unui om sa nu mai fie om, sa fie perfect, sa fie o masina, ca si cum nu ar mai avea sentimente si impulsuri carora sa le faca fata. Minciuna este propozitia contrara adevarului sau apare ca discurs contrar adevarului facut cu intentia de a insela. Iar Fericitul Augustin spune ca: prin intentie, si nu prin adevarul sau falsitatea lucrului insusi, trebuie sa judecam daca se minte sau nu se minte... Se poate minti spunandu-se adevarul... A minti inseamna a vorbi impotriva gandirii proprii cu intentia de a insela. Prin aceasta se releva faptul ca minciuna nu inseamna in mod necesar falsitate. Adica se poate minti si comunicand adevarul, numai ca acesta e comunicat in asa fel incat sa il induca in eroare pe interlocutor. Minciuna este intotdeauna motivata, supradeterminata de dorinte, de interese. Ea este o cale de implinire facila a scopului. Ea este o achizitie culturala ce se rafineaza pe masura ce subiectul ajunge la o anumita performanta cognitiva, dobandeste o anumita experienta praxiologica, stie sa selecteze si sa ierarhizeze, dispune de o anumita performanta discursiva, este integrat in comunitate si are anumite interese. Nu se minte doar de dragul de a minti. Actul de a minti presupune: o anumita capacitate proiectiva, ideationala, prin care sa se treaca dincolo de prezent (in general, mincinosul este un individ nemultumit); cunoasterea adevarului, dar, atentie, si abtinerea de a-l

spune, de a-l exprima; fructificarea efectiva de a sti mai mult decat alt subiect, de a i-o lua inainte. Pentru a induce pe cineva in eroare oamenii se folosesc de anumite tehnici sau mecanisme care se potrivesc cel mai bine situatiei si care se presupune ca vor avea efecte cat mai puternice. Acestea pot fi folosite separat sau impreuna si tin cont de importanta faptului care se doreste a fi indus sau conditionat victimei. Cele mai cunoscute mecanisme de inducere in eroare sunt urmatoarele: Negarea Presupune a da raspunsuri false la o intrebare directa. Este cel mai stresant mod de a minti, asa ca majoritatea oamenilor folosesc alte forme de minciuna. Negarea creeaza un dezechilibru in psihicul oamenilor numit disonanta. Cei ce practica negarea trebuie sa se protejeze de pericolul de a fi descoperiti, dar trebuie sa ia in considerare si prohibitiile pe care le-au interiorizat cu privire la minciuna din partea bisericii, societatii, parintilor. Conflictul psihologic creeaza comportamente de evitare. Omisiunea Cea mai comuna forma de minciuna este omisiunea sau evitarea. Autorul nu spune o minciuna, ci doar omite sa spuna o informatie pe care nu vrea sa o comunice. Stresul este mic, pentru ca nu a mintit in mod direct, si riscul de a fi descoperit ca a omis sa spuna ceva este mic. am uitat sau nu mi-am dat seama ca e important atunci lasa la indemana celui mintit sa demonstreze ca informatia a fost omisa intentionat. Fabricarea Implica crearea unei povesti. Este cea mai grea forma de minciuna. Cei ce mint trebuie sa aiba memorie buna si sa gandeasca repede. Ei trebuie sa testeze daca minciuna se potriveste cu ceea ce a spus deja. Ea poate fi descoperita daca cei mintiti compara povestea cu investigatiile pe care le-au facut sau daca acestia observa inconsistenta in fraze sau in

detalii in timpul povestirii. Din nefericire pentru mincinosi, povestile false sunt ancorate doar la inceput sau la sfarsit. Cand li se cere la jumatea povestii sa se intoarca la ceva anterior sau sa mearga mai departe pierd sirul evenimentelor. Exagerarea Este folosita in interviurile de pre-angajare. Aplicantii exagereaza experienta de munca, responsabilitatile, educatia etc. Intrebarile bine tintite despre cunostintele lor descopera aceasta forma de minciuna. Minimizarea Forma de minciuna care este folosita pentru a micsora gravitatea unor probleme: Nu ne descurcam chiar asa de rau. Mai este folosita si pentru a micsora anvergura unor greseli pe care le-am facut pentru a fi mai putin pedepsiti. Autor: Constanta Vasile, psiholog

Minciuna ca modalitate de modificare a constiintei

In regimurile totalitare minciuna a fost importanta, a generat mult rau, iar oamenilor le-a fost greu sa treaca peste credintele gresit inradacinate in constiinta lor de catre liderii comunisti persuasivi si convingatori. Ce au incercat acestia a fost nu doar pastrarea la carma conducerii a sistemului pe care il conduceau, dar mai ales modificarea constiintei supusilor si transformarea lor in niste sclavi care sa le serveasca scopurilor personale. S-a incercat asuprirea vointei libere a oamenilor prin dezinformare si minciuna, prin impunerea cu forta a unor valori arbitrare, prin inducerea fortata a unor credinte despre sistemul respectiv si despre liderii lor. Minciuna si neadevarul erau esenta acestor regimuri, iar oamenii erau cobaii pe care se facea experimentul. Este cel mai bun exemplu pentru a observa efectele minciunii. Dar sa vedem cum anume au reusit sa
de CONSTANTA VASILE Mar Mai 11, 2010 4:19 pm

ajunga atat de departe. Pentru a se influenta ceea ce se concepe, ce se proiecteaza, ce se gandeste nou se foloseste minciuna conceptuala, care influenteaza felul de a vedea realitatea, ansamblurile de opinii, de idei cu privire la problemele filosofice, stiintifice, politice, sociale, economice, artistice etc., iar intr-un cadru mai general influentand conceptia despre lume si viata. De fiecare data, intr-un act comunicational se produce inevitabil o reducere de date si deci o distantare de realitate. Definirea oricarei probleme influenteaza rezolvarea ei, prin insasi imbinarea conceptelor constituente. S-ar parea ca minciuna conceptuala este intrinseca reflectarii realitatii in constiinta, iar dimensiunea ei depinde de marimea deviantei dintre aceste doua planuri. Dar determinanta pentru acordarea calificativului de minciuna unui mesaj este prezenta intentionalitatii de a transmite falsul, la emitator (sursa). Educatia are o dilema majora: trebuie deschis spiritul catre lumea inconjuratoare sau trebuie formati buni cetateni?. Raspunsul la aceasta intrebare face diferenta dintre propaganda si educatie, deoarece ultima iti arata cum sa gandesti, iar prima ce sa gandesti. Desi ambele sunt manipulari formative bazate pe minciuna conceptuala, este evident ca manipularea prin educatie este mult mai periculoasa, pentru ca ea deschide spiritul in mod selectiv spre valori prefabricate, convenabile ideologiei oficiale. Apogeul manifestarii minciunilor conceptuale il gasim in toate regimurile totalitare. Aici apar minciunile cele mai minutios elaborate, deoarece menirea lor era sa confere ideologiei totalitare caracterul de sacralitate, de adevar final, dincolo de orice indoiala, pervertind conceptele deja cunoscute carora le confereau intelesuri noi, care sa serveasca exclusiv ideologiei lor. Asa cum reiese din anumite cercetari (Piotr Wierzbicki) exista trei modalitati de deformare prin minciuna conceptuala in

regimurile totalitare: Anularea limbajului realizata prin intermediul limbii de lemn, prin conferirea de noi sensuri, prin schimbarea semanticii uzuale si a semnificatiilor anterioare ale cuvintelor. Anularea logicii realizata prin apelarea la increderea la realitate, prin recursul la mistica doctrinara si abandonarea efortului argumentativ. Anularea realitatii consta in inlocuirea partilor de realitate incomode cu agregate conceptuale conforme dogmei si cu mituri legitimatoare si justificative. Noua realitate este vazuta ca fiind cea mai buna, superioara oricarei alte realitati. Refuzul minciunii conceptuale in regimurile totalitare se face cu mare dificultate si prin asumarea unor riscuri uriase. Sa ne amintim de arestul politic din tara noastra. Cati intelectuali care au luptat pentru adevar si dreptate au avut de suferit. Cati au fost nevoiti sa fuga peste hotare pentru ca le stricau planurile comunistilor si trebuiau eliminati. Date fiind acestea, si observand puterea de distrugere a minciunii la nivel de mase, mai exista oare dubii ca efectele minciunii, mai devreme sau mai tarziu, sunt negative? Are oare cineva dreptul sa ne controleze dreptul la libertatea de gandire? Poate fi cineva atat de bun si atat de cinstit incat sa ne minta pentru a ne face fericiti? Se poate ajunge la fericire pornind de la niste credinte false? Este oare nevoie sa construim o noua realitate pentru a ajunge la scopul final? Si mai mult, atat de greu este de suportat adevarul si realitatea aceasta incat sa avem nevoie sa fim mintiti pentru a putea trai in liniste? Educatia copiilor nostii ar trebui sa plece de la prezentarea onesta a realitatii lasand la latitudinea lor posibilitatea de a alege drumul viitor, de a se lasa condusi de credinte false despre realitate. Avem cu totii responsabilitatea de a ne conduce vietile dupa niste principii reale si oneste, pentru ca in caz contrar conflictele nu vor inceta sa apara.

Secretele minciunii
de Carmen Ionescu Mar Mai 11, 2010 9:27 pm

Conform unor statistici, 42% dintre romani cred ca minciuna este omniprezenta in viata de zi cu zi. Aceasta afirmatie m-a incitat pentru a prezenta unele dintre motivele, mai mult sau mai putin secrete, pentru care anumite persoane ar putea minti. 1. ... nu-si amintesc clar ceea ce au vazut si au auzit. In acest sens, L.Blaga spunea: Minciuna este vacanta adevarului. Uitarea este un proces negativ al memoriei si ne poate pune uneori in situatii dificile si uneori penibile. De aceea, pe loc incepem sa facem tot felul de speculatii, care bineinteles sunt inventate si mult apropiate de minciuna. 2. ... nu se pot abtine sa faca o poveste mai frumoasa sau mai valoroasa decat a fost, in legatura cu ei insisi. In acest sens, M.Luther spunea: Minciuna este un bulgare de zapada ce devine cu atat mai mare cu cat este rostogolit mai mult. Cercetatorii au descoperit ca oamenii mint pentru a parea mai mult decat sunt in fata celorlalti. In acest sens, 60% dintre acestia mint cel putin o data intr-o discutie de 10 minute. Ei infloresc povestea, mai ales in ceea ce-i priveste, pentru ca vor sa impresioneze. Minciuna are si ea propriile paradoxuri. De exemplu, unii mint pentru ca sa obtina un post la care ravnesc:...da, am mai lucrat cu acest software si inainte... . Isi doresc atat de mult o anumita functie incat sunt dispusi sa minta, cu speranta ca vor invata din mers sa faca un anumit lucru. Mint pentru a obtine anumite avantaje, de cele mai multe ori in detrimentul altora. Oricare ar fi motivul insa, aceasta este cea mai urata forma de minciuna, dupa parerea mea. De altfel, sefilor le plac angajatii care se dovedesc de incredere si inspira incredere iar in plus au ideal si o experienta cat mai vasta. Si cum sa aduni experienta altfel decat muncind? Pentru unii candidati acest lucru reprezinta o presiune care naste minciuna. Acestia se vad nevoiti sa minta pentru a da cat mai bine in fata angajatorilor si a avea o cat mai mare credibilitate. 3. ... doresc sa fie decenti fata de alte persoane, spunand

minciuni albe. In acest sens, Q.Crips spunea: Minciuna este temelia bunelor maniere. Acestia aleg sa minta pentru a nu calca cu bocancii peste sufletul celuilalt, sperand astfel ca il vor proteja si nu-i vor rani sentimentele. Se minte, uneori prin omisiune, o persoana pentru a o proteja. Realitatea este dura si a spune adevarul inseamna, in acest caz, a rani; de aceea ii putem pune o masca adevarului. Se intampla, de asemenea, sa ascunda unele actiuni sau conversatii care ar putea dauna unei relatii, familiei, job-ului sau unei prietenii. 4. ... sunt presati de o situatie dificila, pe care urasc s-o faca, dar sunt nevoiti pentru ca, altfel, ar inrautati situatia. In acest sens, I.G. Pascu in In cautarea armoniei spunea: Minciuna nu este decat un val subtire care protejeaza adevarul. Se denatureaza cu buna stiinta adevarul, in speranta de a ajuta rezolvarea situatiei in mod favorabil. Dar...sa nu uitam proverbul romanesc: Minciuna are picioare scurte. 5. ... doresc sa se apere prin coafarea unui adevar dureros sau doresc sa ingroape unele evenimente care, pur si simplu, nu trebuie spuse exact asa cum s-au intamplat. In acest sens, S. Sontag spunea: Minciuna este un mijloc elementar de autoaparare O anumita situatie ii poate determina, sa minta din teama a ceea ce li s-ar putea intampla daca spun adevarul. Mai mult, acestia iau in calcul consecintele negative, si le inchipuie, isi imagineaza cam ce ar putea simti si pati daca in cele din urma ar spune adevarul. De aceea recurg in aceasta situatie la raul cel mai bun, minciuna. 6. ... au o dorinta tainica de a-si crea in ochii celorlalti o alta imagine decat cea reala. In acest sens, Byron spunea: Si in fond, ce este o minciuna? Adevarul mascat... Comportamentul este izvorat din dorinta de a fi acceptati, placuti si apreciati si nu numai..., are o legatura stransa cu motivul acela de a face o poveste despre sine, mai frumoasa sau mai valoroasa decat a fost, pentru a profita.

Nu este un secret ca se minte intr-o relatie de dragoste, fie pentru a obtine o imagine mai luminoasa sau a parea mai potent social. Deoarece intr-o relatie totul trebuie sa fie perfect, in mentalitatea unora este implicata minciuna sau omisiunea. S-ar putea spune ca acestia au convingerea de 100% ca ar pierde enorm daca ar fi sinceri. 7. ... nu se doreste un comportament onest. In acest sens, Aug. Maquet spunea; Minciuna este o degradare a caracterului. Ea duce la toate infamiile. In timp, se ajunge in cele din urma sa se minta din obisnuinta. Unii nu pot pronunta doua cuvinte, daca nu spun si o minciuna. Ce cred acestia? Ca minciuna este un rau necesar. Nu am dorit sa iau in calcul mincinosul patologic, care ajunge el insusi sa creada in minciunile pe care le spune, ajungand incet incet, la o problema grava de personalitate, mitomania.

incinosii
Anumite persoane mint mai mult, iar altele mai putin, altele mint mai bine, iar altele mai rau, altele mint despre lucruri mai importante, iar altele despre lucruri mai superficiale. Relatia dintre mincinos si mintit este una de co-participare, adica este intretinuta de ambele parti. Ea nu se naste pe un teren gol, este ceruta si asteptata de cel ce va fi mintit. In actul inselaciunii se exploateaza predispozitia constienta sau inconstienta a auditoriului catre minciuna. Ea se pliaza pe asteptarile si nevoile nesatisfacute ale auditoriului. De aceea, mincinosii veritabili, inainte de a implanta o minciuna, trebuie sa isi cunoasca victima cu toate punctele sale slabe si sa profite de acestea. Atitudinea privitoare la adevar este diferita daca ne raportam la agentul mincinos si pacientul mintit. Si iata cum, mincinosul nu se sinchiseste atat de mult de adevar sau falsitate, ci de grija de a desfasura un mijloc eficient pentru a modifica sensibil conduita celui mintit, de a ajunge cat de repede la o tinta; mintitul este dezavantajat din acest punct de vedere, pentru ca se raporteaza la adevar, la univocitatea
de CONSTANTA VASILE Lun Mai 10, 2010 9:01 pm

sterila a acestuia, ce mai mult il limiteaza, ii incurca mintea decat o limpezeste. El se centreaza mai ales pe spusa mincinosului, pe discursul sau care mai intotdeauna pare impecabil (este congruent logic, consistent gramatical, plauzibil practic, etc.). Furat de aparentele si frumusetile constructiei, cel mintit uita ca aceasta foloseste la ceva. Mintitul se opreste la suprafata lucrurilor, la idiosincraziile unei logici abstracte, idealiste pe cand mincinosul are priza profunzimilor si opereaza dupa o logica concreta, elastica si spornica, fapt pentru care mincinosul are sorti de izbanda, pentru ca el are un referential valoric care-l avantajeaza. Pentru a putea imparti tipurile de mincinosi in categorii cat mai generale este bine sa se tina cont de anumite variabile ca de exemplu: natura minciunii, marimea sau seriozitatea minciunii, subiectul minciunii, rezultatele minciunii, cauzele externe ale minciunii, cauzele interne ale minciunii, ocupatia mincinosului, ocaziile minciunii, sau alti factori asociati cu minciuna. Astfel exista: mincinosii patologici si mincinosii non-patologici. Mincinosii patologici Multi dintre noi am avut de-a face cu oameni care frecvent sau chiar permanent ne mint. Oameni care mint constant, fara un motiv intemeiat sunt cunoscuti ca mincinosi patologici. Ei au o nevoie intensa ca oamenii sa ii placa, dar minciuna lor ii tine pe oameni la distanta. in acest sens ei sunt auto-distructivi, in sensul ca altii decid ca mincinosul este mai stresant decat merita. Unii mincinosi patologici nu sunt constienti ca spun tot timpul minciuni. Ei merg si mai departe si chiar traiesc o minciuna, uneori chiar adopta o identitate complet diferita si o traiesc ca si cum ar fi adevarata. Ei pot poza in fizicieni, avocati, vedete rock, eroi, etc. Cea mai importanta recompensa pentru acestia este o crestere a stimei de sine. Cam o treime dintre mincinosii patologici adopta identitati false. Acestia sunt impartiti egal intre barbati si femei. Au de obicei o inteligenta medie si au abilitati verbale peste medie. Unul din patru simuleaza boala, si unu din cinci a fost arestat pentru furt, escrocherie, plastografie, etc.

Mincinosii patologici sunt unii dintre cei mai sarmanti oameni pe care ai vrea sa ii cunosti. Sunt experti in inselatorie, si spre deosebire de ceilalti oameni, nu arata emotiile sau nu se supara cand mint. Dintre mincinosii non-patologici fac parte: Mincinosii ocazionali (toti mintim din cand in cand). Acestora chiar nu le place sa minta, dar o vor face din cand in cand pentru a evita situatii neplacute sau pentru ca nu vor sa admita ca au facut ceva gresit sau jenant. Din cauza ca se simt inconfortabil mintind, se vor trada prin expresivitate si limbajul trupului sau voce. Mincinosii frecventi stiu ca minciuna este gresita, dar asta nu ii face sa se simta prost. Din acest motiv este posibil ca ei sa minta regulat si e putin probabil sa se dea de gol. Totusi pentru ca se simt bine mintind, nu acorda asa de multa atentie consecintelor si logicii declaratiilor lor. Mincinosii din obisnuinta sunt iesiti din comun. Ei au dificultati in a separa realitatea de fictiune si spun tot ce le trece prin minte indiferent de cat de exagerat, ridicol, ilogic sau fals ar fi. Ei mint atat de frecvent incat nu isi arata disconfortul psihic, dar sunt atat de neglijenti cu continutul incat sunt usor de prins. Mincinosii profesionisti sunt cei mai greu de identificat. Ei nu mint fara discriminare ca mincinosii din obisnuinta. Ei mint cu un scop. Mincinosii profesionisti isi duc minciunile pana la capat si stiu exact ce au de spus si cand. Pentru ca a fost exersata atata, minciuna nu se va arata in comportamentul lor expresiv. Singura metoda de ai prinde este prin verificarea unei alte surse independenta. In aceasta clasa sunt inclusi aceia care isi castiga existenta prin minciuna: magicienii, vrajitoarele, mediumii, ghicitoarele etc.

ARTA DETECTARII MINCIUNII

Pentru ca minciuna exista, oamenii si-au format si deprinderea de a depista minciunile spuse de altii. Pe langa arta minciunii care exista de atata vreme, s-a constituit si arta detectarii minciunii. Inca din antichitate se foloseau diferite metode de a scoate adevarul de la infractori. Unele
de CONSTANTA VASILE Lun Aug 31, 2009 8:24 pm

metode erau foarte brutale (tortura), altele fiind mai subtile ca de exemplu imbatarea infractorului sau tragerea de limba. Au existat multe idei si teorii care sustineau ca anumite comportamente sunt indicatori ai minciunii, unele fiind mai aproape de adevar, altele nu. Cele mai cunoscute comportamente care sunt asociate cu minciuna in viata cotidiana sunt urmatoarele: Semne simple ale minciunii Tipul de minciuna si faptul de a se plia sau nu pe personalitatea mincinosului va determina semnele minciunii. Ocazional ele sunt foarte evidente, mai ales cand mincinosul se simte vinovat. Semnele evidente includ: Negarea exagerata proteste repetate legate de inocenta; Balbaiala poticnirea in rostirea cuvintelor fara o fluenta naturala; Agitarea mainilor se prosteste, isi freaca mainile, isi alege si se joaca cu degetele si mainile in timp ce vorbeste. Contactul vizual ii este imposibil sa il realizeze sau sa iasa din el. Majoritatea oamenilor care intentioneaza sa spuna o minciuna isi fabrica povestea cu mult inainte si devin confortabili cu ea si foarte rar sunt prinsi asa de usor. La fel, multe din semnele de mai sus pot fi simple semne ale nervozitatii sau timiditatii sau ale disconfortului provocat de situatia noua. Exista si multe semne subtile pe care multi oameni le trec cu vederea si care pot afecta pana si pe mincinosii perfecti. Acestea sunt: Discursul prea formal folosirea cuvintelor lungi, foarte corect gramatical si o serie de formule de exprimare care in mod normal ar fi scurtate, sugerand un discurs scris mai degraba

decat o conversatie naturala. Foarte putine gesturi si nici o fixare miscarile fizice ilustreaza ceea ce este descris si sunt activitati naturale si comune; Justificarea incercarea de a justifica fiecare detaliu cu explicatii lungi; Nepotrivirea nepotrivirea intre tonul vocii si expresivitate. Problema daca minciunile pot fi descoperite satisfacator prin metode non-verbale este un subiect destul de controversat. In incercarea de a face detectarea minciunii cat mai riguroasa s-au construit diferite masini care sa surprinda acele comportamente care dezvaluie minciuna. Detectorul de minciuni, poligraful, masoara stresul psihologic pe care o persoana il indura intr-un numar de masuratori, cand el sau ea fac o serie de declaratii sau raspund la niste intrebari. Sa intamplat ca aceasta metoda sa dea gres, dar este in continuare folosita. Detectoarele de minciuni nu masoara minciuna. Ele masoara cateva schimbari fiziologice in corpul unei persoane, care sunt considerate raspunsuri automate la stresul produs de minciuna. Este vorba de presiunea sangelui, pulsul, respiratia, transpiratia, activitatea electrodermala. Cand aceste functii ies din normalitate, se poate presupune ca subiectul minte. Deci minciuna nu reprezinta un proces normal al omului. Diferite seruri ale adevarului au fost propuse, dar nici unul nu este considerat de incredere. Mai recent, oamenii de stiinta au descoperit ca minciuna activeaza cu totul alte structuri cerebrale in timpul scanarii MRI, care pot conduce la o metoda de detectie a minciunii mult mai corecta. Cercetatorii au descoperit ca a spune o minciuna si a spune adevarul solicita activitati diferite in creier. Sectiunile din creier care sunt importante pentru concentrarea atentiei, si pentru monitorizarea controlului erorilor (girusul anterior si parti din cortexul prefrontal si premotor) au fost mai active la oamenii care minteau decat la cei ce spuneau adevarul. Daca adevarul este starea de raspuns normala a creierului, atunci minciuna cere cresterea activitatii creierului in regiunile implicate in inhibitie si control. Oamenii care mint se inrosesc. Bazandu-se pe aceasta

constatare cercetatorii au realizat un aparat de detectare a minciunilor care masoara temperatura pielii din jurul ochilor. Acesta are o precizie de 83-90 %. In mod normal oamenii au 29 in jurul ochilor dar cand mint au 30. Pentru ca majoritatea oamenilor se simt stanjeniti atunci cand mint, ei incearca instinctiv sa se separe de minciuna. In SUA, din analiza cuvintelor suspectilor care dadeau alibiuri false, F.B.I. ul a descoperit recent un indiciu: mincinosiiincercau sa elimine referintele la ei insisi in timp ce minteau, evitau sa foloseasca cuvintele eu sau pe mine. De asemenea, mincinosii vor incerca sa evite folosirea numelui persoanelor in legatura cu care mint. Oamenii cred ca minciuna este asociata cu o crestere a miscarilor, dar de fapt, cand mint oamenii isi reduc miscarile. Studiile recente au aratat ca in cazul mincinosilor foarte motivati minciuna este asociata cu o scadere a miscarilor mainilor, picioarelor si a talpilor. Cand oamenii spun minciuni, intra in actiune patru mecanisme, care ne-ar putea ajuta sa recunoastem mai usor cand suntem mintiti: Starnirea. Minciuna cauzeaza anxietate si trezire, fie din cauza disonantei cognitive dintre valori conflictuale cu comportamentul, fie din cauza fricii de a fi prins. Aceasta poate fi detectata prin detectorul de minciuni, erori in discurs, sau ezitare, repetitii, foiala, activitati deplasate, clipit, ridicarea tonului, dilatarea pupilei. Controlul comportamentului. Incercam sa ne controlam limbajul corpului care ne poate da de gol. De fapt asta este imposibil si apar scapari, ca de exemplu atunci cand ne controlam fata, picioarele ne dau de gol. Emotiile. Emotiile noastre se schimba atunci cand mintim. Poate aparea si vinovatia. Micromiscarile la nivel facial pot trada emotiile ascunse.

Gandirea. Ca sa mintim, trebuie sa ne gandim mai mult, pentru a asigura coerenta faptelor pe care le relatam. Asta ne face sa facem pauze mai multe si mai dese. Suntem tentati sa vorbim mai general pentru a evita sa fim prinsi cu detalii specifice.

Legatura dintre Personalitate si Minciuna

Minciuna este un act comportamental foarte complex, ce antreneaz toate palierele personalitii: gndire, limbaj, afectivitate, voina, atenie etc. Ea se raporteaz att la vrsta cronologic, ct i la starea de normalitatesau anormalitate a persoanei. Pornind de la faptul c nu oricine poate mini sau c nu poate mini bine sau convingtor se ajunge la concluzia c un mincinos are nite trsturi de personalitate specifice. Se poate face un portret robot al mincinosului tipic, ba mai mult se poate predetermina tipul de minciun pe care l va spune, cu prioritate. Importani n descrierea personalitii mincinosului sunt factorii temperamentali, nnscui, privind sociabilitatea, emotivitatea, etc. ct i factori caracteriali dobndii prin experien. Conform tipologiei psihanalitice tipul oral (caracterizat de necesitatea de a depinde de alii) minte din conformism i utilizeaz cu precdere minciunile constructive, emoionale i tinuirea adevrului; tipul anal (descris prin zgrcenie, iritabilitate i pedanterie) este specializat n minciuni egoiste, raional-emoionale i adesea distructive; tipului uretral (caracterizat prin ambiie i spirit de competiie) i este proprie minciuna neagr, egoist, raional, dar i emoional, chiar i metaminciuna; tipul falic (definit de temeritate, hotrre i ncredere n sine) se servete mai rar de minciun, iar atunci cnd o face apeleaz preferenial la minciuni raionale i antisociale; tipul genital (caracterizat de echilibru) folosete mai mult minciunile albe, folositoare, prosociale, emoionale. Frecvena minciunii este mai mare n cazul tipurilor anal i uretral i mai mic n cazul tipurilor
de CONSTANTA VASILE Dum Noi 01, 2009 9:17 pm

falic i genital. Conform tipologiei lui Jung, care mparte indivizii n funcie de atitudinea faa de via, acetia se mpart n introveri i extroveri. Introverii recurg mai des la minciuni prosociale, autoapreciative (pentru a-i masca jena sau a iei din situaii dificile) i emoionale (mai ales hiperemotivii, tahipsihicii, inhibaii i subiectivii), dar i raionale (la abstraci sau cerebrotoni). Extravertiii pot fi hiperemotivi, excitabili, superficiali, obiectivi, concrei, bradipsihici, senzoriali i viscerotoni. Excitabilii i superficialii sunt predispui la minciuni distructive i antisociale, senzorialii i viscerotonii recurg la minciuni albe i emoionale, pe cnd obiectivii, concreii i bradipsihicii mint raional, raional-emoional i uzeaz mai des de metaminciun. Tipologia clinic, ntemeiat pe anomaliile de personalitate, divide indivizii n urmtoarele tipuri: hipertimic sau hipomaniacal, cu tendina de euforie i hiperactivitate, depresiv, cu tendina spre depresie si durere moral, nelinitit sau anxios, aflat n tensiune permanent, anancast, obsesional i impulsiv, fanatic sau paranoic, cu rigiditate i hipertrofie a eului, isteroid sau histrionic, egocentric i cu tendina de fabulaie, instabil, cu o variabilitate a dispoziiei i instabilitate social, exploziv, cu reacii emoionale violente i agresive, apatic, insensibil i cu o rceal afectiv, abulic, influenabil i uor maleabil, astenic, indecis, suspicios, cu energie de via sczut. Minciunile constructive, albe, pro-sociale, spun n special hipertimicii i depresivii, pe cnd repertoriul fanaticului, anacastului i isteroidului abund n minciuni distructive, antisociale, i egoiste. Minciuna raional i raional-emotiv este apanajul apaticului, astenicului, dar i al paranoicului, pe cnd explozivul instabilul i isteroidul folosesc minciuni emoionale. Campionul minciunilor este indiscutabil isteroidul

(aflat la limita mitomaniei) i instabilul, primul, ca frecven, cel de-al doilea, ca varietate a minciunilor debitate. La polul opus se afl abulicul. Cercetri mai noi arat c extroverii, oamenii sociabili sunt mai predispui la minciun, i c unele personaliti i trsturi fizice, ncrederea n sine, atractivitatea fizic sunt considerate abiliti individuale pentru minciun cnd se afla sub presiune. Pe de alt parte, oamenii mai puin predispui la minciun sunt aceia care au scoruri mari la scalele de responsabilitate i cei care au relaii semnificative cu un partener de acelai sex. La aceast categorie subscriu i persoanele deprimate, pentru c acetia par s perceap i s descrie realitatea cu o mai mare acuratee dect ceilali. Exist i diferene n funcie de sex. Femeile au tendina de a face afirmaii pe ocolite, avnd o atitudine mai evaziva dect atunci cnd spun adevrul, n timp ce la barbati diferena nu este prea mare. Femeile au, mai mult dect barbatii, tendina de a nu observa sau a se preface c nu observa semnalele pe care mincinosul vrea s le ascund. Bieii pstreaz pentru ei secretul unei minciuni, de multe ori fiind chiar complici unii cu alii, atitudine pe care fetele o au rareori, ele prefernd s prasc, pentru c au convingerea c tot se va descoperi pn la urma sau altcineva tot va para dacnu o fac ele. Dei ambele sexe mint n mod egal, femeile sunt mai predispuse s ascund adevrul pentru a proteja sentimentele cuiva. Barbatii, pe de alta parte, sunt mai predispui s mint despre sine, o conversaie tipica intre doi barbati conine de 8 ori mai multe minciuni orientate spre sine dect minciuni despre alii. Minciuna este implicata i n relaiile noastre romantice. ntrun studiu america, 85% dintre cuplurile intervievate au raspuns c unul dintre cei doi sau chiar amndoi au minit n legtura cu relaiile anterioare sau indiscreiile recente. De Paulo a artat c n cupluri necstorite minciuna intervine n

jur de 30 % din interaciunile lor, poate mai mult dect n relaiile cu ali oameni. Din fericire n cuplurile cstorite minciuna se pare c intervine doar n jur de 10 % din conversaiile majore. Dar veste rea este c cele mai mari minciuni care implica trdri adnci ale ncrederii se petrec n relaiile intime. Ea spune c ne pstram cele mai mari minciuni pentru persoanele cele mai apropiate. Potrivit lui Geis i Moon (1981), persoanele care se simt confortabil cu vina i minciuna se spune c au un punct de vedere machiavelic asupra vieii, care presupune c minciuna este o funcie necesara pentru supravieuire intr-o lume imperfecta. Aceti oameni sunt mult mai competeni la a manipula oamenii dect ceilali care cred c oamenii sunt de ncredere i c minciuna nu este scuzabil. Cu toate acestea nu exist nici o diferen ntre acetia n a detecta mincinoii. Un bun mincinos nu este neaprat i un bun detector de minciuni. Dup cum am vzut exist i predispoziii nnscute i dobndite pentru minciun, personaliti mai potrivite i personaliti mai puin potrivite pentru aceasta, tipuri de minciuni mai potrivite unei personaliti dect alteia, motivaii diferite n funcie de personalitate. Toate acestea nu fac dect s demonstreze complexitatea fenomenului minciunii i neltoriei i s trezeasc curiozitatea, minciuna fiind un domeniu foarte puin studiat.
Exista situatii in care am dori sa nu tradam sentimentele de care suntem stapaniti, numai ca acest lucru nu ne reuseste intotdeauna pe deplin. O femeie care este in doliu incearca de cele mai multe ori sa-si ia o "mina curajoasa". De cele mai multe ori, aceasta aparenta nu este veridica. Daca femeii in cauza i-ar reusi perfect aceasta mistificare, cei din jur ar acuza-o ca este lipsita de sentimente. Daca femeia respectiva nu ar lasa sa se observe cat de putin faptul ca se straduieste sa-si ascunda adevaratele sentimente de care este stapanita, s-ar putea spune despre ea ca nu stie sa se stapaneasca. Adoptarea unei "mine curajoase" reprezinta un caz tipic de pseudomistificare, adica o situatie in care persoana este nemultumita pentru ca cei din jur isi pot da seama care

este adevarata ei stare de spirit. Ce se intampla atunci cand dintr-un motiv bine justificat este necesar sa ne ascundem perfect sentimentele? De cele mai multe ori, persoanele care se afla intr-o asemenea situatie sunt deosebit de tensionate, deoarece trebuie sa fie credibile. Respectivele persoane spun minciuni si trebuie sa faca anumite miscari si sa adopte atitudini care sa concorde cu neadevarurile rostite. Se pune insa intrebarea daca omul poate sa aiba control asupra corpului sau. Fara indoiala ca numite parti ale corpului pot fi controlate mai bine decat altele. Partile coprului ale caror miscari sunt constientizate si in viata cotidiana, pot fi controlate cel mai usor. Cel mai usor ne este sa mintim cu ajutorul fetei! Tinuta ne poate oferi insa informatii importante despre starea de spirit a unei persoane, deoarece nu intotdeauna suntem constienti de faptul ca avem sau nu o pozitie a corpului corespunzatoare. Si miscarile sau pozitiile mainilor pot trada faptul ca mistificam. Miscarile executate cu mainile si cu picioarele sunt deosebit de interesante in acest sens, deoarece acestea sunt constientizate in foarte mica masura. Acesta este de fapt si motivul pentru care miscarile membrelor sunt de cele mai multe ori mascate, de exemplu cele din spatele birourilor. A minti cu ajutorul intregului corp este pentru cei mai multi dintre noi un lucru deosebit de dificil, deoarece nu avem experienta necesara in acest sens. Daca incercam sa mintim sau sa mistificam in mod constient o facem cu destul de putina indemanare si nu ne ajuta in acest sens decat neatentia celor din jurul nostru. Se intampla foarte frecvent ca cei din jur sa observe ca o persoana minte, dar sa nu reactioneze la acest fapt. Mistificatorii versati sunt toti cei care au profesii ce necesita efectuarea unor operatii sau gesturi care sa induca in eroare, si anume gesturi sau operatii care pot fi descoperite si deconspirate. Daca persoanele respective nu sunt in stare sa minta si sa-si sustina minciunile cu succes, ele sunt sortite esecului. Ele trebuie sa fie in stare sa minta la momentul potrivit, folosindu-se in acest scop de intregul corp. Acest lucru necesita un antrenament care poate dura mai multi ani, astfel incat mistificarea sa fie ridicata la rang de "arta". In categoria amintita nu intra numai marii actori, ci si alti mistificatori, cum ar fi, de exemplu, politicienii, avocatii, agentii de vanzari, agentii imobiliari. Pentru aceste categorii de oameni mistificarea face parte din viata de zi cu zi, iar ei isi cunosc atat de bine "arta", incat uneori ne simtim chiar maguliti cand suntem dusi de nas de astfel de oameni.

Cum putem sa ne dam seama ca cineva minte, ca cineva mistifica? Din acest punct de vedere putem lua ca punct de pornire experientele efectuate de catre cercetatorii americani, care au reusit sa stabileasca o serie intreaga de diferente care apar in momentul cand cineva minte: atunci cand mintim, gesturile facute cu mainile sunt mai putin frecvente, deoarece nu putem identifica gesturile care ar trebui sa sublinieze cele spuse de noi. Ne dam seama ca miscam mainile, dar nu stim ce exprimam prin intermediul miscarilor efectuate. Avem in mod inconstient sentimentul ca ne tradam si de aceea renuntam la miscarile respective.

creste frecventa gesturilor de autoatingere, efectuate cu mana pe fata. Cele mai frecvente gesturi de acest gen sunt: mangaierea barbiei, tuguierea buzelor, acoperirea gurii, atingerea nasului, frecarea obrazului, scarpinatul sprancenelor, trasul de urechi, mangaierea parului. Acoperirea gurii este un gest care poate fi descifrat cel mai usor. Din gura ies vorbe, care sunt de fapt minciuni si mana este dusa la gura in mod inconstient pentru a opri aceste vorbe. Persoana care vorbeste nu vrea sa se balbaie sau sa se incurce si ar dori ca fluxul verbal sa nu fie intrerupt. Datorita acestui conflict interior apare un compromis. Mana este dusa la gura, dar nu o acopera in totalitate. Gestul care se efectueaza cel mai frecvent atunci cand mistificam, gest care reprezinta o acoperire simulata a gurii, este ducerea mainii la nas.

creste frecventa miscarilor laterale. Este vorba despre miscari estompate prin care se manifesta dorinta de a pleca, de a fugi. Miscarile de acest gen sunt evidente in special la copii, care se tot misca incolo si-ncoace pe scaun.

creste frecventa miscarilor convulsive efectuate cu mainile. Miscarile de acest gen nu sunt provocate numai datorita faptului ca se spune un neadevar. Minciuna poate fi unul dintre numerosii factori care implica efectuarea acestor miscari. Un aspect deosebit de important in ceea ce priveste mistificarea este acela ca exista mereu discrepanta accentuata intre gandire si actiune. Spunem altceva decat gandim si nu trebuie sa tradam ceea ce se petrece in mintea noastra prin comportarea si atitudinea pe acre oa vem. Atingerea nasului si alte gesturi de aceeasi factura reflecta faptul ca

exista discrepanta intre gandire si actiunile efectuate. Toate aceste lucruri pot fi calificate in general ca mistificare. Mistificarea activa reprezinta o forma cu totul speciala a mistificarii. Daca suntem framantati de o problema dificila si ducem mana la nas, efectuam intr-un anumit sens un gest mistificator, dar nu se poate spune ca mintim. A da dovada de lipsa de sinceritate nu inseamna doar a spune lucruri neadevarate. Nu neglijati sensul general al comportarii, bucurandu-va de faptul ca v-ati dat seama ca se spune o minciuna! Aspectele exterioare observate nu reprezinta numai o mistificare, ci si un conflict interior intre ceea ce se gandeste si ceea ce se intreprinde. Putem fi siguri ca o persoana care isi duce mana la nas gandeste un anumit lucru pe care cei din jur nu trebuie sa-l observe si care nu va fi exprimat nici verbal. Aceasta nu inseamna in nici un caz ca trebuie sa dam dovada de neincredere fata de persoana cu care purtam o discutie, gandindu-ne mereu ca persoana respectiva vrea sa para credibila prin ceea ce spune. Trebuie sa facem distinctie intre semnalele caracteristice minciunii si cele caracteristice nesigurantei. atunci cand mintim, gesturile facute cu mainile sunt mai putin frecvente, deoarece nu putem identifica gesturile care ar trebui sa sublinieze cele spuse de noi. Ne dam seama ca miscam mainile, dar nu stim ce exprimam prin intermediul miscarilor efectuate. Avem in mod inconstient sentimentul ca ne tradam si de aceea renuntam la miscarile respective.

creste frecventa gesturilor de autoatingere, efectuate cu mana pe fata. Cele mai frecvente gesturi de acest gen sunt: mangaierea barbiei, tuguierea buzelor, acoperirea gurii, atingerea nasului, frecarea obrazului, scarpinatul sprancenelor, trasul de urechi, mangaierea parului. Acoperirea gurii este un gest care poate fi descifrat cel mai usor. Din gura ies vorbe, care sunt de fapt minciuni si mana este dusa la gura in mod inconstient pentru a opri aceste vorbe. Persoana care vorbeste nu vrea sa se balbaie sau sa se incurce si ar dori ca fluxul verbal sa nu fie intrerupt. Datorita acestui conflict interior apare un compromis. Mana este dusa la gura, dar nu o acopera in totalitate. Gestul care se efectueaza cel mai frecvent atunci cand mistificam, gest care reprezinta o acoperire simulata a gurii, este ducerea mainii la nas.

creste frecventa miscarilor laterale. Este vorba despre miscari estompate prin care se manifesta dorinta de a pleca, de a fugi. Miscarile de acest gen sunt evidente in special la copii, care se tot misca incolo si-ncoace pe scaun.

creste frecventa miscarilor convulsive efectuate cu mainile. Miscarile de acest gen nu sunt provocate numai datorita faptului ca se spune un neadevar. Minciuna poate fi unul dintre numerosii factori care implica efectuarea acestor miscari. Un aspect deosebit de important in ceea ce priveste mistificarea este acela ca exista mereu discrepanta accentuata intre gandire si actiune. Spunem altceva decat gandim si nu trebuie sa tradam ceea ce se petrece in mintea noastra prin comportarea si atitudinea pe acre oa vem. Atingerea nasului si alte gesturi de aceeasi factura reflecta faptul ca exista discrepanta intre gandire si actiunile efectuate. Toate aceste lucruri pot fi calificate in general ca mistificare. Mistificarea activa reprezinta o forma cu totul speciala a mistificarii. Daca suntem framantati de o problema dificila si ducem mana la nas, efectuam intr-un anumit sens un gest mistificator, dar nu se poate spune ca mintim. A da dovada de lipsa de sinceritate nu inseamna doar a spune lucruri neadevarate. Nu neglijati sensul general al comportarii, bucurandu-va de faptul ca v-ati dat seama ca se spune o minciuna! Aspectele exterioare observate nu reprezinta numai o mistificare, ci si un conflict interior intre ceea ce se gandeste si ceea ce se intreprinde. Putem fi siguri ca o persoana care isi duce mana la nas gandeste un anumit lucru pe care cei din jur nu trebuie sa-l observe si care nu va fi exprimat nici verbal. Aceasta nu inseamna in nici un caz ca trebuie sa dam dovada de neincredere fata de persoana cu care purtam o discutie, gandindu-ne mereu ca persoana respectiva vrea sa para credibila prin ceea ce spune. Trebuie sa facem distinctie intre semnalele caracteristice minciunii si cele caracteristice nesigurantei. Preluare din volumul "Limbajul coprului" de Claudia Schafer, aparut la Editura Niculescu in traducerea lui Roland Schenn

Afla de la consultantul 121 ce inseamna mitomania Andreea Ene, consultant 121 Ce este mitomania si cum se manifesta ea? Cea mai simplista definitie a mitomaniei este aceea de tendinta patologica de a minti. Practic, mitomania se manifesta prin denaturarea adevarului sau prin nascocirea unor intamplari extraordinare de catre o persoana, cu scopul de a atrage atentia celor din jur asupra sa, de a iesi in evidenta si a obtine admiratia si simpatia anturajului. De ce si cum minte un mitoman? Aparitia si manifestarea mitomaniei sunt legate de domeniul afectivitatii. Mitomanul minte pentru a se simti bine, pentru a se simti securizat. El nu poate face fata realitatii de a fi o persoana stearsa, capacitatile sale neoferindu-i posibilitatea unei afirmari reale si atunci face apel la minciuna, ca la o ultima resursa. In acest mod el reuseste sa isi gaseasca o satisfactie afectiva pe care realitatea concreta nu i-o poate oferi. Tocmai de aceea, de regula eroul acestor povestiri imaginare este tocmai autorul lor. El se simte deosebit de satisfacut atunci cand, in urma celor povestite, anturajul ii da crezare, il considera inteligent, altruist, o persoana extraordinara. In ceea ce priveste scopul acestor minciuni mitomanul nu urmareste prin ticluirile sale atingerea vreunui scop utilitar, ci insusi faptul minciunii, aceasta reprezentand una dintre deosebirile fundamentale dintre minciuna patologica si cea "normala". De regula, mitomanul este constient de caracterul absurd al productiilor sale dar recompensa afectiva pe care o primeste atunci cand minte este atat de importanta pentru el incat nu se poate abtine. Acest obicei al denaturarii adevarului poate avea insa, din pacate, urmari negative. Ea poate duce la alterarea relatiilor cu cei din jur odata ce acestia sesizeaza caracterul fictiv al relatarilor mitomanului, poate isca neintelegeri, certuri si chiar destramarea unor relatii de cuplu. Exista mai multe feluri de mitomanie? Este important de stiut faptul ca exista anumite "grade" ale mitomaniei. Cel despre care am vorbit pana acum este cel mai putin patogen, in sensul ca aceasta forma se caracterizeaza prin faptul ca individul este

constient de minciunile sale si nu prezinta si alte simptome, modificari comportamentale care sa ii tulbure sau chiar impiedice activitatea de zi cu zi si relatiile cu cei din jur. Din pacate insa, putem intalni mitomania si ca fenomen nedeliberat, fapt de care persoana in cauza nu este constienta, caz in care ea se constituie intr-un siptom patologic. Aceasta situatie poate sa apara in cazul unei isterii sau a unor tulburari de personalitate, diagnostice mai grave si mai ample decat in cazul primei categorii. In plus, exista autori de specialitate care iau in considerare si o alta forma de mitomanie, respectiv "mitomania conventionala". In cazul acesteia este vorba despre exagerarile care apar atunci cand sunt relatate povestiri "adevarate", cu scopul de a obtine sau a intretine o stare de buna dispozitie. Este ,de exemplu, cazul unor vanatori sau pescari care "impodobesc" realitatea cu elemente de suspans sau prelungesc firul actiunii tocmai pentru a-i face pe ascultatori sa o savureze din plin. Ce este de facut? Una dintre intrebarile care iau nastere in mod firesc atunci cand se discuta problema mitomaniei este " Ce avem de facut?". Ce putem face atunci cand constatam ca o persoana din jurul nostru sufera de acest obicei al minciunii? Primul lucru pe care trebuie sa il facem este sa identificam natura acestor denaturari ale adevarului. Trebuie sa vedem daca minciunile respective au ca scop doar plasarea persoanei respective intr-o pozitie cat mai buna in ochii anturajului sau ele urmaresc atingerea altui scop, bine definit. Apoi, trebuie sa observam daca "mincinosul" in cauza practica acest obicei cu toate persoanele din jur sau doar cu o persoana anume, caz in care este in mod evident vorba despre o alta problema. Nu in ultimul rand este important daca persoana pe care o suspectam de mitomanie este constienta de faptul ca denatureaza adevarul sau nu. In cazul in care aceste informatii ne confirma suspiciunea, cel mai bun lucru pe care il putem face este sa apelam la ajutorul unui specialist, respectiv un psiholog. Nu exista pastile pe care sa le iei azi si a doua zi sa te trezesti ca nu mai minti. Este nevoie de o terapie psihologica pentru a constientiza problema, pentru a identifica ceea ce a determinat-o si apoi pentru a oferi suportul necesar pentru remedierea ei. In orice caz insa, sprijinul familiei si al celor apropiati este absolut necesar, in sensul oferirii suportului afectiv, al valorizarii calitatilor si

potentelor de care persoana respectiva dispune. Accentul trebuie sa cada pe ceea ce ea poate si reuseste sa faca, nu pe esecuri si defecte. Ce determina un barbat sa "calce pe alaturi"? Publicat la data de Chiar si cel mai serios barbat poate fi tentat sa se uite in "gradina vecinului". Exista cateva semne care te avertizeaza daca relatia ta e in pericol. de Irina Markovits Tradarea si infidelitatea sunt doua dintre cuvintele cele mai grele ale limbii romane. Sunt lucrurile de care se tem majoritatea cuplurilor, iar pentru multi reprezinta sfarsitul unei relatii. Pentru femeile care sunt la capatul "receptor" al infidelitatii, sentimentele rezultate - de la durere sfasietoare la oroare - sunt umilitoare, degradante, covarsitoare. In cazul in care actul infidelitatii le este adus la cunostinta pe neasteptate, se poate vorbi chiar de un soc - daca intr-adevar afla pe neasteptate. Cei mai multi dintre barbatii infideli sunt suspectati de partenerele lor si, cu exceptia cazurilor in care barbatul traieste o viata secreta in paralel, femeia isi da seama cand ceva este in neregula. Cu toate acestea, e nevoie de curaj pentru a discuta despre o relatie extraconjugala si consecintele acesteia, si multe femei prefera sa traiasca intr-o versiune incetosata a relatiei lor, decat sa ii puna capat. De cele mai multe ori, lucrurile urmeaza un anumit tipar. Perechi casatorite de ani de zile, cu copii, incep sa isi piarda interesul fata de cel de alaturi, desi continua sa se iubeasca. Cum acest proces are loc treptat, nici unul dintre ei nu realizeaza imediat ce se intampla sau il pun pe seama obisnuintei, rutinei, oboselii etc. Femeia isi va face un program separat de al sotului - care nu obiecteaza - , organizeaza seri doar cu prietenele ei, are grija de copii, petrece mult timp vorbind la telefon cu amicele sale, la cumparaturi sau la o sala de fitness (poate fi vorba de orice fel de preocupari, ceea ce este important este ca femeia nu se mai percepe ca facand parte dintr-un cuplu, cei doi nu mai au activitati comune). Chiar daca cei doi au avut si pana atunci stiluri de viata diferite si cercuri de prieteni separate, asta nu inseamna ca au mai calcat pragul (in)fidelitatii. Brusc, el incepe sa intarzie acasa, sa isi petreaca mai mult timp la birou decat de obicei, este mai greu de gasit la telefon. Ca sa nu mai

vorbim de faptul ca incepe sa fie preocupat de infatisarea lui exterioara, urmeaza o dieta sau incepe sa faca sport, isi alege vestimentatia cu mare atentie si isi schimba parfumul. Viata sexuala a acestui cuplu poate ajunge de la "rara" la "aproape inexistenta", si, din nou, cei doi nu acorda atentie acestui lucru sau il pun pe seama programelor diferite, ritmurilor de viata opuse sau oboselii acumulate peste zi. Pana la urma, femeia (de cele mai multe ori) realizeaza ca a devenit atat de absorbita de sine, de educatia copiilor, de serviciul ei sau de programul din afara serviciului, incat nu mai reuseste sa gaseasca loc sotului in viata ei. Ajunge sa gandeasca ca el poate avea o aventura extramaritala, dar atata timp cat nu cerseste atentie sau sex, este multumita. Abia in momentul in care el o anunta ca doreste sa se desparta, ea va intelege gravitatea situatiei. Multe dintre cuplurile care se recunosc in aceasta descriere generala vor ramane impreuna. El va marturisi ca intr-adevar avea o amanta, foarte probabil o colega de birou care il placea si ii martusise acest lucru. Fara a fi o vorba de o dezlantuire de pasiune, relatia extraconjugala va incerca sa refaca sau sa copieze tiparul relatiei cu sotia. El isi viziteaza amanta, ea ii gateste si apoi se uita la unf ilm impreuna. Isi impartasesc problemele zilnice, asculta muzica - toate acele maruntisuri pe care oamenii le fac la inceputul unei relatii, inainte ca lucrurile sa se complice. Aceste lucruri se intampla foarte simplu, explica psihologii. Multi barbati se simt respinsi atunci cand partenerele devin din ce in ce mai ocupate, datorita vietii profesionale sau aparitiei copiilor. Barbatii nu inteleg intotdeauna ce se intampla, si interpreteaza lipsa de atentie in mod gresit. Pot incerca chiar sa intre in competitie cu "lucrul" care atrage atentia femeii. Ajung sa se simta dezorientati si, daca intalnesc o alta femeie dispusa sa ii asculte, ii vor cauta compania din ce in ce mai des. Timpul petrecut cu o femeie care ii acorda atentie si rabdare creste, iar de aici decurg consecintele inevitabile. Pe parcurs, lucrurile se complica, iar barbatul care nu intentiona sa calce "pe-alaturi", se trezeste implicat intr-o relatie serioasa.

Mitomania un defect neurologic sau lipsa de afectivitate?

miercuri, 01 iulie 2009 Tendinta patologica de a minti poarta un nume simplu: mitomanie. Acest comportament se manifesta fie prin denaturarea adevarului, fie prin nascocirea unor ntamplari iesite din comun de catre o persoana. Mitomanul nu constientizeaza ceea ce face, el crede n ceea ce spune, neavand intentia de a-i nsela pe cei din jur. Mincinosul, n schimb, minte intentionat, deliberat cu scopul de a-i nsela pe altii. Asadar, diferenta dintre mincinos si mitoman este foarte mare. Incapabili de-a nfrunta realitatea n anul 1905, psihiatrul Ferdinand Dupr a creat termenul de mitomanie. Dupa studierea unei cazuistici voluminoase, el a propus patru tipuri de mitomani: vanitosul (cel care se lauda); nomadul (cel care fuge mereu de realitate); rautaciosul (cel care ncearca sa depaseasca unele complexe de inferioritate) si perversul (cel ce inventeaza povesti pentru a escroca). Studierea de catre psihologi, mai ales, a fenomenului n cauza, a reusit sa demonstreze ca mitomania poate fi determinata de un defect neurologic, mai exact spus, ar fi o usoara afectare a lobilor frontali ai creierului care ar avea rol de cenzor a ceea ce spunem. Majoritatea mitomanilor, sustin specialistii, sunt incapabili de-a nfrunta realitatea si atunci, recurg la minciuna, considerand-o un mijloc sigur de aparare mpotriva unei lumi pe care o percep ca fiindu-le ostila si pentru care nu gasesc mijloace optime de acomodare. Mitomania este, asadar, o afectiune, care, n unele cazuri poate fi semnul

unei boli de natura psihiatrica sau nevrotica. Mitomanul minte de dragul de a minti. El crede n minciunile spuse si din acest motiv este greu sa ai o atitudine corectiva fata de un astfel de personaj. Aceasta trebuie stabilita n functie de gradul de luciditate al persoanei n cauza. Minciuna alba si cea conventionala Aparitia si manifestarea mitomaniei sunt strans legate de afectivitate. Mitomanul minte pentru a se simti bine si, ntr-un fel, aparat. Prin inventarea unor minciuni el reuseste sa si gaseasca satisfactia afectiva pe care viata de zi cu zi nu i-o ofera. Povestile imaginare, al carui erou, de obicei, este chiar el, i aduc o anume multumire, iar atunci cand anturajul i da crezare, l considera o persoana deosebita, chiar inteligenta, mitomanul are o satisfactie deplina. Patologic sau normal acest obicei de-a denatura adevarul, poate avea, din pacate, si urmari negative. Chiar daca mitomanul este constient de caracterul absurd al povestilor sale, pentru el mult mai importanta este recompensa afectiva pe care o primeste si, ca atare, nu se poate abtine. Specialistii sustin ca exista anumite grade ale mitomaniei. Cel despre care vorbeam mai sus, este mai putin patologic deoarece individul este constient de minciunile spuse si nu prezinta alte modificari de comportament. Din nefericire exista persoane care nu constientizeaza ceea ce spun si atunci, avem de-a face cu un simptom patologic grav. Spre deosebire de prima categorie, mitomanul patologic are nevoie de terapie psihologica. Exista pareri care sustin ca ar mai fi de luat n calcul si mitomania conventionala si minciuna alba. Folosita pentru a nu rani sentimentele unor

persoane cand ne referim la minciuna alba, si la cea conventionala, cand vorbim de exagerarile ce apar atunci cand sunt relatate ntamplari adevarate, cu scopul de-a obtine sau a ntretine o buna dispozitie, cum este cazul, sa zicem, la relatarile povestilor vanatoresti sau pescaresti, atunci mitomania nu are efecte negative. Aceste minciuni albe pot deveni o mare problema cand sunt folosite n diferite strategii de nfruntare a unor situatii sociale sau de aparare. Indiferent care ar fi explicatia data de specialisti pentru mitomanie psihologica sau neurologica cert este ca persoanele mitomane se confrunta cu o grava criza de identitate, simtindu-se foarte incomod asa cum sunt si, din acest motiv, ncearca sa construiasca o lume dorita de ei. N. FLORIA Mitomania reprezint o patologie caracterizat prin tendina accentuat de a mini. Bolnavii simt nevoia de a inventa o alt realitate, mult mai interesant, pentru a iei, astfel, n eviden i pentru a-i ascunde slbiciunile. Mitomanul nu poate realiza gravitatea problemei sale. Mitomanul nu este un simplu mincinos! Mitomania este o afeciune, care, n unele cazuri, poate fi semnul unor alte boli de natur psihiatric, nevrotic sau psihotic. Mitomanii mint fr a contientiza acest lucru. Termenul mitomanie a fost creat n anul 1905, de psihiatrul Ferdinand Dupre, avndu-i rdcinile n limbile greac i latin: mythos (legend) i mania (manie). Dupre a fcut distincia ntre patru tipuri de mitomani: vanitosul (cel care se laud), nomadul (persoana care ncearc ntotdeauna s fug de realitate), rutciosul (ncearc s depeasc complexele de inferioritate spunnd brfe) i perversul (inventeaz pentru a escroca). Mincinos vs. mitoman Mincinosul este cel care minte n mod intenionat i deliberat, care ncearc s-i nele pe ceilali. Mitomanul spune lucruri neadevrate pentru c nu contientizeaz acest lucru. El crede n ceea ce spune,

neavnd intenia de a-i nela pe cei din jur. Diferena dintre mincinos i mitoman este una mare, aadar. Cum s tratm un mitoman? Cum s procedezi n situaia n care intri n contact cu un mitoman? S i alimentezi neadevrurile, s i spui prerea ta referitoare la cele povestite sau s l ignori? Niciuna dintre aceste varinte nu are un rspuns simplu i sigur. Atitudinea fa de un mitoman ar trebui stabilit n funcie de gradul de luciditate al acestuia. Mitomania poate fi tratat? Mitomania ar trebui s fie evaluat i tratat de ctre medicul psihiatru. Acesta poate gsi cauzele afeciunii i poate recomanda cea mai bun terapie. Pentru ca tratamentul s dea rezultate este necesar i intervenia medicului psiholog. Mitomanii regizorii din viata de zi cu zi

05NOV
In articolul precedent vorbeam despre minciuna si spuneam ca toti oamenii mint. Mai mult,

cercetari efectuate in SUA arata ca americanii spun in medie, doua minciuni pe zi. Dar din punctul acesta de vedere, al minciunilor, exista o diferenta intre mincinosul ocazional si mincinosul cronic. Vorbim despre mitomanie cand avem de-a face cu mincinosul cronic. Mitomania este o afectiune caracterizata prin tendinta patologica de a minti permanent, fara a constientiza acest lucru. Despre mitomanie s-a vorbit prima data in anul 1905 de catre psihiatrul Ferdinand Dupre, care distingea patru tipuri de mitomani. Maligna mitomanul are un complex de inferioritate ce se cere compensat Vanitoasa mitomanul doreste sa se puna in valoare cu orice pret si fara sa aiba limite

Nomada - mitomanul fuge cu orice pret de realitate si-si construieste o lume imaginara Perversa mitomanul are ca scop obtinerea de avantaje, inselandu-le increderea celorlati Psihiatrul Dupre afirma ca mitomanul pervers este cel mai periculos pentru ca este un escroc. Termenul mitomanie se compune din mythos=legenda si manie=manie. Aceasta sar traduce prin mania de a inventa legende, povesti, de a construi o lume imaginara, ireala, pe care protagonistul o percepe foarte reala. Mitomanul nu are intentia de a-i insela pe cei din jurul sau, pentru ca el crede in ceea ce spune. Mitomania este frecvent intalnita in randul copiilor si in randul adolescentilor, care inventeaza povesti pentru a modifica realitatea si pentru a fi pe placul anturajului. Insa aceasta afectiune poate aparea si la varsta adulta, fapt ce se traduce printr-o tulburare comportamentala grava. De cele mai multe ori mitomania survine in urma unui soc emotional (concediere, pierderea cuiva drag, faliment, esec profesional etc) peste care mitomanul nu a putut sa treaca. Astfel el si-a construit o lume imaginara, o alta viata, reusind astfel sa-si diminueze suferinta, facand-o mai suportabila. Mitomanul spre deosebire de mincinosul obisnuit, minte pentru a trai. Minte pentru a se simti in siguranta. Sunt si psihologi care sustin ca mitomania ar fi determinata de un defect neurologic, afectarea lobilor frontali ai creierului ce au rol de a cenzura ceea ce spunem. Uneori este constient de absurditatea scenariilor sale dar recompensa afectiva pe care o primeste este mult mai mare. De regula foarte multi mitomani adopta identitati false. Daca in cazul mincinosilor ocazionali, balanta se inclina in favoarea barbatilor, in cazul mitomanilor exista egalitate intre barbati si femei. Pentru a-si construit scenariile fascinante in care traiesc, mitomanii detin o inteligenta peste medie si sunt oratori desavarsiti. Mai mult, au un sarm aparte. Pericolul care survine ca urmare a instalarii mitomaniei este ca mincinosul se departeaza treptat, treptat de realitate, de familie si prieteni. Este cu atat mai grav cu cat mitomanii se confrunta cu o serioasa criza de identitate. Mitomania este o efectiune ce trebuie inventariata, diagnosticata si tratata de un specialist, insa este foarte greu sa convingi un mitoman ca are o problema atata vreme cat el nu o constientizeaza.