MITOMANIA

CUPRINS

ABORDARE CONCEPTUALĂ PRIVIND MITOMANIA......................................................5

DEFINIŢIA MITOMANIEI.....................................................................................................5
CARACTERISTICILE MITOMANIEI..................................................................................5
DIAGNOSTIC DIFERENŢIAT AL MITOMANIEI ............................................................7
TRATAMENT PENTRU MITOMANIE................................................................................7
CONCLUZII..................................................................................................................................8
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................9

2
 INTRODUCERE
Tendință patologică de a minți poarta un nume simplu: mitomanie. Acest comportament
se manifestă fie prin denaturarea adevărului, fie prin născocirea unor întamplari ieșite din comun
de către o persoană.
Mitomanul nu conștientizează ceea ce face, el crede în ceea ce spune, neavand intenția de
a-i însela pe cei din jur. Mincinosul, în schimb, minte intenționat, deliberat cu scopul de a-i
înşela pe alții. Așadar, diferența dintre mincinos și mitoman este foarte mare.
În anul 1905, psihiatrul Ferdinand Dupré a creat termenul de „mitomanie”. După
studierea unei cazuistici voluminoase, el a propus patru tipuri de mitomani: vanitosul (cel care se
laudă); nomadul (cel care fuge mereu de realitate); răutăciosul (cel care încearcă să depășească
unele complexe de inferioritate) și perversul (cel ce inventează povești pentru a escroca).
Studierea de către psihologi, mai ales, a fenomenului în cauză, a reușit să demonstreze că
mitomania poate fi determinată de un defect neurologic, mai exact spus, ar fi o ușoară afectare a
lobilor frontali ai creierului care ar avea rol de „cenzor” a ceea ce spunem.
Majoritatea mitomanilor, susțin specialiștii, sunt incapabili de a înfrunta realitatea și
atunci, recurg la minciună, considerand-o un mijloc sigur de apărare împotriva unei lumi pe care
o percep ca fiindu-le ostilă și pentru care nu găsesc mijloace optime de acomodare.
Mitomania este, așadar, o afecțiune, care, în unele cazuri poate fi semnul unei boli de
natură psihiatrică sau nevrotică. Mitomanul minte de dragul de a minți. El crede în minciunile
spuse și din acest motiv este greu să ai o atitudine corectiva față de un astfel de personaj. Aceasta
trebuie stabilită în funcție de gradul de luciditate al persoanei în cauză.
Apariția și manifestarea mitomaniei sunt strâns legate de afectivitate. Mitomanul minte
pentru a se simți bine și, într-un fel, apărat. Prin inventarea unor minciuni el reușește să își
găsească satisfacția afectivă pe care viața de zi cu zi nu i-o oferă. „Poveștile” imaginare, al cărui
erou, de obicei, este chiar el, îi aduc o anume mulțumire, iar atunci când anturajul îi dă crezare, îl
consideră o persoană deosebită, chiar inteligentă, mitomanul are o satisfacție deplină.
Patologic sau „normal” acest obicei de a denatura adevărul, poate avea, din păcate, și
urmări negative.
Chiar dacă mitomanul este conștient de caracterul absurd al poveștilor sale, pentru el mult
mai importantă este recompensa afectivă pe care o primește și, ca atare, nu se poate abține.
Specialiștii susțin că există anumite „ grade” ale mitomaniei.
Cel despre care vorbeam mai sus, este mai puțin patologic deoarece individul este
conștient de minciunile spuse și nu prezintă alte modificări de comportament. Din nefericire
există persoane care nu conștientizează ceea ce spun și atunci, avem de-a face cu un simptom
patologic grav. Spre deosebire de prima categorie, mitomanul patologic are nevoie de terapie
psihologică.

3
 ABORDARE CONCEPTUALĂ PRIVIND MITOMANIA

DEFINIŢIA MITOMANIEI
Mitomania, denumită și minciuna patologică sau impulsul de a minți, nu este o boală
propriu-zisă, nefiind integrată în DSM V (Diagnostic and Statistic Manual of Mental Disorders),
ci este un simptom al unor tulburări de personalitate.
Mitomania poate fi și un simptom de sine stătător, încadrându-se în profilul mincinosului
patologic fără o tulburare de personalitate sau organică subiacentă.
Persoanele cu tulburare de personalitate borderline au dificultăți mari în a interacționa cu
cei din jur, fiindu-le frică de dezaprobarea acestora, de aceea simt nevoia să inventeze povești
care să stârnească interesul cercului social în care se află.
Mitomania se mai numește și pseudologia fantastică și este un fenomen fiziopatologic
care presupune existența unui discurs în care realitatea și ficțiunea se îmbină, persoana cu
mitomanie atribuindu-și de multe ori caracteristici pozitive sieși în cadrul respectivului discurs.
Este un simptom recunoscut în psihiatrie de peste 100 de ani1. 

CARACTERISTICILE MITOMANIEI
În încercarea de a evita să fie priviți într-o lumină negativă, persoanele care suferă de
mitomanie inventează conștient sau inconștient povești care să îi pună într-o lumină bună. În
general, persoanele cu mitomanie nu vor inventa povești fantastice și greu de crezut, ci
minciunile lor vor fi foarte subtile și în concordanță cu realitatea, amestecate cu fapte care chiar
au avut loc, fiind foarte greu pentru cei din jur să-și dea seama că persoana respectivă minte, mai
ales dacă nu cunosc circumstanțele în care s-au produs întâmplările relatate de aceasta.
Cel mai frecvent întâlnite minciuni la persoanele cu tulburare de personalitate borderline
sunt următoarele:

 mimarea unei afecțiuni medicale în scopul de a atrage atenția;

 implicarea într-o relație sentimentală doar în scopul de a se folosi de persoana respectivă
și de a manipula;
 atribuirea responsabilității pentru propriile greșeli altor persoane apropiate;
 inventarea de diverse povești și răspunsul circumstanțial la întrebări în conversațiile cu
prietenii și cei apropiați;
 evitarea unei situații jenante prin răspunsul la întrebările celorlalți în felul în care aceștia
ar dori (de exemplu la întrebarea "ați parcat unde v-am indicat noi să parcați?" persoana
va răspunde „da”, chiar dacă nu a parcat în locul respectiv sau a uitat unde trebuia să
parcheze).
Un studiu recent efectuat la Universitatea California arată că persoanele care mint
frecvent au creierul altfel structurat comparativ cu persoanele care nu fac acest
lucru. Modificările structurale apar la nivelul substanței albe din cortexul
prefrontal, persoanele care mint patologic având un procent mai mare de substanță albă
1
Pseudologia fantastica- Pubmed.govLink, disponibil la adresa: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18951347,
accesar la 05.05.2020

4
 comparativ cu substanța cenușie față de persoanele care nu sufereau de mitomanie,
acestea prezentând un echilibru între substanța albă și cea cenușie la nivelul cortexului
prefrontal.
Persoanele cu mitomanie au în general și trăsături narcisiste și histrionice și suferă
în general de tulburare de personalitate borderline. În diagnosticul diferențial intră
și schizofrenia și boala bipolară, însă mitomania se diferențiază de acestea prin faptul că
subiectul are un simț clar al realității. Cu toate acestea mitomania este o afecțiune gravă
deoarece principala victimă a propriilor ideații nu sunt cei care sunt mințiți, ci
chiar persoana care devine victima propriilor sale invenții. [2, 3]
Mitomania este încă un subiect controversat în comunitatea psihiatrică,
neexistând încă o definiție și o caracterizare clară a acestui simptom, însă caracteristicile
de bază sunt cunoscute. Miniciuna patologică se caracterizează printr-un istoric
îndelungat (uneori întreaga viață) de minciuni frecvente și repetate, minciuni care nu sunt
formulate întotdeauna în scopul de a obține un beneficiu. Deosebirea dintre mitomanie și
minciuna obișnuită este faptul că minciuna obișnuită este clar centrată pe obținerea unui
avantaj sau pe ieșirea dintr-o situație jenantă, în timp ce minciuna patologică poate să
apară fără niciun scop anume.
Prima dată mitomania a fost descrisă de către Anton Delbruck, un psihiatru
german care a observat că minciunile pe care le spuneau anumiți pacienți erau atât de
laborioase și anormale, încât le-a introdus într-o categorie separată denumind această
afecțiune pseudologia phantastica2.
Prevalența mitomaniei în populația generală este scăzută, aproximativ 1%.
Vârsta medie la care se diagnostichează acest simptom este în general 22 de ani.
40% dintre persoanele cu mitomanie prezintă afectare organică reprezentată
prin epilepsie, traumatisme ale sistemului nervos central, caracteristici encefalografice
anormale sau infecții ale sistemului nervos central.
Mitomania este în principal caracterizată de prezența cronică și extrem de
frecventă a minciunilor în viața de zi cu zi, minciuni care aparent nu aduc niciun
beneficiu persoanei în cauză.
Aceste povești sunt de foarte multe ori complicate, elaborate, extinse și cu o
intrigă extrem de bine pusă la punct. Persoana nu pierde contactul cu realitatea, poveștile
unui mincinos patologic fiind de cele mai multe ori credibile, mitomanul fiind conștient
că ceea ce spune este un neadevăr.
Persoana este stăpânită de un impuls continuu de a minți, în ciuda faptului că îi
sunt cunoscute posibilele implicații negative pe care le poate avea acest comportament. În
stadii mai avansate, mitomanul poate pierde simțul realității și capacitatea de a-și controla
comportamentul, minciunile devenind din ce în ce mai fantastice și mai departe de viața
reală.
Mitomanul nu se simte vinovat pentru minciunile pe care le emite ci din contră,
faptul că poate crea astfel de povești îi provoacă o stare de bine, deși știe că acele povești
nu sunt reale3.

2
L. E. Alden, (1989). Short-term structured treatment for avoidant personality disorder. Journal of Consulting and
Clinical Psychology, 57, pp. 756-764
3
Sutherland, S. M. y Frances, A. (1995). Avoidant personality disorder. En G. O. Gabbard (dir.), Treatments of
psychiatric disorders, 2ª edición Washington, American Psychiatric Press, pp. 2345-2355

5
DIAGNOSTIC DIFERENŢIAT AL MITOMANIEI
Minciuna patologică este trăsătura unor tulburări de personalitate în principal narcisistă,
histrionică, antisocială și mai ales borderline, însă trebuie diferențiată foarte bine de simulare, de
bolile factice și de sindromul Munchausen.
Pacienții cu tulburare de personalitate bordeline nu inventează povești foarte elaborate
sau complicate, spre deosebire de mincinosul patologic clasic care poate inventa povești
fantastice. 
Tulburarea borderline precum și cea antisocială se pot caracteriza și prin ideație
suicidară.
Minciunile pacienților cu tulburare de personalitate antisocială se îndepărtează destul de
mult de profilul mincinosului patologic, acestea având un scop precis de obținere a unor
beneficii4.
Elemente importante de diagnostic diferențial includ sindromul Munchausen, sindromul
Ganser și confabulația. Diferența dintre mitomanie și sindromul Ganser este aceea că sindromul
Ganser se caracterizează prin răspunsuri nepotrivite și ciudate la întrebări simple, în timp ce
confabulația (parte a sindromului Wernicke-Korsakoff întâlnit cel mai des la alcoolici) reprezintă
o minciună menită să acopere golurile de memorie (faptele pe care pacientul nu și le mai
amintește).
Mitomania este un simptom încadrat momentan la tulburările de impuls, dat fiind că
pacientul simte un impuls foarte puternic de a minți constant, însă nu și-a găsit încă locul în
manualele de psihiatrie clasică, existând încă foarte multe controverse referitoare atât la
mitomanie ca afecțiune de sine stătătoare, cât și la mitomanie apărută în cadrul unei tulburări de
personalitate5. 

TRATAMENT PENTRU MITOMANIE

Există foarte puține cercetări efectuate pentru tratamentul mitomaniei, cel mai frecvent
discutată în literatură fiind psihoterapia și foarte rar farmacoterapia, deoarece mitomania nu este
încă recunoscută ca entitate de diagnostic de sine stătătoare. Psihoterapia cognitiv-
comportamentală este cel mai frecvent indicată pentru persoanele care suferă de acest simptom.

4
Turkat, I. D. (1990). The personality disorders: A psychological approach to clinical management. Nueva York:
Pergamon, p. 25
5
Tutek, A. A. y Linehan, M. M. (1993). Comparative treatments for borderline personality disorder. En T. R. Giles
(dir.), Handbook of effective psychotherapy, Nueva York: Plenum, pp. 355-378

6
 CONCLUZII
Mitomania este o formă specială de a minți, definiția și caracteristicile sale nefiind încă
stabilite concret, însă consecințele sociale ale acestui fenomen sunt importante, de aceea sunt
necesare noi perspective în ceea ce privește diagnosticul și managementul acestei tulburări.
Mitomanul nu este considerat un bolnav psihiatric propriu-zis, deoarece pierde extrem de
rar simțul realității, existând și dovezi conform cărora acest simptom poate fi ameliorat și
controlat prin psihoterapie cognitiv-comportamentală fără nicio intervenție de tip farmacologic.
Ce este cel mai important este însă efectuarea corectă a diagnosticului diferențial pentru
mitomanie și diagnosticul corect al unei tulburări de personalitate asociată cu acest simptom.
În momentul în care o persoana experimentează o decepție pe plan profesional sau
sentimental și începe să-și piardă din încrederea și stima de sine, să devină o persoană care nu
mai prezintă interes, considera că singurul mod de a acapara atenția celorlalți este de a deveni
eroul unor povestiri incredibile, lucru care să stârnească admirația celor din jur.
Atunci când restul oamenilor se arată impresionați, mitomanul consideră că și-a atins
scopul, însă nu conștientizează cu adevărat faptul că denaturarea adevărului nu-i va aduce niciun
beneficiu.
Aşadar, De cele mai multe ori, cel mai sigur mod de a trata mitomania este ajutorul unui
specialist, de obicei psiholog, iar terapia pare să fie de un real ajutor. În primul rand trebuie
descoperite motivațiile unui mitoman, pentru ca mai apoi acesta să le poată conștientiză.
Sprijinul persoanelor apropiate este vital atunci când vine vorba de ajutorul de care are nevoie o
persoană care se confruntă cu o astfel de problema. Minciuna ajunge uneori să facă parte din
adevărul zilnic și poate deveni astfel o situație greu de rezolvat.
Tulburările de personalitate pot fi una dintre cauzele mitomaniei. Diferența dintre
mitomani și mincinoși este că mincinoșii fac acest lucru pentru a ascunde anumite greșeli sau
pentru a infrumuseța anumite lucruri, în timp ce mitomanii denaturează lucrurile pentru a obține
admirație, conștientizând prea puțin adevărul.

7
 BIBLIOGRAFIE

 L. E. Alden, (1989). Short-term structured treatment for avoidant personality disorder.

Journal of Consulting and Clinical Psychology, 57
 Rice, M., Harris, G. y Cormier, C. (1992). An evaluation of a maximum security
therapeutic community for psychopaths and other mentally disordered offenders. Law
and Human Behavior
 Robinson, D. J. (1999). Field guide to personality disorders. Port Huron, MI: Rapid
Psychler Press.
 Sutherland, S. M. y Frances, A. (1995). Avoidant personality disorder. En G. O. Gabbard
(dir.), Treatments of psychiatric disorders, 2ª edición Washington, American Psychiatric
Press
 Turkat, I. D. (1990). The personality disorders: A psychological approach to clinical
management. Nueva York: Pergamon
 Tutek, A. A. y Linehan, M. M. (1993). Comparative treatments for borderline
personality disorder. En T. R. Giles (dir.), Handbook of effective psychotherapy, Nueva
York: Plenum
 Pseudologia fantastica- Pubmed.govLink, disponibil la adresa:
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18951347, accesar la 05.05.2020