Apariția scrisului

Scrierea cuneiformă, una dintre cele mai vechi forme de scriere

Scrierea cuneiformă (din limba franceză: cunéiforme) este printre primele forme de expresie prin scriere din lume.
Scrisul cuneiform a fost inventat, probabil, cu aproximativ 5.000 de ani in urmă și consistă din adâncituri în formă de
cuie, săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă; a fost folosit de unele popoare orientale antice.

Istoric[modificare | modificare sursă]

La început ei desenau imagini, dar apoi acestea s-au transformat în simboluri în formă de cuie sau ace, care sunt
denumite scriere cuneiformă. Sumerienii erau caracterizați ca fiind un popor politeist folosind scrierea cuneiformă pe
plăci de ceramică sau lut. Obiecte diferite erau reprezentate prin simboluri diferite, iar numărul acestora era
prezentat prin repetiție. (În zona Mesopotamiei arheologii au găsit sute de mii de plăci cu astfel de scrieri.)
Limba și cultura anticului Sumer au rămas secrete până la mijlocul secolului al XIX-lea, când arheologii au început
să descopere pe teritoriul Irakului vaste depozite ascunse de tăblițe de argilă. Unele dintre ele, vechi de aproximativ
4.000 de ani, alcătuiesc cel mai vechi manual de medicină cunoscut în lume. De asemenea, necesitățile
administrative au stimulat inventarea unei forme de scriere specifică, realizată prin incizii în plăcuțe de argila cu mici
unelte. Sumerienii sunt probabil responsabili pentru aceasta cultură urbană timpurie, care s-a răspândit către nord,
de-a lungul Eufratului. Cuneiforma a fost scrierea tipică a tuturor civilizațiilor mesopotamiene. Colecțiile de tăblițe de
argilă descoperite reprezintă și cele mai vechi biblioteci cunoscute din istoria umanității.
Se știe ca sumerienii au fost inventatorii scrisului, adică ai primului ansamblu de simboluri care au redat limbile
folosite: hurta (vorbită în Siria), hitita (în Turcia), urarteana (în Armenia), elamita (în Iran) etc. Cele mai vechi dintre
aceste semne se situează în jurul anilor 3.300 î.Hr. E vorba de așa-numitele logograme, semne cuvinte ce
reprezintă un obiect sau o acțiune. Pasărea, peștele, grânele, muntele sunt ușor identificabile. Nu însă și alte
elemente, cum ar fi oaia, reprezentată printr-o ciudată cruce aflată intr-un cerc. Prin asocierea logogramelor, se
modifică semnificația lor. De pildă, o gură însoțită de o pâine se traduce prin a mânca. Cu timpul, desenele sunt
înlocuite de simboluri abstracte, cum ar fi grupurile de bare care seamănă cu niște cuie, inscripționate pe tăblițe de
argilă moale cu ajutorul unui vârf de trestie.
În total sumeriana se compune din 500 de semne, în principal logograme, apoi silabe. Cuneiformele au fost folosite
în continuare pentru scrierea limbii akkadiene, babiloniene și asiriene, care au devenit limbi de bază în
Mesopotamia.
Limba sumeriana a dispărut aprox. în anul 1.800 î.Hr., dar a rămas o limbă clasică a civilizațiilor din est chiar până
la apariția creștinismului. Pe lângă sumeriană se vorbea foarte mult akkadiana. Această limbă stă la baza limbilor
populațiilor asiatice (Irak, Iran, Pakistan, ...). Era o limbă dificilă, fără vreo asemănare cu celelalte limbi ale vremii
(egipteana, ebraica, etc.). Mai târziu limba akkadiană a devenit limba oficială a poporului din zona Irakului de azi.

Tăbliță cu scriere cuneiformă.

În limbajul sumerienilor se găsesc mici părți din limbajul altor populații. Aceste cuvinte seamănă cu alte cuvinte din
limbajul semitic. Unii arheologi afirmă ca semiticii ar fi predecesorii sumerienilor, și se presupune că în anul 2.600
î.Hr. nomazii semitici au venit din partea de vest și s-au așezat în Mesopotamia (ipoteză susținută mai puțin de alți
istorici).
Caligrafia chineză

Scrierea cuneiformă și cea chineză

Scrisul, una dintre cele mai importante forme de comunicare umană, cuprinde în istoria lui două mari direcții: scrierea
sumeriană și cea chineză. Prima dintre ele, cunoscută și sub numele de cuneiformă, scriere simbolică, folosită în mileniul
8 î.e.n., a trecut, în timp, de la o formă picturală la una tot mai convenționalizată, punctul culminant în transformarea ei
constituindu-l invenția alfabetului grecesc (împrumutat apoi și de alte culturi), considerat marea împlinire a culturii
vestice logice și științifice. Spre deosebire de scrierea cuneiformă, scrierea chineză a folosit, și o face și în prezent, semne
picturale. Sistemul de scriere al ideogramelor chinezești, caracterele-cuvinte, împrumutate de cultura japoneză în
secolul al VI-lea, ar fi apărut, spune legenda, undeva în China, în anul 2700 î.e.n, fiind creația unei persoane misterioase
cu 4 ochi, pe nume Tsang Hsieh, inspirat, se pare, de urmele lăsate de păsări pe nisip. Și mai spune legenda că însuși Zeul
cerului, uimit de atâta ingeniozitate, ar fi făcut să cadă grâne din cer, în semn de admirație pentru lucrul omenesc
înfăptuit. Și azi în China, acele inscripții de pe scoici sau carapace de broască țestoasă, picturi simplificate, interpretate ca
reprezentări ale unor voci divine, sunt considerate obiecte de venerație, potire pline de magie și putere, ideea acestor
pictograme sacralizate și rezervate pentru oracole devenind fundamentală atât în dezvoltarea ulterioară a caracterelor
chinezești folosite pentru scris în Orient și Extremul Orient, cât și, implicit, pentru dezvoltarea artei caligrafiei.
Ideogramele chinezești, numite kanji de limba japoneză, amintesc de hieroglifele egiptene, deși nu sunt atât de
apropiate de obiectele reprezentate ca în scrierea veche egipteană. Mai degrabă, ele sunt imagini simplificate, a căror
semnificație se arată prin sugestie sau imaginație. În ceea ce ne privește, înțelegem kanji-ul ca ochiul care a fost cândva
emoționat de impactul cu lumea și care dorește să restituie această emoție vizibilului printr-o imagine stilizată. Și, deși
scrierea ideografică pare a deriva din pictură, se crede tot mai mult că ea, pur și simplu, o fondează.

Alfabetul fenician

Alfabetul fenician
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Alfabetul fenician este un abjad folosit inițial pentru scrierea limbii feniciene, dar care se crede că mai apoi a dus la
apariția altor sisteme de scriere folosite astăzi, precum cel latin, arab, ebraic, grec și cel chirilic.
Cele mai vechi scrieri folosind abjadul fenician datează aproximativ din anul 1000 îC, în inscripții găsite în orașele și
coloniile feniciene de pe țărmul Mediteranei, ca de exemplu Byblos (azi în Liban) și Cartagina (nordul Africii). Dar cel
mai vechi abjad este cel ugaritic și datează din 1200 î.Hr., cu 200 de ani mai vechi decât cel fenician. Ideea că
abjadul fenician ar sta la originea tuturor alfabetelor, pe lângă faptul că este o idee eronată, se datorează
descoperirii alfabetului ugaritic abia în 1920 pe când cel fenician a fost descoperit cu aproximativ 220 de ani
înaintea acestuia.[1][2]

Literele alfabetului[modificare | modificare sursă]

Alfabetul fenician este un abjad (un alfabet consonantic, care nu notează vocalele; acestea trebuie deduse din
context).
Tabelul de mai jos cuprinde literele alfabetului fenician cu numele și înțelesurile de origine, și arată la care litere a
dat naștere în alfabetele ebraic, arab, grec, latin și chirilic.
 Litera corespunzătoare în
Literă Nume Înțeles Transliterare
Alfabetul Alfabetul Alfabetul Alfabetul Alfabetul
ebraic arab grec latin chirilic

𐤀 ʼāleph bou ʼ ‫א‬ ‫ﺍ‬ Αα Aa Аа

𐤀 bēth casă b ‫ב‬ ‫ﺏ‬ Ββ Bb Бб, Вв

𐤀 gīmel cămilă g ‫ג‬ ‫ﺝ‬ Γγ Cc, Gg Гг

𐤀 dāleth ușă (toc) d ‫ד‬ ‫ﺩ‬ Δδ Dd Дд

𐤀 hē fereastră h ‫ה‬ ‫ﮬ‬ Εε Ee Ее, Єє

𐤀 wāw cîrlig w ‫ו‬ ‫ﻭ‬ Υυ Ff, Uu, Vv, Ww, Yy Уу

𐤀 zayin armă z ‫ז‬ ‫ﺯ‬ Ζζ Zz Зз

𐤀 ḥēth gard ḥ ‫ח‬ ‫ﺡ‬ Ηη Hh Ии

𐤀 ṭēt roată ṭ ‫ט‬ ‫ﻁ‬ Θθ Фф

𐤀 yōdh braț y ‫י‬ ‫ﻱ‬ Ιι Ii, Jj Іі

𐤀 kaph palmă k ‫כ‬ ‫ﻙ‬ Κκ Kk Кк

𐤀 lāmedh băț, nuia l ‫ל‬ ‫ﻝ‬ Λλ Ll Лл

𐤀 mēm apă m ‫מ‬ ‫ﻡ‬ Μμ Mm Мм

𐤀 nun șarpe n ‫נ‬ ‫ﻥ‬ Νν Nn Нн

𐤀 sāmekh djed s ‫ס‬ ‫س‬ Ξξ, Χχ Xx Хх

𐤀 ʼayin ochi ʼ ‫ע‬ ‫ﻉ‬ Οο Oo Оо

𐤀 pē gură p ‫פ‬ ‫ﻑ‬ Ππ Pp Пп

𐤀 ṣādē papirus (plantă) ṣ ‫צ‬ ‫ﺹ‬ Цц, Чч

𐤀 qōph maimuță q ‫ק‬ ‫ﻕ‬ Qq

𐤀 rēš cap r ‫ר‬ ‫ﺭ‬ Ρρ Rr Рр

𐤀 šin dinte š ‫ש‬ ‫ش‬ Σσ Ss Сс, Шш

𐤀 tāw semn t ‫ת‬ ‫ﺕ‬ Ττ Tt Тт

Primele dovezi de scriere sunt tăblițele din jurul orașului Uruk din anul 3200 î.Hr.; acestea sunt mici bucăți de argilă,
aproximativ dreptunghiulare, care au gravate pe ele imagini simplificate de animale, plante, unelte - numite
„pictograme” - precum și semne abstracte mult mai numeroase care au fost interpretate ca numere. Folosirea
pictogramelor a fost prima încercare sistematică de a fixa vorbirea, dar era o utilizare destul de limitată, cu pictogramele
se puteau reprezenta obiecte concrete dar nu se putea reda articularea propoziției. Pentru că acest cod era știut doar de
cel care cunoștea semnificația desenelor, tăblițele de la Uruk nu au putut fi complet descifrate. În 300 de ani,
Mesopotamia a făcut (deși parțial) pasul următor (nereușit încă de alte civilizații): semnul în loc să indice un obiect, a
început să reprezinte un sunet, ajungându-se astfel la posibilitatea ca scrierea să exprime limba cu relațiile existente
între cuvinte. În cele din urmă semnele au ajuns să aibă aspectul de cui, cuneo, de unde derivă denumirea de
cuneiforme. Cuneiformele erau scrise pe tăblițe de lut, pe care simbolurile erau trasate cu un fel de stilus format dintr-
un tub de trestie.

În Egipt, apariția scrierii a fost o consecință a atenției deosebite pe care o manifestau preoții egipteni ceremoniilor
funerare; conservarea cadavrelor având o însemnătate nemaiîntâlnită la alte civilizații și ducând la un sistem elaborat de
mumificare. Textele scrise, care erau considerate magice, îi însoțeau pe morți în mormânt, devenind astfel un element
principal al ritualului funerar. Apariția scrierii în Egipt poate fi considerată bruscă, etapele anterioare ale prescrierii
nefiind documentate ca în Mesopotamia. Hieroglifele sunt structurate încă de la apariția lor într-un sistem lingvistic ce
alătură ideograma (semn-cuvânt) și semnul fonetic (semn-sunet). Scrierea hieroglifică era destinată obiectelor funerare
și operelor cu caracter monumental, acestea fiind destinate să dureze etern. Datorită grijii deosebite și deci a încetinelii
cu care scribii realizau și aranjau semnele, acest tip de scriere era deosebit de incomod pentru comunicările cotidiene.

Primele sisteme alfabetice au aparut încă din perioada mijlocie a Epocii bronzului (2.000 - 1.500 î.Hr.).Pe atunci a apărut
alfabetul fenician, strămoșul celor mai multe sisteme de scriere cunoscute astăzi.Fenicienii au fost cel de-al doilea popor
care a adoptat alfabetul , având numai 22 de consoane, dar nici o vocalǎ.

Operele culturale au fost pǎstrate sub forma unor mituri, epopeei, imnuri, cantece de iubire, elegii, rugaciuni, bocete,
satire, proverbe, fabule și ghicitori, precum și texte despre educația antică și povestiri și dialoburi ale cǎror scop era
transmiterea cunoașterii de la o generație la alta.

Sumerienii

La început ei desenau imagini, dar apoi acestea s-au transformat în simboluri în formă de cuie sau ace, care sunt
denumite scriere cuneiformă. Sumerienii erau caracterizați ca fiind un popor politeist folosind scrierea cuneiformă pe
plăci de ceramică sau lut. Obiecte diferite erau reprezentate prin simboluri diferite, iar numărul acestora era prezentat
prin repetiție. (În zona Mesopotamiei arheologii au găsit sute de mii de plăci cu astfel de scrieri.)

Limba și cultura anticului Sumer au rămas secrete până la mijlocul secolului al XIX-lea, când arheologii au început să
descopere pe teritoriul Irakului vaste depozite ascunse de tăblițe de argilă. Unele dintre ele, vechi de aproximativ 4.000
de ani, alcătuiesc cel mai vechi manual de medicină cunoscut în lume. De asemenea, necesitățile administrative au
stimulat inventarea unei forme de scriere specifică, realizată prin incizii în plăcuțe de argila cu mici unelte. Sumerienii
sunt probabil responsabili pentru aceasta cultură urbană timpurie, care s-a răspândit către nord, de-a lungul Eufratului.
Cuneiforma a fost scrierea tipică a tuturor civilizațiilor mesopotamiene. Colecțiile de tăblițe de argilă descoperite
reprezintă și cele mai vechi biblioteci cunoscute din istoria umanității.
Se știe ca sumerienii au fost inventatorii scrisului, adică ai primului ansamblu de simboluri care au redat limbile folosite:
hurta (vorbită în Siria), hitita (în Turcia), urarteana (în Armenia), elamita (în Iran) etc. Cele mai vechi dintre aceste semne
se situează în jurul anilor 3.300 î.Hr. E vorba de așa-numitele logograme, semne cuvinte ce reprezintă un obiect sau o
acțiune. Pasărea, peștele, grânele, muntele sunt ușor identificabile. Nu însă și alte elemente, cum ar fi oaia, reprezentată
printr-o ciudată cruce aflată intr-un cerc. Prin asocierea logogramelor, se modifică semnificația lor. De pildă, o gură
însoțită de o pâine se traduce prin a mânca. Cu timpul, desenele sunt înlocuite de simboluri abstracte, cum ar fi grupurile
de bare care seamănă cu niște cuie, inscripționate pe tăblițe de argilă moale cu ajutorul unui vârf de trestie.

În total sumeriana se compune din 500 de semne, în principal logograme, apoi silabe. Cuneiformele au fost folosite în
continuare pentru scrierea limbii akkadiene, babiloniene și asiriene, care au devenit limbi de bază în Mesopotamia.

Limba sumeriana a dispărut aprox. în anul 1.800 î.Hr., dar a rămas o limbă clasică a civilizațiilor din est chiar până la
apariția creștinismului. Pe lângă sumeriană se vorbea foarte mult akkadiana. Această limbă stă la baza limbilor
populațiilor asiatice (Irak, Iran, Pakistan, ...). Era o limbă dificilă, fără vreo asemănare cu celelalte limbi ale vremii
(egipteana, ebraica, etc.). Mai târziu limba akkadiană a devenit limba oficială a poporului din zona Irakului de azi.

Tăbliță cu scriere cuneiformă.

În limbajul sumerienilor se găsesc mici părți din limbajul altor populații. Aceste cuvinte seamănă cu alte cuvinte din
limbajul semitic. Unii arheologi afirmă ca semiticii ar fi predecesorii sumerienilor, și se presupune că în anul 2.600 î.Hr.
nomazii semitici au venit din partea de vest și s-au așezat în Mesopotamia (ipoteză susținută mai puțin de alți istorici).

Referat dupa care ma conduc

Folosim scrisul în fiecre zi: scrim mesaje, redactăm articole, eseuri, lucrări dar și scrisori de dragoste, mâzgălim jurnale
și liste de cumpărături. De la banalele scrijelituri pe băncile școlii până la marile romane ale literaturii universale scrisul
poartă o poveste ce nu vrea să fie uitată. Dar cum s-a născut scrisul?

Primele forme de scriere sunt desenele din era preistorică care deși sunt la granița dintre artă și scriere reprezintă cea
dintâi încercare de a păstra pentru generațiile viitoare istoria vănătorilor din paleolitic. Cercetările au demonstrat că la
vremea când picturile erau realizate cu degetele și cu peneluri din fibre vegetale sau de lemn, homo sapiens apăruse
deja. Pentru a putea fi absorbită culoarea, se foloseau materiale ca păr de animale sau mușchi vegetal. Singurele culori
folosite erau ocrul în toate nuanțele sale, de la galben la brun aurit, dar și culoarea cărbunelui de lemn. Pentru că la
vremea aceea oamenii erau vânători picturile reprezintă animale.

Peștera Lascoux din Franța este un exemplu renumit al artei preistorice, care a fost denumită protoscriere.

Scrierea cuneiformă
Sumerienilor li se atribuie cea mai veche scriere din lume. La începuturi desenau imagini pe tăblițe mici de argilă. Cu
timpul scrierea s-a transformat în simboluri în formă de ace sau de cuie, de unde și denumirea acestui sistem. Colecțile
de tăblițe descoperite la sfârșitul secolului XIX formează cea mai veche bibliotecă din lume, care conține și cel mai antic
manual de medicină. Sumerienii sunt primii care redau în scris limbile vorbite pe întreg teritoriu al statului. În total
sumeriana se compunea din 500 de semne:logograme și silabe. Logogramele erau

semnele-cuvinte care reprezentau un obiect sau o acțiune. Cu timpul acestea sunt înlocuite cu simboluri abstracte
inscripționate pe lutul moale cu vârful unei trestii.

Orientarea scrierii se făcea vertical, de la dreapta la stânga;odată cu creșterea dimensiunii tăblițelor, scrierea se făcea pe
orizontală de la dreapta la stânga. Scribii exercitau o meserie grea deoarece pentru a te perfecționa în scrierea tuturor
semnelor, care uneori erau polivalente, dura foarte mulți ani. Ei aveau o poziție socială privilegiată și pentru că nu voiau
ca altă parte a populației să aibă același tratament, au complicat scrierea sumeriană și au făcut și mai greu accesul la
cultură.

Scrierea hieroglifică

În Egipt, scrierea a fost influențată de obsesia pentru viața de dincolo a civilizației antice. Scrierea a fost utilizată pentru
textele magice ale defuncților, care îi apărau în lumea de dincolo-Lumea lui Osiris. Așa că pe malul Nilului scrierea s-a
dezvoltat rapid și a devenit o adevărată artă, practicată cu profesionalism de scribi. Dincolo de Textele Piramidelor,
Textele Sarcofagelor sau Cartea Morții, scrisul a susținut și monarhia egipteană, deoarece înregistrările acțiunilor
faraonilor au avut rolul de a le consolida puterea.

Egiptul cunoaște ca primă formă de scriere hieroglifele. Acestea erau un sistem lingvistic care alătura ideograma (semn-
cuvânt) și semnul fonetic (semn-sunet). Cu toate că existau suficiente semne pentru a scrie orice, nu a fost realizat un
alfabet. Hieroglifele au ornat obiectele funerare și construcțiile monumentale ale conducătorilor, dar durata de
executare a acestor semne era foarte mare. De aceea pentru scrierea cotidiană a apărut un tip simplificat de semne,
denumit de greci scrierea hieratică, care spre sfârșitul evoluției sale a fost folosită doar pentru textele religioase.

Cele două forme de scriere enumerate anterior coexistă pentru o perioadă de timp îndelungată.

În ultimele secole ale civilizației, scrierea hieratică a fost înlocuită cu o altă scriere mult mai rapidă din punct de vedere al
execuției:demonica. La început a fost utilizată doar pentru documentele private, dar cu timpul s-a impus în sistemul
oficial și a fost forma de caligrafiere specifică perioadei ptolemeice și a celei romane.

Datorită posibilității oferite de papirusul care creștea în mlaștinile Nilului, egiptenii și-au dezvoltat scrierea pe hârtie de
papirus, care rezista mai mult decât tăblițele de argilă și a ajutat la perpetuarea complicatelor caractere hieroglifice pe
toată durata civilizației. Scribi aveau un rol important în imortalizarea curții regale și de aceea beneficiau de un
tratament preferențial, cum ar fi faptul că nu trebuiau să se alăture armatei.
Primul alfabet

Nu se cunoaște cu exactitate unde și de cine a fost inventat alfabetul. Unii cercetători sunt de părere că primele forme
de litere au fost derivate din scrierea hieroglifică. În zona mediteraneană evoluția scrierii a atins punctul maxim când s-a
concretizat un sistem cu 20-30 de litere care permitea descompunerea și scrierea unei limbi.

La jumătatea mileniului al II-lea î.Hr, sunt prezente două forme de alfabet:cel cuneiform din Ugarit (acum Siria) și cel
linear fenician.S-a crezut mult timp că alfabetul fenician, care datează din 1.000 î.Hr ar sta la apariția multor alfabete
actuale precum cel latin, grec și ebraic, dar această ipoteză a fost abandonată după descoperirea alfabetului din Ugarit în
1920. Atunci, au fost descoperite tăblițe de argilă datând fie din secolul al XV-lea î.Hr., fie din 1300 î.Hr. Unele erau
inscripționate cu o formă de scriere cuneiformă cunoscută și altele cu o scriere necunoscută.

De la Grecia la China Antică

Majoritatea cercetătorilor cred că alfabetul grecesc s-a format după adoptarea celui fenician. Primele inscripții grecești
datează din 770-750 î.Hr. și corespund unor caractere feniciene. Noutatea alfabetului grecesc este dată de faptul că
există semne diferite atât pentru consoane cât și pentru vocale. Odată cu extinderea Imperiului lui Alexandru Macedon,
cultura grecească se răspândește în tot bazinul mediteranean. Biblioteca de la Alexandria, înfințată în 300 î.Hr. a adunat
la un loc manuscrisele marilor gânditori grecești, dar care au dispărut odată cu incendiul care a mistuit Biblioteca în 391
î.Hr. Atunci multe papirusuri care puteau spune povestea alfabetului, dar și a înțelepciunii grecești au fost pierdute pe
vecie.

În spațiul cuprins de Imperiul Roman, s-au găsit semne ale pătrunderii alfabetului micenian, dar apariția scrierii
alfabetizate a apărut între sfârșitul secolului VIII și secolul VII î.Hr. Din alfabetul calcidezilor (originari din insula Euboea,
Grecia) a apărut alfabetul etrusc. Romanii au preluat alfabetul calcidezilor, dar nu se știe dacă prin intermediul etruscilor
sau nu.

Primele inscripții cu scriere chineză sunt datate în 1.500 î.Hr. și prezintă ideograme nemaiîntâlnite în alte spații antice.
Evoluția scrierii chineze este complicată și este marcată de diferite schimbări în forma caracterelor. Limba vorbită s-a
despărțită în multe dialecte, scrierea fiind singura care a ajutat la comunicarea între spațiile divizate lingvistic.

Cele mai vechi dovezide scriere din Europa au fost găsite în România

Cea mai veche scriere din Europa și poate și din lume este cea de pe Tăblițele de la Tărtăria, județul Alba. Acestea sunt 3
plăcuțe din lut: două sunt găurite și a treia are o formă de scris pictografică, reprezentată de o capră. Determinările, e
adevărat indirecte, au datat tăblițele în 5.000 î.Hr, cu mult înainte de scrierea sumeriană. Din cauza faptul că tăblițele au
fost arse în cuptor și conținutul de carbon este prea mic, nu se poate realiza o analiză exactă. De aceea părerile sunt
împărțite în două tabere. Unii consideră că plăcuțele discoidale de la Tărtăria ar fi niște falsuri, iar alții tind să creadă că
scrierea s-a inventat în sud-estul Europei și nu în Mesopotamia. Mai sunt și cei care cred că obiectele au fost aduse din
Orientul Apropiat în urma unor relații economice sau de oricare alt tip.

Alte tăblițe asemănătoare cu cele românești au fost descoperite în sud-estul și nord-vestul Bulgariei, dar despre ele se
cunoaște că ar proveni din mileniul III î.Hr.

Descifrarea Tăblițelor de la Tărtăria este imposibilă, deoarece, chiar dacă s-ar cunoaște fonetica semnelor, combinațiile
de cuvinte sunt nenumărate și ar fi poate nevoie de un număr minimal de zeci sau chiar sute de tăblițe pentru a
decodifica limba.

Dezvoltarea scrierii diferă în funcție de spațiul în care s-a produs și a ajutat la progresul societății. Astfel s-a schimbat
fața lumii și prin evoluții complexe și de durată alfabetele și sistemele de scriere s-au perfecționat până în la formele pe
care le cunoaștem azi. Acum, scrierea se împarte în funcție de familii de limbi și vorbește despre parcursul istoric al
fiecărui popor.