Sunteți pe pagina 1din 1

DATE ÎN MÂINILE DOMNULUI ISUS, CELE CINCI PÂINI AU FOST DE AJUNS PENTRU A HRĂNI ÎNTREAGA

MULŢIME

Mulţimea a fost săturată;


 Lecţia simplătăţii:
 Hrana a fost simplă: pâine de orz şi peşte:
 Prin obiceiuri simple, trăind în armonie cu legile naturii oamenii ar avea cu îndestulare;
 Accent nu către satisfacerea poftelor, către îmbuibare - care aduc boală, mizerie - ci către
simplitate şi înfrânare.
 O dovadă despre puterea Domnului şi duioasa Sa purtare de grijă în cele mai simple necesităţi ale vieţii.
 Cuvântul Său e o garanţie pentru împlinirea nevoilor vieţii;
 Chiar dacă treci prin sărăcie, ai permanenta asigurare a prezenţei Sale mângâietoare;
 A mai rămas multă hrană după ce mulţimea a fost săturată:
 "nimic să nu se piardă";
 nici o ocazie pierdută;
 nici o neglijare a celor ce sunt de folos fiinţelor omeneşti - pentru nevoile celor flămânzi şi lipsiţi;
 provizii de hrană cerească, spirituală, spre a alina durerile sufleteşti ale oamenilor; omul trăieşte
cu orice cuvânt al Său.
 nu trebuie să se piardă nimic din ceea ce a spus Dumnezeu;
 nu trebuie să neglijăm nimic din cuvintele spuse spre mântuirea noastră;
 nici un cuvânt al Său să nu cadă nefolosit.
 Dependenţa noastră de Dumnezeu:
 Domnul nu a avut nimic la dispoziţie;
 Isus care a postit 40 de zile în pustiu, a înţeles foamea lor;
 Providenţa lui Dumnezeu pusese pe Domnul Isus acolo;
 El depindea de Dumnezeu ca să aibă mijloacele necesare;
 Când suntem în strâmtorare noi trebuie să fim conştienţi că suntem dependenţi de Tatăl;
 În orice nevoie să cerem ajutor la El, care are la dispoziţie mii de căi şi mijloace.
 Transmiterea binecuvântărilor în lanţ:
 Tatăl -> Isus -> ucenicii -> poporul -> unul altuia.
 Ucenicii = un mijloc de comunicare ]ntre Dumnezeu şi popor.
 "Daţi-le voi să mănânce!"
 Domnul nu i-a invitat pe ucenici să mănânce primii, ci mai întâi să servească poporului;
 Ucenicii au mâncat abia după ce a mâncat poporul.
 Descurajarea în faţa lipsurilor, privind la slabele noastre forţe
 Folosiţi mijloacele şi capacităţile pe care le aveţi;
 Aduceţi la Domnul Isus pâinile voastre de orz. Daţi ce aveţi!
 Dacă ce aveţi nu va ajunge să sature mii de oameni, va ajunge să sature măcar unul!
 În mâinile Domnului, puţinul nostru va sătura pe mulţi. El va înmulţi ceea ce avem.
 El va răsplăti simpla şi onesta noastră încredere în El.
 Ceea ce părea o hrană sărăcăcioasă va deveni un ospăţ bogat.
 "Cine seamănă puţin va secera puţin, cine seamănă mult va secera mult!" 2 Corinteni 9:6-11.

E.G.White - Divina vindecare , p.35-38

S-ar putea să vă placă și