NOŢIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA SUCCESIUNI.

CARACTERE JURIDICE ALE

TRANSMITERII MOŞTENIRII
CATEGORII
 
1.    Felurile moştenirii.
2.    Coexistenţa moştenirii legale cu moştenirea testamentară.
3.    Caractere juridice ale transmiterii moştenirii.
1.    Felurile moştenirii

Noţiunea de moştenire. Potrivit alin. l, art. 1432 Cod civil „Moştenirea este
transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate (cel ce a lăsat
moştenirea) către succesorii săi”. Potrivit acestui text de lege, ce pare a defini
noţiunea de succesiune, deducem posibilitatea transmiterii patrimoniului
persoanei fizice decedate.
Cu titlu de sinonime Codul civil utilizează noţiunile de moştenire şi succesiune. În
limbajul tehnic de specialitate, persoana decedată al cărei patrimoniu, fracţiune
de patrimoniu sau bunuri individuale se transmit prin succesiune este desemnată
sub denumirea de decujus. Această denumire provine de la prescurtarea formulei
romane is decujus succesione agitur (cel de a cărui moştenire este vorba).
Persoanele care dobîndesc prin succesiune elemente din patrimoniul succesoral
poartă denumirea de succesori, moştenitori sau erezi.
Conform Codului Civil, art. 1433, pot fi moştenitori, în cazul succesiunii:
a)    testamentare, persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui
ce a lăsat moştenirea, precum şi cele care au fost concepute în timpul vieţii celui
ce a lăsat moştenirea şi s-au născut vii după decesul acestuia, indiferent de faptul
dacă sînt sau nu copiii lui, precum şi persoanele juridice care au capacitate juridică
civilă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea;
b)    legale, persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat
moştenirea, precum şi copiii celui ce a lăsat moştenirea concepuţi în timpul vieţii
lui şi născuţi vii după decesul acestuia.
Statul dispune de capacitate succesorală testamentară, precum şi de capacitate
succesorală asupra unui patrimoniu succesoral vacant.
Masă succesorală – reprezintă patrimoniul defunctului, înţelegîndu-se prin
aceasta totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică,
aparţinînd unui subiect de drept.
Succesiune – orice transmisiune de drepturi, între vii, pentru cauză de moarte,
transmisiune care poate fi universală, cu titlul universal, cu titlu particular.
2.    Coexistenţa moştenirii legale cu moştenirea testamentară

Succesiunea legală este cea care se face în virtutea legii, în cazul în care decujus
nu lasă testament sau atunci cînd, deşi există testament, acesta nu este valabil,
este caduc ori nu cuprinde dispoziţii referitoare la bunurile succesorale, numindu-
se şi ab intestat, adică fără testament.
În cazul succesiunii legale, patrimoniul succesoral, succesorii, ordinea în care sunt
chemaţi la moştenire, cotele succesorale ce le revin etc., sunt stabilite de lege. Ea
intervine în cazul şi în măsura în care defunctul nu a dispus prin testament. La fel
va fi şi atunci cînd există testament, dar el nu cuprinde dispoziţii referitoare la
transmiterea patrimoniului succesoral, ci numai alte dispoziţii, de exemplu cu
privire la numirea unui executor testamentar, cu privire la dezmoştenirea unor
persoane etc. Persoanele care dobîndesc moştenirea în temeiul legii sunt
moştenitori universali, chiar dacă, atunci cînd există mai mulţi moştenitori, ei
beneficiază numai de o fracţiune din moştenire.
Succesiunea testamentară este cea care se face în virtutea voinţei persoanei
decedate, manifestată pe timpul cît acesta a fost în viaţă prin una din formele de
testamente prevăzute de lege. Moştenitorii chemaţi la moştenire prin testament
pot fi:
1.    universali, cînd culeg tot patrimoniul defunctului;
2.    cu titlu universal, cînd dobîndesc doar o fracţiune din patrimoniul succesoral;
3.    cu titlu particular, cînd culeg numai un bun sau anumite bunuri determinate.
Coexistenţa. Cele două forme ale moştenirii nu se exclud reciproc, ci, dimpotrivă,
moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară. Astfel, dacă testatorul a
testat numai o parte din moştenire, partea rămasă se atribuie moştenitorilor
legali.
Dacă testatorul a făcut un legat (sau mai multe) cu titlu universal, dar care nu
epuizează  întregul  patrimoniu succesoral (de exemplu, a lăsat numai 1/2 sau 3/4
din patrimoniu), devoluţiunea moştenirii va fi testamentară în limitele legatului
(sau legatelor) şi legală pentru restul neacoperit.
De asemenea, dacă defunctul a lăsat prin testament întreaga moştenire altor
persoane decît  moştenitorii rezervatari, aceştia din urmă vor primi (în  temeiul
moştenirii legale) partea din  moştenire. În doctrină s-a apreciat că, alături de
succesiunea legală de drept comun, există şi o succesiune legală extraordinară sau
anormală.
În consecinţă, moştenirea testamentară înlătură pe cea legală numai dacă:
1.    testatorul a instituit unul sau mai mulţi legatari universali care împreună au
vocaţie la întreaga moştenire;
2.    nu există moştenitori rezervatari.
3.    Caractere juridice ale transmiterii moştenirii

Potrivit Codului civil, succesiunea este o transmisiune pentru cauză de moarte,

universală, unitară şi indivizibilă (alin. 2, art. 1432 Cod civil).
1.    Transmisiunea succesorală este o transmisiune mortis causa, deoarece se
produce numai în urma decesului unei persoane fizice.
Normele „dreptului succesoral” sunt aplicabile doar în cazul decesului persoanei
fizice, nu şi în cazul dizolvării persoanelor juridice. Normele care reglementează
transmisiunea succesorală sunt, în principiu, aplicabile şi persoanelor juridice sau
statului, în cazurile în care ei dobîndesc calitatea de succesor.
2.    Caracterul universal. Transmiterea succesorală are un caracter universal
deoarece are ca obiect patrimoniul persoanei fizice decedate, ca o universalitate
juridică. Patrimoniul succesoral include atît drepturile patrimoniale (activul
succesoral) cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral) pe care, cel ce a lăsat
moştenirea le avea la momentul decesului (art. 1444 Cod civil).
Drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale, în principiu, nu se transmit prin
moştenire. Spunem în principiu, deoarece moştenitorii vor dobîndi dreptul de
protecţie a inviolabilităţii operei, de a autoriza publicarea ei, precum şi dreptul de
a obţine brevet asupra invenţiei .
În patrimoniul succesoral nu se includ drepturile şi obligaţiile patrimoniale care
poartă caracter personal (contractate ori prevăzute de lege intuitu personae, cum
ar fi dreptul de uz sau de abitaţie, creanţa de întreţinere) şi nici drepturile şi
obligaţiile, prevăzute de lege sau contract, care sunt valabile numai în timpul vieţii
celui ce a lăsat moştenirea şi care încetează la decesul lui (art. 1446 Cod civil).
3.    Caracterul unitar. În principiu, patrimoniul este un tot unitar, adică
nefracţionat, transmiterea acestuia prin succesiune se realizează de asemenea în
mod unitar, adică fără a se face vreo distincţie între bunurile succesorale după
natura ori provenienţa acestora.
4.    Caracterul indivizibil. Ca o consecinţă a caracterului indivizibil al
patrimoniului, şi transmisiunea succesorală este indivizibilă, în sensul că nu poate
avea loc o acceptare sau o renunţare parţială la o moştenire. Prin excepţie de la
acest caracter, moştenitorul chemat la moştenirea mai multor cote succesorale în
temeiuri diferite poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta (alin. l, art. 1528
Cod civil).
Datorită indivizibilităţii succesiunii, dacă la moştenire sunt chemaţi mai mulţi
moştenitori cu vocaţie la întreaga avere succesorală, renunţarea sau
nedemnitatea unuia dintre aceştia face să crească de drept părţile celorlalţi
comoştenitori (dreptul de acrescămînt)