in antichitate omul s-a străduit să se protejeze de diferite pericole, care-l ameninţau şi să se elibereze de

consecinţele lor nefaste. El a schimbat permanent mediul încunjurător pentru a-şi crea condiţii mai
favorabile pentru viaţă şi activitate. Pe lângă toate modificările mediului, în scopuri pozitive, nu a fost
practic nici una care să nu aibă şi un aspect negativ. Aceasta este caracteristic pentru progresul
ştiinţifico-tehnic în genere, dar omul a mai creat şi un mediu al societăţii, ale cărui proprietăţi prezintă în
vremurile noastre, multe aspecte negative. Toate aceste modificări materiale, sociale, culturale etc. sunt
cunoscute sub denumirea de civilizaţie. Unul din aceste aspecte este şi poluarea masivă a mediului
ambiant cu agenţi chimici, biologici, fizici etc. În decurs de milenii, un obiectiv prioritar al multor
civilizaţii a fost sănătatea. Însă în condiţiile în care problemele social-economice nu sunt soluţionate
corect, nu pot fi rezolvate multe aspecte ale protecţiei sănătăţii. Starea de sănătate este determinată de
mai mulţi factori, care pot fi divizaţi în următoarele grupe: ƒ dependenţi de biologia umană, determinaţi
genetic; ƒ determinaţi de bunăstarea social-economică, de stilul de viaţă şi de comportament; ƒ
ecologici, fiind determinaţi de calitatea mediului înconjurător; ƒ determinaţi de sistemul ocrotirii
sănătăţii. Conform aprecierii lui Alan Dever (1973), importanţa acestor factori în destrămarea sănătăţii şi
decesele premature constă în influenţa factorilor genetici, dependenţi de biologia umană – 27%,
influenţa factorilor determinaţi de bunăstarea social-economică, stilul de viaţă şi comportament – 43%,
influenţa factorilor ecologici, determinaţi de calitatea mediului – 19% şi cei determinaţi de sistemul
ocrotirii sănătăţii – 11%. În dependenţă de particularităţile regionale co-raportul acestor factori poate
varia, dar nu semnificativ. Astfel, ideea că sănătatea umană depinde totalmente de medicină, este
eronată şi problema majorităţii îmbolnăvirilor depăşeşte mult limitele ocrotirii sănătăţii. În tot sistemul
formării sănătăţii, cea mai slabă verigă o constituie individul şi una din cele mai importante probleme
este educaţia efectivă a fiecărui om pentru un mod sănătos de viaţă, pentru evitarea riscului diferitor
factori pentru sănătate şi profilaxia primară a morbidităţii. În diferite ramuri ale ştiinţei şi practicii, tot
mai des este folosită noţiunea de “risc”. Într-adevăr, riscurile persistă pretutindeni. Sănătatea, ca stare
fizică a omului, nu poate fi concepută fără a o raporta la acele realităţi, care stau la baza ei. În aspect
biologic şi medical riscul, este de asemenea, considerat ca o realitate intersectorială, care include
aspectele sociale, economice, ecologice, genetice Introducere 5 şi pentru estimarea căreia sunt folosite
diferite metode epidemiologice, clinice, morfologice, toxicologice, biochimice, statistice, matematice
etc. Acestea şi alte metode sunt folosite atât la etapa experimentală, cât şi la cea epidemiologică. Din
punct de vedere medico-biologic, riscul reprezintă posibilitatea unor afecţiuni, boli sau decese în
circumstanţe speciale. Riscul este o noţiune cu multe aspecte şi aprecierea lui este pe cât de importantă,
pe atât de complicată. Acest termen este folosit pe larg pentru analiza rezultatelor experimentale şi
stării de sănătate a diferitor colective. Estimarea gradului de risc al diferitor factori, elaborarea măsurilor
de asanare a mediului ambiant în sens larg, constituie cea mai valoroasă activitate pentru păstrarea şi
promovarea sănătăţii.