Sanatatea Mediului

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie
„Nicolae Testemiţanu”
Şcoala Management în Sănătate Publică
Nicolae Opopol • Raisa Russu
Sănătatea mediului
Casa editorial-poligrafică Bons Offices

Chişinău • 2006
CZU 613.2
O-62
Recomandat spre editare de Consiliul Metodic Central al USMF „Nicolae Testemiţanu”,
procesul verbal nr. 7 din 18 mai 2006.
Autori:
Nicolae Opopol – d.h.ş.m., prof. univ., MC a AŞM, şef cat. Igienă şi Epidemiologie FPM
Raisa Russu – d.ş.m., asistent universitar, catedra Igienă şi Epidemiologie FPM
Recenzenţi:
Ana Volneanschi – d.ş.m., conferenţiar-cercetător, vice-director Centrul Naţional
Ştiinţifico-Practic Medicină Preventivă
Ion Bahnarel – d.ş.m., conferenţiar universitar, Medic-şef Sanitar de Stat al RM
Lucrarea dată este elaborată în conformitate cu cerinţele didactice actuale ale pedagogiei
şi în corespundere cu planul de studii şi programa analitică la Sănătatea mediului pentru
magiştrii Şcolii Management în Sănătate Publică.
Editarea cursului „Noţiuni de bază de epidemiologie şi metode de cercetare” a fost posibilă

datorită suportului financiar acordat de Fundaţia SOROS-Moldova.
Redactori ştiinţifici: Oleg Lozan, Mihail Palanciuc

Redactor: Adriana Nazarciuc
Corector: Irina Chistol
Coperta: Eugen Catruc
Tehnoredactor: Mihai Sava, Sorin Ivasişin
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Opopol, Nicolae
Sănătatea mediului / Nicolae Opopol, Raisa Russu; Univ. de Stat de Medicină
şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Şcoala Management în Sănătate Publică. – Ch. :
Bons Offices, 2006. – 108 p.
ISBN 978-9975-80-013-6
150 ex.
613.2
ISBN 978-9975-80-013-6 © Şcoala Management în Sănătate Publică, 2006

Cuprins
Introducere ....................................................................................................................................................... 4
Capitolul 1. Sănătatea mediului – determinantă fundamentală

a sănătăţii umane ...............................................................................................................................8
Capitolul 2. Activitatea antropogenă. Solul. Acumularea deşeurilor.

Salubrizarea ....................................................................................................................................... 23
Capitolul 3. Apa. Satisfacerea necesităţilor vitale. Poluarea surselor.

Impactul asupra sănătăţii ............................................................................................................ 38
Capitolul 4. Aerul atmosferic şi din interior. Poluarea aerului.

Impactul asupra sănătăţii ............................................................................................................ 63
Capitolul 5. Habitatul uman.Nocivităţile determinate de habitat ........................... 78
Capitolul 6. Globalizarea, schimbarea climatului,

impactul lor asupra sănătăţii ..................................................................................................... 84
Capitolul 7. Sarcinile societăţii în domeniul ameliorării

sănătăţii mediului..........................................................................................................................100
Bibliografie ...............................................................................................................................107
4 Sănătatea mediului
Introducere
Din antichitate omul s-a străduit să se protejeze de diferite pericole, care-l
ameninţau şi să se elibereze de consecinţele lor nefaste. El a schimbat permanent
mediul încunjurător pentru a-şi crea condiţii mai favorabile pentru viaţă şi acti-
vitate. Pe lângă toate modificările mediului, în scopuri pozitive, nu a fost practic
nici una care să nu aibă şi un aspect negativ. Aceasta este caracteristic pentru
progresul ştiinţifico-tehnic în genere, dar omul a mai creat şi un mediu al societăţii,
ale cărui proprietăţi prezintă în vremurile noastre, multe aspecte negative. Toate
aceste modificări materiale, sociale, culturale etc. sunt cunoscute sub denumirea
de civilizaţie. Unul din aceste aspecte este şi poluarea masivă a mediului ambiant
cu agenţi chimici, biologici, fizici etc.
În decurs de milenii, un obiectiv prioritar al multor civilizaţii a fost sănătatea.
Însă în condiţiile în care problemele social-economice nu sunt soluţionate corect,
nu pot fi rezolvate multe aspecte ale protecţiei sănătăţii.
Starea de sănătate este determinată de mai mulţi factori, care pot fi divizaţi în
următoarele grupe:
dependenţi de biologia umană, determinaţi genetic;
determinaţi de bunăstarea social-economică, de stilul de viaţă şi de com-
portament;
ecologici, fiind determinaţi de calitatea mediului înconjurător;
determinaţi de sistemul ocrotirii sănătăţii.
Conform aprecierii lui Alan Dever (1973), importanţa acestor factori în des-
trămarea sănătăţii şi decesele premature constă în influenţa factorilor genetici,
dependenţi de biologia umană – 27%, influenţa factorilor determinaţi de bunăs-
tarea social-economică, stilul de viaţă şi comportament – 43%, influenţa factorilor
ecologici, determinaţi de calitatea mediului – 19% şi cei determinaţi de sistemul
ocrotirii sănătăţii – 11%. În dependenţă de particularităţile regionale co-raportul
acestor factori poate varia, dar nu semnificativ. Astfel, ideea că sănătatea umană
depinde totalmente de medicină, este eronată şi problema majorităţii îmbolnăviri-
lor depăşeşte mult limitele ocrotirii sănătăţii. În tot sistemul formării sănătăţii, cea
mai slabă verigă o constituie individul şi una din cele mai importante probleme
este educaţia efectivă a fiecărui om pentru un mod sănătos de viaţă, pentru evita-
rea riscului diferitor factori pentru sănătate şi profilaxia primară a morbidităţii.
În diferite ramuri ale ştiinţei şi practicii, tot mai des este folosită noţiunea de
“risc”. Într-adevăr, riscurile persistă pretutindeni. Sănătatea, ca stare fizică a omului,
nu poate fi concepută fără a o raporta la acele realităţi, care stau la baza ei.
În aspect biologic şi medical riscul, este de asemenea, considerat ca o realitate
intersectorială, care include aspectele sociale, economice, ecologice, genetice
Introducere 5
şi pentru estimarea căreia sunt folosite diferite metode epidemiologice, clinice,

morfologice, toxicologice, biochimice, statistice, matematice etc. Acestea şi alte
metode sunt folosite atât la etapa experimentală, cât şi la cea epidemiologică.
Din punct de vedere medico-biologic, riscul reprezintă posibilitatea unor afec-
ţiuni, boli sau decese în circumstanţe speciale.
Riscul este o noţiune cu multe aspecte şi aprecierea lui este pe cât de im-
portantă, pe atât de complicată. Acest termen este folosit pe larg pentru analiza
rezultatelor experimentale şi stării de sănătate a diferitor colective.
Estimarea gradului de risc al diferitor factori, elaborarea măsurilor de asanare
a mediului ambiant în sens larg, constituie cea mai valoroasă activitate pentru
păstrarea şi promovarea sănătăţii.
Scopul modulului
Acumularea cunoştinţelor teoretice şi practice de către participanţi în pro-
blema sănătăţii mediului. Participanţii vor cunoaşte importanţa factorilor de me-
diu pentru promovarea, conservarea şi ocrotirea sănătăţii populaţiei (reabilitare),
procesele care conduc la degradarea componentelor mediului ambiant, impactul
nefast asupra sănătăţii umane, posibilităţile de intervenţie şi prevenire a stărilor
patologice determinate de poluaţii mediului şi rolului sănătăţii publice în asigu-
rarea unui mediu sanogen.
Obiectivele generale
După realizarea activităţilor din această sesiune, participanţii vor înţelege im-
portanţa:
interrelaţiilor între calitatea elementelor mediului ambiant şi sănătatea po-
pulaţiei şi, în legătură cu aceasta, procesele care conduc la destrămarea
sănătăţii umane;
necesităţilor asigurării unui mediu sanogen şi sarcinile sănătăţii publice în
monitorizarea sănătăţii în relaţie cu mediul ambiant;
necesităţii organizării măsurilor de intervenţie profilactică la nivel de stat,
localitate, unitate economică, familie şi individ.
Abilităţile pe care le vor poseda persoanele instruite
Să cunoască:
– interrelaţiile organismului uman cu mediul ambiant;
– interacţiunea mediului înconjurător cu factorii care determină calitatea
vieţii şi starea de sănătate a omului;
– principiile de bază în elaborarea măsurilor de prevenire/reducere a im-
pactului nefast al factorilor nocivi de mediu asupra sănătăţii;
– posibilităţile de folosire a factorilor naturali în scopul promovării sănătăţii

şi reabilitării.
Să aplice cunoştinţele acumulate în:
– managementul efectiv al instituţiilor medicale la compartimentul de
activităţi profilactice;
– informarea profesionistă a factorilor de decizie la nivel de administraţie
publică locală, de unitate economică etc., la compartimentul de ocrotire
a sănătăţii;
– organizarea corectă a instruirii pentru sănătate a populaţiei în domeniul
sănătăţii mediului.
Să realizeze:
– măsuri necesare în domeniul sănătăţii în relaţie cu mediul la nivel de
localitate, unitate economică, gospodărie;
– mobilizarea colectivului, organizaţiilor neguvernamentale, populaţiei în
realizarea măsurilor de profilaxie a impactului nefast al factorilor nocivi
de mediu asupra populaţiei.
Obligaţiunile profesorului
de a-şi împărtăşi cunoştinţele referitoare la Sănătatea mediului, măsurile de
sănatate şi promovare a sănătăţii;
de a elabora materialele cursului astfel încât vor contribui la realizarea efi-
cientă a obiectivelor;
de a ajuta cursanţii, după posibilitate, în procesul instructiv-educaţional;
de a elabora criterii obiective de evaluare a gradului de însuşire a conţinu-
tului disciplinei date, precum şi utilizarea lor pentru autoevaluare;
de a fi disponibil, de a asculta cursanţii cu respect şi atenţie.
Obligaţiunile cursantului
de a consuma timpul şi energia necesare pentru învăţare;
de a distribui adecvat timpul, astfel încât să îndeplinească în termen sarci-
nile şi să fie gata pentru ore şi evaluare;
de a lucra în colaborare, constructiv şi respectuos cu alţi cursanţi şi cu pro-
fesorul;
de a participa activ în procesul de instruire şi de a comunica oportun pro-
fesorului problemele apărute.
Strategii de predare
Conţinutul modulului corespunde scopului şi obiectivelor programului de
studii, este relevant şi bazat pe informaţie veridică de ultima oră. 30% din conţinut
Introducere 7
este rezervat pentru prezentaţii, iar 70% pentru exerciţii, discuţii, lucrul în grup,
lucrul în perechi, studii de caz, brainstorming, metode interactive etc.
Pentru ca învăţarea să fie eficientă propunem respectarea regulilor de aur a
comunicării efective:
1. Fiţi atent la ceea Acest lucru este realizabil printr-un contact vizual permanent
ce spune celălalt. cu cel ce vorbeşte şi prin păstrarea liniştii.
2. Vorbiţi pe rând. Într-un moment dat în timpul unei discuţii de grup nu poate
vorbi decât o singură persoană.
3. Rămâneţi la subi- Uneori vorbitorii pot să se depărteze de la punctul principal al
ect. discuţiei. În loc să-i critice pentru acest lucru, moderatorul ar
putea spune: “Nu sunt sigur dacă ceea ce spuneţi este legat de
subiectul pe care-l discutăm. Nu mă puteţi ajuta?” etc.
4. Ideile fiecăruia Participanţii la discuţie trebuie încurajaţi să-şi împărtăşească
sunt la fel de im- ideile. Fiecare participant îşi are propriul său rol şi ar trebui să
portante. se simtă în largul său când îşi exprimă propriile sale idei.
5. Dreptul de a nu Toţi participanţii sunt încurajaţi să participe la discuţie. Cu
participa. toate acestea, ar fi bine ca ei să aibă dreptul de a nu participa
la cele care ar fi dureroase pentru ei.
6. Nu încurajaţi re- Exprimarea personală survine în momentul în care participaţii
ducerea la tăcere înţeleg că este în regulă să nu fii de acord cu cineva, dar că
a colegilor. nu este corect să-i judeci pe alţii din cauza ideilor acestora.
Reducerea la tăcere a unui coleg este inacceptabilă.
7. Toate întrebările Nu există întrebări fără rost. Fiecare întrebare are rolul său.
au rolul lor.
Strategii de evaluare
Pentru evaluarea cunoştinţelor, în baza materialului predat, sunt elaborate 116
teste de tip compliment simplu şi compliment multiplu (1:1), care vor fi aplicate
în două probe – pre-test şi post-test.
Pentru pre-test vor fi folosite 50 teste. La sfârşitul acestui exerciţiu, cursanţii
vor putea să-şi dea seama de domeniile legate de Sănătatea mediului despre care
au nevoie de mai multe informaţii. Cursanţilor adesea li se pare că ştiu mai multe
decât ştiu de fapt sau din contra profesorul crede că ei nu ştiu prea multe, când
de fapt cursanţii ştiu. Acest test furnizează un mijloc de a stabili ce cunoştinţe de
bază au cursanţii referitoare la câteva informaţii importante despre Sănătatea
mediului.
Post-testul se va petrece pe 100 teste. Rezultatele acestui exerciţiu va demon-
stra gradul de însuşire a materialului predat.
Capitolul Sănătatea mediului – determinantă

I fundamentală a sănătăţii umane
Factorii mediului ambiant, deopotrivă cu condiţiile de trai, comportamentul

uman şi serviciile de sănătate joacă un rol important în promovarea şi conservarea
sănătăţii. Calitatea mediului, raportul dintre om şi mediul său natural şi social in-
fluenţează sănătatea lumii contemporane cu riscuri multiple şi variate. Un mediu
ambiant sănătos
Principiul de bază al Declaraţiei de la Rio-de-Janeiro privind Mediul şi
Dezvoltarea stipulează că „Fiinţele umane se află în centrul preocupărilor dezvoltării
durabile. Lor trebuie să li se asigure o viaţă sănătoasă şi productivă în armonie cu na-
tura”. Aceasta accentuează importanţa interrelaţiilor între pilonul social, economic
şi ambiental al dezvoltării durabile, tot ei servind ca suport al sănătăţii. Sănătatea
este atât indicatorul, cât şi resursa dezvoltării durabile.
Cu toate acestea, omenirea, deşi declară necesitatea unei existenţe a omului
în armonie cu natura, încă nu a reuşit aceasta nicăieri. Existând, omul consumă
resurse naturale, modifică unii parametri ai mediului ambiant şi elimină reziduuri
sau deşeuri – produse ale activităţii sale, care din punct de vedere al necesităţilor
umane nu mai prezintă valoare. Intensitatea manifestării acestor procese în plan
local, regional şi global, atitudinea comunităţii faţă de aceste procese stau la baza
sănătăţii mediului ambiant.
Sănătatea mediului se referă la acele aspecte ale sănătăţii umane care includ
calitatea vieţii determinată de factorii fizici, biologici, socio-economici şi psiho-
sociali din mediul ambiant. Majoritatea cauzelor bolilor, leziunilor şi deceselor po-
pulaţiei din ţările dezvoltate se situează în afara sectorului sănătăţii. Aceste cauze
includ un spectru larg de factori, începând cu cei sociali (sanitaţia inadecvată,
apa potabilă necalitativă, canalizarea şi salubrizarea insuficientă, gospodărirea
nechibzuită) şi terminând cu factori comportamentali precum igiena personală,
comportamentul sexual, consumul de alcool, tabacismul etc.
Din punct de vedere al antropoecologiei, mediul ambiant reprezintă totali-
tatea factorilor naturali (abiotici şi biotici) şi sociali (psiho-sociali şi socio-eco-
nomici), care acţionează în comun asupra omului şi activităţii lui (Dediu, 1990;
Реймерс Н.Ф., 1992).
Noţiunea de mediu ambiant include nu numai mediul natural, ci tot ce a fost
modificat de om, mediul lui înconjurător şi este necesar de a o interpreta ca şi
condiţie, dar şi ca rezultat al activităţii antropogene. Elementul antropogenic al
mediului ambiant vorbeşte despre faptul că această noţiune nu este echivalentă
Capitolul 1. Sănătatea mediului – determinantă fundamentală a sănătăţii umane 9
noţiunii „mediu natural”. Unicul mod corect de abordare metodologică a proble-

mei mediului ambiant presupune examinarea componentei lui naturale şi social-
economice ca un tot întreg.
Interrelaţiile omului cu mediul i-a preocupat pe medici din cele mai vechi
timpuri. Încă pe vremea lui Hipocrate au fost efectuate investigaţii, (desigur la în-
ceput în mod empiric), pentru elucidarea factorilor determinaţi ai bolilor umane
cu largă răspândire în acea vreme. Cea mai mare răspândire aveau atunci bolile
infecţioase. Epidemiile făceau ravagii, afectând multe ţări şi chiar continente,
pricinuind pagube enorme societăţii umane. În special pe parcursul ultimelor
secole ştiinţa medicală a descoperit taina procesului infecţios. Cunoscând cauza,
a devenit posibilă elaborarea măsurilor de combatere, ulterior şi de prevenire.
Odată cu apariţia posibilităţii de a ţine sub control procesul epidemic şi cu dez-
voltarea economică de proporţie, pe primul plan s-au plasat alte stări morbide,
şi anume cele necontagioase. Astfel, în conformitate cu modificările substanţiale
survenite în patologia omului contemporan, interesele medicilor s-au deplasat
de la bolile infecţioase la cele netransmisibile, cu caracter cronic. Actualmente
modelul epidemiologic poate fi conceput în modul prezentat în figura 1. Conform
acestuia având în vedere particularităţile organismului uman ca obiect bioso-
cial, sănătatea individuală este rezultatul interrelaţiilor organismului concret cu
mediul înconjurător, ocupaţional, modul de trai, factorii determinaţi de com-
portament, accesibilitatea şi calitatea asistenţei medicale (având particularităţi
biologice moştenite).
Sisteme interne complexe
Maturizare şi îmbătrânire Biologie umană Moştenire genetică
Social Recuperator
STAREA
Psihic Mediul Sistemul sanitar Curativ
DE SĂNĂTATE
Fizic Preventiv
Comportament
Riscuri profesionale Obiceiuri profesionale Riscuri în timp liber
Figura 1. Modelul epidemiologic al factorilor care determină sănătatea

În ultimul timp a fost tot mai adânc conştientizat faptul că în dezvoltarea

stărilor morbide necontagioase, în afară de particularităţile biologice ale orga-
nismului uman o importanţă majoră are calitatea mediului în care omul există.
Mediul cuprinde ambianţa mezologică în care omul trăieşte, ultimul fiind parte
componentă a complexului ecologic (figura 2). Omul există şi activează într-un
anumit mediu. Calitatea acestuia, evaluată prin prisma influenţei asupra sănătăţii
umane, este înţeleasă ca sănătatea mediului.
Factorii biologici
Condiţiile
de trai Factorii chimici
Factorii fizici
Condiţiile Condiţiile
în spaţiile de la locul de
recreaţie muncă Factorii sociali
Mediul ambiant
Factorii psiho-sociali
Figura 2. Complexul ecologic.
Factorii mediului ambiant sunt foarte numeroşi. Ei pot fi împărţiţi în factori

sanogeni care contribuie la promovarea sănătăţii, nesemnificativi pentru sănătatea
omului, când ultima nu este nici afectată, dar nici fortificată şi patogeni, cu impact
potenţial şi real pentru sănătate. Când un sistem ecologic este în stare de echilibru,
prevalează starea de sănătate a populaţiei. Când sistemul este dezechilibrat – apar
tulburări în funcţiile fiziologice ale organismului, care după un anumit timp şi în
anumite circumstanţe conduc la starea morbidă.
În epidemiologia modernă sunt utilizate concomitent două noţiuni: pericol şi
risc. Sub noţiunea de pericol se subînţelege orice factor (biologic, chimic sau fizic),
a cărui acţiune căruia poate avea impact potenţial nefavorabil pentru sănătate sau
mediul ambiant. Riscul, la rândul său, este probabilitatea realizării pericolului sau
măsura cuantificată a pericolului. Poate fi evitat chiar un pericol semnificativ, dacă
el este controlat. Riscul poate fi potenţial (ca probabilitate exprimată în procente
sau parte din unitate) şi real (dauna adusă sănătăţii publice, exprimată printr-un
număr de cazuri suplimentare de îmbolnăviri sau decese). Impactul unui factor
de mediu asupra sănătăţii este manifestarea riscului ecologo-igienic, care trebuie
interpretată ca exprimarea cantitativă a corelaţiei între nivelul contaminării me-

diului ambiant şi probabilitatea manifestării dereglărilor în starea de sănătate sub
acţiunea poluanţilor.
Pentru existenţa omului trebuie să fie asigurată securitatea mediului ambiant.
Aerul, apa, hrana, adăpostul sunt necesităţi vitale pentru om. Afectarea uneia
sau anumitor componente poate deveni şi frecvent devine fatală pentru om.
Problema asigurării securităţii mediului ambiant a devenit extrem de actuală în
secolul XX, fiind una din preocupările societăţii umane în secolul XXI. Starea lucru-
rilor vorbeşte despre faptul că această problemă se va acutiza în anii ce urmează.
În legătură cu aceasta, va deveni mai semnificativă şi importanţa structurilor să-
nătăţii publice care au ca scop depistarea factorilor care afectează sănătatea şi
elaborarea măsurilor profilactice. Problemele determinate de calitatea mediului
ambiant au devenit mai complexe, depăşind pe cele cunoscute de sănătatea
publică tradiţională. Aceste probleme ţin de supravieţuirea omului în mediul am-
biant global. Resursele necesare pentru reducerea degradării mediului ambiant
cauzate de insalubritate şi nivelul înalt de poluare a aerului, solului, produselor
alimentare sunt costisitoare, iar impactul social al degradării mediului ambiant
creşte pe zi ce trece.
Societatea trebuie să cunoască şi să conştientizeze pericolul pentru sănătate
de la poluarea factorilor naturali şi denaturarea condiţiilor de existenţă a omului.
Numai acţiunile ştiinţific argumentate pot elimina sau semnificativ reduce aceste
riscuri.
Caracteristica factorilor mediului ambiant. În prezent nu există o clasificare
a factorilor mediului ambiant. Multiplicitatea lor exprimată, varietatea extinsă în
dependenţă de origine şi diverse caracteristici nu permit de a-i sistematiza într-
un mod succint. Se poate menţiona că un număr mare de factori sunt de origine
socio-economică (accesul la apă potabilă de bună calitate, produse alimentare
variate şi inofensive, habitat salubru, transport obştesc etc.), altele de origine
biologică (macro- şi microorganisme şi produsele activităţii lor vitale), chimică
(compuşi chimici neorganici şi organici), fizică (iradieri ionizante şi neionizante).
Societatea umană, ca organism viu se dezvoltă şi permanent se perfecţionează
şi prin aceasta intervine continuu în elementele naturii. Ca rezultat, se modifică
atât numărul factorilor cu impact asupra sănătăţii, cât şi intensitatea lor, durata
de acţiune, răspunsul organismului uman etc., ceea ce impune necesitatea unei
monitorizări permanente.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut o încercare de a clasifica aceşti factori,
trecând în revistă pericolele ecologice globale (tabelul 1).
Tabelul 1. Pericolele ecologice globale ale secolului XXI

1 Creşterea populaţiei
2 Creşterea economică
3 Producerea alimentelor şi distribuirea acestora
4 Epuizarea surselor de energie şi a resurselor naturale
5 Eroziunea sau degradarea solului
6 Tăierea pădurilor
7 Asigurarea sau deficitul de apă
8 Poluarea aerului
9 Acumularea deşeurilor chimice, toxice
10 Pericole de război, accidente nucleare, terorism
11 Degradarea stratului de ozon
12 Încălzirea globală
13 Inechităţile naţionale sociale, economice şi politice
14 Inechităţile dintre ţările industrializate şi neindustrializate
Fiecare fenomen enumerat în acest tabel include în sine complexe întregi

de factori, care rezultă din apariţia lui. Fiecare pericol enumerat include un
număr semnificativ de probleme, care în mod direct sau tangenţial ţin de
sănătate.
Cele mai semnificative surse de poluare a mediului ambiant provin din ac-
tivitatea antropogenă şi sunt consecinţe ale dezvoltării economice. Pe prim plan
este industrializarea, inclusiv a industriei de prelucrare a materiei prime agricole.
Deşi ea a adus multe contribuţii la îmbunătăţirea sănătăţii, activităţile industriale
reprezintă totuşi un risc de efecte adverse pe sănătate pentru populaţia generală,
fie direct prin expunerea la agenţi nocivi, fie indirect prin degradarea mediului.
Activitatea industriei se soldează cu consecinţe nedorite asupra sănătăţii prin
eliberarea poluanţilor în aer şi în apă şi prin generarea de deşeuri care ajung în
sol.
Un sfert din toată populaţia de pe globul pământesc trăiesc în zone in-
dustrializate în care sunt produşi cei mai mulţi contaminanţi şi, aproximativ
1,5 miliarde de oameni sunt expuşi în mod cotidian la poluanţi prezenţi în
aer, apă şi sol. Agenţii toxici sunt multipli şi pot fi clasificaţi în felul următor
(tabelul 2).
Tabelul 2. Clasificarea agenţilor toxici în sănătatea mediului ambiant şi cea

profesională
Criteriul
Agenţi toxici
de clasificare
Organici: aromatici (benzenii), poliaromatici, amine, eteri, cetone,
După structură
alcooli etc.
Compuşi organocloruraţi, compuşi organici a fosforului, hidro-
carburi alifatice halogenizate, eteri halogenizaţi, bifeniluri poli-
După tipul chimic
clorurate, hidrocarburi aromatice policiclice, nitrozamine, compuşi
anorganici, altele.
Naturale: produse de plante, bacterii, fungi;
După sursă
Sintetice: reagenţi, produse sau deşeuri industriale; medicamente etc.
După utilizare Pesticide, solvenţi, vopsele, coloranţi, detergenţi, medicamente etc.
După modul de Toxice metabolice, toxine care afectează membranele celulare,
acţiune toxine iritante, toxine sensibilizante etc.
După organul Care afectează prioritar sistemul nervos, hemopoietic, ficatul, rini-
ţintă afectat chii, plămânii, pielea, funcţia reproductivă etc.
Sursa: Last J. M. 1992.
Căi de transmitere. Conceptul de transmitere implică nu numai agenţii

patogeni, care determină boala infecţioasă, ci şi transferul diverşilor fac-
tori de risc ambiental, care determină stările morbide necontagioase. Cea
mai frecventă cale de transmitere se consideră calea aerogenă, respiratorie.
Transmiterea respiratorie în caz de infecţie necesită un contact strâns între
sursa de infecţie şi organismul susceptibil. În caz de diseminare a poluanţi-
lor atmosferici, distanţele între sursa poluării şi organismul susceptibil, sunt
mari. Pentru poluanţii atmosferici din urbe (de exemplu, de la transportul
auto) această distantă poate fi măsurată în zeci sau sute de metri, iar în caz
de transport transfrontier al poluanţilor – sute şi mii de kilometri. Exemplu:
accidentul nuclear de la Cernobîl, când a fost afectată populaţia unui număr
mare de ţări din Europa şi Asia, inclusiv Moldova. Calea gastrointestinală este
al doilea mod frecvent de transmitere atât a agenţilor patogeni, cât şi a celor
toxici. Poluanţii chimici adesea sunt incorporaţi cu apa potabilă (fluorul, ni-
traţii, hidrogenul sulfurat etc.) sau produsele alimentare (elementele toxice,
micotoxinele, nitrozaminele etc.). Absorbţia dermică este o cale relativ frec-
ventă pentru pătrunderea compuşilor organici, care vin în contact cu pielea.
Pătrunderea agenţilor infecţioşi sau a substanţelor chimice în organismul
copilului poate avea loc pe cale transplacentară. Un exemplu cunoscut în
Moldova îl reprezintă pesticidele organoclorurate (DDT, HCCH etc.), transmise

nou-născuţilor cu laptele matern de la mamele afectate. Ca exemplu din alte
ţări poate fi menţionată thalidomida, care luată în timpul sarcinii, a cauzat o
epidemie de defecte congenitale severe la nivelul membrelor, sau dietilstyl-
bestrolul, care însuşit de femei însărcinate, a dus mulţi ani mai târziu la cancer
vaginal în cazul fiicelor.
Perioada de incubaţie. Manifestarea fulgerătoare sau decesul subit poate
avea loc numai în cazul de otrăvire acută cu doze mari de toxine diseminate în
aer sau administrate per os. Perioada scurtă de timp între expunerea omului la
agentul cauzal şi apariţia primelor manifestări clinice ale bolii, la bolile infecţioase
se numeşte perioada de incubaţie, iar la cele cronice – perioada de latenţă. Această
perioadă variază în dependentă de natura agentului cauzal, doză şi calea incor-
porării etc. Pentru bolile cronice, perioada latentă poate dura mai mulţi ani. De
exemplu, debutul cancerului pulmonului după expunerea la hidrocarburi ciclice
aromatice poate dura 15-35 ani (pentru cele mai multe tumori solide a fost găsită
o perioadă de latenţă de 20-30 ani). La bolile cronice, determinarea perioadei de
inducţie, atunci când expunerea importantă a avut loc cu mulţi ani în urmă, este
foarte dificilă.
Particularităţi privind reacţia organismului receptiv. Impactul factorilor no-
civi de mediu asupra sănătăţii umane se caracterizează printr-un şir de legităţi.
Se poate compara modelul bolii într-o comunitate cu un spectru al efectelor pe
sănătate, care să ilustreze nu doar modul de desfăşurare a bolii la indivizi, ci să-şi
demonstreze variantele morbide care apar în rândul populaţiei. Există o întreagă
gamă de reacţii ale sănătăţii la un agent cauzal dat, de la non-răspuns (stadiul
inaparent sau subclinic) la variate intensităţi ale bolii clinice: de la moderat, la sever
sau fatal. Deşi în mod obişnuit bolile evoluează prin diferite stadii, fazele se între-
pătrund, astfel încât nu există limite clare de demarcare între ele. Diferiţi oameni
trec prin spectrul bolii şi parcurg diversele sale stadii în ritmuri diferite, în funcţie
de propria susceptibilitate sau imunitate.
Spectrul efectelor pe sănătate ilustrează, de asemenea, întreg comporta-
mentul bolii în comunitate. Deseori acest spectru este vizualizat ca o piramidă,
cu partea de deasupra reprezentând manifestările clinice a bolii sau a lezării să-
nătăţii, iar partea de jos reprezentând stările subclinice detectate numai prin
teste de laborator sau alte metode speciale de diagnostic şi populaţia supusă
acţiunii agentului respectiv. Raportul între stadiul inaparent sau subclinic şi stadiul
clinic variază mult, în funcţie de natura agentului cauzal, calea de încorporare,
caracteristicile organismului etc. (figura 3). Din punctul de vedere al comunităţii,
spectrul efectelor pe sănătate poate fi interpretat ca evoluţia naturală a bolii în
rândul populaţiei. Viaţa intrauterină este adesea afectată de cauze din mediu, care
acţionează asupra mamei în timpul sarcinii. Puterea factorilor de mediu poate fi
suficient de mare pentru a produce malformaţiuni sau boli înainte de naştere,

astfel încât fătul să fie lezat sau să moară în uter.
Activitatea antropogenă Speranţa de viaţa redusă
Ecologic Ecologic Decese premature

durabilă nesusţinută
Prevalenţă sporită
Efectele ad- Poluarea
verse lipsesc mediului
Incidentă sporită
sau sunt uşor
recuperate Conţinut sporit
de poluanţi Calitatea Sănătatea
- aerul redusă a vieţii compromisă
Reducerea
diversităţii - atmosferic
- apele de suprafaţă Încorporarea
- apele subterane poluanţilor în
organismul Efect nociv
Pagube - plante
economice - animale uman
Figura 3. Efecte pentru sănătate
Deoarece susceptabilitatea individuală a organismului uman diferă de la caz

la caz, există grupuri de populaţie mult mai sensibile la factorii nocivi de mediu.
Raportate la riscuri, acestea sunt grupurile ţintă sau categoriile de persoane cu risc
mare, care datorită expunerii, sunt supuse unei subtile distrugeri a funcţionării
normale a organismului, în majoritate de natură biochimică. Un exemplu ar fi
expunerea copiilor la nivele relativ mici de plumb sau mercur în mediu. La per-
soanele hiperactive, tipul sau calitatea efectelor unui agent sunt similare cu cele
apărute la alţi subiecţi, dar crescute cantitativ. Hipersensibilitatea este asociată cu
efectele alergice care apar la re-expunere, după ce subiectul a fost anterior expus
la aceeaşi substanţă.
În mod obişnuit, acţiunea factorilor nocivi de mediu asupra organismului este
examinată ca acţiune solitară. În realitate, asupra organismului acţionează conco-
mitent câţiva factori. Acţiunea se produce pe un anumit fundal ecologic, habitual,
psihosocial etc., altădată îmbinându-se doi şi mai mulţi factori nocivi, în consecinţă
acţiunea fiind complexă. Acţiunea complexă a riscurilor, îmbinarea lor se soldează
cu un impact mai pronunţat asupra organismului, decât ar fi acţiunea separată.
Efectele datorate cauzelor din mediu, de asemenea, sunt influenţate de factori
genetici, care au adesea o influenţă mai puternică decât ar fi de aşteptat. Cea mai
bună ilustrare a importanţei caracteristicilor genetice în frecvenţa cu care apare
boala la oameni, este cancerul. Studiile arată că predispoziţia genetică, la fel ca

şi expunerile ambientale sau împreună cu expunerile ambientale, are un rol în
susceptabilitatea la cancer pulmonar. Persoanele cu antecedente familiale au o
probabilitate de două-trei ori mai mare de a face cancer pulmonar decât cei fără
antecedente familiale. Expunerea cronică la riscuri cancerigene sporeşte proba-
bilitatea de a face cancer pulmonar la cei fără antecedente familiale, de cinci ori
şi la cei cu antecedente familiale – aproape de paisprezece ori (Rosenbaum E.H.,
1983; Programe Naţionale Integrate de Mediu şi Sănătate,1994).
Organismul uman este adaptat la multe riscuri ambientale, care fiind frec-
vente, îl însoţesc pe parcursul întregii vieţi. Starea prepatologică, determinată de
factorii ambientali, este iniţiată numai în cazurile când impactul extern depăşeşte
capacităţile adaptive ale organismului sau când impactul se produce pe un fundal
nefavorabil. La etapa iniţială riscurile contribuie la mobilizarea mecanismelor repa-
rative din organism, cel mai frecvent cu reinstalarea stării de sănătate. La epuizarea
posibilităţilor organismului de a se adapta, starea prepatologică evoluează în stare
morbidă. Schematic procesele enumerate mai sus sunt prezentate în figura 3.
Procesul estimării riscului. Una din cele mai vechi funcţii ale autorităţilor pu-
blice a fost protejarea sănătăţii publice. În societăţile civilizate hotărârile referitor la
ocrotirea sănătăţii se bazează pe rezultatele evaluării, adică a cuantificării riscului.
Aceste decizii privesc atât riscurile voluntare, non-voluntare cât şi cele cu origine
într-o largă varietate de fenomene naturale şi activităţi umane.
Cuantificarea nu stabileşte însă priorităţile în măsurile de control. Factorul de
decizie, adică cel care stabileşte priorităţile şi iniţiază măsurile de control, trebuie
să ia în consideraţie mulţi alţi factori, cum sunt costul şi fezabilitatea diferitor
alternative de control şi percepţia riscului de către oameni.
Estimarea riscului este importantă în special din două motive:
în procesul de management al riscului, în stabilirea priorităţilor şi luarea
unor decizii importante de politică de sănătate publică;
în comunicarea către public a riscului de a trăi în mediu.
Estimarea riscului pentru sănătatea umană asociat cu substanţe chimice este
una dintre principalele sarcini ale Programului Internaţional pentru Securitatea
Chimică (International Programme on Chemical Safety = IPCS) al OMS în coo-
perare cu unele agenţii specializate ale ONU, inclusiv cu Agenţia Internaţională
pentru Cercetări asupra Cancerului (International Agency for Research on Cancer
= IARC).
Prin urmare, estimarea riscului este caracterizarea calitativă sau cantitativă a
efectelor adverse pentru sănătatea indivizilor sau populaţiilor (figura 4) ca rezultat
al expunerii umane la pericole ambientale.
Decese
Handicap
Stări morbide cronice
Stări morbide acute
Stări funcţionale preclinice
Stări funcţionale incerte
Modificări la nivel de constelaţii enzimice
sau modificări a funcţiilor fiziologice
Încorporarea poluanţilor
Figura 4. Efecte pe sănătate exercitate de expunerea la factorii de risc.
Spre deosebire de estimarea riscului, managementul riscului este procesul de

evaluare a alternativelor de reglementare şi de alegere a acestora. Managementul
riscului se face de către factorii de decizie din ministere, cum ar fi, în condiţiile
noastre, Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Ecologiei. Deciziile lor includ, alături
de evaluările de risc, considerarea informaţiilor politice, sociale, economice, teh-
nice ale controlului poluării. Factorii de decizie elaborează, analizează şi compară
diferite alternative de reglementare înainte de a alege în final pe cele pe care le
consideră a fi cele mai adecvate.
Comunicarea riscului este un proces interactiv de schimb de informaţii şi
opinii asupra riscului între indivizi, grupuri de populaţie şi structuri statale.
Procesul de estimare a riscului este, de obicei, împărţit în patru componente:
identificarea pericolelor, evaluarea relaţiei doză-răspuns, evaluarea expunerii şi
caracterizarea riscului.
Identificarea pericolelor poate fi efectuată în baza:
datelor epidemiologice;
datelor clinice umane (pentru necancerigeni);
datelor din testele de mutagenitate precoce;
datelor din bio-testele pe animale;
comparaţiilor structurilor moleculare.
În interpretarea oricăruia dintre tipurile enumerate de informaţii, există in-
certitudini. De exemplu, puterea statistică a unui studiu epidemiologic poate
fi prea slabă pentru a putea spune cu certitudine că o anumită substanţă este
cancerigen uman. Să luăm studiile clinice asupra efectelor adverse respiratorii ale
dioxidului de sulf la astmatici. Studiile nu pot fi făcute pe astmaticii în stare gravă,

care constituie populaţia cea mai vulnerabilă. De aceea, trebuie să se accepte că
efectele observate în camerele de expunere la voluntari pot fi uşor extrapolate la
subpopulaţia de astmatici.
Evaluarea relaţiei doză-răspuns, poate fi efectuată în baza:
datelor epidemiologice;
datelor clinice umane (pentru necancerigeni);
datelor din bio-testele pe animale (şi modele de extrapolare).
Evaluarea expunerii este proces prioritar ştiinţific. Cele mai multe date pot fi
obţinute din reţelele de monitorizare care cuantifică anumiţi parametri.
Astfel, estimarea riscului, care include identificarea pericolelor, evaluarea rela-
ţiei doză-răspuns, evaluarea expunerii şi caracterizarea riscului, constituie funcţia
structurilor sănătăţii publice. În baza rezultatelor estimării riscului se iau decizii
privind managementul şi comunicarea riscului.
Efectele pentru sănătate produse de unii agenţi din mediul ambiant. În
ultimele două decenii s-au produs dramatice deplasări de poziţii atât asupra
factorilor comuni, ce ţin de sănătatea publică şi starea mediului înconjurător,
cât şi în ceea ce priveşte aprecierea şi perceperea de către opinia publică a im-
portanţei relative pe care o au eventualele ameninţări pentru sănătăţi publice. În
identificarea originii unor importante şi inexplicabile maladii la om şi în căutarea
căilor de prevenire a acestora sau de reducere a morbidităţii respective, se găsesc
tot mai multe dovezi pentru a suspecta aici rolul important al agenţilor nein-
fecţioşi din mediul înconjurător cum ar fi: substanţele chimice, radiaţia, anumite
fenomene fizice sau unele materiale. Deşi volumul cercetărilor ştiinţifice privind
influenţa agenţilor neinfecţioşi din mediu asupra sănătăţii a crescut extraordinar
din 1960, o estimare concludentă privind importanţa relativă a diferitor tipuri de
surse de agenţi ai mediului pentru sănătatea publică se lasă aşteptată. Cu toate
acestea, există certitudinea că cercetările în domeniul respectiv vor continua să
se lărgească.
Multitudinea de comunicări din ultimii 30 ani despre expunerea populaţiei la
agenţi suspectaţi drept cauză a unor boli serioase cum e cancerul, a defectelor
congenitale, a dereglărilor nervoase a unor boli de origine obscură au sporit con-
siderabil conştientizarea populaţiei în acest domeniu şi au trezit o preocupare
de sănătate şi securitate, care înainte de anii 60 nu exista în aşa măsură. În conti-
nuare expunem o listă parţială a agenţilor mediului înconjurător, care au produs
îngrijorarea publicului prin efectele lor nocive reale sau doar suspectate asupra
sănătăţii (tabelul 3).
Tabelul 3. Agenţii mediului ambiant care au produs îngrijorarea comunităţii

Agentul Folosirea sau sursa Îngrijorarea
Daune mediului ambiant
Ploile acide Arderea combustibilului fosil
(peşti, copaci etc.)
Toxinele mucegaiului la arahide
Aflotoxina Cancer
şi porumb
Agentul Orange Erbicid aplicat în Vietnam Cancer, defecte conginitale
Defecte congenitale, dere-
Alcool Băuturi alcoolice, medicamente
glări neurologice, cancer
Aldrin/dieldrin Insecticid Cancer
Rol potenţial în boala
Aluminiu Vesela
Alzheimer
Amitral Erbicid pentru afine Cancer
Stimularea ratei de creştere a Sporirea florei de agenţi
Antibiotice din hrana
animalelor pentru produse ali- patogeni rezistenţi la medi-
animalelor
mentare camente
Izolaţie antiinflamabilă, material
Asbest Cancer
pentru acoperişuri
Medicament calmant al dureri-
Aspirina Sindromul Reye
lor şi febrei
Substanţe conta-
minate cu cărbune Toner pentru copiatoare Contaminanţi mutageni
negru
Tetraclorura de car-
Lichid pentru curăţire uscată Cancer, boli de ficat
bon
Produse secundare ale clo-
Clor Dezinfecţia apei potabile
rinării
Pastă de dinţi, remedii pentru
Cloroform Cancer
clătirea gurii
Cobalt Stabilizator al spumei în bere Afecţiuni cardiace
Coloranţi cosmetici Vopsea pentru păr, machiaj, ruj Cancer
Ciclamat Produs cu gust dulce artificial Cancer
Cancer, daune ale mediului
DDT Insecticid
ambiant
Medicament de protecţie a
DES Defecte congenitale, cancer
sarcinii
Cancer, defecte congenitale,
Dioxina Contaminant din erbicide
alte daune asupra sănătăţii
EDB Fumigant pentru cereale Cancer
Agentul Folosirea sau sursa Îngrijorarea

Stimulatori de fluo- Formaldehida ureei, material Cancer, iritarea ochilor şi a
carbon izolant spumos sistemului respirator.
Hexaclorofen Dezinfectant Efecte neurologice la copii
Sterilitate, efecte negative
Chepon Insecticid
asupra mediului
Vopsea sau ulei, gaze de eşapa- Dereglări neurologice, imu-
Plumb
ment nodepresante
Mercurul (organic) Peşte şi moluşte Dereglări neurologice
Lichid pentru răcirea transfor-
Bifenil policlorat (PCB) Cancer
matoarelor şi condensatoarelor
Percloretilena (PCE) Lichid pentru curăţirea uscată Cancer, afecţiuni ale ficatului
Medicament pentru calmarea
Fenacetina Afecţiuni ale rinichilor
durerilor
Efecte asupra mediului am-
Fosfat Detergenţi ce conţin fosfaţi
biant
Radiaţie Cărămidă din lut radioactiv Cancer
Saharina Produs cu gust artificial Cancer
Tricloretilena Cafea decofeinizată Cancer
Talidomina Sedativ Efecte congenitale
Cancer, afecţiuni cardiace,
Fumatul Ţigări, ţigarete
boli pulmonare etc.
Substanţă antiinflamatoare in-
TRIS trodusă în hainele de dormit Cancer
pentru copii
Reprodus dintr-un raport pregătit de Corporaţia ENVIRON pentru Institutul de Cercetare a Riscurilor,
“Analiza activităţilor curente de cercetare pentru îmbunătăţirea evaluării riscurilor şi identificarea celor
mai mari lacune de cunoştinţe”.
Practic, toţi agenţii din mediul înconjurător menţionaţi în tabel şi încă mulţi alţii
de răspândire mai îngustă au fost limitaţi sau interzişi prin faptul că autorităţile
de control au apreciat riscul respectiv ca inadmisibil de mare. În acelaşi timp, alţi
agenţi au fost admişi pe piaţă, deoarece riscul prin folosirea lor s-a dovedit a fi
neglijabil sau acceptabil.
Estimarea riscului şi managementul riscului. Încă de pe vremea lui Hipocrate,
metodele epidemiologice au fost utilizate, (desigur la început în mod empiric),
pentru elucidarea factorilor determinaţi ai bolilor umane cu largă răspândire în
acea vreme. Aceste metode au contribuit la stăvilirea bolilor infecţioase, iar în ul-
timul timp la eradicarea sau reducerea lor, ceea ce reprezintă una dintre realizările
de importanţă covârşitore ale medicinii preventive. În concordanţă cu modificările
substanţiale survenite în patologia omului contemporan, interesul epidemiologiei
s-a deplasat în ultimele decenii de la studiul bolilor infecţioase, transmisibile la

cel al bolilor netransmisibile, cu caracter cronic. Metodele epidemiologice, per-
fecţionate şi validate în studiul bolilor infecţioase acute au fost adaptate pentru
cunoaşterea etiologiei multifactoriale şi a complexului proces epidemiologic al
bolilor netransmisibile.
Foarte utilizat în epidemiologia actuală este termenul “ecologie” elaborat de
Faris şi Dunham în 1939 şi termenul “estimarea riscului” deschizând astfel epoca
modernă a acestor cercetări.
Activităţile de reglare a riscurilor au la bază două procedee distincte, estimarea
riscului (risk assessment) şi managementul riscului (risk management). Conform
definiţiilor, elaborate de Academia Naţională de Ştiinţe (ANŞ), estimarea riscului
este caracterizarea probabilităţii unor potenţiale efecte adverse asupra sănătă-
ţii, survenite prin expunerea omului la factorii nocivi din mediul înconjurător.
Managementul riscului prevede elaborarea acţiunilor alternative de reglare şi se-
lectarea acestor acţiuni. Managementul riscului se efectuează în baza informaţiei
obţinute prin estimarea riscului, luându-se în consideraţie şi alţi factori.
Conform formulărilor ANŞ estimarea completă a riscului necesită patru etape
succesive: identificarea hazardului (hazard identification), estimarea relaţiilor
doză-efect (dose-response assessment), estimarea expoziţiei (exposure assess-
ment) şi caracteristica riscului (risk charactrization). În continuare vom raporta
aceste etape în cazul substanţelor chimice.
Identificarea hazardului (hazard identification), care include colectarea şi eva-
luarea datelor de ordin toxicologic, privind tipul de daune aduse sănătăţii sau de
maladii survenite prin acţiunea unor substanţe chimice, precum şi a datelor despre
condiţiile de expoziţie, prin care s-a produs afecţiunea sau boala . Identificarea ha-
zardului poate include de asemenea caracteristica repartizării substanţei chimice
în organism şi interacţiunile acesteia cu diverse organe, celule, sau chiar părţi de
celulă. Datele acesteia din urmă pot fi foarte utile pentru elaborarea răspunsurilor
la întrebarea finală, şi anume, dacă formele de toxicitate provocate de un agent
chimic în unul din grupurile de populaţie sau în condiţii experimentale se vor
reproduce similar şi în grupurile de populaţie ce prezintă obiect de studiu. Vom
menţiona, că riscul la această etapă nu se estimează; identificarea hazardului are
altă menire, şi anume – să se afle, dacă din punct de vedere ştiinţific e corect a
deduce, că efectele toxice înregistrate în anumită situaţie, se vor manifesta şi în
altă situaţie, iar dacă presupunerea e corectă, atunci în ce măsură aceste efecte se
vor reproduce (adică, dacă substanţele chimice s-au dovedit a fi cancerigene sau
teratogene la animalele experimentale, vor avea oare acelaşi efect şi la oamenii
expuşi în condiţii similare.
Estimarea relaţiilor doză-efect (dose-response assessment), care prevede
descrierea raportului cantitativ între valorile expoziţiei la o substanţă chimică şi
nivelul de dereglare toxică sau de manifestări toxice. Datele pentru asigurarea

acestei etape se obţin din studiul animalelor sau, mai rar, din studiul indivizilor
expuşi agentului suspectat. În dependenţă de condiţiile de expoziţie (de exemplu,
o unică expoziţie sau expoziţii repetate) şi de reacţiile de răspuns relaţiile doza-
efect la o substanţă pot fi diferite.
Estimarea expoziţiei (exposure assessment) care prevede determinarea ca-
racteristicii şi numerozităţii populaţiilor expuse agentului chimic şi determinarea
amploarei şi duratei expoziţiilor. Estimarea va lua în consideraţie atât expoziţiile
anterioare, cât şi cele curente, şi cele pronosticate pentru viitor.
Caracteristica riscului (risk charactrization), care include integrarea datelor şi
a probelor obţinute în cele trei etape precedente şi estimare a riscului pentru a
determina certitudinea instalării în rândul populaţiei – obiect de studiu – a diferi-
tor forme de toxicitate, provocate de substanţa chimică în condiţii deja cunoscute
sau anticipate de expoziţie.
Estimarea riscului serveşte practic întotdeauna scopurile de luare a deciziilor
reglementare, mai ales în situaţii cu afecţiuni cronice.
Capitolul 2. Activitatea antropogenă. Solul. Acumularea deşeurilor. Salubrizarea 23
Capitolul Activitatea antropogenă. Solul.

II Acumularea deşeurilor. Salubrizarea
Din punct de vedere al impactului tehnogen în urma activităţii umane, solul

este cel mai afectat în comparaţie cu alte componente ale naturii. El are acţiune
complexă asupra sănătăţii umane. Încărcătura pronunţată a solului la suprafaţă cu
materii organice şi poluanţi neorganici rezultă prin poluarea aerului atmosferic,
apelor de suprafaţă şi subterane, aerului atmosferic, produselor alimentare şi, în
consecinţă, incidenţă sporită de boli infecţioase, prevalenţă înaltă a stărilor mor-
bide cronice, decese premature. Cunoaşterea legităţilor influenţei acestor factori
asupra sănătăţii joacă un rol cheie în sănătatea publică.
Din punct de vedere al eventualului impact asupra sănătăţii umane, rolul
principal îl joacă partea superficială a scoarţei pământului cu care omul vine per-
manent în contact şi în care au loc numeroase procese chimice şi biologice. Ca
factor de mediu, solul interacţionează continuu cu toate elementele mediului am-
biant – apa, aerul, alimentele care la rândul său îşi exercită acţiunea lor complexă
asupra sănătăţii omului. Din acest punct de vedere, cea mai mare atenţie necesită
solul din localităţi, în special din următoarele zone:
locurile de joacă pentru copii;
teritoriile plajelor şi din jurul bazinelor folosite în scopuri sportive;
locurile de recreere şi de odihnă;
spaţiile de joacă şi activităţile din unităţile de preşcolari şi şcolari;
terenurile de sport;
terenurile din jurul surselor de apă protejate sau neprotejate;
terenurile în care omul vine în contact cu solul în procesul muncii (sere,
ciupercării etc.).
Cum a fost deja expus, fiinţa umană trebuie să fie în centrul preocupărilor ome-
nirii. Dar şi omul, pentru a avea o viaţă sănătoasă şi productivă trebuie să trăiască în
armonie cu natura. Acest lucru nu se realizează încă în măsura în care este necesar
pentru a asigura pe scară largă bunăstarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei.
Existând, omul consumă resurse naturale şi elimină anumite reziduuri sau de-
şeuri care se transformă în poluanţi ai mediului. Noţiunea de reziduuri cuprinde
toate substanţele solide şi lichide inutile, care constituie un balast şi trebuie în-
depărtate ca inutile şi dăunătoare sănătăţii. Reziduurile sunt solide şi lichide.
Reziduurile solide constituie resturile din locuinţe, cămine, cantine, res-
taurante, şcoli, instituţii publice, străzi, pieţe, activităţi comerciale şi industrie.
Componenţa lor este variată şi în linii mari pot fi grupate în dependenţă de ori-
ginea lor.
Reziduurile menajere sau gunoiul menajer diferă de la o ţară la alta din punct
de vedere al calităţii şi al cantităţii şi depinde o multitudine de factori cum sunt:
zona geografică, clima, gradul de satisfacere a nevoilor alimentare ale populaţiei,
sistemele de încălzire etc. Zilnic, la fiecare locuitor revine de la 0,5 până la 2,5
kg de gunoi menajer. În oraşele mari (peste 100 mii locuitori) această cantitate
constituie 1,0-1,2 kg/loc/zi, iar în comunităţile mai mici, sub 50 mii locuitori, can-
titatea produsă este de 0,6 kg/loc/zi. Reziduurile menajere au compoziţie variată:
resturi alimentare, hârtie ambalaje, lemn, cenuşă, materiale plastice, ţesături, sol
etc. Principalele pericole: contaminarea bacteriană, substanţele organice care se
descompun cu formarea diferitor compuşi chimici (amoniac, nitriţi, nitraţi, fosfaţi,
sulfaţi, cloruri etc.), obiectele care pot provoca leziuni corporale (bucăţi de sticlă,
corpuri metalice, ace) etc.
Resturile stradale cuprind toate resturile din pieţe, parcuri, străzi. Natura şi
cantitatea resturilor industriale variază în raport cu procesele de producţie.
Reziduurile din industria alimentară conţin predominant compuşi organici
care relativ uşor biologic degradează.
Reziduurile agrozootehnice provin de la creşterea animalelor şi se acumu-
lează, de regulă, în mediul rural, dar şi în suburbii. Aceste reziduuri sunt complexe,
fiind compuse din paiele utilizate, aşternut, resturi de furaje şi dejecţiile animalelor.
Este un gunoi foarte bogat în substanţe organice, ceea ce face ca el să fie utilizat ca
îngrăşământ. Principalele pericole: contaminarea bacteriană, substanţele organice
care se descompun cu formarea diferitor compuşi chimici (amoniac, nitriţi, nitraţi,
fosfaţi, sulfaţi, cloruri etc.), degradarea solului.
Există şi reziduuri speciale. Din această categorie fac parte reziduurile cu grad
înalt de periculozitate pentru colectivităţile umane: reziduurile provenite de la in-
dustria alimentară, întreprinderile industriale, reziduurile provenite de la spitale,
cu deosebire de la cele de boli infecţioase, umane şi veterinare, contaminate in-
tens cu floră microbiană patogenă şi potenţial patogenă. De asemenea, seringile
şi acele utilizate şi reziduurile solide provenite din secţiile infecţioase, secţiile
chirurgicale, ginecologice etc. Principalele pericole: contaminarea solului şi apelor
de suprafaţă cu compuşi neorganici şi organici toxici.
Utilizarea deşeurilor solide este o problemă dificilă cu care se confruntă so-
cietatea umană din timpurile cele mai vechi şi până în prezent. Odată cu creşte-
rea localităţilor utilizarea deşeurilor solide devine o problemă tot mai arzătoare.
Contaminarea biologică a solului are un impact foarte pronunţat pntru sănătatea
populaţiei, în special a copiilor.
Important este faptul că agenţii patogeni, ajunşi într-un mod sau altul în sol, ră-
mân un anumit timp viabili, timp în care solul prezintă pericol pentru contactanţii
cu el. Deosebit de important este faptul că prin sol se transmit multe helmintiaze,
unii agenţi patogeni care provoacă infecţii intestinale sau intoxicaţii alimentare.
Reziduurile solide, depozitate şi neutralizate incorect, constituie astfel una din
cele mai mari nocivităţi ale mediului ambiant. Ele exercită efecte negative direct
asupra populaţiei, cât şi indirect, prin contaminarea tuturor celorlalţi factori de
mediu:
poluarea organică sau chimică a solului pe suprafaţa depozitară. Sunt îm-
prăştiate frecventpe distanţe mari de către curenţii de aer şi de către ani-
male.
servesc sursă de germeni patogeni şi paraziţi, stafilococi patogeni, strepto-
cocci hemolitici, schighele, Pasterella tularensis, Brucella, bacilul tubercu-
lozei, bacteria cărbunoasă, bacilul titanic, virusuri, ouă de helminţi etc.;
poluarea bazinelor naturale de apă. Prin spălarea de către apele pluviale
reziduurile ajung în apele de suprafaţă, lacuri, iazuri etc., cu atât mai mult
cu cât locurile de depozitare sunt mai aproape de malurile acestora;
favorizarea înmulţirii animalelor fără stăpân şi a rozătoarelor (şobolanilor,
şoarecilor), purtătoare de leptospire, salmonele, bacilul tularemic etc., cu
care contaminează solul;
favorizarea înmulţirii muştelor şi a altor insecte, care la rândul lor sunt vec-
tori a numeroase microorganisme patogene;
influenţează nefavorabil individul din punct de vedere psihic;
Pentru a reduce impactul nefavorabil, deşeurile solide trebuie să fie colectate
de la locul de producere, în condiţii care să asigure izolarea şi să împiedice accesul
insectelor şi emanarea mirosurilor. Îndepărtarea reziduurilor trebuie să fie făcută
la intervale cât mai apropiate: cel mult 2 zile în timpul verii şi 5 zile iarna, înainte
de începerea proceselor de descompunere.
Sistemul de salubrizare a centrelor populate este unul din cele mai impor-
tante operaţii comunale. Prin metode de neutralizare, reziduurile solide trebuie
transformate în substanţe inofensive din punct de vedere epidemiologico-sanitar.
Metodele de neutralizare a reziduurilor nocive trebuie să corespundă următoa-
relor cerinţe:
evitarea contaminării cu agenţi chimici şi biologici a factorilor de mediu;
evitarea dezvoltării insectelor şi rozătoarelor;
asigurarea inofensivităţii după epurare;
efectuarea neutralizării prin metode rapide;
valorificarea reziduurilor rămase după neutralizare.
Actualmente cea mai accesibilă şi cea mai răspândită metodă de inactivare a
deşeurilor solide, inclusiv şi în ţara noastră, este acoperirea lor cu un strat de sol.
Această metodă este adecvată în cazul în care este planificată şi supravegheată,

fiind limitată şi de deficitul de pământ în ariile urbane suprapopulate.
Cerinţele sanitare faţă de această metodă ţin de răspândirea compactă a de-
şeurilor şi acoperirea lor adecvată cu un strat de pământ, situarea acestor gunoişti
departe de apele subterane şi de suprafaţă. Ele trebuie să fie îngrădite. Este ne-
cesară o permanentă menţinere a stării lor sanitare.
Reziduurile lichide sau apele reziduale, apele uzate sunt constituite din apa
care a fost utilizată în diferite scopuri (menajer, industrial etc.) şi care fiind încărcate
cu numeroase şi variate impurităţi, trebuie îndepărtate. Originea lor este diversă.
Apele uzate menajere rezultă din folosirea apei potabile în bucătării, băi, spălă-
torii, WC-uri din locuinţe, instituţii publice, unităţi comerciale, hoteluri etc. Volumul
lor este considerat egal cu cel al apei potabile distribuite. Compoziţia apelor uzate
menajere are ca elemente specifice: conţinutul mare în materii organice (amidon,
dextrine, celuloză, grăsimi, albumină, uree etc.) şi contaminare microbiană intensă
(bacterii, virusuri, fungi, paraziţi intestinali). Procesul de biodegradare începe chiar
în conductele de transport a cestor ape, în care sunt prezenţi produşi de descom-
punere: amoniac, hidrogen sulfurat, mercaptan etc.).
Ape uzate industriale cuprind apele rezultate din urma folosirii apei din di-
verse procese industriale. Compoziţia lor este variată, în raport cu procesul de
producţie – de la apele relativ curate la apele uzate extrem de poluate, cum sunt
apele de la abatoare, fabricile de conserve, întreprinderile metalurgice etc.
Apele uzate zootehnice provin din unităţile de creştere a animalelor. Cele mai
mari volume sunt eliminate de unităţile de porcine.
Apele uzate speciale provin de la spitalele de boli infecţioase, alte spitale
şi conţin cantităţi importante de medicamente, revelatori, fixatori, detergenţi,
antiseptice. Aceste ape sunt intens contaminate cu bacterii şi materii organice
biodegradante.
Apele meteorice provin din precipitaţii. O parte din ele se infiltrează în sol, o
parte se evaporă, iar restul constituie apa de şiroire, evacuată prin conductele de
canalizare. Compoziţia lor este în raport cu gradul de salubrizare a teritoriului.
Reziduurile lichide sunt îndepărtate prin reţeaua de canalizare. Ultimul trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii igienico-sanitare:
să cuprindă toate apele uzate eliminate de colectivitate;
să evite poluarea solului sau reţelei de distribuţie a apei potabile;
timpul de evacuare să nu fie mai mare de 5 ore pentru a evita procesele de
descompunere;
să nu producă poluarea aerului în clădiri sau în atmosfera centrului populat.
Colectarea apelor de canalizare previne astfel contaminarea mediului ambiant
şi a apelor subterane. Următoarea etapă este prelucrarea lor. Scopul prelucrării
apelor de canalizare constă în îmbunătăţirea calităţii apei încât să fie posibilă văr-

sarea lor în rezervoarele naturale sau utilizarea pentru irigaţie fără a afecta mediul
ambiant şi cauza probleme sanitare pentru om. Pentru aceasta se folosesc tehnici
de nimicire a microorganismelor patogene în apele de canalizare.
Prelucrarea apelor de canalizare include câteva etape:
înlăturarea particulelor solide prin filtrare (particulele mari) şi sedimentare;
tratarea biologică completată de metode mecanice care accelerează des-
compunerea naturală a deşeurilor organice;
dezinfecţia (prin introducerea clorului) reprezintă etapa finală de prelucrare
a apelor de canalizare.
Actualmente se practică tot mai frecvent reciclarea apei de canalizare, aceasta
fiind o practică care face parte din procesul de conservare a apei.
Problema colectării, îndepărtării, inactivării şi valorificării deşeurilor solide
şi lichide trebuie să fie rezolvată concomitent şi în mod complex. Sistemul de
colectare, îndepărtare, inactivare şi valorificare a deşeurilor solide şi lichide şi de
menţinere a stării sanitare adecvate a solului în localitate se numeşte sistem de
salubrizare. Organizarea corectă a unui asemenea sistem este o sarcină de bază
în activitatea administraţiei publice locale.
Proprietăţile fizice ale solului cu rol sanitaro-igienic. Structura mecanică a
solului determină o serie de calităţi sau proprietăţi fizice cu rol important sani-
taro-igienic. În acest sens cităm proprietăţile solului de a fi străbătut de aer şi apă,
proprietate cunoscută sub denumirea de permeabilitate.
Permeabilitatea pentru aer a solului depinde de mărimea porilor şi nu de volu-
mul total al acestora. În acest sens solurile formate din particule mari (pietrişul şi
nisipul) sunt foarte permeabile pentru aer, deşi porozitatea lor este redusă.
Cu cât solul conţine o cantitate mai mare de aer, cu atât procesele biologice
care se petrec în sol sunt mai active şi cu atât solul este mai salubru. Cantitatea
de aer din sol este în funcţie de presiunea atmosferică şi de cantitatea şi mişcarea
apei subterane.
În general ca urmare a proceselor biologice şi biochimice ce se petrec în sol şi
în primul rând de descompunerea substanţelor organice, calitatea aerului teluric
este diferită de cea a aerului atmosferic, procentul de oxigen fiind mai scăzut, iar
cel de bioxid de carbon, mai ridicat. Tot ca urmare a proceselor de biodegradare
a substanţelor organice în compoziţia aerului din sol, pot apărea şi alte gaze:
amoniacul, hidrogenul sulfurat, metanul etc. Cu cât compoziţia aerului teluric
este mai apropiată de cea a aerului atmosferic, cu atât solul este mai curat, mai
corespunzător din punct de vedere igienic. Dealtfel, între aerul teluric şi aerul
atmosferic este un permanent schimb determinat, mai ales de temperatura şi
presiunea de la suprafaţa solului.
Permeabilitatea pentru apă a solului este determinată de mărimea porilor, dar

şi de volumul total al acestora. În acest sens se cunosc soluri permeabile “în mare”,
(pietrişul şi nisipul care sunt uşor străbătute de apă) şi soluri permeabile “în mic”
(argila şi turba, care reţin apa şi sunt greu străbătute de apă). Cu cât porozitatea
unui sol este mai mare, cu atât reţinerea apei în porii solului este şi ea mare: nisipul
are o parazitate în jur de 35%, pe când a argilei depăşeşte 65%.
În linii mari, apa din sol se găseşte aşezată în straturi succesive cunoscute sub
denumirea de zonele lui Hoffman:
• zona de evaporare – este cea mai superficială şi este permanent supusă
fluctuaţiilor determinate de variaţiile de temperatură ale atmosferei;
• zona de filtrare – este zona străbătută de apă, dar care reţine diversele
impurităţi. Ea are un rol deosebit de important în protecţia calităţii apelor
subterane;
• zona de capilaritate – este zona în care apa subterană se ridică în porii so-
lului, menţinând o continuă stare de îmbibiţie;
• zona apei propriu-zise sau a stratului purtătorilor de apă cu o grosime varia-
bilă, reprezintă de fapt pânza de apă subterană. În această zonă se găseşte
stratul de sol impermeabil.
Apa din sol are un rol important, mai ales în întreţinerea vegetaţiei, dar şi în
diverse procese biologice şi biochimice care se petrec în sol. Eliminarea aerului
şi înlocuirea sa cu apă în porii solului, are un efect nefavorabil asupra gradului de
salubrizare a solului. În absenţa aerului, procesele biologice sunt încetinite, iar solul
se consideră insalubru. În acelaşi timp însă, solurile care sunt străbătute cu uşurinţă
de apă, nu au capacitatea de a proteja în suficientă măsură apa subterană.
Capilaritatea este o proprietate a solului dependentă de structura mecanică a
acestuia. Ea reprezintă capacitatea solului de a permite apei subterane să se ridice
prin porii săi către straturile superficiale. Capilaritatea se găseşte într-un raport invers
cu permebilatitatea; cu cât solul este mai permeabil pentru apă, cu atât capilaritatea
este mai redusă, ea fiind dependentă în primul rând de porozitatea sau volumul
total al porilor. În cazul solurilor cu o porozitate mică (nisipul), timpul de ridicare al
apei este scurt (minute), iar nivelul de înălţime este redus (0,3-0,5m), în timp ce în
cazul solurilor cu porozitate mare (argilă) timpul de ridicare este îndelungat (ore), iar
înălţimea este mare (1,5-2,0 m). Importanţa sanitară a capilarităţii solului este strâns
legată de salubritatea construcţiilor; cu cât solul are o capilaritate mai mare, cu atât
apa subterană se poate ridica mai mult în porii acestuia şi poate trece în porii mate-
rialelor de construcţii provocând “umiditatea” acestora sau aşa-zisa “igrasie” , având
consecinţe nedorite atât asupra construcţiei, cât şi asupra sănătăţii locatarilor.
În acelaşi timp, capilaritatea solului are importanţă sanitară şi în amplasarea
corectă a latrinelor, platformelor de depozitare a reziduurilor, fântânilor absor-
bante etc. care pot cu uşurinţă să polueze apa cu care vine în contact, împiedicând
utilizarea acesteia sau provocând îmbolnăviri, în caz de utilizare.
Selectivitatea este o altă proprietate fizică importantă, care reflectă calitatea so-
lului de a reţine în porii săi diferite impurităţi care îl străbat, acestea fiind purtate de
aer, şi mai ales de apă. Selectivitatea are la bază fenomenul de absorbţie, mai exact
reţinere impurităţilor pe granulele de sol. În general, solurile greu permeabile sunt
soluri cu grad mare de selectivitate. Se înţelege că impurităţile sunt reţinute, în
primul rând cele de suspensie, inclusiv microorganismele. Astfel, dacă se trece
printr-un strat de sol o suspensie microbiană, iar apa care străbate solul este în-
semânţată pe medii de cultură, ea poate fi practic sterilă. Dar selectivitatea solului
se adresează deopotrivă şi elementelor din soluţie. Astfel, dacă se filtrează prin sol
o soluţie de fuxină, apa filtrată poate deveni incoloră. Selectivitatea solului este
una din cele mai importante calităţi ale acestuia, prin care se realizează protecţia
apelor subterane şi din acest punct de vedere are un mare rol igienico-sanitar.
Temperatura solului este determinată atât de structura mecanică, cât şi de
natura şi compoziţia chimică a solului. După cum se ştie, solul primeşte căldura
atât de la soare, prin radiaţiile calorice ale spectrului solar, cât şi de la masa in-
candescentă din centrul pământului şi căldura degajată de procesele biochimice
exogene care se petrec în sol.
În general, solul este rău conducător de căldură, conductibilitatea sa termică
fiind determinată de umiditate etc. Datorită conductibilităţii sale termice reduse,
solul înregistrează cu întârziere variaţiile temperaturii atmosferice, atât cele di-
urne cât şi cele sezoniere. Astfel, dacă la suprafaţa solului temperatura maximă se
constată la ora 1300 la 0,05 m adâncime aceasta este la ora 1700, iar de la 1 m adân-
cime variaţiile diurne nici nu se mai resimt.
Temperatura solului are specific sanitar în influenţa pe care o are în deter-
minarea climatului propriu diverselor zone geografice şi prin influenţa sa asu-
pra dezvoltării vegetaţiei. Ea exercită însă influenţe deosebite asupra proceselor
biologice şi biochimice care se petrec în sol, ca şi în întreţinerea vieţii diverselor
organisme, inclusiv microorganismelor ca bacteriile, protozoarele, larvele de in-
secte etc., cu rol important atât din punct de vedere sanogen în autopurificarea
solului, cât şi patogen, în transmiterea diferitor maladii endemice. Temperatura
solului joacă, de asemenea, un rol important în protecţia diferitor instalaţii pentru
înregistrarea variaţiilor de temperatură ale atmosferei cum sunt rezervoarele de
apă, conductele de apă şi canalizare, conductele de gaze etc. În fine, nu putem
trece cu vederea nici importanţa reducerii variaţiilor exterioare ale temperaturii
în păstrarea şi conservarea unor alimente.
Indicatorii sanitari ai poluării chimice ale solului. Recunoaşterea nivelului de
poluare a solului este astăzi mult depăşit faţă de cel al aerului şi al apei. Indicatorii
sanitari folosiţi în prezent pentru depistarea gradului de poluare a solului pot fi

împărţiţi în indicatori direcţi şi indicatori indirecţi.
Indicatorii direcţi se adresează substanţelor chimice poluante ajunse pe sol,
care au o acţiune nocivă prin ele însele asupra sănătăţii omului. Această acţiune
nu se produce ca urmare a contactului direct cu solul, decât în condiţii excep-
ţionale. De cele mai multe ori, acţiunea nocivă a substanţelor chimice poluante
ajunse în sol se produce prin intermediul aerului, al apei sau al plantelor. De aceea
unul din criteriile sanitare de bază în stabilirea concentraţiilor maxime admise de
substanţe toxine în sol, este reprezentat de determinarea transferului de poluanţi
în apă, aer sau plante. În mod obişnuit, în aer ajung cu precădere substanţele
volatile, iar în apă substanţele solubile. Plantele concentrează însă cea mai mare
parte a substanţelor chimice poluante din sol. Cercetările făcute în acest sens pe
pesticide au arătat o migrare către plante într-un procent de 30-70%, în timp ce
pentru apă procentul scade la 2-18%, iar pentru aer şi mai puţin. Fixarea de către
plante a substanţelor chimice poluante din sol depinde însă în mare măsură de
tipul plantelor cultivate. Tot pentru pesticide s-a constatat că plantele care con-
centrează cea mai mare cantitate sunt morcovul şi cartoful. Aceste plante au fost
denumite plante test sau plante indicator. De aici rezultă că pentru fiecare sub-
stanţă chimică poluantă ajunsă în sol a cărei concentraţie trebuie normată, este
necesar să se caute planta sau plantele test pentru a putea stabili concentraţiile
maxime admise. Uneori, când gradul de solubilitate al substanţei este foarte mare
şi aceasta migrează profund solul, plantele test sunt arborii fructiferi, mai ales cei
tineri care se pare că fixează cantităţi mai crescute.
Gradul de migrare, respectiv de transfer către apă sau plante este dependent
atât de cantitatea de substanţă poluantă ajunsă pe sol şi de structura mecanică
şi compoziţia chimică a solului, cât şi de starea meteo-climaterică din momentul
utilizării substanţei şi depozitării plantelor. Rezultă de aici dificultatea deosebit
de mare a stabilirii de concentraţii maxime admise pentru substanţele chimice
poluante din sol.
Pentru a ajunge la stabilirea de norme sanitare pentru diferite substanţe chi-
mice poluante din sol, ne apare indispensabilă:
• stabilirea prealabilă a acestor norme pentru aer, apă sau plante, test care
intră în alimentaţia oamenilor şi animalelor;
• aprecierea stabilităţii sau bioagresivităţii substanţei chimice poluante în sol;
• cunoaşterea amănunţită a etapelor de degradare a compuşilor rezultaţi şi
a toxicităţii sau nocivităţii acestora;
• cunoaşterea influenţelor pe care substanţa chimică poluantă o exercită
asupra florei microbiene telurice, flora care ia parte directă la procesele de
autopurificare a solului.
Indicatorii indirecţi de poluare chimică a solului sunt de fapt elementele chimice

care nu sunt nocive prin ele însele asupra sănătăţii omului, dar a căror prezenţă în
sol denotă sau arată prezenţa unor elemente nocive nu numai de natură chimică,
dar şi biologică (germeni patogeni, paraziţi intestinali, fungii şi alţii).
Ca indicatori indirecţi de poluare a solului se pot folosi diverşi produşi in-
termediari (amoniac, nitraţi, hidrogen sulfurat) sau chiar produşi finali (nitraţi,
fosfaţi- sulfaţi) ai substanţelor organice poluante. Cel mai utilizat indicator pentru
poluarea organică a solului este azotul sub diferitele lui forme şi în special azo-
tul organic teluric. Această formă de azot reprezintă forma cea mai avansată de
degradare, fapt pentru care valoarea sa raportată la azotul organic total din sol
constituie un indicator preţios care este cunoscut sub denumirea de cifră sanitară
sau indicele lui Hlebnicov.
Raportul N organicteluric este totdeauna subunitar, deoarece numai o parte a
N organictotal
azotului din sol trece în azot teluric, dar cu cât această parte este mai mare, cu cât
este mai aproape de unitate cu atât solul poate fi considerat mai curat. Astfel, sub
0,7 arată un sol poluat, între 0,70 şi 0,85 poluare medie, între 0,85-0,95 poluarea
redusă şi peste 0,95 sol curat (nepoluat).
Estimarea stării sanitare a solului poate fi efectuată în baza unor indici de
salubritate, aprobaţi de organele sănătăţii publice (tabelul 4).
Tabelul 4. Criterii de evaluare a gradului de salubrizare a solului
Criteriile de evaluare
Gradul de Titrul Numărul ouălor
salubrizare Cifra sanitară Titrul coli icroorganismul de helminţă
anaerobe la 1kg sol
Curat › 0,98 1,0 şi mai mult 0,1 şi mai mult 0
Nesemnificativ
0,85-0,98 1,0-0,01 0,1-0,001 până la 10
poluat
Poluat 0,7-0,8 0,01-0,001 0,001-0,0001 11-100
Foarte poluate ‹ 0,7 0,01 şi mai jos 0,0001 şi mai jos 100 şi mai mult
Impactul posibil şi real al nerespectării cerinţelor igienice faţă de salubrizarea

localităţilor asupra sănătăţii mediului:
incidenţa sporită a helmintiazelor;
incidenţa sporită a bolilor infecţioase.
Urmează lista patologiilor, în răspândirea cărora solul joacă nu ultimul rol
(tabelul 5).
Tabelul 5. Impactul solului poluat asupra sănătăţii
Nr. Denumirea bolii Agentul patogen

Boli transmisibile
1. Botulismul Clostridium botulinum
2. Blastomicoza Blastomyces dermatitidis
3. Tetanusul Clostridium tetani
4. Antraxul
Helmintiazele
1. Demodecoza Demodex cani, Demodex cati
2. Difilobotrioza Diphyllobotrium latum
3. Dipilidoza Dipylidium caninum
4. Echinococoza Echinococcus granulosis
5. Opistorhoza Opisthorhis filineus
6. Teniarinhoza Taenia saginata
7. Teniaza Taenia solium
8. Toxocaroza Toxocara canis, Toxocaris cati
9. Toxoplasmoza Toxoplasma gondii
10. Trihineloza Trichinella spiralis
Parazitozele
Criptosporidioza Cryptosporidii
Micozele
1. Trihofitia Trichophyton
2. Microsporia Microsporum
Calitatea solului în Republica Moldova şi impactul asupra sănătăţii. Conform

datelor, Raportului Naţional “Sănătatea copiilor în relaţie cu mediul” (20 mai 2004),
în 2003 în Republica Moldova erau 1027676 deţinători care dispun de teren echi-
valent cu o suprafaţă de 1535900 ha. Suprafaţa medie a unei cote de teren pe
republică constituie 1,49 ha.
Nota medie de bonitate a terenurilor agricole constituie actualmente 64
puncte. Pe parcursul ultimilor 30 de ani, nota medie de bonitate a scăzut cu 4-6
puncte, iar în raioanele Calaraşi, Ungheni, Nisporeni – cu 10 puncte.
Structura învelişului de sol este: ciornoziom – circa 70%, soluri de pădure 10%,
aluviale 4%.
În ultimele 2 decenii, pentru necesităţile sociale au fost folosite anual câte 4400
ha, proces care se desfăşoară şi în continuare.
Circa 2 mln ha de terenuri sunt situate pe versanţi cu diferite grade de în-
clinare.
Suprafaţa arabilă supusă pericolului eroziunii constituie 1,86 mln ha. Solurile
atinse de toate formele de eroziune ocupă 858564 (33,9%) ha. Suprafaţa soluri-
lor erodate s-a majorat pe parcursul a 35 ani cu 264,4 mii ha, ceea ce reprezintă
10,4% din suprafaţa terenelor agricole, avansând anual cu 7554 ha. Nivelul cel mai
înalt de erodare a terenelor agricole este înregistrat în raioanele Călăraşi (57,6%),
Ungheni (46,3%). Cahul (42,5%), Hânceşti (42,1%).
Pierderile anuale de sol fertil de pe toate terenurile agricole, cauzate de ero-
ziuni, constituie 26 mln tone. Această pierdere provoacă o scădere importantă a
recoltei culturilor agricole. În mod indirect, dauna din cauza eroziunii se extind
daune şi asupra altor domenii: înnămolirea iazurilor şi a altor bazine acvatice,
poluarea solurilor şi a apelor subterane cu produse de uz fitosanitar şi fertilizanţi
spălaţi de pe versanţi, distrugerea căilor de comunicaţie, construcţiilor hidroteh-
nice etc. În ansamblu, pierderile anuale directe şi indirecte cauzate de eroziune
însumează 2 mlrd. 432 mln. lei.
Suprafaţa terenurilor afectate (complet deteriorate) de ravene este de 12206
ha, iar numărul acestora este de 6200.
O daună colosală cauzează economiei naţionale alunecările de teren. Dinamica
creşterii suprafeţelor supuse alunecărilor terenelor agricole este: în 1970 – 21,2 mii
ha, 1980 – 48,6 mii ha. 1990 – 79,3 mii ha, 2000 – 84 mii ha. În ultimii ani, suprafaţa
alunecărilor de teren creşte anual cu 1000 ha.
Intensificarea proceselor de eroziune pe versanţi provoacă colmotarea soluri-
lor cu materii slab humifer, fapt care generează degradarea şi reducerea capacităţii
lor productive, fertilitatea acestor soluri este în medie cu 10% mai mică.
O influenţă negativă o au şi procesele de dehuminificare a solului. În anii pre-
cedenţi conţinutul de humus în majoritatea solurilor de pe terenurile agricole
era de 3-4%, actualmente în centrul şi sudul republicii e de 1,8-2,0%, iar în unele
varietăţi de soluri mai puţin de 1,8%.
În ultimii 15-20 ani volumul îngrăşămintelor organice incorporate în sol s-a
redus de 30-40 ori, al celor minerale de 15-20 ori. În acelaşi timp, gunoiul de grajd
se depozitează de obicei la gunoişti alături de alte deşeuri sau împrăştiate pe
maluri de râuri, în râpi, în diferite locuri neautorizate, în loc să fie utilizat în calitate
de îngrăşământ.
S-au deformat asolamentele de câmp: cota culturilor leguminoase fixatoare de
azot biologic s-a redus de 4-5 ori, iar cea a culturilor prăşitoare a crescut.
În ultimii ani în republică se manifestă pe larg procesele excesului secundar de
umiditate, suprafaţa cărora constituie 42 mii ha.
Păşunişul excesiv este un fenomen specific pentru republică, cu influenţe ne-
gative asupra mediului. Şeptelul de animale prevalează în comparaţie cu normele
stabilite de capete la 1 ha de păşune.
Rămâne o problemă poluarea solurilor din raza depozitelor de păstrare a pes-

ticidelor şi fertilizanţilor demolate şi parţial demolate. Investigaţiile demonstrează
poluări excesive ale acestor soluri. La depozitele demolate de chimicale s-au depis-
tat depăşiri esenţiale ale CMA la conţinutul de săruri solubile şi nitraţi în mostrele
de sol colectate la distanţa de 100 m de la depozit, iar conţinutul pesticidelor
organoclorurate depăşeşte CMA de 2,8-9,2 ori.
Cercetarea terenurilor adiacente depozitelor de chimicale ne demonstrează
prezenţa remanenţelor de pesticide atât în adâncime cât şi la distanţe mari faţă
de depozite.
S-au depistat cazuri de poluare a resurselor funciare cu deşeuri menajere, ape
reziduale, produse petroliere etc.
Asanarea şi protejarea sanitară a solului. Pe baza indicatorilor de poluare, în
cazul solurilor poluate, se pot lua o serie de măsuri de depoluare sau de salubri-
zare, cunoscute sub numele de asanarea solului. Asanarea solului reprezintă an-
samblul de măsuri necesare pentru readucerea solului poluat în condiţii igienice.
Aceasta se poate realiza, în primul rând, prin îndepărtarea mecanică a excesului
de poluanţi şi realizarea în acest fel a unor condiţii favorabile de autopurificare.
În cazul solurilor umede, îmbibate cu apă, cu capacitate redusă de autopurifi-
care este redusă se poate utiliza operaţia de drenare sau îndepărtare a excesului
de apă. Locul acesta va fi ocupat de aer, care va favoriza procesele aerobe de
degradare mult mai rapide şi mai complete. Tot pentru favorizarea pătrunderii
aerului în sol, acesta poate fi arat; prin întoarcerea straturilor de sol şi afânarea lor
se permite o mai bună aerare şi autopurificare.
Cu toate aceste metode însă, salubrizarea solului este o operaţie dificilă şi nu
totdeauna salutară. Pentru aceasta este preferabil să se protejeze solul faţă de
evenimentul poluării şi în primul rând faţă de poluarea cu reziduuri. În această
ordine de idei menţionăm reglementarea legislativă a proiectării, construcţiei,
amenajării şi întreţinerii diferitor instalaţii comunale de colectare şi păstrare tem-
porară a reziduurilor.
Supravegherea asupra colectării, păstrării temporare şi înlăturării reziduurilor
din centrele populate este efectuată nu numai de către serviciul sanitar-antiepi-
demic de stat, ci şi de către organele de poliţie şi întreprinderile de exploatare a
drumurilor.
Colectarea deşeurilor menajere solide poate fi efectuată prin intermediul
conductelor de gunoi sau containerelor şi pubelelor de gunoi (de apartament,
curte, stradă).
Pentru colectarea gunoiului pe terenuri special amenajate se plasează con-
tainere cu volum de 750 l, containere-cărucioare cu volumul de 300 l, pubele cu
capacitatea de 60 sau 100 l pentru colectarea resturilor alimentare se folosesc
containere cu volumul de 550 l, sau pubele de 20 şi 60 l.
În cazul locuinţelor cu curte (unifamiliare) pubelele cu capacitate de 100 l se

amplasează în zone umbroase, ferite de accesul animalelor şi copiilor, de preferat
în nişe speciale construite în acest scop.
În cazul locuinţelor multifamiliare (bloc) cu înălţimea de până la 5 etaje, pu-
belele se instalează în locuri special construite (betonate, îngrădite, unele acope-
rite), denumite platforme intermediare, la distanţa de 200 m de faţada blocurilor
locative.
În cazul blocurilor cu multe etaje se construiesc încăperi speciale de colectare
a reziduurilor la parter sau subsol, încăperi prevăzute cu condiţii de întreţinere
igienică. Reziduurile sunt conduse în aceste încăperi prin conducte speciale din
materiale rezistente la acizi şi baze, uşor lavabile şi cât mai selenţioase.
Termenul de păstrare a gunoiului: cel casnic – până la 72 ore, resturile alimen-
tare – până la 24 ore (la temperatura joasă a aerului atmosferic – până la 48 ore),
maculatura, metalele, textilele – 5 zile.
*******
Neutralizarea deşeurilor menajere solide poate fi efectuată prin mai multe
metode, din care cele mai folosite sunt: depozitarea controlată pe soluri anumite
destinate, compostarea şi incinerarea lor, metodă care devine din ce în ce mai
utilizată. În condiţiile Republicii Moldova metoda cea mai adecvată de neutralizare
a deşeurilor menajere solide în localităţile rurale este compostarea.
Compostarea este una din metodele biotermice de neutralizare a deşeurilor
solide. Compostarea este un proces complex, care schematic poate fi reprezentat
astfel:
Microorganisme (bacterii, fungii, O2

Substanţe orga- + actinomicete, alge, protozoare) + atmosferic
nice (proteine,
lipide, glucide şi
produsele lor de
dezintegrare)
Humus (substanţă orga- Carbonaţi,
nică sintezată de către + sulfaţi, fosfaţi, + Energie
microorganisme) nitraţi
Figura 5. Algoritmul procesului de compostare a deşeurilor solide.

În condiţii naturale procesul biotermic de neutralizare a deşeurilor menajere
solide durează 1 – 1,5 ani şi trece prin următoarele trei faze.
I fază, de creştere a temperaturii – are descompunere a proteinelor, glucide-
lor şi lipidelor până la aminoacizi, amoniac, uree, acid uric, monosaharide şi acizi
graşi. Substanţele respective sunt fo-

losite pentru nutriţia microorganisme-
lor (mezofile), care în timpul înmulţirii
contribuie la creşterea până la 40-15
o
C. Această fază durează 5-10 sau până
la 30 zile, apoi mezofilele mor, gene-
rând înmulţirea excesivă a bacteriilor
termofile (60-70oC).
A II-a fază, de stabilire a tempera-
turii constante – prezintă cel mai mare
interes din punct de vedere sanitaro-
igienic. Durează până la 1,0 an. Are loc
Figura 6. Exigenţe faţă de organizarea şi
descompunerea continuă a substan-
amplasarea platformei de compostare ţelor organice cu resintezarea de către
bacterii a substanţelor humusului. La
temperatura de 75oC termofilele mor, deoarece se termină substanţele nutritive
pentru dânsele, temperatura scade timp de 10-15 zile, procesele de biotransfor-
mare se stopează şi compostul poate
fi utilizat.
Pentru compostare sunt necesare
următoarele condiţii:
Colectarea, păstrarea temporară
şi transportarea reziduurilor comu-
lane lichide. În cazul lipsei sistemu-
lui de canalizare, cantitatea acestora
constituie anual 2000-3500 l/om şi
diferă în funcţie de condiţiile de for-
mare (prezenţa apeductului şi altor
elemente de salubrizare) şi de con-
strucţia gropii septice (nivelul apelor
freatice, caracterul solului, densitatea
pereţilor gropii etc.). În raioanele lo-
cative se construiesc closete şi gropi
septice mari, cel mai frecvent însă se
folosesc vaterclosetele, luftclosetele şi
latrinele de curte.
Cel mai raţional tip de closet, în ca-
zul lipsei sistemului de canalizare este
Figura 7. Principii de construcţie a luftclosetul, care sunt construite ne-
bioclosetului mijlocit în bloc şi sunt uşor accesibile
pentru locatari. Acest tip de closet poate fi construit numai în casele cu 1 sau cu
2 etaje. Evacuarea gropilor se efectuează de 1-2 ori pe an.
În cazul lipsei canalizaţiei pot fi utilizate closetele de curte şi latrinele. Exigenţa
igienică cea mai riguroasă prevede construcţia gropii, şi anume pereţi şi fund
impermiabile, care este una din măsurile de protejare a solului şi apelor freatice
de poluare.
*******
În cazurile lipsei sistemelor de canalizare, transportarea reziduurilor lichide la
locurile de neutralizare se face cu autovasculante (2,5-4,0 m3), care exclude po-
luarea mediului ambiant şi a personalului unităţii de transport. La fiecare 100000
locuitori ai sectorului necanalizat se prevăd 20 maşini (cisterne) de asenizare.
Capitolul Apa. Satisfacerea necesităţilor vitale. Poluarea

III surselor. Impactul asupra sănătăţii
Alături de aer, apa reprezintă factorul de mediu absolut indispensabil vieţii.

Apa este principalul aliment de bază pentru vieţuitoare. În prezenţa apei se des-
făşoară toate procesele vitale. Apa reprezintă o componentă esenţială a materiei
vii indiferent de gradul de organizare.
Organismul uman întrebuinţează cantităţi considerabile de apă care prin com-
ponenţii săi chimici intervine în procesul de metabolism realizând schimbul de
substanţe dintre organism şi mediu. Volumul mare de apă necesar activităţii vitale
a organismului uman, necesităţilor de gospodărire explică influenţa pe care o
poate exercita asupra acestuia o apă poluată.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (Biroul Regional European) a adoptat în anul
1984 Strategia Sănătăţii pentru Toţi, recunoscând dependenţa sănătăţii umane de
o gamă variată de factori de mediu şi a definit sfera de acţiune prioritară asupra
mediului şi sănătăţii prin formularea a opt ţinte ale sănătăţii în relaţie cu mediul,
care au fost reactualizate în anul 1991. Una din aceste ţinte (nr. 3) se referă la ca-
litatea apei şi este următoarea: “Toată populaţia trebuie să aibă acces la cantităţi
suficiente de apă potabilă, iar poluarea surselor subterane de apă şi a bazinelor
de suprafaţă să nu mai reprezinte un pericol pentru sănătate”.
Aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă calitativă şi în cantităţi suficiente
trebuie să fie una din direcţiile prioritare în politica şi acţiunea statului pentru
sănătate în relaţie cu mediul, fiind o măsură eficientă atât în profilaxia maladiilor
infecţioase hidric transmisibile şi a unor boli somatice, cât şi specifice, influenţate
de calitatea apei potabile.
Importanţa fiziologică a apei. Apa este un factor indispensabil organismului
uman. Încă din cele mai vechi timpuri colectivităţile umane s-au dezvoltat de-a
lungul râurilor sau pe malul mărilor. Din datele OMS cantitatea minimă de apă
necesară organismului uman este de 5 litri pe 24 de ore din care circa 1,5-2,0 litri
o reprezintă apa consumată ca atare. Necesarul fiziologic de apă al unui om adult
de greutate normală şi în condiţii de mediu şi activitate obişnuită se consideră a fi
de 2,5-3,0 litri; acest necesar este acoperit, în afara consumului de apă menţionat
mai sus, de apa care intră în constituţia diverselor alimente (900-1000 ml) şi apa
care rezultă din metabolizarea acestora. Nevoia de apă a organismului creşte însă
în condiţiile unui mediu ambiant cald sau a unei activităţi fizice intense, putând
atinge 3-5 litri pe zi sau chiar mai mult. Necesarul zilnic de apă este dependent şi
de natura regimului alimentar. Un regim bogat în glucide şi lipide impune un ne-
Capitolul 3. Apa. Satisfacerea necesităţilor vitale. Poluarea surselor. Impactul asupra sănătăţii 39
cesar ridicat de apă, comparativ cu un regim bogat în proteine. Aportul endogen

de apă este prezentat de procesele de metabolizare ale principiilor nutritivi din
care rezultă o cantitate de 300-350 ml apă zilnic.
În organismul uman metabolismul apei este strâns legat de metabolismul
sărurilor minerale. Lipsa apei din raţia zilnică alimentară produce setea datorită
creşterii concentraţiilor saline celulare şi a presiunii osmotice.
Omul nu poate suporta lipsa de apă decât 4-5 zile, dar poate trăi până la 30 zile
fără hrană. Dacă apa ţesuturilor scade chiar cu numai 15%, viaţa omului încetează.
Constituentul esenţial al materiei vii, apa reprezintă mediul propice de desfăşu-
rare a tuturor proceselor fiziologice ca absorbţia, difuzia şi excreţia, contribuind
totodată la menţinerea constantelor de bază ale organismului: izotonia, izotermia,
echilibru acido-bazic, metabolismul intermediar etc.
Importanţa apei pentru activitatea umană. Omul utilizează apa nu numai
pentru satisfacerea necesităţilor sale fiziologice, ci şi pentru:
• igiena individuală – un individ consumă zilnic circa 50-60 litri apă pentru
igiena individuală şi această cantitate este determinată de gradul de civili-
zaţie al individului, dar şi de gradul de dotare al locuinţelor cu instalaţii de
apă rece şi caldă;
• scopuri menajere – într-o cantitate de 10-15 l/zi/individ. OMS consideră ca
optimă, pentru necesităţile directe ale populaţiei o cantitate de 100 l/24
ore/individ;
• necesităţi economico-industriale – apa participă efectiv în procesele de
producţie şi cantitatea folosită în acest scop depinde de natura procesului
tehnologic;
• nevoi decorative – fântâni arteziene, lacuri artificiale şi pentru menţinerea
salubrităţii centrelor populate:
• agricultură – fiind utilizată pentru irigaţii, zootehnie, amenajări piscicole
etc.
Răspândirea apei pe glob. Marea majoritate a apei (97,2%) se găseşte în na-
tură sub formă de apă sărată, intens mineralizată, în mări şi oceane, şi numai
2,8% sub formă de apă dulce, din care jumătate imobilizată în gheţari sau ape
subterane.
Răspândirea apei pe glob se prezintă astfel:
• mări şi oceane – 1.322.000.000 km3 (97,2%);
• ape continentale profunde – 28.000.000 km3 (2,15%);
• ape mai puţin profunde şi de suprafaţă – 4.460.000 km3 (0,38%);
• atmosferă – 12.000 km3 (0,01%);
Clasificarea apelor. Clasificarea apelor din natură se poate face după două
criterii: după forma de prezentare şi după răspândire.
După forma de prezentare:
– Apă de cristalizare, din cristalohidraţi (MgSO4 × 7H2O; CuSO4 × 5H2O;
Na2SO4 × 10 H2O etc.);
– Apa legată fiziologic din organismele vii;
– Apa de constituţie din compoziţia unor substanţe ca Ca(OH)2; Fe(OH)3 etc.;
– Apa de imbibiţie din argile.
După răspândire:
– Ape meteorice – provin din precipitaţiile atmosferice; deşi pure în momen-
tul formării, aceste ape se impurifică încă din momentul condensării vapo-
rilor în jurul particulelor de praf, fum etc., iar în momentul căderii sub formă
de ploaie sunt antrenate din atmosferă diverse impurităţi (pulberi, germeni)
şi absorbite diverse gaze cum ar fi amoniacul, hidrogenul sulfurat, oxizi de
sulf şi de azot etc.
– Ape subterane (ascendente şi cu nivel liber) – se formează în urma infiltrării
apelor de precipitaţii prin straturile solului sau a infiltrării apei lacurilor şi
râurilor prin albiile acestora ca şi prin condensarea vaporilor de apă din
aerul teluric (originea exogenă a apei subterane). Apa subterană mai poate
rezulta şi din condensarea vaporilor care se degajă din magmele aflate în
profunzimea solului (originea endogenă a apei subterane). Aportul cel mai
important la formarea apelor subterane îl au apele exogene, de infiltraţie.
– Ape de suprafaţă – provin din precipitaţiile atmosferice, din topirea zăpezi-
lor şi din izvoare. Ele curg sau staţionează la suprafaţa solului în funcţie de
înclinaţia acestuia. Compoziţia acestor ape variază în limite mari, în raport
cu caracteristicile bazinului de alimentare, respectiv de natura rocilor te-
renurilor din care îşi adună apele şi pe care le traversează, de anotimp, de
aportul şi proprietăţile altor ape pe care le primesc. Ploile şi topirea zăpezilor
produc modificări importante atât cantitative cât şi calitative deoarece,
curgând la suprafaţa solului şi spălând-o, antrenează tot felul de impurităţi
pe care le transportă în apă. În afara acestor modificări inevitabile, apele de
suprafaţă îşi modifică compoziţia pe unele sectoare şi uneori pe distanţe
apreciabile din cauza folosirii lor în diverse scopuri (menajere, industriale,
agricole etc.) şi îndeosebi după deversări de ape reziduale care pot modifica
brusc proprietăţile fizico-chimice şi biologice ale apei. În funcţie de puritate
şi condiţiile de utilizare, apele de suprafaţă se pot clasifica în trei categorii
(tabelul 6).
Tabelul 6. Clasificarea apelor de suprafaţă după puritate şi condiţiile de utilizare
Categoria Destinaţia
Ape care se utilizează pentru alimentaţia centralizată cu apă pota-
Categoria I
bilă, precum şi a întreprinderilor din industria alimentară etc.
Ape care se pot utiliza pentru anumite amenajări piscicole, pentru
Categoria II
scopuri urbanistice şi de agrement
Ape utilizate pentru necesităţi industriale sau în agricultură pentru
Categoria III
irigaţii
Diversitatea şi multitudinea substanţelor care intră în compoziţia naturală a

apei a necesitat clasificarea acestor substanţe în mai multe grupe:
• Gaze dizolvante;
• Ionii de hidrogen;
• Substanţe minerale (3 categorii de mineralizare);
• Substanţe biogene;
• Substanţe organice.
Poluarea chimică a apei. După definiţia dată de ONU, poluarea apei reprezintă
modificarea în mod direct sau indirect a compoziţiei normale a acesteia, ca urmare
a activităţii omului, într-o astfel de măsură încât impietează asupra tuturor folosin-
ţelor la care apa putea servi în starea sa naturală. Deşi această definiţie nu poate
fi considerată completă, totuşi ea reprezintă câteva caractere care circumscriu
noţiunea de poluare:
• Arată că poluarea se produce ca urmare a activităţii umane;
• Poluarea nu apare ca fenomen decât în momentul când modificarea pro-
dusă în compoziţia apei ajunge la împiedicarea folosirii acesteia în diferite
scopuri.
Factorii care conduc la poluarea apei sunt variaţi şi numeroşi, totuşi ei pot fi
grupaţi în:
1. Factori demografici;
2. Factori urbanistici;
3. Factori industriali;
4. Poluarea biologică;
5. Poluarea fizică;
6. Poluarea chimică.
Efectele poluării chimice ale apei sunt reprezentate de:
1. Potenţialul toxic al poluanţilor. Efectele toxice nu trebuie privite doar prin
prisma simptomelor demonstrabile ale intoxicaţiilor acute, subacute sau
cronice, ci şi a efectelor potenţiale în timp datorite microcantităţilor con-
sumate zilnic; apare astfel pericolul unor efecte de lungă durată. Poluanţii
chimici care apar în apele potabile în mod accidental produc dereglări ale
proceselor metabolice normale din organism, ale activităţii enzimatice, care
afectează funcţiile vitale ale organismului.
2. Modificarea caracterelor organoleptice ale apei produce reacţii senzoriale
dezagreabile. Substanţele chimice imprimă apei un gust şi miros particular,
modifică turbiditatea şi culoarea apei. Toate aceste modificări limitează
folosirea apei de către populaţie.
3. Efect ecologic, care decurge din acţiunea poluanţilor asupra echilibrului
biologic din natură, a vieţuitoarelor, modificându-le. Echilibrul biologic al di-
feritor biocenoze din apă este deosebit de sensibil la modificări minime ale
compoziţiei acesteia. Sunt distruse microorganismele din apă, dereglându-se
prin aceasta procesele naturale de autopurificare. Suferă de asemenea şi
alte organisme acvatice (animale, peşti), care au o importanţă economică
deosebită în economia multor ţări.
4. Efect economic, care se răsfrâng şi asupra proceselor industriale şi agricultu-
rii. Apele poluate nu pot fi folosite în procesele industriale deoarece produc
inconveniente, de asemenea nu pot fi utilizate nici în agricultură pentru
irigaţii. Trebuie să se ţină cont că atât industria cât şi agricultura contribuie
la poluarea apelor.
5. Produce dificultăţi mari în tratarea apei.
Poluarea chimică a apei se poate produce în mod accidental, dar de cele
mai multe ori datorită îndepărtării necontrolate a diverselor deşeuri sau
reziduuri lichide sau solide. Sursele de poluare a apei sunt multiple, cel mai
frecvent însă ele sunt reprezentate de reziduurile comunale, industriale şi
agrozootehnice.
Autopurificarea apei. Poluarea apei suferă însă o reducere substanţială faţă de
valoarea sa iniţială datorită capacităţii sale de autopurificare. Aceasta constă în
diluţia poluanţilor în masa apei şi scăderea concentraţiei lor, în depunerea elemen-
telor insolubile şi scoaterea lor propriu-zis din apă şi în degradarea substanţelor
organice şi transformarea lor în produşi minerali cu ajutorul microorganismelor
din apă. Procesele de autopurificare pot fi fizice, chimice şi biologice.
Procesele fizice joacă un rol important şi constau în:
• Diluţie şi amestec – după deversarea într-un receptor (râu, fluviu, lac) a apelor
reziduale are loc o diluţie a acestora din urmă în masa recipientului ducând
la diminuarea gradului de poluare.
• Sedimentare – constă în depunerea treptată a substanţelor minerale şi or-
ganice în suspensie în apa râului, depunere care se realizează în funcţie de
mărimea, forma şi greutatea particulelor. Un rol important în sedimentarea
poluanţilor îl are temperatura apei, adâncimea ei şi mai ales viteza de curgere.

Concomitent are loc şi o scădere a numărului de germeni, care fiind în mare
parte absorbiţi de particulele insolubile, se sedimentează odată cu ele.
• Radiaţiile solare şi mai ales cele ultraviolete – exercită o acţiune bactericidă şi
bacteriostatică îndeosebi la suprafaţa apelor, acţiunea fiind influenţată de
gradul de limpezime al apei.
• Temperatura apei – are acţiune directă asupra germenilor patogeni pătrunşi
în apă, în sensul că aceştia fiind adaptaţi temperaturii corpului uman, nu
întâlnesc condiţii prielnice de supravieţuire îndelungată în apă. În mod in-
direct temperatura determină şi viteza reacţiilor chimice şi biochimice.
Procesele chimice (pur chimice) joacă un rol secundar în autopurificare. Ele
se reduc la procese de: neutralizare, oxidare, reducere, precipitare, absorbţie,
adsorbţie, care au loc începând de la locul deversărilor şi pe parcurs.
Procesele biochimice de transformare şi descompunere a materiei organice
sunt complexe şi diverse. Jocul complex al acţiunilor interacţiunilor dintre aceste
diferite grupe determină transformarea dezintegrarea substanţelor organice, scin-
darea moleculelor cu greutate moleculară ridicată şi mineralizarea lor.
Influenţa apei asupra sănătăţii. Apele pot influenţa sănătatea populaţiei atât
prin cantitatea, cât mai ales prin calitatea sa. Lipsa de apă în cantităţi suficiente
este unul din factorii care duc la întreţinerea unei stări de insalubritate cauză a
răspândirii a unui număr mare de afecţiuni. Lipsa curăţeniei corporale, a îmbră-
cămintei, a locuinţei şi a localităţilor stă la baza răspândirii unui număr mare de
afecţiuni digestive, de boli de piele şi ţesut subcutanat sau afecţiuni transmise
prin vectori. Totodată lipsa unei cantităţi suficiente de apă, duce cel mai adesea la
distribuţia intermitentă a acesteia, fapt ce duce la crearea fazelor negative în reţea,
însoţite de pătrunderea în conducte a impurificărilor din exterior, contaminarea
apei şi favorizează răspândirii bolilor epidemice. De aceea asigurarea unei cantităţi
de apă suficientă apare ca indispensabilă în asigurarea sănătăţii populaţiei.
Apa influenţează sănătatea populaţiei în mod direct prin calităţile sale, respec-
tiv prin compoziţia sa. O serie întreagă de boli netransmisibile sunt considerate
astăzi ca fiind determinate sau favorizate de compoziţia chimică a apei, citând în
acest sens:
• Guşa endemică sau distrofia endemică tireopată este influenţată de con-
ţinutul apei în iod, Chatin cu peste 100 de ani în urmă semnalând relaţia
dintre apă şi guşa endemică. După descoperirea iodului ca un constituent
normal al glandei tiroide s-a ajuns la concluzia că lipsa sau carenţa de iod
poate declanşa producerea guşei endemice. Din studiile făcute s-a putut
ajunge la stabilirea unei concentraţii considerate guşogene şi anume sub
5 gama iod la litru de apă (dm3).
• Caria dentară – din multitudinea de factori consideraţi a interveni în pro-

ducerea cariei dentare este şi lipsa de fluor şi în primul rând lipsa de fluor
în apă, care asigură de la 2/3 până la 4/5 din necesarul zilnic al organismului
uman. Cu cât cantitatea de fluor este mai redusă, cu atât numărul persoane-
lor cu carie dentară este mai mare, numărul cariilor la aceeaşi persoană este
de asemenea mai mare, iar vârsta la care apare caria este mai mică. Caria
dentară apare la o concentraţie sub 0,5 mg/dm3 şi îmbracă un caracter grav
de la sub 0,3 mg/dm3.
Ca urmare a cercetărilor întreprinse s-a stabilit că fluorul nu este un factor ca-
riogen cât mai ales unul cariopreventiv, iar concentraţia care previne producerea
cariei este de aproximativ 1 mg/dm3. Ca urmare, OMS consideră că fluorizarea apei
cu o concentraţie între 0,8 şi 1,2 mg/dm3 este lipsită de orice pericol.
• Fluoroza endemică reprezintă una din manifestările excesului de fluor în
apă. Afecţiunea a fost semnalată în diferite ţări ale lumii (Africa de Nord,
Italia, Moldova, ex-URSS, SUA etc.) şi se manifestă diferit în funcţie de con-
centraţia în care se găseşte. Cea mai răspândită formă este fluoroza dentară
sau maladia pătată a dinţilor, care constă din apariţia unor pete de mărime
şi intensitate variată, însoţită de creşterea friabilităţii dinţilor. Maladia este
determinată de intervenţia fluorului în calcifierea normală a smalţului den-
tar şi apare la o concentraţie a fluorului de peste 1,5 mg/dm3. La concentraţii
mai mari, în jur de 5 mg/dm3poate apărea osteofluoraza.
• Afecţiunile cardio-vasculare sunt considerate în ultimul timp ca fiind influ-
enţate de mineralizarea apei. Astfel o serie de cercetări statistice efectuate
în diferite continente ale lumii (America, Asia, Europa) au arătat o relaţie
inversă între duritatea apei şi decesele prin boli cardio-vasculare. În acest
sens s-a constatat că numărul deceselor prin boli cardio-vasculare este mai
mare în localităţile în care apa este moale şi scade proporţional cu creşterea
durităţii apei.
• Methemoglobinemia infantilă este de fapt o intoxicaţie a organismului
produsă printr-un aport crescut de nitraţi din apa potabilă. Din datele OMS
intoxicaţia s-ar produce de la concentraţia de 40-60 mg/dm3 nitraţi în apa de
băut. Mecanismul intoxicaţiei constă în reducerea nitraţilor în nitriţi şi bloca-
rea hemoglobinei sub formă de methemoglobină. În funcţie de procentul
de hemoglobină transformată în methemoglobimă afecţiunea are diverse
forme de gravitate: 10-25% uşoară, 25-40% medie şi peste 50% gravă, ra-
reori este mortală. Intoxicaţia cronică cu nitraţi, în general fără forme clinice,
are răsfrângeri puternice asupra organismului infantil, influenţând negativ
dezvoltarea fizică şi scăzând rezistenţa la diferite agresiuni biologice.
• Intoxicaţia cu plumb – mult mai frecventă în trecut datorită utilizării în

mare măsură a conductelor confecţionate din plumb. Plumbul poate ajunge
în apă şi din conductele confecţionate din mase plastice, dar mai ales ca
urmare a poluării industriale. Intoxicaţia apare sub formă cronică, fără o
simptomatologie caracteristică. Concentraţia considerată ca fiind toxică
este de 0,1-02 mg/dm3.
• Intoxicaţia cu cadmiu a fost semnalată pentru prima dată în Japonia sub
denumirea de “Itai-Itai” în 1970. În mod natural cadmiu se găseşte în con-
centraţii foarte mici în apă în jur de 1 μg/dm3 dar poate creşte ca urmare
a poluării industriale. Cadmiul se acumulează în organism, cu precădere
în rinichi şi ficat. A fost incriminat în producerea hipertensiunii arteriale
(Schroder, 1967). Tulburările produse se caracterizează prin eliminări exce-
sive de calciu, care contribuie la sporirea frecvenţei fracturilor. Doza toxică
este considerată în jur de 5 μg/dm3;
• Intoxicaţia cu mercur este foarte rar întâlnită, în apele naturale Hg fiind
absent sau în cantităţi foarte reduse (sub 0,1 μg/dm3). Creşterea concentra-
ţiei de Hg creşte în urma poluării industriale şi mai ales agricole (pesticide
organo-mercuriali). Hg are proprietatea de cumulare. Concentraţia toxică
se consideră a fi sub 10 μg/dm3.
• Alte intoxicaţii: cu crom (DT sub 0,1 μg/dm3); cu arsen – a fost semnalată
pentru prima dată în anumite zone (America de Sud, Insulele Pacificulului),
unde concentraţiile naturale sunt de 0,6-0,9 1 μg/dm3. În majoritatea cazuri-
lor însă provine din poluare. Concentraţia toxică este în jur de 0,5 μg/dm3.
• Acţiunea unor poluanţi organici – este mai puţin cunoscută, majoritatea
producând modificări organoleptice evidente ceea ce duce la limitarea
utilizării apei. Între aceşti poluanţi, cunoscuţi şi sub denumirea generală de
micropoluanţi, trei sunt consideraţi ca principalii: pesticidele, detergenţii,
hidrocarburile.
Apa potabilă se defineşte ca fiind apa care prezintă caracteristicile organo-
leptice, fizico-chimice şi igienico-sanitare care îi permit să fie consumată fără
a afecta starea de sănătate a consumatorului.
Surse de apă potabilă pot fi:
1. Apele meteorice, care de obicei nu îndeplinesc cerinţele igienice motiv pen-
tru care nu sunt indicate pentru alimentare cu apă potabilă: debit foarte
variat şi adeseori redus; conţinut crescut în germeni microbieni; gust fad,
datorită lipsei sărurilor minerale. Ea corespunde pentru a fi utilizată în scop
menajer, pentru spălat şi gătit, fiind o apă moale, săracă în săruri de calciu
şi magneziu.
2. Apele subterane freatice, care se acumulează în cursul procesului de infil-

trare deasupra primului strat impermeabil de sol. Ele sunt lipsite de pre-
siune şi au nivel hidrostatic liber. Colectivităţile din mediul rural, de re-
gulă, se alimentează cu apă din pânzele freatice fiind uşor abordabile, pe
care le exploatează prin fântâni de adâncimi variabile, de la 2-3 m până la
10-12 m şi chiar mai mult. Apele sunt uşor contaminabile de la suprafaţa
solului, mai ales atunci când există pe sol reziduuri de natură menajeră sau
industrială.
3. Apele de adâncime, sunt situate sub primul strat impermeabil de sol (pânze
de apă interstratale, cel inferior permiţând acumularea apei, iar cel superior
asigurând protecţia ei. Aceste pânze de apă se află adesea sub presiune.
Dacă în sondele forate, apa din aceste pânze se ridică până la o cotă su-
perioară nivelului terenului ele sunt numite ape arteziene. Dacă aceste
ape se ridică până la o cotă situată sub nivelul terenului se numesc ape
ascensionale sau ascendente. Aceste ape au un debit constant, sunt ferite
de impurificări şi contaminări, proprietăţile fizice şi chimice variază puţin,
componenţa lor minerală poartă un caracter constant.
4. Apele de suprafaţă când au un debit suficient şi relativ constant, pot fi fo-
losite pentru aprovizionarea colectivităţilor. Datorită contactului perma-
nent cu mediul înconjurător şi mai ales datorită poluării determinate de
deversarea apelor reziduale, apele de suprafaţă nu pot fi utilizate ca sursa
de apă potabilă decât după o prealabilă purificare şi dezinfecţie. Apele de
suprafaţă se clasifică în ape curgătoare şi ape stătătoare; între apele de
suprafaţă un rol important îl joacă acumulările artificiale de apă. Râurile pot
fi considerate ca surse posibile de alimentare cu apă numai când debitul lor
depăşeşte într-o măsură apreciabilă cantitatea de apă necesară unui anumit
centru populat. Compoziţia apelor de suprafaţă este modificată în anumite
perioade de apele de şiroire, care antrenează de la suprafaţa solului tot felul
de impurităţi.
Dintre apele stătătoare, lacurile naturale, atunci când dispun de debite mari
pot fi utilizate în aprovizionarea cu apă. Ele prezintă avantajul că având bazinul de
alimentare mai limitat, în comparaţie cu al apelor curgătoare, pot fi uşor apărate
împotriva poluării.
Caracteristica sanitaro-hidrologică a apelor Republicii Moldova. Perspectiva
şi căile de aprovizionare cu apă a localităţilor pot fi determinate numai reie-
şind din condiţiile ei naturale şi economice, luându-se în consideraţie şi datele
demografice.
Republica Moldova este situată în Europa de Est şi ocupă teritoriul dintre flu-
viile Nistru şi Prut şi o fâşie îngustă de-a lungul malului stâng al râului Nistru.
Suprafaţa totală este de 33,8 mii km2, distanţa de la Nord spre Sud – este de 350
km, iar de la Est spre Vest – cca 150 km.
Din toate ţările din Europa, Republica Moldova posedă cea mai mică cantitate
a apelor de suprafaţă – 400 mii m3/an la un locuitor.
Reţeaua hidrologică a Republicii Moldova este destul de pronunţată:
Lungimea sumară a râurilor – peste 16000 km;
Principalele artere fluviale – r. Nistru şi r. Prut, izvorăsc din munţii Carpaţi şi
sunt râuri transfortiere:
– Nistru: l = 1352 km, S2 = 72100 km2;
– Prut: l = 967 km, S2 = 27500 km2;
– Dunăre – l= 900 m, S=14 km2 ;
– 117 râuri – aparţin bazinului r. Nistru, 55 – bazinului r. Prut, 33- se revarsă
în Delta Dunării.
Râuri şi râuleţe – 3260 permanente şi intermitente:
– inclusiv 8 cu o lungime de peste 100 km;
– cca 90 % cu lungimea până la 10 km.
Lacuri şi rezervoare artificiale de apă – 3500:
– inclusiv 90 % cu un volum de peste 1 mln m3 fiecare. Cele mai mari la-
cul de acumulare Costeşti-Stânca pe r. Prut (735 mln m2) şi Dubăsari pe
r. Nistru (490 mln m2).
Din resursele de apă ce se formează pe teritoriul Republicii Moldova, unui
locuitor revin – 38,9 mii m3 apă locală şi 378 mii m3 apa râurilor.
Sunt forate peste 6200 sonde:
– peste 5600 fântâni arteziene din orizonturile acvatice subterane
adânci;
– peste 132 mii fântâni de mină şi izvoare din orizontul freatic.
Au fost descoperite: peste 200 zăcăminte de apă (se exploatează numai
50%).
Au fost descoperite: peste 27 tipuri de ape minerale de masă şi cu efect tera-
peutic;
Gradul de folosire a rezervelor de apă subterane – nu depăşeşte 40%.
Cea mai evidenţiată cumpănă topografică a apelor de suprafaţă este cea dintre
Nistru şi Prut, care în regiunea se sud se bifurcă, evidenţiind bazinul râurilor cu
tendinţă spre Dunăre. Este de menţionat faptul că debit permanent au numai
râurile Dunăre, Prut, Răut, Nistru, în perioada de vară celelalte seacă parţial sau
complet.
În republică sunt puţine lacuri naturale şi sunt amplasate cu precădere în
lunca din josul r. Nistru şi Prut. Majoritatea râuleţelor şi lacurilor au o suprafaţă a
oglinzii şi o adâncime mici, din care cauză nu pot fi folosite în calitate de sursă de
apă pentru sistemele centralizate de apeduct.
Apele de suprafaţă sunt repartizate neuniform pe teritoriul republicii. Bazinele
principale de apă, care pot fi utilizate ca sursă de aprovizionare cu apă în scopuri
habituale (menajere), industriale şi agricole a r. Prut şi parţial a Dunării sunt ampla-
sate la hotarele de Vest şi Sud a ţării, iar r. Nistru – la hotarul de Est. Centrul repu-
blicii este lipsit practic de ape de suprafaţă permanente. Acest fapt condiţionează
utilizarea pe scară largă a apelor subterane pentru alimentarea cu apă.
Condiţiile climaterice influenţează considerabil formarea apelor subterane şi
de suprafaţă, pe de o parte, iar pe de altă parte, paralel cu alţi factori influenţează
necesitatea de apă.
Clima Moldovei este continental-temperată, cu vară prelungită şi caniculară:
Temperatura medie anuală este pozitivă, fiind de +7,5 – +9,0˚C la Nord şi
de +9,6 – +9,9˚C la Sud;
Volumul precipitaţiilor este de 450–500 mm la Nord şi Centru şi de 36-
420 mm la Sud. Volumul precipitaţiilor scade în direcţia de la N-W (Briceni,
Ocniţa, Soroca, Camenca) spre S-W (Taraclia, Ciadâr-Lunga). Precipitaţiile
sunt preponderente vara, sub formă de averse de ploaie şi numai cca 10% sub
formă de ninsoare. Există risc de ploi torenţiale abundente (peste 200 mm/24
ore), care cad cu o frecvenţă de cca 40% în luna iulie, 36,5% – în luna iunie,
15,7% – în luna august.
Umiditatea relativă – sub 40%.
Intensitatea anuală a evaporărilor este de 670 mm la Nord şi 1050 mm la
Sud.
Sunt frecvente secetele – pe parcursul a 2–3 luni nu cad deloc precipitaţii.
3 ani din 10 în Republica Moldova sunt secetoşi.
În concluzie, condiţiile climaterice în Republica Moldova nu favorizează for-
marea apelor freatice şi a celor de suprafaţă şi fac necesare cantităţi mari de ape
în agricultură şi în condiţii menajere.
În funcţie de condiţiile economice Republica Moldova se divizează în trei
zone:
Zona NORD – agricultură dezvoltată; predomină întreprinderile industriei
alimentaţiei, cu precădere – producerea zahărului; în oraşe – întreprinderi
ale industriei constructoare de maşini şi celei uşoare. Centre industriale:
Bălţi, Râbniţa.
Zona CENTRU – cea mai dezvoltată. Agricultura este reprezentată de vi-
ticultură, pomicultură; industria – electronică, constructoare de maşini,
uşoară, alimentară; întreprinderi energetice – CET Chişinău, HEC Dubăsari,

TEC Cuciurgan. Centre industriale: Chişinău, Tiraspol, Tighina.
Zona de SUD – agricultura: creşterea animalelor, cerealelor, culturilor ete-
rice, viticultura; industria – întreprinderi de prelucrare a producţiei agricole.
Centre industriale: Cahul.
Consumul de apă pentru necesităţi de producţie este mai mare în raioanele
de Nord şi Centru. Procesele tehnologice aplicate la majoritatea întreprinderilor
industriale necesită apă de calitatea celei potabile.
Tabelul 7. Criteriile demografice
Nr.
Criteriile de evaluare Valoarea indicilor
ord.
1 Populaţia Republicii Moldova 3,2 mln
2 Densitatea populaţiei 94/km2
3 Populaţia urbană 783 mii
4 Populaţia rurală 75%
Apele subterane din Republica Moldova au fost studiate detaliat la nivelul

anilor 1924-1925, în rezultatul cărora a fost făcută o primă zonare a apelor
subterane din Moldova dintre Prut şi Nistru de către N. Florov şi publicate
în “Date asupra hidrologiei Basarabiei” în Dările de seamă ale Institutului
Geologic al României, vol. XIII (1924-1925), Bucureşti, 1930, editura Socec.
După criteriul vârstei geologice a depozitelor saturate au fost separate 9 pânze
de apă:
1. Apele freatice din nisipurile postliacene, situate în baza loessului sau în
nisipurile aluviunilor din luncile principalelor râuri interioare. Debitul (capa-
citatea acviferă) unei fântâni este redus, iar calitatea, accesibilă către dură.
În Sud apele freatice sunt sărate.
2. Pânza din nisipurile Ponţianului: se întâlneşte frecvent în Sud, cu apă bună
şi debit mijlociu (50-100 m3/zi) în fântână. În zona Central-Vestică – apă
multă şi bună, de la adâncimea de 25-30 m.
3. Pânza acviferă din nisipurile Meoţianului (intercalate între luturi). Este
caracteristică părţii sudice (cu apă arteziană la Cetatea Albă).
4. Pânza din “depozitele de tranziţie” (Sarmaţian superior). Este acumulată în
intercalaţii nisipoase. Are apă relativ puţină (30m3 în fântână), dar de bună
calitate. Este foarte răspândită în zona Centrală “a Codrilor”.
5. Pânza din depozitele Sarmaţianului superior (caracterizat prin straturi
cu Matca bulgarică). Are niveluri ascendente-arteziene. Se adânceşte din
zona Centrală către Sud (la 420 km la Bolgrad). Are apă multă (până la 3500
m3/zi/fântână) şi de bună calitate (6,6 gr. franc).
6. Pânza din calcarul Sarmaţianului mijlociu, cu debitul mediu
(700 m3/zi/fântână) şi cu duritate mare (60-100 gr. fracn). Are nivel artezian-
ascendent, de la 130-170m adâncime. Este caracteristică ca sursă pentru
alimentarea cu apă în Podişul Moldovei şi Câmpia de Nord. Este captată
(1925) pentru alimentarea cu apă a or. Chişinău.
7. Pânza din nisipurile Sarmaţianului inferior, cu apă bună (mai moale de-
cât cea a Sarmaţianului mijlociu). Are nivel artezian, dar debit mai redus
(345 m3/zi/fântână). Este caracteristic părţii sudice a Podişului Moldovei de
Nord.
8. Pânza din nisipurile cretatice, situate între 150-210 m în zona Chişinăului,
la 50-100m în zona Bălţului. Are caracter artezian şi apă moale (8,5 gr. franc).
Este recomandată pentru alimentarea cu apă în zona Centrală a Moldovei.
9. Pânza acvatică din Silurian, întâlnită în zona Podişului de Nord (la adâncimi
de 280 la Hotin).
Un alt studiu amplu, din punct de vedere igienic s-a făcut la nivelul anului 1965
de către colaboratorii Institutului de Cercetări Ştiinţifice în Igienă, Epidemiologie şi
Microbiologie. Astfel, Discalenco, Viscovatov, Rusnac etc. menţionează că pentru
necesităţi menajere şi potabile pe teritoriul Republicii Moldova sunt utilizate ză-
cămintele de apă: Cretatice, Sarmaţiene inferioare, Sarmaţiene medii, Sarmaţiene
superioare, Ponţiane, Levantice.
Particularităţile de formare a apelor subterane în Republica Moldova:
1. Manifestarea pregnantă a legităţii generale de mineralizare a apelor sub-
terane – odată cu adâncirea orizontului are loc trecerea treptată din hidro-
carbonate – sulfate – cloride. Această modificare este foarte pronunţată în
direcţia N-S.
2. Compoziţia minerală a apelor subterane de profunzime în unele raioane ale
Republicii Moldova este supusă modificărilor locale şi este condiţionată de
diversitatea structurii litografice (litologice) a straturilor acvifere şi condiţii-
lor teritorial-locale de deplasare.
3. Debitul orizonturilor de apă exploatate nu este uniform şi se află în depen-
denţă directă de proprietăţile stratului acvifer.
4. Debitul mare este caracteristic pentru fântânile arteziene din lunca râurilor
sau zonele calcaroase.
5. Majoritatea fântânilor exploatează în acelaşi timp câteva orizonturi de
apă.
6. Apele de profunzime în Republica Moldova sunt protejate într-o anumită
măsură de poluare de la suprafaţă.
Calitatea apei potabile şi starea de sănătate a populaţiei în

Republica Moldova
Aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă calitativă şi în cantităţi suficiente
trebuie să fie una din direcţiile prioritare în politica şi acţiunile statului pentru
sănătatea în relaţie cu mediul, fiind o măsură eficientă în profilaxia maladiilor
infecţioase hidric transmisibile şi a unor boli somatice, specifice influenţate de
calitatea apei potabile. Deocamdată, în actualele condiţii economice, statul nu
este în stare să asigure acest deziderat, pentru rezolvarea acestei probleme fiind
necesare investiţii şi interne şi externe şi eforturi comune din partea autorităţilor
publice, populaţiei şi a agenţilor economici.
Calitatea şi cantitatea apelor subterane şi de suprafaţă folosite ca sursă de apă
potabilă depinde în mare măsură de starea ramurilor ale industriei şi agriculturii,
gradului de dezvoltare a infrastructurii inginereşti şi tehnologiilor de tratare a
apei.
Monitorizarea şi controlul apelor subterane şi de suprafaţă folosite ca sursă de
apă potabilă se efectuează în conformitate cu standardele şi ordinele în vigoare
ale Ministerului Sănătăţii şi este asigurată preponderent de Serviciul Sanitaro-epi-
demiologic de Stat. Reţeaua de control include 3850 sonde arteziene şi 13 prize de
apă din sursele de suprafaţă (4 – r. Nistru, 9 – r. Prut), folosite în scopuri potabile.
Standardul de calitate în vigoare al apei potabile GOST 2874-82 “Apa pota-
bilă. Controlul calităţii”, nu corespunde cerinţelor actuale şi necesită reevaluare în
conformitate cu recomandările OMS 1993, deoarece nu cuprind toţi indicatorii de
calitate, în special bacteriologici şi radiologici.
Circa 50% din populaţie nu are acces la apă potabilă de calitate.
Factorii naturali. Republica Moldova se caracterizează prin anumite particu-
larităţi geo-chimice care exercită impact negativ asupra sănătăţii populaţiei. Una
din aceste particularităţi este conţinutul foarte redus de iod în toate componen-
tele naturale, începând de la sol şi terminând cu produsele de origine animală şi
vegetală. Particularitatea menţionată este principala cauză a insuficienţei acestui
microelement în sortimentul de produse care constituie raţia alimentară a omului.
Populaţia se află într-o deficienţă totală de iod, mai puţin ridicat în localităţile din
sudul Moldovei şi mai pronunţată în cele din centru şi nord.
Deficienţa totală de iod în sortimentul de alimente a condiţionat o stare ende-
mică, care se caracterizează printr-o frecvenţă înaltă a dereglărilor iodocarenţiale
în tot teritoriul ţării. Impactul asupra sănătăţii este destul de pronunţat. În perioa-
dele critice ale sarcinii şi pe parcursul dezvoltării timpurii a copilului, deficienţa
iodului afectează capacitatea lui mintală. 37% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între
8-10 ani au guşă palpabilă sau vizibilă, gradul de afectare fiind la sud de 26,9%, la
nord 39,1%, la centru 41,6% şi la est 33,9%.
Spaţiul dintre râurile Nistru şi Prut se caracterizează prin conţinut sporit al unor
elemente chimice în rocile de bază. Din această cauză în tot teritoriul republicii
sunt larg răspândite apele mineralizate. Apa cu un nivel înalt de mineralizare
(peste 1500 mg/dm3) este zilnic consumată de un număr mare de populaţie.
Influenţa apei mineralizate este mai pronunţată în localităţile din UTA Găgăuzia
şi raioanele Bălţi, Cahul, Cantemir, Călăraşi, Cimişlia, Ialoveni, Leova, Nisporeni,
Taraclia, Ungheni etc., unde pe un fundal semnificativ de carbonaţi, concentraţiile
de cloruri în apele freatice ating valori de 350-700 mg/dm3, de sodiu 250-500
mg/dm3, de sulfaţi 500-800 mg/dm3.
Din punct de vedere al impactului asupra sănătăţii o mare importanţă are
poluarea apelor de profunzime cu compuşi ai fluorului. Apeductele din mai multe
localităţi ale raioanelor Bălţi, Călăraşi, Căuşeni, Criuleni, Făleşti, Glodeni, Hânceşti,
Nisporeni, Ungheni, UTA Găgăuzia, din cauza lipsei apei calitative sunt alimentate
din fântâni arteziene cu conţinut sporit de fluor (2-10 mg F2/dm3) care depăşeşte
norma igienică (1,2 mg F2/dm3). Stările patologice determinate de acest factor
sunt depistate şi la cei maturi, dar mai frecvent la copii (fluoraza dentară, osificarea
timpurie a zonelor de creştere a oaselor etc.).
Hidrogenul sulfurat (3-20 mg /dm3) este o problemă extrem de actuală pentru
populaţia din raioanele Călăraşi, Ialoveni, Hânceşti, Nisporeni, Ungheni, Chişinău
etc., ceea ce contribuie la creşterea frecvenţei tulburărilor funcţiei tractului di-
gestiv, în special a stomacului. În raioanele din sudul ţării este furnizată apă cu
conţinut sporit de fier şi/sau metan, fapt care compromite indicii organoleptici ai
apei şi afectează în mare măsură calitatea vieţii populaţiei rurale.
Activitatea antropogenă s-a transformat într-o sursă semnificativă de poluare
a factorilor de mediu, inclusiv a apelor. Construirea barajelor pe râurile Nistru şi
Prut şi a digurilor pe râurile mici au provocat schimbarea vitezei curentului de apă,
care are o importanţă majoră în procesul de autoepurare a apelor de suprafaţă.
Totodată s-a dereglat regimul termic al r. Nistru, iar râurile mici, ale căror debit şi
albie a fost reglată, s-a transformat în canale receptoare de ape uzate cu un con-
ţinut sporit de diferite substanţe, adesea toxice biotei acvatice (fenoli, produse
petroliere, detergenţi, metale grele etc.).
Conform datelor monitoringului socio-igienic, apa r. Nistru şi Prut, care alimen-
tează sistemele centralizate de aprovizionate cu apă potabilă este considerată mo-
derat poluată (clasele II-III). În ce priveşte râurile mici, apa lor continue să rămână
intens poluată (clasele IV-V), cu toate pericolele ce rezultă.
Starea economică a ţării, a întreprinderilor, a instituţiilor şi altor agenţi eco-
nomici, inclusiv a bugetelor locale nu permite realizarea pe deplin a măsurilor
sanitaro-tehnice necesare pentru protecţia corespunzătoare a apelor. Situaţia este
mai dificilă în mediul rural, unde încă nu a fost creat un sistem de salubrizare.
Faptul că în mai mult de jumătate din apeductele rurale nu funcţionează (în a.

2003 nu au funcţionat 52,5% din 773) impune populaţiei necesitatea de a utiliza
apă din surse locale. Astfel circa 80% din populaţia rurală foloseşte apa din cele
peste 130 mii fântâni-mină, captaje de izvoare sau izvoare separate. Din lipsa
mijloacelor, populaţia nu are posibilitate să repare şi să cureţe la timp sursele lo-
cale de apă. Poluarea acestora se produce nu numai prin izvor, dar şi la suprafaţă,
îndeosebi în timpul ploilor abundente. Ponderea probelor de apă din fântânile
de mină care nu corespund recomandărilor igienice prin indicii sanitaro-chimici a
constituit în anii 1999-2000 80-83%, iar prin indicii sanitaro-microbiologici – 27,3-
33,5%. Din poluanţii chimici o importanţă majoră au azotaţii, în particular nitraţii.
Numărul fântânilor cu conţinut mărit de nitraţi (mai mare de 45 mg NO3/dm3)
creşte permanent. În anii ‘60 cota lor constituia circa 20%.
În ultimele decenii a sporit şi concentraţia absolută a nitraţilor. În unele loca-
lităţi concentraţia nitraţilor în fântâni depăşeşte cifra de 500 mg/dm3 (raioanele
Ialoveni, Râşcani, Floreşti). Numărul populaţiei expuse la concentraţii de nitraţi ce
depăşeşte CMA este de circa 1,5 mln locuitori.
Calitatea apei utilizate în scopuri potabile determină circa 35-40% din bolile
infecţioase intestinale. În 2003 s-au înregistrat două erupţii hidrice de dizenterie.
Compar – 300 cazuri, Crihana Veche – 8 cazuri, în 2002 – 6 erupţii, cea mai mare
fiind de hepatită virală A în or. Străşeni cu 177 cazuri.
Actualmente, în apa r. Nistru se constată o reducere a substanţelor organice şi
a materiilor în suspensii, iar în r. Prut aceşti poluanţi depăşesc cantitatea normală.
Cantitatea totală de poluanţi organici evacuaţi în apele râurilor Nistru este în creş-
tere din cauza poluării în aval dinspre Soroca, Rezina-Râbniţa, iar în Prut depăşesc
valorile normale. În anii 2002-2003 s-au înregistrat poluări excesive şi ale râurilor
mici – Bâc. Răut, Ichel, Botna, Cubolta, Lunga, Lăpuşna etc.
Pentru epurarea apelor uzate, până în anii 90 au fost construite peste 580 staţii
de epurare biologică (SEB), însă în anul 2003 au funcţionat doar 104. Din instalaţiile
de epurare amplasate în bazinul r. Nistru mai funcţionează conform cerinţelor
autorizărilor de mediu, doar SEB Floreşti, Bălţi, Teleneşti, Orhei.
Evaluarea gradului de risc pentru sănătate, exercitat de apa potabilă, în ca-
zul municipiului Chişinău. La etapa actuală de dezvoltare socio-economică a
Republicii Moldova aprovizionarea decentralizată cu apă de băut rămâne ac-
tuală şi pentru municipiul Chişinău, deoarece numai 14 sate (56,0%) dispun de
apeducte, care acoperă doar parţial necesităţile de apă, starea lor tehnică fiind
deja depăşită.
În contextul celor expuse anterior ne-am propus să efectuăm o analiză apro-
fundată a calităţii apei potabile din fântânile de mină din municipiul Chişinău cu
estimarea impactului asupra sănătăţii populaţiei.
Pentru a atinge scopul trasat am utilizat rezultatele investigaţiilor de laborator

(de rutină) ale apei din fântânile publice din 24 localităţi ale municipiului, efec-
tuate în cadrul supravegherii sanitare curente de stat. Au fost investigate 130 fân-
tâni anual, pe o perioadă de 5 ani (1998-2002). Controlul calităţii apei s-a efectuat
în conformitate cu regulamentul igienic „Cerinţe privind calitatea apei potabile
la aprovizionarea decentralizată. Protecţia surselor. Amenajarea şi menţinerea
fântânilor, cişmelelor.” Nr. 06.6.3.18-96 din 23.02.1996. În total au fost prelevate
şi analizate 563 probe de apă. Rezultatele obţinute au fost supuse prelucrării
statistice prin utilizarea metodelor statisticii variabile pentru selecţiile aliatorii
mici. Rolul apei în formarea stării de sănătate a populaţiei a fost determinat canti-
tativ după metoda „RISK ASISSTANT” propusă de Agenţia SUA pentru elaborarea
tehnologiilor de protecţie a mediului ambiant. Calculele s-au efectuat pentru o
persoană medie-statistică, cu masa corporală de 70 kg, şi speranţa de viaţă de 64
ani pentru bărbaţi şi 72 ani pentru femei.
Calitatea apelor din fântânile publice din mun. Chişinău, prelevate în perioada
anilor 1998-2002 nu corespund condiţiilor de potabilitate după indicatorii sani-
taro-chimici în proporţie de 90,3-100% cazuri, inclusiv în 79,2-92,2% după con-
ţinutul de nitraţi, în 76,6-91,7% – după duritate, în 35-7-53,5% după reziduul fix
şi 6,4-19,7% – după conţinutul de sulfaţi. Variabila frecvenţei decelărilor probelor
de apă ce nu corespund normelor în vigoare demonstrează existenţa a două
perioade, una de creştere (1998-2000) şi alta de diminuare (2000-2002), vârful
de maximă incidenţă revenindu-i anului 2000 (figura 8). În 5 localităţi (Durleşti,
Codru, Stăuceni, Ghidighici şi Cricov) apa nu corespunde normelor în vigoare în
proporţie de 100% din probe.
120
nu corepund nitraţi
Frecvenţa decelarii probelor
100
nestandard, %
80
duritate
60
reziduu fix
40
20
sulfaţi
0
1998 1999 2000 2001 2002 anii
Figura 8. Dinamica frecvenţei înregistrării probelor de apă din fântânile publice

din municipiul Chişinău, care nu corespund condiţiilor de potabilitate după indicii
sanitaro-chimici
Matematic, tendinţa generală a calităţii apei îmbracă forma următorului poli-

nom de gradul unu: y = -0,9184 x + 97,619. În acelaşi timp, noi nu putem vorbi
despre tendinţa de diminuare cu rata medie anuală de 0,92%, deoarece valoarea
coeficientului semnificaţiei aproximaţiei R2 este de numai 0,1546 unităţi, ceea ce
ne permite însă să pledăm în favoarea unei stabilizări.
Indicatorii organoleptici în 100 % cazuri, în toate localităţile, sunt în limitele
normale, nivelul mediu înregistrat fiind de 0,6±0,39 puncte pentru gust, 7,3±2,29
grade pentru culoare. Nivelul mediu al turbidităţii este de 0,9±4,49 mg/dm3, osci-
lând de la 0,6±0,08 mg/dm3 la Vatra, până la 1,4±0,94 mg/dm3 la Goieni.
Conţinutul în limitele normelor igienice este caracteristic pentru amoniac,
nitriţi, cloruri, fier şi fluor, precum şi depăşirea lor pentru duritate, reziduul fix,
nitraţi şi sulfaţi.
Concentraţia medie a amoniacului constituie 0,5±0,18 mg/dm3, a nitriţilor
– 0,06±0,055 mg/dm3, a clorurilor – 127,7±66,46 mg/dm3, a fierului – 0,13±0,07
mg/dm3 şi cea a fluorului – 0,36±0,087 mg/dm3. Extremităţile înregistrate osci-
lează în limitele de la 0,01±0,000 la Coloniţa, până la 3,0±0,00 mg/dm3 la Revaca
pentru amoniac; de la 0,01±0,000 la Bâc şi Făureşti, până la 0,22±0,118 mg/dm3
la Vatra pentru nitriţi; de la 48,6±26,92 la Vatra, până la 327,7±297,88 mg/dm3 la
Revaca pentru cloruri; de la 0,07±0,032 la Cricova, până la 0,22±0,390 mg/dm3 la
Grătieşti pentru fier; şi de la 0,00±0,000 la Grătieşti, până la 0,5±0,18 mg/dm3 la
Bâc, pentru fluor.
Duritatea apei în proporţie de 100% din localităţi nu corespunde normelor
igienice în vigoare, valoarea medie fiind de 18,4±7,94 mg/dm3, variind de la
11,8±4,60 mg/dm3 (Vatra) până la 31,5±22,80 mg/dm3 (Budeşti).
În ceea ce priveşte conţinutul reziduului fix menţionăm că în 28% localităţi s-au
decelat concentraţii supra nivelului normat, oscilaţiile încadrându-se în limitele
de la 843,7±287,56 mg/dm3 la Vatra până la 2907,4±1356,49 mg/dm3 la Dobruja,
pe fondul mediu municipal de 1583,8±578,16 mg/dm3.
Vom insista asupra poluării apei fântânilor de mină cu azotaţi, deoarece este
unul din cei mai importanţi indicatori ai impactului antropogen asupra mediului
ambiant. Ţinem să menţionăm că în toate localităţile municipiului s-au constatat
concentraţii cu mult peste CMA. Nivelul minim fiind propriu s. Vatra (94,7±89,46
mg/dm3), iar cel maximal pentru s. Cruzeşti (339,2±206,35 mg/dm3). Nivelul mediu
municipal înregistrat este de peste 4 CMA (212,4±108,97 mg/dm3). Din totalul de
567 probe de apa analizate numai în 81 (14,2%) conţinutul nitraţilor a fost în limi-
tele CMA, în 246 (43,0%) probe – în limitele a 2-4 CMA, în 193 (34,0%) – în limitele
5-9 CMA, iar în 53 (9,3%) probe – peste 10 CMA. Gradul de poluare a apelor din
fântânile de mină cu nitraţi, variază de la o localitate la alta, prezentându-se aşa
după cum urmează în tabel.
Tabelul 7. Gradul de poluare cu nitraţi a apelor din fântânile de mină

din municipiul Chişinău
Gradul de necorespundere a normativelor, unităţi de CMA
Localitatea n 1 2 3 4 5-9 > 10
abs. % abs. % abs. % abs. % abs. % abs. %
Băcioi 10 2 20 1 10 3 30 3 30 1 10 0 0
Bâc 4 0 0 2 1 0 0 1 0 0
Bubuieci 20 3 15 3 15 1 5 4 20 9 45 6 30
Budeşti 30 10 33 4 13 4 13 2 6,67 5 16,7 5 17
Chişinău 97 21 22 25 26 10 10 5 5,15 26 26,8 10 10
Ciorescu 23 2 9 4 17 4 17 4 17,4 9 39,1 0 0
Codru 28 0 0 2 7 5 18 10 35,7 8 28,6 3 11
Coloniţa 16 3 19 2 13 4 25 1 6,25 4 25 2 13
Condriţa 2 0 0 0 0 0 0 0 0 1 50 1 50
Cricova 21 7 33 6 29 2 9,5 3 14,3 3 14,3 0 0
Cruglic 2 0 0 1 0 0 1 0 0 0 0
Cruzeşti 12 1 8 9 75 1 8,3 1 8,33 0 0 0 0
Dobruja 12 3 25 1 8 0 0 1 8,33 5 41,7 2 17
Durleşti 55 4 7 5 9 8 15 6 10,9 32 58,2 0 0
Făureşti 10 1 10 1 10 2 20 0 0 6 60 0 0
Ghidighici 28 2 7 1 4 4 14 5 17,9 12 42,9 4 14
Goieni 7 0 0 4 2 0 0 0 0 1
Grătieşti 28 2 7 3 11 3 11 6 21,4 13 46,4 1 4
Hulboaca 6 1 0 0 2 2 1 0 0
Revaca 20 1 5 2 10 1 5 1 5 3 15 12 60
Sângera 31 8 26 1 3 3 9,7 7 22,6 10 32,3 2 6
Stăuceni 28 1 4 1 4 9 32 5 17,9 12 42,9 0 0
Togatin 16 1 6 4 25 3 19 1 6,25 7 43,8 0 0
Truşeni 12 0 0 2 17 0 0 0 0 9 75 1 8
Vadul lui
43 5 12 8 19 9 21 3 6,98 16 37,2 2 5
Vodă
Vatra 6 3 1 0 0 1 0 0 1
Atât frecvenţa, cât şi gradul de poluare a apelor din fântâni cu compuşi chimici
vorbesc elocvent despre suprasolicitarea organismului consumatorului, cu precă-
dere a funcţiilor aparatului excretor, circulator, a mecanismelor de metabolizare
etc. Suprasolicitările respective au un caracter permanent şi persistent, care se ma-
nifestă în acelaşi timp prin cumulare materială şi funcţională. Conform statisticilor
oficiale ale Serviciului Sanitaro-epidemiologic din Republica Moldova, poluarea

pânzei freatice are loc pe întreg teritoriul ţării. În toate raioanele calitatea apelor
din fântânile de mină, în proporţie peste 85% nu corespunde normativelor după
indicatorii chimici şi peste 20% – după indicatorii sanitaro-bacteriologici.
Ca urmare calitatea apei potabile la aprovizionarea decentralizată a populaţiei
din municipiu nu îndeplineşte condiţiile de potabilitate după indicatorii sanitaro-
chimici. Acest fapt nu poate să fie indiferent pentru sănătatea consumatorilor.
Deoarece suntem limitaţi de spaţiu nu putem să ne referim la indicii de morbidi-
tate înregistrate şi am recurs la estimarea cantitativă a riscului exercitat de sub-
stanţele chimice, după metodologia propusă de agenţia SUA pentru elaborarea
tehnologiilor de protecţie a mediului „RISK ASISSTANT”, în efectuarea calculelor
ţinând cont de speranţa de viaţă de 64 ani pentru bărbaţi şi 72 ani pentru femei.
S-au calculat: durata expunerii, doza cumulativă, doza medie zilnică pentru fie-
care toxic, precum şi gradul de risc sumar. Rezultatele obţinute sunt prezentate
în tabelul ce urmează.
Tabelul 8. Evaluarea riscului pentru sănătate populaţiei, exercitat de substanţele
chimice prezente în apa fântânilor de mină determinat după metodica
„RISK ASISSTANT”
Criteriul de evaluare
chimic
Riscul
amoniac
reziduul
duritate
turbidi-
cloruri
sulfaţi
nitraţi
nitriţi
Localitatea
fluor
tate
fier
fix
Băcioi 0,03 0,00 0,00 4,82 0,53 50,69 3,33 10,02 0,01 0,01 69,44
Bâc 0,04 0,00 0,00 7,14 0,60 66,43 5,24 12,40 0,01 0,02 91,87
Bubuieci 0,04 0,00 0,00 7,28 1,12 67,52 5,41 17,60 0,00 0,02 99,00
Budeşti 0,04 0,01 0,00 6,80 0,71 67,31 4,07 14,58 0,00 0,01 93,55
Chişinău 0,03 0,04 0,00 5,41 0,97 52,75 3,85 11,17 0,01 0,01 74,24
Ciorescu 0,04 0,00 0,00 6,02 0,43 43,31 2,88 8,66 0,00 0,01 61,36
Codru 0,05 0,01 0,00 7,81 0,57 53,11 5,20 11,40 0,00 0,01 78,17
Coloniţa 0,04 0,00 0,00 8,06 0,91 51,99 5,77 11,73 0,00 0,01 78,51
Cricova 0,03 0,01 0,00 3,80 0,48 51,44 2,20 8,61 0,00 0,01 66,59
Cruzeşti 0,03 0,00 0,00 12,11 0,57 58,77 4,31 10,88 0,00 0,01 86,70
Dobruja 0,03 0,02 0,00 8,28 0,73 78,84 6,20 13,85 0,00 0,01 107,96
Durleşti 0,03 0,07 0,00 7,98 0,72 63,61 5,29 9,68 0,00 0,01 87,41
Făureşti 0,04 0,00 0,00 8,43 0,47 40,13 3,99 6,54 0,00 0,01 59,61
Ghidighici 0,03 0,08 0,00 11,16 0,67 61,42 3,75 12,99 0,00 0,01 90,12
Goieni 0,05 0,01 0,00 8,15 0,92 70,61 4,31 12,24 0,00 0,01 96,31
Criteriul de evaluare
chimic
Riscul
amoniac
reziduul
duritate
turbidi-
cloruri
sulfaţi
nitraţi
nitriţi
Localitatea
fluor
tate
fier
fix
Grătieşti 0,04 0,06 0,01 8,21 0,63 53,45 4,86 9,29 0,01 0,00 76,54
Hulboaca 0,03 0,00 0,00 6,57 0,47 50,88 2,99 6,16 0,00 0,01 67,12
Revaca 0,03 0,11 0,00 11,75 0,56 71,20 11,70 16,21 0,01 0,02 111,58
Sângera 0,03 0,05 0,01 7,41 0,57 63,98 5,74 22,81 0,00 0,01 100,61
Stăuceni 0,03 0,00 0,00 6,76 0,53 50,31 5,04 9,70 0,00 0,01 72,39
Togatin 0,03 0,00 0,00 6,16 0,48 41,00 4,38 8,51 0,01 0,01 60,58
Truşeni 0,04 0,01 0,00 12,06 0,66 64,09 4,87 13,36 0,01 0,01 95,12
Vadul lui
0,03 0,01 0,00 6,79 0,57 49,52 2,99 9,75 0,01 0,01 69,67
Vodă
Vatra 0,02 0,01 0,01 3,38 0,42 30,13 1,73 5,82 0,00 0,01 41,55
În toate localităţile municipiului, gradul de risc chimic calculat are o valoare
peste unitate şi oscilează în limitele de la 41,55 la Vatra, până la 111,58 unităţi la
Revaca. Probabilitatea locuitorilor municipiului Chişinău, care utilizează pentru
băut apa din fântânile de mină, de a face vreo boală este în mediu de 80,52±16,93
ori mai mare faşă de cei care consumă apă ce întruneşte în totalmente condiţiile
de potabilitate. Devine imperios necesară focalizarea atenţiei medicilor de familie
spre diagnosticarea precoce a patologiilor generate de gradul sporit de minera-
lizare a apei din fântâni.
Reducerea poluării apelor şi asigurarea accesului populaţiei la apa potabilă
sunt prevăzute de Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă tran-
sfrontieră şi a lacurilor internaţionale (Helsinki, 1992) şi Convenţia Dunăreană, rati-
ficate de RM în 1994. Pentru programarea strategiei naţionale de perfectare a ma-
nagementului resurselor de apă, în 2003 a fost elaborat şi aprobat prin Hotărârea
Parlamentului RM nr. 38-XV din 14 februarie 2003 Conceptul politicii naţionale în
domeniul resurselor acvatice. În scopul realizării prevederilor convenţiilor men-
ţionate a fost elaborat Programul Naţional de alimentare cu apă şi canalizare a
localităţilor RM până în anul 2006, Planul Naţional de Acţiuni Sănătatea în relaţie
cu Mediul etc. Activităţile preconizate în aceste programe au fost parţial susţinute
financiar de către bugetul de stat şi Fondul Ecologic naţional. În scopul realiză-
rii programelor menţionate un suport financiar major a fost acordat din partea
Guvernelor Danemarcii, SUA, Italiei, Franţei, Olandei, Kuweitului precum şi Băncii
Mondiale, BERD. JICA şi alţii.
Ratificarea Protocolului “Apa şi Sănătatea” ca mecanism al implementării
Convenţiei Helsinki. Prevederile acestui document vor mobiliza forţele naţionale
şi cele ale altor ţări vecine pentru a reduce poluarea în apele transfrontiere, care
va contribui neapărat la îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei.
Prelucrarea apei de suprafaţă în scop potabil. Sectoarele componente ale
unei instalaţii centrale de prelucrare a apei în scop potabil sunt:
sectorul de captare;
sectorul de purificare (corectare);
sectorul de înmagazinare;
sectorul de distribuţie;
Procedeele de tratare a apei:
sedimentarea apei;
coagularea apei;
filtrarea apei;
dezinfecţia apei;
– metode chimice (clorinarea, ozonarea, permanganizarea, dezinfecţia apei
cu argint);
– metode fizice (distilarea, fierberea, dezinfecţia cu raze ultraviolete, cu
ajutorul ultrasunetelor).
corecţia calităţilor fizico-chimice ale apei:
– dedurizarea, defierizarea, demanganizarea, reducerea salinităţii, degazi-
ficarea, dezodorarea şi corecţia gustului, fluorizarea;
cercetarea eficienţei staţiilor de tratare a apei.
Managementul sistemelor municipale de aprovizionare cu apă include:
Standardele înalte faţă de sursele de apă de suprafaţă;
Prelucrarea fizică (coagularea şi filtrarea);
Dezinfecţia (clorinarea) – de rutină şi obligatorie;
Menţinerea şi monitorizarea nivelului de clor în apă;
Construcţia şi menţinerea stării funcţionale a sistemelor de păstrare şi
distribuire a apei;
Monitorizarea bolilor infecţioase;
Cercetarea izbucnirilor suspecte de boli transmise prin apă;
Monitorizarea bacteriologică şi chimică continuă;
Asigurarea drenării separate sigure a apelor de canalizare de ţevile apeduc-
tului;
Integritatea sistemului de distribuire a apei pentru evitarea contaminării.
Managementul fântânilor din localităţile rurale:
Protejarea fântânilor de contaminarea cu deşeuri umane şi animale;
Clorinarea regulată sau periodică;
Educaţia sanitară – efectuată la toate nive-

Capac de acces lurile societăţii fiind interesate guvernele,
la fântână ONG, publicul, comunităţile profesionale şi
şcolile.
În continuare prezentăm exigenţele igienice
generale faţă de amenajarea dispozitivelor decen-
tralizate de distribuţie a apei potabile ca fiind cele
mai actuale pentru condiţiile Republicii Moldova.
Fântâna. Este o construcţie hidrotehnică ce are
ca element caracteristic captarea apei din pânza
freatică şi transportul ei de către consumator cu
mijloace proprii. Cu cât stratul acvatic este mai pro-
fund şi mai bine protejat prin straturi impermea-
bile, cu atât apa este mai bine filtrată, de mai bună
calitate şi cu debit mai constant. După construcţie
Strat de nisip există variate tipuri de fântâni:
acvifer săpate manual şi căptuşite cu piatră, cără-
midă, mai rar cu lemn (cu ghizd) ****;
forate cu instalaţii speciale şi căptuşite cu
inele din beton armat (diametru circa 1 m)
****;
forate cu instalaţii speciale şi tubate cu ţevi
din ciment (cu dametru de la 10 la 40 cm)
*****.
Fântâna trebuie amplasată pe punctul cel mai
Argilă
înalt al terenelui gospodăriei, la distanţa convena-
bilă de locuinţă. Nu se vor utila pânzele de apă cu
adâncime mai mică de 4 m.
Ridicarea apei se poate face cu găleata sau prin
pompare.
Strat de nisip acvifer
La construcţie se respectă următoarele cerinţe

igienice:
terenul pentru construcţie trebuie să fie ridi-
cat pentru a evita pătrunderea în fântână a
apelor provenite de la precipitaţiile amosfe-
rice şi de la o eventuală inundaţie şi înămo-
Figura 9. Fântâni tubulare lire;
a) cu tub în mina de foraj
b) sistem Norton
distanţa de la sursele de impurifi-

care (latrine, grămezi şi gropi pen-
tru gunoi, ocoluri pentru animale
etc.) să fie de cel puţin 25 m;
adâncimea să atingă cel mai puţin
al doilea strat acvifer orizontal;
amenanjarea unui colac de scân-
dură, piatră, ciment care să fie bine Colmataj
ataşat la perimetru, fără fisuri; de argilă
amenajarea perimetrului fântânii
cu un strat impermeabil din ar-
gilă bine bătătorită) cu grosimea Nisip Pietriş Talpă de rocă impermeabilă
de 1,5 m şi lăţimea de un metru;
pavarea suprafeţelor din jur (dia- Figura 10. Exigenţe faţă de costrucţia
metru 4-5 m) cu piatră sau beton; fântânilor de mină
dotarea cu găleată specială sau
cu ciutură proprie fântânii, fixată
la sistemul de scoatere a apei.
Fântâna trebuie îngrijită şi prevăzută
în exterior cu un jgheab de scurgere a
apei pentru adăparea animalelor.
Izvoarele. În unele localităţi sunt
utilizate pentru aprovizionarea cu apă
izvoarele.
Izvorul, ca apă subterană care iese
la suprafaţă, constituie de multe ori
obârşia unui curs de apă. Este o apă de
calitate bună, mai ales, când vine de la Secţiune
adâncime mai mare.
Amenajarea izvoarelor în vederea
utilizării lor ca sursă de apă potabilă
constă în construirea unei camere de
colectare (captare), cu pereţi imper-
meabili, prevăzută cu un jgheab sau o Plan
conductă, prin care apă este evacuată
direct în exterior, sau poate fi condusă
la locul de consum.
Problemele esenţiale ale acestor
Figura 11. Exigenţe faţă de costrucţia
surse locale sunt: izvoarelor
să se aleagă izvorul cu cele mai bune calităţi, cu un debit care să asigure

nevoile consumătorilor;
captarea să se facă cu respectarea următoarelor condiţii: distanţa de la sur-
sele de impurificare (latrine, grămezi şi gropi pentru gunoi, ocoluri pentru
animale etc.) să fie de cel puţin 25 m, să se evite eventuala pătrundere în
camera de colectare a apelor pluviale, camera de colectare să fie asigurată
cu gaură de inspecţie şi înzestrată cu capac bine ataşat etc.
să se asigure protecţia sanitară a izvorului şi instalaţiilor în mod
corespunzător.
******
Capitolul 4. Aerul atmosferic şi din interior. Poluarea aerului. Impactul asupra sănătăţii 63
Capitolul Aerul atmosferic şi din interior.

IV Poluarea aerului. Impactul asupra sănătăţii
Alături de apă, aerul reprezintă factorul de mediu absolut indispensabil vieţii.

Organismul uman vehiculează o mare cantitate de aer care prin componenţii
săi chimici intervine în procesul respiraţiei realizând schimbul de gaze dintre
organism şi mediu. Volumul mare de aer necesar activităţii vitale a organismului
uman explică influenţa pe care o poate exercita asupra acestuia, o atmosferă
poluată.
Poluanţii inhalaţi cu aerul îşi manifestă proprietăţile toxice fără întârziere şi fără
excepţie. De aceea evaluarea calităţii aerului atmosferic are însemnătate mare în
procesul de estimare a impactului asupra sănătăţii şi de elaborare a măsurilor de
ocrotire a sănătăţii populaţiei.
Aerul atmosferic. Aerul cu care respirăm este un amestec de gaze ce alcătuiesc
atmosfera. Volumul principal al aerului atmosferic reprezintă un amestec fizic.
Datorită acestui fapt, în cazul unui conţinut procentual practic constant de părţi
componente ale aerului la diferite înălţimi, în urma modificării densităţii atmo-
sferei, se schimbă concentraţiile şi presiunea lor parţială. Elementele de bază ale
aerului atmosferic sunt oxigenul şi azotul.
Oxigenul este cea mai importantă parte a aerului atmosferic (aproximativ 21%).
Fără oxigen nu poate exista viaţa pe pământ. Este consumat de om şi animale în
procesul respiraţiei, pentru asigurarea proceselor de ardere şi oxidare. Odată cu
consumul au loc şi procesele de reducere a oxigenului datorită eliminării lui de
către părţile verzi a plantelor. De aceea, conţinutul oxigenului în aerul atmosferic
practic nu se schimbă.
Pentru organism este importantă presiunea parţială a oxigenului şi nu conţi-
nutul lui absolut, deoarece schimbul oxigenului cu bioxidul de carbon în alveole
se produce datorită diferenţei presiunii parţiale a acestor componente. Variaţii
ale concentraţiei de oxigen din aerul atmosferic, în sensul scăderii sau creşterii,
se pot întâlni numai în situaţii particulare. Oxigenul atmosferic poate scădea în
încăperi aglomerate, cu aer viciat (18-19%), fântâni (16%), mine adânci (13%) sau
în urma exploziilor (5%). În condiţiile obişnuite presiunea parţială a oxigenului în
atmosferă scade odată cu creşterea altitudinii (tabelul 8).
Tabelul 9. Presiunea atmosferică în raport cu altitudinea
Presiunea raportată
Altitudinea, m Presiunea, mm c. Hg
la cea de la nivelul mării, %
0 760 100
1000 670 80
2000 591 78
4000 460 60
6000 358 47
8000 279 37
Sursa: Curs de igienă. Sub red. prof. Lucia Alexa, Iaşi, 1993. P. 20.
Deficitul de oxigenare la nivelul plămânului produce starea de hipoxie (anoxe-

mie sau anoxie), care desemnează scăderea mai mult sau mai puţin accentuată a
oxigenului în întreg organismul. Scăderi ale oxigenului din aerul atmosferic până la
18% nu produc tulburări. La concentraţii între 15-18 % apar manifestări uşoare, com-
pensatorii din partea organismului: accelerarea ritmului cardiac, creşterea presiunii
arteriale. Local hipoxia tinde să producă vasodilataţie. La concentraţii ale oxigenului
de 10-15 % capacitatea de compensare devine ineficientă şi apar tulburări: dez-
echilibru acido-bazic (alcaloză), uneori dispnee şi manifestări din partea sistemului
nervos, cel mai sensibil dintre ţesuturi la lipsa de oxigen. În condiţii de hipoxie in-
tensă este afectat centrul respirator, cu faze succesive de oprire şi funcţionare. Se
instalează bradicardia, presiunea arterială scade, în final producându-se colapsul
respirator şi cardio-vascular. La concentraţii sub 8-10 % viaţa nu mai este posibilă.
Expunerea organismului la concentraţii crescute de oxigen este mai bine to-
lerată. Oxigenul este nociv numai în concentraţii foarte ridicate şi, mai ales, în
condiţii de administrare sub presiuni mari.
Măsurile de profilaxie se adresează atât carenţei, cât şi excesului de oxigen.
Combaterea deficitului de oxigen se face prin folosirea aparatelor de oxigen.
Profilaxia hiperoxigenării organismului constă în administrarea atentă a oxigeno-
terapiei, evitându-se astfel situaţiile accidentale.
Concentraţiile bioxidului de carbon (CO2) în aer variază în limite strânse, între
0,03-0,04%. Producerea CO2 se realizează prin:
transformările biochimice naturale din sol (descompunerea materiilor or-
ganice);
transformarea bicarbonaţilor în carbonaţi la suprafaţa mărilor şi oceanelor;
procesele industriale cu degajarea CO2;
activitatea vulcanică;
respiraţia nocturnă a plantelor;
respiraţia umană şi animală (la fiecare om 14-22 l CO2/oră).

Consumul de CO2 cu eliminarea oxigenului se realizează prin procesul de asi-
milaţie clorofiliană şi transformarea carbonaţilor din apa mărilor şi oceanelor în
bicarbonaţi. În ultima vreme are loc o creştere a concentraţiei CO2 în atmosferă ca
rezultat al utilizării tot mai considerabile a combustibilului fosil pentru producerea
de energie. Creşteri reduse de CO2 se pot întâlni în spaţii închise (săli publice aglo-
merate, locuinţe neaerisite – 1%), în mediul industrial (fabricarea berii, zahărului
– 3-4%), mine (5-6%), fântâni adânci (5-10%).
CO2 în concentraţii crescute exercită efecte nocive asupra organismului uman,
gravitatea cărora depinde de concentraţia realizată. În încăperile închise, aglo-
merate şi neventilate, cu aer viciat, în care CO2 este până la 1%, se produc o serie
de tulburări la persoanele expuse, inclusiv modificări ale encefalogramei, vaso-
dilataţie periferică. La concentraţia de 1-2% – polipnee; la concentraţia de 2-3%
– creşterea ritmului şi amplitudinii respiratorii, dispnee; la concentraţia de 4%
– dispnee accentuată, senzaţie de constricţie toracică; la 5% intervin şi mani-
festări digestive (greţuri, vomă). În caz de concentraţii de 6-7% – la simptomele
anterioare se adaugă cefalee, vertije, ameţeli. La creşterea concentraţiei urmează
agravarea simptomelor, apare pierderea cunoştinţei.
Sub aspect igienico-sanitar, CO2 este considerat indicator de apreciere a vicierii
aerului în spaţii închise.
În aerul atmosferic azotul are o concentraţie stabilă de 78,09%, nu e parte
activă în actul respiraţiei, fiind considerat ca diluant al oxigenului. La presiune
normală nu exercită acţiune nocivă asupra organismului.
În aerul atmosferic în cantităţi mici sunt prezente şi alte gaze: argonul (0,93%),
neonul (0,0018%), heliul (0,00052%), kriptonul (0,0001%) şi în concentraţii foarte
mici – hidrogenul, xenonul, ozonul.
Ca componentă indispensabilă a aerului atmosferic pot fi consideraţi vaporii
de apă. Ei se consideră absolut necesari pentru desfăşurarea normală a fenome-
nelor de viaţă de pe pământ, deoarece absorb o parte din radiaţiile ultraviolete şi
infraroşii din spectrul solar şi intervin în procesul de termoreglare a organismelor
homeoterme, sporind pierderile de căldură.
Aerul atmosferic se caracterizează printr-o serie de procese fizice care perma-
nent acţionează asupra organismului: temperatura, umiditatea, curenţii de aer,
presiunea, electricitatea. Acţiunea temperaturii, umidităţii, mişcării aerului, presiu-
nii sunt cunoscute destul de bine. Mai puţin este cunoscută acţiunea electricităţii
atmosferice. Formele de manifestare a electricităţii atmosferice sunt multiple, cele
mai importante fiind aeroionizarea, câmpul aeroelectric, câmpul electric terestru.
În stratul de aer care vine în contact cu suprafaţa pământului se găsesc un număr
variabil de particule purtătoare de sarcini electrice, denumite aeroioni. Formarea
lor se datoreşte factorilor ionizanţi, care determină pierderea sau captarea unui
electron şi apariţia sarcinii electrice pozitive sau negative. Factorii ionizanţi pot fi
cosmici (radiaţiile corpusculare solare, electromagnetice) sau telurici (radiaţiile
alfa, beta şi gama emise de rocile radioactive din scoarţa pământului, descărcările
electrice, pulverizarea apei, furtunile, combustiile naturale şi artificiale).
Ionii atmosferici diferă între ei prin semnul sarcinii electrice (pozitiv sau nega-
tiv), starea de agregare (gazoasă, solidă sau lichidă), dimensiuni, mobilitate, durată
de existenţă. Se disting aeroioni mici (rapizi), de structură chimică diversă, încărcaţi
negativ sau pozitiv (n+ şi n-), cu mobilitate mare. Dispar pe nucleul de condensare
(praf, polen, spori, picături de apă etc.), formând ioni mari. Aeroionii mari (grei şi
ultragrei) cu electricitate de sens pozitiv şi negativ (N+ şi N-) au mobilitatea redusă
şi o durată de viaţă îndelungată.
Densitatea aeroionilor în atmosferă depinde de gradul de puritate a aerului.
Ionii mici predomină în zonele nepurificate, unde nu este poluare, mai ales la
munte, în vecinătatea căderilor de apă, în zona litoralului marin etc. Aeroionii mari
sau grei se întâlnesc în locurile poluate, în încăperi supraaglomerate, în atmosfera
centrelor populate şi, mai ales, în zonele industriale.
Acţiunea biologică a aeroionilor pare a fi exercitată în special de ionii mici, a
căror efect este diferit în funcţie de sarcina electrică pe care o transferă. În general
aeroionii mici negativi realizează un mediu calmant pentru organism, pe când cei
pozitivi sunt excitanţi.
Cunoscându-se distribuţia diferită a aeroionilor mici şi mari, aeroionizarea poate
constitui un indicator de apreciere a gradului de puritate sau de poluare a aerului
atmosferic din spaţiile închise, precum şi criteriu de zonare a centrelor populate.
Câmpul aeroelectric este reprezentat de încărcarea electrică diferită (pozitivă
sau negativă) a aerului atmosferic senin şi în cel cu calotă noroasă. În zona calo-
telor senine există întotdeauna un câmp aeroelectric pozitiv, sub masele de nori
există totdeauna un câmp electric negativ. Intensitatea câmpului aeroelectric este
mai redusă pe timp senin şi mult mai mare pe vreme noroasă.
Câmpul electric terestru este diferenţa de potenţial electric existentă între
suprafaţa solului încărcată electric de regulă negativ şi aerul atmosferic din apro-
pierea solului, purtător de sarcini electrice predominant pozitive. Diferenţa de
potenţial creşte proporţional cu înălţimea.
Totalitatea factorilor fizici şi telurici dintr-o anumită regiune nu este altceva
decât clima acestei regiuni. În cadrul regimului climateric por apărea fenomene
meteorologice de mare intensitate ce se petrec într-un interval scurt de timp (ore
sau zile), cunoscute sub denumirea de schimbări de vreme. Modificările de vreme
pot fi periodice sau neperiodice. Cele neperiodice apar accidental şi sunt determi-
nate de invaziile de aer tropical sau polar, în condiţiile unor anomalii termice.
Atât clima, cât şi vremea acţionează asupra organismului cu întregul lor com-
plex de proprietăţi. Deoarece solicitările sunt de intensitate variată răspunsul din
partea organismului este diferit.
Reacţiile organismului uman la schimbările de vreme depind, în mare mă-
sură, de particularităţile individuale. Organismul în deplină sănătate, cu un bun
echilibru neuro-endocrin, reacţionează foarte puţin faţă de oscilaţiile mari ale
elementelor meteorologice. Dar la subiecţii cu labilitate fiziologică mai mare, în-
deosebi cu reacţii intense ale sistemului nervos vegetativ şi/sau endocrin, efortul
de adaptare este mai intens şi pot apărea manifestări subiective sau obiective.
Aceste sunt persoane cu tropism meteoric, iar fenomenul este cunoscut sub
denumirea de meteosensibilitate. Meteosensibilitatea este un fenomen destul
de răspândit, aproximativ o treime din locuitori manifestă tropism la schimbările
de vreme.
Sensibilitatea la schimbările de vreme la unii indivizi poate fi atât de mare, în-
cât, depăşind posibilitatea de adaptare, se declanşează modificări patologice. În
totalitatea sa, fenomenul poartă numele de meteopatologie, neavând limite bine
precizate faţă de meteorosensibilitate.
Afecţiunile care pot fi agravate de perturbările atmosferice, cu tropism me-
teoric, sunt:
bolile cardiovasculare;
boala ulceroasă;
afecţiunile reumatismale;
bolile sau tulburările neuropsihice;
astmul bronşic;
crizele glaucomatoase;
stările de spasmofilie;
crizele durerose hepatice şi renale.
Profilaxia biometeorologică cuprinde măsuri care vizează factorii meteorologici
şi măsuri privind reacţiile de adaptare ale organismului.
Prima categorie se referă la atenuarea oscilaţiilor mari ale elementelor me-
teorologice, ceea ce se poate realiza prin măsuri de sistematizare a locuinţelor,
amenajarea şi repartizarea judicioasă a spaţiilor verzi, orientarea optimă a arterelor
de circulaţie şi a blocurilor de locuinţe etc.
Măsurile care privesc capacitatea de reacţie a organismului la factorii naturali
sunt considerate a fi deosebit de eficiente. Ele se bazează pe principiul stimulării
funcţiilor organismului: termoreglare, aparat circulator, respirator, sistem nervos,
metabolism general.
Poluarea aerului. Pe lângă avantajele aduse societăţii, dezvoltarea economică
are şi consecinţe negative prin eliminarea în mediul ambiant a poluanţilor.
Poluarea aerului atmosferic se defineşte ca prezenţa în el a substanţelor străine

care pot avea efecte nocive asupra organismelor sau/şi impact nefavorabil asupra
factorilor de mediu. Impactul nefavorabil asupra factorilor de mediu, la rândul
său, se soldează de cele mai fmulte ori cu impact nociv asupra biotei. Sursele de
poluare a aerului atmosferic pot fi de origine naturală sau artificială (figura 12).
Sursele Sursele
naturale artificiale
Erupţiile vulcanice (CO2, CO, Procesele de combustie

oxizi de sulf, NH3, particule (oxizii de sulf, oxizii de azot, oxizii de carbon,
de praf ) aldehidele şi acizii organici, hidrocarburile, fu-
ninginea, pulberii)
Eroziunea solului Transporturile
(substanţe în suspensie) (monoxid şi bioxid de carbon, oxizi de azot,
hidrocarburi nearse şi produşi de oxidare a
Polenul diferitor plante acestora, funigine, şi plumb)
Procesele industriale
Incendiile spontane (gaze, vapori, particule solide sau particule
ale pădurilor sau a turbei lichide)
Descompunerea naturală Transportul transfrontier al poluanţilor aerului

a materiilor organice (NH3, atmosferic din zonele industriale ale ţărilor în-
SH2, CH4 etc.) vecinate şi nu numai
Figura 12. Sursele de poluare a aerului.
Sursele naturale sunt prezente pretutindeni. Cele mai importante degajări ale
poluanţilor în aerul atmosferic se produc în timpul erupţiilor vulcanice (CO2, CO,
oxizi de sulf, NH3, particule de suspensii). Ridică probleme deosebite de poluare
în zonele apropiate, dar sunt purtate cu masele de aer şi la îndepărtări de sute şi
chiar mii de kilometri. Eroziunea solului de către curenţii de aer care ridică în aer
particule în suspensie (generând disconfort fizic) este cea mai frecventă sursă de
poluare. Următoarea sursă, după gradul de impact asupra sănătăţii, este polenul
diferitor plante dispersat de curenţii de aer la diferite distanţe. Incendiile spontane
ale pădurilor sau ale turbei (unde este) poluează temporar atmosfera dar cu mare
intensitate. Sursă importantă este şi descompunerea naturală a materiilor organice
când în aerul atmosferic se elimină cantităţi semnificative de gaze (NH3, SH2, CH4
etc.), care provoacă miros neplăcut şi au efect excitant asupra conjunctivei ochilor
şi mucoasei căilor respiratorii superioare.
Sursele artificiale se datorează activităţii antropogene. Ele cuprind:

procesele de combustie, utilizate pentru obţinerea energiei termice, elec-
trice sau mecanice. Din procesele de ardere rezultă oxizii de sulf, oxizii de
azot, oxizii de carbon, aldehidele şi acizii organici, hidrocarburile, funingi-
nea, pulberile.
transporturile (terestre, aeriene, maritime, fluviale), care utilizează motoare
cu ardere internă. Riscul cel mai mare provine de la transporturile terestre, dat
fiind faptul că ele degajează poluanţii la nivelul solului, în zona de acţiune
asupra organismului (monoxid şi bioxid de carbon, oxizi de azot, hidrocar-
buri nearse şi produşi de oxidare a acestora, funingine şi plumb).
procesele industriale se situează pe locul al treilea după volumul degajă-
rilor, dar este pe locul întâi din punct de vedere al diversităţii produselor
eliminate. Poluanţii eliminaţi din aceste surse pot fi sub formă de gaze,
vapori, particule solide sau particule lichide. Predominanţa poluanţilor este
variabilă în funcţie de profilul industrial.
transportul transfrontier al poluanţilor aerului atmosferic din zonele
industriale ale ţărilor învecinate şi nu numai.
Gravitatea efectelor toxice produse de poluanţi este rezultatul interacţiunii
între mai mulţi factori, care pot fi specificaţi în factori dependenţi de substanţa
poluantă, de mediul ambiant şi cei condiţionaţi de organism.
Din factorii dependenţi de substanţă prezintă interes proprietăţile fizico-chi-
mice (starea de agregare, volatilitatea etc.), structura chimică a agentului poluant
(grupările chimice, inclusiv toxofore, lipo- sau hidrosolubilitatea, stereoizomeria,
activitatea electronică), concentraţia, timpul de expunere, numărul de substanţe
toxice care acţionează concomitent asupra organismului.
Din factorii dependenţi de mediu mai importanţi sunt temperatura aerului (tem-
peratura ridicată sporeşte toxicitatea poluanţilor), calmul atmosferic, inversia ter-
mică, declanşarea reacţiilor fotochimice etc.
În ce priveşte factorii dependenţi de organismul uman, observaţiile au arătat că
importantă este calea de pătrundere a toxinelor în organism. Calea respiratorie
este cea mai riscantă. Cea digestivă este mai puţin frecventă (toxinele fixate pe
secreţiile căilor respiratorii pot ajunge în tubul digestiv odată cu înghiţirea mucu-
sului, de asemenea prin fumat sau mâncat cu mâinile murdare), iar calea cutanată
se realizează rar, deoarece structurile epidermice prezintă o barieră de apărare
destul de eficientă. Efortul fizic influenţează esenţial toxicitatea. În condiţii de efort
fizic crescut, prin creşterea ventilaţiei pulmonare, se măreşte aportul de toxicitate
în organism. De asemenea, este importantă vârsta (organismul infantil se carac-
terizează printr-o sensibilitate deosebită la toxice poluante), sexul (frecvenţa şi
intensitatea reacţiilor toxice la sexul feminin sunt mai pronunţat în comparaţie cu
cel masculin), stările fiziologice (gravitatea, alăptarea sporesc efectul toxic asupra
organismului femeii şi fătului, copilului) etc.
Acţiunea directă se caracterizează prin efectul toxic al poluanţilor în funcţie de
natura, concentraţia şi timpul lor de acţiune. Acţiunea poate fi acută şi cronică. În
dependenţă de caracterul efectului patogen, există poluanţi:
• iritanţi (bioxidul de sulf, bioxidul de azot, clorul, amoniacul etc.);
• fibrozanţi (bioxidul de siliciu, oxizii de fier etc.);
• axfixianţi (oxidul de carbon, hidrogenul sulfurat);
• toxici sistemici (plumbul, mercurul, cadmiul, fluorul etc.);
• alergizanţi de origine vegetală (polen), animală (păr, produse de discua-
mare) sau de altă natură (fibre sintetice, preparate farmaceutice, mase plas-
tice etc.);
• cancerigeni de natură fizică (radiaţii), organică (hidrocarburi policiclice aro-
matice, N-nitrozocompuşi, epoxizi), anorganică (arsenul, beriliul, nichelul,
cromul şi sărurile lor), inclusiv de natură telurică (azbestul);
• grup de substanţe conţinute în articolele de fumat (ţigarete, trabuc, tutun
de pipă).
Acţiunea indirectă a poluanţilor aerului atmosferic asupra sănătăţii se carac-
terizează prin alterarea factorilor de mediu (reducerea radiaţiilor ultraviolete,
creşterea nebulozităţii atmosferei etc.), afectarea florei şi faunei (ploi acidice),
construcţiilor (compuşii de sulf, acizii azotos, sulfuros, pulberile etc.).
Soarta poluanţilor aerului atmosferic:
dizolvarea în masele de aer;
interacţiunea cu componentele din aerul atmosferic;
depunerea, precipitarea pe suprafaţa solului.
Structura celor mai frecvenţi poluanţi în suma totală a degajărilor în atmosferă
sunt prezentate în tabelul ce urmează.
Tabelul 10. Structura poluanţilor atmosferici
Nr. Denumirea substanţelor poluante Valoarea lor în suma totală, %

1 Bioxid de carbon 31,9
2 Particule în suspensie 28,3
3 Bioxid de sulf 27,0
4 Hidrocarburi 10,7
5 Oxizi de azot 1,1
6 Altele 1,0
Volumul de aer necesar necesar omului în diferite condiţii de activitate este

diferit (tabelul 11).
Tabelul 11. Volumul de aer necesar omului în diferite condiţii de activitate
Nr. Activităţi Volumul aerului inspirat, dm3

1 Somn 450 – 540
2 Repaus şezând 495 – 637
3 Repaus în picioare 558 – 718
4 Mers 798 – 1026
5 Înot 2020 – 2600
6 Alergare 2980 – 3930
Măsuri de prevenire şi combatere a poluării aerului atmosferic. Protecţia ae-

rului atmosferic prezintă o problemă de interes naţional şi internaţional şi face
parte integrantă din activitatea generală de dezvoltare socio-economică. Protecţia
sanitară a atmosferei se realizează prin asocierea măsurilor din ambele categorii
menţionate. În ce priveşte Republica Moldova, măsurile necesare în această di-
recţie au fost incluse în Planul Naţional de Acţiuni „Sănătatea în Relaţie cu Mediul”,
aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M. Nr. 487 din 19.06.2001.
Poluarea aerului. Eforturile de îmbunătăţire a standardelor de viaţă a oame-
nilor, prin controlul naturii şi dezvoltarea noilor produse, a cauzat poluarea, sau
contaminarea mediului înconjurător. O mare parte din aerul, pământul, apa lumii
sunt acum parţial otrăvite de deşeurile chimice. Unele teritorii au devenit nepopu-
labile. Aceste poluări au expus oamenii din toată lumea la noile riscuri cauzate de
diverse boli. Multe specii de animale şi plante sunt pe cale de dispariţie sau deja
au dispărut. Ca urmare a acestei situaţii, guvernele au adoptat un şir de legi pentru
protecţia mediului de poluare. Să “privim” acum cu atenţie la poluarea aerului.
Uzinele şi transporturile depind de o cantitate enormă de energie şi milioane
de tone de cărbune şi petrol sunt consumate anual în lume. Atunci când aceşti
combustibili sunt arşi, ei degajă fum şi alte produse, mai puţin vizibile în atmo-
sferă. Deşi vântul şi ploile îndepărtează ocazional fumul produs de uzine şi auto-
mobile, efectul cumulativ al poluării aerului prezintă un pericol grav pentru oa-
meni şi mediu.
În multe locuri, fumul produs de uzine şi maşini se combină cu ceaţa naturală
şi formează smogul (ceaţă deasă amestecată cu fum). De secole, Londra (Anglia)
a fost un subiect al pericolului de smog, mult timp recunoscut ca o cauză a morţii,
în special pentru oamenii în vârstă şi cei cu dereglări respiratorii. Iniţial, poluarea
aerului Londrei a fost în rezultatul utilizării pentru încălzirea unei cantităţi mari
de combustibil.
Conştientizarea în masă a pericolului poluării aerului a avut loc în anii ’50 ai

secolului XX, pericol asociat iniţial cu aerul din Los Angeles, California, SUA. Bazinul
Los Angeles este înconjurat în mare măsură de munţi. Aerul coboară din aceşti
munţi şi este încălzit până se formează un strat cald, care se ridică deasupra aerului
rece din Oceanul Pacific. Ca rezultat al acestei inversii de temperatură, aerul rece
este apăsat spre suprafaţa pământului. La fel şi poluanţii sunt ţinuţi la suprafaţa
pământului. Din cauza acestei circulaţii aeriene din bazinul Los Angeles, poluanţii
se mişcă numai dintr-o parte a bazinului în alta.
Savanţii consideră că în toate oraşele a căror populaţie este mai mare de 50000
de locuitori se constată poluarea aerului. Gunoiul ce arde în locurile deschise, alte
surse de emisie a dioxidului de sulf şi a altor gaze otrăvitoare (ca uzinele de curent
electric care ard cărbune cu procent mare de sulf sau petrol) cauzează poluarea
aerului. Cazanele industriale ale uzinelor, produc de asemenea o cantitate mare de
fum. Procesul de producere a oţelului şi a materialelor plastice generează o canti-
tate mare de fum ce conţine praf metalic sau particule microscopice complexe şi
uneori chiar produse chimice otrăvitoare. Una din cauzele principale ale poluării
aerului este motorul cu ardere internă al automobilului. Benzina niciodată nu
arde complet în motorul automobilului, precum nici cărbunele nu arde complet
în cazanele de producere a oţelului. Atunci când aceste produse, formate din
particule de combustibil incomplete (cenuşă, scrum şi alte particule solide), hidro-
carburile nearse, monooxidul de carbon, dioxidul de sulf, diverşi oxizi ai azotului,
ozonul, ajung în aer, cauzând un şir de reacţii chimice sub acţiunea luminii solare.
Rezultatul este formarea unei ceţe dense, caracteristice pentru smog. Smogul
poate avea culoarea cafenie, când conţine o cantitate mare de oxizi de azot sau
albăstrie-surie, atunci când conţine o mare cantitate de ozon. În ambele cazuri
acest fenomen este dăunător.
Daunele aduse de poluarea aerului sunt enorme. Asociaţia pulmunologică
americană consideră expunerea la dioxizii de sulf una din cele trei cauze cardinale
ale bolilor pulmonare (rezultat al fumatului activ şi pasiv). Contaminarea aerului a
determinat creşterea cazurilor de astm, bronşite şi emphizemă etc.
În anii ’70 ai secolului XX oamenii au conştientizat pericolul ploilor acide. Atunci
când dioxidul de sulf este eliminat de la centralele de producere a curentului elec-
tric, el se combină cu particulele de apă în atmosferă şi pe pământ cad ploi sau
ninsori acide. Aciditatea sau concentraţia bazei în lichidul ploii sau al ninsorii este
măsurată pe o scală specială, numită scala pH. Creată de S. P. L. Sorensen, un bio-
chimist danez, în 1909, această scală este utilizată pentru descrierea concentraţiei
atomilor de hidrogen cu sarcină electrică într-o soluţie de apă. O mărime de 7,0
pH înseamnă că soluţia este neutră. Mărimile situate mai sus de 7,0 sunt conside-
rate bazice, mai jos acide. Apa de ploaie obişnuită are 5,5 pH. Centrul naţional de
cercetare a atmosferei a depistat în nordul SUA furtuni cu 2,1 pH aciditate egală
cu cea a sucului de lămâie sau a oţetului. În Canada, în ţările scandinave şi în nord-

estul Statelor Unite ale Americii ploile acide sunt considerate cauza dispariţiei a
mii de lacuri şi râuleţe. Aceste lacuri au acumulat atât de multă ploaie acidă, încât
algele, planctonul şi alte vieţuitoare acvatice au dispărut şi peştii au rămas fără
hrană. Ploile acide aduc multe daune clădirilor şi monumentelor.
Savanţii consideră că moartea a mii de copaci în pădurile din Europa, Canada
şi Statele Unite ar putea fi consecinţa ploilor acide.
O altă nouă şi periculoasă formă a poluării este cauzată de o varietate de
substanţe chimice numite cloroflorocarburi sau CFC. Aceste substanţe chimice
sunt utilizate în diferite scopuri industriale, de la curăţarea microschemelor pentru
calculator până la gazele pentru refrigeratoare şi climatizoare. CFC se combină cu
alte molecule în zonele superioare ale atmosferei şi apoi se combină cu moleculele
de ozon, transformând astfel şi distrugând stratul protector de ozon. În consecinţă,
stratul de ozon al stratosferei s-a micşorat enorm. La nivelul pământului, ozonul
este un pericol pentru plămânii noştri, iar în straturile superioare ale atmosferei
este un scut protector împotriva radiaţiei ultraviolete de pe soare. Dacă scutul
de ozon devine mai subţire sau dispare, atunci expunerea la radiaţia ultravioletă
poate distruge recoltele şi devine cauza răspândirii bolilor epidemice, a cancerului
de piele etc. Spre sfârşitul anului 1987, peste 20 de naţiuni au semnat un acord de
limitare a producerii CFC şi fac cercetări în privinţa eliminării eventuale.
Poluarea aerului a fost ţinta celor mai complicate şi complexe legislaţii. În 1970
Congresul SUA a adoptat un set de legi de control a surselor de poluare a aerului
şi de stabilire a standardelor calităţii aerului. Câţiva ani mai târziu a fost adoptată
o lege de interzicere a plumbului ca aditiv la benzină. Începând cu anul 1975,
nivelul plumbului în sângele americanilor s-a micşorat. Acţiunile de prevenire a
cauzelor formării ploilor acide sunt în continuare discutate în America de Nord şi
în toată Europa.
Cu toate că eliminarea deşeurilor de substanţe chimice toxice în atmosferă
este contrar legislaţiei din majoritatea ţărilor, se întâmplă deseori accidente cu
consecinţe foarte grave. În 1984, în Bhopal, India, o uzină de fabricare a pestici-
delor a eliminat în atmosferă un gaz toxic ce a cauzat timp de câteva ore moartea
a peste 2000 de oameni.
Ploile acide. Se ştie că la arderea anumitor combustibili precum cărbunele,
benzina sau petrolul, în aer se elimină oxizi de sulf, carbon şi azot. Aceşti oxizi,
combinându-se cu umezeala aerului, formează acizi sulfurici, carbonici şi azotici.
În timpul precipitaţiilor, aceşti acizi cad sub forma unor ploi acide. În secolul XX
aciditatea aerului şi ploile acide sunt considerate drept cele mai grave ameninţări
pentru menţinerea unui bun echilibru al mediului înconjurător. Majoritatea aces-
tor acizi sunt produşi în statele industrializate ale emisferei de nord: SUA, Canada,
Japonia şi într-o bună parte a ţărilor Europei de Est şi de Vest.
Ploile acide au un efect dezastruos asupra majorităţii formelor de viaţă, inclu-

siv a celei umane. Pot fi uşor observate efectele acestora asupra stării ecologice
a apei lacurilor, râurilor, mărilor şi asupra vegetaţiei. În mod firesc, aciditatea din
apă distruge orice formă de viaţă. La începutul anilor 1990, zeci de mii de lacuri
au fost distruse de ploile acide. Norvegia, Suedia şi Canada au suferit cel mai mult
de pe urma acestora.
Pericolul ploilor acide nu poate fi limitat de graniţele geografice, deoarece
vânturile împrăştie poluanţii pe suprafaţa întregului glob. De exemplu, cercetările
au arătat că poluanţii produşi de către staţiile electrice din vestul Statelor Unite,
care se alimentează cu cărbune, constituie cauza principală a ploilor acide din
Canada de Est şi din Nord-Estul Statelor Unite. Efectul dezastruos al acestor ploi
nu poate fi limitat nici de mediul înconjurător. Construcţiile din piatră, metal şi
beton sunt de asemenea supuse eroziunii sau chiar distrugerii. Câteva din cele mai
cunoscute monumente, precum catedralele din Europa, Coliseumul din Roma, au
fost simţitor afectate de către ploile acide. Ploile ce cad în estul Statelor Unite şi în
Europa se situează de obicei între 4,5-4,0.
Deşi costul echipamentelor antipoluare şi al dispozitivelor de purificare este
foarte mare, costul daunelor produse asupra mediului înconjurător şi asupra vieţii
umane este şi mai mare, deoarece aceste daune sunt ireversibile. Totuşi, contrar
măsurilor preventive luate spre sfârşitul secolului XX, mai bine de 500 mii de la-
curi din America de Nord şi peste 118 milioane de metri cubi de lemn de pădure
poate fi distrus.
Estimarea sanitaro-igienică a aerului atmosferic în RM. Calitatea aerului ba-
zinului aerian al Republicii Moldova este periclicată de factorii interni şi externi
de poluare, concentraţia de fond fiind determinată de transferul transfrontier de
noxe.
Poluarea spaţiului aerian de la surse fixe şi mobile în republică nu este egală
pentru întreg teritoriul. Poluarea spaţiului aerian este mai ridicată în oraşe şi cen-
trele rurale, pe teritoriul cărora sunt amplasate întreprinderi industriale, obiecte
termo-energetice şi termice şi există un trafic intens al transportului auto. Pentru
aceste localităţi problema calităţii aerului este una prioritară.
În perioada anilor 1990 -2003 s-a redus considerabil emisia substanţelor no-
cive în atmosferă – de la 350 până la 63 mii t, mai ales a oxizilor de sulf. Cauzele
principale care au favorizat acest proces sunt micşorarea volumului producţiei
şi modificarea structurii balanţei energetice, datorită trecerii la utilizarea gazelor
naturale (de la 8-10% la 60%). Deşi emanarea substanţelor poluante în atmosferă
s-a redus, calitatea aerului atmosferic în oraşele ţării rămâne nesatisfăcătoare.
S-a instalat tendinţa de micşorare a concentraţiilor medii ale diferitor poluanţi,
dar destul de frecvent concentraţiile lor zilnice depăşesc concentraţiile maxime
admise. A scăzut eficacitatea instalaţiilor de captare a gazelor şi prafului. Dacă în
anul 1990 erau captate aproximativ 86% din substanţele toxice produse de sursele
staţionare, apoi în 2003 doar 36%.
Către anul 1998 în oraşele Chişinău, Tiraspol, Bălţi, Tighina şi Râbniţa emisia
substanţelor nocive în atmosferă constituia 198-732 kg/an per locuitor.
În ultimii 10 ani transportul auto a devenit şi continuă să rămână sursa prin-
cipală de poluare a spaţiului aerian care în prezent constituie 79,6% din emisiile
sumare, iar în oraşele mari această cotă creşte: Chişinău – 96,4%, Bălţi – 94,2%.
Printre celelalte surse cităm întreprinderile industriale (10-13%), obiectele termo-
energetice (2-3%) şi reţeaua de încălzite a fondului locativ.
Contribuţiile transportului auto la poluarea mediului se estimează prin pre-
zenţa impurităţilor, ce depăşesc cantitatea de 600 mii t/an. Componente toxice
ale gazelor de eşapament sunt: monoxidul de carbon, hidraţii de carbon, oxizii de
azot, compuşii plumbului, bioxidul de sulf. Cantitatea acestora depinde, în mare
măsură, de regimul de lucru al motorului şi de combustibilul folosit. Gazele de
eşapament degajate de transportul auto constituie sursa principală de poluare
cu plumb a atmosferei. Conform Poliţiei rutiere, în ultimii cinci ani în or. Chişinău
a crescut considerabil numărul unităţilor de transport auto în sectorul de stat şi
cel privat.
Calitatea aerului atmosferic în Republica Moldova este afectată de aproape
toate activităţile care se desfăşoară în ţară cât şi de poluarea transfrontieră. Astfel şi
fondul de poluare a atmosferei în ţară se formează atât din cantităţile de substanţe
degajate de la sursele de poluare autohtone, cât şi din transferul transfrontier de
noxe.
În anul 2003, în comparaţie cu anul 2001, în republică s-a înregistrat o majorare
a concentraţiilor medii anuale pentru formaldehidă, o reducere pentru dioxidul
de sulf şi dioxidul de azot şi a rămas la acelaşi nivel pentru monoxidul de carbon
şi suspensii solide.
Una din consecinţele poluării intensive a aerului, reducerii calităţii lui, este
înrăutăţirea tuturor factorilor de mediu, care conduc la înrăutăţirea sănătăţii po-
pulaţiei, apariţia fenomenului ploilor acide.
Poluarea sporită a aerului atmosferic în urbe, îndeosebi în perioada caldă
a anului, influenţează sănătatea populaţiei, în primul rând a copiilor. Conform
studiilor MOFAM – Sănătatea copiilor (morbiditatea determinată de factorii de
mediu), în ultimii trei ani în mun. Chişinău, or. Tiraspol, Râbniţa, Bălţi şi Tighina
în comparaţie cu anii precedenţi înregistrează un spor al afecţiunilor acute ale
căilor respiratorii superioare, bolilor ochiului şi anexelor lui, bolilor urechii şi
apofizei mastoide etc. A fost stabilit raportul între nivelul poluării aerului, in-
dicatorii morbidităţii şi mortalităţii populaţiei. Mai bine este studiată corelaţia
între poluarea aerului cu oxid de sulf, praf şi bolile respiratorii; între componenţii
smogului fotochimic, maladiile cardiovasculare şi de ochi ş.a. Poluanţii au o in-
fluenţă deosebit de nocivă asupra organismului copiilor, persoanelor de vârsta

a treia.
Estimarea sanitaro-igienică a aerului din încăperi. În ultimul timp în economia
naţională a Republicii Moldova se aplică tot mai mult materialele polimerice. Ele
şi-au găsit o întrebuinţare largă în producerea materialelor de construcţie şi a
mobilei, în industria uşoară şi alimentară.
Este cunoscut că circa 6% din timp, oamenii îl petrec în aer liber, 62% în lo-
cuinţă şi 30% – la serviciu. De menţionat că cea mai mare parte a timpului tineretul
şi persoanele de vârsta a treia o petrec în încăperi. Este ştiut ce rol joacă polimerii
în formarea sănătăţii. Deşi adesea polimerii sunt caracterizaţi pozitiv, uneori ei sunt
o sursă de poluare a mediului cu substanţe chimice. Principala sursă de poluare
a mediului sunt materialele de construcţie, confecţionate cu folosirea răşinilor
polimerice (răşina carbomiodoformaldehidică).
Astăzi practic nu există locuinţe la construcţia cărora nu s-au utilizat materiale
confecţionate pe bază de răşini polimerice. Deseori acestea se întrebuinţează
cu încălcarea normelor de construcţie, fără acoperire specială, devenind astfel
surse de poluare a mediului cu substanţe toxice (fenol, aldehidă formică, amo-
niac, metanol). Drept surse de poluare a mediului înconjurător sunt şi materialele
confecţionate cu folosirea cloridului polivinilic, care sub influenţa factorilor fizici
ai mediului devin surse de emisie a cloridului de vinil, ftalatului dibutilic şi a altor
substanţe chimice.
Polimerii devin surse de poluare în procesul de descompunere, în urma folo-
sirii îndelungate şi sub influenţa factorilor. Despre influenţa nocivă a polimerilor
de construcţie confirmă rezultatele cercetărilor toxicologice efectuate în ultimii
cinci ani. Nu corespund normelor sanitaro-igienice a migrării aldehidei formice şi
a fenolului 6,7% probe.
Este dăunătoare şi ardezia confecţionată din azbest, folosită în construcţie.
Din punct de vedere ecologic este periculos şi ambalajul de singură folosinţă.
Actualmente Republica Moldova nu dispune de tehnologii de prelucrare sau re-
utilizare a acestui ambalaj, care de obicei se aruncă la gunoi sau este ars, eliminând
astfel în mediul înconjurător substanţe chimice nocive, inclusiv aldehidă formică,
clorid vinilic tec.
Utilizarea pe scară largă a polimerilor în construcţie duce la înrăutăţirea sănă-
tăţii populaţiei, în special a copiilor.
Mecanismele legislative şi normative în domeniul protecţiei mediului

În ultimii 10 ani în Republica Moldova a fost constituită o bază legislativă şi
normativă nouă în domeniul protecţiei mediului:
Nr. Anul
Denumirea documentului
ord. adoptării
1 Constituţia Republicii Moldova 1994
2 Codul funciar 1991
3 Codul apelor 1993
4 Codul subsolului 1993
5 Codul silvic 1996
6 Legea privind protecţia mediului înconjurător 1993
Legea privind protecţia zonelor şi fâşiilor de protecţie a apelor,
7 1994
râurilor şi bazinelor acvative
8 Legea regnului animal 1995
Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra
9 1996
mediului înconjurător
10 Legea privind regimul produselor şi substanţelor nocive 1997
11 Legea privind deşeurile de producţie şi menajere 1998
12 Legea privind activitatea hidrometeorologică 1998
13 Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat 1998
14 Legea privind plata pentru poluarea mediului 1998
15 Legea privind protecţia contra radiaţiei şi securitatea nucleară 1998
16 Legea privind protecţia aerului atmosferic 1998
17 Legea privind resursele materiale secundare 1996
Legea privind controlul proprietăţii funciare, Cadastrul şi manito-
18 1992
ringul resurselor funciare
19 Legea privind resursele naturale 1997
Legile respective reglementează activitatea în domeniul protecţiei mediului în

condiţiile socio-economice noi. Legile respective se bazează pe principii noi:
utilizarea pe larg a mecanismului economic de management al mediului
“cel ce poluează şi utilizează, plăteşte”;
principiul preventiv în domeniul protecţiei mediului.
Baza normativă existentă în Republica Moldova reglementează la un nivel su-
ficient relaţiile în toate domeniile ce au tangenţă cu protecţia mediului. În acelaşi
timp, însă, nominalizăm câteva lacune legislative:
1. prezenţa unor contradicţii în legile existente;
2. lipsa elementelor de bază de implementare a lor;
3. caracterul lor declarativ;
4. eficienţa scăzută a măsurilor prevăzute;
5. executare nesatisfăcătoare.
Capitolul Habitatul uman.

V Nocivităţile determinate de habitat
Colectivităţile umane (urbane şi rurale) trebuie considerate ca un mediu de

viaţă, în care omul este strâns legat de factorii săi de habitat. Această unitate
structurală se comportă ca un biotip în care omul reprezintă biocenoza.
Mediul habitual – este un sistem complex, multidimensional, conexiunile
componentelor structurale ale căruia asigură unitatea sa funcţională. Rezultatul
interacţiunii mediului extern şi cel intern este influenţa sistemică a factorilor fi-
zico-chimici prezenţi în mediul ambiant asupra omului după algoritmul: “mediul
ambiant – clădire – mediul interior – om”.
Factorii de habitat au un rol deosebit în evoluţia umană, întrucât ei acţionează
pe lungi perioade de timp – adesea pe toată durata vieţii, având consecinţe asupra
echilibrului fizic şi psihic uman. Din aceste considerente, la baza habitatului uman
trebuie să stea norme sanitaro-igienice şi fiecare cetăţean trebuie să le cunoască
şi să le respecte.
În cadrul raportului dintre organismul uman şi mediul său înconjurător, alcătuit
din mediul natural un rol deosebit de important revine mediului artificial, creat
şi dezvoltat de om. În totalitatea sa mediul construit de om formează ceea ce
numim habitat uman. De-a lungul timpului acesta a îmbrăcat amprenta epocii
respective sau a corespuns treptei de dezvoltare economică şi socială a societăţii
umane. Sunt caracteristice astfel formele de organizare inclusiv cele de igienă,
pentru cetatea antică, oraşul medieval sau metropola de astăzi.
Progresul social şi ridicarea nivelului de viaţă s-a asociat cu o enormă creştere
a exigenţelor privind locuinţa. Construcţia şi întreţinerea edificiilor locative este
determinantă în formarea condiţiilor de trai, în eficacitatea odihnei, în menţinerea
şi promovarea sănătăţii populaţiei.
Datele statistice au relevat o strânsă legătură între condiţiile de locuit şi starea
de sănătate. Morbiditatea în rândul populaţiei care locuieşte în condiţii neigienice
este simţitor mai înaltă decât la cei cu habitat bun. În blocurile locative contempo-
rane omul este expus unui complex de factori ambientali – spaţiali, fizici, chimici
condiţionat de conceperea în plan, calitatea materialelor de construcţie şi de
finisare, de utilarea sanitaro-tehnică a clădirilor, de regimul de exploatare a lor.
Problemele de igienă a habitatului uman sunt complexe. Ele sunt inserate în
programele generale de urbanism şi pot fi rezolvate numai cu aportul specialiştilor
de diverse profiluri (arhitecţi, constructori, medici igienişti, economişti etc.). În pro-
gramele de habitat trebuie aplicate toate principiile generale ale igienei publice.
Pentru asigurarea bazelor raţionale de construcţie şi dezvoltarea colectivităţi-
Capitolul 5. Habitatul uman. Nocivităţile determinate de habitat 79
lor sunt necesare estimări prelungite urbanistice privind factorii naturali, econo-
mico-sociali şi populaţionali ai zonei destinate acestui scop.
Factorii naturali – cuprind relieful, caracteristicile solului, sursele de apă, clima,
vegetaţia, izvoarele termale etc. În funcţie de aceştia se vor asigura factorii naturali
de sanogeneză, mai ales în zonele locuinţelor, alimentarea cu apă a colectivităţilor
şi se vor face amenajările administrativ-economice pe care acestea le permit cel
mai bine.
Factorii social-economici – sunt constituiţi din bogăţiile solului, subsolului,
existenţa sau posibilitatea creării căilor de acces către alte localităţi, posibilităţile
de amplasare a unor baze sportive, profilul dominant de producţie etc. Ei contri-
buie la creşterea nivelului economic de viaţă al locuitorilor.
Factorii populaţionali – privesc densitatea populaţiei, structura pe grupe de
vârstă, sex, profesie etc., dinamica populaţiei (natalitate, mortalitate, excedent),
starea de sănătate (profiluri de morbiditate, prevalenţe etc.). Studiile populaţio-
nale vor face prognoze evolutive pe următorii cca 50 ani.
Problema locativă este una dintre cele mai stringente probleme ale civilizaţiei.
Ea este una din premizile tridimensionale ale materialităţii care asigură nu numai
condiţiile normale de existenţă a omului, dar şi participarea lui activă în viaţa de
producere, cultură şi comunitară.
Asigurarea condiţiilor optime ale mediului interior al locuinţei este imposibilă
fără respectarea exigenţelor igienice, care prevăd un complex de măsuri arhi-
tectoral-urbanistice şi mijloace tehnice de neutralizare a factorilor negativi şi de
potenţare a celor sanogeni. Un rol important în această ordine de idei aparţine
aprobării planurilor de urbanism (plan general de dezvoltare a centrelor popu-
late), care prevede zonarea funcţională a teritoriului unui centru populat.
Teritoriul fiecărui centru populat, atât de nivel rural cât şi de nivel urban este
divizat în următoarele zone funcţionale:
– zona de locuinţe;
– zona industrială;
– zona administrativă;
– zona de agrement.
Igiena locuinţei. Progresul social şi ridicarea nivelului de viaţă s-au asociat cu
o enormă creştere a exigenţelor privind locuinţa. În prezent, nu este suficient să
se considere numai că ea oferă adăpost contra intemperiilor, ci trebuie să se ţină
cont de toate rolurile pe care le îndeplineşte:
– păstrarea stării de sănătate şi protejarea împotriva îmbolnăvirilor;
– asigurarea desfăşurării vieţii de familie şi creştere a copiilor;
– favorizarea repausurilor şi activităţilor creatoare;
– asigurarea confortului psihic şi mintal.
Funcţiile unei localităţi:

– sanitare;
– culturale;
– economice.
Amploarea construcţiei spaţiilor lo-
cative necesită îndeplinirea exigenţilor
igienice în ceea ce priveşte construcţia
clădirilor tipizate, construite după prin-
cipii industriale. Luarea în consideraţie
a calităţii mediului extern în tipizarea
construcţiilor în ultimii ani are o impor-
tanţă deosebită în legătură cu utiliza-
rea în procesul de construcţie a pereţi-
lor din beton armat. Deoarece acestea
din urmă au devenit foarte „sensibile”
Figura 13. Orientarea încăperilor locative
în raport cu punctele cardinale
la schimbarea vremii (climei) au fost
necesare sisteme de termoficare mai
performante, fără de care este practic
imposibil a crea un microclimat favora-
bil în interiorul locuinţelor.
În condiţiile locuinţei omul este supus
acţiunii permanente a unui şir de factori
de mediu: microclimat, calitatea aerului,
condiţiile de insolare şi iluminare, diverse
tipuri de câmpuri electromagnetice, ra-
diaţiilor izonizante, zgomot, vibraţie etc.
Figura 14. Plan-schema a blocului locativ al unui cămin. (tip coridor, tip secţie).
Confortul termic al locuinţei este determinat de:

calitatea materialelor de construcţie;
capacitatea de termoizolare a pereţilor externi;
calitatea inferioară a lucrărilor de construcţie:
– ermetizarea insuficientă a blocurilor, uşilor şi ferestrelor;
– sporirea suprafeţelor sticluite;
– instalaţii de termoficare şi ventilaţie defectuoase.
Cele mai frecvente condiţii
de habitat necorespunzătoare,
care favorizează îmbolnăvirile în
locuinţă sunt:
lipsa radiaţiilor luminoase şi
ultraviolete – creează con-
diţii pentru bolile respiratorii,
infecţioase, cu transmitere
aeriană, tusea convulsivă,
meningita etc., rahitism şi
tulburări de vedere;
umezeala şi frigul – favo-
rizează bolile “a frigore”,
bolile reumatice şi cardio-
vasculare;
lipsa instalaţiilor teh-
nico-sanitare –contribuie Figura 15. Plan-schema a apartamentelor de
la crearea stărilor insalu- colţ a unui edificiu locativ tipizat
bre, condiţia principală de
transmitere a bolilor infec-
ţioase digestive, transmise
prin intermediu rozătoare-
lor etc.;
supraaglomerarea – contri-
buie la transmiterea tuturor
bolilor infecţioase, printre
care tuberculoza care este
de o gravitate deosebită.
OMS arată că în locuinţele
supraaglomerate tubercu-
loza are o frecvenţă de 20% Figura 16. Plan-schemă al apartamentelor
printre locuitori; liniare al unui edificiu locativ tipizat.
radioactivitatea materialelor de construcţie a locuinţei (conţinutul de radon);

finisajul necorespunzător din interior;
intreţinerea neigienică (necorespunzătoare).
Estimarea igienică a locuinţei se face după următorii parametri:
1. Amplasarea locuinţei;
2. Orientarea locuinţei;
3. Planificarea interioară;
4. Materialele de construcţie;
5. Confortul termic în locuinţă;
6. Ventilaţia locuinţei;
7. Iluminatul natural;
8. Decoraţiuni interioare.
Problemele principale ce ţin de habitatul uman:
Contaminarea spaţiului locativ prezintă un pericol chiar mai mare decât
poluarea mediului ambiant extern;
Poluarea spaţiului locativ afectează femeile şi copiii, bolnavii şi vârstnicii,
deoarece aceştia petrec mai mult timp în interiorul casei.
Factorii care contribuie la formarea “locuinţei bolnave”:
Izolarea;
Ferestrele şi uşile ermetice;
Fumatul;
Utilizarea lemnului, deşeurilor forestiere, materia vegetală şi excrementele
animale folosite ca şi combustibil;
Utilizarea cuptoarelor primitive;
Poluarea locuinţelor cu materiale utilizate în construcţie.
Poluanţii spaţiului locativ interior:
Radonul prezent prin derivaţi α-activ al Poloniului 214 şi 218;
Poluanţii mediului ambiant intern şi extern;
Poluanţii biologici;
Sindromul locuinţei afectate.
Sindromul locuinţei afectate. Acest termen este utilizat pentru a descrie simp-
tomatologia (cefalee, iritare a ochilor şi nasului, vertije, pierdere ponderală, dispnee
sau infecţii respiratorii frecvente) comună la persoanele care locuiesc într-o clădire.
Cauzele sindromului locuinţei afectate:
Ventilarea insuficientă a încăperii;
Poluarea microbiologică specifică a sistemelor de ventilare şi umezire a aerului;
Pătrunderea aerului de eşapament în sistemul de ventilare;

Emisiile de ozon de către dispozitivele de fotocopiere;
Poluarea încăperii cu aldehidă formică din componenţa placajului;
Poluarea încăperii cu fum de ţigară.
Pentru estimarea posibilităţilor de formare a “locuinţei bolnave” în continuare
vă propunem 3 planuri-schemă de locuinţe tipizate,p recum şi nomograma orien-
tării încăperilor locative în raport cu punctele cardinale.
Calitatea igienică a habitatului uman este determinată de interacţiunea siste-
mică şi complexă a factorilor mediului ambiant şi activitatea, care schematic poate
fi reprezentată în figura ce urmează.
Activitatea
zootehnică
Gospodărirea
Formarea
casnică
deşeurilor
OMUL cu conţinut de
Activitatea materie orga-
agricolă nică
asupra sănătăţii
Impactul nefast
Prelucrarea
primară Acumularea
în sol
Folosirea
apelor featice în Mineralizarea
scopuri potabile materiei organice cu
formarea compuşilor
chimici
Poluarea apelor
freatice Migrarea
compuşilor chimici pe
verticală
Figura 17. Cercul vicios în managementul habitatului uman în Republica Moldova

Capitolul Globalizarea, schimbarea climatului,

VI impactul lor asupra sănătăţii
Lumea, comunitatea mondială este într-un permanent proces de schimbare,

dezvoltare. Cele mai importante schimbări se datoresc necesităţii de a face co-
merţ, de a schimba experienţa, de a avea profit etc. Schimbările respective au
indus procesele de globalizare, ce a contribuit la apariţia conceptului sănătăţii
ecologice care în ultimii ani s-a lărgit considerabil.
Globalizarea nu este un proces caracteristic doar epocii noastre. În volum
diferit ea a avut loc în toate vremurile. Ea se producea în epocile antice când se
întreprindeau călătorii îndepărtate, când oamenii încercau să exploreze alte pă-
mânturi. Scopul lor a fost de a cuceri pământuri şi a subjuga oamenii, într-un mod
sau altul prefăcându-i în sclavi. Acele vremuri pot fi considerate ca primă etapă a
globalizării. Cel mai intens acest proces s-a produs în Europa.
Imperialismul, însoţit de formarea imperiilor a fost a doua etapă a globalizării.
Prin activităţi diplomatice de orice gen, dar mai frecvent prin războaie au fost
create cele mai extinse imperii.
Următoarea etapă a fost destrămarea imperiilor şi crearea statelor indepen-
dente practice în toate continentele.
Ultima etapă poate fi considerată cea din zilele noastre. Crearea corporaţiilor
multinaţionale şi extinderea lor în toate pieţele sau ţările au ajuns la stadiul că în
lume practic nu a rămas nici un loc în care să nu fi pătruns mărfurile şi serviciile
din Vest, însoţite de consecinţele nefaste pentru populaţia locală.
Mişcările politice, presingul economic, gândirea nouă şi grijile despre proble-
mele crescânde, care afectează societatea şi mediul înconjurător, servesc ca forţe
care promovează sau frânează globalizarea.
Ce prezintă procesul de globalizare? În acest domeniu există câteva păreri.
1. Conform aprecierilor lui Cameron şi Stein (2000), globalizarea este un proces
cu ajutorul căruia naţiunile şi oamenii devin mai aproape şi independenţi pe
întreg globul pământesc prin comerţ, capital, producere şi reţeaua extinsă de
acorduri şi instituţii internaţionale.
2. Daulaire (2001) consideră că globalizarea este torentul de informaţie, mărfuri,
capital şi oameni care penetrează frontierele politice şi economice.
3. În opinia altor savanţi, globalizarea este un proces prin care companiile sunt
în stare să transfere producerea (întreprinderile), mărfurile, industria serviciilor
şi banii peste graniţele naţionale repede şi fără restricţii tehnice.
Se deosebesc trei forme majore de globalizare care interactivează: culturală
sau comunicativă, ambientală şi economică.
Capitolul 6. Globalizarea, schimbarea climatului, impactul lor asupra sănătăţii 85
Globalizarea culturală sau comunicativă se datoreşte ajunsurilor ştiinţifice

din ultimele decenii, dezvoltării vertiginoase a industriei, a tehnologiilor de co-
municare, a transporturilor etc. Comunicarea electronică a extins posibilităţile de
comunicare între ţări, independent de distanţa care le desparte.
Globalizarea ambientală este determinată de transportul transfrontier al
deşeurilor radioactive, transportul transfrontier de proporţie al poluanţilor per-
sistenţi cu masele de aer atmosferic şi cursurile de apă, cât şi procesele extinderii
impactului unor accidente locale asupra ţărilor vecine, unor regiuni sau chiar
continentului respectiv şi globului pământesc. Ca exemplu poate servi faptul că
poluanţii atmosferici sunt transportaţi la distanţe mari şi pot afecta sănătatea şi
resursele naturale situate la mii de kilometri de la sursă. Unii poluanţi din Arctica,
cum ar fi DDT, BPC şi metale grele (mercurul) îşi au originea de departe – din China,
India, Guatemala. De asemenea, accidentul de la Cernobâl a avut impact asupra
populaţiei din Belarus, ţările baltice şi alte părţi aleEuropei, Caucazului etc.
Globalizarea economică este determinată de activitatea orientată spre ob-
ţinerea beneficiilor. Obţinerea beneficiilor este urmărită atât de producătorii de
proporţie, cât şi de fiecare individ în parte. Exemplu: în primul caz pot servi cor-
poraţiile transnaţionale (tabelul 12), care au cucerit toate pieţele internaţionale. În
ce priveşte fiecare om în parte, trebuie să menţionăm că în plan global migrarea
anuală atinge un miliard de indivizi.
Tabelul 12. Corporaţii transnaţionale în producerea şi comercializarea alimentelor*
Volumul de
Denumirea Numărul de
vânzări Produsele principale
corporaţiilor angajaţi
(mlrd $ USA)
Philip Moris 56,11 Articole de tutungerie, cereale, băuturi 152.000
Cargill 51.00 Cereale, seminţe, uleiuri, băuturi 80.600
Unilever 50.06 Uleiuri, lactate, băuturi 287.000
Băuturi, cereale, amestecuri pentru
Nestle 49.96 225.808
copii
Pepsico 20.95 Băuturi, gustări 142.000
Sara Lee 20.01 Produse din carne, copturi 139.000
Coca-Cola 18.87 Băuturi, produse alimentare 29.500
McDonalds 11.47 Restaurante 267.000
De exemplu, compania Hillsdown Holding este astăzi una din cele mai extinse
reţele alimentare care includ 150 de filiale situate în toată Europa şi controlează o
bună parte a comerţului cu carne şi produse din carne şi ouă, dispunând de ase-
menea de industrie de prelucrare a cerealelor, incubator industrial, 25 abatoare,
câteva întreprinderi de stocare şi livrare şi unităţi de comerţ.
Importanţa globalizării este semnificativă prin faptul că acest fenomen are

impact pe toate laturile vieţii de astăzi:
modifică natura interacţiunilor umane în numeroase sfere, în special în politică,
economie, comerţ, viaţa culturală şi socială, mediul înconjurător şi tehnologii;
modifică frontierele determinate de timp, spaţiu şi concepte, care separă
oamenii în societate.
creează corporaţii transnaţionale cu specializarea lor în producere;
liberalizează comerţul internaţional;
pune la dispoziţia omenirii ajunsurile în informatică şi tehnologii de comu-
nicare;
asigură circulaţia liberă a mărfurilor şi capitalului;
permite circulaţia tot mai liberă a oamenilor şi migraţia internaţională a
forţei de muncă;
sporeşte informatizarea globală;
modifică obişnuinţele nutriţionale prin implementarea produselor alimen-
tare noi şi a unui model modificat de consum.
Unele procese care însoţesc procesul de globalizare au repercursiuni distictiv
negative. Ele contribuie la:
epuizarea resurselor naturale;
schimbarea climatului;
şomajul în mijlocul muncitorilor necalificaţi;
insecuritatea la locul de muncă;
morbiditatea şi mortalitatea în urma actelor de violenţă;
traficul de fiinţe umane;
inechitatea socială a imigranţilor şi populaţia locală;
sporirea incidenţei narcomaniei.
Probleme importante pentru sănătatea publică. Evenimentele care au loc
pe orice continent pot afecta starea sănătăţii persoanelor din alte părţi ale glo-
bului. Între regiunile lumii există relaţii de interacţiune şi dependenţă reciprocă.
În condiţiile globalizării pentru realizarea obiectivelor sanitare chiar şi locale este
nevoie de o abordare globală a problemelor sanitare. Bolile nu au luat niciodată în
consideraţie frontierele. Greşelile comise în acest domeniu s-au soldat cu serioase
consecinţe pentru omenire: infecţia HIV/SIDA nu a fost depistată destul de precoce
şi potenţialul ei periculos a fost conştientizat doar atunci când această infecţie a
atins nivelul unei pandemii.
Epidemiologia bolilor neinfecţioase de asemenea a suferit schimbări în po-
pulaţii, apărând noi factori de risc cum ar fi automobilele, dietele occidentale
bogate în proteine şi grăsimi şi majorându-se considerabil mortalitatea de pe
urma acestor cauze (tabelul 13).
Tabelul 13. Zece cauze principale ale deceselor în a. 1990* în ţările dezvoltate
şi în curs de dezvoltare
Nr. Decese Nr. Decese
Ţările dezvoltate Ţările în curs de dezvoltare
d/o (‘000) d/o (‘000)
Toate cazurile 10912 Toate cazurile 39554
1. Boala ischemică a cordului 2695 1. Afecţiuni respiratorii acute 3915
2. Boala cerebrovasculară 1427 2. Boala ischemică a cordului 3565
Cancer al traheei, bronhiilor,
3. 523 3. Boala cerebrovasculară 2954
pulmonului
4. Pneumonie 385 4. Diaree 2940
Afecţiuni în perioada
5. Bronşită cronică obstructivă 324 5. 2361
perinatală
Cancer a colonului şi al
6. 277 6. Tuberculoza 1922
rectului
7. Cancer stomacal 2141 7. Bronşita cronică obstructivă 1887
8. Accidente ale traficului rutier 222 8. Pojar 1058
9. Sinucidere 193 9. Malaria 856
10. Diabetus mellitus 176 10. Accidente ale traficului rutier 777
Sursa: The Global Burden of Deseases. A comprehensive assessment of mortalitz and disabilitz fron
diseases, injuries, and risk factors în 1990 and projected to 2020. Ed. C. J. L. Murray, A. D. Lopez. World Health
Organization, Harvard School of Public health, World Bank. 1996. P. 179-180
Exportul bolilor contagioase. Din punct de vedere al perspectivei, globaliza-

rea şterge, anulează frontierele tradiţionale.
Boala vacilor nebune (encefalita spongioasă a bovinelor) dovedeşte că inofen-
sivitatea alimentelor nu mai prezintă problemă locală. Ea este globală.
Un om, fiind în perioada de incubaţie, poate vizita câteva teritorii. De exemplu,
febra virală hemoragică Ebol are o incubaţie de la 2 până la 21 zile. O persoană
poate vizita în acest timp câteva ţări fiind infectată, în perioada de incubaţie.
Creşterea incidenţei bolilor necontagioase. Principale boli necontagioase
sunt determinate de riscurile comune şi anume de tabacism, consum de alcool,
alimentaţie insalubră, hipodinamie şi de riscurile ecologice – conţinutul semnifica-
tiv al factorilor cancerigeni şi toxici în factorii de mediu. Incidenţa sporită a bolilor
necontagioase este, de asemenea, determinată de:
intensificarea poluării factorilor mediului ambiant;
cronicizarea mai frecventă a stărilor morbide la cetăţenii plecaţi în căutarea
locurilor de muncă;
apariţia pe piaţa internă a alimentelor necalitative, contrafăcute, cu conţinut
sporit de substanţe alogene sau contaminate cu agenţi patogeni şi condi-
ţionat patogeni;
intensificarea manifestării fenomenelor extreme ale schimbării climatului

etc.
Savanţii de frunte recomandă ca globalizarea să fie privită nu ca ceva, neapă-
rat bun sau rău. Ea trebuie să fie acceptată ca o forţă necontenită şi o tendinţă
inevitabilă care trebuie să fie înţeleasă pentru a servi ca generator al beneficiilor
pentru bunăstarea umană. Reacţia eficientă poate opri sau măcar reduce perico-
lele care o însoţesc.
Sarcinile care stau în faţa societăţii în condiţiile extinderii globalizării:
protejarea hotarelor ţării de pătrunderea bolilor contagioase;
reglementarea comerţului cu mărfuri de import, în special cu produse ali-
mentare;
modificarea sistemului de supraveghere sanitară asupra importului de pro-
duse alimentare;
sporirea cunoştinţelor omului, instruirea pentru sănătate;
Clima, schimbarea climatului şi sănătatea omului. Clima poate fi definită
ca fiind totalitatea factorilor fizici atmosferici (temperatură, umiditate, presiune,
curenţi de aer, precipitaţii, nebulozitate, grad de însorire, ionizare) şi telurici (la-
titudine, relief, suprafeţe de apă, vegetaţie etc.). Asupra omului acţionează mai
pronunţat factorii fizici atmosferici, care prin variaţiile lor dau naştere la fenome-
nele meteorologice ce au loc în troposferă. Caracteristicile generale ale climei sunt
relativ stabile şi modificările apar numai în perioade lungi de timp.
Particularităţile climei dintr-o anumită zonă poartă denumirea de climat. În
cadrul regimului climatic apar fenomene meteorologice de mare intensitate ce
se petrec într-un interval scurt de timp (ore sau zile), cunoscute sub denumirea
de schimbare a vremii.
Atât clima cât şi vremea acţionează asupra organismului cu întregul complex
de proprietăţi, şi deoarece solicitările sunt de intensitate variată, şi răspunsul din
partea organismului este diferit. Organismul uman suportă satisfăcător variaţiile
climatice sezoniere, dar schimbările de vreme survenite la intervale scurte de timp
constituie elemente puternic excitante pentru organism. În mod natural, omul
dispune de mecanisme fiziologice cu largi posibilităţi de adaptare şi în condiţiile
de trecere rapidă de la un climat la altul intervin procesele adaptive. Cu toate
acestea, uneori se pot produce tulburări ce depăşesc aceste limite, ajungându-se
la modificări patologice. Reacţiile organismului uman la schimbările de vreme
depind, în mare măsură, de particularităţile individuale. La subiecţii cu labilitate
fiziologică mai mare, îndeosebi cu reacţii intense ale sistemului nervos vegetativ
şi/sau endocrin, efortul de adaptare este mai intens şi pot apărea unele manifestări
subiective sau obiective. Acestea sunt persoane cu tropism meteoric, iar feno-
menul este cunoscut sub denumirea de meteosensibilitate. Manifestări: cefalee
de diferită intensitate, dureri cicatriciale, modificări în sfera afectivă, somnolenţă,

randament scăzut al diferitor activităţi, tulburări de somn. Meteosensibilitatea este
fenomen răspândit. Aproximativ 1/3 din populaţia matură din Europa manifestă
tropism la schimbarea de vreme.
Sensibilitatea la schimbările de vreme la unii subiecţi poate fi aşa de mare,
încât, depăşind posibilitatea de adaptare, se declanşează modificări patologice.
În această grupă sunt cuprinse persoane cu afecţiuni anterioare. Vremea şi com-
ponentele ei nu sunt factori etiologici ai bolii, ei au numai rol favorizant sau de-
clanşant ai procesului patologic. În totalitatea sa, fenomenul poartă numele de
meteopatologie, neavând limite bine precizate faţă de meteosensibilitate.
Afecţiunile care pot fi agravate de perturbările atmosferice sunt multiple, dar
considerate ca fiind cu tropism meteoric pronunţat sunt:
bolile cardiovasculare. La schimbările de vreme creşte incidenţa accidentu-
lui vascular (infarct, ictus), a crizelor de angină pectorală etc.;
boala ulceroasă. Crizele dureroase în ulcerul gastric şi duodenal coincid
adesea cu variaţiile meteorologice;
afecţiunile reumatismale. Se agravează de asemenea artroza şi spongi-
loza;
bolile şi perturbările neuropsihice – nevrozele, psihozele, schizofrenia, epi-
lepsia;
unele patologii ale sistemului respirator, în special astmul bronşic;
perturbările atmosferice contribuie, de asemenea, la apariţia crizelor glau-
comatoase şi crizelor dureroase hepatice şi renale, la acutizarea stărilor de
plasofilie.
Profilaxia biometeorologică cuprinde măsuri care vizează agenţii şi factorii
meteorologici şi măsuri privind reacţiile de adaptare a organismului.
Prima categorie de măsuri poartă caracter intersectorial şi se referă la atenua-
rea oscilaţiilor mari ale fenomenelor meteorologice şi crearea pentru populaţie a
unui confort termic. Ele se pot realiza prin măsuri de sistematizare a locuinţelor,
amenajarea şi repartizarea judicioasă a spaţiilor verzi, amenajarea fântânilor arte-
ziene şi cascadelor de apă, orientarea optimă a circulaţiei rutiere.
Măsurile care privesc capacitatea de reacţie a organismului la factorii naturali
sunt destul de eficiente. Ele ţin de stimularea funcţiilor organismului: termore-
glare, aparat circulator, respirator, sistem nervos, metabolism general.
Importanţă mare are şi avertizarea bolnavilor cu risc meteorologic sporit de
perspectiva schimbărilor de vreme, recomandându-le respectarea regimului de
viaţă şi dietei alimentare. În plan medical vor fi folosite medicamente şi supli-
mente biologic active la raţia alimentară pentru reducerea intensităţii de reacţie
a organismului.
În ultimii ani sănătatea umană este influenţată şi de fenomene cu caracter glo-

bal. Din ultimii face parte schimbarea climatului, proces determinat de activitatea
antropogenă. Schimbarea climatului se datorează eliminării în cantităţi foarte mari a
gazelor de seră (bioxidului de carbon, oxizilor de azot etc.), care se formează în urma
arderii combustibilului fosil (produselor petroliere, cărbunelui etc.). Excesul gazelor
de seră se acumulează în atmosferă într-un strat, care reduce eliminarea surplusului
de temperatură de pe suprafaţa pământului. Surplusul de căldură se acumulează
lent, producând, astfel, un dezechilibru termic la suprafaţa globului pământesc.
Omenirea s-a confruntat întotdeauna cu pericole meteorologice, fie acestea
inundaţii, secete sau uragane. Varietatea lor mare, atât din punct de vedere al
numărului, cât şi al intensităţii, este ceva obişnuit şi componenta antropogenă se
suprapune doar pe fluctuarea naturală. Importantă este creşterea frecvenţei lor
şi a intensităţii, deoarece ele, sporesc pagubele în zona de acţiune.
Cele mai numeroase victime ale stihiei naturale sunt înregistrate în ţările în curs
de dezvoltare (aproximativ 90%), deoarece în aceste ţări populaţia îşi construieşte
locuinţele în zonele cu risc sporit, în luncile râurilor, pe chiscuri instabile, ceea ce
are loc şi în Moldova.
În ultimii ani intensitatea fenomenelor extreme au atins astfel de valori, încât
pagubele, inclusiv jertfele omeneşti, au afectat toată Europa de Vest (tabelul 14).
Tabelul 14. Cele mai mari inundaţii din lume din anii 1990-1999
Ţara Anul Luna Ziua Numărul deceselor
Tadjikistan 1992 5 25 1346
Italia 1998 5 6 147
Rusia 1993 6 17 125
România 1991 7 28 108
Uzbekistan 1998 7 8 95
Spania 1996 86
Turcia 1995 11 4 78
Turcia 1995 7 10 70
Italia 1994 11 5 64
Turcia 1998 8 10 60
Sursa: WHO, 2003: Climate Change and Human Health – Risks and Responses. [McMichael A.J, et al
(eds.)], Resume in Russian, Geneva, WHO.
Estimările efectuate arată că schimbarea climatului nu condiţionează apa-

riţia unui nou fel de acţiune asupra mediului ambiant, dar posedă tendinţa de
a intensifica efectele cunoscute ca fiind determinante ale sănătăţii umane. Din
asemenea efecte pot fi specificate efectele directe (decesele şi stările morbide

determinate de iradierea solară intensă, temperaturi extreme, inundaţii, infecţii
intestinale, nouformaţiuni maligne, suprimarea sistemului imun al omului etc.) şi
indirecte (reducerea producerii agricole în urma secetelor şi foametei, distrugerea
locuinţelor în urma inundaţiilor, extinderea arealelor existenţei transmiţătorilor
de infecţii etc.).
Odată iniţiată, schimbarea climatului va continua, efectele devenind cu timpul
mai pronunţate. De aceea este necesar de a atrage atenţia la efectele timpurii şi
la cele tardive. La etapa actuală fenomenele schimbării climatului pot influenţa
incidenţa şi exprimarea următoarelor stări morbide:
infecţiilor intestinale, care se deosebesc prin regularitate şi sezonalitate
exprimată;
bolilor cronice cardiovasculare şi ale aparatului respirator, care în dependenţă
de temperatură şi de calitatea aerului atmosferic din urbe se acutizează;
mortalitatea cauzată de bolile cronice cardiovasculare şi de bolile aparatului
respirator care, de asemenea, în dependenţă de temperatură şi calitatea
aerului atmosferic, pot deveni mai frecvente;
traumatismul şi mortalitatea cauzată de traume care devin evident mai frec-
vente în caz de apariţie a unei manifestări extreme a fenomenelor climaterice.
Estimarea schimbării climatului trebuie să ia în consideraţie atât sensibilitatea,
cât şi vulnerabilitatea populaţiei. Vulnerabilitatea este o funcţie nu numai a acţiunii
negative a climatului, dar şi a adaptării la schimbările care urmează. Din aceste
considerente, în calitate de determinante ale vulnerabilităţii se manifestă disponi-
bilitatea resurselor materiale, eficacitatea activităţilor administraţiei publice locale,
nivelul de pregătire al unităţilor medico-sanitare, veridicitatea informaţiei locale
privind riscurile climaterice etc. De aceea, măsurile prioritare vor fi orientate spre
sporirea adaptabilităţii populaţiei, inclusiv prin măsuri medico-sanitare şi spre
reducerea vulnerabilităţii.
Practic toate fenomenele negative care se produc actualmente în societate
– epuizarea resurselor naturale, degradarea mediului natural, înrăutăţirea sănătăţii
populaţiei etc., sunt în anumită relaţie între ele şi vor interreacţiona şi cu consecin-
ţele eventualei schimbări ale climatului. De aceea folosirea potenţialului adaptiv este
o măsură importantă în strategia protecţiei şi adaptării durabile. Sarcinile de bază ale
adaptării constau în reducerea poverii asupra societăţii determinate de morbiditate,
traumatism, invaliditate, suferinţe şi decese le oamenilor. Multe consecinţe a schim-
bării climatului, inclusiv decesele, pot fi prevenite sau semnificativ atenuate prin
realizarea diverselor măsuri de adaptare. Adaptarea poate fi concepută: ca răspuns
şi preventivă. Adaptarea ca răspuns se realizează după apariţia schimbării climatu-
lui asupra sănătăţii. Cea preventivă este iniţiată înainte de apariţia schimbărilor, în
vederea pregătirii comunităţii pentru activitate în caz de declanşare a calamităţilor

naturale. Măsuri orientate spre reducerea consecinţelor asupra sănătăţii trebuie să
fie prevăzute, întâi de toate, de către structurile de sănătate publică (figura 18).
Variabilitatea
climei
Măsuri Măsuri de Măsuri de
Modificarea Influenţă Influenţă Influenţe
de adaptare adaptare adaptare
climatului potenţială incipientă tardive
primară secundare terţiară
Alţi factori
stresanţi
Figura 18. Majoritatea măsurilor de prevenire pot fi realizate numai prin colaborare
intersectorială
Tabelul 15. Numărul calamităţilor extreme, persoanelor decedate şi sinistraţilor

în anii ‘80 şi ‘90 ai sec. XX
Anii
‘80 ‘90
fenomene
fenomene
sinistraţi,
sinistraţi,
decedaţi,
decedaţi,
Regiunea
mln
mln
mii
mii
Africa 243 417 137,8 247 10 104,3

Europa de Est 66 2 0,1 150 5 12,4
Mediterana de Est 94 162 17,8 139 14 36,1
America Latină şi Caraibe 265 12 54,1 298 59 30,7
Asia de Sud-Est 242 54 850,5 286 458 427,4
Partea de Vest a Oceanului Pacific 375 36 273,1 381 48 1199,8
Ţările dezvoltate 563 10 2,8 577 6 40,8
Total 1848 692 1336,2 2078 601 1851,5
Sursa: WHO, 2003: Climate Change and Human Health – Risks and Responses. [McMichael A.J, et al
(eds.)], Resume in Russian, Jeneva, WHO.
Tabelul 16. Pierderile umane în rezultatul valurilor de căldură din Europa

în august 2003
Ţara Nr. decese Particularităţi

Temperatura aerului atmosferic în multe regiuni ale ţării a atins
Franţa 14802 40º С, iar la Paris a fost înregistrată cea mai ridicată temperatură
din anul 1873.
Cea mai ridicată temperatură a aerului atmosferic (până la
Germania 7000
40,8ºС) din 1901 a indus sporirea mortalităţii medii 10%.
Temperatura înaltă în combinaţie cu concentraţia mărită a ozo-
Spania 4230 nului din stratul terestru a contribuit la mărirea pragului riscului
pentru sănătate, constatate în CE.
Temperatura aerului atmosferic în unele regiuni a depăşit nive-
Italia 4175
lul înregistrat în anul precedent cu 8,9º С.
Pentru prima dată o temperatură a aerului mai mare de 100ºС
Marea
2045 după Farengeit, a fost înregistrată în Londra. În aceeaşi zi (10
Britanie
august) în oraş, din cauza căldurii, au decedat 900 persoane.
Danemarca 1400 Temperatura a depăşit norma cu 7,8º С.
Temperatura aerului peste 40º С a fost înregistrată în cea mai
Portugalia 1316
mare parte a ţării.
Temperatura aerului a depăşit toate extremele înregistrate de
Belgia 150
Societatea Regală de Meteorologie, începând cu anul 1933.
În total în
35118
ţările date
Source: Larsen J., 2003:Record Heat Wave in Europe Takes 35.000 Lives. Earth Policz Institute web-site,
http://www.earth-policy.org.Updates/Update29.htm
Consecinţele secetei din Moldova din anul 1994

A. Consecinţele cu caracter general
Reducerea recoltelor, epuizarea păşunilor, reducerea semnificativă a produc-
tivităţii animalelor şi necesitatea de a sacrifica un anumit număr de animale;
Obţinerea cerealelor în cantităţi reduse (până la 0,8 t/ha), în special a grâului,
orezului, a porumbului necalitativ, înrăutăţirea calităţii seminţelor;
Reducerea valorii biologice a cerealelor şi produselor cerealiere (dezechili-
brul aminoacizilor, glucidelor, lipidelor);
Înrăutăţirea alimentaţiei populaţiei, în special a grupelor social vulnera-
bile.
B. Consecinţele sanitaro-igienice
Stoparea deplină în stratul superficial al solului (la adâncimea de până la
40 cm) a proceselor de autopurificare şi acumularea la suprafaţa lui a po-
luanţilor organici (fecale, deşeuri zootehnice, resturi vegetale etc.), cît şi

a agenţilor patogeni (bacterii sporulente, ouă de helminţi etc.) cu pericol
potenţial de îmbolnăvire după căderea depunerilor;
Scăderea nivelului apelor freatice, sporirea mineralizării apei, reducerea
debitului surselor locale de apă potabilă, secarea fântânilor şi apariţia di-
ficultăţilor în menţinerea igienei corpului, igienei locuinţei şi în pregătirea
hranei;
Uscarea pronunţată a solului în jurul fântânilor cu formarea multiplelor fisuri
adânci, inclusiv şi în vecinătatea nemijlocită a surselor de apă; afectarea ine-
lului de argilă şi a pavării din jurul fântânii şi a altor mecanisme de protecţie
a sursei locale de poluarea de la suprafaţă, scurgerea în interiorul fântânei
a apelor contaminate de la suprafaţă în caz de ploaie.
С. Consecinţele nemijlocite pentru sănătatea populaţiei:
Multiple cazuri de înec, traume;
Agravarea stării sănătăţii şi sporirea numărului de decese cauzate de bolile
cardio-vasculare şi respiratorii a celor cu stări cronice, extenuaţi, cât şi a
persoanelor de vârstă înaintată;
Sporirea frecvenţei bolilor diareice acute şi, ca consecinţă, a mortalităţii
copiilor de vârstă fragedă;
Acutizarea stărilor morbide ale tractului digestive şi sporirea numărului
de bolnavi cu litiaze a rinichiului şi ureterul; sporirea, după o perioadă de
incubaţie, a morbidităţii prin boli intestinale infecţioase şi parazitare, iar în
caz de măsuri întârziate – erupţii.
Consecinţele inundaţiilor
Demolarea, deplină sau parţială, a locuinţelor şi acareturilor pentru animale,
cu cazuri de decese ale oamenilor şi pieirea unui număr mare de animale
domestice şi păsări;
Inundarea beciurilor, încăperilor situate în soclul caselor, camerelor des-
tinate păstrării rezervelor de produse alimentare, alterarea alimentelor şi
produselor, contaminarea lor bacteriană intensă;
Inundarea şi înnămolirea fântânilor forate, dispozitivelor de cap ale fân-
tânilor arteziene şi a instalaţiilor de epurare şi contaminarea bacteriană a
dispozitivelor şi instalaţiilor sectorului de distribuire a apeductelor;
Spălarea, diluarea şi evacuarea conţinutului din latrinele din curte, spălarea
gunoiului de grajd şi diseminarea lor pe toată suprafaţa inundată;
Inundarea şi înnămolirea grădinilor, viilor, plantaţiilor cu contaminarea bac-
teriană a recoltelor, inclusiv şi celor gata pentru consum:
Înrăutăţirea calităţii vieţii populaţiei cauzată de lipsa apei potabile de cali-

tate garantată, lipsa sau cantitatea insuficientă de alimente, apariţia infec-
ţiilor intestinale.
Globalizarea se manifestă inclusiv prin importul şi/sau exportul de produse
alimentare, al căror impact asupra sănătăţii va fi estimat prin prisma calităţii.
Calitatea produselor alimentare evaluată în cadrul supravegherii sanitare
de stat în raionul Basarabeasca pe parcursul anilor 2001–2003. În cadrul reali-
zării supravegherii sanitare curente ponderea cea mai mare a investigaţiilor sani-
taro-chimice se efectuează în cazul igienei alimentaţiei, de aceea am considerat
important de a analiza mai aprofundat rezultatele acestor cercetări. Deoarece cali-
tatea produselor alimentare se normează după indici sanitaro-chimici şi sanitaro-
bacteriologici evaluarea calităţii produselor alimentare am făcut-o în paralel.
În perioada aflată sub observaţie au fost recoltate în medie anual 411,7±100,22
probe de produse alimentare pentru investigaţii sanitaro-chimice (din care 20,4%
de import); 647,0±19,33 pentru investigaţii sanitaro-microbiologici care determină
calitatea (dintre care 15,6% de import) şi 422,7±260,44 pentru determinarea florei
microbiene patogene (dintre care 26,5% de import). Rezultatele investigaţiilor
de laborator demonstrează dinamica ascendentă (+85,96%) a probelor necores-
punzătoare calităţii după indicatorii chimici şi dinamica descendentă (-57,44%) a
probelor necorespunzătoare după indicii microbiologici (figura 18).
80
60
40
20
0
2001 2002 2003
% probe total 17,1 15,2 31,8
% probe produse import 58,9 22,2 75,5
% probe produse autohtone 5,3 14,8 12,5
Figura 18. Dinamica decelării probelor de produse alimentare care nu corespund

cerinţelor de calitate după indicatorii sanitaro-chimici.
50
40
30
20
10
0
2001 2002 2003
% probe total 19,5 15,9 8,3
% probe produse import 42,3 11,3 5,6
% probe produse autohtone 16,5 16,5 9,1
Figura 19. Dinamica decelării probelor de produse alimentare care nu corespund

cerinţelor de calitate după indicatorii sanitaro-microbiologici.
După cum se observă din figurile respective, în perioada studiată tot mai frec-
vent apar produsele importate ce nu corespund standardului de calitate, din
punct de vedere al indicatorilor chimici. În această ordine de idei am calculat
care este raportul dintre volumul de investigaţii sanitaro-chimice şi al celor bac-
teriologice. Astfel, la o probă analizată sanitaro-chimic revin 1,57 probe analizate
sanitaro-bacteriologic şi 1,03 probe analizate la microflora patogenică după in-
dicaţii epidemiologice (în total indicele respectiv este de 1:2,60).
Un deosebit interes din punct de vedere sanitaro-epidemiologic reprezintă
structura probelor de produse alimentare analizate şi mai ales structura probelor
ce nu corespund exigenţelor de calitate. Astfel, în structura probelor analizate
chimic, precum şi în structura probelor necorespunzătoare calităţii predomină
legumele şi bostănoasele (19,4% şi 20,3% respectiv) şi produsele de panificaţie,
crupe şi morărit (17,1% şi 6,4% respectiv), iar în structura celor investigate sani-
taro-bacteriologic carnea şi produsele din carne (24,6 şi 48,2% respectiv) şi peştele
şi produsele din peşte (13,9% şi 20,7% respectiv (figura 21).
probe de calitate
6,4 20,3 66,3
necorespunzătoare
probe
17,1 19,4 18,1
investigate
0% 20% 40% 60% 80% 100%

a)
probe de calitate
necorespunzătoare 48,2 20,7
probe
investigate 24,6 13,9
0% 20% 40% 60% 80% 100%

b)
carne şi mezeluri păsări şi produse din păsări

peşte, prodise din peşte produse de panificaţie, crupe
zahăr, pateserie legume şi bostănoase
fructe şi pomuşoare produse din grăsimi vegetale
bere şi băuturi nealcoolice alte produse
Figura 21. Indicii structurali ai probelor de produse alimentare
a) investigate sanitaro-chimic
b) investigate sanitaro-bacteriologic
Este remarcabil faptul că circa o treime din legumele investigate o constituie
cartofii, dintre care 44,7% sunt importaţi, ce nu corespund calităţii după conţinutul
de nitraţi în proporţie de 65,3%. Marea majoritate a peştelui şi a produselor din
peşte (81,6%) de asemenea este importat, însă aceste produse nu corespund exi-
genţelor sanitaro-microbiologice în 77,0% cazuri. Carnea şi produsele din carne de
producţie autohtonă în 93,7 % cazuri nu corespund calităţii după indicii sanitaro-
microbiologici, fapt care alarmează şi necesită o rezolvare cât mai urgentă.
Pe parcursul anilor 2001-2003 au fost rebutate anual 732,5±336,32 kg produse

din care de la 35,8 până la 1048 kg de producţie străină. În structura produselor
rebutate pe primul loc se plasează legumele şi bostănoasele (56,61%), pe locul II
– carnea şi produsele din carne (9,81%), pe locul III – peştele şi produsele din peşte
(6,94%), urmate de bere şi băuturile nealcoolice (5,71%) şi lapte, lactate şi unt
(5,21%). Într-o anumită măsură structura probelor rebutate coincide cu structura
probelor de produse care nu corespund calităţii.
56,61 1,87
5,21
23,58 6,94
0,00
3,77
5,71
0,08
19,81
carne păsări de import

lapte, lactate, unt peşte, produse din peşte
produse de panificaţie, zahăr, produse de patiserie
legume şi bostănoase bere, băuturi nealcoolice
alte
Figura 22. Structura produselor alimentare rebutate (date medii, 2001-2003)

În continuare aducem recomandări cu privire la reducerea impactului pe să-
nătate a fenomenului global de schimbare a climei.
Tabelul 17. Exemple ale măsurilor primare şi secundare de adaptare,

orientate spre reducerea impactului schimbării climatului asupra sănătăţii*
Acţiunea Măsurile primare de adaptare Măsurile secundare de adaptare

Sisteme de avertizare despre Personalul instruit în diagnosticarea şi
Stress ter-
anotimpul călduros. tratamentul şocului hipertermic sau de
mic
insolaţie.
Fenomene Gradul înalt de pregătire pen- Reacţia rapidă în caz de cataclism natu-
extreme ale tru lichidarea consecinţelor ral.
vremii catastrofelor şi protecţiea împo-
triva lor.
Boli infec- Managementul complex al Supravegherea epidemiologică şi moni-
ţioase calităţii mediului ambiant. toring-ul;
Controlul morbidităţii dependente de
calitatea factori de mediu şi calitatea
alimentelor.
Securitatea Pronosticarea sezonieră a cli- Monitorizarea situaţiei şi supravegherea;
alimentară matului; Măsuri la nivel de stat şi locale privind
Sistemul de avertizare timpurie producerea agricolă şi distribuirea rezer-
a eventualei stări de foamete; velor de produse alimentare.
Adoptarea şi implementarea
programelor alimentare de
stat.
Apa Reducerea poluării bazinelor Monitorizarea situaţiei şi supravegherea.;
de apă şi elaborarea măsurilor Fortificarea măsurilor orientate spre un
privind prevenirea poluării consum inofensiv de apă;
Elaborarea strategiei de distribuire şi
valorificare a resurselor de apă;
Epurarea apelor de scurgere;
Crearea unui potenţial de utilizare in-
ofensivă a apei.
*
McMichle A.J., Kovats R.S., 2000: Climate change and climate variability: adaptations to reduce ad-
verse health impacts. Environmental Monitoring and Assessment, V.61, pp.49-64.
Capitolul Sarcinile societăţii în domeniul ameliorării

VII sănătăţii mediului
Calitatea mediului ambiant şi modul de trai, care în mare măsură este condiţio-
nat de mediu, au o influenţă pronunţată asupra sănătăţii populaţiei, determinând
aproximativ 2/3 din totalitatea stărilor morbide. Realizarea măsurilor orientate
spre eliminarea sau cel puţin reducerea riscurilor, reducerea intensităţii şi duratei
lor este cea mai eficientă intervenţie preventivă, care se soldează cu ameliorarea
indicilor sănătăţii.
Comunitatea este preocupată permanent de problemele sănătăţii umane,
deoarece starea bună a sănătăţii se consideră a fi unul din cele mai superioare
valori a omenirii. Morbiditatea cronică este nu altceva decât o povară grea pe
umerii societăţii, manifestându-se prin daune economice. Dar sănătatea este şi
un indicator important în dezvoltarea durabilă a fiecărei ţări. Declaraţia de Alma-
Ata a stabilit că sănătatea este dreptul de bază al omului şi cât şi de elaborarea
strategiilor respective, necesare pentru asigurarea acestui scop.
Definiţia sănătăţii aprobată în anul 1949 de Asambleea Organizaţiei Mondiale
a Sănătăţii ca o „stare de complet bine fizic, mintal şi social şi nu numai lipsa bolii
sau a infirmităţii” are un caracter utopic şi nu poate fi aplicată peste tot, întâi de
toate în ţările cu condiţii social-economice precare în care se duce o luptă perma-
nentă pentru asigurarea măcar a asistenţei medico-sanitare minime populaţiei.
Cert este faptul că sănătatea şi boala constituie un proces fiziologic dinamic,
inevitabil pentru fiecare individ. Din acest punct de vedere, reducerea riscurilor
pentru sănătate, întâi de toate a riscurilor determinate de mediul ambiant şi de
comportament, este principala măsură intervenţională care poate contribui la
prevenirea multor stări patologice. Astfel se poate defini că sănătatea individuală
în măsura decisivă este rezultatul interrelaţiilor organismului (cu particularită-
ţile sale biologice) cu mediul înconjurător şi ocupaţional şi factorii determinaţi
de modul de trai şi comportamentul individual. Astfel, politica medico-sanitară
naţională trebuie să fie orientată spre îmbunătăţirea sănătăţii şi calităţii vieţii in-
dividului. Asigurarea sănătăţii fiecărui individ în parte este calea eficientă de a
ameliora indicii sănătăţii populaţiei în întregime. Aceasta corespunde conceptului
Noii Sănătăţi Publice, care elucidează necesitatea eforturilor organizate ale socie-
tăţii pentru promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor.
În plan internaţional acest concept este reflectat în Politica europeană privind
atingerea sănătăţii pentru toţi „Sănătate-21”, adoptată în a. 1998. Sarcina 3 – „Un în-
Capitolul 7. Sarcinile societăţii în domeniul ameliorării sănătăţii mediului 101
ceput sănătos de viaţă”, sarcina 4 – „Sănătatea tineretului”, sarcina 5 – „Menţinerea

sănătăţii la vârsta înaintată”, sarcina 6 – „Ameliorarea sănătăţii psihice”, sarcina 7
– „Reducerea răspândirii bolilor infecţioase”, sarcina 7 – „Reducerea răspândirii
bolilor necontagioase”, sarcina 9 – „Reducerea traumatismului ca rezultat al actelor
de violenţă şi accidentelor”, sarcina 10 – „Un mediu ambiant sănătos şi inofensiv”,
sarcina 11 – „Un mod mai sănătos de trai”, sarcina 12 – „Reducerea daunei de la
alcool, droguri, care provocă dependenţă, şi tutun”, sarcina 13 – „Condiţiile me-
diului salubru”, sarcina 14 – „Obligaţiunile intersectoriale referitor la sănătate” etc.
– iată conţinutul unora din cele 21 de scopuri specificate de Politica europeană.
Fără a afecta asistenţa medicală curativă, activitatea ţărilor-membre a Regionalei
Europene a OMS este orientată spre promovarea, conservarea şi ocrotirea sănă-
tăţii. Ţările europene au acumulat deja o experienţă destul de bogată în acest
domeniu.
Deja cunoaştem că sănătatea mediului se referă la acele caracteristici care in-
fluenţează (pozitiv sau negativ) sănătatea umană. Complexitatea problemei con-
stă în faptul că majoritatea cauzelor stărilor morbide ale populaţiei se situează în
afara sectorului sănătăţii. Aceste cauze includ un spectru larg de factori, începând
cu cei sociali (sărăcia, sanitaţia inadecvată, apa potabilă necalitativă, canalizarea
şi salubrizarea insuficientă, gospodărirea nechibzuită) şi terminând cu factori
comportamentali, precum igiena personală, comportamentul sexual, consumul
de alcool, tabacismul etc.
Încercări de a estima sănătatea ca produs multidimensional, dependent de
factorii care-l influenţează, s-au întreprins pe parcursul mai multor secole. În cali-
tate de exemple pot servi măsurile de prevenire a bolilor determinate de factorii
mediului ambiant: pesta („Moartea Neagră”), care se răspândea din focarele natu-
rale; scorbutul (Moartea Neagră a Marinarilor), determinată de lipsa de vitamina
C în raţia alimentară; holera, răspândirea căreia era determinată de contaminarea
surselor de apă potabilă ş.a. Savanţii, medicii practicieni înaintau propuneri de
a întreprinde nu numai măsuri de combatere, dar şi de prevenire, de eliminare
a bolilor contagioase şi a celor cronice. Întâi de toate, omenirea s-a învăţat a re-
duce pagubele de la bolile contagioase. Vaccinarea, izolarea sursei de infecţie,
curmarea căilor de transmitere au devenit măsurile cele mai eficiente de control
ale acestor boli. Ulterior măsurile de prevenire au început a se extinde şi asupra
bolilor necontagioase (aterosclerozei, cancerului, litiazei rinichiului şi ureterul etc.).
Ţările care au conştientizat necesitatea acestor măsuri, elaborând concomitent
mecanismele de implementare a lor, au obţinut rezultate frumoase în asigurarea
sănătăţii populaţiei. Cu toate acestea, în multe ţări atenţia principală se atrage
prioritar asistenţei medicale curative, activitatea de prevenire rămânând declara-
tivă. Asemenea atitudine faţă de sănătatea umană nu contribuie la sporirea păturii
sănătoase de populaţie.
La nivel comunitar la elaborarea priorităţilor şi realizarea activităţilor menite

să asigure un mediu ambiant salubru este necesar de a lua în consideraţie unele
elemente importante. Din ele pot fi menţionate următoarele.
Priorităţile elaborate vor purta un caracter local. Deoarece fiecare localitate
diferă prin particularităţile sale geografice, economice etc., şi activităţile vor avea
specificul lor. Cu toate acestea, problemele care trebuie rezolvate la nivel local ar
trebui să includă:
(a) aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă;
(b) salubrizarea localităţii;
(c) accidentele, traumatismul în condiţii casnice şi la locul de muncă;
(d) circulaţia şi accidentele rutiere;
(e) asigurarea unui habitat salubru;
(f ) produse alimentare inofensive şi calitative;
(g) difuzarea informaţiei şi educaţia pentru sănătate.
Activităţile propuse vor avea un caracter intersectorial. Deoarece cauzele stă-
rilor morbide se situează în afara sectorului sănătăţii, măsurile preconizate trebuie
să fie realizate de ramurile economice competente şi responsabile, iar administra-
ţia publică locală ia decizia respectivă şi asigură controlul asupra executării.
Populaţia şi organizaţiile neguvernamentale, ca reprezentanţi ai săi pot fi prin-
cipalii parteneri în realizarea măsurilor de salubrizare a mediului ambiant. Dacă
populaţia nu va conştientiza necesitatea măsurilor preconizate şi nu va participa
activ la transpunerea lor în viaţă, eficacitatea acestor activităţi va fi minimă.
Transparenţa activităţilor şi informaţia. Populaţia trebuie să fie informată con-
tinuu şi în mod veridic despre starea mediului ambiant, starea sănătăţii, deciziile
luate de autorităţile publice, resursele alocate şi cheltuite etc.
Inspectoratul ecologic şi serviciul sanitaro-epidemiologic exercită funcţiile
de mediator între persoanele care formulează politica şi populaţia care este in-
fluenţată de această politică.
Măsurile de reducere a stărilor morbide la om se consideră măsuri profilactice.
Profilaxia, în conceptul promovat de OMS, constituie ansamblul de măsuri orientate
spre promovarea sănătăţii, ocrotirea sănătăţii, prevenirea bolilor, reducerea consecin-
ţelor în caz de boală şi evitarea deceselor premature. Măsurile profilactice se vor solda
cu succes numai în cazul când ele vor fi realizate la toate nivelele – la nivel de individ,
familie, colectivitate, administraţie publică locală şi stat (ca putere).
Strategiile profilactice diferă în raport cu scopul care este urmărit şi pot fi
separate în:
1. Strategie bazată pe demersul individual, în care acţiunile se adresează in-
dividului sau familiei cu starea sănătăţii sale. Această strategie aparţine
sectorului clinic şi este realizată de medicul de familie.
2. Strategie populaţională, care se bazează pe populaţie şi în care prezintă in-

teres nu atât starea sănătăţii unui individ sau a unei familii, ci incidenţa bolii
în rândul populaţiei. Ea poate fi imaginată sub formă de strategie a riscului
înalt, strategie ecologică sau, cel mai frecvent, strategie complexă.
Strategiile profilactice pot fi realizate prin:
– medicina omului sănătos (sanologia sau medicina sanogenetică) şi urmă-
reşte promovarea şi fortificarea sănătăţii omului sănătos, asigurarea unei
dezvoltări biopsihosociale armonioase a omului, promovarea factorilor de
sanogeneză prin mijloace fiziologice, specifice naturii, esenţei umane;
– profilaxia primară, care urmăreşte scopul de a evita iniţierea şi declanşarea
procesului prepatologic şi patologic, include o activitate multisectorială,
asistenţă medicală preventivă (imunizarea, excluderea factorilor nocivi din
mediul înconjurător, locul de muncă, instruire şi educare, mod sănătos de
trai etc.);
– profilaxia secundară, care corespunde medicinii clinice şi prevede depis-
tarea timpurie a stărilor premorbide şi patologice şi tratamentul timpuriu
pentru a evita complicaţiile, sechelele, recidivele, cronicizarea bolii, invali-
ditatea;
– profilaxia terţiară, care corespunde medicinii de recuperare şi urmăreşte
evitarea urmărilor nefaste ale bolii deja declanşate prin măsurile de reabi-
litare biologică, familială, socială şi profesională ale bolnavului.
Unul din mecanismele eficiente folosite în supravegherea sănătăţii populaţiei,
este monitoringul. În ţara noastră se implementează monitoringul socio-igienic.
Concepţia organizării şi funcţionării lui a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova Nr. 75 din 13.06.2002. Reieşind din prevederile acestui docu-
ment, Concepţia se consideră drept bază de interacţiune şi conlucrare a ministe-
relor şi departamentelor pentru crearea sistemului statal de evidenţă, analiză şi
supraveghere a stării de sănătate a populaţiei, calitatea mediului de viaţă, ocu-
paţional, de instruire etc., orientat spre pronosticarea şi argumentarea ştiinţifică
a activităţilor întreprinse de guvern şi autorităţile publice locale în fortificarea
sănătăţii populaţiei. Din aceste considerente, concepţia include argumentări pri-
vind necesitatea mobilizării şi integrării eforturilor statului orientate spre stoparea
declinului stării de sănătate a populaţiei, ameliorarea indicilor de sănătate a ei
în baza implementării largi a mecanismelor de prevenire a influenţei nocive a
factorilor de risc asupra sănătăţii. Principiile expuse aici reprezintă o continuitate
în armonizarea şi racordarea activităţilor de ocrotire a sănătăţii la standardele in-
ternaţionale, aplicând forme şi metode contemporane în acest domeniu.
În procesul de planificare a activităţilor se ia în consideraţie că din factorii
care destabilizează starea sănătăţii populaţiei fac parte:
particularităţile biogeochimice ale ţării, care se manifestă prin deficienţele

unor microelemente în factorii de mediu (iod, seleniu etc.) şi excesul altora
(fluor);
calitatea apei potabile şi deficienţele în aprovizionarea populaţiei cu apă
potabilă de calitate şi în volumul necesar;
înrăutăţirea condiţiilor igienice de muncă a angajaţilor;
posibilităţile limitate ale populaţiei de a se asigura cu produse alimentare
în sortiment necesar şi calitate garantată;
nivelul redus de cunoştinţe în problema ocrotirii şi conservării sănătăţii din
partea unui număr impunător de populaţie;
activităţile insuficiente ale autorităţilor publice centrale şi locale în dome-
niul organizării activităţilor de prevenire etc.
Toţi aceşti factori, în condiţiile unor activităţi insuficiente de combatere şi
prevenire a stărilor morbide generate de ei, compromit sănătatea populaţiei.
Necesitatea obţinerii unor informaţii despre caracteristica acestor factori presu-
pune integrarea eforturilor sociale (ministere, departamente, organizaţii etc.) pen-
tru stabilirea cauzelor şi elaborarea acţiunilor integrate de reducere a impactului
negativ şi prevenirea influenţei nocive asupra sănătăţii umane.
Astfel, monitorizarea ecologico-igienică trebuie să devină sistem statal de mă-
suri legislative organizatorice, medico-sociale şi ştiinţifico-tehnice, care au drept
scop supravegherea bunăstării sanitaro-epidemiologice a populaţiei şi calitatea
mediului habitual, analiza, estimarea şi pronosticarea indicilor care le caracteri-
zează, determină interrelaţiile cauză-efect pentru elaborarea măsurilor orientate
spre prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului factorilor nocivi de mediu
asupra sănătăţii, administrarea datelor investigaţiilor privind calitatea factorilor
de mediu şi sănătate, elaborarea prognozelor. Determinarea impactului factorilor
nocivi asupra sănătăţii se efectuează prin estimarea riscului, care include identifi-
carea şi dimensionarea pericolului, evaluarea expunerii, caracterizarea riscului şi
estimarea propriu-zisă a riscului.
Funcţionarea monitoringului socio-igienic se efectuează în baza respectării
următoarelor principii:
caracterul multilateral, complex şi integrat al sistemului de monitorizare;
continuitatea acumulării informaţiei în fiecare domeniu inclus în sistem;
veridicitatea informaţiei utilizate;
conformarea monitoringului acordurilor şi recomandărilor internaţionale.
Corelaţiile cauză-efect între starea de sănătate a populaţiei şi factorii care o in-
fluenţează pot fi determinate în baza cercetărilor şi investigaţiilor de laborator (ca
metode şi instrumente obiective de evaluare), rezultatelor activităţilor cotidiene şi
celor mai avansate metode statistice şi de repartizare spaţială a fenomenelor.
Monitorizarea calităţii factorilor de mediu, a condiţiilor de trai permite:

formarea şi utilizarea unui fond de resurse informaţionale (sistem, reţele,
produse, baze de date) necesare în calitate de suport informaţional pentru
luarea deciziilor în ce priveşte această problemă;
selectarea, examinarea, caracterizarea obiectivelor şi factorilor care afec-
tează mediul etc.;
determinarea fiecărei sarcini concrete, care urmează a fi rezolvată în proce-
sul de monitorizare;
utilizarea prioritară şi maximală a fondului deja existent de date în scopul
determinat de necesităţile monitoringului;
verificarea periodică a calităţii datelor acumulate şi interpretarea lor numai
după verificarea specială a informaţiei.
În proces de monitorizare vor fi utilizate date referitor la:
starea sănătăţii populaţiei;
factorii mediului de viaţă a omului, inclusiv biologici (microbilologici, virali,
parazitologici), chimici, fizici (zgomot, vibraţie, ultrasunet, iradiere termică,
ionizantă, neionizantă etc.);
factorii sociali (alimentaţia, aprovizionarea cu apă, condiţiile de trai, muncă,
odihnă şi recreere etc.);
factorii climaterici, sursele de poluare antropogenă a mediului, inclusiv
aerul atmosferic, apele de suprafaţă şi subterane, solul;
condiţiile de muncă, securitatea muncii şi factorii nocivi la locul de muncă
etc.
Procesul de monitorizare se efectuează prin:
supravegherea epidemiologică a sănătăţii populaţiei şi a calităţii mediului
de viaţă;
colectarea, procesarea, sistematizarea şi stocarea informaţiei obţinute în
procesul de supraveghere a sănătăţii populaţiei şi a calităţii mediului de
viaţă;
utilizarea bazelor de date ale tuturor ministerelor şi departamentelor des-
pre sănătatea cetăţenilor şi ale stării mediului înconjurător, acumulate
de structurile subordonate Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor,
Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Ecologiei
şi Resurselor Naturale, Ministerului Justiţiei şi altor structuri cu destinaţie
specială.
Efectuarea monitorizării poate asigura:
depistarea factorilor cu efect nociv asupra omului şi estimarea lor;
pronosticarea stării sănătăţii populaţiei şi stării mediului de viaţă;
determinarea activităţilor urgente şi de lungă durată în prevenirea

şi eliminarea factorilor nocivi de mediu asupra sănătăţii populaţiei;
elaborarea deciziilor orientate spre realizarea masurilor ce ţin de
sănătatea populaţiei şi mediul lor de viaţă;
informarea operativă a autorităţilor publice şi administraţiei publice locale,
întreprinderilor şi organizaţiilor, independent de forma de proprietate, a
organizaţiilor non-guvernamentale şi a populaţiei despre starea sanitaro-
epidemiologică şi despre problemele sănătăţii publice la moment.
Realizarea conceptului expus va contribui la depistarea timpurie a pericolelor
determinate de mediu, la estimarea riscurilor, la determinarea priorităţilor şi la
elaborarea măsurilor de asanare a mediului numai în cazul când va fi aplicat în
practică sub formă de plan local de măsuri.
Tabelul 18. Posibilele consecinţe ale intervenţiilor
Domeniul/
Impact asupra
caracterul Impact asupra sărăciei Alte efecte
mediului
intervenţiei
Protejarea sur- Previne poluarea; Reduce incidenţa; Facilitează accesul
selor de apă po- Reduce cheltuie- Reduce cheltuielile pen- săracilor la sursele
tabilă lile energetice tru servicii medicale; de apă potabilă cali-
pentru epurarea Sporeşte calitatea vieţii tative;
apei. săracilor. Are efect benefic
asupra speranţei de
viaţă.
Salubrizarea cen- Contribuie la asa- Reduce cheltuielile pen- Reduce incidenţa;
trelor populate narea centrelor tru servicii medicale; Are efect benefic
populate; Sporeşte calitatea vieţii asupra speranţei de
Reduce poluarea săracilor. viaţă.
solului şi a pânzei
freatice.
Sistematizarea Previne poluarea Reduce impactul nefast Contribuie la spori-
circulaţiei rutiere aerului atmosfe- asupra săracilor (care rea calităţii vieţii şi
şi sporirea stării ric şi a mediului practică diverse activi- la ocrotirea sănătăţii
tehnice urban în general. tăţi în stradă). orăşenilor.
a unităţilor de
transport
Bibliografie 107
Bibliografie
1. Alexa L., Gavăt V., Melinte C., Curs de igienă, Sub redacţia prof. Lucia Alexa, Iaşi, 1994, 384 p.
2. Asistenţa primară a stării de sănătate. Aplicaţii în epidemiologie şi biostatistică, Cluj-Napoca, 1996, 272
p.
3. Calitatea mediului şi sănătatea populaţiei în Republica Moldova: primul raport Naţional al Republicii
Moldova, prezentată la Conferinţa a III-a ministerială „Mediul şi sănătatea”, Londra 16-18 iunie 1999,
Chişinău, Ştiinţa, 1999, 84 p.
4. Cameron D., Stain J., Globalization, culture and society: the state as place amidst shifting spaces.
Cannadian Public Policy, 2000, XXVI Supplement: S15-S34.
5. Capcelea A., The Republic of Moldova on the way to the Suatainable Development, Chişinău, Ştiinţa,
1996, 190 p.
6. Chemical polluation, a global overview – Earthwatch unuted nations environment programme.
Geneva, 1992.
7. Cuciureanu Rodica, Chimie sanitară- partea I., Iaşi, 1995, 248 p.
8. Enachescu D., Marcu M. Gr., Sănătate publică şi management sanitar, Bucureşti, 1994, Editura ALL,
152 p.
9. Epidemiologia bolilor netransmisibile, Sub redacţia Aurel Ivan, Traian Ionescu, Grigore Teodorivici,
Bucureşti, Editura medicală, 1981, 670 p.
10. Friptuleac G., Alexa L., Băbălău V., Igiena mediului (lucrări practice), Chişinău, Ştiinţa, 1998, 360 p.
11. Globalization, trade and public health: Tools and training for national action, Report of an Intercountry
Expert Group Meeting, New Delhi, 2001, 20 p.
12. Human Rights, Global Responsibility and Access to Treatments in the Developing World, Presentations
Made on the Occasion of the Canadian HIV/AIDS Legal Network. Annual General Meeting and Skills
Building Workshops 21-23 September 2001, Montréal. Edited by David Garmaise: Website: www.
aidslaw.ca.
13. Ivan A., Coordonate moderne în epidemiologia şi medicina omului sănătos, Iaşi, 1990, 324 p.
14. Koop E. The Globalization of disease, Website: http://www.clc-ctc.ca/health-safety/global.html#-
top.
15. La polluation de l’air des villes (1973-1980), Document publié du program des Nations Unies pour
l’envirinnement et de l’organization Mondiale de la Santé.
16. Last J. M., Public Health and Preventive Medicine, Thirteenth Edition, 1992.
17. Leavell H. R., Clark E. G., Preventive medicine for the doctor in his community, New York: McGraw-Hill,
1958.
18. Manual of epidemiology for district health management, WHO, Geneva, 1989.
19. Mănescu S., Cucu M., Diaconescu M. L., Chimia sanitară a mediului, Bucureşti, Editura medicală, 1994,
356 p.
20. Obreja G., Opopol N., Metode de studiu în epidemiologia aplicativă, Chişinău, 2002.
21. Opopol N., Mediul ambiant şi prevenirea bolilor intestinale acute, Chişinău, Editura Lumina, 1995 -32
p.
22. Ostrofeţ Gh., Curs de igienă, Chişinău, Centrul Editorial-poligrafic Medicina”al USMF, 1998, -320 p.
23. Programe Naţionale Integrate de Mediu şi Sănătate în Ţarile Europei Centrale şi de Est, Centrul European
pentru Mediu şi Sănătate, Diviziunea Bilthoven, 1994 -179 p.
24. Răilean A.,Aspecte igienice referitor la aprivizionarea cu apă potabilă a populaţiei municipiului
Chişinău. / În cartea Medicina preventivă – strategie oportună a sistemului de sănătate, Chişinău,
2005, p. 26-33.
25. Raportul naţional al dezvoltării umane, Republica Moldova, 1997, PNUD Moldova.
26. Raportul naţional Sănătatea copiilor în relaţie cu mediul, 2004, Chişinău, 51 p.

27. Rosenbaum E. H., Cancer. Realistic Guidelines for Developing Cancer Preventive Life Habits. C. V. Mosby
Co. 1983, 488 p.
28. Russu R., Răilean A., Gogu N., Evaluarea gradului de risc pentru sănătate exercitat de apa potabilă /
Congresul II al Medicilor de familie din Republica Moldova: (publicaţii), 25-26 octombrie 2006/ col.
Red.: Grigore Bivol (red. Şef), Chişinău, USMF, 2006 (CEP Medicina) -196 p. (p. 130-137).
29. The Global Burden of Diseases. A Comprehensive Assessment of Mortalitz and Disability from Diseases,
Injuries, and Risc Factors in 1990 and projected to 2020. Ed. By Murray Ch., J. L. and Lopez A. D. WHO,
Harvard School of Public Health, WB, 1996-990 p.
30. The challenge of Globalization, 1999, Website: http://www.clc-ctc.ca/health-safety/global.html#-
top.
31. Tulchinsky Th. H., Varavikova E. A., Noua Sănătate Publică. Introducere în secolul XXI, Ulysse, Academic
Press, 2000. Traducere A. şi P. Jalbă, Chişinău, 2003, 723 p.
32. WHO. Monitoring Ambient Air Quality for Healtn Impact Assessment, WHO Regional Publications,
European Series, No. 85, 1999 -196 p.
33. WHO. Investigating Environmental Disease Outbraks. A Training Manual. WHO-PEP-91.35, Geneva.
34. WHO. Air Quality Guidelines for Europe. Second Edition. WHO Regional Publications, European Series,
No. 91, 2000, 273 p.
35. WHO. The World Health Report, 2001, Mental Health: New Understanding, New Hope. WHO, Geneva,
178 p.
36. The World Health Report, 2002, Reducing Risks, Promoting Healthy Life. WHO, Geneva, 248 p.
37. WHO. Guidelines for drinking-water quality. Second edition. WHO, Geneva, 2002, 142 p.
38. World Report on Violence and Health. Ed. Krug E.G., Dahlberg L. L., Mercy J. A., Zwy A. B., Lozano R.
WHO, Geneva, 2002, 346 p.
39. Акулов К. И., Баштуева К. А. Гончарук Е. И. и др. Коммунальная гигиена, Москва, Медицина,
1986, 608 с.
40. Гигиена. Учебник для ВУЗов / Под общей редакции акад. РАМН Г. И. Румянцева. – Москва, ГЭОТАР
МЕДИЦИНА, 2000, 608 с.
41. Дедю И. И., Экологический энциклопедический словарь, Кишинев, Гл. ред. МСЭ, 1990-408 с.
42. Зарубин Г. П. Новиков Ю. В. Гигиена города, Москва, Медицина, 1986, 272 с.
43. Минх А. А. Общая гигиена, Москва, Медицина, 1984, 480 с.
44. Опополь Н., Коробов Р. Эколого-гигиенический мониторинг: проблемы и решения, Кишинев,
2001, 240 с.
45. Охрана и рациональное использование природных ресурсов Молдавии, Кишинев, Штиинца,
1984, 216.
46. Пивоваров Ю. П. Гигиена и экология человека, Москва, ВУМНЦ МЗ РФ, 1999 -182 с.
47. Реймерс Н.Ф., Охрана природы и окружающей среды человека. Словарь-справочник, Москва,
Просвещение1992, 320 с.
48. Руководство к лабораторным занятиям по коммунальной гигиене Под ред. Е. И. Гончарука,
Москва, Медицина, 1990, 416 с.
49. Руководство по контролю качества питьевой воды. Второе издание. Том 1 рекомендации,
ВОЗ, Женева, 1993.
50. Шарга М. Х., Кононюк Н. Н., Вершинин С. П., Бобун И. И., Кудря Л. И. Гигиена питьевой воды,
Архангельск, издательский центр СМГУ, 2001, 228 с.

Sanatatea Mediului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sanatatea Mediului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie

Nicolae Opopol • Raisa Russu

Casa editorial-poligraﬁcă Bons Oﬃces

Editarea cursului „Noţiuni de bază de epidemiologie şi metode de cercetare” a fost posibilă

Redactori ştiinţiﬁci: Oleg Lozan, Mihail Palanciuc

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

ISBN 978-9975-80-013-6 © Şcoala Management în Sănătate Publică, 2006

Capitolul 1. Sănătatea mediului – determinantă fundamentală

Capitolul 2. Activitatea antropogenă. Solul. Acumularea deşeurilor.

Capitolul 3. Apa. Satisfacerea necesităţilor vitale. Poluarea surselor.

Capitolul 4. Aerul atmosferic şi din interior. Poluarea aerului.

Capitolul 5. Habitatul uman.Nocivităţile determinate de habitat ........................... 78

Capitolul 6. Globalizarea, schimbarea climatului,

Capitolul 7. Sarcinile societăţii în domeniul ameliorării

şi pentru estimarea căreia sunt folosite diferite metode epidemiologice, clinice,

– posibilităţile de folosire a factorilor naturali în scopul promovării sănătăţii

Capitolul Sănătatea mediului – determinantă

Factorii mediului ambiant, deopotrivă cu condiţiile de trai, comportamentul

noţiunii „mediu natural”. Unicul mod corect de abordare metodologică a proble-

Sisteme interne complexe

Maturizare şi îmbătrânire Biologie umană Moştenire genetică

Riscuri profesionale Obiceiuri profesionale Riscuri în timp liber

Figura 1. Modelul epidemiologic al factorilor care determină sănătatea

În ultimul timp a fost tot mai adânc conştientizat faptul că în dezvoltarea

Figura 2. Complexul ecologic.

Factorii mediului ambiant sunt foarte numeroşi. Ei pot ﬁ împărţiţi în factori

interpretată ca exprimarea cantitativă a corelaţiei între nivelul contaminării me-

Tabelul 1. Pericolele ecologice globale ale secolului XXI

Fiecare fenomen enumerat în acest tabel include în sine complexe întregi

Tabelul 2. Clasiﬁcarea agenţilor toxici în sănătatea mediului ambiant şi cea

Căi de transmitere. Conceptul de transmitere implică nu numai agenţii

Moldova îl reprezintă pesticidele organoclorurate (DDT, HCCH etc.), transmise

suﬁcient de mare pentru a produce malformaţiuni sau boli înainte de naştere,

Ecologic Ecologic Decese premature

Figura 3. Efecte pentru sănătate

Deoarece susceptabilitatea individuală a organismului uman diferă de la caz

boala la oameni, este cancerul. Studiile arată că predispoziţia genetică, la fel ca

Figura 4. Efecte pe sănătate exercitate de expunerea la factorii de risc.

Spre deosebire de estimarea riscului, managementul riscului este procesul de

dioxidului de sulf la astmatici. Studiile nu pot ﬁ făcute pe astmaticii în stare gravă,

Tabelul 3. Agenţii mediului ambiant care au produs îngrijorarea comunităţii

Agentul Folosirea sau sursa Îngrijorarea

s-a deplasat în ultimele decenii de la studiul bolilor infecţioase, transmisibile la

nivelul de dereglare toxică sau de manifestări toxice. Datele pentru asigurarea

Capitolul Activitatea antropogenă. Solul.

Din punct de vedere al impactului tehnogen în urma activităţii umane, solul

Această metodă este adecvată în cazul în care este planiﬁcată şi supravegheată,

apelor de canalizare constă în îmbunătăţirea calităţii apei încât să ﬁe posibilă văr-

Permeabilitatea pentru apă a solului este determinată de mărimea porilor, dar

sanitari folosiţi în prezent pentru depistarea gradului de poluare a solului pot ﬁ

Indicatorii indirecţi de poluare chimică a solului sunt de fapt elementele chimice

Impactul posibil şi real al nerespectării cerinţelor igienice faţă de salubrizarea

Tabelul 5. Impactul solului poluat asupra sănătăţii

Nr. Denumirea bolii Agentul patogen

Calitatea solului în Republica Moldova şi impactul asupra sănătăţii. Conform

Rămâne o problemă poluarea solurilor din raza depozitelor de păstrare a pes-

În cazul locuinţelor cu curte (unifamiliare) pubelele cu capacitate de 100 l se

Microorganisme (bacterii, fungii, O2

Figura 5. Algoritmul procesului de compostare a deşeurilor solide.

graşi. Substanţele respective sunt fo-

Capitolul Apa. Satisfacerea necesităţilor vitale. Poluarea

Alături de aer, apa reprezintă factorul de mediu absolut indispensabil vieţii.

cesar ridicat de apă, comparativ cu un regim bogat în proteine. Aportul endogen