EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

Definiție: Educația ptr sănătate este un sistem care include conștiința stării
de sănătate, procesul de învățare, predare și învâțare cu scopul creșterii nivelului de
cunoștințe medicale ale populației în domeniul ranogenezei producției medului și
prevenirii bolilor.

Realizarea, formarea și dezvoltarea unor deprinderi corecte care să

promoveze sănătatea și să creeze o poziție activă față de sănătatea individului și de
problemele de sănătate publică.

Medicul și asistentul medical sunt educatori de specialitate folosind

cunoștințele specifice în sistemul instrucției generale ale populației.

Educația pentru sănătate, în funcție de scopul urmărit, are trei roluri:

1. rolul preventiv – care înseamnă și temele de educare constând în

elemente de instrucție a populației se referă la prevenire.

2. rolul constructiv - dorește realizarea adeziunii opiniei publice în

favoarea sănătății.

3. rolul curativ - educarea și convingerea pacienților de a urma

prescripții medicale.

Educția pentru sănătate presupune:

- acceptabilitate;

- respect reciproc;

-informare;

- mijloace pentru deprinderea diferitelor obiceiuri sanogene;

- cooperarea receptorilor fiind un drept al omului și obligație a societății.

Educația pentru sănătate implică obligatoriu cunoașterea și aplicarea continuă

a tehnicii de comunicare.

Comunicarea este un element fundamental în care există doi poli:

- educatorul;

- ascultătorul.

Uneori în activitatea de comunicare polii se pot schimba.

1
 Comunicarea se face:

- verbal;

- non-verbal prin gestică și mimică.

Pot să apară bariere de comunicare tip de:

- deosebirea socioculturală dintre educator și ascultător;

- receptivitatea scăzută a receptorului;

- atitudinea negativă față de medic;

-înțelegerea limitată sau mesaje contradictorii.

Pentru a depăși barierele trebuie să vorbim clar și rar într-un limbaj adecvat cu
explicații într-o succesiune logică, la nevoie să repetăm și să ne alegem grupuri mici.

DEFINIȚIE. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) – sănătatea

este o completă bunăstare fizică, mentală și socială care nu constă numai în absența
bolii sau infirmității.

Sănătatea este considerată ca o calitate a vieții care presupune o interacțiune

dinamică și o interdependență între condiția fizică a individului, manifestările sale
mentale, reacțiile emoționale și ambianța socială în care trăiește.

Sănătatea și-a lărgit sfera dobândind dimensiunea spirituală. Cele patru

componente ale sănătății se referă la:

- fizic – la structura și buna funcționare a organismului

- mental și social la modelul comportării și personalității adoptată și integră armonios

în complexul relațiilor și influențelor interpersonale și sociale.

- spiritual – real. de independența în gândire și acțiune eliberată de

elementele mistice. Atat sănătatea și dezvoltarea armonioasă a organelor cât și
boala depinde de factorii endogeni și exogeni.

Unii factori endogeni cum sunt constituția, sexul, ereditatea influențează

sănătatea individului.

Factorii exogeni ai mediului înconjurător, fizici, chimici, biologici, geografici

influențează starea de sănătate a populației.

Factorii naturali acționează asupra stării de sănătate individuală a unei

colectivități în strânsă dependență cu factorii de mediu socio-economici.

Educația pentru sănătate se realizează prin eliminarea factorilor de risc

comportamentali,(fumat, alcool, droguri) limitatea factorilor de risc profesional și

2
ambientali, anulare sau atenuare efectelor lor nocive, diminuarea sau contracararea
acțiunilor factorilor de risc genetic constituționali.

RANGURILE ȘI NIVELURILE DE SĂNĂTATE ȘI DE BOALĂ

-sănătatea optimă – sănătate – stare de bine;

-stare minoră de boală – stare majoră de boală – boală gravă – moarte.

TIPURI DE EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

1.Educația pentru sănătate formală care este rezultatul unui proces planificat de
transmitere de experiență, cunoștințe ce vizează toată populația.

- Necesită efort de predare/învățare și are nevoie de un educator.

2.Educația pentru sănătate nonformală vizează componente din conduita individului

care se formează prin experiență sau imitație.

Se realizează informal informal sau în comunitate.

3.Educația pentru sănătate comportamentală cuprinde educația conform normelor

sociale pentru dezvoltarea sănătății publice și promovarea comportamentelor
favorabile sănătății.

Principalele obiective educaționale vizează dezvoltarea cunoștințelor, aptitudinilor,

atitudinilor și a convingerilor legate de sănătate.

Pentru prevenirea acțiunilor foactorilor de risc asupra sănătății populației trebuie să

decelăm problemele existente în populația respectivă prin metode specifice astfel să
ajungem să promovăm idei noi legate despre sănătate.

Educația pentru sănătate face parte din viața culturală a fiecărei țări deci organizarea
și propagarea noțiunilor de ocrotire a sănătății a sonogenezei nu revin în exclusivitate
sectorului sanitar. Pot participa și învățământul, organizațiile civice, ..... , biserica,
entități de producție și unități comerciale.

Scopurile realizării educației pentru sănătate sunt:

1.creșterea nivelului de cunoștințe medicale a populației în domeniul prevenției

bolilor, al nanogenezei și al protecției mediului.

2.de a forma și dezvolta deprinderi corecte care să promoveze sănătatea.

3
3.antrenarea maselor pentru a participa activ la consolidarea sănătății prin crearea
unei poziții active față de sănătatea individuală și față de problemele de sănătate
publică.

Principiile educației pentru sănătate sunt:

1. - al priorității = cu cât începuturile educației pentru sănătate sunt mai timpurii cu

atât rezultatele sunt mai bune.

2. - al specificității și autorității = se consideră că educația făcută de persoane

specializate are impact mai mare asupra comportamentului monogenetic.

3.- principiul integrării educației pentru sănătate în obiecivele politicii social sanitare a
statului.

O altă clasificare a principiilor educației pentru sănătate:

a). - principiul cultural științific în acre educația pentru sănătate prezintă o

componentă a fondului cultural general și al științelor medicale.

b). - principiul optimizării educația pentru sănătate fiind integrată în actul medical.
Necesită adaptarea la indivd.

c). - principiul de influențare a individului și grupului în schimbarea comportamentului

spre un cadru omogen.

d). - principiul educației continue.

Etapele instrucției generale, de consolidare a cunoștințelor se realizează pornind de

la ................ până ........... mari. Necesită informații de actualitate și repetarea lor.

1. Principiul de grup - grup omogen și nu foarte mare (5-7 pacienți).

2. Principiul de informare și instrucție teoretică și de aplicabilitate practică prin

demonstrare.

3. Caracterul de investiție cu repercusiuni benefice pentru societate.

CONDIȚIILE ESENȚIALE PTR SĂNĂTATE

1. Pace;
2. Adăpost;
3. Educație;
4. Alimentație;
5. Venituri;
6. Ecosistem stabil;
7. Resurse confirmate.

4
GRUPE DE DETERMINAȚI
Sănătatea fiecăruia dintre noi este influențată de :
- Factorii de risc;
- Factorii de protecție;
- Facțorii indiferenți.
Când asupra unui grup populaționar ............ a există riscul de îmbolnăvire.
Acea populație este populație la risc există populații cu risc înalt.
În cond. în care vrem să protejăm populația sau să controlăm populația
alegem oo populație simplă.
Determinții în sănătate sunt direcți și indirecți.
- Factorii de mediu;
- Factorii socio-demografici;
- Factorii educațională;
- Factorii de risc – frigul, iradiațiile, căldura.
Populația țintă= toată populația
Factori de protecție = cei care ne protejează (locuința, hainele,
încălțămintea, vaccinarea)
Factorii de mediu
Factorii alimentații

5
 PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI STRATEGIILE
NAȚIONALE DE SĂNĂTATE

Starea de sănătate și menținerea ei este un scop urmărit de toate țările

europene, aceasta se reflectă în politica guvernelor. Realizarea stării de
sănătate ptr toți se exprimă în strategii naționale ptr sănătate.
Aceste strategii demonstrează că sănătatea este o resursă foarte
importantă ptr dezvoltarea personală, socială și economică și reprezintă o
dimensiune esențială a calității vieții. Se desprinde faptul că sănătatea trece
prin dezvoltarea ți integrarea a 3 elemente:
1). Condițiile favorabile:
- ecosistem stabil și resurse viabile;
- locuințe sigure și salubre;
- alimentație sănătoasă;
- nivel de instruire adegvat;
- venituri suficiente, justiție și echitate socială.
2). Măsuri în toate sectoarele societății în vederea promovării sănătății.
3). Conceperea și punerea în practică a reformelor sistemelor de
sănătate și reducerea efectelor nocive asupra sănătăâii. Trebuie să urmărim 5
probleme centrale ale reformei.
- metodele de finanțare;
- limitarea cheltuielilor;
- descentralizarea;
- opinia și dreptul cetățenilor de a alege;
- comitetul european ptr dezvoltarea sănătății consideră că următoarele
5 activități contribuie cel mai mult la promovarea sănătății.
I). Orientarea politicii din sectoarele sociale spre o ameliorare a sănătății (
descurajarea abuzului de alcool prin politici legale de prețul și disponibilitatea
băuturilor alcoolice.
II). Crearea de condiții de muncă și de viață care să favorizeze o stare de
sănătate mai bună;
III). Aplicarea sau limitarea tehnologiilor noi:
- Creșterea capacităților colectivităților locale în asigurarea unei stări bune
de sănătate a populației lor.
- Ajutorul acordat de a-și defini propriile priorități și punerea în aplicare a
unor strategii eficiente.
IV). Dezvoltarea aptitudinilor fiecărui individ de a avea grija de sănătatea
proprie, în școală, la locul de muncă și în comunitate.
V). Orientarea sistemului de îngrijire de sănătate și al serviciilor individuale de
sănătate spre promovarea unei mai bune stări de sănătate. Medicii de familie
au obligația de a-și desfășura activitățile pe prevenire a bolnavilor.
Contribuirea promovării sănătății de a realiza o stare bună de sănătate și de a
preveni înbolnăvirile.

6
 STIL DE VIAȚĂ

Factorii care influențează starea de sănătate a poporului sunt:

- Factorii de mediu ( poluarea aerului, poluarea apei de băut, concentrație ,
igiena habitatului, servicii de salubrizare);
- Factorii alimentari ( stilul de viață reprezintă modul de a trăi a indivizilor și
este influențat de factorii socioeconomici, culturali dar și de caract.
individuale.
Cercetările făcute în anul 2000 au arătat că 40% sunt provocate de boli legate
de stilul de viață ( decese evitabile), care pot fi amânate în urma schimbării
comportamentale.
Sectorul sanitar nu este singurul responsabil de promovare și de educare (
școală, religia, fundații).
Sănătatea este măsurată prin:
- Speranța de viață la naștere;
- Ratele de mortalitate ( morbiditate);
- Percepția populației asupra a ceea ce înseamnă sănătate.

FUNȚIILE SANOGENETICĂ

Funcția sano genetică vizualizează optimizarea sănătății personale și a stării de

sănătate comunitare.

Se adresează persoanelor sănătoase în dorința de a se păstra sănătatea

persoanelor sănătoase.

În acest scop sunt folosite măsuri de educație fermă adresate pe de o parte

organinzațiilor și pe de o parte parte unui mod de viață sănătos.

Ptr asta este necesar să adoptăm un sistem propriu de valori și un compartiment

sano genetic.

Funcția profilactică: = are la bază principiul de profilaxie:

- Primară;
- Secundară;
- Terțială.
Fiecare dintre acestea au la bază:

7
a). OBIECTIVELE PROFILAXIEI PRIMARE
1). Anulare, atenuare, efecte nocive ale factorilor de risc.
2). Prevenirea înbolnăvirilor.

FUNCȚIA PROFILACTICĂ PRIMARĂ = realizează capacitatea populației sănătoase

și a persoanelor în sistemul de risc de a adera în măsurile profilaxiei primară.

b). OBIECTIVELE PROFILAXIEI SECUNDARE

1). Surprimarea bolii în formele inițiale subclinice.
2). Recuperare biologică ( tratament).

FUNCȚIA PROFILAXIEI SECUNDARE: = vizează determinarea diferite categorii de

bolnavi cronici de adera la măsurile de profilaxie secundară prin parcurgerea unui
proces recuperator.

3). OPERAȚIILE PROFILAXIEI TERȚIALE

1). Readaptarea, reîncadrarea profesională, reintegrarea socială.

FUNCȚIA PROFILAXIEI TERȚIALE: = realizează cultivarea încrederii

convalescentului în posibilitatea reinserației în ansamblul condițiilor de mediu fizic,
profesional social, temporar, abandonate din cauza bolii și capacitatea sa de adera la
măsurile de profilaxie terțială.

CRITERII DE CLASIFICARE A MIJLOACELOR EDUCAȚIONALE PTR SĂNĂTATE

1). Criteriul didactic;
2). Criteriul adresabilității;
3). Criteriul căilor de comunicare;
4). Criteriul relație emițător – receptor.

1). CRITERIUL DIDACTIC = delimitează metoda generală și metodici specifice.

Metodica generală
- reprezintă ansamblu metodelor și mijloacelor de instruire și de educare a
populației
- Caracteristicile generale ale acestora
- Tehnicile de utilizare a lor.
Metodicile specifice = reprezintă înmănuncherea diferitelor forme ale metodelor
clasice de comunicare umană în sistemele educaționale complexe cât mai adecvate
cariantelor grupe de populație stabilite pe criterii diverse în :
- Funcție de starea de sănătate;
- Sectorul de activitate;
-
- Locul de muncă( mediul).

8
2). CRITERIUL ADRESABILITĂȚII = se realizează prin mijloace individuale,
mijloace de grup și mijloace de comunicare în masă.

3). CRITERIUL CĂILOR DE COMUNICARE sunt:

- Orale (20%), scrise (40%), vizuale ( 70%), audio vizuale ( 80%).

4). CRITERIUL RELAȚIEI EMIȚĂTOR – RECEPTOR

- se bazează pe relații de comunicare;
- emițător = medic, asistent medical, persoane documentate;
- relațiile pot fi: directe, indirecte, combinate.

Cele directe ptr populația sănătoasă:

- Cursuri sanitare ( de igienă, prim ajutor, san – minim alimentar);
- Discuție stimulativă de grup;
- Consfătuiri sau concursuri și manifestări de largă audiență ( conferințe,
simpozion).

Persoane bolnave:
- Sfatul medicului;
- Convorbiri pe teme de dietetică cu demonstrații practice;
- Metode indirecte prin mass – media sunt: tele-emisiune; radio-emisiune;
filmul-emisiune; imprimări pe bandă; CD; imprimatele de mare tiraj.
Mijloace combinate:
- Clubul sănătății;
- Luna sănătății ( aprilie ziua sănătății, ziua curățeniei);
- Cercul de desen, de sănătate;
- școala mamei.