Sunteți pe pagina 1din 1

Internetul

Majoritatea nu am putea concepe viața noastră fără internet și, din ce putem
observa, acesta este din ce în ce mai prezent în activitățile cotidiene. Primele idei ale unei
rețele globale de informații au venit de la Nikola Tesla, în anul 1900, care se gândea la un
sistem global de comunicare wireless. Asemănător fac în zilele noastre rețele de telefonie
mobilă și ce vor să facă în viito multi-miliardarii Elon Musk și Jeff Bezos.
Primul prototip de internet a venit în 1969. În acel an, oamenii de știință care
lucrau la US Advanced Research Projects Agency (ARPA) au conectat computerele din
Universitatea din California si Institutul de Cercetare din Stanford într-o rețea. Sistemul ar fi
picat însă în timp ce cercetătorii introduceau litera G din mesajul „LOGIN”, care avea să fie
distribuit în computerele Universității din California.
Acestei tehnologii i-a fost facilitată dezvoltarea în anii 1970 după ce oamenii de
știință Robert Kahn și Vinton Cerf au pus bazele Protocului de Control a Transmisiunii și a
Protocului de Internet, sau mai pe scurt TCP/IP, un model de comunicare care au bazele
modalității de transmitere a informațiilor între multiple dispozitive.
ARPA a adoptat TCP/IP în data de 1 Januarie 1983. Începând cu această dată,
cercetătorii au început să asambleze o rețea formată din mai multe rețele care ulterior au
devenit Internetul modern. Lumea virtuală a avut o formă mult mai cunoscută începând cu
anul 1990, atunci când omul de știință Tim Berners-Lee a inventat the World Wide Web. În
timp ce adeseori este confundat cu internetul în sine, web-ul reprezintă, de fapt,
majoritatea formelor comune ale accesării informației online sub formă de site-uri web și
hyperlink-uri.
Web-ul a ajutat în popularizarea internetului și a servit ca un pas crucial în
dezvoltarea masei vaste de informație pe care mulți dintre noi o accesăm zilnic.

Bibliografie
1. https://www.history.com/news/who-invented-the-internet
2. https://destepti.ro/cand-a-aparut-internetul
3. https://playtech.ro/2018/cine-a-inventat-internetul/
4. https://www.mediafax.ro/tehnologie/29-de-ani-de-world-wide-web-cum-a-aparut-
internetul-si-cine-l-a-inventat-19475948

S-ar putea să vă placă și