Enigma Otiliei

- romanul realist în formulă balzaciană a apărut în anul 1938 și este o demonstrație a criticului
George Călinescu asupra perenității formulei balzaciene
- ilustrează teza balzaciană a paternității (părinte este ce-l care-ți determină destinul, nu cel
biologic)
- romanul a avut inițial titlul Părinții Otiliei, însă a fost modificat în Enigma Otiliei, deplasându-se
astfel accentul de pe paternitate pe iubire
-tema este reprezentată de viața burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX. Temele și
motivele adiacente sunt paternitatea, moștenirea, iubirea, orfanii, ereditatea, căsătoria
- titlul este Enigma Otiliei, semnificând enigma eternului feminin
- structura este circulară deoarece incipitul este simetric cu finalul prin imaginea străzii Antim din
București, aceasta reprezentând un veritabil eseu pe teme de arhitectura
- descinderea în timp și spațiu este precisă, aceasta fiind o trăsătura a realismului „Într-o seară de la
începutul lui iulie 1909…….”
- romanul realist oferă o imagine a societății bucureștene de la începutul secolului XX. Acțiunea se
desfășoară pe două planuri fundamentale.
- un plan urmărește formarea personalității tânărului Felix Sima, sosit în București pentru a studia
medicina, aflat după moartea tatălui său sub tutela unei rude colaterale, bătrânul avar Costache
Giurgiuveanu. Personajul cunoaște astfel diverse medii sociale prin Costache Giurgiuveanu,
Pascalopol, Otilia sau Stănică Rațiu. Se îndrăgostește de verișoara sa Otilia confruntându-se de
enigma feminității însăși. Își desăvârsește nu numai personalitatea, ci și studiile. Astfel, romanul
devine un bildungsroman.
- celălalt plan urmărește istoria unei moșteniri. Lupta acerbă pentru averea bătrânului avar este dusă
între membrii clanului Tulea și potențialii moștenitori. Otilia, fiica vitregă a bătrânului devine ținta
atacurilor înverșunate ale Aglaei. La fel de periculos și de dispus la tâlhărie și crimă, Stănică Rațiu
pune mâna pe averea bătrânului precipitând evenimentele spre deznodământ
- trecerea de la un plan la altul se realizează prin alternanță. Planurile temporale sunt fluente,
evenimentele desfășurându-se cronologic de la sosirea lui Felix în București până la moartea
bătrânului și plecarea Otiliei
- romanul conține 20 de capitole, iar într-un fel de epilog, la un interval de 10 ani, după razboi,
medicul de acum celebru îl întâlnește pe Pascalopol. De la acesta află despre Otilia, fata nebunatică
de altă dată, transformată într-o doamnă picantă care nu mai aduce prin nimic de farmecul ei de altă
dată. Covârșit de amintiri, medicul parcurge strada Antim, revede casa năpădită de scaieți și poarta
zăvorâtă și revine în minte replica bătrânului „Aici nu stă nimeni”
- narațiunea se desfășoară la persoana a III-a , perspectiva fiind obiectivă. Naratorul se comportă
asemeni unui regizor, personajele devenind măști ale sale, dovadă limbajul uniformizat
- personajele ilustrează tipologii pornind de la caracterele clasice, nuanțate în funcție de mediul in
care trăiesc, educația, preocupările lor și chiar în funcție de sex. Astfel, Costache Giurgiuveanu
reprezintă avarul, iubitor de copii, Aglae baba absolută, Titi retardatul, Pascalopol aristocratul.
- scenele dialogate sunt pline de culoare și dinamism. Scena de început, cea a jocului de cărți din
casa lui Costache, are caracter simbolic și anticipativ
- George Calinescu practică prin acest roman un joc estetic, de esență barok. Lumea pe care o
înfățișează este adeseori caragialeană
- descrierile reprezintă modalitatea de caracterizare a personajului prin mediu, unele dintre ele fiind
veritabile eseuri pe teme diferite: arhitectură, politică, ereditate