Testament

Tudor Arghezi

Poezia Testament de T.Arghezi este aşezată în fruntea primului volum arghezian

Cuvinte potrivite(1927) şi are rol de program literar, realizat însa cu mijloace poetice.
Este o arta poetica deoarece autorul îşi exprimă propriile convingeri despre arta literară,
despre menirea literaturii, despre rolul artistului in societate.Este o artă poetică modernă
pentru că în cadrul ei apare o triplă problematică specifica liricii moderne: trasfigurarea
socialului în estetic, estetica urâtului, raportul dintre inspiraţie şi tehnica poetică.Tema
poeziei o reprezinta creaţia literară în ipostază de meşteşug, creaţie lasată ca moştenire
cititorului.Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata unui fiu spiritual
caruia îi este lasată drept unică mostenire “cartea”, metonimie care înseamna opera
literară.Titlul poeziei are o dubla accepţie: una denotativa şi una conotativa.În sens
propriu, testament desemnează un act juridic întocmit de o persoana prin care aceasta işi
exprimă dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite după moarte, mai cu seama în legatură cu
transmiterea averii sale. In acceptie religioasa cuvântul testament face trimitere la cele
doua mari parţi ale Bibliei, respectiv Noul si Vechiul Testament, în care sunt concentrate
învăţăturile proorocilor şi apostolilor adresate omenirii. Astfel, creaţia argheziana devine
o moştenire spirituala adresata urmaşilor-cititori sau viitori truditori ai condeiului.
Textul poeziei este structurat în şase strofe cu numar inegal de versuri, încălcarea
regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. Metafora “carte”are un rol
central în aceasta artă poetică, fiind un element de recurenţă. Organizarea materialului
poetic se realizeaza şi prin seria relaţiilor de opoziţie în care intra “cartea” sau ipostazele
sale:
-“Ca să schimbăm acuma intaia oara/ Sapa-n condei si brazda-n calimara”)instrumentele
muncii ţărăneşti şi ale muncii intelectuale)-izvoarele creaţiei poetice şi poezia însăşi sunt
redate prin metafore poetice dispuse în serii opuse: “Din graiul lor cu-ndemnuri pentru
vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite”, ”Veninul strâns l-am preschimbat in miere”-“Din
bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”-“Slova de foc si slova
faurita/Imperecheate-n carte se marita”(definiţie meteforica a poeziei)- “Robul a scris-o,
Domnul o citeşte”(relaţia autor-cititor).
Incipitul, conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual, conţine
ideea mostenirii spirituale. Metafora “seara razvratita” face trimitere la trecutul
zbuciumat al strămoşilor care se leagă de generatiile viitoare prin “carte”.
Enumeraţia”rapi şi gropi adanci” cât şi versul următor ”Suite de bătrânii mei pe brânci”
sugereaza drumul dificil al cunoaşterii şi al acumulărilor străbătut de inaintaşi. Poetul se
înfăţişează ca o verigă în lanţul temporal al generaţiilor cărora începând cu fiul evocat in
poem,le trasmite mostenirea, opera literara. Cartea “este o treapta” în desăvârşirea
cunoaşterii. In strofa a doua “Cartea”-“hrisov” are pentru generaţiile viitoare valoarea
unui document fundamental, un document al existenţei şi al suferinţei strămoşilor:”Al
robilor cu saricile pline/ De osemintele vărsate-n mine”.Ideea centrala din strofa a III-a
este transformarea poeziei într -o lume obiectuală. Astfel, “sapa”, unealta folosita pentru
a săpa pământul devine”condei”, iar “brazda”- “călimara”. Poetul aplică aceeaşi trudă
transformatoare prin care plugarii supuneau pământul. În viziunea lui Arghezi cuvintele
se metamorfozeaza păstrându-şi însă forta expresiva, ideea exprimată prin oximoronul
din versurile ”Veninul l-am preschimbat în miere/ Lăsând întragă dulcea lui putere”.
Strofa a patra debuteaza cu o confesiune lirica: ”Am luat ocara şi torcand usure/Am pus-o
când să-mbie, când să-njure”. Poetul poate face ca versurile lui să exprime imagini
sensibile, dar şi să stigmatizeze răul din jur, arta având funcţie cathartica şi în acelaşi
timp moralizatoare.
In strofa a cincea apare ideea trasfigurarii socialului în estetic prin faptul că
durerea, revolta socială sunt concentrate în poezie, simbolizate prin vioară şi nu prin
clasica liră. Arghezi introduce în literatura română estetica urâtului, concept pe care 6l
preia de la Charles Baudelaire. El considera că orice aspect al realitatii, indiferent că este
frumos sau urât, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic.Ultima strofa
evidentiaza faptul că muza, arta contemplativa pierde in favoarea meşteşugului poetic.
Condiţia poetului este redata în versul “robul a scris-o/ Domnul o citeşte”, artistul este un
“rob”un truditor al condeiului şi se afla în slujba cititorului.
La nivel lexico-semantic se observa acumularea de cuvinte nepoetice care
dobândesc valenţe estetice, potrivit esteticii urâtului. Ineditul limbajului arghezian
provine din valorificarea difertelor straturi lexicale în asocieri surprinzatoare: arhaisme,
regionalismea, termeni religioşi.La nivel morfosintactic, sugestia trudei creatorului se
realizeaza cu ajutorul dislocarii topice şi sintactice. Jocul timpurilor verbale susţine ideile
artei poetice. Materialitatea imaginii artistice, conferind forţa de sugestie a ideii, se
realizează la nivel stilistic prin fantezia metaforica, asoceirile semantice, comparaţia
inedită (“împerecheate-n carte se mărită/ ca fierul cald imbratisat in cleste”), oximoronul,
epitetul rar(“seara razvratita”,”dulcea lui putere”). Strofele sunt inegale ca număr de
versuri cu metrica de 9-11 silabe şi ritmul variabil, în funcţie de intensitatea sentimentelor
şi de ideile exprimate, dar se conservă rima imperecheată.
Opera literara Testament este o artă poetică modernă pentru că poetul devine în
conceptia lui Arghezi un născocitor, iar poezia presupune meşteşugul, truda
creatorului.Pe de alta parte, creaţia artistică este atât produsul inspiraţiei divine, cât şi al
tehnicii poetice.Un alt argument în favoarea modernităţii poeziei este faptul că Arghezi
introduce in literatura română, prin această creaţie literară estetica urâtului, arta devenind
un mijloc de reflectare a complexităţii aspectelor existenţei şi o modalitate de amendare a
răului. Poezia Testament de T.Arghezi este o artă poetică de sinteză pentru orientările
poeziei interbelice cu elemente tradiţionaliste şi moderniste.