4

GLANDELE
ENDOCRINE
SUMARUL CAPITOLULUI

 Reglarea secreției glandelor endocrine

 Hipofiza
 Tiroida
 Glandele suprarenale
 Glanda paratiroidă
 Timusul
 Epifiza
 Gonadele
Sistemul endocrin cuprinde:
 glande endocrine propriu-zise: hipofiză (situată la
baza diencefalului), tiroidă (în partea anterioară a
gâtului), paratiroidele, suprarenala (situată
deasupra rinichiului, în cavitatea abdominală),
epifiza (între coliculii cvadrigemeni superiori),
timusul (situat retrosternal)
 glande endocrine temporare: placenta
 glande endocrine mixte: pancreasul (în cavitatea
abdominală), gonadele (ovarul, testiculele)
Embriologic, glandele endocrine derivă din:
 endoderm (tiroida, paratiroidele și timusul)
 mezoderm (corticosuprarenalele, gonadele)
 ectoderm (hipofiza, epifiza, medulosuprarenalele)
Glandele endocrine produc substanțe active, numite
hormoni pe care le eliberează direct în sânge. Ei pot
fi de natură:
 proteică (hormonii hipofizari, pancreatici,
parathormonul)
 lipidică (hormonii corticosuprarenalieni, sexuali)
 catecolaminică (hormonii tiroidieni și
medulosuprarenalieni)

Reglarea secreției glandelor endocrine

Se face prin mecanism feed-back și se numește:
 feed-back hormonal se referă la modificarea
concentrației plasmatice a hormonului
 feed-back nehormonal (umoral) dacă se referă la
modificarea concentrației plasmatice a unor substanțe
(glicemie, calcemie)
 Feed-back negativ constă în ajustarea permanentă a
unor parametri în vederea menținerii acestora în
anumite limite (secreția de STH, hormoni glucocorticoizi,
tiroidieni)
Tripla retroacţiune = triplul feedback (predominant
inhibitor):
o lung: hormonilor din glanda ţintă   secreţia
RH şi  tropi hipofizari
o scurt: hormonilor tropi hipofizari   secreţia RH
o ultrascurt:  RH   propria lor secreţie
 Feed-back pozitiv= constă în amplificarea progresivă a răspunsului sistemului, până la un punct,
după care sistemul își modifică însușirile (secreția de prolactină)

Hipofiza (glanda pituitară)

 localizată la baza encefalului, înapoia chiasmei optice, așezată pe șaua turcească a osului sfenoid
 cântărește 500 mg
 reprezintă una din cele mai importante glande endocrine
 intervine în controlul proceselor metabolice și a activității sistemului nervos
 are rol esențial în interrelația dintre mecanismele nervoase și mecanismele endocrine de control și
coordonare a activității organismului
 este legată de hipotalamus prin tija pituitară având:
o o legătură vasculară reprezentată de sistemul port hipotalamo-hipofizar cu
hipotalamusul mijlociu (nucleii hipotalamici mijlocii)
o o legătură nervoasă reprezentată de tractul hipotalamo-hipofizar cu hipotalamusul
anterior (nucleii hipotalamici anteriori)
Adenohipofiza
Adenohipofiza reprezintă 75% din masa glandulară
a hipofizei
 este alcătuită:
o dintr-o stromă conjunctivo-vasculară care
conține fibre de reticulină, o bogată rețea
de capilare și fibre nervoase vegetative
amielinice
o dintr-un parenchim glandular reprezentat
de adenocite dispuse în cuiburi și cordoane
 este legată prin sistemul port hipotalamo-
hipofizar de hipotalamusul mijlociu, care
controlează și reglează secreția ei și controlează
activitatea întregului sistem endocrin
 legătura funcțională cu hipotalamusul mjlociu se realizează prin neurosecreții:
o stimulatoare (RH-relasing) și inhibitoare (IH-inhibitory)
o produse de nucleii mijlocii ai hiptolamusului și descărcate prin sistemul port hipotalamo-
hipofizar din tija pituitară
 secretă 2 tipuri de hormoni:
o glandulotropi ce își exercită acțiunea asupra altor glande endocrine:
 TSH (hormonul tireotrop, tireotropina, tireostimulina)
 ACTH (hormonul adrenocorticotrop, corticotropina)
 FSH (hormonul foliculostimulant), LH (hormonul luteinizant)-gonadotropinele
o nonglandulotropi ce acționează direct asupra țesuturilor țintă:
 STH/GH (hormonul de creștere, hormonul somatotrop)
 Prolactina
Lobul anterior

Lobul anterior secretă hormoni non-glandulotropi și hormoni glandulotropi

Hormonul somatotrop, de creștere (STH)
 acționează indirect prin acțiunea somatomedinelor
 stimulează creșterea organismului împreună cu insulina, hormonii tiroidieni, estrogenii și
testosteronul
 organele țintă sunt ficatul, musculatura scheletică, țesutul adipos, cartilajul de creștere al oaselor
lungi și viscerele
Efecte pe aparate și sisteme:
 stimulează creșterea în lugimea a oaselor lungi pe baza cartilajului dintre epifiză și diafiză-
stimulează condrogeneza la nivelul cartilajelor metafizare/diafizo-epifizare înainte de pubertate
 determină îngroșarea oaselor lungi și dezvoltarea oaselor late după pubertate
 stimulează creșterea mușchilor și a viscerelor cu excepția creierului
Efecte metabolice:
 metabolismul proteic:
o stimulează anabolismul proteic, prin accelerarea introducerii aminoacizilor în celule și
activează încorporarea aminoacizilor în proteine
o menține un bilanț azotat pozitiv prin scăderea eliminării azotului prin urină
 metabolismul lipidic:
o stimulează lipoliza (mobilizarea acizilor grași din depozitele lipidice) care duce la creșterea
lipemiei (concentrația de acizi grași din sânge)
o stimulează oxidarea acizilor grași ce duce la formarea corpilor cetonici (cetogeneza) cu
eliberare de energie (folosită pentru sinteza de proteine)
 metabolismul glucidic:
o stimulează glicogenoliza hepatică (degradarea glicogenului din ficat)
o inhibă glicoliza (degradarea glucozei la nivel tisular)
o crește concentrația de glucoză din sânge
 metabolismul hidromineral:
o determină retenția de Na, K, Ca, P, N
Secreția este stimulată de hipoglicemie, creșterea concentrației de aminoacizi în sânge, scăderea
lipidelor în sânge, efort fizic și stres
Nanismul hipofizar este manifestarea insuficienței hipofizare survenite în copilărie:
 se instalează în jurul vârstei de 2-3 ani
 poate fi congenital sau dobândit prin leziuni ale adenohipofizei
 se caracterizează prin statură foarte mică, dar proporționată (nanism armonic), raporturile dintre
segmentele corpului, dintre talie și greutate, dintre dezvoltarea psihointelectuală și vârsta
cronologică sunt normale
 caracterele sexuale sunt nedezvoltate
 pubertatea nu se instalează sau apare tardiv
 se tratează cu hormon de creștere de la o vârstă mai fragedă
Cașexia hipofizară, insuficiența globală hipofizară sau Boala Simmonds este manifestarea
insuficienței hipofizare survenită la maturitate
 se caracterizează prin atrofii ale glandelor endocrine, cașexie, anemie, bradicardie și hipotensiune
arterială marcată, slăbire în greutate și astenie fizică și psihică
 determină regresia organelor genitate și infertilitate
 determină în final moartea
Gigantismul hipofizar se datorează unui exces de STH asupra unui organism în plină creștere
 determină o creștere staturo-ponderală armonică
 talia depășește 200 cm, dar raportul talie-greutate este proporțional
Acromegalia se datorează unui exces de STH la adult
 „acro”=extremitate, iar „megalie”=mărire
 cea mai frecventă cauză este adenomul hipofizar
 determină hiperglicemie (diabet zaharat secundar)
 se caracterizează prin:
o creșterea exagerată a oaselor feței (cea mai afectată fiind mandibula) și a oaselor late,
îngroșarea buzelor
o creșterea exagerată a mâinilor și picioarelor (hipetrofia este mai accentuată la nivelul
metacarpienelor, metatarsienelor și falangelor)
o majoritatea viscerelor sunt hipertrofiate, se evidențiază în special creșterea cordului,
ficatului, splinei
 tratamentul este medical, radioterapie și intervenție chirurgicală
Prolactina (PL)
 declanșează și întreține secreția lactată
 stimulează secreția lactată în timpul alăptării sensibilizată de estrogeni și progesteron
 inhibă maturarea foliculului ovarian, ovulația, activitatea gonadotropă, împiedicând sarcina la
femeile care alăptează
 stimulează activitatea corpului galben
 în raport cu perioada sarcinii, prolactina atinge un vârf la naștere, revine la nivelul de control după
aproximativ 8 zile de la naștere și crește temporar, după naștere, cu ocazia suptului
Secreția este stimulată în afara sarcinii de efortul fizic, somn, stres-ul psihic și chirurgical și
hipoglicemie
Secreția este inhibată de dopamină produsă de nucleii mjlocii hipotalamici
Hormonii glandulotropi
Hormonul tireotrop, tireotropina (TSH)
 stimulează creșterea, dezvoltarea și secreția glandei tiroide
Secreția este stimulată de o neurosecreție stimulatoare (TRH) produsă de
nucleii mijlocii ai hipotalamuslui, scăderea nivelului de hormoni tiroidieni
din sânge, temperaturi scăzute (inhibată de căldură), stresul emoțional și
de starea de graviditate
Hipersecreția de TSH duce la hipertiroidism (de exemplu boala Basedow-Graves caracterizată prin
exoftalmie)
Hormonul adrenocorticotrop (ACTH)
 stimulează creșterea, dezvoltarea și secreția glandei corticosuprarenale
 crește concentrația sangvină a glucocorticoizilor și hormonilor
sexosteroizi
 are efecte mai reduse asupra secreției de mineralocorticoizi
 stimulează direct melanogeneza în celulele pigmentare (melanocite) ale
pielii, producând închiderea culorii pielii
Secreția este stimulată de o neurosecreție stimulatoare (CRH) produsă de
nucleii mijlocii ai hipotalamuslui, febră, stres, hipoglicemie și de deficitul de
glucocorticoizi
Hipersecreția de de ACTH determină hipetrofia și hipersecreția glandei
corticosuprarenalei
 tulburări metabolice ca urmare a secreției de glucocorticoizi
 produce efecte melanocito-stimulatoare la nivelul pielii (diabetul
bronzat)
Hiposecreția de ACTH determină în principal efectele caracteristice
deficitului de glucocorticoizi
Hormonii gonadotropi sunt FSH și LH care nu au efecte importante asupra organismului
Hormonul foliculostimulant (FSH)
 la bărbat stimulează dezvoltarea tubilor seminiferi ai testiculilor și spermatogeneza
 la femeie stimulează ovogeneza
Hormonul luteinizant (LH)
 la bărbat stimulează secreția de androgeni de către celulele interstițiale testiculare Leydig
 la femeie stimulează ovulația și apariția corpului galben și secreția de progesteron și estrogeni
Reglarea secreției hormonilor gonadotropi:
 neurosecrețiile eliberate de la nivelul hipotalamusului stimulează secreția de FSH și LH
 progesteronul în cantitate crescută inhibă secreția de LH la femeie
 estrogenii în cantitate crescută inhibă secreția de FSH și LH la femeie
 testosteronul în cantitate crescută inhibă secreția de FSH și LH la bărbat

Lobul intermediar
Lobul intermediar (mijlociu) reprezintă 2% din masa hipofizei
 constituie împreună cu lobul anterior adenohipofiza
 este alcătuit dintr-o simplă lamă epitelială aderentă de lobul
posterior al hipofizei
 secretă hormonul melanocitostimulant (MSH) a cărui
secreție determină:
o redistribuirea celulelor melanofore în piele
o hiperpigmentarea pielii
Lobul posterior (neurohipofiza)
Lobul posterior este legat prin tractul nervos hipotalamo-
hipofizar de hipotalamusul anterior
 are o stromă conjunctivo-vasculară conține celule nevroglice, celule din ceilalți lobi hipofizari și
fibre nervoase ale tractului hipotalamo-hipofizar
 depozitează și eliberează în sânge ADH și ocitocină
Hormonul antidiuretic, vasopresina (ADH)
 este secretată de nucleii supraoptici din hipotalamusul anterior
 are ca acțiune principală creșterea absorbției facultative a apei la nivelul tubilor distali și colectori
ai nefronului (crescând permeabilitatea pentru apă a părții terminale a nefronului)
 reduce volumul urinei și determină concentrarea urinei și eliminarea unor urini mai concentrate și
cu volum scăzut
 reduce secreția tuturor glandelor exocrine
 în doze mari determină: contracția intensă și de durată a musculaturii netede a arteriolelor,
vasoconstricție și creșterea presiunii arteriale
Secreția este stimulată de impulsuri venite de la osmoreceptorii din pereții vaselor sangvine, scăderea
volumului sangvin, durere și de unele medicamente
Secreția este inhibată de impulsuri venite de la baroreceptorii din pereții vaselor sangvine, creșterea
volemiei și de alcool
Diabetul insipid este un puternic dezechilibru mineral
 este consecința lezării nucleilor supraoptici din hipotalamus secretori de ADH, a tractului
hipotalamo-hipofizar sau a neurohipofizei
 se caracterizează prin:
o debut brutal și evoluție progresivă rapidă
o poliurie masivă (eliminarea a peste 3 litri de urină în 24 h), micțiuni (urinări) mai frecvente
în timpul nopții cu polidipsie (ingestie marcată de apă)
o hipotensiune arterială
Ocitocina
 este secretată de nucleul paraventricular din hipotalamusul anterior
 determină contracția celulelor mioepiteliale din pereții canalelor galactofore ale glandei mamare
care determină ejecția laptelui
 stimulează contracția uterului gravid și dilatarea colului uterin în perioada travaliului care
determină expulzia fetală
 șterge memoria dureroasă legată
de travaliu
Secreția este stimulată de supt,
impulsuri de la mecanoreceptorii din
tegumentul mameloanelor și de
presiunea exercitată de făt în timpul
nașterii asupra peretelui uterului

Tiroida
 este situată în partea anterioară a gâtului, pe laturile conductului
laringo-traheal
 este cea mai voluminoasă glandă din organism (cu o greutate de
25-30 de grame), având un volum variabil în funcție de sex,
vârstă și starea fiziologică a organismului
 are o vascularizație foarte bogată
 este formată din doi lobi laterali (două părți laterale mai
voluminoase) uniți printr-un istm
 este formată:
o dintr-o stromă conjunctivo-vasculară
o dintr-un parenchim glandular format din foliculii tiroidieni
Foliculii tiroidieni sunt unitățile morfologice și de secreție ale glandei tiroide constituind parenchimul
glandular
 alcătuiți din celule foliculare (celule epiteliale secretoare) cu aspect diferit în funcție de starea de
activitate a glandei tiroide
 între foliculi există țesut conjunctiv lax, fibre nervoase, numeroase vase sangvine și celule
parafoliculare secretoare de calcitonină
 în interiorul foliculului tiroidian se află coloidul folicular (o substanță vâscoasă, cu aspect sticlos)
o reprezintă depozitul de hormoni și iod ai glandei
tiroide
o conține tireoglobulina, proteină sintetizată de
celulele foliculare
Hormonii tiroidieni: triiodotironina (T3), tiroxina (tetraiodotironina)(T4)
 sunt formați prin iodarea aminoacidului tirozină din structura tireoglobulinei
 sinteza hormonilor este dependentă de absorbția iodului la nivelul tubului digestiv
 circulă în plasmă legați de proteine specifice
 T3 este de 4 ori mai activă decât T4, de aceea la nivelul organelor interne, mai ales la nivelul
ficatului, T4 este transformată în T3
 cu excepția encefalului, splinei, testiculelor, ovarelor, uterului și celulelor tiroidiene, restul celulelor
corpului posedă receptori pentru hormonii tiroidieni
Efecte metabolice:
 metabolismul proteic:
o stimulează sinteza proteică (în perioada de creștere)
o stimulează catabolismul proteinelor musculare și plasmatice (la adult), crește excreția de
azot
o bilanțul azotat devine negativ la adult și în hipertiroidismul accentuat
 metabolismul lipidic:
o stimulează lipoliza (scad rezervele adipoase), cresc concentrația de acizi grași în plasmă
o scad colesterolemia (concentrația de colesterol din plasmă) și activează mecanismele
hepatice care înlătură colesterolul din circulație, astfel favorizează ateroscleroza în cazul
hiposecreției (hipotiroidism)
o favorizează sinteza hepatică de colesterol
 metabolismul glucidic:
o stimulează glicogenoliza hepatică (stimulând enzimele care convertesc glicogenul în
glucoză)
o cresc absorbția intestinală a glucozei și stimulează gluconeogeneza hepatică
o intensifică glicoliza (degradarea glucozei în prezența sau absența oxigenului)
o cresc glicemia (în final au acțiune hiperglicemiantă)
 metabolismul energetic= hormoni calorigeni
o intensificarea oxidărilor celulare
o creșterea consumului de oxigen de către celulele metabolic active
o creșterea cu 50-60% a metabolismului bazal în țesuturile metabolic active
Efecte asupra sistemului nervos:
 influențează diferențierea neuronilor, formarea tecii de mielină, formarea sinapselor
 produce iritabilitate, neliniște
Efecte asupra creșterii și dezvoltării (procesele morfogenetice):
 stimulează creșterea și diferențierea celulară și tisulară
 se manifestă foarte pregnant la nivelul țesutului nervos
Efecte asupra sistemului cardiovascular:
 creșterea forței de contracție a miocardului
 creșterea frecvenței contracțiilor cardiace
 vasodilatație
Efecte asupra aparatului respirator:
 creșterea amplitudinii mișcărilor respiratorii
 creșterea frecvenței mișcărilor respiratorii
Efecte asupra mușchiului scheletic:
 crește forța de contracție musculară
 crește tonusul muscular
 crește promptitudinea răspunsului reflex de tip miotatic
Efecte asupra gonadelor:
 controlul dezvoltării gonadelor
 menținerea activității normale a gonadelor
 menținerea secreției lactate alături de prolactină
Reglarea secreției hormonilor tiroidieni. În condiții obișnuite, activitatea glandei tiroide este
coordonată de adenohipofiză prin secreția de TSH în funcție de nivelul de tiroxină din sânge
 dacă organismul are nevoie de mai multă tiroxină (frig, stres emoțional), intervine hipotalamusul
care produce TRH, acesta ajunge la adenohipofiză și determină secreția de TSH, ce va determina
secreția de tiroxină de către tiroidă prin stimularea iodării aminoacidului tirozină din structura
tireoglobulinei
 în situații opuse (de exemplu, căldură), efectul inhibitor se realizează prin mecanism de feedback
negativ ce duce la scăderea secreției hipotalamice de TRH, de TSH la
nivelul adenohipofizei și a tiroxinei de la nivelul glandei tiroide
Hiposecreția (hipofuncția) glandei tiroide este expresia insuficienței
sintezei de hormoni tiroidieni, a transportului și/sau a recepției acestora
 poate debuta în orice moment al vieții
 îmbracă intensități diferite
 are loc creșterea secreției de TSH ca urmare a incapacității glandei de a
secreta hormoni care determină creșterea volumului glandei (gușă)
 la adult determină scăderea capacității de învățare și memorare la adult
Nanismul tiroidian (hipotiroidism infantil) apare la copii și se
caracterizează prin:
o cretinism (deficiență mintală severă)
o creșterea disproporțională a segmentelor corpului
o abdomen mărit
Mixedemul (creșterea cantității de lichid interstițial) poate apare la orice
vârstă și este însoțit de:
o creștere în greutate, piele uscată și îngroșată, căderea părului
o senzația permanentă de rece
o anemie, bradicardie (scăderea ritmului cardiac)
Gușa endemică este o creștere anatomică a glandei tiroide însoțită de
hipofuncție atunci când există o ingestie insuficientă de iod datorită
concentrației scăzute de iod în alimente și în apă
o secreția de coloid are loc, dar epiteliul secretor rămâne plat
o volumul glandei crește, dar cantitatea de hormoni este
scăzută
Hipersecreție (hiperfuncția) glandei tiroide duce la o secreție
mărită de hormoni
 creșterea metabolismului bazal peste 100%, hiperfagie,
scădere în greutate
 tremurături ale mâinilor, nervozitate
 Intoleranță la căldură, piele subțire, caldă și umedă
Boala Basedow-Graves este o creștere în volum a glandei
tiroide (gușă) însoțită de hiperfuncție datorită unor anticorpi care
mimează secreția de TSH
 exoftalmie (protruzia
globilor oculari)
 intoleranță la căldură
 tahicardie (creșterea
ritmului cardiac)
 pierderea în greutate
prin intensificarea
catabolismului
 bilanț azotat negativ
ca expresie a
degradării proteinelor
Calcitonina:
 secretată de celulele parafoliculare ale glandei tiroide
cu rol în menținerea calcemiei (echilibrul fosfo-calcic)
 scade calcemia prin inhibiția activității osteolitice și
formarea osteoclastelor la nivelul oaselor și prin
stimularea fixării calciului în țesutul osos
 scade fosfatemia inhibând reabsorbția fosfaților la
nivel renal
 rolul ei e important în copilărie, în perioada de
creștere a oaselor
Glandele suprarenale
 sunt în număr de 2 (pereche), situate la polul superior
al rinichilor
 au formă de coif
 sunt alcătuite din 2 zone (porțiuni) diferite din punct
de vedere embriologic, anatomic și funcțional:
o zona corticală (de origine mezodermică)-
situată periferic, 80 % din masa glandei
o zona medulară (de origine ectodermică)-
situată central, 20% din masa glandei, un
imens ganglion simpatic alcătuită din neuroni
simpatici postganglionari, care își pierd axonii și
dobândesc proprietăți secretorii
Corticosuprarenala
Prezintă 3 zone:
 zona glomerulară- la periferie, cu celule dispuse în
grămezi, secretoare de mineralocorticoizi (aldosteron)
 zona fasiculata- la mijloc, cu celule mari dispuse în
cordoane, secretoare de glucocorticoizi (cortizolul)
 zona reticulata- la interior, cu celule dispuse în rețea, secretoare de sexosteroizi
Hormonii secretați de corticosuprarenală sunt de natură lipidică și se sintetizează din colesterol,
îndeplinind un rol vital pentru organsim
Glucocorticoizii
 sunt hormoni de stres
 pun la dispoziția organismului surse eficiente de energie
 mențin metabolismul energetic și intermediar la valori ridicate
 circulă în sânge legați de proteinele plasmatice
 o mică fracțiune liberă a cortizolului exercită efectele metabolice specifice
 sunt reprezentați în special de cortizon și cortizol (hidrocortizon)
Cortizolul
Efecte metabolice:
 activează catabolismul proteic, crescând eliminarea azotului din organism
 creșterea gluconeogenezei din aminoacizi→produce hiperglicemie (creșterea glucozei în sânge)
 activează lipoliza→crește concentrația de acizi grași liberi plasmatici
Efecte la nivel sangvin:
 crește numărul de eritrocite
 crește numărul de leucocite (crescând numărul de neutrofile, dar scade numărul de limfocite, de
eozinofile și bazofile circulante)
 crește numărul de trombocite
 crește stabilitatea membranelor lizozomale
Efecte la nivelul sistemului nervos (în exces):
 tulburări psihice
 incapacitate de concentrare
 iritabilitate
 modificări electroencefalografice (EEG)
 crește acuitatea gustativă și oflactivă
Efecte la nivelul aparatului digestiv:
 crește secreția de HCl și pepsinogen
 scade absorbția lipidelor
Sinteza și eliberarea de cortizol este controlată prin axul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian prin
mecansim feed-back negativ de nivelul secreției de CRH, ACTH și cortizol plasmatic
Sindromul Cushing este cauzat de hipersecreția de hormoni glucocorticoizi, fiind determinat de:
 hipersecreție de ACTH, generată de cauze hipotalamo-hipofizare
 tumori benigne ale corticosuprarenalei, hipersecretoare de cortizol
 tratamentul cu corticosteroizi
Se caracterizează prin:
 hiperglicemie (diabet zaharat)
 diminuarea masei musculare, „topirea musculară” determinând scăderea forței musculare și
astenie musculară
 creștere în greutate cu față în „lună plină” și torace posterior cu aspect de „ceafă de bizon”
 tegumentele prezintă vergeturi roșii
 osteoporoză generalizată
Boala Addison este carența severă și cronică a hormonilor produși de corticosuprarenală
Se caracterizează prin:
 pigmentația tegumentelor (melanodermie) și mucoaselor-pigmentație bronzată
 astenie neuro-musculară datorită pierderilor de apă și de sare (adinamie, oboseală precoce)
 hipotensiune arterială
 tulburări gastro-intestinale (inapetență, grețuri, vărsături, diaree)
 scădere în greutate

Mineralocorticoizii
Aldosteronul
Efectele renale:
 crește reabsorbția sodiului, apei și clorului (crește
natriemia, cloremia și tensiunea arterială) la nivelul tubilor distali și colectori renali
 crește eliminările (secreția) de potasiu și hidrogen (scade potasemia și crește kaliuria, scade
aciditatea sângelui și crește aciduria)
 are rol important în menținerea, presiunii osmotice a mediului intern, volumului sangvin și a
echilibrului acido-bazic
Boala Conn este cauzată de hipersecrția de aldosteron și determină:
 retenție masivă de apă și sare, edeme
 hipertensiune arterială
Sexosteroizii
 sunt reprezentați de hormonii androgeni, estrogeni și progesteron
 sunt secretați de zona internă a corticosuprarenalei
 sunt secretați în cantități mai mici decât hormonii sexuali ai gonadelor, completează acțiunea lor,
având acțiune similară lor, dar de intensitate mai mică
 rolul lor se manifestă în special în cazul apariției caracterelor sexuale secundare:
o la băieți: dezvoltarea masei musculare și a scheletului
o la fete: depunerea de lipide pe șolduri și pe coapse
Medulosuprarenala
Secretă neurohormoni (catecolamine): adrenalină (epinefrină) și noradrenalină (norepinefrină)
Efecte asupra sistemului cardiovascular (efecte similare cu cele ale stimulării simpatice):
 creșterea excitabilității cardiace
 tahicardie
 creșterea forței de contracție
 vasoconstricție, cu excepția plămânului, inimii și mușchilor
Efecte asupra aparatului digestiv:
 inhibiția secrețiilor digestive
 contracția sfincterelor digestive
 contracția splinei
 relaxarea musculaturii netede a pereților tubilor digestiv
Efecte metabolice:
 stimularea glicogenolizei hepatice și musculare→ hiperglicemie
 mobilizează acizii grași din depozitele lipidice
 crește metabolismul bazal
 are acțiune calorigenă
Efecte asupra sistemului nervos:
 alertă corticală, stare de anxietate, frică
 stimularea sistemului reticulat activator ascendent (SRAA)
Alte efecte:
 dilatația bronhiilor
 contracția fibrelor netede ale mușchilor erectori ai firului de păr
Secreția de catecolamine
 crește în următoarele condiții hipoglicemie, hipotensiunea arterială, frig, durere, efort fizic
 este controlată exclusiv pe cale nervoasă
 stimulată în condiții de adaptare rapidă
 inhibată în timpul somnului
STRESUL
În condiții de stres (fizic și psihic) este activat sistemul nervos simpatic și axul hipotalamo-hipofizo-
corticosuprarenalian.
 în faza de alarmă a stării de stres este stimulată secreția de adrenalină și glucocorticoizi
 în faza de rezistență este stimulată doar secreția de glucocorticoizi
 în faza de epuizare pot apărea boli de natura malignă
o controlul pe termen scurt al efectelor factorului stresant presupune:
 activarea hipotalamusului posterior
 stimularea sistemului nervos simpatic
 activarea medulosuprarenalei cu eliberarea de adrenalină (80%) și noradrenalină (20%)
o controlul pe termen lung al efectelor factorului stresant presupune:
 activarea hipotalamusului mijlociu
 eliberarea de la nivelul hipotalamusului mijlociu a unor neurosecreții eliberatoare de
corticotropină (CRH)
 sinteza și eliberarea de ACTH de la nivelul adenohipofizei
 activarea secreției de glucocorticoizi și mineralocorticoizi de la nivelul corticosuprarenalei
Feocromocitomul este o tumoră hipersecretantă a medulosuprarenalei, se caracterizează prin:
 tahicardie
 hiperglicemie
 hipertensiune arterială
 transpirații intense

Glandele paratiroide
 sunt în număr de 4, situate în regiunea gâtului,
pe fața posterioară a lobilor tiroidieni
 sunt denumite după așezare: paratiroide superioare (craniale) și paratiroide inferioare (caudale)
 conțin celule principale care secretă parathormon (PTH) și parafoliculare care secretă calcitonină
 prezența lor este indispensabilă vieții
 sunt formate:
o dintr-o stromă conjunctivă alcătuită din țesut
conjunctiv, vase sangvine, vase limfatice și nervi
o din parenchim glandular alcătuit din celule epiteliale
glandulare dispuse în cordoane
Parathormonul este secretat în funcție de nivelul de calciu din
sânge
 asigură nivelul normal al calcemiei, cu importanță majoră în
transmiterea impulsului nervos, contracția musculară și
coagulare
 are receptori specifici pe membranele celulelor
osoase, a celulelor epiteliale ale tubilor uriniferi și
mucoasa intestinului subțire
 intervine în metabolismul fosfo-calcic
Efecte asupra țesutului osos:
 creșterea numărului osteoclastelor (celule osoase
multinucleate)
 creșterea activității osteolitice a osteoclastelor
 mobilizează calciul din oase
Efecte asupra rinichiului
 stimulează reabsorbția Ca2+ la nivelul tubului
contort distal→ crește calcemia și scade excreția
urinară a Ca2+ (calciuria)
 scade reabsorbția PO43- la nivelul tubului contort
distal→ scade fosfatemia și crește excreția urinară a fosfatului (fosfaturia)
Efecte asupra intestinului
 stimulează absorbția intestinală a Ca, indirect prin intermediul vitaminei D
PTH și calcitonina:
 acționează antagonic în privința calcemiei (PTH o crește, iar calcitonina o scade)
 acționează sinergic în privința fosfatemiei pe care o scad
Hipercalcemia:
 este rezultatul activității conjugate ale PTH asupra
osului, rinichiului și intestinului
 stimulează secreția de calcitonină
 poate fi consecința hipersecreției de PTH
Hiposecreția de PTH este o consecință, de cele mai
multe ori, a extirpării chirurgicale a paratiroidelor în cursul
operațiilor pe tiroidă
 determină scăderea calcemiei și creșterea fosfatemiei
 determină la copii dezvoltarea defectuoasă a dinților
 provoacă tetania care se manifestă prin:
o spasme ale musculaturii striate și netede
o contracția mușchilor jgeaburilor vertebrale
o spasm laringian ce poate duce la moarte prin
asfixie
o moarte prin paralizia mușchilor respiratori
o palpitații, aritmii cardiace, convulsii
Boala Recklinghausen este cauzată de o hipersecreție de
PTH
 determină hipercalcemie și hipofosfatemie
 se caracterizează prin:
o tulburări osoase: demineralizare osoasă,
deformări și dureri ale oaselor și fracturi multiple
o tulburări musculare: hipotonie musculară și dureri
musculare difuze
o depuneri fosfo-calcice în țesuturile moi și calculi
urinari
Timusul
 este un organ impar, situat în fața aortei și
retrosternal (înapoia sternului, în mediastin)
 atinge dezvoltarea maximă la copii și involuează
după pubertate fără să dispară complet
 este format:
o dintr-o capsulă conjunctivă proprie
o dintr-un parenchim divizat de prelungirile în
interior ale capsulei care formează lobuli
compuși din unități numite foliculi care
prezintă :
 zonă corticală periferică ce conține
limfocite T imature numite timocite
(originare din măduva
hematopoietică)
 o zonă medulară centrală ce conține
corpusculii Hassal secretori de
hormoni timici
 este un organ cu dublu rol: imunitar și endocrin,
funcția de organ limfoid se menține toată viața
Rol imunitar:
 are un rol extrem de important în apărarea imună
prin mecanism celular
 lobulul timic este unitatatea histologică a timusului
format dintr-o rețea de celule reticulare între care
se găsesc:
o celule hematoformatoare primordiale
(stem) migrate din măduva hematogenă
o limfocite T imature (timocite)
o celule limfoformatoare de tip T
Rol endocrin:
Hormonii timici (timozina, interferon 𝜸, factorul seric timic, timopoetina)
 sunt peptide produse de corpusculii Hassal ai foliculului timic
 stimulează maturarea celulelor timice cu originea în măduva roșie hematogenă
 reglează maturarea limfocitelor T
 măresc activitatea limfocitelor T care au părăsit timusul și au migrat în organele periferice
 intervin în procesul de apărare imună, cum ar fi rejecția transplanturilor de organe sau grefe sau
în apărarea față de infecții cu evoluție lentă
 au rol în creștere (stimulează mineralizarea osoasă), glanda având dezvoltare maximă în copilărie
 au acțiune antigonadotropă (frânarea dezvoltării gonadelor)
Timocresceina este un hormon timic cu acțiune antagonică
hormonilor sexuali, ceea ce explică degenerarea timusului după
pubertate
 intervine în metabolismul calciului
 intervine în controlul creșterii scheletului
 intervine în dezvoltarea organelor sexuale
Epifiza (glanda pineală)
 este denumită și glanda pineală (datorită formei de con de pin)
 intră în componența epitalamusului, cu care formează un sistem
neuro-secretor epitalamo-epifiziar
 este situată între coliculii (tuberculii) cvadrigemeni superiori, în
partea superioară și posterioară a diencefalului
 are legături strânse cu retina de la care primește mesaje vizuale
 atinge dezvoltarea maximă în copilărie și începe să involueze
înainte de pubertate
 lipsa ei determină pubertate precoce
 în structura epifizei se găsesc:
o stromă, cu celule nevroglice (pinealocite) cu caracter
secretor
o numeroase fibre nervoase simpatice ce constituie
legăturile epifizei cu retina
 secretă melatonină și vasotocină
Melatonina
 este secretată sub influența ritmului nictemeral:
o stimulii luminoși inhibă prin intermediul nervilor
simpatici secreția ei
o la întuneric, secreția crește frânând funcția
gonadelor
 are efecte inhibitoare asupra:
o eliberării hormonilor gonadotropi (FSH, LH)
o axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian
o unor nuclei ai hipotalamusului

Pancreasul
 este o glandă mixtă
 este situat retroperitoneal, înapoia stomacului, între
duoden și splină
 prezintă descriptiv un cap (situat în potcoava
duodenului), un corp și o coadă care se îndreaptă spre
splină
 are două componente:
o componenta exocrină: reprezentată de acini
pancreatici (asemănători cu cei ai glandelor
salivare de unde și denumirea de „glanda salivară a abdomenului”) care secretă sucul
pancreatic și reprezintă masa principală a glandei
o componentă endocrină: reprezentată de insulele Langherhans

Pancreasul endocrin
Este reprezentat de insulele Langherhans:
 răspândite printre acini de care se deosebesc prin faptul că:
o sunt formațiuni mai clare ca acinii
o nu au o cavitate în interiorul lor
o sunt înconjurate de țesut conjunctiv
o sunt formate din cordoane celulare pline
 sunt formate din celule mici și poligonale
o celule B (beta) secretoare de insulină (70%)
o celule A (alfa) secretoare de glucagon (20%)
o celule D (delta) secretoare de somatostantină (10%)
Insulina este produsul de secreție al celulelor B, fiind singurul hormon hipoglicemiant
Efecte metabolice, insulina este singurul hormon cu acțiune anabolică pe cele 3 metabolisme
 la nivelul ficatului:
o stimulează glicogenogeneza (sinteza de glicogen)
o stimulează lipogeneza (sinteza de trigliceride)
o inhibă gluconeogeneza hepatică
 la nivelul țesutului adipos:
o stimulează transportul de glucoză din sânge în celula adipoasă, a cărei membrană nu
permite trecea liberă a glucozei
o intensifică consumul tisular de glucoză (glicoliza)
o stimulează sinteza de glicerol și acizi grași din glucoză cu formarea de trigliceride
(lipogeneză)
o stimulează sinteza enzimelor lipogenetice la nivelul țesutului adipos
 la nivelul mușchiului scheletic:
o stimulează transportul de glucoză din sânge în celula musculară, a cărei membrană nu
permite trecerea liberă a glucozei
o intensifică consumul tisular al glucozei (glicoliza)
o activează glicogenogeneza (sinteza de glicogen)
o crește permeabilitatea membranelor celulare pentru aminoacizi, asigurând transportul
aminoacizilor din sânge în celula musculara și stimulează sinteza de proteine
Reglarea secreției
 principalul stimul este nivelul glicemiei sangvine, creșterea glicemiei crește sinteza, secreția și
eliberarea de insulină, iar scăderea glicemiei o scade
 secreția este stimulată de către toți hormonii hiperglicemianți (indirect secreția și eliberarea de
insulină) gastrină, secretină și colecistokinină
 se face printr-un:
o mecansim umoral (rol principal) prin mecansim feed-back umoral în funcție de nivelul glicemiei
o mecansim nervos (rol secundar) declanșat de variații ale glicemiei la nivelul chemoreceptorilor
din sistemul vascular care transmit impulsuri spre centrii glicoreglării din hipotalamus
Diabetul zaharat reprezintă diminuarea secreției și utilizării insulinei la nivelul țesuturilor
 antrenează tulburări metabolice grave
 produce tulburări ale funcției aparatului cardiovascular, renal și ale sistemului nervos
 produce tulburări metabolice:
o imposibilitatea pătrunderii glucozei în celule determină:
 creșterea concentrației sangvine de glucoză (hiperglicemie)
 creșterea eliminării renale a glucozei (glicozurie) care atrage eliminarea unei cantități mari
de urină (poliurie) și senzația de sete excesivă (polidipsie)
o organismul nu este capabil să utilizeze glucidele pentru obținerea energiei, de aceea:
 folosește lipidele pentru obținerea energiei ducând la mobilizarea acizilor grași din țesutul
adipos pentru a fi utilizați în scop energetic
 scade sinteza proteică și crește catabolismului proteic
 bolnavii se alimentează în exces pentru a compensa catabolismul lipidic și proteic
(polifagie), dar cu toate acestea, bolnavii scad în greutate
o ficatul nu poate metaboliza întreaga cantitate de acizi grași din sânge, astfel are loc
acumularea de corpi cetonici care determină acidoză metabolică și au efect nociv asupra
centrilor nervoși
o dacă deficiența de insulină nu se corectează, tulburările metabolice pot duce la comă și moarte
 are ca și manifestări clinice:
o hiperglicemia, glicozuria
o poliuria, polidipsia, polifagia
o dezechilibre acido-bazice și dezechilibre electrolitice
o scăderea în greutate
o complicații care provoacă compromiterea morfo-funcțională a unor țesuturi și organe de
importanță vitală
Diabetul zaharat tip I insulino-dependent
 apare la copii și tineri
 distrugerea unui număr mare de celule B
secretoare de insulină datorită prezenței unor
Ac anti celule insulare și Ac antiinsulină
 necesită tratament cu insulină, toată viața
Diabetul zaharat tip II insulino-independent
 apare în special la adulți și la persoane
supraponderale, predispuse genetic
 creșterea rezistenței țesuturilor la acțiunea
insulinei
 necesită tratament cu medicație antidiabetică
orală
Hipersecreția de insulină determină hipoglicemie
 mărește depunerea glucozei ca rezervă de material energetic de bază
 are consecințe asupra sistemului nervos central (care utilizează ca sursa principală de energie
glucoza, dar nu are rezerve de glicogen)
 determină slăbirea forței fizice, pierderea cunoștinței și instalarea stării de comă
Glucagonul este produsul de sinteză al celulelor A de la nivelul insulelor Langherhans
 este un hormon pancreatic
 are acțiune antagonică insulinei
 dispare mai repede din sânge comparativ cu insulina
 este degradat în mod special de ficat
Efecte metabolice:
 la nivelul ficatului:
o stimulează gluconeogenza hepatică din aminoacizi
o stimulează enzime care convertesc glicogenul în glucoză (glicogenoliză)
o stimulează oxidarea acizilor grași, favorizând sinteza de corpi cetonici
 la nivelul țesutului adipos:
o stimulează activitatea lipazei determinând lipoliza (hidroliza trigliceridelor)
Alte efecte:
 creșterea forței de contracție miocardică
 scăderea secreției gastrice
 stimularea secreției biliare
Reglarea secreției:
 secreția este stimulată de scăderea glicemiei, inervația simpatică și efortul fizic
 secreția este inhibată de creșterea glicemiei și inervația parasimpatică
Somatostatina este un hormon produs de celulele D ale insulelor Langherhans
 încetinește producerea insulinei, glucagonului de către celulele B, respectiv A ale insulelor
Langherhans și a unor hormoni produși de mucoasa tubului digestiv
 secreția este stimulată de nivelul crescut al insulinei și glucagonului

Gonadele
Ovarele (gonadele feminine) sunt organe pereche situate în cavitatea pelvină (pelvis) de o parte și
de alta a uterului
 sunt acoperite la suprafață de un epiteliu sub care se găsește albugineea ovarului
 sunt glande mixte asigurând prin funcția lor:
o endocrină: realizată de celulele tecii interne a foliculilor ovarieni și de celulele corpului
galben cu producerea de hormoni sexuali: estrogeni și progesteron
o exocrină: ovogeneza
 prezintă la interior parenchimul glandular cu două zone medulară (centrală) și corticală
(periferică)
Testiculul (gonada masculină) este un organ pereche situat la nivelul scrotului
 este o glandă mixtă asigurând prin funcția sa:
o endocrină: secreția de hormoni androgeni: testosteron la nivelul celulelor Leydig
o exocrină: spermatogeneza la nivelul tubilor seminiferi contorți