ORGANE LIMFATICE CENTRALE SAU PRIMARE

TIMUSUL
Timusul este un organ :
- limfo-epitelial şi endocrin
- de tranziţie,
- situat în mediastinul anterior etajul superior.
- Se dezvoltă în viaţa intrauterină (săptămâna a 6-a),
- creşte după naştere, la adult cu maturarea sexuală involuează,
- nu dispare complect niciodată, persistând în decursul întregii vieţi.
Este format structural din două ţesuturi şi anume:
a. ţesutul reticuloepitelial,
- de origine endodermală,
- cu funcţie endocrină,
b. ţesutul limfoid
- de origine mezenchimatoasă,
- cu funcţie imunologică.
Capsula:
- fibro-conjunctivă
- delimitează prin septe interlobulare, uneori parţiale,
- lobii în lobuli
Lobulii:
- de formă aproximativ rectangulară, poligonală
- au un diametru între 0,5-2 mm,
o zonă corticală
o medulară.
Sunt formate din:
- stromă
- parenchim,
diferenţa dintre zone este dată de raportul dintre aceste două componente tisulare.
Stroma:
- ţesut reticulo-epitelial (limfo-epitelial)
- de origine endodermală.

Fig. nr. 90. Timusul de pisică.

 C-capsulă; Sc-zonă corticală; Sm-zonă medulară; CH-corpuscul Hassall; si-
septe interlobulare; LT-lobul timic

Epiteliocitele sau celulele reticulo-epiteliale sunt :

- mari,
- stelate cu prelungiri
- legate între ele prin desmozomi,
- realizează un citoschelet în formă de reţea,
- fără prezenţa fibrelor de reticulină.
- înconjoară timocite în curs de maturare.
- Unele denumite thymic nurse cells (celule doică),
o înglobează fiecare timocit în cutele de suprafaţă sau în profunzimea
citoplasmei.
o elimină limfocitele T mature, ce recunosc antigenele proprii
o au proprietăţi antigenice diferite.
o Se disting patru tipuri celulare:
 epiteliocitele corticale subcapsulare,
 epiteliocitele corticale interne,
 epiteliocitele medulare
 celulele corpusculilor Hassall.
Dispoziţia epiteliocitelor variază:
- subcapsular,
o formează un strat continuu care se invaginează profund în timus
- În cortex realizează :
o o structură spongioasă,
o reţea extinsă de spaţii,
o colonizate de limfocitele T (timocite).
- În medulară :
o lame de epiteliocite converg şi formează o structură mai grosieră şi
compactă,
o cu mici interstiţii ce conţin mai puţine limfocite T.
- În medulara profundă epiteliocitele formează cordoane groase şi spiralate ce
conţin structuri lamelare concentrice: corpusculii Hassall.
ME
- prezintă numeroşi desmozomi,
- tonofilamente,
- citokeratine
- granule de secreţie ce conţin hormoni timici,
Parenchimul :
- timocite,
- limfocite T,
- care au antigen de membrană specific celulelor T.
- în corticală numărul lor este mai mare,
o fapt care explică colorabilitatea mai intensă a acestei zone.
o Aici are loc procesul de limfopoieză,
 antigen independentă
 multiclonală a limfocitelor T (timocitelor).

Fig. nr. 91. Fragment dintr-un lobul timic.

 C-capsulă fibroasă; Co-zonă corticală;
Me-zonă medulară; si-sept conjunctivo-
vascular interlobular; T-timocite; cle-
celule limfo-epiteliale; CH-corpuscul
Hassall

MO, coloraţia cu HE,

- o periferie de culoare violacee (închisă),
o foarte densă în celule limfoide:
 zona corticală
- un centru mai clar,
o paucicelular:
 zona medulară
Corticala,
- elementele stromale,
- timocite
o în curs de maturare,
o care achiziţionează receptori specifici.
- Aici are loc procesul de limfopoieză :
o antigen independentă, multiclonală.
o se desfăşoară dinspre capsulă spre medulară.
- Sub capsulă se găsesc :
o macrofage
o limfocitele T mari (limfoblaste), în curs de diferenţiere;
- în zona mijlocie a corticalei,
o prolimfocite,
- în vecinătatea zonei medulare
o limfocite mici.
- Limfocitele T sau timocitele sunt celule mature, dar « virgine », deoarece nu
au venit în contact cu antigenele.
- Limfopoieza este stimulată de substanţele secretate de celulele stromale,
- Limfocitele T, părăsesc timusul prin venulele postcapilare (perimedulare),
pentru a migra în organele limfoide periferice.
Medulara :
 - este zona centrală şi palidă a lobulilor,
- cu limfocite timice mature,
o mai rare
o lax dispuse
- macrofage,
o interpuse între timocite şi celulele stromale.
o funcţie de fagocitoză
o funcţie secretoare (monokine),
 factori care stimulează mitozele şi diferenţierea limfocitelor T.
o celule dendritice interdigitate,
 prezentatoare de antigene.
- În medulară se găsesc nişte formaţiuni caracteristice timusului: corpusculii lui
Hassall.
Corpusculii Hassall
- sunt formaţiuni rotunde sau ovalare,
- heterogene
- policromatice,
- 20-100 de m
- celule epiteliale aplatizate,
- aşezate în mai multe straturi concentrice,
- bulb de ceapă.
- Central există o masă omogenă puternic eozinofilă,
o uneori cu aspect chistic,
o sau calcificată, necrotică, cu conţinut de resturi nucleare.
- Corpusculii Hassall cresc numeric paralel cu vârsta.
- reprezintă locul de degenerescenţă a celulelor reticulo-epiteliale,
- Funcţia lor nu este pe deplin precizată, dar se descriu prezenţa unor activităţi
enzimatice variate.

Vascularizaţia.
Arterele timice provin :
- arterele tiroidiene inferioare
- mamarele interne
- care străbat capsula fibroasă,
- pătrund în lobul de-a lungul traveelor conjunctive interlobulare.
- La limita corticalo-medulară formează un plex circular arterial,
o Capilare puţine şi fenestrate spre medulară,
o spre corticală,
 anse capilare,
 mai numeroase cu perete continuu.
Bariera sânge-timus :
- Între capilarele corticalei şi limfocite se interpune o lamă bazală continuă,
o macrofage,
o fibroblaste,
o fibre conjunctive
o prelungiri ale celulelor reticulo-epiteliale.
o endoteliul continuu,
o membrana bazală a capilarului,
o ţesutul conjunctiv pericapilar
Această barieră interpusă între sânge şi parenchim are drept scop de a izola
limfocitele timice de antigenele circulante.
Capilarele cortico-medulară, se adună în venule postcapilare ce realizează
două plexuri :
- unul centrolobular
- extralobular,
- anastomoze între ele.
- Venulele postcapilare :
o endoteliu cubic,
o au semnificaţie funcţională importantă.

INVOLUŢIA TIMUSULUI. MODIFICĂRI LEGATE DE VÂRSTĂ.

MODIFICĂRI REACTIVE

- La naştere 10 -15 grame

- La 2 ani - 25 grame.
- la pubertate - 30-40 grame
- începe involuţia organului, dar fără dispariţia sa complectă.
- La adult :
o invadarea de ţesut grăsos şi scleros
o atrofia interesează corticala
o Corpusculii timici Hassall :
 cresc ca mărime
o Lobulii se atrofiază,
o septele conjunctive interlobulare devin mai evidente.
- Involuţia timusului poate fi indusă şi accidental de :
o stress,
o steroizi,
o accidente traumatice.
Histofiziologia:
a. organ endocrin
- controlul, producerea, diferenţierea şi maturarea limfocitelor T
o timozina,
o Timopoietina
o Thymina
b. Organ imunolimfopoietic,
- este primul organ care la embrion prezintă o activitate limfopoietică.

ORGANELE LIMFATICE PERIFERICE SAU SECUNDARE

GANGLIONUL LIMFATIC
- organe limfoide, de filtrare, plasaţi pe traiectul căilor limfatice.
Localizaţi :
- pe traiectul vaselor limfatice
- solitari sau grupuri ganglionare.
Au mărimea :
- unui bob de piper
- formă reniformă sau turtită,
- prezintă o margine convexă, (pe unde pătrund vasele limfatice aferente),
 - hil cu două vase limfatice eferente, arteră, venă şi nervi.
Dimensiunea ganglionilor :
- variază în funcţie de localizare
- starea de stimulare imunologică,
- de la câţiva milimetrii la centimetrii.
La MO ganglionul limfatic este înconjurat de o capsulă, prezintă o stromă şi
parenchim.
Capsula :
- acoperă în întregime organul
- ţesut conjunctiv dens,
o cu fibre colagene,
o puţine fibre elastice
o rare fibre musculare netede.
- Pe faţa convexă,
o este perforată de orificiile de intrare a limfaticelor aferente
o În apropierea hilului capsula se îngroaşă pentru a forma un con fibro-
adipos
- De pe faţa internă pornesc septe conjunctive incomplete, înspre hil,
o împărţind doar zona corticală în loji larg deschise spre zona medulară,
 septe interfoliculare

Fig. nr. 92. Ganglion limfatic de om.

C-capsulă conjunctivă; P-sept conjunctiv; Sc-sinus cortical subcapsular; F-foliculi
limfatici; Cg-centru germinativ; Pc-paracorticala; Cm-cordoane medulare; Sm-
sinus medular; Ca-celule adipoase (hil); V-vase; H-hilul organului.

- Din hil porneşte o reţea de travee,

o ramificate şi anastomozate,
o travee intercoordonale
o compartimentează regiunea medulară.
Stroma :
- ţesut conjunctiv reticulat,
o reţea de fibre de reticulină
o celule reticulare
o “Reţeaua” prezintă ochiuri :
 mai mari “laxă”,
 mai mici “densă
Parenchimul :
- ţesut limfoid organizat
- noduli limfoizi,
- infiltraţii limfoide adaptate
- sinusoide limfatice
În secţiune histologică,
- zonă corticală dispusă la periferie
- zonă medulară dispusă în vecinătatea hilului
- zona paracorticală sau corticala profundă între ele.
Corticala,
- tesut limfoid dens,
- organizat în foliculi (noduli),
- limfocitele sunt dispuse sub formă de aglomerări nodulare
- ţesut limfoid lax (sinusuri limfatice).
- Subcapsular se găseşte sinusul marginal sau subcapsular,
o se deschid limfaticele aferente
Corticala este constituită din noduli sau foliculi limfatici:
- foliculi primari, areactivi
- foliculi secundari, reactivi.
a. Foliculii primari
- aglomerare uniformă de limfocite mici ( în repaus).
b. Foliculii secundari,
- sunt predominanţi în viaţa postnatală,
- zonă centrală,
o mai clară,
o palidă la col. HE,
o centrul germinativ sau centrul clar,
o conţine limfocite B activate,
o celule tinere limfoide (limfoblaste sau imunoblaste).
o macrofage
o celule dendritice foliculare
- Toate aceste celule sunt :
o mari,
o citoplasmă bogată,
o mai palid colorată
o nuclei eucromi,
- Periferia centrului germinativ
o coroana limfocitară.
o Formată din limfocite b mici
o celule dendritice foliculare
Foliculii secundari se dezvoltă ca răspuns :
- la un stimul antigenic prelungit,
- asigurând formarea şi proliferarea limfocitelor B imunocompetente,
- Formarea plasmocitelor este iniţiată în centrii germinativi,
- după care părăsesc aceşti centrii
- se deplasează înspre zona medulară unde sunt prezente în număr mare.
Între foliculi se află corticala interfoliculară,
- sinusuri perifoliculare,
- continuarea sinusurilor subcapsulare,
 - limfa care va prelua limfocitele mature, limfocitele mici, aflate la periferia
nodulului limfatic.

I.

Fig. nr. 93. Schemă de organizare a ganglionului limfatic.

la-limfatice aferente; le-limfatice eferente; H-hilul ganglionului; Fp-foliculi
limfatici primari; Fs-foliculi limfatici secundari; Ss-sinus subcapsular; Sp-sinus
perifolicular; cm-cordoane medulare; Sm-sinusuri medulare; I-scheletul
conjunctiv; II-reţeaua reticulară şi sinusurile limfatice; III-distribuţia
vascularizaţiei venoase şi venele postcapilare din paracorticală; IV-ţesut
limfoid dens organizat ca foliculi în corticală şi cordoane limfoide în medulară

Paracorticala,
- o structură celulară mai densă (ţesut limfoid difuz),
- formată predominant din limfocite T,
- uneori stimulate (imunoblaste);
- celule interdigitate prezentatoare de antigene
- macrofage
- venulele postcapilare ale lui Schultze,
o endoteliul cubic sau cilindric
o absenţa stratului muscular.
o Endoteliul acestor venule, prezintă:
 receptori speciali de ghidaj.
Medulara,
- dispusă între cortex şi hil,
- ţesut limfoid dens,
- organizat în cordoane medulare,
- se ramifică şi se anastomozează
- ţesut limfoid lax,
- organizat sub formă de sinusuri medulare
- dispuse printre cordoane
a. Sinusurile medulare
- sunt o continuare a celor din corticală
- sunt însoţite de celule dendritice şi macrofage
- cu prelungiri ce pătrund în lumen
b. Cordoanele medulare
- conţin limfocite T şi B,
- numeroase plasmocite mature şi active
o secretă imunoglobuline
o devin complect mature numai în cordoanele medulare
- macrofage, câteva granulocite, hematii şi trombocite.
Histofiziologia:
1.Ganglionul limfatic este un organ limfoid periferic,
- în care are loc limfopoieza
- secundar plasmocitogeneza.
2. Funcţia de filtru în circulaţia limfatică.
3. Funcţia de apărare prin fagocitoză şi elaborare de anticorpi;
4. Funcţia metabolică: ca rezervor de proteine;

SPLINA

- Splina este un organ limfoid situat pe traiectul vaselor sanguine,

- locul de întâlnire între sângele circulant şi ţesutul limfoid,
- fiind deci un organ hemo-limfatic.
- Splina are o formă ovalară,
- aplatizată,
- culoare roşie închisă
- greutate medie la om de 200 de grame.
Histologic, splina este formată din:
- capsulă,
- stromă
- parenchim.
Capsula,
- relativ groasă,
- dispusă la exterior se invaginează în profunzime formând trabecule,
- ce împarte organul în compartimente incomplete.
- În fiecare compartiment
o stroma
o elementele parenchimului.
- Capsula şi trabeculele :
o sunt de natură conjunctivă,
o constituite în principal din fibre colagene,
o mai puţin fibre elastice
o fibre musculare netede,
 partea profundă a capsulei şi în trabecule.
o Capsula şi ansamblul de trabecule anastomozate, formează un fel de
burete cu ochiuri largi ce formează scheletul conjunctiv al splinei.
 Fig. nr. 94. Splină de om. (secţiune).
C-capsulă; Pr-cordoane splenice; Sv-sinus venos;CM-corpuscul Malpighi; p-sept
conjunctivo-muscular; a-arteră ce străbate corpusculul Malpighi; A-arteră şi
teaca limfoidă.

Stroma :
- ţesut conjunctiv reticulat,
- o reţea reticulinică fibrilară
- celule reticulare
Celulele reticulare
- mari,
- stelate,
- cu prelungiri foarte lungi ce se etalează pe fibrele de reticulină.
Fibrele de reticulină
- colagen de tip III
Parenchimul :
- pulpa albă,
- pulpa roşie
a. Pulpa albă,
- reprezintă între 5-20% din parenchimul splenic
- ţesut limfoid dens (limfopoietic),
- structuralizat periarterial sub formă de teci limfoide,
- zone timo-dependente ale splinei.
- nodulii sau corpusculii lui Malpighi,
o ce conţin limfocite B
o constituie zonele burso-dependente.
b. Pulpa roşie,
- ţesutul limfatic lax-lacunar,
- constituie patul de filtrare a sângelui,
- îi conferă culoarea roşie caracteristică.
 - organizată în jurul unor structuri vaste de tip special denumite sinusuri
venoase splenice.
Arhitectura şi histofiziologia splinei sunt determinate de vascularizaţie.
- pulpa albă se găseşte pe traiectul arterelor,
- pulpa roşie e găseşte pe capilare şi vene.

Vascularizaţia.
A. Vascularizaţia arterială,
- artera splenică
- în hil se ramifică în ramuri pentru capsulă,
o artere capsulare
o artere trabeculare

Arterele trabeculare,
- lipsite de adventiţie proprie,
- se ramifică în ramuri din ce în ce mai mici,
- pătrund în parenchim,
o denumite artere “goale” (lipsite de adventiţie).
o sunt înconjurate de un manşon de ţesut limfoid dens,
 tecile periarteriale, - se numesc artere “centrale” ale pulpei
albe.
 dau naştere la capilare ce asigură vascularizaţia tecilor limfoide
 la nivelul lor de bifurcaţie, - noduli limfoizi primari sau
secundari, denumiţi corpusculii lui Malpighi.
Artera centrală la periferia corpusculului se ramifică
- arteriole “penicilate”.
- în porţiunea lor terminală
o prezintă o îngroşare a peretelui în formă elipsoidală,
o denumită teaca lui Schweiger-Seidel.
o formată dintr-o aglomerare de celule macrofagice,
 o cu mare capacitate de fagocitoză,
o ce vin în contact direct cu membrana bazală şi endoteliu
o Arteriolele penicilate, înconjurate de o manta subţire limfocitară, zonă
marginală.
o Arterele penicilate se continuă cu capilarele postarteriale sau
postelipsoidale, capilare de tip comun.
Capilare postelipsoidale se pot termina:
1. capilarele se continuă nemijlocit cu sinusurile venoase
- realizând o circulaţie sanguină “închisă”;
2. capilarele se deschid în spaţiile interstiţiale dintre sinusurile splenice,
- realizând o circulaţie “deschisă”;
3. circulaţia sanguină este “mixtă”,
- fapt determinat de starea de distensie sau de contracţie a splinei,
- circulaţie “închisă-deschisă”, după caz.

b.Vascularizaţia venoasă
- sinusurile venoase
- venele propriu zise (venele pulpare)
- venele trabeculare
- o venă splenică.
Sinusurile venoase :
- sunt structuri dinamice,
- dilatate şi pline cu sânge,
- în formă de tuburi (butoiaşe) ciuruite,
- grilaj fibrilo-celular.
- formate din :
o celule endoteliale
o fibre de reticulină
Celulele :
- alungite (ca doagele unui butoi),
- paralele cu axul lung,
- distanţate unele de altele
- dispuse pe o membrană bazală discontinuă
Fibrele de reticulină :
- formează la exteriorul celulelor ture spiralate
- ca cercurile unui butoi.
Deci sinusurile venoase :
- sunt structuri vasculare anfractuoase
- cu peretele discontinuu,
- sângele circulă cu o viteză foarte redusă
- pătrunde fie :
o direct în capilarele sinusoide (circulaţie închisă),
o în interstiţiu, după o prealabilă filtrare biologică (circulaţie deschisă).
 Fig nr. 96. Structura sinusului venos splenic.
Svt-sinus venos în secţiune transversală; Svl-sinus venos în secţiune
longitudinală; CD-circulaţie deschisă; CI-circulaţie închisă; cB-cordonane
Bilroth; cr-celule reticulare

c.Circulaţia limfatică
- începe în pulpa albă, în zona marginală,
- se continuă la nivelul trabeculelor şi a capsulei
- acompaniază sistemul venos.
Pulpa albă
a. Teaca limfoidă periarterială
- rol de recepţionare şi fixare a limfocitelor T,
- manşon cilindric continuu în jurul arterei centrale,
- format din :
o limfocite T,
o macrofage
o celule interdigitate.
b. Corpusculul lui Malpighi
- plasat din loc în loc,
- în teaca limfoidă,
- mai frecvent la bifurcarea arterei centrale.
- formă ovoidă sau sferică,
- reprezintă foliculi primari sau secundari (reactivi).
- Prezintă :
o un centru clar (germinativ),
o coroana limfocitară,
o în exterior o zonă marginală.
Corpusculul lui Malpighi prezintă :
- limfocite B,
- macrofage
- celule foliculare dendritice.
Zona marginală - spaţiul de interpătrundere dintre pulpa albă şi pulpa roşie.
- o reţea de fibre de reticulină îmbinată cu cordoanele pulpei roşii.
- canale vasculare fine, anastomozate,
- limfocite,
- macrofage
- celule dendritice.
 - Este zona majoră de primire
- Antigenele aduse de sânge vor interacţiona aici, cu celulele prezentatoare de
antigene şi limfocitele imunocompetente.
Pulpa roşie,
- cordoane de hematii,
- depozitate sub forma fişicurilor de monede,
- dispuse printre capilarele sinusoide anastomozate ale parenchimului splenic.
Capilare sinusoide
- lumen anfractuos,
- tapetat din celule endoteliale aplatizate,
- aşezate pe o membrană bazală discontinuă
- dublată în exterior de fibre de reticulină dispuse în grilaj.
În realitate cordoanele lui Billroth :
- sunt cavităţi spongioase
- o reţea de fibre de reticulină şi de celule reticulare anastomozate
- spaţii largi comunicante,
- pline cu sânge
- bogate în macrofage, celule dendritice şi limfocite.
- Macrofagele pot conţine în citoplasmă pigment galben sau brun de
hemosiderină, uneori chiar hematii întregi.
- În labirintul reticular al pulpei roşii mai sunt depozitate din sângele circulant,
trombocite, plasmocite şi granulocite.
Histofiziologia.
1. Splina este un filtru biologic plasat în calea circulaţiei sanguine.
2. Splina este un rezervor sanguin ce participă la reglarea circulaţiei sanguine.
3. Splina participă la funcţia de apărare a organismului, ce se realizează prin
capacitatea de fagocitoză şi de producere a anticorpilor.
4. Funcţia endocrină, mai puţin cunoscută şi incomplect clarificată.
5. Funcţia hemolitică (cimitirul hematiilor)
6. Funcţia marţială este legată de metabolismul fierului

HEMOGANGLIONII (GANGLIONII HEMOLIMFATICI)

- sunt structuralizaţi ca şi splina, de-a lungul circulaţiei sanguine.
- se găsesc dispuşi mai ales în jurul capului pancreasului.
Structural,
- sunt similari cu ganglionii limfatici,
- că sinusurile lor sunt pline cu sânge (hematii) în loc de limfă.

SISTEMUL MACROFAGIC MONONUCLEAR

Descris iniţial ca sistem:
- reticulo-histiocitar
reticulo-endotelial
“Sistem macrofagic-mononuclear”, denumire care corespunde :
- funcţiei
- suportului celular,
- reprezentat prin macrofag.
Macrofagele reprezintă
- forma tisulară a monocitelor,
o origine celulele stem din măduva roşie-hematogenă,
 - maturarea macrofagelor are loc în ţesuturi.
- Monocitele în circulaţie rămân aproximativ 4 zile,
- trec în ţesuturi,
- suferă un proces de postmaturare,
- devenind funcţionale.
- Durata de viaţă este de luni - ani.
Monocitele se formează în măduva roşie hematogenă,
- celula stem
o monoblast,
o promonocit
o monocit.

Monoblastul
- celulă mare,
- nucleu
o mare,
o rotund sau ovalar,
o cromatină fină
o 1-5 nucleoli.
- Citoplasma
o abundentă,
o bazofilă,
o bogată în ribozomi liberi şi câteva formaţiuni granulare mici, ce
reprezintă precursorii granulelor azurofile.
Promonocitul
- mai mică,
- nucleu
o eucrom
o cu nucleoli încă vizibili.
- Citoplasma
o mai săracă în ribozomi liberi,
o conţine perinuclear granulaţiuni azurofile.

MONOCITUL
- în sângele periferic 4-8%
- cea mai mare celulă din frotiul sanguin ( 20-30 m),
MO
- celulă rotundă,
- nucleu
o mare,
o reniform,
o excentric,
o cu unul sau mai mulţi nucleoli vizibili.
o Cromatina este laxă,
  dispusă în striuri paralele
 “nucleu pieptănat”,
 mult mai palid colorată decât nucleul limfocitelor.
- Citoplasma
o abundentă,
o bazofilă
o se colorează cu MGG în albastru cenuşiu,
o organite, dar mai puţin dezvoltate:
 ribozomi,
 aparat Golgi,
 mitocondrii,
 RER

Fig. nr. 102.Monocit (aspect ME).

vp-vezicule de pinocitoză; N-nucleu;
l-lizozomi; mv-microvili

- Mai bine reprezentate sunt vacuolele

- granulele azurofile,
- sunt lizozomi plasaţi mai ales în incizura nucleului,
- numeroşi microtubuli şi microfilamente.
Suprafaţa celulară
- neregulată,
- microvilozităţi
- vezicule de pinocitoză.
- emite pseudopode
- receptori pentru IgG şi pentru C3.

MACROFAGUL
Unii autori împart populaţia celulară din sistemul mononuclear-macrofagic în două
grupe:
a) Macrofage neprofesionale (neprofesionale)
- capacitate fagocitară este ocazională,
o nu este mediată prin receptori de suprafaţă,
- celulele reticulare,
- celulele fibrocitare
- celulele endoteliale.
b) Macrofage profesionale (profesioniste),
- care derivă din celulele stem,
 - au activitate fagocitară mediată prin receptori
- prezintă la suprafaţă receptori pentru imunoglobuline (IgG, IgM, C3b),
- diferite expansiuni celulare (pseudopode, microvili, ondulaţii),
- sunt bogat încărcate cu lizozomi şi obligator aderă la suprafaţa sticlei.
Sunt localizate în diferite ţesuturi şi organe, răspândite ubicuitar şi organizate în trei
compartimente:
Compartimentul central sau medular,
- măduva roşie hematogenă
Compartimentul circulant sau sanguin,
- monocit
Compartimentul tisular
Macrofagele pot fi:
a) Macrofage libere - diseminate în organism,
- histiocitul
- macrofagele din seroase
- macrofagele alveolare
- macrofagele libere din organele hemato şi limfopoietice
- microglia din ţesutul nervos
- osteoclastul.
b) Macrofage fixe, - imobilizate în unele organe
- celulele Kupffer
- macrofagele din pulpa roşie a splinei,
- macrofagele din centrul insulelor eritroblastice,
- macrofagele din sinusurile ganglionului limfatic,
- macrofagele din stroma timusului,
- celula Langerhans din epiderm
- sinoviocitul A.
Indiferent dacă sunt libere sau fixe,
- au aceeaşi structură microscopică şi ultrastructură,
- sunt activate de diferiţi stimuli,
- joacă un rol în procesele de apărare.

SÂNGELE
 Sângele, partea circulantă a ţesutului sanguin, este un ţesut conjunctiv cu
substanţă fundamentală lichidă (plasma), derivat din mezenchim şi format în organele
hemato-poietice.
Împreună cu limfa şi lichidul interstiţial, sângele constituie mediul intern al
organismului. Cantitatea sa la un om adult, de 70 kg este de 5-6 litri, care reprezintă
aproximativ 5-8% din greutatea corpului. În condiţii normale, cantitatea de sânge se
menţine constantă, cu foarte mici variaţii, datorită unor complexe mecanisme de
reglare şi control. La copii şi la tineri cantitatea de sânge este ceva mai mare ca la
adult, iar la femei mai mică, de 5 litri.
Sângele este format dintr-o substanţă fundamentală lichidă, plasma sanguină
şi din celule, numite elemente figurate (hematii, leucocite, trombocite). Celulele
sanguine în suspensie reprezintă 45-55% din volumul total al sângelui. Culoarea roşie
caracteristică a sângelui este dată de hemoglobina fixată labil pe hematii
(oxihemoglobină).

PLASMA SANGUINĂ

Este un lichid de culoare galbenă, cu aspect omogen, puţin vâscos, cu

densitate de 1027. Ea reprezintă aproximativ 5% din greutatea corpului şi este formată
în principal din apă 90% şi diferite substanţe în proporţie de 10%, din care procentul
cel mai mare este reprezentat de proteine, aproximativ 97% (albumine 55%, globuline
38%, fibrinogen 7%). De asemenea în plasmă se mai găsesc în cantităţi mai mici :
hormoni, vitamine, lipoproteine, hidrocarbonaţi, ioni şi diferiţi metaboliţi.
Proteinele plasmatice au rol important în reglarea volumului sanguin, în
menţinerea balanţelor umorilor organismului şi în menţinerea vâscozităţii sângelui.
a. Albuminele, sintetizate de către ficat, ajunse în plasma sanguină, participă la
menţinerea presiunii osmotice la nivel capilar şi în transportul produselor de
metabolism.
b. Globulinele, sintetizate în ficat, sunt implicate în transportul vitaminei B12,
a lipidelor, a glucidelor, a hormonilor tiroidieni, a fierului (transferina), a cuprului
(ceruloplasmina), iar gamaglobulinele participă la apărarea imunologică.
c. Fibrinogenul, sintetizat de ficat, intervine în mecanismul coagulării
sângelui, prin transformarea sa în fibrină sub acţiunea trombinei.
Plasma sanguină mai conţine substanţe organice neazotate, o cantitate mică de
lipide sub formă de lipoproteine, o cantitate mică de hidrocarbonaţi, mai ales glucoză,
acid lactic, acid piruvic, substanţe organice azotate neproteice ca: ureea, acidul uric,
creatinină, bilirubină.
Substanţele anorganice, în proporţie de 0,9% sunt reprezentate de sodiu,
calciu, potasiu şi mai puţin magneziu.

ELEMENTELE FIGURATE ALE SÂNGELUI

Sunt reprezentate prin celule nucleate, leucocitele: a. granulare

(polimorfonuclearul neutrofil, eozinofil, bazofil) şi b. agranulare (limfocitele şi
monocitele), prin celule anucleate (hematiile sau globulele roşii) şi prin fragmente
citoplasmatice de asemenea anucleate (trombocitele sau plăcuţele sanguine) (Fig. nr.
101).
 Fig. nr. 101. Frotiu sanguin.
H-hematie; L-limfocit; G-trombocite; N-granulocit neutrofil; E-granulocit
eozinofil; B-granulocit bazofil; M-monocit

Numărul total de leucocite în sânge este de 6000-8000 pe mm3, fiind mai mare
la copii decât la adulţi şi la bărbat decât la femeie.
Este foarte sugestivă redarea proporţiilor relative ale elementelor figurate
sanguine, prin utilizarea aşa după cum o face M. Bessis, a unor mărimi de uz curent.
Astfel după Bessis, un adult normal a cărui masă de sânge reprezintă 5 litri, are:
globule rosii 2,300 litrii; globule albe 2 linguri de supă, din care: neutrofile 4 linguriţe
de cafea, eozinofile 10 picături, bazofile 1 picătură; limfocite mai puţin decât o
linguriţă de cafea; monocite mai puţin decât o linguriţă de cafea; trombocite 2
linguriţe de cafea.
În conditii patologice aceste valori cantitative se modifică considerabil.
Formula leucocitară reprezintă raportul procentual între diferitele categorii
de leucocite, stabilite pe un frotiu sanguin colorat, obţinut din sângele periferic (frotiul
sanguin).