Enurezisul

Pop Anca-Alina, MG 3, grupa 6

Controlul sfincterian la copil e dobândește în jurul vârstei de 2-3 ani. Persistența

micțiunilor involuntare complete după vârstă de 4-5 ani constituie enurezisul.Enurezis - derivă
din cuvântul grecesc Enourein care înseamnă a elimina urină. Este definit ca fiind o eliminare
involuntară de urină în absența unei cauze organice, și care survine la un copil mai mare de 5 ani.
Enurezisul poate fi nocturn sau diurn, primar sau secundar.
Când acesta este prezent în timpul somnului se numește enurezis nocturn. Când copilul
nu a dobândit încă până la aceasta vârstă controlul sfincterian este vorba despre enurezis primar
(permanent); vorbim despre enurezis secundar, atunci când a existat o perioadă de durata
variabilă de continență urinară.Acesta din urmă este frecvent generat de situații conflictuale.
Primul pas în diagnosticul și evaluarea enurezisului este excluderea unor cauze organice
de pierdere involuntară de urină:
• stenoza meatului uretral, reflux vezico-ureteral
• cistite, infecții urinare
• anomalii de poziție a rinichilor, rinichi în potcoavă, megaureter, diverticuli vezicali.
Dintre cauzele psiho-funcționale ale enurezisului se pot enumeră:
• stresul de orice natura, stări conflictuale în familie sau colectivitate
• răsfățul: "sindromul de copil unic"
• educația prea rigidă pentru vârstă copilului
• dorință părinților de "a-l educa" cât mai precoce în vederea folosirii oliței de noapte.
Factorii somato-funcționali care contribuie la apariția enurezisului sunt:
• somnul prea adânc
• culcatul foarte tărziu
• oboseala
• tulburări ale ritmului somn-veghe
• vezica urinara cu capacitate funcțională redusă.
În unele cazuri enurezisul are caracter familial, fiind prezent și la alti membrii ai familiei.
Este dificil de a clasifică separat factorii etiologici pentru toate formele de Enurezis:
primar, diurn, secundar, nocturn - deși exista autori care considera că pentru Enurezis-ul
secundar factorii psihotraumatizanti au un rol mai important decât cei maturationali.
Forme clinice:
Enurezis primar - monosimptomatic;
- simptomatic - cu micțiuni diurne
Enurezis secundar - apărând după o perioadă de control sfincterian;
Enurezis-ul diurn este un grup heterogen și care ar trebui privit că o incontinența
funcțională care necesită o altă abordare diagnostică și terapeutică. Apariția lui se pare că este
datorată existenței unor cauze somatice precum infecția urinară, reflux vezicoureteral, constipație
și encoprezis.

1
 Enurezisul nocturn reprezintă urinarea incontrolabila ce apare în timpul somnului
copilului. Udarea accidentală a hainelor sau așternuturilor este comună în cazul copiilor mai mici
de 4 ani și este, de obicei, o etapă normală în dezvoltarea controlului asupra vezicii urinare.
Copiii învață cum să-și controleze vezica într-un ritm diferit, dar cei mai mulți sunt capabili să
nu mai scape pe ei în timpul nopții pe la vârstă de 5 sau 6 ani. În general, enurezisul nocturn e
definit că urinarea involuntară nocturnă de 1-2 ori pe săptămână pe o perioadă de cel puțin 3 luni,
la un copil de 5 ani sau mai mare. Enurezisul nocturn primar este urinatul involuntar nocturn ce
apare la un copil mai mare de 5-6 ani, care nu a fost niciodată capabil să rămână o perioadă mai
lungă de timp fară aceste probleme. Spre deosebire de acesta, enurezisul nocturn secundar apare
la copiii care au fost anterior în stare să se abțină să mai scape urină în timpul somnului, pentru o
perioadă de cel puțin 6 luni.
Este obișnuit la copiii mici. Copiii cresc și se dezvoltă în ritmuri diferite și controlul
asupra vezicii urinare este atins la vârste diferite. În mod obișnuit, controlul asupra vezicii se
obține mai întăi pentru perioada din timpul zilei și apoi pentru perioada nopții.Copiii pot să facă
în pat de mai multe ori în decursul unei nopți și pot să nu se trezească după ce urinează.
Enurezisul nocturn se va opri de obicei cu timpul, fară nici un tratament.
Aproximativ 85% dintre copiii care fac în pat, se vor opri de la a mai face asta la vârsta
de 5 sau 6 ani și cam 15% din cei care nu reușesc să se controleze până la aceasta vârstă se vor
opri în fiecare din anii ce vor urma.
Cei mai mulți copii cu enurezis nocturn primar se vor opri până ating varsta de 10-12 ani.
Uneori, urinatul nocturn este legat de stresul emoțional. Acesta se vă opri în momentul în
care stresul este depășit de către copil sau înlăturat. Urinatul nocturn la copiii mari, îndeosebi
fete, este mai probabil să apară în condiții de stres emoțional și poate fi mai greu de tratat.
În orice caz, răspunsurile emoționale ale copilului la aceasta problemă pot influența
relația părinte-copil. Daca părintele (părinții) sau copilul găsesc dificultăți în a se descurca cu
aceasta problemă, atunci este bine de căutat mijloace de tratament.Daca problema în discuție este
cauzata de o altă stare patologică (boala), tratarea acesteia poate duce la oprirea enurezisului.
Majoritatea autorilor sunt de acord că trebuie început cu tehnici de tip comportamentalși, în al
doilea rand se vor utiliza și tehnici farmacologice.Cea mai bună soluție este, cel mai frecvent, o
combinație de tratamente.
Sugestiile în ceea ce privește opțiunile de tratament raportate la vârsta copilului includ:
- de la 5-8 ani: copiii trebuie ajutați să înțeleagă că udarea patului este o parte normala
din dezvoltarea lor; încurajarea și lăudarea lor poate fi singurul lucru necesar în ajutorul copilului
să se trezească înainte de a uda patul; copiii din această grupă de vârstă trebuie lăudați pentru
nopțile în care nu au udat patul și trebuie să li se atribuie un rol activ în spălarea de după aceste
episoade
- de la 8-11 ani: dacă copilul udă în continuare patul, dispozitivele de alarmă pot fi o
opțiune eficientă de tratament; pot fi folosite în combinație cuadministrarea ocazională a
medicamentelor, cum ar fi desmopresina, care pot fi folositoare cu ocazia unor evenimente
sociale, cum ar fi excursiile sau dormitul în altă parte decât acasă
- 12 ani și peste: deoarece pot fi efecte emoționale semnificative daca enurezisul nocturn
persista și la aceasta vârstă, tratamentul poate fi unul mai agresiv;

2
 Se recomandă administrarea continuă de medicamente daca dispozitivele de alarma s-au
dovedit ineficiente. După ce copilul nu mai are nici un episod de enurezis nocturn timp de 2 luni,
medicamentele trebuie retrase treptat, în timp ce sunt folosite în continuare dispozitivele de
alarmă.
Tratamentul psihologic propune modificarea vechilor obiceiuri. Astfel copilul; începe să
facă exerciții pentru a se abține cât mai mult de la urinat pentru a-și întări sfincterele și pentru a
mări capacitatea vezicii urinare de rezervor. Tot pentru antrenarea sfincterelor, copilul întrerupe
jetul de câteva ori, în timpul urinării. Este recomandat că înainte de culcare, cu două ore, copilul
să nu mai bea lichide. Exact înainte de a se culca, copilul trebuie să meargă la toaleta.
Medicamentele nu sunt folosite în tratarea enurezisului nocturn la copiii mai mici de 8
ani, doar dacă se știe că medicamentul este sigur pentru acești copii.
Istoria naturală a Enurezisului este cunoscută ca fiind autolimitata. La un moment dat,
tulburarea se remite spontan. Prevalența Enurezis-ului este relativ ridicată între 5 și 7 ani apoi
scade substanțial. La vârsta de 14 ani doar 1% dintre băieți mai udă patul o dată pe săptămână.