COPILUL CARE “SE UDA” - CE INSEAMNA SI CE FACEM?

Enurezisul reprezinta emisia necontrolata de urina in timpul zilei

si/sau al noptii la un copil mai mare de 5 ani. Desi parintii unui copil
enuretic sunt ingrijorati, in 90% din cazuri nu exista cauze fiziologice. 15%
din copiii de pana la 12 ani au aceasta problema si doar 3% dintre copii
raman enuretici dupa 12 ani.
Enurezisul nu este o boala ci un simptom datorat unei dezvoltari mai
lente a controlului vezicii urinare. Copiii cu enurezis au un somn profund;
nu fac pe ei intentionat! Nu se pot controla pentru ca nu simt!
Se numeste “primar” cand copilul nu a avut nici o perioada “uscata”
mai mare de 6 luni (si are drept cauza principala imaturitatea vezicala) si
secundar cand intervine dupa o perioada de stress emotional (probleme
scolare, conflicte in familie, spaima puternica, nasterea unui fratior, etc).
De ce apare enurezisul? In vezica urinara se strange urina; cand
vezica se umple, centrii nervosi de la nivelul peretelui vezicii transmit la
creier mesajul ca este necesara golirea (simtim ca trebuie sa urinam). Copilul
nu receptioneaza mesajul insa vezica urinara tot se goleste.
Cauze:
- vezica urinara mica; remediul consta in amanarea golirii vezicii in
timpul zilei pentru a determina cresterea capacitatii de retinere (cand
copilului ii vine sa faca pipi I se solicita sa mai astepte cateva minute, 2-3 la
inceput apoi din ce in ce mai multe minute, in functie de cat poate; de
asemenea, antrenarea copilului in oprirea jetului de urina in timpul urinarii
de cateva ori pentru narirea fortei sfincterului urinar);
- mostenirea genetica (uneori au parinti care au facut in pat pana
tarziu);
- infectii la nivelul vezicii sau rinichilor;
- constipatia;
- hormonul antidiuretic in cantitate mica;
- sistem nervos inca prea imatur pentru a raspunde la comenzile
vezicii;
- somn foarte profund;
- factori psihologici si sociali (sensibilitate si emotivitate mai
ridicata, nesiguranta, teama de conflicte si certuri, etc).
Tratamentul este combinat, farmacologic si psihologic. Cel
medicamentos este recomandat de medic in cazul in care copilul are
aprox. 7 ani si dupa ce tratamentul psihologic nu a dat rezultate. Unele
medicamente maresc capacitatea de stocare a urinei la nivelul vezicii,
altele incetinesc activitatea rinichilor pe timpul noptii dar nici un
medicament nu este considerat vindecator al enurezisului. De aceea
parintii nu trebuie sa intre in alerta daca tratamentul nu reuseste.
Maturizarea tine de evolutia naturala si personalizata a fiecarui copil.
Daca un copil nu mai face in pat de la 2 ani si al nostru continua sa
faca si la 7-8 ani nu inseamna ca al nostru este anormal ci ca se
maturizeaza mai lent.
Tratamentul psihologic si de antrenare combinat cu cel
farmacologic da rezultatele cele mai bune.
Trebuie sa se tina cont de urmatoarele reguli:
1. Nici copilul nici parintii nu sunt vinovati de aceasta problema
(trecatoare!); parintii trebuie sa discute deschis cu copilul despre
udatul patului, sa-l asigure ca au inteles ca nu e vina lui ca se
intampla asa si ca-l vor sprijini s-o rezolve; de asemenea, atat
copilul cat si parintii trebuie sa stie ca aceasta nu este o boala si ca
problema se va rezolva.
2. Copilul trebuie cooptat in propriul tratament: sa participe la
schimbatul lenjeriei, sa puna rufele ude in masina de spalat, sa
acopere patul cu o folie protectoare, sa-si faca dus sau sa se spele
de cate ori I se intampla sa se ude, sa-si tina un carnetel cu
evidenta incidentelor si sa I se ofere o recompensa simbolica de
cate ori reuseste sa fie uscat dimineata;
3. Evitarea agitatiei, conflictelor, certurilor, pedepselor si a criticii
fata de copil;
4. Antrenarea vezicala (prin amanarea golirii vezicii in timpul zilei si
intreruperea de cateva ori a jetului in timpul mictionarii).
5. Trezirea completa a copilului la 1-2 ore de la ultima mictiune si
treptat folosirea unui ceas desteptator astfel incat copilul sa se
trezeasca singur si sa mearga la toaleta. Daca ii este frica de
intuneric se poate folosi o lumina de veghe ceva mai puternica
decat cele uzuale.
6. Laudati toate semnele de imbunatatire si toate eforturile pe care le
face copilul, nu il acuzati, nu il criticati sau pedepsiti pentru ca face
in pat. Critica si pedeapsa in acest caz poate declansa o tulburare
nevrotica la copil (caz in care intradevar se va putea vorbi de
boala).