Sunteți pe pagina 1din 4

Udarea patului in timpul noptii, numita enurezis nocturn, consta in scaparea

involuntara de urina in timpul somnului. Udarea patului este un lucru foarte obisnuit la
sugari si copiii mici, dar este considerat o problema cand apare la baieti peste 6 ani sau
la fetite peste 5 ani.

Enurezis-ul afecteaza :

 15-20% din populatia de 5 ani


 7% din cei varsta de 7 ani
 1-2% dintre adolescenti si adulti.

Baietii sunt de doua ori mai afectati decat fetele.

Enurezis-ul primar consta in udarea patului la un copil care a facut acest lucru
intotdeauna. Se considera ca se datoreaza unei intarzieri de dezvoltare. Rareori, cauza
este o tulburare urologica, din sfera medicinii interne sau neurologica la un copil, care
prezinta enurezis primar si nu uda patul in timpul zilei.

Enurezis-ul secundar apare la un copil care a fost uscat o perioada de timp


premergatoare manifestarii udarii patului.

Udarea patului poate fi frustranta pentru copil si parinti, provocand copilului sentimente
de respect de sine scazut. Ca si in cazul obisnuirii la olita, parintii niciodata nu trebuie
sa fie suparati sau furiosi pe un copil care uda patul. Ei trebuie sa inteleaga ca, copilul
nu face acest lucru in mod deliberat.

Se pot intalni mai multe cazuri de enurezis nocturn la membrii aceliasi familii (mai
multe cazuri intre rudele ce gradul 1 si 2). Cercetarea a aratat ca daca tatal a udat patul
la varsta copilariei, exista 39% sanse ca si copilul sa ude patul, iar daca mama a avut
istoric de udare a patului, exista o posibilitate cu 23% mai mare. Daca ambii parinti au
istoric de udare a patului, exista o sansa de 77% ca si copilul sa ude patul.

S-a sugerat ca unii copii ar avea o tulburare de somn care face dificila trezirea lor.
Totusi, nici un studiu stiintific nu a cercetat aceasta teorie si majoritatea copiilor dorm
profund indiferent daca au enurezis sau nu.

La unii copii, cauza udarii patului este formarea urinii din timpul noptii. In mod normal,
un hormon eliberat in timpul noptii reduce fluxul urinar, dar acest hormon poate lipsi la
unii copii.
Oricare ar fi cauza, parintii au cateva optiuni pentru a-si ajuta copiii cu aceasta
problema. Trebuie incercate reducerea cantitatii de lichide pe care copilul o bea
noaptea si obisnuirea copilului sa urineze inainte de a merge la culcare.

Abordarea initiala ar trebui sa fie antrenamentul de automonitorizare, motivatie si


responsabilitate cu trecerea pe o diagrama a noptilor cu succes. Parintii ar trebui sa
incerce sa stabileasca momentul cand apare udarea patului. Daca parintii stiu cand este
probabil sa se intample, ei pot trezi copilul sa urineze.

Urmatorul pas este sa utilizeze un dispozitiv de conditionare, numit alarma de pat ud.
Cand pijamaua copilului se uda, suna o alarma. Obiectivul pentru prima saptamana
este trezirea copilului cand porneste alarma, apoi copilul se va trezi din ce in ce mai
devreme cand porneste alarma, facand pipi din ce in ce mai putin, pana cand copilul se
va trezi inainte de pornirea alarmei si inainte de udarea patului. Trei din patru copii vor fi
uscati dupa sase luni de folosirea a alarmei de pat ud.

Daca aceste optiuni esueaza, medicul poate recomanda tratament medicamentos,


precum doze mici de antidepresive cu efect asupra enurezis-ului sau o medicatie
hormonala, pentru a reduce volumul urinar nocturn. Tratamentul hormonal poate fi
folositor in cazul copiilor ce dorm mai mult, cu prilejul unei excursii sau calatorii.

Rezultatul este bun. 15% dintre copii depasesc spontan problema udarii patului in
fiecare an.

Tratament

Tratamentul disfunctiei de evacuare depinde de tipul si cauza problemei, cat si de


varsta si capacitatea copilului. Un copil nu ar trebui niciodata pedepsit pentru udarea
patului deoarece el nu poate controla acest lucru. Este mai bine sa recompensezi
copilul pentru evacuarea vezicii, care este controlata de el.

Pentru copiii cu o capacitate mica a vezicii urinare, o medicatie anticolinergica ar


putea creste capacitatea vezicii si sa scada contractiile vezicii la copiii la care vezica se
contracta prea des. Este important ca acesti copii sa mearga frecvent la baie.
Incercarea de "a tine" poate afecta vezica urinara si rinichii si invata copilul sa evacueze
incomplet.
In cazul copiilor cu o vezica mare (copii care nu evacueaza des), tratamentul cel mai
bun consta in vizite cat mai dese la baie (cam la fiecare doua ore). Deoarece vezicile
mai mari pot fi intinse si nu se golesc bine, este important ca multi dintre acesti copii sa
petreaca cateva minute incercand sa se asigure ca vezica este complet golita. Golind
frecvent si complet vezica, copilul reduce posibilitatea udarii sau a infectiilor si incepe sa
recunoasca semnalele timpurii de la vezica care spun creierului ca e timpul sa urineze.

De retinut!

 Enurezisul este confirmat atunci cand un copil uda patul accidental dupa varsta
la care ar trebui sa fie uscat.
 Udarea patului este o problema comuna a copilariei.
 Nimeni nu stie ce anume determina udarea patului.
 Tinde sa aiba agregare familiala.
 Daca un parinte a suferit de enurezis, de obicei, prezinta si copilul aceasta
problema.
 S-ar putea datora faptului ca vezica urinara a copilului nu este deplin dezvoltata
si nu poate retine urina toata noaptea.
 S-ar putea datora faptului ca, copilul nu realizeaza cand vezica este plina.
 Uneori, un copil care este uscat noaptea, incepe sa ude patul. Aceasta s-ar
putea datora stresului sau bolii.

In putine cazuri, s-ar putea datora unei infectii a vezicii sau rinichiului,
diabetului sau problemelor cu sistemul urinar. Daca boala este cauza
atunci cu siguranta copilul ar prezenta si alte simptome.
Daca copilul incepe sa ude patul dupa ce a fost uscat, trebuie consultat de un doctor.

 Majoritatea copiilor sunt obisnuiti la olita pentru timpul zilei intre varsta de 2 ani si
jumatate pana la 5 ani.
 Obisnuirea la olita de noapte, de obicei, se petrece sase luni mai tarziu.

Majoritatea medicilor considera ca udarea patului este normala.

Progresul poate fi incet. Pot trece luni pana cand copilul ramane uscat.
Daca un copil uda din nou patul, dupa ce nu a mai folosit alarma, trebuie utilizata din
nou. Este o sansa mare ca aceasta sa mearga a doua oara.

Medicatia nu este de folos tuturor copiilor.

Doua tipuri de medicamente pot ajuta unii copii ce uda patul.

Medicatia are unele efecte adverse si este costisitoare.

Dupa ce copilul a incetat sa mai ia medicamente, este posibil sa ude din nou patul.

Medicatia poate fi foarte buna pentru ocazii speciale, ca de exemplu somnul prelungit,
excursii.

Unii medici recomanda exercitii de „intindere" a vezicii. Pentru aceasta, copilul trebuie
sa incerce sa astepte putin mai mult intre momentele in care merge la toaleta in timpul
zilei.

Medicul este cel care trebuie sa recomande aceste exercitii.

Copilul trebuie sustinut in timpul „tratamentului". Nu trebuie invinovatiti sau mustrati cu


asprime pentru faptul ca au udat patul.

Copilul trebuie ajutat sa inteleaga ca nu este vina lui daca uda patul. Va fi mai usor
pentru el sa treaca peste aceste momente.

Copilul nu trebuie trezit in toiul noptii pentru a merge la baie. Acest lucru face doar sa
nu ude patul in acea noapte. Corpul si creierul copilului trebuie sa invete cum sa-l
trezeasca de unul singur.

Nu trebuie folosite scutece. Acestea fac udarea mai usoara pentru copil si i se
transmite mesajul ca este inca "un copil" si este bine sa astepte.

Copilul ar trebui sa ajute la schimbarea cearsafurilor si trebuie sa-si schimbe


hainele cum poate mai bine. Trebuie sa ne asiguram mai intai ca este complet
treaz.

Medicul trebuie contactat daca copilul incepe sa ude patul dupa ce a fost uscat
anterior. Ar putea fi un semnul unei probleme sau boli.

Medicul trebuie contactat daca copilul incepe sa ude patul si prezinta alte
simptome, precum urina tulbure, sange in urina sau in chilotei, mictiuni
dureroase sau udare peste zi.