Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Determinare
socio-economică în domeniul
sănătății
Y% Social/Economic
(Modelul determinării sociale OMS)
50 50
De ce?... Științe sociale & medicină
Există o serie de motive întemeiate pentru toți medicii de a poseda cunoștințe și abilități în
domeniul științelor comportamentale și sociale:
Determinanții sociali ai sănătății. Poate cel mai important este faptul că aproximativ jumătate
din cauzele principale de morbiditate, mortalitate sau alte probleme de sănătate sunt legate de
factori sociali și de comportament.
Schimbările demografice și culturale: (Populațiile îmbătrânesc și devin tot mai diverse cultural,
socio-economic, epidemiologic, etc.).
Activitatea și interacțiunile umane. Mediul de muncă, stresul, relațiile de putere, au rol atât în
viața pacienților cât și în propriile lor vieți și oferă strategii de adaptare.
Aceste tendințe subliniază necesitatea unor abilități și capacități sporite ale medicului în
științele comportamentale și sociale. Mai mult decât atât, competența în aceste domenii este
un element important în promovarea unei practici medicale mai umane (etica).
Determinanții sociali ai sănătății
Abordare Abordare
din din
perspectiva perspectiva
populației teritoriului
Abordare din
perspectiva factorilor
de risc
Abordare din perspectiva bolilor
Epidemiologia (Disciplină separată)
Epidemiologia este știința, ce studiază și investighează cauzele și distribuția maladiilor.
Studiile epidemiologice au ca scop identificarea și evaluarea factorilor de risc pentru o
anumită boală din partea unor substanțe sau produse chimice.
Definiție: epidemiologia este știința medicală care, prin cooperări multidisciplinare, se
ocupă cu identificarea factorilor de agresiune pentru sănătate, cu stabilirea
mijloacelor și metodelor de neutralizare a acțiunii lor asupra grupurilor populaționale
cu risc crescut, cu depistarea și lichidarea proceselor epidemiologice, a stărilor de
boală și cu elaborarea programelor de protecție globală a sănătății umane.
Epidemiologia studiază și repartiția bolilor pe zone geografice, pe anotimpuri, incidența
bolilor la diverse grupuri sociale, etc. Pentru producerea unor boli sunt necesari o serie
de factori epidemiologici considerați principali (microorganismul, macroorganismul,
mediul exterior) și o serie de factori secundari (climatici, sociali).
Abordare din perspectiva factorilor de risc
(sociali)
Clase riscuri
Situație economică-status Educație Contextul social și comunitar
economic • ratele de • Structura familială
• Sărăcie absolvire/alfabetizare • Coeziunea socială
• Șomaj • Promovarea sănătății prin • Discriminare și echitate
• Acces la ocupare educație • participativitate
• Stabilitatea locuinței/ spațiul • Mediul școlar ca nivel de • Încarcerare/instituționalizare
vital siguranță sau conductivitate
spre educație
• Rata de ‘’înrolare’’ pentru
studii superioare
Sănătatea și nivelul de îngrijire Vecinătatea și mediul construit
• Accesul la servicii (clinice sau • Calitatea locuirii
preventive) • Criminalitatea și violența
• Accesul la serviciile primare • Condițiile de mediu
(inclusiv la programele de • Accesul la alimente
promovare sănătoase
• Accesul la tehnologie
(medicală)
Abordare din perspectiva teritoriului
Asigură și menține viața (reglarea gazelor din atmosferă, clima, apele, polenizarea) și
furnizează baza alimentației umane, sursele de consum, solurile cultivabile,
biodiversitatea, oceanele (etc) inclusiv. Degradarea mediului afectează sănătatea prin
poluare, distrugerea alimentelor, etc
Tot în mediu se găsesc și diverși pathogeni – agenții microbieni, contaminanți chimici sau
vectori biologici - care promovează/favorizează transmiterea bolilor. Această categorie
include, de asemenea, în contextul global caracteristicile zonei: domeniului său de
aplicare, topografia, hidrografie, etc.
Sistemele (umane)
Acest domeniu acoperă sistemele majore rezultate din cadrele contextuale (politica, valorile
unei țări sau ale societății în ansamblu, etc). Aceste sisteme mari sunt grupate în cinci categorii:
sistemul de educație și îngrijire pentru copii, sistemul de servicii sociale și de sănătate, asistență
pentru ocuparea forței de muncă și solidaritate socială, amenajarea teritoriului și alte sisteme și
servicii.
Aceste sisteme pot fi definite și descrise după diversele nivele la care acționează
Aceste sisteme sunt adaptate la mediu și contextele demografice și economice. Acestea includ
metode de guvernare, resurse umane, materiale și financiare. Organizarea acestor sisteme este
mijlocul de a implementa politicile și legile (cadrul politic și legislativ).
Sistemul de educație și protecție al copilului/ Serviciile
sociale și de sănătate/ susținere pe piața muncii și
solidaritate socială
/face referință la infrastructura de școli (unități școlare) și de instituții de îngrijire și
protecția a copiilor, reguli și practici, mod de organizare, finanțare și alocare de resurse
Regrupează sau includ toate sisteme care nu fac parte din cele patru categorii definite mai
sus și care presupun planificarea și organizarea prin intermediul autorităților. De exemplu,
organizarea serviciilor de securitate, anumite servicii municipale (de exemplu, controlul și
managementul apei potabile), programe pentru securitatea alimentară și sănătatea
animalelor, sunt factori care se bazează pe contexte prezentate mai în sus și acționează
asupra dezvoltării comunității și bunăstării (sănătății).
Mediul de viață
«Un mediu este locul unde trăiesc oamenii, învață sau lucrează, care include un loc și un
context social în care oamenii interacționează zilnic. Acasă, la școală, la locul de muncă,
satul, orașul, regiunea sunt locuri unde oamenii trăiesc și activează»
Indivizii sunt concomitent integrați în mai multe medii de-a lungul vieții lor trăiesc în
mediul familial se integrează într-un mediu școlar sau un mediu de lucru, participă la
activități de loisir și distracție în comunitate. Schimbă mai multe medii de locuire în timpul
vieții.
Aceste medii de viață afectează în mod direct persoanele fizice: le ajută sau împiedică
dezvoltarea acestora și capacitatea lor de a acționa și de a realiza rolurile pe care
intenționează să și le asume .
Putem decupa mediul în cinci categorii: familia, școala, locul de muncă, locuința și în cele
din urmă, comunitatea locală și vecinătatea.
Familia/ Școala/Serviciul
/trebuie considerată sub aspectele ei sociale (nu intime) adică tot ce ține de componență,
transformări pe care le induce asupra individului , practicile educaționale, raporturile între membri,
aspecte materiale și economice, de exemplu disponibilitatea resurselor pentru acoperirea nevoilor,
etc. Mediul familial joacă un rol-cheie în dezvoltarea fizică, cognitivă, socială și emoțională a
copiilor, și continuă să influențeze comportamentul indivizilor și a sănătății lor la toate vârstele
vieții.
/de regulă, al doilea mediu de viață pentru copii și tineri, care de asemenea va acționa de o
manieră importantă în toate aspectele dezvoltării personale: se creează comportamentul social, se
pot adopta practici și moduri de viață (sau comportamente) cu potențial nesănătos. Grija cadrelor
specializate dar și mediul colegial sunt submediile acestui mediu. Apoi resursele și serviciile
educative, , serviciile preventive, activitățile extra-școlare. De asemenea, condițiile materiale de
salubritate și igienă, climatul .
Caracteristicile locului de muncă sunt menite a consolida abilitățile și cunoștințele deja dobândite
sau de a confrunta cu o persoanele la mai mult sau mai puțin sănătoase cadrul fizic și diverse medii
periculoase (contaminanți, zgomot, echipamente de siguranță, etc.). Acest mediu poate fi de
asemenea, mai mult sau mai puțin favorabil pentru sănătate, gradul de control.
Mediul de locuire/Comunitatea și vecinătatea
/Poate afecta diverse abilități/ dizabilități fizice, poate crea deficiențe fizice și psihice (de
exemplu lipsa spațiului, lipsa temperaturii optime, igiena, salubritatea, iluminatul,
constituienții materiali, dotările, etc)
/Comunitatea locală și cartierul pot include alte categoriile sociale descrise mai sus , dar
acoperă un set mai larg de condiții materiale și sociale în care oamenii sunt expuși.
Vecinătatea poate fi proximă (blocul, casa, strada, curtea) sau poate fi cartierul, magazinele,
serviciile din zonă. La acest mediu se adaugă spațiile și locurile pe care individul le
frecventează regulat (de recreere, servicii sau loisir)
Comunitatea poate fi văzută într-un sens mai larg ca un sistem structurat de oameni care
locuiesc într-o anumită zonă geografică ( municipiu, oraș , cartier , târg ) și care presupune
instituții (administrative sau de deservire, dar și valori comune culturale și sociale: de exemplu
tradiții, sărbători)
Caracteristici ‘’individuale’’
Toți acești determinanți susmenționați sunt relativ mai îndepărtați de influența
directă asupra individului, influențând doar alegeri, nu direct sănătatea. Gama
de caracteristici individuale cuprinde patru mari categorii: caracteristici biologice
și genetice, abilități personale și sociale, obiceiuri și comportamente și, în final,
caracteristicile socio-economice.
Conceptul de determinare socială a sănătății nu este limitat numai la cantitatea de date referitoare
la starea de sănătate a fiecărui individ, el implică, de asemenea, o analiză a distribuirii de sănătate
în cadrul populației. Putem grupa drept componente ale stării de sănătate ale populației în trei
categorii : starea generală de sănătate, sănătatea fizică și sănătatea mentală și psihosocială.
Starea generală de sănătate este indicată de măsurători care să ofere o imagine de ansamblu
asupra sănătății, nu este legată numai de probleme specifice, cum ar fi cancerul , diabetul si
sinucidere, ci de măsuri mai cuprinzătoare, cum ar fi mortalitatea generală , speranța de viață sau
percepția de sănătate fizică și mentală, etc .
Sănătate fizică cuprinde toate bolile legate de toate sistemele organismului, cum ar fi respirator
nervos, sistemul digestiv, de reproducere, etc. Și toate tipurile de trauma pe care le pot suferi
indivizii. Aceasta poate include evenimente care au loc pe parcursul unei comunități sau populație
(epidemii).
A treia categorie este cea a sănătății mentale și psiho-sociale. Acesta include atât sănătatea
mentală, ca atare, în componentele sale pozitive ( de exemplu , satisfacția de viață) și negative (de
exemplu, tulburări mentale, gândurile de sinucidere), problemele de adaptare socială (sau ale
funcționării sociale) - inclusiv diferite forme de violență , neglijare și abuz - precum și problemele de
integrare socială și dezvoltare a copilului. Fiecare din aceste categorii pot fi observate în analiza de
morbiditate și mortalitate, invaliditate și bunăstare, care sunt principalele măsuri folosite de obicei
pentru a descrie această stare
Inegalități sociale în sănătate/Gradientul social
al sănătății
Existența unui ecart de stare de sănătate stratificat social.
Inegalitățile sociale în domeniul sănătății afectează o gamă largă de
indicatori de sănătate de la factorii de risc până la rezultatele de
îngrijire sau aderența la tratamente si se reproduc în domeniul
sănătății,
Corespondența ‘’robustă’’ între poziția socială a persoanelor și
observarea stării lor de sănătate. Un gradient social de sănătate se
observă atunci când frecvența problemelor de sănătate sau
expunerea la un factor de risc crește în mod regulat de la categoriile
cele mai avantajate la grupurile cele mai dezavantajate.
Acces
Accesul la sănătate are mai multe definiţii dependente şi de contextul dat.
Bunăoară, ca substantiv ţine de un potenţial de utilizare a îngrijirii, ca
verb (acţiune) se referă la actul de a utliza sau primi îngrijire medicală.
se naşte o confuzie între abilitatea de a obţine îngrijire şi actul de a
”căuta” (de a dori) îngrijirea.
Conceptul şi comunicarea lui ar deveni mai clare dacă s-ar aborda accesul
în termeni de ”stadii” şi ”dimensiuni” (adică o operaţionalizare prin
cuantificare).
Ar fi două stadii: unul potenţial pentru îngrijire, un altul realizat (ca act de
îngrijire săvârşit). Potenţialele există când o populaţie care are nevoie
coexistă într-un spaţiu şi timp cu un sistem de livrare capabil să ofere
această îngrijire. Realizat, ca stadiu, se referă la situaţia în care îngrijirea
se realizează după înlăturarea tuturor barierelor.
Accesul, inegalitatea
Dintotdeauna
În întreaga lume, cei săraci au, de obicei, o stare de sănătate mai proastă. De asemenea, este
dovedit că sănătatea și statutul social sunt strâns legate: oamenii de statut social superior tind
să fie mai sănătoși (dovedit , în timp ce cei de statut social inferior sunt de multe ori mai puțin
sănătoase. Această tendință se reflectă la toate nivelurile de scara socială.
Atunci când disparitățile în materie de sănătate în cadrul unui grup sau
între mai multe grupuri sunt sistematice și pot fi evitate prin măsuri sociale, acestea sunt
considerate abuzive (dependent de ideologie). Aceste diferențe sistematice și evitabile în
materie de sănătate sunt numite inegalități din domeniul sănătății.
Diferențele de statut social dintr-o populație sau între populații au un impact semnificativ
asupra stării de sănătate a întregii comunități în care găsim aceste diferențe. Dacă diferențele
sunt importante, starea de sănătate a populației ca un întreg este mai săracă. Acest dezavantaj
afectează pe toată lumea, nu doar pe cei dezavantajați. În acest context, promovarea echității
în sănătate este o strategie esențială pentru îmbunătățirea stării de sănătate a întregii
populații .
Acces vs. Inechitate
Inegalităţile pe care le comportă sistemul în funcţie de nivelul prestaţiei sociale.
Accesul la serviciile de sănătate este considerat teoretic egal la acelaşi nivel al prestaţiei sociale. Cu
alte cuvinte, categoriile defavorizate sunt acelea care nu dispun de resurse materiale suficiente
pentru a acoperi costurile asigurării şi pierd astfel în proporţii diferite parte din drepturile de
asistenţă medicală. Dacă, însă această disfuncţie poate fi trecută în contul „responsabilităţii
individuale pentru sănătate”, nu acelaşi lucru se poate spune despre acele inegalităţi pe care sistemul
le perpetuează pentru categorii şi comunităţi care nu au o problemă legată asigurarea socială şi
medicală.
Există indivizi şi comunităţi care sunt defavorizate şi discriminate în ciuda acoperirii complete din
punctul de vedere al asigurărilor sociale sau chiar a disponibilităţilor materiale superioare în raport
cu alte comunităţi. Adesea, statele consideră că, odată stabilite regulile de compensare între prestaţii
în sistemul asigurărilor sociale şi de sănătate, se poate considera rezolvată problema accesului cel
puţin la nivelul egalităţii de şansă între indivizi. Chiar recunoscută fiind problema de proximitate, ea
este tratată ca un factor exogen care nu poate fi controlat decât prin intermediul politicilor uzuale de
creştere a bunăstării generale (welfare state). În realitate nu este aşa. Problemele de proximitate
sunt, adesea, insurmontabile şi au raportare directă cu starea de sănătate.