Cap.

10
Externalitățile și drepturile divergente

 Departamentul de Economie şi Relaţii Internaţionale

 FEAA, UAIC Iaşi
 Conf. univ. dr. Claudiu Țiganaș
 Curs Economie anul I
 Suport curs: P Heyne et al., Modul de gandire
economic
Obiective
 Ce sunt externalitățile și cum apar ele
 Negocierea și adjudecarea în reducerea
externalităților negative
 Procesul de legiferare: metode și impact
 Poluarea ca problemă socială
Externalități pozitive și externalități
negative
 Decizia de acțiune: raportul beneficii marginale-
costuri marginale
 Fiecare acțiune are și efecte asupra terților, neluate în
calculul economic: efecte externe (externalități)
 Costurile: externalități negative
 Beneficiile: externalități pozitive
 Exemple:………
Costurile de tranzacție ca sursă/cauză
a externalităților
 Beneficiul potențial poate fi mai mic decât costurile
de tranzacție a eliminării unei externalități; decizia de
eliminare a externalităților: internalizarea
externalităților – are un cost
 Externalitățile negative sunt cu atât mai mari cu cât
societățile sunt mai complexe, mai interdependente,
mai aglomerate externalitățile nu pot fi eliminate
 Soluție: educația/virtuțile trimiterea la piața
liberă ”Rezolvați-vă singuri problema!”
 METODE DE REDUCERE/ELIMINARE A
EXTERNALITĂȚILOR NEGATIVE
1. Negocierea

2. Adjudecarea

3. Legiferarea
Rolul negocierii
 Negocierea – metodă socială de reducere a
externalităților
 Exemple:…negocieri versus reglementări
 Concluzie: negocierea, prin schimbul voluntar
generează câștiguri reciproce
 Condiție: existența unor drepturi de proprietate
bine definite (pentru ca schimburile
voluntare/negocierile să funcționeze eficient)
Rolul adjudecării
 Adjudecarea: proces prin care se decid drepturile de
proprietate - DP: cine și ce drepturi are
 Condiții în schimbare modifică sau fac neclare drepturile
de proprietate necesitatea adjudecării pentru
clarificarea DP
 Important în adjudecare: continuitatea așteptărilor
(stabilitatea regulilor jocului)
 Adjudecarea descoperă, nu creează drepturi de proprietate
”Viața nu-i perfectă”
 Imposibilitatea perfecțiunii – externalitățile nu pot fi
eliminate/corectate în totalitate; există prea multe efecte
secundare
 În ce condiții și până unde/cât pot fi reduse (exemplul
proprietarei de casă plasată lângă aeroport)
 Despăgubirile nu pot fi calculate
 Rolul cutumelor/a credințelor privind drepturile de
proprietate
 Adjudecarea rezolvă pretenții divergente, descoperind
drepturi de proprietate; adjudecarea trebuie să fie
conformă cu așteptările stabile
Ce se întâmplă când apar schimbări
radicale?
 Schimbările radicale creează situații noi (noi
tehnologii, noi nevoi);
 Situațiile noi cer noi drepturi de proprietate
(exemplu: dreptul la un mediu curat; valoarea
marginală a bunurilor devine mai mică decât valoarea
marginală a aerului curat creșterea cererii
pentru noi reguli )
 Drepturile noi presupun reguli noi pentru reducerea
externalităților
Crearea de noi reguli – procesul de
legiferare
 Spre deosebire de adjudecare, legiferarea creează
drepturi noi (schimbă drepturile de proprietate)
 Probleme cheie: corectitudinea schimbării, costul,
amploarea ajustărilor
 Nevoia de legiferare decurge din faptul că indivizii
ignoră costurile externe, deoarece par să nu conteze
(beneficiul personal este mai mare decât costul
suplimentar ptr alții)
 Scopul legiferării îl constituie internalizarea
externalităților
 Metode de legiferare - Metoda ”comandă și
control” (exemplu: efectele de poluare)
 introducere de restricții: plafonarea emisiilor;
 Problemă: stabilirea corectă și eficientă a plafonului
(raportul beneficiu marginal/cost marginal)
 Exemplu: fie 3 fabrici,cu unitățile de poluare specificate; se
decide plafonarea emisiilor totale la 45.000 unități/lună

Unități de Costul reducerii emisiilor/unitate

poluare/ de poluare
lună
Fabrica A 15.000 1 dolar
Fabrica B 30.000 2 dolari
Fabrica C 45.000 3 dolari
Determinarea costului legiferării
 Măsuri posibile:
a. plafonarea emisiilor la 15.000 de unități/fabrică
Costul reducerii poluării = 0 x 1$ + 15000 x 2$ + 30.000 x 3$
= 120.000$
b. reducerea emisiilor de fiecare fabrică la jumătate
(50%);
Costul reducerii poluării = 7.500 x 1$ + 15000 x 2$ + 22.500
x 3$ = 105.000$
c. reducerea emisiilor de către fiecare fabrică cu 15.000
de unități
Costul reducerii poluării = 1500 x 1$ + 15000 x 2$ + 15.000 x
3$ = 90.000$
Problemă: să se determine cea mai eficientă măsură
(costul cel mai mic) rolul ridicat al arbitrariului:
a. 120.000;
b. 105.000;
c. 90.000
 Concluzie: costul scade pe măsură ce povara reducerii
emisiilor pe fabrica A crește
Întrebări/concluzii
 Cine poluează mai mult?
 Pe cine punem povara reducerii poluării?
 Care este raportul corectitudine – cost – beneficiu pe care
îl stabilește procesul de legiferare?
 Raportul cost-beneficiu are limite dpv. al corectitudinii;

 Rolul ridicat al arbitrariului în procesul de legiferare;

 Necesitatea respectării unor principii, complementar
raportului cost – beneficiu
 Care este abordarea ce mai ieftină?
 Despre taxa pe emisii
 Costul reducerii poluării nu poate fi cunoscut exact de către
autorități
 Soluție: stabilirea unei taxe pe emisie (argument: poluarea are un
cost extern; nu este suportată de cel ce o produce)
 Taxa internalizează costul poluării, creează venituri ca
despăgubiri pentru cei afectați
 Dificultate: fixarea taxei (exemplu: fie o taxă de 2,01 dolari pe
unitate de poluare)
 Taxa pe emisii este similară unor permise de poluare (dezbaterea
ideii)
Concluzie: externalitățile se mențin atâta timp cât costurile
marginale sunt mai mici decât beneficiile marginale: autoritățile
trebuie să stabilească raportul cost marginal/beneficiu marginal
 Eficiență și corectitudine
 Activitățile produc poluare, dar produc beneficii
(inclusiv externalități pozitive)
 Întrebare: cât de corectă este taxarea producătorilor de
beneficii, a întreprinzătorilor?
 Relevant: echilibrul eficiență – corectitudine

 Abordarea reducerii emisiilor bazată pe taxe este

superioară abordării bazată pe restricții
 Poluarea poate avea loc atâta timp cât beneficiile sunt mai
mari decât costurile
Schimburile între sursele de
poluare
 Conceptul balonului – cazul APM în SUA, 1979
 Fabricile pot eficientiza raportul cost – beneficiu prin
schimburi între sursele interne de poluare
 Același obiectiv poate fi obținut liberalizând schimbul
între fabrici: tranzacții cu ”drepturi de poluare” –
apariția unei noi piețe (valorificarea unui avantaj
comparativ): exemplu
 Perspectiva ecologistă; dificultatea stabilirii
drepturilor de poluare
Poluarea ca problemă socială
 Moralitate și etică
 Mediul curat ca valoare/bun necesar
 Au producătorii dreptul să polueze și cât? Cine
stabilește?
 Despre nevoia de principii:
- luarea în calcul a elasticității cererii pentru bunuri;
- nevoia de libertate de decizie în corelarea intereselor
prin cooperare (rolul sistemului prețurilor);
- drepturi de proprietate stabile
Congestia traficului ca necesitate
 Congestia traficului este o externalitate negativă (cost
produs de oameni, neluat în considerare în procesul
deciziei)
 Poate fi internalizat costul congestiei traficului?
 Soluție: fixarea unui preț pe congestie (taxă rutieră)
 Spațiul de pe drumul urban ca bun rar
 Concluzii
 Externalitățile negative sunt costuri asupra celorlalți
 Externalitățile negative se multiplică în societățile
urbanizate, industrializate
 Reducerea externalităților negative generează costuri de
tranzacție
 Negocierea și adjudecarea pot reduce externalitățile
 Drepturile de proprietate fac negocierile mai ușoare
 Externalitățile se reduc prin legislație în cazul
schimbărilor majore (noile reguli reduc costurile de
tranzacții)
 Metodele orientate pe piață sunt mai eficiente decât cele
de comandă și control
MODUL DE GÂNDIRE ECONOMIC
Paul HEYNE, Peter BOETTKE, David PRYCHITKO

11. PIEŢELE ŞI GUVERNUL

Introducere
 Externalităţi:
– pozitive;
– negative.

 Există păreri conform cărora externalităţile ar fi rezultatul eşecului pieţei, în

timp ce măsurile corective guvernamentale ar putea propulsa sistemul
pieţei mai aproape de un optim ipotetic.

 Dar ce ne garantează că oficialii guvernamentali vor dispune de informaţii

şi de motivaţii pentru a rezolva o parte din problemele de coordonare din
economia reală?

 James Buchanan: Economiştii care se focalizează pe eşecul pieţei au

obligaţia morală de a analiza şi eşecul guvernului.
Privat versus public?

 Corelaţiile uzuale sunt: piaţă - sector privat,

agenţiile şi oficialii guvernamentali - sector
public.

 Dar... indivizii îşi urmăresc propriile interese

(nu neapărat monetare), indiferent dacă sunt
manageri de firme, consumatori,
parlamentari sau angajaţi ai administraţiei
centrale sau locale.
Concurenţă şi individualism

 Deşi, aparent, numai piaţa este un sector concurenţial,

putem constata că există concurenţă şi între partidele
politice dintr-o ţară, în guvern, între diferite instituţii ale
statului pentru obţinerea de fonduri publice, între
funcţionarii unei agenţii guvernamentale etc.

 Individualismul nu este o trăsătură specifică doar

compotamentului uman al celor care activează în mediul
privat, uneori, unii politicieni, de exemplu, fiind mult mai
individualişti decât angajaţii unei firme private.
Teoria economică şi acţiunea
guvernamentală (1)

 Toţi participanţii la viaţa socială vor să-şi urmeze propriile

interese, acţionând într-o manieră raţională (de exemplu,
asigurându-se că produsul marginal este mai mare decât
costul marginal).
 Activităţile guvernamentale sunt controlate de aceleaşi
principii care sunt aplicabile interacţiunilor sociale specifice
organizaţiilor de afaceri.
 La fel ca firmele private, guvernul produce mărfuri şi
prestează servicii, pentru care are nevoie de resurse
productive, pe care şi le procură oferind stimulente
corespunzătoare (pozitive sau negative) proprietarilor
acestora.
Teoria economică şi acţiunea
guvernamentală (2)

 Nu există acel caracter impersonal al

guvernului (tentant şi des întâlnit), statul
fiind format dintr-o mulţime de oameni care
interacţionează pe baza a numeroase
drepturi de proprietate (sau, mai bine zis,
pe baza a ceea ce cred indivizii că pot
obţine cu drepturi de proprietate).
Dreptul de a constrânge

 Guvernul posedă un drept exclusiv şi general (nu

universal) recunocut de a constrânge persoane adulte.
 A constrânge înseamnă a induce cooperarea sub
ameninţarea reducerii violente a spectrului opţiunilor
indivizilor.
 A convinge înseamnă a induce cooperarea cu
promisiunea de lărgire a spectrului opţiunilor indivizilor;
 Argumentul tradiţional al guvernului: cu toţii putem
atinge un nivel mai înalt de libertate şi putem avea mai
multe opţiuni, dacă acceptăm unele limitări ale libertăţii
şi ale opiniilor noastre.
Este necesar guvernul?

 Oare chiar este necesară coerciţia?

 Nu ar fi mai utilă cooperarea voluntară?
 Ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista deloc guvern
în societatea noastră?
 Dacă nu ar exista guvern, ar mai exista poliţie?

 Trăsătura esenţială a unor servicii (oferite, de

obicei, de stat) este aceea că, în cazul oferirii lor
de sectorul privat, producătorii nu pot să-i
excludă pe cei care nu au plătit.
Problema oportunistului; externalităţile
pozitive şi oportuniştii

 Oportunişti – persoane care acceptă beneficiile fără să

plătească partea de cost ce le revine pentru a se bucura de ele;
 Cine va fi motivat să ofere un bun, dacă oamenii îl pot obţine
fără să plătească pentru el?
 Fiecare om nu va face ceea ce este în interesul tuturor, decât
dacă este în interesul fiecăruia.
 Externalităţile pozitive şi negative îi încurajează pe indivizi să
fie oportunişti.
 Eliminarea tuturor beneficiilor suplimentare ar fi la fel de
absurdă şi imposibilă ca descotorosirea de toate externalităţile
negative.
 Guvernul poate fi văzut ca instituţie care reduce costurile de
tranzacţie apelând la constrângere.
Funcţii tradiţionale ale guvernului

 lege şi ordine; Costuri şi beneficii

 apărarea naţională; Produsul marginal

pentru toţi studenţii
 drumuri şi şcoli;
 redistribuirea venitului
naţional; CM
 reglementarea Produsul marginal
schimbului voluntar. per student

Nivel de educaţie
Guvernul şi interesul public

 Oamenii îşi schimbă caracterul atunci când renunţă

la o slujbă din industrie pentru a ocupa o funcţie în
structurile administraţiei publice locale şi centrale?
 Totalitatea acţiunilor gvernamentale este alcătuită
din deciziile persoanelor angajate în sectorul
public.
 Aceştia iau decizii pe baza informaţiilor (limitate şi
părtinitoare) diponibile şi a motivaţiilor personale.
Informaţiile şi guvernele democratice

 Ignoranţa raţională apare atunci când aflarea unor

informaţii nu merită osteneala.
 De exemplu, efortul pe care l-ar presupune o
informare detaliată în privinţa candidaţilor nu este
justificat de importanţa reală a unui vot din cele 50
milioane posibile.
 Reprezentanţii aleşi, pentru că li se pun la
dispoziţie persoane şi resurse, sunt mult mai bine
informaţi în legătură cu situaţiile supuse la vot
decât cetăţenii obişnuiţi.
Interesele demnitarilor aleşi

 Dar reprezentanţii aleşi sunt imparţiali?

 Teoria economică porneşte de la premisa că indivizii
acţionează după cum le dictează interesul propriu,
nu cel public.
 Principala problemă ridicată de la crearea instituţiilor
politice stă în găsirea unor căi de generare a unei
concordanţe (armonii) între interesul demnitarului
(de exemplu, cel de a fi reales) şi interesul public.
 Legiuitorii acordă o mai mare atenţie celor care le
acordă atenţie.
Beneficii concentrate şi costuri
dispersate

 Logica proceselor politice democratice este de a concentra

beneficiile în jurul celor bine organizaţi şi informaţi, dar
puţini la număr şi care câştigă cel mai mult, şi să disperseze
costurile în rândul marii mase, lipsite de organizare şi prost
informate, care are puţin de câştigat în plan individual.
 Guvernul va înclina mai degrabă spre acţiuni care rănesc
puţin, dar pe mulţi, decât spre unele care să provoace
neplăceri mari unui număr mic de indivizi.
 Deciziile bune din punct de vedere politic nu sunt, în mod
necesar, bune şi din perspectivă economică.
Externalităţile pozitive şi politicile
guvernamentale

 Politicile guvernamentale au la bază nu atât atât

interesul public, cât o succesiune nesfârşită de
interese individuale.
 Interesele consumatorilor câştigă în dezbaterile
oratorice, dar cele ale producătorilor (mai
concentrate, mai puternic focalizate) controlează
politicile economice.
 De pe urma unei acţiuni politice niciun
consumator individual se poate aştepta doar la
un mic beneficiu, astfel niciunul dintre aceştia
neavând vreo motivaţie să accepte costurile.
“Dilema deţinuţilor”

ALŢII ALEG
DATORIE RECREERE

BUNA PROASTA
RECREERE DATORIE

GUVERNARE GUVERNARE
FIECARE
ALEGE BUNA REAUA
GUVERNARE PLUS GUVERNARE PLUS
JOC DE POPICE JOC DE POPICE
Limitele instituţiilor politice

Nu există vreo ţară în care totul poate fi oferit

prin intermediul legii sau în care instituţiile
politice pot dovedi că sunt un substitut pentru
bun-simţ şi moralitate publică.

(Alexis de Tocqueville)
 CAPITOLUL 12

MĂSURAREA PERFORMANȚEI GLOBALE A

SISTEMELOR ECONOMICE
 PRODUSUL INTERN BRUT
• Valoarea de piață a bunurilor și serviciilor finale din interiorul
unei țări într-o anumită perioadă de timp,de agentii eonomici
nationali si străini
• Valoare de piață: valoarea unui bun exprimată în
prețurile pieței
• Bunuri finale (achiziționate de un cumpărător final) vs
bunuri intermediare (achiziționat pentru a fi supus, în
continuare, procesării și prelucrării)
• În interiorul țării: pe teritoriul țării, indiferent de
cetățenia sau naționalitatea indivizilor care dețin sau
produc acele bunuri și servicii
 PRODUSUL INTERN BRUT
In sistemul conturilor nationale indicatorii macroeconomici
pot fi determinati prin trei metode:
I. metoda de productie, prin care Produsul Intern Brut (PIB) se
calculeaza scazand din Produsul Global Brut (PGB) valoarea
Consumului Intermediar (CI):
PIB = PGB - CI (1),
PGB fiind suma productiilor globale ale tuturor agentilor
economici din interiorul economiei nationale;
 PIB
II. metoda utilizarii productiei finale, prin care PIB – ul se
determina insumand cheltuielile menajelor pentru bunuri si
servicii de consum (sau consumul privat, C), cheltuielile
publice sau guvernamentale pentru bunuri si servicii de
consum (G), cheltuieli pentru bunuri de investitii in capital
fix si circulant (formarea bruta de capital, FBC ) si exportul
net (diferenta dintre export si import, H):
PIB = C + G + FBC + H sau extins,
PIB = C + G + (FBCFix + Ds) + ( Exp –Imp)
Investiția netă (In) = FBCFix – CCF
CCF reprezintă consumul de capital fix, reflectat în contabilitate prin
amortizare
 PIB → PIN
III. metoda costurilor sau valorii adaugate, prin care PIB- ul
se determina prin insumarea elementelor care reflecta
compensarea factorilor de productie (salariu, profit,
dobanda, renta etc), la care se adauga alocatiile pentru
consumul de capital fix (CCF) si impozitele indirecte.

Produsul intern net (PIN), ca valoarea adaugata neta, se

determina scazand din PIB alocatia pentru consumul de
capital fix:
PIN = PIB - CCF
 PRODUSUL NAȚIONAL BRUT
Produsul national Brut (PNB):
PNB = PIB - Vasi + Vans,
unde :
Vasi = valoarea adaugata bruta creata de agentii economici
straini in interiorul economiei nationale intr-o perioada
determinata, de regula un an;
Vans = valoarea adaugata bruta creata de agentii economici
nationali in exteriorul economiei nationale, intr-o perioada
determinata, de regula un an
Produsul national net (PNN):
PNN = PNB - CCF
 PIB/PNB
• PNB = valoarea de piață a bunurilor și
serviciilor finale produse de rezidenții
permanenți ai unei țări, într-o anumită
perioadă de timp.
– PIB: performanța economiei naționale
– PNB: performanța cetățenilor țării.
 PIB

Venit total creat în Valoare Totalul achizițiilor

economia națională adăugată totală de bunuri finale noi
creată în
!Din contabilizarea
economia
venitului național se
națională de
exclud cheltuielile cu
către toți
bunuri intermediare
producătorii
pentru a evita
problșema dublei
înregistrări
 PIB →Totalul achizițiilor de bunuri finale noi
Luaţi în considerare următoarea suită de schimburi. Un tăietor de
lemne vinde un stejar proprietarului unei fabrici de cherestea cu 50$.
Acesta îl prelucrează şi vinde scândurile unui tâmplar cu 70$. Tâmplarul
confecţionează o bibliotecă şi o vinde unui retailer cu 220$. Retailerul
vinde mobila cu 300$ unei şcoli. Arătaţi cu cât creşte PIB în urma tuturor
acestor operaţiuni.

PRODUCĂTOR ÎNCEPE CU SE ÎNCHEIE CU VALOAREA ADĂUGATĂ

Tăietor de lemne Stejar 50$ ( tăierea și 50$

vânzarea copacului)
Proprietar de gater Buștan = 50 Scânduri = 75$ 25$

Tâmplar Scânduri = 75$ Bibliotecă = 220$ 145$

Retailer de mobilă Bibliotecă = 220$ Vânzare = 300$ 80$

 PIB →Totalul achizițiilor de bunuri finale noi

PIB nou creat prin însumarea valorilor

adăugate = ( 50+25+145+80) = 300$

• CE SE ÎNTÂMPLĂ DACA RATAILERUL VINDE

SCOLII MOBILA CU 220$?
• DAR LA PREȚUL DE 200?
 MĂSURAREA RATELOR
ȘOMAJULUI
• Șomajul fricțional: șomajul care reprezintă o
schimbare obișnuită a situației pe piața muncii
• Populația neinstituționalizată: Populația totală –
populația cu vîrsta sub 15 ani sau
instituționalizată
• Populația aptă de muncă: Populația
neinstituționalizată – populația inaptă de muncă
• Șomeri: Populația aptă de muncă – populația
ocupată.
 RATA ȘOMAJULUI

• Raportul dintre numărul de șomeri și forța

de muncă civilă
• Raportul dintre numărul de șomeri și
populația aptă de muncă
• Rata șomajului crește la scurt timp după
declanșarea unei recesiuni economice
(dependență directă)
• Rata șomajului scade cînd economia
începe să își revină, însă într-un ritm mai
lent decît cel al creșterii economice
 MĂSURAREA INFLAȚIEI
Deflatorul PIB
• PIB real: valoarea bunurilor și serviciilor finale dintr-un an
calculată pe baza prețurilor din anul ales ca bază de raportare.
• PIB nominal: valoarea bunurilor și serviciilor finale dintr-un an
calculată pe baza prețurilor din anul respectiv.
• Deflatorul PIB: (PIB nominal/PIB real)*100
1. Daca valoarea DPIB = 1, prețurile nu s-au modificat
2. Dacă 0 ≤ DPIB ≤ 1 prețurile au scăzut cu diferența față de valoarea de
referință. Ex. Dacă DPIB = 0,75, inflația a scăzut, prețurile s-au redus cu 0,25
sau 25%
3. DPIB > 1 prețurile au crescut cu diferența față de valoarea de referință. Ex.
Dacă DPIB = 1,15, inflația a crecut, prețurile s-au majorat cu 0,15 sau 15%
 Indicele Prețurilor Bunurilor de
Consum

• Modificările prețurilor tuturor bunurilor

dintr-un ”coș” de consum.

• !Deflatorul PIB este mai cuprinzător,

Indicele prețurilor bunurilor de consum
este mai punctual
• INFLAȚIA: este o scădere a valorii sau a puterii de
cumpărare a banilor
» Generează incertitudine
» Distorsionează semnalele oferite de prețurile
pieței

DEFLAȚIA: creșterea valorii sau puterii de cumpărare a

banilor

DEZINFLAȚIA: încetinirea ritmului de creștere a

ratei inflației
 INFLAȚIE ȘI CICLICITATE
ECONOMICĂ

• Stagflație: recesiune și inflație simultan

• O recesiune este determinată de scăderea
PIB real de-a lungul a două trimestre
consecutive.
• Rata de creștere economică variază în
timp, provocînd reacții ”explozive”.
 CAUZELE FLUCTUAȚIILOR
AGREGATE
• Universul social este caracterizat de
schimbare și hazard, nu neapărat de
stabilitate
• Șocuri inițial mici pot fi transmise în întreg
sistemul economic pentru a produce
efecte de amploare la nivel agregat (efecte
de antrenare)
• Fluctuațiile cererii
 LIMITELE CONTABILIZĂRII
VENITULUI NAȚIONAL

• PIB reflectă performanța economică, nu

bunăstarea sau satisfacția generală
• PIB ignoră toate formele de producție din afara
pieței
• PIB ignoră producția de pe piața neagră
• PIB nu ține seama de valoarea ECONOMICĂ
adăugată (nici de profiturile sau pierderile
economice, diferite de cele contabile)
 PERICOLUL AGREGĂRII
• Concentrarea pe ”agregate” conduce la
pierderea din vedere a informațiilor
specifice, uneori eterogene, ale
decidenților INDIVIDUALI.