LICEUL TEHNOLOGIC „GHEORGHE MIRON COSTIN”

CONSTANŢA

PROIECT DE SPECIALITATE

PENTRU SUSŢINEREA EXAMENULUI DE CERTIFICARE A

CALIFICĂRII ABSOLVENŢILOR ÎNVAŢĂMÂNTULUI LICEAL,
FILIERA TEHNOLOGICĂ

Nivel 4
PROFIL: TEHNIC
CALIFICAREA: TEHNICIAN CHIMIST DE LABORATOR

ELEV: ÎNDRUMĂTOR:
COCIANU N. IULIAN PROF. MUSCINĂ LILIANA

CLASA a XIII-a A seral

2021

1
INDICATORII ORGANOLEPTICI
AI APEI POTABILE

2
 CUPRINS

CONȚINUT ……………………………………………………………………2
ARGUMENT……………………………...........................................................3

CAPITOLUL 1 Generalități
1.1 Istoria apei..…….……………………………...…....……..................….…4
1.2 Apa în natură ….……...……………………………………….…...………5
1.3 Caracteristici ale apei potabile ……………………….………………….....7

CAPITOLUL 2 Indicatori de calitate ai apei potabile

2.1. Indicatori Organoleptici……………………………………………............9
2.2. Indicatori Fizici……………………………………………………..…….10
2.3. Indicatori chimici…………………………………………………………11

CAPITOLUL 3 Determinări experimentale
STUDIU DE CAZ
3.1 Prelevarea și transportul probelor de apă ………………………..…….….12
3.2 Fișa de recoltă ……………………..…………………………………...…13
3.3 Fișa de lucru – determinarea gustului apei potabile……..…..………..…..15
3.4 Fișa de lucru – determinarea mirosului apei potabile ……..………….......16
3.5 Referat de laborator - determinarea gustului şi miroşului apei potabile….16

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………...………18
ANEXE

3
CONȚINUT

Apa reprezintă factorul esenţial pentru desfăşurarea tuturor proceselor

vitale, fiind indispensabilă proceselor metabolice. Alimentarea cu apă este
esențială pentru sănătatea publică, calitatea vieții, protecția mediului, activitatea
economică și dezvoltarea durabilă. În acest context, este important să se asigure
îmbunătățirea continuă a tuturor proceselor pentru a garanta calitatea și siguranța
apei.
Dezvoltarea cunoștințelor tehnice și preocupările tot mai mari cu privire la
sănătatea publică și a mediului au contribuit la evoluții pozitive în sectorul apei
în multe țări. (Roeger și Tavares, 2018).
Obiectivul principal al lucrării este acela de a aduce contribuții originale prin
studiile prezentate care au vizat identificarea indicatorilor privind apa potabilă,
precum și determinarea experimentală a gustului și mirosului apei potabile.
Realizarea obiectivului principal este posibilă prin urmărirea unor obiective
secundare după cum urmează:
- Prelevarea și transportul probelor de apă
- Fișa de recoltă
- Fișa de lucru – determinarea gustului apei potabile
- Fișa de lucru – determinarea mirosului apei potabile
- Referat de laborator - determinarea gustului şi miroşului apei potabile
Lucrarea de atestat este structurată în trei părți: capitolul unu care cuprinde
generalități,capitolul doi care descrie indicatorii de calitate ai apei potabile și
capitolul trei în care au loc deterimari experimentale.
Lucrarea a fost realizată sub atenta îndrumare a domnei profesoare Muscină
Liliana, căreia doresc să îmi exprim recunoștința pentru încrederea și suportul
acordat pe întreaga perioadă de pregătire și elaborare a lucrarii de atestat.

4
ARGUMENT
Viata oamenilor în centrele populate urbane poate fi dusă în conditii bune
de igienă si confort dacă, pe lânga alte utilitati, se rezolvă în mod satisfacator si
lucrarile de alimentare cu apa potabilă si industrială.
În asezarile rurale, oamenii găsesc cu usurintă apa de baut în straturile
subterane de mica adâncime deoarece cantitatile de apă sunt relativ reduse
comparativ cu distanta la care sunt amplasate locuintele între ele. În schimb,
când oamenii traiesc în aglomeratii mari, când locuintele sunt amenajate pe un
spatiu restrâns, apa de bună calitate si în calitati suficiente nu se mai poate găsi
în apropierea locuintei. Ea trebuie adusă de la diferite distante si distribuită
printr-o instalatie centralizată. Alimentarea cu apă a centrelor populate trebuie să
satisfacă nevoile gospodărești (băut, gătit, spălat, stropitul grădinilor), nevoile
publice (consumul în instituțiile publice, stropitul și udatul străzilor, stropitul
spațiilor verzi, alimentarea fântânilor arteziene), nevoile industriale și cele de
stingere a incendiilor.Dezvoltarea în ritmuri mereu crescânde a centrelor
populate și a industriei impune perfecționarea procedeelor tehnice, captarea apei
din sursele naturale, îmbunatatirea calității apei, transportul, înmagazinarea în
rezervoare situate în apropierea consumatorilor și distribuirea apei prin conducte
sub presiune pâna la fiecare punct de consum.
Toate aceste construcții și instalații alcătuiesc împreuna sistemul centralizat
de alimentare cu apă.Prin folosirea în scopuri gospodărești se modifică unele
caracteristici calitative ale apei, această transformându-se în apă uzată care
trebuie să fie evacuată în mediul natural. Toate construcțiile și instalațiile care
au rolul de a colecta apele uzate și cele meteorice, a le transporta pâna în
exteriorul centrului populat, a le epură pâna la gradul necesar asigurării
condițiilor de salubritate a apei în râu și a le descarcă în cursul de apă natural,
alcătuiesc sistemul centralizat de canalizare.
Dacã toatã apa de pe pãmânt ar fi turnatã în 16 pahare cu apã, 15 si jumãtate
dintre ele ar contine apa sãratã a oceanelor si mãrilor- Din jumãtatea de pahar
rãmasã, mare parte este înglobatã fie în gheturile polare, fie este prea poluatã
pentru a fi folositã drept apã potabilã si astfel, ceea ce a mai rãmâne pentru
consumul omenirii reprezintã continutul unei lingurite- Din consumul mondial
de apã, 69% este repartizat agriculturii, 23% industriei si numai 8% în domeniul
casnic.
5
CAPITOLUL 1 Generalități
1.1 Istoria apei

Apa este un lichid “inodor, insipid şi incolor, de cele mai multe ori, sau
uşor albăstrui sau chiar verzui în straturi groase.” (Vintiloiu I., 2010).
Apa este un compus chimic al hidrogenului şi al oxigenului, având formula
chimică brută H2O. Aceasta este o substanţă absolut indispensabilă vieţii,
indiferent de formă, fiind unul dintre cei mai răspândiţi solvenţi. Este una din
substanţele cele mai răspândite pe planeta Pământ, formând unul din învelişurile
acestuia, hidrosfera. Alături de aer, apa reprezintă factorul de mediu absolut
indispensabil vieţii. Apa este principalul aliment de bază pentru vieţuitoare. În
prezenţa acesteia se desfăşoară toate procesele vitale. Apa reprezintă o
componentă esenţială a materiei vii, indiferent de gradul de organizare.
Multă vreme s-a crezut că apa ar fi un corp simplu (în cultura chineză) sau,
cel mai obişnuit, o combinaţie a hidrogenului cu oxigenul. Elaborarea unei
definiţii complete a apei este mult mai greu de realizat decât pare, deoarece în
formula chimică H2O vorbim de apa pură şi nu de cea naturală, care conţine
întotdeauna o cantitate oarecare de substanţe solide şi gaze dizolvate. Originea
apei a început să se clarifice abia în anul 1783, când Macquer a arătat că prin
combustia hidrogenului se formează picături de apă, iar fizicianul englez Henry
Cavendish, provocând pentru prima dată combinarea hidrogenului şi oxigenului
cu ajutorul scânteii electrice, a produs apa.1 În 1785, Lavoisier şi Meusnier au
descompus apa cu ajutorul unui fier înroşit, au separat şi au cântărit hidrogenul
produs şi apoi au executat sinteza apei într-un balon prevăzut cu două tuburi, în
care curentul de hidrogen era aprins cu ajutorul unei scântei electrice. S-a stabilit
atunci că 2 g de hidrogen se combină cu 16 g de oxigen pentru a da 18 g de apă.
Apa lichidă este totdeauna citată ca tipul perfect al corpului fluid, dar „este
un lichid care aminteşte de forma cristalină a gheţii din care provine”.
(Ciobotaru V., 2012). Apa serveşte la stingerea incendiilor dar, pe de altă parte,
cărbunii sunt stropiţi cu apă pentru a arde mai bine în focare. Apa provoacă
rugina fierului la temperatura obişnuită, însă la o temperatură înaltă, fierul este
1
Apa si sanatatea, Editura: Ceres, Bucuresti 198 Bucuresti 1999

6
cel care descompune apa. După părerile actuale, “apa constituie un edificiu
macromolecular lacunar care îi dă posibilitatea de a adiţiona substanţe străine
(fenomen de dizolvare), putând să rupă uşor legăturile de hidrogen.” (Săndoiu I.-
F., 2013). Cele mai multe anomalii prezentate de apa lichidă au putut fi
explicate, dar nici una dintre cele trei structuri n-a putut fi izolată în stare pură.
Chiar dacă ignorăm adevărata natură a apei, nu putem uita că ea este izvorul
oricărei vieţi, că face parte integrantă din ţesuturile animale şi vegetale, că este o
băutură, că există la suprafaţa Pământului sub formă de apă dulce lichidă, de
gheaţă sau de apă de mare, că este un izvor de energie, o necesitate pentru
agricultură şi industrie, de aceea fiecare om este responsabil, într-o măsură mai
mare sau mai mică, de gestionarea sustenabilă şi protejarea resurselor de apă
pentru că, în fond, eşti ceea ce bei! Astfel, apa care este potrivită consumului
uman se numeşte apă potabilă. Conform Standardului din România, “pentru ca
apa să fie potabilă, sestonul nu trebuie să depăşească 1ml/m³.” (Simonescu C.-
M., 2009), unde sestonul reprezintă totalitatea elementelor libere din apă,
curprinzând atât suspensiile inerte, cât şi elementele biologice.

1.2 Apa în natură

Circuitul apei în natură (numit și ciclul hidrologic sau ciclul apei) este
procesul de circulație continuă a apei în cadrul hidrosferei Pământului. Acest
proces este pus în mișcare de radiația solară și de gravitație. În cursul parcurgerii
acestui circuit, apa își schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă,
lichidă sau gazoasă. Apa se mișcă dintr-un element component al circuitului în
altul, de exemplu dintr-un râu într-un ocean, prin diferite procese fizice, dintre
care cele mai însemnate sunt evaporația, transpirația, infiltrația și scurgerea.
Științele care se ocupă cu studiul mișcării apei în cadrul acestui circuit sunt
hidrologia și meteorologia.2
Circuitul apei în natură a fost descoperit, sau măcar intuit, foarte devreme în
istoria omenirii. Chiar Biblia face referire de mai multe ori la acest circuit, în
special în legătură cu potopul.
Dintre diferitele teorii asupra circuitului apei și a mecanismului care îl
determină sunt demne de menționat:
 Teoria meteorogenă

2
Chimia sanitara a mediului, editura medicala Bucuresti 1978

7
 Această teorie descrie circuitul apei după conceptele acceptate de știința
contemporană. Se pare că acestă teorie a fost enunțată de filozoful grec Xenofan
din Colofon. Studiind diferite fosile, Xenofan a dedus că într-un trecut
îndepărtat, apele au acoperit în întregime uscatul, ipoteză care ulterior a fost
numită Neptunism. Astfel el a conceput și teoria unui ciclu al solului, în cursul
căruia pământul ar fi erodat și antrenat spre oceane, pentru ca după dispariția
completă a uscatului, el să se regenereze. Cu privire la ciclul apei, el a constatat
că mările constituie originea norilor, din care se produce apa de ploaie care în
cele din urmă ajunge tot în oceane. Din moment ce apa era la originea întregului
proces, el a emis ipoteza că soarele și stelele ar fi fost generate tot de acești nori.
În sfârșit, după el, curcubeele nu ar fi altceva decât un tip special de nor. Deși
ciclul solului nu a fost confirmat ulterior și teoriile sale asupra norilor sunt
inexacte, descrierea ciclului apei este în general corectă și rolul esențial pe care
îl au oceanele a fost corect intuit.3
 Teoria geogenă
Elaborată de Hippon din Samos, inversa ipotezele teoriei meteorogene și
susținea că pământul plutește pe oceanul planetar. Conform acestei teorii, apa
mării subterane, pe care plutește pământul, se ridică prin pământ, printr-un fel de
infiltrație inversă. De la suprafața pământului, apa se evaporă în atmosferă și se
reîntoarce în mare prin precipitații. Teoria menține ideea unui ciclu, însă sensul
de mișcare este invers. Teoria a fost susținută ulterior de Thales din Milet și de
Platon
 Teoria genezei din aer
Teoria a fost întâi susținută de Anaximene din Milet și postula că aerul este
materia inițială care, prin concentrare, se transformă în apă și pietre, iar prin
diluare se transformă în foc. Diogene din Apollonia a dus mai departe teoria,
considerând că prin procesul de concentrare a aerului se produce și nămolul din
care se naște viața. El a elaborat teoria unor cicluri în cadrul cărora se naște o
succesiune infinită de lumi. Pornind de la aceste ipoteze, Aristotel a emis teoria
că apa ar fi produsă din aer, printr-un proces de condensare, care ar duce la
precipitațiile care cad pe sol și alimentează râurile care se scurg în mare. Teoria
lui Aristotel acoperă numai o parte a ciclul apei așa cum este văzut în prezent și
nu cuprindea evaporația care alimentează apa din atmosferă. O asemenea
întoarcere nu era necesară, deoarece, conform teoriei lui Diogene, ciclul se
închidea când tot nămolul produs prin condensare era spălat în mare și era
3
Constantin Ionescu – Instalatii de alimentare cu apa, editura: Matrix

8
generată o nouă lume, geneză care nu ar mai fi părut posibilă în cazul existenței
unui ciclu închis al apei. Teoria lui Aristotel a fost considerată valabilă de
oamenii de știință până în secolul XVII.
Curiozităţi despre circuitul apei în natură:
 Apa este o resursă natural, pe care omul nu are cum să o producă.
 Soarele este o forţă determinantă în circuitul apei în natură.
 Atunci când apa se schimbă dintr-o stare în alta sau trece dintr-un mediu
în altul, fie eliberează energie, fie absoarbe energie.
 Transpiraţia este procesul prin care vaporii de apă din frunzele plantelor
sunt eliberaţi în atmosferă.
 Aproape 70% din suprafaţa Pământului este acoperită cu apă.
 Apa este reciclată continuu, aşadar, e posibil ca apa pe care o bem astăzi
să fie aceeaşi apă, pe care o beau şi dinozaurii, cu milioane de ani în
urmă.
 Doar 3% din cantitatea de apă de pe Pământ este apă care poate fi băută.4

1.3 Caracteristici ale apei potabile

Apa este un factor indispensabil organismului uman. Încă din cele mai
vechi timpuri așezările umane au fost de-a lungul râurilor sau pe malul
marilor.Necesarul zilnic de apă al omului este aproximativ de 1.5-2 litri
consumată că atare ,dar pentru curățenia corporală omul folosește zilnic
aproximativ 40litri de apă.Organizația Mondială a Sănătății consideră că
optim pentru acoperirea acestor nevoi ,o cantitate de 100 litri în 24 ore. Apa
folosită de om trebuie să întrunească anumite proprietăți organoleptice fizice
și chimice.Aceste proprietăți pot fi determinate cu ajutorul analizei fizico-
chimice a apei.În acest sens , unele determinări se fac la locul de recoltare
astfel:5
determinările organoleptice (gust,miros ),determinarea temperaturii,
fixarea oxigenului dizolvat și a hidrogenuluisulfurat ,determinarea
clorului rezidual,a bioxidului de carbon liber și agresiv,determinarea
de Ph.
determinarea turbiditatii ,a suspensiilor,determinarea reziduului

4
Directiva Cadru a Apei si Directiva Apelor Subterane. 118/2006/EC
5
Ingineria mediului, editura: Matrix, Bucuresti 2007

9
 determinarea fosfatilor a oxidabilitatii a formelor de azot,determinarea
fierului, a durabilității temporare ,a manganului.
determinarea alcalinității și acidității,determinarea durității totale a
calciului și magneziului,determinarea fluorului.
Proprietățile organoleptice ale apei sunt reprezentate de acele
caracteristici care impresionează organele noastre de simt.,adică gustul și
mirosul apei.
Gustul apei este dat de conținutul în substanțe chimice și în preimul rând
de sarurile minerale și de gazele dizolvate (oxigenul și bioxidul de
carbon).Excesul sau carență unora dintre aceste componente poate imprimă
apei un gust neplăcut(fad ,salciu,amar,dulceag).

Mirosul apei este legat de asemenea de prezența în exces a unor elemente

naturale sau provenite prin purificarea apei,că și din unele transformări la
care sunt supuse în apă anumite substanțe chimice mai ales poluante.Atât
gustul cât și mirosul apei, deși au că principala caracteristică un mare grad de
subiectivitate ,totuși au din punct de vedere sanitar,o valoare deosebită.În
primul rând influiență lor asupra utilizării apei este hotărâtoare ,poate duce la
excluderea folosirii apei respective6.Gustul și mirosul apei pot servi și că
indicatori de poluare a apei.Apa potabilă nu trebuie să aibă miros
caracteristic și trebuie să aibă un gust plăcut.În caz contrar apă poate prezența
subtante poluante care sunt dăunătoare sănătății.Prezența substanțelor
poluante în apă poat fi evidențiate prin culoare apei.Chiar și temperatura apei
poate fi un indicator indirect de poluare ,mai ales pentru apele subterane
,unde se știe că temperatura este constanța.Varitia acestei temperaturi însă
,paralel cu variația temperaturii aerului ,indică existența unei comunicări cu
exteriorul și deci posibilitatea de pătrundere în sursă de apă a poluanților din
afară.Astăzi există o preocupare continuă la nivel național și mondial de
inbunatatire continuă a calității apei potabile.În unele țări din vestul Europei
se urmăresc 45 de indicatori referitor la calitatea apei ,iar normele Comisiei
Economice Europene (C.E.C.) aprobate în 1980,recomandă urmărirea
continuă a 62 de caracteristici ale apei potabil.7

6
Manual — Chimia analitica si analize tehnice – cls. XI. editura: Didactica si pedagogica, Bucuresti
1994.
7
Ioniță A., (2019), Procedura operațională ”Planificare și realizare apă sigură” RAJA S.A.Constanța.

10
 Turbiditatea apei caracterizează transparenţa/limpezimea a acesteia, și se
datorează existenţei în suspensie a unor particule foarte fine care nu
sedimentează în timp. PH-ul definește caracterul neutru ,alcalin sau acid al
apei.
Clorul rezidual liber reprezintă cantitatea de clor rămasă în apă după
dezinfecţie pentru asigurarea protecţiei sanitare a acesteia. Amoniul, nitriţii şi
nitraţii sunt derivați ai azotului care pot proven din compoziția solului sau
dintr-un process de descompunere a unor substanțe organice care conțin azot .
Fierul este un component natural al apei, aflat sub forma de compusi (de obicei
bicarbonat feros). Oxidabilitatea reprezintă totalitatea substanţelor organice şi
anorganice oxidabile în apă. Duritatea totală reprezintă concentrația ce le
conferă apei compuşii de calciu şi magneziu aflaţi în soluţie. Aceasta este o
caracteristică naturală a apei. În general duritatea apei se exprimă în grade
germane de duritate. Conductivitatea apei ne dă informaţii despre compoziţia ei
chimică şi reprezintă concentraţia de ioni şi mişcarea lor.Apa în general,
indiferent de sursă conţine pe lângă molecule de H2O (apă pură) şi o mulţime de
alte substanţe. Pe masură ce purificăm apa, conductivitatea scade.Bacterii
coliforme, escherichia coli, enterococi sunt microorganisme prezente în mediul
înconjurător a căror prezenţa în apă poate provoca boli dacă depășesc valorile
maxim admise .8

CAPITOLUL 2 Indicatori de calitate ai apei potabile

2.1. Indicatori Organoleptici (mirosul, gustul, culoarea)

Culoarea reală a apelor se datorează substanţelor dizolvate şi se determină

prin comparaţie cu etaloane pregătite în laborator
Mirosul conduce la clasificarea apelor în:
o ape fără miros,
o ape cu miros neperceptibil,
o ape cu miros perceptibil de către un specialist,
o ape cu miros perceptibil unui consumator,
8
Manual — Studiul calitatii mediului, clasa: a IX-a, editura: Gimnasium Bucuresti 2002.

11
 o ape cu miros puternic
o ape cu miros foarte puternic
Gustul se defineşte prin denumiri convenţionale:
o Mb - ape cu gust mineral bicarbonato-sodic
o Mg - ape cu gust mineral magnezic,
o Mm - ape cu gust mineral metallic
o Ms - ape cu gust mineral sărat,
o Oh - ape cu gust organic hidrocarbonat,
o Om - ape cu gust organic medical-farmaceutic,
o Op - ape cu gust organic pământos etc.

2.2. Indicatori Fizici (temperatura, turbiditatea, suspensiile totale, pH-ul,

conductivitatea, alcalinitatea, aciditatea, reziduul fix);

 Turbiditatea se datorează particulelor solide, sub formă de suspensii sau în

stare coloidală. Suspensiile totale reprezintă ansamblul componentelor
solide insolubile prezente într-o cantitate determinată de apă care pot fi
separate prin metode de laborator precum sedimentarea, filtrarea,
centrifugarea.
 Indicele de colmatare reprezintă puterea colmatantă a unei ape datorată
particulelor a căror dimensiuni permit reţinerea lor pe filtre.
 Temperatura apei variază în funcţie de provenienţă şi de anotimp.
 Radioactivitatea - proprietatea nucleelor de a se dezintegra spontan prin
emisia unor radiaţii de tip α, β,sau γ). În cazul apei este proprietatea
acesteia de a emite radiaţii.
 Conductivitatea apelor permite aprecierea gradului de mineralizare prin
determinarea conţinutului total de săruri dizolvate. Pe baza mobilităţii
ionice specifice se pot diferenţia sărurile anorganice de cele organice.
 PH-ul apelor naturale este cuprins între 6,5-8, abaterea de la acest interval
reprezentând efecte ale poluării.
Concentraţia H+ din apă determină reactivitatea apei, agresivitatea ei,
capacitatea de a constitui medii de viaţă pentru organisme etc. Capacitatea de
tamponare a pH-ului este una dintre proprietăţile esenţiale ale apelor naturale de
suprafaţă şi subterane, un rol esenţial având ionii de Na, K, Ca şi Mg.

12
Principalul sistem tampon al apelor naturale este sistemul acid carbonic-
carbonat.

2.3. Indicatori chimici de calitate a apei potabile (calciul, magneziul, duritatea

totală, temporară, permanentă, clorurile, sulfaţii, carbonaţii, bicarbonaţii); sunt
substanţe chimice ce pot fi prezente în apă fără a prezenta un risc pentu
sănătatea consumatorilor dacă se respectă concentraţia maximă admisă (CMA).9
A. Indicatori ai regimului de oxigen
1. Oxigenul dizolvat (OD)
2. Consumul chimic de oxigen (CCO)
3. Consumul biochimic de oxigen (CBO)
4. Carbonul organic total (COT).
B. Saruri dizolvate
1. În majoritatea cazurilor, sarurile aflate în apele naturale sunt formate din
următorii cationi: Ca2, Mg 2, Na+¿¿, K +¿¿ .
2. Anioni : HCO3-, SO2 4−¿,Cl−¿¿
C. Reziduul fix
Reziduul fix reprezinta totalitatea substantelor dizolvate in apa, stabile dupa
evaporarea la 105 grade C, marea majoritate a acestora fiind de natura
anorganica.10

9
Manual — Studiul calitatii mediului, clasa: a IX-a, editura: Gimnasium Bucuresti 2002.

10
Maria G., (2007), ”Evaluarea cantitativă a riscului proceselor chimice și modelarea consecințelor accidentelor”, Editura
Printech, București.

13
 CAPITOLUL 3 Determinări experimentale

S-a recoltat, în vederea efectuării analizelor fizico-chimice, o proba de apă în

dată de: 20.04.2021
Analizele care au fost efectuate în cadrul laboratorului de analize fizico-
chimice sunt:
o determinări organoleptice: gust (200C) și miros (200C) și (600C)

3.1 Prelevarea și transportul probelor de apă

Recoltarea probelor de apă este o etapă deosebit de importantă în
desfășurarea procesului de analiză fizico-chimică a apei deoarece probele
recoltate trebuie să fie reprezentative și nu trebuie să introducă modificări în
compoziția și calitățile apei datorită unor tehnici defectuoase sau a unor condiții
incorecte de pregătire a materialului.
Pregătirea materialului pentru recoltare:
 recoltarea apei pentru analiză fizico-chimică se face în flacoane de sticlă
sau polietilenă cu dop rodat sau închise ermetic;
 vasele de recoltare trebuie spălate foarte bine (pentru a îndepărta orice
urmă de substanțe organice sau alte impurități, care ar denatura
compoziția probei);
 spălarea se face cu amestec sulfo-cromic și detergenți, apoi se clătesc bine
cu apă de la robinet, cu apă distilată și bidistilata iar în final se usucă;

Tehnica recoltării probelor de apă:

 în momentul recoltării, flaconul se va clăti de 2,3 ori cu apă ce urmează a
fi recoltată
 apoi, se umple cu apă de analizat pînă la refuz;
 dopul se va fixă așa încât să nu rămână bule de aer în interiorul vasului;
 mod de recoltare:
Transportul probelor de apă:
14
 Flacoanele cu probele de apă vor fi transportate în ambalaj izoterm și care să
le ferească de loviri. Probele vor fi însoțite de o fișa de recoltă.

3.2 Fișa de recoltă

Nume si prenume: COCIANU N. IULIAN

Localitatea: CONSTANŢA

Zona LICEUL TEHNOLOGIC „GHEORGHE MIRON COSTIN”

CONSTANŢA

Sursa de apa: retea de distributie

Folosinta ape :apa potabila, uz casnic

Data si ora: 20.04.2021 ora 11:00

Scopul analizei: determinarea indicatorilor organoleptici si fizici ai apei

potable

15
Determinarea mirosului apei

Materiale necesare:
 cilindru gradat de 250 ml
 sticlă de ceas
 baie de apă
 termometru.

Mod de lucru:
 în cilindru se introduc aproximativ 200 ml apă de analizat
 se acoperă cu o sticlă de ceas și după câteva mișcări de rotație a
cilindrului se ridică sticlă de ceas
 se aspiră aerul din cilindru
 se notează mirosul
 se reia operația după încălzirea cilindrului acoperit cu sticlă de ceas baie
de apă,la 60°C
 se notează mirosul

Notarea mirosului se face:

o calitativ,prin comparare cu un miros cunoscut dintre cele arătate;
o cantitativ,prin precizarea gradului de intensitate dat astfel:

Mirosul Intensitate Gradul

a
Fara miros Insipid 0
Detectat doar de un cercetator experimentat Foarte slab 1
Detectat de un consumator obisnuit Slab 2

Perceptibil Perceptibil 3
Suficient de puternic,pentru a face apa neplacuta Pronuntat 4
Atat de puternic,incat apa nu se poate consuma Foarte
16
 puternic 5

Proprietățile organoleptice sunt mirosul și gustul, iar determinarea lor se face

cu ajutorul simțurilor.

Mirosul apei se poate datora:

substanțelor organice în descompunere;
microorganismelor vii (alge,protozoare);
substanțelor chimice provenite din apele industriale uzate;

3.3 Fișa de lucru – determinarea gustului apei potabile

Materiale necesare:
o pahar de unică folosință
o proba de apă

Mod de lucru:
 înainte de determinare,operatorul își clătește gură cu apă inodoră și
insipidă
 se ia apoi în gură o cantitate mică din proba de apă de analizat,se trece
dintr-o parte în altă și se aruncă
 se ia încă o cantitate mică din aceiași apă și se ține în partea inferioară a
gurii în contact cu papilele gustative ale limbii,fără a se agită,timp de 5-10
minute,apoi se înghite ușor,după care rămâne un gust imediat după
deglutiție.
Notarea mirosului se face:
 calitativ,prin comparare cu un miros cunoscut dintre cele arătate;
 cantitativ,prin precizarea gradului de intensitate la frl că și la miros :

17
 Gustul apei este caracteristic pentru diferite tipuri de substanțe dizolvate care
se găsesc în cantități mai mari în apă.
Acestea pot fi:
o sărat – săruri de clor, urină
o amar – săruri de magneziu
o fad, salciu – săruri de calciu
o acidulate (bioxid de carbon)
o metalic – săruri de fier
o dulceag respingător – organisme animale
o pământ – actinomicete
o medicamentos – fenoli

3.5 Referat de laborator - determinarea gustului şi miroşului apei potabile

1. Scopul lucrării:
 Determinarea organoleptică a apei potabile.

2.Principiul metodei la determinarea gustului:

 Aprecierea gustului se face de către persoane cu o fineţe sensibilă a
simţului gustativ. Sunt excluși fumătorii și persoanele ce consumă curent
apă din care a fost prelevată proba.

3. Principiul metodei la determinarea mirosului:

 Perceperea mirosului se face la rece (20-25o C) și la cald (60o C) de către
persoane care nu au consumat în prealabil alimente iritante pentru
mucoasele buco-nazale.

4. Înregistrarea datelor:

Miros și gust cu o intensitate slabă de un grad 2

5. Prezentarea rezultatelor:
18
 Mirosul si gustul Intensitate Grad
Detectat de un consumator obisnuit slabă 2

6. Interpretarea rezultatelor:

 Practic s-a obţinut o valoare a determinării organoleptice de o intensitate

slabă cu un grad 2, ceea ce arată că apă este potabilă din punct de vedere
al STAS-ului de calitate

Norme de protecția muncii:

 este obigatoriu purtarea echipamentului de protecţie
 se verifică integritatea ustensilelor
 lucrările se vor efectua numai după fișele de lucru
 pipetarea soluţiilor se realizează numai cu pară de cauciuc
 este interzisă gustarea, mirosirea sau atingerea reactivilor
 nu se aruncă la chiuvetă soluţiile rezultate
 la terminarea lucrării, mesele vor fi curăţate iar ustensilele vor fi predate
la magazie.

19
BIBLIOGRAFIE

1. Apa si sanatatea, Editura: Ceres, Bucuresti 198 Bucuresti 1999

2. Chimia sanitara a mediului, editura medicala Bucuresti 1978
3. Constantin Ionescu – Instalatii de alimentare cu apa, editura: Matrix
4. Directiva Cadru a Apei si Directiva Apelor Subterane. 118/2006/EC
5. Ingineria mediului, editura: Matrix, Bucuresti 2007
6. Ioniță A., (2019), Procedura operațională ”Planificare și realizare apă
sigură” RAJA S.A.Constanța.
7. Manual — Chimia analitica si analize tehnice – cls. XI. editura: Didactica
si pedagogica, Bucuresti 1994.
8. Manual — Studiul calitatii mediului, clasa: a IX-a, editura: Gimnasium
Bucuresti 2002.
9. Maria G., (2007), ”Evaluarea cantitativă a riscului proceselor chimice și
modelarea consecințelor accidentelor”, Editura Printech, București.
10.Sandu M., Racovițeanu G., (2002), ” Manual pentru inspecția sanitară și
monitorizarea calității apei în sistemele de alimentare cu apă”, Editura
Conspress, București.

20
ANEXE

Anexa 1

Glosar de termini
este un ansamblu de cerinţe care trebuie satisfăcute la un moment
Standarde de calitate dat, pentru un element de mediu dat sau pentru o parte specifică a
acestuia, în conformitate cu legislaţia în vigoare
ISO Organizaţia Internaţională de Standardizare
Indicatori de calitate elementele care trebuie supuse analizei sunt caracteristicile calitative
ale apei
operaţia de adăugare treptată, în porţiuni mici a soluţiei reactiv
titrare
(titrant)
soluţia reactiv de concentraţie cunoscută, care se află în biuretă şi cu
titrant
care se titrează
mod de exprimare a concentraţiei soluţiilor care se exprimă în grame
titru
de substanţă dizolvată într-un cm3 de soluţie
substanţe din care se pot obţine soluţii de concentraţie exactă sau
substanţe etalon
standard
număr care arată de câte ori o soluţie de concentraţie aproximativă
factor de corecţie este mai diluată sau mai concentrată decât soluţia de concentraţie
exactă
substanţă care îşi schimbă culoarea în funcţie de o proprietate a
indicator de culoare
soluţiei (ex. pH)
prelevare, recoltare a lua o cantitate mică din cantitatea totală a unui material, a recolta
probe un eşantion spre a fi studiat
potabil care îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi bun de băut
apă utilizată în procesele tehnologice, conţinând anumite impurităţi
apă reziduală
sau substanţe toxice
turbiditate concentraţie de particule solide în suspensie, proprietatea a unui
mediu dispers de a împrăştia lumina datorită fluctuaţiilor de
densitate.
proprietatea unui mediu lichid de a emana radiaţii luminoase.
CBO cerinţa biochimică de oxigen
consumul chimic de oxigen determinat cu permanganat de potasiu
CCO-Mn
(KMnO4)
consumul chimic de oxigen determinat cu dicromat de potasiu
CCO-Cr
(K2Cr2O7)
21
Oxidabilitate (consum cantitatea de oxigen echivalentă cu consumul de oxidant
chimic de oxigen)
reziduu fix reprezintă totalitatea substanţelor organice şi anorganice dizolvate în
apă care nu sunt volatile la temperatura de 105C
sistem dispers solid-lichid în care faza dispersă este în echilibru cu
suspensie
faza lichidă sau are un ritm de depunere neglijabil
CMA (concentraţie concentraţia şi/sau nivelul unei emisii care nu poate fi depăşită pe
maxim admisă) durata uneia sau mai multor perioade

Anexa 2
Prelevarea probelor de apă
o Prelevarea probelor de apă este o etapă foarte importantă în desfăşurarea
procesului de analiză fizico-chimică a apei, deoarece probele recoltate
trebuie să fie reprezentative şi să nu fie afectată compoziţia apei datorită
unor tehnici de prelevare defectuoase. Prelevarea se va face conform SR
2582-94 (SR - Standardul Român).
o Recoltarea probelor de apă pentru analize se face în flacoane de sticlă sau
material plastic prevăzute cu dop rodat sau cu capac ce se închide ermetic.
o Vasele pentru recoltare trebuie să fie foarte bine spălate, clătite cu apă
distilată şi uscate.
o La locul recoltării flaconul se va clăti de 2-3 ori cu apa ce urmează a fi
recoltată, iar apoi se umple până la refuz şi se fixează dopul astfel încât să
nu rămână bule de aer în sticlă.
o În funcţie de locul de prelevare al probelor de apă acestea se vor recolta
astfel:

Nr.
Mediul de provenienţă al apei Modul de recoltare
crt.

 se curăţă robinetul interior şi exterior

1. Apa de la robinet
 se lasă apa să curgă 5 minute
se iau 2 probe:
Apa de la robinet ce curge cu
2.  prima din primul jet de apă
intermitenţă
 a doua după o curgere continuă de 2 ore

3. Rezervoare de înmagazinare  din punctele de ieşire a apei din rezervor

4. Fântâni – cu pompe  după o pompare de 20 minute

22
 5. Fântâni cu găleată  de la 10 - 30 cm sub oglinda apei

 pe firul apei, cu dispozitive speciale

6. Ape curgătoare (râuri, fluvii)
 de la cea mai mare adâncime sub nivelul apei

7. Ape stătătoare (lacuri, iazuri)  se recoltează concomitent mai multe probe de la adâncimi diferite

Probe unice:
 se ia o probă din efluentul principal sau din cei parţiali
8. Ape reziduale
Probe medii:
 se recoltează apa la intervale de 30 - 60 minute, în cantităţi fixe, într-o
sticlă comună

Anexa 3
Clasificarea indicatorilor de calitate ai apei

Tipuri de Indicatori de calitate Exemple

(proprietăţi) ai apei

Organoleptici - gust,
- miros
- concentraţia ionilor de hidrogen, pH
- conductivitatea
- turbiditatea
Fizici - culoarea
- temperatura
- aluminiu (Al3+)
- amoniac (NH3+)
- azotiţi (NO2-)
- calciu (Ca2+)
- cloruri (Cl-)
- duritate totală
- magneziu (Mg2+)
Generali - oxigen dizolvat
- sulfaţi (SO42-)
- reziduu fix
- amine aromatice
- arsen (As3+)
- cianuri libere (CN-)
- mercur (Hg2+)
- pesticide
Chimici Toxici - hidrocarburi policiclice aromatice
- plumb (Pb2+)
Radioactivi - radiaţii alfa
- radiaţii beta
Bacteriologici - bacterii coliforme totale

23
 - bacterii coliforme fecale
- streptococi
Biologici - volumul sestonului
- organisme animale microscopice
- organisme indicatoare de poluare

Anexa 4

Analiza fizico-chimică a apei constă în determinarea proprietăţilor

organoleptice, fizice şi a compoziţiei chimice. Ordinea de desfăşurare a
analizelor ţine seama de sensibilitatea proprietăţilor şi componenţilor apei. În
tabelul de mi jos sunt date exemple de analize, modul în care se efectuează şi
intervalul de timp:

- proprietăţi - temperatură
organoleptice - clor rezidual
- la locul de recoltare al (gust, miros) - dioxid de carbon
probelor de apă - pH liber

- turbiditate - duritate temporară

- suspensii - fier
- în primele 4 ore de la recoltare - reziduu fix - mangan
- oxidabilitate

- în primele 24 de ore de la - aciditate - duritate

recoltare - alcalinitate

24
- celelalte determinări se efectuează în ordine, în funcţie de stabilitatea
substanţelor în apă

Anexa 5
Valori maxime admisibile pentru indicatorii de calitate ai apei
pentru diferite tipuri de apă

Acest tabel este util elevilor pentru a putea compară rezultatele

analizelor efectuate în laborator cu valorile din standardele de calitate pentru
ape, în vigoare, în scopul identificării poluării surselor de apă analizate.

25
26