Eseu

,,De ce și pentru ce este necesară sociologia juridică,, ?

Încărcătura socială a raporturilor juridice este, dincolo de orice discuţie, motivul

pentru care sociologia, ca ştiinţă a realităţii sociale în această perspectivă, mai mult
sau mai puţin în acord cu reprezentanţii dreptului, a format o disciplină de ramură,
sociologia juridică.
Sociologia juridică s-a constituit şi afirmat în calitate de ştiinţă socială ca rezultat
al cercetării juriştilor şi sociologilor preocupaţi de evoluţia elementelor juridice în
perspectivă spaţio-temporală şi culturală. Sociologia juridică, dimpotrivă, este
preocupată de comportamentele oamenilor, de acţiunile acestora raportate la norme
şi de semnificaţiile pe care aceştia le conferă normelor de drept.
Însuşi procesul de constituire a normei juridice implică o dimensiune valorică
inerentă, deoarece acesta se raportează ia plenul posibilităţii şi al virtualităţii,
reţinîndu-se selectiv ceva din sfera posibilităţii, voinţa raportîndu-se la ceea ce nu
este încă, la un ideal spre care trebuie să tindă  o realitate. Astfel, selecţia
împrejurărilor evocate de ipoteza normei juridice ;   are un temei valoric, nefiind o
simplă prezentare ale unor elemente factuale, dispoziţia se dă în numele unor
valori, care o legitimează, iar sancţiunea este şi ea indisolubil legată de raţiuni
axiologice. Norma juridică nu este destinată anumitor persoane concrete. Da, ea se
poate referi la o anumită categorie de persoane, însă fără a le nominaliza. Cercul de
persoane la care se referă norma juridică este determinat de ipoteza sa. La fel,
caracterul impersonal al normei juridice accentuează că norma, deși nu se referă la
o persoană concretă, ea nu se referă la toate persoanele care se încadrează într-o
societate. Anumite norme juridice se adresează în exclusivitate cetățenilor statului,
cum ar fi normele constituționale, altele se referă la anumite categorii de subiecți,
cum ar fi: sportivi, militari, magistrați, studenți, membrii ai sindicatelor ș.a.
Accentuăm caracterul impersonal al normei și meționăm că în interiorul unei sau
altei categorii de persoane menționate în ipoteza normei aceasta se aplică la toți
subiecții care formează una sau altă categorie. Se aplică pentru toți sportivii, dacă
se referă la sportivi, pentru toți militarii dacă se referă la militari ș.a. Norma
juridică nu este elaborată pentru o anumită persoană. Menționăm caracterul
impersonal și al normelor juridice ce vizează conduita anumitor organe
unipersonale cum sunt: Președintele țării, președintele Parlamentului, președintele
CSM ș.a. Aceste norme juridice posedă caracter impersonal din considerentul că
ele se referă nu la persoana care ocupă funcția respectivă pentru un anumit mandat,
dar la toate persoanele ce vor deține funcțiile corespunzătoare în viitor, deci se
referă la funcție ca atare..
 Sociologia juridică se bazează pe faptul că dreptul se realizează în câmpul social şi
numai în acest context poate fi conceput. A înţelege dreptul ca proces social
înseamnă a cerceta mereu însemnătatea funcţională a normelor de drept:
modalitatea de introducere a lor în viaţă, cum sunt ele aplicate, tălmăcite şi
implementate în structura instituţională a societăţii. Una dintre principalele sarcini
ale sociologiei juridice este de a arăta modalitatea de aplicare a normelor de drept
de către organele de drept şi grupurile particulare pentru reglarea şi menţinerea
comportamentului odată cu formarea instituţiilor sociale. Cu cât mai mult se
dezvoltă ştiinţa, acumulând cunoştinţe pozitive, cu atât mai mare este valoarea
problemelor teoretico-metodologice, trezind interesul firesc al cercetătorilor şi al
cadrelor didactice. Obiectul sociologiei juridice este realitatea asupra căreia este
îndreptată cunoașterea sociologică, sectorul de existență socială studiat de ea.
Fenomenele juridice dau naștere unei mari varietăți de răspunsuri sociale. Normele
juridice ne afectează viața de la naștere până la moarte. Viața de familie, relațiile
de muncă, relațiile economice, comportamentul social sunt, cel puțin în parte,
limitate de lege în scopul realizării unei mai bune armonii sociale sau a binelui
comun. Ca disciplină de ramură a sociologiei, este de înţeles că, prioritar, apelează
la arsenalul metodologic al acesteia (observaţia, analiza de conţinut, ancheta,
sondajul de opinie, studiul de caz etc.). Experienţa demonstrează că aplicarea
acestor metode trebuie corelată nu numai cu obiectivele studiilor preconizate, ci şi
în raport de situaţia concretă care trebuie investigată, aptă sau nu aplicării unui
anume tip de metodă. Mai mult, există uneori tendinţe de a se considera că orice
metodă care este înscrisă în arsenalul metodelor ştiinţelor socio-umane este aptă
pentru a fi aplicată şi sociologiei juridice. Orice sistem social pentru a funcţiona
trebuie să se ghideze după anumite principii, norme şi forme juridice, să
stabilească regulile de convieţuire, să precizeze drepturile dar şi obligațiile și
îndatoririle individuale şi colective, să creeze cadrul general adecvat de funcţionare
a societăţii.Ca produs al vieţii sociale, dreptul nu-şi poate nega propria sorginte
socială şi nu se poate declara ca fiind în afara societăţii. Din contră, s-a observat de
timpuriu că dreptul concentrează, în forme juridice, experienţa seculară a
comunităţilor umane în materie de norme, reguli şi conduite, verificate în trăirea și
aplicabilitatea lor de-a lungul unui interval de timp. Aceste adevăruri nu pot fi
ignorate, eludate sau estompate. Rezervele iniţiale ale sociologilor se risipesc,
dreptul dobândind treptat locul firesc în sistemul ştiinţelor sociale şi deopotrivă în
cadrul generos al sociologiei generale.Dacă sociologia studiază acţiunile
indivizilor, deci priveşte realitatea din orizontul raporturilor dintre oameni, dreptul
studiază acţiunile persoanelor, stabilind drepturile şi obligaţiile ce trebuie
respectate în contextul statornicirii raporturilor interumane.
Sociologia juridică analizează un anumit domeniu al relaţiilor şi al structurilor
sociale - domeniul participării oamenilor la circuitul juriidc, ca purtători de
drepturi şi obligaţii juridice, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Cooperarea
oamenilor în acest domeniu vast al realităţii sociale implică intervenţia dreptului în
scopul conducerii şi al dirijării comportamentelor, impunându-le reguli normative,
modele, programându-le, într-un anumit sens, acţiunile şi limitându-le, în temeiul
unor raţiuni ce ţin de coexistenţa libertăţilor, dreptul "absolut" de manifestare.
Norma juridică, asigură normalizarea relațiilor sociale adică intrarea în normal a
excepțiilor când unele relații sociale deviază de la ceea ce legiuitorul apreciază ca
normal, sau corelativă,forța exemplificatoare a naturii sau experiența
socialaă,pozitivă ori negativă. Conținutul dreptului și cel al moralei sunt definite
sub un dublu aspect: obiectul regulilor morale este mai larg, el implicând și datoria
față de tine însuți; dreptul cuprinde și reguli care sunt moralmente neutre sau chiar
contrare moralei; exigențele și scopul moralei sunt mai accentuate ele țintind spre
perfecțiune, cele ale dreptului vizând omul obișnuit , sunt mai accesibile,
receptibile de către toți, pentru a se putea asigura ordinea socială. Sancțiunile în
cazul încălcării normelor moralei țin de conștiința individului și a societății.