Deficienţe de auz

 afecţiuni senzoriale auditive

 hipoacuzie
 slă birea acuită ţii auzului
 tulbură ri de auz
 handicap senzorial auditiv
 surditate

Caracteristici
Deficienţa de auz se caracterizează prin pierderea parţială sau totală a auzului (surzenia).
Handicapul de auz poate fi congenital (înnăscut) sau poate să apară în primii 3 ani de viaţă .

Cauze
Ereditare:
 surditatea în familie.
Pe parcursul sarcinii:
 în timpul sarcinii mama a fost bolnavă de rubeolă .
Postnatale:
 copil nă scut prematur;
 medicamente contraindicate, dar utilizate de mamă în timpul sarcinii (deşi boala nu este
incurabilă , este afectat auzul fă tului);
 infecţii ale urechii;
 infecţii cu citalovirus (virus ce afectează fă tul);
 secreţii excesive de cerumen care blochează canalul auditiv;
 incompatibilitate Rh (mama şi fă tul au sînge cu Rh diferit).

Comportamentul copilului se caracterizează prin:

 imitînd sunetul, deseori întîmpină greută ţi în vorbire;
 la unele forme ale deficienţei este atestată retardarea intelectuală ;
 operează cu imagini generalizate;
 înţelege situaţia creată şi gesticulaţiile, dar nu poate percepe vorbirea;
 utilizează semne pentru a se informa;
 foloseşte gestul şi mimica pentru a se informa;
 prezintă mari dificultă ţi înnă scute;
 imită sunetele şi pronunţă cuvintele cu greu:
 comunică greu cu cei din jur;
 inteligenţă aparte;
 manifestă timiditate şi anxietate;
 manifestă neîncredere;
 lipsa de iniţiativă ;
 atenţie scă zută ;
 nemotivat pentru activitate;
 vorbirea este slab dezvoltată ;
 întoarce capul pentru a auzi mai bine;
 percepe uşor sarcinile scrise, dar nu le înţelege pe cele verbale;
 sunt frecvente secreţiile urechilor;
 pentru a executa o misiune, întîi urmă reşte ce fac colegii;
 dureri de urechi, gît, solicită profesorul să vorbească mai tare;
 ră spunde greşit sau nu ră spunde deloc etc.

Recomandări de intervenţie
 aşezarea subiectului în banca cea mai apropiată de masa educatorului (maximum 3
metri);
 verificarea prezenţei aparatului auditiv (dacă i-a fost recomandat);
 asigurarea că copilul a înţeles sarcina încredinţată , mesajul;
 iniţierea discuţiilor cu copilul în cauză în timpul lucrului în echipă ;
 alegerea corectă a poziţiei educatorului vizavi de copilul în dificultate;
 iluminarea încă perii;
 reglarea poziţiei faţă de lumină ;
 solicitarea unui specialist în limbajul semnelor (copiii mici învaţă uşor să comunice prin
limbajul semnelor);
 încurajarea colegilor în acordarea ajutorului cînd acesta întîmpină greută ţi (oferirea
textelor, xerox, că rţi etc.);
 reducerea la minimum a zgomotelor din grupă ;
 încurajarea şi evidenţierea fiecă rui efort depus de copil;
 folosirea în procesul comunică rii a imaginilor şi fişelor cu simboluri;
 încurajarea lucrului în perechi (solicitarea ajutorului colegului de bancă în indicarea
paginii, sarcinii);
 asigurarea condiţiilor favorabile pentru a-l face mai sociabil.

Solicitaţi dacă e cazul...

 ajutorul unui ORL-ist (otorinolaringolog);
 specialist în domeniul protecţiei să nă tă ţii