MINISTERUL SANATATII,MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE AL REPUBLICII MOLDOVA.

COLEGIUL DE MEDICINA BALTI.

Studiu individual
Tema: Boala acută de
iradiere.Formele,manifestăril
e clinice.

Realizat de eleva:Obada Ana

Grupa:AM-301

Profisor: Ion Coroban

Boala de iradiere apare in momentul in care corpul uman este expus unei doze foarte mari de
radiatii intr-o perioada de timp foarte scurta(expenure acuta).Cantitatea de radiatii absorbita
sistemic, numita si doza absorbita este direct proportional cu gravitatea simptomelor.

Boala de iradiere mai este denumita si sindrom acut ca urmare a expunerii la radiatii sau
otravirea cu radiatii. Expunerile uzuale la doze mici de radiatii precum efectuarea de rutina a
unei radiografii sau a unei tomografii nu cauzeaza niciodata boala de iradiere.

Simptome:

Severitatea semnelor si simptomelor bolii de iradiere depinde de doza de radiatie

absorbita. Doza de radiatie absorbita depinde de puterea energiei radiate si de distanta dintre
individual expus si sursa de radiatie. Semnele si simptomele depind si de tipul de expunere,
totala sau partial pentru anumite zone ale corpului si de tipul contaminarii, interne sau externe.
Un alt factor care determina gravitatea simptomelor este sensibilitatea tesutului afectat la radiatii.
De exemplu, sistemul digestiv si maduva osoasa sunt extreme de sensibile la radiatii.

Doza absorbita de radiatii se masoara in Gray(Gy). Testele de diagnostic utilizate in practica

clinica precum radiografiile si tomografiile emit o doza foarte mica de radiatii, in general sub 0,1
Gy, doza focalizata pe anumite organe si pe o zona tisulara restransa.

Semnele si simptomele bolii de iradiere apar in general in momentul in care intregul corp
primeste o doza absorbita cel putin egala sau mai mare de 1 Gy. Dozele mai mari de 6 Gy
aplicate la nivelul intregii suprafete corporale determina o afectare grava, neresponsiva la
tratament, decesul survenind intr-o perioada cuprinsa intre doua zile si doua saptamani de la
expunere initiala, rapiditatea cu care se produce decesul depinzand de doza de radiatii absorbita
si de durata expunerii.

Semnele si simptomele initiale ale bolii acute de iradiere care este responsiva la
tratament sunt in general greata si varsaturile. Timpul scurs intre data expunerii si momentul
aparitiei primelor simptome este un indicator foarte bun cu privire la doza de radiatii absorbita de
catre individ.

Primul episod de greata si varsaturi se poate ameliora spontan, urmand o perioada

asimptomatica, dar dupa aceasta vor aparea noi simptome, mai grave. In general, cu cat doza
absorbita este mai mare si cu cat durata expunerii la radiatii este mai crescuta, cu atat mai rapide
si mai severe vor fi simptomele.

Simptomele ce urmeaza expunerii la radiatii au fost clasificare conform manualului Merck in

doua categorii: simptome precosi si simptome tardive.

Simptomele precoce sunt:

 Greata si varsaturile care apar in primele 6 ore de la o expunere de 1-2 Gy (mica),
in primele 2 ore de la o expunere de 2-6 Gy ( moderata), in prima ora de la o expunere 6-
8 Gy(severa) si in primele 10 minute dupa o expunere de 8-10 Gy sau mai mare (foarte
severa).
 Diareeea debuteaza in primele 8 ore de la o expunere moderata, in primele 3 ore de la o
expunere severa si in prima ora dupa o expunere foarte severa.
 Cefaleea debuteaza in primele 24 de ore dupa o expunere moderata, in primele 4 ore
dupa o expunere severa si in primele 2 ore dupa o expunere foarte severa.
 Febra debuteaza in primele 3 ore dupa o expunere moderata, in prima ora dupa o
expunere severa si tot in prima ora dupa o expunere foarte severa.

Simptomele tardive sunt:

 Ameteala si dezorientarea care apar in prima saptamana dupa o expunere severa si
imediat dupa o expunere foarte severa.
 Oboseala si alterarea starii generale apar in primele 4 saptamani dupa o
expunere mica, la 1-4 saptamani dupa o expunere medie, la 1 saptamana dupa expunere
severa si imediat dupa o expunere foarte severa.
 Alopecia, hematemeza, hemoragia digestive inferioara, infectiile,
vindecarea cu greutate a ranilor cutanate si hiopotensiunea apar la 1-4
saptamani dupa o expunere medie, la 1 saptamana dupa o expunere severa si imediat
dupa o expunere foarte severa.

Orice expunere la radiatii reprezinta o urgenta, soldandu-se cu internarea pacientului in

spital si supravegherea lui atenta.

Etiologie
Radiatia este energia eliberata de atomii unor elemente radioactive fie sub forma unei
unde, fie sub forma de particule de dimensiuni foarte mici. Boala de iradiere este
cauzata de expunerea la doze mari de radiatii, expunere care are loc in general in timpul
unui reactor, un act nuclear, detonarea de dispositive radioactive portabile in zone de
razboi, detonarea unui dispozitiv explozibil care emite material radioactive si detonarea
unei arme nucleare.
Boala de iradiere apare in momentul in care radiatia de inalta energie afecteaza sau
distruge anumite celule din organism. Regiunile din corpul omenesc care sunt cel mai
vulnerabile la actiunea radiatiilor de inalta energie sunt straturile celulare si tisulare ce
alcatuiesc tractul gastrointestinal si celulele hematopoietice care produc precursorii
celulelor sanguine, situate in maduva osoasa.

Diagnostic
In momentul in care o persoana a fost expusa la radiatii in doze mari ca urmare a unui
accident nuclear industrial sau ca urmare a unui atac, personalul medical va urma o
procedura diagnostic prin care sa stabileasca doza absorbita de radiatii. Determinarea
dozei absorbite este extreme de importanta, fiind esentiala pentru evaluarea severitatii
bolii de iradiere si managementului therapeutic, dar si pentru a determina daca persoana
va supravietui sau nu.
Informatii foarte utile pentru determinarea dozei absorbite de radiatii sunt:
 Detaliii cu privire la expunere: distanta de la sursa de radiatii la pacient si durata
expunerii pot oferi o apreciere grosiera cu privire la severitatea bolii de iradiere.
 Varsaturile, greata si alte simptome precoce: timpul de la expunere la radiatii
si debutul varsaturilor este un indicator foarte bun pentru determminarea severitatii bolii
de iradiere si estimarea dozei absorbite. Cu cat timpul de expunere si aparitia primelor
simptome este mai scurt, cu atat doza de radiatii la care a fost expus pacientul este mai
mare. Aparitia altor simptome insotitoare si severitatea lor ajuta de asemenea la
determinarea dozei absorbite.
  Testele de sange repetate sistematic zilnic apoi la cateva zile ajuta la
determinarea gravitatii afectarii maduvei hematopoietice ( care produce celulele
sanguine) si determinarea eventualelor modificari anormale ale ADN-ului celulelor
sanguine. Severitatea afectarii maduvei hematopoietice este, la fel ca si severitatea
simptomelor, determinate de doza absorbita. Cu cat aceasta este mai mare, cu atat mai
afectata va fi maduva.
 Dozimetria se efectueaza cu un instrument numit dozimetru, care poate sa masoare
doza absorbita de radiatii.
 Contorul Geiger-Muller poate fi utilizat pentru scanarea indivizilor afectati pentru a
determina zona din corp care a absorbit cea mai mare doza de radiatii.

Tipul de radiatii la care a fost expusa persoana respective trebuie de asemenea determinat
deoarece aceasta informative poate ajuta la managementul terapeutic al pacientilor.

Complicatii
Expunerea la radiatii determina boala de iradiere acuta, insa in timp, creste semnificativ riscul
individului afectat de a dezvolta leucemie sau alte tipuri de cancer. De aceea pacientul trebuie
supravegheat si moditorizat indeaproape, efectuandu-se periodic un screening pentru a facilita
diagnosticarea cat mai rapida a unui eventual cancer sau leucemii.

Tratament
Scopurile tratamentului in boala acuta de iradiere sunt urmatoarele:

 prevenirea contaminarii radioactive ulterioare a altor persoane (inlaturarea si

izolarea sursei de radiatii);
 tratarea simptomelor amenintatoare de viata precum arsurile si simptomele
traumatice;
 managementul durerii si ameliorarea simptomelor precum febra, greata si
varsaturile.

Decontaminarea reprezinta inlaturarea a cat mai multe particule radioactive externe

posibile. Hainele si incaltamintea pacientului sunt cele mai contaminate, iar inlaturarea
lor elimina aproximativ 90% din contaminarea radioactive externa. Decontaminarea pielii
se face prin spalarea pacientului cu apa si sapun. Decontaminarea previne difuziunea
particulelor radioactive in mediu si contaminarea altor persoane precum si contaminarea
interna a pacientului prin inhalatie, ingestie sau rani deschise. Tot personalul medical care
intra in contact cu pacientul/pacientii afectati trebuie sa poarte obligatoriu costum de
protective.
 Tratamentul stimulant al maduvei osoase hematopoietice este urmatorul
pas dupa decontaminare. Se administreaza factori de crestere, in principal factor
stimulent al coloniilor granulocitare care determina cresterea productiei medulare de
cellule albe hematopoietice si poate ameliora efectele nocive ale radiatiei asupra maduvei
osoase. Scopul este cresterea productiei de cellule hematopoietice. Pacientii care au
afectare medulara severa primesc si transfuzii de eritocite (celule rosii ale sangelui) si/sau
transfuzii de trombocite.
Se face si tratamentul contaminarii interne, administrandu-se anumiti agenti in scopul
reducerii afectarii organelor interne de catre particule radioactive. Insa pentru ca
tratamentul intern sa poata fi afectat, trebuie sa se cunoasca tipul de radiatie la care a fost
expus pacientul.
Iodura de potasiu este o forma non-radioactiva de iod. Deoarece iodul este un
element essential pentru functionarea tiroidei, tiroida capteaza in general aproape toata
cantitatea de iod administrate extern. In momentul in care pacientul este contaminat cu
iod radioactiv, acesta va fi absorbit de catre glanda tiroida. Tratamentul cu iodura de
potasiu determina scaderea absorbtiei iodul radioactive la nivel tirodian, deoarece tiroida
va incepe sa absoarba iodul din iodura de potasiu. Iodul radioactiv este eliminat prin corp
pe cale urinara. Iodura de potasiu nu este un antidot, ci doar un tratament adjuvant si este
efficient numai daca este administrat in primele 24 de ore de la expunere.
Albastrul de Prusia este un tip de colorant care se leaga de particulele radioactive de
cesiu si taliu si este administrat in cazul in care pacientul a suferit o contaminare cu unul
dintre aceste elemente. Particulele radioactive vor fi excretate apoi pe cale intestinala.
Acest tratament creste rapiditatea eliminarii particulelor radioactive si reduce cantitatea
de radiatii absorbita de celule.
Acidul dietilentriamin penta acetic (DTPA) se leaga de metale radioactive
precum Plutoniu si Americiu. Particulele radioactive vor fi eliminate mai rapid urinar,
reducandu-se cantitatea de radiatii absorbita.
Pe langa aceste tratamente menite grabirii eliminarii particulelor radioactive din organism
se efectueaza si tratament suportiv pentru infectiile bacteriene (una dintre complicatiile
post-expunere), cefalee, greata si varsaturi, diaree, febra, deshidratare si arsuri.
Persoanele care au fost expuse dozelor foarte mari de radiatii , de 6 Gy sau mai mult au
sanse foarte mici de supravietuire. In functie de severitatea bolii de iradiere, decesul
poate sa apara intr-o perioada cuprinsa intre 2 zile si 2 saptamani. Persoanele care au fost
expuse unei doze letale de radiatii vor primi medicamente pentru controlul durerii si
varsaturilor, tratamentul avand un rol strict paleativ, de ameliorare a simptomelor.

Preventie
In cazul in care se produce un accident nuclear in zona in care locuiti si daca va aflati
intr-o cladire, pasii pe care trebuie sa ii urmati sunt urmatorii:
 Inchideti si incuiati toate usile si ferestrele;
 Opriti aerul conditionat, ventilatoarele si toate unitatile de incalzire;
 Mutati-va daca este posibil la subsolul cladirii sau intr-o camera fara ferestre.

Autoritatile sunt obligate sa ia masuri urgente de protective a populatiei, prin urmare se

va institui evacuarea de urgenta. Trebuie sa aveti la dumneavoastra lucruri esentiale
precum:
 O lantern;
 Un radio portabil cu baterii;
 O trusa de prim ajutor;
 Medicamente de baza precum antipiretice, analgezice si antiemetice;
 Mancare sigilata in conserve;
 Apa imbuteliata;
 Haine.