Cap.

3: Conceptul dreptului
1.Acceptiunile notiunii de dr.
Intr-un prim sens, cuv. drept semnifica stiinta dreptului – ansamblul de idei, notiuni, concepte
si principii care explica dreptul si prin intermediul carora dreptul poate fi gandit. Dreptul nu e
numai stiinta, in egala masura e tehnica si arta. Ca ansamblu de norme care organizeaza viata
in comun, dreptul este o tehnica a convietuirii umane, destinata sa apere societatea de excese.
Dreptul imbina necesitatea si libertatea. Necesitatea, ca un domeniu specific dreptului, rezulta
chiar din scopurile generale ale vietii sociale, scopuri prefigurate in ansamblul normelor legale.
Acest ansamblu alcatuieste dreptul obiectiv. Dreptul este principiul de directie, de coeziune
sociala, el da societatii caracterul de definit, de coerenta.
Intr-un al doilea sens, dreptul mai semnifica si facultatea unui subiect de a-si valorifica sau a-si
apara impotriva tertilor un anumit interes, legalmente protejat. Acesta este dreptul subiectiv si
implica categoria de libertate.
Totalitatea normelor juridice in vigoare dintr-un stat poarta denumirea de drept pozitiv, un
drept aplicabil imediat si continuu, obligatoriu si susceptibil a fi adus la indeplinire printr-o
forta exterioara.
Cuvantul “drept” mai este asociat, ca adjectiv, in aprecierile de natura morala.

2. Originea si aparitia dreptului. Dimensiunea istorica a dreptului.

Dreptul este indisolubil legat de evolutia generala a societatii, de particularitatile societatii in
diferitele sale trepte de dezvoltare istorica. Romanii credeau in vesnicia dreptului. Acolo unde
este societate exista si drept (Ubi societas ibi jus). Hugo Grotius (1583-1645), reprezentant de
seama al Scolii Dreptului Natural, considera dreptul natural ca totalitatea principilor pe care
ratiunea le dicteaza pentru satisfacera inclinarii naturale a omului pentru viata sociala. Deci, nu
este suficient apetitul social al omului, este nevoie si de ratiune care dicteaza principii, anumite
precepte fundamentale. Aceste precepte priveau:1) alieni abstinentia (respectarea a tot ce e al
altuia);2) promissorum implendorum obligatio (respectarea angajamentelor);3) damni culpa
dati reparatio (repararea pagubelor pricinuite altora);4) poenae inter hominis meritum
(pedeapsa echitabila). Acestea erau, in concceptia lui Grotius, bazele pe care se construieste dr.
natural. Prin acestea el se deosebeste de dreptul pozitiv – un drept imperfect, schimbator.
Drepturile omului sunt, in conceptia curentului jusnaturalismului, cele care decurg din calitatea
sa rationala. Esenta omului sta in individualitatea lui. Fiinta umana atinge destinatia ei intrucat
se comporta ca purtatoare a ratiunii.
Ginta a fost forma universala de organizare a societatii primitive. Ea s-a caracterizat printr-o
diviziune naturala a muncii si prin domnia obiceiului. Democratia gentilica insemna
proprietatea comuna asupra pamantului si lipsa unei forte exterioare de constrangere. …

3. Primele legiuiri.
Dreptul apare in orientul antic. Intre primele legiuiri se mentioneaza: Codul lui Hamurabi
(Babilon), Legile lui Manu (India), Codul lui Mu (China). Codul lui Hamurabi, descoperit la
Susa in 1901, cuprinde 282 articole. Acest cod edictat cu 2000 ani B.C, contine atat norme
juridice, cat si norme morale si religioase. Legile lui Manu cuprind 5370 versuri si au fost
edictate de catre Brahmani printr-o indelungata contributie colectiva. (,,Pedeapsa carmuieste
omenirea si o protejeaza”). In Europa, primele legiuiri consemnate documentar sunt legile lui
Lycurg in Sparta (sec X-lea si al XI-lea BC), Legile lui Dracon si Solon in Atena (sec. VI-lea si
al V-lea BC), legea celor XII Table la romani (sec V-lea BC).
4. Dimensiunea sociala a dreptului:
Dreptul este inainte de toate un fenomen social. Realitatea juridica (juridicul) este o
dimensiune inalienabila a realitatii sociale in conditii istorice determinate. Componentele
juridicului sunt: constiinta juridica, dreptul si relatiile juridice (ordinea de drept).
a) Constiinta juridica joaca rolul unui receptor si al unui tamon. Receptor, in sensul ca primeste
stimulii pe care-i emite societatea, ii ordoneaza si-I supune unui examen axiologic, si tampon,
pentru ca se interpune intre acesti stimuli. Constiinta juridica apare apare ca o premisa a
dreptului (ca fenomen normativ), functia sa normativa fiind mijlocita de ipostazele constiintei,
prin care omul devine propriu-zis subiect: cea cognitiva, cea actionala si cea cultural-
axiologica. Constiinta juridica se bazeaza pe 2 componente: o componenta rationala –
ideologia juridica – si o componenta psihica.
b) A doua componenta a juridicului o constituie partea institutionala – dreptul, ca sistem de
reglementari si institutii. Aceasta parte alcatuieste miezul juridicului.
c) Cea de-a treia componenta a juridicului este alcatuita din elemente relationale, sociologice.
Sunt cuprinse aici raporturile juridice si situatiile juridice, cele care probeaza eficienta
dreptului. In cadrul acestor raporturi, oamenii participa in calitate de subiecte de drept,
valorificandu-si sau aparandu-si pe cale legala interese si drepturi.

5. Factorii de configurare a dreptului: Plecand de la examinarea rolului acestor factori,

acestia sunt grupati in trei mari categorii: cadrul natural, cadrul social-politic si factorul uman.
1.Cadrul natural – factor de configurare nu in mod automat ci intotdeauna in legatura cu un
factor social. El devine o forta creatoare doar cand un interes social dicteaza acest lucru.
Mediul geografic reprezinta un ansamblu de factori care influenteaza viata sociala, dezvoltarea
economica, posibilitatile dezvoltarii politice, etc. Diversele imprejurari naturale care nu depind
de vointa omului pot constitui, prin vointa legii, cauze de nastere, modificare sau stingere a
raporturilor juridice (nasterea, moartea, curgerea implacabila si ireversibila a timpului,
calamitati naturale, etc).
2.Cadrul social politic: - aici intra componente ale societatii civile si componente ale societatii
politice. Ca element component al acestui factor, economicul (conditiile materiale ale
societatii) isi impune autoritatea asupra celorlalte componente ale sistemului social. Dreptul
economic modern dezvaluie natura instrumentala a juridicului. Relatia intre stat si drept
implica statul atat in procesul de creare a dr. cat si in procesul de realizare a dr. Proiectele
politice majore sunt viabile in mom. in care modalitatile juridice intervin si in mom. in care
dreptul da o forma specifica acestor proiecte.
Asupra dreptului exercita influenta structurile organizatorice ale societatii. Nu avem in vedere
doar structurile politice oficiale – statul in primul rand- ci si grupurile de interes, grupurile de
presiune, partidele politice – structuri sociale nestatale. Un grup de interes este orice structura
grupala care, pe baza uneia sau a mai multor atitudini comune, transmite anumite scopuri
celorlalte grupuri din societate in vederea stabilirii, a mentinerii sau a intensificarii formelor de
comportament care sunt implicate in atitudinile comune (aceste grupuri actioneaza pentru
maximizarea intereselor membrilor sai)…
3. Factorul uman – zona de focalizare a atentiei oricarui legiuitor. Dreptul are ca principiu de
referinta libertatile fundamentale ale omului. De la nastere, omul parcurge un proces complex
si indelungat de socializare (integrare in soc.). Socializarea implica procesul de devenire
umana a individului si formarea sistemelor de raspuns la diversele cerinte sociale. Legea
juridica constituie un important factor de socializare. Dreptul trebuie sa inlature incertitudinile,
sa ofere omului variante pozitive pentru stabilirea sensului existentei sale. Dr. este implicat in
procesul de adaptare a oamenilor la viata sociala, fiind in acest sens, un model cultural. In acest
proces de adaptare, dreptul are o cauza eficienta , un fond, o forma, si o cauza finala.
Dimensiunea umana a dr. priveste, inainte de orice, drepturile fundamentale ale indiviului,
drepturi care garanteaza egalitatea deplina a tuturor oamenilor, posibilitatea lor de manifestare
nestingherita in temeiul demnitatii si al libertatii.

6. Esenta, continutul si forma dretului.

Din multitudinea determinarilor calitative ale dreptului se desprinde o calitate principala care
exprima calitaqtea intregului, determinarea lui interna.; aceasta este calitatea juridica a vointei
si a interesului care prezideaza la aparitia normelor dreptului si care asigura un anumit
echilibru in desfasurarea rap. interumane.
a) Esenta dr. – trasaturile relativ stabile ale fenomenului juridic care determina fenomenul sa se
individualizeze in clasa fenomenelor normaive inconjuratoare. Esenta dr. este o expresie a unei
vointe generale. Vointa este un efort voluntar, in care se confrunta posibilitatile omului u
conditiile obiective si subiective. Cand se abordeaza esenta dr. se are in veder vointa generala
ce se exprima in cutume sau legi, care tinde sa-si subordoneze vointele individuale.
Vointa generala, in conceptia lui Rousseau, nu este suma tuturor vointelor, ci numai a celor
care concorda in vederea asociatiei. Baza constructiei sale ramane vointa particulara.
Constituind esenta dreptului, aceasta vointa generala oficializata (vointa juridica), exprimata in
legi si aparata de stat, trebuie privita ca o unitate de momente sociale si psihologice. Fara a se
identifica cusonstiinta juridica, vointa reprezinta o parte activa a acesteia. Ceea ce deosebeste
dreptul, ca sistem normativ, de alte sisteme sociale normative, este tocmai aceasta calitate
juridica a vointei ce se exprima in integralitatea normelor, cu toate consecintele ce decurg din
aceasta imprejurare.

b) Continutul dr. – il constituie ansamblul elementelor, al laturilor si al conexiunilor care dau

expresie concreta vointei si intereselor sociale ce reclama oficializarea si garantarea pe cae
etatica. Continutul dr. implica esenta sa, dar nu se reduce la ea. Continutul dr. are ca latura
componenta dominanta sistemul normelor juridice. Normele de drept – laturi alcatuitoare ale
continutului dreptului – se infatiseaza in calitate de premise si conditii ale ordinii, precum si ca
instrumente de control social. Cercetarea actuala a continutului dreptului este puternic marcata
de tendinta explicarii si a conceperii dreptului in sensul cuprinderii factorilor complecsi –
normativi si sociali, care poate oferi raspunsuri modului activ in care nevoile schimbatoare ale
societatii isi gasesc exprimare in dr.

c) Forma dr. – seminifca exprimarea organizarii interioare a structurii continutului; ea

desemneaza aspectul exterior al continutului, modul sau de exterioarizare. Forma dreptului are
intotdeauna greutatea sensului acestuia, ea apartineuuei continut; forma goala este o
absurditate. Corespunzand continutului, forma da un spatiu de exensie cuprinzator acestuia, ii
identifica elementele de specialitate intr-un perimetru social-istoric dat. In aceasta lumina,
forma est chiar legea de alcatuire, modul in care se leaga elementele care compun continutul
dreptului. Din perspectiva structuralist-sistematica, se poate vorbi despre o forma interna si o
forma externa a dr. Forma interna este chiar interactiunea ramurilor dreptului, gruparea
normelor juridice pe institutii si ramuri (de dr privat sau public). Forma externa poate fi
analizata din mai multe puncte de vedere:a) dpdv. al modalitatilor de exprimare a vointei
legiuitorului – izvoarele dreptului; b) dpdv. al modalitatilor de sistematizare a legislatiei –
codificari, incorporari, etc; c)dpdv al mod. de expimare a normelor de dr. in felurite acte ale
organelor de stat – legi, decrete, hotarari.

7. Tipologia dreptului: …
8.Sistemul dreptului:
Dreptul nu exista prin simpla alaturare a unui numar, mai mic sau mai mare, de norme juridice.
Structura sa implica o retea de relatii, a caror organizare constituie pana la urma un sistem. In
aceasta lumina, sistemul dr. apare ca un ansamblu organizat si logic, care implica relatia intreg-
parte. Caracteristica sistemului consta in prezenta obligatorie a unei structuri comune care
reuneste elementele si care-si pune, in cele din urma, amprenta pe aceste elemente.
A) Sistemul dr. – rezulatul unitatii ramurilor si al institutiilor dreptului. Sist. dr. apare ca
unitate obiectiv determinat, pe cand sistemul legislatiei reprezinta o organizare a legislatiei pe
baza unor criterii alese de legiuitor. Normele juridice nu exista izolate; ele se grupeaza in
institutii si ramuri. In felul acesta, norma juridica reprezinta elementul de baza al sistemului
dreptului, ea formeaza sistemul juridic elementar. Sist. dr. constituie generalul, in raport cu
norma de dr. care reprezinta individualul.
B) Criteriile de structurare a sistemului de dr.
Cea mai larga grupare de norme juridice o constituie ramura de drept. Aceasta este ansamblul
normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un anumit domeniu al vietii sociale,
in baza unei metode specifice de reglementare si a unor principii comune. Criteriile dupa care
se structureaza ramurile sistemului dreptului sunt:a) obiectul reglementarii juridice (relatiile
sociale ce cad sub incidenta normelor juridice);b) metoda reglementarii (modalitatea practica
de infuentare a conduitei in cadrul respectivelor relatii sociale; c) principiile comune ramuri de
drept respective.
Obiectul reglementarii juridice, constituie, impreuna cu principiile comune reglementarii din
ramura respeciva, criterii obiective ale constructiei unei ramuri. Metoda de reglementare, ca
ansamblu de modalitati prin care se dirijeaza conduita umana pe o cale utila societatii,
formeaza un criteriu subiectiv. In cadrul fiecarei ramuri de dr., normele juridice se grupeaza in
ansambluri normative mai reduse – institutii juridice. Ansamblul normelor juridice care
reglementeaza relatii sociale apropiate alcatuiesc o institutie juridica (instituita mostenirii).
Institutia juridica se defineste ca o totalitate de norme juridice organic legate, apartinatoare
unei ramuri de dr., norme ce reglementeaza un grup de relatii sociale inrudite, dupa metoda de
reglementare specifica ramurii respective.
C) Diviziunea dreptului in drept public si drept privat.
Dreptul pozitiv se imparte in drept public si in dr. privat. Aceasta diviziunea isi gaseste
originea inca din dreptul roman. In ceea ce priveste dreptul public intern, in componenta sa
intra spre ex: dr. constit, dr. admin., dr. penal, dr. muncii, dr. financiar, dr. procesual. In dr
privat intern intra: dr. civ., dr. comercial. Ramurile dreptului ce intra in componenta dr. public
au ca obiect de reglementare relatiile sociale din domeniul organizarii puterilor publice,
distribuirea competentelor in stat, forma statului, etc. Ramurile ce intra in competenta dr. privat
reglementeaza relatile sociale, patrimoniale si personale nepatrimoniale la care participa
particularii. Criteriile generale ce prezideaza la aceasta diviziune a dreptului – interesul general
(dr. public) si interesul personal (dr. privat).

9. Definitia dreptului:
Romanii – Ius est ars boni et aequi (Celsus)… Dreptul este ansamblul regulilor asigurate si
garantate de catre stat, care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman in
principalele relatii din societate, intr-un climat specific manifestarii coexistentei libertatilor, a
apararii drepturilor esentiale ale omului si a statornicirii spiritului de dreptate.