Curs 3

REPRODUCEREA SEXUATĂ
MEIOZA
Reproducerea sexuată reprezintă producerea de noi organisme vii prin combinarea informațiilor genetice
de la indivizi de sexe diferite. În majoritatea celulelor eucariote, există două seturi de cromozomi (2n): un set (n)
este moștenit de la părintele masculin, iar celălalt set (n) de la părintele feminin. Fiecare cromozom dintr-un set
are un cromozom corespunzător în celălalt set, împreună constituind o pereche de cromozomi omologi (Fig. 2.3-
11).

Figura 2.3-11. Pereche de cromozomi omologi

(https://biology.stackexchange.com/)

Perechea de cromozomi omologi – este o pereche în care fiecare cromozom este identic cu celălalt
(conține gene pentru același caracter – gene alele) (Fig. 2.3-12). O singură pereche diferă: cromozomii sexului X
sau Y.

Figura 2.3-12. Fiecare cromozom din pereche conține gene pentru același caracter (gene alele)

1
 (https://biology.stackexchange.com/)
Cei doi cromozomi ai unei perechi omoloage sunt, de obicei, identici în structură și mărime (cu excepția
cromozomilor sexului). De exemplu, celulele umane diploide au 2n = 46 de cromozomi (n - numărul de perechi
de cromozomi, n = 23 de perechi omoloage). În gameți (ovule și spermatozoizi) există un singur set de cromozomi
(n), gameții fiind astfel haploizi. Pentru clarificare:
• Numărul diploid de cromozomi – este un număr cu două seturi de cromozomi (2n) (la om 2n = 46; n
= 23);
• Numărul haploid de cromozomi – se referă la un singur set de cromozomi (n) (în gameți).
Prezența a două seturi de cromozomi în celula eucariotă este o consecință a reproducerii sexuate.
Reproducerea sexuată este formată din două procese:
 Meioza, prin care se formează gameții haploizi în care numărul de cromozomi este redus la jumătate;
și
 Fecundarea, în care doi gameți haploizi (n) fuzionează și restabilește numărul de cromozomi la
valoarea sa diploidă inițială (2n) (Fig. 2.3-13).

Figura 2.3-13. Meioza reduce numărul de cromozomi;

fecundarea restaurează numărul diploid al speciei

MEIOZA
Meioza (gr. meion = a înjumătăţi), numită şi diviziune reducţională, reprezintă diviziunea celulelor
germinale sau sexuale (diploide, 2n), prin care numărul de cromozomi se reduce la jumătate și în urma
căreia se formează gameţii haploizi (n) (fig.1). Meioza are loc doar la organismele care se reproduc sexuat, în
cadrul gametogenezei, prin diviziune indirectă specifică celulelor germinale (spermatocitul și ovocitul de ordinul
II), cu formarea celulelor sexuale - gameții (ovule și spermatozoizi).

2
 Fig.1. Meioza la antere de Allium ursinum ( 2n = 14), aspect microscopic
Metafaza II (foto stânga) şi Anafaza II (foto dreapta)

Ca și mitoza, meioza este precedată de o etapă interfazică care include fazele G1, S și G2 (Fig. 2.3-14).

Figura 2.3-14. Interfaza și meioza

(https://content.openclass.com)

Fazele meiozei
Meioza constă din două diviziuni nucleare succesive:
a. O diviziune reducţională sau meioza I, primară sau heterotipică;
b. O diviziune ecvaţională (echilibrată) sau meioza II, secundară sau homotipică.
Meioza primară este precedată de interfază unde, în faza S a acesteia, ADN se replică doar o dată, cu
formarea cromatidei soră a fiecărui cromozom, având ca rezultat final cromozomii bicromatidici. Între diviziunile
1 și 2 poate exista o etapă intermediară - interchineza, fără sinteză suplimentară de ADN. Fiecare dintre cele 2
etape ale meiozei cuprinde 4 faze: profaza, metafaza, anafaza și telofaza.
ÎN MEIOZA I, dintr-o celulă diploidă, care are două garnituri de cromozomi: una de origine maternă,
cealaltă de origine paternă, se formează două celule cu nuclei haploizi.
3
 MEIOZA II este asemănătoare cu mitoza obişnuită; dintr-o celulă haploidă se obţin patru celule haploide
(n): gameţii. Cu toate acestea, meioza II diferă de mitoză deoarece, numărul de cromozomi fiind deja redus la
jumătate, celula nu mai are același număr de cromozomi ca în mitoză. De exemplu, o celulă umană dintr-un ovar
sau testicul (care urmează să înceapă diviziunea meiotică) are 46 de cromozomi. La sfârșitul meiozei I, fiecare
dintre cele două celule fiice va avea doar 23 de cromozomi; numărul original, de 46 de cromozomi, va fi separat
în 2 seturi de câte 23 de cromozomi fiecare. Apoi, la sfârșitul meiozei II, fiecare dintre cele 4 celule fiice produse
va avea câte 23 de cromozomi, adică un sfert din cantitatea de ADN pe care celula originală a avut-o (Fig. 2.3-
15).

Figura 2.3-15. Cele două diviziuni celulare ale meiozei (http://www.bbc.co.uk/schools)

În această figură, celula originală este 2n = 46. După două diviziuni meiotice, fiecare celulă
rezultată va avea n = 23 de cromozomi

În procesul de fecundare, prin unirea unui gamet mascul (n) cu un gamet femel (n), rezultă un zigot
diploid (2n) în care se restaurează numărul de cromozomi corect al speciei.

a. DIVIZIUNEA REDUCŢIONALĂ – MEIOZA I

Meioza I (faza reducţională) cuprinde mai multe faze:
 Profaza I;
 Metafaza I;
4
  Anafaza I;
 Telofaza I.
Profaza I este o fază care, la majoritatea organismelor superioare, durează mai multe zile şi se împarte în
mai multe subfaze:
1. Leptonem (gr. leptos = subţire; nema = filament);
2. Zigonem (gr. zygotos = împreună);
3. Pachinem (gr. pachys = gros);
4. Diplonem (gr. diplos = dublu);
5. Diachineză (gr. dia - divergent, kinesis - mișcare).
1. Leptonem:
 Nucleul celulei are un număr dublu de cromozomi (2n).
 Cromozomii apar sub formă de filamente subţiri, fiecare fiind format din două cromatide, deci sunt
bicromatidici.
 De-a lungul filamentelor pot fi observate cromomerele (structuri granulare aliniate serial de-a lungul
unui cromozom eucariot, care rezultă din înfășurarea locală a moleculei de ADN) (Fig. 2.3-16).

Figura 2.3-16. Aspectul cromozomilor în leptonem

2. Zigonem
 Cromozomii omologi, unul matern şi altul patern, încep să se unească din loc în loc, de-a lungul
cromatidelor nesurori, formându-se perechi de omologi numiţi bivalenţi (Fig. 2.3-17a).
 Fiecare bivalent conţine patru cromatide (tetrada). Bivalenţii sunt ataşaţi de membrana nucleară
prin intermediul telomerelor cromozomilor omologi.
Procesul de împerechere a cromozomilor omologi se realizează cu ajutorul complexului sinaptinemal
(gr. synapto = unire) (Fig. 2.3-17b).

5
 Figura 2.3-17. (a) Procesul de împerechere a cromozomilor omologi;
(b) Formarea complexului sinaptinemal şi formarea perechilor de bivalenţi
(http://www.phschool.com/science/biology_place/biocoach/)
3. Pachinem
 Cromatidele nesurori se unesc cromomeră la cromomeră, sinapsa fiind astfel completă.
 Datorită sinapsei, numărul de cromozomi este egal cu numărul haploid.
 Cromozomii uniţi în perechi se scurtează şi se îngroaşă. Membrana nucleară și nucleolii dispar.
În acest stadiu se realizează procesul de recombinare genetică intra-cromozomală sau crossing-over
(Fig. 2.3-18).

Figura 2.3-18. Crossing-over – schimbul de gene între doi cromozomi.

Rezultă două cromatide identice şi două neidentice care cuprind material genetic de la ambii cromozomi
(https://www.quora.com/What-is-crossing-over-in-terms-of-biology)

6
 4. Diplonem
Bivalenţii uniţi prin sinapsă încep să se despartă rămânând uniţi doar la nivelul unor puncte de contact
numite chiasme. Acestea reprezintă baza citologică a fenomenului de schimb reciproc de segmente cromatidice –
crossing-over.
5. Diachineză
 Cromozomii se condensează şi se scurtează puternic;
 Cromozomii bivalenţi rămân uniţi printr-una sau două chiasme, la nivelul cromatidelor nesurori şi
prin centromer la nivelul cromatidelor surori, până în anafaza I;
 Nucleolii se dezorganizează şi se iniţiază formarea fusului de diviziune;
 Membrana nucleară se dezorganizează, cromozomii desprinzându-se de ea.

Metafaza I. În această fază, cromozomii bivalenţi prezintă un maxim de condensare şi scurtare. Aceştia
se ataşează de fibrele fusului de diviziune cu ajutorul kinetocorilor şi se plasează în zona ecuatorială a celulei
formând placa metafazică (Fig. 2.3-19).

Figura 2.3-19. Formarea plăcii metafazice

Fiecare bivalent are doi centromeri funcţionali nedivizaţi orientaţi spre polii opuşi ai celulei. Orientarea
lor nu ţine cont de originea lor maternă sau paternă. La trecerea din metafaza I în anafaza I are loc disjuncţia
(separarea) independentă a perechilor de cromozomi (recombinarea genetică inter-cromozomală).

Anafaza I. Cromozomii omologi încep să se îndepărteze unul de altul, cromatidele nesurori se rup la
nivelul chiasmelor. Cromozomii omologi separaţi, formaţi din câte două cromatide, alunecă pe fibrele fusului de
diviziune spre cei doi poli opuşi ai celulei (Fig. 2.3-20). Cromatidele surori sunt unite prin centromer, care nu s-
a divizat. Fiecare nucleu în anafaza I este format dintr-un număr haploid de cromozomi (n).

7
 Figura 2.3-20. Separarea perechilor de cromozomi şi deplasarea lor spre polii opuşi ai fusului

Telofaza I. În jurul celor două grupuri de cromozomi (n), ajunşi la capetele fusului de diviziune, se
formează membrana nucleară, cele două celule fiice formând o diadă (Fig. 2.3-21). Dispare fusul de diviziune,
iar cromozomii se decondensează.

Figura 2.3-21. Telofaza I

La unele specii, cromozomii trec direct de la telofaza I la profaza II fără să se decondenseze. La alte specii,
între cele două diviziuni meiotice există o fază scurtă numită interkineză în care, însă, nu are loc replicarea
cromozomilor.
În cadrul primei diviziuni meiotice se desfăşoară cele mai importante evenimente din punct de
vedere genetic:
1. Sinapsa cromozomală;
2. Recombinarea genetică intra-cromozomală (crossing-over);
3. Disjuncţia independentă a perechilor de cromozomi (recombinarea genetică inter-
cromozomală);
4. Reducerea la jumătate a numărului de cromozomi.
8
 Primele două evenimente (1 și 2) au loc în profaza I, al treilea (3) are loc la trecerea din metafaza I în
anafaza I, iar ultimul (4) după prima diviziune meiotică. Cele două procese responsabile de variația genetică
sunt: procesul de crossing-over și distribuția aleatorie a cromozomilor materni și paterni.

b. MEIOZA II (ECVAŢIONALĂ)
Meioza II (equaţională) sau secundară este asemănătoare cu o mitoză obișnuită și implică parcurgerea
următoarelor etape:
 Profaza II;
 Metafaza II;
 Anafaza II;
 Telofaza II.
Profaza II. Este scurtă și greu de observat la microscop. În această fază cromozomii se recondensează,
după o scurtă interfază în care ADN nu se mai replică. Fusul se reformează, iar membrana nucleară se descompune
din nou.
Metafaza II. Cromozomii bicromatidici se ataşează la fibrele fusului de diviziune şi se dispun în planul
ecuatorial al celulei.
Anafaza II. Centromerii fiecărui cromozom se clivează longitudinal, cromatidele surori se separă şi
cromozomii monocromatidici migrează spre polii opuşi ai celulei.
Telofaza II. În jurul fiecărui set de cromozomi cu număr haploid se formează membrana nucleară; rezultă
un grup de patru celule (tetrada), fiecare celulă conţinând câte un set haploid de cromozomi monocromatidici.
Majoritatea plantelor au un ciclu de viață complex, care include două generații distincte (etape): sporofitul
diploid și gametofitul haploid. Aceste două etape alternează; sporofitul produce spori haploizi prin meioză, iar
gametofitul produce gameți haploizi prin mitoză (Fig. 2.3-22).
Acest tip de ciclu de viață este denumit uneori alternanța generațiilor. În acest ciclu, produsele imediate
ale meiozei se numesc spori, nu gameți; sporii suferă una sau mai multe diviziuni mitotice pentru a produce
gameți. Deși termenii folosiți pentru acest proces sunt oarecum diferiți de cei utilizați în mod obișnuit în ceea ce
privește animalele, procesele la plante și la animale sunt în principiu aceleași; în ambele situații, meioza duce la
reducerea numărului de cromozomi, producând celule haploide.

9
 Figura 2.3-22. Etapele meiozei în celula vegetală:
1. Profaza I; 2. Metafaza I; 3, 4. Anafaza I; 5. Telofaza I; 6. Profaza II; 7. Metafaza II; 8, 9. Anafaza II;
10. Telofaza II (sursa: biologyforhighschool.net / www.philpoteducation.com)

La organismele animale, producerea gameților (prin spermatogeneză și ovogeneză) are loc în testicule și
ovare. În testicule, un spermatogoniu diploid este supus meiozei, producând patru celule spermatice haploide. În
ovar, un ovogoniu diploid este supus meiozei pentru a produce un singur ovul mare și corpi polari mai mici, care
în mod normal se dezintegrează (Fig. 2.3-23).

Figura 2.3-23. Etapele meiozei în celula animală

(sursa: biologyforhighschool.net /www.philpoteducation.com)

10
2.3.4. ASEMĂNĂRI ŞI DIFERENŢE DINTRE MITOZĂ ŞI MEIOZĂ

Asemănările dintre mitoză şi meioză rezultă din următoarele aspecte:

 Ambele reprezintă procesul de diviziune nucleară;
 Ambele implică sinteza materialului genetic;
 În faza iniţială a mitozei, cât şi a meiozei: nucleul, nucleolii şi membrana nucleară se dezintegrează şi
apare fusul de diviziune.
Diferenţele dintre cele două tipuri de diviziuni sunt următoarele:
 Prin mitoză celula se divide o singură dată; rezultă 2 celule noi, diploide (2n), identice cu celula
parentală;
 Meioza implică combinarea informaţiei genetice de la ambii părinţi – rezultatul fiind un individ
distinct din punct de vedere genetic;
 În meioză, de la o celulă diploidă (2n) rezultă 4 celule fiice cu un număr de cromozomi redus la
jumătate (n);
 Celulele fiice rezultate în urma meiozei nu sunt identice din punct de vedere genetic;
 În meioză, diviziunea celulară are loc de 2 ori, iar replicarea materialului genetic doar o singură dată.
Asemănările şi diferenţele dintre mitoză şi meioză sunt redate în figura de mai jos (Fig. 2.3 -24).

11
 Figura 2.3-24. Asemănări şi diferenţe dintre mitoză şi meioză
(sursa: https://socratic.org)

https://www.youtube.com/watch?v=ZtXZfiSp060
https://www.youtube.com/watch?v=czMmSBaVI4I
https://www.youtube.com/watch?v=2z4XFGgvkkg

12