Adevărata Mare RESETARE - Liviuplesoianu

CARTE: Adevărata mare RESETARE
liviuplesoianu.ro/carte-adevarata-mare-resetare
Utopic nu e să crezi că lumea poate fi schimbată în bine,

ci să crezi că ea mai poate continua aşa cum este acum…
Liviu Pleșoianu
500 de pași către vârful Piramidei Puterii

1
Această carte nu este doar o reacţie faţă de „noua ordine mondială” anunţată la Forumul Economic de la
DAVOS şi intitulată „Marea Resetare”. Această carte este un semnal de alarmă, un semnal de trezire şi
un semnal de adunare. Este structurată pe 500 de puncte care converg către concluzia cu care începe şi
se termină: „Utopic nu e să crezi că lumea poate fi schimbată în bine, ci să crezi că ea mai poate
continua aşa cum este acum…”. Cei 500 de paşi vor purta cititorul pe treptele Piramidei Decizionale, ca
într-un tur virtual, oferind o perspectivă complet diferită despre cum este condusă de fapt lumea şi de
către cine. Vârful piramidei nu este vârf, este doar mijloc… Lumina raţiunii contemporane nu e lumină, e
doar întuneric vândut ca „lumină”… Ceea ce pare a fi nu este, iar ceea ce este e făcut să pară a nu fi…
Totul este inversat, iar miliarde de oameni sunt abil plasaţi într-o bulă socială artificială care îi împiedică
să vadă realitatea propriei fiinţe şi realitatea propriei lumi. Omul profund, care trăieşte şi acţionează în
centrul fiinţei sale, este determinat, fără să realizeze, să trăiască şi să acţioneze la extrema sa periferie.
Apoi, în loc să li se prezinte realitatea conform căreia problemele umanităţii apar tocmai pentru că
1/145
oamenii sunt determinaţi să trăiască la periferia propriei fiinţe, aceştia sunt ţinuţi ocupaţi cu tot soiul de
“proiecte” şi “programe”, de “sesiuni electorale” şi “soluţii” care sunt concepute tot la periferie, fără nicio
legătură cu omul profund şi cu absolut necesara societate profundă a omului profund.
Puteți citi toată cartea gratuit. Dacă apreciați că vă este de folos, mă puteți susține cumpărând-o (24 de
lei). >>> Clic aici <<<
Adevărata RESETARE are două componente esenţiale. Prima o determină pe cea de a doua.
Reaşezarea întregii societăţi în jurul omului profund determină dezvoltarea fraternităţii umane reale.
Aceştia sunt singurii piloni trainici pe care se poate ridica o construcţie socială cu adevărat nouă, cu
adevărat bună pentru fiinţa omenească. Orice altă aşa-zisă “soluţie”, orice altă aşa-zisă RESETARE,
orice altă aşa-zisă reaşezare nu reprezintă decât vorbe în vânt şi cântece de sirenă.
“Marea Resetare”, despre care se vorbeşte la nivelul conducătorilor lumii, al şefilor de state, de guverne,
de instituţii internaţionale, este o nouă clădire somptuoasă aşezată pe nisipuri mişcătoare. Se doreşte
ridicarea unui nou edificiu mondial care se va prăbuşi la prima mişcare tectonică mai serioasă. Iar motivul
este acela că, din nou, se aşază totul pe o fundaţie şubredă, complet incapabilă să susţină orice fel de
construcţie, chiar şi una banală, nesomptuoasă.
De sute de ani deja, locuitorii acestei Planete nu mai sunt beneficiari, ci victime ale unor experimente
politice, sociale şi economice care, printr-un efect cumulativ, au atins punctul critic al distrugerii
omenescului, a esenţei umane, a fibrei celei tari a speciei. Toate aceste experimente sunt elaborate şi
puse în practică printr-un circuit decizional de tip piramidal. La nivelul bazal, sunt pionii, cei care pun în
aplicare planurile, cei care asigură fără să știe și fără să vrea derularea efectivă a experimentelor. La
mijloc, sunt cei care conduc lumea la vedere – preşedinţi, premieri, guverne, parlamente, servicii, instituţii
influente naţionale şi internaţionale, puternici bancheri şi oameni de afaceri. Sus, ei bine, sus… avem
deja de a face cu adevăraţii conducători şi iniţiatori ai tuturor acestor experimente – fiinţe al căror scop nu
este doar controlul, ci dirijarea umanităţii către un sens evolutiv opus celui cerut de destinul şi menirea
regnului uman.
Tot ceea ce se întâmplă este foarte bine gândit, pe etape, apoi minuţios implementat. Cei despre care ne-
am obişnuit să spunem că sunt „conducătorii lumii” nu sunt, în realitate, decât conducători de mâna a
doua, chiar dacă nu sunt conştienţi de acest lucru. În realitate, fiinţele şi forţele care stau în spatele
scenei, dincolo de cortina evenimentelor cotidiene, sunt cele care decid cu adevărat ce se întâmplă pe
Pământ.
2/145
Dacă oamenii ar cunoaşte adevărul despre ce stă în spatele marilor decizii la nivel mondial, dacă oamenii
ar putea, măcar pentru o clipă, participa la întâlnirile celor care conduc de fapt lumea, ar fi pur şi simplu
şocaţi. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, TOT ceea ce vi se ascunde, toate realităţile profunde despre
care – printr-un sistem foarte bine pus la punct – vi se spune că sunt “bazaconii”, “misticisme”, “invenţii”,
“aberaţii”, “fantezii” – toate acestea sunt pur şi simplu ELEMENTUL CENTRAL al întâlnirilor celor care
conduc de facto lumea! Pe dumneavoastră vă ţin închişi în nişte bule sociale proiectate cu măiestrie, în
vreme ce ei dirijează aceste bule din afara lor, din sfera REALITĂŢII! Cine crede că în vârful piramidei
decizionale se află fiinţe materialiste, pentru care spiritul şi lumea spirituală sunt doar iluzii sau fantezii,
acela se înşală grav! De fapt, în vârful piramidei decizionale se află fiinţe care se ocupă EXACT cu toate
lucrurile despre care dumneavoastră vă spun că nu există, ori în legătură cu care vă influenţează să
credeţi că nu există. De aceea spun că aţi avea pur şi simplu un şoc dacă aţi putea să participaţi, chiar şi
pentru câteva minute, la întâlnirile acestor fiinţe… Pentru că TOT ce v-a învăţat că nu există societatea
construită de ei se găseşte din belşug în toate întâlnirile lor! Aceste fiinţe nu propagă pe Pământ
materialismul, dogma inexistenței spiritului pentru că ele însele ar avea această credinţă. NU, nicidecum!
Aceste fiinţe sunt cât se poate de convinse şi de conştiente de existența propriului spirit, precum şi de
realitatea lumii spirituale în care ne aflăm în fiecare clipă a vieţii noastre. Doar că fac tot ceea ce le stă în
putere – şi MULT le stă în putere! – pentru ca cei mai mulţi oameni de pe Pământ să nu ajungă niciodată
la adevărurile profunde despre propria fiinţă şi despre lumea în care trăiesc.
…Putem apela la o imagine cotidiană, riscând uşor derizoriul, pentru a face ceea ce afirm mai uşor de
vizualizat. Este ca şi când într-o cameră s-ar strânge un grup mic de oameni, de conducători, de lideri
importanţi şi ar consuma în secret îngheţată într-un scenariu fictiv în care îngheţata nu s-ar mai consuma
de secole iar oamenii, în marea lor majoritate, ar fi convinşi că îngheţata nici măcar nu a existat vreodată.
…E un exemplu frivol, prin care sunt conştient că risc derizoriul, dar care creionează totuşi destul de bine
situaţia actuală. În grupurile lor mici, în întrunirile lor restrânse, adevăraţii conducători ai Planetei nu doar
discută, dar folosesc adevărurile lumii spirituale pentru a-şi urmări scopurile. Iar faptul că i-au convins pe
cei mai mulţi că astfel de lucruri nu există le conferă o putere extraordinară. Nimic nu le poate oferi
acestora mai multă putere decât convingerea celor mulţi ca “îngheţata” nu există…
Desigur, ceea ce întreprind dinspre spirit spre materie cei care conduc de fapt lumea nu este deloc de
partea bună şi frumoasă a lucrurilor. Însă, deşi poate părea ciudat, nu aceasta este cea mai mare
problemă a celor mulţi, a celor manipulaţi. Cea mai mare problemă a oamenilor nu este aceea că cei care
conduc de facto lumea lucrează dinspre spirit spre materie într-o manieră necurată. Cea mai mare
problemă a oamenilor este că nu au nici cel mai mic habar despre asta şi, mai mult, că nu cred că aşa
ceva se întâmplă. Acesta este cel mai mare, mai puternic şi mai trainic scut în spatele căruia se ascund
la vedere conducătorii de facto ai lumii – IGNORANŢA oamenilor pe care îi manipulează!
Nu există ascunzătoare mai bună decât ascunzătoarea la vedere. Însă pentru ca o astfel de
ascunzătoare să fie eficientă, trebuie să te asiguri mai întâi că niciun ochi nu are antrenamentul necesar
pentru a sesiza, pentru a identifica ascunzătoarea. Acesta este motivul pentru care oamenii sunt ţinuţi,
3/145
voit, în întuneric, de secole. Cei mulţi – aşa au hotărât cei puţini… – nu au dreptul să afle, să cunoască,
să ştie adevărul despre dimensiunea profundă a lumii şi a propriilor lor fiinţe. Cei mulţi trebuie – consideră
cei puţini… – să fie ţinuţi în beznă cu privire la realitatea propriului lor spirit şi a lumii spirituale în care
trăiesc şi se mişcă în fiecare minut al existenţei lor fără a avea nicio idee despre asta.
10
Voi oferi, din nou, o imagine sugestivă, pentru a înţelege mai uşor şi mai bine situaţia în care se află
imensa majoritate a oamenilor. Este ca şi când, de la venirea în această lume şi până la plecarea din
această lume, te-ai afla într-o încăpere plină cu comori, plină cu nestemate, plină cu lucruri de o valoare
inestimabilă. Însă, tot de la venirea în această lume şi până la plecarea din această lume, trăieşti în
beznă, fără să ai habar că există posibilitatea luminii şi că în jurul tău, pretutindeni, sunt comori fără
seamăn care îţi aparţin. Toată viaţa, eşti învăţat să trăieşti şi să te mişti în întuneric, iar în legătură cu
puţinii care îţi spun câte ceva despre lumină şi despre comori auzi atât de multe scorneli şi râsete
batjocoritoare, încât ajungi şi tu să crezi în inexistența luminii şi a comorilor din jurul tău. Cei care te
manipulează inoculându-ţi ideea că a crede în lumină şi comorile din jurul tău e doar o iluzie, o copilărie,
o precară atitudine medievală nu îţi spun, de fapt, ca “a crede” e greşit. Ei nu vor ca tu să nu crezi. Vor
doar ca tu să crezi în ceea ce vor ei să crezi! Căci a nega posibilitatea luminii e tot a crede – a crede doar
în întuneric. Vi se tot spune că “nimeni nu poate dovedi” existenţa Luminii. Dar cei care vă spun asta pot
demonstra inexistența ei!? Nu, şi ei ştiu foarte bine acest lucru! Ştiu foarte bine tocmai pentru că ei NU
trăiesc în întuneric. Trăiesc în lumină, deşi servesc întunericul. Ei sunt perfect conştienţi atât de existenţa
luminii, cât şi de comorile din încăpere. Aprind lumina şi folosesc acele comori pentru ei şi pentru a vă
influenţa pe dumneavoastră. În ceea ce vă priveşte, au grijă să închidă lumina încă de când vă naşteţi şi
depun toate eforturile necesare pentru a vă menţine în acest întuneric din prima şi până în ultima clipă a
vieţii pe acest Pământ.
11
…Avem astfel de a face cu miliarde de oameni care trăiesc în întuneric toată viaţa lor, pentru că AŞA AU
FOST ÎNVĂŢAŢI încă din primii ani de viaţă. Când cineva realizează întreaga mascaradă şi aprinde
lumina propriei încăperi, este numaidecât ridiculizat şi anatemizat în cazul în care încearcă să le
comunice şi celorlalţi ce a descoperit. Pentru că despre aceasta este vorba – despre descoperire. Toate
aceste lucruri existau deja, au existat de când lumea şi Pământul. Însă sunt, în mod voit, acoperite.
12
De ce sunt acoperite, de ce sunt ascunse comorile, de ce sunt ţinuţi toată viaţa în beznă cei mai mulţi
dintre oameni? Pentru că cei care se erijează în conducători ai umanităţii – cei aflaţi în vârful piramidei
decizionale – vor ca regnul uman să îşi rateze Destinul, vor ca oamenii să îşi trăiască vieţile în ignoranţă
şi întuneric, astfel încât să nu ajungă niciodată să cunoască adevărul, realitatea. Dacă oamenii ar aprinde
lumina şi ar deveni conştienţi de comorile ce le aparţin, atunci ei nu ar mai putea fi manipulaţi şi ar deveni
parte integrantă, prin propria lor voinţă, din marele Destin al regnului omenesc.
13
4/145
În fapt, întreaga societate este construită în aşa fel încât să facă aproape imposibilă aflarea adevărului,
înţelegerea adevăratei realităţi, descoperirea lucrurilor voit acoperite. Ceea ce numim, generic, “SISTEM”
reprezintă doar un nume pentru o întreagă încrengătură de reţele a căror menire este tocmai aceea de a
ţine oamenii departe de ei înşişi. Pentru că cei din spatele acestui Sistem ştiu foarte bine că TOT ce e
necesar pentru ca regnul uman să se reaşeze pe şinele propriului Destin este ca suficient de mulţi
oameni să aprindă Lumina şi să VADĂ! În clipa în care suficient de mulţi oameni au aprins Lumina şi au
VĂZUT, Sistemul se prăbuşeşte de la sine…
14
Cei care controlează Sistemul ştiu foarte bine acest lucru şi, tocmai de aceea, principala lor temere nu
este şi nu va fi niciodată aceea că mulţi oameni de pe Pământ vor să lupte împotriva Sistemului.
Principala lor temere este ca nu cumva să înceapă să ÎNŢELEAGĂ foarte mulţi oameni ce este, de fapt,
Sistemul şi cum funcţionează!
15
Astfel, tocmai pentru a menţine Sistemul, cei care l-au conceput şi care îl controlează, menţin şi dezvoltă
vor încuraja, chiar, revoltele anti-Sistem. Pentru că ei ştiu că, atâta vreme cât aceste revolte anti-Sistem
se desfăşoară în acelaşi întuneric, Sistemul lor nu va păţi niciodată nimic, în mod real. Cum spuneam,
marea lor temere este ca nu cumva oamenii să înceapă să aprindă Lumina. Ca atare, se vor asigura că îi
ţin ocupaţi, chiar şi pe cei mai bine-intentionați dintre oameni, cu eterna “luptă anti-Sistem”. În acest mod,
printr-un efect pervers, oamenii îşi pierd timpul, anii, vieţile bâjbâind în întuneric şi luptându-se, în
întuneric, cu absolut nimic… Este cea mai mare mascaradă, una cinică, oribilă, dar cât se poate de reală.
Şi este pusă în scenă la nivel planetar, nu doar pe alocuri!
16
Cei mai mulţi dintre oameni sunt ţinuţi în întuneric întreaga lor viaţă. Nu au habar nici despre existenţa
luminii, ori măcar despre posibilitatea ei, nici despre propriul chip real (pentru că şi profundele oglinzi tot
în beznă stau ascunse), nici despre chipul real al celorlalţi, nici despre minunatele comori de care se tot
împiedică prin beznă crezând că sunt piedici şi obstacole… Apoi, când încep să apară primele semne că
ceva se întâmplă, că sunt câţiva care dau a se trezi, cei din spatele Sistemului apasă pe butoane şi
stârnesc, CONTROLAT, “revolte anti-Sistem”. Care este motivul şi obiectivul? – Vor să se asigure că
oamenii rămân în beznă, chiar în timp ce au impresia că “văd”, că au “învins” întunericul. Vor să se
asigure că oamenii rămân, de fapt, în beznă, chiar în timp ce sunt convinşi că, “în sfârşit, Sistemul a fost
învins”. …Cred că puteţi lesne observa acest lucru dacă rememoraţi toate momentele din, să zicem,
ultimii 30 de ani în care aţi crezut sau vi s-a spus că “Sistemul a fost învins”. De bine ce a fost învins, el
este mai puternic şi mai bine pus la punct ca oricând… Pentru că, din păcate, orice “revoltă anti-Sistem”
nu va face, în realitate, decât să întărească şi mai mult Sistemul. Se vor descoperi astfel zonele slabe,
posibilele breşe, iar apoi se va lucra asiduu la întărirea şi închiderea lor.
17
Iată, de pildă, situaţia pandemiei. Nu discutăm aici despre realitatea sau irealitatea ei, despre „mască”
sau „fără-mască”, nu este locul pentru aceste polemici. Ceea ce interesează în context este ce-se-face
cu ce-este. Cu alte cuvinte, important este, înainte de toate, să înţelegem care sunt marele pericol şi
5/145
marea oportunitate legate de această situaţie. Marea oportunitate este aceea ca un număr semnificativ
de mare dintre locuitorii acestei Planete să înceapă să aprindă Lumina. Nu pentru că această pandemie,
acest virus ar exista sau nu ar exista. Ci pentru că o situaţie de criză la nivel planetar, indiferent dacă este
reală sau indusă, este întotdeauna anticamera unei mari schimbări. Aşadar, marea oportunitate ar fi chiar
aprinderea Luminii. Marele pericol, în schimb, este acela ca sforarii planetari să înăbuşe, cum o fac
mereu, tocmai această mare oportunitate, să o indisponibilizeze pentru larga majoritate a oamenilor.
18
…Cum pot face asta? Foarte simplu – aşa cum au făcut-o de fiecare dată! Folosindu-se de avântul noilor
tehnologii, având la dispoziţie mijloace de manipulare în masă la care nici nu visau nu mai departe de
acum 30 de ani, vor genera din nou, CONTROLAT, “revolte anti-sistem”. După ce se vor fi revoltat
împotriva măştilor şi a restricţiilor, oamenii vor crede, din nou, că au “învins”. După ce vor începe să se
împotrivească “noii ordini mondiale”, “marii RESETĂRI” prezentat la DAVOS, foarte mulţi vor nutri din nou
iluzia că “luptă împotriva Sistemului”. În realitate, ei vor continua să fie stimulaţi chiar de către Sistem,
fără să realizeze acest lucru. Vor rămâne în întuneric pe mai departe… Şi, astfel, vor face tocmai jocul
celor din spatele Sistemului, aşa cum se întâmplă absolut de fiecare dată. Pentru că ceea ce diferă, în
timp, nu ţine de esenţa cinicului joc, ci doar de mijloace şi metode…
19
Cum spuneam, indiferent ce se află în spatele actualei crize, marea oportunitatea este aceea a trezirii
multor oameni. De asemenea, marele pericol este acela de a rata această oportunitate invitaţi fiind să
luăm parte la un nou experiment sau să i ne împotrivim. Da, în economia cinicului joc desfăşurat de către
cei din spatele Sistemului, a participa la noul experiment mondial sau a i te opune e acelaşi lucru! Atâta
vreme cât oamenii sunt ţinuţi ocupaţi… Atâta vreme cât oamenii sunt ţinuţi ocupaţi cu noul experiment
mondial (prin acceptare pasivă sau respingere activă), Sistemul nu are a se teme de nimic, iar fereastra
marii oportunităţi, deschisă de către actuala criză, se va închide.
20
Ca răspuns la actuala criză, ca “soluţie” principială pentru problemele pe care le-a generat şi le
generează, cei care controlează Sistemul au propus, recent, aşa-numita “Mare RESETARE”. Iniţiativa a
fost conceptualizată de către Klaus Schwab (şi prezentată în cartea sa “COVID-19 Marea Resetare”), iar
Forumul Economic Mondial (al cărui fondator este) a dezbătut pe larg şi a popularizat noul experiment în
cadrul reuniunii anuale de la DAVOS, din ianuarie 2021 (desfăşurată în premieră în format preponderent
digital).
21
Experimentul “Marii RESETĂRI” face exact ceea ce au făcut toate celelalte experimente înaintea sa:
abate, distrage atenţia de la esenţă, de la marea oportunitate a unei adevărate transformări. Problemele
pe care le identifică sunt, în mare măsură, corecte. Obiectivele pe care le propune sunt, în mare măsură,
dezirabile. Însă, vedeţi dumneavoastră, la fel de bine sunau şi întemeierile conceptuale şi năzuinţele
6/145
“pragmatice” ale experimentelor mondiale precedente! Cât priveşte rezultatele concrete ale acelor
experimente, cred că nu e necesar să dezvoltăm foarte mult… Nu cred să fie vreun om măcar parţial
informat şi conştient de cum arată lumea cea mare care să nu înţeleagă rapid că experimentele mondiale
precedente au reprezentat tot atâtea eşecuri lamentabile.
22
Cât despre actualul experiment mondial, propus – desigur! – ca soluţie salvatoare pe marginea prăpastiei
căscate de actuala criză, este suficient să îi urmăreşti premisele, baza conceptuală, pentru a fi apoi
absolut sigur că va reprezenta, după un anumit timp, un nou eşec răsunător…
23
Sigur, o întrebare absolut corectă ar fi aceasta: dar sunt oare conducătorii lumii atât de naivi sau de slab
pregătiţi încât să nu înţeleagă că toate aceste experimente mondiale sunt concepute greşit, că ele nu pot
sfârşi decât în groapa comună a eşecurilor grandioase!? – Întrebarea este justă, iar răspunsul este cât se
poate de simplu şi se bazează pe rândurile anterioare: adevăraţii conducători ai lumii sunt ferm convinşi,
ei ŞTIU că aceste experimente nu au cum să aducă efecte benefice trainice. Însă aceasta le este pe
plac, pentru că intenţia lor nici nu era, dintru bun început, aceea de a genera BINE social, BINE mondial.
Intenţia lor a fost, este şi va fi mereu aceea de a genera ILUZIA BINELUI social, ILUZIA BINELUI
mondial! Ei cunosc foarte bine ce anume ar trebui întreprins dacă s-ar dori cu adevărat schimbarea în
bine a lumii oamenilor. Ei ştiu cât se poate de bine că acest lucru nu este sub nicio formă posibil decât cu
condiţia reaşezării umanităţii în interiorul propriului Destin. Or, fiinţele din vârful piramidei decizionale vor
orice altceva, mai puţin evoluţia, dezvoltarea omului şi a omenirii în acord cu necesităţile şi libertăţile
propriului Destin!
24
Pentru a preîntâmpina o ADEVĂRATĂ RESETARE, maeştrii păpuşari propun propria lor variantă de
“RESETARE”. În fapt, doar un alt experiment sortit eşecului, la fel ca toate celelalte dinaintea lui. Ei ştiu
bine că, dacă nimic nou nu apare, atunci lucrurile îşi vor urma cursul conform noului “firesc” pe care şi-l
doresc. O mare parte din omenire va achiesa la “Marea RESETARE”, iar o mică parte din omenire va
lupta împotriva “Marii RESETĂRI”… Astfel, se va întâmpla, din nou, a nesfârşita oară, acelaşi lucru –
oamenii VOR FI ŢINUŢI OCUPAŢI şi vor rata oportunitatea unei reale schimbări!
25
…Iar aici ajungem la rostul şi scopul acestei cărţi. “Adevărata Mare RESETARE” este o carte-manifest, o
carte prin care autorul îşi doreşte să îi îndemne pe cititori să încerce, măcar, să aprindă lumina din
încăperile propriilor minţi, inimi şi spirite. Dacă suficient de mulţi oameni, cu modestul ajutor al acestei
cărţi, vor încerca măcar marea cu degetul, vor căuta să VADĂ cum este lumea lor atunci când nu mai
este întuneric pretutindeni, atunci avem o şansă, individuală şi colectivă, să stopăm rotirea ameţitoare a
caruselului global. Odată ieşiţi suficient de mulţi oameni de sub hipnoza Sistemului, vom putea începe să
schimbăm efectiv lumea noastră, aflând şi implementând rapid soluţii pentru problemele care trenează
deja de secole!
26
7/145
A spune că problemele lumii celei mari nu au soluţie, că e utopic să cauţi rezolvări este complet fals!
Soluţii există şi pot fi rapid puse în practică. Singura mare problemă a umanităţii este că nu realizează că
e ţinută VOIT în beznă, astfel încât atât problemele, cât şi soluţiile nu sunt cu adevărat VĂZUTE. Cauzele
profunde al problemelor umanităţii, ca şi soluţiile reale pentru aceste probleme NU au cum să fie
observate, identificate şi asumate prin înţelegere dacă oamenii sunt îndemnaţi să bâjbâie în continuare
prin aparent eterna beznă. A vedea adevăratele probleme şi adevăratele soluţii este pur şi simplu
IMPOSIBIL în paradigma socială, mondială actuală. Pe întuneric, nu avem cum să vedem… Este inutil şi
ineficient, este contraproductiv să bâjbâim savant prin bezna lumii! Mult mai simplu ar fi să aprindem
lumina. Am vedea atunci cu claritate exact care sunt problemele, dar şi soluţiile lumii noastre. Şi încă
ceva… Am deveni conştienți atunci şi de comorile minunate de care suntem înconjurați, care ne aparţin,
care sunt parte din noi, dar despre care nu ştim nimic pentru că SE VREA SĂ NU ȘTIM NIMIC!
27
Aşadar, principalul rol al acestei cărţi este acela de a atrage atenţia asupra întrerupătorului, asupra
butonului pe care orice om îl poate folosi oricând pentru a face lumină în propria sa viaţă şi pentru a
ajunge, apoi, să lumineze şi în jurul său, în vecinătatea sa. Cu cât mai mulţi oameni vor aprinde lumina
citind această carte, cu atât mai mari vor deveni şansele unei schimbări reale, care va include şi stoparea
actualei rotiri fără sens şi fără rost în eternul sens giratoriu conceput de păpuşarii din spatele Sistemului.
28
“Marii RESETĂRI” propuse de mai marii Sistemului i se vor opune cei care, deşi cât se poate de bine-
intenționați, nu vor înţelege că opoziţia lor e doar parte a marelui şi cinicului plan – acela de a menţine
umanitatea într-o stare de adormire, astfel încât să rateze toate ocaziile de trezire.
29
În această cheie, trebuie subliniat faptul că prezenta carte nu e o carte “împotriva Sistemului”, în sensul
clasic al eternei “lupte anti-Sistem”. Această carte are menirea de a explica ce este Sistemul, la nivelurile
sale cele mai profunde, precum şi de a îi îndemna pe cititori să iasă din carusel, să se oprească preţ de
câteva clipe şi să facă un simplu gest – să aprindă lumina în vieţile lor! Simpla aprindere a luminii va face
întunericul să dispară. Pentru că întunericul nu este nimic altceva decât absenţa luminii. Nu poţi şi,
evident, nu are niciun rost să te chinui să cari întunericul cu roaba afară din cameră… Nu-l poţi face să
dispară decât dacă, într-un fel sau altul, APRINZI LUMINA!
30
De secole, oamenii sunt abil manipulaţi astfel încât să nu înţeleagă că EXACT cei care îi ţin în întuneric
sunt şi cei care îi îndeamnă şi îi învaţă să “lupte” împotriva întunericului, să-şi piardă preţiosul timp şi să-
şi consume frumoasele vieţi cărând cu roaba întunericul afară din cameră! Astfel, Sistemul se
perpetuează şi se perfecţionează. Pentru că aproape nimeni nu îi pune cu adevărat probleme.
31
8/145
Sistemul se bazează pe un singur lucru – pe IGNORANŢA oamenilor. Ignoranţa oamenilor este
FUNDAŢIA SISTEMULUI! Iar cine vrea cu adevărat să elimine acest Sistem trebuie să se concentreze
doar asupra fundaţiei, doar asupra IGNORANȚEI! Aceasta este realitatea şi nu alta… Orice efort,
întreprins de către orice om oricât de bine-intenţionat va fi inevitabil sortit eşecului atâta vreme cât
respectiva persoană nu înţelege că singura soluţie reală este aceea a CUNOAŞTERII, a eliminării
ignoranței. În clipa în care un număr suficient de mare de oameni vor deschide ochii şi vor înţelege ce
sunt şi ce e lumea, la un nivel infinit mai profund decât se crede că se ştie în prezent, abia atunci va
exista cu adevărat şansa prăbuşirii Sistemului.
32
Având în vedere că Sistemul are ca fundaţie ignoranța oamenilor, este de la sine înţeles că singura
şansă pentru prăbuşirea Sistemului este dispariţia fundaţiei sale – risipirea ignoranței! Dacă, printr-un
efort conjugat, cei care s-au trezit muncesc împreună pentru a-i ajuta şi pe alţii să se trezească, atunci
există cu adevărat, poate pentru prima dată, şansa schimbării în bine a acestei lumi. Însă acest lucru
trebuie neapărat să se realizeze, el constituie o condiţie sine-qua-non, fără de care pur şi simplu nu se
poate: cei care s-au trezit trebuie să intre în legătură unii cu alţii, să înceapă să lucreze împreună, să se
cunoască, să creeze conexiuni. Altminteri, nu se va putea genera un efect cu acoperire globală, un efect
intens. Dacă la fiecare 1.000 de kilometri arde câte o lumânare, lumină nu va fi decât în imediata
apropiere a fiecăreia dintre lumânări. Dar dacă un milion de lumânări ard împreună, laolaltă, una lângă
cealaltă, atunci totul devine o mare flacără inspiratoare, un fenomen care nu mai poate fi ignorat!
33
Tocmai de aceea, această carte are un triplu rol. Pe de o parte, arată cum funcţionează Sistemul şi ce
anume se află în spatele său, ori, mai bine sus, la rădăcina sa, în straturile sale cele mai profunde, cele
mai adânci şi mai puţin vizibile. Pe de altă parte, oferă indicii care, odată urmate, îl pot conduce pe cititor
către propria sursă de lumină, îl pot ajuta să găsească, în întuneric, întrerupătorul, butonul pe care poate
apoi apăsa pentru a face lumină. Nu în ultimul rând, creează posibilitatea unui fenomen colectiv,
oportunitatea unei conexiuni, a unei comuniuni a lumânărilor ce luminează în noapte…
34
“Adevărata Mare Resetare” este oferta ieşirii din “Matrix”, cu condiţia ca acest mesaj să ajungă la un
număr suficient de oameni.
35
Adevărată Şcoală a Omului, în legătură cu care putem spune fără să exagerăm că este vital să
înlocuiască treptat, peste tot, actualul sistem educaţional, nu îşi propune nici să transforme omul-elev
într-un produs economic cu valoare şi întrebuinţare temporară, nici să ofere doar un cadru moral formal,
atât cât mai face chiar şi acest lucru în prezent… Școala Omului va avea ca principal obiectiv dezvoltarea
naturii superioare a elevului-om, activarea şi încurajarea impulsurilor uman-sănătoase, a acelor impulsuri
care – doar ele! – îl pot face pe om cu adevărat împlinit şi fericit şi care – doar ele! – pot transforma
actuala societate într-una cu adevărat omenească.
36
9/145
Dacă este ca regnul uman să-şi oprească prăbuşirea în haos şi în distrugere, va trebui să începem să
înţelegem, cei mai mulţi dintre noi, că a lucra cu elevii pentru a trezi în ei nu doar setea de cunoaştere, ci
şi năzuinţa către fraternitate umană este infinit mai important, atât pentru fiecare elev în parte, cât şi
pentru societate în ansamblul ei, decât a ne concentra exclusiv pe materii şi note, pe input şi output, pe
predare şi evaluare. Degeaba obţinem la final profesionişti (de cele mai multe ori, nici măcar asta nu
obţinem!), dacă acei profesionişti vor lucra egoist, ca nişte fiinţe reci, pentru care celălalt contează doar în
măsura în care îşi propun să îl învingă, să îl surclaseze sau să îl folosească. Este imperios necesar să
înţelegem acest lucru! Elevul-om trebuie tratat ca o valoare în sine, nu ca un viitor produs economic.
Aidoma, elevul-om trebuie ajutat să dezvolte în sine respectul adevărat pentru toţi ceilalţi semeni ai săi.
37
Şi nu, nu este o utopie sau ceva contraproductiv. Sigur că viitorul adult va întâlni de-a lungul vieţii sale
destul de mulţi alţi adulţi care se comportă abuziv, care sunt agresivi sau chiar violenţi, care se ocupă cu
fărădelegi, care nu par a nutri nici cel mai firav sentiment de vinovăţie sau ruşine atunci când agresează
sau vatămă alte fiinţe omeneşti. Sigur că ar fi complet greşit ca viitorul adult să fie învăţat că astfel de
atitudini şi comportamente trebuie mereu iertate şi tolerate. Viitorul adult trebuie să înţeleagă şi că faptul
de a te îndrepta cu o floare în mână spre un individ care are o armă în mână nu îl va transforma ca printr-
o minune pe acesta. Ba din contră, cel mai probabil deznodământ va fi acela că cel cu floarea în mână va
sfârşi prin a fi îngropat cu tot cu floarea bunătăţii sale. …Deci nu despre o bunătate nelucidă este vorba
aici. Ci despre dezvoltarea simţământului uman-sănătos de respect profund pentru fiinţa omenească,
pentru sine şi pentru ceilalţi. E vorba despre a lucra cu elevul-om astfel încât, prin şcoală, să aibă şansa
de a-şi dezvolta natura superioară. …Este la fel ca în străvechile temple unde elevii învăţau artele
marţiale. Adevăratele temple îi învăţau pe elevii care le călcau pragul să se apere, dar îi învăţau în
acelaşi timp să respecte orice om întâlnit în cale, să respecte, mai bine spus, omul profund din omul
întâlnit, natura sa superioară.
38
Mixtura politică-media a devenit de-a lungul timpului atât de toxică încât e aproape imposibil să mai
găseşti un om a cărui minte să nu fi fost deja luată ostatică. Iar cuvântul “ostatic” nu este deloc exagerat!
Realmente, mintea şi afectele celor mai mulţi dintre cetăţenii interesaţi de politică sunt ținute ostatice de
către păpuşarii din spatele instituţiilor media. În cele mai multe dintre situaţii, “câinele de pază al
democraţiei” este, de fapt, câinele de pază al intereselor celor care dirijează “opinia publică”. Însăşi ideea
de “opinie publică” este ceva absolut odios. Ce vrea să însemne această “opinie publică”? Este vorba
despre a conduce publicul spre anumite concluzii prefabricate în laboratoarele celor care se ocupă cu
crearea de tendinţe. Dacă interesul unei puternice grupări este acela de a ridica un anumit politician sau
de a-l doborî, atunci “câinele de pază al democraţiei” va acţiona întocmai şi la timp, conform ordinului de
zi pe unitate de manipulare.
39
Cine are puţin antrenament “jurnalistic” sesizează rapid şi cu uşurinţă ce se află în spatele unor “ştiri”,
“dezvăluiri” sau “campanii de presă”. Ba chiar poţi ajunge să anticipezi cum va pleda un anumit jurnalist
sau o anumită instituţie de presă. Trebuie doar să urmăreşti cu obiectivitate şi detaşare modul cum pune
problema, de obicei, respectivul jurnalist sau respectiva unitate de presă.
10/145
40
Oricum, ideea de bază este aceea că cei mai mulţi cetăţeni sunt închişi în diverse bule politico-
jurnalistice. Dacă cine se află în spatele unui ziar sau al unei televiziuni are un interes într-o anumită
direcţie, atunci “câinele de pază al democraţiei” se va năpusti în acea direcţie. Dacă, două săptămâni mai
târziu, cine se află în spatele unui ziar sau al unei televiziuni are un interes în direcţia diametral opusă,
atunci “câinele de pază al democraţiei” se va năpusti fără nicio problemă exact în direcţia diametral
opusă! Acelaşi ziarist şi acelaşi politician vor spune mâine exact opusul lucrurilor pe care le spuneau ieri,
cu egală convingere şi cu acelaşi entuziasm! Pentru că, în realitate, cu extrem de puţine excepţii, şi
politicianul, şi jurnalistul sunt orice altceva mai puţin fiinţe omeneşti libere. În spatele politicianului şi al
jurnalistului, de cele mai multe ori, se află grupări de interese extrem de puternice. Atât de puternice încât
pot crea sau distruge, peste noapte, “lideri politici”. Atât de mare a devenit puterea acestor grupări, încât
a ajuns aproape imposibil ca un politician sau un jurnalist să fie cu adevărat independenţi. Dacă cineva
vrea să conteze cu adevărat în politica mare, se vede pus în fața dilemei: merg mai departe dar încep să
răspund la comenzile celor care mă catapultează în politica mare sau rămân un om liber, independent,
dar mă văd nevoit să renunţ? Cale de mijloc, din păcate, nu există în zilele noastre. Pentru că cei mai
mulţi dintre cetăţenii care creditează şi validează politicieni prin vot sunt ţinuţi ostatici de către aşa-zisa
“presă liberă”, ori de către aşa-numitele “reţele de socializare”. Şi răspund aproape instantaneu la stimulii
induşi de către cei care se pricep din ce în ce mai bine să îi manipuleze.
41
Apropo de stimuli şi de noile tehnologii media, aţi fi pur şi simplu uimiţi dacă aţi avea ocazia să pătrundeţi
măcar pentru o oră într-unul dintre nenumăratele centre-fantomă, majoritatea situate în subsoluri, departe
de ochiul public, unde cei care utilizează reţelele de socializare sunt stimulaţi şi manipulaţi 24 de ore din
24, 365 de zile pe an (366 în anii bisecţi, pentru că manipularea nu încetează nici măcar pentru o
secundă)! Aici, în aceste centre-fantomă, se suflă vânt în pânzele politicienilor şi partidelor sau,
dimpotrivă, pânzele sunt sfâşiate. Aici sunt construite sau distruse imaginile publice. Aici sunt creaţi şi, la
nevoie, retraşi fani fictivi, care distribuie masiv informaţie în mii sau chiar zeci de mii de grupuri în fiecare
zi.
42
De fiecare dată când remarcaţi un anumit curent pe reţelele de socializare, este indicat să păstraţi o
anumită detaşare, cel puţin până când identificaţi cine şi cu ce scop a născut acel curent. Dacă veţi face
asta, veţi constata că, de cele mai multe ori, în spatele unor sloganuri care sună foarte bine stau în
realitate ghemuri de interese care nu au absolut nicio legătură cu ceea ce se transmite prin intermediul
acelor sloganuri. În spatele campaniilor media şi, mai ales, în spatele campaniilor derulate pe reţelele de
socializare se află grupuri de persoane care urmăresc de fapt doar hrănirea propriilor interese. Iar
principalul instrument cu ajutorul căruia se poate obţine aproape instantaneu efectul dorit este aşa-
numitul “telefon inteligent”. La început, când reţelele de socializare abia apăruseră, nu existau încă
telefoanele mobile “inteligente”. Existau doar vechile telefoane, pe care era aproape imposibil să foloseşti
Internetul. Astfel, singurele momente în care un utilizator putea fi influenţat prin intermediul unei reţele de
11/145
socializare era acela în care se conecta de pe un computer. Iniţial, şi computerele se găseau în birouri şi
în casele oamenilor doar în varianta veche, cea care presupune o unitate mare, pe care nu o poţi lua
după tine peste tot. Dată fiind dimensiunea şi greutatea unităţilor clasice, precum şi faptul că necesitau şi
conectarea unui monitor extern, posibilitatea de a influenţa masele de oameni exista doar atunci când
utilizatorul se afla la biroul unde erau amplasate computerul şi monitorul. Ulterior, odată cu apariţia şi
comercializarea în cantităţi mari a laptopurilor, timpul disponibil pentru a influenţa mase mari de oameni a
crescut considerabil. Laptopul îl poţi lua după tine şi îl poţi folosi oriunde. Nu mai e necesar nici monitorul
extern, el este integrat.
…Apoi, au apărut tabletele dar, mai ales, “telefoanele inteligente”. Din acel moment, o lume nouă, un
univers nesfârşit de posibilităţi de control, influenţare şi manipulare s-au ivit. Pentru că, oricât de
ergonomic ar fi față de un computer de birou, un laptop este totuşi mare. Nu îl poţi folosi chiar în orice
clipă. Un telefon “inteligent” însă… Telefoanele “inteligente” pot fi folosite aproape mereu. Sunt mici, sunt,
practic, mereu deschise şi sunt conectate permanent la Internet. De asemenea, reţelele de socializare
(cum ar fi Facebook, Twitter), precum şi cele de comunicare (cum ar fi Whatsapp, Telegram) sunt în
permanență deschise, active. Ba mai mult decât atât, ele transmit neîncetat notificări. Dacă, pe vremuri,
un om îşi verifica o dată sau de câteva ori pe zi e-mail-urile, dacă intra o dată pe zi sau o dată la câteva
zile să verifice ce se mai întâmplă pe “forumuri”, astăzi el este “conectat” în permanenţă. Pentru larga
majoritate a celor care au un “smartphone”, deschiderea acestuia şi navigarea pe apele tulburi ale
“reţelelor de socializare” este atât primul gest făcut la trezire, precum şi ultimul gest făcut la culcare,
înainte de adormire. Practic, sute de milioane de oameni se trezesc cu “smartphone”-ul în mână şi adorm
cu “smartphone”-ul în mână…
43
…Ce va urma? Se poate şi MAI MULT decât atât? DA, cu siguranţă SE POATE! Şi ne apropiem cu paşi
repezi de acel moment. Ne apropiem cu paşi repezi de momentul în care nu va mai fi nevoie nici măcar
de gestul minimal, de minimul efort de a apăsa butonul de activare al “telefonului inteligent”. Băieţii buni
din Silicon Valley pompează miliarde de dolari pentru a dezvolta “tehnologia de conectare a viitorului”:
conectarea directă a creierului, a neocortexului, la… “cloud”, la Internet, la servere. Că va fi un “cip”, că
vor fi “nanoboţi”, contează mai puţin. Importantă este ideea… Iar ideea este aceea de conectare
DIRECTĂ a creierului la Internet, la vasta reţea de servere. Ei bine, imaginaţi-vă acest scenariu, care nu
e doar plauzibil, dar la care se lucrează intens şi care e foarte aproape de a deveni noua tendinţă, noul
curent. Imaginaţi-vă sute de milioane de oameni “conectaţi” direct la “cloud”, sute de milioane de oameni
care vor fi devenit una cu tehnologia, un fel de mixtură carbon-silicon. Din acel moment, care este foarte
aproape, sute de milioane de oameni vor fi practic nonstop expuşi tuturor campaniilor de influenţare şi
manipulare. Nu vor mai deveni ţinte când deschid televizorul sau când intră pe “net”, ci vor deveni ţinte
permanente, fără oprire. Imaginaţi-vă acest foarte apropiat viitor… Dacă plăsmuiţi în imaginaţia
dumneavoastră contururile acestei “noi lumi”, veţi înţelege în ce se va transforma, în curând, lumea
oamenilor. Lumea spiritului omenesc va deveni lumea siliconului… Culmea OMULUI va fi înlocuită, ca
năzuinţă şi tendinţă, cu Valea SILICONULUI… Deja această modificare de năzuinţă şi tendinţă este cât
se poate de vizibilă şi este frenetic încurajată şi puternic susţinută de către foarte “inteligentele” guverne
ale lumii. Foarte inteligentele guverne şi instituţii consideră că este foarte bine ca fiinţa omenească să îşi
externalizeze propria inteligenţă, să o folosească aproape exclusiv pe cea a “telefonului inteligent” sau,
într-un viitor foarte apropiat, a “cloud”-ului. Marii lideri şi conducători ai umanităţii, fiind foarte “inteligenţi”,
12/145
văd un apogeu al civilizaţiei omeneşti în mutarea gândirii omeneşti în “norul” Internetului, al Marii Reţele.
Inteligența omenească va fi, cred ei, “potenţată” prin unirea omului cu maşina. Siliconul, consideră ei, va
creşte exponenţial capacitatea omului de a gândi, de a memora, de a reda. Carbonul, creaţie şi
instrument al spiritului, va eşua în silicon… Dar acest lucru e “bun” şi e “inteligent”. Aşa consideră mai
marii lumii…
44
…În fapt, asta doresc adevăraţii conducători ai lumii, despre care fac vorbire în această carte. Cum
spuneam, structura decizională, pe Planetă, este una de tip piramidal. La bază, sunt miliardele de
oameni. La mijloc, sunt “liderii” lumii. În vârf, sunt adevăraţii lideri ai lumii. Ceea ce cred pseudo-liderii că
întreprind este ceea ce adevăraţii lideri îi determină să întreprindă!
45
…Apropo, v-aţi gândit vreodată de ce este atât de mare, de masiv aparatul celor care conduc lumea?
Evident, mă refer în contextul acestei întrebări la cei de la mijlocul piramidei decizionale, la liderii formali
ai lumii – parlamente, guverne, miriade de instituţii naţionale şi internaţionale… Sunt atât de mulţi, încât
ar rezulta de aici că fac extraordinar de multă treabă. Sunt atât de mulţi, încât dacă într-adevăr ar face
treabă, în maximum două săptămâni ar rezolva toate problemele umanităţii! Dar, cum acest lucru nu se
întâmplă, înseamnă că altul trebuie să fie motivul pentru care acest aparat administrativ-decizional este
atât de masiv. …Iar explicaţia, ca de obicei, nu poate fi descoperită şi înţeleasă decât dacă ne înălţăm
firul gândirii către straturile superioare, către zonele rarefiate ale piramidei decizionale de pe Terra. Acolo
sunt de căutat şi de găsit adevăratele motive, adevăratele cauze. Iar principala cauză pentru care avem,
ca efect, un aparat administrativ-decizional atât de mare, la mijlocul piramidei, este aceea că adevăraţii
lideri ai lumii, cei de la vârful piramidei, ţin neapărat să lucreze incognito, feriţi de ochii şi de gura lumii.
Astfel, pentru cei din vârf, mijlocul piramidei funcţionează ca un paravan, ori chiar ca un zid de apărare. În
comparaţie cu Zidul administrativ-decizional de la mijlocul piramidei, Marele Zid Chinezesc pare doar o
jucărie minusculă!
46
Ideea, pe scurt, este ca niciodată sau aproape niciodată să nu îşi înalţe cei de la baza piramidei firul
gândirii şi al revoltei până la cei de la vârful piramidei. Cei de la vârful piramidei vor gestiona în aşa fel
mijlocul piramidei, încât cei de la bază să nu treacă niciodată de acest paravan, de acest mijloc, de acest
zid. În acest scop, cei de la vârf îi vor folosi pe cei de la mijloc exact aşa cum le convine astfel încât să îi
ţină sub control pe cei de la bază! Dacă, vreodată, cineva de la mijlocul piramidei va mişca în front şi se
va dori ori chiar declara independent, el va fi readus la baza piramidei în cel mai scurt timp cu putinţă.
Metodele sunt nenumărate în acest sens şi au fost perfecţionate în timp. Însă, logic întrebând, care este
principalul mod prin care poate fi redus un om la tăcere fără a-l face, în acelaşi timp, erou sau chiar
martir? – Îi tai comunicarea, îi blochezi accesul către marele public. Nu îi mai oferi un loc în studiourile de
televiziune şi îi cenzurezi sau chiar blochezi conturile pe “reţelele de socializare”. În acest fel, fără să îl
ataci direct făcând din el un erou, îl blochezi peste tot pe cel care a îndrăznit să mişte în front.
47
13/145
Aşadar, revenind la principiul general, mijlocul piramidei – dincolo de ce se crede şi se discută – are în
realitate un singur scop: acela de a constitui un paravan, un zid între baza şi vârful piramidei. Astfel, deşi
ce o să scriu acum va suna îngrozitor pentru cei care încă mai sunt naivi, inclusiv revoltele sau chiar
marile revoluţii nu ating nici măcar cu un vârf de pană vârful piramidei! Toate marile schimbări politice,
naţionale sau internaţionale, toate revoltele, protestele ori chiar revoluţiile afectează doar mijlocul
piramidei. Adică se izbesc de Marele Zid administrativ-decizional…
48
Tot ceea ce urmăriţi în fiecare seară, în talk-show-uri şi în emisiunile de ştiri, toate parlamentele,
guvernele şi administraţiile prezidenţiale, toate instituţiile naţionale şi internaţionale, toate tururile de
scrutin, toate alegerile, toate voturile dumneavoastră au legătură, în mod real, DOAR cu mijlocul
piramidei! Şi, în timp ce pe dumneavoastră vă ţin ocupaţi O VIAŢĂ ÎNTREAGĂ cu aceasta, cei de la
vârful piramidei îşi văd liniştiţi de treabă. Iar treaba lor este tocmai aceea ca pe dumneavoastră, pe cei
mulţi, pe cei de la baza piramidei să vă ţină cât mai departe posibil şi imaginabil de esenţa
dumneavoastră, de omul profund din dumneavoastră, de fiinţa minunată care sunteţi în realitate. Toată
Matricea, întreg “MATRIX”-ul economic, politic, educaţional şi social are rolul de a vă menţine la periferia
propriei fiinţe. Ceea ce fac ei, de atâta amar de vreme, este să vă ţină cât mai departe de centrul fiinţei
dumneavoastră, de SPIRITUL dumneavoastră! Pentru că, altminteri, dacă v-aţi descoperi propriul centru
fiinţial şi aţi porni a vă conduce vieţile de acolo, întreaga fundaţie de minciuni a Sistemului s-ar nărui cu o
viteză fulgerătoare. Un om care trăieşte, gândeşte, simte, decide, creează şi acţionează din CENTRUL
propriei fiinţe, din SPIRITUL său, din natura să superioară, NU poate fi manipulat! Iar dacă suficient de
mulţi oameni ajung să fiinţeze şi să funcţioneze din propriul CENTRU, din propriul SPIRIT, atunci
Sistemul pur şi simplu se prăbuşeşte… Acesta este motivul pentru care cei din spatele Sistemului, cei de
la vârful piramidei decizionale, Marii Păpuşari, creatorii MATRIX-ului vă vor şi vă ţin cât mai departe de
propriul CENTRU, de propriul SPIRIT!
49
Cum distragi atenţia unui copil când nu vrei să vadă, să audă sau să facă ceva? Îi dai jucării… Îl ţii mereu
ocupat cu ceva, apoi cu altceva… Cum distragi atenţia celor de la baza piramidei când nu vrei să vadă,
să audă sau să facă ceva? Le dai jucării… Îi ţii mereu ocupaţi cu ceva, apoi cu altceva…
50
Spuneam că “mixtura politică-media a devenit de-a lungul timpului atât de toxică încât e aproape
imposibil să mai găseşti un om a cărui minte să nu fi fost deja luată ostatică”. Iată, deci, de ce am făcut
această afirmaţie. Pentru că mixtura politică-media este cea care îi ţine ocupaţi pe cei mai mulţi dintre
oameni, mixtura politică-media este cea care atrage privirile cetăţenilor către mijlocul piramidei, creând
aparența că acolo se întâmplă de fapt lucrurile, că acolo se iau de fapt deciziile. Mixtura politică-media
creează aparenţa unei “democraţii”, astfel încât cetăţenii să trăiască întreaga lor viaţă fiind convinşi că
ceva chiar depinde de ei, că voturile lor, că protestele lor, că implicarea lor politică sau civică au cu
adevărat importanță.
14/145
51
În realitate, mixtura politică-media are un singur rol: să le distragă cetăţenilor atenţia de la adevăratul for
decizional – vârful piramidei! Sigur, aceasta nu înseamnă că cei care fac parte din mixtura politică-media
acţionează conştient în slujba, în folosul celor situaţi la vârful piramidei. Unii dintre ei, foarte puţini, sunt
conştienţi de ce fac şi de ce fac ceea ce fac. Cei mai mulţi, însă, chiar cred că “descoperă şi dezvăluie
adevărul” (jurnaliştii), ori că “decid şi mişcă lucrurile în societate” (politicienii). Cea mai mare problemă a
lumii este aceea că majoritatea celor din mijlocul piramidei sunt convinşi că ei sunt, de fapt, vârful,
precum şi că majoritatea celor de la baza piramidei cred acelaşi lucru despre cei de la mijloc! Aceasta
este, în linii mari dar în contururi clare, marea iluzie prefabricată a “democraţiei”. Miliarde de oameni care
sunt convinşi că puterea le aparţine şi că pot controla ce se întâmplă prin vot şi prin proteste, în timp ce
adevăraţii conducători ai omenirii stau bine-mersi în zona cu aer rarefiat a vârfului piramidei decizionale.
– Aceasta este, de fapt, mult slăvita şi pretutindeni aclamata “democraţie”…
52
Desigur, şi mijlocul piramidei are mai multe straturi. Evident că cei care vorbesc, de pildă, despre cum
sunt controlaţi mulţi politicieni de către serviciile secrete nu greşesc deloc. Acest lucru nu numai că este
posibil, ci chiar se întâmplă la scară largă, prin zeci de metode sofisticate şi din ce în ce mai bine puse la
punct. Însă şi acesta este tot un balon de săpun până la urmă… În sensul că celor de la vârful piramidei
le convine de minune faptul că cei mai mulţi dintre cetăţenii care se consideră vigilenţi şi treji nu caută de
fapt niciodată mai departe de această relaţie de determinare şi de putere dintre serviciile secrete şi
politicieni. Inclusiv marile dezvăluiri sau aşa-numitele “teorii ale conspiraţiei” se opresc, în cele mai multe
dintre cazuri, tot la mijlocul piramidei. Iar motivul pentru care acest lucru se întâmplă este unul cât se
poate de simplu…
53
…Chiar şi cei mai vigilenţi cetăţeni – oricum, cea mai mare parte a lor! – nu reuşesc să treacă de mijlocul
piramidei cu firul gândirii lor pentru că se izbesc, în propria gândire, de Zidul Materialismului. Ei bine,
dacă Zidul administrativ-decizional reprezentat de mijlocul piramidei este, cum spuneam, mult mai mare
şi mai puternic decât vestitul Zid Chinezesc, Zidul Materialismului este încă mai mare şi mai puternic!
Acesta şi este, de fapt, ultimul mare zid – şi cel mai eficient, din păcate! – care apără reduta întunecată
de la vârful piramidei decizionale.
54
Ce vrea să însemne această afirmaţie, referitoare la Zidul Materialismului? – Este vorba despre faptul că
cei de la vârful piramidei decizionale, spre deosebire de majoritatea celor de la mijloc sau de la bază, nu
numai că nu sunt fiinţe materialiste, dar sunt, din contră, fiinţe spiritualiste în cel mai puternic înţeles al
cuvântului! La vârful piramidei nu se găsesc persoane doar avide de putere şi însetate de avuţie. Astfel
de persoane se găsesc, în număr semnificativ, la mijlocul piramidei. La vârf, sunt altfel de fiinţe. Acolo, se
află cei care nu numai că sunt perfect conştienţi de realitatea propriului spirit şi a lumii spirituale, dar care
şi acţionează dinspre spirit spre materie, cunoscând cât se poate de bine tot ceea ce celor de la mijloc şi
de la bază le transmit, pe toate căile, că nu există…
55
15/145
Având în vedere faptul că, deşi în scopuri întunecate, cei de la vârf operează conştient dinspre spirit spre
materie, având în vedere că forţele şi curentele pe care trimit în lume, deşi în scopuri întunecate, au o
realitate spirituală cât se poate de concretă, devine evident că pentru a înţelege cu adevărat cum
funcţionează vârful piramidei decizionale, pentru a înţelege ce fel de fiinţe activează acolo şi în ce mod,
este necesar să devii capabil să străpungi Zidul Materialismului. Or, din păcate, acesta este de departe
cel mai greu lucru la momentul actual, cel puţin ca fenomen de masă…
56
Cei din vârful piramidei decizionale, cei din vârful piramidei de putere au pus la punct un Sistem
educaţional, politic, economic şi social care funcţionează aproape perfect. Iar rolul acestui Sistem este,
fundamental, unul dublu. Îi ţine departe pe oameni de propriul spirit, de centrul propriei fiinţe (care le-ar
permite să înţeleagă cu adevărat lumea, inclusiv vârful piramidei de putere). Şi construieşte un Zid
Materialist aproape inexpugnabil între cei din vârful piramidei şi toţi ceilalţi… Pentru că, indiferent ce iluzii
de putere și importanță personală ameţesc capetele multora dintre cei aflaţi la mijlocul piramidei, în
realitate ei nu se deosebesc cu nimic de cei de la bază în ceea ce priveşte Zidul Materialist care îi
desparte pe toţi de cei aflaţi la vârf!
57
Astfel, aparent paradoxal, cei aflaţi la vârf operează liber dinspre spirit spre materie, cu o teribilă influenţă
asupra tuturor celorlalţi, tocmai pentru că tot ei le-au băgat în cap tuturor celorlalţi ca astfel de informaţii şi
idei, precum cele din această carte, sunt doar “invenţii, fantezii şi bazaconii”! În acest mod, Zidul
Materialist îi ţine la distanţă pe cei mai mulţi dintre miliardele de oameni de pe Pământ. Şi, în acelaşi
timp, tocmai din cauza acestui Zid Materialist, cei din vârf fac absolut TOT ce vor tocmai cu vieţile celor
pe care, în prealabil, îi conving că acest Zid Materialist nu există pentru simplul motiv că toată treaba asta
cu spiritul şi lumea spirituală e fie o bazaconie, fie doar o ocupaţie ocazională, duminicală, ceva abstract,
fără legătură cu lumea şi viaţa de zi cu zi.
58
Desigur, cei din vârf ştiu foarte bine că activităţii lor, care este îndreptată, nefast, dinspre spirit spre
materie, nu i s-ar putea opune, în realitate, decât tot o activitate îndreptată, de data aceasta pozitiv, fast,
dinspre spirit spre materie. Cu alte cuvinte, cei din vârf ştiu foarte bine că singura şansă pe care o au de
a-i ţine pe oameni în continuare în bezna materialismului este aceea de a nu lăsa să se dezvolte nicio
iniţiativă care urmăreşte, în sens pozitiv, utilizarea în viaţa de zi cu zi, folosirea în cotidian a impulsurilor
spirituale superioare. Tocmai de aceea şi în acest sens, din nou doar aparent paradoxal, rolul Zidului
Materialist este acela de a face aproape imposibilă o acţiune spirituală pozitivă la mijlocul şi la baza
piramidei, care să poată contracara puternicele şi constantele acţiuni spirituale negative de la vârful
piramidei de putere.
59
Ei bine, cine înţelege importanţa covârșitoare a acestei imagini, a piramidei de putere, a rolului mijlocului
piramidei şi, mai ales, a realităţii şi eficienţei diabolice a Zidului Materialist – acela se poate numi, deja, un
cetăţean cu adevărat TREAZ! Iar de TREZIREA cât mai multor oameni depinde absolut totul. Pentru că
ne aflăm deja foarte aproape de punctul dincolo de care nu mai există posibilitatea întoarcerii în făgaşul
16/145
frumosului, sublimului Destin al umanităţii. Suntem deja cu un picior suspendat deasupra unei
înspăimântătoare prăpăstii. Aceasta este realitatea. Suntem doar la un singur pas, doar la o măruntă
mişcare de prăvălirea în marele hău…
60
Tocmai de aceea, tocmai pentru ca planul extraordinar de eficient al celor de la vârf să nu ajungă la
partea finală, dincolo de care nu se mai poate face mai nimic, este vital ca această carte să ajungă la cât
mai mulţi oameni, la cât mai mulţi dintre cei de la baza şi de la mijlocul piramidei puterii. În momentul în
care se va atinge masa critică – dacă se va atinge! –, Sistemul se va prăbuşi sub greutatea propriei
MINCIUNI! Iar Zidul Materialist va cădea şi cei de la vârf nu vor mai putea ascunde ce întreprind, nu îşi
vor mai putea ascunde intenţiile nefaste şi diabolicul plan.
61
Dacă suficient de mulţi oameni vor simţi că ceva s-a trezit în ei, că sunt pătrunşi de entuziasmul care
însoţeşte întotdeauna aproprierea de propriul spirit, de propriul centru fiinţial, atunci va însemna că
revenirea umanităţii pe făgaşul propriului Destin deja este posibilă. Important este ca acest mesaj să fie
înţeles de cât mai mulţi şi să circule cât mai mult. Evident, el nu este nici pe departe suficient, e doar un
mic pas, un mic licăr de lumină de dincolo de zid. Dar e, în acelaşi timp, şi un semnal pentru toţi cei care
cunosc deja aceste lucruri, dar care nu se cunosc încă între ei, la nivel mondial. Este foarte important ca
între cei care au ochii spiritului deschişi să se înnoade relaţii, să existe comunicare şi comuniune. În faţa
unei reţele foarte bine puse la punct a răului nu poate funcţiona doar o sumă de lumini frumoase dar
disparate. Este nevoie ca frumoasele lumânări vii ale spiritelor treze să lumineze laolaltă pentru a exista
cu adevărat şansa să fie observate chiar şi de către lumânările ce-şi aşteaptă înfrigurate flacăra în cele
mai întunecate colţuri ale lumii.
62
…Dar pentru ca toate aceste rânduri să nu rămână doar rânduri într-o carte, să nu aprindă o flacără ce
după prea puţină vreme iar se va stinge, este necesar că cititorul să ducă mai departe ceea ce este
conţinut în aceste cuvinte. Pentru că aceste rânduri, aceste cuvinte au menirea de a deschide către
oameni porţile unor impusuri spirituale care vor lucra mai departe şi cu care oamenii sunt chemaţi să
lucreze mai departe. Trebuie înţeles că desprinderea de deprindere nu e lucru tocmai uşor, chiar şi pentru
cineva care nu păşeşte chiar pentru prima oară pe calea spiritului. Societatea actuală este într-un
asemenea grad vidată, secătuită până și de cea mai mică urmă a sufletului şi a spiritului, a frumosului şi a
binelui, a înaltului şi a adâncului, a sănătosului şi sublimului uman, încât e realmente extrem de dificil să
te menţii pe drum, e foarte greu să nu deviezi, să nu adormi, să nu revii la vechile deprinderi. Tocmai de
aceea, este necesar un efort susţinut, pe fondul entuziasmului iniţial. Altminteri, tăvălugul cotidian al
ştirilor şi noianul de informaţii care se prăvălesc peste om în fiecare zi vor acoperi cu uşurinţă frumosul
dar firavul ghiocel ivit din gheața ce-a pornit a se topi…
63
17/145
Cine îşi imaginează că până şi o Revelaţie mai generează în prezent acelaşi termen lung al unei alte
experienţe se înşală. Datele societăţii actuale sunt complet diferite de cele din timpurile ce-au trecut.
Gândiţi-vă doar la liniştea din trecut, la absenţa viiturii permanente de informaţii, la absenţa telefoanelor
“inteligente” care zbârnâie nonstop asaltându-ne cu tot soiul de “alerte” şi “notificări” fără de care am trăi
mult mai liniştiţi şi mult mai relaxaţi. Ei bine, cum ar putea în zilele noastre chiar şi o Revelaţie să asigure
pe termen lung efectele unei experienţe diferite, profunde, exact la fel cum era posibil cu câteva secole în
urmă!? Pur şi simplu, nimic nu mai e la fel! Mediul în care trăim nu mai are absolut nicio legătură cu
mediul de atunci. Ca atare, având în vedere că suntem, în chip natural, fiinţe receptive față de înrâuririle
mediului în care trăim, e de la sine înţeles că suntem afectaţi profund – mult mai profund decât bănuim! –
de toată această nebunie din jurul nostru.
64
Rezultă de aici că, pentru a păstra flacăra spiritului aprinsă, este necesar un efort mult mai mare în
prezent decât era necesar în trecut. Dacă, de pildă, ne simţim pătrunşi de entuziasmul pe care îl naşte în
noi înţelegerea modului în care funcţionează mixtura toxică politică-media, aceasta nu e deloc o garanţie
că peste o vreme nu o să uităm şi nu o să fim iarăşi adormiţi de aceeaşi mixtură. Suntem fiinţe sociale şi
aceasta este societatea în care ne-a fost dat (de către cei din vârful piramidei puterii) să trăim. Nu ne
ajută la absolut nimic să ne refugiem pe o stâncă solitară, cum nu ne ajută prea mult nici să fim entuziaşti
două, trei zile, pentru a recădea apoi în aceeaşi capcană…
65
Prin urmare, este necesar un efort susţinut de desprindere. Doar dacă vom insista pe calea eliberării
noastre vom avea şansa de a dobândi un adevărat control asupra propriei fiinţe. Şi doar dobândirea
controlului asupra propriei fiinţe ne poate deschide uşa către ceilalţi, către înţelegerea şi sprijinirea
semenilor noştri. Nu e un truism, nici un aforism, e purul adevăr: lumea începe a se schimba abia atunci
când fiecare dintre noi începe a se schimba. …Şi nu e greu de înţeles de ce. Este suficient să facem apel
la gândirea sănătoasă. Atâta vreme cât “societatea” nu e nimic altceva decât suma interacţiunilor umane,
suma relaţiilor dintre oameni, e de la sine înţeles că nu ai cum schimba societatea decât dacă ajuţi,
concret, la transformarea semenilor tăi, cu care te afli în relaţie, direct sau indirect. Iar pentru a ajuta pe
cineva să se trezească – ei bine, acesta deja este un truism! – e absolut necesar să te fi trezit tu mai
întâi… Aşa cum nimeni nu se poate trezi în locul altuia, ci doar poate ajuta la trezirea altuia, e la fel de
adevărat ca nimeni nu poate fi trezit de cineva care doarme…
66
Aşadar, îmi revine ingrata sarcină de a vă ruga să nu lăsaţi uitării chemarea şi impulsul transmise prin
intermediul acestei cărţi. Dacă este să aibă cu adevărat un efect, un efort susţinut este absolut necesar.
Nu pentru că ar corespunde vreunui clişeu de tipul “nu există rezultate fără muncă”. Ci pentru că altfel vă
va fi foarte greu să preveniţi acţiunea, reprinderea tentaculelor Sistemului. Două-trei zile de revenire la
vechile deprinderi (show-urile televizate din fiecare seară cu gladiatori politici, acceptarea fără stavile a
viiturii zilnice de informaţii care goneşte dinspre telefonul “inteligent” spre sufletele şi minţile noastre,
superficialitatea endemică a aşa-zisei socializări pe “reţelele de socializare” etc.) vor fi suficiente pentru a
18/145
înăbuşi orice impuls ale cărui purtătoare sunt aceste pagini. Atât de bine este pus la punct Sistemul, în
acţiunea lui zilnică, perpetuă de adormire a Spiritului omenesc, încât chiar şi unui om care a mers ceva
vreme pe drumul propriei naturi superioare îi este foarte dificil să rămână treaz.
67
Ceea ce vă poate ajuta însă foarte mult este să păstraţi în minte imaginea Piramidei Puterii. Puteţi să o şi
desenaţi pe o hârtie şi să o păstraţi apoi udeva la vedere, undeva unde să o observaţi măcar o dată pe zi.
Acest lucru vă va ajuta să vă amintiţi, să faceţi din nou toate legăturile. Pentru că se va întâmpla să fiţi
luați din nou ostatici de către Sistem, fără să realizaţi, tocmai pentru că întreaga dumneavoastră viaţă
este plasată în mrejele acestuia, în mijlocul MATRIX-ului creat de către cei aflaţi în vârful piramidei
decizionale. Însă un lucru cât se poate de simplu, dar cu puternică valoare simbolică, precum o hârtie pe
care chiar dumneavoastră aţi desenat această Piramidă a Puterii, vă va fi de un real folos. Vă va ajuta să
vă amintiţi chiar şi atunci când Sistemul se va lupta din răsputeri să vă determine iarăşi să uitaţi. Pare
ceva frivol, o prostioară, dar ajută. Luaţi-o ca atare – o prostioară care vă ajută să vă ţineţi departe de
viitura zilnică a marilor prostii emanate de Sistem…
68
Important este, deci, dincolo de toate, să înţelegem că Sistemul este în aşa fel conceput şi implementat,
încât majoritatea covârşitoare a oamenilor se raportează eronat la mijlocul piramidei ca la locul unde se
află cei care “hotărăsc”, care “iau deciziile”. În realitate, chiar dacă cei mai mulţi dintre cei aflaţi la mijlocul
Piramidei Puterii sunt ei înşişi convinşi că ei chiar iau decizii şi chiar hotărăsc lucrurile cu adevărat
importante, cei care impun cu adevărat ce se întâmplă pe Planetă, ce se întâmplă cu oamenii şi cu lumea
lor sunt cei aflaţi la vârful piramidei decizionale. Iar la aceştia se poate ajunge cu firul gândirii doar în
măsura în care reuşim să străpungem Zidul Materialist, dacă, altfel spus, reuşim să ne spiritualizăm
gândirea, să lăsăm impulsurile lumii spirituale să ne îmbibe sentimentele şi gândurile.
69
După ce a fost asaltat cu zeci de teste, activităţi suplimentare, ore de consolidare, după ce tocmai a
terminat trei ore de teme pentru acasă imediat după ce tocmai a terminat şapte ore de şcoală cu şapte
materii diferite fiind necesar să se reseteze de şapte ori în aceeaşi zi, după ce părinţii, bunicii, unchii şi
mătuşile au terminat de “vorbit” cu el întrebându-l ceva cu totul neaşteptat – “Ce ai făcut la şcoală azi?” –,
la sfârşitul unei frumoase zile de primăvară în care nu a apucat să iasă afară să atingă ghioceii şi să se
bucure de razele mângâietoare ale Soarelui, în timp ce se ştergea pe mâini cu un prosop albastru, un
copil şi-a întrebat uimit părinţii: “Cum a creat Dumnezeu culorile!? Cum e să nu existe, de exemplu,
albastrul, iar Cineva să îşi imagineze pentru prima oară albastrul, apoi să-l şi creeze!? Ce alte culori ar fi
putut fi create dar, dintr-un anumit motiv, nu au mai fost create!? Ce alte culori sunt deja create, dar nu le
vedem noi, pe Planeta noastră, în sistemul nostru solar!?”…
70
…Este o întâmplare reală şi, e foarte clar, întâmplări similare pot fi regăsite peste tot unde a mai rămas
măcar un gram de copil într-un copil. Ceea ce are loc în şcoli, cu extrem de puţine excepţii, nu e nimic
altceva decât o contra-educație. Tot ceea ce ar trebui stimulat în copil este înăbuşit şi tot ce ar trebui
temperat şi sublimat este dezvoltat plenar! De aceea, fără să greşim, putem spune ferm că nu avem de a
19/145
face cu un sistem educaţional, ci cu un sistem contra-educațional. Un sistem a cărui singură menire este
aceea de a adormi în tânărul om tot ceea ce reprezintă bogăţia sa de forţe şi trăsături umane. Apoi,
desigur, ne întrebăm de ce întreaga Planetă stă pe un butoi cu pulbere… O clipă nu ne oprim să
cercetăm dacă nu cumva întreaga societate, inclusiv învăţământul, sunt concepute în aşa fel încât să
încurajeze dezvoltarea în noi a tot ceea ce ne va determina ulterior să transformăm lumea noastră într-o
bombă cu ceas!
71
Fiinţa minunată numita “elev” trebuie UIMITĂ, nu UMILITĂ! O şcoală în care omul-elev şi omul-profesor
nu sunt elementele centrale, singurele care contează cu adevărat, NU este o şcoală a Omului, ci o şcoală
a Uneltelor! O şcoală sub forma unei fabrici care are un singur scop – să înlocuiască fiinţa minunată
numită “om” cu unelte economice cu valoare temporară. Pe bandă rulantă, termină şcoala, după mulţi ani
de înăbuşire a UMANULUI, nu oameni, ci PRODUSE! Produse obţinute pe banda rulantă a unei şcoli ce
corespunde perfect nu nevoilor fiinţei omeneşti profunde, ci nevoilor celor aflaţi în vârful Piramidei
Puterii…
72
Zidul Materialist despre care vorbeam, cel care le asigură celor din vârful piramidei puterea, anonimatul şi
protecţia, cel care asigură, în acelaşi timp, degradarea fiinţei omeneşti văduvite de relaţia cu propriul
Spirit – este construit şi fortificat perfect în anii de şcoală. Dacă, mai târziu, adultul care va fi terminat
şcoala mai are măcar posibilitatea teoretică de a se opune, de a-şi construi singur viaţa, în dezacord cu
ceea ce vor cei din vârf ca el să facă cu viaţa sa, şcolarul nu are nicio şansă. El trebuie să i se supună
fără să crâcnească (dacă, totuşi, crâcneşte, este rapid pedepsit exemplar!) Sistemului în odioasa să sub-
ramură numită “sistem educaţional”. Elevul nu se poate cu adevărat opune. Elevul-om nu este lăsat,
tocmai de către şcoală, să devină adultul-om. El este dezbrăcat de umanitatea sa şi este pregătit pentru
a deveni produsul-adult. Valoarea sa nu este preţuită în raport cu propria sa umanitate, ci este cântărită
în funcţie de cum răspunde la ceea ce Sistemul îi cere să devină. Dacă se împotriveşte, Sistemul are
grijă să îl transforme rapid într-un paria. Încă din primii ani de şcoală, elevul învaţă rapid că a te împotrivi,
a avea propriile sentimente şi idei şi, mai ales, a ţi le EXPRIMA nu e deloc dezirabil, mai ales atunci când
vin în contradicţie cu ceea ce Sistemul a dictat că este “bine”, “corect” şi “necesar”. Astfel, din miliarde de
copii, extrem de puţini reuşesc să treacă prin şcoală fără a-şi pierde cele mai importante elemente ale
propriei fiinţe, fără a se transforma în unelte, în executanţi docili.
73
O reformă reală a sistemului de învăţământ nu este posibilă decât dacă înţelegem de ce actualul sistem
este aşa cum este. Iar pentru a înţelege acest lucru, este imperios necesar să reuşim, prin curaj şi efort
susţinut, să ieşim din “MATRIX”, să străpungem Zidul Materialist. Pentru că, aşa cum spuneam, cei aflaţi
la vârful piramidei decizionale nu sunt absolut deloc fiinţe materialiste. Inclusiv școala prin care trec
aceste fiinţe nu e deloc una materialistă. Aceste fiinţe au parte de un sistem educaţional care nu are nicio
legătură cu sistemul educaţional pe care, ulterior, tot ei îl impun pe Pământ, în toate variantele care există
20/145
la momentul actual. Ei nu trec, bezmetic, de la o materie la alta şi, cu siguranţă, nu lucrează cu “materii”.
Lucrează cu ceea ce e dincolo de materie şi “materii”, cu ceea ce face posibilă, de fapt, materia în
genere. Beneficiari ai unei înalte educaţii spirituale PRACTICE, cei aflaţi în vârful piramidei puterii cunosc
lumea în profunzimile ei. Ceea ce constituie aşa-zisul “sistem educaţional” care le este impus celor de la
baza şi de la mijlocul piramidei nu are absolut NICIO legătură cu ceea ce învaţă cei de la vârf. Iar tocmai
acest lucru le conferă o imensă PUTERE asupra tuturor celorlalţi. Pentru că ei ŞTIU cum este şi cum
funcţionează lumea în realitate şi pentru că ei le ASCUND toate aceste adevăruri celorlalţi.
74
Desigur, faptul că cei aflaţi la vârf CUNOSC adevăruri pe care le ASCUND cu obstinație de cei de la bază
şi de la mijloc este ceva absolut oribil. Oribil nu doar pentru că etapa de dezvoltare actuală a umanităţii
CERE tocmai CUNOAŞTEREA acestor adevăruri de către toată lumea, ci mai ales pentru că, prin
Sistemul pe care îl impun (care cuprinde ca parte integrantă esenţială a sa sistemul de învăţământ), ei se
asigură că ceilalţi nu au aproape nicio şansă să ajungă vreodată să CUNOASCĂ! Ceea ce fac
conducătorii de facto ai lumii este pur şi simplu o CRIMĂ împotriva spiritului omenesc! Este – să nu ne
temem de cuvinte tari, pentru că exact despre aşa ceva este vorba – un adevărat GENOCID SPIRITUAL!
Miliarde de oameni sunt plasaţi într-o bulă socială iluzorie despre care li se spune că ar fi “lumea”. Apoi,
dacă vreunul se trezeşte şi începe să vorbească, este rapid ridiculizat şi arătat cu degetul, de către
imensul aparat de propagandă al Sistemului, astfel încât să fie determinat să se oprească. …Însă cei
care VĂD, cei care ÎNŢELEG nu ar trebui să se teamă de acest oprobriu public, de aceste campanii de
denigrare şi ridiculizare. Pentru că ridicol nu e să spui adevărul, ci să minţi, chiar şi prin omisiune, de
teamă că vei fi ridiculizat…
75
Vedeţi, aici atingem un punct de o importanţă crucială. Odată cu cunoaşterea, vine şi o imensă
responsabilitate. În sensul că cei care ajung, cei care reuşesc să cunoască realitatea de dincolo de văl
sunt DATORI să transmită mai departe ceea ce ştiu. Epoca actuală de dezvoltare o cere! Nu există niciun
dubiu în acest sens! Doar ADEVĂRUL îi (mai) poate elibera pe oameni! Oamenii au nevoie, mai presus
de toate, de ADEVĂR, au nevoie să cunoască profunzimile nebănuite ale lumii şi ale propriilor fiinţe! Iar
orice încercare de a împiedica acest lucru este pur şi simplu o CRIMĂ împotriva SPIRITULUI uman, o
CRIMĂ împotriva OMENESCULUI!
76
Ca atare, pentru a reveni la subiectul şcolii şi al sistemului de învăţământ, trebuie spus fără rezerve –
dacă nu purcedem rapid la reconstrucţia din temelii a edificiului educaţional, dacă nu reformăm
învăţământul cu adevărat transformându-l într-un mediu propice dezvoltării OMENESCULUI profund,
atunci umanitatea îşi va rata în curând frumosul Destin şi va sfârşi într-o sfâşiere globală fără rost şi fără
leac. Războiul tuturor împotriva tuturor nu poate fi evitat decât printr-o zguduire, printr-o prăbuşire a
actualului Sistem. Iar acest lucru nu este posibil decât dacă suficient de mulţi oameni au curajul de a-şi
MENŢINE starea de trezie spirituală. Pentru că marea dificultate nu este atât aceea de a te trezi, cât
aceea de a nu închide din nou ochii sub greutatea pleoapei Sistemului…
77
21/145
Rolul acestei cărţi este acela de a aprinde o flacără, flacăra vie a OMENESCULUI profund. Nu este vorba
despre a propune înlocuirea actualului Sistem cu un alt Sistem, pe care această carte l-ar prezenta, fie şi
succint. Este vorba despre un impuls către ÎNŢELEGERE. Doar prin faptul de a înţelege cum
funcţionează actualul Sistem, cine se află în spatele acestuia, ce anume ne este ascuns, doar prin a
deveni activ-interesați de ceea ce suntem cu adevărat şi de ceea ce lumea noastră este cu adevărat –
doar prin acestea putem ajunge să ne ridicăm la înălţimea timpurilor şi la înălţimea propriului Destin,
individual şi colectiv. Doar aşa, prin înţelegere vie, putem face actualul Sistem să dispară de la sine.
Pentru că el se bazează doar pe IGNORANŢA noastră. Dacă acest ingredient esenţial – IGNORANŢA –
dispare, atunci însuşi SISTEMUL dispare!
78
Ca atare, această carte îşi propune să ofere o cu totul altă perspectivă decât cea actuală. Iar, plecând de
la această perspectivă, cei care îşi doresc să participe la marea renaştere a Omului Profund pot lucra
împreună pentru a dezvolta toate detaliile “adevăratei mari resetări”. Altminteri, dacă nu vom fi suficient
de mulţi care să facem asta, actualul Sistem va dispărea doar în aparenţă. În realitate, el va fi perpetuat
şi ridicat la un nivel şi mai puţin uman. În locul adevăratei Mari Resetări, vom avea parte de “Marea
Resetare” de la Davos… Acestea sunt cele două posibilităţi, cele două opţiuni pe care le avem în faţa
noastră. Şi fiecare dintre noi e chemat să aleagă. Inclusiv pasivitatea va fi o alegere… Pentru că a nu fi
interesat deloc de toate aceste lucruri, chiar dacă ai auzit măcar în treacăt de ele, e a alege să laşi
lucrurile aşa cum sunt. Iar lucrurile, aşa cum sunt, arată pur şi simplu groaznic…
79
Oamenii de la baza piramidei decizionale au fost obişnuiţi să ceară de la cei aflaţi la mijloc (pe care îi
consideră aflaţi la vârf…) programe şi proiecte, sisteme care să înlocuiască sisteme. Însă niciunul dintre
aceste proiecte, programe şi sisteme nu poate fi cu adevărat de folos dintr-un motiv foarte simplu.
Fundamentul este greşit! Fundaţia pe care se doreşte să se construiască este şubredă, nu poate oferi
trăinicia şi siguranţa unei somptuoase clădiri. Degeaba concepem, alegem, votăm programe, proiecte şi
sisteme, dacă TOATE ignoră adevărul, realitatea de dincolo de Zidul Materialist.
Societatea reală este suma interacţiunilor dintre oameni într-un cadru formal, instituţionalizat. Oamenii, în
realitatea lor, în profunzimea lor, sunt fiinţe al căror centru este situat dincolo de Zidul Materialist! Din
acest motiv, toate proiectele şi programele, oricât de bine-intenționați ar fi cei care le concep, nu pot fi cu
adevărat de ajutor pe termen lung decât dacă ţin cont de realitatea profundă, spirituală a fiinţei omeneşti.
Aceste proiecte şi programe nu pot fi cu adevărat eficiente decât cu condiţia să fie uman-sănătoase, iar
pentru a fi uman-sănătoase, ele trebuie să îşi aibă originea, punctul de plecare dincolo de Zidul
Materialist. Tot ceea ce este conceput dincoace de acest Zid poartă pecetea zădărniciei şi duce spre
dezastrul iminent. În faţa unui program redactat pe 2.000 de foi, dar conceput de către oameni care nu au
reuşit să treacă dincolo de Zid, infinit mai util Omului este un singur gând, oricât de simplu, care reuşeşte
să străpungă Zidul!
80
22/145
Revenind la şcoală şi la toate cele ale şcolii, trebuie subliniat că actualele programe educaţionale, în
măsura în care nu au nicio legătură cu ceea ce ar trebui să constituie şi să încurajeze dezvoltarea
armonioasă a elevului-om, vor trebui schimbate. La sfârşitul şcolii, avem nevoie de oameni, nu de roboţi,
unelte şi produse. Şcolile, dacă e să fie fabrici, fabrici de oameni trebuie să devină, nu fabrici de maşini
docile cărora le-a fost răpită demnitatea omenească! Actualul sistem de învăţământ, în diversele sale
variante, trebuie înlocuit rapid. Şi oameni care să o facă sunt mulţi pe Pământ. Trebuie doar să înceapă
să lucreze împreună la nivel mare, la nivel global, planetar.
Într-o lume supusă unui proces de globalizare nivelatoare, este necesar un proces de trezire globală. Într-
o lume redefinită ontologic prin conceptele impuse ale unui progresism dezumanizant, este necesar un
real progres în cel mai înalt sens uman.
81
Această carte nu este doar despre spiritul omului, ca element central al fiinţei şi existenţei sale. Această
carte este, în egală măsură, şi despre curajul omului de a vorbi despre spiritul care se ştie a fi! Dacă
este ca această carte să fie cu adevărat de ajutor, nu este suficient ca ea să poarte o flacără vie. Este
necesar şi ca cei care primesc această flacără vie să o păstreze şi să o dea mai departe, astfel încât
milioane de flăcări vii să înceapă să lumineze ÎMPREUNĂ! De aceea, cât priveşte şcoala şi sistemul
educaţional, este necesar ca cei care înţeleg şi simt aceste rânduri să le transmită mai departe, astfel
încât toţi cei care au chemarea interioară de a lucra pentru reformarea acestui domeniu esenţial să
înceapă să dezvolte ÎMPREUNĂ noua şcoală – Școala OMULUI.
82
În noua şcoală, în Şcoala Omului, nu va fi vorba atât despre ce anume vor învăţa elevii, ci despre cum
anume se vor dezvolta ei. Doar un om care şi-a pierdut complet busola interioară ar putea afirma că e
mai important să iasă din şcoală, la final, un elev “de nota 10”, chiar dacă, pe lângă nota 10, iese şi
distrus deja din punct de vedere uman, decât să iasă din şcoală, la final, un elev-om armonios dezvoltat
şi împlinit din punct de vedere uman, indiferent al cărei note purtător!
Evident, până şi bunul-simţ elementar este suficient pentru a înţelege că e infinit mai important ca şcoala
să ajute la dezvoltarea armonioasă a fiinţei omeneşti decât să se asigure că scoate pe bandă rulantă
“elevi de nota 10”. Şi tot doar bunul-simţ elementar este suficient pentru a înţelege ce fel de societate
susţinem câtă vreme am ajuns să nu ne mai gândim că “un elev de nota 10”, cu care ne mândrim cu toţii
atât de mult în prezent, poate deveni, de pildă, creatorul unei bombe care va pune în pericol viaţa de pe
întreaga Planetă.
…Chiar aşa, înţeleg oare cetăţenii diferitelor state ale lumii, cei care pun preţ doar pe acea “notă 10”, că
exact “de nota 10” este acel ins care a inventat bomba atomică!? Evident că doar un profesionist în cel
mai înalt grad, un expert în domeniul său de activitate, un om foarte inteligent, foarte bine pregătit şi –
atenţie! – cât se poate de CREATIV poate inventa ceva de tipul bombei atomice.
23/145
…Ce rezultă de aici? Rezultă că a fi “un elev de nota 10”, a fi un profesionist desăvârşit, a fi un expert în
domeniul tău de activitate, a fi un om foarte inteligent, foarte bine pregătit şi chiar foarte, foarte CREATIV
(…că tot se vorbeşte atât de mult în zilele noastre despre “creativitate”…) – toate acestea nu sunt nici pe
departe suficiente. Dacă ele nu sunt DUBLATE, în aceeaşi şcoală (şi, mai târziu, la locul de muncă), de
dezvoltarea simţământului de întrajutorare, de stimularea empatiei şi, în general, a ceea ce denumim
generic “inteligență emoţională”, de lucrul permanent sub înrâurirea impulsului către fraternitate umană –
dacă şcoala nu se ocupă în acelaşi timp şi cu toate aceste lucruri, atunci elevul acela “de nota 10”,
profesionistul acela adulat de toată lumea, aplaudat de toată lumea şi râvnit de toate companiile,
institutele şi instituţiile poate oricând să ajungă să facă – într-o manieră “profi”, desigur! – îngrozitor de
mult rău semenilor lui. Evident, nu orice “elev de nota 10” va ajunge într-o astfel de situaţie, dar
posibilitatea este deschisă şi încurajată chiar de şcoala care se laudă cu “elevul ei de 10”, în condiţiile în
care aceeaşi şcoală nu s-a asigurat nici măcar ca “elevul de 10” să devină măcar un “om de nota 5”…
83
Aceasta este imensa problemă a şcolii contemporane – îşi propune (indiferent dacă reuşeşte sau nu) să
obţină “elevul de nota 10”, dar nu este interesată deloc să obţină nici măcar “omul de nota 5”! Astfel,
terenul pentru distrugere şi autodistrugere este asigurat exact în timp ce o societate întreagă aplaudă
frenetic…
84
Dacă vrem să ne trezim din starea de somn indus, dacă vrem să ieşim de sub efectul anestezicelor pe
care cei aflaţi la vârful piramidei decizionale ni le administrează zilnic, atunci trebuie să ne deprindem să
căutăm peste tot mai întâi OMUL şi OMENESCUL! Să căutăm omul din politician, astfel încât să nu avem
“politicieni de nota 10” care, în acelaşi timp, sunt “oameni de nota 2”. Să căutăm omul din profesor, omul
din elev, omul din angajat şi omul din angajator, omul din client, omul din votant, omul din profesionist,
omul din tânăr şi omul din bătrân, omul din bogat şi omul din sărac ș.a.m.d.! Pentru că aceasta este
singura notă care contează – NOTA UMANITĂŢII din fiecare dintre noi! Dacă nu ne interesează, în
şcoală şi, în general, în viaţă, această adevărată evaluare – evaluarea UMANITĂŢII –, atunci să nu ne
mirăm că propria superficialitate ne va împinge rapid către marele hău!
85
Nu doar elevii, dar şi profesorii trebuie eliberaţi de sub tirania “sistemului educaţional”. În prezent, nici
măcar cei mai bogaţi sufleteşte, nici măcar cei mai înzestraţi spiritual dintre profesori nu pot face mare
lucru, deoarece sunt strânşi ca într-o menghină de “cerinţele sistemului”, de “programă”, de “curriculum”.
Oricât de bine ar înţelege nevoia de a aborda complet diferit orele de curs şi relaţia cu colectivul de elevi
şi cu fiecare elev în parte, chiar şi “omul de nota 10” din profesor va avea mult prea puţină libertate de
mişcare. Ceea ce va face ca atât profesorul, cât şi elevul său şi, peste câţiva ani, întreaga societate
omenească să piardă foarte mult!
86
Până şi cei mai buni dintre cei buni au mari probleme atunci când vine vorba despre stimularea omului
din elev. Se pare că nu avem timp de aşa ceva… Trebuie să pompăm cât mai multă informaţie în mintea
aproape digitalizată a elevului-mașină. Apoi, trebuie să inventăm cât mai multe teste menite să probeze,
24/145
să evalueze şi să valideze procesul input-output, intrare-ieșire, memorare-redare, specific inteligenţei
artificiale precare.
87
Ei bine, o soluţie pentru a degreva atât profesorul, cât şi elevul ar fi aceea de a organiza “materiile” pe
diferite grade de dificultate. Un sistem pe niveluri, de tipul “începător” – “mediu” – “avansat”, i-ar ajuta
enorm atât pe elevi, cât şi pe profesori şi părinţi. În acest fel, ar dispărea în primul rând îngrozitorul
STRES (care afectează nu doar psihic, ci chiar fizic elevul!) pe care îl generează teama de a nu face faţă.
Ce sens are să chinui un elev fără apetenţă către matematică forţându-l să lucreze la un nivel avansat,
când e evident PENTRU TOATĂ LUMEA că probabilitatea ca acel elev să lucreze, direct sau indirect, în
sfera matematicii e cvasi-nulă!? Evident, matematica (dacă tot am luat în discuţie acest exemplu) îşi are
locul şi rolul său în dezvoltarea intelectuală a elevului. Însă matematica, în funcţie de cum este predată în
relaţie cu fiecare elev în parte, poate să facă două lucruri, poate să aibă două efecte – poate să
hrănească mintea sau poate să o chinuie. O minte structurată nativ pentru a gândi matematic va fi
stimulată, hrănită prin predarea matematicii la nivel avansat, în vreme ce o minte structurată nativ pentru
a gândi imaginativ, artistic va fi de cele mai multe ori pur şi simplu TORTURATĂ prin încăpăţânarea de a
preda matematica la acelaşi nivel avansat!
88
Aceasta este realitatea! Matematica (şi orice altă materie) poate hrăni sau poate tortura… Dacă predăm
matematica într-un mod uman-sănătos, atunci nu vom pune toţi elevii în aceeaşi oală matematică. E pur
şi simplu o NEBUNIE să îi abordăm pe toţi la fel! E şi contraproductiv, dar şi INUMAN să facem asta!
TORTURA nu are nicio legătură cu adevărata ŞCOALĂ, cu ceea ce ar trebui să fie aceasta…
89
Dacă, însă, spunem “STOP” încăpăţânării şi începem să structurăm “materiile” pe diferite niveluri de
dificultate, atunci eliminăm din start una dintre cele mai mari şi mai grave probleme ale actualului sistem
de învăţământ – STRESUL! Inclusiv mult iubitele notări, testări şi evaluări ar trebui să ţină cont de acelaşi
sistem de predare pe niveluri diferite de dificultate. Testările din timpul anilor de curs, precum şi marile
examene, testările finale ar trebui să fie de asemenea structurate pe trei niveluri de dificultate –
“începător”, “mediu” şi “avansat”. În acest fel, fiecare elev va ajunge să se preţuiască pe sine şi să fie
preţuit pentru ceea ce ESTE în adevărul fiinţei sale profunde, iar nu pentru ceea ce i se ORDONĂ să fie!
90
Acesta este doar un exemplu de idee care ia naştere atunci când cineva priveşte procesul de învăţământ
din perspectiva omului-elev şi a omului-profesor. Pentru cineva care gândeşte strict utilitarist, pentru
cineva care consideră că e firesc ca şcoala să fie doar o fabrică producătoare de viitoare unelte
economice cu valoare limitată în timp, sigur că astfel de idei par doar pierdere de vreme. Cine pricepe,
totuşi, că şcoala trebuie să fie o fabrică de oameni, nu una de maşini, va găsi ca fiind cel puţin
interesantă o astfel de propunere.
25/145
91
Fireşte, e doar o idee… Într-un mod asemănător, pot apărea şi pot fi dezvoltate, detaliate multe alte idei.
Ce e cu adevărat important este să ne deprindem să punem problema într-un mod corect, să căutăm ca
tot ceea ce facem să respecte demnitatea fiinţei umane şi să corespundă necesitaţilor unei dezvoltări
armonioase, uman-sănătoase a elevului, a viitorului adult. Important este ca, prin tot ceea ce gândim şi
implementăm cu privire la procesul educaţional, să căutăm să sporim omul din elev, nu să-l diminuăm.
Aceasta este esenţa lucrurilor! Aici e, cu adevărat, CHEIA întregului edificiu educaţional, piatra sa de
temelie – sporirea, iar nu diminuarea omului din elev…
92
Fără doar şi poate, sporirea omului din elev va însemna, întotdeauna, şi sporirea omului din profesor.
Pentru că, pe fondul unei libertăţi inclusiv formale, profesorul îşi va spori propria umanitate direct
proporţional cu sporirea umanităţii din elevii săi. Este, în acelaşi timp, marele beneficiu şi marea
responsabilitate a meseriei, a VOCAŢIEI de dascăl!
93
Singura posibilitate de obţinere a păcii, de dezvoltare a unor relaţii neconflictuale între statele lumii este
aceea a concentrării atenţiei globale pe numitorul comun: esenţa fiinţei omeneşti. Vom continua să avem
război, conflicte de toate felurile exact atâta vreme cât vom căuta pacea şi eliminarea conflictului la
periferia fiinţei omeneşti. Omul cotidian, omul superficial nu poate obţine pacea, este pur şi simplu o
imposibilitate! Ca atare, toate instituţiile internaţionale cu nume foarte generoase vor continua să nu
obţină nimic durabil, aşa cum s-a întâmplat şi până în prezent, oricât de multe persoane bine-intenționate
le-ar popula. Pentru că marea problemă pe Pământ nu este aceea că nu ar exista suficient de multe
persoane bine-intenționate. Marea problemă este că până şi aceste persoane bine-intenționate, în marea
lor majoritate, nu gândesc soluţii şi nu acţionează din centrul fiinţei lor, ci de la periferie!
94
În clipa în care căutarea esenţei fiinţei omeneşti, în clipa în care dezvoltarea naturii umane superioare vor
deveni soarele social în jurul căruia se vor învârti toate programele, proiectele şi instituţiile, naţionale şi
internaţionale, abia atunci vom putea găsi soluţii reale, cu efecte durabile. Până atunci, dacă ne vom
încăpăţâna să punem problema aşa cum o facem deja de secole, nu vom reuşi decât să ne rostogolim
mai departe la vale, împreună cu tot ceea ce numim, pompos, “civilizaţia omenească”.
95
În prezent, miliarde de oameni sunt ţinuţi într-o bulă artificială care nu le permite să găsească adevăratele
soluţii tocmai pentru că nu le permite să se găsească pe sine. Întregul sistem conflictual internaţional este
generat de dincolo de Zidul Materialist şi tot dincolo de acest Zid îşi găseşte rezolvarea, singura rezolvare
posibilă. Cei de dincolo de Zid au creat, au dezvoltat şi susţin actualul sistem internaţional, profund
conflictual, în vreme ce cei de dincoace de Zid, miliardele de oameni de pe Planetă cred că atât ei, cât şi
reprezentanţii lor din parlamente şi instituţii, locale şi globale, vor putea la un moment dat obţine mult
dorita pace, mult căutatul climat global neconflictual…
26/145
96
Evident, e doar o iluzie. Nu poţi elimina un efect decât dacă umbli la cauză. Iar dacă acea cauză e
dincolo de Zidul Materialist, efectele acestei cauze nu pot dispărea prin “eliminarea” unor cauze
superficiale sau chiar imaginare care se găsesc dincoace de acest Zid! Acest fapt trebuie înţeles. Pentru
că totul depinde de înţelegerea lui!
97
Cum să obţii pacea între două ţări aflate de zeci de ani în conflict dacă, dincolo de cuvintele care sună
foarte bine emise de către cei care sunt “reprezentanţii” oamenilor în diverse palate, parlamente şi
instituţii, nimeni sau aproape nimeni nu se opreşte măcar puţin să se întrebe: dar ce anume ne-ar putea,
din contră, aduce ÎMPREUNĂ?! Doar răspunsul la această întrebare ne poate oferi soluţia. Iar răspunsul
la această întrebare poate fi aflat doar dacă trecem dincolo de Zidul Materialist care ne împiedică să
vedem realitatea.
98
În momentul în care oamenii devin conştienţi de faptul că vieţile lor au un sens mult mai înalt decât cel
cotidian, devine posibilă şi relaţia neconflictuală dintre ţările lumii. Omul cotidian, superficial, va fi mereu
carne de tun şi pion pe tabla de şah. Va fi mutat de colo-colo fără măcar să realizeze. Omul profund, care
trăieşte şi acţionează din centrul propriei fiinţe şi nu de la periferie, nu va fi niciodată pion, va fi propriul
său stăpân. Iar atunci când suficient de mulţi oameni, din fiecare popor, vor fi început să trăiască în
centrul propriei fiinţe, razboaiele, conflictele de la periferia fiinţei omeneşti vor fi început să dispară. …
Pentru că războiul, conflictul NU sunt posibile între oameni care trăiesc şi acţionează din centrul spiritual
al fiinţei lor. Războiul şi conflictul apar doar atunci când omul vieţuieşte la periferia propriei sale fiinţe,
neconştient de natura sa superioară, de spiritul său şi al celuilalt. Toate problemele omenirii îşi au cauza
primordială în faptul că majoritatea oamenilor rămân pentru cea mai mare parte a vieţii lor la periferia
propriei fiinţe. Dacă mai mulţi s-ar întoarce, conştienţi, în propriul centru, atunci problemele lumii ar
dispărea de la sine. Ar dispărea pentru că nu ar mai fi create…
99
Iată-ne ajunşi, aici, într-un punct de maximă importanţă! E esenţial a se înţelege o fină distincţie, o
diferenţă de nuanţă care poate schimba complet relaţiile dintre oameni și întreaga societate omenească.
În acest moment, cei mai mulţi nici măcar nu se gândesc la faptul că e nevoie de profunzime pentru a
trata problemele umanităţii. Însă chiar şi cei care sunt conştienţi de necesitatea acestei profunzimi
ratează, în marea lor majoritate, esenţialul. Problema este pusă, din start, complet greşit. Se caută soluţii
pentru problemele omenirii. În fapt, ceea ce ar trebui să facă oamenii ar fi să înceteze să genereze
aceste probleme! E o diferenţă de nuanţă care schimbă totul…
100
Din cauza faptului că cei mai mulţi oameni trăiesc o viaţă întreagă la periferia propriei fiinţe, ei generează
în permanență probleme. Apoi, încearcă să rezolve aceste probleme, însă rămânând tot la periferie. De
fapt, tocmai faptul că stau şi acţionează la periferie este cauza tuturor problemelor. Iar simplul fapt de a
27/145
reveni în centru este suficient pentru a nu mai genera acele probleme. Dacă nu mai generezi probleme,
nu ai ce să mai rezolvi…
101
Altfel, oamenii vor continua să se învârtă într-un cerc vicios. Aflaţi la periferie, vor genera probleme, apoi
“soluţiile” pe care le vor găsi tot la periferie vor genera la rândul lor alte probleme ș.a.m.d.. Pentru a fi
eficienţi în “rezolvarea” problemelor, trebuie să înţelegem mai întâi ce anume le generează, care este
cauza primordială. Iar dacă înțelegem această cauză, dacă revenim în centrul propriei fiinţe, atunci vom
înceta să mai generăm acele probleme pe care ne tot străduim în prezent inutil să le soluţionăm.
102
Cum ar mai putea cei din vârful Piramidei Puterii să asmută oameni împotriva altor oameni, popoare
împotriva altor popoare, dacă cei mai mulţi dintre membrii respectivelor popoare se vor fi trezit şi vor fi
început să trăiască, să cunoască, să simtă şi să acţioneze din centrul propriei fiinţe? Un om care a
revenit în propriul centru fiinţial este un om care se preţuieşte pe sine ca om şi care preţuieşte omul
profund din toţi semenii săi. Un astfel de om, care a dobândit un adânc respect pentru demnitatea fiinţei
omeneşti, pur şi simplu NU poate fi manipulat, nu poate fi tras de fire pentru a se mişca aşa cum vor
păpuşarii să se mişte.
103
Aşadar, soluţia nu e la cei aflaţi la mijlocul piramidei, persoane care, deşi fac parte din tot felul de instituţii
internaţionale şi naţionale cu nume pompoase, nu operează conştient dincolo de Zidul Materialist. Cu alte
cuvinte, dacă soluţia e dincolo de Zidul Materialist, ea nu le e accesibilă dincoace de Zid nici celor de la
baza piramidei decizionale, nici “reprezentanţilor” lor de la mijloc. Degeaba îşi îndreaptă plini de speranţa
privirile cei de la baza piramidei către cei de la mijloc. Cei de la mijloc, deşi au impresia că deţin
“puterea”, nu sunt în realitate decât pioni mișcați pe tabla de şah de cei aflaţi în vârful Piramidei Puterii.
Iar cei din vârful Piramidei Puterii deţin această putere enormă tocmai pentru că operează dincolo de
Zidul Materialist, în vreme ce cei de la mijloc şi cei de la bază sunt ţinuţi în beznă. Tocmai de aceea au şi
ridicat această gigantică structură – Zidul Materialist, pentru ca toţi ceilalţi să nu cunoască ceea ce ei
cunosc. Astfel, cunoaşterea lor dublată de ignoranţa celorlalţi le conferă o putere formidabilă…
104
Vrem cu adevărat să rezolvăm actuala criză care a cuprins relaţiile internaţionale? Foarte bine… Atunci,
să începem prin a pune între paranteze toate programele, proiectele şi instituţiile. Apoi, să purcedem la a
ne cunoaşte cu adevărat unii pe alţii. Tot auzim, de pildă, că SUA şi Rusia sunt două ţări inamice. Dar
cine ne tot spune asta de am ajuns să o luăm ca atare, şi americanii, şi ruşii, şi toţi ceilalţi? Cine a hotărât
acest lucru? Au hotărât cumva toţi americanii şi toţi ruşii? S-a gândit fiecare american şi s-a gândit fiecare
rus şi, la un moment dat, le-au spus tuturor celorlalţi că aceasta este concluzia lor!? …Evident, nu! NU
28/145
aşa stau lucrurile. În realitate, când spunem că între americani şi ruşi există o relaţie conflictuală, acest
lucru nu îl spunem noi, cei mulţi, ci îl spun cei care vor ca noi să gândim şi să simţim aşa, cei care au un
interes ca acest conflict să existe şi să persiste.
105
În fapt, ruşii şi americanii, adică, REAL, poporul rus şi poporul american, OAMENII din Rusia şi OAMENII
din America NU au absolut NICIUN motiv pentru a se duşmăni, pentru a se lupta. Conflictul este cât se
poate de artificial şi e doar o rotiță în marele mecanism al păpuşarilor care conduc lumea…
106
Dacă, începând de mâine, ruşii şi americanii – adică oamenii obişnuiţi din SUA şi oamenii obişnuiţi din
Rusia – se întâlnesc şi îşi împărtăşesc unii altora cunoştinţele, cultura, bunurile spirituale cele mai de
preţ, vă garantez că în maximum un an nu mai vorbeşte NIMENI pe Planeta Pământ despre “marele
conflict dintre ruşi şi americani”. Pentru că, în adevăr, ruşii şi americanii NU au niciun motiv real de
conflict! Ba din contră, au şi ar avea enorm de învăţat unii de la alţii…
107
Astfel, dacă se doreşte cu adevărat rezolvarea “conflictelor” dintre naţiuni, este momentul ca naţiunile să
se întâlnească în şi întru ce au mai bun. Relaţiile internaţionale trebuie redefinite pornind de la natura
superioară a omului. Pentru că, la periferia fiinţei lor, poporul rus şi poporul american pot ajunge oricând
inclusiv la război. Însă, în centrul fiinţei lor, poporul rus şi poporul american nu pot ajunge decât la schimb
cultural şi ajutor reciproc. Omul superficial din SUA şi omul superficial din Rusia vor putea fi oricând
asmuţiţi unul împotriva celuilalt, chiar dacă nu există temelie reală pentru conflict. Tocmai superficialitatea
va asigura absenţa oricărei întrebări. Fără să crâcnească, omul superficial din Rusia şi omul superficial
din SUA se vor război şi se vor şicana permanent, pe toate planurile, doar pentru că aşa sunt direcţionaţi
de cei din spatele cortinei. În schimb, americanul profund şi rusul profund îşi vor dori să schimbe
simţăminte şi idei, creaţii culturale, vor dori să devină mai bogaţi spiritual învăţând unul de la celălalt.
Pentru a rezolva conflictul dintre două naţiuni, există o singură posibilitate reală – întâlnirea celor două
naţiuni întru spirit, întru suflet. Între Rusia şi SUA nu va mai există conflict doar atunci când ruşii şi
americanii se vor întâlni pe tărâmul sufletului, al spiritului. Când americanul se ridică la înălţimea spiritului
său se întâlneşte cu rusul ridicat la înălţimea spiritului său.
Conflictele nu sunt posibile decât la periferie, în lumea amăgitoare a închipuirilor noastre. În acelaşi timp,
soluţia nu este în niciun caz cea a globalizării nivelatoare, a nivelării tuturor indivizilor şi a tuturor
popoarelor. Ideea nu este să coborâm cu toții la subsolul ființei noastre, în zona sub-umanului, unde să
fim cu toții la fel ratându-ne Destinul regnului. Ideea este să ne ajutăm unii pe alții să ajungem,
ÎMPREUNĂ, la etajele superioare ale devenirii noastre, să ne întâlnim cât mai sus, păstrând în același
timp toate minunatele diferențe care ne fac unici…
108
29/145
În ceea ce priveşte relaţiile internaţionale, dar şi toate celelalte domenii şi aspecte ale vieţii sociale, este
vital să se înţeleagă următorul adevăr: este inutil ca oamenii să aştepte “condiţiile favorabile” pentru a
schimba lumea lor în bine, singura posibilitate de schimbare a lumii în bine fiind de fapt aceea a creării
“condiţiilor favorabile” chiar de către oameni. A aştepta “condiţiile favorabile” e a-l aştepta pe Godot…
Aşa cum Godot nu a venit, deşi a fost aşteptat, aşa nu se vor ivi niciodată nici “condiţiile favorabile”.
Aceste “condiţii favorabile” nu pot apărea pe Pământ decât dacă oamenii înşişi încetează să le mai
aştepte şi încep să lucreze, împreună, pentru a le crea!
109
În fapt, aceste “condiţii favorabile” înseamnă un singur lucru: trezirea unui număr suficient de mare de
oameni, care să înţeleagă că totul depinde de renaşterea, de revigorarea spirituală a societăţii omeneşti.
Iar prin aceasta nu mă refer la o chestiune intelectual-abstractă, la un simplu concept filosofic, ci la o
realitate cât se poate de concretă: realitatea la care cei aflaţi în vârful piramidei decizionale au acces
permanent, dar care dumneavoastră vă este refuzată de către aceleaşi fiinţe cocoţate în imoralul,
ilegitimul şi inumanul vârf.
110
Unul dintre principalele roluri ale acestei cărţi este acela de a le oferi oamenilor perspectiva care le este
cu obstinaţie refuzată: de dumneavoastră depinde totul, nu de cei despre care credeţi că ar “conduce”
lumea! Ei, de fapt, nu se pot conduce nici pe sine, darămite… LUMEA. Cei pe care îi consideraţi “lideri”,
“conducători”, nu sunt de fapt – cu extrem de puţine excepţii – decât pioni. Sunt, la rândul lor, pioni pe
tabla de şah a celor aflaţi în adevăratul vârf al piramidei decizionale, al Piramidei Puterii.
Aşa că nu mai căutaţi răspunsurile la cei pe care îi votaţi să vă transforme lumea în bine. Ei fie nu ştiu, fie
nu pot, fie nu sunt cu adevărat interesaţi să facă asta. Dacă doriţi să vă schimbaţi lumea în bine, doar
dumneavoastră o puteţi face, atât la nivel individual, cât şi la nivel colectiv! Pentru că lumea nu se poate
schimba cu adevărat în bine, în zilele noastre, doar la nivel individual… Ne aflăm, cu toţii, fie că suntem,
fie că nu suntem conştienţi de acest lucru, într-o fază a evoluţiei noastre în care nu mai putem afla
fericirea, libertatea, frumosul decât punând în acelaşi timp toate realizările noastre în slujba semenilor
noştri. Doar acţionând împreună cu ceilalţi şi pentru binele celorlalţi mai putem găsi adevărata pace
interioară şi doar aşa putem ajunge să asigurăm adevărata pace exterioară. Pentru că pacea exterioară
nu e nimic altceva decât o reflectare a păcii interioare…
111
Câtă vreme va continua să existe acest permanent conflict între ceea ce este de fapt omul şi ceea ce a
fost manipulat să creadă că este, cât timp se va perpetua acest conflict permanent, nu va exista nicio
şansă pentru instaurarea unei păci exterioare reale. Pacea exterioară, pacea între oameni şi între
popoarele lumii nu se poate naşte decât ca un corolar al păcii interioare din fiecare om în parte. Iar pacea
interioară nu poate fi atinsă decât când conflictul dintre ceea ce este omul şi ceea ce a fost minţit că este
30/145
dispare prin eliminarea vălului iluzoriu. Dacă oamenii deschid ochii şi văd incomensurabila bogăţie
interioară, atunci ei nu mai pot fi minţiţi că sunt infinit mai puţin, nu mai pot fi deviaţi de pe linia propriului
măreţ Destin, nu mai pot fi manipulaţi şi asmuţiţi unii împotriva celorlalţi.
112
Cât despre cei care văd doar “utopii” în toate aceste rânduri, singurul răspuns este fraza cu care începe
şi cu care se termină această carte: “Utopic nu e să crezi că lumea poate fi schimbată în bine, ci să crezi
că ea mai poate continua aşa cum este acum…”. Cine crede că toate aceste lucruri sunt “prostii” sau
“utopii” este liber să meargă mai departe legat la ochi strigând sus şi tare că “vede”. Între timp, lumea fie
va fi distrusă de “pragmaticii” care “văd”, fie va fi reaşezată în făgaşul său firesc de către cei care
încetează să mai bâjbâie prin actuala beznă şi aprind lumina pentru a VEDEA cu adevărat şi pentru A SE
VEDEA!
113
Este necesară o răsturnare totală a raportului Sistem-cetățean. În prezent, Sistemul îşi produce cetăţenii.
În varianta corectă, cetăţenii îşi produc Sistemul. În prezent, tânărul-om este modelat în şcoală astfel
încât să fie considerat un “produs” potrivit de către Sistem. Omul nu se dezvoltă ca om, ci ca produs
necesar Sistemului. Nu propria sa natură lăuntrică hotărăşte cum se va dezvolta, ci Sistemul hotărăşte ce
fel de om va fi. Aceasta este realitatea, asta trăim…
114
Statul a organizat un sistem educaţional care produce, în serie, unelte economice. Că produce unelte
economice mai bune sau mai puţin bune – aceasta este SINGURA diferenţă atunci când se pune
problema EFICIENŢEI sistemelor de învăţământ din diversele state. Nu există diferenţă de esenţă, ci
doar de eficiență. Şcolile s-au transformat în fabrici de produs maşini sociale. Şcoala nu mai abordează
elevul ca om, ca fiinţă omenească, ci ca produs COMANDAT de stat. Umanismul a eşuat în utilitarism.
Statul comandă, iar fabrica-școală produce. Mai departe, după ce ciclul de producţie de 12, 16, 18 ani s-a
încheiat, maşina socială primeşte o certificare care îi permite să livreze ceea ce Sistemul îi solicită. Şi
maşina socială, produsă de fabrica-școală, exact asta urmează să facă până când Sistemul consideră că
este uzată moral şi este uitată în depozit…
115
Nu avem cum să schimbăm lumea în bine decât dacă o transformăm într-o lume a oamenilor. Iar, ca să
transformi actuala societate într-o lume a oamenilor, trebuie să umanizezi atât şcoala, cât şi munca.
Despre aceste lucruri ar trebui să vorbim, dacă ar exista responsabilitate, dacă oamenii nu ar prefera să
susţină un sistem mecanic care i-a transformat în maşini-unelte cu utilitate temporară.
116
Ilustrarea perfectă a transformării omului în maşină de lucru o găsim în bine-cunoscuta zicere

corporatistă: “Nimeni nu e de neînlocuit!”… Deşi, având în vedere că omul e tratat ca o maşină, ca o
unealtă (de aceea şi e numit “resursă”), mai corect ar fi ca zicerea corporatistă să fie puţin modificată:
“NIMIC nu e de neînlocuit!”. Acel “nimeni” mai presupune, chiar dacă vag, că am avea de a face cu o
31/145
fiinţă. “Nimic” e un cuvânt mai potrivit pentru maşina, pentru unealta în care a fost transformat omul…
Prin urmare, natura profundă a fiinţei omeneşti este înăbuşită în cadrul Sistemului educaţional, care este
creat şi susţinut în aşa fel încât să nu absolve, la final, oameni, ci să fie certificate ca bune de lucru…
maşini utile.
Pentru a face o comparaţie cibernetică, una care, sunt convins, va fi foarte uşor înţeleasă în zilele
noastre, societatea e un program, un „soft”, iar fiecare nouă generaţie e un nou “update”, o nouă
actualizare; însă toate noile actualizări sunt blocate, iar societatea rămâne un soft depășit, un program
incompatibil cu prezentul.
117
Statul, sistemul economic, sistemul social trebuie să se adapteze la ceea ce omul lăsat să se dezvolte ca
om poate oferi. Nu omul trebuie să se adapteze la ceea ce statul, sistemul economic şi social îi cer. Avem
nevoie să construim, pentru prima dată în istorie, o societate care să fie cu adevărat o SOCIETATE A
OAMENILOR! În prezent, nu există aşa ceva nicăieri în lume. Trăim într-o societate cinic-utilitaristă, o
societate care produce maşini sociale care trebuie să presteze economic.
118
Dacă “piaţa”, dacă “sistemul economic” şi “sistemul politic” dictează ce fel de oameni trebuie să
cioplească şcoala, atunci nu e greu de înţeles de ce omenirea se găseşte în pragul colapsului, inclusiv
din punct de vedere economic şi politic. Dacă “piaţa” reglementează şcoala, atunci nu vom şcoli oameni,
ci vom produce maşini şi unelte economice. Dacă politicul reglementează şcoala, atunci nu vom avea în
şcoli oameni tineri care vor deveni oameni adulţi, ci viitori votanţi folosiţi ca mase de manevră. Este
absolut necesară o emancipare a şcolii, pentru că este absolut necesară o emancipare a omului! Avem
nevoie de OAMENI în societate, de oamenii vii, treji, cu ochii larg deschişi, de oameni cu spirit viu,
pătrunzător, de oameni care să absolve o şcoală plini de entuziasm creator, iar nu seci şi goi. De APĂ
VIE au nevoie elevii-oameni, tinerii lumii. Au nevoie de o şcoală care să le deschidă apetitul, care să le
trezească SETEA. Şcoala ca SETE, așa cum minunat spunea filosoful Constantin Noica… E nevoie,
apoi, să fie ajutaţi de şcoală să-şi ostoiască setea, iar nu să uite de ea sau să fie forțați să bea nisip din
pet-uri de plastic!
119
În deşertul spiritual, uman, care e actuala societate omenească, tânărul om fie nu mai simte nicio sete,
fie, dacă simte, nu primeşte decât sticle cu nisip fierbinte. Cum ar putea supravieţui un om, în deşert,
dacă în loc de apă i se oferă nisip fierbinte? Cine poate bea aşa ceva şi supravieţui ca om?!
120
Sistemul economic şi politic nu sunt un scop în sine, ci doar un mijloc prin intermediul căruia omul poate fi
ajutat. Cu cât omul e mai slab, cu atât Sistemul va fi mai puternic. Cu cât omul e mai puţin conştient, cu
atât Sistemul va deveni mai tiranic. Într-un final, se ajunge la situaţia actuală, cea în care Sistemul nu îi
mai slujeşte omului, ci omul devine sclavul Sistemului.
32/145
121
De asemenea, Sistemul este construit în aşa fel încât a devenit o cetate aproape inexpugnabilă. Sistemul
a devenit o fortăreaţă materialistă dincolo de zidurile şi porţile căreia nu poate pătrunde niciun licăr de
lumină spirituală. Realizările şi abordările spirituale ale oamenilor conştienţi de sine nu îşi găsesc absolut
niciun loc în interiorul Sistemului. Astfel, Sistemul a ajuns să înăbuşe orice vine dinspre spirit, orice se
prezintă ca produs al spiritului. Dacă vorbeşte o persoană publică despre “cash-flow”, atunci situaţia este
una “normală” şi faptul e privit ca ceva pozitiv, ca ceva care e de ajutor, care slujeşte bine Sistemul. Dacă,
în schimb, o persoană publică vorbeşte despre SPIRIT, atunci situaţia e privită ca “anormală”, iar faptul e
tratat ca ceva “ciudat” şi “nepotrivit”, ca o extravaganţă a cuiva care ar fi trebuit să-şi consume în
intimitate trăirea, iar nu să o exhibe public. La asta s-a ajuns… A fost creat un sistem tiranic, care fie
tratează cu nepăsare, fie batjocoreşte, fie respinge orice impuls spiritual, orice manifestare a fiinţei
omeneşti întru esenţa sa spirituală. Astfel, tocmai ceea ce ar putea cu adevărat transforma pozitiv
societatea este respins agresiv încă de la prima apariţie.
122
Ceea ce nu va putea face însă acest Sistem, oricât de bine ar fi el conceput de către cei care se
împotrivesc derulării destinului firesc al umanităţii, este să împiedice răspândirea “epidemică”,
“pandemică” a trezirii spiritelor omeneşti. Dacă VORBA VIE a unor oameni treji va circula suficient, atunci
mult mai mulţi oameni vor începe a se trezi. Iar dacă suficient de mulţi oameni se vor fi trezit, atunci
niciun Sistem, oricât de tiranic, oricât de bine pus la punct nu va mai putea împiedica manifestarea
plenară a spiritului, a omului profund! De aceea, este important ca tot ceea ce e spus sau scris aici să
circule cât mai mult, pentru că oamenii au nevoie să-şi aprindă unii altora candela spiritului. Când acest
lucru se va fi produs, atunci oamenii vor lumina din ei înşişi chiar şi în mijlocul celei mai întunecate nopţi
materialiste. Spiritul omului va lumina în noaptea materiei…
123
Sigur că toate aceste cuvinte vor fi întâmpinate şi cu multă opoziţie. Cum altfel…!? Credeţi că Sistemul
va accepta uşor propria transformare? Tocmai dată fiind această opoziţie îndârjită inevitabilă, este vital ca
cei care înţeleg acest mesaj să îl transmită peste tot, pe toate căile posibile. Dacă acest mesaj circulă
suficient, el va trezi suficient de mulţi oameni. Iar când suficient de mulţi oameni vor fi treji, lumea va
putea fi schimbată chiar prin puterea pozitivă a oamenilor treji. Nu va fi nevoie de lideri providenţiali,
pentru că oamenii treji vor recunoaşte în ei înşişi vrerea Providenţei, acordurile fine şi frumoase ale
propriului Destin.
124
Fortăreaţa Sistemului nu poate fi cucerită direct, violent. Este tocmai ceea ce Sistemul ar dori să se
încerce. Pentru că Sistemul tocmai cu ură şi violenţă se hrăneşte! Zidurile nu pot să cadă nici dacă o
armată de un miliard de oameni le forţează. Fortăreaţa va ceda, zidurile vor fi învinse doar atunci când
falsitatea lor va fi percepută și pricepută de suficient de mulţi oameni. Când masa critică a oamenilor treji
va fi atinsă, zidurile vor dispărea de la sine, nonviolent, fără ură şi război. Ura şi războiul sunt tocmai
33/145
cărămizile care construiesc zidurile aparent inexpugnabile ale fortăreţei. Orice încercare de a le dărâma
prin metodele urii, violenţei şi războiului de orice fel nu va face decât să le întărească, să le crească, să
adauge cărămizi. Trezirea omului, conştientizarea propriei esenţe spirituale, înţelegerea lumii în
adevărata ei realitate vor avea însă ca efect dispariţia de la sine a zidurilor!
125
Vedeţi dumneavoastră, SISTEMUL e o fortăreaţă care pare de neînvins, de necucerit tocmai pentru că se
bazează pe ignoranţa oamenilor, pe frica sau laşitatea lor, precum şi pe violența, ura şi agresivitatea lor.
Dacă omul nu ştie, nu va putea trece zidurile… Dacă omul începe să ştie dar încă se teme, nu va putea
trece zidurile… Dacă omul începe să ştie, dar vrea să dărâme violent zidurile, acestea nu vor cădea, ci
se vor întări… Dacă, însă, omul ajunge chiar să ştie, atunci nu va mai fi nevoie să abordeze zidurile.
Pentru că acestea vor dispărea de la sine, se vor pulveriza, lipsite fiind de cărămida ignoranţei, de
cărămida fricii, de cărămida urii şi de cărămida violenţei. Fără aceste elemente, Sistemul se va prăbuşi,
iar fortăreaţa va dispărea. Iar spiritul OMULUI va LUMINA!
126
Ştiu că oamenii care doresc schimbarea au fost învăţaţi şi obişnuiţi să aştepte ca cineva – mereu
ALTCINEVA – să “lupte cu Sistemul”, să învingă pentru toată lumea balaurul. V-o spune unul care s-a
luptat cu Sistemul – e EXACT ceea ce Sistemul îşi doreşte: să ne consumăm energiile în lupta asta
inegală, fără sorţi de izbândă. Nu vă iluzionaţi! Sistemul însuşi este cel care mai permite, CONTROLAT,
din când în când, câte o “victorie” împotriva Sistemului. De ce face asta? Din două motive. Primul:
eliberează tensiuni sociale care tind să se acumuleze periculos pentru el. Al doilea: frustrarea oamenilor
care au crezut că au învins, dar care se văd apoi de fapt ei învinşi va fi atât de mare încât vor scădea şi
mai mult şansele ca cineva să mai încerce vreun act de curaj solitar…
127
Prin urmare, e bine să nu cădeţi în această capcană. Pentru că însuşi Sistemul este cel care repurtează
uneori victorii împotriva… Sistemului. Chiar dacă cei care luptă împotriva Sistemului sunt bine-
intenționați, ei nu pot învinge într-o bătălie de etapă cu Sistemul decât dacă Sistemul însuşi vrea asta,
din motivele mai sus menţionate. Sistemul va crea falsa impresie a “învingerii Sistemului”. Sistemul va
crea “forţe anti-sistem”. Sistemul controlează şi va controla mereu propriile “înfrângeri”.
128
…Înseamnă toate acestea ca nu există nicio şansă, că suntem predestinaţi să rămânem sclavi ai
Sistemului, că nu are niciun rost să ne mai gândim măcar la asta? Nicidecum! Înseamnă doar că trebuie
să ştim mai întâi EXACT cu cine şi cu ce avem de a face. Pentru că cel mai puternic aliat al Sistemului
este IGNORANŢA noastră. Cu cât ştim mai puţin, cu cât înţelegem mai puţin, despre Sistem, despre
lume şi despre noi înşine, cu atât mai puternic devine Sistemul. A încerca să lupţi împotriva Sistemului
fără a înţelege Sistemul nu e nimic altceva decât a-l întări! Aceasta este realitatea, oricât de dur, de
descumpănitor ar suna!
129
34/145
…Şi atunci, ce e de făcut? E ceva de făcut? – DA! ESTE! Cum spuneam, cine înţelege cu adevărat
Sistemul, compoziţia şi modul său de funcţionare, pricepe rapid că singura modalitate reală de a învinge
Sistemul este TREZIREA OAMENILOR. Dacă vrei cu adevărat să învingi Sistemul, încearcă să nu fii
naiv. Nu îl vei învinge niciodată abordându-l direct. Dacă vrei cu adevărat să învingi Sistemul, nu îţi mai
propune să îl învingi. Propune-ţi să îi ajuţi pe OAMENI să se TREZEASCĂ! Doar aşa poate fi învins
Sistemul – prin trezirea oamenilor!
130
Acesta este marele paradox al situației actuale: Sistemul nu va fi învins prin luptă directă, ba chiar va fi
întărit, însă el poate fi învins indirect, prin trezirea oamenilor subjugaţi de Sistem. Cu furcile şi topoarele,
nu vom face decât să întărim Sistemul. Va inventa noi şi noi modalităţi de a suprima sau deturna orice
revoltă. Nu cu furca şi toporul poate fi învins Sistemul. Ci cu spiritul viu şi conştiinţa trează! Doar aşa…
131
Sistemul are nevoie de Eroi Anti-Sistem. Are nevoie de debuşeuri emoţionale naţionale, de descărcări ale
tensiunii sociale. Sistemul va crea propriii “eroi anti-sistem” sau îi va susţine, din umbră, CONTROLAT,
chiar şi pe cei care chiar luptă cu bună-credinţă împotriva sa. “Eroii anti-sistem” creaţi chiar de Sistem
sunt şi vor fi mereu proprietatea acestuia. Îşi ştiu bine rolul şi îl joacă aşa cum li se cere, de la an la an,
de la situaţie la situaţie. Îi puteţi lesne recunoaşte pe câmpul de luptă politic… Nu trebuie decât să
verificaţi istoricul exprimărilor publice, să urmăriţi, în sens antiorar, întorcându-vă în timpul public, ce
făceau şi ce spuneau respectivii “eroi anti-sistem”, în totală opoziţie cu ce spun şi fac acum… De ce
atâtea schimbări? Tocmai pentru că respectivii “eroi anti-sistem” sunt, de fapt, controlaţi de Sistem, sunt
creaţii publice, creaţii politice ale acestuia.
Sistemul sondează în permanenţă opinia publică. Dacă există o percepţie publică majoritară într-un sens,
atunci “eroul anti-sistem” va fi trimis pe culoarul public al respectivei percepţii. Dacă, de la sine sau prin
manipularea opiniei publice, percepţia generală se va duce precum pendulul tocmai la polul opus, atunci
acelaşi “erou anti-sistem” va fi trimis pe acest nou culoar de percepţie publică. Acesta este motivul pentru
care “eroii anti-sistem” se contrazic flagrant, în vorbe şi în acţiuni. Şi acesta este şi cel mai bun mod de a-
i recunoaşte…
132
Apoi, mai există şi “eroii anti-sistem” de bună-credinţă, cei care nu sunt creaţii ale Sistemului, dar care, în
naivitatea lor, au impresia că ei sunt cei care înving uneori Sistemul. Ei bine, fără să vrea şi oricât de
bine-intenționați ar fi, aceştia ajung să întărească, de fapt, Sistemul. Lor li se permite, sunt chiar ajutaţi
de către Sistemul însuşi să mai repurteze câte o mică “victorie”, pentru că astfel Sistemul are ocazia să
descopere posibile breşe noi în sistemul său de apărare şi pentru că, astfel, energia publică este
consumată CONTROLAT.
133
35/145
Cum aţi proceda dumneavoastră, dacă aţi fi parte a Sistemului şi aţi dori să controlaţi orice posibilă luptă
sau revoltă împotriva Sistemului? Nu aţi crea falşi eroi anti-sistem, false formaţiuni politice sau sociale
anti-sistem? Nu aţi încerca să îi controlaţi chiar şi pe cei de bună-credinţă, hrănindu-le egoul de “luptători
anti-sistem”, susţinându-le vanitatea de “eroi anti-sistem”? E simplu…
134
Tot ceea ce face Sistemul, ca principii de bază, este extrem de SIMPLU. Desigur, pe măsură ce trece
timpul, Sistemul beneficiază de mijloace tehnologice din ce în ce mai sofisticate, care camuflează din ce
în ce mai bine, care fac din ce în ce mai puţin perceptibile scopurile, obiectivele reale. Însă principiile de
bază, fundaţia Sistemului – acestea rămân mereu ACELEAŞI! Ignoranţa, frica, ura, violența… Acestea
alcătuiesc, împreună, FUNDAŢIA SISTEMULUI!
135
Tocmai de aceea, oricât de bine intenţionat ar fi un om, nu e suficient să fie neînfricat pentru a învinge
Sistemul. Ba chiar Sistemul se află mereu în căutarea neînfricaţilor! Fie îi converteşte în slujitori ai
Sistemului, fie îi foloseşte hrănindu-le iluzia că sunt mari “eroi”…
136
Degeaba eşti neînfricat, dacă eşti încă ignorant. Un neînfricat ignorant, oricât de bine intenţionat ar fi, nu
numai că nu va clinti, în mod real, nicio cărămidă din fortăreaţa Sistemului, dar chiar îl va întări, ajutându-l
să îşi descopere şi rezolve propriile vulnerabilităţi. Este exact ca în cazul marilor companii care
angajează hacker-i care să le penetreze zidurile virtuale tocmai pentru a cunoaşte, astfel, unde le sunt
zonele slabe şi pentru a le întări ulterior. Exact aceeaşi metodă o foloseşte Sistemul cu ajutorul “eroilor
anti-Sistem” de bună-credinţă. Le hrăneşte acestora egoul, se foloseşte de vanitatea lor, de dorinţa lor de
cele mai multe ori neconştientizată de a fi adulaţi, aplaudaţi de oameni, şi îi foloseşte pentru a repurta
mici şi false “victorii” împotriva sa! Este oribil, este ceva îngrozitor de cinic, de pervers, dar aşa
funcţionează şi aşa va continua să funcţioneze Sistemul…
137
Este un serviciu foarte bun, foarte eficient pe care bine-intenţionatul “erou anti-sistem” îl prestează fără
să vrea, fără să ştie, tocmai în beneficiul Sistemului… Înţeapă controlat balonul atunci când acesta se
umflă prea mult şi o explozie e iminentă! Apoi, tocmai pentru că procedeul e unul perfect controlat,
Sistemul astupă mica înţepătură imediat ce presiunea periculoasă pentru el s-a eliberat. Din păcate, de
cele mai multe ori, “eroul anti-sistem” care nu se lasă controlat de Sistem ajunge să fie folosit tocmai de
către Sistem pentru a mai elibera din tensiunile sociale acumulate. Cinic, oribil, bine-intenţionatul “erou
anti-sistem” e folosit tocmai de către Sistem pe post de ac cu gămălie care mai înţeapă din când în când
balonul. “Eroul anti-sistem” vede în aerul care iese, vede în înţepătură o mare explozie şi, alături de cei
care îl susţin în “lupta împotriva Sistemului”, e fericit că “şi-a făcut datoria” pentru binele public. În
realitate, folosindu-se de vanitatea sa de “erou” susţinut sau chiar adulat de public, folosindu-se de
ignoranţa sa, Sistemul îl va folosi pe “eroul anti-sistem” tocmai pentru a proteja Sistemul de o explozie
reală!
138
36/145
…Dar tot mai e ceva! Credeţi că Sistemul nu ia, totuşi, în calcul şi posibile erori majore în propriile
abordări? Îşi imaginează cineva că Sistemul nu e atât de bine pus la punct încât să ia în calcul chiar şi
propria sa înfrângere, ori pierdere a unor bătălii esenţiale? Sigur că ia în calcul asta! Sigur că e pregătit
foarte bine şi pentru aceste eventualităţi! De ce oare credeţi că, până şi după o revoluţie împotriva sa, tot
Sistemul este cel care ajunge să conducă? Pentru că Sistemul ESTE PREGĂTIT ÎNTOTDEAUNA
PENTRU A SE FOLOSI DE PROPRIILE ÎNFRÂNGERI!
139
Gândiţi-vă… Să spunem că se acumulează tensiuni, timp de decenii, care nu mai pot fi eliberate controlat
prin intermediul “eroilor anti-sistem”, fie aceştia parte a Sistemului său “eroi de bună-credinţă”. Când
acest lucru se întâmplă – de obicei după intervale medii sau mari de timp –, atunci o revoluţie sau ceva
asemănător zgâlţâie puternic Sistemul. …Ei bine, este exact momentul pentru care Sistemul este cât se
poate de bine pregătit! Va folosi propria înfrângere pentru a le da oamenilor iluzia că au învins, că
“Sistemul a fost învins”, că sunt “liberi”, că, în sfârşit, au ajuns să “conteze”. Mulţi ani, poate chiar zeci de
ani, cetăţenii vor continua să trăiască visul, iluzia propriei victorii împotriva Sistemului. Între timp şi chiar
de la bun început, de cele mai multe ori chiar din secunda doi după repurtarea marii victorii anti-Sistem,
Sistemul va lua, cameleonic, exact forma pe care oamenii şi-o doresc. Va continua să facă EXACT ce
făcea şi înainte, însă sub alte forme. Sistemul se adaptează mereu la ce vor cetăţenii… Însă nu pentru a-i
servi mai bine, ci pentru a-i CONTROLA mai bine!
140
Vrei „partid anti-sistem”? Păi nu-ţi creează Sistemul unul!? Vrei „revoluţie anti-sistem”? Păi cine altcineva
te poate ajuta mai bine decât Sistemul însuşi!? Vrei „eroi anti-sistem” care să lupte cu Sistemul pentru
tine? Păi nu te ajută Sistemul şi cu asta, nu-ţi creează chiar el „eroi anti-sistem” sau nu se foloseşte de
„eroii anti-sistem” de bună-credinţă?
141
…Şi atunci, ce e de făcut? Un singur lucru: cine vrea să înfrângă cu adevărat Sistemul trebuie să
înţeleagă că Sistemul se bazează tocmai pe ignoranţa oamenilor. Este piatra sa de temelie cea mai
importantă! Pe cale de consecinţă, cine vrea cu adevărat să înfrângă Sistemul trebuie să lupte împotriva
propriei ignoranțe, să deschidă larg ochii, să se trezească şi, apoi, să îi ajute şi pe alţii să se trezească.
Nu certându-i că dorm, nu ridicându-le pleoapele cu degetul, ci vorbind, explicând, transmiţând – ca de la
suflet la suflet, ca de la spirit la spirit, ca de la candelă la candelă – flacăra VIE. Un spirit treaz e un spirit
a cărui lumină luminează în întuneric, a cărui lumină poate ajuta şi alţi ochi să se deschidă pentru ca şi
alţi oameni să ajungă să lumineze pentru alţi oameni.
142
Doar aşa poate fi învins Sistemul… Doar prin trezirea cât mai multor oameni. Nu există NICIO altă cale
reală! Orice altceva e doar iluzie, e doar falsă victorie, e doar o eternă luptă etern controlată tocmai de
către Sistem, inclusiv atunci când Sistemul pare a fi înfrânt.
37/145
143
Dacă acest mesaj este într-adevăr înţeles, atunci cine îl înţelege va duce vestea mai departe, astfel încât
şi alţi semeni de-ai săi să afle. Dacă acest mesaj este înţeles, atunci cine îl înţelege va găsi calea,
metodele pentru a acționa în spiritul acestor cuvinte. Dacă cineva care citeşte aceste rânduri nu va
înţelege cu adevărat mesajul transmis, atunci va continua căutarea liderilor providenţiali, în locul căutării
impulsurilor Providenţei în propria fiinţă, va continua să caute „eroi anti-sistem” în loc să caute oameni
treji sau oameni care se pot trezi, va continua să creadă că trăieşte într-o democraţie şi o va lua când
spre stânga, când spre dreapta, fără să vadă că de fapt se învârte într-un etern sens giratoriu, va căuta
să se adapteze şi să-şi încurajeze copiii şi nepoţii să se adapteze la o societate care nu are nimic profund
să le ofere şi pe care tocmai ei sunt chemaţi să o schimbe, cu condiţia de a li se oferi şansa unei
dezvoltări armonioase, în special în şcoală.
144
Dacă acest mesaj este cu adevărat înţeles, atunci impulsurile pe care le transmite vor acţiona mai
departe independent de cel care transmite acest mesaj. Oamenii care vor primi aceste impulsuri vor găsi
calea sau căile pentru a acţiona şi pentru a-i ajuta şi pe alţii să primească aceste impulsuri. Dacă acest
mesaj nu este cu adevărat înţeles, atunci se va aştepta ca cel care transmite acest mesaj, ori alţii
asemenea, să acţioneze şi să lucreze ÎN LOCUL celorlalţi. Acest lucru nu este posibil! Putem lucra
împreună. Puteţi lucra împreună cu alţi oameni. Dar nu puteţi lucra ÎN LOCUL altor oameni. Ar însemna
că le frângeţi voinţa, liberul arbitru, or acest lucru nu este cu putinţă! Nimeni nu poate lucra în locul
altcuiva atunci când vine vorba despre impulsurile menite să trezească omul profund din noi. Cine se
aşteaptă ca doar altcineva, ca mereu altcineva să acţioneze, să lucreze în sensul acestor impulsuri nu
dovedeşte decât că nu le-a înţeles cu adevărat, că nu a recepţionat mesajul în adevărul său şi că nu s-a
îmbibat cu seva sa. Nimeni nu se poate trezi în locul altuia…
145
Acest mesaj, date fiind impulsurile pe care le poartă cu sine, impulsuri menite să cheme omul profund
către deşteptarea sa, este un mesaj care nu are absolut NICIO legătură cu vreo organizaţie, naţională
sau internaţională, la vedere sau ascunsă, cu nicio mişcare politică, de orice natură. Acest mesaj este
dincolo de politică, dincolo de economie, dincolo de ceea ce am ajuns să numim „societate”. Acesta este
un mesaj pentru omul profund, pentru omul cu spirit viu. De oameni cu spiritul viu şi deşteptat avem
nevoie, în număr cât mai mare, tocmai dacă vrem să avem o altă politică, o altă economie, o altă
societate!
146
Timpuri grele trăim şi vremuri încă mai grele vor veni dacă oamenii nu încep să se trezească în număr
suficient de mare. Iar a te trezi nu înseamnă a lua masa şi a o răsturna… Înseamnă a lucra, cu entuziasm
dar şi cu calm, astfel încât cât mai mulţi semeni să aibă la rându-le şansa de a se trezi. Cum spuneam şi
cum o s-o tot repet, cine crede că rezolvă ceva răsturnând masa nu face decât să întărească şi mai mult
Sistemul. Şi, dat fiind avansul tehnologic accelerat, ne apropiem de un moment în care rafinamentul
manipulării va fi atât de mare încât imensa majoritate a oamenilor vor trăi într-o stare de sclavie fără
măcar să le treacă prin cap asta! În locul vederii spirituale li se va servi realitatea virtuală, în locul Eului
38/145
profund („I”, în limba engleză), li se va servi i-Pod, i-Pad, i-Phone, până când, nu foarte departe de acest
moment, li se va servi finalul: i-Robot. Ne îndreptăm cu paşi repezi către acel moment şi doar
deşteptarea adevăratului EU, a adevăratului „I”, a spiritului din noi ne va putea ajuta să trecem peste
această mare cumpănă a umanităţii.
147
Nimic din ce se întâmplă rău cu lumea noastră nu e străin de noi, de FIECARE dintre noi. Şi nu trebuie să
citim acest lucru în cheia vinei individuale, ci în cheia înţelegerii. Lumea nu se va schimba în bine nici
dacă vom continua să credem că e suficient să votăm oameni care o vor schimba în bine, nici dacă vom
continua să alergăm pe traseele bătute de tot felul de grupuri interesate, nici dacă vom continua să ne
simţim vinovaţi. Lumea se va schimba în bine doar dacă vom începe SĂ ÎNŢELEGEM! Să ne înţelegem,
să înţelegem lumea, iar abia apoi să acţionăm în acord cu această înţelegere.
148
În realitate, funcţionăm în aşa fel încât dacă un om pricepe cu adevărat ce se întâmplă, dacă un om
înţelege cu adevărat lumea, la un nivel profund, atunci va şi acţiona, de la sine, în acord cu această
înţelegere. Dacă nu înţelegem, nu putem schimba nimic. Nu vom face decât să perpetuăm actualul
dezastru planetar.
149
Tocmai de aceea, politica actuală nu mai are nimic bun de oferit umanităţii. Oamenii se află într-o fază a
devenirii lor în care nu mai e posibil ca un lider să decidă şi să acţioneze pentru toţi ceilalţi. Trăim în Era
Libertăţii, chiar dacă, paradoxal, suntem poate mai puţin liberi ca oricând! E şi firesc să fie aşa, nu e
niciun motiv de disperare. Trebuie doar să ÎNŢELEGEM că cea mai mare opoziţie, cea mai mare
încrengătură de interese în sensul împiedicării dezvoltării înţelegerii şi a libertăţii omului se fac simţite
tocmai în timpul nostru – timpul eliberării omului din bula în care e forţat să trăiască. Cea mai dificilă
perioadă e, întotdeauna, şi cea mai propice. Avem tendinţa de a amorţi, de a aţipi atunci când totul e…
liniştit. Însă momentele mai dificile ne pot ajuta să ne trezim…
150
Un om poate să râdă cât pofteşte atunci când un alt om îi spune că în faţa sa e o prăpastie către care se
îndreaptă cu ochii închişi. Omul cu ochii închişi îl poate considera neghiob pe omul cu ochii deschiși care
vorbeşte despre prăpastia pe care el nu o vede. Dar dacă prăpastia chiar e acolo, omul cu ochii deschişi
o vede, iar omul cu ochii închişi cade în ea în timp ce râde de omul cu ochii deschişi care îi vorbea
despre acea prăpastie, atunci cine e până la urmă neghiobul!?…
151
Nu are niciun rost să vorbim la nesfârşit despre „reforma educaţiei” sau despre „programe economice”
câtă vreme nu plecăm de la fundamentele existenţei omeneşti, de la esenţa omului. Reforma educaţiei…
pentru CINE anume? Programe economice… pentru CE fiinţă? …De ce este esenţial ce spun acum?
39/145
Pentru că, dacă privim omul ca fiind DOAR organismul pe care îl percepem cu simţurile noastre
obişnuite, atunci este EVIDENT că vom concepe „reforme educaţionale” şi „programe economice” care i
se vor adresa doar acestui organism. Dacă, în schimb, devenim conştienţi de faptul că omul e mult mai
mult decât acest organism, atunci vom concepe cu totul alte programe educaţionale şi economice. În
general, tot ceea ce construim drept cadru economic, politic şi social va avea efecte doar pe măsura
înţelegerii noastre cu privire la fiinţa omenească şi la univers, la lumea cea mare. Dacă începem să
înţelegem că fiinţa omenească e mai mult decât ceea ce ne-am obişnuit să considerăm că este, atunci
vom schimba cadrul economic, politic şi social în acord cu această înţelegere.
152
Cine crede că toate aceste lucruri sunt baliverne, poate să facă două lucruri… Să analizeze onest situaţia
naţională şi internaţională şi să constate singur dacă, urmând căile lumii actuale, am ajuns sau vom
ajunge vreodată într-o situaţie cu adevărat bună. Şi să facă uz de celebrul Pariu al lui Pascal: dacă ceea
ce spun eu nu e adevărat, atunci nu ai pierdut nimic încercând, însă dacă ceea ce spun eu e adevărat şi
tu nu ai încercat, atunci ai pierdut totul…
153
Alt lucru care e foarte nociv la nivel social şi care începe să se dezvolte din fragedă copilărie, mai ales la
şcoală – unde astfel de lucruri nu sunt considerate aproape deloc importante şi sunt lăsate să se
desfăşoare fără nicio intervenţie călăuzitoare –, este apartenenţa la o… gaşcă. Mai întâi, e gaşca din
cartier, apoi gaşca de la şcoală, apoi gaşca de la serviciu, apoi gașca politică, apoi cea economică, apoi
cea internaţională… şi aşa mai departe. Ei bine, să fim din nou oneşti – ce anume generează
apartenenţa la o… „gaşcă”? Generează, înainte de toate, un efect foarte plăcut şi unul foarte nociv.
Generează plăcerea, satisfacţia, siguranţa de a „fi printre alţii ca mine”. Dar generează, ca cealaltă faţă a
monedei, şi tendinţa de a te opune celorlalte găşti şi de a folosi dubla măsură, din punct de vedere moral
şi decizional, în funcţie de apartenenţa la propria gașcă sau la alte găşti.
154
Să spună cineva că nu a trăit personal acest lucru măcar o dată sau că nu a observat aceasta măcar o
dată – dubla măsură în funcţie de apartenenţa la o gașcă sau alta!… Dacă „eşti de-ai mei”, atunci te voi
scuza dacă ai spart intenţionat un geam şi voi susţine, în apărarea ta, că geamul ăla oricum era vechi şi
trebuia odată şi odată schimbat. Dacă, în schimb, faci parte din gaşca rivală, atunci te voi acuza, voi
spune că ai acţionat violent şi antisocial şi voi cere sancţionarea ta exemplară. Nu cred că e pe Pământ
vreun om onest care să pretindă că aşa ceva nu se întâmplă ZI DE ZI, pretutindeni…
155
Alt efect nociv al apartenenţei la o anumită gaşcă este acela al repudierii a priori chiar şi a celor mai buni
dintre noi, doar pe motivul apartenenţei la „gașca rivală”. De câte ori nu se întâmplă asta?… Şi unde
anume e mai vizibil acest fenomen decât în lumea politică?… E vreunul care chiar e profesionist, care
chiar vrea să facă bine, dar s-a întâmplat să fie într-o altă gașcă politică? „OUT”! „Afară cu el!” Asta se
întâmplă de când veacul şi mileniul… Şi e extrem de nociv, pentru că astfel, în loc să sprijinim proiecte
care ne-ar face inclusiv nouă bine, le respingem pe motiv că provin de la un individ „dintr-o altă gașcă”. …
Acest lucru, trebuie spus, este extrem de stupid!
40/145
156
Apropo de… libertate. Libertatea reală e mult mai mult decât libertatea pe care ne imaginăm că o avem şi
pentru care ne mai ridicăm din când în când şi mai luptăm sau protestăm. Libertatea reală vine DOAR
odată cu „ieşirea din MATRIX”, doar odată cu ieşirea din bulă, din realitatea fără legătură cu realitatea…
Un om liber e un om care înţelege, care înţelege lumea, care îşi înţelege semenii şi care se înţelege pe
sine la un nivel profund. Fără ÎNŢELEGERE nu există şi nu va exista niciodată nicio LIBERTATE reală.
Cum poate fi liber un om care vorbeşte despre ceea ce i s-a spus de către alţii că e lumea, fără ca el să fi
deschis vreodată ochii să o vadă direct? Suntem… „liberi” de nu mai putem într-o lume care, de fapt, e cu
totul altfel decât ni s-a băgat în cap că ar fi… Aceasta este realitatea! Şi contează prea puţin dacă cineva
este sau nu de acord cu ce spun aici. Am mai spus-o şi o s-o mai spun: nu are nicio importanţă opoziţia
unui om care e pe cale să cadă în prăpastie şi care râde pe seama altui om care vede limpede ce
urmează să se întâmple. Cât de… „liber” e cel care urmează, inexorabil, să cadă în prăpastie? Ar fi liber
dacă ar vedea limpede, cu propriii ochi, prăpastia. Dar, în „libertatea” lui, preferă nu doar să ignore, ci să-
şi și bată joc de cei care îi atrag atenţia asupra prăpastiei…
157
Imaginaţi-vă că daţi drumul la televizor sau că intraţi pe Internet şi vi se comunică sau citiţi următoarea
ştire: “În ultimele 24 de ore, în lume au apărut 320 de noi focare de ură. Alţi 253.408 oameni au intrat în
relații de ură…”. Orice discuţie despre ură trebuie purtată cu maximă detaşare. Nu ajută pe nimeni şi nu
ajută la nimic să vorbim despre cine are şi cine nu are dreptate atunci când urăşte ceva sau pe cineva,
nu are niciun rost să discutăm despre ură doare din perspectivă rigid-morală. Nu are rost nu pentru că nu
ar avea substrat moral real, ci pentru că nu ne duce către niciun sens practic. O astfel de discuţie, oricât
de “înalt umană” ar părea, nu ne va duce niciodată nicăieri! Ce e însă cu adevărat important este să
observăm, cu detaşare, ce aduce în societatea omenească ura. Când vom reuşi să ne detaşăm puţin de
propriile trăiri lăuntrice, de propriile afecte şi umori, vom vedea cu multă claritate că avem de a face, de
când ne naştem, cu mecanisme din ce în ce mai sofisticate de generare a urii. Cine reuşeşte să se
desprindă puţin de propriile afecte şi umori va vedea limpede ce face de fapt ura în societatea
omenească. Apoi, va începe să observe şi cum e introdusă, prin ce metode, prin ce mecanisme…
158
Dar înainte de toate, cine reuşeşte să se detaşeze, fie şi doar pentru câteva clipe, de propriile trăiri şi
porniri va înţelege rapid, prin simplă observaţie nemijlocită, că ura este principalul ingredient toxic folosit
pentru a distruge din faşă orice şansă de renaştere, de revigorare socială. În vremurile în care existau cu
adevărat state unitare, ura era direcţionată la nivelul întregii naţiuni împotriva unui “duşman extern”. În
vremurile noastre, “progresist-globaliste”, când statele sunt din ce în ce mai slabe, mai puţin închegate,
se procedează complet diferit. Dacă, înainte, regula era aceea a angajării urii între două sau mai multe
naţiuni, în prezent avem de a face cu angajarea urii în INTERIORUL aceleiaşi naţiuni. Pe măsură ce anii
trec, putem observa cu uşurinţă cum ura se ATOMIZEAZĂ. Ura nu mai foloseşte numerele mari împotriva
numerelor mari, cum se întâmpla în secolele trecute. De când am pătruns în noul Mileniu, mecanismele
de diseminare a urii s-au schimbat radical: acum, important pentru cei care direcţionează curentele de
ură, pentru cei din umbră care controlează umorile şi afectele umanităţii, este să împartă umanitatea în
segmente cât mai mici, din ce în ce mai mici, pe care să le aşeze apoi în relaţii antagonice, în relaţii de
război, în relaţii bazate pe… URĂ.
41/145
159
Este nevoie de reforme reale, care să meargă până la rădăcina lucrurilor, până la esenţa fiinţei omeneşti.
De ce vorbesc, de pildă, atât de mult despre ură? Pentru că, detaşat şi obiectiv punând problema, este
principala armă a celor care vor umanitatea deviată de pe traseul propriului frumos destin! Dacă vrem o
reformă reală, atunci e absolut obligatoriu să creăm un cadru educaţional, economic, politic şi social care
să favorizeze contrabalansarea urii. Iar acest lucru nu se va întâmpla niciodată ca urmare a unor bruşte
şi scurte efuziuni sentimentale, ori ca efect al unor discursuri sterile despre “dragoste”, despre “pace şi
iubire pe Pământ”. Sigur, nu strică… Dar nici nu schimbă!
160
Care este principala armă a celor care lucrează intens la deturnarea destinului umanităţii? URA… În
actuala fază a evoluţiei umanităţii, nimeni nu mai poate înainta ca o monadă, ca o entitate de sine
stătătoare, autosuficientă. Doar ÎMPREUNĂ, doar prin acţiune conjugată mai putem face fie şi un
milimetru dintr-un pas înainte! Ca atare, cine vrea să împiedice cursul evolutiv normal al omului şi al
societăţii omeneşti ce are de făcut, în primul rând? …Are de generat zi de zi curente noi de ură, are de
creat şi uns, zi de zi, mecanisme noi, din ce în ce mai sofisticate şi mai greu sesizabile, care generează
ură.
161
Nu vă faceţi iluzii… Cei care se ocupă cu aşa ceva nu sunt deloc orbiţi de furie, de ură, aşa cum sunt cei
pe care reuşesc să îi acapareze. Sunt fiinţe cât se poate de reci, chiar glaciale aş putea spune! Cei care
trag cu adevărat sforile pe Planetă sunt fiinţe capabile de autocontrol. Dacă le întâlniţi, pur întâmplător, nu
vă vor atrage atenţia în mod obişnuit. Vor trece pe lângă dumneavoastră aproape insesizabili! Pentru că
ceea ce fac aceste persoane nu e să acţioneze direct, ci să genereze mecanisme care funcţionează de la
sine. Vedeţi dumneavoastră, munca acestor inşi are ca scop influenţarea şi controlarea fiinţelor omeneşti,
însă ea nu se desfăşoară în niciun fel omeneşte… Aceşti “influencer-i” la nivel planetar acţionează
creând şi punând în mişcare MECANISME. Ei creează, testează şi perfecţionează MECANISME sociale,
MECANISME de control social. Ei nu pot acţiona nicidecum într-un sens cu adevărat UMAN.
162
…Căci ce înseamnă să acţionezi într-un sens cu adevărat UMAN? Înseamnă să oferi perspective, dar să
încurajezi în acelaşi timp LIBERUL ARBITRU, VOINŢA LIBERĂ a omului. Ceea ce fac, în schimb, aceşti
“influencer-i” planetari este să acţioneze tocmai împotriva liberului arbitru. Ei creează şi ung zi de zi, ceas
după ceas, MECANISME care au tocmai scopul de a înăbuşi voinţa liberă a omului, capacitatea acestuia
de a GÂNDI, ALEGE şi ACŢIONA liber! Oamenii nu pot fi cu adevărat controlaţi decât dacă li se iau,
indirect, următoarele DREPTURI FUNDAMENTALE: dreptul de a CUNOAŞTE, dreptul de a GÂNDI,
dreptul de a SIMŢI şi dreptul de a ACŢIONA LIBER.
163
42/145
Cum poţi împiedica avansul real al societăţii omeneşti, trecerea pragului de către om înspre o nouă
cameră a devenirii sale? Prin ascunderea CHEII care deschide următoarea uşă. Care e CHEIA aceasta?
FRATERNITATEA UMANĂ! Nu în sensul unor “fraternităţi”, ci în sensul actual, real şi necesar al unei
fraternităţi umane, a unor acțiuni conjugate ale unor oameni care doresc să îşi ajute semenii. Ei bine,
tocmai această CHEIE – singura care poate deschide uşa către următoarea încăpere a devenirii noastre
– e ţinută ascunsă. Pentru cei care vor să deturneze destinul frumos, înalt, plin de rosturi al omului şi al
societăţii omeneşti, este pur şi simplu ESENŢIAL să ascundă cât se poate de bine această CHEIE –
CHEIA FRATERNITĂŢII REALE.
164
…Şi cum faci dacă vrei să ascunzi CHEIA fraternităţii umane? – Arunci peste ea o mantie neagră pe care
scrie: URĂ! Creezi, întreţii, testezi şi perfecţionezi mereu, fără oprire, noi şi noi mecanisme menite să
genereze URĂ! Pentru că acesta este singurul element care poate anihila FRATERNITATEA: URA!
165
…Este exact motivul pentru care vă cer să faceţi acest efort (ştiu sigur că nu e deloc uşor!): încercaţi să
vă detaşaţi preţ de câteva clipe de propriile porniri, afecte şi umori. Nu e important, pentru acest exerciţiu,
nici că aveţi sau nu dreptate, nici că e bine sau rău, moral sau imoral să urăşti ceva sau pe cineva.
Important, pentru ca acest exerciţiu să reuşească, este ca preţ de câteva clipe să vă detaşaţi cu totul şi
să urmăriţi MECANISMELE URII, în plan personal şi în plan social. Dacă reuşiţi acest exerciţiu, chiar şi
vreme de câteva minute, e suficient pentru a dobândi o nouă perspectivă asupra realităţii. Nu-i vorbă că
nu veţi mai simţi ce simţiţi, că nu vă va mai enerva nimeni sau chiar că nu veţi mai urî nimic şi pe nimeni.
NU despre asta este vorba. Ci despre a vedea LIMPEDE, fără privire înceţoşată de propriile umori şi
afecte, cum funcţionează MECANISMELE URII. Cine reuşeşte să vadă asta va deveni cu adevărat un
om mai LIBER, chiar şi atunci când va simţi… valuri de ură!
Ca atare, principalul mod prin care oamenii sunt împiedicaţi să lucreze ÎMPREUNĂ (sub cupola unor
idealuri care ţin, până la urmă, de natura lor profundă) este acela al ascunderii cheii! Cheia fraternităţii
este ascunsă sub mantia cea neagră a urii…
166
…”Şi ce e, atunci, de făcut?”, veţi întreba. – Un singur lucru: crearea unui cadru social care să
contrabalanseze ura, crearea unui cadru educaţional, social, economic şi politic, atât la nivel naţional, cât
şi la nivel internaţional, care să-i ofere omului posibilitatea de a se dezvolta în sensul fraternităţii
universale, nu în cel al urii generale.
167
În ceea ce priveşte învăţământul, de pildă, e necesară crearea unui cadru, în primul rând uman, dar şi
normativ, care să favorizeze cunoaşterea reciprocă, lucrul ÎMPREUNĂ, interesul pentru BINELE
CELUILALT.
168
43/145
În prezent, tot ceea ce reprezintă tendinţele evolutive fireşti ale omului şi ale corpului social e operat, e
modificat genetic, e întors pe dos. Progresul real e deturnat în progresism. Fraternitatea locală sau
naţională e deturnată în apartenenţa la diverse găşti şi în spiritul de turmă. Fraternitatea globală (liberă şi
bazată pe libertate individuală) e deturnată în globalism nivelator. Lucrul împreună pentru binele celuilalt
e deturnat în “networking”, cu singurul scop de a profita de pe urma celuilalt. Moralitatea şi integritatea
politică sunt deturnate în fals puritanism politicianist şi în propagandă a integrităţii. Justiţia şi dreptatea
sunt deturnate în sete de sânge. Catarsisul, purificarea prin tragedie şi comedie, caracteristici ale
adevăratei arte, sunt deturnate în divertisment facil şi grobian, menit să înece fiinţa omenească într-un
trivial cotidian dezumanizant. Educaţia este deturnată în reeducare, învăţământul se întoarce împotriva
omului fraged viu şi se derulează în favoarea omului frăgezit inert.
169
În momentul de faţă, TOTUL este exact pe dos! În loc să construim un cadru economic, politic şi social
care să slujească omul, susţinem un cadru economic, politic şi social în care omul este slujitorul. Nu omul
trebuie să se adapteze Sistemului, ci Sistemul trebuie să se adapteze omului. Pentru că nu omul este
creat pentru a sluji Sistemul, ci Sistemul este creat pentru a sluji omul! E foarte, foarte simplu de înţeles.
E necesar doar să ne obişnuim să ne punem întrebările esenţiale şi să căutăm răspunsurile înainte de a
emite opinii, a susţine sisteme şi a accepta cadre economice, politice şi sociale care nu au nicio legătură
cu fiinţa omenească!
170
O societate uman-sănătoasă este o societate care creează un cadru în care natura umană profundă se
poate dezvolta şi exprima liber. Tot ce este statul, toate politicile publice, tot Sistemul economic trebuie să
graviteze în jurul omului, nu invers. Nu suntem aici pentru a fi slujitorii unui Sistem! Suntem aici pentru
vieţile noastre reale, nu pentru ce îşi imaginează unii că ar trebui să fie vieţile noastre! Tocmai de aceea,
eu nu voi spune niciodată că ideologia cutare sau cutare politică sau economică e mai bună, că trebuie
implementată în dauna celorlalte. NU. Ceea ce fac eu este să propun şi să lucrez pentru crearea unui
cadru social în care omul să se poată dezvolta ca OM! Acesta este lucrul esenţial, aceasta este singura
modalitate reală prin care putem ajunge să schimbăm cu adevărat lumea în bine. Altminteri, vom
continua să alergăm pe loc, precum şoarecele în eterna roată.
171
Dacă am avea printre noi, în funcţii publice, mai multe persoane obişnuite să gândească liber şi profund,
să-şi pună întrebările esenţiale, atunci am discuta, de pildă, foarte mult despre adevărata cauză a
agresivităţii cotidiene, a tendinţelor antisociale tot mai accentuate. Cauza reală rezidă tocmai în faptul că
nu permitem impulsurilor transformatoare să iasă la suprafaţă şi să lucreze. Trăim o perioadă a devenirii
noastre când în oameni mocnesc impulsurile transformării societăţii omeneşti, a schimbării întregii
fundaţii economice, politice, educaţionale şi sociale. Însă aceste impulsuri sunt înăbuşite de însăşi
societatea care, dacă nu le-ar înăbuşi, ar fi radical modificată. Neputând da frâu liber impulsurilor către
44/145
schimbare, oamenii devin un fel de vase sub presiune, iar de aici până la răbufnirile cotidiene tot mai
dese şi tot mai violente e doar un mic prag care a fost deja trecut. Dacă nu înţelegem aceste lucruri sau
dacă nu ne interesează, nu înseamnă că ele nu există şi nu îşi continuă cursul…
172
Principala cauză a agresivităţii în creştere, a violenţei tot mai des întâlnite în viaţa de zi cu zi este una
extrem de simplă: nefiind lăsat să exprime focul viu care mocneşte în interior, omul devine o oală sub
presiune şi răbufneşte în toate modurile imaginabile. Iar faptul că tot mai mulţi tineri se droghează, chimic
sau sonor, aflaţi fiind într-o permanentă căutare de “senzaţii tari noi”, îşi are aceeaşi cauză: tânărul-om
este împiedicat să transforme societatea omenească în acord cu propriile impulsuri interioare profunde.
Iar atunci, dată fiind şi energia să debordantă, fie devine însingurat şi nevrotic, fie devine extrovertit şi
agresiv, fie se anesteziază aproape în fiecare seară, în variate şi din ce în ce mai felurite moduri. În plus,
“piaţa liberă” – cea la care ne închinăm ca la un zeu! – le şi oferă din ce în ce mai multe “anestezice”…
173
Să ne gândim un pic la ceva important şi simplu, în acelaşi timp… Dumneavoastră cum aţi proceda dacă
aţi vrea să împiedicaţi transformarea în bine a societăţii omeneşti? Nu cumva aţi identifica impulsurile
omeneşti pozitive şi aţi face tot posibilul pentru a le deturna? Nu aţi împiedica energia tânărului-om să
transforme în mod frumos societatea? Nu aţi forța-o să stea pe loc şi să se adune până când tânărul-om
simte că mai are puţin şi explodează, fără să înţeleagă de ce? Nu aţi “ajuta” apoi tânărul-om canalizându-
i energia în conformitate cu propriile dvs. planuri? Nu i-aţi da anestezice, sedative sau, din contră,
stimulente, în funcţie de context şi de ce vreţi să obţineţi cu ajutorul energiei lui? Nu l-aţi convinge că e
“nonconformist” făcându-l în acelaşi timp să se CONFORMEZE tuturor “trend-urilor”, tuturor modelor şi
tendinţelor pe care tot dumneavoastră le creaţi pentru a vă sluji scopurile? Nu l-ați convinge pe tânărul-
om că nu vechea formă socială e problema, ci “vechiul”-om, adică părinții şi bunicii săi? Nu l-aţi
determina astfel pe tânărul-om să uite că de fapt ar trebui să lupte împotriva vechii forme sociale,
impulsionându-l în acelaşi timp, zi de zi, oră după oră, minut după minut, să lupte mai degrabă împotriva
“oamenilor vechi”, împotriva generaţiilor care îl preced?
174
Culmea este că nici măcar nu e foarte greu să faci praf societatea omenească… Trebuie doar să te
bazezi pe ignoranţa şi pe nepăsarea oamenilor… Să te asiguri că nu prea îşi pun întrebări şi că cei care
şi le pun sunt astfel trataţi de societate încât ajung să se însingureze, să îşi consume energiile, gândurile,
trăirile în intimitate şi fără contact cu exteriorul.
Vrei să faci praf lumea omului? E simplu… Nu-l lăsa să ajungă să-şi pună întrebări, creează-i falsa
impresie că e nonconformist, că e cetăţean, că are drepturi, că are libertăţi, că votează, că ce decide el
contează…
În acelaşi timp, asigură-te că, de fapt, se CONFORMEAZĂ modelor şi tendinţelor pe care tu i le pui la
dispoziţie, că statutul de “cetăţean” înseamnă doar respectarea fără crâcnire a ceea ce tu îi oferi ca
“societate”, că “drepturile” şi “libertăţile” lui sunt în realitate doar cuvinte frumoase lipsite de conţinut într-o
45/145
lume pe care tu ai conceput-o tocmai pentru ca omul să fie sclav şi să nu realizeze că e sclav, asigură-te
că e fericit crezând că are vreo importanţă faptul că votează, când, în realitate, cei votaţi nu pot schimba
în bine lucrurile decât dacă fac asta chiar cu ajutorul celor care îi votează…
E simplu, e foarte simplu să faci praf lumea oamenilor… Trebuie doar să te asiguri că îi sedezi, că îi
anesteziezi în fiecare zi, la şcoală, la muncă, la televizor… Dă-le zilnic, în fiecare loc unde se află,
SEDATIVUL, PASTILA UITĂRII. Apoi, vor fi sclavii perfecţi – habar nu vor avea că, de fapt, trăiesc într-o
mare închisoare, fericiţi vor fi crezând că sunt liberi, în vreme ce omul profund din ei ferecat este într-o
celulă unde ei nu au acces…
175
Nu mă interesează niciun fel de polemică pornită cu cineva care consideră că tot ceea ce suntem vine
din nimic, la naşterea noastră, şi se termină în nimic, la moartea noastră. Nu am de gând să intru în vreo
polemică în acest sens pentru că cine spune că nu suntem nimic mai mult dar continuă apoi să
vorbească despre “reforme” şi “principii” este atât inconsecvent, cât şi iraţional! Dacă viaţa omului vine
din nimic şi se întoarce în nimic, atunci rezultă un singur lucru: că VIAŢA OMULUI ESTE NIMIC! Iar dacă
viaţa omului este nimic, atunci de ce ne-am mai pierde timpul cu reforme, cu programe, cu doctrine, cu
ideologii, cu principii? Nu exişti înainte să te naşti şi nu mai exişti după ce mori? Asta e totul? Câţiva ani
pe-aici? Păi şi atunci de ce să mai baţi pe cineva la cap cu tot felul de “planuri”!? Trăieşti pe aici doar
câţiva ani, crezi că asta e tot, dar le vorbeşti altora, de pildă, despre “planuri de carieră”, despre
“programe economice”? …Nimic mai stupid și mai irațional!
Realitatea este aceea că nicio discuţie despre idealuri ale umanităţii nu are sens în paradigma
nimicului de dinaintea noastră şi de după noi!
176
Privitor la pandemie… Are rost să ne certăm și pe această temă, de parcă nu ne-am certa deja pe mii de
alte teme!? Bun, unii cred că acest virus nu există sau nu e periculos, iar alţii cred că există şi e periculos.
Unii cred că ni se încalcă dreptul de a nu purta mască, alţii cred că restrângerea dreptului de a nu purta
mască se subsumează susţinerii dreptului la sănătate. …Are rost să polemizăm? Va reuşi vreunul dintr-o
tabără să-l convingă pe altul din cealaltă tabără? Sau, poate, ar trebui să ne punem din nou nişte
întrebări simple, dar esenţiale!?
O primă astfel de întrebare ar fi: “Dacă am observat că, de-a lungul ultimelor decenii, am fost
segmentaţi tot mai mult, împărţiţi în tot mai multe tabere şi determinaţi să ne detestăm, să ne urâm şi să
ne războim unii cu alţii, nu e oare raţional să ne întrebăm dacă nu cumva şi de această dată, şi în
această chestiune avem de a face tot cu încercarea unora de a ne dezbina suplimentar?”. Iată, ce
întrebare interesantă… Câţi dintre oamenii cu care aţi rezonat până acum câteva luni sunt acum “în
cealaltă tabără” când vine vorba despre acest virus şi despre măsurile care se iau? Cu câţi vă înţelegeaţi
şi, brusc, nu vă mai înţelegeţi? Despre asta este vorba… Despre dezbinare, despre segmentare… Şi le
reuşeşte, ca de fiecare dată, al naibii de bine!
A doua întrebare esenţială: “Presupunând că, brusc, mâine dimineaţă situaţia revine la normal şi
nimeni nu mai poartă nicio mască, asta înseamnă că… ne vom fi redobândit LIBERTATEA?”. Cam cât de
liberi eram înainte şi cam cât de liberi vom redeveni dacă, mâine dimineaţă, toată treaba asta cu virusul
46/145
se va fi încheiat brusc?
177
Ce este, până la urmă, “libertatea”? Cât de “liber” poţi fi într-o societate construită şi condusă în aşa fel
încât să nu ajungi să-ţi pui vreodată întrebările esenţiale pe care orice om ar trebui să şi le pună constant
de-a lungul întregii sale vieţi?
Suntem cu adevărat liberi în condiţiile în care aproape niciunei clipe din viaţa noastră nu i se permite
să fie însoţită de conştientizarea omului profund din noi, a esenţei noastre spirituale, a lumii profunde în
care trăim în fiecare câtime de secundă a vieţilor noastre chiar dacă nu ştim asta?
178
Efortul celui care înțelege timpurile nu poate fi decât unul îndreptat către eliberarea OMULUI. Când omul
profund va fi descătuşat, atunci toate problemele exterioare, toate problemele sociale îşi vor găsi rapid
rezolvarea. În schimb, marfa proastă a pseudo-democraţiei, care ni se vinde de decenii, nu ne va ajuta să
facem nici măcar un pas înainte pe calea evoluţiei noastre! Din contră, dacă vom continua să susţinem,
chiar şi indirect, prin nepăsare sau neimplicare, actuala forma socială, atunci ne vom afunda tot mai mult
într-o groapă a civilizaţiei noastre pe care singuri ne-o săpăm deja voioşi.
179
Nu avem decât o singură şansă şi o singură soluţie: completa schimbare a paradigmei, a modului în care
ne raportăm la noi înşine şi la lume. În societatea actuală, Sistemul este foarte puternic dintr-un singur
motiv: omul nu este lăsat să se dezvolte ca om profund, iar atunci – fireşte – nu poate fi dobândită o
încredere în capacitatea sa de a rezolva singur problemele sociale. Pentru că Sistemul vrea să
controleze tot, şcoala este în aşa fel concepută încât nu permite dezvoltarea plenară a calităţilor şi
aptitudinilor umane. Apoi, tot Sistemul arată cu degetul spre omul căruia nu i-a permis să se dezvolte
armonios şi spune: „Omul nu este responsabil, nu e în stare să rezolve singur problemele sociale. Doar
Sistemul le poate rezolva!”.
180
Reforma societăţii nu poate surveni (se vede bine asta, deja, de decenii) ca efect al acţiunilor
specialiştilor, tehnocraţilor, în măsura în care acei specialişti, acei tehnocraţi nu văd dincolo de
specialitatea lor sau de ultraspecializarea lor. Cele ce îi lipsesc societăţii actuale sunt perspectiva,
privirea de ansamblu, profunzimea. Degeaba schimbăm, la câţiva ani, un program politic cu alt program
politic, un model economic cu alt model economic. Dacă în spatele acestor modele şi programe nu se
găseşte nimic ca rezultat al activităţii spiritului omenesc, dacă nimic nu urcă din profunzimi pentru a ajuta
suprafaţa să prospere, dacă, altfel spus, nu avem o rădăcină solidă, atunci eşecul e ca şi asigurat!
181
47/145
Eşec după eşec… Aşa arată şi va continua să arate, cu o accentuată înrăutăţire a situaţiei, societatea şi
economia. Iar motivul este acela că, privaţi fiind (în şcoli şi în cadrul muncii prestate) de propria viaţă
spirituală, de propria viață profundă, nu mai suntem capabili să vedem în profunzime, nu mai ştim să
căutăm cauzele pentru a găsi soluţiile. Nu mai preţuim aproape deloc, economic şi social, oamenii cu
spirit viu care se exprimă şi încearcă să ofere alte perspective din profunzimile fiinţelor lor. Dacă cineva,
într-o emisiune economică, pune problema aşa cum este pusă în acest mesaj, mulţi vor considera că
respectivul „bate câmpii”, că e „poet”, că „nu are legătură cu realitatea, care e dură”. În fapt, realitatea
este EXACT aşa cum o construim noi. Deşi ne-am obişnuit (şi am fost învăţaţi) să vedem în economie un
fel de entitate cu viaţă proprie, un fel de a doua natură, cu legităţi proprii, intrinseci, o a doua natură care
trăieşte şi funcţionează în baza unor înrâuriri care nu au nicio legătură cu noi, realitatea este că economia
nu e nimic altceva decât rodul modului nostru de a ne raporta la noi înşine şi la ceilalţi! Aşa-numitele „legi
economice”, pe care specialiştii „caută să le explice” exact aşa cum caută omul de ştiinţă să explice legile
naturii, nu sunt în realitate decât construcţii mentale. Economia pur şi simplu NU există ca o a doua
natură, ori ca o entitate separată de noi, cu viaţă proprie. Economia este ceea ce facem noi să fie
economia!
182
Există o nesfârşită discuţie, de pildă, despre rolul statului în economie. Mai mult stat sau mai puţin stat,
mai multă intervenţie a statului în economie şi mai mult control etatizat sau, dimpotrivă, mai multă putere
a mediului privat şi o emancipare faţă de puterea şi controlul exercitate de stat. De mult prea mult timp,
adepţii celor două ideologii polemizează fără nicio finalitate. De fapt, polemica este inutilă! Nu despre
care dintre cele două ideologii este mai bună e vorba. Ci despre oamenii din spatele ideologiilor, despre
susţinătorii ideologiilor. Dacă avem de a face cu oameni profunzi şi treji, conştienţi de propria viaţă
lăuntrică, activi în propriul spirit, atunci nu se mai pune nici problema vreunei ideologii, nici problema
vreunei polemici. S-ar pune, într-o atare situaţie, doar problema căutării, ÎMPREUNĂ, a celor mai bune
soluţii de la caz la caz, de la context la context. Oamenii sunt atât de diferiţi, iar contextele psiho-sociale,
istorice, economice, geopolitice sunt atât de variate, încât e pur şi simplu cu neputinţă să aplicăm peste
tot acelaşi model. Dimpotrivă, individualitatea fiecăruia, precum şi individualitatea specifică a fiecărui nou
context ar trebui să ne conducă spre noi soluţii la fel de individuale. Pentru ca acest lucru să nu ducă la
haos, este necesar însă că oamenii să-şi modifice radical perspectiva. Un om care îşi doarme propriul eu,
propria viaţă profundă nu are cum să înţeleagă toate aceste lucruri. Tocmai de aceea, orice polemică
este absolut inutilă. Astfel de lucruri sunt văzute de cei care îşi folosesc ochii pentru a le vedea. Cu omul
legat la ochi degeaba discuţi în contradictoriu. Tu vei vorbi despre ceea ce vezi, el va insista, cu ochii săi
închişi, că nu e nimic acolo şi că fabulezi. Ce rost ar avea o astfel de polemică!?
183
Tocmai de aceea, o spun din nou, acest mesaj nu va fi acompaniat, din partea autorului, de niciun fel de
polemică. Acest mesaj este pentru cei care sunt suficient de deschişi pentru a-l putea înţelege şi pentru
cei care, înţelegându-l, vor simţi o dorinţă arzătoare de a-l transmite mai departe.
184
48/145
…Revenind, trebuie spus încă o dată că nu diversele ideologii, modele, programe şi doctrine economice,
politice şi sociale sunt o problemă, ci ochii închişi ai celor care le concep şi care încearcă să le pună în
practică. Dacă nu îţi propui mai întâi să vezi în profunzimea omului şi a relaţiilor interumane, dacă nu ești
mânat de impulsul esențial de a afla de ce ești aici şi către ce ar trebui să te îndrepţi, atunci nu ai cum să
construieşti un edificiu economic, social și politic solid, în care semenii tăi să poată locui!
185
Întrebările fundamentale despre viaţă nu îşi mai găsesc loc nici măcar acolo unde ar trebui să fie
abordate zilnic, mereu din noi perspective: în şcoli! Deveniţi unelte de lucru în posesia unui Sistem cinic
care nu dă doi bani pe natura spirituală a omului, pe viaţa sa lăuntrică profundă, învăţăm în şcoli cum „să
fim utili Sistemului”, ne lăsăm modelaţi de Sistem după cum îşi imaginează acesta că ar trebui să fim, ne
„adaptăm” la o societate pe care, de fapt, ar trebui să o schimbăm.
186
Conspiraţia mondială împotriva spiritului, împotriva adevăratului OM este atât de avansată ca manifestare
încât a devenit aproape imposibil ca cineva să mai pună problema aşa cum este pusă aici, în acest
mesaj. Oamenii suferă de maladia perspectivei înguste. Se uită la sine, se uită la ceilalţi şi se uită spre
cer printr-un cornet foarte subţire, apoi caută să se adapteze la acea mică fâşie de lume pe care o percep
prin intermediul îngustului cornet.
187
Un lucru este cert: câtă vreme nu se va atinge masa critică, cât timp nu vor fi suficient de mulţi oameni
care să înţeleagă un astfel de mesaj şi care să îl transmită mai departe, vom continua să batem aceleaşi
căi prea mult deja bătute. Ne vom învârti în continuare în sensul giratoriu, fiind convinşi că o luăm ba spre
stânga, ba spre dreapta, că variem, iar până la urmă vom săpa sub noi o prăpastie în care ne vom
prăbuşi în timp ce suntem convinşi că suntem foarte „practici”.
188
Apropo de această repetiţie: „Fii practic! Nu eşti practic!”… Ce vrea să însemne „a fi practic”? Înseamnă,
fără doar şi poate, „a fi realist”. Nu poţi fi „practic” dacă nu eşti „realist”, adică „în acord cu realitatea”.
…Însă care este… realitatea? Dacă realitatea e aceea că omul este mult mai mult decât se crede a fi,
dacă realitatea este că omul e o fiinţă eminamente spirituală, că trăim în fiecare clipă a existenţei noastre
într-o lume spirituală chiar dacă nu mai ştim cum să o percepem, dacă aceasta este realitatea, atunci ce
înseamnă, într-o astfel de realitate, „a fi practic”? …Cu siguranţă, cu totul altceva decât se înţelege în
actuala paradigmă socială, în care spiritul şi viaţa spirituală pur şi simplu nu îşi mai găsesc loc.
189
Să fii „realist” este absolut necesar, de acord. Dar mai întâi trebuie să deschizi ochii şi să vezi
REALITATEA! Cum să fii „realist” dacă ceea ce consideri tu că e „realitate” nu e de fapt decât o lume în
care circuli legat la ochi? Cum poate cineva să afirme că e „realist” câtă vreme nu are, de fapt, niciun
49/145
contact conştient tocmai cu cea mai importantă dimensiune a realităţii – dimensiunea spirituală? Un om
NECONȘTIENT de propriul spirit nu are cum să fie vreodată un om „realist”, pentru că acel om pur şi
simplu nu vede realitatea. Doar îşi imaginează că o vede…
190
Mai departe, ce înseamnă „a fi practic” în lumea actuală în situația în care, neconştient de propriul spirit,
eşti de fapt ne-realist? Înseamnă că aşa-zisul „om practic” va încerca să conducă o maşină legat fiind la
ochi. Dacă îi explici că trebuie să-şi lase ochii să vadă ca să poată conduce maşina altundeva decât către
prăpastie, omul legat la ochi îţi va spune senin că „eşti nerealist”, că „nu eşti practic”, că „visezi”, că „eşti
poet”. Sigur, el are dreptate, dar în cu totul alt sens decât crede. Sigur că EŞTI POET, dar nu în sensul că
eşti „nerealist” sau „nepractic”, ci în sensul că dimensiunea cea mai importantă a vieţii omului,
dimensiunea spirituală, necesită şi o dezvoltare a simţului artistic pentru a putea fi percepută. Din această
perspectivă, da, aşa este – TREBUIE să fii şi poet pentru a fi cu adevărat practic!
Cine nu îşi permite propriul acces la lumea spirituală nu are cum să fie vreodată un „om practic” şi un
„om realist”. Legat la ochi, nu poţi fi nici practic, nici realist, poţi fi doar legat la ochi!
191
Nu aţi obosit să tot speraţi la mai bine lăsându-vă vieţile conduse de către „oameni realişti” şi „practici”!?
Oare nu se vede, chiar şi cu ochiul fizic, fără cel spiritual, că lumea noastră arată foarte rău, că civilizaţia
omenească se îndreaptă spre hău? Aici, pe buza acestei genuni ne-au adus „oamenii realişti şi practici”.
În fapt, fiinţe legate la ochi care habar nu au care e de fapt „lumea reală”, fiinţe care nu sunt dispuse să
accepte nimic din ce depăşeşte mică fâşie de lume la care tot privesc o viaţă-ntreagă prin al lor îngust
cornet!
192
Realismul, spiritul practic nu au relevanţă în actualul context uman. Dacă rămânem în aceeaşi paradigmă
îngustă, dacă refuzam în continuare să acordăm toată atenţia noastră atunci când mesaje precum cel de
faţă sunt transmise, atunci vom cădea în curând în prăpastie, cu toţi „realiştii” şi „pragmaticii” noştri
conducând plutonul!
193
Că vor, că nu vor oamenii să vadă asta, să deschidă larg ochii spiritului lor, lumea e cu totul altceva şi
mult mai mult decât am fost învăţaţi să credem că este. Noi înşine suntem mult, mult mai mult decât
părem a fi, decât credem că suntem. Iar dacă este să avem o şansă de redresare, de reaşezare în
propriul destin individual şi colectiv, atunci principalul lucru pe care trebuie să-l facem este lăsăm să
acţioneze în noi impulsurile uman-sănătoase.
194
50/145
Atunci când oamenii deschid ochii, vor încerca să îi ajute şi pe alţii să îi deschidă. Apoi, se vor putea
asocia în toate formele imaginabile pentru a lucra împreună. Rostul acestui mesaj nu este acela de a
atrage oameni într-o anumită formă de colaborare. Odată îndeplinită condiţia trezirii omului profund, omul
treaz va găsi formele cele mai potrivite pentru a acţiona spre binele semenilor lui.
195
Ceea ce oferă această carte este doar o formă dintre nenumăratele forme posibile. Puteţi folosi această
formă sau puteţi concepe altele. Acest lucru este mai puţin important. Cu adevărat importantă este
înţelegerea mesajului şi îmbibarea cu impulsurile pe care le generează. Forma propusă aici este una
care oferă posibilitatea strângerii laolaltă a tuturor celor care rezonează cu prezentul mesaj. Este
important să generăm o masă critică şi, la fel de important, ca această masă critică să se facă simţită, să
nu poată fi ignorată! Această pagină (TheRealGreatReset.com) și această carte sunt o formă, doar o
formă. Dar una care poate fi de folos. Este un loc unde ne putem re-găsi unii pe alţii, unde putem discuta,
unde putem începe să lucrăm împreună, unde putem oferi propriile idei şi unde putem să beneficiem de
ideile altora. Este un prim sâmbure de comunitate a oamenilor liberi, a oamenilor treji, care doresc să
lucreze împreună pentru a-i ajuta şi pe alţi semeni să se trezească, să spargă bula de superficialitate în
care sunt ţinuţi închişi.
196
Vom încerca, împreună, să găsim soluţii, să propunem soluţii, să acţionăm concret pentru a ne ajuta
semenii. De pildă, dacă tot s-a folosit atât de mult sloganul „Black lives matter”, o comunitate ca a noastră
poate transforma acest slogan în ceva concret. Dacă într-adevăr contează vieţile negrilor, atunci n-ar
trebui ca vieţile milioanelor de copii din Africa să fie salvate? Vieţile zecilor de mii de copii care mor anual
în Africa de boală, de sete şi de foame contează cu adevărat, dincolo de sloganuri? Păi, atunci, să-i
ajutăm şi să ne determinăm parlamentele şi guvernele, să ne determinăm statele, instituţiile publice,
autorităţile, organizaţiile internaţionale să ia măsuri concrete pentru a-i ajuta pe aceşti oameni! Asta
trebuie să facă şi asta va face un om treaz pentru care „black lives really matter”. Va întreprinde acţiuni
concrete astfel încât milioanele de oameni negri din Africa să nu mai moară în mizerie, an de an, luna de
lună, zi de zi, oră de oră! Altminteri, va rămâne doar un alt slogan printre alte sloganuri…
197
Este doar un exemplu de abordare a unei situaţii. În fiecare zi, ne întâlnim cu mii de alte situaţii, pe
Planetă, care au nevoie de o rezolvare reală. Iar pentru acest lucru este nevoie de oameni treji, nu de
oameni care cred că altcineva poate face toate aceste lucruri ca reprezentant al lor. Nimeni nu poate face
aşa ceva de unul singur! Degeaba există câţiva oameni, rătăciţi prin parlamente, prin guverne, prin
instituţii naţionale şi internaţionale, care îşi propun să schimbe lumea în bine. Ei nu pot face asta pentru
simplul motiv că sunt o minoritate. Şi sunt o minoritate pentru că pământenii care simt şi gândesc la fel
sunt tot o minoritate. Abia atunci când se va atinge masa critică de oameni care se respectă pe ei înşişi
ca oameni şi care, pe cale de consecinţă, îi respectă şi pe ceilalţi, abia atunci vor fi mai mulţi asemenea
lor în parlamente, în guverne, în instituţii.
198
51/145
Şi, aşa cum spuneam şi o voi tot repeta, oamenii liberi şi treji care fac parte din guverne, parlamente,
instituţii trebuie să conştientizeze că principala lor activitate ar trebui să fie aceea de a-i ajuta şi pe alţii să
se trezească, în parlamente şi în afara lor, în guverne şi în afara lor, în instituţiile lumii şi în afara lor.
Altminteri, fără să vrea, vor face mai mult rău decât bine. Pentru că vor fi identificaţi ca fiind diferiţi,
„altfel”, şi vor fi creditaţi cu încredere de către oameni care vor crede că acest lucru este suficient.
Oamenii bine intenţionaţi vor considera că e minunat că au găsit un reprezentant politic bine intenţionat şi
vor aştepta ca acela să schimbe situaţia în bine. Cu cât mai puţini astfel de reprezentanţi în guverne,
parlamente şi instituţii, cu atât mai mare riscul să fie consideraţi nişte eroi sau nişte supraoameni care pot
mişca lucrurile doar pentru că au susţinere populară. Ei bine, acest lucru NU este posibil! Pe lângă faptul
că istoria o dovedeşte, istoria mai veche sau istoria de dată recentă, este şi o chestiune de logică: oricât
de multă susţinere ar avea astfel de oameni, ei nu vor putea schimba mare lucru tocmai pentru că în mod
real sunt, încă, prea puţini!
199
Tocmai de aceea, singura cale reală este cea a lucrului împreună – cetăţeni şi reprezentanţi politici –
pentru a trezi cât mai mulţi alţi cetăţeni şi reprezentanţi politici. Aici este cheia, singura cheie care poate
deschide următoarea poartă!
200
În viaţa de zi cu zi, trăim pentru că dioxidul de carbon pe care îl producem este transformat din nou în
oxigen de către plante. Nu avem puterea de a transforma singuri acest dioxid de carbon. Plantele fac
acest lucru. Aidoma, viaţa economică produce un dioxid de carbon social pe care o altă parte a vieţii
omului trebuie să o transforme înapoi în oxigen social, astfel încât să nu ajungem să ne sufocăm cu toţii.
201
Dezvoltarea liberă, plenară a spiritului omenesc este singura modalitate prin care dioxidul de carbon
social produs natural în cadrul vieţii economice poate fi transformat înapoi în oxigen social. Dar ce facem
noi în prezent? Ne otrăvim singuri, ne anulăm singuri dreptul la un aer social curat, încărcat cu oxigen,
prin două atitudini cât se poate de toxice. Prima: ne împiedicăm copiii să se dezvolte armonios, în acord
cu impulsurile propriului spirit. Şi a doua: nu dăm doi bani pe ceea ce oamenii care văd, care au ochii
deschişi au să ne transmită, nu dăm doi bani nici pe acei oameni, nici pe ceea ce ne tot transmit. În acest
fel, fără să realizăm, împiedicăm transformarea dioxidului de carbon social în oxigen social. Ne
condamnăm, pe noi şi pe copiii noştri, la un mediu colectiv toxic, nociv, care până la urmă ne va sufoca
pe toţi!
202
Activitatea economică este absolut necesară, însă, lăsată să acţioneze de una singură, fără nimic care să
o echilibreze, duce finalmente la un mediu social poluat, irespirabil, unul generator de haos, violență,
egoism exacerbat. Toate toxinele sociale generate în mod natural în cursul activităţii economice trebuie
52/145
contracarate, trebuie transformate. Iar această transformare nu o poate asigura decât o viaţă spiritual-
culturală plenară, independentă de cea economică.
Nu vorbim aici despre o grupare de „aleşi”, ci despre o colectivitate de oameni LIBERI care extrag din
viaţa propriului spirit resursele şi impulsurile necesare pentru a transforma dioxidul de carbon social
produs de activitatea economică în oxigen social.
203
Cine crede că tot economia poate să transforme propriile toxine în elemente sănătoase e complet
desprins de realitate! În primul rând, se vede cu ochiul liber, în fiecare ţară şi pe Planetă în general, că nu
e nici pe departe aşa. Trăim deja de multă vreme într-o tiranie a ECONOMICULUI. Nimic altceva în afara
banului nu mai contează. Inclusiv ceea ce considerăm „produs cultural”, în cele mai multe dintre cazuri s-
a transformat într-un „produs economic”. Cu alte cuvinte, omul de cultură nu mai creează pentru a
îmbogăţi lumea, ci pentru a se îmbogăţi pe sine într-o lume care şi pe el a ajuns să îl corupă… „În GOD
we trust!” de pe bancnotele de dolari americani s-a transformat în „In GOLD we trust!”…
204
Dacă totul gravitează în jurul banului, cum ar mai putea gravita totul în jurul omului? Ne naştem, trăim şi
murim gravitând în jurul Zeului-Ban. Între timp, omul profund din noi aşteaptă degeaba ca noi să îl băgăm
în seamă. „Aşteptându-l pe Godot” este numele piesei de teatru în care jucăm cu toţii. Omul profund din
noi ne aşteaptă degeaba, iar noi suntem Godot – cel care nu mai vine…
205
Ne dăm copiii la şcoală ca să înveţe o meserie „din care să facă bani”. Chiar dacă ei sunt mult mai mult
decât atât, ni se pare că aşa e „pragmatic”. Desigur, îi vom împiedica să se dezvolte armonios şi frumos,
ceea ce va face că în viitor lumea să arate din ce în ce mai rău. Îi vom condamna astfel, dintr-o dragoste
foarte prost înţeleasă, la frustrare, neîmplinire şi viaţă într-un mediu social cât se poate de toxic.
206
Ne ducem la muncă tot pentru „a face bani”. Pe prea puţini dintre noi ne interesează dacă ceea ce facem,
pe lângă bani, e ceva util sau inutil omului, toxic sau sănătos, plin de respect sau plin de cinism în relaţie
cu fiinţa omenească. În acest fel, ne condamnăm singuri la a trăi într-o societate cuprinsă din ce în ce
mai mult de haos, o societate care se va prăbuşi inevitabil în abis, cu noi cu tot, dacă nu vom realiza
rapid ce se întâmplă.
207
Ştiu că cei care au avut parte de multe dezamăgiri în viaţă au dezvoltat în timp un soi de mizantropie, o
neîncredere în oameni care îi determină să spună că „fiecare e pentru el”. Ei bine, îmi pare rău să îi
dezamăgesc, dar e complet greşit. Acest „fiecare pentru el” ne va duce foarte repede (suntem aproape
acolo deja!) la un război al tuturor împotriva tuturor. Iar acest război nu va ierta pe nimeni! Nimeni nu se
va putea ascunde de războiul în sine sau de efectele lui devastatoare. Niciunul dintre oamenii buni
53/145
deveniţi de-a lungul timpului mizantropi şi întrucâtva autosuficienți nu se va putea feri şi nu îi va putea feri
nici pe cei apropiaţi de acest război al tuturor împotriva tuturor. Cât se poate de PRAGMATIC punând
problema, lucrurile EXACT aşa stau şi nu altfel.
208
Aşa-zisa „societate laică”, aşa-zisul „stat laic” nu sunt, în fapt, deloc laice. Am ajuns aproape să ne
închinăm la termenii economici, să venerăm discuţiile despre „piaţa de consum”, „mediul privat”,
„cashflow”, „buget”, „deficit bugetar”, „creştere economică”. Vorbim atât de mult sau auzim vorbindu-se
atât de mult în termenii aceştia seci şi lipsiţi de substanţă, încât ajungem să CREDEM în economie,
ajungem să ne închinăm la economie. În minunatul nostru stat „laic”, ne închinăm de dimineaţă până
seara la economie şi la tot ce ţine de sfânta economie. Să vorbeşti despre spiritul omului, de pildă, nu e
considerat deloc important. Să vorbeşti despre „deficitul bugetar”, în schimb, este privit cu maxim respect,
aproape cu veneraţie!
209
În societatea actuală, absolut totul este subsumat şi chiar subjugat economicului. Economia a devenit
Zeul Suprem al aşa-zisului „stat laic”. Tot ce se face se face pentru a mulţumi Zeul, pentru ca Zeul
Economic să fie satisfăcut. Școala? Trebuie să producă nu oameni cu spirit viu, ci maşini economice,
„resurse umane” care trebuie să fie pe placul Zeului Economic şi să îl slujească pe acesta. Munca?
Trebuie să se raporteze doar la câştig şi pierderi, la cifră de afaceri, salariu, profit, nicicum la impulsul
uman-sănătos de a-i fi de folos semenului tău prin ceea ce faci.
210
Lăudăm, de pildă, faptul că o mare companie hrăneşte bugetul statului cu mulţi bani, obţinuţi din taxe şi
impozite. Ni se pare minunat şi suficient. Zeul Economic e satisfăcut, statul e satisfăcut! Dar aproape
nimeni nu se opreşte, măcar câteva clipe, pentru a se întreba: „Ce produce acea companie îi este cu
adevărat folositor omului?”. Să luăm, de pildă, cazul unei mari companii producătoare de sucuri
carbogazoase. Le ştiţi, lichidele acelea colorate, sifonul acela turnat într-un butoi cu zahăr… O astfel de
companie varsă mulţi bani la bugetul de stat, din taxe şi impozite. Bine, uneori nici asta nu face, dar să
presupunem, pentru subiectul abordat aici, că nu plimbă banii prin alte părţi şi chiar dă către stat ce
trebuie să dea către stat. …În acest caz, toată lumea e fericită! Statul e fericit că intră banii în buget.
Compania e fericită că intră banii din vânzări. Angajaţii sunt fericiţi că le intră banii de salariu şi că, mai
târziu, le vor intra şi banii de pensie. Clientul final e fericit că poate să dea pe gât vapoare de lichide
colorate, cu sifon şi zahăr…
Dar care este, de fapt, realitatea? – Realitatea este că respectiva companie îşi îmbolnăveşte clienţii
finali şi obţine mulţi bani din asta! Cei care conduc respectiva companie ştiu foarte bine că ceea ce
produce compania lor este foarte dăunător sănătăţii. Însă nu au NICIO problemă cu asta şi sunt foarte
fericiţi că fac vagoane de bani, chiar dacă aceasta înseamnă îmbolnăvirea a milioane de oameni. Mai
departe… Statul ştie şi el foarte bine că ceea ce produce acea companie este cât se poate de dăunător
sănătăţii cetăţenilor săi. Dar nici statului nu-i pasă, pentru că pentru el contează mult mai mult banii care
merg către buget, banii plătiţi ca taxe şi impozite de către acea companie. Să continuăm… Angajaţii
54/145
companiei ştiu şi ei că muncesc pentru a produce ceva ce nu numai că nu le e de folos semenilor lor, ci îi
omoară lent, îi îmbolnăveşte, le afectează sănătatea. Dar nici ei nu au prea multe frământări de
conştiinţă, pentru că sunt mulţumiţi că au un loc de muncă şi că intră, luna de lună, banii de salarii.
În concluzie, ce avem în speţa prezentată? Avem o companie, angajaţii companiei şi statul – trei părţi
fericite că obţin bani, chiar dacă banii respectivi vin din îmbolnăvirea semenilor lor. Cam ce fel de
societate, vă întreb atunci, este această societate în care trăim şi la care ne mai forţăm şi copiii să se
„adapteze”!? Câţi dintre noi ar fi foarte fericiţi dacă ar afla că fiul/fiica, nepotul/nepoata a ajuns mare
director/directoare la compania din exemplul dat? Să fim sinceri, câţi? Câți vor fi extaziați că ruda lor
apropiată a ajuns director/directoare la o companie de renume, de prestigiu și câți vor realiza că, de fapt,
ruda lor apropiată a ajuns director/directoare la o companie cinică, o companie care face sute de milioane
din lichide colorate care îmbolnăvesc alţi oameni!?
Desigur, pe lângă cele trei părţi despre care am vorbit (compania, angajaţii şi statul), mai sunt şi
altele, intermediare, LA FEL DE FERICITE! Iată presa, de pildă… Nu e şi presa fericită atunci când
respectiva companie plăteşte gras pentru a face reclamă lichidului colorat care îmbolnăveşte? Ba da, şi
presa este cât se poate de fericită. Nu sunt fericite şi agențiille de marketing şi publicitate? Ba cum să
nu!? Sunt foarte fericite şi ele! Mulţi bani se fac din campanii de marketing pentru a genera în om dorinţa
de a consuma lichidul colorat care îmbolnăveşte… Nu sunt fericite şi firmele de logistică, transportatorii?
Ba da, şi ei sunt, au mult lichid colorat care îmbolnăveşte de cărat prin lume… Politicienii „la putere” sunt
şi ei fericiţi? Sigur că sunt şi ei fericiţi! Doar intră banii la buget din lichidul colorat care îmbolnăveşte şi,
astfel, se pot prezenta în fata „electoratului” pentru a fi votaţi din nou: au făcut „bani pentru popor”…
…Cât de multă lume e fericită gravitând în jurul lichidului colorat care îmbolnăveşte, nu-i aşa!?
211
Acesta este Zeul Economic, cel la care ne închinăm în superba noastră „societate laică”. Dacă un apostol
venerat al „ştiinţei economice” ne vorbeşte despre compania producătoare de lichid colorat care
îmbolnăveşte, îl ascultam cu solicitudine, chiar dacă nu prea înţelegem ce ne spune. De fapt, nici nu ne
spune nouă ceva, ci e pur şi simplu foarte fericit să se audă pe sine vorbind… Dar asta nu contează!
Important este că avem în faţă un maestru, un apostol al Zeului Economic, un om “special” care ne recită
noile versete, Postmodernul Testament al „statului laic”!
…O astfel de societate este societatea la care „trebuie să se adapteze”, pentru care „trebuie să fie
pregătiţi” elevii-oameni, copiii noștri, tinerii oameni? Ni se pare în regulă, ni se pare că facem bine ceea
ce facem, atât de bine încât să determinăm şi generaţiile următoare să facă acelaşi lucru, să ne
„desăvârşească opera”?
212
Ipocrizia este una dintre cele mai grele şi mai răspândite boli ale societăţii actuale. O pandemie de
ipocrizie a cuprins întreaga Planetă! Este plin, peste tot, de oameni care luptă, scandează pentru
corectitudine, pentru integritate, pentru „eliminarea corupţiei”. Singura problemă este însă că prea mulţi
55/145
dintre cei care îşi hrănesc ego-ul cu statutul de „implicaţi civic” luptă pentru integritate după ce au
terminat încă o zi de muncă la o companie sau pentru o companie care face sute de milioane din produse
care îmbolnăvesc – trupul, sufletul, spiritul… E foarte uşor să fii intransigent mereu cu CELĂLALT şi
aproape niciodată cu TINE. E foarte uşor să critici pe toată lumea, dar să nu te opreşti niciodată pentru a-
ţi face şi autocritica. E foarte lesne, chiar nu doare deloc să fie DE VINĂ mereu celălalt! E foarte la
îndemână sa fii integru la seral, după o zi întreagă în care ai lucrat fără nicio tresărire pentru o companie
care nu are absolut nicio preocupare pentru integritate…
213
Nicio reformă economică nu poate aduce bunăstare reală, la scară mare, pentru cei mulţi, atâta vreme
cât economia rămâne regina societăţii noastre. Aparent paradoxal, economia va aduce bunăstare doar
atunci când nu vom mai învârti întreaga noastră Planetă în jurul economiei! În mod natural, economia nu
poate transmite în societate impulsuri precum cel al altruismului, ori al fraternităţii umane. Dacă totul este
controlat economic, dacă politica, educaţia, relaţiile internaţionale, cultura, societatea în general depind
de economie, atunci EGOISMUL inerent acesteia va corupe totul, întreaga noastră viaţă. În sfera
economicului, egoismul îşi are rolul său, cu condiţia să nu fie exacerbat. Însă în celelalte sfere el devine
un adevărat cancer, care distruge întregul organism social.
214
Egoismul specific sferei economice ar trebui echilibrat, tratat, sublimat prin impulsurile uman-sănătoase
ale spiritualităţii, ale culturii, ale educaţiei în spiritul respectului faţă de om, faţă de natură, faţă de univers.
În momentul de faţă, însă, nu numai că impulsuri uman-sănătoase nu curg către viaţa economică pornind
din celelalte sfere, dar situaţia este tocmai inversă: economicul se întinde dincolo de graniţele sale şi
cucereşte, asupreşte toate celelalte zone, toate celelalte sfere ale existenţei noastre.
215
Cine doreşte să se implice în viaţa publică, politică spre a face bine trebuie să înţeleagă mai întâi modul
cum funcţionează lumea, societatea. Iar cine înţelege cum funcţionează lumea omului nu se va prezenta
niciodată în faţa oamenilor doar cu „programe economice”, ci va prezenta înainte de toate o viziune
asupra lumii, va sugera şi va susţine un nou mod de abordare a chestiunilor care umplu buletinele de
ştiri. Înainte de a vorbi despre economie, trebuie să vorbim despre umanitate. Abia apoi vom putea să
discutăm despre economie, după ce o vom fi infuzat cu substanţa culturală, morală, spirituală, socială
sănătoasă. Dacă nu ne interesează decât economia, atunci ne vom îndrepta cu paşi repezi către
dezastru, inclusiv din punct de vedere strict economic!
216
Imaginaţi-vă că tot organismul unui om s-ar reduce la hrană şi metabolism. Fără sentimente, fără
gândire… Imaginaţi-vă că din tot ceea ce îi oferă omului organismul său, doar treburile stomacului ar fi
considerate importante. Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci omul nu ar mai fi cu adevărat om, ci s-ar
identifica la modul absolut cu regnul animal. Omul e om tocmai pentru că e mai mult decât o ființă-
stomac, pentru că e capabil să trăiască şi să experimenteze mai mult decât o existenţă stomacală.
56/145
Acum, extindeţi exerciţiul mintal la nivelul întregii societăţi. Dacă, în cadrul organismului social, ne
interesează aproape în exclusivitate partea sa stomacală – economia –, atunci rezultă imediat că vom trăi
într-o societate eminamente animalică, iar nu într-una omenească. Şi cred că deseori putem constata
foarte uşor că exact aceasta este situaţia – societatea e eminamente animalică. Accentul pus aproape în
exclusivitate pe economie ne-a limitat la o societate eminamente stomacală, în care sentimentele,
gândurile şi celelalte elemente care ne definesc ca oameni profunzi sunt percepute ca secundare şi chiar
irelevante.
217
Politicianul care vine în faţa dumneavoastră şi vă vorbeşte doar despre „programe economice”,
considerând că vă câştigă astfel încrederea, că astfel îl veţi considera un „om practic”, este aidoma unui
vecin care v-ar vizita de zece ori pe zi ca să vă vorbească doar despre cum şi despre ce a mai mâncat şi
a mai băut el în ultimele ore…
Un politician care nu e în stare să prezinte o viziune UMANĂ e un politician care nu vă poate ajuta
absolut deloc, care nu se poate ajuta nici pe sine! Trebuie să înţelegi lumea, să îţi propui măcar să o
înţelegi, să-ţi pese astfel încât să îi poţi ajuta şi pe alţii. Dacă le vorbeşti oamenilor doar despre chestiuni
stomacale, înseamnă că îi tratezi pe oameni doar ca pe nişte stomacuri! Dacă le vorbeşti doar despre
economie, înseamnă că pur şi simplu nu eşti în stare să vezi dincolo de economie, înseamnă că ai
devenit fără să realizezi sclavul unui Sistem perfid care ne vrea sub-oameni, care ne vrea mai degrabă
exponenţi ai regnului animal.
218
Sigur, în timp, oamenii au fost abil convinşi că singurii care merită ascultaţi sunt cei care vin şi vorbesc
doar despre economie şi „programe economice”. În realitate, nu ar trebui să depăşiţi nici măcar două
minute de ascultare dacă cel care vă cere sprijin începe direct cu „programele economice”. Acela chiar
nu are nimic real să vă transmită! Pentru că nu există niciun dram de realitate într-un „program economic”
care se vrea a fi implementat fără niciun fel de aşezare ontologică prealabilă. Cu alte cuvinte, dacă nu
sunt fixaţi mai întâi termenii unei viziuni asupra lumii şi a omului, nici măcar nu are rost să începi să
vorbeşti despre economie şi „programe economice”! Ok, economie, dar economie pentru CINE? Pentru
omul superficial tratat doar ca stomac şi ca unealtă economică temporar utilă? Sau economie care să îi
slujească omului profund, omului cu spirit viu? E o diferenţă fundamentală, iar această diferenţă
fundamentală este singura care face ca discuţia despre economie şi „programe economice” să aibă sau
nu sens.
219
Deprecierea monedei, creşterea deficitului bugetar, scăderea încasărilor la bugetul de stat, şomajul,
inflaţia – toate acestea sunt doar simptome ale unei maladii care apare tocmai pentru că economia este
privită ca un organism de sine stătător. Ceea ce e complet greşit, deoarece economia nu e decât o parte
a trupului, un organ printre alte organe ale organismului social. Economia nu e un organism, aşa cum
stomacul nu e un organism, ci o parte a acestuia.
57/145
Toţi termenii economici folosiţi pentru a descrie „tendinţe economice” (deprecierea monedei,
creşterea deficitului bugetar, scăderea încasărilor la bugetul de stat, şomajul, inflaţia ș.a.m.d.) nu descriu
decât simptome. Temporar, prin „programe economice”, prin intervenţii ale „specialiştilor”, simptomele
sunt făcute să dispară, ele nu se mai fac simțite pentru o perioadă. Însă tratarea simptomelor nu înlătură
cauza. Poţi lucra asupra unui efect, dar ceea ce realizezi nu are cum să ţină foarte mult şi, mai mult ca
sigur, va genera alte probleme în alte zone. Singura modalitate de îndepărtare reală a simptomelor, a
efectelor, este lucrul asupra cauzei care le generează. Iar simptomele economice, oricât ar suna de bizar
în mintea unui om obişnuit să trăiască în iluzia „pragmatismului economic”, nu au cauze… economice.
Economia e doar un organ al corpului social. Câtă vreme funcţionează între propriile limite funcţionale şi
interacţionează sinergic cu celelalte organe, totul e ok. În clipa în care economia încearcă să treacă
dincolo de limitele sale funcţionale fireşti şi caută să preia controlul asupra celorlalte organe ale trupului
social, atunci apare boala socială, iar mai târziu se fac simţite şi simptomele strict economice, precum
deprecierea monedei, creşterea deficitului bugetar, scăderea încasărilor la bugetul de stat, şomajul, ori
inflaţia.
220
Economia e un organ social bazal extrem de important. El are însă menirea de a oferi suport pentru
celelalte organe, pentru cele care definesc omul profund. Dacă economia nu mai slujeşte celelalte organe
şi, dimpotrivă, le ia în stăpânire, atunci organismul social se îmbolnăveşte şi simptomele nu întârzie să
apară. Este ca şi când, în organismul omului, stomacul nu s-ar limita la rolul său funcţional, ci s-ar
emancipa şi ar dori brusc să preia controlul asupra inimii şi asupra creierului…
221
Dar să dăm şi un exemplu concret… Dacă într-o țară e multă sărăcie, dacă acolo îşi duc cu greu zilele
mulţi oameni sărmani, atunci specialiştii în economie vor veni şi vor explica de-a fir a păr care sunt
cauzele economice ale acelei triste stări de fapt. În realitate, însă, cauza este extra-economică, este mult
dincolo de economie. Cauza este aceea a absenţei din societate a impulsului către altruism şi a celui
spre fraternitate umană. Aici este cauza reală, cauza profundă, nu în „deficite de cont curent”, „rate ale
şomajului”, „inflaţii şi deflaţii” ș.a.m.d..
Când un stat este astfel condus încât economicul dictează, atunci acel stat va eşua cu siguranţă, mai
devreme sau mai târziu. Iar acest lucru se va întâmpla ca efect al naturii lucrurilor, ca efect al înseşi
naturii umane. Un astfel de stat pur şi simplu nu poate exista în lumea oamenilor!
222
Din acest motiv, interminabilele discuţii de tipul socialism vs. liberalism sunt discuţii absolut inutile. Putem
schimba orientarea politică şi economică din patru în patru ani, din cinci în cinci ani sau oricât de des
vrem. În realitate, nimic fundamental nu se va schimba. Fiecare nou Guvern va veni şi va trata anumite
simptome generând în acelaşi timp altele. Şi acest lucru se întâmplă şi va continua să se întâmple pentru
că oamenii (deci şi guvernanţii) au uitat pur şi simplu să se raporteze la cauzele profunde, să caute
explicaţii şi soluţii dincolo de epiderma lumii.
58/145
223
Dacă într-o țară este multă sărăcie, acest lucru este de fiecare dată un simptom generat tocmai de
economia care îşi depăşeşte limitele funcţionale fireşti! Atunci când mulţi oameni dintr-o ţară sunt
sărmani, este pentru că egoismul specific sferei economice nu a fost temperat, prelucrat, sublimat prin
intervenţia absolut necesară a celorlalte sfere: cultural-spirituală, educaţională, morală, socială. Atunci
când mulţi oameni dintr-o ţară sunt săraci este pentru că egoismul economic scăpat de sub control a
generat acest efect. Iar respectivul egoism economic poate veni chiar din ţara respectivă sau poate veni
din altă ţară. Există numeroase exemple de țări foarte bogate în resurse dar cu o populaţie foarte săracă.
Ce ne arată asta? Ne arată că egoismul economic al conducătorilor ţării respective sau al conducătorilor
altor ţări îi împiedică pe cetăţenii respectivi să iasă din sărăcie, să prospere pe baza exploatării corecte,
echitabile a resurselor propriei țări! Acest lucru se întâmplă pe Pământ de mult prea multă vreme şi
trebuie să înceteze! Altminteri, degeaba creăm sute de instituţii naţionale şi internaţionale, cu nume din
ce în ce mai pompoase, cu autodescrieri din ce în ce mai simandicoase, dar în acelaşi timp cu acţiuni și
rezultate din ce în ce mai dezastruoase…
224
Realitatea este aceea că societăţile în care trăim, în fiecare dintre statele noastre, sunt bolnave. Iar
principala cauză a bolii este exacerbarea funcţiei economicului în dauna celorlalte organe care compun
corpul social. Raportăm totul la economie, la bani, iar apoi ne mirăm că tocmai cu economia şi cu banii
începem să avem probleme… În realitate, problema nu constă în punerea în practică a unui „program
economic” greşit, ci în axarea noastră aproape exclusivă pe economie.
225
Oamenii aud foarte des discuţii despre “buget”, despre “rectificări bugetare”, despre “alocări şi realocări
bugetare”. Însă ceea ce nu aud deloc oamenii este un lucru simplu, fundamental: bugetul despre care
vorbim nu e o pungă cu bani abstractă, ci e chiar rodul muncii LOR! “Buget” înseamnă un singur lucru:
BANII generaţi de cetăţeni prin MUNCA LOR! Ca atare, este esenţial ca cetăţenii – cei care generează
acest buget – să fie direct implicaţi în folosirea acestuia. Când v-a întrebat ultima dată cineva pe dvs.,
locuitorii Planetei, dacă sunteţi sau nu de acord, de pildă, ca TRILIOANE de dolari să meargă anual către
armament!?
226
Una dintre cele mai mari probleme ale umanităţii este nebunia de a lăsa să se zbată financiar oameni cu
spirit viu, care pot ajuta enorm societatea, în vreme ce tot soiul de persoane create de media, de politică
şi de societatea de consum ajung să aibă câştiguri colosale! Evident, aici nu trebuie să permitem nicio
umoare, nicio frustrare personală. Lucrurile trebuie văzute şi tratate obiectiv. Nu e vorba despre un caz
sau altul specific, ci despre principii, despre valori, despre ceea ce preţuieşte şi nu preţuieşte societatea
actuală!
Dacă trăim într-o societate în care o „vedetă” de mucava câștigă sume colosale, în vreme ce un om cu
spirit viu, minte limpede şi suflet cald doarme pe preş lângă pragul sărăciei, atunci această societate este
pur şi simplu una bolnavă! Şi exact aşa este societatea noastră! La aşa ceva se ajunge inevitabil atunci
59/145
când totul se învârte în jurul „consumului”. Dacă nu ne interesează decât consumul, atunci tot ceea ce
reprezintă un produs al spiritului nu are NICIO şansă să ajungă la mase mari de oameni!
Toate roadele vieţuirii, gândirii şi simţirii oamenilor cu spirit treaz sunt consumate în cvasi-anonimat, în
vreme ce tot ce e mai superficial, mai gol, mai lipsit de substanţă circulă de la un capăt la altul al lumii.
Deschideţi televizorul şi veţi afla imediat ce a mai făcut „vedeta” X. Aşteptaţi cu televizorul deschis să
aflaţi ce a mai realizat un om cu spirit treaz şi veţi adormi aşteptând degeaba…
227
Nimeni din tot acest lanţ cauzal nu poate spune altceva decât că ESTE parte din acest lanţ cauzal. Nu
poţi să invadezi spaţiul public cu tone de cutii goale, dar tot tu să te plângi apoi că trăieşti într-o societate
lipsită de conţinut! Nimeni nu e în afara acestui lanţ cauzal decât dacă într-adevăr ESTE în afara
acestuia. Dacă un post de televiziune oferă divertisment de cea mai proastă calitate, deseori chiar
subumană, atunci acel post de televiziune este parte a lanţului cauzal. Dacă o persoană acceptă să
devină un produs mediatic lipsit de conţinut, dacă acceptă să răspândească, epidemic, superficialitate,
trivialitate, atunci acea persoană este o za a lanţului cauzal. Dacă un telespectator urmăreşte aşa ceva,
atunci şi acel telespectator e parte a lanţului cauzal. Dacă o companie plăteşte publicitate în cadrul unor
astfel de emisiuni, atunci şi acea companie e parte a lanţului cauzal. Dacă un cetăţean achiziţionează
produse sau servicii ale acelei companii, ca efect al reclamelor din cadrul acelor emisiuni, este şi el o
parte a lanţului cauzal, chiar dacă indirect.
228
Toate se leagă… Suntem interdependenţi şi tot ceea ce face un om influenţează viaţa altor oameni. Iar cu
cât mai influentă este o persoană, cu atât mai multe efecte sociale va produce…
Trebuie să încetăm să dăm vina, mereu, pe alţii. Suntem aici, ÎMPREUNĂ, în această lume. De fiecare
dintre noi depinde să o facem mai bună. Însă pentru aceasta e necesar să gândim singuri situaţiile,
contextele, să ne punem întrebări şi să căutăm răspunsuri, să identificăm probleme şi să căutăm soluţii.
Şi, mai presus de toate, este necesar să ne amintim ce fel de fiinţe suntem, în profunzimile noastre,
pornind apoi a ne dăltui lumea în conformitate cu ceea ce suntem cu adevărat!
229
Ideea, prin urmare, nu este aceea de a ne lamenta, de a-i critica pe alţii sau de a ne simţi noi înşine
vinovaţi. Ideea este să înţelegem cu adevărat, cât se poate de obiectiv, situaţia. Suntem, cu toţii,
responsabili, aceasta este situaţia obiectivă. Important este să începem să realizăm acest lucru. Pentru
că nu există nicio altă soluţie! Un partid sau un lider, oricât de bine-intenţionat ar fi, nu poate schimba
ceea ce oamenii, împreună, nu schimbă. Iar cine vă spune că astfel de idei sunt „nepractice” e doar un
orb care nu înţelege nimic din modul cum funcţionează societatea. Societatea nu e nimic altceva decât
suma relaţiilor dintre oameni. Dacă oamenii nu se raportează la ei înşişi şi la ceilalţi în mod just, atunci
niciun partid, niciun lider nu vor putea face nimic, chiar plecând de la premisa bunei-credinţe.
230
60/145
Dacă nu vom elimina sau măcar atenua EGOISMUL care caracterizează în cel mai înalt grad viaţa
economică, „piaţa”, atunci nu vom reuşi niciodată să avem o societate uman-sănătoasă. Dacă vom lăsa
în continuare egoismul să stea la baza raporturilor economice şi sociale, atunci ne vom duce rapid pe
apa Sâmbetei! Iar dacă vrem să eliminăm sau să estompăm egoismul, să îi extirpăm rădăcina de lângă
rădăcina lumii, atunci singura cale este aceea de a deschide ochii cât mai multor oameni astfel încât să
îşi poată cunoaşte adevărata natură interioară. Întunericul egoismului, care stă la baza actualei societăţi,
cu tot ceea ce derivă negativ din el, nu poate fi eliminat nici măcar de către cel mai bine intenţionat om de
pe Planetă. Întunericul, de orice fel, nu poate fi eliminat niciodată de nimeni. Nu poţi scăpa de întunericul
dintr-o cameră cărându-l cu roaba afară. Chiar dacă îţi chemi toată familia, toţi prietenii, toţi conaţionalii şi
chiar toţi semenii de pe Planetă, tot nu vei reuşi să scapi de întuneric în acest fel, luptând împotriva lui,
încercând să-l elimini. Aceasta este natura întunericului… El nu poate fi înlăturat, eliminat. Singura cale
pentru a nu mai fi întuneric este SĂ FACEM LUMINĂ!
231
Astfel, dacă vrem să scăpăm de întunericul egoismului, atunci singurul lucru util, eficient pe care îl putem
face este să aprindem lumina altruismului. Iar acest lucru nu e posibil prin discursuri sforăitoare, prin
doctrine şi ideologii pompoase, ci doar prin aprinderea flăcării interioare a omului. Dacă omul începe să
se trezească, în sensul cunoaşterii propriei naturi de esenţă profundă, atunci altruismul, dorinţa de a le fi
de folos celorlalţi, se va naşte de la sine. Altruismul nu poate fi niciodată o cauză în sine, ci doar un efect
al unei alte cauze. Iar singura cauză care poate genera efectul altruismului este trezirea omului la
realitate – realitatea propriului sine şi realitatea lumii celei mari.
Acesta este motivul pentru care tot insist cu privire la faptul că singura şansă de renaştere socială
este aceea a trezirii cât mai multor oameni. Cu cât mai mulţi oameni treji, cu atât mai multă Dimineaţă…
Cu cât mai mulţi oameni care sforăie, cu atât mai multă Noapte… “Noapte bună” sau „Bună dimineaţa” –
avem de ales!
232
Avem nevoie să înţelegem principiile şi să ne lăsăm îmbibaţi de impulsurile care definesc noul ev în care
am intrat. Dacă înţelegem mesajul acestor rânduri, atunci toată viaţa ne va fi o căutare, o încercare, o
trudă menită să afle soluţii uman-sănătoase oricărei probleme întâlnite. Un om treaz va şti să descurce
iţele lumii din jurul său. El nu va putea accepta niciodată, de pildă, să obţină bani sau alte beneficii de pe
urma suferinţei sau exploatării semenilor lui. Un patron treaz nu îşi va exploata angajaţii şi nu va fi
preocupat să obţină bani cu orice preţ de pe urma clienţilor lui. Pentru că un patron treaz va fi conştient
că angajaţii şi clienţii lui sunt fiinţe omeneşti, ca şi el, înainte de toate. Un angajat treaz nu va putea lucra
doar pentru bani, nu va putea lucra dacă ştie că nu lucrează pentru binele semenilor lui, nu va putea
lucra dacă ştie că rodul muncii lui este unul nefolositor sau chiar dăunător. Un client treaz nu va
achiziţiona un bun de la o companie care îşi exploatează angajaţii, ori de la o companie care n-are nicio
problemă să facă cifră de afaceri şi profit din produse care îmbolnăvesc.
233
61/145
Cine nu este interesat de cunoaşterea profundă a lumii, a universului şi a fiinţei omeneşti nu ar trebui
niciodată să îşi propună să devină politician! Cum să crezi că îi poţi reprezenta pe oameni câtă vreme nu
îţi propui să desluşeşti mai întâi taina, misterul fiinţei omeneşti!? Pe cine vei reprezenta dacă preocupările
tale zilnice nu includ şi cunoaşterea omului profund din tine şi din cel pe care vrei să-l reprezinţi?
234
Politica în sens clasic nu mai are cum să meargă înainte, nu mai are cum să genereze ceva pozitiv.
Pentru că ne aflăm într-o fază a evoluţiei noastre în care nu mai este deloc în regulă ca un număr mic de
oameni să stabilească singuri cum va arăta societatea celor mulţi. În actuala fază a evoluţiei umanităţii,
este necesar ca toţi oamenii să fie implicaţi în marea schimbare. Iar rolul politicianului, devenit om politic,
este de acum înainte acela de a lucra direct cu cetăţenii. Nu în sensul campaniilor electorale când vrea
să lase impresia că „ascultă” ce spun oamenii, ce vor, ce nevoi au. Ci în sensul unei reale colaborări!
235
Sigur, chiar dacă etapa în care am intrat cere de la noi conştiență, spirit, gândire profundă, suflet, nu
înseamnă că aceasta se şi întâmplă. Evident, în cele mai multe cazuri, nu se întâmplă deloc. Însă acest
lucru trebuie înţeles ca atare. Dacă timpurile în care trăim cer de la noi conştiență, spirit şi implicare, iar
acest lucru nu se întâmplă, aceasta este problema noastră, nu a timpurilor… Dacă vom încerca să
ducem mai departe vechile forme sociale, politice, economice, în scurtă vreme ne vom prăbuşi cu toţii în
neantul unui regn ce îşi va fi ratat Destinul!
236
Reţelele sociale au apărut nu doar pentru că a fost dezvoltată tehnologia necesară. Motivul profund este
altul, tehnologia este o chestiune secundară. Reţelele sociale au apărut pentru că în umanitate a pătruns
un impuls spiritual nou, foarte puternic – impulsul fraternităţii. Omul are nevoie de om, are nevoie să fie
tratat ca om şi are nevoie să îi trateze la rândul său pe ceilalţi ca oameni. Această nevoie profundă, acest
impuls către fraternitate stă la baza apariţiei reţelelor sociale. Nu reţelele sociale au generat nevoia de
socializare, ci nevoia de socializare a generat reţelele sociale! Este foarte important să subliniem acest
lucru, pentru că astfel vom înţelege că nu omul trebuie să urmeze tendinţele tehnologice, ci tehnologia
trebuie să se adapteze neîncetat la nevoile omului şi ale societăţii!
237
Reţelele sociale sunt expresia impulsului spiritual care îi poate deschide omului uşa către fraternitate
globală reală. Şi tocmai de aceea, pentru a împiedica acest curs firesc, slujitorii negurii folosesc în
prezent reţelele sociale pentru a răspândi ură şi pentru a controla gândirea. Cinismul şi ipocrizia sunt deja
insuportabile… Pe de o parte, dacă ai ceva de spus care contravine “gândirii acceptate”, eşti numaidecât
avertizat sau chiar ţi se blochează conturile pe majoritatea reţelelor sociale. În acelaşi timp, cei care
conduc aceleaşi reţele sociale nu au nicio problemă cu ura, cu limbajul violent care au devenit o mare
parte din conţinutul publicat zilnic. Un comentariu decent împotriva “agendei” va fi deseori considerat
inadecvat şi va fi şters. Un comentariu plin de ură şi violenţă care, însă, nu e îndreptat împotriva agendei
Sistemului nu va fi, de cele mai multe ori, şters. Cine are ceva mai multă experienţă cu reţelele sociale
ştie foarte bine ce spun… Cele mai odioase mesaje, fie postări, fie comentarii la postări, rămân neşterse
62/145
de mult prea multe ori. În schimb, un comentariu civilizat dar care merge împotriva curentului va fi în cele
mai multe cazuri şters, iar autorul lui, cel mai probabil, va fi blocat sau chiar va rămâne fără cont. Aceasta
este o realitate pe care oricine are ceva experienţă cu reţelele sociale mari o cunoaşte foarte bine!
238
Dar, vedeţi, ca şi în cazul politicii, şi în cazul reţelelor sociale este vorba despre acelaşi lucru: totul se
face pe lângă oameni, iar oamenii trebuie să se adapteze la ce se face. Nefiind suficient de mulţi oameni
treji, societatea omenească nu poate momentan influența absolut nimic: nici economia, nici politica, nici
relaţiile internaţionale şi nici măcar reţelele sociale! Imaginaţi-vă cum ar fi dacă sute de milioane de
oameni treji ar folosi reţelele sociale… Ar mai putea fi vocea lor ignorată de cei care conduc aceste reţele
sociale? Dar dacă sute de milioane de oameni treji ar cere o altfel de politică, o altfel de economie, altfel
de relaţii internaţionale!? Ar mai putea fi ei ignoraţi de „decidenţi”?
239
Am făcut această paralelă cu reţelele sociale, chiar dacă vorbeam despre politică şi politicieni, pentru că,
la bază, este vorba despre acelaşi lucru. Cei care conduc reţelele sociale şi politicienii care conduc ţările
trăiesc încă în trecut, într-o etapă depăşită în care cei puţini decideau pentru cei mulţi. În prezent, trebuie
să decidem cu toţii împreună! Nu mai trăim în vremurile în care lumea noastră începea şi se termina în
locul în care te năşteai. În prezent, în aceeaşi zi poţi călători de la un capăt la celălalt al lumii! Într-o
singură zi! Cât despre informaţie, aceasta este practic prezentă peste tot în lume exact în clipa în care a
apărut. Este puterea Internetului…
240
Într-o lume în care distanţele, practic, nu mai există, în care o informaţie ajunge instantaneu peste tot
imediat ce a fost publicată, într-o astfel de lume, cei puţini NU mai pot decide pentru cei mulţi! Însă acest
lucru continuă, evident, să se întâmple… De ce? – Pentru că pe Pământ nu sunt suficient de mulţi
oameni treji! Acesta este răspunsul. Pentru că nu sunt suficient de mulţi oameni treji, cei care sunt deja
treji nu au puterea necesară pentru a genera o schimbare globală totală a societăţii omeneşti. Când
două-trei lumânări sunt aprinse, ele vor lumina doar câţiva metri. Când sute de milioane de lumânări sunt
aprinse, noaptea aproape că devine zi…
241
Este vital a se înţelege acest adevăr – până în clipa în care suficient de mulţi oameni se vor fi trezit şi îşi
vor fi aprins lumânările spiritelor lor, noaptea nu se va schimba în zi, întunericul nu va face loc niciunei
dimineţi! De aceea este atât de important, de aceea este chiar VITAL ca acest mesaj să circule cât mai
mult şi am încrederea că cei care vor rezona cu el îl vor face să circule cât mai mult. Nu o oră, nu o zi, nu
o lună, ci în permanenţă… Este nevoie de mult efort susţinut pentru a duce vestea de la un capăt în altul
al lumii: timpul OMULUI a sosit! Este vremea să ne recuperăm fiinţele şi lumea şi să mergem mai
departe, să ne împlinim măreţul Destin! Iar de nu o vom face – lumea noastră se va prăbuşi rapid în
prăpastia subumanului…
63/145
242
Motivul pentru care avem atât de mulţi politicieni şi atât de puţini oameni politici este acela că avem mulţi
cetăţeni, dar puţini oameni sociali. O societate alcătuită preponderent din oameni treji va genera şi o
clasă politică alcătuită preponderent din oameni politici treji. Când cetăţeanul se transformă în om social,
atunci şi politicianul se transformă în om politic. Nu invers! Cine aşteaptă ca schimbarea să vină dinspre
politicieni aşteaptă degeaba! Niciodată nu va veni de acolo schimbarea! Ea nu poate veni decât dinspre
cetăţeni. Când suficient de mulţi cetăţeni vor fi devenit oameni sociali, oameni treji care muncesc
împreună sub influenţa pozitivă a aceluiaşi impuls către fraternitate, atunci vor apărea, chiar din rândurile
lor, şi suficient de mulţi oameni politici. În schimb, cu cât mai puţini oameni treji în societate, cu atât mai
puţini oameni treji în politică… Este inevitabil! Cine vrea cu adevărat să schimbe ceva, fie om politic, fie
om social – trebuie neapărat să înţeleagă că totul depinde de efortul de a-i ajuta pe cât mai mulţi semeni
să se trezească! Dacă cei mai mulţi vor continua să doarmă, pentru CINE va putea vorbi omul treaz, fie el
om social sau om politic!? „Cine are urechi de auzit să audă!” …Cine are „urechi de auzit”? Cine s-a
trezit! Cine doarme nu are cum să audă şi cu atât mai puţin poate să asculte și să înțeleagă…
243
Mare atenţie şi la autosuficienţa grupurilor de oameni treji! Faptul că ați găsit alţi oameni care nu mai
dorm e reconfortant, însă nu trebuie să vă determine să vă opriți. Degeaba suntem MAI MULŢI, dacă nu
suntem şi SUFICIENT DE MULŢI… De o armată fără arme e nevoie în această lume nebună în care
trilioane din banii oamenilor, din banii DUMNEAVOASTRĂ, sunt cheltuite în fiecare an pentru armament,
pentru război, pentru MOARTE, în loc să fie cheltuite pentru eradicarea sărăciei, a malnutriţiei, adică
pentru VIAŢĂ!
Trebuie să atingem „masa critică”. Să fim, cu alte cuvinte, suficient de mulţi încât chiar să contăm!
Altminteri, nu vom face decât să jucăm rolul omului treaz care priveşte cu ochii larg deschişi spectacolul
grotesc al unui regn care se prăbuşeşte cuminte şi încolonat în prăpastie…
244
Nu mai avem timp sau, dacă vreţi, „timpul nu mai are răbdare” cu noi. Mişcarea mondială de trezire, de
croire colectivă a unui nou drum trebuie să aibă loc acum. Cine crede că ne mai putem permite să ne
pierdem vremea cu pseudo-politica nu înţelege gravitatea situaţiei. În timp ce noi suntem ţinuţi ocupaţi cu
pseudo-politica, slujitorii negurii îşi duc mai departe planul, în ritm accelerat, etapă după etapă. Controlul
planetar total este la doar o aruncătură de băţ. Iar dacă cei treji nu sunt cel puţin la fel de activi pe cât de
activi sunt slujitorii negurii, atunci omenirea pur şi simplu nu are nicio şansă!
245
Sarcina cuiva care chiar vrea să ajute e foarte dificilă în zilele noastre. Pe de o parte, ştie că trebuie să
acţioneze şi acţionează. Pe de altă parte, ştie şi că singurul mod în care poate cu adevărat ajuta este
acela ca, prin acţiunile sale, să îi ajute pe ceilalţi să înţeleagă la rândul lor. Vedeţi, pentru mulţi, acest
lucru nu pare foarte atrăgător… Foarte mulţi sunt convinşi că e suficient ca un om pe care îl apreciază să
acţioneze singur şi să fie sprijinit prin vorbe sau prin vot. Nu, nu este suficient. Pentru că acest lucru ar
duce la încălcarea propriei libertăţi! Chiar dacă tu creditezi cu încrederea ta – cu vot, de pildă, la alegeri –
un om, acesta nu poate schimba lumea ta fără ca şi tu să o schimbi alături de el/ea.
64/145
246
În plus, cu strictă referire la libertate și la respectarea liberului arbitru, trebuie pusă cât mai des
următoarea întrebare: cum poate să respecte Parlamentul libertatea de alegere şi exprimare a cetăţenilor
care îl votează, atât timp cât membrii diferitelor grupuri parlamentare votează la ordin!? Cum poate să
respecte un partid politic libertatea omului de a decide, de a vota, de a comunica liber ce simte şi ce
gândeşte, câtă vreme, în numele unei foarte prost înţelese „discipline de partid”, membrilor li se interzice,
sub imperiul diverselor sancţiuni (inclusiv excluderea din rândul formaţiunii politice), libertatea de alegere
şi exprimare publică?
Valoarea asumării individuale a unei opinii sau decizii trebuie cu orice chip protejată. Altminteri, vom avea
de a face, într-o formă mai mult sau mai puţin accentuată şi evidentă, cu grupări de esenţă dictatorială,
iar nu cu grupări de esenţă democratică.
247
Apartenenţa la un anumit partid nu e o garanţie în sine pentru bunele intenţii sau buna pregătire a cuiva,
oricât de mult am adera la doctrina acelui partid. Un partid nu e o garanţie pentru nimic. “Partidul” este o
abstracţiune, are exact atâta realitate câtă îi conferă oamenii care îl populează. Iar această situaţie este
identică în cazul oricărei instituţii, companii, societăţi, țări sau uniuni. Tocmai de aceea este important să
urmărim, cu obiectivitate, calităţile oamenilor care populează partidele. Dacă rămânem în actuala
paradigma “afinități-repulsie”, “afecțiune-ură”, nu vom reuşi niciodată să fim cu adevărat obiectivi. Iar
dacă nu suntem obiectivi cu privire la calităţile, aptitudinile, trăsăturile politicienilor, atunci tocmai
subiectivismul nostru ne va pierde. Cu cât mai puţin obiectivi, cu atât mai susceptibili de a cădea pradă
manipulărilor de orice fel…
248
Încă ceva… Oricât de greu ar fi, faptul de a fi obiectivi ne va ajuta mereu să vedem în mod just atât
calităţile, cât şi defectele fiecărui politician. În acest fel, nu vom cădea pradă nici urii vide (nimeni nu are
doar defecte), nici adoraţiei (nimeni nu are doar calităţi). Manipularea politică funcţionează DOAR pentru
că nu oprim niciodată fluxul permanent de ştiri, de informaţie pentru a ne limpezi mintea şi a gândi
singuri. Ne-am obişnuit să folosim doar idei prefabricate. Ei bine, dacă vrem să fim cu adevărat oameni
liberi, atunci trebuie să ne obișnuim să gândim singuri, cap-coadă, fiecare gând.
249
Planul politicii clasice, adică al acelei îndeletniciri menite să servească interese şi să lege doar amiciţii
contextuale, este complet depășit și este absolut necesar să fie lăsat în urmă. Soluțiile nu au cum să vină
din acea zonă. Ele nu pot apărea decât ca efect al activității acelor oameni care se ştiu sau măcar se
intuiesc a fi mult mai mult decât societatea actuală le permite să afle. Pentru că doar astfel de oameni îi
pot ajuta cu adevărat pe ceilalţi. Doar un om care se cunoaşte şi se respectă pe sine ca fiinţă profundă îi
poate ajuta şi pe ceilalţi să deschidă ochii. Cum să răzbată ceva pozitiv din toate grupurile şi instituţiile
unde se întâlnesc şi vorbesc doar umbre ale oamenilor, doar fiinţe care sunt, în cel mai bun caz, doar pe
jumătate acolo!?
250
65/145
Toată seva economică, politică şi socială este consumată. Este nevoie de impulsuri noi, iar acestea nu
pot veni dinspre autorităţi, ci dinspre oameni, dinspre oameni care văd sau încep să vadă realitatea,
dinspre oameni care înţeleg deja sau încep să înţeleagă că tot ceea ce se întâmplă cu lumea oamenilor
îşi are cauza chiar în oameni. Deşi e un lucru elementar, un truism, un adevăr banal care nici măcar nu ar
trebui explicat, iată că ne aflăm în situaţia în care trebuie explicat faptul că starea lumii oamenilor depinde
chiar de… oameni. Este nevoie de o renaştere a raporturilor dintre oameni, de o reaşezare a omului în
sine şi în relaţie cu ceilalţi. Cauzele dezastrului global se găsesc tocmai în faptul că nu este înţeles
momentul prin care trecem, nu este înţeleasă etapa în care omenirea a intrat de ceva vreme. Ne aflăm în
faţa unei mari decizii, iar faptul de a nu participa, individual, la această decizie majoră, fundamentală, nu
schimbă deloc lucrurile. Cine nu participă la această decizie va fi luat de val şi purtat împotriva propriei
voinţe şi libertăţi individuale. Situaţia, pe Planetă, se va înrăutăţi tot mai mult, cu cât mai mulţi oameni vor
ignora, din comoditate sau lipsă de curaj, semnele timpurilor. Nimic bun nu va urma, ci din contră. Când
te apropii de o prăpastie, cu ochii închişi, şi ignori avertismentele tuturor celor care îţi spun că ai ochii
închişi şi te apropii de o prăpastie, deznodământul nu poate fi decât acela al pierderii de sine în hău.
251
Nu veţi afla nimic despre toate aceste lucruri nici la ştiri, nici din discursurile sau polemicile publice. În
momentul de faţă, cea mai mare parte a oamenilor trăiesc ca într-un vis ori, în cel mai fericit caz, undeva
între vis şi realitate. De aceea şi este atât de greu ca un astfel de mesaj să pătrundă, să îşi facă loc.
Pentru că el are nevoie de voinţa omului de a deschide ochii şi de a vedea. Orice polemică, în acest
sens, este absolut inutilă. Cine vede cum miliarde de oameni se îndreaptă cu ochii închişi către prăpastie
are datoria să spună, cu voce puternică, acest lucru. Să polemizeze cu cei care, ochii închişi având, nu
“cred” că au ochii închişi, ori că vreo prăpastie e aproape – este inutil şi ineficient. Să continui să vorbeşti
despre ceea ce vezi este însă absolut necesar. Oamenii au dreptul măcar să ajungă în apropierea
acestui mesaj. Ce vor face cu el depinde apoi de fiecare în parte. Că îl vor folosi pentru a deschide ochii
şi a privi realitatea, că îl vor trata ca pe o ciudăţenie, o plăsmuire a imaginaţiei cuiva – toate acestea țin,
până la urmă, de înțelegerea, de voinţa şi de decizia fiecăruia. Însă cei care văd realitatea aşa cum este
au datoria de a vorbi. Acum, pentru că mâine ar putea fi prea târziu…
252
În fapt, nici nu e greu să iei o decizie dacă pleci de la următoarea întrebare: dacă tot ceea ce suntem este
reprezentat de aceste trupuri pieritoare, care în câteva decenii nu vor mai fi, atunci ce rost ar mai avea
orice vot, doctrină, reformă, educaţie, morală!? Dacă te naşti din nimic, nimic fiind înainte de a ta naştere,
dacă te întorci în nimic atunci când mori, atunci ce rost mai au toate!? Ar fi bine ca fiecare om să-şi pună
foarte serios această întrebare…
253
Adevărul este că suntem la limită. Pentru cine e suficient de deschis, pentru cine poate simţi pulsul lumii,
acest lucru este cât se poate de limpede – ne aflăm la limită! Timpul nu mai are răbdare… Nu mai putem
continua această îngrozitoare pierdere de vreme pe care o reprezintă nesfârşitele certuri, polemici. Nu
66/145
mai putem continua să ne ocupăm atât de preţiosul TIMP urmărind, seară de seară, zi de zi, variantele
moderne ale luptelor de gladiatori din Roma antică. Pentru că nimic altceva nu sunt polemicile agresive
dintre diverşii politicieni. În fiecare zi, la televizor și pe Internet, se desfăşoară spre deliciul superficial şi
spre uitarea de sine a publicului variantele moderne ale luptelor cu gladiatori.
254
Societatea omenească stă pe un fundament complet greşit, pe o fundaţie care începe tot mai mult să
devină o fundătură. Ce e în regulă în faptul că, închinându-ne la icoana “cererii şi a ofertei”, vedem
oameni extraordinar de valoroşi care se zbat în mizerie financiară, în vreme ce tot felul de fiinţe îngrozitor
de superficiale, de triviale ajung să câştige – de pe urma publicului! – sume enorme de bani!? E ok aşa?
Şi, dacă e ok aşa, mai are rost să vorbim despre bine şi rău, despre iubire şi ură, despre “reforme”,
despre “bunuri, muncă şi capital”, despre tablete şi Internet? Ce rost mai are, sincer vorbind?
255
Aşa că, aidoma Pariului lui Pascal, fie e corect ce spun eu şi atunci totul capătă cu adevărat sens, fie nu
e corect, însă atunci oricum nu e nimic de pierdut. Ce să pierzi de eşti nimic născut din nimic şi care
moare în nimic!?…
Însă dacă este adevărat ce spun eu, atunci nu devine clar că trebuie să modificăm COMPLET
viziunea despre situaţia actuală şi despre ce e de făcut pentru a schimba lucrurile!? Dacă este adevărat
ce spun eu, atunci vă întreb: cum ar putea funcţiona toate programele, reformele şi măsurile despre care
vi se vorbeşte de dimineaţă până seara câtă vreme nu se pleacă de la omul profund, de la esenţa
spirituală, profundă a acestuia? Iar dacă nu este adevărat ce spun eu, atunci cum de viziunea actuală ne-
a dus către dezastrul global evident în care ne aflăm cu toţii? Dacă nu trebuie să vorbim despre spirit,
dacă spiritul e doar o plăsmuire sau o ocupaţie duminicală, atunci cum de toate măsurile care se iau,
care în mod evident nu pun în centru omul ca fiinţă spirituală, cum de toate aceste măsuri nu au niciun
rezultat?
256
Pseudopragmaticii cu minte seacă vor strâmba din nas şi vor spune că orice astfel de discuţii sunt
“pierdere de timp”. Adevăraţii pragmatici vor înţelege însă uşor că, dacă scopul vieţii omului pe Pământ
este unul eminamente spiritual, atunci adevăratul pragmatism, inclusiv cel economic şi cel politic, tocmai
pe această piatră unghiulară trebuie să pornească ridicarea oricărui edificiu. Adevăratul pragmatic este
acela care începe să construiască ceva, orice, doar după ce îşi pune întrebarea: “De ce sunt aici, de ce
suntem aici?”. Paradoxal, cu această întrebare trebuie să începem, înainte de orice discuţie despre
economie, politică, educaţie, societate. Pentru că dacă suntem aici pentru mult mai mult decât a munci şi
a muri, dacă suntem aici dintr-un motiv şi pentru un scop mult mai profund, atunci toată viaţa noastră
economică, socială, politică trebuie reaşezată în jurul acestei realităţi.
257
Cine susţine că nu e mai mult decât oglinda îi arătă, cine crede că ne aflăm aici veniţi fiind din nimic şi
întorcându-ne după câteva zeci de ani în acelaşi nimic nu e decât un om care se încăpăţânează să ţină
ochii strâns închişi. Orice polemică, orice discuţie în contradictoriu cu un astfel de om este absolut inutilă.
67/145
Nu intenţionez să fac acest lucru. Vorbesc, scriu pentru că vreau să le împărtăşesc celor care pot
deschide ochii lucrurile pe care le văd. Nu sunt şi nu vreau să fiu considerat o fiinţă specială, sunt doar un
om cu ochii deschişi. Iar un om cu ochii deschişi nu e un om care a văzut totul. Nu. E însă un om care
vrea să vadă, care îşi propune să vadă, care îşi defineşte fiinţa şi viaţa socială prin acest “a vedea”.
258
Vorbesc şi voi vorbi despre aceste lucruri şi despre altele. Voi vorbi liber, din libertatea propriei mele fiinţe,
pentru toți semenii mei care vor să fie cu adevărat liberi. Cine vrea să rămână cu ochii închişi o poate
face nestingherit, evident. Însă este bine ca acest mesaj să circule atât de mult încât cât mai mulţi
oameni, chiar dacă preferă să-şi păstreze ochii închişi, să aibă măcar ocazia de a decide acest lucru.
Orice e mai bun, chiar şi refuzul realităţii, decât nepăsarea în faţa realităţii. Un om care află aceste lucruri
şi le refuză momentan e un om care, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, poate decide totuşi
să-şi deschidă ochii. Acela însă care spune “Nu mă interesează dacă e adevărat sau nu!” se pierde pe
sine. Poţi fi cald, poţi fi rece, poţi fi dincolo de cald şi de rece, însă cel mai rău este să fii călduţ…
259
Nu voi răspunde niciunui comentariu polemic, indiferent de la cine ar veni. Şi nu o fac nu dintr-o apetență
pentru infatuare, ci pentru simplul motiv că ar fi absolut inutil, contraproductiv. Cum spuneam, e vorba,
până la urmă, de decizia fiecărui individ, luată în propriul for interior. Adevărata democraţie este
spirituală, în sensul că omul, ca fiinţă spirituală, are inclusiv libertatea de a-şi nega propriul spirit!
Ceilalţi, însă, avem un drum lung de mers împreună. Fără lideri epocali, fără oameni providenţiali… Cu
toţii, împreună… Pentru că fiecare dintre dumneavoastră este un om providenţial, Providenţa se
manifestă prin fiecare dintre noi exact în măsura în care conştientizăm şi permitem acest lucru.
260
Şi acum, să vedem cum aplicăm ceea ce spunem la situaţia concretă în care ne aflăm… Putem lesne
constata că s-a strâns deja multă polemică publică privitor la cum e mai bine să se desfășoare şcoala în
perioada unei epidemii sau pandemii, online sau cu prezenţă fizică în clase. Ei bine, problema ar trebui
pusă complet diferit! Cu adevărat important nu e doar ca elevii să fie prezenţi fizic, infinit mai important
este dacă ei sunt prezenți METAFIZIC… Le oferă şcoala un cadru în care să se cunoască pe sine cu
adevărat, în care să cunoască lumea cu adevărat, în care să colaboreze cu adevărat? Acestea sunt
întrebările corecte, nu polemica sterilă cu privire la “online” sau “fizic”! Are cineva impresia că şcoala e în
aşa fel organizată, în general, încât omul-elev să îşi poată cunoaşte şi potoli SETEA? Este școala, aşa
cum minunat spunea filosoful Noica, “școala-ca-sete”?
În timpul prezenţei lor FIZICE în şcoli, elevii-oameni sunt ajutaţi – în primul rând de programa şcolară
– să se dezvolte armonios ca oameni, sunt ajutaţi să închege, între ei, relaţii uman-sănătoase, bazate pe
tot ceea ce defineşte omul ca fiinţă profundă, ca fiinţă frumoasă? Acestea sunt întrebările corecte…
Școala trebuie reformată din temelii, aşezată pe o cu totul altă fundaţie. Altminteri, “online” sau “fizic”, ea
va continua să fie irelevantă şi deseori chiar toxică pentru elevul-om. Şi aceasta nu din cauza profesorilor,
ci din cauza Sistemului care înăbuşe inclusiv spiritul profesorilor!
68/145
Adevărata Școală va începe abia atunci când accentul se va muta de pe CE se predă pe CINE predă
și pe CINE învață. În școala actuală, importantă este doar materia. În Școala Omului, important este doar
Omul! Omul-Profesor și Omul-Elev – iată ce ar trebui de fapt să constituie motorul sistemului educațional!
Dacă, la sfârşitul anilor de şcoală primară şi gimnazială, copilul şi-a pierdut entuziasmul în loc ca
profesorul să îl dobândească, atunci se cheamă că şcoala a eşuat! Prin ceea ce ESTE, nu prin ceea ce
se încearcă a se face cu el, copilul ESTE o fiinţă plină de viaţă, de entuziasm, de bucuria de a trăi şi de a
cunoaşte prin joc, de a experimenta direct. Dacă școala ucide acest entuziasm, această bucurie de a trăi
şi de a cunoaşte, de a experimenta, atunci școala devine otravă pentru sufletul, pentru spiritul şi chiar
pentru trupul copilului! Uciderea entuziasmului şi a bucuriei de a trăi şi de a cunoaşte au efecte
devastatoare inclusiv asupra trupului fizic! Un copil în care a fost ucis entuziasmul şi a fost introdus
stresul e un copil îmbolnăvit, trupeşte, sufleteşte şi spiritualiceşte!
261
Apoi, să tratăm scurt și subiectul alegerilor politice… „Să avem musai alegeri acum, anul acesta, la
termen!”… “Ba să le amânăm, astfel încât să poată participa în deplină siguranță cât mai mulți!” …În
acest fel se exprimă polemic, cu egală convingere, mulți cetățeni care consideră că nimic nu ar trebui să
le împiedice exercitarea dreptului de a alege. …”Aşa, şi?” i-aș întreba. N-am mai avut alegeri? N-au
câştigat când unii, când alţii? Ne ajută în vreun fel să o luăm iar de la capăt LA FEL? Sau punem
întrebările corecte, ca şi în cazul chestiunii educaţiei, a şcolii: “Care sunt OAMENII politici şi care
politrucii? Unde e manipulare şi unde adevăr? Cine vrea în Parlament şi în celelalte foruri şi instituții
publice pentru că vrea să slujească oamenii, să facă ceva bun pentru semenii lui şi cine vrea, de fapt, să-
şi urmărească propriile interese, ori interesele propriei găşti?”… Vedeţi, acestea sunt adevăratele
întrebări pe care ar trebui să ni le punem. Că sunt alegeri anul acesta sau anul viitor, că merg copiii la
şcoală sau se ţin orele online, toate acestea sunt doar forme fără conţinut, pahare goale în jurul cărora
stăm şi ne certăm inutil. Oricât ne-am certa şi ciondăni în jurul a două pahare goale, oricare dintre ele ni
s-ar da până la urmă – oricum nu ne va potoli NICIO sete! Că o luăm la stânga, că o luăm la dreapta, în
acelaşi infinit sens giratoriu ne vom învârti şi de aici înainte, cum am făcut-o vreme de atâtea decenii. În
realitate, indiferent dacă o iei la stânga sau la dreapta, important e să nu rămâi în cerc, să ieşi din sensul
giratoriu… Însă ceea ce facem noi, de decenii, este să alegem să mergem la dreapta în cerc după care,
când ne plictisim, să alegem să mergem la stânga tot în cerc. În realitate, nu am mers nici la stânga, nici
la dreapta. Doar ne-am învârtit aiurea în cerc! Asta facem de zeci de ani, asta este politica pentru care ne
certăm uneori chiar şi cu oamenii pentru care simţim ceva…
262
Prin urmare, oameni buni, e timpul să părăsim sensul giratoriu! Iar acest lucru nu e posibil decât dacă ne
propunem, împreună, UN SENS. Putem şi să ne învârtim, dacă vrem, dar hai să facem asta în spirală, să
urcăm treptele Coloanei Fără Sfârșit. Spirala evolutivă e un sens giratoriu mântuit, rostuit…
263
69/145
…Exact despre aceste lucruri trebuie să vorbim. Altminteri, o să săpăm şanţuri sub noi de atâta învârtit în
eternul sens giratoriu! Practic, ne săpăm cu toţii groapa speciei în timp ce ne învârtim aiurea, la nesfârşit,
în acelaşi cerc. Ne învârtim până tocim lumea şi până când lumea se va prăbuşi sub noi. De drumuri noi
avem nevoie, de rosturi, de sensuri noi…
264
Cum să îţi imaginezi că tot ce e de făcut este să votezi? Nu am văzut noi oare că nu e suficient, că una
votăm şi alta se întâmplă? Nu se întâmplă acest lucru de când am votat prima oară? Şi, atunci, oare
credem că această stare de fapt se va putea vreodată schimba având în vedere că noi, de fapt, nu
schimbăm nimic? Cum să faci de fiecare dată lucrurile la fel, dar să te aştepţi ca rezultatele să fie
diferite!?
265
Pentru a reforma politica este necesar să înţelegem, mai întâi, ce este politica… Într-un stat democratic,
politicienii sunt reprezentanţii oamenilor. Dacă oamenii sunt treji, atunci şi reprezentanţii pe care şi-i vor
alege vor fi treji. Dacă oamenii dorm şi tot ceea ce fac e ca într-o stare de vis diurn, atunci şi
reprezentanţii lor vor fi nişte somnambuli!
266
Soluţiile nu au cum să vină doar de la partidele politice. Partidele politice funcţionează, inevitabil, ca nişte
găşti, mai mici sau mai mari. Într-un partid politic, de cele mai multe ori, există facţiuni interne aflate într-o
luptă de gherilă permanentă. Între partidele politice e război perpetuu. În fiecare partid politic, fie acesta
unul nou, care îşi propune să fie „altfel”, în foarte scurtă vreme un „lider” sau o echipă de conducere îşi va
impune propriul punct de vedere, iar democraţia internă va lipsi aproape cu desăvârşire. Pentru că
democraţie internă nu înseamnă doar a nu fi marginalizat sau exclus dacă ai alt punct de vedere faţă de
cel al conducerii, ci înseamnă a avea o conducere care nu funcţionează autoritar, impunând tot ceea ce
vrea să impună, ci a avea o conducere care funcţionează reprezentativ şi participativ, ţinând cont de
opiniile şi propunerile fiecărui membru şi încercând să le integreze.
267
Ce fel de democraţie este aceea unde cetăţenii votează partide în cadrul cărora, în realitate, nu există o
reală democraţie!? Ce fel de societate este aceea în care până şi rudele sau prietenii ajung să se certe,
să se deteste unii pe alţii, să nu îşi mai vorbească pe motiv că au opţiuni politice diferite!?
Această nebunie trebuie să înceteze. Am ajuns să fim angrenaţi într-un război al tuturor împotriva tuturor,
deseori până și în propriile familii… Ne aflăm într-o permanentă luptă şi în acelaşi timp ne mirăm că nimic
nu se schimbă fundamental în bine. …Cum s-ar putea schimba ceva în bine în aceste condiţii?
268
Nu mai căutaţi „lideri”, căutaţi propria lumină călăuzitoare! Nu este necesar să vă spună altcineva ce
trebuie să faceţi şi nu veţi primi nimic bun în schimbul creditării cu putere a unor „lideri epocali”. Un
adevărat lider nu vă va căuta aplauzele şi nu va încerca să vă zâmbească de pe stâlpi, din afişe. Un
70/145
adevărat lider va fi doar propriul său lider, îşi va aranja şi conduce viaţa în acord cu propriile chemări,
convingeri şi impulsuri. Şi vă va îndemna să faceţi la fel! În niciun caz nu va încerca să vă convingă să
dormiţi liniştiţi în timp ce el „veghează” pentru dumneavoastră…
269
Apartenenţa la un partid sau susţinerea unui partid s-au transformat, faţă de intenţiile iniţiale ale politicului
în lume, în apartenenţa la sau susţinerea a ceva similar unei secte. Cine e cu noi – e prieten, indiferent
ce fel de om este. Cine e cu ceilalţi – e împotriva noastră, ne e duşman, indiferent ce fel de om este.
…Acum, pentru cineva care chiar vrea să fie un cetăţean LIBER, se cere un răspuns sincer, gândit până
la capăt şi imparţial la următoarea întrebare: „Chiar e posibil ca toţi oamenii din partidul pe care îl susţin
să fie de calitate, iar toţi oamenii din partidele pe care nu le susţin să fie detestabili!?”… E o întrebare
fundamentală, pe care fiecare cetăţean sincer cu el însuşi ar trebui să şi-o pună cât mai des. Ne-am feri
astfel pe noi înşine de sectarism politic. Pentru că nu aşa ceva ar trebui să fie partidele, nu secte politice
ar trebui să devină!
270
Dincolo de diferenţele doctrinare, dacă este ca partidele politice să mai aibă un rost şi să lucreze cu
adevărat pentru oameni, este necesar ca un număr cât mai mare dintre membrii acestora să se raporteze
la lucrurile cu adevărat importante. Eterna luptă politică, show-urile cu gladiatori politici, Colosseum-ul
modern nu ajută la absolut nimic, ba din contră. În loc să discutăm împreună despre ce am putea face
împreună, găsim mereu noi motive pentru a ne lupta, pentru a ne segmenta, pentru a ne învrăjbi şi
război.
271
În realitate, în orice partid există şi oameni bine intenţionaţi, precum şi oameni care îşi urmăresc doar
propriile interese. Dacă un partid vrea cu adevărat să se reformeze, atunci el trebuie să se reaşeze
ontologic, devenind cadrul în care omul profund poate gândi, se poate exprima, poate acţiona. Fără o
astfel de reformă, oricât de bine le-ar suna intenţiile, sloganurile şi programele, partidele nu vor acţiona în
acord cu ceea ce timpurile pe care le trăim solicită. Fie se transformă astfel încât să devină rampe de
lansare pentru oameni politici treji, fie aleg să fie secte politice, cu tot aparatul de propagandă sectară
aferent. Oricât de dur ar suna, aceasta este realitatea!
272
Scopul unui partid nu trebuie să fie acela de a dărâma un alt partid, de a călca pe grumazul acestuia
pentru ca el să se ridice. Aidoma, scopul unui stat nu este acela de a prospera în dauna altor state
transformate în colonii. Cine nu respectă LIBERTATEA omului nu e nici om politic, nici om de stat. E doar
un politician mărunt şi un om de mică statură morală și spirituală!
273
71/145
Timpurile pe care le trăim sunt timpuri speciale, timpuri care ne cheamă pe toţi, la nivel individual şi
colectiv, să ALEGEM. Mergem mai departe pe căile bătătorite ale actualei societăţi haotice şi sub-umane
sau începem un alt drum, unul pe adevărata linie a Destinului nostru individual şi colectiv…
274
Cine alege să rămână cantonat în eterna luptă dintre partide – e liber să o facă. E liber să-şi consume
timpul şi energia alergând fără oprire în eternul sens giratoriu abil creat de maeştrii manipulării. Cine nu
vede zădărnicia acestei lupte va rămâne mai departe sclav al bulei de săpun în care a fost, cuminte,
aşezat. Cine înţelege fără-de-rostul acestui permanent război va sparge bula de săpun şi va începe să
vadă lumea REALĂ. Îi va căuta pe alţii care au spart propriile bule de săpun, care au ieşit din propriile
închisori nevăzute şi va încerca să îi ajute şi pe alţii să se elibereze, să trăiască LIBER.
275
Omenirea nu poate fi ţinută sub întunecat control decât dacă oamenii nu sunt conştienţi de sclavia lor. Iar
cea mai oribilă formă de sclavie este sclavia modernă, este sclavia omului căruia nu i se permite să afle
adevărul despre sine şi despre lume. Sclavia modernă este cea mai perversă formă de sclavie. Omul
trăieşte separat de sinele său profund şi crede că e liber. Însă libertatea e mult mai mult decât a avea
„drepturi şi libertăţi”, adesea chiar și acestea doar pe hârtie. LIBERTATEA e a-ţi cunoaşte şi a-ţi asuma
practic propria fiinţă, e a deschide ochii şi a VEDEA că lumea e, de fapt, mult mai complexă, mai
profundă decât ai fost obişnuit să crezi. Omul este o fiinţă cu spirit trăitoare într-o lume spirituală. Iar viaţa
spirituală nu e şi nu trebuie percepută a fi doar o îndeletnicire duminicală sau ocazională. Viaţa spirituală
este viaţa noastră reală din fiecare secundă, din fiecare clipă! Că nu mai suntem conştienţi de această
viaţă spirituală – e o chestiune evidentă în cazul celor mai mulţi dintre noi. Că putem redeveni conştienţi
de propriul spirit şi de lumea spirituală în care trăim – aceasta este o certitudine pentru toţi cei care au
avut curajul de a deschide ochii!
276
Vedeţi… de câte ori aveţi ocazia să auziţi vorbindu-se despre aşa ceva în jurul dumneavoastră, în şcoli,
la locul de muncă, în familie, pe reţelele de socializare, la televizor? Cum să nu fi adormit între timp?
Cum să nu fim, în cea mai mare parte a zilelor vieţilor noastre, doar semi-treziți în această lume
multistratificată!? Sigur că e firesc ca majoritatea oamenilor să doarmă. În acelaşi timp, nu e mai puţin
adevărat că mesaje precum acesta au tocmai rolul de a le aminti oamenilor că pot încerca măcar să se
trezească.
A dormi nu e o tragedie. E explicabil, perfect explicabil. A insista să dormi, chiar şi atunci când cineva
îţi mărturiseşte despre lumea vastă de dincolo de somnul tău cu vise, aceasta devine însă o tragedie.
Tragedia individuală a unui om care se refuză de fapt pe sine. Şi tragedia colectivă a unei umanităţi care
îşi refuză propriul Destin şi care se îndreaptă, încolonat şi cuminte, către prăpastie.
277
Ceea ce nu înţeleg acum partidele politice şi ceea ce trebuie să înţeleagă este că programele economice
nu sunt suficiente. O „bunăstare economică”, de una singură, nu va îmbunătăţi niciodată cu adevărat
viaţa omului. În primul rând, pentru că bunăstarea economică bazată doar pe economia în sine nu poate
72/145
fi decât parţială şi temporară. Nu va fi niciodată pentru toţi şi nu va dura niciodată foarte mult. În al doilea
rând, pentru că dacă economia devine singurul segment decident, dacă lăsăm totul să graviteze doar în
jurul banului, nu şi al omului, atunci aerul social respirat de cetăţeni va deveni inevitabil toxic. Dioxidul de
carbon social produs pe cale naturală în cadrul vieţii economice, egoismul care o caracterizează trebuie
transformat din nou în oxigen social, în altruism, astfel încât cetăţenii să poată respira un aer social curat,
sănătos.
278
Dacă în „oferta politică” a partidelor nu se regăseşte nimic despre omul profund, despre realitatea adâncă
a lumii şi a vieţii omului, atunci acea ofertă este, inevitabil, una toxică. Pentru că a vorbi doar despre ce e
deasupra nu va da niciodată şansa acelui ceva care se află dedesubt. Ceea ce fac politicienii și partidele
politice, de multe ori chiar fără să realizeze, este să vă prezinte tot soiul de programe prin care, de fapt,
vă vorbesc despre cum o să aducă apa în deşert cărând-o cu linguriţa! Dacă un partid chiar are o viziune
despre viaţă care porneşte din trăirea conştientă a unor oameni treji, atunci acel partid va avea o „ofertă
umană”, nu una „politică”. Sau, altfel spus, va avea o ofertă politică în sens uman, nu în sensul
intereselor specifice unei secte politice. Un partid cu adevărat responsabil va vorbi despre omul profund
din fiecare cetăţean căruia îi cere susţinere, îi va spune cetăţeanului că doar dacă lucrează împreună pot
schimba într-adevăr ceva. Nişte politicieni cu adevărat responsabili vor fi preocupaţi nu de a-i convinge
pe oameni (şi a se convinge deseori pe sine) că e „realist” şi „pragmatic” să cari oceanul în deşert cu
linguriţa, ci le vor cere oamenilor să colaboreze, să lucreze împreună astfel încât izvoarele de apă vie,
rece şi curată să poată să ajungă la suprafaţă, generând mai întâi oaze, apoi un cu totul alt ecosistem în
locul aridului deşert social actual!
279
Economiile naţionale şi economia mondială vor intra în colaps tocmai pentru că toate măsurile care se
iau vizează doar sfera economică. Este ca şi când ai vrea să ai un organism sănătos, funcţional, dar ţi-ai
lăsa toate celelalte organe să se îmbolnăvească, să se deterioreze şi doar unul dintre ele te-ar interesa.
În acest mod, inevitabil, din cauza îmbolnăvirii ansamblului, şi singurul organ de care eşti preocupat va
ajunge să se îmbolnăvească, să cedeze, să intre în colaps.
280
Economia va intra în colaps, paradoxal, tocmai pentru că se încearcă doar revigorarea economiei! Când
ignori celelalte organe, când nu te interesează dezvoltarea armonioasă a organismului tău, până la urmă
se va îmbolnăvi, tocmai din acest motiv, chiar organul pe care îl consideri a fi singurul important… Tocmai
de aceea, un partid responsabil şi nişte oameni politici responsabili nu vor vorbi doar despre un organ
(„economia” sau „justiţia”), ci vor vorbi despre ansamblu, despre tot organismul, inclusiv despre organele
vitale care par a fi acum complet uitate.
281
73/145
Un politician (sau un partid) care nu vorbeşte despre omul profund, despre viaţa profundă e un politician
(sau un partid) legat la ochi, care vrea să vă convingă că doar el vede şi că doar pe el trebuie să îl urmaţi,
votaţi şi susţineţi. Un om politic treaz, un partid cu adevărat responsabil vor vorbi tocmai despre lucrurile
transmise în cadrul acestui mesaj. Pentru că un om politic treaz va şti că nu poate întreprinde nimic bun
dacă nu îi ajută pe cât mai mulţi alţi oameni politici şi cetăţeni să se trezească. Iar un partid cu adevărat
responsabil va şti că propaganda, vorbăria, sloganurile mai degrabă îi adorm pe oameni decât îi ajută să
se trezească. Tocmai de aceea, un partid cu adevărat responsabil VA OPRI această horă dementă, va
ieşi din acest joc întunecat şi va prezenta ceva cu totul DIFERIT! Un politician treaz şi un partid
responsabil nu vor mai continua să vă transforme pe dumneavoastră, pe cetăţeni, în soldaţi teleghidaţi ai
luptelor lor interesate, nu vă vor mai încuraja să deveniţi fiinţe care se aruncă orbeşte în acceleratorul
dement de particule beligerante!
282
Nu este vorba despre a sta cu flori în mână în fața rivalului politic ce întinde spre tine baioneta. Nu, asta
nu ar fi decât ipocrizie sau prostie! Dacă ești atacat, trebuie să te aperi. De asemenea, ai dreptul să ataci
atunci când rivalul tău politic generează rău social. Însă niciun om politic adevărat nu va propune
vreodată “distrugerea” unui alt om politic, ori a unui alt partid! Asta nu mai este politică, e deja derapaj
subuman…
283
Pacea, bunăstarea nu se pot obţine prin discursuri sforăitoare, prin clişee, prin „programe” şi „doctrine”.
Ci doar printr-o cunoaştere a modului cum funcţionează lumea, printr-un efort conjugat de susţinere a
trezirii cât mai multor politicieni şi cetăţeni.
284
Un politician treaz este un om politic în deplinătatea facultăţilor sale umane. Iar un cetăţean treaz este un
om social capabil să acţioneze în acord cu impulsurile propriului spirit liber.
285
Avem impresia că trăim într-o “lume liberă”, dar, în acelaşi timp, conchidem că este firesc să ne educăm
copiii în şcoli nu în acord cu propriile calităţi şi impulsuri, ci în acord cu “ce se cere pe piaţă”. Ce “lume
liberă” este aceea unde tânărul om este împiedicat să se autodescopere şi este forţat să devină “ceea ce
societatea vrea ca el să devină”!? În plus, e aşa de minunată societatea asta de trebuie să o tratăm ca pe
un rege care are voie să dispună de vieţile noastre şi ale copiilor noştri!? Cât de stupid este să vrem sau
să acceptăm sloganul “adaptării la societate”, câtă vreme doar o oră de am gândi cu propria minte am
observa că tocmai această societate este eşuată, toxică, profund malignă!?
Facem exact pe dos faţă de cum ar trebui să facem… Şi aceasta pentru că nu plecăm niciodată de la
realităţi, deşi trăim cu falsa impresie că suntem extraordinar de pragmatici. Ei bine, în 99% dintre situaţii,
nu suntem deloc pragmatici, pentru că în 99% dintre situaţii nu plecăm de la realităţi, ci de la clişee şi
iluzii, de la prefabricate.
286
74/145
Dacă, în ceea ce priveşte şcoala, educaţia, am proceda corect, atunci am începe totul cu o simplă, dar
esenţială întrebare: “Societatea în care trăim este bună şi ar trebui perpetuată sau, din contră, e nevoie
de modificări fundamentale?”. Dacă suntem de părere că societatea este bună, atunci, pe lângă faptul că
nu trăim în lumea reală, ideal ar fi să nu ne mai plângem niciodată de nimic, să acceptăm orice mizerie
pentru că – nu-i aşa – societatea în care trăim e minunată şi trebuie perpetuată! Dacă, în schimb, suntem
de părere că societatea actuală e viciată şi trebuie schimbată, atunci să ne punem a doua întrebare:
“Este bine ca, în şcoli, tinerii să fie transformaţi în ceea ce societatea actuală este sau ar trebui,
dimpotrivă, ca tinerii să aibă parte de un cadru educaţional care să le permită să transforme ei societatea
actuală?”. Nu inoculându-li-se paradigma unui nou cadru social, creat tot în laboratoare, ci fiind ajutați să
aducă la suprafață ceea ce sunt destinați chiar ei să ofere lumii pentru a o face mai bună!
Iată cât de simplu este să ajungi la concluzia corectă, să acţionezi mai apoi just, dacă îţi oferi măcar un
scurt răgaz pentru a porni totul de la formularea întrebărilor care se impun! Dacă ne-am obişnui să facem
acest lucru în mod curent, să ne punem şi să punem întrebări înainte de a lua decizii sau de a accepta
ceea ce se încearcă a ni se impune, atunci am avea mult mai multe şanse să găsim de fiecare dată
drumul cel bun. Iar, dacă uneori ne vom afla în eroare, va fi eroarea noastră din care vom putea învăţa
ceva, nu va fi greşeala tiranică a altuia, faţă de care toţi trebuie să ne supunem orbeşte.
287
Tânărul-om are nevoie de un cadru educaţional care să îi permită să se cunoască şi să se dezvolte ca

om profund. În schimb, ceea ce primeşte este un cadru care îl obligă să devină una cu societatea pe
care, de fapt, el este chemat să o schimbe. Lumea nu poate sta pe loc, lumea trebuie să meargă mai
departe şi chiar merge mai departe, odată cu fiecare nouă generaţie. Întrebarea pe care trebuie să ne-o
punem însă este: “Cum merge lumea mai departe, desăvârşind toxicitatea sau către însănătoşire?”. Dacă
îi obligăm pe elevi, pe tinerii oameni să se “adapteze” la societatea actuală, să devină parte a ei, să o
respecte necondiţionat şi să o susţină, atunci tot ce vom realiza va fi că tinerii oameni vor duce mai
departe aceleaşi principii complet greşite. Cum ne putem aştepta ca tinerii să schimbe lumea în bine,
dacă tot ce facem este să-i forţăm să devină una cu această lume!??
288
Altă armă teribilă, prin scopurile urmărite şi prin eficiența dobândită în timp, este arma deposedării omului
de esenţa sa, de SPIRITUL VIU care îl animă şi care îl defineşte de fapt ca fiinţă pe acest Pământ şi în
Univers. În societatea actuală, nu e nevoie de niciun instrument chimic sau de altă natură pentru a tăia
conexiunile omului cu propriul eu profund, cu propriul spirit. Întreaga societate este în aşa fel concepută
şi condusă încât, încă din primii ani de viaţă, omul nu mai vede, nu mai găseşte şi nici măcar nu mai
intuieşte drumul către sine, către propriul spirit. Măreţul om este ferecat într-o bulă de săpun în care îşi
petrece cea mai mare parte a vieţii. Chiar şi atunci când mai ajunge să străpungă puţin bula şi să vadă
dincolo de ea, să vadă lumea reală, să-şi simtă şi să-şi cunoască propriul spirit, să se regăsească pe sine
ca fiinţă spirituală alături de celelalte fiinţe spirituale, este degrabă împins, prin abile mecanisme sociale,
într-o altă bulă; poate mai mare, poate mai interesantă, dar tot o bulă care îl împiedică să fie liber, să
vadă cu ochii larg deschişi o realitate spirituală în care trăieşte neîncetat dar care îi este abil refuzată!
289
75/145
Ce se poate face pentru ca omul să aibă şansa de a se regăsi pe sine ca fiinţă profundă, ca ființă
spirituală? – Ei bine, să vedem mai întâi ce se face în sensul opus, în sensul de a-l împiedica să se
cunoască pe sine ca fiinţă profundă. …În primul rând, este vorba despre cum a fost transformată şcoala,
treptat, în ultima sută de ani. Uşor, uşor, pe nesesizate dar din ce în ce mai mult şi mai clar, şcoala a
ajuns un spaţiu şi un timp al uitării de sine şi de ceilalţi. Dacă, în trecut, şcoala era locul dezbaterilor
despre rosturi, al studiului despre sensuri, în prezent ea nu e decât un centru unde tânărul om intră
pentru a se supune unor programe menite să-l separe de eul său profund, să-l văduvească de
cunoaşterea lumii spirituale din care face parte şi despre care i se spune că nu are bază “ştiinţifică” reală.
Ironia este că EXACT cei care au conceput şi dezvoltat acest tip de şcoală, pretutindeni pe Planetă, tipul
de şcoală care îl rupe pe tânărul om de lumea spirituală căreia îi aparţine, ei bine, exact cei care fac
acest lucru sunt cât se poate de conştienţi de această lume spirituală şi exact în legătură cu aceasta îşi
desfăşoară planurile şi îşi urmăresc obiectivele. Adevăraţii promotori ai materialismului searbăd sunt fiinţe
100% non-materialiste! Aceasta este marea ironie, sinistra glumă planetară! Fiinţe care trăiesc conştient
în lumea spirituală reală, chiar dacă servesc unor scopuri întunecate, promovează asiduu programe
educaţionale menite să-l determine pe tânărul om să uite, încetul cu încetul, de lumea spirituală din care,
de fapt, nu încetează nicio clipă să facă parte.
…Important! Şi aici şi în orice altă parte, nu mă refer la profesori. Există, din fericire, mulţi oameni-
profesori care şi-au păstrat VIE setea de cunoaştere spirituală, care, prin harul lor, le transmit oamenilor-
elevi mult mai mult decât li se impune prin programa şcolară. Când vorbesc despre adormirea omului
profund prin intermediul şcolii, nu la profesori mă refer. Ci la cei care au conceput, la nivel planetar, toate
aceste programe dezumanizante, atât în plan educaţional, cât şi în celelalte planuri, cum ar fi cel al
muncii.
290
Cei care cunosc adevărata natură a omului ştiu foarte bine că, dacă vrei să-l îndepărtezi pe om de sine şi
de ceilalţi, trebuie să procedezi în aşa fel încât tot ceea ce înseamnă latura artistică să dispară cu totul
sau măcar să fie secătuită. Există un motiv cât se poate de concret pentru care şcoala a avut mereu (mai
puţin în ultimele decenii) o componentă artistică la fel de importantă ca cea intelectuală. Omul nu poate
cunoaşte lumea reală – adică acea lume care depăşeşte cu mult firimiturile de realitate care ni se aruncă
de către societate de când ne naştem şi până murim – decât dacă, pe lângă raţiune, îşi dezvoltă şi latura
artistică. Iar prin “latură artistică” nu mă refer neapărat la capacitatea de a ne exprima artistic, cât la
capacitatea de a primi în noi ARTA. Despre organul pentru artă, pentru latura artistică a vieţii este
vorba… Dacă acest organ nu mai funcţionează, dacă e uitat, dacă devine subnutrit, nedezvoltat, atunci
omul pur şi simplu nu mai poate avea acces la realitate. Ceea ce i se pare că e realitatea din jurul lui şi
realitatea vieţii sale nu mai reprezintă decât o umbră a adevăratei realităţi.
291
În absenţa organului pentru artă, e ca şi când omul ar trăi fără vedere şi nici măcar nu ar şti că există
vedere, ar considera că totul e compus doar din ceea ce celelalte simţuri ne dezvăluie. Nu este vorba
despre abstracţiuni aici, ci despre lucruri cât se poate de concrete! Cine nu are “organ pentru artă” nu
76/145
trăieşte în lumea reală, oricât de ciudat ar suna acest lucru… O lume compusă din oameni pentru care
latura artistică nu există este o lume compusă din oameni care nu se cunosc de fapt pe sine şi care nu au
cum să cunoască, în mod real, lumea.
292
…Nu va iluzionaţi! Cei care au tras sforile astfel încât, în şcoli, arta să fie din ce în ce mai puţin
importantă sunt persoane care ştiu foarte bine care sunt efectele şi exact aceste efecte caută să le
producă! Sunt persoane care propovăduiesc noua eră a intelectualismului sec, însă nu pentru că nu ar şti
că realitatea nu poate fi percepută aşa, ci TOCMAI pentru că ştiu asta. Vedeţi dumneavoastră, obiectivul
lor este tocmai acela ca oamenii să ajungă să considere arta o “pierdere de vreme”, ceva lipsit de
concreteţe, în condiţiile în care tocmai realitatea concretă cere, pentru a o percepe, dezvoltarea organului
pentru artă, dezvoltarea laturii artistice!…
293
Este exact motivul pentru care poezia, literatura în general au fost şi sunt efectiv DISTRUSE, sistematic,
în şcoli. În loc să fie aşezat elevul în fața fiinţei vii a poetului, în fața rodului viu al fiinţei sale vii, în loc să i
se ofere poezia ca un organism viu, cu care să interacţioneze, de care să se bucure la un nivel superior,
elevului i se pun în faţă doar cadavre stilistice. În şcoli, cu toate excepţiile minunate care nu fac însă
decât să confirme regula, nu mai avem de a face cu maternităţi de sensuri, cu o obstetrică a rosturilor,
unde în elev, cu ajutorul poeziei, se nasc perspective noi, ci cu un soi de morgă stilistică, un soi de
medicină legală a cuvântului. Corola de minuni a lumii, despre care atât de frumos şi profund vorbea
poetul și filosoful Lucian Blaga, e DISTRUSĂ. În şcoli, având în vedere programa şi cerinţele de la
diversele teste şi examene, avem de a face cu autopsii ale unor corpuri stilistice moarte, avem de a face
cu disecţii ale unor cadavre lingvistice şi stilistice. Poezia nu mai e așezată în fața omului-elev ca
organism viu, ci elevul e dezumanizat fiind vârât împotriva voinţei şi profunzimilor lui într-o morgă a
cuvintelor, într-o încăpere cu aer fetid unde e forţat să realizeze autopsii pe cadavre stilistice!
Iar efectul este unul dezastruos! În loc să fie ajutat, în şcoală, să iubească arta, să-şi afle şi să-şi
dezvolte organul pentru artă, elevul este determinat să ajungă să urască poezia, literatura, arta în
genere. Astfel, latura sa artistică fiind distrusă, el nu mai este capabil să se dezvolte ca om întreg şi să
cunoască adevărata lume a omului.
294
…Însă cei care trag sforile pe planetă nu se opresc aici! Nu, nicidecum… Şi cealaltă componentă
esenţială a omului – raţiunea, capacitatea de a gândi liber – este suprimată. Încă din şcoală, se fac două
lucruri îngrozitoare. Primul: elevul nu este pus în situaţia de a gândi şi de a se exprima liber cu privire la
un anumit subiect, indiferent de materie. El nici măcar nu este lăsat să afle ce i se pune în farfuria minţii.
Trebuie doar să înghită pe nemestecate ce i se îndeasă în creier. Nu mai ştie să aleagă, să mestece, să
digere. Totul e preparat şi prelucrat FĂRĂ EL! Elevului i se cere, imperativ, sub sancțiunea unor note
proaste, să ia totul aşa cum i se dă. Doar memoria e importantă – doar să memoreze fără să gândească i
se cere. …Iar al doilea lucru îngrozitor care se practică este acela că elevul-om nu mai poate deveni cu
adevărat om pentru că nu i se permite să spună ceea ce crede. Paradoxal, elevii lipsiţi de bună-educație
şi bun-simţ reuşesc să treacă prin şcoală fără prea multe probleme, tocmai dată fiind agresivitatea şi
77/145
uneori chiar violenţa lor, în vreme ce marea masă a elevilor cu bun-simţ sunt timoraţi şi pierduţi într-o
lume care le cere SĂ SE SUPUNĂ, SĂ NU CRÂCNEASCĂ, să nu cumva să le vină idei… Cei care chiar
ar trebui sancţionaţi trec prin şcoală şi societate ca prin brânză, în vreme ce cei care chiar ar avea ceva
de spus sunt forţaţi SĂ TACĂ şi SĂ SE SUPUNĂ!
295
În şcoli, elevul trebuie ajutat să se dezvolte liber, în acord cu propria natură profundă, cu propriile abilităţi
înnăscute. Pentru a elimina presiunea notelor, care în paradigma profundă nu reprezintă absolut NIMIC,
o soluţie foarte uşor de implementat ar fi cea deja propusă în această carte – soluția studierii materiilor
pe trei niveluri: fundamental – intermediar – aprofundat. În acest fel, copilul care e în aşa fel structurat
lăuntric încât se simte împlinit atunci când studiază matematica, atunci când face exerciţii matematice de
tot felul, poate opta pentru încadrarea la nivelul „aprofundat”. Foarte important însă: este imperios
necesar ca dorinţa de a merge către nivelul „aprofundat” să îi aparţină întru totul, să nu fie de fapt dorinţa
părinţilor sau a profesorului!
296
Suntem diferiţi. Obiectiv vorbind, unii au mai multă chemare către anumite domenii, unii au mai multă
chemare în general către cunoaştere, alţii sunt mai degrabă firi practice, alţii au o structură preponderent
artistică, alţii – una preponderent ştiinţifică. Este foarte important ca fiecare elev să fie ajutat să se
cunoască şi să se dezvolte exact aşa cum este, nu aşa cum consideră şcoala, statul sau „piaţa muncii”
că ar trebui să fie. Trebuie neapărat să mutăm accentul, atenţia de pe notă şi presiunea notei pe elev şi
natura sa interioară. Nu cred că e vreun om atât de puţin inteligent încât să nu priceapă, fără explicaţii
suplimentare, că prin şcoală poate trece un elev de zece care, ulterior, va fabrica bombe atomice şi un
elev de 6, care se va găsi cu adevărat pe sine abia ulterior şi va contribui major în timpul vieţii sale la
sprijinirea celor aflaţi în suferinţă. Notele, raportate la fiinţa profundă a elevului-om, nu au nicio relevanță
umană sau socială. Singurul lor efect este acela de distrugere a naturii interioare reale a copilului şi a
adolescentului, pentru că aceștia nu vor mai învăța pentru ei și pentru lume, ci doar pentru notă!
297
Este o adevărată crimă să forţezi un copil să acumuleze foarte mult la o anumită materie când tot ceea
ce este el şi tot ce freamătă în el ne cheamă să-l ajutăm să se dezvolte într-o cu totul altă direcţie. Școala
actuală e tiranică, aşa cum şi societatea este. Copilul nu are aproape nicio şansă să se dezvolte liber,
AŞA CUM ESTE EL. Iar o societate alcătuită din fiinţe neîmplinite, în dezacord cu propriul sine, e o
societate nevrotică, urâtă, agresivă şi plină de ură!
298
Dacă insistăm ca absolut toţi elevii să studieze la fel toate materiile, fără să ţinem cont de aptitudinile,
talentele şi chemările interioare ale fiecărui şcolar, atunci nu vom face decât să-i distrugem şi să
distrugem societatea lor şi a noastră. În plus, părinţi – profesori – stat, ne vom minţi cu toţii inutil şi
contraproductiv. Oare nu ştiu părinţii, profesorii, statul că imensa majoritate a elevilor învaţă doar pentru
notă, pentru teze şi examene (nu din vina lor, ci din vina Sistemului educaţional extrem de prost
conceput)? Oare nu ştim, de fapt, cu toţii că cea mai mare parte a cunoştinţelor, a informaţiilor sunt uitate
aproape imediat după ce examenul trece!? Chiar ne place să ne prefacem că e altcumva!?
78/145
299
În situaţia în care procesul educaţional s-ar desfăşura pe trei niveluri, atunci am avea cu toţii – părinţi,
profesori, stat – siguranţa că elevii au o fundaţie solidă. Poate că nu toţi vor ajunge să studieze o anumită
materie la nivel intermediar sau aprofundat, dar cu siguranţă toţi vor studia respectiva materie măcar la
nivel fundamental. Vor avea, cu alte cuvinte, o FUNDAŢIE solidă, trainică. Decât să ne prefacem că un
copil a terminat şcoala şi a învăţat aprofundat toate materiile, e de un milion de ori mai bine să ne
asigurăm că respectivul copil şi-a însuşit cu adevărat, temeinic şi trainic, fundamentele fiecărei materii în
parte. Sunt oameni care, ca adulţi, nu ştiu nici un sfert din tabla înmulţirii. Însă diploma de absolvire
spune că ei ştiu matematică la nivel avansat, că ştiu geometrie în spaţiu, trigonometrie, analiză
matematică. Să fim serioşi… Ce rost are să ne chinuim şi să ne minţim? Pe cine ajută bazaconia asta?
300
Dacă un copil îşi construieşte o fundaţie solidă, atunci va avea pe ce să ridice mai târziu un edificiu.
Dacă, în schimb, construcţia elevului, atunci când termină şcoala, e un bloc cu 100 de etaje care arată
foarte bine dar care se va prăbuşi la prima mişcare telurică deoarece fundaţia este ca şi inexistentă,
atunci înseamnă că totul a fost un eşec, o autopăcăleală inutilă a trioului părinţi – profesori – stat.
301
În plus, părinţii, profesorii şi statul vor avea o mare surpriză dacă Sistemul educaţional pe trei niveluri va fi
implementat. Dacă elevul nu va mai simţi în permanenţă presiunea notei ca urmare a unei examinări la
un nivel ce îi depăşeşte aptitudinile, dacă şcoala se va raporta la elev ca la un tânăr om care trebuie
ajutat să-şi descopere propria natură, propriile talente, propriile capacităţi, atunci elevul, în acord cu
propria natură interioară, va dori el însuşi să avanseze, va cere chiar el să fie susţinut pentru a atinge
nivelul intermediar sau chiar nivelul aprofundat la materiile care i se potrivesc, pentru care simte pasiune,
foc interior, entuziasm!
302
Cu cât ne vom minţi mai puţin, cu cât ne vom stresa mai puţin copiii, cu cât îi vom preţui mai mult pentru
ceea ce sunt ei de fapt şi cu cât îi vom ajuta mai mult să-şi actualizeze adevăratul potenţial, cu atât mai
fericiţi vor fi, cu atât mai mult vor dori şi vor reuşi să-şi ajute semenii şi cu atât mai bine va arăta
societatea noastră!
303
Nu este vorba despre faptul că „tinerii nu mai vor să înveţe”. Dacă înţelegem cu adevărat ce se întâmplă
cu noile generaţii, o să ne fie clar că este vorba despre cu totul altceva. Tinerii vor să înveţe, însă
ALTCEVA şi ALTCUMVA. Impulsurile cu care s-au născut îi împiedică să mai meargă pe căile bătute de
vechile generaţii. Au nevoie să-şi croiască noi drumuri, au nevoie să fie ajutaţi să-şi cunoască propriul
potenţial, astfel încât să poată schimba în bine lumea lor şi a noastră în acord cu impulsurile care îi
străbat, care îi îndeamnă. Însă energia lor creatoare se loveşte de un zid – de Marele Zid al ignoranţei şi
79/145
al ideilor fixe ale Sistemului în care se nasc. Tinerii au în ei noile impulsuri, acele impulsuri spirituale,
profund umane, care pot schimba cu adevărat societatea omenească. Însă nu sunt lăsaţi să cunoască
aceste impulsuri, să le transforme în acţiune. Şi atunci, pentru că, pe de o parte, nu mai au cum să
meargă pe vechile căi, dar, pe de altă parte, nici pe noile căi nu pot merge pentru că nu li se permite să şi
le croiască, tinerii oameni ajung să eşueze în divertisment facil, ajung să se uite pe sine în delir sonor sau
chimic.
304
Dacă luăm presiunea notei, a examenului atât de pe elev, cât şi de pe profesor şi părinte, atunci
dobândim starea psihică necesară pentru a construi o şcoală adevărată – una în care să nu ne
autoamăgim şi autodistrugem. Dacă înţelegem că importantă este crearea unei fundaţii solide, iar nu
ridicarea unui bloc de 100 de etaje cu fundaţie şubredă, atunci vom accepta şi implementa soluţia celor
trei niveluri de studiu: fundamental, intermediar şi aprofundat. Dacă vrem să avem copii şi nepoţi împliniţi
ca oameni, fericiţi cu adevărat, entuziaşti, dornici şi capabili să schimbe în bine lumea, atunci nu pe note,
examene şi acumulări trebuie să ne concentrăm, ci pe explorarea lumii interioare a fiecărui elev. Acesta
este lucrul cu adevărat important pe care ar trebui să îl facă şcoala şi tocmai acesta este lucrul pe care
şcoala, cu rare excepții, nu îl face absolut deloc!
305
În loc să îi învăţăm să colaboreze, să înveţe pentru a le putea fi, mai târziu, de ajutor semenilor lor, ce îi
învăţăm noi în şcoli pe copiii noştri? Îi învăţăm să „concureze”, să se pizmuiască, să se împingă unii pe
alţii pe scări pentru a ajunge primii la ultimul etaj. După care, ajunşi la ultimul etaj, ba chiar pe terasa
şcolii, la marele final, îi împingem în gol şi privim şocaţi cum cad neştiind de fapt deloc să zboare,
neştiind că pot să zboare, aripi neştiind că au…
306
Atât şcoala, cât şi munca ar trebui să aibă la bază impulsuri care să ne facă să ne simţim exact ca atunci
când ne entuziasmează foarte mult ceva. Dacă nu ne ducem la muncă şi la şcoală cu entuziasm, dacă
nu ne întoarcem de la muncă şi de la şcoală tot cu entuziasm, dacă nu ne simţim împliniţi, dacă nu
simţim că vibrăm, atunci înseamnă că nici şcoala, nici munca nu sunt ceea ce ar trebui să fie.
307
Milioane de copii merg la şcoală cu milioane de întrebări care, an şcolar după an şcolar, se pierd, dispar
de parcă nici nu ar fi existat vreodată. Milioane de copii intră pe porţile şcolii cu inocentul entuziasm
specific vârstei şi ies din şcoală nu sătui, ci fără să mai simtă setea! Sistemul educaţional, programa
şcolară sunt în aşa fel concepute încât ele transformă şcolile în adevărate TEMNIŢE ALE SPIRITULUI!
Un elev, un tânăr om care intră în şcoală pentru a se dezvolta armonios, în întreaga sa complexitate, află
rapid că aproape pe nimeni nu interesează fiinţa sa, nici măcar partea superficială, ca să nu mai vorbim
de cea profundă. Tot ceea ce contează este conformarea, uniformizarea, îndoparea cu noţiuni seci,
îngurgitarea pe nemestecate de concepte lipsite de viaţă, input-output – ca la computere, memorare şi
redare de informaţii şi date golite complet de orice conţinut uman, de orice substanţă vie.
308
80/145
Ne ucidem spiritele, sufletele şi minţile copiilor noștri în şcoli, asta facem acceptând, luând ca atare acest
odios sistem de învăţământ. Un sistem pentru care individualitatea nu are absolut nicio relevanță, un
sistem pentru care omul profund NU EXISTĂ, un sistem menit a-l determina pe tânărul om să uite să-şi
pună întrebări, să uite să caute răspunsuri despre omul profund din el, despre omul profund din coleg, din
profesor, din părinţi, din toţi oamenii pe care îi întâlneşte.
309
Cu CE contribuie şcoala la bunul mers al umanităţii? Cu bifarea memorării unor informaţii seci, vidate de
orice substanţă vie? Cu producţia de roboţi utili înseriaţi, care urmează să presteze ani grei de muncă nu
în folosul semenilor, ci pentru profitul cuiva, fie el stat sau patron? Unde e omul profund în toată treaba
aceasta pe care noi o numim impropriu „școală”, „muncă”, „societate”? Ce şansă are fiinţa omenească să
se cunoască pe sine cu adevărat, să cunoască lumea REALĂ din care face parte fără să mai aibă habar?
310
Acest mesaj este unul care vizează eliberarea fiinţei omeneşti din chingile care o ţin pe loc. Însă această
eliberare presupune o trezire, o deşteptare, o aruncare a vălului de pe ochii spiritului. Dacă eu – sau alţii
ca mine – vorbesc despre toate aceste lucruri, o fac pentru a ajuta şi alţi oameni să se trezească. Dacă
nu suntem suficient de mulţi oameni treji pe Planetă, nu avem cum să schimbăm nimic, oricât de bine
intenţionaţi am fi. Iar a fi treaz cu adevărat înseamnă şi a acţiona, într-un fel sau altul, alături de alţi
oameni cu ochii larg deschişi. Oricât de supărător ar suna, cine crede că a înţeles acest mesaj dar se
aşteaptă ca altcineva să lucreze în locul său NU a înţeles de fapt esenţa. A înţelege esenţa acestui mesaj
e a simţi înlăuntrul propriei fiinţe o mişcare, un impuls, nu doar o comodă aprobare intelectuală.
311
De asemenea, cine înţelege acest mesaj nu se aşteaptă nici ca cel care îl lansează – ori alţii ca el – să-i
spună „ce să facă”, să-i comunice ce are de făcut. Nu. Trăim într-un ev al devenirii noastre, ca oameni, în
care fiecare trebuie să acţioneze ca urmare a propriului efort de deliberare, fiecare trebuie SĂ FACĂ doar
pentru că VREA să facă, nu pentru că I SE SPUNE să facă. Tocmai acesta este motivul pentru care
vremea marilor lideri, vremea liderilor în general a trecut. Cel care e cu adevărat treaz nu va accepta să
fie considerat un „lider”. El va insista ca fiecare dintre cei care îl consideră un „lider” să devină lideri ai
propriilor fiinţe şi să acţioneze din entuziasmul şi libertatea propriului for interior.
312
Nici măcar nu ar trebui să conteze numele celui care vă transmite acest mesaj. Pentru că important este
mesajul în sine, nu numele celui care îl transmite. Importantă este apa care potoleşte setea, nu numele
celui care o toarnă din carafă. Important este drumul către care ţinteşte cuvântul, iar nu numele celui care
foloseşte cuvântul pentru a ţinti către acest drum.
313
81/145
Nu este necesar ca un anumit program, ca o anumită programă să ne închidă – elevi, profesori, părinţi –
într-o celulă întunecată de unde să nu ne mai putem bucura de razele Soarelui! Odată ce schimbăm
radical perspectiva, odată ce ne propunem ca şcoala să nu mai producă roboţi utili, ci să ajute să se
dezvolte oameni profunzi, armonioşi, vom avea profesori care vor şti ce să facă în timpul orelor lor. Dacă
nu ne mai concentrăm pe ceea ce Sistemul vrea să devină copiii noştri, ci pe ceea ce ei sunt meniţi să
devină, atunci orice oră de clasă va fi un festival al umanităţii, orice minut de curs va fi un sanctuar al
devenirii noastre.
314
Orice program educaţional este o tiranie a celui care şi-l imaginează. Ceea ce constituie acum o
adevărată închisoare pentru spiritul omenesc, deopotrivă al elevului şi al profesorului, aşa-numitul
„program educaţional” trebuie să iasă urgent din zodia tiraniei şi să se transforme într-un simplu cadru
organizatoric. Elevii, profesorii şi părinţii trebuie să VREA să iasă de sub stăpânirea acestui sistem
tiranic, un sistem care le distruge tuturor şansa de a se dezvolta frumos, armonios, uman-sănătos!
315
Realizăm noi oare câte spirite înalte sunt efectiv distruse, anihilate de către un sistem educaţional pentru
care aceste spirite înalte nu au NICIO valoare!? Câţi copii minunaţi, care ar fi putut schimba în bine
lumea noastră DOAR cu condiţia să fi fost ajutaţi să se dezvolte LIBER, s-au pierdut pe drum, au eşuat,
au devenit „produse în serie” ale fabricilor care produc pe bandă rulantă roboţi economici utili!?
316
Tocmai pentru că spiritul și lumea spirituală sunt elementul comun esențial al TUTUROR oamenilor,
indiferent de rasă sau naţionalitate, adevăratul om spiritual nu va fi naţionalist în sensul convingerii
arogante că ţara sa, că naţiunea sa sunt superioare şi autosuficiente, ci în sensul elementelor noi,
originale pe care ţara sa, pe care naţiunea sa le poate aduce în lume, elemente noi de care toate ţările,
toate naţiunile să poată beneficia.
317
Cu alte cuvinte, naționalistul nu va fi niciodată „naționalist” în sensul arogant al preamăririi propriei naţiuni
în detrimentul celorlalte, ci în sensul încrederii în puterile creatoare, în resursele de originalitate ale
propriei naţiuni. Aceste puteri creatoare, aceste resurse originale naţionale, dacă li se dă cu adevărat un
sens spiritual, vor fi folosite astfel încât TOATE celelalte popoare, toate celelalte naţiuni să poată
beneficia de pe urma lor. O naţiune pentru care spiritul devine elementul central nu va încerca niciodată
să devină o insulă autosuficientă, ci va lucra pentru binele tuturor celorlalte naţiuni!
318
Este exact ca şi în cazul dezvoltării elevului în şcoală. Este greşit ca elevul să nu fie abordat individual,
să nu-i fie respectată şi stimulată originalitatea, unicitatea creativă, exact aşa cum este greşit ca unei ţări
să nu îi fie respectată unicitatea, originalitatea. Este greşit însă şi a pune accentul pe unicitate,
creativitate, individualitate, fără a pune la fel de mult accentul, în şcoală, şi pe colectivitate, altruism şi
82/145
fraternitate. Aidoma, este greşit a pune accentul pe unicitatea, creativitatea, individualitatea şi
originalitatea unei naţiuni fără a pune în egală măsură accentul pe ceea ce respectiva naţiune le poate
oferi celorlalte naţiuni, într-un mediu internaţional de susţinere reciprocă LIBERĂ!
319
Nu poate exista libertate şi „export de democraţie”, câtă vreme o ţară se consideră „superioară”, cât timp
conducerea respectivei ţări este convinsă că are dreptul să-şi impună propriul model peste tot în lume.
Este adevărat că, într-o anumită țară, este posibil ca anumite impulsuri sociale să se manifeste mai mult
decât în alte ţări la un moment dat. Dar, aşa cum nu este în regulă ca un om să încalce liberul arbitru al
altui om impunându-i „binele său”, la fel de nociv este atunci când un stat, oricare ar fi acela, determină
sau chiar forţează alt stat să-i copieze modelul, să-i accepte „binele”, propria sa formă a binelui.
320
Nimic din ceea ce fac oamenii, la nivel individual şi colectiv, la nivel naţional şi internaţional, nu are
valoare, nu are efect pozitiv atunci când nu este respectată cea mai importantă regulă: nu ai dreptul să
calci peste voinţa altcuiva, nu ai dreptul să încalci liberul arbitru care îi garantează omului libertatea de a
alege în acord cu propria voinţă! Dacă voinţa unui om sau a unei naţiuni este încălcată, atunci nu mai
vorbim despre binefacere, ci despre ABUZ! Binele impus cu forţa nu mai e deloc bun, e doar un abuz, o
impunere a unor condiţii de către cel mai puternic. În plus, de cele mai multe ori, în „condiţiile
binefăcătoare” sunt ascunse interese economice şi politice care nu au nicio legătură cu binele ţării care
se vede nevoită să le accepte…
321
Dacă o ţară ajunge să INSPIRE alte ţări, atunci înseamnă că acea ţară şi-a împlinit propriul Destin. Dacă,
în schimb, o ţară ajunge să DOMINE alte ţări, atunci înseamnă că acea ţară îşi ratează propriul Destin.
Este inutil să mai întreţinem cu bugete astronomice puzderia de instituţii internaţionale atâta vreme cât
tocmai în interiorul acestor instituţii internaţionale unele state îşi folosesc puterea militară şi economică
pentru a forţa decizii pe care celelalte state nu le doresc.
322
În societate, dacă un om este forţat să facă ceva împotriva propriei voinţe, atunci acel om nu mai este o
fiinţă liberă, ci se transformă într-un sclav. Pe plan internaţional, este exact la fel: dacă un stat face sau
nu face ceva împotriva propriei voinţe, acceptând decizii ale altui stat care îl controlează, atunci nu mai
avem de a face cu relaţii internaţionale libere, ci cu relaţii de putere de tip stat-stăpân – stat-colonie.
Dacă vrei să ajuţi un alt om, fă-o în aşa fel încât să îi respecţi în acelaşi timp opţiunile, deciziile. Nu folosi
ajutorul pe care i-l dai pentru a prelua controlul asupra acelui om! Pentru că aceea nu mai e binefacere, ci
delict de putere! La fel, dacă un stat puternic doreşte să ajute un stat mai slab, să o facă respectând în
acelaşi timp dreptul sfânt al acelui stat de a se autodetermina! Dacă un stat puternic „ajută” un stat mai
83/145
slab impunându-i acestuia, în schimbul ajutorului dat, respectarea propriilor condiţii şi adoptarea propriilor
măsuri, străine de tot ceea ce defineşte statul „ajutat”, atunci avem de a face cu cinism camuflat în
binefacere, cu colonialism care poartă masca internaţionalismului.
323
„Globalismul” este un curent cât se poate de nociv care a fost inventat şi lansat tocmai pentru a abate
atenţia popoarelor lumii de la curentul uman-sănătos al FRATERNITĂȚII UMANE. Impulsul profund către
fraternitate umană presupune altruism, dialog între naţiuni, schimb cultural şi cooperare pe baza
respectului reciproc, a egalităţii şi a garantării păstrării identităţii naţionale. În locul acestui impuls uman-
sănătos, ne este livrat globalismul nivelator, un globalism care nu e despre dialog, ci despre monolog,
care nu este despre schimb cultural, ci despre obligativitatea adoptării unei singure „culturi”, nu este
despre cooperare pe baza respectului reciproc, ci despre impunerea unor termeni şi condiţii de către „cel
puternic”, nu este despre egalitate, ci despre stăpânire, nu este despre garantarea păstrării identităţii
naţionale, ci despre forţarea ştergerii oricărei identităţi, despre arderea oricărei amprente culturale şi
spirituale!
324
Apoi, tot maeştrii disimulării şi ai manipulării au totul pregătit şi pentru „faza a doua” – cea a unei noi așa-
zise “emancipări” a naţiunilor. Ei ştiu foarte bine că impunerea agendei globaliste nu se poate petrece
fără fisuri. Şi atunci preferă să controleze tot ei fisurile, aşa cum o fac şi la nivel naţional, atunci când le
dau cetăţenilor şi „eroilor” cetăţenilor iluzia câştigării unor bătălii!
325
Maeştrii manipulării globale, cei aflați în vârful Piramidei Puterii, ştiu că impulsul uman-sănătos de care
avem cea mai mare nevoie în prezent este cel al fraternităţii umane. Pentru a nu lăsa acest impuls să
pătrundă în lume, să se răspândească şi să genereze schimbare pozitivă, ei au generat falsul impuls al
globalismului nivelator. În plus, tot ei au ținut sub control şi micile răbufniri naţionale, astfel încât acestea
să nu afecteze cu adevărat agenda globalistă şi să nu se apropie cu niciun centimetru de adevăratul
impuls – cel către fraternitate globală!
326
Nivelarea conştiinţelor până la punctul fără de întoarcere al anularii lor definitive se face, de decenii, în
trepte. Agenda progresist-globalistă, cu tot noianul de clişee şi sloganuri pe care miliarde de oameni se
văd obligaţi să le înghită pe nemestecate, nu reprezintă ultima fază. Ultima fază, către care ne îndreptăm
în ritm accelerat, este faza anularii efective, totale a conştiinţei omeneşti prin transformarea omului în
cyborg, prin conectarea creierului, a trupului omului la computer, la server, la „cloud”. Unirea omului cu
inteligenţa artificială e la doar un singur pas de a se produce. Iar acest lucru, odată produs, va anula
definitiv conştiinţa omului. Deja de decenii, ne-am obişnuit, din raţiuni de comoditate, să gândim din ce în
ce mai puţin. În prezent, gândeşte pentru noi aproape exclusiv Inteligența Artificială… Sunt oameni care
efectiv nu mai sunt în stare să găsească o destinaţie ţinând în mână o hartă, sunt sclavii absoluţi ai
Inteligenţei Artificiale care le arată, care le spune pe unde să o ia, încotro să se ducă, unde le e casa.
327
84/145
Desigur, tehnologia în sine este absolut în regulă. Nu e nicio problemă dacă te asistă un telefon atunci
când vrei să ajungi undeva. Sigur că e mai uşor şi mai rapid decât în situaţia în care întrebi oamenii pe
stradă sau te orientezi după o hartă pe care o ţii în mână. Tehnologia nu trebuie respinsă. Două condiţii
trebuie însă întrunite dacă vrem să ne bucurăm de beneficiile pe care ni le aduce tehnologia. Prima: să
ne exersăm totuşi propria minte, să bem din apă vie a propriului spirit, să ne păstrăm sufletele vii. Şi… să
mai încercăm, măcar din când în când, să mai ajungem undeva şi fără să folosim telefonul sau alt
instrument tehnologic „inteligent”. Şi a doua condiţie: să reglementăm tehnologia astfel încât ajutorul
tehnologic să nu mai fie plătit, de fapt, cu tone de informaţii despre cine suntem, unde mergem, ce
spunem şi ce facem în fiecare clipă a vieţilor noastre!
328
Aşadar, pentru a reveni, ne aflăm la un singur pas de marea cotitură în istoria umanităţii. Pentru prima
dată în istoria noastră, a tuturor, suntem la un pas de a ne pierde conştiinţa, eul. Până acum, chiar şi în
cele mai grele condiţii, chiar şi în cele mai înfiorătoare situaţii, omului NU îi putea fi răpit propriul eu, nu îi
putea fi anulată pe termen nelimitat conştiinţa. Avem cazul atâtor sfinţi sau eroi care şi-au păstrat
conştiinţa trează chiar şi atunci când au fost chinuiţi, torturaţi, omorâţi. Omul, până acum, a putut – dacă
a vrut! – să îşi păstreze intactă conştiinţa de sine, conştientizarea propriului eu.
329
În scurtă vreme, omenirea se va afla la o răscruce de drumuri. Oamenii vor avea de ales între anularea
propriei conştiinţe, renunţarea la propriul eu profund prin cuplarea directă la tehnologie (deocamdată,
suntem încă indirect cuplaţi la tehnologie, prin intermediul tuturor aparatelor “inteligente” pe care le
folosim) şi păstrarea propriei identităţi conştiente, a propriului eu. Şi astfel, pentru prima dată în istoria
omenirii, de la prima sămânţă de OM şi până în clipa de faţă, omul se va afla în situaţia de a-şi pierde
propria conştiență liberă!
330
Puteţi fi asigurați de importanța timpurilor pe care le trăim tocmai lăsându-vă pătrunşi de semnificaţia
epocală a ceea ce se apropie: trăiţi anii în care, pentru prima dată în istoria sa, omul chiar îşi poate
pierde propria conştiinţă liberă, contactul cu propriul spirit! Cine realizează importanţa crucială a timpurilor
pe care le trăim realizează şi cât de multe forţe sunt implicate, din ambele sensuri… Pe de o parte, sunt
cei care, treji fiind, vor să ajute omul să se trezească şi să se perceapă din nou pe sine ca fiinţă spirituală
trăitoare într-o lume spirituală. Şi pe de altă parte, sunt cei care, tot treji fiind, slujesc întunericul, iar nu
lumina, cei care vor să îl atragă pe om în această teribilă cursă a pierderii propriei identităţi conştiente.
Este o luptă epocală pentru om care se dă exact în timp ce omul continuă să îşi piardă timpul la fel ca şi
până acum… În timp ce suntem ţinuţi ocupaţi, zi de zi, seară după seară, cu luptele televizate dintre
gladiatorii politici, cu scandalurile cotidiene, cu discuţiile interminabile despre nimic şi cu divertismentul de
cea mai joasă factură, în timp ce ne pierdem timpul, maeştrii întunericului ne conduc, pe nesimţite, către
momentul în care mulţi dintre noi, deja adormiţi fiind, nu vor vedea nicio problemă în „unirea cu
tehnologia”, în a lăsa Inteligența Artificială să pătrundă în noi, în corpul nostru, în creierul nostru!
85/145
331
Gândiţi-vă… Dacă oamenii ar fi cu adevărat treji, ai putea măcar să le vorbeşti despre a deveni cyborgi,
ai putea măcar să le pui problema unirii cu tehnologia, cu Inteligenţa Artificială!? NU, evident că n-ai
putea! Şi, atunci, ce trebuie să faci pentru ca foarte mulţi oameni să fie tentaţi să accepte pierderea
propriei conştiinţe? – Să le-o adormi înainte de a le-o lua de tot! E simplu… E simplu şi exact acest lucru
se întâmplă pe Pământ cu omenirea în ultimele decenii. Gradual, oamenilor le-a fost amorţită, aţipită
conştiinţa. După ce s-a atins acest prag al adormirii cvasitotale a conştiinţei oamenilor, ultima fază este
activată: omul cu conştiinţa adormită va merge ca un somnambul, se va așeza sforăind pe un scaun şi,
fericit că „e parte din ceva extraordinar”, va cere chiar el să fie printre primii care îşi pierd de tot
conştiinţa, care îşi lasă propriul eu înlocuit de mintea tehnologică, de Inteligenţa Artificială…
332
Iar problema cea mai mare a celor care sunt convinşi că nu există niciun spirit, nicio lume spirituală şi că,
pe cale de consecinţă, unirea cu Inteligenţa Artificială este absolut în regulă, cea mai mare problemă a
acestor oameni este că ei, adormiţi fiind întru propriul spirit, habar nu au că cei care impun pe Planetă
unirea omului cu tehnologia, înlocuirea eului uman conştient cu Inteligenţa Artificială sunt fiinţe cât se
poate de conştiente atât de propriul spirit, cât şi de spiritul celor pe care i-au convins că nu au un spirit!…
Aici este una dintre cheile care pot deschide cufărul înţelegerii timpurilor pe care le trăim: cei care
îndeamnă oamenii să devină una cu tehnologia în ideea că, oricum, „spiritul nu există” sunt cât se poate
de conştienţi de existenţa propriului spirit, precum şi de existenţa spiritului celor pe care i-au convins că
nu există spirit!
333
Materialismul care alungă spiritul din lume nu este, la bază, rodul ideologiei unor materialişti. NU, complet
greşit! La baza sa, materialismul care alungă spiritul din lume este rodul ideologiei unor spiritualişti, este
rodul ideologiei unor fiinţe perfect conştiente de existenţa spiritului şi a lumii spirituale!
Însă, din nou, imaginați-vă… Dacă aţi fi slujitori ai negurii, nu aţi încerca să îi convingeţi pe oameni că
lumina nu există? Dacă aţi dori ca oamenii să-şi refuze propriul spirit, să respingă propria viaţă spirituală,
nu v-aţi strădui să îi convingeţi că spiritul şi lumea spirituală nu există? E foarte simplu…
334
În spatele progresismului tiranic, al globalismului nivelator, al materialismului, al societăţii

supertehnologizate se află fiinţe puternice, cât se poate de treze şi de conştiente de propriul spirit şi de
spiritul oamenilor cărora le spun că „spiritul nu există”! Iar agenda globalistă, care mai are foarte puţin şi
se impune la un nivel superior, prin anularea conştiinţei celor care acceptă să devină una cu tehnologia,
avansează cu atât mai mult şi cu atât mai rapid cu cât mai mulţi oameni care ar putea schimba starea de
fapt îşi continuă starea de visare diurnă în loc să pornească a se trezi! Dacă maeştrii negurii vor izbândi,
va fi pentru că miliarde de oameni buni vor fi ales visele şi somnul în locul stării de trezie! Iar rolul acestui
mesaj este tocmai acela de a le oferi oamenilor posibilitatea de a alege: merg mai departe pe căile
bătătorite care duc către prăpastie sau deschid ochii şi pornesc spre alte zări, senine…
335
86/145
Este nevoie de o amplă mişcare de trezire globală. Cum va acţiona fiecare om în parte, cum va contribui
fiecare popor în parte – acestea ţin de unicitatea şi individualitatea fiecărui om şi a fiecărui popor. Însă
este necesar un fenomen global! Atâta vreme cât maeştrii disimulării acţionează la nivel global,
fenomenul trezirii spiritelor omeneşti trebuie neapărat să fie tot unul global. Din acest motiv, este de
maximă importanță răspândirea globală a acestui mesaj! Dacă oamenii buni ai Planetei vor continua să
aştepte „crearea condiţiilor favorabile”, aceste condiţii nu se vor ivi niciodată! Pentru că noi înşine suntem
singurii care putem genera aceste condiţii…
336
Într-adevăr, pentru ca o schimbare radicală, profundă, uman-sănătoasă să se poată produce, sunt

necesare anumite condiţii favorabile. Dar aceste condiţii favorabile pot fi produse într-un singur fel: prin
trezirea cât mai multor oameni, prin spargerea cât mai multor bule de săpun. Cu cât mai mulţi oameni vor
deschide ochii, cu atât mai rapid vom avea pe Planetă condiţiile favorabile pentru a purcede la o
schimbare totală a modului în care ne raportăm la ceilalţi şi la propriile noastre vieţi.
Aşa cum aţi auzit în toate aceste luni că „în ultimele 24 ore au fost înregistrate x cazuri noi de
îmbolnăvire”, aşa ar trebui să înregistrăm, în sens pozitiv, toate „cazurile” noi de oameni care se vor fi
trezit şi care îşi vor fi dat mâna pentru a răspândi acest mesaj şi pentru a genera acest fenomen global.
337
Cine vrea cu adevărat să ajute, să fie de folos în această perioadă trebuie să se oprească puţin şi să
vadă dincolo de filmul rulat zilnic peste tot. Ni se spune că trebuie să fim aşa şi pe dincolo, că trebuie să
ne „aliniem” la tot soiul de curente şi tendinţe, ca Estul e rău şi Vestul e bun etc.. Dar ne oprim vreodată
puţin pentru a vedea totuşi dincolo de aceste condiţionări sociale, colective? Care e, de fapt, realitatea?
Ce înseamnă „valori progresiste” sau “parcurs globalist”? Nu ar trebui să conteze, de fapt, valorile umane
şi parcursul umanităţii? De ce acceptăm atât de uşor să fim aşezaţi în tabere divergente, de ce suntem
mereu pregătiţi să fim carne de tun, să constituim baza pentru conflictele internaţionale, pentru război?
338
Dacă sunt “naţionalist”, aceasta nu înseamnă că eu îmi consider propriul popor ca fiind o “rasă
superioară”, nu înseamnă nici că eu cred că poporul meu trebuie să fie autosuficient, să se închidă în
sine, precum o monadă de sine stătătoare separată complet de orice altă seminţie. Dacă sunt
“naţionalist”, aceasta înseamnă că văd în poporul meu ceea ce poate el deveni, ceea ce poate el oferi
lumii, celorlalte popoare. Împlinirea destinului unui popor, singura care poate aduce adevărata bunăstare,
fericire, mulţumire, nu mai este posibilă în zilele noastre – ce efect al evoluţiei umanităţii – decât în
măsura în care acest popor îşi doreşte şi îşi propune să ajute celelalte popoare.
339
Apropo de politică şi politicieni… Deşi cel mai probabil îşi va nărui în mare măsură susţinerea, un om
politic adevărat, unul care îşi respectă susţinătorii, nu le va spune acestora ce va face pentru ei, ci ce ar
putea face ÎMPREUNĂ. Am ajuns într-un ev al dezvoltării noastre în care este necesar ca toţi să se
implice. Sunt complet depăşite vremurile în care figuri providenţiale se ocupau singure de binele
oamenilor, de binele unui grup, al unui oraş, al unei naţiuni.
87/145
340
Iar atunci când aduc în discuţie – destul de des – faptul că “am ajuns într-o perioadă a dezvoltării
noastre”, e bine ca lucrurile să fie corect înţelese. Aşa cum există etape ale dezvoltării corpului omenesc,
etape care se succedă chiar dacă omul nu le acordă prea multă importanţă, tot aşa există şi etape ale
dezvoltării organismului social, etape ale evoluţiei umanităţii în ansamblul ei. Un copil creşte, dinții i se
schimbă, pubertatea vine chiar dacă el “crede” sau nu în asta, chiar dacă îl interesează sau nu, chiar
dacă acordă sau nu vreo importanţă tuturor acestor schimbări, tuturor acestor etape. Aidoma, umanitatea
ajunge în anumite etape ale dezvoltării sale chiar dacă nu “crede” în asta, chiar dacă nu le observă şi nu
le înţelege, chiar dacă nu îi pasă prea mult. Este pura realitate…
Diferenţa este aceea că, dacă organismul omului se dezvoltă mai departe şi fără aportul omului,
organismul social are nevoie de înţelegerea, de conştientizarea şi de acţiunea omului. Dacă ajungem, cu
toţii, într-o anumită etapă a dezvoltării noastre şi pur şi simplu nu ne pasă, atunci nu facem decât să
generăm haos şi rău social, naţional şi internaţional. Corpul social are nevoie de oameni treji, nu de
somnambuli. Altminteri, vom rata tot ceea ce ar trebui să dezvoltăm în actuala etapă şi, ca efect imediat,
ne vom afunda tot mai mult în mâzga cea neagră care deja sufocă totul pe planetă.
341
Ca exemplu edificator, actuala etapă a dezvoltării umanităţii cere de la fiecare dintre noi să înţelegem
necesitatea acţiunii comune în sensul unei fraternităţi umane globale. Acest impuls există în fiecare dintre
noi, pentru simplul motiv că fiecare dintre noi se găseşte, acum, în etapa de dezvoltare a umanităţii care
cere acest lucru. Acest impuls către fraternitate umană globală există deci în fiecare dintre noi. Însă cei
care se opun dezvoltării omului şi a umanităţii în sensul corect al propriului destin întreprind tot ceea ce
se poate întreprinde astfel încât în locul fraternităţii umane globale LIBERE să ni se livreze aşa-numitul
“globalism”.
342
Tendinţa noastră firească spre fraternitate globală este înăbuşită şi în locul ei ni se livrează globalism
artificial. În locul unei comunităţi alcătuite din indivizi liberi care lucrează spre binele semenilor lor, suntem
forţaţi să trăim în închisoarea planetară a globalismului nivelator, un globalism care ne împiedică să
gândim liber şi să acţionăm liber, un globalism tiranic, care ne forţează să gândim, să vorbim şi să
acţionăm doar aşa cum consideră unii că “e corect”.
343
Marea trecere a omenirii către o altă etapă evolutivă este ucisă în faşă. Progresul real al omenirii este
înăbuşit, iar în locul acestuia ni se livrează progresismul artificial. În locul unei comunităţi de indivizi care
îşi susţin reciproc bunăstarea, care se îngrijesc unii de alţii, care se recunosc pe sine şi îi recunosc pe
ceilalţi ca fiinţe spirituale, ca fiinţe profunde, ca fiinţe complexe, suntem forţaţi să ne dăm cu sania pe
88/145
derdeluşul plin de clişee stupide al aşa-zisului “progresism”. Nu mai avem de a face cu progresul unei
lumi libere, cu progresul unor oameni liberi, ci cu tirania unui “progresism” care nu ne mai permite să
spunem ce credem, ci doar ce “trebuie”.
344
Apoi, mai este ceva care e pervertit în cel mai odios mod, ca un atac direct, făţiş, fără oprelişti, la însăşi
esenţa fiinţei omeneşti. Solidaritatea este pervertită în singularitate. În loc să folosim tehnologia pentru a
susţine solidaritatea umană, suntem împinşi fără să realizăm către un moment în care tehnologia ne va
folosi pe noi pentru a crea ceea ce teoreticienii şi practicienii “lumii cibernetice noi” numesc “singularitate”
– adică acea secundă în care Inteligenţa Artificială devine conştientă de sine şi nu mai are nevoie de om
pentru a se dezvolta.
345
În absenţa unei preocupări reale pentru înţelegerea fiinţei omeneşti, tot ceea ce auzim ca discurs despre
“drepturi şi libertăţi” este egal cu zero. “Şefii” de state, de instituţii și organizații vorbesc nonstop, pompos,
despre drepturi şi libertăţi, însă ceea ce fac în mod real nu are nicio legătură cu vreun drept sau cu vreo
libertate, ci are legătură doar cu setea de putere şi cu exercitarea, adeseori discreţionară, a puterii.
346
Se vorbeşte mult despre “democraţie” şi despre “lumea liberă”. Aş vrea să vă întreb doar atât: în
“democraţie”, în “lumea liberă”, ce cuvânt au de spus cetăţenii cu privire la modul cum sunt utilizaţi banii
proveniţi din taxele şi impozitele pe care chiar ei le plătesc? Cine şi când îi întreabă pe oameni dacă, de
pildă, sunt de acord ca un trilion de dolari să meargă anual către oamenii săraci şi bolnavi, mai degrabă
decât să meargă către armament şi operaţiuni militare? Ce “democraţie” este aceasta? Ce “lume liberă”?
Să fim serioşi! Cuvinte precum “democraţie”, “drepturi şi libertăţi”, “justiţie şi stat de drept” sunt doar
cuvinte, recipiente goale, forme fără fond, câtă vreme cei care ar trebui să le umple cu conţinut nu sunt
nici pe departe fiinţe care să respecte cu adevărat omul, în profunzimea şi complexitatea sa.
347
Cea mai mare problemă a umanităţii nu e aceea că ducem lipsă de oameni buni, că oamenii care simt
satisfacţie în a face rău sunt mai mulţi. Nu, nu este aşa. Cei mai mulţi oameni de pe Pământ sunt oameni
buni sau, oricum, oameni care nu găsesc o satisfacţie în a le face rău altora. Marea, cea mai mare
problemă a umanităţii este alta. Anume că cea mai mare parte a omenirii doarme, doarme buştean!
Miliarde de oameni care nu sunt în niciun caz fundamental răi, miliarde de oameni care sunt chiar mai
degrabă buni, dar care dorm somnul ce le-a fost indus… Aceasta este, de fapt, cea mai mare problemă a
umanităţii! Degeaba în casa care arde doarme un pompier… Degeaba în maşina care alunecă în
prăpastie doarme un şofer experimentat… Degeaba în valurile mari şi periculoase ale oceanului doarme
un foarte bun înotător…
348
89/145
Marea noastră problemă aceasta este: o grămadă de oameni buni care dorm! Dorm un somn care le-a
fost indus, încă de când s-au născut, prin modul în care este concepută societatea în care trebuie să
trăiască. Totul, în societatea în care ne naştem, funcţionează ca un somnifer. Aşa este totul conceput, nu
e în niciun caz o întâmplare! Cei care ne vor dormind sunt cât se poate de treji, doar că slujesc interese
întunecate… Să nu credeţi vreo clipă că cei care induc somnul sunt la rândul lor adormiţi! Nu, ar fi foarte
greşit să credeţi aceasta! Nu poate adormi un alt om decât unul care este treaz! Problema cu cei care
induc somnul diurn al umanităţii nu este aceea că dorm la rândul lor, ei sunt cât se poate de treji!
Problema cu aceste fiinţe este că, treze fiind, au ALES să slujească întunericul, şi nu lumina, noaptea, şi
nu ziua. Şi, în vreme ce oamenii buni ai Pământului dorm, oamenii care au ales negura sunt cât se poate
de treji şi le induc şi menţin acestora somnul. Astfel, destinele a miliarde de oameni sunt deturnate, iar
omenirea, în ansamblul ei, se îndreaptă ordonat şi somnambulic spre prăpastie…
349
Dormim un somn foarte profund atunci când credem că „am învins” în lupta cu alţi semeni de-ai noştri
care cred altceva. Cum ai putea „învinge” când, evident, e vorba doar despre o mică bătălie, iar mâine
ceilalţi vor repurta la rându-le o victorie? Cum ai putea învinge când, de fapt, cei care conduc omenirea
pe mările somnului indus exact asta vor – să ne războim toţi cu toţi, să ne luptăm şi să ne detestăm, să
ne urâm şi să fim agresivi unii cu alţii până când nu mai rămâne piatră pe piatră pe Pământ şi celulă
peste celulă în trupurile noastre!?
350
Un om treaz nu va lupta niciodată împotriva altui om, chiar dacă acela ar fi întruchiparea a ce e mai rău
pe Pământ. Iar motivul, deşi poate suna ciudat, paradoxal, este foarte simplu: un om treaz ŞTIE că nu
poţi învinge niciodată întunericul. Oricât de bun ai fi, oricât de bine pregătit şi determinat, NU ai cum să
reuşeşti vreodată să cari cu roaba întunericul afară din cameră! NU aşa vei face vreodată lumină în
încăpere! Doar îţi vei irosi întreaga viaţă în aplauzele celor care te vor în întuneric, care întunericului îi
slujesc şi care te încurajează, fără ca tu să realizezi, să „lupţi cu întunericul”.
351
NICIUN om care vede lumina nu te va încuraja vreodată să lupţi cu întunericul! NICIUNUL! Cine te
încurajează să faci asta este fie un somnambul care se crede treaz, fie un om treaz care slujeşte tocmai
întunericul!
352
Cine vede lumina, cine are ochii deschişi îţi va spune ÎNTOTDEAUNA că nu poţi aduce lumina în viaţa ta
şi în lume decât FĂCÂND LUMINĂ! Aprinde lumina, un bec, o candelă, o lumânare, fă un foc din lemnele
sufletului tău… Fii tu purtător al luminii! Dă-o mai departe aşa cum ne aprindem unii altora lumânările în
Noaptea Învierii!
353
90/145
Cine vede lumina ştie că nu poţi avea lumină dacă lupţi cu întunericul. Dacă lupţi cu întunericul, singurul
rezultat va fi acela că vei rămâne în întuneric! Aşa a fost mereu şi aşa va fi mereu! Tocmai de aceea, cei
care văd, cei care ştiu cu adevărat vă vor îmboldi să faceţi lumină, vă vor spune că doar dacă vă
concentraţi pe A FACE LUMINĂ veţi putea avea cu adevărat lumină, şi nu întuneric!
354
Adevăratul „războinic al luminii” este acela care aprinde candela sufletului său, care îşi transformă
propriul spirit astfel încât acesta să devină o lumânare care arde pentru a lumina în jurul său şi pentru a
aprinde şi lumânările spiritelor altor oameni. Adevăratul „războinic al luminii” nu este acela care pozează
în „lider epocal” şi care luptă demonstrativ împotriva întunericului. Acela este fie un biet somnambul, fie
chiar un slujitor al întunericului! Cel care vrea să vă ajute să trăiţi în lumină, să VEDEŢI este acela care
vă îndeamnă, vă încurajează SĂ FACEŢI LUMINĂ, să deveniţi intermediari ai luminii, nu să luptaţi fără
nicio şansă împotriva întunericului nedând astfel nicio șansă luminii!
355
Întunericul nu poate fi învins nu pentru că ar fi mai puternic! Ci pentru că el nu e, în mod real, o prezenţă.
El este o absență – absenţa LUMINII! Tocmai de aceea, „a învinge întunericul” e, de fapt, „a face lumină”.
Este EXACT ca în viaţa de zi cu zi… A căzut curentul electric şi vrei să luminezi în casă ca să vezi pe
unde mergi? Păi şi ce faci atunci? Iei o lopată şi încerci să arunci pe geam bucăţi de întuneric aşa cum
dai zăpada ca să poţi umbla? Sau aprinzi o lumânare, o lanternă, blițul unui telefon?
356
Cei care, treji fiind, au ALES să fie slujitori ai întunericului vă vor încuraja mereu să „luptaţi împotriva
întunericului”, vă vor spune că aceasta este calea, că doar aşa puteţi învinge – fiind curajoşi, neînfricaţi,
mereu determinaţi! În realitate, nu veţi face decât să vă bateţi cu morile de vânt, veţi fi eroi legendari într-
o bulă de săpun, dormind în continuare un somn ce v-a fost indus şi care este abil menţinut inclusiv
atunci când cei mai buni dintre voi sunt păcăliţi, sunt îndemnaţi „să lupte cu întunericul”. Astfel, vă
cheltuiţi inutil cei mai mulţi ani din viaţă şi cele mai mari rezerve de energie, în loc să folosiţi aceşti ani şi
această energie pentru a FACE LUMINĂ!
357
O altă problemă a oamenilor buni ai acestei Planete este aceea că aşteaptă mereu „circumstanţele
potrivite”, contextul intern sau extern favorabil. Se agaţă de câte o platformă, de câte un partid, de câte
un „erou”, de câte un „lider”, fie el naţional sau internaţional, şi AŞTEAPTĂ ca platforma, partidul, eroul,
liderul epocal să transforme starea de fapt astfel încât ei să ajungă să se poată exprima. Realitatea crudă
este însă că aşteaptă degeaba şi că această aşteptare nu este nimic altceva decât TIMP PIERDUT!
358
Oamenii buni ai Pământului sunt împinşi astfel în trei mari categorii. Pe de o parte sunt cei care au fost
abil convinşi să „lupte împotriva întunericului”. Astfel, ei au uitat să se mai preocupe de lumină, să o
aprindă pur şi simplu pentru a nu mai fi întuneric. Pe de altă parte, sunt cei care aşteaptă „contextul
91/145
favorabil”. Astfel, ei pierd propriul timp şi timpul speciei, neînţelegând că doar DE EI depinde crearea
contextului favorabil!
Dacă vom continua să ne ducem micile lupte „împotriva întunericului” nu vom ajunge să ne ocupăm
niciodată de ceea ce e cu adevărat important: aprinderea luminii în noi şi în jurul nostru. Iar dacă vom
continua să aşteptăm „crearea circumstanţelor favorabile” de către altcineva – mereu ALTCINEVA! –,
atunci vom continua să aşteptăm o himeră ce nu va prinde niciodată realitate.
Iar a treia mare categorie este alcătuită din oamenii buni care nu sunt neapărat convinşi că „trebuie
să lupte cu întunericul”, care nu aşteaptă neapărat ca altcineva să „creeze contextul favorabil”, dar care
cer „să li se spună ce să facă”. Aceşti oameni buni trebuie să înţeleagă însă cu adevărat atât acest
mesaj, cât şi timpul devenirii noastre ca oameni, etapa în care ne aflăm cu toţii, indiferent dacă şi
conştientizăm asta. Aceşti oameni buni trebuie să înţeleagă că nimeni dintre cei care vor cu adevărat să-i
ajute nu le va spune „ce trebuie să facă”. Totul trebuie să pornească din ei, doar aşa are cu adevărat
valoare şi efect. Orice lucru făcut doar pentru că cineva în care credem ne spune să îl facem este, chiar
şi sub imperiul celor mai bune intenţii, o încălcare a liberului arbitru, o frângere a voinţei LIBERE a
omului.
359
Puteţi lucra împreună cu oameni pe care îi apreciaţi, dar nu le cereţi niciodată să vă spună „ce să faceţi”.
Pentru că, dacă sunt cu adevărat oameni liberi, NU vă vor spune. Vă vor încuraja să descoperiţi singuri
ce anume „VREŢI să faceţi”, în acord cu ceea ce sunteţi!
360
De o comunitate de oameni LIBERI care cooperează LIBER este nevoie în această etapă a devenirii
noastre. Din acest motiv, primul şi cel mai important lucru este să lăsăm să acţioneze asupra noastră
impulsul de a ne trezi şi de a fi liberi şi, în acelaşi timp, impulsul de a-i ajuta şi pe alţii să se trezească şi
să trăiască întru propria libertate.
361
Toate conflictele, mai mult sau mai puţin mimate, dintre politicieni şi partide NU au de fapt niciun fel de
relevanţă pentru cetăţean! Dacă dorim să avem oameni politici, nu doar politicieni, atunci trebuie ca în
societate să avem şi oameni sociali, nu doar cetăţeni. Cetăţenii se încolonează şi votează politicieni.
Oamenii sociali sunt cetăţeni treji, care încearcă să ajute şi alţi cetăţeni să se trezească, ştiind că doar
aşa – trezindu-se cât mai mulţi, atingându-se absolut necesara masă critică – se va putea ajunge în
situaţia în care tot mai mulţi oameni politici să schimbe destinele cetăţii. Oamenii sociali vor genera
oameni politici. Omul politic nu se poate naşte decât din omul social. Mulţi oameni sociali, mulţi oameni
politici… Mulţi cetăţeni adormiţi, mulţi politicieni somnambuli…
362
92/145
Primul semn că te-ai trezit este acela că ai înţeles două lucruri… Primul: dacă vrei să schimbi ceva,
depinde de tine şi nu de altul să acţionezi în sensul acelei schimbări. Şi al doilea: dacă vrei să schimbi
ceva, vei încerca să îi ajuţi pe cât mai mulţi semeni de-ai tăi să se trezească, ştiind că în ecuaţia lumii
moderne NUMERELE MARI CONTEAZĂ! Oricât de neplăcut ar fi, oricât de rău ar suna, aceasta este
realitatea – numerele mari contează! Nu ai cum să mişti lumea în direcţia corectă, în sensul bun decât
dacă lumea vrea şi ea asta. Iar pentru ca lumea să vrea asta, este necesar ca lumea să deschidă mai
întâi ochii…
363
Cel mai rău lucru pe care un om bun îl poate face, legat de tot ceea ce discutăm aici, este să dezvolte o
atitudine temătoare, să intre într-o defensivă încordată, să înceapă să respingă tot. Nu, e profund greşit!
NU aceasta este calea. De pildă, să luăm în discuţie tehnologia… Ideea nu este să respingem tehnologia
atunci când observăm că e utilizată pentru a-l rupe pe om de sine şi de ceilalţi, pentru a-l robotiza, pentru
a-l transforma într-un computer mergător care nu mai are nicio idee despre lumea profundă căreia îi
aparţine în mod REAL. Nu, nu acesta este drumul corect! Drumul corect este acela al contrabalansării, al
UMANIZĂRII tehnologiei. Nimic nu e rău în sine. Devine însă rău, nociv în momentul în care nu îi mai
serveşte omului, în momentul în care are ca obiectiv fundamental dezumanizarea omului.
364
Apropo de Inteligenţa Artificială, mare atenţie la capcanele care vi se pun în drum! Multimiliardari foarte
influenţi, cu afaceri în domeniul tehnologiilor avansate, au câştigat încrederea multora arătându-se foarte
preocupaţi de faptul că Inteligenţa Artificială ne-ar putea domina în scurtă vreme. Şi ce credeţi că au făcut
exact în perioada în care le-au câştigat multora încrederea vorbind despre pericolele legate de
dezvoltarea Inteligenţei Artificiale? Au dezvoltat intens, aruncând miliarde în joc, tocmai… Inteligenţa
Artificială. Acum, după ce le-au câştigat multora încrederea pozând în persoane foarte responsabile, vin
şi vă spun: „Dacă nu poţi bate Inteligența Artificială, atunci UNEŞTE-TE CU EA!”… Înţelegeţi cum pun
aceşti magnaţi ai Inteligenţei Artificiale problema!? Mai întâi, vă spun, foarte corect, că Inteligenţa
Artificială poate scăpa de sub control şi că poate ajunge să-i transforme pe oameni în propriii ei sclavi.
Apoi, se întorc cu “soluţia”: „Ca să nu te domine Inteligența Artificială, uneşte-te cu ea!”…
365
Înţelegem noi oare cu adevărat unde s-a ajuns şi ce urmează să se întâmple în foarte scurtă vreme!?
Magnaţii Inteligenţei Artificiale îi vor convinge pe mulţi să se unească, să devină una cu aceasta,
spunându-le că doar aşa o pot ţine sub control. În realitate, odată ce omul se va uni cu Inteligenţa
Artificială şi va deveni cyborg, nimic din eul său conştient, din spiritul său nu se va mai putea exprima!
366
Magnaţii Inteligenţei Artificiale vă vorbesc despre fiinţa dumneavoastră ca despre o maşină… O maşină
biologică, dar o maşină… În această paradigmă postmaterialistă (om = maşină biologică), ei vă prezintă
Inteligența Artificială ca pe o maşină mai avansată decât mașina-om. Şi, atunci, absolut logic pentru
această paradigmă, vor să vă convingă că mașina-om trebuie să devină una cu Inteligenţa Artificială
pentru ca aceasta să nu îi fie superioară.
93/145
367
…Ceea ce magnaţii Inteligenţei Artificiale, ceea ce maeştrii sectei transumaniste din Silicon Valley nu vă
spun însă este că nu sunteţi în realitate o mașină-biologică, că în realitate aveţi un suflet, un spirit, că
sunteţi mult mai mult decât o sumă de funcţii ale unor mecanisme biologice de sine stătătoare! Asta nu
vă spun transumaniștii din Valea Siliconului, din Valea Sub-Umanității, din Valea Seacă, din deşertul
postuman unde apa vie a spiritului nu udă niciun fir de nisip! NU, nu vă spun asta, deşi ei ŞTIU foarte
bine că aşa este!
368
Am mai spus-o şi o repet: să nu cădeţi în capcana de a considera că cei mai mari promotori ai
materialismului sunt la rândul lor nişte materialişti! NU! Nicidecum! Aceştia sunt perfect conştienţi de
existenţa spiritului şi a lumii spirituale. Şi tocmai de acest spirit şi de această lume spirituală vor să vă ţină
departe! Tot ceea ce fac nu e îndreptat spre a vă ajuta să vă apropiaţi de omul profund din voi. Tot ceea
ce întreprind ei este pentru a vă face să uitaţi total de acest om profund. Apoi, în deşertul spiritului, într-o
umanitate golită de propriul conţinut, vin cu „soluţia salvatoare” a unirii cu Inteligenţa Artificială!
369
Inclusiv toate instituţiile internaţionale care iau în dezbatere pericolele Inteligenţei Artificiale nu fac altceva
decât să bată apa în piuă! Pentru că nu poţi înţelege cu adevărat de ce e dezvoltată Inteligența Artificială,
de ce se urmăreşte transformarea oamenilor în cyborgi, decât dacă înţelegi mai întâi care este lumea
REALĂ a omului şi care este adevăratul său Destin! Dacă nu eşti conştient de propriul spirit, dacă nu eşti
conştient de lumea spirituală în care trăim în fiecare clipă a vieţilor noastre, atunci nu ai cum să găseşti
soluţii pentru problema riscurilor implicate de dezvoltarea Inteligenţei Artificiale!
Oricât s-ar dezbate şi oricât s-ar încerca reglementarea dezvoltării Inteligenței Artificiale, nu se va realiza
absolut nimic câtă vreme cei care încearcă o astfel de reglementare nu sunt fiinţe TREZE, oameni care
să fie capabili să pună corect problema pentru a putea fi aflată apoi corect şi soluţia!
370
…Vedeţi, am plecat de la politică şi am ajuns la Inteligenţa Artificială, la iminenta unire cu aceasta, la

transformarea oamenilor în cyborgi, la anularea spiritului şi la tratarea omului ca mașină-biologică… De
ce am ajuns la aceste subiecte tocmai când vorbeam despre politică şi politicieni!? – Pentru că EXACT
despre astfel de lucruri – esenţiale! – ar trebui să vă vorbească politicienii! Oameni politici adevăraţi, care
înţeleg lumea, care sunt treji, care sunt conştienţi de viaţa complexă a omului profund din ei şi din ceilalţi,
astfel de oameni politici despre astfel de lucruri v-ar vorbi…
371
De ce credeţi că asistăm la acest tsunami de trivial şi superficialitate care culcă la pământ tot ce e frumos
şi profund? Pentru că există, la nivel mondial, un plan foarte bine pus la punct – acela prin care anumite
grupuri se asigură că cea mai mare parte a omenirii nu ajunge aproape niciodată la autosondare, la
94/145
întrebările esenţiale despre sine, despre ceilalţi şi despre lume. Microcosmosul-om nu mai ajunge să se
conştientizeze pe sine ca fiinţă spirituală – parte a unui macrocosmos spiritual, a unei lumi spirituale cât
se poate de vii şi reale. Acesta este motivul pentru care tot ce înseamnă viaţa unui om, de la naştere şi
până la moarte, este astfel organizat şi dirijat încât aproape nimeni să nu mai deschidă larg ochii.
Aproape nimeni nu mai vede dincolo de pânza de păianjen ţesută pretutindeni, în care zacem fără vlagă
spirituală şi fără aplomb sufletesc.
372
E nevoie să ne oprim de fiecare dată puţin pentru a încerca să înţelegem CE se întâmplă şi DE CE se

întâmplă. De exemplu, de cel puţin 30 de ani, dar mai ales în ultimul deceniu, oricine poate remarca o
creştere colosală a interesului pentru filme şi cărţi de ficţiune, în special ficţiune supranaturală. Sălile
cinematografelor sunt arhipline, iar platformele online sunt folosite la intensitate maximă de fiecare dată
când un nou film cu personaje şi lumi magice apare. …Explicaţia e foarte simplă. Omul profund e văduvit
de lumea sa profundă, omul profund din omul cotidian simte că se sufocă, simte că se usucă, neprimind
de la omul cotidian, neprimind de la societate nici măcar un degetar de apă vie. Din acest motiv, fără să
conştientizeze, miliarde de oameni caută eliberarea din chingile cotidianului sec şi lipsit de rost. Oamenii
evadează cu ajutorul filmelor, cu ajutorul cărţilor, cu ajutorul muzicii, cu ajutorul realităţii virtuale… şi aşa
mai departe.
373
Fiecare dintre noi este exact ca o păpuşă Matrioska: un om în interiorul altui om… Fiecare dintre noi e un
om profund aflat în interiorul omului superficial. Omul profund este ţinut ferecat, înfometat, însetat şi
frustrat de omul cotidian. Omul cotidian este în mare măsură o iluzie, un conglomerat de condiţionări
sociale, de preconcepţii lipsite de orice fel de însemnătate. Toată societatea omenească este construită
în jurul omului cotidian, nu în jurul omului profund. Inclusiv toate „reformele”, chiar dacă ele sunt
concepute de persoane cât se poate de bine intenţionate, se învârt tot în jurul omului superficial cotidian.
Tocmai de aceea, umanitatea nu are cum să treacă la nivelul următor, nu poate face nici măcar un pas
înainte, nu poate reforma cu adevărat viaţa sa economică, politică şi socială câtă vreme continuă să pună
în centru omul cotidian – adică acel produs social aspiritual, lipsit de orice fel de conţinut sufletesc şi
spiritual.
374
Legile, educaţia, politica, economia, afacerile interne şi relaţiile externe ale statelor lumii sunt concepute
pentru omul superficial, pentru omul cotidian, iar nu pentru omul profund, pentru omul spiritual. Ca atare,
o s-o spun răspicat: e absolut inutil să vă puneţi speranţele în capacitatea unui om sau a câtorva oameni
de a schimba un Sistem care nu a fost conceput acum un an, doi, ci care a fost bine, abil pus la punct şi
desăvârşit timp de secole. Un om sau câţiva oameni, chiar dacă au sprijin popular masiv, NU pot schimba
în realitate mare lucru. Pentru o schimbare reală, este nevoie ca TOŢI, ca absolut toţi cei care îşi doresc
schimbarea să se implice. Trăim într-o perioadă a dezvoltării speciei omeneşti în care nu mai este posibil
că destinele tuturor să fie schimbate în bine de un om sau de o mână de oameni. Trăim în Era Libertății
conştiinţei omeneşti. Chiar dacă mult prea mulţi nu sunt conştienţi de aceasta, chiar dacă mult prea mulţi
95/145
nu preţuiesc nici măcar drepturile şi libertăţile elementare, realitatea este că ne aflăm, cu toţii, în plin Ev
al Libertăţii! Dacă vom conştientiza acest lucru, dacă vom începe să înţelegem cu adevărat lumea şi pe
noi înşine, atunci, abia atunci vom putea să schimbăm cu adevărat societatea noastră.
375
Mare parte din ceea ce numim „drepturi şi libertăţi fundamentale”, oricât de bune şi de necesare ar fi, nu
sunt mai mult decât drepturi şi libertăţi ale omului cotidian, ale omului superficial. Adevărata libertate,
interioară şi socială, vine însă abia cu deşteptarea omului profund în interiorul omului superficial. Păpuşile
Matrioska… Omul profund iese din omul superficial… Doar atunci lumea profundă devine posibilă…
…Înţelegeţi? Vrem o lume frumoasă, o lume cu sens şi rosturi, dar nu pricepem că lumea aceasta nu
poate fi lumea omului cotidian, ci DOAR lumea omului spiritual! Lumea omului nu va arăta cu adevărat
bine decât atunci când va deveni lumea omului spiritual. Mai bine spus, lumea reală a omului spiritual
trebuie percepută, înţeleasă, simţită şi asumată, dacă dorim cu adevărat să construim o societate mai
bună. …Apropo de acest „mai bună”… „Mai bună” pentru CE şi pentru CINE? Ce înseamnă „societate
mai bună”? Care este „mai binele”, binele superior, binele mai mare? …Aceasta este o întrebare
esenţială, pe care nu prea şi-o pune nimeni.
376
Atât tendinţa evolutivă firească spre fraternitate umană, cât şi tendinţa susţinută artificial către ură şi
segmentare nu privesc doar grupuri, fie ele şi foarte mari, de oameni, ci privesc întreaga umanitate. Ca
atare, orice efort îndreptat către dezvoltarea unei societăţi omeneşti sănătoase nu poate, nu MAI poate fi
doar un demers local. Ceea ce se petrece cu oamenii, în sens negativ, este rodul unor acţiuni de
anvergură planetară. Prin urmare, este de la sine înţeles că cine vrea cu adevărat să sprijine depăşirea
acestei mari cumpene a umanităţii nu o poate face decât adresându-se oamenilor de pe întreaga planetă.
Orice construcţie strict locală va eşua, indiferent cât de multe bune intenţii stau la bază. Nu poţi
contrabalansa un efect global acţionând doar local. Sigur, acţiunile vor fi în mare măsură locale, însă
conştientizarea misiunii trebuie să atingă masa critică la nivel GLOBAL!
377
Absolut toate domeniile vieţii omului sunt aşezate pe temelii false, câtă vreme nu este conştientizată
natură spirituală a acestuia. Dacă cei care elaborează programele educaţionale, economice, sociale nu
sunt conştienţi de propriul spirit, nu realizează că trăiesc, ca fiinţe spirituale, într-un univers spiritual,
atunci este pur şi simplu imposibil să iasă ceva bun din programele lor, oricât de bine intenţionaţi ar fi. Din
clipa în care omul este recunoscut în complexitatea şi profunzimea sa, orice cadru care îl implică va purta
pecetea complexităţii şi a profunzimii.
378
Un politician onest va recunoaşte că partidele – nu doar într-o anumită țară, ci pretutindeni – sunt
organizate ca nişte găşti. Nu în sens infracţional – deşi se întâmplă şi aceasta –, ci în sensul dublei
măsuri: al nostru e bun şi al lor e rău, chiar dacă amândoi au spus sau au săvârşit acelaşi lucru. Orice
politician onest va admite aceasta, iar orice cetăţean cu adevărat LIBER va observa acest fapt. …Şi
atunci, ce e de făcut? Renunţarea la partide, dezvoltarea unui alt sistem reprezentativ, democratic?
96/145
Posibil, însă nu aceasta este ideea. Nu vom rezolva nimic dacă, observând că un sistem este putred, ne
hotărâm să îl eliminăm cu totul. Chiar dacă facem asta, chiar dacă ne apucăm să creăm alt sistem, cu
totul nou, cu totul diferit, în scurtă vreme şi acesta va fi corupt, şi acesta va începe să aibă un sâmbure
putred. Iar explicaţia este foarte simplă: nu plecăm de unde ar trebui să plecăm. Plecăm de la sistem, în
loc să plecăm de la cei care creează şi întreţin respectivul sistem. În loc să plecăm de la oamenii care
generează, întreţin şi populează sisteme, plecăm chiar de la sisteme. …Greşit, fundamental greşit! Dacă
nu se schimbă, fundamental, modul de raportare a omului la sine şi la ceilalţi, atunci putem schimba
miliarde de sisteme. Nimic nu se va schimba, cu adevărat, în bine! Vom avea doar iluzia unei forme
superioare. În realitate, noua formă va avea acelaşi conţinut superficial, nedemn de înălţimea şi
adâncimea fiinţei omeneşti!
379
Tocmai acesta este motivul pentru care “întoarcerea la om” sau “reaşezarea omului în centru” nu sunt
doar sloganuri, ci reprezintă adevărata cheie care poate deschide adevărata uşă către nivelul următor.
Însă nu e vorba despre o întoarcere la om aşa cum este el înţeles în prezent. E vorba despre o
întoarcere la om aşa cum este el de fapt, în toată complexitatea sa. Câtă vreme omul, care este o fiinţă
eminamente spirituală, nu este recunoscut şi nu se recunoaşte ca atare, ca fiinţă spirituală, la ce… “om”
ne-am putea întoarce, ce… “om” am putea aşeza în centru!? În centru ar trebui să așezăm omul ca fiinţă
spirituală, iar nu omul ca sumă de clişee cotidiene.
380
Neacceptând apartenența omului la lumea spirituală, decăderea societăţii omeneşti se va accelera teribil
în următorii ani. Iar motivul e unul foarte uşor de întrezărit: dacă ţi se refuză accesul la cea mai
importantă parte a ta, la esenţa ta, singura care te poate cu adevărat ajuta să te simţi împlinit, atunci
frustrarea subconştientă te va îmboldi să cauţi mereu noi şi noi distracţii. Distracţii în sensul de
distragere… Când atracţia către propriul spirit este oprită artificial, rezultă distracţia, căutarea la nesfârşit
a unui fals conținut pentru golul sufletesc şi spiritual.
381
Un sfat: când cineva se erijează în instanţă spirituală sau morală şi începe să elibereze – în mintea sa,
desigur – certificate de “om cinstit” sau de “bun cetăţean”, aveţi un singur lucru sănătos de făcut –
FUGIŢI! Omul acela e luat… E plină scena publică de virtuoşi închipuiţi! Cum îi puteţi identifica? E foarte
simplu… Virtuosul închipuit are două caracteristici de care nu poate scăpa, pe care nu le poate masca.
Prima: va încerca mereu să stabilească el cine e şi cine nu e “om bun”, “om cinstit”, “bun cetăţean” (şi
aşa mai departe). Şi a doua: va manifesta mereu, în tot ceea ce spune şi tot ceea ce face, un soi de
infatuare agresivă – el e “omul superior”, el e “omul bun”, “modelul”, “bunul cetăţean” (etc.).
382
97/145
În politică, virtuosul închipuit va vorbi cu “electoratul” de pe poziţia imaculatului inchizitor, care, de perfect
ce e, se simte mereu îndreptăţit şi chiar obligat moral să arunce anatema asupra celorlalţi. În jurnalism,
virtuosul închipuit va certa pe toată lumea şi se va înfăţişa publicului drept instanţă morală şi
cetăţenească supremă, drept impozantă figură socială, care, de la ameţitoarea înălţime a probităţii sale
morale, poate şterge pe jos cu toţi imperfecţii care îi intră în pix sau în glas. În viaţa spirituală, virtuosul
închipuit se va urca singur pe soclu, ne mai având răbdare până i se face obligatoria statuie, şi va începe
să livreze discursuri epocale, plin până la refuz de golul infinit al falsei sale altitudini morale.
383
„Dacă vom reforma economia astfel încât cetăţenii să fie prosperi material, să aibă tot ceea ce au nevoie,
atunci vom putea discuta şi despre spirit.” …Foarte des auzim această idee, de foarte multe ori este
„concluzia” care închide orice şansă de dialog real, de comunicare profundă. În mintea celor care spun
aşa ceva spiritul este un soi de lux ipotetic, un fel de „fiță intelectuală”, un anumit tip de snobism filosofic.
În realitate, spiritul este sâmburele omului, esenţa sa. Iar îndepărtarea de această esenţă este principala
cauză a problemelor lumii. Tocmai pentru că omul ESTE esenţialmente o fiinţă spirituală, tocmai hrănirea
acestui spirit este singura cale pentru a hrăni şi trupul. Altminteri, câtă vreme vom continua să bâjbâim în
întunericul societăţii actuale, câtă vreme vom continua să vieţuim în loc să trăim, cât timp ne vom ignora
propriul spirit, propria viaţă spirituală, propria realitate profundă, NU vom fi capabili să rezolvăm, nici
global, nici local, problema sărăciei, problema violenţei, a conflictelor, a războaielor.
384
Câtă vreme tocmai refuzul conştientizării naturii noastre spirituale este cauza cea mai profundă pentru
răul social, pentru răul mondial, este de la sine înţeles că numai remedierea acestei probleme poate
aduce, ca efect natural, atât pacea, cât şi bunăstarea materială. Pacea nu poate fi adusă şi păstrată de
niciun partid, de niciun erou mondial sau naţional, de niciun guvern, local sau global, de nicio instituţie, de
niciun stat „mesianic”. Pacea şi bunăstarea materială nu pot apărea pe Pământ, în mod real, decât ca
efect al trezirii oamenilor la realitatea profundă în care trăiesc în fiecare secundă a vieţilor lor, chiar dacă
nu au habar de aceasta.
385
Ceea ce ne-am obişnuit să numim „pace” nu e, de fapt, decât pauza dintre două războaie. Ceea ce ne-
am obişnuit să numim „prosperitate” nu e decât prosperitatea unora simultan cu sărăcia altora, ori, la fel
ca în cazul păcii – pauza dintre două crize economico-financiare. În realitate, nu avem nici pace, nici
prosperitate, iar cea mai mare parte a oamenilor trăiesc doar într-o bulă iluzorie, în care au fost vârâţi fără
să realizeze şi despre care li s-a spus că ar fi… „lumea”.
386
„Realismul” celor care conduc statele e doar convingerea că văd bine a celor care trăiesc într-o bulă
iluzorie. Adevăratul realism este al celor care văd cu adevărat lumea, dincolo de pereţii bulei de săpun în
care plutim cu spiritele aţipite. Nu există „realism” decât acolo unde există cunoaştere a realităţii. Iar
pentru cineva care cunoaşte realitatea propriului spirit şi realitatea universului spiritual în care trăim cu
toţii şi despre care majoritatea nu ştim absolut nimic, pentru un astfel de om, care este conştient, treaz,
„realismul” cotidian nu e nimic altceva decât un miraj fără niciun fel de legătură cu REALITATEA.
98/145
387
Acest mesaj, trebuie subliniat, nu este supus niciunei dezbateri, niciunei polemici, dintr-un foarte simplu
motiv: cine îl înţelege cu adevărat – îl înţelege, cine nu – nu. Nu are niciun rost să te contrazici cu cineva
care umblă legat la ochi dar care îţi spune, pe un ton superior-zeflemitor, ca el e „realist” şi că tu eşti
„visător”. În realitate, situaţia este exact pe dos. „Visătorul” e un om treaz, care vede cu adevărat lumea,
din el şi din afara lui, în vreme ce „realistul” e un ins care trăieşte într-un vis prefabricat, unul care, pentru
mulţi, durează o viaţă întreagă…
388
Acesta este motivul pentru care insist ca aceia care rezonează cu adevărat cu tot ce scriu aici să nu
pornească nicio polemică şi nici să nu accepte vreuna. Nu este vorba despre lipsă de respect față de
opinia altuia, ci despre… REALISM. NU ai cum să îl faci pe un om să VADĂ ceea ce tu vezi decât dacă
acceptă mai întâi că e legat la ochi şi dacă VREA cu adevărat să-şi lase ochii LIBERI. De aceea tot repet
că SINGURA ŞANSĂ este că tot mai mulţi oameni să se trezească. Binele omenirii nu poate veni,
inclusiv strict material, economic, decât ca urmare a trezirii omenirii, a cât mai multor oameni.
389
Este necesar ca fiecare să ALEAGĂ – între a rămâne în corturile ridicate de oameni pe locul deraierii
propriului tren şi a reaşeza trenul propriului Destin pe șine pentru a merge MAI DEPARTE. Până la urmă,
totul se reduce la această ALEGERE esenţială. Important este ca acest mesaj să circule cât mai mult,
astfel încât cât mai mulţi oameni să aibă posibilitatea de a ALEGE să se întoarcă în propria matcă.
390
Aveţi încredere în OM! OMUL TREAZ va găsi întotdeauna calea de a face BINE, folosind ceea ce ştie,
folosindu-şi aptitudinile, cunoştinţele. În schimb, omul cu ochii legaţi, oricât de inteligent şi de bine instruit
ar fi, nu va putea niciodată să fie o parte a adevăratei schimbări. NU poţi schimba absolut nimic câtă
vreme nu eşti treaz. Iar dacă te-ai trezit, dă lumina mai departe… Cu cât mai multă LUMINĂ va fi pe
Pământ, cu atât mai bine vom vedea, cu toţii, în noapte!
391
Un om cu spirit viu (cu alte cuvinte, un om CONŞTIENT de propriul spirit) va face bine în jurul său
oriunde îl vor purta paşii propriei vieţi. Un om adormit doar va visa că face bine, închis în bula de săpun
pe care i-au construit-o maeştrii disimulării, tartorii lumii celei mari.
392
Putem face multe lucruri împreună dar, dacă aţi primit cu adevărat aceste rânduri, dacă seva acestui
mesaj circulă cu adevărat, atunci veţi susţine şi trezirea altor semeni, veţi găsi alţi oameni treji cu care să
puteţi lucra şi, astfel, o nouă formă socială se va putea naşte. La fel ca şi cel care scrie acum aceste
rânduri, vă veţi face un ţel în viaţă din a încerca să bateţi la poarta spiritului semenilor dumneavoastră.
99/145
Bateţi cu încredere, dar cu dragoste! Nimeni nu are dreptul să forţeze uşa spiritului nimănui! Dacă vor
avea urechi de auzit, vor auzi când bateți la uşă, aşa cum cine are urechi de auzit aude cum şi eu bat la
uşile spiritelor celor care citesc aceste rânduri chiar în aceste clipe. Dacă vor avea ochi de văzut, vor
vedea lumea de dincolo de bula de săpun în care stau închişi crezându-se liberi, aşa cum oricine citeşte
aceste rânduri o va fi spart pe a sa sau ar putea-o oricând sparge…
393
Cei care înţeleg cu adevărat realitatea, care sunt cu adevărat REALIŞTI, PRAGMATICI, vor acţiona
folosind elementele, seva şi impulsurile acestei REALITĂŢI. Paradoxal, utopic nu e să crezi că lumea se
poate schimba în bine, ci utopic e să crezi că ea mai poate continua aşa cum este acum! Iar lumea nu se
poate schimba în bine decât atunci când lumea porneşte a se cunoaşte pe sine. NU există BINE fără
CUNOAŞTERE şi nu există cunoaştere reală fără IUBIRE. Nu „iubirea” superficială, ci iubirea profundă
faţă de OMUL PROFUND din tine şi din semenii tăi…
394
În orice caz, cine citeşte aceste rânduri şi mai are încă dubii cu privire la ce înseamnă să fii cu adevărat
„realist” se poate convinge singur punându-şi următoarele întrebări: „Unde ne-au adus, până acum, cei
care se pretind a fi „realişti”, „pragmatici”? Cum arată lumea noastră acum, când ea este condusă de
aceşti „realişti”, de aceşti „pragmatici”?”… Cine îşi pune cu adevărat aceste întrebări înţelege rapid că
lumea croită după clişeele şi principiile aşa-zişilor „realişti” şi „pragmatici” este de fapt cât se poate de
nerealist şi de nepragmatic condusă. Cum să fii realist dacă nu ai nicio idee despre realitate? Cum să fii
pragmatic dacă, nevăzând realitatea, acţionezi legat la ochi?
395
Toate problemele lumii noastre îşi au cauza în superficialitate, în lipsa de profunzime, în absenţa oricărei
viziuni care să pornească dintr-o cunoaştere a lumii dincolo de epiderma ei. Iar rezolvarea problemelor
lumii nu va veni NICIODATĂ de la partide, de la instituţii, de la… forme. E nevoie de conţinut, iar acest
conţinut nu poate fi produs decât de către oameni treji, nu de oameni care dorm!
396
Dacă cineva se lasă cu adevărat pătruns de acest mesaj, de conţinutul său, de impulsurile pe care le
poartă în el, atunci nu va avea absolut NICIO importanţă, de pildă, din ce partid face parte sau ce
orientare politică are. Pentru că realitatea este dincolo de partide, iar dacă partidele îşi doresc într-adevăr
să fie alcătuite din oameni REALIŞTI, atunci partidele trebuie să devină interesate de realitate! Realitatea
nu e nici de stânga, nici de centru, nici de dreapta, nici de Est, nici de Vest, nici de Nord, nici de Sud, nu
e nici albă, nici neagră, nici galbenă, nici roşie. Realitatea e una singură – suntem fiinţe spirituale, suntem
mult, infinit mai mult decât oglinda ne arată! Şi trăim într-o lume spirituală care înconjoară şi întrepătrunde
tot ceea ce ne-am obişnuit noi să numim „lume”. O lume căreia îi aparţinem şi de care nu ne separă
decât propria comoditate. Cine munceşte cu sine şi udă zilnic vlăstarul din sufletul său care îl îndeamnă
să facă tot ceea ce face pentru binele celorlalţi, fără a le încălca liberul arbitru, acela este REALISTUL,
PRAGMATICUL care chiar poate schimba lumea în bine. Restul sunt doar discuţii interminabile, certuri
televizate, reale sau mimate, polemici sterile şi vorbe goale!
100/145
397
Viaţa e MULT mai mult decât ceea ce nu am mai putut face în lunile în care aproape toată Planeta a fost
sub stare de urgenţă. Viaţa e tocmai ceea ce contextul actual poate trezi în noi – asta numai dacă suntem
dispuşi să ne lăsăm treziţi… Orice piedică ESTE o oportunitate. De-a lungul întregii vieți ni se oferă,
individual şi colectiv, numeroase şanse camuflate în obstacole. Depinde numai de noi ce facem cu toate
aceste şanse, cu toate aceste oportunităţi. Ne putem lamenta, ne putem consuma frustrările pe reţelele
de socializare sau în faţa televizorului, putem deplânge „soartă crudă”, putem continua să ne războim
între noi (adică să facem EXACT ceea ce maeştrii segregării şi ai manipulării vor de la noi) sau putem
folosi acest moment, această criză mondială (indusă sau nu) pentru a schimba complet perspectivele,
paradigma. Dacă nu o vom face, vom rata una dintre cele mai importante ocazii şi vom continua să ne
îndreptăm cu paşi repezi spre un dezastru planetar iminent.
398
Trezeşte-te, OMULE! Eşti mult mai mult decât te-au convins că eşti! Ieşi din bula de săpun în care te-au
închis şi despre care ţi-au spus că este „lumea”! Deschide ochii şi VEZI! Cei care te-au închis într-o bulă
de săpun trăiesc de fapt în afara ei! Cei care îţi spun că nu eşti o fiinţă profundă, că nu ai un spirit viu, că
nu trăieşti în fiecare secundă a existenţei tale într-o lume spirituală reală sunt fiinţe perfect conştiente de
spiritul lor şi de spiritul tău, sunt fiinţe perfect conştiente de spiritul despre care ţie îţi spun că nu există!
399
Desigur, victimele intelectualismului sec, ale materialismului vid vor cere… „dovezi” în sprijinul celor
spuse aici. Vor cere „dovezi”, de pildă, cu privire la aserţiunile despre spirit şi despre lumea spirituală.
Două răspunsuri sunt suficiente. Primul: cine vrea „dovezi” poate începe să experimenteze singur. Cum i-
ai putea „dovedi” unui om că are un spirit şi că trăieşte într-o lume spirituală pe care nu ştie cum să o
perceapă? Nu ai putea face aşa ceva direct. Dacă ar fi atât de simplu, am fi rezolvat demult această
problemă pe Pământ… E ceva mai dificil. Cine este atât de închis încât în spiritul său nu a pătruns chiar
nimic din acest mesaj sau din alte mesaje similare primite de-a lungul vieţii sale nu are cum să obţină o
„dovadă” a existenţei spiritului său decât dacă are curajul să muncească, să trudească puţin. O poate
face în nenumărate feluri, dar cel mai la îndemână este să îşi folosească propria minte şi să gândească
până la capăt posibilitatea sau imposibilitatea existenţei spiritului. Dacă o va face, va descoperi prin acest
simplu exerciţiu – cu condiţia să fie dus până la capăt! – că i se deschid perspective noi pe care, până
atunci, nu le-a întrezărit.
400
Iar al doilea răspuns pentru cel care cere „dovezi” este formulat într-o contra-întrebare: „Ce dovezi ai că
tu însuţi eşti chiar real şi nu doar o plăsmuire, ori o simulare?”. Chiar aşa, cum poate „dovedi” cineva care
cere „dovezi” despre existenţa spiritului că propria sa existenţă materială e reală? – Scepticul va
răspunde că poate dovedi acest lucru pentru că el percepe această lume. Dar, dacă despre percepţii este
vorba, atunci i se poate replica faptul că lumea spirituală poate fi la rândul ei percepută, însă prin
dezvoltarea unor altfel de organe de percepție… Iar dacă un om percepe şi lumea pe care el o percepe,
101/145
dar şi lumea pe care el nu o percepe, nu e oare acel om mai aproape de a înţelege ansamblul? Dacă un
om se încăpăţânează să trăiască o viaţă întreagă pe un singur etaj, ce vină are cel care foloseşte scările
şi liftul pentru a se plimba prin întreaga clădire!?…
401
Rolul corect al justiţiei nu trebuie să fie niciodată acela al unei Inchiziţii care, pozând în grupare prea-
pură, imaculată, să arunce anatema, oprobriul public asupra altor oameni. Într-un „stat de drept”
adevărat, procurorul-om nu va saliva satisfăcut dacă a obţinut ani grei de puşcărie pentru un alt om.
Sigur, trebuie să-şi facă treaba şi şi-o va face. Însă, chiar dacă va obţine condamnarea la o pedeapsă
privativă de libertate, acest lucru nu va fi motiv de satisfacţie, ci de tristeţe profundă. Tristeţe pentru că
încă un semen de-ai săi, de-ai procurorului, s-a îndepărtat îngrozitor de mult de ceea ce îl defineşte ca
om frumos, ca om profund, ca om spiritual.
402
Într-un stat de drept adevărat, facultatea de drept şi, ulterior, educaţia profesională continuă în cadrul
instituţiilor de profil se vor asigura că nu poate deveni procuror decât o persoană cu un nivel ridicat de
umanitate, o persoană care nu va jubila atunci când un om este condamnat pe baza probelor pe care el,
ca procuror, le aduce, ci care, din contră, va resimţi orice condamnare obţinută ca pe încă o înfrângere a
omului în lupta cu natura sa inferioară.
403
Procurorul trebuie să îşi facă datoria. Un infractor trebuie oprit, pentru că prin infracţiunea sa afectează
binele celorlalţi. Fără doar şi poate, un infractor trebuie oprit şi, în acest stadiu de dezvoltare a umanităţii,
este nevoie şi de sancţiuni. Însă planurile nu trebuie nicidecum încurcate. Una e să-ţi faci treaba, ca
procuror, şi să opreşti un infractor, iar cu totul altceva să exulţi, să simţi furnicături de plăcere atunci când
„bagi pe cineva la puşcărie”. În cazul în care obţinerea unei condamnări te face să salivezi de plăcere ca
atunci când mănânci o savarină însiropată, e vremea să ieşi din sistemul de justiţie sau să fii grabnic
scos de acolo!
404
De ce nu are ce să caute în sistemul de justiţie un procuror care simte satisfacţie în obţinerea de

condamnări? Pentru că înseamnă că el nu îşi mai face treaba doar pentru binele oamenilor, ci îşi face
treaba pentru satisfacerea propriei pofte: pofta de a condamna! Dacă un procuror simte POFTA DE A
CONDAMNA, acela nu e procuror, ci CĂLĂU. Iar obţinerea unei condamnări, chiar dacă e vorba despre
un infractor dovedit, nu va genera doar bine social, ci şi foarte mult rău. Pentru că nu va mai fi vorba
despre sancţionarea obiectivă a unui infractor, ci despre satisfacerea poftei de a sancţiona, de a obţine o
condamnare.
405
102/145
A „condamna” vine de la a „damna”. Este o treabă necurată, tenebroasă, un „demon” care îl împinge pe
om să săvârşească o faptă reprobabilă, iar acest fapt este urmat de o „condamnare”, de o „damnare”, de
o repudiere cel puţin temporară a acelui om. Or, pentru un om sănătos pe dinăuntru, acest lucru nu poate
reprezenta niciodată o bucurie, o satisfacţie. Cel puţin pentru un procuror sau un judecător, satisfacţia
condamnării sau a obţinerii condamnării nu ar trebui să apară NICIODATĂ! Iar, dacă se întâmplă, corpul
procurorilor sau al judecătorilor ar trebui să se sesizeze imediat şi să hotărască scoaterea cel puţin
temporară din sistemul de justiţie a celui care jubilează atunci când condamnă sau atunci când obţine o
condamnare. Este o chestiune vitală, în absenţa căreia nu vom avea niciodată o justiţie adevărată, ci o
inchiziţie adevărată!
406
Cât despre cetăţeni… Dacă jubilezi atunci când cineva este condamnat, atunci te condamni chiar tu pe
tine. Plăcerea de a şti că altcineva suferă, oricâte circumstanţe ţi-ai putea atribui, te duce cu siguranţă în
zona sub-umanității tale. O ţară cu cetăţeni maturi din punct de vedere moral şi uman nu se va mişca
social şi politic împinsă de tot felul de curenţi de ură. Iar satisfacerea nevoii de răzbunare, împlinirea urii
nu vor face decât să atragă o inevitabilă satisfacere a nevoii de răzbunare, o inevitabilă împlinire a urii şi
în sensul celălalt. Cine ridică sabia pentru a apăra acţionează corect. Cine ridică însă sabia pentru
satisfacţia de a lovi este un om care aleargă invers pe propria cale a desăvârşirii…
407
O justiţie corectă nu e doar o justiţie neinfluenţată economic sau politic. O justiţie corectă este în primul
rând o justiţie aplicată de către oameni corecți, de către oameni preocupaţi în cel mai înalt grad de
desăvârşirea lor ca oameni.
Sunt câteva sectoare unde nu ar trebui să activeze decât oameni preocupaţi în cel mai înalt grad de
propria umanitate: educaţia, politica, justiţia, medicina. Un profesor nu e cu adevărat profesor, un medic
nu e cu adevărat medic, un om politic nu e cu adevărat om politic, un procuror nu e cu adevărat un
procuror, un avocat nu e cu adevărat un avocat şi un judecător nu e cu adevărat un judecător dacă
fiecare dintre ei nu e, cu adevărat, UN OM!
408
O justiţie adevărată este, prin urmare, o justiţie UMANĂ. Una în care procurorul nu jubilează când obţine
o condamnare, ci are conştiinţa îndeplinirii datoriei profesionale şi sociale şi, deopotrivă, sentimentul unei
tristeţi profunde – tristeţea că încă un semen de-ai săi a căzut în golurile sub-umanului. Una în care
judecătorul nu salivează atunci când hotărăşte condamnarea cuiva, ci are aceeaşi trăire combinată:
conştiinţa îndeplinirii misiunii profesionale şi sociale, însă NUMAI împreună cu sentimentul de profundă
tristeţe cu privire la un nou eşec uman al unui semen de-ai săi! Una în care avocatul caută să găsească
circumstanţe atenuante atunci când ştie că al său client chiar a săvârşit o infracţiune şi nu îşi foloseşte
cunoştinţele şi abilităţile profesionale pentru a-şi prezenta clientul drept nevinovat.
409
103/145
La fel ca şi în cazul educaţiei, politicii şi economiei, şi în cazul justiţiei trebuie să începem construcţia
oricărui edificiu numai după ce ne vom fi asigurat că avem o bază UMANĂ stabilă, puternică, sigură.
Altminteri, vom avea parte de multe abuzuri în justiţie, iar tocmai acel sector social care ar fi trebuit să ne
protejeze de răul provocat de alţi oameni, prin sancţionarea acestora, va spori la rândul său răul social
transformând dreptatea în satisfacţie a condamnării. În acest fel, justiţia nu va mai fi justiţie, ci se va
transforma în inchiziţie!
410
Este vorba, aşadar, de o esenţială nuanţă: MODUL în care este săvârşit actul de justiţie! Dacă e justiţie
adevărată, atunci e corectitudine profesională dublată de empatie morală, de deplângerea căderii în
greșeală a unui semen. Dacă, din contră, nu e justiţie ci inchiziţie, atunci avem de a face cu răzbunare şi
sadism sub-profesional (plăcerea sub-umană de a-i cauza altuia suferinţă prin exercitarea profesiei tale).
De această nuanţă esenţială depinde întregul edificiu al justiţiei, întregul „stat de drept”! Procurorul
obţine condamnarea şi judecătorul condamnă cu satisfacţie sau cu tristeţe? E pur şi simplu ESENŢIAL!
Dacă e tristeţe, e justiţie. Dacă e satisfacţie, e inchiziţie.
411
De ce e rău ceea ce transferă în societate un magistrat care se bucură când condamnă sau când obţine
o condamnare? Pentru că ceea ce transferă nu e corectitudinea dublată de empatie, ci dorinţa de
răzbunare, ura şi plăcerea de a produce sau de a percepe suferinţa cuiva. Un magistrat nu e cu adevărat
un magistrat dacă transferă astfel de trăiri în societate. Pentru că, astfel, ar contribui la dezvoltarea unei
societăţi bazate pe ură şi răzbunare, în loc să contribuie la o societate bazată pe corectitudinea empatică.
412
Ce vrea să însemne această „corectitudine empatică” în actul de justiţie? Este vorba despre a aplica
justiţia CORECT, însă în acelaşi timp UMAN! Nu în sensul de a ignora o infracţiune, ci în sensul de a-l
trata pe infractor ca pe un om decăzut care ar putea cândva să se ridice din nou la înălţimea umanităţii
sale. Un procuror şi un judecător nu trebuie să vadă în infractor un duşman, ci un om care a greşit sau,
de la caz la caz, a căzut chiar în zona sub-umană. Sigur că e firească pornirea de a detesta o persoană
care a săvârşit o faptă oribilă. Şi sigur că acea persoană trebuie sancţionată drastic pentru fapta sa. Însă
cel care înfăptuieşte actul de justiţie nu îşi poate permite LUXUL unei asemenea trăiri. El trebuie să
lucreze cu sine astfel încât să poată simţi tristeţe chiar şi atunci când condamnă o astfel de persoană! De
ce? Din două motive… Ca magistrat, ca persoană care înfăptuieşte actul de justiţie, trebuie să se abţină
de la a transmite în societate otrava urii şi a răzbunării. De asemenea, ca magistrat, el nu trebuie să
accepte să se transforme într-o persoană căreia îi place să condamne sau să obţină condamnări. Pentru
că, dacă se transformă într-o astfel de persoană, este inevitabil să ajungă să abuzeze, să obţină o
condamnare exagerată, disproporţionată în raport cu fapta săvârşită sau cu circumstanţele, ori chiar să
obţină o condamnare a unui om nevinovat, ceea ce reprezintă pur şi simplu ceva ABOMINABIL!
413
104/145
Este, deci, ESENŢIAL ca magistratul, fie el judecător sau procuror, să NU simtă satisfacţie atunci când
condamnă sau atunci când obţine o condamnare! Dacă nu simte tristeţe, ci satisfacţie, acela nu mai e
magistrat, ci se va fi transformat în inchizitor. Iar ceea ce va înfăptui nu va mai fi justiţie, ci inchiziţie. Chiar
dacă va condamna un om vinovat, dacă o va face cu satisfacţie atunci, fără să vrea, va transmite în
rândul cetăţenilor acelaşi simţământ şi, în plus, fără să realizeze, se va autocondamna la o viaţă în care
ceea ce va săvârşi profesional nu se va mai subsuma eticii profesionale şi empatiei umane, ci răzbunării
şi urii. Astfel, în loc să însănătoşească, justiţia va ajunge să îmbolnăvească organismul social!
414
…De asemenea, mai este încă un subiect foarte important aici, în privinţa justiţiei şi a „statului de drept”.
Ca şi în cazul sferei economice, avem de a face cu un organ care, deşi e esenţial, nu e totuşi un
organism! Ca şi economia, justiţia ajunge să îmbolnăvească organismul social atunci când încearcă să
pună stăpânire pe celelalte organe. O justiţie exacerbată este la fel de dăunătoare ca o economie
exacerbată. Nu în sensul unei activităţi intense, ci în sensul unei activităţi care depăşeşte graniţele
propriei funcţii.
Aşa cum e cât se poate de nociv atunci când economia caută să se înstăpânească şi să conducă
totul, la fel de rău e atunci când justiţia se erijează în stăpân şi încearcă să controleze totul. Justiţia e un
organ esenţial al corpului social. Însă nu trebuie în niciun caz să treacă de limitele fireşti ale propriei
funcţii sociale! Dacă îşi depăşeşte limitele, justiţia devine inchiziţie și din garant al dreptăţii se transformă
într-o armă extrem de periculoasă în mâinile unor oameni influenţi însetaţi de putere.
415
Aşa cum economia poate fi folosită şi pentru a exploata, justiţia poate fi folosită şi pentru a asupri! Aşa
cum competiţia economică poate eşua în egoism, şi corectitudinea juridică poate eşua în abuz şi
satisfacţie a abuzului!
416
Pentru a menţine echilibrul între toate aceste sfere ale societăţii, pentru a asigura conlucrarea diferitelor
organe ale corpului social, pentru a evita ieşirea din matcă a unui segment, este necesar ca tot
ansamblul funcţional, ca întregul organism să fie condus liber de către omul profund, de către forul
interior superior. Nicio formă statală nu ne poate ajuta foarte mult câtă vreme nu o umplem cu conţinutul
propriei naturi superioare! Acest lucru este vital a fi înţeles, pentru că doar înţelegerea acestui lucru ne
poate ajuta să evităm dezastrul şi să revenim, ca regn eminamente spiritual, în interiorul propriului destin!
417
Arta reprezintă expresia creativă a spiritului. Însă expresia creativă devine şi curativă doar în măsura în
care îşi are originea în năzuinţa spre înalt, spre sublim a spiritului. O creaţie artistică te poate înălţa pe
culmile binelui şi frumosului spiritului omenesc sau te poate arunca în mlaştina subumanului, în funcţie de
ce vrea şi ce poate să transmită artistul.
418
105/145
Globalizarea nu trebuie confundată cu globalismul. Globalizarea presupune dezvoltarea unor relaţii
internaţionale bazate pe elementele comune ale naturii umane superioare, sub premisa păstrării
specificului naţional, local și individual. Globalismul presupune nivelarea tuturor oamenilor prin aducerea
lor la acelaşi etaj inferior al fiinţei lor. Globalizarea e un câmp nesfârşit de flori diferite, de toate culorile şi
de toate aromele. Globalismul e un câmp nesfârşit pe care creşte doar un singur tip de floare, de o
singură culoare şi cu o singură aromă.
419
E un vis din copilărie care m-a urmărit mereu, pentru că l-am trăit atunci ca pe ceva mai real decât multe
dintre lucrurile care ni se întâmplă zi de zi. …Se făcea că eram cu toții prinși într-o mâzgă neagră care nu
ne lăsa să înaintăm, să ne apropiem unii de alții. Orice mișcare era paralizată, blocată, interzisă parcă de
un Geniu al Nopții care ne ferecase pe toți într-un întuneric dens, aproape de nepătruns. …Apoi,
deodată, parcă de dincolo de orice speranță, s-a făcut LUMINĂ, a apărut, neverosimil dar fără doar și
poate real, Soarele în miez de noapte. …Întunericul alungând, Mâzga cea neagră curățând… Cu o viteză
uluitoare, de dincolo de Noapte, am reușit să ne eliberăm din strânsoare și să o pornim din nou către
ceilalți.
420
Muncă, e nevoie de multă muncă pentru a face realitate dintr-un vis, fie acesta oricât de frumos. A vedea
în permanenţă doar finalul, doar vârful, în depărtări, e contraproductiv. Eşti atât de încântat de ceea ce
vezi, de ceea ce ştii că se află acolo, încât întârzii la nesfârşit să mai faci un pas. Şi incă unul…
Viitorul, prea frumosul viitor e al multora. Pe alocuri sau că medie, urâtul prezent este însă al altora. –
Exact asta şi este, de fapt, problema multora dintre oamenii frumoşi lăuntric: nu acţionează! Aşteaptă
mereu ca “cineva”, fatalmente mereu “altcineva” să aibă iniţiativa, să vină cu o soluţie, să întreprindă
concret ceva.
…Între timp însă oameni cu licăr mult mai slab şi idealuri mult mai ceţoase întorc ţărâna de pe o parte pe
alta şi stabilesc destinul speciei.
Da! Noroiul e realitate. Atâta vreme cât călcăm în el şi ne murdărim pantofii, e clar că e realitate. Însă tot
din noroi se naşte şi nufărul, tot din nămol prinde viaţă şi floarea de lotus. Pe astea nu le mai vedem!
Suntem atât de captivaţi de noroi încât nu mai vedem diamantul ce-l ascunde, atât de furaţi de nisip că
nu mai ştim sau nu mai vrem să căutăm şi firul de apă, oaza răcoroasă şi binefăcătoare.
Dacă nu ai acel Vis frumos, e clar că nu ai cum să lupţi pentru el. În aceeaşi măsură însă, dacă doar
visezi frumos şi nicicând nu te ridici din pat pentru a lupta, pentru a construi, pentru a munci, vei sfârşi
doar prin a-ţi aminti ce vis frumos a fost să ai odată.
Oameni frumoşi ai lumii, nu mai poposiţi la malurile mărilor somnului! Tăiaţi năvodul şi plecaţi în larg!
Navigaţi către continentul visurilor voastre! Veţi avea surpriza să întâlniți multe alte corăbii pe drum. Şi, în
ele, mulţi oameni frumoşi asemeni vouă, oameni care au îndrăznit să îşi urmeze calea, oameni suficient
de dornici de schimbare pentru a o şi lua din loc.
Călătorie lungă și plină de entuziasm! Poate ne vom întâlni în larg…
106/145
421
Lumea actuală oferă prea puţine şanse pentru dezvoltare personală autentică, pentru cunoaştere
spirituală reală. O ştiu foarte bine chiar şi cei care se află pe acest drum. Oricât de mare ţi-ar fi setea,
societatea omenească este în aşa fel construită în zilele noastre, încât ţi se întâmplă chiar şi ţie să îţi uiţi
setea, să uiţi de tine, să uiţi de calea către tine și către ceilalți. Suntem încătuşaţi în atât de multe feluri de
către societatea în care trăim, încât este aproape imposibil pentru cineva să se trezească. Iar, dacă totuşi
cineva se trezeşte, este aproape imposibil să nu i se întâmple să adoarmă la loc, cel puţin pentru un timp.
422
Până când nu vom reuşi să schimbăm societatea omenească, cea în care ne trezim, respirăm, ne
mişcăm şi ne culcăm în fiecare zi, va fi imposibil să transformăm Terra într-un colţ de rai. Din contră, va
semăna din ce în ce mai mult cu un iad. Ceea ce deja se întâmplă, în ritm accelerat…
423
Ne aflăm la o răscruce. Balanţa nu mai poate fi ţinută în echilibru. Echilibrul îşi are rolul său în evoluţie.
Sunt perioade în care echilibrul este absolut necesar. Vremurile echilibrului sunt vremuri ale focului
mocnit, ale coacerii uşoare, dar sigure. Însă timpul nostru, timpul actual – este un timp al dezechilibrului,
al necesitaţii inclinării balanţei. Aceasta se va înclina puternic – fie spre binele, fie spre răul lumii în care
noi şi cunoscuţii noştri trăim sau vieţuim. Acest dezechilibru, această înclinare a balanţei nu pot fi oprite,
indiferent către ce parte balanța fi-va să se-ncline. Evoluţia nu poate fi oprită, mersul înainte trebuie să-şi
urmeze cursul. Apa curgătoare nu poate fi ţinută la nesfârşit în loc.
424
De multă vreme, Pământul şi oamenii săi trăiesc într-un echilibru mai mult sau mai puţin stabil între bine
şi rău. Acum, în vremurile ce ne sunt date, acest echilibru nu mai e cu putinţă. Niciodată, în istoria
omenirii, nu s-a mai întâmplat ca atâtea ființe omenești esențialmente bune să ne ofere atâtea drumuri,
atâtea cunoştinţe, atâtea soluţii şi atâtea orizonturi… În egală măsură, niciodată în istoria omenirii nu s-a
mai întâmplat ca atâtea fiinţe de joasă speță să-şi întreţeasă urzeala malefică în jurul acestei frumoase şi
vii Planete.
Însă, exact între aceste două “tabere”, se găseşte imensa majoritate a oamenilor. Cei “călduţi”… Ei bine,
tocmai această majoritate este cea care va înclina, într-un sens sau altul, balanţa. Oamenii scufundaţi în
“somnul cotidian” sunt cei care, fie dormind în continuare, fie reuşind, cu ajutor, să se trezească, vor
împinge spiţa omenească spre progres sau spre prăpastie.
Problema este că, evident, e mult mai uşor să menţii pe cineva în stare de veşnică somnolenţă, decât să-
l trezeşti. Marea problemă a tuturor încercărilor de până acum, îndreptate către trezirea în om a înaltei
sale conştiinţe adormite, a fost tocmai aceea că s-a încercat mereu “scoaterea din cotidian”. Problema
este că, exact de-a lungul sutelor şi miilor de ani cât înalte personalități au reuşit să trezească suficient
de multe spirite omeneşti încât balanţa să fie menţinută în echilibru, “ceilalţi” au lucrat, încet şi sigur, la
107/145
construirea unui edificiu social, politic, economic şi educaţional care face aproape imposibilă “trezirea”.
Tocmai de aceea, dacă vrem cu adevărat să schimbăm ceva, e necesar să ne ocupăm în mare măsură
tocmai de “maya”, de viaţa cotidiană, aşa cum este ea. Altminteri, cu tot respectul pentru cei care
încearcă să-şi ajute semenii vorbindu-le de dimineaţă şi până târziu în noapte despre cultură și cele ale
spiritului, e ca şi când am încerca să jucăm fotbal cu un om aflat sub anestezie generală. Oricât de mult
ne-ar plăcea nouă fotbalul, va fi imposibil să-l determinăm să intre în joc. Nu e vina sa că nu poate, pur şi
simplu e anesteziat! A fost şi este anesteziat în fiecare zi, de când s-a născut şi până azi. Iar dacă vrem
să ni se alăture vreodată, atunci singura şansă este să reuşim să împiedicăm continuarea administrării
anestezicului. Doar apoi, după ce efectele substanţei se vor fi disipat suficient, vom avea cu cine vorbi, cu
cine discuta…
425
Mi-am propus, de la bun început, să dau un cu totul alt sens ideii de comunicare „virală”. Depun toate
eforturile în sensul unei finalități practice pozitive. Iar caracterul „viral” al acțiunilor mele nu mă
interesează decât în ideea de răspândire, în medii cât mai largi, a unor informații despre om și cu
adevărat utile omului. Ca atare, începând chiar de acum, vă propun să devenim parteneri pentru o serie
de proiecte menite să contribuie la însănătoșirea noastră socială. Într-o Vreme a Urii primare
generalizate, vom propune împreună proiecte al căror scop este re-umanizarea societății… omenești. Și
nu, nu e o exprimare pleonastică, nici măcar una forțată! Realitatea este că trăim vremuri în care
societatea omenească nu mai poate fi alcătuită din… oameni decât în măsura în care aceștia aleg să
exprime, în relație cu ceilalți, omenescul… Oamenii nu mai pot continua să fie oameni decât dacă aleg,
conștient, asta! Iar a alege să fii om, în zilele noastre, nu mai poate fi doar o opțiune pasivă… E nevoie
de mult efort și de acțiune conjugată… Altfel, ne vom apropia cu pași repezi de momentul în care vom fi
nevoiți să închidem într-un cufăr ultimele amintiri dintr-o lume în care obișnuiam să trăim și pe care o
consideram imposibil de distrus…
426
Ne aflăm în mod evident într-un moment de răscruce (indiferent ce viață ducem acum și unde anume
trăim pe planetă). E momentul în care am putea alege să evităm o distrugere totală a tot ce e cu adevărat
omenesc sau, în egală măsură, e momentul în care am putea continua să asistăm pasivi cum totul
devine o ruină în jurul nostru și în noi…
Dacă unii consideră că putem dormi mai departe liniștiți pentru că „autoritățile” veghează pentru noi,
atunci vor considera inutil acest mesaj, iar noi îi vom aștepta să revină după ce, inevitabil, și lumea din
imediata lor vecinătate va începe să se năruie. În realitate, dacă între doi pokemoni căutați cu casca de
realitate virtuală pe ochi mai aruncăm o privire și către lumea reală ce ne înconjoară, vom constata rapid
că trăim vremuri când nimeni nu se mai poate considera la adăpost în microuniversul său familial sau
local.
427
În plus, logica actuală, logica războiului, a bugetelor militare anuale de trilioane de dolari este o logică pur
și simplu falimentară. Niciun om sănătos la minte, privind în jurul său, nu poate găsi că acest mod de a
conduce lumea și de a folosi banii oamenilor ar avea vreo finalitate pozitivă. Și nu e vorba despre cine știe
108/145
ce „analize” complexe, ci e suficient doar să privim puțin în jurul nostru. Alocăm 1,7 trilioane de dolari
anual (!) pentru cheltuieli militare și, totuși, terorismul, războiul, conflictele armate continuă să depășească
chiar în aceste zile până și cele mai negre așteptări ale oricăruia dintre noi. Ni se pare normal să cheltuim
aceste mii de miliarde de dolari anual pentru MOARTE însă îi considerăm NAIVI pe cei care spun că
acești bani ar putea aduce PACEA dacă i-am cheltui pentru VIAȚĂ, dacă i-am utiliza pentru a eradica
sărăcia extremă care ucide zeci de milioane de oameni în fiecare an. Vorbim de dimineața până seara,
365 de zile pe an, doar despre „politici internaționale”, ne ocupăm la nesfârșit cu „elaborarea de planuri”
și, cu toate astea, relațiile dintre statele lumii sunt mai puțin predictibile ca oricând, distanța de la
colaborare la conflict devenind cea mai mică unitate de măsură a timpului. Deși numele pe care le
alegem pentru nenumăratele noastre instituții și organizații sunt din ce în ce mai bune, veștile despre
lumea noastră – lumea oamenilor – sunt din ce în ce mai rele.
…Și încă ceva – în timp ce ați citit aceste ultime rânduri, cel puțin doi copii au mai murit undeva pe Terra
pentru simplul motiv că nu suntem suficient de mulți cei care nu doar suntem determinați să ne unim
pentru a schimba această realitate absolut îngrozitoare, dar avem de gând să trecem la fapte chiar acum,
fără a mai aștepta vreo secundă. …Pentru că, mă tem, nu ne mai putem permite luxul niciunei secunde
pierdute într-o veșnică așteptare goală de sens!
428
Lumea este condusă superficial, voit superficial. Tot ce ne înconjoară, școală, loc de muncă, spațiu de
recreere (cu prea rare excepții) este menit să ne adoarmă UMANITATEA, să ne exproprieze sensurile, să
ne deporteze rosturile, să ne scufunde în uitarea de sine și de celălalt.
429
Trăim vremuri în care doar împreună cu celălalt mai putem redeveni noi. Globalizarea nu este decât
mutația degradată a unui Impuls VIU și absolut necesar – impulsul profund umanist al fraternității
universale. Iar „networking”-ul nu e nimic altceva decât eșuarea în corporatism a impulsului care ne
trimite mereu către celălalt.
430
Nu cred în praful de pușcă. Sunt conștient în același timp că el nu va dispărea de pe Pământ doar pentru
că nu cred eu în el. Însă mai sunt conștient și de faptul că dacă rămânem doar adepți ai retoricii prafului
de pușcă, tocmai avansul tehnologic în domeniu ne va risipi spre deloc șansele supraviețuirii ca specie!
Dincolo de economic și praf de pușcă (strâns legate, în fapt), există o LUME întreagă de explorat, un
tărâm nesfârșit care ne definește dar pe care nu am pășit niciodată. Copiii Pământului nu trebuie învățați
să devină roboți utili ai unei societăți care nu vede în ei decât elemente de statistică economică.
431
109/145
…Încă o dimineaţă în care, în timp ce sorbeam din ceaşcă într-o cafenea, în juru-mi se desfăşurau scene
absurde, cu oameni simţindu-se superiori şi importanţi dinăuntrul costumelor “business” şi al genţilor de
piele cu pântece purtătoare de hârtii, telefoane, laptop-uri şi tablete. Dacă viaţa lor ar fi fără sfârşit, atunci
absurdul s-ar mai diminua. Însă incursiunea de o plăpândă clipă în viaţa de peste 40, 50 de ani a fiinţelor
importante dinăuntrul costumelor “business” duce acest simţământ de superioritate până dincolo de
cearcănele absurdului. Întotdeauna am fost de părere că “Memento mori” nu trebuie citit şi asumat în
cheia unui pesimism dezangajant. “Memento mori”, dacă este cu adevărat înţeles, înseamnă – în
contextul de mai sus – exact aceasta: “De câte ori ai impresia că eşti un om foarte important pentru că
deţii o funcţie foarte importantă, nu uita că – inevitabil – peste 40, 50 de ani sigur nu o vei mai deţine. Şi,
dacă e aşa, atunci ce altceva, încă şi mai important, ai mai putea găsi în viaţa ta? …Ceva care, odată
găsit, te va face să înţelegi că eşti, într-adevăr, o fiinţă importantă. Însă nu pentru că respiri dinăuntrul
costumului tău “business”, ci pentru că respiri dinăuntrul unui Univers întreg de fiinţe exact la fel de
importante ca şi tine”!
Leacul pentru maladia corporatistului care alocă 90% din propria viață “avansării în carieră” e simplul
gând referitor la funcția pe care o va mai ocupa peste 30, 40, 50 de ani… Suntem pentru destul de puțină
vreme pe aici. Şi tocmai de aceea – bunul-simț e prietenul cel mai bun! Să-ți dai seama că nu vei trăi
veşnic e acel ceva ce te poate feri şi de sclavie, şi de trufie. De sclavie – pentru că vei refuza să fii închis
în clepsidra altora. De trufie – pentru că vei fi mereu conştient de absurdul absolut al împăunării la
suprafața unui pumn de nisip ce se scurge. “Memento mori” nu e o camuflare a pesimiştilor. Este
perspectiva care, paradoxal, te poate trezi către adevărata ta viață…
432
Devenim cu adevărat “fiinţe omeneşti” în măsura în care devenim “fiinţe sociale responsabile”. Ce vrea
să însemne “a fi o fiinţă socială responsabilă”? – Înseamnă “a simţi că sănătatea, bunăstarea şi fericirea
celorlalţi oameni este şi responsabilitatea ta”.
Una dintre principalele cauze ale violenţei globalizate, ale stării conflictuale pandemice rezidă tocmai în
faptul că extrem de puţine fiinţe de pe Pământ – chiar şi dintre cele preocupate de cunoașterea de sine –
consideră că au o responsabilitate în ceea ce priveşte starea de bine sau de rău a celorlalţi oameni.
Lucrurile nu se vor schimba în bine pe Terra decât în clipa în care vom începe, ca oameni, să ne
autoeducăm continuu în sensul responsabilizării sociale. Iar a fi socialmente responsabil presupune un
întreg complex de calităţi: a-ţi păsa de ceilalţi, a raţiona cu scopul de a găsi soluţii pentru a-i ajuta pe
ceilalţi, a acţiona pentru a le fi de folos celorlalţi.
433
Cât se poate de pragmatic punând problema, este absolut evident că, până la momentul pensionării,
MUNCA ne ocupă O TREIME din viața de adult! Din 24 de ore, dormim o treime și muncim cel puțin altă
treime (în fapt, mai mult de opt ore, în cele mai multe dintre cazuri, mai ales dacă punem la socoteală și
drumul până la și de la locul de muncă). …Iar atunci vine firesc întrebarea: dacă o TREIME din viață ne-o
petrecem lucrând, nu e clar că dacă această treime nu are foarte mult de a face cu OMENESCUL,
suntem privați de o viață de OM sănătoasă, echilibrată și armonioasă? De asemenea, fructele muncii
noastre pot fi considerate cu adevărat UTILE OMULUI dacă modul în care e organizată activitatea
lucrativă care generează aceste produse sau servicii nu e din start unul care să aibă ființa omenească în
110/145
vedere? …Mai simplu spus, dacă munca noastră e DEZUMANIZATĂ până într-acolo încât lucrătorul
devine doar o „resursă umană”, fructul muncii – doar „un produs”, iar destinatarul acestuia – doar un
„client”, cum mai putem oare vorbi despre o „lume a OAMENILOR”!?
434
Avem nevoie de o reformă a relației angajator – angajat, precum și a relației companie – client. Atâta
vreme cât angajatul va fi tratat doar ca „resursă”, nu și ca om, și atâta vreme cât clientul va fi tratat doar
ca „portofel”, nu și ca ființă omenească, munca va continua să genereze darul otrăvit al unei lumi
compuse din oameni care restrâng întregul univers la propria făptură. Munca nu trebuie să
îmbolnăvească organismul social. Munca, din contră, trebuie să-l însănătoșească! Iar pentru ca munca
să declanșeze mecanisme și energii tămăduitoare la nivel social, e necesar ca relațiile angajator –
angajat și companie – client să se modifice radical.
435
Este nevoie de o completă schimbare a perspectivei, o schimbare care să aibă puterea de a reforma
întregul mecanism economic. În momentul de față, organismul social e hidos și aproape nefuncțional. Pe
măsură ce tehnologia avansează, capul social e din ce în ce mai mic. Pe măsură ce concurența
exacerbează, inima socială e tot mai firavă. Pe măsură ce stomacul social se face din ce în ce mai mare
și devine din ce în ce mai important, restul trupului se atrofiază accelerat. Dacă ar fi să ilustrăm lumea
oamenilor ca organism social, ar trebui să începem prin a desena pe hârtie un cerc imens. Acela ar fi
stomacul, adică acea parte a organismului social numită „economie”, care pare a nu mai servi întregului,
ci dezvoltă tot mai mult o viață proprie, de sine stătătoare.
436
Într-adevăr, lucrurile au evoluat periculos de mult înspre situația absolut sinistră a unui organ care
devorează toate celelalte organe și care ajunge finalmente să se sinucidă în absența unui organism care
să îl susțină și pe care să îl susțină. Dacă reducem totul la BANI, vom sfârși, paradoxal, prin a nu mai
avea bani deși banii sunt pretutindeni în jurul nostru! Dacă vom permite ca stomacul să se dezvolte
exagerat de mult, în dauna celorlalte organe și părți ale corpului, vom sfârși prin a nu mai avea nici
stomac, nici corp…
De aceea spun, chiar dacă sunt conștient cât de greu poate penetra acest mesaj printre batalioanele de
analize și analiști: economia va susține cu adevărat organismul social abia atunci când nu vom mai
reduce totul sau aproape totul la economie! Să nu uităm niciodată de complexitatea ființei omenești și, la
scară mare, a ființei sociale!
Ca atare, este esențial să reașezăm economia la locul său în cadrul organismului social. Iar acest lucru
nu poate fi realizat decât dacă începem să schimbăm relațiile angajator – angajat și companie – client.
Dacă reușim să ajungem la o relație firească, adică una om – om, atunci economia se va întări, banii nu
vor mai lipsi, iar organismul social se va însănătoși!
Este esențial, deoarece aceștia sunt cei mai importanți piloni, iar tot restul intră automat în procesul de
transformare pozitivă. Unde își petrec cea mai mare parte din timp oamenii? La școală și, apoi, la
muncă… Prin urmare, dacă școala și munca sunt reformate, dacă aceste două funcții ale organismului
111/145
social încep să fie reașezate în parametrii omenescului, întregul va începe să se însănătoșească de la
sine, pas cu pas!
437
Atunci când lucrezi, întreabă-te mereu dacă ceea ce faci aduce ceva bun pentru oameni sau dacă, din
contră, e doar un mijloc pentru a obţine bani din buzunarele acestora!
…Vorbim la nesfârşit despre faptul că „politicienii lucrează doar pentru propriile lor interese”. Bun, dar nu
e just să ne întrebăm pentru interesele cui lucrăm, în general, noi toţi? Cel care conduce o companie care
vinde diverse produse (ştiind foarte bine că cel puţin o parte dintre ele sunt departe de a fi aşa cum sunt
prezentate) lucrează vreo clipă pentru binele oamenilor dacă nu îl interesează, de fapt, decât obţinerea
de cifră de afaceri şi profit?
438
A raporta totul, tot ce facem, tot ce spunem, tot ce întreprindem la OM este CHEIA pentru însănătoşirea
noastră socială şi individuală. Ca principiu, e extrem de simplu. Ca efort de a acţiona altfel decât am fost
obişnuiţi timp de decenii – e ceva mai dificil. Necesită voinţă şi menţinerea aprinsă a impulsului interior
care ne deschide către ceilalţi, care ne determină să nu ne punem mereu pe noi înşine pe primul plan.
Ce vrea să însemne faptul că „viitorul nu poate fi decât al oamenilor”? – Vrea să însemne că singurul
mod real prin care putem ajunge să rezolvăm problemele umanităţii este, în chip firesc, acela al
reîntoarcerii către om, către fiinţa omenească. Dacă nu plecăm de la om şi nu ne propunem să ajungem
la om, atunci nimic din ce facem nu are cum să iasă bine. E cât se poate de logic şi de simplu…
În plus, dacă privim cu atenţie şi urmărim să înţelegem ce se întâmplă cu lumea noastră, vom constata
că aproape tot ce ni se serveşte public are un singur scop – abaterea atenţiei noastre de la propria fiinţă,
precum şi de la fiinţa celorlalţi. Discutăm la nesfârşit, facem tot mai multe organizaţii, comitete şi comisii,
însă pierdem din vedere esenţialul – raportarea perpetuă la om!
439
Pentru a nu ajunge să vadă lucrurile în profunzimea lor – deci pentru a nu avea absolut nicio șansă de a
rezolva vreodată problemele cu care se confruntă –, oamenilor li se vorbește cu o constanță impusă doar
despre economie, despre crizele economice. Toată discuția se poartă în jurul banilor, de parcă banii,
economia ar avea o viață de sine stătătoare, dincolo de om și de societatea omenească. În realitate, este
vorba doar despre distragerea atenției. Nu că ar fi rău să se vorbească mult despre mecanismele
economice. Dar rău e sigur să se vorbească despre acestea așa cum se vorbește despre mecanismele
naturii! Nu e nicidecum același lucru și totuși se întâmplă… Pentru a nu ajunge să străpungă epiderma
lumii, pentru a nu ajunge să se cunoască pe sine, pentru a nu ajunge să-și pună problema
OMENESCULUI, omul e anesteziat de nesfârșitele discuții despre „starea economiei”. Pe când, însă, și o
discuție despre „starea umanității”!?
440
112/145
Vedeți, economia chiar ajunge să aibă o realitatea a sa, separată de noi, doar în momentul în care cineva
reușește să ne convingă de faptul că nimic nu depinde de noi. Cu toate acestea, vă dau un simplu
exemplu – în ce fel și cât de repede s-ar schimba viața oamenilor care trăiesc în sărăcie extremă, dacă
noi am decide să cumpărăm doar de la acele companii care aleg să renunțe la o parte din profit pentru a
alimenta un fond internațional menit să scoată sute de milioane de oameni din sărăcie!?
441
Dacă acceptăm la nivel individual că libertatea și demnitatea presupun asumarea și valorificarea propriei
individualități, atunci mai trebuie să facem un singur pas – să acceptăm această realitate și la nivel
colectiv. Fiecare dintre țările noastre va fi cu adevărat LIBERĂ și DEMNĂ doar atunci când își va asuma
și valorifica propria individualitate. Iar discuția despre individualitatea unei țări și a unui popor depășește
cu mult cadrul economic. Până la urmă, dacă nu accepți – ca om – că ești compus doar din necesara
burtă care strigă după necesara pâine, de ce ai accepta – ca țară – să funcționezi EMINAMENTE
DIGESTIV? …Avem nevoie de organisme naționale la fel de complexe ca cele individuale. A ne închide
perspectivele între granițele funcționale ale unui singur organ e a ne văduvi singuri de șansa unui orizont
eliberator!
Am convingerea că tocmai deschiderea unor perspective naționale mai complexe ne va ajuta să

rezolvăm și problemele primare, în fiecare dintre țările noastre. Vom ajunge astfel, inspirându-ne acțiunile
din complexitatea ființei omenești, la ceea ce îmi place să numesc “Economicul UMANIZAT” – un
angrenaj viu în care binele întregului și binele părților care îl alcătuiesc sunt înțelese ca fiind
INTERDEPENDENTE.
442
Dacă îmi faci o ofertă pur și simplu, înseamnă că pe tine nu te interesează decât ca eu să cumpăr, iar pe
mine nu mă interesează decât să-mi vinzi mai ieftin. În acest fel, nu intrăm absolut deloc într-o relație
omenească. Omul nu intră în relație cu omul. Fiecare rămâne o monadă separată, care doar vrea să
profite de pe urma celeilalte monade.
Dacă însă „discount”-ul, oferta are un sens uman, dacă – de pildă – îmi oferi o reducere de 15% pentru
că ajut alți oameni prin ceea ce fac, atunci câștigăm dublu: o dată financiar (cum se întâmplă și în prezent
– tu vinzi mai mult, eu cumpăr mai ieftin), dar și a doua oară – uman (tu oferi o reducere pentru a încuraja
o faptă bună, iar eu obțin această reducere ca premiu tocmai pentru că am făcut o faptă bună). Iată
termeni pe care îi susțin: „Reward-Discounts”, „Reward-Ads”, „Reward Advertising”…
443
Pentru “afacerist”, tu nu eşti nimic altceva decât un “buzunar”. Pentru politician, tu nu eşti cu nimic mai
mult decât un “vot”. Pentru angajatorul tău, tu eşti doar o “resursă”. Pentru “giganţii online”, tu ai marea
“onoare” de a fi doar o “unitate de trafic” sau un „element dintr-o bază de date”. Pentru “mass-media”, eşti
113/145
de cele mai multe ori numai o “parte a volumului total de audienţă”. Pentru cei care te sună să-ţi vândă
ceva, eşti doar un “lead”. Pentru serile de “networking”, eşti doar un “contact”. Pentru sistemul
educaţional, nu ai fost niciodată “omul x”, ci doar “elevul x”. …Pentru tine, tu cine eşti!?
444
Întregul jargon corporatist este îmbibat de termeni care dezumanizează. Nu poţi vorbi despre un viitor
frumos al omenirii, despre o umanitate liberă, angajată ferm pe un drum ascendent, atâta vreme cât
vorbeşti despre fiinţa-om ca despre o “resursă umană”. Termenul “resursă umană” reprezintă apoteoza
exprimării de tip mineralist. Iar adevărul este acela că, dacă nu suntem capabili să vedem, de pildă, în
“cărbune” mai mult decât o “resursă energetică”, inevitabil ajungem să nu mai vedem nici măcar în om
altceva decât o “resursă”.
Pe de altă parte, trebuie spus că termenul “resursă umană” este unul cât se poate de sincer. Pentru că
realitatea este aceea că, aşa cum roşiile reprezintă o “resursă nutritivă” consumată de om, tot astfel omul
devine o “resursă” consumată de corporaţie. Corporaţia este un uriaş care se hrăneşte la propriu cu
oameni, cu “oameni-resursă”. Pentru că, nu-i aşa, nu trebuie să ne mănânce cineva carnea şi oasele
pentru a se hrăni cu ceva din noi… În egală măsură, gândirea, simţirea şi acţiunea sunt elemente care ne
compun. Iar atunci când gigantul corporatist ne foloseşte în interes propriu gândirea, simţirea şi acţiunea,
se cheamă că “ne consumă”, că “se hrăneşte cu noi”.
Dar, având în vedere cele de mai sus, o întrebare absolut firească ar fi: este ceva greşit în faptul că
suntem “mâncaţi” de către corporaţii? – Răspunsul meu este că depinde de obiectivele respectivei
corporaţii! Dacă scopul nu este doar acela al obţinerii de cifră de afaceri şi profit, dacă se urmăreşte în
primul rând “îmbunătăţirea vieţii omului”, atunci nu e absolut nicio problemă în a te lăsa consumat, în
orele de lucru, de către respectiva corporaţie. Cu atât mai mult cu cât, la nivel individual, timpurile cer ca
noi toţi să începem să realizăm că – înainte de toate – ceea ce face fiecare dintre noi ar trebui să aibă în
spate motivaţia individuală de a contribui cu forţele proprii la binele semenilor noştri.
445
În realitate însă în spatele imensei majorităţi a “afacerilor” – indiferent de obiectul de activitate – se află
ca singură motivaţie – BANUL. Banul, cifra de afaceri, profitul – reprezintă obiectivul unic al celor mai
multor iniţiative private. Ce altceva poate să ilustreze mai bine acest fapt de netăgăduit decât aceea că
inclusiv “ataşamentul faţă de brand” este evaluat financiar, este tradus în termeni pecuniari!? “Îmi place
salteaua x” = “potențial de vânzare de 1.000 de lei”. Într-o economie sănătoasă, obiectivele financiare
sunt urmărite cel mult în aceeaşi măsură în care sunt urmărite obiectivele umane. Cu alte cuvinte: “Îmi
place salteaua X” = “Am făcut sau vând o saltea care îi ajută pe oameni să doarmă mai bine” = “1.000 de
lei recompensă”.
446
Ce se află exact la polul opus al “fraternității universale”, al comuniunii de oameni iubitori de oameni? –
“Networking-ul”. Nu există decât o mică serie de alţi termeni la fel de odioşi şi dezumanizanţi precum cel
de “networking”. Căci ce altceva este “networkingul” decât a intra în relaţie cu alte persoane cu singurul şi
precisul scop de a profita într-un fel sau altul de pe urma lor? “Relaţii”… “Important, domn’e, e doar să ai
şi să îţi tot faci relaţii!”…
114/145
Da… Să ne întâlnim cu cât mai mulţi, să facem schimb masiv de cărţi de vizită, să transformăm
omenesc-frumoasa strângere de mână într-o încleştare tentaculară a unor ființe-caracatiță, al căror
singur obiectiv este acela de a face din celălalt nimic mai mult decât un instrument pentru uzul propriu!
447
Pentru “mediul de afaceri”, omul este fie “client”, fie “resursă umană”. Faptul că obiectivul ultim al fiecărei
afaceri este banul face ca fiinţa umană să fie dezumanizată până într-acolo încât să devină doar o
“resursă” sau o “unealtă”. Pentru “afacerist”, “clientul” este doar “ceva ce se măsoară în bani”. Iar
“angajatul” nu este decât “resursa” cu ajutorul căreia se construieşte calea cea mai rapidă dinspre
buzunarul clientului către contul din bancă al afaceristului.
Din contră, termenul “Om de afaceri” desemnează individul uman care – deşi este interesat să genereze
cifră de afaceri şi profit – are ca principal obiectiv “binele omului”. Dacă ai o afacere şi te interesează, în
primul rând, să faci lumea mai bună cu ajutorul afacerii tale, atunci se cheamă că eşti “Om de afaceri”.
Altminteri, dacă deţii o companie însă singurul tău obiectiv este acela de a genera cât mai mulţi bani, se
cheamă că eşti “afacerist”.
448
Oamenii nu sunt “baze de date”. Oamenii sunt oameni!
Sigur, nu termenul în sine este problema, ci atitudinea care îl îmbracă și semnificația care îl umple. Dacă,
om de marketing și vânzări fiind, vorbești despre oameni doar ca despre “baze de date”, în sensul strict al
unor buzunare din care vrei să extragi cât mai multe bancnote, pentru tine sau pentru afacerea față de
care te-ai angajat, atunci e destul de clar ca ai început sa te dezumanizezi.
Evident, obiectivul oricărui departament de marketing sau de vânzări este firesc să fie acela al creșterii
cifrei de afaceri și al maximizării profitului. Dacă vrei însă să rămâi om și să nu te transformi în altceva,
atunci e absolut necesar să mai adaugi un obiectiv – chiar pe acela al “umanității”. …Ce vrea să însemne
aceasta? Este vorba pur și simplu despre a nu uita nicio clipă că cei cărora le vinzi ceva sunt, înainte de
toate, oameni. Oameni la fel ca tine și ca cei dragi ție!
Dacă, în calitate de vânzător, vrei să fii, vrei să rămâi și “om”, să fii – adică – “om de vânzări”, atunci nu
trebuie să uiți că “prospecții” si “clienții” sunt înainte de orice altceva, aidoma ție, oameni!
O societate omenească sănătoasă nu se poate naște decât din raporturi interumane sănătoase. Or, a
privi un alt om doar ca pe un buzunar – evident – nu are cum să reprezinte o relație socială sănătoasă…
449
Sentimentele tale sunt stoarse şi puse în oala cu ciorbă a companiilor care investesc în publicitate
emoţională. În fiecare zi, o mulţime de “resurse umane” scriu, compun, filmează şi decupează mesaje
scrise, audio, vizuale şi în mişcare al căror unic scop este acela de a-ţi mai scoate, pe lângă batista
pentru lacrimi, încă un ban din buzunarul alăturat. Pe nimeni nu interesează, de fapt, lacrimile tale.
Singurul lucru care îi interesează este cardul tău din portmoneu. Cu cât mai multe lacrimi stoarse – cu
atât mai multe plăți cu cardul! Cu cât mai multă “falsă nevoie” generată în corpul tău de dorinţe, cu atât
mai puţine bancnote rămase în buzunarul corpului tău acoperit cu haine…
115/145
450
Dacă ar fi să trăim o veşnicie (sau măcar câteva sute de ani), atunci “Trezeşte banii din viaţa ta” ar putea
fi un îndemn şi un efort într-o oarecare măsură de înţeles. Cum însă nu trăim decât câteva decenii pe
acest Pământ, a-ţi fixa ca obiectiv principal faptul de “a face cât mai mulţi bani” devine pur şi simplu ceva
de neînţeles. Cât despre cei care creează astfel de “programe”, care folosesc oratoria şi tehnica scrisului
pentru a-i convinge pe alţii să-i plătească pentru a fi învăţaţi despre “cum să facă mai mulţi bani” – aceşti
“guru financiari” sunt pur şi simplu o piedică în calea unei vieţi demne şi cu adevărat profunde a omului.
Desigur, având în vedere greutăţile financiare cu care foarte mulţi oameni se confruntă, este lucru destul
de uşor să ajungi să câştigi sume considerabile de bani vorbindu-le altora tocmai despre cum să facă…
bani. Îţi trebuie doar puţin exerciţiu în ale vorbitului în public (ceea ce se rezolvă rapid, graţie
nenumăratelor cursuri şi “training”-uri de “Public Speaking”) şi capacitatea de a convinge prin ceea ce
spui. Totul ţine de marketing şi exerciţiu. Apoi, dacă peste toate acestea (care se pot deprinde) se mai
adaugă şi vreo charismă nativă, rezultatele “de la excelent în sus” sunt garantate.
Infinit mai greu este însă să le vorbeşti oamenilor – pe acest fond general de dificultăţi financiare, despre
care aminteam mai sus – despre “Cum să trezeşti Omul din viaţa ta”! E greu tocmai pentru că oamenilor
li se induce pe toate căile posibile teama de a rămâne fără bani, precum şi convingerea că acest lucru nu
poate fi evitat decât printr-o concentrare a întregii fiinţe pe atingerea acestui obiectiv – “mai mulţi bani!”.
451
Este adevărat sau nu ce spun acei “Guru ai Banilor” referitor la faptul că te poţi îmbogăţi dacă începi să
gândeşti, să simţi şi să acţionezi într-un anume fel? – Da, poate fi adevărat. Există o Lege a Rezonanței.
Astfel, dacă îţi propui cu adevărat “să faci bani” şi dacă te concentrezi 100% pe asta, poți ajunge să-i
obţii.
…Ce te faci însă dacă te-ai născut pe lumea asta (şi) pentru altceva decât pentru “a face bani”? …Din
nou, aceeaşi maximă nebunie – hotărâri şi acţiuni ale omului de ca şi când ar fi aici pentru a nu muri
niciodată! Hei, dragi guru ai finanțelor, ghiciți ce – indiferent cât de mult “îţi schimbi mentalitatea referitor
la bani”, indiferent la câte “sesiuni de training/coaching financiar” participi, indiferent câte cărţi despre
“cum se fac banii” citeşti, ba chiar şi în situaţia în care toate acestea au rezultat şi te îmbogăţeşti, peste
câteva decenii (în cel mai fericit caz) omul ăla care face acum toate eforturile pentru “a genera cât mai
mulţi bani” tot nu se va mai afla pe-aici…
452
Ceea ce trebuie să începem să facem în prezent este să… „exorcizăm” marketingul. Tot ceea ce ştim şi
ceea ce constituie o “strategie de marketing”, de promovare – să infuzăm cu “grija faţă de om”. Cu alte
cuvinte, la baza “produselor” şi a “serviciilor” pe care le dezvoltăm să stea întotdeauna “grija faţă de om”,
“dorinţa de a face bine”, de “a-i ajuta pe ceilalţi”. În această nouă paradigmă, chiar dacă avem nevoie în
mod firesc de bani, la rândul nostru, pentru a ne putea mişca prin lume, nu banii vor fi principala noastră
preocupare, ci tocmai această dorinţă de “a face bine”. Astfel, tot ceea vom întreprinde ca “strategie de
116/145
marketing” nu va mai fi menit doar a ne aduce cât mai mulţi clienţi, deci bani, ci va urmări și să ajungă în
minţile şi în inimile cât mai multor oameni pentru a le fi de folos. Astfel, banii vor deveni o consecinţă, iar
nu un scop în sine!
Experienţa de marketing o vom pune de acum în slujba diseminării unei informaţii de care considerăm că
semenii noștri au mare nevoie. Semenii noștri, nu clienţii noștri…
453
…Închipuiţi-vă numai ce şoc social şi economic s-ar produce dacă mâine toate băncile, toate companiile,
toţi oamenii de marketing ar dispărea. Nu, aceasta ar fi calea anarhiei. O cale care nu are nicio legătură
cu cosmosul spiritual de care omul are nevoie!
E nevoie, azi mai mult decât oricând, de o Alchimie Socială. În înţelesul tare al cuvintelor! Nu trebuie să
respingem sau să eliminăm – de pildă – publicitatea. Sigur că ceea ce înţelegem în acest moment prin
“marketing”, prin “publicitate” este ceva absolut hidos. Însă soluţia nu este aceea de a respinge, de a
începe să refuzăm, să luptăm împotriva marketingului şi a publicităţii. Soluţia este transmutarea alchimică
a elementelor care compun marketingul, care definesc publicitatea.
Desigur, vom aborda de-a lungul timpului multe detalii. Însă esenţialul este şi va fi mereu acesta: a pune
Omul înainte de toate! Atâta vreme cât pornim de la şi respectăm acest Principiu (l-am numit Principiul
Antropic sau Principiul Umanist), avem toate şansele să transformăm tot ceea ce există pe această
Planetă, inclusiv marketingul şi publicitatea.
454
În sine, marketingul este ceva absolut în regulă. Degeaba creezi ceva pentru ceilalţi dacă ceilalţi nu ajung
să şi afle! Însă toate se leagă – dacă ai creat ceva având ca principal scop faptul de a-i ajuta pe ceilalţi,
atunci şi marketingul care promovează creaţia ta va fi cel mai probabil un marketing curat şi corect! Iar
dacă cele mai multe campanii de marketing derulate sunt incorecte este mai ales pentru că majoritatea
produselor/serviciilor promovate sunt dintru bun început concepute şi lansate în “piaţă” cu singurul scop
de a genera venituri, profit – BANI.
Prin urmare, sigur că cea mai bună variantă este aceea în care, încă de la bun-început, cei care concep
şi lansează produsul/serviciul fac acest lucru urmărind în primul rând “binele Omului”. Însă, tocmai pentru
că în mult prea multe cazuri nu este aşa, soluţia pe care o avem la îndemână – adevărata soluţie, nu cea
a anarhiei demolatoare – este aceea de a acţiona de la sfârşit spre început.
Ce vrea să însemne, concret, aceasta? Să începem a răspunde tot printr-o întrebare: ”Ce anume te
atinge, de fapt, în calitate de ‘consumator’? Ce ajunge cel mai aproape de tine?”. – Ei bine, cel mai mult
te atinge şi cel mai aproape de tine ajunge tocmai mesajul publicitar, care este fructul campaniei de
marketing. …Iar pentru a însănătoşi relaţia dintre cel care vinde şi cel care cumpără, putem foarte bine
începe prin a însănătoşi însuşi marketingul, prin a purifica într-o cât mai mare măsură mesajul publicitar.
Este motivul pentru care introduc în discuție conceptul de “Reward Advertising”, adică de publicitate
bazată pe recompensă!
EXEMPLU: “Donezi bani pentru acțiuni caritabile? Primești 20% REDUCERE la noua gamă de produse!“
117/145
455
Greşeala multora dintre aceia care – probabil cât se poate de sincer – îşi doresc să ofere “alternative” de
marketing sănătoase este aceea că înţeleg prin “alternativă” o întoarcere a spatelui faţă de ceea ce
umple până la refuz în acest moment economia reală. Dacă te întorci cu spatele, nu înseamnă că ce se
află – acum – în spatele tău va şi înceta, brusc, să existe! Nu, va exista în continuare, se va dezvolta în
continuare. Iar efortul tău de a fi “altfel” nu va atrage decât prea puţini oameni doritori de “altfel”.
La un nivel mai profund, trebuie înţeles faptul că – raportat la “mainstream”, la principalul curent – un
“altfel” viguros nu poate însemna altceva decât un “la fel” purificat. Dacă ne vârâm capul în nisip şi ne
construim o “realitate paralelă”, un soi de “underground spiritual”, nu înseamnă decât că ne refugiem într-
o iluzie, în vreme ce partea covârşitoare a umanităţii rămâne captiva unui sistem putred!
Soluţia, în ceea ce priveşte “advertisingul”, publicitatea, marketingul în general – nu este aceea de a le

nega, de a le refuza pur şi simplu, ci de a le purifica, de a crea cadrul în care, odată intrate, nu mai pot
ieşi decât curate.
456
Tot ce ţine de “dezvoltarea” omului este aproape în exclusivitate legat de bani. Părinţii trag de copiii lor să
“înveţe”. De ce o fac? Pentru că aşa – cred ei – copiii lor au mai multe şanse să fie fericiţi – faptul de a fi
“bun la învăţătură” te va ajuta “să ai o slujbă bună” (=”să câştigi mulţi bani”).
În acelaşi timp, trebuie înţeles şi că a te duce să trăieşti “fără bani” pe-o insulă pustie nu e ceva care să
ajute omenirea prea mult. Este, până la urmă, un gest egoist (chiar dacă perfect explicabil). Sunt oameni
cărora li se face atât de greaţă de tot acest sistem economico-social încât pur şi simplu nu mai rezistă,
simt nevoia să se rupă cu totul. Şi, astfel, unii ajung depresivi, alţii devin şomeri, câţiva “renunţă la tot” şi
trăiesc din ce primesc, iar vreo doi-trei rămân să-ncerce să schimbe, cu adevărat, ceva.
457
Cine îşi înţelege “evoluţia” altcum decât în sânul colectivităţii umane şi în favoarea acesteia nu înţelege,
de fapt, nimic din prezentul pe care îl trăieşte şi pentru care se află, în zilele noastre, pe Pământ.
Doar o reaşezare completă a raporturilor interumane ne mai poate salva ca specie! Câtă vreme vom
rămâne în actuala logică a conflictului, în casă, pe stradă, la nivel de ţară, precum şi în aproape toate
relaţiile internaţionale, nu ne putem aştepta la nimic bun. Deşi poate părea ceva greu de digerat,
realitatea este că războiul nu este altceva decât consecinţa ultimă a relaţiilor interumane cotidiene. Dacă
mergem mai departe cu o societate în care omul nu îşi (mai) găseşte locul, atunci vom încheia parcursul
regnului uman într-un mare război al tuturor împotriva tuturor.
Cum ne putem aştepta să se îmbunătăţească relaţiile dintre state, atâta vrem cât, la nivelul fiecăruia
dintre aceste state, nu se îmbunătăţesc relaţiile dintre oameni!? Cum să nu ajungem să purtăm războaie
atâta vreme cât continuăm să ne considerăm angajaţii ca fiind „resurse umane”, câtă vreme continuăm
să ne considerăm clienţii potenţiali ca fiind „baze de date calificate”!?
118/145
Jargonul corporatist şi, în general, jargonul economic sunt îmbibate de termeni care dezumanizează.
Până nu vom opera modificări radicale aici, în sfera relaţiilor economice, în sfera relaţiilor interumane de
zi cu zi, chiar nu cred că are vreun sens să ne aşteptăm la un viitor frumos al regnului din care facem
parte. Şi cred, CU TĂRIE, că suntem datori să schimbăm ceva, suntem DATORI măcar faţă de copiii
lumii!
458
Corupție, terorism, inechități salariale, violență împotriva femeilor, discriminare, imigrație masivă – toate
acestea sunt simple… consecințe. Dacă vom continua doar să tratăm aceste simptome, nu vom reuși
niciodată să le eliminăm. Dimpotrivă, vor găsi mereu căi noi pentru a reveni și pentru a se manifesta în
forme din ce în ce mai sofisticate.
Dar care este, atunci, cauza profundă, adevărata maladie care generează toate aceste simptome? I-am
putea spune „UmAnemia”, lipsa cronică de umanitate, anemia de umanitate… Nu ar trebui să fim atât de
surprinși, de pildă, că Directorul de Dezvoltare de la Google, domnul Ray Kurzweil, lucrează asiduu
pentru a ne conecta neocortexul la „cloud”, pentru a uni omul cu computerul. De asemenea, n-ar trebui
să fim foarte surpinși nici că Facebook lucrează din greu la „augmentarea” realității, ori chiar la înlocuirea
ei completă în favoarea „mai bunei”, „mai frumoasei”, „mai coloratei”… Realități Virtuale. …Nu ar trebui
să fim deloc surprinși! Am reușit noi, la nivelul tuturor acestor instituții internaționale cu nume pompoase,
să turnăm suficientă UMANITATE în cupele însetate ale cetățenilor lumii? Nu, nu am reușit! Pe cale de
consecință, pentru că nu ne-am concentrat de fapt niciodată pe ceea ce ne face, cu adevărat, OAMENI,
am creat un spațiu imens pentru… TRANS-UMANISM („omul 2.0” în versiunea noilor Zei ai Tehnologiei
Digitale).
459
Dacă încă mai credem într-o posibilă poveste frumoasă a umanității, atunci ar trebui să ne prindem de
mâini, indiferent din ce țară sau grup politic venim. În propriile noastre țări, precum și în cadrul instituțiilor
internaționale, ar trebui să începem rapid să reorganizăm totul în jurul ființei omenești. Ar trebui să
derulăm un amplu program transnațional menit să re-umanizeze lumea în care trăim. Adevărata
schimbare va veni abia atunci când vom începe să re-umanizăm totul: politica, economia, educația,
relațiile internaționale, marketingul, media, TOTUL…
460
O generație întreagă se află sub stăpânirea imperiului tehnologiei, incapabilă să mai vadă dincolo de
mirajul digital… Omenirea, așa cum o cunoaștem, se află la răscruce de drumuri: Umanism sau Trans-
umanism. Fie continuăm să tratăm simptomele (ceea ce ne va conduce, inevitabil, către ceea ce adepții
Trans-Umanismului numesc SINGULARITATE – momentul în care Inteligența Artificială devine
autosuficientă), fie începem rapid adevărata schimbare (alegând, în locul SINGULARITĂȚII,
SOLIDARITATEA omenească)! Ar trebui să ne străduim să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor epocii în
care trăim! Ar trebui să lucrăm împreună – indiferent cât de diferiți am fi – pentru a re-centra totul în jurul
fundamentelor noastre comune. Altminteri, la un moment dat (mult mai curând decât credem), vom
ajunge în așa numitul „loc fără de întoarcere”. În acea clipă, nu vom mai fi noi cei care folosesc
119/145
tehnologia, ci tehnologia va fi cea care ne va folosi pe noi. Civilizația bazată pe CARBON va fi înlocuită
de civilizația bazată pe SILICON. Omul de azi va deveni cyborg-ul de mâine (la propriu, nu doar în sens
metaforic).
Pentru a concluziona, întrebarea mea este: Suntem în stare să echilibrăm lucrurile, să contracarăm
impulsurile dezumanizante venite dinspre Silicon Valley prin efectele re-umanizatoare ale unei noi
societăți – o societate care să graviteze cu adevărat, pentru prima dată în istorie, în jurul OMULUI!?
461
Suntem grăbiţi, mereu pe fugă, alergăm braţ la braţ cu timpul, ne oprim doar pentru a ne trage puţin
sufletul şi, trei fracţiuni de secundă mai târziu, suntem din nou pe drum. Am vrea să facem o sumedenie
de lucruri, să lucrăm, să petrecem timp cu familia, să ne vizităm/invităm prietenii, să ieşim în oraş, să
practicăm un anumit sport, să ne uităm la televizor, să scriem, să citim, să iubim, să ne plimbăm printr-un
parc la răsărit sau la apus de soare, să ne rezolvăm problemele de sănătate, să dormim, să facem o
lungă baie fierbinte după ce ne întoarcem din oraşul îngheţat, să vorbim la telefon, să căutăm informaţii
sau să ne relaxăm navigând pe Internet, să reparăm o uşă care nu se mai închide, să facem ordine prin
casă, să mergem la cumpărături, să bem un pahar de vin roşu, fiert, cu scorţişoară…
…Ce să faci mai întâi? Avem doar 24 de ore la dispoziţie într-o zi. Din care până la opt ore ni le petrecem
dormind şi încă opt (cel puţin) la locul de muncă. Dacă este să mai socotim şi drumul până şi de la
serviciu, indiferent dacă avem maşină personală sau nu, ajungem până la urmă să cheltuim între opt şi
zece ore pentru o zi de muncă. În total, probabil, mâncăm cam o oră, iar igiena şi tot ceea ce ţine de
garderobă ne mai consumă încă cel puţin o jumătate de oră. Până acum, avem undeva între 16 şi 19 ore
ocupate. Din 24, mai rămân vreo 4-5, în cel mai fericit caz. Iar aceste 4-5 ore sunt tot ce avem la
dispoziţie pentru a ne bucura de tot ceea ce enumeram mai sus. De unde şi veşnica dilemă: “Ce să fac
oare mai întâi?”.
Ceea ce vreau să subliniez este doar faptul că suntem nişte oameni cât se poate de ocupaţi, nişte
oameni care au din ce în ce mai puţin timp la dispoziţie pentru ei. Nişte oameni care au, tocmai de aceea,
nevoie de eficiență. Iar în ecuaţia eficienţei intră, obligatoriu, şi informarea succintă, informarea la obiect.
…Și aici intervin “rețelele sociale”, care exploatează oribil această stare de fapt. Conform propriilor
statistici, aproape 80% dintre cei care distribuie știri pe Facebook o fac fără a fi citit mai mult decât titlul
știrii pe care o trimit mai departe!
462
Ia toate impulsurile care circulă acum în oameni spre a da o formă demnă viitorului lor şi deturnează-le. –
Aceasta este calea spre deşertul spiritual, spre nisipul fierbinte cu care oamenii vor ajunge să-şi
“potolească” setea. Dă-le oamenilor impresia că tot ceea ce faci este “nobil”, este “pentru ei”, este “în
interesul lor” şi, între timp, ocupă-te în cel mai mic detaliu ca aproape nimeni să nu mai vadă dincolo de
pânza de păianjen pe care o ţeşi în jurul fiinţei lor…
120/145
Care credeţi că sunt rolul şi motivaţia originară a naşterii “divertismentului” modern? – Acela de a vă da
iluzia relaxării, iluzia socializării. Mai întâi, creezi o societate omenească absolut dementă, în care toţi
aleargă – ca-ntr-un coşmar în care Ceasuri gigantice îi urmăresc pretutindeni, cu ticăitul lor demonic –
spre nicăieri. Le întinzi nervii şi rezistenţa psiho-somatică la maximum, pentru ca să aibă apoi nevoie de
pseudoterapia nivelatoare a “divertismentului” de foarte joasă calitate pe care tot tu îl pui la dispoziţia lor.
Îi faci să se teamă de “viitorul lor”, îi reduci la tăcere pe toată perioada “educării” lor (astfel încât să fii
sigur că aproape nimeni nu îşi va pune întrebări sau nu va îndrăzni măcar să zică: “Dar, stai puţin…”), le
plimbi prin fața minţilor concepte sublime şi îi convingi că “lucrezi pentru pace, pentru armonie şi
înţelegere între popoare” (în timp ce tu lucrezi asiduu exact în sensul opus)…
463
Oamenii aflaţi acum pe Planetă simt cu multă putere în ei nevoia de a intra într-o relaţie cordială cu
ceilalţi. Oamenii – chiar dacă nu conştientizează acest lucru şi acţionează doar ca efect al impulsului care
freamătă în ei – simt nevoia să se apropie de oameni. Iar impulsul către fraternitate universală este – şi
acesta – deturnat. “Vreţi să fiţi una cu ceilalţi? – Atunci soluţia este Guvernul Unic, globalismul
progresist!”…
…Nu, nu aceasta este soluţia. Soluţia se regăseşte în vechiul şi minunatul principiu universal al “unităţii
în diversitate”. Ceea ce adaugă omul acestui principiu este însă esenţial – el nu doar constată unitatea în
diversitate, în ceea ce priveşte umanitatea însăşi, ci alege această unitate. Omul alege să caute şi să
dezvolte – creativ – unitatea umană în diversitatea manifestărilor individuale umane!
464
Dacă vom continua să separăm umanitatea de tehnologie, vom eşua lamentabil. Noua şi extrem de
puternica tendință a Mileniului 3 este reprezentată de Tehnologie. Cei mai mulţi dintre oameni vor fi pur şi
simplu hipnotizaţi de tehnologie, mai ales pe măsură ce noile generaţii preiau Pământul de la cele vechi.
Infuzii de umanitate în tehnologie – de așa ceva avem nevoie dacă vrem să evităm eșuarea în anistoria
binară!
465
Deja avem microbul „tehnologiei noi” răspândit în fiecare celulă. Suntem realmente înnebuniţi să atingem,
să avem, să interacţionăm cu fiecare nou model de „smartphone” sau de tabletă. …Ce credeţi că va
urma? Dat fiind faptul că ne-am identificat într-atât de mult cu tehnologia, suntem obişnuiţi deja – ca fiind
ceva absolut firesc, ceva care ţine de fiinţa noastră – să „testăm” fiecare „device” nou, fiecare „feature”
nou, fiecare nouă „invenţie”, fiecare nou „upgrade”. Tocmai de aceea, când SINGULARITATEA va veni,
vom fi pur şi simplu înnebuniţi să încercăm. Să fim serioşi… câţi dintre noi ar putea rezista tentaţiei!?
Mai întâi, toată viaţa noastră – în şcoli şi la muncă – este sărăcită spiritual, este depreciată uman. Apoi,
pentru că un principiu universal cere ca fiecare gol să fie umplut, e de la sine înţeles că tot vidul spiritual
și uman din noi va fi umplut cu altceva. …Cu ce? – Cu Tehnologie!
466
121/145
Niciunul dintre cuvintele cu care denumim produsele tehnologiei moderne nu este ales întâmplător. Spre
exemplu – „smartphone”. Telefonul „inteligent” devine tot mai avansat, tot mai… inteligent. Şi se va
dezvolta în continuare, în ritm accelerat, până la punctul în care vom deveni total dependenţi de el.
Practic, telefonul „inteligent” va înlocui treptat, fără să ne dăm seama, propria noastră inteligență…
467
Toate lucrurile, toate obiectele, uneltele, aparatele şi maşinăriile pe care le folosim, zi de zi, sunt bine-
venite şi minunate până în punctul dincolo de care începem să vedem în ele mai mult decât, în realitate,
sunt. Să te bucuri de “ultimul răcnet” în materie de telefonie mobilă este absolut ok. Să îţi concepi viaţa în
funcţie de calendarul “viitoarelor lansări” e însă ceva absurd. Absurd nu pentru că evoluţia tehnologică n-
ar fi importantă – ea este cât se poate de importantă –, ci pentru că tocmai fiinţa aceea care “aşteaptă cu
nerăbdare” noul model de “smartphone” e, de fapt, cu mult mai mult decât se știe-a fi…
468
“Salvarea” umanităţii nu poate veni pe cale tehnologică. Şi aceasta pentru că nu există o salvare a
umanităţii fără o salvare a omului. Iar omul este mult mai mult decât putea-va fi vreodată un robot…
469
Inteligenţa “artificială” e numită “artificială” tocmai pentru că e lipsită de viaţă. Ea nu este o inteligenţă
“vie”. Însă atunci când vorbim despre riscul ca omul să-şi piardă inteligența “vie” în faţa unei inteligenţe
“artificiale”, nu e deloc suficient să ne raportăm doar la conceptul de “singularitate”. Înainte de toate,
trebuie să înţelegem că bazele “singularităţii” au fost puse tocmai prin “artificializarea”, în şcoli, a minţii
umane.
Dacă şcolile, dacă sistemul de învăţământ şi-ar fi propus să contribuie la păstrarea şi dezvoltarea unei
inteligenţe “vii” a omului, atunci nu ne-am mai fi aflat azi deloc în situaţia de a discuta despre concepte
precum cel al “singularităţii”.
470
Singurul rol firesc (adică în acord cu firescul evolutiv uman) al “inteligenţei artificiale” este acela de sprijin
pentru dezvoltarea inteligenţei “vii” a omului. Spre exemplu: faptul că pot accesa oricând, via Internet,
informaţii despre un subiect anume, care mă interesează la un moment dat. Acesta este un lucru bun, de
imens ajutor pentru “omul modern”. Însă greşeala este aceea că oamenii trec mai departe și încep să se
compare cu maşinile. Dacă mă compar cu un robot – în condiţiile în care preţuiesc tocmai ceea ce îi este
caracteristic unui robot –, atunci cu siguranţă voi ieşi mereu pe locul doi! Dacă definesc fiinţa umană prin
“memorie” şi “inteligență lucrativă”, atunci este firesc să ajung să văd în maşină, într-un robot – un om
“mai avansat”, către care “e normal să tind”.
Însă omul real, omul viu, dotat cu inteligenţă “vie”, nu “artificială”, este mult mai mult decât un “aparat de
gândit”, un aparat a cărui singură funcţie este aceea de a memora şi, mai apoi, de a reda.
122/145
Prin urmare, toţi cei care văd în “singularitate” – în unirea omului cu maşina – un pas mare, un “salt
evolutiv imens” pentru fiinţa omenească sunt oameni neconștienți de adevărata lor umanitate. Dacă toată
copilăria, adolescența şi tinereţea ți-au fost subscrise obiectivului de a “memora”, de a “reda” şi de a
gândi strict “lucrativ”, atunci înseamnă că percepţia ta despre tine este profund alterată. Tu, oricum, deja
te consideri a fi “un fel de maşină”. Pe cale de consecinţă, a te “uni cu maşina” nu va reprezenta decât
pasul următor, absolut firesc. Dacă tu, că fiinţă umană, te consideri a fi “un fel de maşină”, atunci ce
poate fi mai potrivit şi mai de dorit decât chiar să te “uneşti, finalmente, cu o maşină”!?…
În şcoală, eşti educat în aşa fel încât să devii “un automat de gândit, memorat şi redat”. Astfel, este făcut
primul şi cel mai important pas către transformarea inteligenţei tale dintr-una “vie”, într-una “artificială”.
Apoi, după ce te “angajezi”, treci la nivelul următor – devii “un automat care lucrează”. Inteligenţa ta
devine pur “lucrativă”, chiar şi dacă se păstrează “creativă”. Pentru că poţi fi pe deplin “creativ” şi atunci
când scopul pentru care creezi este unul ignobil… Cu alte cuvinte, cu “ajutorul” şcolii, inteligența “vie” a
omului este transformată în inteligenţă “artificială”. Apoi, inteligența deja devenită “artificială” este
“folosită”, este folosită exact aşa cum foloseşti orice computer…
Din punct de vedere educaţional şi economic-social, nu este nicio exagerare în a spune că omul este “o
unealtă”, un “computer”, o “inteligenţă artificială”!
…Căci ce anume ar presupune faptul de a avea o “inteligenţă vie”? – Înseamnă, înainte de toate, a fi o
“inteligenţă vie”! Atunci când în centrul preocupărilor noastre, fie că vorbim despre şcoală şi educaţie, fie
că vorbim despre “viaţa profesională”, punem în mod corect omul, începem pentru prima dată să
înţelegem că “a fi” reprezintă un verb mai important decât “a avea”. Inteligenţa “artificială” doreşte doar să
aibă şi mai multă inteligenţă “artificială” (pentru că aceasta se traduce prin – putere). În schimb,
inteligența “vie” doreşte să fie şi mai mult decât deja este (pentru că aceasta se traduce prin – existenţă
conştientă).
Obiectivul inteligenţei “artificiale” este acela de a domina. În vreme ce obiectivul inteligenţei “vii” este
acela de a fi. Primul tip de inteligență urmăreşte să “îmbogăţească” lumea pentru a o domina. Cel de al
doilea tip de inteligență urmăreşte să îmbogăţească lumea pentru a o înnobila!
Astfel că, înainte de a ne ocupa cu tot soiul de subtilităţi fizice şi metafizice, esenţial este să ne întrebăm
cu toţii: “Cat de multă viaţă, cât de multă inteligenţă vie se regăsesc astăzi în educaţie şi în circuitul
nostru profesional?”. Dacă nu ne punem întrebarea aceasta, nu avem nicio şansă de a străpunge
membrana gândirii superficiale care înfăşoară de miliarde de ori Planeta aceasta într-un ghem de
nefirească sfoară…
471
Să nu privim – chiar şi aceia dintre noi care ne preocupăm cu astfel de lucruri – către “pastorii
Singularităţii” ca spre singurii responsabili de ceea ce urmează să apară pe Pământ. Pentru că ei nu sunt
decât capătul lanţului de aur strălucitor care închide în sine fiinţa umană, paralizând-o prin puterea
hipnotizatoare a strălucirii sale. Primele zale ale lanţului sunt cele mai importante, acelea sunt cele care,
dându-şi mâna, se împreunează malefic închizând primul dintre concentricele cercuri. Iar aceste prime
zale sunt: educaţia şi “viaţa” profesională.
123/145
De ce tot aşez “viaţa” între ghilimele atunci când mă refer la “viaţa profesională”? – Pentru că, în realitate,
tocmai acolo găsim cea mai puţină “viaţă”. În ceea ce a devenit “munca” astăzi nu sunt de găsit aproape
deloc elemente ale “viului”!
“Viaţa profesională”, pentru a fi demnă de a fi numită cu adevărat – “viaţă”, ar trebui să fie un singur lucru:
acel efort depus de fiinţa omenească (conştientă de sine în lume ca fiinţă omenească) cu scopul de a le fi
de ajutor celorlalte fiinţe omenești.
…Să medităm asupra acestei definiţii noi a “vieţii profesionale”: “acel efort depus de către fiinţa umană
(conştientă de sine în lume ca fiinţă umană) cu scopul de a le fi de ajutor celorlalte fiinţe umane”…
…Abia aceasta ar merita, cu adevărat, să fie numită “viaţă” profesională. Altminteri, nu e decât
“inteligenţă artificială în acţiune”. …Pentru că inteligenţa “artificială” nu îşi pune niciodată problema
consecinţelor, a efectelor în plan etic ale deciziilor şi acţiunilor sale. Acesta este doar apanajul inteligenţei
“vii”. Inteligenţa “artificială” doar “face ceea ce i se cere”. Inteligenţa “vie”, în schimb, caută să vadă, să
înţeleagă dacă “ceea ce i se cere” este şi “corect”.
Spre ilustrativ exemplu – doar o inteligenţă “artificială” ar putea să execute “fără remuşcări” ordinul de “a
crea un text publicitar prin intermediul căruia să vindem acel produs execrabil care ne încarcă de atâta
vreme cu acele nedorite costuri de stoc”. O inteligenţă “vie” ar înţelege imediat cât de incorect este să
încerci să faci aşa ceva şi nu şi-ar găsi liniştea până când nu ar schimba starea de fapt sau până când nu
ar găsi un alt “loc de muncă”.
De asemenea, în cadrul “şcolii”, doar gândire “artificială” poate fi aceea care este an după an (mulţi ani),
oră după oră (multe ore), minut după minut (multe minute) şi secundă după secundă (multe secunde)
“educată” să “memoreze” şi să “redea” pentru “a trece examenul”, pentru “a lua o notă bună”. Din contră,
o inteligenţă “vie” ar fi aceea pe care școala adevărată – ceea ce numesc “Școala Omului” – ar educa-o
an după an (mulţi ani), oră după oră (multe ore), minut după minut (multe minute) şi secundă după
secundă (multe secunde) în aşa fel încât să “digere mental şi spiritual” orice informaţie înainte de a o
“înghiţi”, înainte de a şi-o asuma. O inteligență vie va căuta mereu să-şi însuşească o “cunoaştere a
lumii” la fel cum ne integrăm în fiecare celulă hrana ingerată, să devină un motor de “creativitate
perpetuă”, un “perpetuum mobile” creativ, pus în slujba binelui celorlalţi.
472
Tot ce ține de ban, de domeniul economic a ajuns să aibă o viață de sine-stătătoare. Ne-am obișnuit și
am fost obișnuiți să privim economia ca pe ceva exterior omului, ca pe ceva care are viață proprie, așa
cum e natura care ne înconjoară. Iar de aici au plecat cele mai multe dintre problemele contemporane.
De ce e fals, de pildă, să spui că nu îți permiți eradicarea sărăciei la nivel național și mondial? Pentru că,
oricâte „slide”-uri deștepte ai prezenta, nu vei putea niciodată nega o realitate evidentă: considerăm, în
schimb, că ne PERMITEM cheltuieli cu nesfârșit de multe zerouri în coadă pentru înzestrare militară și
război efectiv! Cu alte cuvinte, ne permitem să alocăm o bună parte din banii oamenilor pentru ură și
război, dar nu ne permitem să alocăm măcar aceeași sumă pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor…
Fapt este că lucrurile nu au cum să se schimbe cu adevărate în bine atâta vreme cât nu începem să
DECIDEM cu adevărat cu privire la banii noștri!
124/145
În primul rând, e necesar să devenim cu toții conștienți că tot ceea ce intră în sfera ECONOMICULUI nu
se bazează pe ceva abstract, ci pe ceva cât se poate de concret – pe banii noștri! Toate analizele,
statisticile, studiile, toate tratatele și doctoratele despre economie sunt posibile doar pentru că banii noștri
există. Iar banii noștri există pentru că, mai întâi, noi existăm. Războaiele există pentru că există bani
care le finanțează. Iar banii care le finanțează VIN DE LA NOI, nu de altundeva! Să nu ne facem vreo
iluzie în acest sens! Suntem perfect responsabili de ceea ce se întâmplă în lume cu ajutorul banilor noștri!
Iar ceea ce trebuie să se schimbe e tocmai modul nostru de relaționare cu propriii bani (întreg bugetul
unei țări se bazează pe banii cetățenilor acesteia, banii țării sunt de fapt banii noștri). Vrem, suntem de
acord ca banii noștri să fie folosiți pentru război sau mai degrabă pentru vindecare și eradicarea sărăciei?
Pentru a ilustra mai puternic această întrebare, această provocare, vă cer să vă imaginați pentru câteva
clipe următoarea scenă: aveți 100 de lei în mână și întâlniți pe stradă un copil flămând și bolnav și un ins
care strânge bani pentru „industria de apărare”. Cui îi dați banii dumneavoastră? Către cine transmiteți
suta dumneavoastră de lei?
…E timpul să începem să ne imaginăm pe noi înșine în cât mai multe astfel de situații. Doar așa vom
ajunge să luăm deciziile corecte și să ne implicăm, să acționăm, doar dacă vom trăi fiecare clipă a vieților
noastre conștienți de faptul că tot ce se întâmplă în lume și cu lumea este în directa noastră
responsabilitate!
473
Sigur că mulți dintre dumneavoastră au donat sau donează bani pentru oameni săraci sau bolnavi. Însă
nu despre acest lucru este vorba, ci despre a începe să cerem ca banii rezultați din munca noastră, din
taxele și impozitele plătite, să fie direcționați plecând de la principii uman-sănătoase! Sigur, de pildă, că
într-o lume dominată încă major de logica prafului de pușcă se alocă mulți bani pentru înzestrare militară.
Însă dacă ne uităm puțin pe statistici și vedem câți oameni au murit sau au suferit pentru că nu avem
drumuri bune, pentru că nu s-au putut trata sau opera, pentru că nu au avut ce pune pe masa lor și a
copiilor lor, ajungem rapid la concluzia că ultimii aproape treizeci de ani au produs un număr enorm de
victime din cauze nemilitare…
S-a vorbit și se vorbește foarte mult, de pildă, despre o contribuție pentru cheltuieli militare de 2% sau
chiar de 4% din bugetul anual al statelor membre NATO. Din nou, ca și în aproape toate celelalte discuții,
problema se pune complet greșit. Iar acest lucru are o cauză simplă: nici măcar pentru o clipă, abordările
nu au de a face cu ființa omenească! Dacă pe liderii lumii „civilizate” i-ar interesa cu adevărat soarta
oamenilor acestei planete, atunci ar discuta, la modul cel mai serios, despre o alocare bugetară similară
pentru eradicarea sărăciei extreme pretutindeni pe glob!
Pentru a înțelege ce se întâmplă la nivel global, ar trebui să ne întoarcem de fiecare dată la lucrurile
simple, elementare. De pildă: dacă ați avea de ales între a dona 2% din salariul dumneavoastră pentru
înarmare și a dona cele două procente pentru niște copii care se culcă în fiecare seară flămânzi, ce ați
alege? Ei bine, EXACT așa e și cu lumea cea mare… Este întocmai așa, deoarece banii ăștia cu care se
jonglează la scară mare sunt, de fapt, banii dumneavoastră! Ei nu vin din neant. Vin din taxele și
impozitele pe care le plătiți. Și, atunci, nu ar fi firesc să fiți consultați? „Ce anume vreți să facem cu 2%
din banii dumneavoastră?” – așa ar trebui să sune întrebarea adresată de politicieni cetățenilor!
125/145
Nu mai acceptați ca alții să hotărască în locul dumneavoastră dacă mergeți la război sau nu, dacă
sponsorizați moartea sau nu, dacă alegeți să investiți în conflict sau în ajutor financiar pentru cei care
chiar au disperată nevoie de ajutor financiar! E timpul ca Planeta asta să le fie redată Oamenilor, să
devină cu adevărat o Planetă a Oamenilor. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, este absolut necesar
să ne implicăm cu toții, la scară mică și la scară mare. Vreau să cred că cei mai mulți dintre oameni vor
alege Viața. Vreau să cred că cei mai mulți dintre semenii mei vor alege să investească în Viață, nu în
Moarte!
474
500.000 de oameni au murit în Siria în ultimii ani și 2.000.000 au fost răniți! Speranţa de viaţă a scăzut
dramatic, de la 70 de ani, în 2010, la 55 de ani, în 2018! Și să nu-mi spună NIMENI că, în ceea ce
privește Siria, statele occidentale sunt binele absolut, pur, inocent și imaculat! În Siria, singurii inocenți
sunt civilii răniți și civilii care mor…
…Să mai adunăm aici şi sinistrele numere mari din celelalte state unde s-a desfăşurat extraordinarul
experiment occidental numit “Primăvara arabă”!? Pe scurt, marea reușită: Egipt – război civil, Libia –
război civil, Siria – război civil, Irak – război civil, Yemen – război civil…
Aceasta și nu alta este radiografia reală a lumii în care trăim! Știți, în acest context, cât cheltuie
umanitatea ANUAL pe arme și activități militare? 1,7 TRILIOANE de dolari! Asta se scrie așa:
1.700.000.000.000 $…
De decenii postmoderne, suntem târâți în războaie care nu sunt ale noastre. De zeci de ani de
contemporaneitate supertehnologizată, ni se spune pe cine să iubim și pe cine să urâm, cine „trebuie” să
fie prietenul nostru și cine „trebuie” să fie dușmanul. De aproape un secol de „dezvoltare în ritm accelerat”
suntem „protejați”, în calitatea noastră de oameni, de tot mai multe organisme și instituții, cu nume din ce
în ce mai bune și rezultate din ce în ce mai proaste.
Cheltuielile militare mondiale au totalizat 1.747 de miliarde de dolari într-un singur an! Pentru a pune
capăt sărăciei extreme la nivel mondial în 20 de ani, Jeffrey Sachs (autor, “Sfârșitul sărăciei”) a calculat
un cost anual de aproximativ 175 de miliarde de dolari. …Vedeți asemănarea extraordinară? Într-un
singur an, cheltuielile militare mondiale totale ar fi suficiente pentru a acoperi 10 ani din cei 20 estimaţi de
Sachs. 175 de miliarde de dolari x 10 = 1.750 de miliarde de dolari. Acest lucru înseamnă că, în cazul în
care cheltuielile militare mondiale totale ar fi utilizate pentru eradicarea sărăciei extreme, ar fi nevoie de
doar doi ani…
Acum, cine ar îndrăzni să spună că Pământul este bine guvernat? …Numai atunci când suficient de mulți
oameni îşi vor fi trezit inimile față de ceilalți, această monstruozitate va ajunge la un sfârșit!
…Și atunci? Sunt eu cel “naiv” când repet aproape obsesiv că singura șansă este să reorganizăm
societatea noastră în jurul OMULUI!? …Ori naivi sunt cei care cred că o mai putem duce multă vreme
așa cum suntem acum!?…
475
126/145
Lucrurile sunt minunat sau (depinde de perspectivă) îngrozitor de simple. Avem varianta în care ne
ducem zilele mai departe în actuala paradigmă, discutând – din punctul meu de vedere – total pe lângă
subiect. E varianta în care perorăm ad infinitum în cheia analizei de „politică externă”, de „relații
internaționale”, de „dinamică militară”. Asta facem de (prea multe) decenii… Sigur, e un lucru care, pe
unii dintre noi, ne face să avem siguranța de sine a insului care e convins că înțelege „exact” cum
funcționează lumea. …Sau mai avem varianta în care lăsăm deoparte tot ce ne face să ne simțim niște
extraordinari „experți” și ne mai oferim și șansa unor interpretări care să plece de la realități foarte simple
– atât de simple încât aproape nimeni nu le ia în calcul. De pildă, am putea să ne punem problema că, de
când ne știm, nu am ieșit cu milioanele în stradă pentru a protesta împotriva faptului că trilioane de
euro/dolari se duc anual pe bugete militare (adică pe MOARTE, chiar dacă ne place foarte mult să ne
mințim că ar fi vorba despre altceva). Când am protestat ultima oară împotriva alocărilor bugetare
enorme, la nivel mondial, pentru război, pentru activități militare?!? Are sens să ne văităm că e război, că
e terorism peste tot în jurul nostru, câtă vreme nu avem nicio problemă cu faptul ca mii de miliarde de
euro se duc anual pe armament, în loc să le direcționăm către eradicarea sărăciei extreme care omoară
câte un copil de pe glob – semen nevinovat de-ai noștri! – la fiecare câteva secunde!?!
Dacă lumea are conducători care direcționează trilioane de dolari anual către armament și activități
militare și dacă aceeași lume mai are și cohorte de „analiști” și „experți” care ne asigură că e foarte bine
așa, atunci de ce naiba arată lumea în halul în care arată? Am ajuns unde am ajuns pentru că i-am lăsat
să facă toate tâmpeniile posibile cu banii noștri… Și am mai ajuns unde am ajuns și pentru că am ales de
prea multe ori să ascultăm toate bazaconiile marilor „experți”, când până și faptul de a sta cu ochii în
tavan ar fi fost o activitate preferabilă…
Este sărăcia lucie o condiţie esenţială pentru înflorirea terorismului? Evident, DA! Este pur şi simplu
DEMENŢĂ faptul că într-un singur an se cheltuie la nivel global 1,7 trilioane de dolari pentru buget
militar!? Repet: doar într-un an, s-au cheltuit 1,7 TRILIOANE de dolari (adică 1.700 de MILIARDE de
dolari) pentru buget militar. Aceasta în condițiile în care suma cea mai mare (alte surse iau în calcul sume
mai mici) despre care se spune că e necesară pentru a eradica sărăcia la nivel global este de 3,5
trilioane de dolari (adică 3.500 de miliarde de dolari).
Vă las pe dumneavoastră să verificați calculul de mai sus. În câţi ani s-ar putea eradica sărăcia pe
această planetă (adică una dintre CAUZELE fundamentale ale terorismului), în situaţia în care e nevoie
de 3,5 trilioane de dolari, iar cheltuielile militare se ridică la 1,7 trilioane de dolari anual?!?
Sunt sătul până la revoltă de toate aşa-zisele “analize”, de cohortele de intelig(h)enţi care ne explică prin
punerea degetului pe hartă ce ar trebui făcut, unde ar trebui “atacat”! Lucrurile sunt înnebunitor de
simple: dacă Planeta asta frumoasă chiar ar fi condusă de nişte persoane inteligente şi cu adevărat
interesate de bunăstarea fiinţei omeneşti, de nişte persoane normale la cap şi la inimă, totul s-ar putea
schimba în bine fulgerător de repede!
Nu e vorba despre “lipsă de soluţii” la nivelul celor care ne conduc (spre prăpastie) destinele, e vorba
(cum a fost mereu) de LIPSĂ de OAMENI… De aici pleacă totul. Şi aici se şi încheie!
476
127/145
Am spus-o deja de multe ori. O voi repeta încă o dată: idealul păcii şi al convieţuirii paşnice pe planeta
Pământ nu va putea fi niciodată atins în condiţiile în care sute de miliarde de dolari iau, an de an, drumul
șenilelor de tanc şi al bombardierelor de ultimă generaţie, în loc să fie gestionate în sensul eradicării
sărăciei în regiuni precum Asia, Africa şi America de Sud. Totul face parte dintr-un joc dincolo de
imaginaţia oricărui om cu suflet sănătos. Și nu mai rămâne decât o singură explicaţie: oamenii aceştia,
„mai marii” aceştia sunt, efectiv, bolnavi! „Acei nebuni care conduc lumea”, după cum sună titlul unei cărţi.
Pentru că nu e cu putinţă să numeşti şi să consideri „sănătos” un individ care decide, în capul lui, că e
mai bine şi mai util să foloseşti o mie de miliarde de dolari pentru obiective militare decât pentru fonduri
de întrajutorare şi stimulare economică, pentru educaţie şi alfabetizare, pentru cultură şi valoare.
Orice mi s-ar spune, nu sunt câtuşi de puţin idealist, sunt doar un realist lucid. Şi sunt convins că, dacă o
ţinem tot aşa, vom sfârşi prin a ne autodistruge. Nu e pesimism. E statistică. Şi bun-simţ!
Trilioane de dolari continuă să se transforme, în fiecare an, în tun şi în praf de puşcă. Acele miliarde de
dolari care s-ar fi putut foarte bine transforma în pâine şi în praf de copt. Iar cine spune că e naivitate sau
utopie e deja cuprins de maladie! Abia aştept să cunosc omul care vrea să te ucidă pentru că l-ai ajutat
să-şi potolească foamea, să îşi îmbrace trupul, să îşi lepede frustrarea!…
…Dacă un copil bolnav, malnutrit e pe cale a se stinge lângă un cufăr plin cu bani, eu aleg ca partea mea
din acel cufăr să-i vindece boala, să-i potolească foamea, în loc să îngrașe conturile celor care fac tot
posibilul să ne convingă că a direcționa un trilion de dolari în fiecare an către bugete militare e ceva
normal!
“Luptă cu foc împotriva focului!” – acesta este dictonul contemporan. Tare mă tem însă că incendiul nu
prea poate fi oprit turnând benzină! Iar lumea aceasta chiar nu e doar a piromanilor care se deghizează
în pompieri…
477
Legat de problema migrației… Evident, nu e o soluție bună să aduci laolaltă, brusc, două civilizații, două
culturi, două religii complet diferite. Dialogul dintre culturi și civilizații e absolut necesar și voi pleda și
lucra mereu în acest sens. Însă nu despre așa ceva este vorba aici. Aici este vorba despre niște păpușari
care, din umbră, au decis exact contrariul – anume CIOCNIREA frontală a două culturi și civilizații foarte
puțin asemănătoare!
În același timp, cel mai rău lucru ar fi să ajungem să ne urâm între noi. Refugiații să ne urască pentru că
nu îi primim, iar noi să-i urâm pe refugiați pentru că ciocnirea frontală a celor două culturi ne afectează
modul de trai. Dacă ajungem la ură reciprocă, înseamnă că păpușarii din umbră au reușit!
Ceea ce ar fi de făcut e altceva. Hai să ne întrebăm, pentru început, ce anume (că „cine” anume e destul
de limpede) a generat această criză a refugiaților. – Un război teribil. …Iar acum, că ne-am găsit
răspunsul, să mergem mai departe – ce anume a generat acest război? Cumva faptul că țările afectate
NU au fost tratate de civilizația Vestului ca țări populate de OAMENI? Cumva faptul că am ajuns să
vorbim despre impunerea unui „bine” cu ajutorul armelor și cu prețul unor sute de mii de „victime
colaterale”?
128/145
Rezolvarea crizei refugiaților e foarte simplă. – Tot ce trebuie e ca marile puteri să nu mai caute să
genereze profit de pe urma războiului purtat în toate aceste țări. Atunci, în loc de „cote de refugiați”,
puterile Vestului militarizat ar trebui să vorbească despre „cote alimentare”, despre bani investiți în
dezvoltarea acestor țări, iar nu în înarmarea lor… Așa se rezolvă lucrurile! Doar așa și foarte repede… Iar
noi, ca cetățeni, ca locuitori ai acestei Planete, ar trebui să vorbim deschis în acest sens și să propunem
soluții în această direcție.
Ne va ajuta cu ceva pe noi, îi va ajuta cu ceva pe alții dacă ne aliniem în spatele celor care ne spun că
doar glasul armelor trebuie să se facă auzit pentru a se ajunge la… pace!? Nu, nu ne va ajuta la nimic să
devenim clonele altora, cyborg-ii teleghidați ai celor care ne vor necuvântători. Ne va ajuta enorm, în
schimb, dacă vom purcede la a da semnalul unei altfel de politici la nivel internațional. Ne va ajuta cu
adevărat, pe noi și pe semenii noștri ale căror țări au fost sistematic distruse, dacă vom avea o poziție în
plan internațional din care să răzbată OMENESCUL. Doar atunci când, în centrul relațiilor internaționale,
vom așeza OMUL, ființa omenească, va veni și ziua izbăvirii noastre ca specie – ziua izbăvirii de sub-
uman, de urât, de oribil și sinistru!
Concluzia e una singură – nu vom reuși să ne schimbăm în bine propria lume decât dacă vom acționa
constant și cu hotărâre în sensul re-UMANIZĂRII ei!
478
Niciun cadru legislativ nu poate rezolva prin el însuși problema discriminării sau a conflictului dintre
națiuni. Desigur, recomandările, rezoluțiile redactate și votate de către instituțiile internaționale își au rolul
lor, dar nu sunt în niciun caz suficiente! Trebuie, de asemenea, să ne asigurăm că un climat real de
dialog începe să se dezvolte în rândul cetățenilor lumii. Iar un astfel de climat nu poate fi asigurat decât
printr-un schimb intercultural permanent. Nu e vorba doar despre rezolvarea unor cazuri punctuale. Avem
de a face cu o problemă generală și generalizată – absența comunicării, lipsa înțelegerii reciproce
reprezintă un focar permanent de tensiune și conflict.
Nu este vorba doar despre o problematică economică. Mă tem că e vorba de mult mai mult decât atât!
Uneori, chiar mă întreb – cât de mult cunoaștem despre specificul altor națiuni? Chiar turnăm întotdeauna
același conținut în cupa conceptelor generale pe care le utilizăm? Cât de mult știu eu, în mod real, despre
modul în care aceste concepte sunt percepute de către colegii mei din celelalte țări? De câte ori se
întâmplă, de fapt, să nu vedem că folosim aceleași cuvinte în timpul dezbaterilor noastre, în vreme ce, în
mod real, avem abordări și definiții fundamental diferite referitor la aceste concepte?
Singurul mod prin care putem asigura o mai bună înțelegere reciprocă, o mai bună comunicare între
culturile noastre este acela al derulării unor programe permanente în acest sens. Să luăm un singur
exemplu edificator – cel al… „rușilor”. De câte ori am auzit asta: „Rușii amenință Europa”!? …Ei bine,
trebuie să înțelegem că, exact în timp ce spunem sau auzim asta, zeci de milioane de ruși nu fac altceva
decât să meargă la muncă, să-și crească fiicele și fiii, să-și plătească taxele, să se spele pe mâini, să-și
cânte cântecele – să facă, adică, EXACT ce facem și ceilalți, oamenii celorlalte popoare! Și atunci… n-ar
fi mult mai benefic pentru noi toți să încercăm, măcar, să ne înțelegem unii pe alții mai bine? …Iar acesta
este doar un caz. Putem la fel de bine să completăm spațiul cu numele oricărei alte națiuni.
129/145
Ziua în care vom începe să ne raportăm la ceilalți ca la noi înșine va fi ziua însănătoșirii noastre morale și
sociale. „Toți pentru unul și unul pentru toți” nu e doar un celebru motto literar. Ar trebui să reprezinte
numele singurei autostrăzi spirituale suficient de încăpătoare pentru noi toți, una pe care se poate circula
în deplină siguranță. …Nu mai avem alte opțiuni. Pur și simplu! Fie colapsăm și ne pierdem cu totul
UMANITATEA, fie reușim să trecem, ÎMPREUNĂ, peste acest prag, să depășim această veritabilă
CUMPĂNĂ A UMANITĂȚII, devenind astfel mai conștienți și mai puternici! Avem nevoie să începem să
ne oferim unii altora din semnificațiile profunde ale comorilor spirituale și culturale pe care le deținem.
Doar acest schimb VIU va putea demara PROCESUL de ÎNSĂNĂTOȘIRE!
479
Se face vorbire la nesfârșit despre „valorile internaționale”. Dar oare cei care nu se mai plictisesc să se
audă pe sine vorbind sunt conștienți și de cât de diferite ne sunt percepțiile în privința acestor valori?
Turnăm oare cu toții același conținut în conceptele comune? Ce înțelege un francez prin „democrație”
sau „suveranitate” e oare exact ce înțelege un britanic, un român, un american, un indian sau un
neozeelandez, pentru a da doar câteva exemple din sutele disponibile? Cât de diferit se aude, de fapt,
același cuvânt în diferitele peșteri în care stăm închiși? Asistând la diverse discuții între oameni veniți din
tot felul de țări, am tot mai mult impresia că toate uneltele tehnologiei moderne nu fac decât să ne vândă
iluzia unei mari comunități umane! În realitate, strigăm cu toții din interiorul unor peșteri goale…
În tot acest context, diplomații de carieră care câștigă câte ceva (nu neapărat pentru țările lor – asta pare
a fi devenit ceva demodat, primează acum interesele transfrontaliere…) sunt cei care cunosc exact ce
înțelege francezul prin „democrație”, prin „justiție”… Ei știu, de asemenea, ce reprezintă aceste concepte
pentru indian, pentru brazilian, pentru australian, pentru iranian, pentru egiptean ș.a.m.d.. Cu alte cuvinte,
sunt unii care știu exact care este situația (faptul că înțelegem cu totul altceva din același concept, în
funcție de țara unde trăim) și care nu semnalează această stare de fapt, ci dimpotrivă – tac mâlc și caută
să PROFITE! Când au nevoie de francez, adaptează discursul la ce știu că înțelege francezul când îi zici,
de pildă, „justiție” sau „democrație” sau „libertate”. Când au nevoie de italian, vorbesc pe limba lui. Și tot
așa… Dintr-un context și dintr-un interes într-altul…
Întâlnirea semnificațiilor conceptelor a fost anulată. I-a luat locul un periculos joc al clișeelor, pe care
câțiva știu să-l joace foarte bine, iar cei mai mulți nu-l înțeleg absolut deloc. Iar finalitatea, din păcate,
este una singură – ne vom îneca într-o mare a clișeelor exact în timp ce suntem convinși că suntem cei
care salvează lumea…
480
Lucrurile sunt atât de amestecate, iar capacitatea de înțelegere a realităților din alte țări a devenit atât de
mică, încât aproape orice decizie luată în cadrul instituțiilor internaționale devine un demers
cvasiabsurd.
Ne îndreptăm, tot mai mult, către introversiune instituțională. La adăpostul „valorilor comune”,
superficialitatea începe tot mai mult să legifereze, să impună reguli și norme. Iar acest lucru este foarte,
foarte rău! Pentru că națiuni întregi ajung să fie umilite în propria lor țară, voința lor SUVERANĂ ajunge
să fie pur și simplu aruncată la coș doar pentru că un raportor internațional se dovedește complet
incapabil să înțeleagă realitățile din țara lor (sau pentru că slujește interesele unei entități metastatale).
130/145
Singura scăpare de aici e întoarcerea cu fața către OM. …Și nu, nu e tot un clișeu. E țărmul pe care îl
văd dintotdeauna, chiar dacă abia întrezărindu-se peste creasta semeață a câte unui val…
481
Să luăm în discuție, spre ilustrativ și edificator exemplu, “Uniunea Europeană” (UE)… Mi se par foarte
superficiale cele mai multe dintre comentariile pe marginea aşa-zisului “Brexit” (ieșirea Marii Britanii din
Uniunea Europeană). Sigur, dacă vrem să continuăm să ne jucăm de-a instituţiile internaţionale, o putem
face. Cum arată însă lumea noastră, lumea oamenilor, deşi ne jucăm deja de mult prea multe decenii de-
a instituţiile şi programele internaționale?… UE, ca și alte instituții și uniuni internaționale, nu e nimic
altceva decât un uriaş cu picioare de lut. Iar totul pleacă de la faptul că în centrul acţiunilor şi
preocupărilor sale se află orice altceva mai puţin fiinţa omenească! Tocmai de aceea, majoritatea
comentariilor “analiștilor” și “experților” în ceea ce priveşte aşa-numitul „Brexit” sunt complet goale de
conţinut. Până la urmă, din CE anume a ieşit Marea Britanie? Care sunt pietrele de temelie reale, solide,
menite să dăinuie pentru secole sau măcar pentru decenii? Care e, de fapt, adevărata piatră unghiulară,
singura capabilă să menţină unite mai multe state? – Concentrarea, înainte de toate, pe om, pe fiinţa
omenească! În lipsa acestui centru, acestui Soare capabil să ţină totul în echilibru, toate planetele, toate
sistemele, instituţiile şi construcţiile omului o iau razna, se ciocnesc între ele şi duc, mai repede sau mai
încet, către o entropie avansată a sistemului celui mare care e Lumea Omului!
Dacă Marea Britanie a ieşit din această construcţie pe care o numim cu plecăciune cvasi-religioasă
„Uniunea Europeană”, nu cred că ne ajută la ceva dacă nu mai prididim cu comentariile referitoare la
„influenţele în plan economic” şi „schimbarea pieţei muncii”. Oare nu vedem noi, nici măcar în ceasul al
12-lea, că NU despre aşa ceva este vorba? Oare nu înţelegem nici măcar ACUM că tocmai faptul că ne-
am axat pe „economic”, pe „economie” ne-a dus aici? Unde mai e omul, unde mai este fiinţa umană în
toate aceste instituţii şi construcţii? Unde l-am uitat, unde a rămas?
Este dispus cineva să realizeze cu adevărat că, dacă ne-ar pasă cu adevărat de… OM, la nivel
instituţional internațional, atunci pur şi simplu nu am avea cum să ajungem la conflicte, nici măcar
economice? Dacă omul ar conta cu adevărat, atunci conflictele nu şi-ar mai avea rostul şi niciun stat nu
ar mai încerca să îşi impună propriile interese în dauna altor state. Dacă am înţelege, la nivel micro,
fiecare dintre noi, dar şi la nivel macro, la nivelul marilor instituţii internaționale, că doar fiinţa omenească
este cea care contează cu adevărat, atunci lucrurile ar începe să se rezolve de la sine.
Paradoxal, soluţiile sunt foarte simple. Iar cine se uită pieziş la astfel de idei are deja mintea ocupată de
virusul clişeelor. Oare nu vedem că, pe măsură ce venim cu noi şi noi aşa-zise „soluţii” economice,
lucrurile o iau din ce în ce mai mult razna? Cât ne va mai lua până vom înţelege!?
482
Care “UNIUNI”? O “uniune” reală a unor țări ar presupune o apropiere reală între cetățenii respectivelor
țări. Tocmai în acest sens, al unei UNIUNI reale, profunde, UMANE, nu s-a făcut ABSOLUT NIMIC! Dacă
vrem să continuăm joaca de-a marile instituții, nu ne împiedică nimeni s-o facem. Dacă vrem însă o
îmbunătățire profundă a traiului oamenilor, suntem obligați să ne dăm jos căştile de REALITATE
131/145
VIRTUALĂ pe care ni le-au aşezat pe nas marii dregători de instituții cu nume pompoase. …Şi să privim
realitatea drept în ochi: UNIUNILE și ORGANIZAȚIILE internaționale pe care le tot slăvim sunt doar coloși
cu picioare de lut, care nu au la bază OMUL şi grija față de OM! Ființa omenească a fost sacrificată pe
altarul unei BIROCRAȚII INTERESATE! …Iar singura şansă de a schimba aceasta este întoarcerea la
fundamentele corecte. Fundamente care înglobează economicul, dar care îl și depăşesc cu mult… Câtă
vreme vom reduce totul la ECONOMIC, nu vom avea nicio UNIUNE! Ci doar nişte instituții folosite de
conducătorii din umbră pentru a subjuga economic şi politic toate statele lumii…
„Uniune” nu înseamnă neam de clone… Nu ne putem întoarce la națiunile privite ca monade de sine
stătătoare, ermetic închise, fără comunicări și schimburi cu exteriorul. Umanitatea e firesc și necesar să
evolueze către a deveni o mare comunitate. Însă nu în sensul globalizării așa cum a fost ea concepută de
către cei care vor – și în mare măsură reușesc – să dirijeze orchestra lumii. Nu în sensul unui singur stat
global, unde nimeni nu mai are identitate și unde toți sunt clonele aceleiași matrici – idealul ultim
corporatist. Ci în sensul unei umanități alcătuite din miliarde de picături interdependente, care aleg LIBER
să compună un ocean. Nu un neam de clone, nici miliarde de monade de sine stătătoare, ci o pluralitate
de ființe libere care își asigură reciproc prosperitatea.
Lumea în care trăim, lumea cea mare, arată atât de rău pentru un singur motiv fundamental – Omul
profund nu își găsește niciun loc printre preocupările celor care (ne) conduc. Că e birocrație, că e
„tehnocrație”, că e conducere națională, că e conducere internațională – peste tot aceeași meteahnă
funciară: omul profund nu se află cu adevărat în centrul preocupărilor. …Avem nevoie de reaprinderea
OMENESCULUI – în noi și în instituțiile noastre, naționale și internaționale. Este singura cale reală!
Orice altceva e doar concert de sticle goale…
483
Acest mesaj este pentru cei care înțeleg că niciunul dintre noi nu mai poate fi fericit în microuniversul său
fără ca ce se întâmplă cu ceilalți să îl afecteze. Acest mesaj este pentru cei care pricep că războiul,
conflictele violente, terorismul nu sunt doar consecințe ale unor alegeri greșite de politică externă, ci mai
ales efectul nepăsării – nepăsarea față de chinurile semenilor noștri. Pentru că, înainte de toate,
nepăsarea ucide!…
…De ce aș fi eu dușmanul tău, omule care citești acum ce tocmai scriu în fapt de noapte? …Dacă te
întâlnesc pe stradă și te văd însetat, apă îți voi da să bei, te voi ajuta să îți potolești setea și nu te voi
întreba mai întâi dacă avem aceleași crezuri. Pentru că setea e aceeași, indiferent de convingerile
noastre diferite! …Dacă te întâlnesc pe stradă și te văd înfometat, voi împărți pâinea mea cu tine, fără să-
mi pese dacă vorbim aceeași limbă. Pentru că foamea e aceeași, indiferent cum sună cuvântul „foame” în
limba fiecăruia dintre noi! …Dacă te întâlnesc pe stradă și te văd căzut pe caldarâm, te voi ajuta să te
ridici și nu te voi întreba mai întâi dacă votezi la fel ca mine. Pentru că dorința mea de a te ajuta și nevoia
ta de a fi ajutat sunt lucruri care nu au nicio legătură cu alegerile noastre politice sau de altă natură!
De ce aș fi dușmanul mărețului popor rus, ai cărui scriitori mi-au încărcat spiritul cu sens, ai cărui
compozitori îmi păstrează sângele cald și viu!? De ce aș fi dușmanul mărețului popor american, a cărui
sete inițială de democrație a generat esența drepturilor omului sau a cărui tehnologie – corect folosită –
ne ajută chiar în această clipă să comunicăm atât de rapid, de eficient, de ușor!? De ce aș fi dușmanul
mărețelor popoare arabe, când simt cum capăt profunzime ori de câte ori le ascult muzica plină de
132/145
mister, când știu cât de mult le datorez din tot ce sunt științele astăzi? De ce aș fi dușmanul măreței
Chine, din a cărei antice înțelepciuni spiritul mi se adapă, de unde timp de mii de ani omenirea seva și-a
extras? De ce aș fi dușmanul măreței Indii, străbătută în lung și în lat de atâtea înțelesuri, de atâta viață
spirituală, de atâta profunzime de sens? De ce aș fi dușmanul mărețelor popoare africane, atât de bogate
în resurse, atât de generoase sufletește și, în același timp, atât de sărace, atât de oropsite, popoare ai
căror copii mor chiar în timp ce eu scriu și chiar în timp ce dumneavoastră citiți, doar pentru că, la nivel
global, nu ne stabilim corect prioritățile atunci când decidem pe ce trebuie cheltuite trilioane de dolari
anual? De ce aș fi dușmanul mărețului popor israelian sau al mărețelor popoare europene, a căror
cultură, a căror spiritualitate și ale căror științe au mișcat de atâtea ori umanitatea către alte zări?
484
“Visul” acestei cărți e doar un vis, cu siguranță, pentru cei care s-au obișnuit să trateze totul superficial,
să se lăfăie în jacuzzi-ul propriului pragmatism iluzoriu. Pentru cei care consideră inutilă o discuție despre
reașezarea tuturor instituțiilor și relațiilor în matca OMENESCULUI, cartea aceasta este doar un ghem de
utopii, e doar artă pentru artă, ceva complet lipsit de finalitate practică. Însă vă întreb – dacă privim cu
propriii noștri ochi lumea care ne înconjoară, o lume construită de zidarii „pragmatismului” economic, ce
vedem? Este o lume zdravănă la cap și la suflet una în care foamea și bolile sărăciei extreme închid sau
sunt pe cale să închidă ochii a sute de MILIOANE de oameni ai acestui Pământ, a sute de milioane de
semeni de-ai noștri chiar în timp ce eu scriu și dumneavoastră citiți aceste rânduri?!? Ce „pragmatism”
economic este acesta? Cumva unul îndreptat împotriva OMULUI, împotriva noastră, a tuturor?
Aici este cheia! Nicio discuție, nicio decizie, nicio măsură, nicio instituție, niciun partid, NIMENI nu va
reuși să aducă bunăstare reală și pace pe acest Pământ dacă nu se pleacă mai întâi de la o reconstrucție
a tuturor instituțiilor, publice și private, în jurul ființei omenești profunde.
Ce este cu adevrat „bunăstarea”? Satisfacerea nevoilor primare și a dorințelor mele și atât? Sau
satisfacerea nevoilor primare și a dorințelor mele ȘI ale semenilor mei? Poți fi cu adevărat fericit,
pământean al Mileniului III, dacă știi și simți foamea și boala celor lăsați să moară, aici sau acolo, în țara
ta sau în orice altă țară?
Știți care este problema noastră fundamentală? Ne raportăm în abstract la realități! Vorbim de pildă
despre sărăcia unor copii care mor de foame, dar nu ne ducem să și vedem unul. Credeți-mă, faptul de
a-ți petrece măcar câteva minute lângă un copil murdar și înfometat este o experiență care te schimbă cu
totul și definitiv, pentru tot restul vieții tale! Din clipa în care VEZI cu ochii sufletului tău drama, tragedia
lumii în care trăim, din clipa în care într-una dintre camerele inimii tale începe să locuiască acel copil
sărac și bolnav, tu NU mai poți fi același! Din acea clipă, îți va veni literalmente să spargi televizorul când
îi vei auzi vorbind in abstracto pe tot felul de specialiști și mari experți în economie! Eu am acel copil în
mine, acel copil sărac și bolnav al bolnavei lumi a oamenilor. De când l-am întâlnit, trăiește acolo, într-una
dintre camerele inimii mele. Și va trăi acolo cât îmi va fi dat și mie să trăiesc.
485
Nu cred în veridicitatea afirmaţiei conform căreia cititorul dictează conţinutul ziarului. La fel de neadevărat
este şi că telespectatorul este cel “vinovat” – pentru că “cere” – de calitatea înspăimântător de proastă a
mult prea multor emisiuni televizate. “Panem et circenses”, vechea formulă încetăţenită de poetul roman
133/145
Juvenal, este şi va rămâne veşnic actuală. Iar show-ul de televiziune modern este poate reprezentarea
cea mai notabilă în contemporaneitate a “circului”, a “spectacolului” antic. Emisiunea de divertisment
actuală este celălalt capăt al firului care se întinde până la “circul” antic. Care, la rândul său, a avut parte
de timpuri mai bune şi mai rele.
Sublimarea estetică a afectelor joase, prin intermediul tragediilor greceşti, a constituit, fără îndoială, cea
mai înalt calitativă saturare a nevoii fiinţei umane de expansiune, de ieşire din sine. Pentru că asta
căutăm, fie că este vorba despre citirea unui roman, participarea, din sală, la un spectacol de teatru sau
vizionarea unui film, – ieşirea din sine, depăşirea graniţelor propriei personalităţi şi integrarea în ceva mai
mare decât noi, ori cel puțin mai mare decât ne-am obișnuit noi să credem că suntem.
Nevoia aceasta a omului de, n-aş zice evadare, ci, mai degrabă, “expandare” este cât se poate de
firească şi se cere satisfăcută. Devine o problemă însă modul cum este acoperită. Pentru că nici
antichitatea nu a cunoscut numai perioada tragediei greceşti, ci şi pe cea a Colosseum-ului, a “reality-
show-ului” sângeros cu gladiatori. Şi atunci, ca şi acum, exista posibilitatea de a crea în două feluri pe
marginea dorinţei omeneşti mai-sus amintite. Fie te preocupa în mare grad şi omul ca atare, căruia îi
ofereai, ca artist, întregul tău respect, dând naştere unor spectacole menite să purifice sufletul şi să
trezească spiritul, fie organizai la anumite intervale de timp spectacole grandioase – precum cele din
Roma antică –, orfane însă de orice estetică şi etică, spectacole care îţi erau cum nu se poate mai
folositoare, dat fiind faptul că orientau pulsiunile rudimentare către altceva, consumându-le înainte de a-i
veni cuiva ideea să le organizeze împotriva ta.
Şi acum ca şi atunci, emisiunile de “divertisment” pot beneficia fie de o geometrie bidimensională,

publicitar-cathartică, fie de una unidimensională, publicitară şi atât. Primul tip de emisiune ar putea
împăca nevoia de varză colorată a publicului telespectator cu capră de muls bani a televiziunilor şi a
ofertanţilor de publicitate.
Bani ar ieşi cu siguranţă destui şi din emisiuni de divertisment inteligente şi originale, menite în mare
măsură să eleveze spiritul telespectatorului plătitor. Tratarea alchimică a emoţiilor primare în retortele
media este necesară şi posibilă. E mult mai simplu însă, nu-i aşa, să arunci oase de carton parfumate şi
strident colorate unor oameni aduşi de spate de propriile tale producţii! Le oferi ani în şir aceleaşi
tâmpenii crase şi apoi te scuzi, perorând doct că starea de aproape neverosimilă superficialitate a
consumatorului de televiziune proastă este opţiunea şi “vina” acestuia, că societatea ta de televiziune n-
ar supravieţui – vezi Doamne! – dacă ai produce, din când în când măcar, şi calitate. Un lucru este însă
cert: habitudinea moţăirii orizontale e incompatibilă cu mersul biped al minţii!
486
Rătăcim o viaţă întreagă undeva între subiect şi predicat. Suntem un microunivers corupt de verbele
regulate şi neregulate. Suntem mereu “cei care fac”. Chiar şi atunci când ni se pare că tăcem, de fapt
“facem tăcerea”. Nu ştim cu adevărat să ne oprim. Să luăm, cu adevărat, o Pauză. Să ancorăm toate
corăbiile în dană.
“Astăzi este ziua liberă a lucrurilor!”, spunea, la un moment dat, abia trezită din vis, mama mea. O
străfulgerare onirică şi, în acelaşi timp, prilej de excurs speculativ. – Ce-ar fi dacă, într-o dimineaţă, am
constata cu uimire că nimic, dar absolut nimic nu mai funcţionează? Telefoane, automobile, televizoare,
134/145
radiouri, computere… O dimineaţă în care tehnologia ne refuză. Când nimeni nu ne cheamă şi când nu
putem chema pe nimeni. Când singurul verb de pe agendă este “a fi”.
Ce adâncă mirare ne-ar cuprinde atunci pe toţi! Să realizezi, dintr-odată, că în mijlocul furtunii, dincolo de
toate obiectele care zboară care-încotro, e acel “con de linişte”. Şi că acolo te afli tu! În puritatea,
unicitatea şi esenţa ta. Necolorat de pensula niciunui atribut. Nealterat de nicio întrebare şi neamuţit de
niciun răspuns.
487
Am ferma convingere că cine nu a avut măcar pentru o clipă pornirea şi dorinţa de a îngenunchia şi de a
împreuna mâinile în semn de rugăciune în faţa cerului de seară incendiat de-un Soare piroman a trăit cu
adevărat degeaba. Sau cine s-a trezit, dintr-odată, că pomii sunt verzi deja şi încărcaţi de floare. Sau
cine, în timpul unei torenţiale ploi de vară, nu a ieşit afară, fără ceva deasupra capului, bucurându-se de
abundenţă şi de atingerea apei şiroind liber peste obraji. Cine nu a ajuns să înţeleagă şi să simtă că
plouă pentru ca firul de iarbă să crească, iar firul de iarbă creşte pentru a exista ploaia…
488
Uneori, nu e un lucru chiar atât de tragic nici să „pierzi” o noapte! Am cunoscut oameni obsedaţi să nu
risipească niciun minut de somn, pentru a fi „fresh and ready” a doua zi, dimineaţa, în vederea unei noi
zile de muncă. Ceea ce, la un moment dat, nu mai e de înţeles…
Pentru că, în fond, îmi permit să intervin cu o întrebare: de ce muncim, cu toţii? Fie că lucrăm cu pasiune
sau nu, fie că orele trec într-o clipă sau, dimpotrivă, sunt leneşe precum o apă la câmpie, până la urmă
este clar că muncim, cu toţii, pentru a trăi (foarte bine, mai bine sau pur şi simplu). Iar tocmai acest verb
este şi cheia de care trebuie mereu să ţinem seama – „a trăi”. Ce înseamnă a „trăi” (a „trăi” omeneşte, iar
nu doar a „vieţui”, precum exponenţii regnului vecin)? Înseamnă, printre altele, a nu uita să te bucuri,
când te trezeşti, de faptul pur şi simplu că respiri. Din nou, în continuare, pentru o nouă zi… A nu uita să
îţi laşi privirea să înoate în oceanul de culori care te înconjoară…
A-ţi aminti cum este să păşeşti, desculţ(ă), prin iarba crudă… A te culca, pe spate, în nisip, şi a privi cum
norii îşi dau roată-n cer… A asculta cântecele vii şi verzi ale orchestrelor înaripate… A zâmbi Lunii atunci
când pe lama-i ascuţită privirea îţi alunecă domol… A îmbrăţişa un copac pentru că aşa îţi vine, dintr-
odată, să îmbrăţişezi viaţa… Să scormoni în mâlul mării după scoici pentru a-ţi orna castelul de nisip
(care e minunat, chiar dacă trece, pentru că totul trece şi e minunat)…
Natura este lirică prin excelenţă. Fiece floare, fiece frunză, fiece fir firav de iarbă par să cânte dimpreună,
cu mii de glasuri diferite, acelaşi etern şi tainic cântec al iubirii. O muzică venită de dincolo de lume, de
spaţiu şi de timp străbate în tot ce-a fost să fie. Sunt sunete divine mirific orchestrate. Şi întreg universul
se mişcă în acordurile absolutului. Lumea toată-i un copil zănatec care joacă dansul vieţii fără a putea să
se oprească. Iar din harpa sa de aur, un moşneag cu barbă lungă din veci melodia-şi modelează, –
mereu nouă şi etern aceeaşi…
489
135/145
Două chestiuni foarte importante, esenţiale trebuie înţelese şi asumate, la nivel individual şi colectiv, dacă
vrem cu adevărat să trecem la timona propriului destin şi dacă vrem să evităm colapsul civilizaţiei
noastre.
Prima chestiune esenţială: toate aspectele vieţii noastre fizice nu pot fi cu adevărat înţelese decât în
relaţie cu viaţa noastră spirituală. Pentru că noi nu trăim două vieţi în două lumi – una fizică şi una
spirituală – şi nu suntem două fiinţe – una fizică şi una spirituală. Suntem O fiinţă care trăieşte într-O
singură lume. Iar lumea noastră este şi una spirituală în toate secundele existenţei noastre pământeşti.
Faptul că ne aflăm în acest trup şi în această lume, fizică, nu înseamnă că am încetat vreo clipă să trăim
şi în spirit, în lumea spirituală. În fapt, trăim într-o singură lume, manifestată şi percepută diferit în funcţie
de organele noastre de percepţie. Ca atare, pentru a înţelege cu adevărat lumea noastră fizică, trebuie
să ne preocupe în egală măsură şi înţelegerea lumii noastre spirituale. Sau, altfel spus, dimensiunea
fizică a existenţei noastre nu poate fi niciodată cu adevărat înţeleasă decât dacă ne preocupă şi
înţelegerea dimensiunii spirituale a existenţei noastre. În concluzie, a fi conştient de tine însuţi, a înţelege
lumea din jurul tău şi a acţiona conştient pentru a o schimba în bine presupune interesul pentru
cunoaşterea dimensiunii spirituale, CONCRETE, a existenţei tale şi a lumii din jurul tău. Cine nu e
conştient de spriritul său, de spiritul celorlalţi şi de lumea spirituală în care ne aflăm în fiecare clipă a
existenţei noastre pământene NU poate schimba cu adevărat ceva în bine, poate fi cel mult un instrument
al unor forţe spirituale, bune sau mai puţin bune… Un OM LIBER, cu adevărat, este un om care e
conştient de dimensiunea sa spirituală şi de dimensiunea spirituală a lumii din jurul său aşa cum e
conştient şi de dimensiunea sa fizică şi de dimensiunea fizică a lumii din jurul său. Nu există libertate fără
cunoaştere şi conştientizare…
A doua chestiune esenţială: cine consideră că cele ale lumii fizice trebuie consumate în timpul existenţei
noastre fizice, iar cele ale lumii spirituale trebuie consumate “când trecem dincolo” se iluzionează sau
cade în capcana care i-a fost abil întinsă. Realitatea, oricât de dur ar suna, este aceea că, “dincolo”, vei fi
exact atât de conştient de tine şi de lumea spirituală pe cât de mult te-a interesat aici, în dimensiunea ta
fizică, să afli, să cunoşti lucruri despre dimensiunea ta spirituală. Cum bine se spune, cunoaşterea ta de
acum e lumina ta de atunci! Ceea ce cunoşti, asimilezi acum despre lumea spirituală va fi exact lumina
care te va ajuta să vezi o dată ce vei “trece dincolo”…
De înţelegerea şi asumarea acestor două chestiuni esenţiale depinde tot viitorul imediat al civilizaţiei
omeneşti: nimic nu poate fi schimbat cu adevărat în bine dacă nu pornim de la realitatea dimensiunii
spirituale a existenţei noastre şi nimic nu poate fi înţeles cu adevărat despre dimensiunea noastră
spirituală decât dacă ne interesează acest lucru în timpul existenţei noastre fizice.
490
Faptul că cei mai mulţi oameni nu cunosc nimic concret despre spiritul lor şi despre lumea spirituală în
care trăiesc în fiecare clipă a vieţii lor le conferă o enormă putere celor care lucrează pentru a-i ţine în
beznă. Dacă toţi oamenii ar şti, atunci cunoaşterea ar fi libertate şi evoluţie. Dacă doar câţiva ştiu, atunci
cunoaşterea devine putere şi influenţă. În prezent, ne aflăm cu toţii într-o etapă a evoluţiei noastre în care
nu e doar indicat, ci absolut OBLIGATORIU ca TOŢI oamenii să aibă ocazia de a cunoaşte adevărurile,
faptele despre viaţa lor spirituală, despre lumea spirituală. Acest lucru nu se întâmplă însă din două
motive. Primul: o parte dintre cei care ştiu controlează aproape tot ce se întâmplă pe Planetă. Ei
controlează politica, economia, educaţia, munca, relaţiile dintre state. Sunt cei care au creat, care menţin
136/145
şi care dezvoltă ceea ce numim “Sistemul”. Sistemul are scopul de a împiedica oamenii să cunoască
adevărul şi să trăiască în deplinătatea demnităţii lor umane. Sistemul a fost creat pentru a-i ţine pe
oameni în beznă, pentru a-i convinge să trăiască într-un soi de stare de vis, fără legătură cu realitatea.
Ceea ce li se prezintă şi li se oferă oamenilor ca „realitate” este doar un vis, o construcţie iluzorie. Iar
scopul, contrar a ceea ce se discută chiar şi în rândul celor care vorbesc despre „Sistem”, nu este acela
de a menţine un anumit raport de putere în sens strict materialist. Cei care întreţin Sistemul nu vor doar
putere materială. Nu, este vorba despre mult mai mult decât atât. Cei care au creat şi care menţin
Sistemul vor, pentru ei şi pentru forţele din spatele lor, PUTERE SPIRITUALĂ! Iar această putere
spirituală nu poate fi dobândită decât dacă cei asupriţi sunt ţinuţi în beznă, în acea stare de visare
permanentă. Un om care află, care e interesat să cunoască realitatea spirituală nu poate fi controlat. Abia
acela este cu adevărat un om liber. Pentru că libertatea garantată de constituţii, sisteme legislative şi
tratate internaţionale este doar un cadru formal. În realitate, fără a cunoaşte concret realitatea spirituală a
vieţilor noastre, nu putem vorbi despre libertate. Pentru că nu ai cum să fii cu adevărat liber decât dacă
ŞTII!
Aşadar, deşi ne aflăm, cum spuneam, într-o etapă a dezvoltării noastre când devine nu util, ci
OBLIGATORIU ca toţi să avem şansa de a cunoaşte cât mai multe lucruri concrete despre spiritul nostru
şi despre lumea spirituală, o parte dintre cei care cunosc foarte bine această lume spirituală vor să ţină
această cunoaştere doar pentru ei. Acest „exclusivism” le conferă „elitelor” de la adevăratul vârf al
piramidei decizionale o putere fabuloasă. Putere care, aşa cum spuneam, nu vine din bani şi avuţie, ci
din faptul că ei ŞTIU, în vreme ce pe ceilalţi îi împiedică să afle! Aici este PUTEREA lor! Doar aici! Orice
altă haină a puterii lor e doar o haină, doar un efect, doar o consecinţă! Nici banii lor nu reprezintă
PUTEREA lor! Nici armele lor nu reprezintă PUTEREA lor! PUTEREA lor constă în realitate în faptul că ei
ŞTIU, iar pe oameni îi împiedică să afle!
Ca atare, mă văd nevoit să repet din ce în ce mai mult un adevăr de a cărui înţelegere şi asumare
depinde totul: Sistemul NU poate fi învins prin luptă anti-Sistem. Această luptă anti-Sistem este doar o
altă iluzie fabricată tot de către Sistem pentru a ne ţine adormiţi şi ocupaţi. Sistemul nu poate fi învins, cu
adevărat, decât dacă se prăbuşeşte de la sine atunci când nu mai are bază, când rămâne fără fundaţie.
Iar fundaţia Sistemului este una singură – PUTEREA celor care ŞTIU şi care, în acelaşi timp, îi împiedica
pe ceilalţi să AFLE! Aceasta este baza, piatra de temelie, fundaţia Sistemului!
…Iar dacă fundaţia Sistemului este PUTEREA celor care ŞTIU în vreme ce îi împiedica pe ceilalţi să afle,
atunci rezultă cât se poate de clar că singurul mod prin care Sistemul poate fi cu adevărat învins este
acela ca tot mai mulţi oameni să AFLE! Dacă oamenii AFLĂ, dacă oamenii ŞTIU, dacă oamenii încep să
CUNOASCĂ adevărul, realitatea concretă a lumii spirituale, atunci PUTEREA celor care întreţin Sistemul
dispare într-o clipită, atunci Sistemul însuşi se prăbuşeşte, de la sine, lipsit fiind de FUNDAŢIA
IGNORANŢEI!
Astfel, devine clar că singura cale corectă este aceea a ÎNŢELEGERII şi a RĂSPÂNDIRII MESAJULUI!
…Şi aici, iată, ajungem la al doilea motiv pentru care oamenii rămân în bezna materialismului deşi se află
cu toţii în etapa evoluţiei lor când ar trebui să cunoască realitatea propriului spirit şi a lumii spirituale.
Acest al doilea motiv poartă un singur nume: COMODITATEA!
137/145
491
Vorbeam, mai devreme, despre faptul că O PARTE dintre cei care ŞTIU îi ţin în bezna materialismului pe
ceilalţi pentru a-şi asigura PUTEREA, puterea lor şi, mai ales, a forţelor întunecate din spatele lor. Dar
mai există şi o altă PARTE… Mai există şi cei care ŞTIU şi şi-au asumat misiunea de a-i ajuta şi pe
ceilalţi să AFLE! Nu toţi cei care cunosc dimensiunea spirituală a vieţii omeneşti încearcă să
dobândească putere menţinându-i în beznă pe semenii lor. Mai sunt şi cei care, din contră, încearcă să îi
ajute pe ceilalţi să se trezească, să iasă din starea de perpetuă visare şi să devină oameni treji, oameni
care şi-au deschis ochii şi care VĂD! Există şi aceşti oameni şi nu sunt în niciun caz puţini! Marea lor
problemă, însă, este aceea că nu lucrează încă ÎMPREUNĂ, la nivel planetar. În vreme ce acţiunea
celorlalţi e perfect coordonată, acţiunea celor care vor să îşi ajute semenii să VADĂ este de cele mai
multe ori solitară, neaşezată într-o orchestră vizibilă. Sigur, aceasta nu înseamnă nicidecum că acţiunea
lor nu e concretă şi cât se poate de binefăcătoare. Este! Nu înseamnă nici că acţiunile solitare ale celor
care vor să îşi ajute semenii nu sunt părţi ale unei orchestre. Sunt! Doar că e nevoie ca acea orchestră să
devină vizibilă. Este imperios necesar ca cei care acţionează de cele mai multe ori solitar spre binele şi
trezirea celorlalţi să se afle, să se cunoască între ei. Este vital să se creeze vizibil aceste legături, astfel
încât orchestra Luminii să iasă la suprafaţă, să iasă din ceaţă, să devină VIZIBILĂ! Acest lucru îi va ajuta
atât pe cei care acţionează solitar, cât şi pe cei care încă nu s-au trezit. Pe cei care acţionează solitar îi
va ajuta pentru că se vor simţi, dintr-odată, parte a unui întreg VIZIBIL, iar pe cei care încă nu s-au trezit
îi va ajuta pentru că vor VEDEA în jurul lor, în lumea lor o ALTERNATIVĂ la tot ceea ce li s-a prezentat
până acum ca fiind „lumea”.
492
Ceea ce conferă nota paradoxală a timpurilor noastre este faptul că Internetul oferă în acelaşi timp cel
mai rapid mediu de diseminare a informaţiei, dar şi cel mai bun şi mai rapid instrument de manipulare.
Este vital să se înţeleagă faptul că impulsul spiritual către fraternitate umană este cel care a creat mediul
propice apariţiei şi dezvoltării reţelelor sociale, şi nu invers! Nu reţelele sociale au generat nevoia
oamenilor de a fi împreună, ci nevoia oamenilor de a fi împreună, la scară planetară, a generat apariţia
reţelelor sociale! Însă modul cum au evoluat aceste reţele sociale şi ce efecte generează ele la scară
naţională şi planetară nu pot fi înţelese decât dacă ne raportăm la impulsul spiritual către fraternitate.
Dacă ne raportăm la acest impuls, atunci şi doar atunci putem să evaluăm dacă actualele reţele sociale
servesc acest impuls sau, din contră, îl deturnează.
Ce presupune, concret, impulsul spiritual către fraternitate umană globală? Este vorba, în esenţă, despre
a pune ceea ce faci, ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi în slujba semenilor tăi. Nu în sensul unei
depersonalizări, aşa cum e cazul în contra-impulsul către globalism. Ci în sensul unei permanente griji
pentru celălalt, o grijă izvorâtă din profunzimile propriului spirit, iar nu o „grijă” artificială, generată de un
anumit tip de complezenţă socială…
493
Ceea ce nu ştiu ateii sau cei pur şi simplu neinteresaţi de realitatea propriului spirit este că şi propriul lor
„ateism” sau „materialism” este tot o consecinţă a unor manifestări de esenţă pur spirituală. În sensul că
cei care întreţin şi propagă ateismul, materialismul la nivel planetar nu sunt nicidecum atei şi materialişti,
138/145
ci spiritualişti angrenaţi într-o lucrare împotriva sensului corect al evoluţiei umanităţii. Există centre,
despre care oamenii nu ştiu absolut nimic, de unde este propagat şi întreţinut materialismul care îi
împiedică pe oameni să devină conştienţi de lumea cât se poate de concretă a spiritului. Astfel, deşi
poate părea paradoxal la o privire oarecum superficială, propovăduitorii materialismului sunt, în fapt,
spiritualişti care nu vor ca oamenii să devină conştienţi de propriul lor spirit! Iar modul în care
propovăduiesc şi propagă materialismul aceste persoane este în strânsă legătură cu fiinţe şi forţe
spirituale cât se poate de concrete – fiinţe şi forţe adverse, care se opun evoluţiei omenirii. Mai direct
spus, cei care îi adorm pe oameni şi îi conving că nu există spirit sunt nu doar perfect conştienţi de
realitatea spiritului, dar şi perfect conştient angrenaţi în lucrarea unor spirite care urmăresc deturnarea
sensului corect al evoluţiei omului. În acest mod se pune în scenă tragi-comedia societăţii
contemporane… În timp ce oamenii sunt aşezaţi într-un cadru educaţional, politic, economic şi social
care îi adoarme şi îi face să trăiască de ca şi când nu ar avea un spirit şi de ca şi când nu ar exista o
lume spirituală cât se poate de concretă, cei care îi aşază în aceste cadre nu sunt doar perfect conştienţi
de realitatea propriului spirit şi a lumii spirituale, dar şi slujesc perfect conştient anumite fiinţe spirituale
care doresc ca oamenii să nu ştie nimic despre spiritul lor şi despre lumea lor spirituală! Aceasta este
tragi-comedia societăţii în care trăim…
494
Ceea ce contează cu adevărat nu este originea virusului sau polemicile privitoare la măşti, vaccinuri şi
aşa mai departe. Ceea ce contează cu adevărat este să ne oprim şi să încercăm să folosim acest
moment ca pe o oportunitate, mai degrabă decât să ne plângem sau să ne contrazicem între noi de
dimineaţă până seara. Ceea ce contează cu adevărat este să ştim să folosim momentele cruciale, să nu
le pierdem, să nu ne pierdem.
Vrem să ne întoarcem la lumea de dinainte de virus sau vrem să folosim momentul ca pe o oportunitate
pentru a ne re-crea lumea!? Credem că lumea de dinainte de această pandemie era una bună sau
suntem conştienţi că acum avem ocazia unică de a ne construi o cu totul altfel de lume, de societate
omenească? Înţelegem noi oare că, dacă nu ne trezim şi nu folosim acest moment pentru a schimba NOI
lumea NOASTRĂ, atunci păpuşarii vor schimba EI lumea NOASTRĂ? Înţelegem noi oare măcar faptul că
lumea de dinainte de pandemie NU se va mai întoarce?
Această pandemie reprezintă o oportunitate egală pentru oameni şi pentru manipulatorii de oameni!
Acest lucru este ESENŢIAL şi de înţelegerea şi asumarea lui depinde tot ce va urma! Ideal ar fi ca cei
mai mulţi să realizeze rapid că tot ce vor manipulatorii, păpuşarii este ca oamenii să-şi piardă timpul
contrazicându-se şi rezumându-se la a se revolta împotriva unor lucruri minore dorindu-şi DOAR
întoarcerea la ce era înainte. Este ca în acel celebru banc… Un om, foarte supărat pentru că nu mai
suporta aglomerația din casa unde locuia, merge la un înțelept și îl întreabă ce poate face. Înțeleptul,
fără să șovăie, îi spune să bage în casă și porcul, și vaca, și oaia, și găinile, apoi să revină după două
săptămâni. Ei bine, două săptămâni mai târziu, la prima oră a dimineții, absolut distrus, omul revine și îi
spune înțeleptului că situația lui a devenit acum pur și simplu îngrozitoare. …Fără să ezite, înțeleptul îi
spune omului să scoată acum din casă animalele, câte un animal pe zi, și să revină la sfârșit. …Trec
câteva zile și, radiind de fericire, omul se întoarce și îi spune înțeleptului că e foarte, foarte fericit, că
sfatul său a fost genial și că, în sfârșit, pentru prima dată, nu se mai simte înghesuit în propria casă!
139/145
…Evident, la fel ca și în bancul de mai sus, atunci când oamenii vor reveni la viața de dinainte de
restricții, vor avea impresia că totul este perfect, că sunt foarte fericiți și, mai ales, foarte liberi. În
realitate, ei doar se vor fi întors la starea de dinainte…
TOT ce vor acum păpuşarii este ca:
oamenii să-şi piardă vremea contrazicându-se;

oamenii să fie dezbinați astfel şi mai mult, fiind astfel introdus un nou element despărţitor;
oamenii să piardă momentul crucial în care ar fi putut să deschidă ochii, să înţeleagă rostul vieţii lor
pe acest Pământ şi să dea mână cu mână pentru a începe să-şi creeze EI ÎNŞIŞI lumea LOR!
495
Este contextul acestei pandemii momentul favorabil pentru o absolut necesară RESETARE? Este! Se
ocupă oamenii de acaestă “RESETARE”? Nu, nu se ocupă! Oamenii sunt ocupaţi cu ştirile, cu polemicile,
cu noua vrajbă. Între timp, de “RESETARE” se ocupă tot păpuşarii, tot “ELITELE”, tot marii manipulatori!
Adevărata RESETARE presupune o reaşezare a întregii lumi pe fundaţia omului profund, a omului ca
fiinţă spirituală. Pentru că este singurul, absolut SINGURUL lucru care ne poate uni cu adevărat, dincolo
de diferenţele dintre noi. Avem, cu toţii, un SPIRIT! Suntem fiinţe SPIRITUALE, iar aceasta este, dincolo
de ce ne desparte, ceea ce ne apropie!
496
Această mişcare nu are deloc coloratură politică, naţională sau internaţională. Soluţia pentru marea criză
a umanităţii nu este şi nu poate fi una de factură politică. Atâta vreme cât criza este una eminamente
spirituală, soluţia nu poate fi decât tot una de factură spirituală. Nu poţi rezolva politic o problemă
spirituală.
În prezent, miliarde de oameni aşteaptă implementarea unor măsuri politice şi economice care să rezolve
marile probleme ale umanităţii. Doar că NICIO măsură politică sau economică NU va rezolva NICIO
problemă dintr-un motiv foarte simplu: atâta vreme cât cauza profundă este una spirituală, soluţia nu
poate fi decât tot una spirituală. Problemele politice, economice, sociale sunt efecte, nu cauze. Cauza
este una eminamente spirituală. Astfel, adevăratele soluţii trebuie să implice tot spiritul omului. Apoi, abia,
se vor putea vedea efectele şi în plan politic, economic, social.
Dar ce vrea să însemne această “cauză eminamente spirituală” a problemelor lumii? – Este vorba despre
faptul că omul a uitat (sau, mai bine spus, a fost determinat să uite) de ce se află pe Pământ, alături de
semenii săi. Nu ne aflăm aici venind din nimic şi sfârşind în nimic după câteva decenii. Suntem aici
pentru că fiecare dintre noi are de parcurs un lung drum al evoluţiei personale. Şi suntem aici ÎMPREUNĂ
pentru că avem de parcurs ÎMPREUNĂ un lung drum al evoluţiei regnului nostru spiritual.
Nu vom depăşi niciodată, în mod real, conflictele internaţionale, conflictele interrasiale, conflictele de
orice fel până când nu vom începe să reaşezăm toate relaţiile interumane pe singura piatră de temelie cu
adevărat indestructibilă – SPIRITUL OMENESC! Iar “spiritul omenesc” nu este nici o abstracţiune
filosofică, nici o preocupare strict duminicală. Spiritul omenesc este natura noastră profundă, natura de
dincolo de natură. Este esenţa noastră transbiologică. Dincolo de trupul fizic, de biologie, este o lume cât
140/145
se poate de concretă, o lume nesfârşită pe care suntem chemaţi să o explorăm, în noi înşine şi în afara
noastră. Iar motivul pentru care în Valea Siliconului a luat naştere curentul “transumanist”, care promite
depăşirea biologicului prin unirea cu tehnologia, cu Inteligenţa Artificială, este acela că omul nu mai ştie
nimic sau aproape nimic despre propriul său spirit. Cu alte cuvinte, nevoia subconştientă a omului de a
transcende biologia eşuează în transumanismul artificial, în transumanismul de silicon tocmai pentru că
adevărata esenţă transbiologică, cea spirituală, nu mai este cunoscută, percepută.
Super-inteligența actuală, cu care ne lăudăm atât de mult şi pe care o preţuim în detrimentul tuturor
lucrurilor din trecutul nostru pe care acum le considerăm “puerile”, este o inteligenţă complet
despiritualizată, o inteligenţă rece, seacă, pur materialistă. Dezvoltarea tehnologică nu este o problemă în
sine. Problema este că am uitat de propriul nostru Spirit! Şi, atunci, tot ce dezvoltăm ca fiinţe care au uitat
de propriul spirit, de propria esenţă, de propria natură superioară – devine nociv pentru noi înşine. În
momentul în care eşti conştient de propriul spirit şi de lumea spirituală în care trăieşti în fiecare secundă
a vieţii tale pe acest Pământ, vei dezvolta o tehnologie care te va ajuta să evoluezi spiritual, nu să te îneci
într-un ocean de materialism super-tehnologizat.
Tot ceea ce fac oamenii în prezent este aşezat pe un fundament complet greşit, ireal. Iar acesta şi este
motivul pentru care tot ceea ce fac oamenii în prezent, chiar şi atunci când sunt foarte bine-intentionați,
nu poate să conducă decât către prăpastia civilizaţiei omeneşti. Într-o lume care este construită fără
spirit, omul real, omul-Spirit nu poate supravieţui. Şi, atunci, se autodistruge cu ajutorul super-inteligenței
artificiale şi al super-tehnologiei sale golite de orice amprentă a spiritului…
497
Ceea ce înţeleg şi comunică actualii decidenţi planetari prin „Marea Resetare” nu are absolut NICIO
legătură cu adevărata RESETARE de care umanitatea chiar are nevoie acum. Este doar încă un mod
prin care impulsurile spirituale corecte sunt deturnate şi în locul lor sunt impuse contra-impulsuri menite
să ne rupă complet de dimensiunea spirituală.
O aşa-zisă “resetare” care nu pleacă de la impulsuri spirituale nu poate ajuta deloc umanitatea. Discuţia
nu trebuie purtată în acelaşi mod în care a fost purtată până în prezent. Nu e suficient să înlocuim o
gândire economică prin altă gândire economică. Trebuie să încetăm să mai privim economia ca o nouă
religie. Economia nu are o existenţă de sine stătătoare. Ea este ceea ce este doar pentru că noi suntem
ceea ce suntem. Dacă ne dormim vieţile şi ne lăsăm conduşi de ca şi când nu am avea un spirit, atunci
economia, indiferent cum ar fi gândită, nu va face decât să ne afunde şi mai mult în mlaştina
materialismului. Dacă, dimpotrivă, devenim tot mai conştienţi de spiritul nostru şi de lumea spirituală în
care trăim, atunci economia va fi una care va respecta cu adevărat fiinţa umană şi va ajuta umanitatea pe
drumul evoluţiei sale spirituale.
Aşadar, adevărata “resetare” nu este una economică sau politică, ci una esențial-umană, în sensul
reaşezării omului în om, în sensul reaşezării tuturor relaţiilor dintre oameni pe baza respectului reciproc
real care se naşte cu adevărat abia atunci când devenim conştienţi de lumea spirituală din care facem
parte. Aceasta este singura “resetare” reală. Orice altceva e tot o continuare a vechiului drum, numai că
în altă formă, ca un nou somnifer menit să ne adoarmă, un somnifer nou, ori un somnifer vechi cu nume
nou…
141/145
498
Adevărata “resetare” presupune încetarea perioadei de dominare a celor-care-nu-știu de către cei-care-

știu. Oamenii trebuie să înţeleagă ce vrea să însemne, concret, această “trezire” despre care tot vorbesc.
Nu este o chestiune abstractă, nu e nici doar o metaforă. E ceva cât se poate de concret. Marea
“RESETARE”, cea reală, nu poate veni decât ca efect al “marii treziri”. Iar trezirea înseamnă un singur
lucru: aplecarea oamenilor către cunoaşterea lumii spirituale, cu toate legile, forţele şi fiinţele ei. Oamenii
au nevoie de ceea ce numai o ştiinţă a spiritului le poate oferi. Pentru că oamenii nu sunt doar trupurile
ce-i poartă prin lume, deşi aceste trupuri sunt desăvârşite. Oamenii sunt spirit, iar acest spirit nu e doar o
metaforă sau o abstracţiune filosofică. Este ceva cât se poate de concret, cum cât se poate de concretă
este şi lumea spirituală. Iar, având în vedere realitatea dimensiunii spirituale a omului, având în vedere că
evoluţia umanităţii este una de natură spirituală, rezultă că niciuna dintre actualele probleme ale lumii nu
poate fi rezolvată altfel decât prin trezirea interesului faţă de lumea spirituală.
499
Ceea ce oamenii numesc „ştiinţă” este o realitate, dar o realitate a suprafeţei, nu a adâncurilor. Ştiinţa
actuală este o ştiinţă a epidermei lumii, a foiței subţiri care ascunde o lume despre care oamenilor nu li
se permite să afle. Şi nici nu se va schimba această situaţie, oamenilor nu li se va permite, în continuare,
să afle nimic câtă vreme nu devin interesaţi de toate aceste lucruri. Acesta este cercul vicios în care ne
aflăm: pentru a nu îşi mai putea continua evoluţia corectă, oamenilor li se oferă orice altceva, mai puţin
ADEVĂRUL despre ei şi despre lumea profundă, spirituală din care fac parte, iar pentru ca acest lucru să
se schimbe este necesar ca aceiaşi oameni, care sunt anesteziaţi individual şi social încă de când se
nasc, să înceapă să caute, să solicite ADEVĂRUL. Este, trebuie să recunoaştem, o situaţie aproape
imposibilă! Singura soluţie este ca cei care acum dorm să se trezească, în vreme ce toată societatea, tot
sistemul în care au fost plasaţi şi sunt menţinuţi au tocmai menirea de a nu le permite să se trezească.
Totul depinde de TREZIREA spiritelor oamenilor, însă, în acelaşi timp, TOTUL se face pentru menţinerea
lor în adormire…
În plus, oamenilor trebuie să li se respecte liberul arbitru, voinţa. Oamenii trebuie să aleagă, chiar dacă
nu ne convin alegerile lor, chiar dacă ştim că sunt greşite. Însă, pentru a putea alege, chiar şi greşit,
oamenii au nevoie de ambele opţiuni. Nu se poate spune că ai ales câtă vreme nu ai avut de fapt
niciodată cunoştinţă de a doua variantă! Şi aici ajungem la esenţa acestui mesaj – la nivel planetar,
oamenilor trebuie să li se ofere şi această a doua variantă: varianta spirituală (care înglobează şi
dimensiunea materială, fizică), în comparație cu cea pur materialistă (care exclude total spiritul).
E foarte important să fie înţeleasă exact definiţia materialismului. Pentru că şi acum, în timp ce citiţi
aceste rânduri, Pământul e plin de persoane care sunt convinse că trăiesc spiritual, dar care, în realitate,
nu au făcut decât să îşi rafineze puţin materialismul. Mult din ceea ce oamenii consideră „viaţă spirituală”
nu e, în fapt, nimic altceva decât materialism camuflat. Adevărata cunoaştere a lumii spirituale şi
adevărata trăire întru spirit nu reprezintă nici o activitate ocazională, duminicală, nici o visare vagă despre
ceva înţeles mai degrabă în sens metaforic. Spiritul nu e deloc vag, e cât se poate de concret. Lumea
spirituală nu e doar o metaforă sau o sublimare intelectuală a unei nevoi de mai mult, de mai profund, de
taine şi înţelesuri. Lumea spirituală este lumea reală, cea care înglobează activ şi determinant lumea
materială, fizică, în care ne aflăm temporar. Da, este o lume în care se manifestă „forţe” şi „energii”, dar
aceste forţe şi energii sunt generate de fiinţe spirituale concrete, ele nu apar din neant, din nimic. Există
142/145
materialismul brut, al celor care consideră că nu există nimic în afară de materie. Dar mai există şi
materialismul rafinat, al celor care vorbesc despre „forţe” şi „energii” spirituale, fără a vorbi vreodată şi
despre fiinţele spirituale care produc aceste forţe şi energii. Pe de o parte, avem de a face cu materialiştii
care cred că totul se poate explica în termenii forţelor şi energiilor materiale. Pe de altă parte, avem de a
face cu ceilalţi materialişti – care cred că totul se poate explica în termenii „forţelor” şi „energiilor”
spirituale. În fapt, cei din urmă nu fac decât să rafineze materialismul primilor! Ei sunt familiarizaţi cu
terminologia ştiinţei materialiste şi atunci transferă elementele acestei terminologii în sfera spiritului.
Astfel, ajung să vorbească doar despre „forţe” şi „energii” spirituale, fără a face vreodată referire la fiinţele
spirituale care le produc.
Dimpotrivă, un om care e cu adevărat deschis către cunoaşterea spirituală ştie că situaţia este exact pe
dos. Nu trebuie să mutăm termenii materialişti în sfera spirituală, ci, din contră, avem nevoie să devenim
capabili să observăm cum spiritul se află în toată materia pe care ne-am obişnuit să o privim ca ceva dat,
de sine stătător. În loc să explicăm lumea spirituală prin „forţe” şi „energii”, adică prin concepte
împrumutate din ştiinţa materialistă, ar trebui să devenim capabili să explicăm lumea materială prin
acţiunile concrete ale unor fiinţe spirituale concrete.
Problema fundamentală a ştiinţei actuale este aceea că nu crede decât în ceea ce vede. Iar faptul că
această realitate e o mare problemă, o mare fisură la însăşi fundaţia ştiinţei actuale poate fi demonstrat
printr-un simplu exemplu: ribozomii! …Ei bine, ribozomii au fost descoperiţi la jumătatea secolului XX de
către biologul şi cercetătorul român George Emil Palade. Descoperirea a schimbat total înţelegerea
despre celulă şi despre cum funcţionează aceasta. Însă, vedeţi dumneavoastră, ribozomii existau foarte
bine şi înainte de jumătatea secolului XX, când au fost descoperiţi… Însă ei pur şi simplu NU existau
pentru ştiinţă!
Pe măsură ce tehnologia avansează, ştiinţa începe să descopere tot mai multe lucruri noi, lucruri pe care
aceeaşi ştiinţă nici nu le lua în calcul în urmă cu câteva decenii, ca să nu mai zic secole. Însă ce e foarte
important de subliniat şi înţeles este faptul că tot ceea ce descoperă ştiinţa EXISTA înainte să ajungă
ştiinţa să descopere! Pare un truism, un adevăr banal, dar e extrem de important! Cine înţelege acest
adevăr simplu, elementar – poate înţelege şi faptul că, dacă ştiinţa actuală, cu ale ei instrumente, nu
poate detecta lumea spirituală, aceasta nu înseamnă sub niciun chip că lumea spirituală nu există.
Lumea spirituală există la fel cum existau şi ribozomii înainte să-i fi descoperit ştiinţa prin intermediul
biologului Palade…
Sigur, aici ar fi multe de spus, despre multe detalii s-ar putea discuta. Pentru că nu toate descoperirile
ştiinţifice sunt făcute publice, cel puţin nu imediat. Chiar acum, în timp ce scriu, în timp ce citiţi, există
nenumărate centre unde sunt descoperite şi experimentate lucruri despre care nu se va vorbi public în
viitorul apropiat. Mai ales industria militară şi, în special, ca subramură a acesteia, industria de spionaj şi
contraspionaj se ocupă deja de decenii cu studierea aşa numitelor „fenomene extrasenzoriale”. Cine
crede că „citirea gândurilor” sau, chiar, influenţarea de la distanţă a gândirii cuiva sunt simple bazaconii
sau elemente SF din filmele hollywood-iene – e foarte, foarte naiv! E clar că habar nu are ce se întâmplă
deja de zeci de ani pe Pământ, prin metode din ce în ce mai avansate şi mai sofisticate…
În realitate, chiar şi această ştiinţă materialistă, la care fac referire, cunoaşte deja mult mai multe lucruri
despre realitatea de dincolo de simţurile fizice decât şi-ar putea imagina cei mai mulţi dintre locuitorii
acestei Planete! Însă nu le veţi afla prea curând şi dumneavoastră pentru că, de le-aţi afla, pur şi simplu
143/145
NU aţi mai putea să continuaţi să trăiţi la fel ca până acum. Viaţa dumneavoastră s-ar schimba radical,
perspectiva dumneavoastră ar fi una radical diferită fie şi doar ca urmare a accesului la ceea ce până şi
ştiinţa materialistă cunoaşte deja despre lumea „extrasenzorială”, despre dimensiunea de dincolo de
simţuri, despre ceea ce NU poate fi perceput prin simţurile noastre obişnuite, naturale! …Însă cei care
conduc ostilităţile pe Pământ nu doresc ca dumneavoastră să vă schimbaţi perspectiva despre viaţă,
despre realitate. Vă vor adormiţi, anesteziaţi, captivi ai unei bule de săpun iluzorii pe care v-au creat-o şi
în care v-au aşezat încă de la naştere!
Dincolo de ceea ce vi se prezintă ca „realitate atestată ştiinţific”, există nenumăraţi… „ribozomi” – unii
deja identificaţi, alţii încă nu. O realitate aşa-zis „paralelă” despre care unii au hotărât că dumneavoastră
NU trebuie să cunoaşteţi nimic. Dar o realitate care EXISTĂ chiar dacă miliarde de oameni nu o cunosc
încă!
500
Ne-au expropriat sensurile. Ne-au deportat rosturile. Ne-au aruncat afară din noi și până când nu vom
găsi drumul înapoi NIMENI și NIMIC nu ne va putea cu adevărat vindeca! Contururile clare ale reașezării
lumii oamenilor în propriul destin nu se vor întrezări decât când ne vom opri din înaintarea oarbă pe
înfundatele alei. Cu ochii larg deschiși, să pornim a ne întoarce în primul rând în noi. Pentru că marea
CRIZĂ prin care trecem, pretutindeni pe planetă, e înainte de toate una IDENTITARĂ. Lumea omului va
rămâne o lume a superficialului sub-uman până în clipa în care omul se va fi turnat pe sine în propria
cupă…
Omenirea profundă este îngropată sub un munte de impostură. Actori de duzină joacă roluri de doi lei,
după un scenariu de doi bani. Nimic dinlăuntrul vieții profunde a ființei omenești nu răzbate dincolo de
epiderma discursului politic, nimic cu adevărat viu nu străpunge stratul gros de clișee. Cei care vor să
conducă milioane de oameni sunt, în mod evident, ființe care nu și-au condus propriul spirit, propria
conștiință nici măcar câteva zeci de clipe…
Cum să fim încrezători că vom ajunge să culegem fructe vii, câtă vreme sub ochii noștri sunt puse în
cernoziom semințe de plastic!?
Ridică-te, omule, ridică-te deasupra oceanului de superficialitate în care te-au aruncat și în care plutești
spre beneficiul celor care te vor anesteziat, lipsit de spirit viu, lipsit de tine! Este SINGURA șansă… a ta și
a lumii celei mari! Orice altceva e doar praf în vânt… Câtă vreme nu se va atinge masa critică a
oamenilor treji, absolut NIMIC nu se va schimba în bine pe Planeta care ne găzduiește specia…
Este necesar să alegem – adevărata NOASTRĂ mare RESETARE sau falsa LOR mare RESETARE?
Cei care ne ţin în întuneric sunt şi cei care ne îndeamnă şi ne învaţă să “luptăm” împotriva întunericului,
să ne pierdem preţiosul timp şi să ne consumăm frumoasele vieţi cărând cu roaba întunericul afară din
cameră! În fapt, tot ce trebuie să facem este să ieșim din carusel, să ne oprim preţ de câteva clipe şi să
facem un simplu gest – să aprindem lumina în vieţile noastre! Simpla aprindere a luminii va face
întunericul să dispară. Pentru că întunericul nu este nimic altceva decât absenţa luminii. Nu putem şi nu
are niciun rost să ne chinuim să cărăm întunericul cu roaba afară din cameră… Nu-l putem face să
dispară decât dacă, într-un fel sau altul, APRINDEM LUMINA!
144/145
Să fie Lumină! Fie să FIM!
145/145

Adevărata Mare RESETARE - Liviuplesoianu

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Adevărata Mare RESETARE - Liviuplesoianu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CARTE: Adevărata mare RESETARE

Utopic nu e să crezi că lumea poate fi schimbată în bine,

500 de pași către vârful Piramidei Puterii

Ilustrarea perfectă a transformării omului în maşină de lucru o găsim în bine-cunoscuta zicere

Tânărul-om are nevoie de un cadru educaţional care să îi permită să se cunoască şi să se dezvolte ca

În spatele progresismului tiranic, al globalismului nivelator, al materialismului, al societăţii

Într-adevăr, pentru ca o schimbare radicală, profundă, uman-sănătoasă să se poată produce, sunt

…Vedeţi, am plecat de la politică şi am ajuns la Inteligenţa Artificială, la iminenta unire cu aceasta, la

E nevoie să ne oprim de fiecare dată puţin pentru a încerca să înţelegem CE se întâmplă şi DE CE se

De ce nu are ce să caute în sistemul de justiţie un procuror care simte satisfacţie în obţinerea de

Călătorie lungă și plină de entuziasm! Poate ne vom întâlni în larg…

Am convingerea că tocmai deschiderea unor perspective naționale mai complexe ne va ajuta să

Oamenii nu sunt “baze de date”. Oamenii sunt oameni!

Soluţia, în ceea ce priveşte “advertisingul”, publicitatea, marketingul în general – nu este aceea de a le

Şi acum ca şi atunci, emisiunile de “divertisment” pot beneficia fie de o geometrie bidimensională,

TOT ce vor acum păpuşarii este ca:

oamenii să-şi piardă vremea contrazicându-se;

Adevărata “resetare” presupune încetarea perioadei de dominare a celor-care-nu-știu de către cei-care-

S-ar putea să vă placă și