Akakor si povestea indienilor albi

Pe vremea cand locuiam in Italia, locul unde ochii mei s-au deschis si au inceput sa
vada lumea in care traim total diferit de ceea ce suntem invatati sa privim cu ochii
orbi din dotare, am auzit pentru prima data despre o istorie de exceptie. Aceasta era
povestita intr-o carte care nu a fost niciodata subiectul vreunei publicitati care sa o
faca cunoscuta, desi randurile ei narau lucruri atat de ireale incat aveai impresia ca
visezi. Cu toate ca acesta carte, necunoscuta multora, trateaza o istorie care pare un
SF, cei care au plecat sa faca descoperirile care au dus la redactarea ei, au fost toti
asasinati. Aceste persoane nu erau asa oricine, ci oameni cu experienta, oameni
pregatiti sa faca fata oricaror situatii neprevazute, oameni care cunoasteau mai
multe lucruri decat cunoaste un om de rand. Titlul ei este Cronica din Akakor, iar
autorul este Karl Brugger. Trebuie sa fac mai intai o imagine de ansamblu pentru a
intelege din ce cauza acesti temerari care au luptat pentru crezul lor, au fost
asasinati cu sange rece de sistemul masonic, care era in mare impas, deoarece
minciunile le erau descoperite.

In Muzeul indienilor din Rio de Janeiro, intr-un colt intunecat si putin observabil,
se gaseste un manuscris de la inceputurile anilor 1700. In aceasta carte este
povestita expeditia a 20 de oameni de toate rasele, care pleaca in jungla din Matto
Grosso in cautarea aurului. Dupa 10 ani de cautari inutile, se hotarasc sa inceapa
drumul de intoarce acasa numai ca, tot marsaluind prin padurile fara sfarsit, s-au
trezit in fata unei asezari ciclopice. Descrierile facute te duc cu gandul la
renumitele asezaminte din Cuzco si Sacsahuaman din Peru, numai ca acestea se
gaseau in Brazilia. Toti se intrebau cine ar fi putut sa construiasca asemenea
asezaminte de o maretie, frumusete si perfectiune fara egal, mai cu seama ca erau
aproape in intregime intacte. Pana sa ajunga in muzeu, acest manuscris a fost
interzis cu desavarsire de puternica, ignoranta, mincinoasa si asasina biserica care
nu putea sa admita ca pe pamant pot exista si altfel de asezari in afara celor
traditionale. Din cauza ei, spiritul ecleziastic a distrus incalculabile probe ale
civilizatiilor preincase si aztece deoarce in acele timpuri erau extrem de puternici.
Astfel, in 1860 misiunea de a cerceta existenta orasului gigantic ii revine unui popa
care bineinteles ca nu reuseste sa duca in carca o astfel de expeditie. In 1913
consulul britanic din Rio, este condus de catre un metis, care lucra pentru el, pe
urmele unei asezari ascunsa in jungla, care era pozitionata in aceleasi locuri de care
vorbeste manuscrisul, numai ca era extrem de dificil ca sa ajungi acolo, iar
consulul abandoneaza si toti se reintorc acasa.
Gesuitii, care sunt cel mai puternic, asasin si crud ordin religios din toate timpurile,
in Brazilia au fost intotdeauna extrem de titanici. Ei sunt detinatorii a multe
documente care descriu cate un oras antic pierdut in jungla. In una din scrierile lor
se mentioneaza ca asezarea descrisa era inca locuita de un popor ajuns in mizerie,
dar care a avut un trecut de maretie si glorie nemaiintalnit. Din acesta cauza,
Facultatea de Arheologie din Rio de Janeiro cere in cadrul Congresului din 1914 sa
se faca cercetari stiintifice sistematice pentru a face lumina asupra “misterului”
civilizatiilor gigantice care au populat toata jungla amazoniana. Dupa cativa ani
incepe istoria povestita in Cronica din Akakor.

Totul incepe secolul trecut, in anul 1925 cand “National Geografic Society” din
Marea Britanie, il trimite in padurea amazoniana braziliana pe omul lor de
incredere Colonelul Percy Fawcett pentru a face masuratori in acele locuri. Fawcett
era o persona extrem de serioasa, cu multi ani de experinta in interiorul padurilor
pluviale amazoniene si unul dintre cei mai buni exploratori si cartografi ai
Societatii britanice de geografie. In pelegrinarile pe care le-a facut pe multe
pamanturi necunoscute, nu s-a gandit niciodata ca va fi la un pas de a face o mare
descoperire, deoarece faimosul colonel englez era pe urmele descoperirii orasului
antic din jungla amazoniana braziliana. In momentul in care isi pregatea expeditia,
pentru a pleca catre tinuturile uitate de timp, ajutat de unul dintre fii sai si de
indieni nativi, cei doi dispar fara urma.

Disperati din cauza acestei situatii tragice, familia si rudele care nu au avut nici un
raspuns din partea armatei care il trimesese in acesta misiune, asteapta un raspuns
de la fiul acestuia, care pleaca in cautarea sa. El avea o harta in care colonelul
trasase o parte din drumul pe care ar fi trebuit sa il faca, numai ca Brian, nu avea
mare experienta nici in citirea hartilor nici in orientarea in teritoriu, din acesta
cauza, cautarile sale esueaza lamentabil.

Datorita acestor povestiri stranii, Karl Brugger, un cercetator, jurnalist si scriitor

german, se hotaraste sa pelece in Brazilia pe urmele indienilor nativi pentru a
vedea daca reuseste sa afle ceva interesant despre minunatele orase ciclopice.
Acolo il asteptau oficiali si persoane de vaza ale locurilor, care fusesera informate
despre vizita lui si despre motivul pentru care venise. Cand ajunge la Manaus,
locul in care se formeaza imensul fluviu Amazon, un comandat al Contingentului
Forestier Brazilian il informeza ca ii va face cunostinta cu ultima capetenie a unui
straniu trib indian care este dispus sa dicute cu el.

Pe 3 martie 1972, Karl Brugger il intalneste pe Tatunca Nara, ultima capetenie de

trib a indienilor albi. Ceea ce indianul a povestit a fost pentru Karl o extraordinara
si incredibila poveste, iar in acele clipe nu s-a gandit ca ceea ce a descoperit va
duce la moartea sa. Dintre toti predecesorii sai care au plecat in cautarea civilizatiei
pierdute, Brugger a fost cel mai aproape de descoperirea unui adevar pe care elita
nu il dorea scos la lumina. Din acesta cauza a fost asasinat cu cateva gloante, in
plina zi, in fata luxoaselor hoteluri din Coppa Cabana, exact cu o zi inainte de
plecarea in expeditie. Am decis sa va traduc direct pasaje din carte pentru a
intelege mai bine acest extraordinar adevar pentru care si-au jertfit viata cei care au
dorit sa il scoata la lumina.

Karl Brugger asculta cu stupoare incredibila poveste a indianului pe care o

inregistreaza pe 12 casete audio, dupa care va intocmi manuscrisul cartii sale,
adaugand desene, harti, fotografii dar si fragmente din scrierea zeilor, limba in care
era scrisa adevarata istorie a cetatii Akakor.
“Tatunca Nara mi-a povestit despre tribul sau, Ugha Mongulala care a fost ales de
zei acum 15.000 se ani. Mi-a descris doua enorme cataclisme care au devastat
pamantul, mi-a povestit despre o alta catastrofa care trebuia sa vina inainte de
sosirea zeilor, despre dominatia unui fiu al zeilor asupra continentului American
pe care el l-a numit Lhasa si de raportul sau intens cu Egiptul, despre originea
poporului incas, despre sosirea gotilor pe continentul american si despre uniunea
acestora cu poporul indienilor. Mi-a vorbit apoi despre imensele orase subterane
costruite de zei si mi-a mai zis ca toate aceste evenimente au fost scrise de zei intr-
o carte care se intituleaza “Cronica din Akakor”

Coperta cartii si pagina cu scrierea originala facuta de zei

“Istoria tribului Ugha Mongulala si a triburilor aliate incepe cu anul zero pana in
anul 12.453, adica incepand cu anul 10.481 i.Hr. pana in anul 1972 d.Hr. urmarind
cronologia timpului omului alb.”

In cea mai mare parte se vorbea despre lupta triburilor indiene impotriva omului
alb, mai precis impotriva spaniolilor si a portughezilor care cautau cauciuc, a
colonistilor, aventurierilor si a soldatilor peruani.

Dupa distrugerea celor trei generatii umane care au pierit in diferite cataclisme,
omul traia in caverne si stateau toti uniti. In acel timp au coborat pe pamant zeii.
Acestia au fost Primii Maestrii care au purtat catre lumina oamenii. Veneau dintre
stele, din profunditatea Cosmosului si tara lor se numea Schwerta. Ei au plecat de
acasa pentru a visita alte lumi si pentru a purta cunostintele lor in alte parti ale
universului. Zeii au povestit oamenilor ca Schwerta era un imens imperiu format
din numeroase lumi cum sant firele de nisip si ca la fiecare 6000 de ani lumea
terestrilor se intalneste cu lumea poporului stelelor pentru ca este aceasta perioada
cand cele doua lumi trebuie sa se vada.

O data cu sosirea lor pe pamant a inceput epoca de aur. Erau 130.000 de familii ale
Primilor Maiestri care au coborat din cer sa lumineze oamenii. Ei au ajutat triburile
nomade sa se aseze intr-un singur loc si sa imparta corect fiecare fruct al
pamantului intre ei. Cu rabdare si fara sa se oboseasca niciodata ei i-au invatat
multe lucruri pe oamenii chiar daca acestia nu voiau sa faca ca ei si pareau precum
copii care se opun binelui. Datorita dragostei, rabdarii si bunatatii lor, poporul lui
Tatunca Nara i-a venerat ca pe niste adevati purtatori de lumina.

Acest popor al stelelor erau la fel ca oamenii. Aveau pielea alba, parul negru cu
reflexe albastre, purtau o barba lunga si ca orice om erau si ei vulnerabili pentru ca
si ei erau facuti din carne. Era insa un particular semn fizic care ii distingea de
oameni: ei aveau la maini si la picioare sase degete in loc de cinci. Era acesta
semnul divinitatii lor.

Zeii (a se citi extraterestrii) cunosteau legile universului, orbitele astrelor, legile

naturii, multe stiinte necunoscute si aveau obiecte bizare. Acesti zei buni i-au
invatat pe oameni sa cultive pamantul, sa teasa lana din fibrele plantelor. I-au
invatat care este pamantul bun pentru semanat, cum sa adune radacini si bulbi buni
de mancat, sa traiasca in bordeie si sa gateasca mancare. Zeii au ales dintre oameni
pe cei care erau cei mai destepti, inteligenti si i-au luat sa traiasca printre ei ca sa ii
invete secretele lor pentru a ajuta oamenii sa mearga catre lumina cunoasterii.
Acesti oameni, alesi de zei sa locuiasca cu ei, s-au unit cu zeii pentru ca erau
compatibili si au creat rasa oamenilor cu sange albastru, adica sangele zeilor.
Acesti oameni care aveau parinti mixti ii ajutau pe oameni sa evolueze si ii invatau
tainele universului.

Zeii au fondat pe pamant un imens imperiu. Cu cunostintele lor si cu arta de a

cunoaste tainele universul nu le-a fost greu sa schimbe fata pamantului si sa
semene plante necunoscute pentru noi oamenii.

Pagini din carte cu forma si pozitionarea Akakaorului de deasupra si de sub

pamant, unde existau 13 nivele in profunditate.
Poporul Ugha Mongulala semana foarte mult cu zeii lor divini. Sant inalti de
statura au nasul acvilin si ochii ca migdalele. Oamenii si femeile au par des,
negru-albastru, iar semnul care ii deosebeste de zei e ca ei au la maini si la picioare
cinci degete si nu sase ca zeii.

Imensul imperiu pe care zeii l-au facut pe pamant avea trei regate, dintre care
Akakaor era capitala celui de al doilea. Primul se numea Akanis si se gasea pe un
petic de pamant care se chiama Messico locul unde doua oceane se intalnesc,
Akakim insa, era fortareata numarul trei si istoria sa era legata intru-totul de istoria
Akakorului. Toate orasele erau inconjurate de ziduri ciclopice imense care aveau
turnuri din care se deschideau 13 porti. Cel mai important edificiu era Templul
Soarelui care avea o poarta taiata intr-un singur bloc de piatra orientat catre est. In
continuare este descris tot acest imperiu cu 26 de orase foarte mari care se gaseau
la suprafata, dupa care sant descrise orasele subterane ale Akakorului si harta unde
este localizat fiecare in raport cu suprafata.
Dar daca orasele din suprafata erau un adevarat paradis, orasele subterane erau
adevarate minuni ale arhitecturii. Aveau sisteme complicate de ventilatie a aerului
si un sistem neinteles pentru iluminat. Zeii aveau pietre magice cu care puteau
privi departe orase intregi, fluvii, muntii si cerul si tot ce se intampla in acele
locuri. Imperiul lor numara 362.000.000 de persoane. ( Adica zeii aveau sateliti,
videocamere, aparatura tehnica de depistare si masurare, laser si mai stiu cate alte
tehnologii.)

Cand oamenii au invatat sa se conduca singuri, zeii au lasat tot in mainile lor
spunandu-le ca misiunea lor este terminata in acest loc dar ca se vor intoarce. Dupa
plecarea zeilor pe pamant a fost un imens cataclism care a distrus totul. O parte din
poporul lui Tatunca Nara reuseste sa se salveze in interiorul cetatilor subterane ale
zeilor, dar si acolo au fost cateva care au fost inghitite de ape.
Pamantul era devastat si schimabat. Acest cataclism a ramas pentru totdeauna in
memoria lor ca un lucru inexplicabil a carei forta distructiva a schimbat cursul
fluviilor, inaltimea mutilor si forta soarelui. Continente intregi au fost scufundate,
apale marelui lac s-au intors in ocean, marele fluviu a fost intrerupt de un lant
muntos, si alte pamanturi au iesit la suprafata.

Acest cataclism a facut mari ravagii asa cum au prezis Primii Maiestri. Tot ei ne-au
spus ca la fel se va intampla si in urmatoarea catastrofa, pentru ca istoria se repata
si evolutia se face pe planuri dinainte stabilite. Totul se repeta, totul revine dupa un
ciclu de 6.000 de ani. E aceasta legea universului pe care Primii Maiestri au spus-o
indienilor.

Dar fi-ti atenti acum ce povesteste inteleptul indian;

In timpul Zero, inaintea orei Zero exista un alt popor ai zeilor (a se citi
extraterestri) care era ostil poporului Primilor Maiestri. Dupa imaginile care se
gasesc pe Marele Templu al Soarelui din Akakor aceste fiinte strane se asemanau
oamenilor. Aveau mult par, o piele rosiatica si ca si oamenii aveau la maini si la
picioare cinci degete, dar pe umerii lor cresteau capete de serpi, tigri, vulturi, si alte
animale. Invatatii nostrii ziceau ca si ei sant capii unor mari imperii. Aveau si ei o
stiinta foarte avansata care ii facea sa fie mult superiori oamenilor dar egali
Primilor Maestri.

Iata de ce zeii egiptenilor aveau capete de animale pe trup omenesc!

Intre aceste doua rase de zei desenate in Templul Soarelui din Akakor a izbugnit
razboiul. Au ars pamantul cu arme puternice ca soarele incercand sa isi fure uni
altrora puterea. Aceasta a fost un razboi planetar distrugator .

Dupa prima catastrofa oamenii au inceput sa traiasca in mizerie. Omul a uitat

invatamintele maiestrilor si traia ca animalele. Dar o alta catastrofa se intrevede. O
stea enorma cu coada rosie acopera cerul. Un foc luminos ca 1.000 de sori era cerul
si o ploaie neintrerupta a inceput si nu s-a oprit timp de 13 Lune. Fluviile au
inceput sa curga invers, Marele Fluviu s-a transformat intr-un mare lac iar
umanitatea a fost inghitita de ape. Toti au murit innecati in marele potop. Dintre
cei 362.000.000 de locuitori ai epocii de aur au ramas 20.000.000. Soarele si Luna
erau acoperite. Dupa aceasta catastrofa oamenii vor trebui sa treaca printr-o alta
mare catastrofa inainte ca zeii sa se intoarca.”

Tatunca Nara povesteste despre imense recipiente de sticla unde innecati intr-un
lichid straniu stau zeii in interiorul orasului subteran, despre soldatii germani care
au venit sa cucereasca Brazilia dar care au ramas toti printre indieni pentru ca nu
le-a fost permis sa se intoarca acasa. Germanii au trebuit sa ramana in jungla cu
tribul indian pentru a nu le deconspira asezarea si secretele strabune. In acest fel
indienii au invatat germana, s-au unit fizic unii cu altii, iar cu timpul pielea
indienilor a devenit alba.

Aceasta carte vorbeste de multe lucruri care par legende pe care nu toti vor sa le ia
in considerare numai ca aceste “povesti” legate de altele ar da un alt cadru al
istoriei umanitatii.
Cronica Akakorului este scrisa in limba zeilor si este in grija sacerdotilor
poporului lui Tatunca Nara. Adevarata cronica a fost scrisa prima data pe lemn,
apoi pe piele si abia apoi pe pergament. Aceasta carte este impartita in patru parti:

1 Cartea Jaguarului – se vorbeste despre colonizarea pamantului de catre zei (a se

citi extraterestrii) pana in perioada celei de a doua catastrofe.

2 Cartea Acvilei – descrie venirea gotilor in America de Sud

3 Cartea Furnicii – descrie luptele impotriva colonizatorilor spanioli si portughezi

dupa debarcarea lor in Peru si Brazilia

4 Cartea Sarpelui de Apa – sosirea a 2.000 de soldati germani la Akakor si

integrarea lor in randurile poporului indian Ugha Mongulala

Viata indienilor in timpul lui Brugger era foarte grea si nu cred ca astazi ar fi mai
buna, iar Tatunca se intoarce in orasul albilor ca sa ceara ajutor pentru poporul sau.
Acolo gaseste un popa catolic, parintele Grotti care impreuna cu indianul incep sa
ceara de pomana langa biserica sau in interiorul ei ca sa stranga bani pentru
indieni. Acest popa a fost singurul om alb care a vazut originalul Cronicii din
Akakor scrisa in limba zeilor, iar pentru ajutorul primit, indienii i-au permis sa
duca cu el cateva pagini ale sale in original. Numai ca popa moare intr-un accident
de avion destul de straniu, iar documentale importante pe care le avea cu el dispar
in mod miraculos in arhivele Vaticanului.

Prietenii lui Brugger, care reusesc sa obtina manuscrisul de la fratele acestuia,

pentru a-l publica, se duc in Brazilia ca sa caute urmele ultimei capetenii de trib a
indienilor albi care vorbeau germana. Ei reusesc sa scotoceasca arhivele si
dovedesc ca Tatunca Nara a existat cu adevarat atat el cat si extraordinalul sau trib
de indieni albi. Acesta era cunoscut in toata zona atat de localnici cat si de straini
care aflasera despre tribul straniu care traia in padurile pluviale cat si despre istoria
si cunostintele lui. Mai mult decat atat, acestia au anexat in carte toate datele si
numerele unde el a fost integistrat sau fotografiat, mai cu seama ca niste soldati
care au supravietuit dupa prabusirea unui avion au fost salvati de Tatunca si de
tribul sau, care i-au condus in oras.

Tribul acesta de indieni nu au cunoscut niciodata istoria pe care omenirea este

obligata sa o invete ca pe poezie in scoli. Cu toate acestea, cronica lor povesteste
despre rase diferite de extraterestrii, despre unirea lor cu oamenii si despre rasa
hibrid care se naste din unirea acestora. Si ei povestesc despre marele potop
universal, despre luptele atomice ale zeilor, la fel ca si scrierile indiene, despre
faptul ca tehnologia nu a fost inventata de om ci de zeii care le doneaza incet, incet
cate ceva din ea, despre modificarea pamantului facuta de acesti zei, de faptul ca si
ei erau la fel de neputinciosi ca si omul, dar forta lor era tehnologia, despre lupta
pentru suprematie asupra pamantului si a omului, cat si despre faptul ca sunt zeii
cei care ai invatat omul sa se comporte diferit fata de cum se comporta atunci cand
traia in starea sa originala. Datorita faptului ca aceste invataminte sunt legate
mereu de cuvinte cum ar fi civilizatie sau iesire din mizerie, omul de astazi a ajuns
sa creada ca aceste mamifere bipede au scos omul catre lumina. Gresit. Aceste
invataminte au facut din om un sclav care in loc sa stea si sa se lafaie pe campuri si
livezi, a trebuit sa inceapa sa cultive plante modificate genetic care cereau munca si
scormonirea pamantului. In loc sa intinda mana sa ia frunza sa o manance proapata
si buna direct din copac, a trebuit sa inceapa sa o fiarba, iar restul acestei asa zisei
civilizatii o vedem deja astazi, cand in afara de munca nu faci nimic si de avut ai
mai putin decat aveai la origini.

Acesta carte impreuna cu superba povestire a lui Ghilgames si cu cea a Troiei, au

fost primele povestiri-mit care mi-au dat peste cap definitiv si ireversibil
invatatura-gunoi pe care o asimilasem in scoala. Datorita unor astfel de amintiri ale
timpurilor stravechi povestite de mosii si stramosii nostrii, au inceput sa imi
incolteasca in minte mii de intrebari la care nu prea aveam raspunsuri. Astazi insa,
cred ca valul a cazut de tot si am o imagine extrem de clara a inceputurilor despre
care nu vor sa ne vorbesca. Ei fac acest lucru nu pentru ca nu le stiu, ci pentru ca
au ascuns tot adevarul inventand minciuna dupa minciuna imediat ce omul incepea
sa se trezesca si sa puna mai multe intrebari. Ar fi bine sa incercati sa ganditi
uitand tot ce ati fost invatati, pentru ca numai atunci ve-ti vedea cu adevarat
adevarul. In urma acestei povestiri, intrebarea ar fi acesta: Daca Akakorul, Troia,
Sodoma, Gomora, Ur, Uruk, Sinar si altele au fost descoperite in punctele unde se
povesteste despre ele, daca maretia lor se dovedeste a fi asa cum se spune, daca
pentru nasterea sau moartea lor au fost de vina zeii, care traiau printre oameni, de
ce trebuie sa cred ca acesti zei a caror civilizatie se vede peste tot, nu au existat pe
acest pamant in carne si oase ??
Gabriela Dobrescu
http://rodrigoenok.blogspot.ro/2008/01/akakor-cidade-perdida-da-amazonia.html