URIASUL DE LA CORBII DE PIATRA

Asezarile rupestre de pe teritoriul Romaniei sant unele dintre cele mai

fascinante constructii facute de mana omului. Incadrate de oamenii de
stiinta ca facand parte din epoca neolitica, multe dintre ele sunt in
realitate mult mai vechi decat ne obliga ei sa credm. In tara noastra,
marea majoritate a acestor uluitoare opere de arta preistorica au fost
distruse de mainile lungi si “sfinte” ale bisericii care, a construit, a
modificat si a ascuns adevaratele infatisari ale acestor asezaminte
umane. Aceasta transformare incepe intotdeauna cu un inevitabil zvon
prin care se anunta populatia ca asezarea cu pricina este pe cale de a se
prabusi, ca acolo nu mai esti in siguranta de aceea a fost inchisa pentru
conservare sau restructurare. Apoi, vine cineva si aseaza acolo cateva
lemne sau schele pe ici pe colo, astfel incat cei curiosi sa isi dea seama
ca viata le poate fi pusa in pericol daca se mai chiombesc mult la acele
minunatii. Dupa o perioada de acomodare in care nasc, de nicaieri, tot
felul de “legende” care trebuie sa te convinga ca acolo omul se simte
bine datorita unor energii miraculoase, rasar ca buruienile, cei care
povestesc tot felul de minuni care li s-au intamplat in locul cu pricina.
Imediat dupa acesta “acomodare” cu vraja acelor locuri, apare in semn
de respect pentru divinitatea care a creat acea “minune”, un altar, unde
dobitocii vin si aprind lumanari care deterioreaza locul. Cand deja toti
cred ca acolo se intampla minuni, iar locul a devenit deja faimos, vin cu
pasi mari si maini lungi, lighioanele in rochii negre ca sa isi ia in
primire noul lacas de cult. Astfel, minunatele asezari rupestre ale
antichitatii, devin biserici si lacase de cult pentru stafii si momai
inventate de acesta tagma nesatula, mincinoasa, ipocrita si uzurpatoare
de popi si preafericiti. Ultima care a cazut in mainile acestor distrugatori
de istorie si cultura, este Sinca Veche, dar sa ne intoarcem la minunile
din Corbi.

Una dintre cele mai frumoase si maestuoase asezari rupestre, se gaseste

la Corbii de Piatra in judetul Arges, pe drumul dintre Campulung-
Muscel si Curtea de Arges in dreptul orasului Domnesti, locuri care
pentru mine sant meleagurile natale, pentru ca acolo m-am nascut si am
copilarit.

Corbi este o tipica localitate montana, asezata la poalele unei coline, un

loc in care se gasesc multe asezaminte antice, pietre stranii, ziduri de
piatra, drumuri si poteci care mai ascund inca istoria acestui urgisit
popor. Corbii de Piatra este una dintre cele mai cunoscute asezari
rupestre ale acestei zone, o constructie monolitica gigantica taiata toata
intr-un singur bloc de piatra. Popularitatea acestei zone nu este data de
aceasta impresionanta opera de arta antica, ci de o biserica care, asa cum
va spuneam la inceput, ascunde in umbra sa o alta istorie.
Peste vechea lume care a trait in aceste locuri, distruse parca de o
incredibila catastrofa care a last urme peste tot, satenii au construit
lumea lor, pentru ca ei au invatat sa convietuiasca cu trecutul.

Daca privesti de departe acest monolit de piatra incerci sa iti imaginezi

ce anume reprezenta in trecut si care era splendoarea lui in acele
vremuri. Eu consider ca aceasta asezare era o imensa si gigantica
constructie, un fost palat, resturile unei piramide, a unei normale
locuinte sau poate locul de restriste in care omul s-a ascuns ca sa
reuseasca sa supravietuiasca incredibilelor catastrofe care au distrus
toata vechea lor civilizatie.
Imi aduc aminte ca, copil fiind, ramaneam mirata cand plugul care sapa
in maruntaiele pamantului parintesc scotea la lumina lucruri strane:
pietre cu foruri perfecte sau cu forme zoomorfe, oase uriase sau multe
cioburi de oale de pamant. Pacat ca atunci nu stiam ce stiu acum, dar un
lucru e sigur: acele lucruri care mi-au marcat coplilaria au deventi apoi,
fara sa vreau, obiectivul vietii mele.

In fotografia de mai jos, puteti admira o piatra scrisa pe care nimeni nu

a vrut sa o studieze, in afara de invatatorul satului Corbi. Particularitatea
sa consta in faptul ca este innegrita de o mare valvataie care insa nu a
putut sa stearga in totalitate inscriptiile incizate. Vechimea ei cred ca
este foarte mare, pentru ca are particularitati care sustin acest lucru. La
suprafata este infasurata intr-o specie de metal care este turnat pe ea in
diferite straturi, ca si cand cineva ar fi vrut sa o imbrace in zeci de foite
ca de ceapa, peste care se gaseste aceasta scriere stranie. In interior totul
este pietrificat ceea ce ne confera certitudinea vechimii ei. Dar cine sa o
fi facut si care era rolul ei? Sa fi fost o piesa a vreunei tehnologii
necunoscute? Cred mai mult in acesta supozitie a mea decat in teoria
stiintifica conform careia aceasta piatra nu este decat un banal meteorit.
Ok, as putea sa fiu de acord cu acesta explicatie, dar in ce scop s-a turnat
metal peste un meteorit si mai mult decat atat, cine cunostea arta topirii
metalelor in acele vremuri?
Dar sa revenim la monolitul de la Corbii de Piatra. Teoria saparii in
stanca a chiliilor de catre diversi popi sau sihastrii nu sta in picioare
vazand particularitatile incredibile pe care le prezinta aceasta constructie
pe toata suprafata sa. Care popa, sihastru sau ascet ar fi venit aici fara
mancare, fara o para si fara unelte ca sa ciopleasca in piatra dura, astfel
de minunatii? Pe langa aceste intolerabile minciuni, turma de oi a
bisericii, care are ochi dar nu vede, crede in povestile raspandacilor
ortodoxiei care, probabil s-au suit pe scara ca sa decoreze tot monolitul.
Din cauza indoctrinarii, nimeni nu vede ca popii puteau sa isi
impopotoneze zidurile lor de caramida dar nu aveau nici un motiv ca sa
o faca de sus pana jos pe toata suprafata blocului de piatra. Cu ce scop ar
fi facut-o? Ornamente in mijlocul pustietatii?

Am sa incerc sa scot in evidenta particularitatile impresionante ale

acestei constructii la baza careia biserica a “coafat” tot ce ramasese
interesant din vechime, construind un intunecos si rece lacas de cult,
unde, cei pe care nu ii mai tin picioarele, (ingenunchiatii) vin sa linga
piatra si lemnele in forma de cruce, in speranta unei vieti mai bune.

Este dureros sa vezi aceasta multime de oameni care, infrigurati, se

inghesuie sa isi lase banii popilor care trebuie sa se roage divinitatii
pentru ca aceasta sa le acorde macar o privire care sa ii faca mai sanatosi
sau mai avuti.
Va rog sa priviti detaliile incrustate in acest monolit care a devenit
proprietatea bisericii ! Vi se pare ca cei care au construit in interiorul sau
camera de facut bani au fost in stare sa lucreze tot muntele? Uitati-va cu
atentie la precizia cu care a fost taiata in piatra ceea ce pare sa fie o
intrare si la gustul rafinat cu care au incadrat-o!! Pentru interesele lor
obscure, popii si biserica au declarat sfinte tot felul de pietre, picturi si
statui distrugand originea lor antica.

Uitati-va la fotografia de mai jos! Daca popa sau sihastrul statea la baza
stancii, ce l-a facut sa se urce ca sa faca tot felul de foruri, canale si
sculpturi sus? Dar cel mai interesant de explicat ar fi: cum si cu ce le-au
facut.

Aceste gaurele si santul care nu este cu siguranta facut de intemperii,

imi amintesc de tehnica folosita in Peru de aceeasi misterioasa
civilizatie, asa cum vedeti din fotografia alaturata.

Ce anume era o data aici este greu de inchipuit dar cu siguranta ceea ce
vedem este doar ce a mai ramas din vestigiile unei misterioase si
grendioase civilizatii antice care traia pe pamanturile noastre. Vazand
maretia si marimea lor nu poti sa nu admiti ca bunicii nostrii aveau
dreptate cand spuneau ca aici, in Romania traiau titanii, gigantii care au
bagat spaima in zei.

Si pentru ca am ajuns sa vorbim despre giganti, am sa va mai dezvalui

inca ceva inedit despre aceste asezari, care imbraca intr-un mister si mai
mare trecutul acestor minunate locuri. La poalele monolitului, pe partea
opusa asa zisei biserici, se afla o casuta veche de cateva sute de ani in
care traieste o batranica botezata de presa si de localnici Mama Uta.
Curtea sa este un adevarat muzeu prin care se perinda zeci de turisti care
vor sa vada mai de aproape minunile cu care ea convietuieste de o viata.

Unul dintre lucrurile inedite care se afla in curtea sa, este prezenta unor
stanci particulare care atrag multa lume pe pamntul ei. Este vorba despre
doua pietre uriase in mijlocul carora curge o cascada direct in mijlocul
curtii, alimentate de apele unui izvor care vine din padurea apropiata.

In vecinatatea cascadei se gasesc resturile altei stanci care a fost parca

taiata de o forta nevazuta, sub care mama Uta si-a adapostit lemnele de
foc.
In spatele curtii sale se afla o alta stanca care in timpuri antice s-a rupt,
descoperind incrustat in ea piciorul pietrificat al unui urias. Despre
acesta “minune” care lasa cu gura cascata mii de oameni care vin sa o
vada, “savantii” nu au vrut sa stie nimic. Mai mult decat atat, au interzis
sa se vorbesca despre aceasta marturie antica a prezentei gigantilor in
aceste locuri. In 1968 televiziunea a filmat aici cateva cadre ale filmului
“Rapirea fecioarelor”, iar mai recent, Radu Pietreanu de la Vacanta
Mare a filmat pentru o emisiune.

Pe aceasta proprietate i-au fost oferite batranei intre 3 si 5 miliadre de lei

vechi, numai ca ea, desi traieste dintr-o mica pensie, le-a refuzat,
considerand ca aceasta avere unica va trebui sa ramana copiilor si
nepotilor sai.

In iarba din curtea sa sunt multe bucati de piatra rupte despre care se
spune ca ar fi capul si trunchiul uriasului. Batrana, la fel ca toti mosii si
stramosii nostrii, spune ca in vremuri apuse, pe pamanturile noastre
traiau uriasii. Acestia erau inalti de cel putin 3 metri, iar din cel care
traia pe pamantul ei nu au mai ramas decat cateva fosile care se gasesc
raspandite prin toata curtea sa.
De remarcat ar mai fi faptul ca persoana careia i-a apartinut acest picior,
nu era desculta, ci purta incaltaminte care nu se deosebeste cam deloc
fata de ceea ce purtam noi astazi.

Povestile, basmele si legendele nu sunt inventii SF, ci adevaruri antice

imbracate in minciunile cu care elita adoarme de milenii mintea umana.
Nimeni nu poate inventa ceva ce nu a vazut si nimeni nu poate vorbi
despre ceva de care nu stia nimic, daca nu ar fi auzit vorbind-se de la cei
care au vazut sau au trait in acele timpuri.
FOTO DRAGOS VALCEANU: http://dragos.valceanu.eu/?cat=22
Gabriela Dobrescu