INSTITUȚIA PUBLICĂ

LICEUL TEORETIC «MIHAI EMINESCU», MUNICIPIUL CAHUL

REFERAT
Alexandru Donici

realizat: Cucereanu Daniel,

elev în clasa a XI-a /profil real/

Verificat: Luchianciuc Natalia,

profesor de limba și literatuta română

CAHUL-2020
Alecu Donici, sau Alexandru Donici, (născut 19 ianuarie 1806, Piatra-Bezin, azi Donici, Orhei –
decetat 21 ianuarie 1865, Piatra Neamț) a fost un poet fabulist român basarabean.

Biografie

Este primul din cei patru băieți ai clucerului Dimitrie Donici și ai Elenei, născută Lambrino. Și-a
început în tinerețe cariera militară, absolvind liceul de profil din Sankt Petersburg, alături de fratele
său Petrache. În 1825 este trimis ca sublocotenent în regimentul „Ekaterinburg”, în Sudul
Basarabiei. Invocând motive familiale, revine la baștină și activează la început în Chișinău, apoi la
Iași și Piatra-Neamț. În Marea arhondologie a boierilor Moldovei[1] istoricul Mihai Răzvan
Ungureanu citează un document în care se menționa că Donici Aleco era prezident Giudecătoriei
Neamțul și agă, la 1846. Este primul din cei patru băieți ai clucerului (dregător care se ocupa cu
aprovizionarea Curții domneșt) Dimitrie Donici și ai Elenei, născută Lambrino. Şi-a făcut studiile
la Corpul de Cadeţi din Sankt-Petersburg, alături de fratele său Petrache. În 1825 este trimis ca
sublocotenent în regimentul Ekaterinburg, în Sudul Basarabiei. Dar calitatea de podporutcic al
Armatei ruse de sud îi repugnă, căci demisionează din “motive familiale”. Se angajează asesor la
Judecătoria regională a conştiinţei din Chişinău şi asesor al Curţii de apel din Iaşi, preşedinte al
Divanului întăriturilor, sau chiar în Comitetul de Conducere al Teatrului Naţional din Iaşi.
Stabilindu-se la Piatra-Neamţ, moare acolo la 20 octombrie1865.

Activitate literară

Debutează cu traduceri din Pușchin și Krâlov, fiind menționat în 1835 ca traducător în revista
moscovită „Teleskop”. În colaborare cu Constantin Negruzzi traduce și publică „Satire și alte
poetice compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Pușkin „Țiganii” (scris de poetul rus
după vizitarea Basarabiei), mai traduce „Torentele și oamenii” de Mihail Lermontov, „Tunsul” de
Aleksandr Veltman și alte creații ale clasicilor literaturii universale. În anii 1840 și 1842 editează
două cărți de „Fabule” cu opere proprii și traduceri. Donici a avut un deosebit spirit de observație,
criticând în fabulele sale, pe exemplul unor animale, moravurile proaste în societatea umană. În
creația sa sunt populare fabulele: Antereul lui Arvinte, Musca la arat, Racul, broasca și știuca, Doi
cîini ș.a. La Iași, deține o funcție în Epitropia școlilor, apoi - cea de asesor al curții de apel,
activează și ca membru al divanului obștesc. Se alătură inițiativelor culturale legate de dezvoltarea
învățământului public, a presei periodice, a teatrului național. Întreține legături strânse cu aproape
toți literații moldoveni, colaborează la „Albina Românească”, „Dacia literară”, „Propășirea” și la
alte publicații periodice. În afară de fabule, a compus poezii și piese de teatru. Creația lui Donici a
fost înalt apreciată de Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri și alți
contemporani. Însuși Eminescu îl situa printre scriitorii care „și-au încuscrit talentul individual cu
geniul poporului...”, numindu-l, în poezia „Epigonii” - „Donici, cuib de-nțelepciune”. A murit la
21 ianuarie 1865 la Iași, în Principatele Unite.