2.

Condițiile actului juridic civil

Scurtă încălzire înainte de a intra în materie....

Ce este actul juridic?

Dă câteva exemple de acte juridice

GATA? Începem!

Pentru ca un act juridic să fie valabil încheiat, acesta trebuie să îndeplinească o serie de
condiții de fond (de conținut) și de formă.

Conform art.1179. C.civ:

(1) Condițiile esențiale pentru validitate unui contract sunt:

o Capacitatea de a contracta;
o Consimțământul valabil al părților;
o Un obiect determinat, posibil și licit;
o O cauză valabilă a obligațiilor.

(2) În măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată,
sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale aplicabile.
Clasificarea condițiilor actului juridic civil

 În funcție de aspectul la care se referă, distingem:

 Condiții de fond (acestea se referă conținutul actului juridic civil). Condițiile
de fond sunt capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza.
 Condiții de formă ( se referă la exteriorizarea voinței)

 După criteriul obligativității sau neobligativității lor:

 Condiții esențiale ( sunt cerute pentru valabilitatea actului)
 Condiții neesențiale ( se mai numesc și întâmplătoare, pot fi prezente sau pot
lipsi, acestea nu sunt cerute pentru valabilitatea actului)

 După sancțiunea nerespectării lor:

 Condiții de validitate (nerespectarea lor se sancționează cu nulitatea actului
juridic civil)
 Condiții de eficacitate (nerespectarea lor poate atrage, de exemplu,
inopozabilitatea1).

1. CAPACITATEA DE A ÎNCHEIA ACTUL JURIDIC CIVIL

Capacitatea de a încheia actul juridic civil constă în aptitudinea unui subiect de drept de a
deveni titular de drepturi și obligații civile pentru a încheia acte de drept civil.

Capacitatea de a încheia actul juridic civil este atât o condiție de fond (se referă la conținutul
actului), cât și o condiție esențială (este cerută pentru valabilitatea actului respectiv).

1
Inopozabilitate= sancțiunea aplicată unui act valabil încheiat, pentru neîndeplinirea unor formalități ulterioare
încheierii lui ( nesocotirea unor cerințe de publicitate față de terți sau a lipsei ori depășirii puterii de a
reprezenta).
 2. CONSIMȚĂMÂNTUL

Consimțământul reprezintă o manifestare de voință a unei persoane în vederea încheierii

ori săvârșirii unui act juridic. Pentru a produce efecte, acesta trebuie să fie conștient, liber
și neviciat.

Consimțământul este o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic

civil.

Pentru a fi valabil , consimțământul trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții,

acestea fiind:

 Să fie exprimat în cunoștință de cauză, să provină de la o persoană cu discernământ;

 Să fie serios, declarat, exteriorizat, în scris , verbal sau prin gesturi;
 Să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice;
 Să fie liber, să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.

Viciile de consimțământ

Consimțământul este viciat în următoarele cazuri:

A. Este dat din eroare;

B. Este surprins prin dol;
C. Este smuls prin violență;
D. În caz de leziune.

A. Eroarea

Eroarea reprezintă falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui act juridic.

Partea care la momentul încheierii contractului, se află într-o eroare esențială poate cere
anularea acestuia.

Eroarea este esențială în următoarele cazuri :

 Când poartă asupra naturii sau obiectului contractului;

  Când poartă asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a acestuia
ori unei împrejurări considerate esențiale de către părți;
 Când poartă asupra identității persoanei sau asupra unei calități a acesteia.

Eroarea de drept este esențială atunci când privește o normă juridică determinantă, potrivit
voinței părților, pentru încheierea contractului. Aceasta nu poate fi invocată în cazul
dispozițiilor legale accesibile și previzibile. Victima erorii esențiale rămâne legată de
contractul încheiat dacă cealaltă parte este de acord cu executarea acestuia, urmând ca
prevederile contractuale să fie adaptate în mod corespunzător.

Eroarea este nescuzabilă când faptul asupra căruia a purtat putea fi, după împrejurări,
cunoscut cu diligențe rezonabile.

Eroarea este asumată când poartă asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost
asumat de cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta.

Simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului , ci numai rectificarea, în afară de

cazul în care, concretizându-se într-o eroare asupra cantității, a fost esențială pentru
încheierea contractului. Eroarea de calcul trebuie corectată la cererea oricăreia dintre părți.”

B. Dolul

Dolul constă în manevrele frauduloase ale uneia dintre părți pentru a determina cealaltă
parte să încheie contractul.

Partea al cărui consimțământ a fost viciată prin dol poate cere anularea contractului chiar
dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esențială.

C. Violența

Violența este definită ca o temere justificată indusă, fără drept, de cealaltă parte sau de un
terț. Există violență când temerea insuflată este de așa natură încât partea amenințată putea
să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimțământului său, viața, persoana, onoarea
sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav și iminent.

Existența violenței se apreciază, întotdeauna, ținând seama de vârstă, starea socială, sănătatea
și caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violența, precum și de orice altă împrejurare ce a
putut influența starea acestuia la momentul încheierii contractului.

D. Leziunea
Există leziune atunci când una dintre părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa de
experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți, stipulează în favoarea sa ori a unei
alte persoane o prestație de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului,
decât valoarea propriei prestații. Leziunea poate exista și atunci când minorul își asumă o
obligație excesivă prin raportare la starea sa patrimonială , la avantajele pe care le obține
din contract ori la ansamblul circumstanțelor.

Acțiunea în anulare pentru leziune este admisibilă numai dacă leziunea depășește jumătate
din valoarea prestației promise sau executate de către partea lezată.

3. OBIECTUL ACTULUI JURIDIC

Prin obiect al actului juridic civil se înțelege conduita părților stabilită prin acel act juridic
civil, respectiv acțiunile ori inacțiunile la care părțile sunt îndreptățite sau de care sunt
ținute.

Noul Cod Civil distinge între obiectul contractului și obiectul obligației. Astfel, potrivit
art.1225 alin. (1) din Codul Civil, ,,obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică,
precum vânzarea, locațiunea, împrumutul și altele asemenea, convenită de părți, astfel cum
acestea reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale”, iar art. 1226 alin. (2) din
Codul Civil dispune că ,, obiectul obligației este prestația la care se angajează debitorul”.

Obiectul constituie o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic

civil.

Cerințele pentru valabilitatea obiectului actului juridic civil

Pentru a fi valabil ,obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească anumite

condiții, acestea fiind condițiile generale:

 Să existe;
 Să fie în circuitul civil;
 Să fie determinat sau determinabil;
 Să fie posibil;
 Să fie licit și moral.
 Există și condiții speciale care sunt cerute doar pentru anumite acte juridice civile:

 Cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului subiectiv;

 Să existe autorizație administrativă prevăzută de lege;
 Obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului.

Condițiile generale:

 Obiectul să existe – în măsura în care conduita părților privește un bun, se aplică

condițiile:
- Dacă bunul a existat, dar nu mai există la data încheierii actului juridic, cerința
nu este îndeplinită , iar actul nu este valabil, (art. 1659 C. civ.);
- Bunul prezent la momentul încheierii actului îndeplinește cerința;
- Un bun viitor poate forma, în principiu, obiectul valabil al unui act juridic civil
(art. 1228 C. Civ.).
 Obiectul să fie în circuitul civil – sunt în circuitul civil acele bunuri care pot fi
dobândite sau înstrăinate prin acte juridice civile; încheierea actului juridic cu nesocotirea
interdicției de înstrăinare sau a cerințelor restrictive de circulație a anumitor bunuri atrage
nulitatea absolută a actului respectiv (art. 1229 C.civ.).
 Obiectul să fie determinat sau determinabil:
- Dacă obiectul privește un bun individual determinat, cerința este îndeplinită
(art.1179 alin(1) pct 3 C.civ.; art.1225 alin (2) și art. 1226 alin(2) C.civ.);
- Dacă obiectul privește bunuri determinate generic, cerința este îndeplinită fie
prin stabilirea precisă a cantității, calității, valorii, fie prin stabilirea numai a unor criterii de
determinare, care se vor folosi în momentul executării actului juridic (art.1231 C.civ.).
 Obiectul să fie posibil – cerința este prevăzută în art. 1227 C.civ.
 Obiectul să fie licit și moral – să fie în concordanță atât cu legea, cât și cu normele de
conviețuire socială; dacă obiectul este ilicit, actul este lovit de nulitate absolută sau relativă,
după cum norma imperativă încălcată este de ordine publică sau privată; dacă obiectul este
imoral , sancțiunea este nulitatea absolută a actului (art. 1225 alin (2),
(3), art.1226 alin (2) C.civ.).

Condițiile speciale:

 Cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului subiectiv – în cazul actelor

juridice constitutive sau translative de drepturi, potrivit principiului conform căruia nimeni nu
se poate obliga valabil la ceva ce nu are sau la mai mult decât are;
  Să existe autorizație administrativă prevăzută de lege;
 Obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului – cerința este necesară
atunci când obiectul actului juridic constă într-un fapt, potrivit principiului
conform căruia o persoană nu poate fi obligată decât prin voința sa.

4. CAUZA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Cauza sau scopul este acel element al actului juridic care constă în obiectul urmărit la
încheierea unui asemenea act.

Împreună cu consimțământul, cauza formează voința juridică.

Cauza este o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic civil. Ea
răspunde la întrebarea ,, pentru ce s-a încheiat actul juridic civil?”

Potrivit art.1235 C.civ. , cauza actului juridic civil este motivul care determină fiecare parte
să încheie contractul.

Motivul determinant al încheierii actului juridic se poate referi fie la însușirile unei prestații,
fie la calitățile unei persoane. El se caracterizează prin faptul că este concret și variabil de la o
categorie la alta de acte juridice civile și chiar în cadrul aceleiași categorii de acte juridice
civile.

Conform art.1236 C.civ. pentru a fi valabilă , cauza actului juridic civil trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele cerințe:

 Să existe;
 Să fie licită;
 Să fie morală.

Existența cauzei:

Cauza nu există atunci când partea nu are aptitudinea de a-și reprezenta corect faptele
sale ori consecințele acestora. Lipsa cauzei se poate datora lipsei discernământului.

Potrivit art. 1238 C.civ., ,, Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepția
cazului în care contractul a fost greșit calificat și poate produce alte efecte juridice.”.
Caracterul licit:

Conform art. 1236 alin. (2) C.civ., cauza este ilicită atunci când este contrară legii și
ordinii publice. De asemenea, cauza ese ilicită și în ipoteza fraudei la lege, deci atunci când
actul juridic este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei normelegale imperative.

Cauza ilicită atrage nulitatea absolută a actului juridic dacă este comună ori, în caz
contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia să o cunoască, iar
prestația primită sau executată în temeiul unei cauze ilicite rămâne întotdeauna supusă
restituirii.

Caracterul moral:

Potrivit art. 1236 alin. (3) C. civ., cauza este imorală atunci când este contrară bunelor
moravuri.

Cauza imorală atrage nulitatea absolută a actului juridic dacă este comună ori, în caz
contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia să o cunoască, iar
prestația primită sau executată în temeiul unei cauze imorale rămâne întotdeauna supusă
restituirii.

Dacă obiectul actului juridic civil contravine normelor imperative, ordinii publice sau
bunelor moravuri, atunci și cauza actului juridic respectiv este ilicită sau imorală, în schimb,
pot exista situații în care cauza actului juridic să fie ilicită sau imorală, iar obiectul acelui act
să fie licit.

Proba cauzei

Potrivit art.1239 alin. (1) C.civ., ,,contractul este valabil chiar atunci când cauza nu este
expres prevăzută”, iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că ,,existența unei cauze valabile se
prezumă până la proba contrară”.

Cel care invocă lipsa sau nevalabilitate cauzei are sarcina probei.

FORMA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Prin forma actului juridic civil se înțelege acea condiție care constă în modalitatea de
exteriorizare a manifestării de voință cu intenția de a crea, modifica ori stinge un raport
juridic civil concret.

Forma ad validitatem

Prin forma pentru valabilitatea actului juridic civil se înțelege acea condiție de
validitate, esențială și specială, care constă în necesitatea îndeplinirii formalităților
prestabilite de lege, în lipsa cărora actul juridic civil nu s-ar putea naște în mod valabil.

Forma cerută ad validitatem se caracterizează prin următoarele însușiri:

 Este un element constitutiv, esențial al actului juridic; în consecință,

nerespectarea lui atrage nulitatea absolută a actului juridic civil în cauză;
 Este incompatibilă cu manifestarea tacită de voință; cu alte cuvinte,
această formă presupune manifestarea expresă de voință;
 Este exclusivă, ceea ce înseamnă că, pentru un anumit act juridic civil
solemn trebuie îndeplinită o anumită formă, de regulă, cea autentică
(excepție face testamentul).

Condiții ce trebuiesc respectate pentru asigurarea formei ad validitatem:

 Toate clauzele actului juridic civil trebuie să îmbrace forma cerută pentru
valabilitatea sa, ceea ce înseamnă că, în principiu, nu este admsibil așa
numitul act per relationem, adică actul în care, pentru determinarea
conținutului său, se face trimitere la o sursă externă care i s-a atașat;
 Actul juridic aflat în interdependență cu un act juridic solemn trebuie să
îmbrace și el forma solemnă;
 Actul juridic prin care se modifică un act juridic solemn trebuie să îmbrace
și el forma solemnă (art. 1243 C.civ.);
 Actul juridic care determină ineficiența unui act juridic solemn trebuie să
îmbrace și el forma solemnă.

Forma ad probationem
 Prin forma cerută ad probationem se înțelege cerința impusă în unele cazuri de lege sau
stabilită de părți, care constă în întocmirea unui înscris în vederea probării actului juridic
civil. Această formă constă în întocmirea actului juridic civil în formă scrisă.

Această formă este justificată, pe de o parte, de importanța anumitor acte juridice civile,
iar pe de altă parte, de avantajul practic pe care ea îl prezintă, în sensul că asigură redarea
certă și fidelă a conținutului actului juridic civil.

Forma ad probationem este obligatorie, dar nu facultativă, în sensul că nerespectarea ei

atrage, în principiu, inadmisibilitatea dovedirii actului actului juridic civil cu un alt mijloc de
probă.

Nerespectarea formei ad probationem nu atrage nevalabilitatea actului juridic civil, ci

în principiu, sancțiunea care intervine constă în imposibilitatea dovedirii actului juridic civil
cu un alt mijloc de probă.

Forma pentru opozabilitate față de terți

În principiu, actul juridic civil produce efecte numai între părți, nefiind opozabil față de terți.
Un act juridic este opozabil terților și trebuie respectat de aceștia dacă a ajuns la cunoștința
lor prin intermediul anumitor formalități. De aceea, în anumite cazuri, legea stabilește
condiții de publicitate, pentru ca actul încheiat de părți să fie opozabil și terților care nu au
participat la încheierea lui, în scopul de a proteja interesele sau de a le ocroti drepturile.”

Aceasta însemnă formalitățile care sunt necesare, potrivit legii, pentru a face actul
juridic opozabil și persoanelor care nu au participat la încheierea lui, în scopul ocrotirii
drepturilor ori intereselor lor.

Această cerință se justifică prin ideea de protecție a terților față de eventualele efecte
prejudiciabile ale unor acte juridice civile, expres prevăzute de lege.

Forma cerută pentru opozabilitate față de terți este obligatorie, iar nu facultativă.

În cazul nerespectării acestei cerințe de formă, sancțiunea constă în inopozabilitatea

actului juridic, adică în posibilitatea terțului interesat de a ignora actul juridic invocat de
părțile acestuia sau de una dintre ele împotriva sa. Actul juridic civil produce efecte între
părți, dar este ineficace față de terți. Părțile nu au posibilitatea să se prevaleze de drepturile
izvorâte din acel act juridic față de terți.