Pielea

Pielea este invelisul protector al corpului. Aceasta are rolul de a acoperi si proteja corpul impotriva
agresiunilor, de a impiedica pierderea apei. Ea creeaza o pelicula protectoare prin secretia de sebum si
permite reglarea temperaturii prin transpiratie. Piela este organul sensibilitatii care ne permite sa
percem tot ce atingem.

Anatomia si structura pielii:

1. La exterior se gaseste epidermul care este compus din mai multe tipuri celulare:
- keratinocitele: sunt eliminate dint trei in trei saptamani, la suprafata pilii- prin fenomenul numit
descuamare- eliberand keratina in stratul cornos, foarte rezistent.
- melanocitele  care produc melanina, pigment al carui rol e acela de a asigura colorarea pielii
(pigmentarea) si de a proteja omul contra razelor de soare.
- celule Langerhans: sunt capabile sa recunoasca si sa elimine organismele straine.
2. Dermul este partea centrala a tesutului de sustinere a pielii. Este formata din numeroase fibre de
colagen, vase sanguine care permit cicatrizarea, terminatii nervoase, foliculi pilosi, glande sebacee si
glande sudoripare.
3. Hipodermul este partea cea mai profunda a pielii si este formata din celule adipoase, care fabrica
grasimea. Acesta este bogat in vene si artere. Hipoderma ne protejeaza de socuri si de presiune.
Pielea contine de asemenea si foliculi pilosi: acestia produc firele de par. Baza lor este in forma de sac
si se afla in derm. El contine orificiile glandelor sebacee si poate fi ridicat de muschiul erector.
Pielea mai contine glande sebacee care se deschid in foliculul pilos. Ele secreta sebum, care lubrifiaza
pielea si o protejeaza.
Terminatiile nervoase ale pielii:
- corpusculii Meissner: acestia percep miscarile obiectelor pe piele (reactie la inceputul si sfarsitul
stimularii)
- corpusculii Ruffini: percep intinderea pielii
- corpusculii Pacini: discern vibratiile fine de la suprafata pielii
- discurile Merkel detecteaza deformarile pielii atata timp cat stimularea persista, precum si forma
obiectelor.
- terminatiile nervoase libere:percep temperatura (termoreceptia) si perceptia durerii (nociceptia).

Functiile pielii:
- rolul protector: pielea este o bariera de aparare a organismului impotriva agentilor patogeni. Atata
timp cat este integra, protectia oferita de piele este foarte eficienta.
- sensibilitatea tactila: simtul pipaitului este un simt complex, care permite omului sa recunoasca
caldura si frigul, sa analizeze, aproximativ sau cu finete, ceea ce atinge si sa reactioneze la durere. El
corespunde perceptiei stimulilor mecanici (stimuli functionali).
- receptorii simtului pipaitului: informatiile care ajung la creier sunt colectate de mecanoreceptori,
corpusculi sensibili la presiune si de fibrele nervoase ale receptorilor durerii, receptori nociceptivi.
- producerea  vitaminei D: sintetizata datorita razelor UV ale soarelui, vitamina D permite absorbtia de
catre intestin a calciului si a fosforului, care participa la calitatea dezvoltarii osoase.
- secretia de  sebum: sebumul este o secretie grasa produsa de glandele sebacee ale pielii. Datorita
secretiei de sebum, pielea este protejata si isi mentine supletea. Secretia in exces de sebum se numeste
seboree si duce la aparitia acneei si a parului gras. Principalii responsabili ai acestei dereglari sunt
hormonii, produsi in cantitate mare in perioada adolescentei. Acestia maresc secretia de sebum.
Foliculul pilosebaceu se poate infunda, permitand acumularea de sebum. La suprafata pielii apar
comedoame. In interiorul glandei, bacteria Propionibacterium acnes, care este prezenta in mod normal
pe pielea noastra, poate infecta sebumul blocat. Atunci se declanseaza reactia inflamatorie care duce la
aparitia acneei vulgare.
- producerea  melaninei: de catre melanocite este influentata de razele soarelui. Acestea stimuleaza
secretia melaninei prin fenomenul de bronzare si se vor proteja astfel nucleii keratinocitelor.
Cantitatea de melanina este diferita de la individ la individ, si in functie de aceasta variaza si
capacitatea de aparare in fata actiunii soarelui. Cu cat pielea este mai alba, cu atat sensibilitatea este
mai mare. Aceasta protectie oferita de productia de melanina scade de-a lungul vietii, motiv pentru
care trebuie sa limitam expunerea la soare.
Alunitele sunt pete cutanate hiperpigmentare, benigne, formate din acumularea de melanocite.
Expunerea prea frecventa la soare poate transforma aceste structuri in melanom.

Patologii asociate:
- melanom
- albinism: este o boala genetica caracterizata printr-o anomalie a melaninei, care nu poate fi fabricata
corespunzator (depigmentare). Persoanele care sufera de albinism au pielea alba si parul alb. Incidenta
este de 5 la 100.000 de persoane in Romania. Este o boala foarte grava, avand in vedere riscul ridicat
de a face cancer de piele.
- carcinom bazocelular/ spinocelular
- sarcom Kaposi
- boala Bowen
- akantoza
- hiperkeratoza
Transpirația sau sudoarea este o soluție incoloră și inodoră secretată de glandele sudoripare.
Transpirația este de asemenea hipotonă, prezentând o concentrație mai mică de electroliți comparativ
cu celulele componente ale glandelor sudoripare. Glandele sudoripare sunt într-un număr foarte mare
(milioane) distribuite pe toată suprafața corpului. Acestea sunt situate în dermul profund și se
conectează prin ductele sudoripare cu epidermul înainte de a se deschide la suprafața tegumentului. [1]

Transpirația este principalul mecanism prin care corpul uman își reglează temperatura. Este un
proces continuu care are loc atât în stare de veghe cât și în timpul somnului. Glandele sudoripare
secretă sudoarea ca răspuns la stimulii nervoși și stimulii termici, dar și ca răspuns la stimulii
emoționali. [3]

Transpirația este alcătuită în principal din apă și electroliți. Electroliții principali care intră în

componența sa sunt sodiul și clorul dar aceasta conține și cantități mai mici de potasiu, uree, lactat,
aminoacizi, bicarbonat și calciu. Aproximativ 1% din volumul total de transpirație este constituit din
proteine, inclusiv imunoglobuline (proteine ce aparțin sistemului imun și funcționează ca anticorpi) și
glicoproteine (proteine legate de carbohidrați care întreprind numeroase funcții importante în
organism). Transpirația este acidă, având un pH cuprins între 4 și 6.

Anatomia glandelor sudoripare

Corpul uman are aproximativ 4 milioane de glande sudoripare distribuite pe toată suprafața sa, la
nivelul dermului. Există două tipuri de glande sudoripare care sunt diferite din punct de vedere
 anatomic ca mărime și ca structură, răspunzând de asemenea și la stimuli nervoși diferiți, fiecare tip
având o anumită funcție în procesul transpirației.
 Glandele sudoripare ecrine reprezintă aproximativ 75% din totalitatea glandelor sudoripare
din corp (3 milioane)
 Glandele sudoripare apocrine reprezintă 25% din totalul glandelor sudoripare (1 milion). La
nivelul canalului auditiv extern există glande apocrine modificate, numite glande ceruminoase, care
produc cerumenul.
 A mai fost descris și un tip mixt de glandă sudoripară numită glandă sudoripară apoecrină. [

Glandele sudoripare sunt alcătuite dintr-o porțiune care secretă transpirația, numită porțiune
secretorie și dintr-un duct excretor cu rol strict structural, care transportă sudoarea secretată către
suprafața tegumentului.
Porțiunea secretorie este alcătuită dintr-un tub răsucit situat la nivelul dermului. Acesta este conectat
cu un duct care traversează dermul și se deschide la nivelul unui por situat la suprafața tegumentului.

Glandele sudoripare ecrine

Sunt structuri tubulare. Acestea sunt constituite dintr-o porțiune tubulară lungă și răsucită în jurul
unei axe pentru a ocupa un spațiu cât mai mic, localizată la nivelul dermului și responsabilă de secreția
transpirației. Aceasta are un diametru de aproximativ 60-80 de microni și o lungime de 2-5 milimetri.

Porțiunea tubulară răsucită este continuată cu un duct rectiliniu care transportă transpirația de la

nivelul dermului la suprafața epidermului. Porțiunea ductală fuzionează cu stratul papilar al dermului
și se deschide la nivelul suprafeței tegumentare. Lungimea sa este de aproximativ 2-5 milimetri însă
diametrul ductului este mai mic comparativ cu diametrul porțiunii tubulare. Glandele sudoripare ecrine
sutn constituite din trei tipuri celulare:
 Celulele întunecate acoperă cea mai mare parte din suprafața cavitară a porțiunilor tubulară și
ductală a glandei ecrine
 Celulele clare sunt poziționate direct pe membrana bazală (un strat subțire, fibros, ce separă
straturile interne ale pielii de cele externe).
 Celulele mioepiteliale sunt celule fusiforme care sunt poziționate între stratul de celule
secretoare și membrana bazală, aproape de joncțiunea dintre porțiunea tubulară și porțiunea
secretorie a glandei sudoripare ecrine. Aceste celule se găsesc și în structura glandelor apocrine.
Glandele sudoripare ecrine se dezvoltă în viața intrauterină și sunt distribuite pe întreaga suprafață a
corpului cu excepția buzelor, patului ungial, mamelonului, suprafeței interne a prepuțului, labiilor
minore, glandului și clitorisului. Distribuția glandelor sudoripare ecrine pe zonele corpului este
inegală. Zonele în care concentrația de glande ecrine este mai crescută sunt: tălpile (620 glande ecrine
pe centimetru pătrat), palmele (300 pe cm2), axila (360 pe cm2), fruntea (360 pe cm2) și bărbia (300
pe cm2).

Glandele sudoripare apocrine

Acestea se găsesc în principal la nivelul axilei, pe areola mamelonului și la nivelul
perineului (regiunea care separă anusul de organele genitale externe). Se găsesc de asemenea și
la nivelul urechii și la nivelul pleoapei. Activitatea lor începe la pubertate, înainte de aceasta glandele
apocrine fiind de dimensiuni mici și inactive. Odată cu pubertatea dimensiunea lor crește și la adulți
glandele apocrine vor avea dimensiuni mai mari comparativ cu glandele ecrine. La fel ca și glandele
ecrine, glandele apocrine sunt constituite dintr-o porțiune secretoare și o porțiune ductală. Porțiunea
secretoare a glandelor apocrine este de asemenea tubulară și este alcătuită dintr-un singur strat de
celule secretoare aranjate în coloane și înconjurate de celule mioepiteliale. Porțiunea ductală este
scurtă, comparativ cu ductul glandei ecrine și se deschide la nivelul foliculului pilos, nu direct la
nivelul suprafeței tegumentare.

Glandele sudoripare apoecrine

Se găsesc în principal la nivelul axilei și la nivelul regiunii perianale. Sunt mai mari decât glandele
ecrine și mai mici decât cele apocrine. Ca și la glandele ecrine, porțiunea ductală a glandelor apoecrine
se deschide direct la suprafața tegumentară. Glandele apoecrine se dezvoltă din glandele ecrine în
timpul pubertății. Porțiunea secretorie a acestor glande este alcătuită dintr-o structură celulară similară
cu cea a glandelor apocrine dar anumite porțiuni sunt structurate la fel ca la nivelul glandelor ecrine.
Glandele apoecrine secretă o transpirație cu densitate foarte scăzută, apoasă. 

Inervația glandelor sudoripare

Fibrele nervoase care trimit semnale către glandele sudoripare au originea la nivelul sistemului nervos
simpatic (o zonă a sistemului nervos care controlează mișcarea musculară involuntară). Nervii ce
inervează glandele sudoripare ies prin canalele intervertebrale de la nivelul vertebrelor toracice și
lombare ale coloanei vertebrale pentru a ajunge la glandele sudoripare din diferitele zone ale corpului.
Glandele sudoripare ale membrelor superioare primesc inervația de la nervii ce ies din zona T2-T8,
glandele membrelor inferioare sunt inervate de nervii ce pornesc din T10-L2, T1-T4 inervează fața și
pleoapele iar T4-T12 inervează trunchiul.

 Glandele sudorpiare ecrine primesc semnale nervoase de la sistemul nervos simpatic prin

intermediul unui neurotransmițător numit acetilcolină. Nervii simpatici care trimit impulsuri către
glandele sudoripare ale membrelor superioare se găsesc în segmentele T2-T6 ale măduvei spinării.
Fibrele nervoase cu originea în segmentele medulare C5-T1 trimit semnale către nervii simpatici ce
emerg din canalele intertebrale ale vertebrelor T2-T6.
 Glandele sudoripare apocrine nu sunt situate în proximitatea fibrelor nervoase și se consideră
că reglarea lor este hormonală.

Termoreglarea
Transpirația reprezintă un răspuns termoreglator primar cu rol în controlul temperaturii
corporale. Transpirația cu rol de termoreglare este secretată ca răspuns la stimulii termici externi
care modifică temperatura pielii. Cu toate acestea există și un centru de control intern care
reglează secreția sudoripară, acesta fiind reglat de temperatura internă a corpului. Acest centru
este hipotalamusul, o structură a sistemului nervos central care reglează transpirația cu rol
termoreglator emițând semnale permanente, atât în timpul zilei cât și în timpul nopții
Stimulii termoreglatori (căldura) determină eliberarea de acetilcolină de la nivelul terminațiilor
nervoase ale glandelor ecrine și catalizează secreția sudoripară. Transpirația joacă un rol foarte
important în termoreglare. Cantitatea de transpirație produsă în scop termoreglator diferă în
funcție de condițiile de mediu extern și crește cu creșterea temperaturii corpului și cu creșterea
temperaturii exterioare. Glandele sudoripare ecrine au capacitatea de a produce până la 10 litri
de transpirație pe zi. În condiții normale, numai 5% dintre glandele sudoripare ecrine sunt active,
astfel încât producția zilnică de transpirație este între 0,5 și 1 L pe zi. Cu toate acestea, în timpul
sportului intens corpul uman poate ajunge să producă aproximativ 1,4 litri de transpirație pe oră
în momentul în care exercițiile sunt efectuate într-un mediu cald.