ITA 1 - LP 1

TEHNOLOGIA DE SACRIFICARE A ANIMALELOR

PREGĂTIREA ANIMALELOR PENTRU SACRIFICARE

Pregătirea animalelor pentru sacrificare reprezintă aplicarea unor măsuri adecvate care să
conducă la o manipulare corespunzătoare a animalelor la îmbarcarea în mijloacele de transport,
pe timpul transportului şi la debarcarea acestora în unităţile de tăiere.
Condițiile în care se efectuează transportul de animale pe distanțe mari de la unitatea de
creștere la unitatea de tăiere, au o importanță apreciabilă asupra economiei întregului organism.
În timpul transportului se pot înregistra o serie de pierderi ca urmare a unor afecțiuni ale
aparatului locomotor (fracturi, contuzii, rupturi de ligamente etc.), pierderi prin scăderea în
greutate sau chiar prin mortalitate.
Transportul trebuie să se facă cu mijloace adecvate din punctul de vedere al condiţiilor de
igienă, al densităţii, al temperaturii şi al duratei. Ajunse în unităţile de tăiere, animalele trebuie să
beneficieze de condiţii de igienă, odihnă şi dietă.

Igiena se referă pe de o parte la igiena spaţiilor de cazare oferite animalelor, iar pe de altă
parte la igiena animalelor înainte de tăiere.
Pentru bovine este indicată utilizarea instalaţiilor mecanice de tip perii-duş şi folosirea
apei la temperatura de 37oC iarna sau apa rece, provenită direct de la sursa de alimentare, în
anotimpul călduros. Această spălare se va face cu 24 ore înaintea tăierii pentru ca pielea şi părul
să fie uscate, evitându-se astfel o contaminare dirijată a carcasei în timpul jupuirii. La suine,
spălarea se realizează cu ajutorul duşurilor, pe loturi aglomerate astfel încât, concomitent cu
scurgerea apei pe animale şi atingerea între ele să se efectueze o spălare corespunzătoare însoţită
de o activare a circulaţiei periferice, ceea ce conduce la obţinerea unor carcase corespunzătoare.
Odihna este necesară după transportul animalelor. Acestea sunt lăsate să se odihnească în
vederea refacerii parametrilor biochimici. Datorită solicitărilor din timpul transportului,
glicogenul muscular se scindează, ceea ce determină obţinerea unei cărni necorespunzătoare
pentru că glicogenul are un rol esențial în declanşarea şi menţinerea proceselor biochimice
postsacrificare. Prin impunerea unui timp de odihnă înainte de tăiere se urmăreşte refacerea unei
părţi a glicogenului (acesta s-ar reface în 3-4 zile).
Nivelul creatininei din urină revine la normal după 48 de ore, iar acidul ascorbic din urină
și mușchi se normalizează după 24 de ore. Stresul de transport este mult mai puternic la suine
decât la alte specii.
 Transportul generează o stare de oboseală, determinând scăderea rezistenţei organismului
şi favorizând pătrunderea microflorei de la nivelul tubului digestiv în organe şi musculatură.
Tăierea animalelor imediat după transport conduce la obţinerea unor carcase
necorespunzătoare, datorită eliminării incomplete a sângelui, prin activitate cardiacă slăbită.
Restabilirea fiziologiei organismului trebuie să aibă în vedere condiţiile asigurate de bazele de
recepţie: padocuri acoperite, temperaturi optime, evitarea manevrelor inutile (brutalizări, loviri),
un microclimat corespunzător şi aprovizionare cu apă.
S-au făcut încercări pentru eliminarea stresului de transport prin folosirea unor
tranchilizante, însă este interzisă folosirea substanţelor medicamentoase pentru combaterea
stresului de transport pentru că eliminarea substanţei active sau a metaboliţilor nu se poate
realiza, datorită timpului scurt până la sacrificarea animalelor. Cea mai bună măsură pentru
eliminarea acestor neajunsuri şi obţinerea de carcase corespunzătoare este odihna animalelor pe o
perioadă suficientă şi în condiţii corespunzătoare.
Odihna animalelor joacă un rol important în încercarea de a diminua efectele stresului de
transport. Timpul de odihnă se stabileşte pentru fiecare specie în parte, având în vedere timpul
efectiv de transport şi sezonul în care se desfăşoară. Ca regulă generală, timpul minim de odihnă
este de 6 ore iarna şi 12 ore vara cu posibilitatea prelungirii acestei perioade până la 48 ore, peste
aceasta trebuind luate măsuri speciale de furajare şi adăpare a animalelor.
Dieta animalelor aduse la unitățile de tăiere este necesară pentru facilitarea etapelor
tehnologice. Dieta alimentară poate dura minim 24 ore pentru bovine şi ovine, 12 ore pentru
suine şi 8 ore pentru iezi şi miei (Roibu, C, 2002). Dieta se referă la faptul că hrana se va
suprima total, iar adăparea se suspendă cu maxim 3 ore înainte de tăiere. Lipsa hranei pe această
perioadă de timp nu va determina scăderi în greutate, deoarece animalul valorifică substanţele
nutritive existente în tubul digestiv. Lipsa apei pe o perioadă mai mare de timp ar atrage
repercusiuni ca: scăderea în greutate; îngreunarea în tehnologia de jupuire a animalelor;
obţinerea unor carcase neigienice.