ȘCOALA POSTLICEALĂ APRENDIS CURS 7.

DISCIPLINA: URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE

MĂSURI DE PRIM AJUTOR ÎN ARSURI, ELECTROCUTARE, DEGERATURI

Definiţie
Arsurile sunt traumatisme prin transfer energetic patologic (termic, electric, chimic), către
organism, prin intermediul tegumentului şi mucoaselor ce generează leziuni locale, mai ales la nivel
tegumentar, dar care, în raport cu gravitatea lor, pot determina afectarea importantă a stării generale.

Arsurile se manifestă sub forma unor leziuni locale care pot avea uneori şi un mare răsunet asupra
stării generale, putând duce,adeseori şi la moarte.

Clasificare

Arsurile se pot clasifica în funcţie de:

- agentul etiologic;
- profunzime;
- gravitate.
 In funcţie de agentul etiologic
Arsurile pot fi:
 Arsurile termice se datoresc caldurii, care poate actiona prin: flacara, lichide cu temperatura
inalta, metale incalzite, gaze sau vapori supraincalziti, corpi solizi incandescenti.
 Arsurile chimice sunt produse de unii acizi ca: acid azotic, clorhidric, sulfuric, oxalic, etc sau
de substante alcaline: hidroxid de sodiu, de potasiu, de calciu, amoniac gazos, etc.
 Arsurile electrice apar în urma contactului cu un conductor electric aflat sub tensiune.
 Arsurile prin radiatii produse de razele solare, raze ultraviolete, etc.

 In funcţie de profunzime

Gradul I: se manifestă prin eritem (roseate), edem, hiperemie (căldură locală), usturime (durere),
intereseaza numai stratul superficial al pielii, epidermul.

Arsura tipica de gradul I este eritemul solar, produs prin expunerea indelungata si nerationala la soare.
Dureaza 3-4 zile, dupa care roseata scade fiind inlocuita de o pigmentatie bruna urmata de
descuamație.

1
Gradul II: flictena "albă"  cu conţinut serocitrin, limpede, transparent, eritem accentuat, edem.
Arsura de grad II intereseaza epidermul pe care-l decoleaza de derm provocand aparitia flictenelor,
vezicule (basici) pline cu lichid galbui, care nu este altceva decat plasma sangvina extravazata. Acest
tip de arsura este provocat de lichide fierbinti sau metale incandescente, care au actionat o durata
scurta asupra pielii. Este cea mai dureroasa pentru ca sunt atinse terminatiile nervoase de la acest nivel

Gradul III: flictena "roşie" cu conţinut sanguinolent tulbure

Arsura de grad III intereseaza dermul in totalitatea lui. Flictenele au continut sangvinolent. Durerea nu
mai este atat de intensa, poate sa si lipseasca deoarece terminatiile nervoase pot fi sau sunt distruse
complet.

2
Gradul IV: escară dermică totală, cu epiderm şi derm distruse în totalitate, carbonizând musculatura
şi chiar vasele, apare necroza (moartea celulelor). Leziunea locală se caracterizează prin escară albă
(aspect de piele palidă, dar insensibilă) sau brună-neagră, rigidă (piele distrusă, calcinată). Acest tip
de leziune apare atunci când se produce distrugerea în totalitate a tegumentului. Durerile sunt absente
prin anularea sensibilităţii consecutive distrugerii totale a terminaţiilor nervoase din grosimea pielii.

 Clasificarea arsurilor în funcţie de întinderea lor în suprafaţă

Pentru a putea face calculul suprafeţei arse, există tabele de calcul, în care sespecifică, pentru
fiecare segment de corp, procentul acestuia faţă de suprafaţa totală. Cunoscând că suprafaţa unei
palme reprezintă circa 1 %, pot fi calculate din ochi, cu aproximaţie, proporţiile leziunii.
Un alt procedeu mai exact, este "regula lui 9"(schema de calcul a lui A.B.Walace) care se
bazează pe faptul că toate părţile corpului pot fi evaluate prin cifra 9 sau multipli ai acesteia. Astfel:
 capul şi gâtul însumează circa 9%,
 fiecare membru toracic circa 9%,
 fiecare membru pelvin circa 18%
 trunchiul anterior circa 18%,
 trunchiul posterior circa 18%

Evaluarea cât mai precisă a suprafeţei arse are o mare importanţă. Afectarea unei suprafaţe de
5%, duce la afectarea celorlalte organe, iar arsurile care depăşesc 15% sunt generatoare de şoc.
Prognosticul unei arsuri care depăşeşte 30% este rezervat.
3
În funcţie de mărimea suprafeţei şi de profunzimea arsurii, se poate calcula prognosticul vital al
bolnavului, "indexul de prognostic" (I.P.).
Indexul prognostic se calculează înmulţind suprafaţa arsă cu gradul de profunzime -ex.
20% arsuri gr. II = 20 x 2 = 40 I.P,
20% arsuri gr. III = 20 x 3 = 60 I.P,
20% arsuri gr. IV = 20 x 4 = 80 I.P
180 valoarea globală a I.P.
Se consideră că orice arsură de gr. II sau III care depăşeşte 15% din suprafaţa corpului
adultului şi 5% din cea a copilului, trebuie să beneficieze de o asistenţă medicală imediată şi
completă, pentru a preveni apariţia şocului.
Pana la IP 40 cu tratament local corect, arsura evolueaza fara determinari generale si fara
complicatii. Peste IP 60 arsurile au risc vital, necesita tratament local corect. La aceste categorii de
arsuri evolutiile complicate sunt frecvente. In aprecierea gravitatii arsurilor se tine seama de varsta,
sex, tare organice (diabet, arterita, insuficienta hepatica, cardiac) localizare (sunt mai grave arsurile
capului, gatului, organelor genitale).

Stadii evolutive
În evoluţia unui ars se cunosc patru etape.

• Stadiul I: primele 3 zile – perioada şocului postcombustional caracterizată prin dezechilibre

hidroelectrolitice mari, sindrom de deshidratare (hipovolemie, edem, hipoxie, oligoanurie), sindrom
digestiv (vărsături, hemoragii).
• Stadiul II: primele 3 săptămâni (între zilele 4 şi 21). Evoluţia este diferită în funcţie de întinderea şi
profunzimea arsurii. Pentru arsurile severe există o perioadă critică determinată de complicaţiile
care pot surveni (invazia microbiană şi toxemică, ce pot să ducă la septicemie sau şoc toxic şi septic).
Această perioadă se numeşte şi toxic-infecţioasă. Pot să apară complicaţii grave hepatice, digestive
(ileus şi hemoragie), tromboembolice, insuficientă renală acută care poate fi ireversibilă. Starea
bolnavului poate evolua favorabil, încât la sfârşitul acestui stadiu bolnavul are vindecate leziunile de
gr. I şi II, iar arsurile de gr. III cu escarele total eliminate sau in curs de eliminare.
• Stadiul III:  primele 2 luni (între zilele 22 şi 66). Este perioada în care şansele de vindecare cresc;
din punct de vedere chirurgical se pot aplica grefe (perioada chirurgicală).
• Stadiul IV. La bolnavii corect trataţi, semnifică convalescenta. În cazul bolnavilor arşi, care nu au
beneficiat de tratament corect şi precoce, persistenţa plăgilor granulare întinse spoliază organismul,
epuizându-i rezervele biologice (şocului cronic). Acest stadiu evolutiv a fost denumit ca „şoc cronic.

ÎNGRIJIRILE ACORDATE BOLNAVILOR ARŞI 

Primele îngrijiri trebuie acordate la locul accidentului, de urgenţă

 A. Primul ajutor la locul accidentului constă în:

4
1. Scoaterea victimei de sub influenţa agentului vulnerant prin:

- îndepărtarea accidentatului de factorul etiologic (cu evitarea expunerii salvatorilor!);

- anularea producerii şi transferului de energie termică prin mijloace specifice:
 în cazul aprinderii hainelor se va încerca înăbuşirea lor cu o pătură sau prelată;
 în accidentele prin lichid fierbinte care a îmbibat hainele se va realiza dezbrăcarea pacientului,
dacă manevra se poate face cu uşurinţă.
 oprirea pacientului de a fugi (se înteţeşte focul) sau de a se tăvăli (ineficienţă, suprainfectare.
Dacă sunt condiţii, pacientul este dezbrăcat şi învelit într-un cearceaf curat (dacă manevra se
face cu uşurintă şi nu produce traume).

2. Acordarea primului ajutor în funcţie de starea bolnavului

 Resuscitarea cardio-respiratorie, dacă se impune. 

 Calmarea durerii (analgetice) si a pacientului.
 În arsurile de mici dimensiuni, se poate aplica un pansament umed cu SF. 
 Nu se îndepărtează hainele de pe bolnav (acţiunea este şocogenă) decât dacă manevra se poate
face cu uşurinţă
  Nu este permisă nici o manevră de tratament local- exemplu aplicrea de substante grase,
aplicarea de medicamente sub forma de pulberi’
 Arsurile întinse vor fi acoperite cu pansament steril uscat (protectie antiinfectioasa)
3. Evacuarea victimei
 Transportul rapid la spital în serviciul chirurgical ; organizarea unui transport cât mai rapid în
condiţii optime (vehicul încălzit, personal calificat, oxigenoterapie) spre secţie ATI sau chirurgie
plastică!
 Senzaţia de sete se va calma prin umezirea gurii, dar nu se vor administra lichide per oral (ceai,
apă sărată) deoarece supraîncărcarea digestivă expune la vărsături. 
 La arsuri peste 10-15%, când transportul victimei se face cu salvarea şi este prevăzut să dureze
mai mult de o oră, se montează o perfuzie cu soluţie de glucoză 5% sau ser fiziologic. 
 Se recoltează sânge pentru determinarea grupei sanguine. 
 În timpul transportului bolnavul va fi supravegheat permanent şi se administrează oxigen; 

 B. Îngrijirea bolnavilor în spital 

1. Combaterea durerii şi profilaxia antitetanică (la camera de gardă) 

 Profilaxie antitetanica: se va administra A.T.P.A. 0,5 ml IM şi ser antitetanic 3 000 UI subcutanat,

deoarece plăgile prin arsuri au risc de infecţie tetanică.
 Tratamentul durerii cu analgetice majore de tipul morfinei si derivatilor ei, anxiolitice
2. Pregătirea bolnavului pentru toaleta locală primară

5
 Bolnavul va fi dezbrăcat şi va fi îmbăiat (preferabilă baia în cadă). Suprafeţele de tegument nears
se spală cu săpun detergent, medical. 
 Imediat după baie, bolnavul învelit în cearşaf steril se transportă în sala de operaţii aseptice.
Această etapă nu se realizează în cazul arsurilor mari, deoarece, în lipsa anesteziei, baia este
dureroasă şi poate potenţa şocul combustional prin componenta hiperalgică.
3. Anestezie generală
 Bolnavul este aşezat pe masa de operaţii şi i se administrează oxigen. 
 Se puncţionează vena şi se recoltează probe de sânge (hemogramă, grup sanguin şi Rh.,
hematocrit, uree sanguină, glicemie, probe hepatice,R.A., ionogramă serică). 
 După recoltarea probelor de laborator, asistenta medicala montează o perfuzie cu glucoză 5%.. –
Se face apoi anestezie generală i.v. după care se face toaleta primară a plăgii arse.
4. Toaleta primară. 
 Medicul şi asistenta, îmbrăcaţi cu echipament steril (halat, mănuşi, bonetă, mască), încep toaleta
primară. 
 Se spală suprafaţa arsă cu ser fiziologic sau apă sterilă şi soluţie sterilă de săpun până la
îndepărtarea completă a corpilor străini de pe plagă. 
 Apoi medicul execută toaleta chirurgicală îndepărtează flictenele şi conţinutul lor, precum şi
tegumentul sau restul ţesuturilor arse. 
 Se schimbă prima pereche de mănuşi. 
 După îndepărtarea flictenelor sau a sfacelelor, se face o badijonare cu alcool de 70-90 grade
(acţiune triplă: precipită proteinele, are acţiune anestezică şi antiseptic

5. Aplicarea pansamentului steril, depăşind zona nearsă circa 10 cm. Peste pansament se aplică
feşi sterile.
6. Instalarea sondei vezicale la pacienţii cu I.P. peste 15, pentru urmărirea diurezei orare.
7. Îngrijirile generale şi supravegherea bolnavului
 Temperatura încăperii trebuie să fie în jur de 24°C
 Patul trebuie să fie confortabil şi va fi pregătit cu un cearşaf steril, materiale de protectie
sterile.
 Arsul cu risc vital este instalat în pat cu perfuzie intravenoasă şi cu sonda vezicală "a
demeure",
 Printr-o sondă nasofaringiană se asigură oxigenoterapia în ritm de 4 l/minut. În cazul
bolnavilor emfizematoşi, oxigenul se administrează cu intermitenţă
 Asistenta medicală supraveghează funcţiile vitale (T.A., puls, respiraţia, presiunea venoasă şi
diureza orară) cu multă atenţie.
8. Reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică
 Se va administra prin PEVcantitatea de lichide calculată în funcţie de greutate şi suprafaţa arsă.
Se folosesc soluţii cristaloide sau macromoleculare.
 Gr.corporala x suprafata arsa x 2,5 = total lichide ; 2,5 indicele gradului de arsura

6
  Ex. Un bolnav 70 kg cu suprafata arsa de 40% va primi in 24h :70 x 40 x 2,5= 7000 ml din
care ½ micromoleculara si ½ macromoleculara. Ritmul de administrare 50% in primele 8 ore
apoi 25 % in urmatoarele 2 perioade de 8 ore. Criteriul direct de apreciere a cantitatilor reale
necesare este criteriul diurezei (trebuie să fie 50 ml/oră).
9. Asigurarea medicaţiei
Asistenta pregăteşte şi administrează medicamentele prescrise: anticoagulante, vitamine,
tonicardiace, antibiotice. imunglobuline, energizante,etc.
10. Urmărirea şi îngrijirea generală în ziua a II-a şi a III-a
 Se urmăreşte starea generală, coloraţia feţei, T.A., pulsul, respiraţia, temperatura,
 diureza orară şi bilanţul hidric, dar şi semnele specific ale unor eventuale complicaţii. 
 Se menţin interdicţiile, inclusiv cele alimentare.
11. Tratamentul local 
 Pansamentele se vor face sub mialgin, fortral sau anestezie generală, de câte ori se apreciază ca
fiind necesar. 
 Pansamentul se schimbă a 2-a şi a 3-a zi, luându-se toate măsurile de asepsie necesare. Se
înlocuieşte cu un pansament uscat sau umed in funcţie de aspectul plăgii de arsură. A 3-a zi de
tratament încheie "perioada de şoc" (primul stadiu). La sfârşitul acestui stadiu de evoluţie
favorabilă, bolnavul ars trebuie să aibă diureza restabilită, starea generală a bolnavului şi probele
de laborator se apropie de limite normale. Obiectivele de tratament după această perioadă sunt
orientate spre prevenirea complicaţiilor.

Primul ajutor in arsurile chimice

In cazul arsurilor determinate de substante chimice primul ajutor consta in limitarea contactului
substantei chimice cu tesuturile si diminuarea concentratiei substantei. In acest scop:
 Se indepartea rapid hainele imbibate in substanta nociva;
 Se spala suprafata afectata cu jet de apa timp de 20-30 minute;
 Exceptie face arsura cu varul nestins, in care nu se toarna niciodata apa, deoarece varul se
activeaza in prezenta apei. In acest caz se tamponeaza doar cu un tampon uscat si abia dupa ce
varul a fost indepartat se poate spala cu apa.
De retinut! Nu este indicat sa se incerce neutralizarea substantei chimice deoarece in urma reactiei de
neutralizare se elimina o mare cantitate de caldura care poate agrava leziunile. Abia dupa spalarea cu
apa se poate eventual incerca aplicarea antidotului: apa bicarbonatata in cazul arsurilor cu acizi sau
otet in cazul arsurilor cu baze.

7
 Arsura acid sulfuric – ziua 1 Arsura acid sulfuric vindecat

ELECTROCUTAREA
Agresiunea electrică este urmată de manifestări locale şi de manifestări sistemice şi presupune
trecerea nemijlocită a curentului electric prin ţesuturi. Locul de pătrundere şi ieşire a curentului
electric sunt totdeauna însoţite de leziuni specifice. Astfel, la locul de intrare denumit şi marcă de
intrare se constată de obicei o escară profundă de întindere mică, în timp ce la locul de ieşire a
curentului electric pot fi văzute leziuni tisulare extinse. Gravitatea leziunilor produse este funcţie de:
intensitatea curentului, tensiunea, rezistenţa pe care o opune tegumentul (rezistenţa este mică la
umiditate), de natura curentului (continuu sau alternativ).

 Manifestări locale
 Arsura electrică. 
 Coagularea intravasculară. 
 Miozita necrozantă avasculară (deteriorarea proteinei musculare).

 Manifestări generale
Este importantă calea urmată de curentul electric, deoarece consecinţele curentului electric asupra
organelor interne, în special asupra organelor vitale – creier şi inimă – sunt în funcţie de drumul
parcurs de acesta în organism. Astfel:
 dacă în acest parcurs intră organe vitale ca inima sau creierul, electrocutarea este mortală; 
 dacă electroagresiunea interesează numai centrul respirator, inima continuă să funcţioneze cât
timp se asigură o oxigenare corespunzătoare; 
 dacă curentul parcurge în drumul său mâna stângă-picior stâng, interceptează inima, care –
desincronizată în activitatea sa – suferă tulburări de ritm până la fibrilaţie ventriculară; 

8
  electrocutarea poate fi urmată de: hemiplegie, atrofie optică, afazie, rinichi de şoc, ca urmare a
mioglobinei eliberată din masele de muşchi (blocaj renal), leziuni digestive, necroză
pancreatică, ulcer de stres; 

 unele circuite, ca de exemplu mână-mână, favorizează arsura, cu leziuni foarte grave; 

 alte circuite, cum ar fi mâna stângă-picior drept, favorizează electrocutarea, interesând inima;

  Efectele electrocutării cuprind:

 contractura muşchilor şi rigiditatea întregului corp, care nu se poate elibera singur de elementul
electric aflat sub tensiune;
 rigiditatea cutiei toracice ce împiedică mişcările respiratorii urmate de sincopa respiratorie şi
sincopa cardiacă.
Atitudinea de urgenţă
 Întreruperea curentului de la întrerupătoare sau îndepărtarea firului electric. 
 Îndepărtarea accidentatului de sub acţiunea curentului. 
 Cel care încearcă să-l salveze va avea grijă să nu se electrocuteze el însuşi (nu se apucă
electrocutatul de părţile descoperite ale corpului). 
 Scoaterea victimei de sub influenţa curentului se poate efectua acţionând de la distanţă cu o
prăjină (par, scândură, alte unelte de lemn sau plastic) sau cu mâna protejată de o haină groasă
şi uscată sau de mănuşi de cauciuc. 

 Resuscitarea cardiorespiratorie (dacă este nevoie), 

9
  Transportul la spital + oxigen în timpul transportului

In spital

 Tratamentul aritmiilor cardiace

 Reechilibrare volemica si hidroelectrolitica
 Tratamentul rabdominolizei 50mEq bicarbonat/l
 Tratament local-excizii, amputatii, grefe
 Profilaxie antitetanică
 Prevenirea infectiei cu anaerobi

ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENTA IN DEGERATURI

O temperatura centrala mai mica de 350 C se numeste hipotermie. Valoarea normala a

temperaturii corpului este cuprinsa între 36-370C. Categoriile de persoane cu risc la hipotermie sunt:
batrâni, copii mici, traumatizatii, alcoolicii, drogatii, înecatii.

Consecințele hipotermiei asupra organismului depind de gradul acesteia:

Hipotermia  alterarea statusului mental până la confuzie, stupoare
ușoară  crește rata metabolismului bazal
32 – 350C  frison, crește tonusul muscular
 cresc debitul cardiac, tensiunea arterială, frecvența cardiacă și
respiratorie
 vasoconstricție intermitentă: paloare, extremități reci, scăderea
amplitudinii pulsului, acrocianoză (cianoza extremităților)
Hipotermia  comă (la temperaturi sub 300C)
medie  scade activitatea voluntară
28 – 320C  scade rata metabolismului bazal
 incapacitate de a frisona (la temperaturi sub 32 0C), rigiditate
musculară
 scad debitul cardiac, tensiunea arterială, frecvența cardiacă și
respiratorie
 vasoconstricție
 diureză la rece
Hipotermia  comă
severă  respirații agonice sau apnee (stop respirator)
sub 270C  tensiunea arterială nemasurabilă, scădere marcată a

10
 frecvenței cardiace sau asistolă (stop cardiac)
 vasoconstricția diminuă determinând reîncălzirea
tegumentelor (senzație subiectivă de reîncălzire) și prin
aceasta se accelerează pierderea de căldură
Aparența este de deces dar, nu se evaluează ireversibilitatea
leziunilor decât după readucerea temperaturii la aproximativ 350C

Degeratura si inghetarea generalizata – tulburari locale si generale ale organismului

determinate de actiunea frigului asupra unor portiuni limitate sau a corpului intreg.

Temperatura corpului se pierde mai repede în apa decât în aer. În functie de severitatea hipotermiei
semnele pot fi: puls slab palpabil, bradicardie, tensiunea arteriala scazuta sau nemasurabila,
nivelul de constienta alterata sau coma.
Cauze
- Favorizante
o Umezeala
o Vintul
o Imbracamintea stramta si umeda
o Debilitatea organismului
o Anemia
o Tulburari de circulatie
- Determinante
o Frigul care actioneaza asupra organismului un anumit timp
Cele mai expuse degerarii sunt extremitatiile corpului
- Picioare
- Maini
- Urechi
- Nas
Degeratura nu este o simpla tulburare locala, ci o suferinta a intregului organism.

11
In raport cu gravitatea leziunilor, degeraturile sunt de patru grade
- gradul I: începe cu paliditate, racirea pielii, senzatie de furnicatura, dureri, leziuni superficiale,
cand pielea este rosie, inflamata si poate apare o descuamare dupa 7-10 zile;
- gradul II: dupa 24-36 ore apar flictene cu continut clar sau sangvinolent cand afectarea e
profunda, pielea fiind rosie, inflamata cu edeme, dupa 10-12 zile flictenele se detaseaza lasînd
o escara superficială care se vindeca fara sa lase sechele;
- gradul III: edem important, pielea avand o culoare gri-albastruie, flictenele au continut
hemoragic si poate apare necroza si gangrena in cateva zile, ulceratiile se vindeca in 2-3 luni
- gradul IV: cand sunt afectati inclusiv muschii, tendoanele, oasele si apare necroza si gangrena
in cateva ore.
Semne si simptome în degerături
- senzatie de amortire,
- în degerături usoare, pielea are un aspect galben-gri, leziunea nu este dureroasa, iar durerea
intensa apare in momentul reincalzirii partii respective;
- în cazul degeraturilor grave, de gradul III sau IV, leziunea se caracterizeaza prin placi
groase, reci, de culoare rosie-violacee si foarte dureroase.

Primul ajutor
HIPOTERMICUL NU POATE FI DECLARAT DECEDAT PÂNA CE NU ESTE
REÎNCALZIT.

12
 Tratamentul este profilactic şi curativ:
- Tratamentul profilactic constă în măsuri de protecţie a persoanelor expuse timp îndelungat la
frig şi umezeală: îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată, alimentaţie corespunzătoare,
vitaminizare etc.
- Tratamentul curativ este general şi local.
 Local, se interzic masajul şi frecţia pe zonele afectate, reîncălzirea zonei degerate se face
treptat într-o baie cu apă încălzită până la 400C, timp de 20-30 minute; dacă este cazul se
aplică pansamente cu antiseptice, deschiderea şi debridarea colecţiilor purulente şi
necrotice.
 Tratamentul general impune: tratarea şocului, anticoagulante, antispastice, antibioterapie,
profilaxie antitetanică. Amputaţiile se practică mai târziu (după 2-3 luni), când demarcaţia
este definitivă.
 Tratament de urgență
Protocolul de resuscitare în hipotermie stabilește următoarele acțiuni:
 ABCDE – minim:
o poziție orizontală / de siguranță
o O2
o linie venoasă
o evitând mișcările brutale și excesive trebuie îndepărtat tot ce este ud de pe pacient și
asigurată protecție împotriva pierderilor de căldură și a frigului (acoperire)
o monitorizare – particularități - temperatura centrală, ritmul cardiac (risc mare de aritmii
ventriculare)
Particularități ale resuscitării în hipotermie:
o rigiditatea îngreunează suportul vital (controlul căii aeriene, masajul cardiac)
o droguri: - nu se administrează până când temperatura nu ajunge la 300C
- intervalul între doze este dublu până când temperatura ajunge la 350C
o șoc electric extern – dacă după 3 șocuri persistă fibrilația ventriculară, următoarea
administrare se face doar după ce temperatura depășește 300C
o fluide: pe măsura reîncălzirii, necesarul lichidian crește datorită vaso-dilatației
o existența hipotermiei nu exclude alte cauze potențial reversibile (4H, 4T).

 reîncălzire
Metodele de reîncălzire sunt variate, iar alegerea uneia sau a alteia se face în funcție de
gravitatea hipotermiei și starea pacientului.
În funcție de modul în care acționează, aceste metode se diferentiază în metode de reîncălzire pasivă
și, respectiv, activă.
13
Metode de reîncălzire Caracteristici
pasivă  crearea unui strat izolator în jurul bolnavului (învelire), care să reducă
pierderile de căldură
 se bazează pe producerea endogenă de căldură
 temperatura centrală crește lent, cu 0,5 – 20C pe oră.
 este indicată în formele de hipotermie ușoară și la pacientul stabil din
punct de vedere al funcțiilor vitale
activă  surse de încălzire extrinseci ce pot fi aplicate extern sau intern
 externă o pături încălzite
o jet de aer cald
o băi în apă caldă
dezavantaje:
o produc vaso-dilatație periferică și prin aceasta sângele
încărcat cu substanțe nocive (conținut mare de ioni de
potasiu, acid lactic) este transportat din periferie central
determinând șocul de reîncălzire, aritmii, stop cardiac
o instalarea stopului cardio - respirator în intervalul de timp
cât bolnavul se află în apă se asociază cu mari dificultăți în
aplicarea protocolului de resuscitare (masajul cardiac extern
este dificil, defibrilarea este imposibilă)
 internă o oxigen cald și umidifiat
(in o perfuzii cu lichide calde
spital) o lavaj gastric și rectal cu soluții calde
o lavaj peritoneal, pleural
o circulație extracorporeală (8-120C / oră)

14