1

ȘCOALA POSTLICEALĂ APRENDIS CURS 2.

DISCIPLINA: URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE

RESUSCITAREA CARDIO – RESPIRATORIE

I . Etiologia stopului cardio – respirator 

Stopul cardio – respirator poate surveni brutal, în plină sănătate aparentă sau ca o consecinţă a
unei afecţiuni preexistente:
 moarte subită:
 stop cardiac
 apnee secundară obstrucţiei căilor aeriene
 hemoragie cu exsanguinare
 stări terminale – stopul apare ca o decompensare acută a funcţiilor vitale în contextul
unor:  boli cu evoluţie ireversibilă
 boli reversibile sau prevenibile:
o traumatisme care afectează direct sau indirect organele vitale
o mecanisme reflexe
o mecanisme umorale – hipoxie sau asfixie, hipoglicemie, tulburări hidro-electrolitice, substanţe
toxice
o ischemie, şoc
Din punct de vedere patogenic, se diferenţiază două tipuri majore de cauze:
 stop cardiac primar – secundar unor aritmii, scăderii performanţei miocardului.
 stop cardiac secundar – urmarea unor fenomene generale: stop respirator (asfixie,
bronhopneumonie, înec, droguri), exsanguinare, etc.
Stopul cardiac = oprirea activităţii mecanice a inimii, se traduce clinic prin dispariţia
pulsului, zgomotelor cardiace şi este cauzat, de trei tulburări de ritm:
 fibrilaţia ventriculară / tahicardia ventriculară fără puls
 activitate electrică fără puls (activitate electrică prezentă fără activitate
mecanică)
 asistolia – lipsa activităţii mecanice şi electrice; poate fi primară sau secundară
celorlalte tipuri de aritmii.
Stopul respirator reprezintă o alterare majoră a ventilaţiei până la apnee. Cauzele sunt
variate:  obstrucţia căilor aeriene prin corp străin
 înec, inhalare de fum
 intoxicaţii medicamentoase
 electrocuţie, traumatism
 accident vascular cerebral
 infarct miocardic
 comă de etiologie variată.

Când, primar, apare stopul respirator, inima continuă să funcţioneze câteva minute,
asigurând oxigenarea organelor vitale. De regulă astfel de pacienţi au puls. Intervenţia precoce de
resuscitare respiratorie poate preveni stopul cardiac.
La prima analiză a ritmului ventricular, aproximativ 40% dintre pacienţii aflaţi în stop cadio
respirator prezintă fibrilaţie ventriculară (FV). Probabil că mulţi dintre pacienţii aflaţi în stop cardio-
 2
respirator au fost la început în fibrilaţie sau tahicardie ventriculară, chiar dacă în momentul evaluării
ECG ei prezintă asistolie.
Resuscitarea: Lanţul supravieţuirii (The chain of survival)

Conceptul „Lanţului supravieţuirii” reprezintă paşii vitali care trebuiesc urmaţi pentru o
resuscitare reuşită:
1. Recunoaşterea imediată a urgenţei si apel pentru ajutor calificat (telefonează la 112);

2. Începerea manevrelor de resuscitare cât mai rapid; resuscitarea imediată poate dubla sau
tripla supravieţuirea după un episod de fibrilaţie ventriculară;

3. Defibrilarea cât mai rapidă: resuscitarea imediată şi defibrilarea poate determina o rată de
supravieţuire de 49- 75%. Fiecare minut de întârziere duce la scăderea supravieţuirii cu 10-
15%;

4. Asigurarea unui suport vital avansat adecvat.

 Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai

scurt timp posibil. Resuscitarea asigură un debit cardiac mic dar, esenţial către inimă şi
creier.

 Aceasta creşte probabilitatea transformării unei fibrilaţii ventriculare în ritm sinusal.

 Compresiile toracice sunt deosebit de importante dacă nu poate fi aplicat un şoc în

primele 5 minute după stop.

 Defibrilarea întrerupe depolarizarea-repolarizarea anormală care apare în timpul

fibrilaţiei ventriculare.

 În primele minute după o defibrilare reuşită, frecvenţa cardiacă poate fi scăzută şi

contracţiile pot fi ineficiente, de aceea compresiile toracice sunt necesare în continuare.

II . Resuscitarea cardio – respiratorie şi cerebrală

În conformitate cu statisticile europene, aproximativ 70% din stopurile cardio – respiratorii se
produc în afara spitalelor. În aceste condiţii, prognosticul victimei este influenţat hotarâtor de
atitudinea adoptată de persoanele aflate în imediata apropiere a evenimentului. Prin urmare, acordarea
suportului vital de bază (BLS) de persoane fără specialitate medicală, dar instruite în acest sens, este
unul din elementele de bază ale lanţului supravieţuirii.
Pentru evitarea greşelilor şi a haosului în timpul efectuării resuscitării cardio – respiratorii
s-au stabilit algoritmi clari care asigură un tratament uniform şi corect tuturor bolnavilor aflaţi în
stop cardio – respirator, oferindu-le tuturor acestora şansa maximă de supravieţuire.
Manevrele de resuscitare au fost codificate prin succesiunea literelor alfabetului astfel:
A. calea aeriană (airway)
B. respiraţia (breath)
C. circulaţia
D. droguri – oxigen, antiaritmice, de suport cardiac
 3
E. monitorizare electrocardiografică
F. defibrilare sau stimulare
G. evaluarea stării generale în timpul resuscitării pentru a depista cauza sau
leziunile existente (gauge)
H. resuscitarea cerebrală (humanizing)
I. terapia intensivă

Suportul vital de baza (BLS) este asigurat de primele trei litere sau obiective – ABC şi poate
fi îndeplinit de orice persoană instruită în acest sens, fără a fi nevoie de materiale sau aparatură
specială. Suportul vital avansat (Advanced Life Support, ALS) include alături de ABC-ul resuscitării
realizat cu ajutorul a variate mijloace şi aparate şi următoarele 3 obiective, DEF si poate fi realizat de
personalul medical atat în mediu prespitalicesc, cât şi în spital. Suportul vital prelungit (PLS –
Prolonged Life Support) are ca obiectiv principal resuscitarea cerebrală.

III . Resuscitarea cardio – respiratorie de bază (BLS – Basic Life Support)

3.1. ABC-ul resuscitării

A. Calea aeriană

 Obiectiv: asigurarea libertăţii şi patenţei căii aeriene

 Cauze de obstrucţie a căii aeriene:
 corpi străini
 secreţii, vărsături, sânge
 ţesut moale (limbă, epiglotă, faringe, laringe) – principala cauză la pacientul inconştient sau cu
stare de conştienţă alterată. Mecanismul implicat este o anormalitate a tonusului musculaturii
faringelui sau laringelui:
o absent (relaxare) – coma, traumatism – frecvent, căderea bazei limbii cu obturarea
parţială sau totală a glotei
o crescut (spasm) - încercare de a vorbi, reacţie la corpi străini
 Tablou clinic – este diferit în funcţie de gradul obstrucţiei: partială sau totală:
 parţială - inspir zgomotos – tonalitatea sunetelor variază în funcţie de gradul, cauza şi sediul
obstrucţiei (sforăit – faringe, stridor – laringe, wheezing - bronhii) – la care se adaugă semnele
de hipoxie (cianoză, tahicardie, creşterea tensiunii arteriale, etc).
 completă: º lipsa sunetelor respiratorii
o nu se simte mişcarea aerului
o utilizarea muşchilor accesori ai gâtului
o lipsa expansiunii toracice în inspir / respiraţie paradoxală (în inspir toracele se
înfundă iar abdomenul se expansionează)
o agitaţie
o semne de hipoxie

Particularităţi ale tabloului clinic în obstrucţia prin corp stăin:

o aspiraţie dovedită a corpului străin (existenţa martorilor)
o imposibilitatea fonaţiei (nu poate vorbi)
o respiraţia artificială întâmpină rezistenţă deşi manevrele de deschidere a căii
aeriene au fost aplicate.
 Metode de evaluare a libertăţii căii aeriene:
 pacient conştient – stabilirea contactului verbal şi evaluarea fonaţiei:
o clară è calea aeriană liberă
o absentă è calea aeriană obstruată
 4
 pacient inconştient – evaluarea respiraţiei:
o prezentă - look, listen, feel – Priveşte, Ascultă, Simte fluxul aerian (PAS)
è calea aeriană este liberă
o absentă - 2 respiraţii artificiale cu urmărirea expansiunii toracice:
- prezentă è cale aeriană liberă
- absentă è calea aeriană obstruată.
 Metode de asigurare a libertăţii căii aeriene:
 îndepărtarea secreţiilor, corpilor străini prin:
o control digital al cavităţii bucale şi extragere
o manevra Heimlich:
- Salvatorul se așează lateral și usor în spatele victimei cu picioarele depărtate pentru a obține o
poziție cât mai stabilă care să-i permită să susțină pacientul în eventualitatea că acesta devine
inconștient;
- Sprijină cu o mână pieptul victimei pe care o va înclina în față, astfel încât, atunci când
obiectul este dislocat, să se deplaseze mai spre cavitatea bucală;
- Se vor aplica 5 lovituri bruște cu podul palmei, între omoplați (interscapular) capabile să
disloce corpul străin;
- se exercită o presiune rapidă, ascendentă pe abdomen. Manevra poate fi repetată dacă este
nevoie (5ori până victima reușește să scoată obiectul prin tuse ). Se continuă alternanța 5
lovituri interscapulare cu 5 compresii abdominale;
- dacă persoana își pierde cunostința, aceasta este asezată ușor pe podea, se apelează 112 și se
începe resuscitarea cardiopulmonară.

 îndepărtarea obstrucţiei prin ţesut moale – manevre simple care cresc lungimea
gâtului anterior (cresc distanţa barbie – cartilaj tiroid):
o extensia capului – poate fi realizata prin ridicarea gâtului sau a bărbiei:
 ridicarea gâtului:
- pacientul în decubit dorsal (culcat pe spate), resuscitatorul la capul pacientului
- o mână pe gât şi cealaltă pe frunte
- extensie prin deplasarea frunţii posterior şi, simultan, ridicarea occiputului.
Metoda nu se foloseşte dacă se suspectează leziune de coloană vertebrală cervicală!

 ridicarea bărbiei
 5
- pacientul în decubit dorsal (culcat pe spate), resuscitatorul la capul pacientului
- o mână pe frunte şi primele două degete ale celeilalte mâini sub barbie
- simultan se face extensia frunţii şi trancţionarea în sus a barbiei

o subluxaţia mandibulei
- pacientul în decubit dorsal, resuscitatorul la capul pacientului.
- degetul mare aşezat pe bărbie, celelalte degete cuprind ramul ascendent al mandibulei în
spatele unghiului acesteia
- mişcarea: deschidere, ridicare, deplasare anterioară a mandibulei

o tripla manevră: extensia capului, subluxaţia mandibulei, deschiderea gurii. Deschiderea gurii este
realizată după subluxarea mandibulei prin îndepărtarea buzei inferioare cu ajutorul degetelor mari.

B. Respiraţia
 Evaluare :
 3 – 5 secunde
 Priveşte mişcările toracelui, Asculta şi Simte fluxul gazos cu calea aeriană deschisă
 6

 Metode bazale de respiraţie artificială: gură la gură sau gură la nas. Reguli:
 Tehnica - degetul mare şi arătător ale unei mâini astupă nările, cealaltă mână ţine
mandibula ridicată
- după inspir profund resuscitatorul îşi pune gura larg deschisă în jurul gurii
pacientului şi insuflă aer cât mai ermetic posibil, urmarind, în paralel,
mişcările toracelui.
 Primele 4 insuflări sunt rapide pentru o deschidere cât mai bună a alveolelor, după care
se face o insuflare la fiecare 5 secunde, astfel încât frecvenţa respiratorie să fie de 10 –
12 respiraţii / minut.
 Volumul insuflat trebuie să fie suficient pentru a determina expansiunea toracelui;
aceasta presupune ca volumul inspirat de resuscitator să fie dublul volumului inspirat în
condiţii normale (adică dublul volumului curent).

Cea mai frecventă complicaţie a respiraţiei artificiale este pătrunderea aerului în stomac cu
apariţia distensiei gastrice şi a riscului de vărsătură sau regurgitaţie urmate de aspirarea sau
pătrunderea pasivă a conţinutului gastric în plămân. Este total contraindicată compresiunea stomacului
pentru a elimina aerul acumulat. La apariţia unui episod de vărsătură se întoarce rapid victima pe o
parte pentru eliminarea conţinutului gastric.

C. Circulaţia
 Evaluare:
 5 – 10 secunde
 palparea pulsului la artera carotidă sau femurală
Observaţie: nu mai este indicată căutarea pulsului de către salvatori şi de asemenea această
manevră a pierdut din importanţă şi în contextul unei resuscitări iniţiate de persoane cu pregătire
 7
medicală, deoarece detectarea pulsului este adesea lipsită de acurateţe şi produce întreruperi prelungite
în masajul cardiac extern (MCE). Este recomandat ca, cel puţin în situaţia unei resuscitări iniţiate
de persoane fără pregătire medicală, să se presupună că o persoană care se prăbuşeşte brusc, nu
răspunde şi nu respiră normal a făcut un stop cardiac şi să se înceapă manevrele de resuscitare.
 Metode de restabilire a circulaţiei – masaj cardiac extern (MCE) sau defibrilator automat
extern
Reguli ale MCE :
 victima aşezată în decubit dorsal (culcată pe spate, orizontal), pe un plan dur
 sediul compresiunilor – jumătatea inferioară a sternului - se aplică podul palmei în
mijloc şi deasupra cealaltă mână astfel încât mâinile să fie paralele între ele.
Observaţie: această poziţionare a mâinilor asigură forţa compresiunii şi evită fracturile
costale

 trebuie menţinut un contact permanent între mâinile resuscitatorului şi toracele victimei

 compresiile :
o poziţia braţelor: umerii perpendiculari pe mâini, cotul şi antebraţul în extensie
o adâncimea – deplasarea posterioară a sternului trebuie să fie de 4 -5 cm astfel
încât compresiunea să genereze pulsaţie la carotidă
o fiecare compresie trebuie urmată de decompresie completă dar fără ridicarea
mâinilor de pe torace
o durata compresiei trebuie să fie egală cu cea a decompresiei
o frecvenţa: 100-120 compresii / minut

Un masaj cardiac extern adecvat realizează o tensiune arterială sistolică de 60 – 80 mmHg şi

un debit cardiac de o pătrime până la o treime din cel normal.
 8
Utilizarea defibrilatorului automat extern: etapele sunt precizate vocal în momentul
deschiderii aparatului sau scris, pe aparat
 se deschide aparatul şi se montează electrozii (subclavicular drept şi la vîrful cordului –
spaţiul 5 ic stâng)
 resuscitatorul se asigură că nimeni, inclusiv el însuşi nu este în contact cu pacientul
 se apasă butonul “şoc”: aparatul analizează ritmul şi dacă ritmul este şocabil va
declanşa şocul electric

3.2. Secvenţa resuscitării : suport vital de bază BLS (Basic Life Suport)
1. asigurarea siguranţei locului pentru a nu deveni potenţiale victime
2. evaluarea stării de conştienţă - prin stimulare verbală sau tactilă
3. strigă după ajutor
4. asezarea pacientului pe o suprafata plană şi dură:
 decubit lateral stâng dacă respiră şi are puls (poziţia de siguranţă PLS)
 decubit dorsal
2. asigurarea libertăţii căii aeriene prin hiperextensia capului si ridicarea mandibulei sau
subluxatia mandibulei (absenţa obstrucţiei căii aeriene prin corpi străini) si stabilirea prezenţei
sau absenţei respiraţiei ( Priveste, Ascultă, Simte)
3. apel 112
4. stabilirea prezenţei sau absentei activităţii cardiace şi începerea masajului cardiac extern
Raportul masaj cardiac - respiraţie, indiferent de numărul de resuscitatori este:
30 compresii cardiace (în 18 secunde) - 2 respiraţii
În cursul resuscitării cardio – respiratorii la fiecare 4 cicluri trebuie reevaluat pulsul (3 – 5
secunde) şi respiraţia.
Evaluarea eficienţei resuscitării:
 prezenţa pulsului la arterele mari
 tensiunea arterială
 dimensiunea pupilei – prognosticul este favorabil dacă pupila se menţine mică sau dacă
din mare devine mică.

IV . Resuscitarea cardio – respiratorie avansata (ALS – Advanced Life Support)

IV. 1. Obiective – suportul vital avansat presupune:
A
B continuarea ABC dar la un nivel avansat: ○ echipamente şi tehnici speciale, adjuvante
C pentru ventilaţie şi circulaţie
o linie venoasă
D linie venoasă  droguri
E ecg pentru diagnosticul aritmiilor şi monitorizare
F defibrilare / stimulare
G diagnosticul şi tratamentul de urgenţă a cauzei

IV.2. Etape:
A. Calea aeriană
Metode de asigurare a libertăţii căii aeriene:
 îndepărtarea secreţiilor, corpilor străini cu: º pensa Magill
º dispozitive de aspiraţie
 îndepărtarea obstrucţiei prin ţesut moale:
 intubaţie oro-faringiana (pipa Guedel) / naso-faringiana – Tubul
Wendl:
 9
- se alege dimensiunea corespunzătoare: dimensiunea optimă = lungimea pipei este
aproximativ egală cu distanţa între lobul urechii şi comisura bucală sau de la incisivi la
unghiul mandibular

- se introduce pipa în gură cu convexitatea spre baza limbii după care se roteşte cu 180 0 astfel
încât concavitatea se va mula pe baza limbii

Observaţie: este deosebit de importantă alegerea dimensiunii corespunzătoare a pipei Guedel

deoarece o dimensiune mică nu realizează dezobstrucţia (vărful pipei nu ajunge la baza limbii)
în timp ce o dimensiune prea mare poate determina complicaţii de tip traumatic (leziuni) sau
vegetativ (vărsătură, aritmii) ale peretelui posterior al faringelui.

o COMBITUB – combinaţie de sondă traheală şi esofagiană – tub cu lumen dublu (traheal, cu

capătul distal deschis şi esofagian cu capatul distal închis dar cu o serie de orificii pe peretele
lateral) prevăzut cu 2 balonaşe unul distal, mic care se umfla în trahee şi celălalt proximal, mare ce
se umflă în hipofaringe

Combitubul se introduce ,,orb,, în cavitatea bucală între limbă şi palatul dur până când
marcajul de culoare neagră ajunge la nivelul arcadei dentare superioare; se umflă balonaşele şi se
verifică poziţia conectându-se balonul şi ventilându-se pe cele 2 extremităţi:
- dacă toracele se expansionează când se ventilează pe extremitatea esofagiană înseamnă că
combitubul este în esofag; se continuă ventilaţia pe acest capăt
- dacă toracele se expansionează când se ventilează pe extremitatea traheală înseamnă că
combitubul este în trahee; se continuă ventilaţia pe acest capăt
 10

o MASCA LARINGIANĂ: este alcătuită dintr-un tub care are la extremitatea distală un manşon
gonflabil ce se mulează pe deschiderea esofagiană sigilând-o.

- se alege dimensiunea corespunzătoare – în funcţie de greutatea pacientului; este notată pe

mască
- pregătire: porţiunea gonflabilă se desumflă complet şi se lubrefiază cu gel sau apă
- introducere: se apucă tubul ca un creion şi se introduce în cavitatea bucală cu apertura privind
caudal şi se avansează progresiv până când vârful măştii atinge peretele posterior al faringelui după
care se presează posterior şi caudal până se întâmpină rezistenţă (s-a ajuns în poziţie corectă);
manevra se încheie cu umflarea balonaşului cu un volumul de aer marcat pe dispozitiv

o intubaţie traheală oro- (IOT) / naso-traheală – laringoscop şi sonde de intubaţie

 11

- se deschide laringoscopul

- se introduce în cavitatea bucală la nivelul comisurii

drepte

- se încarcă şi se împinge limba spre stânga avansând cu

lama laringoscopului până în şantul gloso-epiglotic
- se tracţionează în sus vizualizându-se glota
- se introduce sonda de intubaţie sub control vizual direct
în laringe printre corzile vocale până când balonaşul
depăşeşte corzile vocale
- se umflă balonaşul
- se verifică corectitudinea: existenţa şi simetria
expansiunii toracice cînd se ventilează mecanic pacientul
- se fixează sonda la nivelul comisurii bucale cu bandă de
leucoplast sau cu dispozitive speciale

Este cea mai dificilă tehnică nechirurgicală de

protezare a căii aeriene dar este şi cea mai avantajoasă
din punct de vedere al beneficiilor:
 12
 cea mai sigură metodă de etanşeizare a căii aeriene şi deci protecţie împotriva bronho-
aspiraţiei
 permite ventilaţie adecvată pe termen lung (zile - săptămâni)
 permite aspiraţia secreţiilor din calea aeriană
 cale de administrare a drogurilor de resuscitare

o cale aeriană chirurgicală – cricotirotomia pe ac:

- decontaminarea regiunii în zona membranei crico-tiroidiene
- se introduce un ac / cateter venos periferic 14 G conectat la o seringă prin membrana
crico-tiroidiană – în momentul când acul ajunge în trahee, în seringă apare aer
- se fixează acul, se poate ataşa o seringă de 2 ml şi la aceasta un adaptor de sondă de
IOT care se conectează la balon
- oxigenare: se insuflă O2 timp de 1 sec., după care se lasă aerul să iasă timp de 3-4 sec.

B. Respiraţia - dispozitive de asigurare a ventilaţiei:

 Mască sau cale aeriană artificială şi balon autogonflabil

 ventilatoare automate transportabile

Avantaje Dezavantaje
o creşte disponibilitatea reanimatorului o necesită sursa de O2
o odată setate VC, frecvenţa respiratorie,
ventilaţia pe minut – acestea asigură
furnizarea

C. Circulaţia - pentru suportul circulator în ALS există mai multe posibilităţi: tehnici
alternative de MCE, dispozitive mecanice, masaj cardiac intern sau by-pass (suport
circulator extracorporeal)
 tehnici alternative de masaj cardiac extern:
o lovitura precordială – doar în fV când defibrilatorul nu este disponibil imediat: pumn
precordial, în jumătatea inferioară a sternului, de la o înălţime de 20 cm, cu marginea
cubitală (internă)
 dispozitive mecanice
o dispozitiv mecanic de compresiune a toracelui – manual / automat
 13

o vestă

o pantaloni antişoc – realizează o compresie pneumatică a circulaţiei la nivelul

membrelor inferioare şi abdomenului  care determină  rezistenţei vasculare
periferice  şi, deci,  TA medii.
Indicaţia primară a pantalonilor antişoc este în şocul hemoragic cu sursă în jumătatea inferioară
a corpului.

 tehnici invazive:
o masaj cardiac intern
o by-pass cardio-pulmonar
Evaluarea eficienţei resuscitării:
 standard – puls, pupilă (dimensiuni + reactivitate)
 TA sistolică, diastolică
 presiunea de perfuzie a miocardului = TA - pAD
 ETCO2 = end tidal CO2 = concentraţia CO2 la sfârşitul expirului – reflectă precis
perfuzia pulmonară şi, deci, debitul cardiac:
!!!!!!! creşterea rapidă = restabilirea circulaţiei spontane, cu condiţia ca:
 14
 ventilaţia = constantă
 producţia = constantă
D. Droguri + G cauza
Pot fi utilizate variate căi de administrare a drogurilor în funcţie de farmacocinetica şi
farmacodinamica acestora dar şi în funcţie de posibilităţile de moment ale resuscitatorului:
 iv – venă periferică / vena centrală
 intraosos – doza este identică cu cea administrată iv.
 endotraheal – permite administrarea principalelor droguri utilizate în
resuscitare – ALIEN:
A Atropină
L xilină (lidocaină)
I izoprenalină
E adrenalină (epinefrină)
N naloxonă

o doza trebuie să fie de 2 – 2,5 ori mai mare decat cea iv

o drogul se diluează în 10 ml SF / apa distilată
Observaţie: actual nu mai este încurajată calea endotraheală, preferându-se în situaţia lipsei unei
căi venoase, administrarea intraosoasă.

Principalele droguri utilizate:

1. Adrenalina, Atropina, Vasopresină:

Adrenalina este indicata in cazurile cand activitatea cardiacă nu se reia la:

o MCE
o IOT şi ventilaţie mecanică
o Defibrilare.
Protocolul actual nu mai recomandă utilizarea Atropinei pentru asistolă / PEA.
În ceea ce priveşte vasopresina nu există o recomandare fermă dar se poate utiliza, în doză
unică de 40 UI în stopurile cardiace refractare.
În timpul resuscitării, în caz de lipsă de răspuns la doza standard de 1 mg / 3 minute se poate
recurge la regimuri alternative :
o intermediar 2 – 5 mg / 3-5 minute
o crescând 1mg  3 mg  5 mg
o mare 0,1 mg / kg la 3 – 5 minute

2. O2 – cât mai repede, cea mai mare concentraţie posibil, la orice pacient în
stop cardiac / respirator sau hipoxic indiferent de cauză.
3. lichide – nu de rutină dacă nu există semne de depleţie volemică;
indicaţii:
 menţinerea patenţei liniei venoase – se administrează SF; trebuie evitată glucoza
deoarece hiperglicemia se asociază cu prognostic neurologic prost;
 refacerea volumului sanguin circulant – cristaloizi (SF, Ringer, Hartman), coloizi
(Dextran, Hes, Voluven), sânge:
o cristaloizi – volumul administrat = x 4 volumul pierdut
o coloizi - volumul administrat = volumul pierdut
 compensarea vaso-dilataţiei, stazei venoase, pierderilor prin hiperpermeabilitate
vasculara, după SCR;
 menţinerea hidratării şi debitului urinar;
 corectarea compoziţiei sanguine (hipoglicemie, anemie, dezechilibre electrolitice);
 nevoi speciale – osmoterapie, alimentaţie
 15
4. controlul frecvenţei cardiace şi ritmului:
 antiaritmice:
o aritmii ventriculare: Xilina, Amiodarona, Propafenona,
Procainamida, Bretilium
o aritmii supraventriculare: amiodarona, Ca-blocante, Adenozina
 beta-blocante – în infarctul miocardic acut
 Atropina – indicaţie de clasa:
o I în bradicardia sinusală
o IIa în bloc atrio-ventricular
 Magneziu – în fV/ tahicardii ventriculare refractare / recurente sub tratament
5. creşterea debitului cardiac şi a TA:
 Noradrenalina
 Dopamina, Dobutamina
 Calciu – este contraindicat cu excepţia următoarelor situaţii în care indicaţia
este de grad IIa:
o hipocalcemie severă
o hiperpotasemie
o intoxicaţie cu Ca-blocante
o intoxicaţie cu fluoruri
o stop după transfuzie masivă (intoxicaţie cu citrat)
6. vaso-dilatatoare: ○ HTA
o edem pulmonar acut
o cardiopatie ischemică
7. corectarea acidozei:
 ventilaţie mecanică adecvată
 bicarbonat – indicaţii limitate: acidoză severă, hiperpotasemie,
intoxicaţie cu antidepresive triciclice

8. diuretice
9. trombolitice – IMA, embolie pulmonară masivă
10. Morfina – edem pulmonar acut, infarct miocardic – clasa IIb

E. Monitorizare ecg – identificarea precoce a tulburărilor de ritm / conducere si aplicarea

in timp util a tratamentului corespunzator.

F. Defibrilare / stimulare
 defibrilarea – trebuie realizată rapid în fV, 360 J; în caz de recurenţă, se reia. S-a renunţat la
secvenţa iniţială progresivă (200J – 300J – 360J) deoarece se întrerupea prea frecvent şi mult
masajul cardiac pentru evaluarea ritmului. Pozitionarea electrozilor trebuie să maximizeze
curentul electric prin inimă: subclavicular drept (parasternal drept superior) + linia medioaxilară
stângă
 infrascapular drept + precordial / apex
!!!!!! dacă pacientul are pace-maker, electrodul trebuie plasat la distanţă de acesta
.
Sunt disponibile 2 tipuri de defibrilatoare: automat şi manual
defibrilator automat defibrilator manual
Principiu  dispozitiv computerizat care are  dispozitiv ce înregistrează ritmul ecg
de posibilitatea de a: (funcţia de monitor) + are posibilitatea
funcţionare o recunoaşte singur ritmurile de a furniza şocuri electrice sincrone /
cardiace care necesită deşocare nesincrone (utilizat atât pentru variate
o administra socul electric tulburări de ritm cât şi în CPR)
 16
 presupune din partea operatorului:
o să identifice ritmul cardiac
o să încarce aparatul
o să aplice şocurile
Utilitate  poate fi utilizat de orice persoană  utilizat numai de personalul medical
instruită în acest sens
 DEA se plasează în locuri publice,
în general aglomerate (gări,
stadioade, săli de spectacol)
Etapele pornire  se deschide aparatul  se deschide aparatul
utilizării conectare  se aplică electrozii  se montează electrozii de monitorizare a
autoadezivi ritmului cardiac
 se conectează electrozii
la aparat
setare  se elimină orice contact  se elimină orice contact cu persoanele
cu persoanele din jur din jur (se anunţă şi se verifică dacă
(se anunta şi se verifică pacientul mai este în contact cu altă
dacă pacientul mai este persoană
în contact cu altă  se setează tipul defibrilării – sincron / nu
persoană – în CPR nesincron
 aparatul analizează  se selectează energia de defibrilare –în
ritmul CPR 360
 se aplică gel pe electrozi
soc  daca în urma analizei  se poziţionează electrozii de defibrilare
aparatul identifica ritm pe torace în poziţia descrisă
deşocabil (fV / TV)  se încarcă
 se încarcă automat  se anunţă şi se verifică din nou lipsa
 se anunţă şi se verifică oricărui contact
din nou lipsa oricărui  se apasă butonul ŞOC aflat pe electrodul
contact drept
 se apasă butonul ŞOC

IV.3. Algoritmul ALS :

1. lipsa de răspuns la stimulare


2. deschiderea căii aeriene şi evaluarea semnelor vitale

3. CPR 2 / 30 până la plasarea unui monitor + chemarea echipei de resuscitare

4. evaluarea ritmului
şocabil (fV) în cursul CPR neşocabil (asistola, PEA)
360 J  corectarea cauzelor reversibile: 4H 
 +4T imediat, reînceperea CPR
reluarea imediată a CPR o hipoxie pentru 2 min.
pentru 2 minute o hipovolemie 
!!!!!!fără evaluarea pulsului o hipotermie reevaluare puls şi ritm
 o hipo / hiper K, metabolice
după 2 minute reevaluare puls şi o pneumotorax în tensiune
ritm
o tamponadă
o toxice
 17
o tromboză (coronariană /
pulmonară)
 verificarea poziţiei / contactului
electrozilor ecg
 instituirea / verificarea: liniei
venoase, căii aeriene, ventilaţiei
 masaj cardiac neîntrerupt până când
calea aeriană este securizată
 Adrenalină la 3-5 minute
 consideră:
o Amiodaronă
o Mg

5. repetarea secvenţei: drog  şoc  CPR  evaluarea ritmului

!!!!!Minimizarea pauzelor între diferitele manevre şi reluarea masajului cardiac.

V. Aspecte etice în resuscitare

Este recomandat ca toţi pacienţii în stop cardio-respirator să beneficieze de RCP cu excepţia
situaţiilor în care:
 pacientul şi-a exprimat clar dorinţa de neîncepere a RCP;
 sunt instalate semne de moarte ireversibilă: rigor mortis, descompunere, decapitare,
lividităţi;
 deteriorarea funcţiilor vitale se produce în ciuda terapiei aplicate maximal (şoc septic /
cardiogen);
 nou nascuţi cu varsta gestaţională < 23 săptămâni sau cu G la naştere <400g, anencefalie,
trisomie 13 / 18 confirmate.
Întreruperea manevrelor de resuscitare în spital revine medicului curant care trebuie sa ia
în considerare:
 dorinţele pacientului
 contextul de apariţie a stopului
 factorii cu valoare prognostică.
Datele ştiinţifice actuale arată că, exceptând unele situaţii speciale, este puţin probabil ca
eforturile prelungite de RCP să aibă succes, şi pot fi întrerupte dacă nu există semne de reluare a
circulaţiei sanguine spontane timp de 30 minute de aplicare a suportului vital avansat. Situaţii în
care măsurile de RCP trebuie prelungite sunt:
 hipotermia severă
 supradozajul de medicamente.

Particularităţile ghidurilor de RCR la copil

Noile ghiduri de RCR la copil au încercat să simplifice protocolul de resuscitare astfel încât să
dispară situaţiile în care copiii nu sunt resuscitaţi din cauza fricii de a face rău. Această frică a fost
alimentată de faptul că aceste protocoale erau diferite faţă de cele de la adult.
În urma studiilor efectuate, s-a demonstrat că supravieţuirea este considerabil mai mare dacă se
practică RCR indiferent de protocolul aplicat (adult sau copil), faţă de situaţia în care nu se resuscită ci
se aşteaptă o echipă specializată.

Raportul compresii/ventilaţii
 18
 Se recomandă ca în situaţia în care este doar un singur salvator să se practice RCR cu
un raport 30:2 (ca la adult).
 În cazul în care sunt doi sau mai mulţi salvatori se va practica RCR cu un raport 15:2

Masajul cardiac extern

 La sugar MCE se practică cu două degete în cazul unui singur salvator iar dacă sunt
doi se practică folosind ambele police.
 La copilul mai mare de un an se practică MCE folosind una sau ambele mâini.

Defibrilarea electrică automată

 Studii recente au arătat că defibrilatoarele electrice automate sunt capabile să evalueze
corect ritmul cardiac la copii şi extrem de rar ar putea să recomande incorect administrarea unui şoc.
 Conform noilor ghiduri de resuscitare se recomandă administrarea şocurilor la copiii
mai mari de un an (4J/kgc).
 Pentru administrarea şocurilor se recomandă folosirea padelelor pediatrice .
 Se pot folosi şi padelele pentru adulţi în cazul în care nu sunt disponibile cele pentru
copii.
 În cazul copiilor mai mari de 8 ani se foloseşte protocolul de la adulţi

ALGORITM DE SUPORT VITAL BAZAL LA COPIL

Pacientul nu răspunde la stimuli

Chemaţi ajutor

Deschideţi căile aeriene

5 respiraţii succesive
 19

Pacientul nu răspunde în continuarem la

stimuli (lipsă puls)?

RCR 15:2 timp de 1 minut

Sunaţi 112 apoi continuaţi RCR

Algoritm de resuscitare cardiorespiratorie avansată

Pacientul nu răspunde la stimuli?

Eliberarea căilor aeriene

Căutaţi semne de viaţă

Chemaţi echipa de RCP

RCP 15:2 până la

ataşarea unui defibrilator

Conectare defibrilator
Evaluarea ritmului

Şocabil Nonşocabil
FV/TV fără puls DEM/asistolă
În timpul RCP
• Corectaţi cauzele reversibile
• Verificaţi poziţia/contactul
electrozilor şi a padelelor
1 ŞOC •Verificarţi/asiguraţi calea
4J/kgc sau aeriană (IOT), abord venos şi
AED oxigen
•MCE continuu odată securizate
căile aeriene
Reluaţi imediat • Adrenalină 1mg i.v. la 3-5 min Reluaţi imediat
RCP 15:2 pentru • Amiodaronă, atropină, sulfat RCP 15:2 pentru
2 minute de magneziu, agenţi alcalini 2 minute

Cauze revesibile de SCR

4H 4T
Hipovolemia Toracele sub tresiune (pneumotorax compresiv)
Hipoxia Tamponada cardiacă
Hipokalemia/ Hiperkalemia/Dezechilibre metabolice
Hipotermia Toxice (ingestia de subst. toxice voluntar/acidental)
Tromboza coronariană sau pulmonară
20