Suportul vital de bază-Basic Life

curs de resuscitare cardio-respiratorie pentru asistenți

medicali

AUTOR : AS. MED. LIC. PR. MSC

CRÎȘMARU COCA
 Istoric

Manevrele de resuscitare s-au efectuat din cele mai

vechi timpuri- profetul Elie- prima resuscitare
respiratorie prin respirație gură la gură la un copil.
1953- Versalius – ventilație artificială cu presiune
intermitent pozitivă
1771- Tossach –prima ventilație gură la gură la adult
 Istoric

1878- Boehm și 1882 – Schiff- primul masaj cardiac pe

animaleprin toracotomie
1892- Maass- masaj cardiac extern eficace
1900- Ogelsurd, Keen și Zesas- primul masaj cadiac
intern la om
1880- Macewen – prima intubație traslaringiană
1946 – Gurvich- prima defibrilare externă la om
 Istoric

Peter Safar – părintele abecedarului resuscitării care a

integrat toat manevrele de resuscitare, creând primul
algoritm de resuscitare.
Conform datelor statistice în SUA mai mult de 300
000 de stopuri cardiace produse, rata de supravețuire
10% pentru stopurile survenite în prespital și 20%
pentru stopurile survenite în spital.
 Epidemiologie

Rata de supravețuire scade cu 10-15 % pentru fiecare

minut trecut de la producerea stopului cardiac fără a
iniția manevrele de resuscitare.
 Stopul cardiorespirator(SCR)

Definiții:
Stop cardiac și respirator= încetarea funcției cardiace
și respiratorii
Absența intervențiilor salvatoare de viață în primele 5
minute conduce la decesul victimei.
Stopul cardiac= oprirea bruscă a funcției de pompă a
inimii, reversibilă uneori prin intervenție promptă
 Stopul cardiorespirator

Stopul respirator = încetarea respirației cu

întreruperea schimburilor gazoase pulmonare.
Se produc leziuni ireversbile la nivelul organelor vitale
dacă se prelungește mai mult de 5 minute.
Stopul cardiac și respirator sunt 2 evenimente
distincte, dar inevitabil unul conduce la apariția
celuilat dacă nu se intervine rapid
 Cauzele SCR

Cauze cardiace structurale:

 Boli cardiace de origine coronariană: anomalii
aterosclerotice, plăci fisurate, tromboză acută, infarct
miocardic
 Hipertrofie miocardică: cardiomiopatie obstructivă
sau neobstructivă
 Cardiomiopatie dilatativă
 Boli inflamatorii sau infiltrative
 Boli valvulare
 Anomalii electrofiziologice
 Cauzele SCR

Cauze cardiace funcționale:

 Modificări ale fluxului coronarian
 Debit cardiac scăzut
 Anomalii metabolice sistemice: hipoxie, acidoză,
tulburări electroltice
 Efecte toxice : medicați proaritmică, toxice cardiace,
interacțiuni medicamentoase
 Cauzele SCR

Cauze respiratorii:
 Insuficiența respiratorie: afectarea centrului
respirator, oboseală musculară, leziuni ale cutiei
toracice, afecțiuni pulmonare etc.
 Obstrucția de căi aeriene: sânge, vărsătură, corpi
străini, traumatisme directe ale feței și gâtului,
epiglotite, faringite obstructive, criza de ,,grand mal”,
laringospasm, bronhospasm, secreții bronșice, edem
al mucoasei, aspirația de conținut gastric
 Recunoșterea rapidă a SCR

Stopul cardiorespirator :
 se poate produce în spital sau în afara spitalului
 Se poate produce în prezența personalului medical
sau în lipsa acestuia
 Stopul cardiac-situații clinice

 Pacienții cu afecțiuni clinice sau în stadii terminale

de boală stopul cardiac este precedat de:
 o perioadă de deteriorare clinică cu respitații
superficiale , rapide,
 hipotensiune arterială
 Alterare progresivă a statusului mental
 Colapsul se poate produce brusc , fără semne
premergătoare în alte situații.
 Stopul respirator

 Pacient inconștient sau cu status mental alterat,

cianotic
 Pacient cu status neurologic intact:
 agitație ,
 confuzie,
 efort respirator intens,
 semne de retracție costală sau sterno-claviculară,
 tahicardici,
 transpirație difuză
 Stopul respirator

 Pacienți cu afectare a SNC sau afectare a

musculaturii repiratorii:
 Respirații superficiale
 Gaspuri
 Repirație neregulată cu mișcări respiratorii
paradoxale
 Apare hipoxemia severă stop cardiac
 Suportul vital de bază

Lanțul supravețuirii cuprinde:

 Recunoșterea imediată a urgenței și apelul pentru
ajutor calificat- echipa mobilă de resuscitare în spital
sau apel la 112
 Suportul vital de bază BLS- resuscitarea
cardiorespiratorie precoce
 Defibrilarea precoce
 Suportul vital avansat precoce ALS- Advanced life
support- ajutor medical calificat precoce
 Riscurile salvatorului

Legate de mediu Legate de victimă

 Trafic  Infecții: HIV, Hepatita B,
 Construcții cianuri, hidrogen sulfurat
instabile  Substanțe corozive
 Gaze, substanțe  Infecții virale: SARS CoV
toxice 2!!!
 Cabluri electrice
Legate de tehnica din
dotare
• Defibrilator
• Instrumentar ascuțit
 Protecția salvatorului
RISCUL DE TRANSMITERE A B O L I L O R INFECȚIOASE DE L A PACIENT
L A SALVATOR SAU INVERS ESTE FOARTE SCĂZUT Î N C U R S U L UNEI
RESUSCITĂRI CARDIOPULMONARE, D A R Î N ANUMITE MEDII SAU Î N
CIRCUMSTANȚE PRECUM PANDEMIA ACTUALĂ DE CORONAVIRUS, ACESTE
RISCURI CRESC FOARTE MULT, CEEA CE VA N E C E S I TA MĂSURI
EXTREME DE P R O T E C Ț I E ȘI MODIFICĂ ORICARE D I N T R E
MANEVRE.
 Actualizarea ghidurilor de resuscitare

 ERC şi ILCOR, care sunt  Resuscitation Council UK:

referința de bază pentru
toată Europa, au indicat ȋn
„Ghidul ERC COVID-19”:
Protecţia continuă să fie
primul punct, cu adaptări în
evaluarea căilor aeriene și
a ventilaţiei.
PROTEJAȚI-VĂ bine,
faceţi doar COMPRESII (și
eventual Defibrilaţi), cu
excepția copiilor; dacă aveți
de gând să folosiți o mască
și balon Ambú, este mai
bine să o faceți 2 persoane.
 " Poate că o viaţă nu valorează nimic, dar nimic nu
valorează cât o viaţă ! "

CONDUITA SALVATORULUI ÎN
SITUAŢIILE DE URGENŢĂ
În situaţia în care salvatorul ajunge lângă
o potenţială victimă, trebuie să urmeze câțiva
pași absolut necesari. Aceste etape sunt
schematizate printr-un lanţ al primului ajutor.
Acesta reprezintă la rândul său prima
parte din lanțul mult mai complex al
supraviețuirii, format din principalele elemente
de resuscitare cardiorespiratorie a unei victime,
recomandat în noile ghiduri de resuscitare.
 Oprirea cardio-circulatorie (stopul cardiopulmonar)
reprezintă sistarea activităţii mecanice eficiente a
cordului, cu suspendarea circulaţiei eficiente periferice.
Datorită strânselor interrelaţii fiziologice existente între
activitatea sistemului cardiovascular şi a celui respirator
oprirea cardio-circulatorie se însoţeşte de regulă sau este
urmată de oprire respiratorie.
 Resuscitarea cardiopulmonară (RCP)

 reprezintă un sistem standardizat de manevre, tehnici şi

medicamente, care se aplică în cazul stopului cardiac
şi/sau respirator şi care au drept scop asigurarea
transportului sângelui oxigenat la ţesuturi pentru
protejarea funcţiei organelor vitale şi pentru crearea
condiţiilor favorabile reluării circulaţiei spontane
 Diagnosticul SCR

 se suprapune şi se întrepătrunde cu manevrele de

resuscitare de bază (SVB), totul pentru a câştiga timp
în încercarea de restabilire a funcţiilor vitale, cu scopul
scăderii afectării şi distrugerii ireversibile prin hipoxie
a celulei cele mai sensibile şi mai vulnerabile a
organismului, neuronul.
 Timpul de reacție

 Factorul timp reprezintă determinanta esenţială a

succesului în resuscitarea cardiorespiratorie şi
recuperarea pacientului postresuscitare fără sechele (în
special neurologice). Instituirea promptă a manevrelor
de resuscitare cardio-respiratorie oferă pacientului
şansa supravieţuirii fără sechele postresuscitare
Aspectul clinic general: absenta celor trei semne
vitale ("moarte aparentă“)
 lipsa conştienţei (nu răspunde la stimuli verbali sau
tactili);
 lipsa respiraţiei (cercetată prin aplecarea capului
salvatorului către faţa pacientului timp de 2-10
secunde), sau alterarea gravă a respiraţiei (adică
horcăit sau gasping);
 lipsa circulaţiei (a pulsului) - cercetată prin palparea
unilaterală a pulsului carotidian
 timp de 2-10 secunde.
 SCR

Terminologia corectă pentru un bolnav la care se aplică

măsurile de RCP într- o situaţie de moarte iminentă este
aceea de „resuscitat‟. Perioada de timp în care funcţiile
vitale sunt oprite, ȋnainte de apariţia leziunilor ireversibile
ale organelor vitale (creier, cord, plămȃn), este definită ca
„moarte clinică” (aplicând prompt măsuri de RCP acestea
îşi pot relua activitatea).
 SCR

Ȋncetarea ireversibilă a funcţiilor vitale poartă numele de

„moarte biologică”.
 Respirația agonică (cu origine în trunchiul cerebral, care
rămâne funcțional pentru câteva minute după privarea de
oxigen cauzată de stopul cardio-respirator) este o respirație
lentă, profundă și zgomotoasă – gasping. Prezența acesteia
poate fi eronat interpretată ca o evidență a circulației, însă
aceasta se regăsește la 40% dintre victime în primele minute
după stop.
 Lipsa de răspuns la stimuli (pacient inconştient) și
respirația anormală (absentă sau ineficientă – gasping)
sunt considerate principalele semne de stop cardio-
respirator
Condiţii de apariţie ale stopului cardiac
1)Accidente acute:
- Cauze cardiace (accident coronarian acut, tahiaritmii ventriculare maligne în
diferite
afecţiuni cardiace organice acute sau cronice).
- Cauze extracardiace (traumatisme accidentale sau operatorii, tulburări
hemodinamice,
umorale sau hidroelectrolitice severe, asfixie, înec, electrocuţie, hipotermii,
intoxicaţii acute).

2) Etapă evolutivă finală a unor afecţiuni cronice ireversibile:

• Neoplazii;
• Afecţiuni cardiace cronice;
• Afecţiuni pulmonare cronice;
• Afecţiuni neurologice cronice invalidante;
• SIDA.
 Există mai multe ghiduri şi protocoale internaţionale de RCP. Acestea
cuprind:

 Protocoale ce trebuie aplicate imediat după instalarea SCR chiar în lipsa

asistenţei medicale specializate - BLS ( Basic Life Support) = SVB (Suport
Vital de Bază).
 Protocoale de asistenţă medicală avansată ce trebuie aplicate de personal
medical specializat – ALS (Advanced Life Support) = SVA (Suport Vital
Avansat).
SCR este o situaţie dramatică în faţa căreia trebuie adoptată o atitudine
terapeutică de urgenţă!
 RCP

 Asigurarea ventilaţiei pulmonare şi a circulaţiei

sanguine intră în măsurile elementare de resuscitare
cardiorespiratorie şi reprezintă faza I (Basic Life
Suport) a protocolului de resuscitare. Aplicarea
corectă a acestor manevre în primele 5 minute de la
instalarea SCR dublează sau chiar triplează şansele
de succes a resuscitării.
 În majoritatea comunităţilor timpul scurs de la apelul
de urgenţă până la sosirea echipei de RCR este ≥ 8
min, interval în care pacientul depinde de primele 3
verigi ale lanţului supravieţuirii!
Resuscitarea cardio-pulmonară precoce
Inițierea imediată a manevrelor de resuscitare poate crește rata de
supraviețuire de 2 până la 4 ori. Se recomandă ca martorul cel mai
familiarizat cu manevrele de resuscitare să înceapă masajul cardiac
extern și ventilațiile artificiale. În cazul în care niciunul din martori
nu cunoaște aceste manevre, dispecerul medical de urgență va da
instrucțiuni doar pentru realizarea compresiilor cardiace externe
până la sosirea echipajului medical de urgență.
 Suportul vital de bază (SVB) sau Basic Life
Support (BLS)

 În cadrul resuscitării cardiopulmonare se defineşte ca un

ansamblu de manevre efectuate de orice persoană
instruită pentru menţinerea respiraţiei şi circulaţiei
adecvate a pacientului aflat în SCR, fără a beneficia de
nici un aparat medical până la venirea echipajului
medical specializat. Rolul BLS în salvarea vieţii a fost
definit de către Consiliul European de resuscitare cu
conceptul de „lanţ al supravieţuirii” alcătuit din patru
verigi care îndeplinite cât mai rapid şi corect cresc
procentul supravieţuirii
 Conceptul "Lanţul supravieţuirii" reprezintă paşii vitali care
trebuiesc urmaţi pentru o resuscitare reuşită:
1.Recunoaşterea imediată a urgenţei şi apel pentru ajutor calificat
(telefonează la 112).
2. Începerea manevrelor de resuscitare cât mai rapid; resuscitarea
imediată poate dubla
sau tripla supravieţuirea după un episod de fibrilaţie ventriculară.
3.Defibrilarea cât mai rapidă: resuscitarea imediată şi defibrilarea
poate determina o rată de supravieţuire de 49-75 %. Fiecare minut
de întârziere duce la scăderea supravieţuirii cu 10-15 %.
4.Asigurarea unui suport vital avansat adecvat.
 Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de
manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil.
Resuscitarea asigură un debit cardiac mic dar esenţial
către inimă şi creier. Aceasta creşte probabilitatea
transformării unei fibrilaţii ventriculare în ritm sinusal.
Compresiile toracice sunt deosebit de importante dacă nu
poate fi aplicat un şoc în primele 5 minute după stop.
 Suportul vital de bază (SVB) reprezintă menţinerea
libertăţii căilor aeriene, suportul ventilaţiei şi circulaţiei
fără ajutorul vreunui echipament cu excepţia dispozitivelor
de protecţie.
Lanțul supraviețuirii este alcǎtuit din
verigile de bazǎ necesare pentru a salva cel
mai mare numǎr posibil de pacienți aflați ȋn
stop cardio-respirator (SCR), ȋn faza
prespitaliceascǎ.
 salvatorilor şi a
victimelor (viaţa acestora să nu fie pusă în pericol).

 Resuscitarea cardiopulmonară presupune riscuri legate de locul

desfăşurării şi riscuri legate de victimă. Înainte de a se apropia
de o victimă, salvatorul trebuie să se asigure că nu există nici
un pericol iminent care să provină din mediul înconjurător.
 Primordial este necesar de eliminat factorul agresiv: de a
evacua pacientul de sub dǎrȃmǎturi, din apǎ, din ȋncǎpere
arzȃndǎ sau din zona afectatǎ de substanțe toxice, din
automobil etc.
Este necesar de a aprecia repede şi corect starea pacientului!!!
Orice ȋntȃrziere reduce șansa victimei de a-și reveni!
De aceea trebuie acționat rapid și conform protocolului!
 EVALUAREA ZONEI!!!
EVALUAREA SIGURANŢEI SALVATORULUI ŞI AVICTIMEI

PACIENT INCONŞTIENT ?

CERE AJUTOR – 112 sau altor persoane.

DESCHIDE CĂILE AERIENE ± DEZOBSTRUCŢIE

Priveste torace. NU RESPIRĂ

EVALUEAZĂ RESPIRAŢIA 10 sec.
RESPIRĂ NORMAL
POZIŢIE LATERALĂ DE SIGURANŢĂ
TRANSPORT SPITAL
Asculta zgomot respiratie.
Simte flux aer.
30 COMPRESIUNI TORACICE
APEL 112
30 COMPRESIUNI TORACICE
VERIFICĂ PULSUL 10 sec.

PULS PREZENT PULS ABSENT

SUPRAVEGHEREA VICTIMEI COMPRESIUNI

 Siguranţa salvatorului şi a victimei

Reacţionează la
stimuli externi
Da Nu

- Evaluare leziuni * STRIGĂ DUPĂ AJUTOR

- Diagnostic * ELIBEREAZĂ CĂILE AERIENE
- Prim ajutor * VERIFICĂ RESPIRAŢIA

Respiră NU RESPIRĂ
- Poziţie de siguranţă - SOLICITĂ AJUTOR CALIFICAT(APEL112)
- Sună la 112 - ÎNCEPE RCP DE BAZĂ:
- Reevaluează victima - compresiuni toracice cu sau fără
ventilaţie artificială
(raport Compresii/Ventilaţii = 30:2)

REEVALUAREA VICTIMEI
 Scuturaţi şi
ȋntrebaţi

Verificați starea starea de conștiență a

victimei căzute:

 mişcați cu blândețe umerii victimei și întrebați cu voce tare: “Sunteţi

bine?”
• Inutile: Zdruncinarea violentă (periculoasă dacă sunt leziuni ale
coloanei cervicale).
Strigătele repetate.
Pălmuirea, stropirea cu apă
 Dacă se mişcă / răspunde:

 lăsați victima în poziția în care ați găsit-o, dacă ați stabilit că nu există nici un alt
pericol;
 încercați să aflați ce i s-a întâmpat și chemați ajutor dacă este nevoie (112);
 reevaluați cu regularitate ABC-ul resuscitării:
A- airway (cale aeriană),
B – breathing(respiraţie),
C- circulation (circulaţie).
 Pacientul care este inconştient, dar respiră şi
are activitate cardiacă (puls) prezintă risc de
obstrucţie a căilor aeriene prin căderea bazei
limbii pe peretele posterior al faringelui şi prin
secreţii sau vărsătură.

 Pentru a reduce acest risc, se impune

Aşezarea victimei în poziţia laterală de siguranţă.
Nivelul de conștiențǎ - Se evalueazǎ starea victimei: este conștient sau
inconștient?

- NU se va mai evalua respiraţia prin apropierea

salvatorului de faţa victimei. DOAR PRIVEŞTE!
- Se va proteja faţa victimei!

În cazul în care aceasta este inconștientă și nu respiră

normal, se impune apelarea 112 și începerea resuscitării cardio-
pulmonare prin compresii toracice.
 A. Airway: Eliberarea căilor aeriene - La o persoană cu
stare de conştienţă absentă căderea bazei limbii poate bloca
căile aeriene superioare.
Se elibereazǎ cǎile respiratorii prin
• hiperextensia capului și

• ridicarea bǎrbiei - se plasează o mână pe frunte şi două

degete sub
mentonul victimei, se împinge cu blândeţe capul pe spate.
 dacă se suspicionează o leziune cervicală se foloseşte manevra
de subluxare a mandibulei (nu se face hiperextensia capului)
menţinând capul în poziţie neutră, în ax cu trunchiul.
Manevrele de eliberare a căilor aeriene (MECA) se aplică
la orice pacient inconştient.

Existenţa mărcii traumatice impune menţinerea

capului în poziţie neutră (indiferentă).
 A – eliberarea căilor aeriene
Scop
 livrarea artificială de urgenţă a
sângelui oxigenat către organele
vitale pentru a evita deteriorarea
funcţională şi structurală;
 Evitarea modificărilor cerebrale
ireversibile;
 Păstrarea şanselor de
resuscitabilitate;
 Reluarea circulaţiei spontane.
Manevre de eliberare a
căilor aeriene
• preced evaluarea respiraţiei
spontane;
• sunt menţinute în cursul evaluării
respiraţiei spontane;
• Preced întotdeauna ventilaţia
artificială;
• sunt menţinute în cursul ventilaţiei
artificiale.
B. Respiraţia: priveşte, ascultă şi simte
(look, listen, feel)
Menţinând deschise căile
aeriene se verifică prezenţa
respiraţiei:
DESCHIDEREA CĂILOR AERIENE

- privind mişcările toracelui,

- ascultȃnd zgomotele
respiratorii şi simţind fluxul
de aer.

EVALUAREA RESPIRAŢIEI
 B – evaluarea respirației

 Verificarea respiraţiei se face timp de maximum 10 secunde.

Este posibil ca imediat după oprirea cardiacă victima să aibă
câteva mişcări respiratorii de tip gasping care nu pot fi
considerate respiraţie normală.
 Dacă salvatorul are îndoieli asupra existenţei sau nu a
respiraţiei va acţiona ca atunci când ea nu există.
 Dacă victima respiră normal, dar este inconştientă va fi aşezată
în poziţie laterală de siguranţă, se va apela serviciul de urgenţă
şi se va reevalua periodic victima.
 Dacă persoana nu respiră se apelează serviciul de urgenţă (de
către altă persoană sau chiar de salvator) şi apoi se continuă
manevrele de resuscitare cu efectuarea compresiilor toracice.
C: Circulaţia – Compresiile toracice externe

EVALUAREA CIRCULAŢIEI

Studiile arată că resuscitarea doar cu compresii

toracice fără ventilaţie artificială este net superioară
lipsei de resuscitare, unele sugerând chiar că
COMPRESIILE TORACICE
procentul de supravieţuire este comparabil cu cel din
resuscitarea utilizând şi ventilaţia artificială.
 Frecvenţa compresiilor trebuie să fie de 100/ min.
 Se întrerup compresiile numai dacă pacientul
începe să respire normal.
 Se continuă resuscitarea:
- Pînă când soseşte personalul calificat.
- Victima începe să respire normal.
- Salvatorul este epuizat.
 Dacă victima nu respiră sau respiră anormal:
• salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, să
găsească şi să aducă un DEA dacă acesta este
disponibil; sau, dacă este singur va folosi telefonul
mobil pentru alertarea serviciilor de urgenţă –
salvatorul va părasi victima numai dacă nu are altă
alternativă.

Omiterea respirațiilor este acceptată în cazul în care

salvatorul nu are cunoștințe cu privire la măsurile de
acordare a primului ajutor sau în circumstanțe
precum pandemia actuală de coronavirus.
 Compresiile toracice

a) se îngenunchează lângă victimă;

b) salvatorul plasează podul unei palme pe centrul toracelui victimei;
c) podul palmei celeilalte mâini se plasează peste cea aflată pe torace;
d) se întrepătrund degetele mâinilor evitându-se compresia pe coastele
victimei. Nu se îndoiesc coatele. Nu se vor face compresii la nivelul
abdomenului superior sau la nivelui apendicelui xifoid.
e) salvatorul se va poziţiona vertical deasupra toracelui victimei şi va
efectua comprimarea sternului cu cel puţin 5 cm (fără a depăşi însă 6 cm);
f) după fiecare compresie îndepărtaţi presiunea exercitată pe torace fără a
pierde contactul între mâini sau între palmă şi stern; repetaţi compresiile
cu o frecvenţă de cel puţin 100 pe min (fără a depăşi 120 pe min); (vezi
ritmul melodiei „Stayin′alive”a formaţiei Bee Gees).
g) compresiile şi decompresiile trebuie să fie egale ca intervale de timp.
 Compresiile toracice determină apariţia unui flux sanguin prin creşterea presiunii
intratoracice şi prin compresia directă a cordului. Chiar dacă pot produce o TAS de 60-80
mmHg, TAD este foarte mică iar tensiunea arterială medie la nivelul carotidei rareori
depăşeşte 40 mmHg. Compresiile generează un flux sangvin mic, dar critic pentru cord şi
creier, crescând probabilitatea unei defibrilări reuşite. Acesta este deosebit de important dacă
primul şoc este administrat la mai puţin de 5 minute după colaps.
 Compresiile toracice

 De fiecare dată când se reiau compresiile, mâinile

salvatorului trebuie să fie aşezate în centrul toracelui.
Frecvenţa compresiilor trebuie să fie 100/min. Toracele
trebuie comprimat 4-5cm. După fiecare compresie toracele
trebuie lăsat să revină în poziţia iniţială.
 Durata compresiei toracelui trebuie sa fie egală cu cea a
decompresiei. Întreruperi cât mai puţine. Puls palpapil la
carotidă sau femurală nu înseamnă întotdeauna flux
arterial eficient.
Apăsaţi pe stern: Nu se îndoaie coatele!
Astfel încât acesta să Nu se vor face compresii la nivelul
coboare 4-5 cm abdomenului superior sau la nivelui
Ritm: 100 /minut apendicelui xifoid!
 Este important să se localizeze
corect jumătatea sternului şi să
se menţină poziţia mâinilor în
timp ce se efectuează
compresiile toracice.

 Dacă mâinile sunt aplicate prea

sus, compresiile toracice nu vor
avea ca rezultat comprimarea
cordului, dacă mâinile sunt prea
jos aşezate, forţa aplicată în
urma compresiilor poate produce
leziuni hepatice iar dacă mâinile
alunecă lateral, compresiile nu
sunt eficiente şi se pot produce
fracturi costale şi leziuni
pulmonare.
 Dacă victima/pacientul nu respiră, trebuie să fie efectuată
ventilaţia artificială. În timpul acestor manevre, plămânii trebuie
expansionaţi adecvat cu fiecare ventilaţie.
VENTILAŢIA (respiraţia artificială) – ventilaţia gură la gură
După 30 de compresiuni toracice se efectuează două ventilaţii
gură la gură. Se menţin căile aeriene în poziţie deschisă, se curaţă de
eventuali corpi străini şi se pensează nasul cu indexul şi policele.
Salvatorul face un inspir după care îşi plasează gura etanş pe gura
pacientului efectuând expirul prin care introduce aerul în căile aeriene
ale victimei timp de 1secundă. Se urmăreşte expansiunea toracelui în
timpul insuflaţiei şi apoi are loc expirul pasiv. Dacă toracele nu
expansionează înseamnă că există o obstrucţie a căilor aeriene şi va
fi necesară efectuarea manevrei de dezobstrucţie a căilor aeriene.
 Ventilația

 Ritmul ventilaţiei artificiale, atunci când se poate realiza corect este

de 10-12 ventilaţii/minut, adică o respiraţie la fiecare 4-5 secunde, iar
volumul de aer insuflat va fi de 6-7 ml/kgc (aproximativ 500-600 ml).
Când calea aeriană este neprotejată, un volum curent de 1 l produce
distensie gastrică semnificativ mai mare decât un volum curent de 500
ml.
 Hiperventilaţia este dăunătoare, deoarece creşte
presiunea intratoracică, care scade întoarcerea
venoasă către inimă şi reduce debitul cardiac.
Supravieţuirea este prin urmare redusă.
După două ventilaţii se continuă compresiile
toracice în ritm de 30 compresiuni / 2 ventilaţii.
 Ȋn noile proceduri ȋn cadrul SVB, nu este necesară
verificarea pulsului de către persoanele fără calificare
medicală, deoarece este mai greu de stabilit, importantă
fiind prezenţa sau absenţa respiraţiei!
Dacă pacientul nu respiră, se trece direct la
compresiile toracice!
 Deși crește semnificativ rata supraviețuirii după un stop cardio-
respirator, disponibilitatea defibrilatorului automat extern este
limitată la locurile publice cu o densitate mare de persoane, precum
aeroporturi, gări, terenuri/săli de sport, malluri etc. Însă, 60-80%
din stopuri survin la reședință, iar șansa ca la sosirea echipajului de
urgență ritmul să fie încă șocabil este mică.

Defibrilatorul automat extern - Este sigur și eficient,

permițând defibrilarea precoce înaintea sosirii
echipajului de urgență. Compresiile toracice
trebuie continuate cu întreruperi minime în
timpul administrării șocului.
 DEA

 Apariţia defibrilatoarelor automate (DEA) face posibilă

utilizarea acestora şi de către persoane nemedicale (laice), cu o
instrucţie minimă anterioară.
 Urmărirea fără întârziere a instrucțiunilor date de defibrilatorul
automat extern este esențială pentru salvarea victimei.

Instrucțiunile urmăresc:
 Minimizarea întreruperii compresiilor toracice pentru analiza
ritmului și timpul de încărcare a defibrilatorului;
 Administrarea unui singur șoc, când este detectat un ritm șocabil;
 Reluarea imediată a compresiilor după administrarea șocului;
 Reanalizarea ritmului după 2 minute.
 DEFIBRILAREA AUTOMATĂ EXTERNĂ

Ȋn timpul scurs de la chemarea pȃnă la sosirea ambulanţei supravieţuirea victimei

este dependentă de resuscitarea cardiorespiratorie şi utilizarea defibrilatoarelor
externe automate (“automated external defibrillators” - AED). Aparatul detectează
activitatea electrică a cordului şi indică aplicarea defibrilării ȋn cazul unui ritm
şocabil. Poate fi folosit de orice persoană instruită ȋn RCP cu defibrilare automată.

Întreruperea compresiilor toracice se asociază cu reducerea şansei convertirii FV

într-un alt ritm. S-a observat că în timpul efectuării RCP, atât în prespital cât şi în
spital, există întreruperi în executarea compresiilor, timpul efectiv de efectuare a
compresiilor ajungând la 50-75 % din timpul total al RCP.
DEA
 DEA

PADELE AUTOCOLANTE
Imediat după sosirea DEA:
– se va porni DEA şi se vor ataşa padelele pe toracele dezgolit al victimei;
– dacă există mai mult de un salvator, RCP trebuie continuată atâta timp cât se ataşează
padelele;
– vor fi urmate imediat comenzile vocale sau cele afişate;
– salvatorul se va asigura că nimeni nu atinge victima în timp ce DEA analizează ritmul.
Dacă nu există indicaţie de şoc:
– salvatorul va începe imediat RCP cu un raport de 30
compresii toracice la 2 ventilaţii;
– va continua conform comenzilor vocale sau afişate.

Dacă există indicaţie de şoc:

– salvatorul se va asigura că nimeni nu atinge victima;
– va apăsa butonul de şoc urmând instrucţiunile;
– va reîncepe imediat RCP utilizând un raport de 30:2;
– va continua conform comenzilor vocale sau afişate.
După declanşarea
şocului electric,
aparatul va indica
reluarea compresiilor
toracice.
 Pacient inconştient?
Solicitaţi ajutor
Eliberarea căilor aeriene
Nu respiră normal Trimiteţi după defibrilator
automat
RCP 30:2 Solicitaţi ajutor prin 112
Pȃnă la sosirea defibrilatorului

Evaluarea
Ritmului Nu se indică
Se indică şoc
şoc

Defibrilaţi prin apăsarea

butonului de şoc o
singură dată

RCP 2 min RCP 2 min

30:2 30:2
Până la reluarea
respiraţiilor normale
 pȃnă cȃnd victima prezintă semne de viaţă (respiraţie, puls, mişcări, grimase etc) -
pacientul se va aşeza ȋn poziţie laterală de siguranţă şi se va evalua periodic
respiraţia, pulsul, eventual conştienţa;
 pȃnă cȃnd soseşte echipajul de ambulanţă calificat; acesta va reevalua pacientul, va
continua manevrele RCP, aplicȃnd suportul vital avansat;
 pȃnă la epuizarea salvatorului.
 Managementul urgenţelor pediatrice poate deveni foarte stresant
pentru personalul ce acordă primul ajutor. Copilul prezintă
particularităţi comportamentale şi de vȃrstă. El este fricos, anxiox şi
de cele mai multe ori nu comunică clar problemele care ȋl supară.
Părinţii ȋşi modifică vădit comportamentul ȋn situaţii de boală sau
accident al copilului. Ei sunt ȋnfricoşaţi, anxioşi.
Ȋn această atmosferă tensionată personalul ce acordă primul ajutor
trebuie să rămână calm, să se controleze şi să acţioneze cu
profesionalism. Chiar şi cele mai experimentate
persoane ȋn urgenţă pot fi influenţate emoţional ȋn faţa unui copil grav
bolnav.
Resuscitarea în stop respirator izolat (fără stop cardiac) are şanse de
reuşită în peste 70% din cazuri şi majoritatea pacienţilor care
supravieţuiesc nu au sechele neurologice.
 ILCOR 2015
 recomandarea de a efectua ventilaţie şi compresii toracice ȋn
cazul stopului cardiac survenit la copil atȃt ȋn spital cȃt şi ȋn
afara spitalului;
 dacă salvatorul nu doreşte sau nu poate să asigure respiraţia
artificială, cel puţin să efectueze compresiile toracice.
 Asocierea celor două situaţii patologice (stop respirator +
cardiac) declanşează un întreg proces care dacă se prelungeşte
peste 4-5 minute, poate antrena tulburări ireversibile, în special
la nivelul sistemului nervos central, cei mai mulţi dintre pacienti
vor avea sechele neurologice. Aceasta se datorează faptului că
ȋn afara spitalului mai puţin de ½ din victime beneficiază de
RCP.
 Stopul cardiac la copii este rareori brusc, fiind rezultatul final al
deteriorării funcţiei respiratorii sau şocului, ritmul de stop
cardiorespirator fiind de obicei bradicardia cu progresie către
activitatea electrică fără puls sau asistolă. Ratele de supravieţuire a
copiilor în urma unui stop cardiac sunt foarte mici, mai ales ȋn
asociere cu hipoxie prelungită sau şoc.
 PARTICULARITĂȚI BLS LA COPII

În schimb, tot personalul medical şi persoanele cu

responsabilităţi asupra unor copii (profesori, asistenţi
maternali, etc), trebuie instruiţi în a efectua manevrele de
resuscitare specifice vârstei pediatrice (este preferabil să se
modifice secvenţa BLS de la adult şi să se administreze 5
ventilaţii iniţiale urmate de aproximativ 1 minut RCP,
înainte de a se merge după ajutor).
 PARTICULARITĂȚI BLS LA COPII

 Martorii unui stop cardio-respirator la copil pot utiliza, dacă au

fost instruiţi în a efectua BLS la adult, aceeaşi secvenţă de
resuscitare folosită în cazul stopului cardiac la adult.
 Stopul cardio-respirator prin afecţiuni
cardiace la copil este mult mai rar întâlnit
decât la adult, etiologia fiind de cele mai
multe ori respiratorie iar la copil, pe lângă
afecţiunile nou- născutului şi sugarului se
adaugă trauma.
 Secvenţele de aplicare a BLS la copil sunt:
 evaluarea primară;
 asigurarea libertăţii căilor aeriene;
 respiraţia artificială;
 compresiuni toracice externe.
Copilul nu este un adult în miniatură. El are particularităţi anatomice ce vor
determină specificitatea bolilor. Sugarului şi copilului mic le sunt specifice
bolile cu debut brusc şi urgențele
Copilul şi adultul sunt
alcătuiţi din aceleaşi sisteme şi
aparate, care realizează aceleaşi
funcţii, dar există câteva
diferenţe legate de dezvoltare în
special la nivelul căilor aeriene,
care trebuie cunoscute în
condiţiile acordării primului
ajutor în cazul urgenţelor
pediatrice.
Semnele respirației neadecvate
la copii și sugari

Semnele stopului respirator sau

insuficienței respiratorii totale
 Frecvență respiratorie rară (<10 / min);
 Tonus muscular flasc - inconștiență;
 Frecvență cardiacă redusă (<60 / min);
 Respirație sau puls slab, chiar absent.
 Dacă la adult oprirea cordului este cel mai frecvent de
origine primitiv cardiacă, la copil ea este de obicei
rezultatul unei perioade de hipoxemie prin obstrucţie
respiratorie severă sau secundară stopului respirator.
Pâna la 5 luni copilul respiră numai pe nas, iar
obstruarea acestuia cu secreţii duce la o respiraţie
ineficientă.
• Copilul compensează rapid lipsa de oxigen sporind
frecvenţa respiratorie şi efortul respirator.
• Sugarii şi copii mici au mecanisme limitate şi
imature de a-şi menţine constant temperatura corporală.
 Particularități BLS la copii

Frecvenţa mai mare la vârsta de sugar se

datorează unor anomalii congenitale care
predispun la instalarea SCR precum şi a unor
particularităţi anatomice şi fiziologice ale căilor
aeriene la această vârstă (FEIN JA -2002):
 obstrucţia nazală poate determina detresă respiratorie;
 limba este mare, iar tonusul ei scade în somn,
după sedare şi în caz de disfuncţie a SNC,
fiind o cauză frecventă de obstrucţie a căilor
aeriene superioare;
 laringele: poziţie anterioară şi înaltă;
 epiglota este relativ mare la copil, are formă de omega şi este
flotantă (nu are atât de mult cartilagiu ca la adult).
 Ca şi ȋn cazul SVB adult, verificarea circulaţiei sanguine nu constituie un factor
pentru ȋnceperea sau neȋnceperea RCP. Astfel, singurul factor este prezenţa/absenţa
respiraţiei!
SVB SUGAR INCONŞTIENT

Nu ȋntrerupeţi resuscitarea până când:

 Copilul prezintă semne de viaţă
(are grimase, se mişcă, deschide
ochii, respiră normal sau este
palpat un puls bine definit cu o
frecvenţă mai mare de 60 bătăi/
min);
 Ajutorul calificat soseşte şi preia
cazul;
 Sunteţi epuizat.
SVB COPIL
 După ce s-a deschis
calea aeriană şi s-au
efectuat 2 - 5 insuflaţii
se va evalua circulaţia
timp de maxim 10
secunde
Subluxaţia mandibulei
la sugar

Ventilaţiile iniţiale la un sugar (copil cu vârsta sub 1 an):

 Asiguraţi o poziţie neutră a capului şi bărbia ridicată;
 Inspiraţi şi acoperiţi gura şi nasul copilului cu gura dvs, asigurând o bună etanşeitate. Dacă
gura şi nasul nu pot fi acoperite la copilul mai mare, salvatorul poate încerca să acopere
doar nasul sau gura cu gura sa (dacă se alege nasul, lipiţi buzele pentru a preveni pierderea
de aer);
 Expiraţi constant în gura victimei pentru 1-1,5 secunde, suficient pentru o ascensionare
vizibilă a toracelui;
 Menţineţi poziţia capului şi bărbia ridicată, îndepărtaţi gura de victimă şi urmăriţi
revenirea toracelui la poziţia iniţială pe măsură ce aerul iese din plamâni;
 Inspiraţi din nou şi repetaţi secvenţa de cinci ori. Dacă aveţi dificultăţi în efectuarea unor
respiraţii eficiente deschideţi gura copilului şi îndepărtaţi orice obstrucţie vizibilă.
Ventilaţiile iniţiale la un copil cu vârsta peste 1 an:
 Asiguraţi înclinaţia capului şi ridicarea bărbiei;
Pensaţi părţile moi ale
nasului folosind indexul
şi policele mâinii
aşezate pe fruntea
victimei;
 Deschideţi cavitatea bucală dar menţineţi bărbia ridicată;
 Inspiraţi şi puneţi buzele în jurul gurii victimei, asigurând o
bună etanşeitate;
 Expiraţi constant în gura victimei pentru 1-1,5 secunde,
urmărind ridicarea peretelui toracic;
 Menţineţi extensia capului şi bărbia ridicată, îndepărtaţi
gura de victimă şi urmăriţi revenirea toracelui la poziţia
iniţială pe măsură ce aerul iese din plamâni;
 Inspiraţi din nou şi repetaţi secvenţa de cinci ori. Identificaţi
eficienţa prin urmărirea toracelui copilului care urcă şi
coboară într-o secvenţialitate similară cu o respiraţie
normală.
 Compresiile toracice la copii
Frecvenţa optimă compresiilor toracice ȋn cursul resuscitării este
de 120/min, dar se admite şi un minim de 100/min. Ȋntre 1 şi 8 ani
compresiile toracice se efectuează prin compresia cu 2 degete sau
cu eminenţa tenară şi hipotenară (podul palmei) de la o mână, sub
linia intermamelonară.
Frecvenţa compresiilor toracice ȋn cursul resuscitării copilului
este de 100-120/min, ca la adult.
 4 cm sugar (sub1 an);
 5 cm (copilul peste un an);
 copilul aflat la pubertate - cel puţin 5 cm dar nu mai mult
de 6 cm (recomandare adult).
 La sugar şi copilul peste 1 an calitatea RCP este mai
importantă decȃt o anumită secvenţă a măsurilor de
suport vital bazal.
 Profunzimea compresiunilor toracice - cel puţin 1/3 din
diametrul anteroposterior al toracelui.
Compresiile toracice la nou-născuţi şi sugari
Sugarii (copii cu vârsta sub un an) care au suferit un stop cardiac
sunt inconştienţi, nu respiră şi nu au nici puls. Pentru diagnosticul de
stop cardiac prima dată se verifică şi deschide calea aeriană. Nu se
face hiperextensie a capului pentru că aceasta poate închide calea
aeriană a sugarului. În continuare se verifică respiraţia prin tehnica
privitului, ascultatului şi simţitului.
Dacă nu respiră se efectuează cinci ventilaţii artificiale prin
tehnica respiraţiei gură la gură şi nas. Pentru verificarea circulaţiei
sugarului, se caută pulsul brahial pe faţa internă a braţului.
 Particularități BLS la copii
Se plasează nou-născutul sau sugarul pe o suprafaţă solidă,
dură (exemplu masă) sau pe antebraţ când se efectuează
compresiunile toracice. Raportul ventilaţii /compresii
toracice la nou-născut este de 1:3. La sugar, compresiile se
practică cu două degete pe mijlocul sternului sau folosind
policele ambelor mȃini ȋnconjurȃnd toracele cu celelalte
patru degete. Se comprimă circa 1 cm cu indexul şi
mediusul unei mâini pe mijlocul sternului, cu frecvenţa de
120 / minut. Insuflaţiile se fac cu balon mic sau cu aerul din
obraji, nu din plămâni.
 Un număr relativ redus de copii necesită resuscitare la naştere. Dintre cei care
necesită asistenţă, majoritatea necesită doar asistare ventilatorie, o mică parte
dintre ei necesită o scurtă perioadă de compresii toracice externe ca masură
complementară ventilaţiei. Necesitatea resuscitării sau a asistării de către specialist
la naştere este mai probabilă la copiii cu semne intrapartum de suferinţă fetală, copiii
născuţi cu vârsta gestaţională sub 35 de săptămȃni, cei născuţi natural în prezentaţie
pelvină şi cei din sarcini multiple.
Controlul temperaturi
Ştergerea nou-născutului produce de obicei o stimulare suficient de importantă
pentru a induce instalarea respiraţiei.

Orice copil sănătos este cianotic la naştere, dar coloraţia lui devine roz într-un
ȋnterval de 30 secunde de la instalarea respiraţiilor eficiente. Nou-născutul fără
fenomeme de asfixie la naştere trebuie menţinut normotermic (36,5-37,5°C).
1. Respiră viguros sau plânge
- Tonus bun.
- Frecvenţă cardiacă peste 100 bătăi/minut.
Acest copil necesită doar ştergere, înfăşare în scutece calde şi
dacă se consideră potrivit, aşezarea lângă mamă. Copilul va
rămâne cald prin contact piele la piele cu mama sub o pătură, şi
poate fi pus la sân în acest moment.
2. Respiră ineficient sau este apneic
- Tonus normal sau redus.
- Frecvenţă cardiacă sub 100 bătăi/minut.
Ştergeţi şi înfăşaţi. Starea copilului se va putea îmbunătăţi în
urma ventilaţiei pe mască, dar dacă frecvenţa sa cardiacă nu creşte
corespunzător va necesita şi compresiuni toracice.
3. Respiră ineficient sau este apneic
- Copil moale.
- Frecvenţ cardiacă scazută sau nedetectabilă.
- Deseori paloare, sugerând perfuzie slabă.
Ştergeţi şi înfăşaţi. Acest copil necesită imediat asigurarea căii
aeriene şi ventilaţie. Odată realizate aceste manevre, nou-născutul
va necesita probabil şi compresiuni toracice şi posibil administrare
de medicamente.
Resuscitarea NN se axează
aproape în întregime pe
managementul respiraţiei,
nu pe cel cardiac.
 Introdus ȋn anul 1953 ca metodă de evaluare a nou- născuţilor, scorul Apgar vine atȃt
de la numele celei care l-a calculat prima dată, medicul pediatru american Virginia
Apgar, cȃt şi de la numele celor cinci parametri pe care acest scor ȋi ia ȋn considerare ȋn
cadrul evaluării.
Scorul Apgar
Tonusul muscular (activitatea) - se apreciază ȋn funcţie de mişcările active şi pasive:
2 – prezenţa mişcărilor active, tonusul muscular e bun;
1– cȃteva mişcări de flexie a extremităţilor;
0 – hipotonie, musculatura este flască.

Frecvenţa cardiacă (puls) - se apreciază numărul de

bătăi cardiace pe minut:
2– peste 100 bătăi cardiace pe minut;
1 – sub 100 bătăi cardiace pe minut;
0 – absenţa bătăilor cardiace.

Excitabilitatea reflexă (grimasă) - sau

reflectivitatea, este răspunsul nou-născutului la
stimuli externi; se apreciază prin reacţia la
introducerea sondei ȋn cavitatea nazală pentru
dezobstrucţia căilor respiratorii:
2 – ţipă, tuşeşte sau strănută;
1 – face o grimasă;
0 – nu reacţionează.
Culoarea tegumentelor (aspect) - este importantă deoarece ea relevă gradul de oxigenare a
sȃngelui:
2 – tegumente roz;
1 – roz la nivelul trunchiului şi cianotică (albastră) la extremităţi;
0 – tegumente palide sau cianotice (albastre).

Mişcările respiratorii şi tipătul (respiraţia) - se apreciază apariţia spontană

a respiraţiei, reflectată de un ţipăt sau plȃns viguros şi prezenţa mişcărilor
respiratorii:
2 – mişcări respiratorii regulate, ţipăt sau plȃns viguros;
1 – mişcări respiratorii neregulate, plȃns slab;
0 – respiraţie absentă, nu plȃnge.
♦ 10, 9 sau 8 = nou-născutul este sănătos, are o greutate normală, de asemenea o adaptare
neonatală bună, care nu necesită ȋngrijiri deosebite, drept pentru care bebeluşul va fi
transferat ȋn secţia de nou-născuţi a unităţii medicale.
♦ 7 sau 6 = ȋn funcţie de deficienţele remarcate medicul poate recomanda oxigenoterapie
sau corectarea unor deficienţe pe care nou-născutul le prezintă, de exemplu hipoglicemie
sau hipocalcemie. Bebeluşul va fi evaluat din nou după cinci minute.
♦ 5 sau mai mic de 5 = nou-născutul prezintă o stare generală gravă pentru care sunt
necesare manevre de resuscitare, reanimare şi terapie intensivă. Şi ȋn acest caz, după
manevrele efectuate de către medici scorul este din nou calculat.

Metode periculoase de stimulare:
- lovirea spatelui;
- compresia cavităţii toracice;
- flexia forţată a coapselor pe abdomen;
- dilatarea sfincterului anal;
- comprese sau băi cu apă fierbinte sau rece;
- scuturarea, zdruncinarea.
STIMULAŢI!!!
- manevrele de uscare şi
încălzire reprezintă manevre
de stimulare a respiraţiei
- stimulare tactilă la nivelul
spatelui sau tălpilor;
Manevrele viguroase vor fi
evitate!
Dacă NN nu prezintă respiraţii spontane
eficiente după o scurtă perioadă, se
trece la suportul respirator!!!
Eliberarea căilor aeriene
 Aşezaţi nou-născutul în decubit dorsal, cu capul în
poziţie neutră. Menţinerea poziţiei corecte a capului
poate fi uşurată prin aşezarea unui rulou din
scutec/pătură, de 2 cm grosime, sub umerii copilului. La
nou-născuţii cu tonus scăzut poate fi necesară ridicarea
mandibulei sau folosirea unei pipe orofaringiene de
La nou-născuţii cu tonus scăzut
dimensiuni potrivite pentru a deschide calea aeriană.
poate fi necesară ridicarea
 Aspirarea este necesară doar dacă calea aeriană este
mandibulei sau folosirea unei
obstruată. Dacă după primele etape efortul respirator este
pipe orofaringiene de
absent sau inadecvat, ventilaţia plamânilor este
dimensiuni potrivite pentru a
următoarea prioritate.
deschide calea aeriană.
 La nou-născuţii la termen, începeţi resuscitarea cu aer.
Aspirarea este necesară doar
Semnul principal al unei distensii pulmonare adecvate
dacă calea aeriană este
este o îmbunătăţire promptă a frecvenţei cardiace; dacă
obstruată.
aceasta nu se îmbunătăţeşte, evaluaţi mişcările peretelui
toracic.
 Pentru primele ventilaţii, menţineţi presiunea iniţială
timp de 2-3 secunde. Eficienţa ventilaţiei pasive este
demonstrată de obicei de o creştere rapidă a frecvenţei
cardiace care se menţine la peste 100 bătăi/minut.
 Suportul circulator prin compresiuni toracice este eficient doar
în cazul în care plamânii sunt expansionaţi. Administraţi compresiuni
toracice dacă frecvenţa cardiacă este sub 60 bătăi/minut în ciuda
ventilaţiei adecvate.Cea mai eficientă tehnică de a realiza
compresiunile toracice se obţine prin plasarea policelor alăturate
deasupra treimii inferioare a sternului, imediat sub linia imaginară
care uneşte cele două mameloane, cu restul degetelor înconjurând
toracele şi susţinând spatele.
Folosiţi un raport de trei compresiuni la o ventilaţie, urmărind
obţinerea a aproximativ 120 compresiuni pe minut, de exemplu
90 de compresiuni şi 30 de ventilaţii.
Există avantaje teoretice în a permite ca faza de relaxare să fie
discret mai lungă decât cea de compresie.
Calitatea compresiunilor şi a respiraţiilor sunt mai importante
decât frecvenţa.
Verificaţi ritmul cardiac după aproximativ 30 secunde şi apoi
periodic.
Dacă frecvenţa cardiacă este peste 60 bătăi/minut se întrerup
compresiile toracice.
Dacă frecvenţa cardiacă este sub 60 bătăi/minut se
administrează medicaţie.
Menţinerea raportului 3 compresii/ 1 ventilaţie!
 Bibliografie

1. Ghiduri de resuscitare ale Consiliului European pentru Resuscitare, 2005

2. Curs REMSSY- Programul Romano- Elveţian III-IV, 2006-2007
3. Consiliul Naţional Român de Resuscitare, Resuscitarea Cardiopulmonară şi Cerebrală la Adult – Note de
curs, Bucureşti, 2007
4. Diana Carmen Preotu-Cimpoeşu, Protocoale şi ghiduri în medicina de urgenţă, - Note de curs, Bucureşti,
2007
5. Dorel Săndesc, Silviu Opriş, Noile ghiduri de RCP
6. Luciana Rotaru şi colaboratorii, Principii practice şi tehnici de bază în medicina de urgenţă, Ed.de Sud-
Craiova, 2002
7. Titircă L. – “Urgenţe medico-chirurgicale”, Editura Medicală, Bucureşti, 2002
8. www.ilcor.org
9. https://www.slideshare.net/ElenaNegotei1/curs-rcp-2021
10. Ionescu D. –Noțiuni de anestezie și terapie intensivă pentru asistenți medicali licențiați și moașe-Ed. Casa
Cărții de Știință, 2010
11. https://www.cprguidelines.eu/assets/posters/3.PLSGL-Algorithms-1.pdf
12. https://www.cnrr.org/wp/ghiduri/
13. file:///C:/Users/Administrator/Downloads/European-Resuscitation-Council-Guidelines-2021-Ad.pdf
14. https://www.cprguidelines.eu/assets/posters/3.BLS-Algorithms-STEP-BY-STEP.pdf
15. https://www.emergency-live.com/ro/sanatate-si-siguranta/consiliul-european-de-resuscitare-erc-ghidurile-2021-
bls-suport-de-via%C8%9B%C4%83-de-baz%C4%83/
 Vă mulțumesc!

https://youtu.be/Y_M3a1x9u4c

" Poate că o viaţă nu valorează nimic, dar nimic nu

valorează cât o viaţă ! "