SAJ BRǍILA

DR.IUGA VIORICA
Medic Primar Medicina Generalǎ
Medic Specialist Medicina de Urgențǎ

2021
CUPRINS
I. STOPUL CARDIO-RESPIRATOR (SCR)
II. RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARĂ (RCP)
- LANŢUL SUPRAVIEŢUIRII
- SVB LA ADULT
- DEFIBRILAREA AUTOMATĂ (DEA)
- PARTICULARITĂŢILE BLS LA COPII
III. DEZOBSTRUCŢIA CĂILOR AERIENE SUPERIOARE

IV. ETICA RESUSCITĂRII - LIDER ŞI ECHIPĂ

VI. CONCLUZII
VII. BIBLIOGRAFIE
VIII. TEST DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR
 În cadrul urgenţelor majore (numite şi de tip 0-1), stopul cardiorespirator (SCR) este şi
rămâne mereu una dintre provocările şi încercările grele la care este supusă echipa de
intervenţii de urgenţă.
Actuala pandemie de coronavirus COVID-19, pe lângă faptul că provoacă mulți pacienți
și decese, produce modificări importante în viața noastră de zi cu zi.

Riscul de transmitere a bolilor infecțioase de la pacient la resuscitator sau invers este

foarte scăzut în cursul unei resuscitări cardiopulmonare, dar în anumite medii sau în
circumstanțe precum pandemia actuală de coronavirus, aceste riscuri cresc foarte mult,
ceea ce va necesita măsuri extreme de PROTECȚIE și MODIFICĂ oricare dintre
manevre.
 Datele se schimbă rapid și mai multe organizații relevante din domeniul Reanimării și-
au publicat RECOMANDĂRILE pentru efectuarea RCP în timpul actualului COVID-19
Pandemie.
 ERC şi ILCOR, care sunt referința de bază pentru toată Europa, au indicat ȋn „Ghidul
ERC COVID-19”: Protecţia continuă să fie primul punct, cu adaptări în evaluarea
căilor aeriene și a ventilaţiei.

 ILCOR - Revizuirea publicată pe 30 martie, confirmată și dezvoltată în detaliu pe 20

aprilie, inițial sugerează DOAR COMPRESII și DEFIBRILATOR (la COPII,
evaluează VENTILAȚIA). Insistați să vă PROTEJAȚI!
 AHA - La fel ca restul, insistă asupra PROTECȚIEI, prioritizând COMPRESIUNILE
și DEFIBRILAREA (cu excepția copiilor) și în mediile cu echipamente pentru
Resuscitare, INTUBARE sau MASCĂ LARINGIANĂ pentru Ventilație.
 Resuscitation Council UK: PROTEJAȚI-VĂ bine, faceţi doar COMPRESII (și
eventual Defibrilaţi), cu excepția copiilor; dacă aveți de gând să folosiți o mască și
balon Ambú, este mai bine să o faceți 2 persoane.
 Consiliul Catalan de Resuscitare: PROTEJAȚI-VĂ cât mai mult posibil, fără
ventilaţie gură la gură.
 " Poate că o viaţă nu valorează nimic, dar nimic nu
valorează cât o viaţă ! "

CONDUITA SALVATORULUI ÎN
SITUAŢIILE DE URGENŢĂ
În situaţia în care salvatorul ajunge lângă
o potenţială victimă, trebuie să urmeze câțiva
pași absolut necesari. Aceste etape sunt
schematizate printr-un lanţ al primului ajutor.
Acesta reprezintă la rândul său prima
parte din lanțul mult mai complex al
supraviețuirii, format din principalele elemente
de resuscitare cardiorespiratorie a unei victime,
recomandat în noile ghiduri de resuscitare.
 Oprirea cardio-circulatorie (stopul cardiopulmonar) reprezintă sistarea activităţii
mecanice eficiente a cordului, cu suspendarea circulaţiei eficiente periferice. Datorită
strânselor interrelaţii fiziologice existente între activitatea sistemului cardiovascular şi a celui
respirator oprirea cardio-circulatorie se însoţeşte de regulă sau este urmată de oprire
respiratorie.
Resuscitarea cardiopulmonară (RCP) reprezintă un sistem standardizat de manevre,
tehnici şi medicamente, care se aplică în cazul stopului cardiac şi/sau respirator şi care au
drept scop asigurarea transportului sângelui oxigenat la ţesuturi pentru protejarea funcţiei
organelor vitale şi pentru crearea condiţiilor favorabile reluării circulaţiei spontane.

Diagnosticul SCR se suprapune şi se întrepătrunde cu manevrele de resuscitare de

bază (SVB), totul pentru a câştiga timp în încercarea de restabilire a funcţiilor vitale, cu
scopul scăderii afectării şi distrugerii ireversibile prin hipoxie a celulei cele mai sensibile şi
mai vulnerabile a organismului, neuronul.

Factorul timp reprezintă determinanta esenţială

a succesului în resuscitarea cardiorespiratorie şi
recuperarea pacientului postresuscitare fără sechele (în
special neurologice). Instituirea promptă a manevrelor
de resuscitare cardio-respiratorie oferă pacientului
şansa supravieţuirii fără sechele postresuscitare.
Aspectul clinic general: absenta celor trei semne vitale ("moarte aparentă“)
 lipsa conştienţei (nu răspunde la stimuli verbali sau tactili);
 lipsa respiraţiei (cercetată prin aplecarea capului salvatorului către faţa pacientului timp
de 2-10 secunde), sau alterarea gravă a respiraţiei (adică horcăit sau gasping);
 lipsa circulaţiei (a pulsului) - cercetată prin palparea unilaterală a pulsului carotidian
timp de 2-10 secunde.
Terminologia corectă pentru un bolnav la care se aplică
măsurile de RCP într- o situaţie de moarte iminentă este aceea
de „resuscitat‟. Perioada de timp în care funcţiile vitale sunt
oprite, ȋnainte de apariţia leziunilor ireversibile ale organelor
vitale (creier, cord, plămȃn), este definită ca „moarte clinică”
(aplicând prompt măsuri de RCP acestea îşi pot relua
activitatea).
Ȋncetarea ireversibilă a funcţiilor vitale poartă numele de „moarte biologică”.
Respirația agonică (cu origine în trunchiul cerebral, care rămâne funcțional pentru câteva
minute după privarea de oxigen cauzată de stopul cardio-respirator) este o respirație lentă,
profundă și zgomotoasă – gasping. Prezența acesteia poate fi eronat interpretată ca o
evidență a circulației, însă aceasta se regăsește la 40% dintre victime în primele minute după
stop.
Lipsa de răspuns la stimuli (pacient inconştient) și respirația anormală (absentă sau
ineficientă – gasping) sunt considerate principalele semne de stop cardio-respirator.
Condiţii de apariţie ale stopului cardiac
1) Accidente acute:
- Cauze cardiace (accident coronarian acut, tahiaritmii ventriculare maligne în diferite
afecţiuni cardiace organice acute sau cronice).
- Cauze extracardiace (traumatisme accidentale sau operatorii, tulburări hemodinamice,
umorale sau hidroelectrolitice severe, asfixie, înec, electrocuţie, hipotermii, intoxicaţii acute).

2) Etapă evolutivă finală a unor afecţiuni cronice ireversibile:

• Neoplazii;
• Afecţiuni cardiace cronice;
• Afecţiuni pulmonare cronice;
• Afecţiuni neurologice cronice invalidante;
• SIDA.
Există mai multe ghiduri şi protocoale internaţionale de RCP. Acestea cuprind:
1. Protocoale ce trebuie aplicate imediat după instalarea SCR chiar în lipsa asistenţei
medicale specializate - BLS ( Basic Life Support) = SVB (Suport Vital de Bază).
2. Protocoale de asistenţă medicală avansată ce trebuie aplicate de personal medical
specializat – ALS (Advanced Life Support) = SVA (Suport Vital Avansat).

SCR este o situaţie dramatică în faţa căreia trebuie

adoptată o atitudine terapeutică de urgenţă!

Asigurarea ventilaţiei pulmonare şi a circulaţiei sanguine intră în măsurile elementare

de resuscitare cardiorespiratorie şi reprezintă faza I (Basic Life Suport) a protocolului de
resuscitare. Aplicarea corectă a acestor manevre în primele 5 minute de la instalarea SCR
dublează sau chiar triplează şansele de succes a resuscitării.
În majoritatea comunităţilor timpul scurs de la apelul de urgenţă până la sosirea
echipei de RCR este ≥ 8 min, interval în care pacientul depinde de primele 3 verigi ale
lanţului supravieţuirii!
Resuscitarea cardio-pulmonară precoce
Inițierea imediată a manevrelor de resuscitare poate crește rata de supraviețuire de 2
până la 4 ori. Se recomandă ca martorul cel mai familiarizat cu manevrele de resuscitare să
înceapă masajul cardiac extern și ventilațiile artificiale. În cazul în care niciunul din
martori nu cunoaște aceste manevre, dispecerul medical de urgență va da instrucțiuni doar
pentru realizarea compresiilor cardiace externe până la sosirea echipajului medical de
urgență.

Suportul vital de bază (SVB) sau Basic Life Support (BLS)

În cadrul resuscitării cardiopulmonare se defineşte ca un ansamblu de manevre
efectuate de orice persoană instruită pentru menţinerea respiraţiei şi circulaţiei adecvate
a pacientului aflat în SCR, fără a beneficia de nici un aparat medical până la venirea
echipajului medical specializat. Rolul BLS în salvarea vieţii a fost definit de către
Consiliul European de resuscitare cu conceptul de „lanţ al supravieţuirii” alcătuit din patru
verigi care îndeplinite cât mai rapid şi corect cresc procentul supravieţuirii.
 Conceptul "Lanţul supravieţuirii" reprezintă paşii vitali care trebuiesc urmaţi pentru o
resuscitare reuşită:
1. Recunoaşterea imediată a urgenţei şi apel pentru ajutor calificat (telefonează la 112).
2. Începerea manevrelor de resuscitare cât mai rapid; resuscitarea imediată poate dubla
sau tripla supravieţuirea după un episod de fibrilaţie ventriculară.
3. Defibrilarea cât mai rapidă: resuscitarea imediată şi defibrilarea poate determina o rată
de supravieţuire de 49-75 %. Fiecare minut de întârziere duce la scăderea supravieţuirii cu
10-15 %.
4. Asigurarea unui suport vital avansat adecvat.

Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai

scurt timp posibil. Resuscitarea asigură un debit cardiac mic dar esenţial către inimă şi
creier. Aceasta creşte probabilitatea transformării unei fibrilaţii ventriculare în ritm
sinusal. Compresiile toracice sunt deosebit de importante dacă nu poate fi aplicat un şoc în
primele 5 minute după stop.
 Suportul vital de bază (SVB) reprezintă menţinerea libertăţii căilor aeriene, suportul
ventilaţiei şi circulaţiei fără ajutorul vreunui echipament cu excepţia dispozitivelor de
protecţie.
Lanțul supraviețuirii este alcǎtuit din verigile de bazǎ necesare
pentru a salva cel mai mare numǎr posibil de pacienți aflați ȋn stop
cardio-respirator (SCR), ȋn faza prespitaliceascǎ.
Prima regulă legată de riscurile RCP este siguranţa salvatorilor şi a
victimelor (viaţa acestora să nu fie pusă în pericol).

Resuscitarea cardiopulmonară presupune riscuri legate de locul desfăşurării şi riscuri

legate de victimă. Înainte de a se apropia de o victimă, salvatorul trebuie să se asigure că nu
există nici un pericol iminent care să provină din mediul înconjurător.

Primordial este necesar de eliminat factorul agresiv: de a evacua pacientul de sub

dǎrȃmǎturi, din apǎ, din ȋncǎpere arzȃndǎ sau din zona afectatǎ de substanțe toxice, din
automobil etc.
Este necesar de a aprecia repede şi corect starea pacientului!!!
Orice ȋntȃrziere reduce șansa victimei de a-și reveni!
De aceea trebuie acționat rapid și conform protocolului!
 EVALUAREA ZONEI!!!
EVALUAREA SIGURANŢEI SALVATORULUI ŞI A VICTIMEI

PACIENT INCONŞTIENT ?

CERE AJUTOR – 112 sau altor persoane.

DESCHIDE CĂILE AERIENE ± DEZOBSTRUCŢIE

Priveste torace. NU RESPIRĂ

EVALUEAZĂ RESPIRAŢIA 10 sec.
RESPIRĂ NORMAL
POZIŢIE LATERALĂ DE SIGURANŢĂ
TRANSPORT SPITAL
Asculta zgomot respiratie.
Simte flux aer.
30 COMPRESIUNI TORACICE
APEL 112
30 COMPRESIUNI TORACICE
VERIFICĂ PULSUL 10 sec.

PULS PREZENT PULS ABSENT

SUPRAVEGHEREA VICTIMEI COMPRESIUNI

 Siguranţa salvatorului şi a victimei

Reacţionează la
stimuli externi
Da Nu

- Evaluare leziuni * STRIGĂ DUPĂ AJUTOR

- Diagnostic * ELIBEREAZĂ CĂILE AERIENE
- Prim ajutor * VERIFICĂ RESPIRAŢIA

Respiră NU RESPIRĂ
- Poziţie de siguranţă - SOLICITĂ AJUTOR CALIFICAT(APEL112)
- Sună la 112 - ÎNCEPE RCP DE BAZĂ:
- Reevaluează victima - compresiuni toracice cu sau fără
ventilaţie artificială
(raport Compresii/Ventilaţii = 30:2)

REEVALUAREA VICTIMEI
 Scuturaţi şi Verificați starea starea de conștiență a victimei căzute:
ȋntrebaţi • mişcați cu blândețe umerii victimei și întrebați cu
voce tare: “Sunteţi bine?”
Inutile: Zdruncinarea violentă (periculoasă dacă sunt
leziuni ale coloanei cervicale).
• Strigătele repetate.
• Pălmuirea, stropirea cu apă.
Dacă se mişcă / răspunde:
- lăsați victima în poziția în care ați găsit-o, dacă ați stabilit că nu există nici un alt pericol;
- încercați să aflați ce i s-a întâmpat și chemați ajutor dacă este nevoie (112);
- reevaluați cu regularitate ABC-ul resuscitării: A- airway (cale aeriană), B – breathing
(respiraţie), C- circulation (circulaţie).

Pacientul care este inconştient, dar respiră şi are

activitate cardiacă (puls) prezintă risc de obstrucţie
a căilor aeriene prin căderea bazei limbii pe peretele
posterior al faringelui şi prin secreţii sau vărsătură.

Pentru a reduce acest risc, se impune aşezarea

victimei în poziţia laterală de siguranţă.
Nivelul de conștiențǎ - Se evalueazǎ starea victimei: este conștient sau inconștient?

- NU se va mai evalua respiraţia prin apropierea

salvatorului de faţa victimei. DOAR PRIVEŞTE!
- Se va acoperi faţa victimei!

În cazul în care aceasta este inconștientă și nu respiră

normal, se impune apelarea 112 și începerea resuscitării cardio-
pulmonare prin compresii toracice.
 A. Airway: Eliberarea căilor aeriene - La o persoană cu stare de
conştienţă absentă căderea bazei limbii poate bloca căile aeriene superioare.
Se elibereazǎ cǎile respiratorii prin hiperextensia capului și
ridicarea bǎrbiei - se plasează o mână pe frunte şi două degete sub
mentonul victimei, se împinge cu blândeţe capul pe spate.
 dacă se suspicionează o leziune cervicală se foloseşte manevra de
subluxare a mandibulei (nu se face hiperextensia capului) menţinând
capul în poziţie neutră, în ax cu trunchiul.
Are ca scop:
 livrarea artificială de urgenţă a sângelui oxigenat către organele
vitale pentru a evita deteriorarea funcţională şi structurală;
 Evitarea modificărilor cerebrale ireversibile;
 Păstrarea şanselor de resuscitabilitate;
 Reluarea circulaţiei spontane.
Manevrele de eliberare a căilor aeriene (MECA) se aplică la orice
Existenţa mărcii
pacient inconştient.
traumatice impune
• MECA preced evaluarea respiraţiei spontane;
menţinerea capului în
• MECA sunt menţinute în cursul evaluării respiraţiei spontane;
poziţie neutră
• Preced întotdeauna ventilaţia artificială;
(indiferentă).
• MECA sunt menţinute în cursul ventilaţiei artificiale.
B. Respiraţia: priveşte, ascultă şi simte (look, listen, feel)
Menţinînd deschise căile aeriene se verifică prezenţa
respiraţiei:
- privind mişcările toracelui,
- ascultȃnd zgomotele respiratorii şi
- simţind fluxul de aer.

Verificarea respiraţiei se face timp de maximum 10

secunde. Este posibil ca imediat după oprirea cardiacă
victima să aibă câteva mişcări respiratorii de tip gasping DESCHIDEREA CĂILOR AERIENE
care nu pot fi considerate respiraţie normală.
Dacă salvatorul are îndoieli asupra existenţei sau nu
a respiraţiei va acţiona ca atunci când ea nu există.
 Dacă victima respiră normal, dar este inconştientă va fi
aşezată în poziţie laterală de siguranţă, se va apela
serviciul de urgenţă şi se va reevalua periodic victima.
 Dacă persoana nu respiră se apelează serviciul de
urgenţă (de către altă persoană sau chiar de salvator) şi
apoi se continuă manevrele de resuscitare cu efectuarea
EVALUAREA RESPIRAŢIEI
compresiilor toracice.
C: Circulaţia – Compresiile toracice externe

EVALUAREA CIRCULAŢIEI

Studiile arată că resuscitarea doar cu compresii

toracice fără ventilaţie artificială este net superioară
lipsei de resuscitare, unele sugerând chiar că
COMPRESIILE TORACICE
procentul de supravieţuire este comparabil cu cel din
resuscitarea utilizând şi ventilaţia artificială.
 Frecvenţa compresiilor trebuie să fie de 100/ min.
 Se întrerup compresiile numai dacă pacientul
începe să respire normal.
 Se continuă resuscitarea:
- Pînă când soseşte personalul calificat.
- Victima începe să respire normal.
- Salvatorul este epuizat.
 Dacă victima nu respiră sau respiră anormal:
• salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, să găsească şi să
aducă un DEA dacă acesta este disponibil; sau, dacă este singur va
folosi telefonul mobil pentru alertarea serviciilor de urgenţă –
salvatorul va părasi victima numai dacă nu are altă alternativă.
• se încep compresiile toracice după cum urmează:
a) se îngenunchează lângă victimă;
b) salvatorul plasează podul unei palme pe centrul toracelui victimei;
c) podul palmei celeilalte mâini se plasează peste cea aflată pe torace;
d) se întrepătrund degetele mâinilor evitându-se compresia pe coastele victimei. Nu se
îndoiesc coatele. Nu se vor face compresii la nivelul abdomenului superior sau la nivelui
apendicelui xifoid.
e) salvatorul se va poziţiona vertical deasupra toracelui victimei şi va efectua comprimarea
sternului cu cel puţin 5 cm (fără a depăşi însă 6 cm);
f) după fiecare compresie îndepărtaţi presiunea exercitată pe torace fără a pierde contactul
între mâini sau între palmă şi stern; repetaţi compresiile cu o frecvenţă de cel puţin 100 pe
min (fără a depăşi 120 pe min); (vezi ritmul melodiei „Stayin′alive”a formaţiei Bee Gees).
g) compresiile şi decompresiile trebuie să fie egale ca intervale de timp.

Omiterea respirațiilor este acceptată în cazul în care salvatorul nu

are cunoștințe cu privire la măsurile de acordare a primului ajutor
sau în circumstanțe precum pandemia actuală de coronavirus.
 Compresiile toracice determină apariţia unui flux sanguin prin creşterea presiunii
intratoracice şi prin compresia directă a cordului. Chiar dacă pot produce o TAS de 60-80
mmHg, TAD este foarte mică iar tensiunea arterială medie la nivelul carotidei rareori
depăşeşte 40 mmHg. Compresiile generează un flux sangvin mic, dar critic pentru cord şi
creier, crescând probabilitatea unei defibrilări reuşite. Acesta este deosebit de important dacă
primul şoc este administrat la mai puţin de 5 minute după colaps.
De fiecare dată când se reiau compresiile, mâinile salvatorului trebuie să fie aşezate în
centrul toracelui. Frecvenţa compresiilor trebuie să fie 100/min. Toracele trebuie comprimat
4-5cm. După fiecare compresie toracele trebuie lăsat să revină în poziţia iniţială.
Durata compresiei toracelui trebuie sa fie egală cu cea a decompresiei. Întreruperi cât mai
puţine. Puls palpapil la carotidă sau femurală nu înseamnă întotdeauna flux arterial
eficient.
Apăsaţi pe stern: Nu se îndoaie coatele!
Astfel încât acesta să Nu se vor face compresii la nivelul
coboare 4-5 cm abdomenului superior sau la nivelui
Ritm: 100 /minut apendicelui xifoid!
 Este important să se localizeze
corect jumătatea sternului şi să
se menţină poziţia mâinilor în
timp ce se efectuează
compresiile toracice.

 Dacă mâinile sunt aplicate prea

sus, compresiile toracice nu vor
avea ca rezultat comprimarea
cordului, dacă mâinile sunt prea
jos aşezate, forţa aplicată în
urma compresiilor poate produce
leziuni hepatice iar dacă mâinile
alunecă lateral, compresiile nu
sunt eficiente şi se pot produce
fracturi costale şi leziuni
pulmonare.
 Dacă victima/pacientul nu respiră, trebuie să fie efectuată ventilaţia artificială. În timpul
acestor manevre, plămânii trebuie expansionaţi adecvat cu fiecare ventilaţie.
VENTILAŢIA (respiraţia artificială) – ventilaţia gură la gură
După 30 de compresiuni toracice se efectuează două ventilaţii gură la gură. Se menţin
căile aeriene în poziţie deschisă, se curaţă de eventuali corpi străini şi se pensează nasul cu
indexul şi policele. Salvatorul face un inspir după care îşi plasează gura etanş pe gura
pacientului efectuând expirul prin care introduce aerul în căile aeriene ale victimei timp de
1secundă. Se urmăreşte expansiunea toracelui în timpul insuflaţiei şi apoi are loc expirul
pasiv. Dacă toracele nu expansionează înseamnă că există o obstrucţie a căilor aeriene şi va
fi necesară efectuarea manevrei de dezobstrucţie a căilor aeriene.

Ritmul ventilaţiei artificiale, atunci când se poate realiza corect este de 10-12
ventilaţii/minut, adică o respiraţie la fiecare 4-5 secunde, iar volumul de aer insuflat va fi de
6-7 ml/kgc (aproximativ 500-600 ml). Când calea aeriană este neprotejată, un volum curent
de 1 l produce distensie gastrică semnificativ mai mare decât un volum curent de 500 ml.

Hiperventilaţia este dăunătoare, deoarece creşte presiunea

intratoracică, care scade întoarcerea venoasă către inimă şi reduce
debitul cardiac. Supravieţuirea este prin urmare redusă.
După două ventilaţii se continuă compresiile
toracice în ritm de 30 compresiuni / 2 ventilaţii.
 Ȋn noile proceduri ȋn cadrul SVB, nu este necesară
verificarea pulsului de către persoanele fără calificare
medicală, deoarece este mai greu de stabilit, importantă
fiind prezenţa sau absenţa respiraţiei!
Dacă pacientul nu respiră, se trece direct la
compresiile toracice!
 Deși crește semnificativ rata supraviețuirii după un stop cardio-respirator,
disponibilitatea defibrilatorului automat extern este limitată la locurile publice cu o densitate
mare de persoane, precum aeroporturi, gări, terenuri/săli de sport, malluri etc. Însă, 60-80%
din stopuri survin la reședință, iar șansa ca la sosirea echipajului de urgență ritmul să fie încă
șocabil este mică.
Defibrilatorul automat extern - Este sigur și eficient,
permițând defibrilarea precoce înaintea sosirii echipajului de
urgență. Compresiile toracice trebuie continuate cu întreruperi
minime în timpul administrării șocului.
Apariţia defibrilatoarelor automate (DEA) face posibilă utilizarea acestora şi de către
persoane nemedicale (laice), cu o instrucţie minimă anterioară.
Urmărirea fără întârziere a instrucțiunilor date de defibrilatorul
automat extern este esențială pentru salvarea victimei. Instrucțiunile
urmăresc:
 Minimizarea întreruperii compresiilor toracice pentru analiza
ritmului și timpul de încărcare a defibrilatorului;
 Administrarea unui singur șoc, când este detectat un ritm șocabil;
 Reluarea imediată a compresiilor după administrarea șocului;
 Reanalizarea ritmului după 2 minute.
 DEFIBRILAREA AUTOMATĂ EXTERNĂ

Ȋn timpul scurs de la chemarea pȃnă la sosirea ambulanţei supravieţuirea victimei este

dependentă de resuscitarea cardiorespiratorie şi utilizarea defibrilatoarelor externe automate
(“automated external defibrillators” - AED). Aparatul detectează activitatea electrică a
cordului şi indică aplicarea defibrilării ȋn cazul unui ritm şocabil. Poate fi folosit de orice
persoană instruită ȋn RCP cu defibrilare automată.

PADELE AUTOCOLANTE

Întreruperea compresiilor toracice se asociază cu reducerea şansei convertirii FV într-un

alt ritm. S-a observat că în timpul efectuării RCP, atât în prespital cât şi în spital, există
întreruperi în executarea compresiilor, timpul efectiv de efectuare a compresiilor ajungând la
50-75 % din timpul total al RCP.
Imediat după sosirea DEA:
– se va porni DEA şi se vor ataşa padelele pe toracele dezgolit al victimei;
– dacă există mai mult de un salvator, RCP trebuie continuată atâta timp cât se ataşează
padelele;
– vor fi urmate imediat comenzile vocale sau cele afişate;
– salvatorul se va asigura că nimeni nu atinge victima în timp ce DEA analizează ritmul.
Dacă nu există indicaţie de şoc:
– salvatorul va începe imediat RCP cu un raport de 30
compresii toracice la 2 ventilaţii;
– va continua conform comenzilor vocale sau afişate.

Dacă există indicaţie de şoc:

– salvatorul se va asigura că nimeni nu atinge victima;
– va apăsa butonul de şoc urmând instrucţiunile;
– va reîncepe imediat RCP utilizând un raport de 30:2;
– va continua conform comenzilor vocale sau afişate.
După declanşarea
şocului electric,
aparatul va indica
reluarea compresiilor
toracice.
 Pacient inconştient?
Solicitaţi ajutor
Eliberarea căilor aeriene
Nu respiră normal Trimiteţi după defibrilator
automat
RCP 30:2 Solicitaţi ajutor prin 112
Pȃnă la sosirea defibrilatorului

Evaluarea
Ritmului Nu se indică
Se indică şoc
şoc

Defibrilaţi prin apăsarea

butonului de şoc o
singură dată

RCP 2 min RCP 2 min

30:2 30:2
Până la reluarea
respiraţiilor normale
 pȃnă cȃnd victima prezintă semne de viaţă (respiraţie, puls, mişcări, grimase etc) -
pacientul se va aşeza ȋn poziţie laterală de siguranţă şi se va evalua periodic
respiraţia, pulsul, eventual conştienţa;
 pȃnă cȃnd soseşte echipajul de ambulanţă calificat; acesta va reevalua pacientul, va
continua manevrele RCP, aplicȃnd suportul vital avansat;
 pȃnă la epuizarea salvatorului.
 Managementul urgenţelor pediatrice poate deveni foarte stresant pentru personalul ce
acordă primul ajutor. Copilul prezintă particularităţi comportamentale şi de vȃrstă. El este
fricos, anxiox şi de cele mai multe ori nu comunică clar problemele care ȋl supară. Părinţii ȋşi
modifică vădit comportamentul ȋn situaţii de boală sau accident al copilului. Ei sunt
ȋnfricoşaţi, anxioşi.
Ȋn această atmosferă tensionată personalul ce acordă primul ajutor trebuie să rămână
calm, să se controleze şi să acţioneze cu profesionalism. Chiar şi cele mai experimentate
persoane ȋn urgenţă pot fi influenţate emoţional ȋn faţa unui copil grav bolnav.
ILCOR 2015
 recomandarea de a efectua ventilaţie şi compresii toracice ȋn cazul stopului cardiac
survenit la copil atȃt ȋn spital cȃt şi ȋn afara spitalului;
 dacă salvatorul nu doreşte sau nu poate să asigure respiraţia artificială, cel puţin să
efectueze compresiile toracice.
Asocierea celor două situaţii patologice (stop respirator + cardiac) declanşează un întreg
proces care dacă se prelungeşte peste 4-5 minute, poate antrena tulburări ireversibile, în
special la nivelul sistemului nervos central, cei mai mulţi dintre pacienti vor avea sechele
neurologice. Aceasta se datorează faptului că ȋn afara spitalului mai puţin de ½ din victime
beneficiază de RCP.
Resuscitarea în stop respirator izolat (fără stop cardiac) are şanse de reuşită în peste 70%
din cazuri şi majoritatea pacienţilor care supravieţuiesc nu au sechele neurologice.
 Stopul cardiac la copii este rareori brusc, fiind rezultatul final al deteriorării funcţiei
respiratorii sau şocului, ritmul de stop cardiorespirator fiind de obicei bradicardia cu
progresie către activitatea electrică fără puls sau asistolă. Ratele de supravieţuire a copiilor în
urma unui stop cardiac sunt foarte mici, mai ales ȋn asociere cu hipoxie prelungită sau şoc.

Martorii unui stop cardio-respirator la copil pot utiliza, dacă au fost instruiţi în a efectua
BLS la adult, aceeaşi secvenţă de resuscitare folosită în cazul stopului cardiac la adult.
În schimb, tot personalul medical şi persoanele cu responsabilităţi asupra unor copii
(profesori, asistenţi maternali, etc), trebuie instruiţi în a efectua manevrele de resuscitare
specifice vârstei pediatrice (este preferabil să se modifice secvenţa BLS de la adult şi să se
administreze 5 ventilaţii iniţiale urmate de aproximativ 1 minut RCP, înainte de a se
merge după ajutor).
Stopul cardio-respirator prin afecţiuni cardiace la copil este
mult mai rar întâlnit decât la adult, etiologia fiind de cele mai
multe ori respiratorie iar la copil, pe lângă afecţiunile nou-
născutului şi sugarului se adaugă trauma.
Secvenţele de aplicare a BLS la copil sunt:
 evaluarea primară;
 asigurarea libertăţii căilor aeriene;
 respiraţia artificială;
 compresiuni toracice externe.
 Copilul nu este un adult în miniatură. El are particularităţi anatomice ce vor determina
specificitatea bolilor. Sugarului şi copilului mic le sunt specifice bolile cu debut brusc şi
urgenţele.
Copilul şi adultul sunt
alcătuiţi din aceleaşi sisteme şi
aparate, care realizează aceleaşi
funcţii, dar există câteva
diferenţe legate de dezvoltare în
special la nivelul căilor aeriene,
care trebuie cunoscute în
condiţiile acordării primului
ajutor în cazul urgenţelor
pediatrice.
Semnele respirației neadecvate
la copii și sugari

Semnele stopului respirator sau

insuficienței respiratorii totale
 Frecvență respiratorie rară (<10 / min);
 Tonus muscular flasc - inconștiență;
 Frecvență cardiacă redusă (<60 / min);
 Respirație sau puls slab, chiar absent.
 Dacă la adult oprirea cordului este cel mai frecvent de origine primitiv cardiacă, la copil
ea este de obicei rezultatul unei perioade de hipoxemie prin obstrucţie respiratorie severă sau
secundară stopului respirator.
Pâna la 5 luni copilul respiră numai pe nas, iar obstruarea acestuia cu secreţii duce la o
respiraţie ineficientă.
• Copilul compensează rapid lipsa de oxigen sporind frecvenţa respiratorie şi efortul
respirator.
• Sugarii şi copii mici au mecanisme limitate şi imature de a-şi menţine constant
temperatura corporală.

Frecvenţa mai mare la vârsta de sugar se datorează unor

anomalii congenitale care predispun la instalarea SCR precum şi a
unor particularităţi anatomice şi fiziologice ale căilor aeriene la
această vârstă (FEIN JA -2002):
 obstrucţia nazală poate determina detresă respiratorie;
 limba este mare, iar tonusul ei scade în somn, după sedare şi în
caz de disfuncţie a SNC, fiind o cauză frecventă de obstrucţie a
căilor aeriene superioare;
 laringele: poziţie anterioară şi înaltă;
 epiglota este relativ mare la copil, are formă de omega şi este flotantă (nu are atât de mult
cartilagiu ca la adult).
 Ca şi ȋn cazul SVB adult, verificarea circulaţiei sanguine SVB COPIL
nu constituie un factor pentru ȋnceperea sau neȋnceperea RCP.
Astfel, singurul factor este prezenţa/absenţa respiraţiei!
SVB SUGAR
INCONŞTIENT

Nu ȋntrerupeţi resuscitarea până când:

 Copilul prezintă semne de viaţă
(are grimase, se mişcă, deschide
ochii, respiră normal sau este
palpat un puls bine definit cu o
frecvenţă mai mare de 60 bătăi/
min);
 Ajutorul calificat soseşte şi preia
cazul;
 Sunteţi epuizat.
 După ce s-a deschis
calea aeriană şi s-au
efectuat 2 - 5 insuflaţii
se va evalua circulaţia
timp de maxim 10
secunde.
Subluxaţia mandibulei
la sugar

Ventilaţiile iniţiale la un sugar (copil cu vârsta sub 1 an):

 Asiguraţi o poziţie neutră a capului şi bărbia ridicată;
 Inspiraţi şi acoperiţi gura şi nasul copilului cu gura dvs, asigurând o bună etanşeitate. Dacă
gura şi nasul nu pot fi acoperite la copilul mai mare, salvatorul poate încerca să acopere
doar nasul sau gura cu gura sa (dacă se alege nasul, lipiţi buzele pentru a preveni pierderea
de aer);
 Expiraţi constant în gura victimei pentru 1-1,5 secunde, suficient pentru o ascensionare
vizibilă a toracelui;
 Menţineţi poziţia capului şi bărbia ridicată, îndepărtaţi gura de victimă şi urmăriţi
revenirea toracelui la poziţia iniţială pe măsură ce aerul iese din plamâni;
 Inspiraţi din nou şi repetaţi secvenţa de cinci ori. Dacă aveţi dificultăţi în efectuarea unor
respiraţii eficiente deschideţi gura copilului şi îndepărtaţi orice obstrucţie vizibilă.
Ventilaţiile iniţiale la un copil cu vârsta peste 1 an:
 Asiguraţi înclinaţia capului şi ridicarea bărbiei;
 Pensaţi părţile moi ale nasului folosind indexul
şi policele mâinii aşezate pe fruntea victimei;
 Deschideţi cavitatea bucală dar menţineţi bărbia ridicată;
 Inspiraţi şi puneţi buzele în jurul gurii victimei, asigurând o bună etanşeitate;
 Expiraţi constant în gura victimei pentru 1-1,5 secunde, urmărind ridicarea peretelui
toracic;
 Menţineţi extensia capului şi bărbia ridicată, îndepărtaţi gura de victimă şi urmăriţi
revenirea toracelui la poziţia iniţială pe măsură ce aerul iese din plamâni;
 Inspiraţi din nou şi repetaţi secvenţa de cinci ori. Identificaţi eficienţa prin urmărirea
toracelui copilului care urcă şi coboară într-o secvenţialitate similară cu o respiraţie
normală.
 Compresiile toracice la copii
Frecvenţa optimă compresiilor toracice ȋn cursul resuscitării este de 120/min, dar se
admite şi un minim de 100/min. Ȋntre 1 şi 8 ani compresiile toracice se efectuează prin
compresia cu 2 degete sau cu eminenţa tenară şi hipotenară (podul palmei) de la o mână,
sub linia intermamelonară.
Frecvenţa compresiilor toracice ȋn cursul resuscitării copilului este de 100-120/min, ca
la adult.

 4 cm sugar (sub1 an);

 5 cm (copilul peste un an);
 copilul aflat la pubertate - cel puţin 5 cm dar nu mai mult
de 6 cm (recomandare adult).
La sugar şi copilul peste 1 an calitatea RCP
este mai importantă decȃt o anumită secvenţă
a măsurilor de suport vital bazal.
Profunzimea compresiunilor toracice - cel puţin
1/3 din diametrul anteroposterior al toracelui.
Compresiile toracice la nou-născuţi şi sugari
Sugarii (copii cu vârsta sub un an) care au suferit un stop cardiac sunt inconştienţi, nu
respiră şi nu au nici puls. Pentru diagnosticul de stop cardiac prima dată se verifică şi
deschide calea aeriană. Nu se face hiperextensie a capului pentru că aceasta poate închide
calea aeriană a sugarului. În continuare se verifică respiraţia prin tehnica privitului,
ascultatului şi simţitului.
Dacă nu respiră se efectuează cinci ventilaţii artificiale prin tehnica respiraţiei gură la
gură şi nas. Pentru verificarea circulaţiei sugarului, se caută pulsul brahial pe faţa internă a
braţului.

Se plasează nou-născutul sau sugarul pe o suprafaţă solidă, dură (exemplu masă) sau pe
antebraţ când se efectuează compresiunile toracice. Raportul ventilaţii /compresii toracice la
nou-născut este de 1:3. La sugar, compresiile se practică cu două degete pe mijlocul sternului
sau folosind policele ambelor mȃini ȋnconjurȃnd toracele cu celelalte patru degete. Se
comprimă circa 1 cm cu indexul şi mediusul unei mâini pe mijlocul sternului, cu frecvenţa de
120 / minut. Insuflaţiile se fac cu balon mic sau cu aerul din obraji, nu din plămâni.
 Pentru supravieţuirea în cazul unui accident prin obstrucţie a căilor aeriene
superioare cu un corp străin este extrem de importantă recunoaşterea acestei situaţii. În
cazul obstrucţiei parţiale a căilor aeriene la o persoană cu stare de conştienţă păstrată,
aceasta este încurajată să tuşească în scopul eliminării corpului străin. Dacă obstrucţia
devine completă – pacientul nu mai poate vorbi, răspunde prin mişcări ale capului şi
eforturile de tuse devin ineficiente, atât timp cât pacientul ramâne conştient se pot efectua 5
lovituri puternice interscapulare sau 5 compresiuni abdominale - manevra Heimlich.
Prin aceasta se realizează compresiuni subdiafragmatice abdominale ce determină prin
ridicarea diafragmului ieşirea aerului cu putere din plămân, creȃnd o tuse artificială ce
poate elimina un corp străin.
Pentru realizarea compresiunilor abdominale,
salvatorul stă în spatele pacientului (putând să-l
susţină), îl cuprinde cu braţele la nivelul
abdomenului şi localizează punctul de compresiune
(aflat la jumătatea distanţei între ombilic şi
apendicele xifoid).
Salvatorul va aşeza pumnul (dominant) cu
marginea cubitală în jos în punctul ales şi va
executa compresiuni în sus şi înăuntru cu ajutorul
celeilalte mâini aşezată peste prima mână. Se repetă
manevra până la eliminarea corpului străin sau până
când pacientul îşi pierde starea de conştienţă.
 Asistenţa medicală de urgenţă include şi recomandările ȋn caz de sufocare. Sufocarea
este de obicei cauzată de mȃncare sau obiecte blocate la nivelul traheei. O persoană care se
sufocă nu poate vorbi, tuşi sau respira iar culoarea tegumentului se modifică ȋn albastru.
Manevra Heimlich poate ajuta la scoaterea obiectului sau a mȃncării.
 Etica resuscitării reprezintă nu numai o parte integrantă din efortul concertat de
resuscitare ci şi parte integrantă a spiritului profesiunii medicale, a nobilii arte a medicinei
care este acela de a ajuta la vindecarea celui bolnav. Principiile care guvernează etica
resuscitării au fost definite de European Resuscitation Council şi International Liesson
Comitee ca fiind:
• autonomia pacientului;
• beneficiul actului medical;
• eficienţa actului medical;
• corectitudinea.

Medicina de urgenţă este considerată ca medicina ,,orei de aur”, manifestându–se ca

avanpostul spitalului în prespital pentru pacienţii critici. Totodată, medicina de urgenţă, şi cu
atât mai mult medicina de urgenţă prespitalicească, în special atunci când ea se adresează
pacienţilor critici, reprezintă terenul de desfăşurare a muncii de echipă.
Prin respectarea modului de lucru, echipa are permanent o ordine interioară şi un fir roşu
în desfăşurarea activităţii sale, care conferă precizie, exactitate, sistematizare a efortului de
echipă, eliminând pierderile de timp şi energie şi distribuind efortul de echipă pentru a
acoperi necesarul de examinare, investigaţii, management complex, comunicare cu
eşaloanele următoare în beneficiul maxim al siguranţei pacientului.
Responsabilitățile Etice Generale
1. grija față de necesitățile fizice și emoționale ale pacientului trebuie să fie prioritare
(exemplu: includerea încălzirii dacă pacientului îi este frig, chiar dacă dvs-tră vă este cald);
2. menținerea la un nivel înalt a cunoștințelor și deprinderilor profesionale (cursuri de
educație medicală continuă, etc.);
3. înștiințarea onestă a pacientului despre îngrijirile acordate, chiar dacă o greșeală a fost
comisă (pentru a putea fi luate măsuri corective la timp).

• Dumneavoastră veți fi antrenați ca să puteți acorda Asistenţă

Medicală de Urgenţă conform standardelor reglementate!
• Dacă ajutorul pe care Dvs-tră îl veți acorda nu va corespunde
standardelor acceptate, puteți fi trași la răspundere pentru acțiunile
Dvs-tră.
Principiile Etice și Legale
1. CONSIMȚĂMÂNTUL
• Competența; 5. CONFIDENȚIALITATEA
• Refuzul ajutorului medical; 6. SITUAȚII SPECIALE
• Consimțământul exprimat; • Donori de organe;
• Consimțămâtul implicit; • Dispozitive medicale de identificare;
2. ORDINUL DE A NU RESUSCITA (DNR) • Scene de crime;
3. NEGLIJENȚA 7. DOCUMENTAȚIA MEDICALĂ
4. ABANDONUL
 Actualul ghid ERC de resuscitare cardiopulmonară valabil şi pentru România conţine o
secţiune dedicată eticii resuscitării şi deciziilor de final al vieţii. Resuscitarea prelungită
se indică în cazul pacienţilor aflaţi în SCR datorită hipotermiei, înecului, la cei de vârstă
pediatrică sau în faţa altor cauze reversibile de stop cardio-respirator. Decizia opririi
resuscitării este, în cele din urmă, bazată pe hotărârea clinică a medicului ce conduce
echipa de resuscitare, atunci când pacientul care se află în stop cardiorespirator nu
răspunde în urma efectuării manevrelor de suport vital avansat, cu menţinerea asistolei pe
monitor timp de 30 minute. Ȋn acest caz medicul poate declara decesul.
În concluzie, un pacient apt și bine informat are dreptul
moral de a consimţi sau refuza intervenţia medicală. Printre
numeroasele sale surse de informare (medici, familie, prieteni,
experiență personală, credinţă, cursuri de RCP, mass media)
prevederile legislative mereu actualizate trebuiesc luate de
asemenea în considerare.
Pentru echipele sistemului medical de urgență, alegerea de
a încerca sau nu de a resuscita poate fi dificilă din punct de
vedere social, indiferent de motivele medicale. O pregătire mai
bună în resuscitarea cardio-pulmonară la populația generală ar
putea ajuta la reducerea dilemelor etice cu care se pot
confrunta echipele medicale.
DISCUŢIILE CU APARŢINĂTORII - PREZENŢA FAMILIEI ÎN TIMPUL RESUSCITĂRII
În afara unor cazuri particulare (SCR prin FV/TVP cu iniţierea imediată a RCP),
majoritatea resuscitărilor se soldează cu eşecuri în ciuda eforturilor depuse. Un aspect
important al procesului resuscitării este înştiinţarea familiei şi cunoscuţilor despre moartea
unei persoane dragi, aceasta revenind liderului echipei medicale. Este un gest dificil pentru
personalul medical, dar trebuie făcut cu compasiune şi menajamente, respectând în general
vocabularul şi atitudinea adecvată, adaptate pentru diferitele culturi, popoare şi instituţii.
Sunt foarte folositoare informaţiile asupra transportului decedatului, întocmirii
certificatului de deces, a condiţiilor privind efectuarea necropsiei, şi poate nu mai puţin
importante, pot fi date informaţii despre condiţiile în care se pot dona organe şi ţesuturi.
În prespital, de foarte multe ori familia sau prietenii se află de faţă cu pacientul aflat în
SCR, asistând la eforturile depuse de personalul medical pentru încercarea salvării celor
dragi lor.
Membrii echipei de resuscitare trebuie să se sensibilizeze de prezenţa familiei în timpul
RCP şi dacă este posibil, este indicat ca o persoană să consilieze cu compasiune familia, să
răspundă la întrebări, să clarifice anumite aspecte precis, cinstit şi la timp şi să le ofere
sprijin moral. Persoanele decedate recent trebuie tratate cu respect, eventual după
ultimele dorinţe formulate în timpul vieţii. Este important a se considera şi factorii
culturali şi religioşi ai comunităţii şi familiei.
 Fiecare stat are protocoale stabilite, care permit ca asistența medicală de urgență să fie
acordată fără ca persoana salvatoare să se teamă de a fi dată ulterior în judecătă.
• Aceste protocoale impun, ca asistența medicală să fie acordată conform anumitor
standarde – acea asistență medicală care se așteaptă de la salvator, conform nivelului de
instruire, experiență, luînd în considerație și condițiile în care se acordă ajutorul medical.
• Ceea ce este considerat a fi un ”standard de asistență medicală” este bazat pe legi,
ordine administrative și ghiduri publicate de diferite organizații și societăți de AMU naționale
și internaționale (ERC, AHA, RAC, ILCOR).
• Aceste standarde de AMU permit ca o persoană să fie judecată în baza acțiunilor care se
așteaptă de la ea conform nivelului de instruire și experiență, acordate în condiții de lucru
similare.
Toate deciziile referitoare la oprirea resuscitării se vor lua în echipă sub coordonarea
şefului de echipaj (de regulă medic).
În situaţiile de hipotermie, tratament cu sedative, hipnotice sau narcotice, resuscitarea
se va continua mai mult timp (conferă protecţie cerebrală la hipoxie).

Ȋntreruperea resuscitării nu se va face decât în condiţiile îndeplinirii tuturor criteriilor în

vigoare care definesc moartea cerebrală şi sunt în conformitate cu legislaţia statului. După
oprirea resuscitării se vor îndepărta sonda endotraheală, canulele şi materiale de abord
venos !!!! Este strict interzisă practicarea pe pacient a unor manevre în alte scopuri
decât resuscitarea !!!!!
 Este recomandat ca toţi pacienţii aflaţi în stop cardiorespirator să beneficieze
de RCP, cu excepţia situaţiilor în care:
 pacientul şi-a exprimat clar dorinţa de neîncepere a RCP (act legalizat);
 sunt instalate semnele de moarte ireversibilă: lividităţi sau rigiditate cadaverică, sau
leziuni incompatibile cu viaţa (decapitare);
 deteriorarea funcţiilor vitale se produce în ciuda terapiei aplicate maximal (în cazul
şocului septic sau cardiogen);
 stopul survine ca ultima etapă de evoluţie a unei boli cronice grave, ireversibile,
incurabile; RCP se poate întrerupe dacă echipa află diagnosticul de boală incurabilă după
iniţierea RCP.
 Victima prezintă semne de revenire a funcţiilor vitale şi a conştienţei.
 Resuscitarea se începe cu întârziere prea mare de la instalarea SCR.
 Evidente semne de afectare cerebrală astfel încât să afecteze calitatea
vieţii pacientului.
Sistarea resuscitarii la copii şi nou-născuţi

Abținerea de la resuscitare:
- prematuritatea extremă (vârstă
gestațională < 23 săptămâni);
- greutatea la naștere < 400 g;
- anencefalia;
- trisomia 13 și 18 confirmate.
În cazurile în care frecvenţa cardiacă este mai mică de 60 bătăi/min la naştere şi
nu creşte după 10 sau 15 minute de resuscitare continuă şi adecvată, nu prezintă
respirații spontane, atunci manevrele de resuscitare se întrerup după 20 minute.
 Prelungirea manevrelor de resuscitare după acest interval, duce la o creștere a ratei de
complicații neurologice severe și deces sau la sechele neurologice tardive.
Şansele de supravieţuire ale unui pacient în stop cardio-respirator
scad cu cât trece mai mult timp de la producerea lui.

De aceea este extrem de important

ca pacienţii aflaţi înstop cardio-
respirator să primească cât mai rapid
ajutor indiferent de împrejurările în
care se produce stopul şi de
mijloacele avute la dispoziţie.
 Procesul de resuscitare impune prin complexitatea sa prezenţa
unei echipe formate din mai multe persoane, fiecare instruită să
desfăşoare oricare dintre tehnicile SVB sau SVA.
La început resuscitarea cardio-pulmonară era limitată la o
serie de manevre de bază aplicate doar în anumite situaţii. Treptat
a devenit un răspuns implicit la pacienţii cu stop cardio-respirator în
prespital, dar se însoţea de o rată de supravieţuire foarte redusă. În
timp dezvoltarea serviciilor de urgenţă a permis începerea rapidă a
manevrelor de resuscitare pentru stopurile din prespital
îmbunătăţind considerabil rezultatele.

Ideal, secvenţa RCP se desfăşoară conform algoritmului:

 SVB şi analiza formei de oprire cardiacă primează faza de SVA.
 Defibrilarea precede oricare altă tehnică de SVA.
Practic, în funcţie de numărul membrilor echipei, unele etape se pot
desfăşura simultan.
 Eficienţa RCP depinde de liderul de echipă, de performanţa şi
experienţa sa în coordonarea gesturilor desfăşurate în timpul
RCP, în decizia de defibrilare şi administrare de droguri, dar şi
de calitatea membrilor echipei.
 ORICÂND ESTE
FOARTE
IMPORTANTĂ ŞI
O SINGURĂ VIAŢĂ
SALVATĂ!!!
BIBLIOGRAFIE

1) Valentin Stroescu, Bazele farmacologice ale practicii medicale, Ed.Medicală, Bucureşti,

1988,1989; vol.I-II
2) Iurie Acalovschi, Manopere şi tehnici în terapia intensivă, Ed.Dacia,Cluj-Napoca, 1989
3) Dumitru Zdrenghea, Urgenţe cardiovasculare, Ed. Clusium, ClujNapoca, 1995.
4) Sepulveda şi colaboratorii, Ghid practic de medicina de urgenţă prespitalicească, Ed.
Libra, Bucureşti, 1996
5) Luciana Rotaru şi colaboratorii, Principii practice şi tehnici de bază în medicina de
urgenţă, Ed.de Sud- Craiova, 2002
6) Ghiduri de resuscitare ale Consiliului European pentru Resuscitare, 2005
7) Curs REMSSY- Programul Romano- Elveţian III-IV, 2006-2007
8) Consiliul Naţional Român de Resuscitare, Resuscitarea Cardiopulmonară şi Cerebrală la
Adult – Note de curs, Bucureşti, 2007
9) Diana Carmen Preotu-Cimpoeşu, Protocoale şi ghiduri în medicina de urgenţă, - Note de
curs, Bucureşti, 2007
10) Dorel Săndesc, Silviu Opriş, Noile ghiduri de RCP
11) Jurnalul Român de Resuscitare: Principalele modificări ale ghidurilor de resuscitare 2011,
Ediţie specială, mai 2011
12) Angelescu N. – “Propedeutică medico-chirurgicală”, Editura Medicală, Bucureşti, 1992
13) Arafat R. , Vass H. – “Echipamente si tehnici de utilizare in prim-ajutor” Bucuresti
14) Asociaţia Medicală Americană – “Primul ajutor în stările de urgenţă până la
sosirea medicului”, Editura Lider, Bucureşti, 1990
 BIBLIOGRAFIE
15) Dubin D. – “Interpretarea rapidă a EKG”, Editura Medicală, Bucureşti, 1983
16) Gherasim L. – “Medicină internă” vol. I, II, III şi IV, Editura Medicală, Bucureşti, 1998
17) Harrison – „Principii de medicină internă” Ediţia a XIV-a, Editura Lider, Bucureşti, 2003
11.Holliman J., Arafat R., Boeriu C. – “Asistenţa de urgenţă a pacientului
traumatizat”, Tg. Mureş, 2004
18) Mitre C. – “Particularitaţi în anestezia şi terapia intensiva pediartica”, Editura
Medicalǎ Universitarǎ “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca 2003
19) Protocoale de resuscitare – European Resuscitation Council, Societatea de
Medicină de Urgenţă din România (SMUCR)
20) Sepulveda S., Sauvageon X., Arafat R. – “Ghid practic de medicină de
urgenţăprespitalicească”, Editura Libra, Bucureşti, 1995
21) Shierley A., Weigel A. L., Roger D. – “Advanced Emergency Care for Paramedic
Practice”, Editura J. B. Lippincott Company, Philadelphia, 1992
22) SMURD Sibiu – “Introducere în medicina de urgenţă 2005”
23) Titircă L. – “Urgenţe medico-chirurgicale”, Editura Medicală, Bucureşti, 2002
24) www.ilcor.org
25) Resuscitarea cardiorespiratorie si cerebrala. Ciobanu Gh.
26) https://www.creeaza.com/familie/medicina/MANAGEMENTUL-CAII-AERIENE-LA-
C585.php
27) https://wiac.info/doc-viewer
28)https://docplayer.net/51897795-Resuscitarea-cardio-pulmonara-si-cerebrala.html
BIBLIOGRAFIE

29) https://pdfslide.tips/documents/management-cai-aeriene-ventilatia-
567da7cd1f932.html
30) https://paginadenursing.ro/intubatia-endotraheala/
31) http://abilitatipracticecluj.ro/pdf/MU_08_Abordul_intraosos.pdf
32) https://www.slideshare.net/cospim/abord-arterial-si-venos
33)https://revistemedicale.amaltea.ro/Romanian_Journal_of_PEDIATRICS/Revista_Roma
na_de_PEDIATRIE-2014-Nr.3/RO/RJP_2014_3_RO_Art-02.pdf
34) https://sfaturimedicale.ro/adrenalina/
35)https://www.cardioportal.ro/files/pdf/ghiduri/GR-SUBSTUTILRESUS.PDF
36)https://www.semia.md/ro/info/children/health/manevra_heimlich_sufocare/default.aspx